Serviciul memorial al lui William Branham

Eu şi cu soţia mea ne-am aşezat în spatele auditoriului în această seară. Am întârziat cu sosirea noastră din cauza vremii rele iar zborul în care eram programaţi să fim, a fost anulat. Ne-am gândit că ar fi imposibil să mai ajungem aici, însă au reuşit să ne redirecţioneze prin Denver şi am sosit pe la ora şapte. Ne-am grăbit cât de tare am putut noi ca să ajungem aici.

L-am auzit pe fratele Billy Paul aşa cum a luat el microfonul şi desigur, inimile noastre sunt alături de a lui aşa cum el trece prin acest eveniment care cel puţin pentru noi pare tragic, care s-a răspândit recent referitor la omul lui Dumnezeu care a umblat printre noi. Sunt sigur că fiecare persoană din seara aceasta care la cunoscut pe fratele nostru Branham este întristat. Vă pot asigura că doresc să vorbesc foarte atent în această seară, deoarece cuvintele noastre sunt auzite în Cer, nu doar aici; şi acolo sunt înregistrate.

Subiectul pentru care suntem aici să-l vorbim este unul care nu cred că ar fi cineva care ar fi vrut să-l întreprindă şi să-l vorbească; totuşi când fratele Billy Paul mi-a cerut aceasta, puteţi fi siguri că inima mea a fost aici chiar din clipa când am auzit că mi-a cerut-o.

Am să citesc din Ioan 10:30-36… “30 Eu şi Tatăl una suntem." 31 Atunci iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă. 32 Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?" 33 Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu." 34 Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: sunteţi dumnezei"? 35 Dacă Legea a numit „dumnezei" pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată – 36 cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!"

Şi apoi aceste cuvinte pe care le-am auzit citite de Fratele Branham de atâtea ori şi citate: 37 Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. 38 Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine, şi Eu sunt în Tatăl." Ioan 10:37-38.

Şi cred că ar fi adecvat dacă vom citi 1Corinteni1:26…“26 Fraţilor, uitaţi-vă la voi, cei care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi

înţelepţi în felul oamenilor, nici mulţi puternici, nici mulţi de viţă nobilă. 27 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte; şi Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele tari. 28 Dumnezeu a ales lucrurile de jos ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba chiar lucrurile care nu sunt, ca să anuleze lucrurile care sunt. 29 Astfel, nimeni nu se poate lăuda înaintea lui Dumnezeu.”

Şi capitolul următor, versetul doi (şi oh, cum sunt acestea cuvintele nu doar ale lui Pavel, ci ale Fratelui nostru Branham!)

“2 Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. 3 Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. 4 Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile

înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, 5 pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” 1Corinteni 2:2-5.

Cineva a scris:“Dumnezeu lucrează în mod misterios, ca să efectueze minunile Lui El mi-a aşezat picioarele pe mare şi umblă pe furtuni.”Şi altcineva a scris:“Este un vânt ce suflă plin de har şi de putere; Şi în cea mai minunată oră a

creaţiei, Când Dumnezeu a suflat uşor pe o formă de iarbă, Primul om care a trăit prin

suflarea lui Dumnezeu.”Vântul este simbolul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Sufla peste faţa adâncului

când pământul era fără formă şi gol. A suflat peste Marea Roşie şi a deschis o parte de izbăvire pentru cei care au crezut. A venit ca o suflare de vânt ce vine repede, puernicul vânt în ziua Cincizecimii, atunci când Dumnezeu a venit, pentru a deveni una cu omul. Şi a suflat peste faţa acestei, generaţii a noastre, o respiraţie proaspătă a lui Dumnezeu în acest secol al douăzecilea prin slujba extraordinară a profetului lui Dumnezeu pentru această epocă – omul recunoscut printre oameni sub numele de William Branham.

Acest om mic, din cauza darului lui Dumnezeu rânduit în viaţa lui, a trăit şi slujit cu totul între-pătruns cu Cerul şi pământul, transcendent prin ambele lumi, văzute şi nevăzute în acelaşi timp. El nu putea face nimic; el nu a putut să o evite. Unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui a scris aceste cuvinte încercând să descrie prima campanie a lui Branham la care el a participat vreodată:

“Am fost privilegiaţi să ţinem doar cinci zile glorioase şi seri de veghe cereşti, dar efectul acelor zile memorabile sunt vii până azi. Oameni plecau smeriţi şi determinaţi, deoarece au ştiut că Isus din Nazaret a trecut pe drumul nostru prin slujitorul Său… Pentru că oprirea sfântă pe care am avut-o, aparent a întors paginile timpului şi ne-am alăturat admirabilelor cete de adepţi amestecate de-a lungul cărărilor prăfuite din Galilea, într-un devotement credincios unui tâmplar singuratic care pretindea a fi Mesia lui Israel. În procesiunea noastră vizionară am trecut pe lângă locul mormintelor de unde a ieşit un nebun dezbrăcat, ţipând şi urlând nemulţumirea lui prezenţei lui Cristos, dar stând la picioarele Lui un moment mai târziu, îmbrăcat şi cu mintea clară.

“Eram printre cei care se înghesuiau în jurul lui Isus, atunci când a pus brusc întrebarea: ‘Cine m-a atins?’ şi am văzut o femeie mică tremurând, arucându-se la picioarele Lui, declarând înaintea întregului popor pentru care motiv s-a atins de poala hainei Lui şi cum s-a vindecat ea imediat; apoi L-am urmat în casa lui Iair şi am văzut învierea ficei lui. Am auzit cuvintele clare al uni băieţaş surd şi mut după ce limba lui fusese dezlegată prin atingerea Învăţătorului, şi ne-am bucurat să vedem şchiopul sărind de bucurie. Ne-am înbulzit pentru un loc pe malul mării împreună cu alţi cinci mii de oameni care au părisit ciocanul şi nicovala şi au închis uşile magazinelor lor, să-şi petreacă răpiţi ore întregi din zi ascultând învăţăturile minunate ale acestui Filozof Divin. Am plâns cu femeia în timp ce îi priveam faţa Lui frumoasă şi am remarcat tristeţea şi durerea care vorbea dintr-o inimă frântă şi am simţit aceea

topire, senzaţia fermecătoare ce doar o privire din ochii Lui blânzi ar putea pătrunde în suflet. Da, zilele Bibliei erau din nou aici.Aici era un om care practica ceea ce am predicat.”

“Spun aceasta, nu ca să înalţ vre-un om, ci doar să subliniez că adânca noastră apreciere faţă de fratele nostru rezultă din faptul că slujba lui părea să-L aducă pe iubitul nostru Domn mai aproape de noi şi pentru a ne familiariza mai bine cu lucrările sale vii, cu personalitatea Lui şi dumnezeirea Lui decât orice de dinainte.”

Era într-o dimineaţă de Aprilie în 1909 când William Branham s-a născut într-o căsuţă de lemn, rânduit de Dumnezeu să slujească acestei generaţii – să se întâlnească cu drumul meu şi cu al celor mai mulţi dintre dumneavoastră. Când profetul lui Dumnezeu traversează calea voastră, oh, Dumnezeu să se îndure să nu pierdeţi ziua cercetării voastre! Cum îi mulţumesc eu lui Dumnezeu… (Aş vrea să pot să plâng şi să şi vorbesc) dar cum îi mulţumesc eu lui Dumnezeu! Iertaţi-mă. Pentru cei care probabil nu aţi perceput sau cunoscut ziua în care trăim, ştiu că pare ridicol. Dar pentru noi cei care ştiu, nu putem omite seriozitatea acestei ore.

Acest om care a venit ar fi o ameninţare pentru împărăţia lui Satan. Deci când el avea doar şase luni de zile, o furtună de zăpadă aproape a stins viaţa mamei sale şi a lui deoarece au fost lăsaţi singuri în căsuţă şi aproape că au îngheţat şi murit de foame. Era doar de şapte ani, când aşa cum trecea el pe lângă un plop, a auzit sunetul de frunze foşnitor; a fost ca şi cum ar fi suflat vântul în partea de sus al arborelui. O voce a ieşit din acest vânt spunând: “Să nu bei niciodată, să nu fumezi, sau să-ţi întinezi trupul tău în vre-un fel, pentru că am o lucrare pentru tine când vei fi mai mare.”

