SENZATIILE

SENZATIILE1. Excitabilitatea. Sensibilitatea. Motricitatea.2. Definirea senzatiilor.3. Clasificarea senzatiilor.4. Proprietati ale senzatiilor.5. Legi ale sensibilitatii.1. Excitabilitatea. Sensibilitatea. MotricitateaNevoia de adaptare a organismului a dus la aparitia unor forme de captare si prelucrare a informatiilor, precum si la structurarea unor modalitati de raspuns la influentele externe. Astfel, excitabilitatea este o proprietate biologica generala care permite fiintelor vii sa receptioneze influentele externe, sa raspunda selectiv la ele, printr-o stare de modificare difuza, nediferentiata si nespecializata. Ea se manifesta numai in contactul direct cu stimulii considerati a fi biologic necesari.Pe o treapta superioara apare sensibilitatea, care este proprietatea organismului de a receptiona anumiti factori indiferenti, de a stabili un raport cu sens biologic intre acestia si cei neconditionati. La nivelul sensibilitatii, reactia organismului este diferentiata si se realizeaza prin intermediul organelor de simt specializate in receptionarea anumitor modalitati de energie externa.Astfel, organele de simt au bine c 626c24g onturate nu doar segmentul receptor, ci si caile aferente, precum si cele centrale corticale de prelucrare a informatiei. Astfel, sensibilitatea orienteaza organismul in mediu, este o forma superioara de adaptare, indeplinind functii de semnalizare in raport cu schimbul de substante.Motricitatea serveste sensibilitatii, jucand rolul unui servo-mecanism al orientarii senzoriale. Despre rolul motricitatii in adaptarea senzoriala, psih. fr. H. Wallon spunea ca "trecerea de la act la gandire se realizeaza prin exercitii senzorio-motorii", iar J. Piaget consemna ca primul stadiu in dezvoltarea inteligentei il constituie stadiul senzorio-motor, fiind considerat un element fundamental pentru evolutia ulterioara a gandirii si inteligentei copilului.Miscarea faciliteaza receptionarea semnalelor atat din mediul extern, cat si din cel intern. De exemplu, reflexul de orientare, care sta la baza cunoasterii, implica si elemente de motricitate.Derivat din notiunile prezentate este conceptul de senzitivitate, elaborat de psihologul rus Ananiev,, care il considera o proprietate a personalitatii, care exprima nivelul general al sensibilitatii, concretizat in: viteza, ritm, forta reactiilor senzorio-motorii, complexitatea campului perceptiv, dar si relatia dintre informatia senzoriala si afectivitate. In acest caz putem vorbi de sensibilitate emotionala.2. Definirea senzatiilor Uzual, senzatiile se definesc ca procese psihice de semnalizare, reflectare prin intermediul unui singur analizator a proprietatilor simple si separate ale obiectelor si fenomenelor, in forma unor imagini directe si elementare. Astfel, senzatiile implica o codificare de ordinul I, de dispunere a unor semnale pe dimensiuni disociate, corespunzator proprietatilor de intensitate, durata, frecventa, tonalitate sau extensiune. Considerate a fi elemente fundamentale ale oricarui proces de cunoastere, senzatiile se produc prin intermediul organelor de simt. La originea senzatiilor se afla procesele de excitatie senzoriala, care se produc in celulele specializate, in neuronii si ganglionii spinali. moderna, sub influenta ciberneticii, considera ca functionarea normala a senzatiilor presupune parcurgerea proceselor: codarea primara - are loc la nivelul receptorilor si transformarea semnalului exterior in influx nervos. recodarea - se realizeaza in veriga intermediara de transmisie a analizatorului, la nivelul instantelor neuronale subcorticale, avand drept scop reorganizarea informatiilor, astfel incat cele considerate relevante se transmit la segmentul cortical, iar celelalte raman la nivel subcortical. decodarea - se realizeaza la nivel cortical, in cadrul zonelor de proiectie topica, respectiv fiecarui organ de simt ii este rezervat o anumita zona in creier, iar reflecterea se finalizeaza intr-un act-imagine.3. Clasificarea senzatiilor Omul, exceptand poate primele zile ale vietii si starile patologice, dispune de perceptii, de capacitati de a reflecta obiecte si nu insusiri izolate. Esenta reala a senzatiilor nu poate fi pusa la indoiala. Pana in sec. al XIX-lea, senzatiile au fost clasificate dupa organul de simt, vorbindu-se astfel de cinci categorii de senzatii: vaz, auz, gust, miros si pipait. In ultimul secol, criteriile functionaliste sau morfologice au fost inlocuite cu criterii situationale, care presupun luarea in considerare a conditiilor si directiilor receptiei. Sherringhan a cosiderat ca exista urmatoarea categorie de senzatii: senzatii de contact, care se produc la intrarea in functiune a receptorilor de contact; senzatii de distanta, care se produc gratie receptorului de distanta.Acelasi autor clasifica senzatiile dupa locul unde sunt amplasati receptorii. El distinge: senzatii extraceptive: vizuale, auditive, gustative, olfactive si cutanate; senzatii introceptive, adica cele organice: de foame, sete si sexuale; senzatii proprioceptive, cele kinestezice (de miscare). O alta clasificare dupa natura stimulilor o realizeaza Uhtomski, distingand stimuli de natura mecanica, fizica, chimica, la care adauga stimuli de natura fiziologica. In functie de aceste criterii, senzatiile sunt: cutanate, vizuale, auditive - natura fizica si mecanica; gustative si olfactive - natura chimica; senzatii proprioceptive si introceptive - natura fiziologice. 