Scurte consideraţii privind proiectul de lege pentru ... · 3 Legea nr. 286/2009 privind Codul...

I. PRECIZĂRI I�TRODUCTIVE

CU PRIVIRE LA �OUL COD PE�AL

Profundele transformări în plan social,

economic şi politic, care au avut loc în societatea

românească în cele aproape patru decenii care au

trecut de la adoptarea Codului penal în vigoare

1

şi

mai ales în perioada de după 1989, nu lasă loc de

nicio îndoială în privinţa necesităţii adoptării unui

nou Cod penal. Decizia elaborării unui nou Cod penal

a avut la bază o serie de neajunsuri existente în

actuala reglementare, neajunsuri care au fost eviden-

ţiate atât de practică, cât şi de doctrină

2

. În acest

context, noua reglementare poate fi privită ca o

întrerupere a unei filozofii a dreptului penal poate

actuală în contextul anului 1969, dar mai ales ca un

punct de plecare şi de evoluţie în acord cu dezvol-

tarea societăţii româneşti, constituind o provocare

atât pentru doctrină, cât mai ales pentru practica

judiciară care va fi chemată să asigure o intrepretare

unitară, în acord cu principiile noii legi.

Noul Cod penal, adoptat prin Legea

nr. 286/2009

3

, îşi propune să aşeze legislaţia penală la

nivelul relaţiilor existente în prezent în societatea

românească, fără a omite însă respectarea angaja -

mentelor asumate de România prin aderarea la

Uniunea Europeană. Astfel, reformarea legislaţiei

naţionale în materia dreptului substanţial a urmărit

realizarea următoarelor obiective

4

:

– crearea unui cadru legislativ coerent în

materie penală, cu evitarea suprapunerilor inutile de

norme în vigoare existente în actualul Cod penal şi

în legile speciale;

– simplificarea reglementărilor de drept sub -

stanţial menită să faciliteze aplicarea lor unitară şi cu

celeritate în activitatea organelor judiciare;

– asigurarea satisfacerii exigenţelor decurgând

din principiile fundamentale ale dreptului penal con -

sa crate de Constituţie şi de pactele şi tratatele privi -

toare la drepturile fundamentale ale omului la care

România este parte;

– transpunerea în cadrul legislativ penal naţio -

nal a reglementărilor adoptate la nivelul Uniunii

Europene

5

;

Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2010 3

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Scurte consideraţii privind proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului penal

şi pentru modificarea şi completareaunor acte normative care cuprind dispoziţii penale

drd. Radu-Florin GEAMĂNU

Consilier juridic

Ministerul Justiţiei

4

A se vedea Expunerea de motive a noului Cod penal, p. 2.

5

Astfel, la elaborarea noul Cod penal au fost avute în vedere o

serie de acte ale Uniunii Europene, demne de menţionat fiind:

Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene; Decizia-

cadru 2005/222/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind

atacurile împotriva sistemelor informatice, publicată în Jurnalul

Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 69 din 16 martie 2005;

Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005

privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor

având legătură cu infracţiunea, publicată în Jurnalul Oficial al

Uniunii Europene seria L nr. 68 din 15 martie 2005; Decizia-

cadru 2004/68/JAI a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind

combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei

infantile, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria

L nr. 13 din 20 ianuarie 2004; Decizia-cadru 2003/568/JAI a

Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupţiei în

sectorul privat, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

seria L nr. 192 din 31 iulie 2003; Decizia-cadru 2002/629/JAI a

Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de

persoane, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene

seria L nr. 203 din 1 august 2002; Decizia-cadru 2002/475/JAI a

Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului,

publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria L nr.

164 din 22 iunie 2002; Decizia-cadru 2000/383/JAI a Consiliului

1

Este vorba despre Legea nr. 15/1968 privind Codul penal,

republicată în Monitorul Oficial al României nr. 65 din 16 aprilie

1997, cu modificările şi completările ulterioare.

2

A se vedea Expunerea de motive a noului Cod penal, p. 1.

Expunerea de motive poate fi consultată pe pagina de internet a

Camerei Deputaţilor la adresa http://www.cdep.ro/proiecte/2009/

300/00/4/em304.pdf. În cuprinsul acesteia sunt prezentate, inextenso, principalele neajunsuri identificate în materia dreptului

penal, precum şi soluţiile propuse prin noua reglementare.

3

Legea nr. 286/2009 privind Codul penal a fost publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009.

– armonizarea dreptului penal material român

cu sistemele celorlalte state membre ale Uniunii

Europene, ca o premisă a cooperării judiciare în

materie penală bazată pe recunoaştere şi încredere

reciprocă.

Cu alte cuvinte, noua reglementare se doreşte

o piatră de temelie în poziţionarea fermă a sistemului

de drept românesc între celelalte sisteme ale Uniunii

Europene, în procesul de realizare a unei cât mai

apropiate viziuni între sistemele naţionale de drept

ale statelor membre.

În continuare, noul Cod penal, dublat de noul

Cod de procedură penală, adoptat prin Legea nr.

135/2010

6

, are în vedere asigurarea unei interpretări

unitare a normelor legale în materie, o mai mare

previzibilitate a legii penale, celeritatea proceselor,

protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

persoanei, precum şi creşterea încrederii cetăţenilor

în actul de justiţie penală.

II. �ECESITATEA ELABORĂRII

PROIECTULUI DE LEGE

PE�TRU PU�EREA Î� APLICARE

A CODULUI PE�AL

ŞI PE�TRU MODIFICAREA

ŞI COMPLETAREA U�OR ACTE

�ORMATIVE CARE CUPRI�D

DISPOZIŢII PE�ALE

Deşi un cod penal reprezintă legea cadru în

sistemul legal al unui stat de drept, în ceea ce priveşte

asigurarea protecţiei valorilor sociale prin mijloace

penale, numeroasele reglementări speciale în materia

dreptului penal substanţial au impus realizarea unei

analize profunde, in extenso, a actelor normative care

conţin dispoziţii penale, precum şi instituirea unor

norme tranzitorii, de natură să consfinţească pe deplin

aplicarea noii reglementări şi, în unele situaţii,

supravieţuirea în timp a legii vechi.

Astfel, imperativul analizării legilor penale

speciale sau extrapenale, dar care conţin dispoziţii

penale, precum şi necesitatea instituirii unor măsuri

legislative tranzitorii, a generat elaborarea, ulterior

adoptării noului Cod penal, a unei legi pentru punerea

în aplicare a acestuia. În aceste condiţii, apare ca fiind

firească dispoziţia cuprinsă în art. 446 alin.(3) din

Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit

căreia „în termen de 12 luni de la data publicăriiprezentului cod în Monitorul Oficial al României,Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spreadoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicarea Codului penal.” Conformându-se prevederilor

legale menţionate, Guvernul României a aprobat în

data de 7 iulie 2010 proiectul de Lege pentru punerea

în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi

completarea unor acte normative care cuprind

dispoziţii penale, pentru ca în data de 22 iulie 2010

proiectul să fie transmis Parlamentului României, în

vederea dezbaterii şi adoptării acestuia.

În procesul elaborării proiectului de lege

pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru

modificarea şi completarea unor acte normative care

cuprind dispoziţii penale, au fost analizate aproxi -

mativ 300 de legi penale speciale sau extrapenale

conţinând dispoziţii penale, urmărindu-se, în esenţă,

următoarele:

– înlăturarea numeroaselor suprapuneri de

texte,

– clarificarea abrogărilor implicite asupra

cărora planează incertitudinea,

– adaptarea pedepselor la noul sistem san c -

ţionator prevăzut de noul Cod penal

7

, în prezent

existând diferenţe flagrante în pofida naturii similare

a faptelor incriminate, ceea ce le face dificil de aplicat

pentru organele judiciare şi puţin previzibile pentru

cetăţeni. În acest sens, adaptarea regimului sancţio -

nator din legile speciale a avut în vedere atât cuprin -

sul părţii generale a noului Cod penal (reglementarea

pedepselor, a minorităţii, a posibilităţii majorării

limitelor speciale ale pedepsei amenzii, aplicarea

cumulativă a pedepsei amenzii alături de pedeapsa

închisorii pentru infracţiunile la care s-a urmărit

obţinerea unui folos material), cât şi cuprinsul părţii

speciale, limitele prevăzute pentru unele infracţiuni

fiind reduse prin proiectul analizat, în acord cu

valoarea socială protejată (exemplul cel mai bun fiind

pedepsele pentru infracţiunile contra patrimoniului,

care în reglementarea actuală sunt comparabile cu

cele pentru infracţiunile contra persoanei).

Studii, opinii, informări

4 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2010

din 29 mai 2000 privind consolidarea, prin sancţiuni penale şi de

altă natură, a protecţiei împotriva falsificării, cu ocazia

introducerii monedei euro, publicată în Jurnalul Oficial al

Comunităţilor Europene seria L nr. 140 din 14 iunie 2000.

6

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din

15 iulie 2010.

7

Pentru explicaţii cu privire la sistemul sancţionator prevăzut de

noul Cod penal a se vedea V. Cioclei Aspecte privind logicapedepselor în noul Proiect de Cod penal, Caiete de Drept Penal,

nr. 2/2009, p. 58 – 64.