Numeroase vizite şi experienţe variate au avut loc. Un halou de lumină ciudat a apărut în momentul naşterii sale. În jurul momentului convertirii sale, a apărut o lumină în forma unei cruci şi o voce ia vorbit. Când de prima dată i-a dus pe acei care L-au acceptat pe Domnul prin slujba lui, la râu ca să îi boteze, o stea ciudată şi glorioasă a apărut deasupra scenei botezului astfel că cei prezenţi au văzut-o. Unii s-au speriat, unii tremurau şi alţii au fugit. În una din primele lui campanii, unul dintre primele cazuri pentru care s-a rugat a fost un băieţel lovit de o nenorocire cu poliomielita. Aşa cum Fratele Branham la ţinut în braţe, unii au rămas înnmărmuriţi văzând că un om de statura lui ar fi aprins un reflector, reflectând fascicole de lumină direct peste el şi băiat. Nu era reflector; era din nou steaua.

Dumnezeu a ales căi diverse şi misterioase ca să se descoperepe Sine Însuşi slujitorilor Săi, în special pentru cei chemaţi pentru scopuri dispensaţionale, aşa cum a fost chemat Fratele Branham. Lui Moise El i s-a arătat într-un tufiş arzând, copiilor lui Israel într-un, într-un stâlp de foc. Lui Samuel, printr-un glas în timpul nopţii , lui

Ilie printr-un sursur blând şi în alte feluri. Lui Avraam, în formă umană, lui Pavel, Ioan şi ceilalţi, înviat în Slava Sa. În mod repetat El a apărut prin vizitele supranaturale ale Îngerilor. Frecvent, lui Avraam, lui Moise, lui Iosua, lui Ghedeon, lui David, profeţilor, lui Zaharia, păstorilor şi apostolilor. Aceasta cu siguranţă nu ar fi ciudat atunci, că El a apărut în acest fel Fratelui Branham.

În-truna din zile, pe 17 Mai 1946 (Eu eram atunci în India ca misionar) Fratele Branham a muncit din greu şi întorcându-se acasă stătea aproape de un arţar când deodată acest vânt a foşnit în vârful acelui copac. L-a speriat pe Fratele Branham cu o iuţeală mare, făcând un sunet mai mare decât a auzit el vreodată. Soţia lui s-a gândit că ceva s-a întâmplat, dar el şi-a luat la revedere de la ea şi i-a spus că el trebuie să afle ce a însemnat acel lucru. El a plecat să-L caute pe Dumnezeu să afle despre ce era vorba. Spunea el: “Eu trebuie să aflu.” S-a dus singur, plecându-se înaintea Domnului său în pocăinţă şi în lacrimi, rugându-se şi cerându-i Domnului ca să-i vorbească.

Era cam ora unsprezece seara. S-a oprit din rugăciune în acel timp şi s-a aşezat, când o lumină a licărit în cameră. A crezut că cineva lumina cu o lantern în căsuţă, însă uitându-se pe fereastră nu a văzut pe nimeni. Apoi, el a observat că lumina a început să se răspândească tot mai largă pe podea. În mod natural i s-a făcut foarte frică. Când s-a uitat, lumina, ca o stea atârna în cameră ca o minge de foc. A auzit sunetul unor paşi venind, apoi a văzut picioarele venind spre el. Atunci a zărit acest Înger de la Dumnezeu. El a estimat căci, cântărea aproximativ două sute de pounds. (aprox. 90 kg) Era îmbrăcat într-o mantie albă, având un ten destul de închis şi un păr frumos atârnându-i în jos peste umeri.

Îngerul lui Dumnezeu i-a vorbit zicându-i: “Nu te teme; Sunt trimis din prezenţa Dumnezeului Atotputernic să-ţi spun că viaţa ta specifică şi căile neânţelese au fost să indice că Dumnezeu te-a trimis să duci darul vindecării divine popoarelor lumii. Dacă vei fi sincer şi îi vei putea face pe oameni să te creadă, nimic nu se va putea împotrivi rugăciunii tale, nici chiar cancerul.”

I s-a spus multe alte lucruri în aceea vizită. I s-a spus că îi vor fi date două semne cum i s-au dat şi lui Moise, astfel, dacă oamenii nu vor crede primul semn, îl vor crede pe cel de-al doilea semn. Prin primul dar i s-a dat putere să detecteze bolile şi prin cel de-al doilea să discearnă gândurile şi intenţiile oamenilor. (Îngerul i-a explicat că, gândurile oamenilor vorbesc mai tare în Cer decât cuvintele lor pe pământ .) I s-a spus deasemeni printre multe alte lucruri că acest ‘dar’ a fost un semn al apropierii venirii Domnului, şi prin el Dumnezeu îşi va chema poporul împreună în unitatea Duhului Său. Pe scurt, omul pe care îl ştim ca fiind William Branham a fost trimis să-L demonstreze din nou pe Dumnezeu în trup. Dar de ce a fost el trimis să

facă aceasta? Şi de ce toate aceste semne? Nu a făcut deja Isus aceste lucruri? Nu au fost acestea deja scrise şi înregistrate? Absolut, da. Ele au fost făcute toate înainte şi omul le-a uitat. Deci Dumnezeu, dorind mai din abudenţă să ne arate imutabilitatea consiliului Său, a făcut-o din nou în al douăzecilea secol. El a făcut-o din nou şi eu am văzut Slava Lui. El ar fi putut să o facă în cel de-al optusprezecelea secol, însă El a făcut-o în timp ce eu am fost aici .

În capitolul doi din Judecători ne vorbeşte despre o generaţie a lui Israel care a umblat cu Dumnezeu în zilele lui Moise şi Iosua. Ei au văzut toate lucrările măreţe ale Domnului pe care El le-a făcut cu Israel. Apoi, acolo s-a ridicat o altă generaţie după ei care nu-L cunoaşteau pe Domnul şi nici lucrările care le-a făcut El cu Israel şi au făcut în faţa Domnului şi au slujit diavolul. Este scris despre ei: “Fiecare om a făcut ceea ce era drept în ochii lui.”

Eu sunt cel mai puţin capabil să relatez evenimentele minunate din viaţa Frateleui Branham. Mulţi aţi fost cu el mult mai mult decât mine, însă nu cred că cineva l-a iubit mai mult decât mine. Când am văzut de prima dată această slujbă, am prins-o, am învăţat-o, am perceput-o. Nu a trebuit de zece ori, odată a fost suficien. Am ştiut ce trebuie să fac. Deasemeni trebuia să fac voia lui Dumnezeu; şi decât să mă bucur de compania lui şi să fiu cu el, a trebuit să fiu de acord cu el şi să fiu în lucrarea Tatălui, să rămân ocupat şi aşa am făcut. Cât de des am putut, l-am ascultat. Nu a fost prea des; îmi doresc să o fi făcut mai mult.

Când Fratele Billy Paul mi-a cerut să vorbesc aici în această seară, sunt sigur că voi slujitorilor puteţi aprecia responsabilitatea de atribuire al acestei chemări. Nu am intenţionat să împac generaţia mea şi colegii mei Americani.Nu acesta este scopul acestei întâlniri. Trebuie ca voia lui Dumnezeu să se facă. Dacă este ceva de spus, trebuie să fie ceea ce Dumnezeu ar spune; şi s-a solicitat sau considerat oportun să se ţină acest serviciu Memorial, astfel ca noi toţi care l-am iubit pe acest om să venim împreună şi să avem un timp lăsându-ne copleşiţi de amintiri şi să ne aducem aminte de minunile lui Dumnezeu.

Acest lucru este întotdeauna bun. Aceasta nu este idolatrie; Acest lucru este întotdeauna corespunzător. Aceasta făceau ei în timpurile din trecut, atunci când se adunau împreună şi mărturiseau minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin Moise şi Iosua. Ar fi foarte potrivit dacă întreg serviciul ar fi dedicat doar să mărturisim, seară de seară, minunile; deoarece o minune nu este făcută doar pentru o zi, e făcută pentru eternitate. O minune e Dumnezeu expus. Dumnezeu nu se schimbă niciodată. Este tot atât de mult voia lui Dumnezeu ca noi să mărturisim minunile şi lucrările făcute aici prin slujba Fratelui Branham, la fel cum am mărturisi vre-una făcută prin slujba lui Petru, Pavel sau Ilie, la fel de mult, deoarece acestea ni-L arătă din nou pe Dumneze.