4. Proprietatile senzatiilor In functionalitatea lor, senzatiile capata anumte proprietati sau calitati, dintre care cele mai importante sunt:1) Calitatea senzatiei care, dupa opinia lui Morgan este data de urmatoarele mecanisme: selectivitatea receptorilor determinata de localizarea acestora, de natura structurii lor, de accesorii sau anumiti constituenti chimici; energia specifica a organelor de simt, fapt sesizat de Mler, care considera ca fiecare organ de simt poseda o energie proprie, astfel ca atunci cand e stimulat, el transmite la creier acea calitate particulara. Se considera ca fiecare fibra nervoasa are calitatea sa proprie. bazele centrale exprimate in SNC, care determina calitatea senzatiilor, fapt ilustrat de situatiile cand creierul e afectat din anumite cauze.2) Intensitatea senzatiilor este legata de intensitatea stimulului care le provoaca. Nu exista insa intre aceste elemente o relatie directa, termen cu termen. Astfel, daca intre intensitatea unui sunet si senzatia auditiva exista o relatie directa, nu acelasi lucru se poate spune despre relatia dintre un stimul termic si calitatile senzatiei. In functie de marimea intensitatii, stimularea senzoriala poate fi una termica obisnuita sau una de durere.Intensitatea senzatiei e legata si de amplitudinea influxului nervos, iar aceasta depinde de grosimea fibrei nervoase, ca si de metabolismul lor.3) Durata senzatiei se refera la intinderea in timp a senzatiei, stiut fiind faptul ca aceasta persista atata timp cat actioneaza stimulul. Sunt insa situatii cand senzatia poate persista si dupa incetarea actiunii stimulului, aparand asa numitele IMAGINI CONSECUTIVE, care pot fi pozitive si corespunzatoare senzatiei originare, sau negative, care nu mai corespund imaginii initiale, ci sunt complementare.4) Tonul afectiv exprima caracteristica senzatiei de a produce stari placute sau neplacute, de apropiere sau respingere a realitatii pe care o reflectam. Aceasta caracteristica depinde de gradul de satisfacere sau nesatisfacere a trebuintelor noastre.5. Legile senzatiei1) Legea intensitatiiPentru ca o senzatie sa apara este nevoie ce stimulul sa aiba o anumita intensitate. Cantitatea minima de intensitate a stimulului capabila sa produca o senzatie s.n. prag minimal absolut , care e diferit de la o senzatie la alta: pt. senzatiile vizuale - 1,2 cuante; pt. senzatiile auditive: 16-20 vibratii/secunda. In masurarea pragurilor se folosesc diferite metode, intre care: metoda stimulilor constanti, metoda limitelor sau metoda punctului central.Stimulii care nu ating valorile minimale sunt considerati subliminali: produc efecte fiziologice, dar nu sunt integrati senzorial decat daca sunt asociati sau insumati cu stimuli semnificativi.Cantitatea maxima a unui stimul care produce o senzatie de acelasi fel, deci in cadrul aceleiasi modalitati senzoriale, s.n. prag absolut maximal. Depasirea lui declanseaza fie durerea, fie neutralitatea aparatului in raport cu stimulul.Dintre cele doua praguri, cel absolut minimal a fost luat drept indicator al sensibilitatii absolute, formulandu-se legea: S0 = 1/pS0 este sensibilitatea absoluta a unui analizator, iar p este pragul minimal absolut. Astfel, intre sensibilitatea absoluta si pragul minimal exista un raport invers proportional. Cu cat pragul absolut minimal este mai mic, cu atat sensibilitatea e mai mare, si invers.Omul are capacitatea de a sesiza nu numai limitele minime si maxime, ci si anumite diferente foarte fine, masurate cu ajutorul pragului diferential. Aceasta capacitate se numeste sensibilitate diferentiala, iar pragul diferential este acea cantitate minima a stimulului, care adaugata la stimularea initiala produce o noua senzatie. O asemenea relatie a fost intuita de fizicianul francez Bouguer, care a observat ca pentru a sesiza diferentele de iluminatie, era necesara adaugarea unui lux la 64 de lucsi si a 10 lucsi la 640 de lucsi. Mai tarziu, in 1831, Weber descopera aceeasi relatie la nivelul, insa, al senzatiei de greutate.Weber este cel care va generaliza aceasta lege si pentru alte categorii