Analitic, proiectul în discuţie are ca obiectiv

pregătirea intrării în vigoare a noului Cod penal şi

adaptarea întregii legislaţii în materie penală la

filosofia construită de acesta.

În concret, analiza dispoziţiilor penale

cuprinse în legile speciale a urmărit, în principal,

următoarele direcţii de acţiune:

– abrogarea unor texte de incriminare din

legislaţia specială ca urmare a cuprinderii acestora în

partea specială a noului Cod penal ori pentru

înlăturarea suprapunerii inutile a unor texte care

protejează aceleaşi valori sociale;

– adaptarea pedepselor pentru infracţiunile

care rămân în legislaţia specială potrivit logicii

sancţionatorii a noului Cod penal;

– actualizarea trimiterilor făcute de textele din

legislaţia specială la normele din partea specială a

Codului penal şi dezincriminarea ori contraven -

ţionalizarea unor fapte prevăzute în legislaţia

specială.

Demnă de menţionat este şi problema ridicată

de doctrină, aceea a raportului dintre incriminările

din noul Cod penal şi cele din legile speciale,

apreciindu-se, pe bună dreptate, că legile speciale

tind spre limita excesului de reglementare, sunt dificil

de ierarhizat şi sistematizat, de multe ori reprezintă

reluări ale celor din Codul penal, ceea ce conduce la

interpretări şi aplicări diferite, la o practică neunitară

8

.

Cât priveşte intrarea în vigoare a acestui

proiect, se impune o abordare prudentă, în sensul că

orizontul de timp necesar intrării în vigoare a noului

Cod penal trebuie analizat în contextul mai larg al

recentei adoptări a noului Cod de procedură penală

şi al elaborării legii pentru punerea în aplicare a

noului Cod de procedură penală, legii privind

executarea sancţiunilor şi a măsurilor privative de

libertate, legii privind executarea sancţiunilor şi a

măsurilor neprivative de libertate şi legii privind

organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune,

deoarece numai intrarea în vigoare simultană a

acestor legi fundamntale pentru sistemul de drept

penal românesc este de natură să asigure punerea în

aplicare efectivă, eficientă şi coerentă a noului Cod

penal.

9

III. SCURTĂ PREZE�TARE A

CO�ŢI�UTULUI PROIECTULUI DE LEGE

Proiectul de lege cuprinde 251 articole, fiind

structurat în 4 titluri, după cum urmează:

– Titlul I – Dispoziţii privind aplicarea în timp

a legii penale: Capitolul I – Domeniul de regle -

mentare, Capitolul II – Dispoziţii generale privind

aplicarea în timp a legii penale, Capitolul III –

Dispoziţii privind aplicarea şi executarea sancţiunilor

penale, Capitolul IV – Dispoziţii speciale privind

regimul sancţionator aplicabil minorilor;

– Titlul II – Dispoziţii privind modificarea

şi completarea unor acte normative care cuprind

dis po ziţii penale;

– Titlul III – Dispoziţii referitoare la Codul

penal: Capitolul I – Dispoziţii interpretative,

Capitolul II – Dispoziţii de modificare şi completare

a unor prevederi ale Codului penal;

– Titlul IV – Dispoziţii finale şi tranzitorii.

1. Sintetic, Titlul I – Dispoziţii privindaplicarea în timp a legii penale este circumscris

obiectului de reglementare al legii – punerea de acord

a legislaţiei penale existente cu prevederile noului

Cod Penal, precum şi stabilirea regulilor pentru solu -

ţionarea conflictelor de legi rezultând din intrarea în

vigoare a acestuia şi abrogarea Codului penal actual.

În continuare, Capitolul II – Dispoziţiigenerale privind aplicarea în timp a legii penale se

compune dintr-o serie de reguli aplicabile pentru

soluţionarea situaţiilor tranzitorii care decurg din

reglementarea principiilor referitoare la aplicarea

legii penale în timp.

Cu privire la aplicarea legii de dezincriminare

(art. 4 din noul Cod penal), având în vedere definiţia

infracţiunii (art. 15 din noul Cod penal) care cuprinde

şi vinovăţia, în mod independent de condiţia

prevederii faptei în legea penală, art. 4 din proiect

stipulează că dispoziţiile privind legea penală de

dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care

o faptă determinată comisă sub imperiul legii vechi

nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi,

datorită modificării elementelor constitutive ale

infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de

legea nouă pentru existenţa infracţiunii (o faptă

comisă din culpă nu va fi sancţionată dacă norma de

incriminare prevede numai săvârşirea acesteia cu



8

A se vedea T. Toader Consideraţii privind partea specială a�oului Cod penal, Curierul Judiciar, nr. 3/2010, p. 124.

9

Intrarea în vigoare a tuturor acestor acte normative

fundamentale pentru sistemul penal românesc necesită o

pregătire corespunzătoare, atât a sistemului judiciar român, cât

şi a partenerilor justiţiei (serviciile de probaţiune, administraţiile

locurilor de detenţie, poliţia, poliţia comunitară, avocaţii,

mediatorii etc.), şi nu în ultimul rând, a societăţii româneşti în

ansamblul ei (prin promovarea noilor reglementări şi a impli -

caţiilor acestora în plan social). Astfel, trebuie identificate

resursele umane (atât ca necesar în sistem, cât şi ca pregătire

profesională) şi bugetare (de exemplu, pentru asigurarea

infrastructurii) necesare sistemului judiciar român. Numai în

aceste condiţii noile reglementări îşi vor putea atinge pe deplin

scopul.

intenţie, condiţia prevederii în legea penală a faptei

săvârşite din culpă nefiind îndeplinită); precizăm că,

fapta nu este considerată ca fiind dezincriminată dacă

ea este prevăzută de legea penală nouă sau de o altă

lege în vigoare sub o altă denumire.

Atragem atenţia, în acest context, asupra

faptului că proiectul noului Cod penal iniţiat de către

Ministerul Justiţiei nu a inclus vinovăţia

10

în

cuprinsul definiţiei infracţiunii, aceasta fiind

introdusă cu ocazia dezbaterilor în cadrul subcomisiei

parlamentare speciale care a avut rolul de a discuta

proiectele noilor coduri

11

. De altfel, doctrina a criticat

în mod întemeiat includerea vinovăţiei între

trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, argumentându-se

fie că aceasta nu este fundamentată teoretic, deoarece

vinovăţia – ca element constitutiv al infracţiunii –

ţine de „tipicitatea subiectivă”, având în vedere că

atât elementele obiective, cât şi cele de natură

subiectivă sunt prevăzute de legea penală (norma de

incriminare)

12

, fie faptul că eliminarea acestui

element din definiţia infracţiunii era necesară nu

pentru că vinovăţia ar reprezenta un criteriu secundar

în raport cu celelalte trăsături esenţiale, ci în virtutea

faptului că se impune o clarificare a funcţiilor pe care

ea le îndeplineşte în cadrul infracţiunii.

13

În continuarea dispoziţiilor art. 6 din noul Cod

penal, art. 5 din proiect reglementează în mod expres

excluderea ipotezelor de aplicare facultativă a legii

penale mai favorabile (mitior lex), inclusiv în cazul

situaţiilor tranzitorii. Dacă aplicarea obligatorie a

legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor

judecătoreşti definitive, care înfrânge principiul

autorităţii de lucru judecat, este justificată de

aplicarea unui alt principiu fundamental – principiul

legalităţii pedepsei, în sensul că un plus de pedeapsă

pe care l-ar fi avut de executat persoana condamnată

nu mai are corespondent în noua lege, aplicarea

facultativă a legii penale mai favorabile

14

nu îşi poate

găsi susţinere în conţinutul principiului legalităţii. În

concluzie, legea penală mai favorabilă se va aplica în

următoarele cazuri:

– dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare şi până la executarea completă a

pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege

care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea

aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de

legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la

acest maxim;

– dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la

executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru

aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa

detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul

închisorii prevăzut pentru acea infracţiune;

– dacă legea nouă prevede în locul pedepsei

închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se

înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi

maximul special prevăzut în legea nouă.

Art. 6 din proiect prevede că, atunci când o

normă penală face trimitere la o altă normă

determinată, de la care împrumută unul sau mai multe

elemente, modificarea normei completatoare atrage

şi modificarea normei incomplete; în cazul abrogării

normei completatoare, norma incompletă va păstra

elementele preluate de la aceasta, în forma existentă

la data abrogării, afară de cazul în care legea dispune

altfel. Textul propus vizează unificarea şi în dreptul

penal a regimului legal al normelor de trimitere şi de

referire, în acord cu prevederile Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru



10

Pentru fundamentarea definiţiei infracţiunii în noul Cod penal,

fără includerea elementului vinovăţie, deoarece prevederea în

legea penală cuprinde pe de-o parte elementele obiective ale

faptei şi, pe de altă parte, elementele subiective, a se vedea F.

Streteanu Proiectul noului Cod penal şi reconfigurarea teorieiinfracţiunii în dreptul român, Caiete de Drept Penal, nr. 2/2009,

p. 50 – 57.