Deci acesta este scopul pentru care suntem noi aici. Acesta este scopul să mărturisim aceste lucruri… Eu doar am spus câteva lucruri aici. Acum trebuie să vă aduc să confruntaţi întreaga lucrare pe care eu, ca un slujitor al Domnului, cred că Dumnezeu ar fi vrut să o confruntaţi în această seară. Voi, pe care Dumnezeu va rânduit să fiţi în acest serviciu şi să auziţi aceste lucruri (deoarece voi nu sunteţi aici la întâmplare), mă rog lui Dumnezeu în această seară ca acele cuvinte să poată fi spuse care să vă arate puţin mai mult scopul pentru care am fost martori şi să vedem cum ne va afecta, acum că omul lui Dumnezeu a plecat.

Să mergem la început când Dumnezeu l-a creat pe om. El l-a creat să fie un Dumnezeu-om, să umble, să vorbească, să gândească şi să fie ca Dumnezeu. El a suflat în el chiar viaţa Lui, suflarea Lui, Dumnezeu Însuşi. Apoi a venit căderea – păcatul, separarea, planul eşuat, părtăşia ruptă şi distrugerea a ceea ce Dumnezeu a plănuit. Dar apoi a venit povestea de dragoste – povestea răscumpărării şi nu a mai fost ‘iertarea’, ci acum este remisia păcatelor (anularea). Relaţia de fiu şi noua creaţie au devenit atât de perfect o jertfă şi atât de perfect un Cuvânt, încât omul, încă odată prin acţiunea lui Dumnezeu, a fost transformat şi pus înapoi în capacitatea ca încă odată să fie Dumnezeu-om.

Mai întâi El ne-a arătat cum ar fi acest lucru. Această idee că Dumnezeu şi omul fiind una a fost pierdută. Conceptul s-a pierdut când omul a ieşit afară din grădină. Ei au uitat-o şi niciodată nu s-au mai gândit la ea. Chiar nici profeţii conştincioşi din vechime nu s-au gândit vreodată la ea. Ei n-au priceput-o. Sub inspiraţie divină ei au prezis aceste lucruri; dar în conştiinţa lor umană ei nu s-au gândit niciodată la această relaţie de fiu, această remisie (iertare prin anulare), la această răscumpărare totală şi reaşezare care trebuia să vină. Ei nici măcar nu s-au gândit vreodată. Nimeni nu L-a numit vreodată pe Dumnezeu, Tatăl său. Ar fi fost cel mai sacrilegiu lucru pe care l-ar fi făcut ei vreodată! Atât de mult încât au vrut să-L omoare pe Isus când El a făcut-o. Aceasta era o limbă nouă pe care niciunul nu o putea concepe.

Acum voi ar trebui să vă gândiţi la aceasta înainte ca celelalte să aibă sens. Astfel, Dumnezeu ne va arăta cum a lucrat. El a venit în trup uman – Dumnezeu, în Cristos, împăcând lumea cu Sine. (2 Corinteni 5:19) “La început era Cuvântul,…” (Ioan 1:1) Cuvântul era cu Dumnezeu. Mai mult decât atât, era Dumnezeu. Cuvântul în El (este o persoană, ceva) era viaţă şi viaţa era lumina. Am văzut slava Lui ca a singurului născut din Tatăl, plin de har şi adevăr. Apoi în Evrei 1:2-3, Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul Său, Care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui… Dumnezeu, în trup.

Dumnezeu a coborât aici să ne arate cum a lucrat. S-a îmbrăcat pe sine Însuşi în carne, a venit şi ne-a arătat noua creaţie – cum va fi când se va îngriji de toate. Preţul a fost plătit. Toate cererile au fost îndeplinite. El a umblat aici într-u trup uman, un Dumnezeu-om pe care-l numim Isus. Dumnezeu să acorde ca voi să vedeţi! Apoi, El a spus: “Acum, am fost cu voi, v-am arătat cum e lucrarea. Acum, eu urmează să fiu în voi şi voi veţi fi ca Mine.” Aceasta este toată lucrarea. Cât se poate de simplu! “Acum, Eu am venit în acest trup carnal pe care voi îl numiţi Isus Cristos. Am umblat împreună cu voi. V-aţi strâns în jurul Meu, aţi tras virtute din aceste lucruri minunate. Acum, urmează să fie mult mai minunat decât a fost vreodată. Nu vă îngrijoraţi că vă veţi pierde de Mine; urmează să fie mult mai evident decât a fost vreodată. Este mai bine că sunt în voi, decât că sunt cu voi. Deci, mă voi duce, apoi mă voi întoarce. V-am arătat. Acum voi dispărea în forma trupească pe care voi o numiţi Isus, însă mă voi întoarce în formă de Duh în voi, în fiecare din voi.”

Cât de delicat este cel mai sacru adevăr! Cum se agaţă oamenii de cuvintele voastre că să vă vadă vederea şi să vadă cu ce învăţură staţi. Ce răutate! Ce nepricepere! Ce lipsă de politeţe! Ce cruzime! Ce inutil! Ce nebunie şi fără inima lui Dumnezeu! “Deci,” spunea El: “Voi venii la voi.” Astfel citiţi Ioan 17:20-23.

“20 Şi mă rog nu numai pentru aceştia, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor,” Acesta eşti tu şi eu…

“21 ca toţi să fie una, aşa cum Tu, Tată, eşti în Mine, iar Eu în Tine; mă rog ca şi ei să fie în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22 Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, aşa cum şi Noi suntem una; 23 Eu în ei şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie pe deplin una, astfel încât lumea să cunoască faptul că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit aşa cum M-ai iubit pe Mine.”

Nu poate fi mai simplu. Spunând aceasta, onorând-o, rânduind-o, demonstrând-o şi prezicându-le despre aceasta, apoi desigur, răstignirea a împlinit profeţii. Dar apoi acest vânt, acest Duh, această prezenţă, acest Dumnezeu în formă de Duh, a suflat în acea cameră de sus ca vâjâitul unui vânt puternic şi nişte licăriri de foc s-a aşezat pe fiecare din ei, la fel cum s-a aşezat în tabăra lui Israel, ca acea vâlvătaie din tufişul aprins. Acest vânt a suflat şi ei au devenit poporul lui Dumnezeu, o creaţie nouă pentru prima dată. Nu s-a mai cunoscut aşa ceva înainte. Ei au devenit o creaţie nouă – o specie Divină, Dumnezeu-om, Dumnezeu locuind în ei. Când aceasta s-a întâmplat, ei au făcut exact cum a făcut şi Isus. Au înviat morţii, au discernut inimile, au scos demoni, au vindecat bolnavii şi le-au vorbit despre pace păcătoşilor. L-au prezentat lumii pe Dumnezeu.

Dar apoi, nu mult după aceea, lucrurile au început să se întâmple ca în Judecători capitolul doi. O altă generaţie s-a ridicat care au uitat de Dumnezeu şi de cum arăta Dumnezeu în trup. Au uitat, şi de-a lungul anilor au uitat tot mai mult, până când aşa numita ‘Creştinătate’ a degenerat într-o societate religioasă tradiţională, rece şi fără speranţă, fără putere, fără de Dumnezeu şi fără supranatural. A fost destituită de Dumnezeu.

Apoi a început să se apropie sfârşitul şi zilele de pe urmă au început să se aşeze peste noi. Apoi o licărire mică de lumină a început să iasă; puţin mai mult şi puţin mai mult, până când câţiva ani în urmă ne-am apropiat de sfârşitul unui alt ciclu de două mii de ani (care va fi ultimul), astfel că venirea Domnului este aproape. Aşa cum lumina a început să apună multe din semnele venirii Domnului au început să se împlinească, până când poporul lui Dumnezeu va şti cu siguranţă că venirea Lui a fost trasată. Dar ceva foarte măreţ, fundamental şi total important nu a fost făcut. Această Evanghelie a împărăţiei va trebui predicată ca mărturie tuturor naţiunilor, apoi va venii sfârşitul. Dar ce era această Evanghelie a împărăţiei? Biserica a uitat. A fost o generaţie unde cu toate că mulţi dintre ei erau religioşi şi sinceri, şi mulţi dintre ei erau flămânzi şi căutau; şi totuşi au uitat ce înseamnă acea cu adevărat.

Aceasta (prezentă) a fost generaţia de încheiere. Ceva trebuia să se întâmple. Nu putea merge aşa cum a mers generaţia trecută. Ea e ACEASTA! Prin urmare, în mila divină a lui Dumnezeu, cumva păşind dincolo de limitele măsurii obişnuite, El a rânduit pentru această oră să trimită din nou acest profet.