de senzatii. Astfel, el postuleaza existenta unei relatii constante intre intensitatea initiala a stimulului si cea nou adaugata, sau scazuta. Pentru greutate raportul este de 1/30, la senzatiile auditive 1/10, la senzatiile vizuale 1/100.Mai tarziu, Th. Fechner, plecand de la obsevatiile realizate de Weber, formuleaza principiul potrivit caruia senzatia creste in progresie aritmetica, pe cand intensitatea stimulului, in progresie geometrica.2) Legea adaptarii Exprima faptul ca in anumite conditii, cresterea sau scaderea sensibilitatii este rezultatul actiunii repetate a stimulilor asupra analizatorilor. Intrarea in functiune a fenomenului adaptarii poate fi pusa usor in evidenta prin trecerea brusca dintr-un mediu in altul: lumina-intuneric, cald-rece. Adaptarea este un fenomen relational, intrucat ia in considerare nivelul initial al sensibilitatii, deci existenta anumitor valori care capata dimensiuni diferite in functie de intensitatea si durata stimularii. Scaderea sensibilitatii este interpretata in doua moduri: diminuarea treptata a sensibilitatii fara a se ajunge la disparitia ei; disparitia totala sau cvasitotala a sensibilitatii ca urmare a obisnuirii cu stimulul. Analizatorii au fost clasificati din acesta perspectiva, in usor sau greu adaptabili. Din prima categorie fac parte analizatorii: tactili, termici, olfactivi, vizuali; din a doua categorie: analizatorii de durere si cei auditivi. Pe fondul adaptarii se manifesta fenomenul contrastului, care consta in accentuarea sensibilitatii, cresterea ei ca urmare a interventiei unor excitanti de diferite intensitati si care actioneaza succesiv sau simultan. Contrastul succesiv reprezinta cresterea sensibilitatii la stimulul prezent, ca urmare a actiunii indelungate a altui stimul de aceeasi modalitate senzoriala, dar diferita ca intensitate sau calitate. Contrastul simultan presupune accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei stimulilor prezentati in acelasi timp in campul perceptiv. Adaptarea este mecanismul de optimizare a fenomenului receptiei, fiind exploatata sau valorificata la maximum in publicitate sau reclama.3) Legea sensibilitatii Consta in cresterea sensibilitatii datorita unor fenomene de interactiune, pe care le putem intalni la diferite nivele: la nivelul intai se poate realiza o interactiune intre receptori, cum ar fi, de exemplu, stimularea bastonaselor din retina, care duce la cresterea sensibilitatii conurilor; la al doilea nivel intalnim o interactiune intre segmentele aceluiasi analizator, dar care are receptori perechi; la nivelul al treilea se realizeaza o interactiune dintre analizatori diferiti. De exemplu, auzim mai bine la lumina decat la intuneric, greutatea este mai usoara sub influenta sunetului, sensibilitatea cutanata se imbunatateste sub influenta unei lumini albe.4) Legea depresiei Reprezinta scaderea sensibilitatii ca urmare a unei legaturi functionale inter sau intra analizator. primul nivel exprima faptul ca stimularea indelungata a ochiului cu o lumina rosie se soldeaza cu scaderea sensibilitatii pentru alte culori; nivelul al doilea se refera la functia de localizare spatiala a sunetelor, care nu ar putea fi explicata fara considerarea interactiunii dintre cele doua verigi perechi ale analizatorilor auditivi; nivelul al treilea se refera la faptul ca stimulii cu intensitate medie si mare coboara sensibilitatea bastonaselor; inclinarea capului pe spate duce la scaderea sensibilitatii auditive si vizuale pentru culoarea verde. Aceasta lege, asemeni interactiunii analizatorilor, este dependenta de o serie de factori/conditii: relatia de intensitate dintre stimuli; anumite procese corticale; SN vegetativ; formarea reflexelor conditionate; formatiunea reticulara a creierului, care poate favoriza descresterea sensibilitatii pentru anumiti stimuli.5) Legea semnificatiei fortei de semnalizare a stimulului Aceasta lege exprima faptul ca un stimul slab ca intensitate, dar semnificativ pentru organism, este mai bine receptionat decat altul puternic dar nesemnificativ. Legea a fost descoperita de Pavlov, care a subliniat ca in studiul activitatii nervoase superioare, trebuie sa se ia in considerare nu numai valorile absolute ale stimulilor, ci si intensitatea relativa (medie) a acestuia. Legatura dintre aceste variabile este mediata de fenomenul de iradiere, concentrare sau inductie reciproca. La acestia adaugam factori de natura psihologica: interese, trebuinte, aspiratii.6) Legea sinesteziei Exprima existenta unor efecte de intermodelare primara informationala sau transpunerea unei forme de sensibilitate intr-o alta modalitate senzoriala. Exemplu: stimulii auditivi pot produce efecte de vedere cromatica (auditie colorata). Stimulii optici produc efecte auditive (vedere sonora). Culori moi si sunete dulci. Printre primii psihologi care au abordat problema auditiei colorate se numara si romanul Eduard Gruber, care si-a realizat o teza de doctorat in laboratoarele lui Wundt. 