Secolul fanariot

REFORMISMUL DOMNESC

Începând cu anii 1711 în Moldova şi 1716 în Ţara Românească, s-au instaurat domniile fanariote. Regimul fanariot, care a durat până în primele decenii ale secolului al XIX-lea (1821), s-a caracterizat prin numirea domnitorilor direct de către Poartă, restrângerea statutului de autonomie, sporirea obligaţiilor pentru Ţările Române, accentuarea conflictelor dintre boierimea autohtonă şi cea venită împreună cu domnitorii, dar şi adoptarea unor măsuri reformatoare.

1.Constantin Mavrocordat (1730-1769) a domnit alternativ în Moldova şi Ţara Românească; a aplicat un program de reorganizare administrativă, fiscală, judiciară.

Reforme:

- în fiscalitate: instituirea unei dări unice, prin comasarea dărilor multiple; plata impozitului unic în patru rate anuale;

- în administraţie: judeţele erau conduse de ispravnici şi s-a introdus leafa pentru dregători (pentru a se evita abuzurile săvârşte de aceştia);

- sociale: desfiinţarea şerbiei în Ţara Românească (1746) şi Moldova (1749); consecinţa: ţăranii devin clăcaşi, liberi din punct de vedere juridic, dar dependenţi economic, ceea ce determină obligaţia în zile de muncă (claca): 12 zile pe an, în Ţara Românească, şi 24 de zile pe an, în Moldova;

- reforme juridice: Ţara Românească – codul de legi (cel dintâi) „Pravilniceasca Condică” (1780), al lui Alexandru Ipsilanti; Legiuirea lui Caragea (1818) – Gh. Caragea.

- în Moldova – Codul Callimachi (181 7), redactat din iniţiativa lui Scarlat Callimachi.

- în Transilvania, măsurile reformatoare adoptate de Maria Tereza (1740-1780) şi Iosif al II-lea (1780-1790), în Imperiul Habsburgic, au avut efecte şi în spaţiul intracarpatic:

- reforma socială (1785): prin patenta imperială s-a desfiinţat iobăgia în Transilvania;

- reforma religioasă: recunoşterea oficială a tuturor religiilor din Transilvania (Maria Tereza, prin Edictul din 1759, a restaurat ortodoxia; Iosif al II-lea, prin Edictul de toleranţă, din 1781, asigura liberul exercitiu religiilor necatolice; se păstra primatul catolicismului.

REFORMISMUL BOIERESC

Memoriile înaintate de boierime cereau: respectarea autonomiei statale şi obţinerea independenţei; neutralitatea pământului românesc, domnitori pământeni, respectarea drepturilor politice.

Formele de guvernământ propuse de proiectele politice ale boierilor erau: instaurarea unei republici aristocratice, conduse de boierime, cerinţa “partidei naţionale” condusă de Gavril Callimachi; domnia – organ de supraveghere şi control, iar puterea reală trebuia să treacă în mâna unei Adunări obşteşti şi a unui divan controlat de boierime – proiect de reformă a lui Rosetti-Rosnovanu (1817-1818).

Programul politic „Cererile norodului românesc”, Tudor Vladimirescu (1821), prevedea înlăturarea domnitorilor fanarioţi şi reinstaurarea celor pământeni; se considera că alungarea grecilor reprezenta primul pas pentru cucerirea independenţei. În anul 1822, Poarta a acceptat înlocuirea fanarioţilorprin numirea domnitorilor Ioniţă Sandu Sturdza (în Moldova) şi Grigore Dimitrie Ghica (în Ţara Românească);

Proiecte de reformă ale boierimii mici şi mijlocii, ale intelectualităţii şi ale orăşenilor:

- „Constituţia cărvunarilor”, Ionică Tăutu (1822), prin care se cerea: domn pământean, Adunare obştească, respectarea autonomiei, drepturi şi libertăţi.

- reformele propuse de Eufrosin Poteca: impozit unic pe venit, libertatea tiparului şi ocuparea funcţiilor administrative;

-„Însemnare a călătoriei mele”, Dinicu Golescu (1826), unirea tuturor provinciilor româneşti sub forma Daciei Mari.

- Act de unire şi independenţă şi Osăbitul act de numire a suveranului românilor ale gruparii naţionale din Ţara Românească, din jurul lui Ioan Câmpineanu. Cel dintâi prevedea: unirea Principatelor într-un regat al Daciei, domn ereditar, înlăturarea suzeranităţii otomane şi a protectoratului ţarist. Cel de-al doilea reprezenta un proiect de constituţie.

Societatea secretă “Frăţia” (1843), program ce înscria: unirea Ţării Româneşti cu Moldova, independenţa, emanciparea clăcaşilor şi egalitate în faţa legii.

PROIECTE CU CONŢINUT NAŢIONAL

- memorii ale episcopului greco-catolic Inochentie Micu: „Supplex Libellus” (1744), prin care se cerea: reprezentarea naţiunii române în viaţa publică; uşurarea sarcinilor iobăgimii; larga reprezentare a clerului în Dietă şi un post de consilier în Guberniu: „să nu se hotărască nimic de noi fără de noi şi în absenţa noastră”; înfiinţarea de şcoli la toate nivelurile.

- programul politic şi naţional al Şcolii Ardelene (S. Micu, Gh. Şincai, P. Maior, I. Budai-Deleanu) şi al personalităţilor de seamă din Transilvania (Ion Para, Iosif Meheşi şi Ioan Molnar Piuariu), numit „Supplex Libellus Valachorum” (1791), prevedea: desfiinţarea denumirilor de “toleraţi”, “neadmişi între stări”, considerate nedemne şi jignitoare; numirea în funcţii proporţional cu numărul de locuitori; recunoaşterea naţiunii române, a limbii şi religiei ortodoxe; utilizarea toponimiei româneşti.

Programul este înaintat împăratului Imperiului Habsburgic, Leopold al II-lea, apoi este trimis de acesta Dietei de la Cluj, care îl respinge. Motivul: „recunoaşterea drepturilor ar fi răsturnat ordinea constituţională a Transilvaniei”.