Unii se vor gândi că sunt profanator sau ieşit din învăţătură (şi de fapt nu prea contează), dar Dumnezeu a venit din nou în trup uman şi a zis: “Se pare că trebuie să le arăt din nou. Trebuie să le reamintesc din nou. Ei trebuie să o vădă încă odată. Încă odată ei trebuie să cunoască ceea ce este El ca Dumnezeu.” Şi El a coborât şi a trimis un om micuţ, un profet, însă mai mult decât un profet de data aceasta. Un om-Isus de acestă dată!

Ilie nu a fost aceea. Acesta pe care l-am văzut e mai mult decât atât! Moise nu a fost aceea, din cauza dispensaţiei diferite în care a atrăit el, nu putea fi el ceea ce am văzut noi. Mai mult decât atât! Un om-Isus, un om cu totul a lui Dumnezeu, dar trimis ca un semn special la o generaţie – acestei generaţii – un semn supranatural, o măsură extraordinară.

De ce? S-a mai făcut înainte, de să o făcă din nou? Să ridice această ultimă generaţie! Încă odată să fie premergătorul; încă odată, să se asigure că înregistrarea e clară, să se asigure că nu mai sunt scuze şi să se asigure că Dumnezeu s-a manifestat din nou; să se asigure că nu poate fi nici o greşală şi să se asigure că ni s-a adus

aminte din nou despre ceea ce este El ca Dumnezeu, cum a fost Isus şi de ceea ce face Dumnezeu în trup. Să se asigure că această generaţie însărcinată cu aducerea înapoi a Împăratului, va cunoaşte fără îndoială cum trebuie să fie, ce lucrare trebuie făcută şi ce slujitor trebuie să fie. Astfel să ştim misiunea pe care va trebui să o îndeplinim, care este mărturia noastră, cum suntem ca să o efectuăm şi îndeplinim, ce trebuie să facem şi cum să acţionăm. Încă odată să fie fără scuză, peste măsură; să fie premergătorul celei de-a doua venire a Lui.

Prima seară, de prima dată când l-am auzit şi văzut pe Fratele Branham slujind, nu am auzit un glas, nu am ştiut că s-a spus despre el şi nu am ştiut că glasul din Ceruri a spus aceste cuvinte. Nu am ştiut nimic din acele lucruri. Nu mă întâlnisem cu nici unul din slujitorii care credeau în el. Însă ca o voce şi totuşi nu ca o voce, am auzit. Am ştiut-o. Aşa am auzit: “Aşa precum Ioan Botezătorul a fost trimis ca premergător al primei Sale veniri, William Branham este trimis ca premergător al celei de-a doua venire a Lui.” Aceea am ştiut.

Eram un predicator tânăr fără experienţă. Nu am fost un teolog. Nu cunoşteam Scriptura. Cum de cunoşteam aceasta, eu nu ştiu; dar am cunoscut-o. Eu am zis: “Mulţumesc lui Dumnezeu, mi-a traversat calea. Mulţumesc lui Dumnezeu că am învăţat-o. Mulţumesc lui Dumnezeu că am prins-o!” Nu mi-au trebuit zece seri, doar o singură seară.

Această generaţie e dornică după păcat, un alt semn, altul şi totuşi încă unul! Unul e sufficient! Unul e amplu! Dumnezeu voit, ca să fie sigur, că nu vom eşua în cunoştinţă de imutabilitatea legământul Său, a făcut-o din nou în cel de-al douăzecilea secol, generaţiei desemnate să-L aducă pe El înapoi. Această generaţie trebuie să ştie. Această generaţie trebuie să fie fără scuze, deoarece acestei generaţii i sa încredinţat sarcina să facă aceasta. Astfel, El a trimis un vas uman special, înjonjurat de semne supranaturale, pentru a atrage atenţia şi să facă ca acestă generaţie aflate în derivă să privească sus, să cugete, să caute şi să se gândească.

Acel halou de lumină care a apărut la naşterea lui, steaua, Îngerul, discernământul, darurile, toate acestea au fost date pentru acest scop. Pentru care? Să ni-L arate din nou pe Dumnezeu! Să repete ceea ce ne-a arătat El în Isus Cristos, când a venit El în formă umană şi să ne reamintească pentru ultima dată. La fel ca şi Isus, Fratele Branham a re-demonstrat acelaşi lucru care la făcut pe om să creadă că adevăratul Mesia a venit.

El era un văzător; el a văzut. El a trăit în ambele lumi, vizibilă şi ce-a invizibilă în acelaşi timp şi transcendent practic în ambele tot timpul. Isus a spus: “Ceea ce a

lucrat până acum Tatăl, fac şi Eu acum. Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci doar ceea ce-L vede pe Tatăl făcând..”

Aici a venit Fratele Branham de-a lungul secolului douăzeci şi face exact în acelaşi fel. Dumnezeu în trup, din nou intersectând calea noastră; şi mulţi nu au ştiut. Ei nu L-ar fi cunoscut dacă erau atunci aici – când Dumnezeu le-a intersectat calea în trupul pe care L-au numit Isus Cristos! Oameni nu s-au schimbat. Cei care s-au îndoit atunci, s-ar îndoi şi acum. Cei care nu au crezut atunci, nu ar fi crezut nici acum. “Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci doar ceea ce-L vede pe Tatăl făcând. Ceea ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl Îl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face El.”

El a văzut minunile întâmplându-se înainte ca ele să aibă loc. Isus a văzut ologul care de 38 de ori s-a dus la scăldătoare fără să poată intra în apă. Isus a văzut toate acestea înainte să meargă acolo, cum stătea acolo şi cum i-a spus să se ridice. El l-a vâzut pe Lazăr cum a îviat înainte să se împlinească. El stabilise deja aceasta cu Tatăl. Aceasta fusese deja repetat. El l-a văzut pe Natanael înainte ca Filip să-l cheme, când el stătea sub un smochin, înainte ca nici măcar să fi fost convertiţi.

El a prezis exact cum vor merge ucenicii pe acea uliţă şi cum vor întâlni un om care ducea un vas cu apă. El le-a spus că va trebui să-l urmeze şi că vor găsi o măgăriţă legată acolo şi le-a spus deasemeni să i-o aducă Lui. El a văzut toate aceste lucruri înainte ca ele să se întâmple.

Aceasta a fost viaţa lui William Branham. Precisă precum cititm în Scripturi. Ca oamenii astăzi auzind-ul pe Fratele Branham spunând acestea, ei zic: “E greşit astăzi,” dar nu este. Ei nu pot crede azi; ei nu ar fi crezut nici atunci. Dar Dumnezeu a venit din nou, intersecându-ne căile din nou şi ne-a arătat din nou cum arată omul-Dumnezeu, cum arată Dumnezeu, cum arată el în trup şi cum arată noua creaţie.

Vedeţi ce este aceasta? Aceasta este noua creaţie la lucru. El a fost un discernator, la fel cum a discernut Isus viaţa femeii de la fântână. Şi de câte ori aţi stat şi v-aţi uimit? Dacă noi credem atunci când citim Scripturile unde vedem că Isus a făcut câteva lucruri, cum rămânem fără nici o scuză când am stat seară de seară şi am văzut aceste lucruri repetându-se, nu odată, ci de zeci de ori în acelaşi mod perfect în care le-a făcut şi Isus? Exact aşa! Cum se poate ca vre-unul să fi văzut aceasta şi să nu creadă, mă depăşeşte. Fratele Branham cunoştea bolile. Le ştia pretutindeni înainte ca cineva să îi spună. Acelaşi Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile. Este Dumnezeu în om, demonstrând cunoştinţa Lui – ceea ce este El, cum că El transcede toate bariele naturale şi nimic nu e imposibil cu El.

El a ştiut când s-a scurs o virtute din tupul său. Câţi dintre voi aţi fost şi l-aţi văzut pe Fratele Branham când se întorcea în jur şi spunea: “Aici este ea.” Aici este el.” Doar o singură dată în Scriptură această femeie mică a văzut aceasta. Desigur, avem de fapt că mai târziu toată lumea auzise de ea, şi toţi au luat-o; însă doar un singur caz este expus în detaliu. Însă ochii mei au văzut zeci de cazuri, iar unii dintre dumneavoastră au văzut sute de cazuri! Cum aş putea să nu cred?

Aceasta nu-mi va aduce bariere doctrinale. Aceasta îmi spune simplu că ceea ce s-a întâmplat atunci este la fel şi azi. Dumnezeul meu e neschimbător. Prin aceste semene mărturisesc Scripturile că neamurile s-au făcut ascultătoare prin ceea ce s-a spus şi făcut prin semene puternice şi minuni, prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Nu ne-am uitat noi şi am văzut mulţimile cum veneau la Cristos aşa cum ei vedeau minunile şi se pocăiau de păcatele lor, strigând după salvare, primind viaţă eternă, nu doar aici, dar în străinătate nu mai mult decât 30000 într-o singură zi, fiind acolo şi primind viaţa lui Isus Cristos, deoarece un Dumnezeu le-a intersectat calea în formă umană şi s-a dezvăluit Însuşi.