7) Legea compensarii Exprima faptul ca in anumite situatii, insuficienta dezvoltare a unei modalitati senzoriale sau lipsa ei, conduce la perfectionarea alteia, preluand functiile celei dintai. Exemplu: la orbi si surzi se dezvolta sensibilitatea tactila, vibratorie si olfactiva. Se citeaza in literatura cazul a doua femei oarbe, surde si mute care au atins performanta deosebita de a asculta muzica si de a citi. ("Optimismul sau cum percep lumea exterioara"). In alte situatii, absenta mainilor a determinat perfectionarea activitatii picioarelor. Compensarea exprima capacitatea organismului uman de a se autoconstrui structural dar si functional.8) Legea conditionarii social-istorice a senzatiilor Desi senzatiile sunt comune pentru om si animal, ele sunt superioare la om datorita faptului ca suporta conditionarea factorilor socio-istorici si fundamentali. Acest fapt poate fi pus in evidenta in mai multe planuri: perfectionarea unor modalitati senzoriale ca urmare a exersarii lor in anumite domenii de activitate; schimbarea ponderii diferitelor modalitati senzoriale. Exemplu: senzatii vizuale si auditive care permit la om dezvoltarea limbajului; aparitia unor modalitati senzoriale noi, cum ar fi, de exemplu, forme de auz verbal (fonematic), muzical sau pipaitul. Conditionarea social-istorica se poate pune usor in evidenta prin invocarea diferentelor socio-culturale si etnice.SENZATIILE1. DEFINITIE, CARACTERISTICI:Senzatia se defineste ca modalitate de reflectare in creierul omului a unor insusiri separate ale obiectelor si fenomenelor lumii reale in timpul actiunii directe a acestora asupra receptorului.In conditii obisnuite de derulare a vietii psihice este foarte greu sa detasam senzatia pura ca proces de reflectare a insusirilor simple si izolate. De regula, senzatiile sunt incluse in structuri psihice mai complexe, cum sunt perceptiile.Deci ele se sintetizeaza sub forma de perceptii, respectiv de imagini globale, unitare ale obiectelor, fenomenelor realitatii. Totusi nu se poate contesta existenta in unele situatii a senzatiilor ca procese psihice distincte sau ca elemente ale unor complexe senzatii mai mult sau mai putin bine structurate. La om, senzatiile sunt frecvente in primii ani de viata, cand copilului ii este greu sa puna in relatie diferitele impresii pentru a realiza imaginea integrala a unui obiect. De exemplu, copilul cunoaste la inceput un fruct sub diferitele lui insusiri -gust, miros, etc. De asemenea, senzatiile mai pot fi delimitate si in urmatoarele situatii: in conditii critice de receptie a unor stimuli, omul isi propune sa cunoasca mai bine o insusire a unui anumit obiect, fapt care determina izolarea insusirii respective din complexul 333h78d de insusiri a obiectului; atunci cand reflectarea se produce la nivelul unor modalitati de reflectare slab organizate, ca de exemplu in conditii de durere; in conditiile disocierii patologice a structurilor perceptive.Procesul senzorial presupune realizarea unor actiuni neuropsihice organizate si complexe care implica succesiunea urmatoarelor etape: Detectarea si diferentierea; Codificarea si interpretarea psihica; Modificarea comportarii omului fata de stimulii receptionati la un moment dat.In lumea umana, procesul senzorial inregistreaza un salt calitativ deoarece esential pentru procesul senzorial uman nu mai este actul simplu de receptie a stimulului si inregistrarea efectului, ci actul de interpretare a informatiilor receptionate care sunt puse in relatie unele cu altele si carora li se atribuie semnificatii, intelesuri logice. La om, cele mai multe procese senzoriale sunt constiente. Astfel, omul le poate exprima si comunica in mod voit, atribuind imaginii senzoriale o anumita semnificatie, mai mult sau mai putin generalizata. Ceea ce este specific proceselor senzoriale umane, este faptul ca o data cu sesizarea si perceperea stimulului, omul revine in sistemul sau de referinte intelectuale pentru a obtine in raport cu el o imagine simbolizata, generalizata.Pentru ca procesul senzorial sa se produca se cer anumite conditii: Realizarea unei stimulari optime a receptorului; Declansarea energiei nervoase (influxul nervos) si transmiterea lui la creier; Analiza si sinteza corticala superioara a influxurilor nervoase purtatoare de informatii; Conectarea a cel putin a unei legaturi corticale noi, ceea ce psihologic inseamna apelul la cunostintele si experienta anterioara a persoanei in cauza; Verbalizarea conexiunii nervoase formate, respectiv integrarea informatiei senzoriale noi obtinute in sistemul