11

Menţionăm în acest sens că, în temeiul art. 72 din

Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea

Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial

al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, cu modificările

ulterioare şi al art. 44 din Regulamentul Senatului, aprobat prin

Hotărârea Senatului nr. 28/2005, Parlamentul României a adoptat

Hotărârea nr. 9/2009 privind înfiinţarea unei Comisii speciale

comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a

Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi

a Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial nr.

154 din 12 martie 2009. Potrivit art. 8, Comisia îşi constituie

două subcomisii, conduse de preşedintele, respectiv

vicepreşedintele acesteia. O subcomisie va examina Codul penal

şi Codul de procedură penală, iar cealaltă va examina Codul civil

şi Codul de procedură civilă.

12

A se vedea M. A. Hotca, �oul Cod penal şi Codul penalanterior – aspecte diferenţiale şi situaţii tranzitorii, ed.

Hamangiu, 2009, p. 19.

13

A se vedea M. Iordache, Definiţia infracţiunii în lumina Legiinr. 286/2009 privind Codul penal, Dreptul, nr. 11/2009, p. 40.

14

Faţă de împrejurarea că noul Cod penal nu a preluat dispoziţiile

referitoare la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile,

s-a apreciat că, în practica judiciară se pot ivi situaţii în care să

se pună problema aplicării legii penale în timp. Este vorba de

acele situaţii în care fapta a fost comisă sub imperiul Codului

penal din 1969, hotărârea rămânând definitivă, iar după acest

moment intră în vigoare noul Cod penal sau altă lege, devenind

incident art. 15 – aplicarea facultativă a legii penale mai

favorabile în cazul pedepselor definitive din Codul penal actual.

A se vedea în acest sens M. A. Hotca, op. cit., p. 10.

elaborarea actelor normative

15

, renunţând la indepen -

denţa normei de trimitere faţă de norma de la care

şi-a împrumutat elementul completator. O asemenea

soluţie nu făcea decât să creeze dificultăţi în practică,

atât în privinţa delimitării normelor de trimitere faţă

de cele de referire, cât şi sub aspectul aplicării

normelor de trimitere, nu de puţine ori căutarea

elementului completator presupunând o cercetare

laborioasă asupra succesiunii de legi în timp. Aceste

dificultăţi au condus cel mai adesea la ignorarea

distincţiei de către instanţe, astfel că soluţia

promovată de art. 6 se înscrie pe linia acestei

orientări.

16

Art. 7 din proiect reglementează situaţia

tranzitorie a decăderilor, interdicţiilor şi incapa ci -

tăţilor decurgând din condamnări pronunţate pe baza

legii anterioare. În acord cu dispoziţiile art. 169 din

noul Cod penal (reabilitarea face să înceteze

decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile

care rezultă din condamnare), proiectul prevede că

decăderile, interdicţiile şi incapacităţile decurgând

din condamnări pronunţate pe baza legii vechi îşi

produc efectele până la intervenirea reabilitării, în

măsura în care fapta pentru care s-a pronunţat

condamnarea este prevăzută şi de legea penală nouă.

Capitolul III al Titlului I este consacrat

dispoziţiilor privind aplicarea şi executarea sancţiu -

nilor penale. Normele înscrise în acest capitol au fost

impuse de modificările aduse de Codul penal în

materia sancţiunilor. Aşa de pildă, reformularea

definiţiei recidivei şi a textului referitor la cauzele

care o exclud, dar şi renunţarea la pedepse în cazul

minorilor a determinat necesitatea introducerii unei

dispoziţii privind efectele condamnărilor la pedepse

pentru fapte comise în timpul minorităţii după

intrarea în vigoare a Codului penal. Pentru a evita

controversele doctrinare apărute în momentul intrării

în vigoare a Codului penal din 1969, s-a consacrat

explicit soluţia majoritară conturată în practica acelei

perioade, potrivit căreia tratamentul sancţionator al

pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi

atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din

structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă,

chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost

stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile (art. 10

din proiect).

17

Printre elementele de noutate aduse de noul

Cod penal se numără şi reglementarea unor sancţiuni

noi, cum ar fi pedeapsa complementară constând în

publicarea hotărârii de condamnare (art.55 lit.c),

amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii (art. 62)

ori a unor modalităţi mai severe de executare a celor

existente (executarea pedepsei amenzii prin prestarea

unei munci neremunerate în folosul comunităţii – art.

64), aşa încât prin art. 11, art. 12 alin.(2) şi art. 14

alin.(2) din proiect s-a menţionat limitarea aplicării

acestora numai pentru infracţiunile comise după

intrarea în vigoare a noului Cod penal, nu şi pentru

cele comise sub imperiul legii vechi.

Noul Cod penal conţine un alt sistem de

reglementare a pedepsei amenzii, aceasta fiind cal -

culată prin sistemul zilelor-amendă, urmărindu-se o

mai bună individualizare a pedepsei prin două

instrumente puse la îndemâna instanţei de judecată:

proporţionalitatea pedepsei, care va fi dată de

numărul de zile-amendă, şi eficienţa acesteia, care va

fi dată de modalitatea de calcul a valorii unei zile-

amendă. Având în vedere că legile speciale în materie

penală ori cele extrapenale care conţin dispoziţii

penale reglementează pedeapsa amenzii prin menţio -

narea cuantumului acesteia în textul de incriminare,

s-a considerat necesară elaborarea unor texte care să

asigure corelarea celor două sisteme (art. 13 din

proiect stabileşte modalitatea de determinare a legii

penale mai favorabile, iar art. 14 situaţiile de înlo -

cuire a pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii).

Regulile speciale pentru soluţionarea situaţiilor

tranzitorii determinate de modificarea fundamentală

a regimului sancţionator al minorilor şi consacrarea

unui sistem bazat exclusiv pe măsuri educative sunt

cuprinse în Capitolul IV al Titlului I. Noul sistem îşi

propune să înlocuiască sistemul dualist actual care

permite aplicarea alternativă de măsuri educative ori

de pedepse, cu atât mai mult cu cât practica judiciară

uzează în mod prevalent de posibilitatea aplicării

pedepselor în cazul minorilor, deşi regula s-a dorit a

fi aplicarea cu prioritate a măsurilor educative.

Atenţia deosebită pe care un sistem de drept trebuie

să o acorde minorilor care săvârşesc fapte prevăzute

de legea penală justifică pe deplin consacrarea



15

A se vedea prevederile art. 50 – trimiterea la alte acte

normative din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie

2010.16

A se vedea Expunerea de motive a proiectului de Lege pentrupunerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şicompletarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale(denumită în continuare Expunerea de motive), p. 3.

17 Ibidem, p. 3 şi urm.

sistemului măsurilor educative aplicabile acestora,

organele judiciare beneficiind de o largă paletă de

măsuri educative neprivative ori privative de

libertate

18

, în aşa fel încât scopul acestor sancţiuni să

fie atins, cu mutarea accentului pe latura educativă, şi

nu pe cea coercitivă (specifică pedepselor).

Examinând dispozitiile din legile succesive,

legea mai favorabilă apare ca fiind legea nouă,

fiindcă pe de o parte, potrivit legii noi minorilor nu li

se vor mai putea aplica pedepse, iar pe de altă parte,

posibilităţile de sancţionare prin măsuri educative

sunt mult mai largi. Totuşi, în alegerea măsurii

educative ce se va aplica faţă de minorul care a comis

o infracţiune înainte de apariţia legii noi, în funcţie

de speţa concretă, pot exista şi situaţii în care legea

veche să fie mai favorabilă.

19

În acest context, pentru evitarea apariţiei unei

jurisprudenţe neunitare, se impunea reglementarea

situaţiei pedepselor şi măsurilor educative aplicate sub

imperiul Codului penal din 1969, după intrarea în

vigoare a noului Cod penal, dar şi a ipotezelor de

suspendare a executării pedepsei dispuse în

conformitate cu prevederile Codului penal în vigoare.

Pentru a facilita aplicarea normelor referitoare la

determinarea legii penale mai favorabile în cazul

minorilor s-a consacrat o ierarhizare legală între

anumite categorii de sancţiuni

20

. În acest sens, art. 17

din proiect prevede că în aplicarea dispoziţiilor

referitoare la legea penală mai favorabilă intervenită

în cursul procesului, o pedeapsă cu suspendarea

executării aplicabilă potrivit legii vechi este

considerată mai favorabilă decât o măsură educativă

privativă de libertate prevăzută de noul Cod penal. De

altfel, principiul că pedepsele fără privare de libertate

sunt mai uşoare decât cele cu privare de libertate a fost

menţionat şi în doctrină

21

(principiu care poate fi

aplicat, mutatis mutandis, şi în cazul măsuriloreducative aplicabile minorilor – n.a., R-F.G.).

Următoarele articole din proiect (art. 18 – 22)

reglementează conflictul între măsurile educative şi

pedepsele prevăzute de reglementarea veche, pe de-o

parte şi măsurile educative prevăzute de noul Cod

penal, pe de altă parte.