Este aceasta o taină? Aceasta nu este o taină, aceasta este minunea lui Dumnezeu! Este aceasta o problemă de negociere doctrinală? Aceasta este o problemă de al slăvi pe Dumnezeul nostru, Care a venit din nou în trup în generaţia noastră. Ela venit în trup în fiecare dintre noi, însă într-un mod special în acest om care a fost profetul său pentru această generaţie, pentru că El l-a împresurat cu aceste semne supranaturale care au fost să atragă atenţia lumii încă odată printr-un semn. Mulţimile veneau întotdeauna de pretutindeni. De ce? Deoarece era o generaţie care a uitat ceea ce este El ca Dumnezeu. Mergeam la biserică, aveam întălnirile de tabără, însă am uitat. Am vrut să-L vedem. Eu am fost unul. Eram un predicator. Eram sincer. Mă rugam pentru bolnavi. Eral loial organizaţie mele. Însă am uitat. Am făcut cum am ştiut noi mai bine. Mi s-a spus despre un om, şi sunt sigur că au fost sinceri cum au ştiut ei să fie. Însă ei au uitat.

M-am dus în India. Doream să ajut oamenii; însă când am întâlnit Hinduşii şi Musulmanii, nu am putut învinge, deoarece ei spuneau: “Biblia ta nu este Cuvântul lui Dumnezeu; Coranul nostru este Cuvântul lui Dumnezeu. Isus nu a fost Fiul Lui; Isus nu a fost profetul Lui. Mahomed este Sfântul Său profet.” Nu puteam dovedi cine are dreptate. El avea o carte neagră şi eu aveam o carte neagră. A mea era Biblia; a lui era Coranul. Cine avea dreptate? El o credea pe a lui, eu o credeam pe a mea; însă nu era nici o dovadă.

M-am întors acasă şi am auzit o predică: “Dacă Vreodată Îl Vei Vedea Pe Isus, Tu Nu Vei Mai Fi Acelaş.” Dimineaţa următoare eu L-am văzut într-o vedenie, şi aceea mi-a schimbat viaţa pentru totdeauna şi m-a pregătit pentru ceea ce Dumnezeu

vroia să trimită să-mi intersecteze calea mea – omul lui Dumnezeu. L-am văzut pe Domnul şi nici un om nu poate vreodată să spună ce se întâmplă când are loc aşa ceva. Am ştiut că El trăieşte.

La scurt timp după aceea eram la o convenţie şi Fratele Branham a venit în Portland, Oregon. Convenţia noastră trebuia să continue; eu eram păstorul local, secretarul pe acel district. Dar a trebuit să plec. Trebuia să merg să-l văd pe omul lui Dumnezeu. Trebuia să plec, trebuia. Şi soţia mea a fost şi ea mi-a spus ce a văzut. Trebuia să plec.

Stăteam acolo, în cel de-al treilea balcon al sălii civice din Portland, Oregon. Acest om slăbuţ din Kentucky a intrat şi s-a dus la microfon, cu Biblia lui strâns lipită de el şi a predicat. Ce mesaj minunat! Atât de simplu. Limbajul său era “Hillbillish,” (de om simplu de la ţară), însă era de la Dumnezeu. Dumnezeu era cu el; am ştiut-o. El a expus Cuvintele Domnului şi acţiona ca şi când acestea erau toate adevăr, la fel de bine atunci ca întotdeauna.

Când el a terminat, mulţi oameni s-au întors la Domnul. I-au adus pe bolnavi înaintea lui şi ei au mărşălui înaintea lui. Erau aşa de mulţi încât nu a reuşit să se ocupe de toţi. Am privit şi am plans. La fiecare câteva minute se oprea la cineva şi stătea puţin cu ei, uneori departe de microfon şi nu puteam auzi ce spunea. Părea că uneori se-ntâmpla ceva minunat.

I-am auzit pe cei care mă critică, “Priviţi la ei! Îi duce în sus! Îi duce în jos! Nu m-am gândit niciodată că aceasta mi se va întâmpla. Fratele Branham ne-a spus despre promisiunea lui Isus Cristos, că voi ve-ţi pune mâinile peste bolnavi şi ei se vor vindeca; şi că acestea se vor întâmpla, deoarece Cuvântul Domnului nu poate greşi. Scripturile nu pot fi desfinţate. Deci stăteam acolo şi toată inima mea îmi tremura la faptul că aşa cum el atingia pe-acei oameni, ei se vindecau. Nu m-am gândit niciodată că nu s-ar putea întâmpla. Am fost şocat când am auzit pe câţiva criticându-mă chiar în aceea întâlnire.

A oprit o fetiţă mică şi ne-a cerut să ne aplecăm capetele. L-am auzit spunând, fără să-şi ridice tare glasul: “Duhule surdo mut, îţi poruncesc ca în Numele lui Isus Cristos să părăseşti acest copil şi să nu mai intri în ea vreodată.” Însă nu a spus-o în felul cum l-aş mai fi auzit înainte. El nu vorbea precum scribii şi Farisei. Vorbea ca unul care avea autoritate. Însemna exact ceea ce vorbea.

Eram gata să-l ajut. Doream să fac ce puteam eu mai bine şi sunt sigur că majoritatea audienţei a simţit la fel. Însă a terminat şi lucrarea se făcuse. El a spus-o şi aceea a terminat-o. El i-a spus diavolului ce să facă şi a aşteptat rezultatele. Ştia că el este şeful şi desigur şi diavolul ştia aceea. Aceea l-a terminat. Fetiţa era vindecată

înainte ca eu să-mi dau seama. Am izbugnit în lacrimi. Oh, aceea a fost minunat! Aceea fetiţă era perfect vindecată.

Părea că că 10000 de voci se-nvârteau deasupra capului meu spunând: “Şi tu poţi face aceea. Aceasta e ceea ce a făcut Isus. Aceasta este felul cum a făcut şi Petru. E felul cum a făcut şi Ioan. Aceea este felul cum a făcut şi Isus. Ceea ce au făcut ei în Biblie se poate face şi azi. Biblia ESTE pentru azi.”

Motivul pentru care eu am spus aceasta este acesta: Atât de mulţi nu au putut înţelege semnul supranatural care s-a dat ca o dovedire; deoarece el în acel moment le lua mâna oamenilor şi o vibraţia apărea în mâna lui care indica prezenţa duhului rău sau a bolii. După ce era scos afară, acest aspect dispărea din mâna lui şi devenea normal.

Aceasta a fost o problemă de mare interes teologilor şi Creştinilor care au simţit că această lucrare era nouă. Ei nu au mai văzut aşa ceva. De ce ar ţipa oamenii la aşa ceva, spunând că omul are diavol şi că era un Belzebub. Cum pot ei spune aşa ceva?

Dar pe de altă parte, cei care nu au crezut că era un diavol, toţi au început să se roage să primească acelaşi semn. Nici eu nu am înţeles aceea. Niciodată nu mi-a trecut prin minte, stând acolo, să mă uit la aşa ceva şi să doresc acel semn. Aceea nu era deloc treaba mea. Acela era darul lui Dumnezeu unei generaţii. Niciodată nu m-am gândit că era ceva ce trebuia să am eu. Însă tot ceea ce a făcut el, discernerea inimi şi gândurilor oamenilor mi-a demonstrat pe Isus în acţiune. L-am văzut pe Isus în aceea seară în formă umană pe care ei îl numeau William Branham!

L-am văzut pe Dumnezeu la lucru într-un sat din Kentucky. Am văzut Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul viu ce niciodată nu poate fi distrus, expus pe platformă. N-am văzut nici un semn pe care să-l fi dorit. Am văzut că Dumnezeu trăieşte azi. Semnul era un semn adevărat, indicând înspre ceva. Un semn nu indică înspre el însuşi. Un semn nu spune: “Priviţi aici, sunt un semn. Priviţi la mine!” Un semn niciodată nu spune aşa ceva. Un semn îţi spune unde să mergi pentru ceva. Nu spune, “Vedeţi semnul! Eu sunt un semn!” La ce ar ajuta aşa ceva? Semnul a fost un indicator. Dar spre ce a indicat?