verbo -motor, ceea ce permite trairea psihica de tip uman, constienta a procesului senzorial realizat. ( Prin procesul de verbalizare se acorda semnificatii, intelesuri logice informatiei senzoriale obtinuta prin intermediul organelor de simt.Aparatul anatomo -fiziologic care permite realizarea proceselor senzoriale este analizatorul, alcatuit din verigi aflate in raporturi de influentare reciproca: Receptorul este alcatuit din celule senzoriale a caror menire este de a transforma actiunea stimulilor fizici, chimici in semnale nervoase. Sub actiunea stimulului adecvat in celulele senzoriale ia nastere un potential electric (potential receptor care are o amplitudine graduala, proportionala cu intensitatea stimulului si asigura oglindirea fidela a parametrilor stimulilor sub forma unei neurograme). Transferul aferent include in alcatuirea sa fibre nervoase senzoriale si centri subcorticali, care fac o analiza si sinteza primara a influxului nervos, neurogramelor si un prim filtraj senzorial, astfel ca la scoarta cerebrala nu se transmit toate stimularile mediului , ci acelea care au o semnificatie (valoare adaptativa) pentru om. Se considera ca de la toti receptorii pleaca pe cai aferente o cantitate de informatie de 100.000.000 biti/ secunda. Aceasta inseamna ca in etajele inferioare ale S. N. C. este prelucrata o cantitate mare de informatie, de aproximativ 1 milion de ori mai mare decat cea pe cea care o prelucreaza cortexul sub forma de informatie psihica. Veriga centrala (zona de proiectie corticala) este o zona corticala specializata in operatia de decodificare a informatiilor senzoriale incluse in neurogramele sosite pe caile ascendente, adica de transformare a impulsurilor nervoase in fapt psihic de constiinta. Fiecare analizator are zona sa corticala, specializata in a prelua, stoca si prelucra un anumit gen de semnale nervoase. Zona de proiectie corticala are o portiune centrala numita nucleul analizatorului in care se fac cele mai fine operatii de decodificare si o alta periferica, mai extinsa numita zona de asociatie cu functii de integrare a impulsurilor senzoriale in ansambluri unitare indispensabile constituirii imaginilor perceptive. Conexiunea inversa: cercetarile de neurofiziologie din ultimele decenii au aratat ca analizatorii umani functioneaza dupa principiul retroactiunii (feed -back-ul) care asigura autoreglarea flexibila a analizatorilor. Intre organele de simt si zona de proiectie corticala exista, pe langa fibrele nervoase senzitive care alcatuiesc calea nervoasa directa si fibre nervoase eferente motorii care duc informatia elaborata la nivel central catre periferii. 2. CLASIFICAREA SENZATIILOR:In mod clasic, senzatiile pot fi impartite in trei categorii:1. Senzatiile interoceptive care furnizeaza informatii privind starea interna a corpului: Senzatii care traduc trebuintele de functionare a organelor interne (foamea, setea); Senzatii legate de functionarea organelor interne; Senzatii provocate de excese (greata, oboseala); Senzatii cauzate de stari patologice, de imbolnaviri, dureri interne.2. Senzatiile proprioceptive care furnizeaza informatii cu privire la pozitia si miscarea corpului nostru: Somatoestezia - cunoasterea pozitiei membrelor; Kinestezia -cunoasterea miscarilor corpului si a partilor sale; Senzatiile statice - care ne fac deplin constienti de pozitia corpului si a capului in spatiu. Ele intra in actiune cand intervine o accelerare in miscarile capului si ale corpului.3. Senzatiile exteroceptive care furnizeaza informatii cu privire la obiectele exterioare noua. Ele pot fi impartite in doua categorii: Tangoreceptorii - in cazul senzatiilor ce presupun un contact direct al obiectului cu organul senzorial (senzatiile de tact, temperatura, durere, gust); Telereceptorii -cand obiectele actioneaza de la distanta asupra simturilor noastre (miros, vaz, auz).3. CARACTERIZAREA MODALITATILOR SENZORIALE:Tipuri de senzatiiRolStimuliReceptoriProiectie corticalaProprietatile experientei senzoriale

Vizuale-Asigura cunoasterea celor mai multe proprietati ale obiectelor -forma, culoare, marime, distanta.-Constituie un factor integrator al intregii experiente senzoriale.-Organizeaza si coordoneaza miscarile voluntare asigurand unitatea comportamentului.-Undele electromagnetice cuprinse intre 390 si 800 milimicroni.-Retina, cu elementele celulare fotosensibile, conurile (5 -7 mil. , sensibile la culorile obiectelor) si bastonasele (125 --30 mil. -receptorii vederii nocturne).-Lobul occipital.-Tonul cromatic, conditionat de lungimea de unda.-Luminozitatea, dependenta de gradul de reflexie.-Saturatia, dependenta de raportul dintre cantitatea razelor luminoase, care caracterizeaza culoarea suprafetei date, si torentul luminos general reflectat de ea.