Astfel, art. 18 din proiect stabileşte că exe -

cutarea măsurii educative a libertăţii supra vegheate

pronunţată în baza Codului penal din 1969 se

realizează potrivit dispoziţiilor acestuia, iar art. 19

prevede că măsura educativă a internării într-un

centru de reeducare dispusă în baza Codului penal

din 1969 se înlocuieşte cu măsura educativă a

internării într-un centru educativ, pe o durată egală

cu timpul rămas din momentul rămânerii definitive a

hotărârii prin care s-a luat măsura internării în centrul

de reeducare şi până la majoratul celui în cauză, dar

nu mai mult de 3 ani. Determinarea în mod absolut

(expressis verbis, prin textul de lege) a legii penale

mai favorabile are scopul de a asigura o interpretare

unitară în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor

educative, în acord cu scopul şi principiile noului

Cod penal.

Se cuvine menţionat că în doctrină, din

interpretarea dispoziţiilor noului Cod penal, au fost

emise alte opinii în ceea ce priveşte determinarea

măsurii educative mai favorabile. Astfel, s-a apreciat

că măsura educativă a libertăţii supravegheate

pronunţată prin hotărâre definitivă va fi înlocuită cu

una din măsurile educative neprivative de libertate

prevăzute în art. 115 alin.(1) pct. 1 din noul Cod

penal, sau, dimpotrivă, va fi executată în continuare,

dacă este mai favorabilă pentru minor.

22

În mod

similar, în ceea ce priveşte măsura educativă a

internării într-un centru de reeducare luată prin

hotărâre definitivă, aceasta va putea fi înlocuită cu

oricare dintre aceste măsuri (privative de libertate,n.a., R.-F.G.), sau cu o măsură neprivativă de libertate

prevăzută de legea nouă, în funcţie de aprecierea

instanţei cu privire la fapta săvârşită, persoana

minorului, vârsta acestuia şi timpul rămas de executat

din durata măsurii internării într-un centru de

reeducare.

23

Pedeapsa amenzii executabilă, aplicată pentru

infracţiuni comise în timpul minorităţii în baza

Codului penal din 1969 şi neexecutată în tot sau în

parte până la intrarea în vigoare a Codului penal, se



18

Potrivit art. 115 din noul Cod penal, măsurile educative

neprivative de libertate sunt: stagiul de formare civică,

supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână, asistarea

zilnică, iar cele privative de libertate sunt: internarea într-un

centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie.

19

A se vedea T. Dascăl Minori. Aplicarea legii penale maifavorabile. �oul Cod penal, Revista de Drept Penal, nr. 2/2010,

p. 107. Autorul realizează o analiză în detaliu a prevederilor

noului Cod penal, în ceea ce priveşte situaţiile în care s-ar putea

pune problema aplicării legii penale mai favorabile în cazul

minorilor, prezentând soluţiile disponibile în cazul determinării

legii penale mai favorabile de către instanţa de judecată.

20

A se vedea Expunerea de motive, p. 4.

21

A se vedea L. Coraş, Aplicarea legii penale mai favorabile dinperspectiva Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Dreptul, nr.

4/2009, p. 71.

22

A se vedea T. Dascăl, op. cit., p. 116.

23 Ibidem, p. 118.

înlocuieşte cu măsura educativă a consemnării la

sfârşit de săptămână, ţinând seama şi de partea care

a fost executată din amendă (art. 20 din proiect), în

literatura de specialitate fiind exprimat şi punctul de

vedere că pedeapsa amenzii trebuie să fie înlocuită

cu o măsură neprivativă de libertate, consecinţele de

ordin pecuniar fiind mai nefavorabile pentru minor

decât executarea unei măsuri educative neprivative

de libertate, rămânând la latitudinea instanţei de

judecată alegerea acesteia, prin raportare la fapta

savârşită, cuantumul amenzii aplicate şi posibilităţile

de reeducare a condamnatului, rezultate şi din

referatul de evaluare ce a fost efectuat cu ocazia

judecării cauzei.

24

Determinarea legală a legii penale mai

favorabile a fost realizată, prin art. 21 din proiect, şi

pentru ipoteza în care minorul a fost condamnat prin

hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii aplicată în

baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise

în timpul minorităţii; în acest caz pedeapsa închisorii

se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un

centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata

pedepsei închisorii. În lipsa acestei prevederi legale

s-a apreciat în mod just că mai favorabilă va fi

întotdeauna legea nouă, pedeapsa închisorii urmând

să fie înlocuită cu o măsura educativă neprivativă sau

privativă de libertate, după caz.

25

2. Titlul II – Dispoziţii privind modificarea şicompletarea unor acte normative care cuprinddispoziţii penale constituie partea cea mai amplă a

proiectului de lege, fiind rezultatul unei analize a

întregii legislaţii penale în vigoare. Au fost studiate

toate legile în vigoare ce conţin dispoziţii penale,

începând cu cele din perioada interbelică şi până în

prezent

26

, prin proiectul de lege fiind efectuate

intervenţii legislative de modificare, completare sau,

după caz, abrogare asupra unui număr de 215 acte

normative (art. 23 – 227).

Asanarea legislaţiei în vigoare a presupus un

proces complex, structurat pe mai multe aspecte

27

, în

cele ce urmează fiind prezentate, printr-o analiză ce

nu îşi propune a fi exhaustivă, câteva dintre abro -

gările, modificările ori completările aduse acestor

acte normative:

a) abrogarea unor texte de incriminare din

legislaţia specială ca urmare a cuprinderii acestora în

partea specială a noului Cod penal pentru evitarea

paralelismelor de reglementare. Spre exemplu, a fost

abrogat art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru preve -

nirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de co -

rupţie, cu modificările şi completările ulterioare şi

art. 25 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi

sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru insti -

tu irea unor măsuri de prevenire şi combatere a

finanţării actelor de terorism, cu modificările şi

completările ulterioare, măsura confiscării speciale

urmând a se aplica în temeiul reglementării generale,

cuprinsă în art. 112 din noul Cod penal.

Abrogarea dispoziţiilor art. 52 – 58 din Legea

nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea refe -

rendumului, cu modificările şi completările ulterioare

şi ale art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr. 93/2003 pentru exprimarea votului prin mijloace

electronice la referendumul naţional privind revi -

zuirea Constituţiei, a fost determinată de includerea

infracţiunilor electorale în noul Cod penal – Titlul IX

(art. 385 – 393).

Deoarece noul Cod penal prevede ca pedeapsă

complementară interzicerea exercitării dreptului de a

se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări

sportive, culturale ori la alte adunări publice stabilite

de instanţă, nu se mai justifică existenţa unei regle -

mentări speciale cu privire la măsura de siguranţă a

interzicerii accesului la competiţiile ori jocurile spor -

tive prevăzută de art. 33 – 45 din Legea nr. 4/2008

privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia

competiţiilor şi a jocurilor sportive, reglementare care

a avut rolul de a suplini lipsa unei pedepse comple -

mentare corespunzătoare în Codul penal. Mai mult

decât atât, noul Cod de procedură penală, prin

art. 215 alin.(2) lit.h), oferă un instrument optim

pentru interzicera accesului la manifestări sportive

sau culturale ori la alte adunări publice, cu titlu pro -

vizoriu, până la judecarea definitivă a cauzei, res -

pectiv impunerea acestei obligaţii în cadrul măsurii

preventive a controlului judiciar;

b) abrogarea unor dispoziţii din legislaţia

specială pentru înlăturarea suprapunerii inutile a unor

texte care protejează aceleaşi valori sociale. Este

vorba în acest caz de prevederi care nu au fost

preluate ca atare în noul Cod penal, dar care regle -



24 Ibidem, p. 112.

25 Ibidem, p. 114.

26

Au fost analizate acte normative intrate în vigoare încă din anul

1934 (Legea nr. 59/1934 asupra cecului, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, cu

modificările şi completările ulterioare), dar şi acte normative

recente (exempli gratia – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

113/2009 privind serviciile de plată, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 12 octombrie 2009).

27

A se vedea Expunerea de motive, p. 4 – 18, unde sunt

prezentate, pe larg, modificările actelor normative care conţin

dispoziţii în materie penală.

mentează situaţii ce pot fi soluţionate corespunzător

pe baza textelor existente în Codul penal sau în alte

legi speciale. Spre exemplu, au fost abrogate o serie

de dispoziţii care incriminau infracţiuni de furt (art.