Cum pot fraţii mei slujitori să vadă şi să nu înţeleagă? Cum pot ei spune că acest om a fost un diavol? Cum pot ei să spună că aceasta nu a fost de la Dumnezeu? Cum poate vre-un om, un membru de biserică sau vre-un creştin să vadă asta şi să nu creadă? De fiecare dată când acest semn se manifesta în mâna lui, stătea acolo şi spunea de unde venea boala respectivă. Aceea m-a şocat. Aceea m-a şocat deoarece nu m-am gândit niciodată că de unde vin bolile. De ce, noi doar le-am avut. Aceasta

doar a fost întotdeauna aici. Voi doar o primeaţi să o aveţi. E aici să stea, întotdeauna a fost. Nu mi-a trecut niciodată prin minte că trebuie să vină de undeva.

Acesta a fost omul care a venit ca Vocea lui Dumnezeu şi mi-a arătat că bolile omeneşti nu au existat înainte de cădere, dar au venit ulterior. Când a venit Cristos, El le-a luat la o parte. Însă oameni nu ştiut aceasta; şi dacă nu o ştiu, nu au nici credinţă pentru ea. Deci diavolul vine în mod ilegal şi oamenii sunt distruşi din lipsă de cunoştinţă.

Acest om a început să vorbească despre duhurile infirmităţii. Aici vorbea el despre diavoli, despre un duh rău trimis să omoare. Nu am mai auzit înainte niciodată în viaţa mea. Apoi a început să vorbească despre cancer. Cum începe ca o mică celulă şi aşa cum creşte devine un trup. Apoi a început să vorbească despre noi, cum ne formăm ca o mică celulă, crescând un trup în jurul nostru şi aici suntem, o fiinţă umană. Trupul nostru trăieşte din cauză că viaţa care a fost în acea celulă pentru a începe este acolo şi continuă să fie acolo. În una din aceste zile acea viaţă va aluneca afară şi se va duce şi tot acest trup care a crescut va fi încă acolo, însă va fi mort. Încă este acolo, dar e mort deoarece acea viaţă care a început în acea mică celulă s-a dus din acel trup. Ce se v-a întrâmpla după aceea cu el? În aceaşi fel cum a venit, se va întoarce în ţărână.

Această îi dă aşa un înţeles. Apoi s-a dus înapoi la cancer şi la cum aţi putea obţine viaţa afară din cancer. Radiu medicului nu a putut face nimic, dar Numele lui Isus Cristos a putut! Ne-a spus cum ni s-a dat putere asupra diavolului şi bolilor, dacă îi vom scoate afară în Numele lui Isus. Aici sunt aceste duhuri ale infirmităţii. Noi, ca rânduţi, chemaţi şi aleşi om-Dumnezeu, care să moştenim şi să primim Numele Său – Numele lui Isus – putem rosti acel Nume peste cancer şi acea viaţă nu are alternativă. Ea trebuie să plece. Şi când ea pleacă, ceea ce a crescut poate fi încă acolo, dar ar fi mort.

Am ştiut tot timpul că orice credincios ar putea face acest lucru. Orice copil a lui Dumnezeu are autoritatea să facă aceea. Fiecare om-Dumnezeu poate face acel lucru, însă am uitat. Deci, în această generaţie suntem însărcinaţi cu datoria de a-L aduce înapoi pe Împărat prin a da această Evanghelie fiecărei fiinţe şi singura cale să obţinem acel trup este prin semne şi minuni. Noi trebuie să avem miracole, semne şi minuni altfel nu vom obţine atenţia oamenilor.

Noi am uitat cum să facem. Astfel El a revenit şi ne-a spus cum. Dumnezeu, care ne-a ales, a coborât în trup încă odată să spună: “Trebuie să le arăt din nou felul cum arăt Eu, astfel ca ei să plece cu un zel înoit şi să-şi reamintească de Cuvântul Meu cel viu care nu se schimbă, că e întotdeuna acelaşi. Trebuie să merg şi să le arăt

din nou.” Şi El a coborât aici în formă trupească şi noi l-am numit William Branham. El a venit de-alungul generaţiei noastre, intersecându-ne calea, spunându-ne aceste cuvinte din Scriptură şi noi suntem să credem aceste cuvinte.

Ca să ne ajute să credem, Dumnezeu în mila Sa a zis: “O voi rezolva aşa ca să le areţi şi să-i prinzi de mână. Acolo e. Acum spune-i să iasă în Numele lui Isus. Acolo, se vede, spune-leo.” Însă voi nu aveaţi nevoie să o vedeţi. Biblia spune că se va întâmpla, dar voi aţi uitat. “Deci, în regulă, am să le-o arăt, într-un mod fizic.”

Acum v-aţi aşteptat să rămână cu voi veşnic? Cât timp ar trebui să avem acest lucru? Frate Billy Paul, tu eşti întristat în această seară din cauza tatălui tău; însă el a fost un profet, trimis la o generaţie şi tu ştii aceasta. Cât timp am putea să avem acest lucru? Vedem noi suficient? Nu am văzut noi suficient? Nu am văzut noi suficient? Ce vom face noi referitor la el? Semnul a venit. Acesta nu se va mai repeta. Mulţi vor pretinde. Mulţi vor căuta. Mulţi vor atârna sindrila lor, dar nu se va mai repeta.

Aceasta este generaţia care este rânduită de Dumnezeu să-L aducă înapoi pe Împărat. Am avut repetiţia noastră. Am avut cursul nostru de perfecţionare. Noi am umblat unde a umblat Dumnezeu. Dumnezeu a umblat pe căile noastre, în oraşele noastre, străzile noastre în forma altcuiva. Este adevărat că El deasemeni umblă cu noi, dar o spun în acest mod extraordinar, Fratele Branham a fost înconjurat de semne supranaturale pentru a ne indica din nou spre această Biblie. Aceasta este ceea ce a indicat şi aceasta va dăinui pentru totdeauna. O, Dumnezeule, permite ca aceşti creştini ai mei de aici să audă ceea ce are El să le spună în această seară.

Aceasta mi-a arătat pe Isus lucrând. Aceasta mi-a revizuit credinţa mea în Evanghelie pentru ziua mea. Acesta a fost Duhul Sfânt în acţiune în faţa ochilor mei. Aceasta mi-a demonstrat puterea Numelui pe care l-am primit atunci când am venit în familia lui Dumnezeu, Numele care este deasupra oricărui nume din Cer şi de pe pământ. Eu port acest Nume. Dumnezeul care reprezintă acest Nume, este în mine şi în voi. Eu nu am semene, dar am aceasta. Ar fi trebuit să o vedem noi permanent în mâna lui, sau să-l auzim spunându-o tare? “Aici este, un nor atârnă aici,” spunea el. El s-a rugat sau a vorbit şi aceea s-a dus. El a văzut-o şi ne-a spus despre ea şi Dumnezeu chiar a permis ca aparatul foto să o prindă pentru ochii noştri necredincioşi.

El a lăsat ca lumina să apară şi să fie înregistrată pe un film de cameră. Ce mai vrem? Cu toate acestea, în faţa celei mai mari demonstraţii a lui Dumnezeu în trup pe care vre-o generaţie ar fi văzut-o înainte, omul încă nu crede. Eu nu sunt aici să rostesc judecată. Nici nu sunt un profet, nici un fiu de profet, eu spun doar că noi am văzut. Ce să mai cerem?

Prima seară când am văzut, am crezut. Eu crezusem deja cât de mult am putut, dar am uitat şi deoarece această generaţie al timpului sfârşitului este pe umerii mei, Dumnezeu, în marea Lui milă, a rânduit ca să îmi arate din nou şi să se trimită pe Sine Însuşi din nou în formă umană ca să-mi arate încă odată exact cum arată Dumnezeu în trup. El a făcut-o, El a rânduit ca eu să vin, să văd şi să urmez. Din cel de-al treilea balcon, am văzut şi am perceput. Am crezut şi am ştiut în acea seară care era lucrarea pe care trebuia să o fac şi am făcut această lucrare.

De multe ori Oamenii de afaceri ne-au cerut să vorbim. Noi am apreciat invitaţia lor. Este doar pentru că stăm cât se poate de ocupaţi, doar făcând acest lucru simplu. Vrem ca să spunem la cât mai mulţi oameni ar fi posibil să spunem despre Mesajul vieţii eterne, Mesajul lui Isus Cristos, ca ei să poată auzi şi crede în Domnul Isus Cristos şi să intre în Împărăţie. Aceasta este totul pentru ce trăim. Ca să putem obţine ascultarea unui număr maxim de oameni oriunde vom merge, ne dedicăm vasele noastre înaintea Domnului astfel ca El să considere potrivit să arate semne şi minuni în adunare ca să-şi confirme Cuvântul.