Auditive-Contribuie la formarea structurilor psihice superioare specific umane (limbajul).-Contribuie la dezvoltarea psihica generala a omului, mai ales prin auzul verbal, legat de limbaj.-Undele sonore cu frecvente cuprinse intre 16 Hz si 20.000 Hz.-Organul Corti situat in interiorul urechii interne.-Lobul temporal. Exista arii de asociatie localizate in cortexul parietal.-Inaltimea senzatiei, produsa de frecventa sunetului.-Intensitatea, taria senzatiei, determinata de amplitudinea sunetului.-Timbrul senzatiei, care permite identificarea sursei sunetului

Gustative-Contribuie la cunoasterea insusirilor gustative ale obiectelor, la apararea de cele nocive, la reglementarea comportamentului alimentar.-Substantele dizolvate in apa si saliva.-Mugurii gustativi situati in peretii papilelor gustative de pe limba, mucoasa labiala, palatina, amigdalina, faringeana, epiglotica.-Lobul parietal; piciorul circumvolutiei postcentrale.Patru gusturi fundamentale: acru, sarat, dulce, amar. -Senzatia gustativa poate disparea daca stimulul persista; pentru a se produce senzatia, stimulul trebuie sa atinga noi receptori.

Olfactive-Regleaza apetitul, sunt implicate in mecanismele de aparare (unele substante sunt evitate datorita proprietatilor odorifice).-Moleculele substantelor odorante.-Celulele epiteliale receptoare si de sustinere aflate in mucoasa nazala.-Girusul hipocampic-Acuitatea (mirosul este de 10.000 de ori mai sensibil decat gustul).-Intensitatea (exista mirosuri puternice si slabe).-Interactiunea exitantilor (perceperea simultana, amestecul, reprimarea, compensarea) soldata cu amplificarea sau slabirea reciproca a mirosurilor.

Cutanate:1. Tactile2. Termice-Permit cunoasterea unor insusiri ale obiectelor, cum ar fi netezimea, asperitatea, duritatea.-Dau posibilitatea cunoasterii proprietatilor termice ale obiectelor; se includ in mecanismele de autoreglare.-Deformarea tegumentului, superficiala in cazul tactului, profunda in cazul presiunii.Temperatura corpului (grade diferite de caldura).-Terminatiile nervoase libere din derm si epiderm.-Corpusculii Ruffini pentru cald si corpusculii Krause pentru rece.-Lobul parietal. Aria somestezica I.Lobul parietal.-Reflecta insusirile obiectelor, dar si pe cele ale organului receptor; se reflecta procesul atingerii sau frecarii in desfasurarea lui.-Homotermia (senzatia de rece declanseaza producerea caldurii in organism si invers.-Adaptabilitatea termica accentueaza fenomenul de contrast.

OrganiceReechilibreaza organismul. Asigura starea de sanatate. Regleaza organismul sub raport biologic, dar se include si in dinamica generala a personalitatii.-Semnale ce vin de la organele interne.-Tipuri de receptori existenti la nivelul fiecarui organ.-Difuz localizata: partea mediala a cortexului somatosenzorial, zonele premotorii ale encefalului.-Imprima o anumita stare afectiva la nivelul personalitatii;-Pot fi supuse controlului voluntar.

Proprioceptive:1. Somatoestezice2. Kinestezice3. Ortostatice si de echilibru-Informeaza scoarta despre postura corpului si despre modificarile ei.-Transmit informatii despre miscarile corpului.-Mentin echilibru vertical, redreseaza echilibrul in conditii de alunecare, caderi.-Semnalele venite de la tendoane, articulatii, muschi.-Semnale venite de la corp in legatura cu pozitia lui, cu devierea acesteia.-Corpusculii Pacini si Ruffini, organele tendinoase Golgi, fusuri neoromusculare, terminatii nervoase libere aflate in muschi, tendoane, ligamente, suprafete articulate.-Aparatul vestibular; canalele semicirculare; organele otolitice -sacula si utricula.-Zona senzitivo -motorie a lobului frontal.Lobul temporal.-Creeaza simtul schemei corporale si in general al eului.-Asigura informatia de organizare si sanctionare, fara de care activitatea motorie voluntara ar fi imposibila.-Suprasolicitarea se asociaza cu depresie, slabiciune, senzatii de voma.

Vibratoare (palestezia)-Asigura compensari in diferite deficiente (orbii recunosc dupa vibratii caracteristicile obiectelor).-Vibratii, trepidatii.-Terminatiile osoase din ligamentele articulatiilor; organele interne, muschii.-Nu se stie cu precizie unde se realizeaza proiectia.-Adaptare, orientare in spatiu mai ales in conditii de intuneric.