103 din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările

şi completările ulterioare), de distrugere (art. 107 din

Legea nr. 18/1991 – Legea fondului funciar, repu -

blicată, cu modificările şi completările ulterioare), de

ultraj (art. 35

2

din Legea nr. 188/2000 privind

executorii judecătoreşti, cu modificările şi comple tă -

rile ulterioare, art. 41 – 42 din Ordonanţa de Urgenţă

a Guvernului nr. 59/2000 privind statutul perso na -

lului silvic) ori de fals (art. 48 din Legea nr. 26/1990

privind Registrul comerţului, republicată, cu modi -

ficările şi completările ulterioare, art. 44 alin.(2)

lit. e), f) şi g) din Legea nr. 255/1998 privind protecţia

noilor soiuri de plante), apreciindu-se ca suficiente

reglementările generale, cuprinse în art. 253 – 255,

257 şi 310 – 328 din noul Cod penal;

c) adaptarea pedepselor pentru infracţiunile

care rămân în legislaţia specială potrivit logicii

sancţionatorii a noului Cod penal. În acest sens, au

fost modificate limitele de pedeapsă în cazul textelor

care protejează valori sociale de natură/importanţă

comparabilă cu cele protejate de texte incluse în

partea specială a Codului penal, astfel încât nu se

justifică o diferenţiere substanţială a tratamentului

sancţionator: art. 58, 59 şi 62 din Legea nr. 64/1991

privind brevetele de invenţie, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, art. 48

1

din

Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor

maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei

contigue şi al zonei economice exclusive ale

României, republicată, cu modificările şi comple -

tările ulterioare, art. 35 din Legea nr. 139/2000

privind activitatea de meteorologie, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, art. 55 din

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare şi

art. 110 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic

referitor la sustragerea de material lemnos (acesta din

urmă a fost modificat în sensul corelării tratamentului

sancţionator şi a circumstanţelor de calificare cu cele

prevăzute de art. 228 – 229 din Codul penal privind

furtul).

De asemenea, la reducerea limitelor speciale

ale unor pedepse s-a avut în vedere şi frecvenţa cu

care infracţiunile în cauză intră în structura unui

concurs de infracţiuni – în special atunci când este

vorba despre fapte ce servesc drept mijloc pentru

săvârşirea altor infracţiuni – situaţie în care în indi vi -

dualizarea legală a pedepsei trebuie să se ţină seama

de modificarea sistemului sancţionator al con cursului

de infracţiuni în Codul penal prin introducerea

sporului obligatoriu. Astfel, infracţiunilor prevăzute

de art. 2 – 8 din Legea nr. 143/2000 privind pre -

venirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit

de droguri, cu modificările şi completările ulterioare,

săvârşite în concurs, le sunt aplicabile dispoziţiile

generale din Codul penal, referitoare la concursul de

infracţiuni.

Se propune, de asemenea, consacrarea pedep -

sei alternative a amenzii în legislaţia specială pentru

ipoteze similare ca gravitate cu cele din Codul penal

pentru care această alternativă există: art. 83, art. 84,

art. 86, 87 alin.(1) sau art. 89 din Legea nr. 182/2000

privind protejarea patrimoniului cultural naţional

mobil, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare, art. 280

1

din Legea nr. 53/2003 – Codul

muncii, cu modificările şi completările ulterioare etc.;

d) dezincriminarea unor fapte prevăzute în

legislaţia specială şi contravenţionalizarea acestora

acolo unde este cazul. Respectarea principiului mi ni -

mei intervenţii care guvernează legislaţia penală a

oricărui stat de drept impune recurgerea la meca nismul

penal de protecţie doar în situaţiile în care protecţia

oferită de reglementările altor ramuri de drept (în

speţă, de drept contravenţional) este insufi cientă.

Astfel, a fost abrogat art. 36 din Legea nr. 22/1969

privind angajarea gestionarilor, constitu i rea de garanţii

şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor

agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor

publice, cu modificările ulterioare, în considerarea

gradului de pericol social redus pe care îl prezintă

fapta. Art. 139

7

din Legea nr. 8/1996 privind dreptul

de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi

completările ulterioare a fost abrogat în considerarea

faptului că o astfel de incriminare este în vădită

contradicţie cu principiul dreptului la tăcere.

Lipsa de previzibilitate a normei prevăzute de

art. 58 alin.(3) din Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea

prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvol -

tării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice

şi distrugerea acestora, republicată, cu modificările

şi completările ulterioare a determinat abrogarea

acesteia şi introducerea unei contravenţii având

acelaşi obiect la art. 53 lit.c), apreciindu-se ca fiind

inoportună existenţa unei sancţiuni în materie penală.

Fapta prevăzută la art. 55 alin.(1) teza I din

Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea

referendumului, cu modificările şi completările

ulterioare a fost contravenţionalizată într-o formă mai



largă, fiind introdusă o nouă literă, lit. f), în cuprinsul

art. 49 din lege. Astfel, se asigură o sancţiune unitară

în plan contravenţional, în toată legislaţia electorală;

e) înlocuirea modului actual de aplicare a pe -

dep sei amenzii din legislaţia specială, instituind

sistemul zilelor-amendă şi pentru incriminările

speciale. În acest sens, s-a impus renunţarea la

stabilirea de către norma de incriminare a cuan tu -

mului amenzii, propunându-se ca în normă să nu mai

fie menţionat numărul zilelor-amendă, ci doar specia

de pedeapsă. Determinarea cuantumului amenzii se

va face astfel în toate cazurile pe baza dispoziţiilor

art. 61 din noul Cod penal. A se vedea, în acest sens,

modificările art. 141 din Legea nr. 8/1996 privind

dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările

şi completările ulterioare, art. 39 din Legea nr. 32/2000

privind activitatea de asigurare şi supravegherea

asigurărilor, cu modificările şi com pletările ulte -

rioare, art. 4 din Legea nr. 289/2005 privind unele

măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului

infracţional în domeniul transportului pe calea ferată,

art. 61 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile

financiare nebancare etc.;

f) urmare a dispoziţiei cuprinse în art. 19 din

noul Cod penal referitoare la sancţionarea acţiunii şi

omisiunii în raport cu forma de vinovăţie cu care au

fost comise, s-a impus prevederea explicită a sancţio -

nării omisiunii din culpă acolo unde s-a apreciat că

această modalitate de comitere prezintă o gravitate

suficientă în raport cu natura şi importanţa valorii

sociale ocrotite: art. 64 din Legea nr. 94/1992 privind

organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, art. 32

din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000 privind pro -

tecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor

situri arheologice ca zone de interes naţional, repu -

blicată, cu modificările şi completările ulterioare etc.;

g) reformularea unor texte pentru asigurarea

respectării cerinţelor de previzibilitate a legii penale

potrivit jurisprudenţei europene în materie, cum ar fi:

modificarea art. 19

1

şi art. 19

2

din Legea nr. 143/2000

privind prevenirea şi combaterea traficului şi con su -

mului ilicit de droguri, cu modificările şi completările

ulterioare ori a art. 37 din Legea nr. 535/2004 privind

prevenirea şi combaterea terorismului, care a fost

modificat prin prevederea expresă a unui scop

(terorist) pentru a face previzibilă incriminarea

acestor fapte în lege;

h) completarea unor ipoteze de incriminare

pentru a răspunde obligaţiilor asumate de statul

român pe plan internaţional (decurgând din convenţii

internaţionale ratificate, decizii-cadru sau directive).

Astfel, prevederile art. 73 din proiect transpun

dispoziţiile art. 9 alin.(1) lit. a)-d), art. 10 şi art. 12

din Directiva 2009/52/CE a Parlamentului European

şi a Consiliului din 18 iunie 2009 de stabilire a

standardelor minime privind sancţiunile şi măsurile la

adresa angajatorilor de resortisanţi din ţări terţe aflaţi

în situaţie de şedere ilegală

28

, dispoziţiile art. 123 din

proiect transpun prevederile art. 3, paragraf 1, art. 4

paragraf 1 şi art. 6 paragraf 1 din Protocolul adiţional

la Convenţia Consiliului Europei privind crimi -

nalitatea informatică referitor la incriminarea actelor

de natură rasistă şi xenofobă săvârşite prin inter -

mediul sistemelor informatice, ratificat prin Legea

nr. 105/2009

29

, în timp ce prevederile art. 172 din

proiect transpun dispoziţiile art. 1 din Decizia-cadru

2008/919/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 de

modificare a Deciziei-cadru 2002/475/JAI privind

combaterea terorismului

30

;

i) revederea unor texte din legislaţia extra -

penală privind decăderi, interdicţii sau incapacităţi

decurgând din condamnarea pentru comiterea unei

infracţiuni, în scopul corelării cu prevederile noului

Cod penal referitoare la pedepsele complementare şi

măsurile de siguranţă, respectiv: art. 48 alin.(5) din

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 pri -

vind statutul personalului silvic, art. 6 alin.(2) lit. h)

din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2008

privind statutul funcţionarului public denumit

manager public, art. 14 lit. a) şi b) din Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea

profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de

moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi

organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor

Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor

Medicali din România etc.;

j) limitarea principiului oficialităţii procesului

penal prin consacrarea punerii în mişcare a acţiunii

penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate

sau a împăcării în cazul unor infracţiuni din legislaţia

specială. În situaţiile în care valoarea socială protejată

este una care interesează preponderent persoana



28

Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 168 din

30 iunie 2009.

29

Legea nr. 105/2009 pentru ratificarea Protocolului adiţional,

adoptat la Strasbourg la 28 ianuarie 2003, la Convenţia

Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, referitor

la incriminarea actelor de natură rasistă şi xenofobă săvârşite prin

intermediul sistemelor informatice a fost publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2009.