Lăsaţi-mă să corectez aceasta. Nu am intenţionat să spun că dedicarea noastră are ceva de a face cu aceasta. El o va face aceea oricum. Dar vreau să spun, încercăm să fim vrednici de prezenţa lui Dumnezeu în întâlnirile noastre. Cuvântul Său e predicat în jurul lumii în peste patruzeci de ţări. Fără vre-o viziune, fără vre-un semn şi fără de aceste lucruri supranaturale, au fost lucrate aceleaşi minuni.

Acel Dumnezeu care a afectuat sub ochii voştrii în omul pe care noi îl numim William Branham a fost în el, arătându-ni-se Însuşi. Acelaşi Dumnezeu care a lucrat prin el, lucrează cu fiecare om, fiecare credincios, fiecare creatură în acelaşi fel. Eu nu vorbesc despre lumină. Eu nu vorbesc despre semnele supranaturale. Eu nu vorbesc despre discernământul gândurilor. Eu vorbesc despre confirmarea legământului Său care nu poate fi distrus. De aceea El a trimis semnul şi profetul în jurul lumii.

Acum, daţi-mi voie să vă aduc această mărturie, deoarece, cred că e voia lui Dumnezeu ca să spun aceasta. Am stabilit ca să facem aşa cum l-am văzut pe Fratele Branham făcând. Nu să discernem oamenilor (deoarece aceea nu poate fi făcută fără Dumnezeu), ci să vestim promisiunile lui Dumnezeu şi să-I cerem lui Dumnezeu să le confirme, ceea ce a făcut-o. Ne-am rugat pentru mulţi oameni şi mulţi au fost vindecaţi minunat. Însă nu ne-am rugat niciodată pentru un surdo-mut.

Sa întâmplat în Kentucky, nu departe de unde era Fratele Branham, unde prima fetiţă a venit în rândul de rugăciune, surdă şi mută. Presupun că aceasta a fost un lucru extraordinar pentru mine, deoarece când eu eram un băieţel acasă la ţară, tatăl

meu ştia să vorbească prin limbajul semnelor cu un prieten de-al său care venea câteodată pe la el. Cred că venea acasă la tatăl meu deoarece nu erau prea mulţi oameni cu care să poată să se înţeleagă. Din totdeauna m-a fascinat să-l văd cum vorbea cu mâinile. Întotdeauna mi-am imaginat că aceea e un lucru îngozitor. Probabil de aceea Dumnezeu a folosit acel miracol ca să-mi schimbe astfel viaţa.

Nu voi uita niciodată cât de bucuros am fost când a venit această fetiţă şi cum părea că focul acestui Duh Sfânt ardea în mine. Am ştiut că această fetiţă se va vindeca, că Domnul o va face. Ne-am rugat pentru ea. M-am rugat cum am ştiut eu mai bine, exact cum l-am văzut pe Fratele Branham. Am rostit real fiecare cuvânt şi am crezut că am acelaşi motiv, ca diavolul să mi se supună, pe care la avut Fratele Branham când el se ruga. Trebuie să fie la fel. Şi desigur că a fost, astfel fetiţa a fost perfect vindecată şi acum m-am îndreptat să-l găsesc pe Fratele Branham.

Prima şi singura dată când am fost la casa lui, l-am găsit împreună cu tăticul Bosword stând pe veranda din faţă a căsuţei acolo în Jeffersonville. El locuia în acea căsuţă îngustă, aproape de Tabernacol. Fratele Branham a fost atât de dulce şi plăcut cu noi şi ne-a încurajat atât de mult. Ne-a strâns cu braţele lui ca pe copilaşii lui şi ne-a încurajat. Ne-a făcut să ne simţim ca şi cum am putea învinge toată lumea.

Aceasta este ceea ce a vrut el ca oamenii să vadă, că dacă ei vor merge doar încredinţaţi în Cuvântul Său, vor putea face la fel. S-a rugat cu noi, ne-a binecuvântat şi-a vorbit cu noi. Acela a fost un eveniment special în viaţa noastră. Apoi am plecat în Jamaica; şi în Jamaica sute şi sute de minuni remarcabile au avut loc şi peste nouă mii de suflete au venit la Cristos.

Ne-am întors în America şi Dumnezeu mi-a vorbit într-o zi într-un şifonier foarte clar. Nu voi menţiona aici ce mi-a spus deoarece nu s-ar potrivi aici. Nu i-am auzit glasul, însă totuşi am înţeles. După câteva zile, m-a sunat Fratele Bosword din Flint, Michigan şi ne-am dus acolo. Mi-a zis că Fratele Branham era foarte oboist şimi-a cerut dacă vreu să termin eu săptămâna de adunări. (Ei au auzit că noi am fost în Jamaica.)

Marele auditoriu era plin şi noi am văzut minuni minunate ale lui Dumnezeu aşa cum Fratele Branham stătea acolo şi predica Cuvântul (care era întotdeauna primul.) Apoi le relata oamenilor cum să coopereze cu Dumnezeu şi a explicat despre semnul din mâna lui, că se poate întâmpla dacă ei vor crede. El se va ruga ca Domnul să confirme ceea ce el a spus şi desigur va fi aşa de fiecare dată şi astfel s-au întâmplat multe lucruri minunate.

A venit apoi seara când a trebuit sǎ i-au eu microfonul deoarece Fratele Branham please. Aşa cum stǎteam acolo în seara aceea (desigur aceasta era ceva ce ar

fi înspǎimântat orice predicator tânǎr), îmi aduc aminte cǎ am predicat apoi ei au fǎcut chemare pentru oamenii care doreau rugǎciune. Chiar prima persoanǎ era o oarbǎ, o doamnǎ de culoare cu ochii ei mari ca de un câine poliţienesc German. Desigur în partea natural am fost speriat de aceastǎ provocare, însǎ adânc în mine era o aşa siguranţǎ cǎ Dumnezeu era acolo. Dumnezeu a fost acolo şi aşa cum ne-am rugat, doar am amintit pe Domnul Cuvântului Sǎu care a fost predicat prin Fratele Branham. Cǎci aşa cum mǎrturisea despre dar, el mǎrturisea deaemeni Cuvântul Sǎu, deoarece darul confirma Cuvântul, şi a fost totul la fel.

Aceastǎ fetiţǎ a ţipat de bucurie. Ochii ei s-au deschis. Câinele a început sǎ latre, deoarece el a crezut cǎ noi am rǎnit fetiţa sau altceva; şi o mare bucurie a fost acolo, în timp ce fetiţa a fost vindecatǎ. Din acel moment un lucru dupǎ altul au început sǎ se întâmple – marile adunǎri din Puerto Rico şi apoi în jurul lumii în patruzeci de ţǎri diferite, şi vǎ spun: “Aceasta este ceea ce Dumnezeu a trimis profetul său să ne înveţe.” El a fost trimis ne ne linişteascǎ despre aceasta. Nu poate eşua. Înţelegeţi voi?

Eu nu aduc aceste mǎrturii ca voi sǎ spuneţi: ‘O, Fratele Osborn a avut o slujbǎ mare deasemeni.” Nu aceasta vreau sǎ spun. Eu vreau sǎ spun: Aici a fost un om doar obişnuit fǎrǎ vre-una din aceste super semne supranaturale, dar care le-a vǎzut când Dumnezeu a trimis profetul. Aceste semne l-au îndrumat spre legǎmânt şi a stabilit cu legǎmântul sǎ-i anunţe pe oameni, cǎ dacǎ ei vor crede, va fi aşa, pentru cǎ nu poate fi distrus. Şi s-a împlinit. Acum, cum s-a împlinit? Cum explici aceasta? Şi cele zece mi de minuni pe care le-am vǎzut. Cum le explici?

Acesta este Cuvântul viu pe care noi l-am vǎzut, vǎzând Gloria Lui în mijlocul nostru, mǎrturisindu-ne în aceastǎ ultimǎ generaţie prin semne şi minuni supranaturale. Rânduit de Dumnezeu, a fost trimis sǎ intersecteze calea noastrǎ ca sǎ ne îndrume spre Cuvântul care e viu pentru totdeauna şi nu se poate schimba. Este stabilit pentru totdeauna în Ceruri. Este invincibil. Nu se poate altera.