Dureroase-Semnalizeaza tulburarile functionale ale organismullui sau distrugerea tesuturilor organice.-Au rol in apararea organismului, stimuland actiunile de indepartare a agentilor alogeni.-Orice stimul care produce leziuni celulare.-Terminatiile nervoase libere prezente in tegumente si in alte structuri -tendoane, submucoasa viscerelor.-Calitatea-arderea mata, taioasa, etc.-Localizarea si modul de raspandire a senzatiei.-Aparitia in timp -fulgeratoare, ritmica, pulsativa.-Intensitatea -puternica, medie, slaba.

4. LEGILE SENZATIILOR1. Legea intensitatiiExistenta unui stimul in mediul inconjurator si chiar actiunea acestuia asupra organismului nu sunt suficiente pentru producerea unei senzatii. Pentru ca senzatia sa apara este necesar ca stimulul sa aiba o anumita intensitate. Cantitatea minima de intensitate a stimulului capabila a produce o senzatie poarta denumirea de prag absolut minimal. Acesta este extrem de variat de la o senzatie la alta. In cazul senzatiilor vizuale pragul absolut minimal este de 1 -2 cuante, in cel al senzatiilor auditive de 16 -20 vibratii pe secunde. Stimulii care nu ating valorile de intensitate minima, fiind subliminali, produc efecte fiziologice, dar nu sunt integrati senzoriali decat daca sunt insumati sau asociati unei semnificatii. Cantitatea maxima de intensitate a stimulului care produce o senzatie de acelasi fel, deci in cadrul aceleiasi modalitati senzoriale, poarta denumirea de prag absolut maximal. Depasirea lui declanseaza, ca urmare a suprasolicitarii analizatorului, fie durerea, fie neutralitatea aparatului in raport cu stimulul.Dintre cele doua praguri, cel absolut minimal a fost luat drept indicator al sensibilitatii absolute, formulandu-se urmatoarea lege:So = 1/p,Unde, So = sensibilitatea absoluta a unui analizator, iar p = pragul absolut minimal. Astfel, intre sensibilitatea absoluta si pragul absolut minimal exista un raport invers proportional: cu cat pragul minimal este mai mic, cu atat sensibilitatea absoluta este mai mare si invers, cu cat el este mai mare, cu atat sensibilitatea este mai mare.Omul dispune de capacitatea de a sesiza nu numai limitele minime si maxime ale intensitatii unor stimuli, ci si existenta unor diferente foarte fine intre intensitatile variabile ale stimulilor, diferente masurate cu ajutorul pragului diferential.Capacitatea cu ajutorul careia se surprind astfel de diferente minime intre stimuli poarta denumirea de sensibilitate diferentiala. Pragul diferential priveste valorile liminar discriminative ale stimulului, adica relatia dintre intensitatea initiala a stimulului si intensitatea ce trebuie adaugata sau scazuta de la aceasta pentru a produce o modificare abia sesizabila a senzatiei initiale. Legea sensibilitatii diferentiale ia in considerare valoarea limita a intensitatii stimulului capabila sa produca o noua senzatie. Sub raport practic, o mare importanta o are nu doar diferentierea posibila, ci diferentierea optima. De aceea, in psihologia inginereasca s-a introdus notiunea de prag operativ al senzatiei -ca marime minima a divergentei, o data cu atingerea careia precizia si viteza discriminarii devin maxime.2. Legea adaptariiSensibilitatea nu ramane nemodificata sub influenta indelungata a unui stimul specific de intensitate constanta, ci ea isi modifica parametrii functionali, o data cu schimbarea conditiilor de mediu. Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sa a modificarii conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala. Intrarea in functiune a fenomenului adaptarii senzoriale poate fi cel mai usor demostrat prin trecerea brusca dintr-un mediu in altul (de la lumina la intuneric, de la cald la rece etc). Trecerea de la lumina la intuneric presupune cresterea sensibilitatii, pe cand trecerea de la intuneric la lumina, scaderea ei. De obicei, la stimulii puternici sensibilitatea scade, iar la cei scabi creste. Scaderea sensibilitatii poate fi interpretata in doua moduri: ca diminuare treptata a senzatiilor, fara a se ajunge insa la disparitia lor (daca intram intr-o camera in care s-a fumat mult, la inceput aerul ni se pare nerespirabil, dar treptat mirosul nu mai pare atat de intens) sau ca disparitie totala a sensibilitatii (ca urmare a adaptarii senzoriale, dupa un timp nu mai simtim greutatea hainelor pe care le purtam).Analizatorii au fost clasificati, dupa rapiditatea adaptarii lor, in usor sau greu adaptabili, primii fiind cei tactili, termici, olfactivi, vizuali, iar greu adaptabili sunt cei auditivi si algici Pe fondul adaptarii se manifesta fenomenul contrastului, care costa in accentuarea