30

Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 330 din

9 decembrie 2008.

vătămată şi mai puţin ordinea juridică în general, este

firească lăsarea la latitudinea persoanei vătămate a

declanşării sau continuării procesului penal. În acest

sens au fost modificate art. 58 şi 59 din Legea

nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată,

cu modificările şi completările ulterioare, art. 50 şi

52 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor

şi modelelor, republicată, prevăzându-se posibilitatea

împăcării etc.;

k) abrogarea sau reformularea unor texte

contravenţionale conţinute în legile cu dispoziţii

penale. Deşi textele contravenţionale au rămas de

regulă străine demersului de elaborare a legii de

punere în aplicare a Codului penal, s-au impus totuşi

intervenţii izolate asupra acestora, în măsura în care

faptele sancţionate contravenţional erau conţinute şi

în legi cu dispoziţii penale, realizându-se practic o

suprapunere între două tipuri de răspundere: art. 88

alin.(1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea

conflictelor de muncă, cu modificările şi completările

ulterioare, sancţiona o contravenţie care însă, datorită

modului de comitere (prin ameninţări sau violenţe

asupra unei persoane), constituie întotdeauna infrac -

ţiune, aşa încât se impunea reglementarea ei ca

infracţiune, iar la art. 20 din Ordonanţa Guvernului

nr. 28/2008 privind registrul agricol s-a eliminat din

conţinutul contravenţiei declararea de date necon -

forme cu realitatea, degradarea, distrugerea sau

sustragerea integrală sau parţială a datelor din regis -

trul agricol, aceste fapte constituind infracţiuni de fals

în declaraţii, respectiv sustragere sau distrugere de

înscrisuri sancţionate de noul Cod penal etc.;

l) modificarea unor legi penale generale, în

scopul punerii lor în acord cu evoluţiile legislațive

din ultimii ani, fiind modificată şi completată Legea

nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării

graţierii, prin includerea posibilităţii acordării

graţierii şi în cazul persoanei juridice;

m) abrogarea unor acte normative, în aplicarea

dezideratului clarificării şi simplificării legislației

penale, după cum urmează:

– Legea nr.15/1968 privind Codul penal,

republicată în Monitorul Oficial al României nr. 65

din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările

ulterioare

– Decretul nr. 692/1973 privind registrul

agricol, republicat în Buletinul Oficial nr. 41 din 17

aprilie 1982

– Decretul-lege nr. 15/1990 privind urmărirea,

judecarea şi pedepsirea unor infracţiuni de speculă,

publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 7 din 12 ianuarie 1990

– Decretul-lege nr. 24/1990 privind sancţio -

narea ocupării abuzive a locuinţelor din fondul

locativ de stat, publicat în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 10 din 15 ianuarie 1990

– Decretul-lege nr. 41/1990 privind asigurarea

unui climat de ordine şi legalitate, publicat în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 27

ianuarie 1990

– Legea nr. 15/1995 privind aprobarea volu -

mului maxim de masă lemnoasă ce se va recolta în

anul 1995, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 41 din 27 aprilie 1995

– Legea nr. 34/1996 privind aprobarea

volumului maxim de masă lemnoasă ce se va recolta

în anul 1996, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996

– Ordonanţa de urgenţă nr. 112/2001 privind

sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului

ţării de cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie

domiciliate în România, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 septembrie

2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.

252/2002.

3. Capitolul I al Titlului III – Dispoziţiireferitoare la Codul penal cuprinde norme inter -

pretative, menite să asigure deplina previzibilitate a

textelor noului Cod penal prin consacrarea unei

interpretări, a unor termeni sau expresii utilizate în

cuprinsul acestuia şi care nu se regăsesc în Titlul X al

Codului:

– condiţia aflării de bunăvoie pe teritoriul

României, pentru aplicarea principiului universalităţii

legii penale, se interpretează în sensul aflării bene -

vole pe acest teritoriu la momentul dispunerii de către

organele judiciare a unei măsuri privative sau restric -

tive de libertate în considerarea infracţiunii care

atrage incidenţa principiului universalităţii;

– unitatea subiectului pasiv în cazul infrac ţiu -

nii continuate este îndeplinită şi atunci când bunurile

ce constituie obiectul infracţiunii se află în copro -

prietatea mai multor persoane ori când infracţiunea a

adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi,

subiectul pasiv fiind unic;

– termenul „condamnare”, în cazul renunţării

la aplicarea pedepsei pentru infractorul care a mai

suferit anterior o condamnare sau pentru care a inter -

ve nit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de

reabilitare, se referă şi la hotărârile prin care faţă de

inculpat s-a luat în timpul minorităţii o măsură

educativă, afară de cazul în care au trecut cel puţin 2

ani de la data executării sau considerării ca executată

a acestei măsuri;



– prin „autorităţi publice” se înţeleg auto -

rităţile prevăzute în mod expres în Titlul III

(Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul,

administraţia publică centrală de specialitate, admi -

nistraţia publică locală, instanţele judecătoreşti,

Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magis -

traturii), la art. 140 (Curtea de Conturi) şi la art. 142

(Curtea Constituţională) din Constituţia României,

republicată;

– în aplicarea dispoziţiilor privind omorul

calificat, respectiv art. 189 alin.(1) lit. e) din Codul

penal, prin „infracţiune de omor comisă anterior” se

înţelege orice faptă de ucidere a unei persoane,

săvârşită cu intenţie directă sau indirectă, cu excepţia

infracţiunii de ucidere la cererea victimei sau a celei

de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârşită de

către mamă, prevăzute de noul Cod penal;

– se consideră infracţiunea de violare a se -

cretului corespondenţei (art. 302 din noul Cod penal)

indiferent dacă faptele au fost săvârşite în cadrul unor

relaţii de serviciu sau în afara acestora.

Capitolul al II-lea din cadrul Titlului IIIconţine o serie de prevederi de completare şi modi -

ficare a unor texte din Legea nr. 286/2009 privind

Codul penal, urmărindu-se fie înlăturarea unor erori

materiale, fie completarea unor omisiuni vădite.

Astfel, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-

amendă se stabileşte ţinând seama de situaţia ma -

terială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale

condamnatului faţă de persoanele aflate în între -

ţinerea sa, asigurându-se în acest fel îndeplinirea

scopului avut în vedere prin introducerea sistemului

zilelor-amendă: proporţionalitatea pedepsei şi efi -

cienţa sancţiunii pecuniare, prin stabilirea unui

cuantum adecvat și adaptat de la caz la caz.

Pentru celeritatea procedurilor judiciare,

modificările aduse noului Cod penal la art. 85

alin.(3), art. 93 alin.(4) şi art. 101 alin.(6) prevăd

obligaţia serviciilor de probaţiune de a pune la dispo -

ziţie periodic informaţii cu privire la posibilităţile

concrete de executare existente la nivelul serviciului

de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate,

informaţii ce vor fi consultate de către instanţa de

judecată când decide asupra obligaţiilor impuse per -

soa nei condamnate, în contextul amânării aplicării

pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supra -

veghere ori liberării condiţionate.

A fost completat şi textul de la art. 234 alin.(2)

din noul Cod penal, pentru a înlătura o eroare

materială evidentă – lipsa prevederii pedepsei inter -

zicerii unor drepturi.

Art. 302 – violarea secretului corespondenţei

din noul Cod penal a fost completat cu o nouă ipoteză

– deţinerea sau confecţionarea, fără drept, de

mijloace specifice de interceptare sau de înregistrare

a comunicaţiilor, menţionându-se în mod expres

faptul că acţiunea penală se pune în mişcare la

plângerea prealabilă a persoanei vătămate numai

pentru varianta tip a infracţiunii, prevăzută la alin.(1).

Norma de trimitere cuprinsă în art. 430 din

noul Cod penal a fost extinsă şi la infracţiunea de

neluare a măsurilor necesare operaţiunilor navale,

aceasta aplicându-se în mod corespunzător şi

aeronavelor militare.

4. Legii de punere în aplicare a noului Cod

penal i-a revenit dificila misiune de a stabili, potrivit

dispoziţiilor art. 446 alin.(1) din Legea nr. 286/2009

privind Codul penal, data intrării în vigoare a noii

reglementări. Astfel, Titlul IV – Dispoziţii finale şitranzitorii (art. 247 – 251 din proiect) stabileşte data

intrării în vigoare a proiectului de lege şi a noului

Cod penal – 1 octombrie 2011, la această dată

urmând a se abroga Legea nr. 15/1968 privind Codul

penal. Cu privire la data intrării în vigoare, trebuie

subliniat faptul că termenul menţionat va fi supus

dezbaterii Parlamentului în virtutea rolului său

constituţional de autoritate legiuitoare.

În aplicarea prevederilor art. 70 din Legea nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, republicată, s-a

prevăzut ca actele normative modificate şi

completate, prevăzute în Titlul II – Dispoziţii privindmodificarea şi completarea unor acte normative carecuprind dispoziţii penale, vor fi republicate în

Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se

textelor o nouă numerotare.

Art. 250 din proiect stabileşte necesitatea

elaborării de către Guvern a celorlalte proiecte de legi

esenţiale pentru reforma sistemului judiciar în

materie penală, care urmează să reglementeze

organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune,

executarea sancţiunilor şi a măsurilor neprivative de

libertate şi a celor privative de libertate, precum şi

supunerea acestora aprobării Parlamentului în termen

de 6 luni de la data publicării legii de punere în

aplicare a noului Cod penal în Monitorul Oficial.