Cu siguranţǎ dacǎ Dumnezeu ar vrea sǎ încheiem aceasta cu orice alt gând, ar fi sǎ mulţumim lui Dumnezeu pentru profet, omul lui Dumnezeu, semnul din Cer, care a venit sǎ ne de-a viaţǎ în timpul de searǎ al acestei generaţii. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru semnele şi minunile supranaturale, pentru cǎ ne-a demonstrat din nou pe Isus Cristos în generaţia noastrǎ.

De câte ori m-am ridicat eu? Probabil cǎ nu de atâtea ori pe cât cei mai mulţi dintre dumneavoastrǎ, însǎ de multe ori stǎteam alǎturi, pe platformǎ sau poate în audienţǎ sau jos aproape de rândul din faţǎ, în veneraţie, în timp ce urmǎream pe Fratele Branham slujind. Niciodatǎ nu a fost în inima mea sǎ ador sau sǎ mǎ închin

omului, însǎ absolut în respect pentru Dumnezeu, care a fost la lucru în viaţa mea. Eu am stat cu Dumnezeu.

Noi putem fi cu respect în prezenţa lui Dumnezeu în timp ce luǎm Cuvântul Sǎu în inimile noastre, sǎ umblǎm cu el, sǎ vorbim cu el şi sǎ ne împǎrtǎşim cu el. Deoarece este Dumnezeu cu noi, Dumnezeu în noi. Eu nu pot spune ce simt, însǎ rugǎmintea mea cǎtre aceastǎ adunare şi cǎtre cei cǎrora le vei vorbi despre acest serviciu, este sǎ alergi cu acest mesaj: “William Branham a venit în calea noastrǎ ca profetul lui Dumnezeu şi ne-a arǎtat în cel de-al douǎzecilea secol exact aceleaşi lucruri careni s-au arǎtat în Evanghelii.” Unde citim despre câteva evenimente în Evanghelii, noi am vǎzut sute în generaţia noastrǎ, nu mai puţin mǎreţe şi minunate, însǎ mult mai numeroase. Noi le-am vǎzut în zilele noastre.

Noi am umblat cu Dumnezeu în zilele noastre. El a venit şi a umblat pe ţǎrmul mǎrii Galilei, însǎ El a venit şi pe strǎzile din Phonix, Portland, Oregon; Tusla, Oklahoma şi în toatǎ aceastǎ naţiune. Eu am vǎzut. Şi când am vǎzut de prima datǎ am ştiu ce înseamnǎ. Aceasta a fost Cuvântul în trup. Am putut sǎ-l iau şi sǎ merg cu el, deoarece Dumnezeu era cu mine şi în mine. Ce revelaţie!

L-am auzit pe Fratele Branham adeseori vorbind şi spunea: “Nu voi mai fi mult cu voi. Voi ve-ţi auzi în una din aceste zile cǎ eu m-am dus.” Sora Osborn şi cu mine ne-am uimit tot timpul. Auzind rapoartele am putea spune: “ Cum se poate ca Dumnezeu sǎ-l pǎrǎseascǎ în acestǎ generaţie?” Totuşi el rǎmâne pe scenǎ. Încǎ aceste lucruri sunt prezentate. Încǎ îi roagǎ pe oameni sǎ priveascǎ în Cuvânt şi sǎ creadǎ Cuvântul. Priviţi la semn, s-a întâmplat din nou! Aratǎ cǎ Isus este real. Aici este Cuvântul Sǎu. Staţi pe el. Nu vǎ va dezamǎgi niciodatǎ.

Cât de des o spunea el! Stǎteam şi am tremurat în Tusla, Oklahoma, în timp ce-l priveam cum arǎta adunǎrii minunile lui Dumnezeu prin semne supranaturale pe care eu nu am putut sǎ le arǎt vreodatǎ adunǎrii. Tot ceea ce pot face e sǎ spun: “Este scris.” Desigur acesta este cel mai mare semn. Fratele Branham a zis cǎ e cel mai mare. Nu este nimic mai mǎreţ. Nici un semn nu este mai mare ca acestǎ Biblie. Aceasta este stabilitǎ pentru totdeauna în cer. Nu este nici o îndoialǎ despre aceasta.

Stǎteam acolo şi priveam la el în timp ce mi-a arǎtat ceva prin care sǎ dovedesc Cuvântul unui idolatru, unui agnostic sau unei generaţii ateiste. Aceea a fost ca sǎ le arate cǎ este scris şi se va împlini.

Cât de mult am stat şi l-am privit în timp ce stǎtea acolo şi discernea gândurile oamenilor. Ei au crezut cǎ este un ghicitor, cǎ le citea mintea sau cǎ trǎgea ceva altǎ energie. El îşi întorcea spatele cǎtre ei şi le profeţea cu spatele întors. Trei zile a fǎcut-o într-un rând de rugǎciune în Tusla.

Dar acum el este luat de la noi. Tusla nu va mai vedea aceea vreodatǎ. Predicatorii sunt acolo. Creştinii sunt acolo şi sunt confortabili. Dar dacǎ aceştia au prins-o, eu nu ştiu. Mulţi nu se comportǎ ca şi când ar fi. Ce minune cǎ Dumnezeu ne-a trimis aceastǎ demonstrţie în calea noastrǎ.

O vedeţi voi, doar absorbiţi-o, şi luaţi-o ca ceva care vi s-a acordat sǎ fie cu voi, vǎ gândiţi cǎ mereu aţi fi avut aceste întâlniri minunate, şi cǎ mereu veţi fi binecuvântaţi? V-aţi gândit cǎ acestea au fost felul-Branham de întâlniri şi voi veţi vedea astfel de lucruri? Acesta a fost gândul vostru? Voi nu aţi prins-o! Acum s-a dus. Însǎ prietenii mei, dacǎ Dumnezeu m-a trimis în Phoenix ca sǎ vǎ spun ceva în acest serviciu memorial, El m-a trimis sǎ vǎ spun cǎ aceasta este ceea ce a vrut El sǎ vǎ arate tot acest timp. Aceasta este unde trebuie sǎ se odihneascǎ credinţa voastrǎ. Dar trebuie acţionat asupra ei. Ea trebuie efectuatǎ. Unde sunt cei ce se vor ridica şi vor spune: “Eu voi alerga cu acest mesaj?”

Cu câţiva ani în urmǎ Fratele Branham mi-a intersectat calea mea şi eu alerg. V-aţi decis cǎ acesta a fost doar un fenomen al vârstei voastre? L-aţi avut şi acum nu-l mai aveţi. Nu toate au eşuat sǎ le cunosc, nu sunt toate ratate. Multe au fost prinse, nu doar de mine; şi multe vor mai fi prinse de acum din acest mesaj.

Dumnezeu a fost în fratele Branham, demonstrându-se pe sine. Dumnezeu în noi. Diferenţa este cǎ El nu a rânduit ca noi sǎ operǎm în locul profetului al acestei generaţii. Noi nu suntem însoţiţi de aceste semne extraordinare care sǎ dovedescǎ aceasta predicatorilor. Noi suntem oamenii lui Dumnezeu. Suntem creştini. Suntem credincioşi nǎscuţi-din nou. Suntem o creaţie nouǎ. Suntem fii, nǎscuţi în familie. Suntem roiali. Sângele Împǎratului este în noi. Purtǎm Numele Împǎratului. Avem dreptul sǎ folosim Numele. Sǎ-L folosim! Sǎ luǎm sabia, Cuvântul! Sǎ-L mânuim. Nu ştiu ce ne aduc zilele care urmeazǎ. Eu nu sunt un profet. Nu sunt un vǎzǎtor. Nu ştiu. Însǎ va întersectat pe voi acest mesaj? Ce ve-ţi face cu el? Nu te va intersecta pǎnǎ când nu vei face ceva cu el.

O generaţie ne este predatǎ, generaţia de-a lungul orizontului în care Dumnezeu a mǎrşǎluit din nou în trup uman cu semne şi minuni în forma unui profet. Aceastǎ generaţie se întoarce spre pǎgânism de 30 de ori mai repede decât este evanghelizatǎ. Aceasta este provocarea noastrǎ. Ce ve-ţi face voi acum referitor la acest mesaj care va fost indicat atât de clar? Ce ar trebui sǎ faceţi cu el? Ar trebui sǎ alergǎm cu el? Ar trebui sǎ acţionǎm asupra lui? Ar trebui sǎ-l însuşim? Ar trebui sǎ-l ducem pânǎ la marginile lumii?

Dumnezeu şi-a vizitat poporul Sǎu, deoarece un mare profet s-a ridicat în mijlocul nostru.