sensibilitatii, cresterea ei ca urmare a interventiei excitantilor de diferite intensitati ce actioneaza succesiv sau simultan, de unde si doua forme de contrast. Contrastul succesiv consta in cresterea sensibilitatii la stimulul prezent ca urmare a actiunii indelungate a unui stimul de aceeasi modalitate, dar diferit ca intensitate si calitate. De exemplu, sensibilitatea pentru substantele acide creste daca anterioar analizatorul gustativ a fost supus actiunii dulcelui, sensibilitatea pentru cald creste daca anterior a existat o stimulare indelungata cu rece etc. Contrastul simultan conta, fie in accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei stimulilor prezentati in acelasi timp in campul perceptiv, fie in evidentierea unui stimul sub influenta stimulilor invecinati, de fond. De exemplu, o bucata de hartie cenusie ni se pare a fi mai alba pe un fond negru decat pe unul alb etc. Contrastul simultan nu apare insa in orice fel de conditii, ci numai atunci cand stimulii se diferentiaza intre ei dupa o serie de parametri: intensitate, saturatie, tonalitate.3. Legea sensibilizariiDaca adaptarea senzoriala consta in cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a schimbarii conditiilor de mediu, sensibilizarea presupune cresterea sensibilitatii datorita interventiei unor fenomene de interactiune. Acestea din urma se produc la mai multe niveluri. Cel mai simplu nivel este cel al receptorului unui analizator, interactiunea avand loc intre diferitele lui elemente structurale diferentiate. De exemplu, stimularea bastonaselor din retina duce la cresterea sensibilitatii conurilor. Un al doilea nivel al interactiunii este cel al segmentelor unuia si aceluiasi analizator. Faptul se manifesta pregnant in cazul analizatorilor cu receptori perechi. Exitarea portiunii periferice a retinei unui ochi poate duce la cresterea sensibilitatii portiunii centrale a celuilalt ochi. Al treilea nivel al interactiunii este reprezentat de interactiunea dintre analizatori diferiti. De exemplu, auzim mai bine pe lumina.4. Legea depresieiAceasta lege consta in scaderea sensibilitatii ca urmare a legaturilor functionale intraanalizatori sau interanalizatori. Functioneaza exact dupa aceleasi mecanisme si aceleasi niveluri ca si legea sensibilizarii. Primul nivel: stimularea indelungata a ochiului cu o lumina rosie duce la scaderea sensibilitatii pentru alte culori, mai ales pentru cele de unda lunga -500 -790 milimicroni. Al doilea nivel: functia localizarii spatiale a sunetelor n-ar putea fi explicata fara considerarea interactiunii dintre cele doua verigi perechi ale analizatorului auditiv, ca dovada ca oamenii surzi de o ureche au mari dificultati in localizarea sptiala a sunetelor. Al treilea nivel: sunetele de intensitate mijlocie si mare coboara sensibilitatea bastonaselor; inclinarea capului pe spate scade sensibilitatea pentru culoarea verde si pentru sensibilitatea auditiva.Studiile realizate in domeniul interactiunii analizatorilor (sensibilizarii si depresiei) au dus la concluzia ca acestea sunt dependente de o serie de factori: Relatia de intensitate dintre stimuli; Procesele corticale si legile lor, indeosebi inductia pozitiva si negativa; Sistemul nervos vegetativ; Formarea reflexelor conditionate.5. Legea semnificatiei fortei de semnalizare a stimululuiCeea ce conteaza in aceasta lege nu este forta fizica a stimulului, ci valoarea, semnificatia acestuia pentru individ. Cercetarile in domeniu au aratat faptul ca un stimul cu o intensitate mica, dar cu o semnificatie importanta pentru subiect este foarte bine receptat. Aceasta semnificatie este in relatie pozitiva cu factorii de natura psihologica a subiectului receptor (trebuinte, aspiratii, scopuri etc). Astfel, aceasta lege senzoriala actioneaza invers legii intensitatii stimulului in decalnsarea unei senzatii corespunzatoare. 6. Legea sinestezieiSunt situatii in care un stimul, desi este aplicat pe o anumita modalitate senzoriala, poate produce efecte specifice unui alt analizator, desi acesta nu a intrat in procesul stimularii senzoriale. De aici, rezulta fenomenul denumit sinestezie. De exemplu, stimulii auditivi produc efecte de vedere cromatica, stimulii optici produc efecte auditive, etc.7. Legea compensariiInsuficienta dezvoltare a unei modalitati senzoriale sau lipsa ei conduce la perfectionarea alteia atat de mult, incat acesta din urma preia pe seama ei functiile celei dintai. La cei orbi si surzi se dezvolta sensibilitatea tactila, vibratorie, olfactiva. Compensarea este o lege mai generala a psihicului, ea actionand nu numai la nivel senzorial.