IV. CO�CLUZII

Adoptarea de către Guvern a proiectului de

Lege pentru punerea în aplicare a Codului penal şi

pentru modificarea şi completarea unor acte

normative care cuprind dispoziţii penale apare ca

fiind o completare firească a noului Cod penal, un act

normativ complex, care asanează toată legislaţia



specială şi o pune în acord cu noua reglementare,

fiind pentru prima dată în ultimii 20 de ani când în

legislaţia românească are loc o analiză a tuturor

legilor penale speciale sau extrapenale conţinând

dispoziţii penale, concretizată în intervenţii legisla -

tive auspra unui număr de 215 acte normative (din

aproximativ 300 analizate).

Completând în mod firesc prevederile sub -

stanţiale şi procesuale privind pedepsele, proiectul

analizat îşi propune să echilibreze reglementările în

materia dreptului penal substanţial, prin alinierea

reglementărilor speciale la dispoziţiile cuprinse în

noul Cod penal. Aşa fiind, a fost adaptat sistemul

sancţionator existent în diferitele legi speciale

conform principiilor conţinute de noul Cod penal, au

fost înlăturate numeroasele suprapuneri de texte, prin

menţinerea reglementării generale din noul Cod

penal, au fost clarificate normele care conţineau

abrogări implicite pentru a asigura previzibilitatea

normei de drept penal, au fost introduse în domeniul

contravenţional o serie de fapte care determinau o

încălcare minimă a relaţiilor sociale, fiind suficientă

aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, reţinân -

du-se astfel principiul minimei intervenţii în materie

penală.

Nu în ultimul rând, proiectul de Lege pentru

punerea în aplicare a Codului penal şi pentru

modificarea şi completarea unor acte normative care

cuprind dispoziţii penale stabileşte importante reguli

privind aplicarea legii penale în timp, fapt ce va fi de

natură să creeze o jurisprudenţă unitară pentru

soluţionarea situaţiilor tranzitorii determinate de

intrarea în vigoare a noului Cod penal şi abrogarea

celui actual.

Lipsa acestui demers legislativ ar fi echivalat

cu imposibilitatea aplicării eficiente şi sistematice a

noului Cod penal, elaborarea proiectului de lege

constituindu-se într-o piatră de temelie pentru noul

sistem de drept în materie penală, care cuprinde,

alături de noul Cod penal, noul Cod de procedură

penală şi legea pentru punerea în aplicare a Codului

de procedură penală, legea privind executarea

sancţiunilor şi a măsurilor privative de libertate, legea

privind executarea sancţiunilor şi a măsurilor

neprivative de libertate şi legea privind organizarea şi

funcţionarea sistemului de probaţiune. Intrarea în

vigoare a acestor acte normative constituie un punct

de cotitură nu doar pentru reforma instituţiilor

dreptului şi a justiţiei din România, ci şi pentru

societatea românească în ansamblul ei.

În fine, apreciem că implementarea reformei

legislative în materie penală va asigura cantonarea

ireversibilă a sistemului de drept românesc în uni ver

sul de valori şi instituţii ale lumii euroatlantice.



1. La data de 21 septembrie 2010, prin

Decizia nr. 1.105/2010

1

, Curtea Constituţională a

respins excepţia de neconstituţionalitate a dispo zi -

ţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2010

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 373/2006

privind finanţele publice locale

2

, excepţie ridicată de

Avocatul Poporului.

Una din criticile formulate cu privire la

această ordonanţă de urgenţă se referea la abaterea

de la regulile de tehnică legislativă privind intrarea

în vigoare a ordonanţelor de urgenţă, astfel cum

acestea sunt stabilite de art. 12 alin. (2) din Legea nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, republicată, şi anume:

Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră învigoare la data publicării în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, sub condiţia depunerii lorprealabile la Camera competentă să fie sesizată,dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o datăulterioară.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate,

Curtea a apreciat că momentele ulterioare de intrare

în vigoare pentru anumite dispoziţii ale ordonanţei de

urgenţă nu infirmă caracterul urgent şi extraordinar

al situaţiei reglementate.

Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. I

pct. 1-8, 11, 13-15, 17-21, 25-40 şi 43, care intră în

vigoare la 1 ianuarie 2011, fiind norme care modifică

şi completează Legea nr. 273/2006 privind finanţele

publice locale, operează în materie financiar-fiscală,

cu impact asupra responsabilităţilor autorităţilor

administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice

implicate în domeniul finanţelor publice locale. Or,

consideră în continuare Curtea, apare ca deplin

justificată, în această materie, instituirea, ca dată de

intrare în vigoare a noii reglementări, începutul

următorului an bugetar, tocmai în scopul respectării

caracterului anual al normelor referitoare la buget, pe

de o parte, precum şi în vederea asigurării unui grad

sporit de predictibilitate în ceea ce priveşte structura

bugetului pe anul următor.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I pct. 41 şi

42, care au prevăzută, de asemenea, o altă dată de

intrare în vigoare, respectiv 30 de zile, calculate de la

data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă (3 zile

de la data publicării în Monitorul Oficial al României,

Partea I – conform părţii introductive a art. X), Curtea

observă că acestea instituie un regim sancţionator mai

sever cu privire la nerespectarea dispoziţiilor legale

privind datoria publică locală. De asemenea,

dispoziţiile art. IV, care intră în vigoare tot în termen

de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordo -

nanţei, reglementează sancţiuni pentru neres pectarea

unor prevederi din actul normativ, prevederi pentru

aplicarea cărora legiuitorul a prevăzut o anumită

procedură, care impune respectarea mai multor

termene.

În continuarea motivării, se arată că raţiunea

reglementării termenului de 30 de zile în aceste

cazuri rezidă în acordarea posibilităţii persoanelor

cărora li se adresează reglementarea de a lua

cunoştinţă de noua normă în vederea ajustării

conduitei conform exigenţei legale prevăzute de

aceasta. Intervalul instituit între data publicării

actului normativ şi data intrării sale în vigoare

constituie aplicarea principiului vacatio legis –

repausul legii şi este menit să asigure caracterul

previzibil şi accesibil al viitoarei reglementări şi să

sporească încrederea cetăţenilor în statul de drept.



1


8 octombrie 2010

2


2 iulie 2010

Cu privire la data intrării în vigoare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului

Izabella – Nina NAVROŢCHI

Consilier, şef de sector

Consiliul Legislativ

Pornind de la decizia Curţii Constituţionale

mai sus prezentate, considerăm util a face câteva

consideraţii cu privire la data intrării în vigoare a

ordonanţelor de urgenţă, prin prisma prevederilor

constituţionale şi ale dispoziţiilor Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, republicată. Totodată,

urmează a fi prezentată o situaţie privind data intrării

în vigoare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului,

începând cu anul 2004, ulterior revizuirii Constituţiei

prin care s-au adus modificări Legii fundamentale în

materia intrării în vigoare a actelor normative, şi până

în prezent.

2. Cu privire la acţiunea în timp a normei

juridice ce reprezintă perioada dintre data intrării în

vigoare a normei juridice şi data ieşirii ei din vigoare,

prof. Nicolae Popa remarcă că timpul normei juridicedefineşte durata acesteia, rezistenţa sa 3.

Norma juridică se raportează în ceea ce

priveşte validitatea şi eficacitatea sa la trei elemente

exterioare: timpul, spaţiul şi persoanele.

Ca şi obiectul său, norma juridică este legată

de un început, de o durată în timp şi de un sfârşit. De

aceea, timpul pentru norma juridică are o triplă

semnificaţie: momentul începerii acţiunii în timp,

durata acţiunii şi momentul încetării acţiunii normei

în timp.

Primul moment este exprimat pe plan juridic

de intrarea în vigoare a normei juridice, al doilea de

momentul acţiunii normei juridice în timp şi al treilea

de momentul ieşirii din vigoare a normei juridice.

Intrarea în vigoare semnifică faptul că norma

în cauză este validă şi dobândeşte forţa juridică, este

obligatorie pentru toţi cei cărora li se adresează, adică

începe să producă efecte juridice şi poate fi dusă la

îndeplinire cu sprijinul forţei de constrângere a

puterii public

4.Există state în care intrarea în vigoare are loc

la data publicării în publicaţia oficială a statului, la o

dată ulterioară valabilă pentru toate actele normative

sau numai pentru anumite tipuri de asemenea acte sau

la o dată expres prevăzută în actul normativ care

poate fi doar posterioară publicării sale. În Franţa,

potrivit Ordonanţei nr. 2004-164 din 20 februarie

2004 referitoare la modalităţile şi efectele publicării

legilor şi anumitor acte administrative, legile şi actele

administrative care se publică în Journal Officiel intră

în vigoare în ziua următoare publicării sau la data pe

care o fixează, aceasta putând fi posterioară sau chiar

ziua publicării

5

.

În ceea ce priveşte ordonanţele, în Franţa

6

acestea intră în vigoare imediat după ce în prealabil

au fost semnate de preşedintele Republicii şi

publicate în Journal Officiel.

În Italia

7

, potrivit Legii nr. 400/1988, decretul-

lege, corespondentul ordonanţei de urgenţă din legis -

laţia românească, adoptat de Guvern în cazuri

extraor dinare de necesitate şi urgenţă, intră în vigoare

imediat după publicarea în Gazzetta Ufficiale, în

aceeaşi zi cu publicarea fiind prezentat Camerelor, care

dacă nu sunt în sesiune sunt convocate în termen de 5

zile pentru a aproba decretul-lege. Legea din 1988

dispune că decretul-lege trebuie să cuprindă măsuri de

imediată aplicare, conţinutul acestuia trebuie să fie

specific, omogen şi să corespundă cu titlul.

Constituţia României din anul 1991 regle -

menta problema intrării în vigoare a actelor norma -

tive la 15 alin. (2), art.78 şi art. 114 alin. (4). Astfel,

s-a prevăzut că legea dispune numai pentru viitor, cu

excepţia legii penale mai favorabile, că legea intră în

vigoare la data publicării în Monitorul Oficial sau la

o dată prevăzută în textul ei. Totodată, cu privire la

ordonanţele de urgenţă, art. 114 alin. (4) condiţiona

intrarea în vigoare a acestora de încă un element, res -

pectiv de depunerea lor spre aprobare la Parlament.

Legea nr. 24/2000, în forma sa originară,

prevedea la art. 10 alin. (1) că în vederea intrării lorîn vigoare, legile, actele Parlamentului, ordonanţeleşi hotărârile Guvernului, actele normative aleautorităţilor administrative autonome, precum şiordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emisede organele administraţiei publice centrale despecialitate se publică în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I.

După revizuirea Constituţiei din 2003,

dispoziţiile constituţionale în materia intrării în

vigoare a actelor normative se regăsesc în art. 15 alin.

(2), art. 78 şi art. 115 alin. (5). S-a prevăzut însă o

regulă nouă potrivit căreia legea se publică în

Monitorul Oficial şi intră în vigoare la 3 zile de la

data publicării sau la o altă dată ulterioară prevăzută

în textul ei. Pentru ca legiuitorul să nu mai ia prin

surprindere destinatarul normei juridice, s-a prevăzut

în mod expres o dată ulterioară publicării actului



3

N. Popa, Teoria generală a dreptului, Bucureşti, Editura

Actami, 1996, p. 175

4 Constituţia României – comentariu pe articole, Bucureşti,

Editura C. H. Beck, 2008, p.725

5

S. Popescu, C. Ciora, V. Ţăndăreanu, Aspecte actuale privindmateria intrării în vigoare a legilor şi a celorlalte acte normative,în Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă, Bucureşti,

Editura Monitorul Oficial, 2008, p. 71

6

M. Duverger, La Cinquième République, Paris, 1959, p. 177 şi urm.

7

http:/it.wikipedia.org/wiki/Decreto-legge

normativ pentru intrarea acestuia în vigoare. Pe

această cale nu se validează prezumţia cunoaşterii

legii, ci se instituie doar o premisă a acesteia,

respectiv posibilitatea cunoaşterii legii înainte de

intrarea ei în vigoare, care se cere a fi corelată cu

obligaţia oricărei persoane de a respecta legea (art. 1

alin.(5) din Constituţie)

8

.

Singura excepţie în acest sens este cazul

ordonanţei de urgenţă care, potrivit art. 115 alin. (5)

din Constituţie, intră în vigoare numai dupădepunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţăla Camera competentă să fie sesizată şi dupăpublicarea ei în Monitorul Oficial al României.

3. Noile prevederi constituţionale în materia

intrării în vigoare a actelor normative au stârnit

numeroase comentarii şi interpretări. Astfel, în

legătură cu aplicabilitatea art. 78 din Legea

fundamentală, potrivit căruia legea se publică înMonitorul Oficial al României şi intră în vigoare la3 zile de la data publicării sau la o altă datăulterioară prevăzută în textul ei, au fost enunţate mai

multe păreri, una din întrebările fireşti fiind care sunt

regulile aplicabile în materia intrării în vigoare a

ordonanţelor, ca acte normative având forţă juridică

echivalentă legii ordinare sau organice, după caz.

Prof. Deleanu arăta, într-un articol publicat

după revizuirea Constituţiei

9

, că pentru identitate de

raţiune (eadem est ratio) şi situaţii similare (a similiad simile), deşi textul constituţional se referă doar la

„lege”, urmează să înţelegem toate actele normative

susceptibile de publicare, deci inclusiv ordonanţa de

urgenţă a Guvernului.

S-a pus problema care este sensul noţiunii de

„lege” utilizată în art. 15 alin. (2) şi, respectiv în art.

78, şi anume dacă este vizat un sens material (orice

act normativ, fie ordonanţă simplă sau de urgenţă,

hotărâre de Guvern) sau un sens formal (actul juridic

adoptat de Parlament, potrivit procedurii legislative,

şi supus promulgării de Preşedintele României,

publicării în Monitorul Oficial şi controlului de

constituţionalitate exercitat de Curtea Constitu -

ţională).

Prof. Ioan Vida, fost preşedinte al Curţii

Constituţionale, în lucrarea Constituţia României –comentariu pe articole, aprecia că dispoziţiile art. 78

din Constituţie au în vedere noţiunea de lege latosensu – prin lege înţelegându-se orice act normativ

care se publică în Monitorul Oficial al României, deci

şi ordonanţa de urgenţă. În continuarea comentariului

său, prof. Vida înţelege să achieseze la această

posibilă interpretare, mai ales ţinând seama de faptul

că nu este de conceput ca legea să intre în vigoare la

3 zile de la publicare, iar un act normativ subordonat

legii – ordonanţă, hotărâre a Guvernului, ordin sau

instrucţiune a ministrului sau a altui conducător al

unei autorităţi publice de specialitate – să producă

efecte juridice de la data publicării sale în Monitorul

Oficial al României.

În cazul ordonanţelor de urgenţă, se arată că

aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Constituţie nu este

posibilă, deoarece ordonanţele de urgenţă sunt

justificate pe plan constituţional de existenţa unei

situaţii a cărei reglementare nu mai poate fi amânată.

Această justificare este de natură să ne ducă la

concluzia că dispoziţiile art. 78 din Constituţie nu

sunt aplicabile în cazul ordonanţei de urgenţă, a cărei

intrare în vigoare este derogatorie, în sensul că ea

operează de la data publicării în Monitorul Oficial al

României, cu condiţia ca aceasta să fie depusă la

Camera Parlamentului care este prima competentă să

examineze ordonanţa de urgenţă

10

.

Într-o opinie, s-a apreciat

11

că dacă o lege nu

intră în vigoare decât după cel puţin 3 zile de la

publicare, un act administrativ normativ subordonat

legii nu se poate bucura de „favorul” de a intra în

vigoare mai repede.

Astfel, prof. univ. dr. Cristian Ionescu

12

consi -

deră că pentru simetrie de concepţie, ar trebui stabilit

în viitor un termen similar pentru intrarea în vigoare

a ordonanţelor şi mai ales, a hotărârilor Guvernului,

ca şi a actelor autorităţilor administraţiei publice care

se publică în Monitorul Oficial.

4. Pentru eliminarea oricăror posibilităţi de

interpretare neuniformă a dispoziţiilor constituţionale

privind intrarea în vigoare a actelor normative‚ în

anul 2004, prin Legea nr. 189/2004, a fost modificată

şi completată Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative. Astfel au fost aduse clarificări şi în

privinţa aplicabilităţii art. 78.



8

Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu – coordonatori –

Constituţia României – comentariu pe articole, Bucureşti,


9

I. Deleanu, Revizuirea Constituţiei, în „Dreptul”, nr. 12/2003,

p. 23

10 Constituţia României – comentariu pe articole, Bucureşti,


11

Corneliu-Liviu Popescu, Data intrării în vigoare a actelornormative, în lumina dispoziţiilor constituţionale revizuite, în„Dreptul”, nr. 4/2004, p. 38

12

Cristian Ionescu, Constituţia României – Legea de revizuirecomentată şi adnotată cu dezbateri parlamentare, Bucureşti,

Editura All Beck, 2003, p. 144

Art. 10

1 – Intrarea în vigoare a actelor nor -mative, text nou introdus în corpul Legii nr. 24/2000

– devenit art. 12, după republicare – prevede că legileşi ordonanţele emise de Guvern în baza unei legispeciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de ladata publicării în Monitorul Oficial al României,Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textullor. Următorul alineat al art. 10

1

dispune că ordo -nanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare ladata publicării în Monitorul Oficial al României,Partea I, sub condiţia depunerii lor prealabile laCamera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsullor nu este prevăzută o dată ulterioară. În continuare,

la alin. (3) se stipulează că actele normativeprevăzute la art. 10 alin. (1), cu excepţia legilor şi aordonanţelor, intră în vigoare la data publicării înMonitorul Oficial al României, Partea I, dacă încuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.

Atunci când nu se impune ca intrarea în vigoare să seproducă la data publicării, în cuprinsul acestor actenormative trebuie să se prevadă că ele intră învigoare la o dată ulterioară stabilită în text.

Dispoziţiile Legii nr. 24/2000, republicată,

privind intrarea în vigoare a actelor normative au fost

considerate criticabile

13

, deoarece admit aplicarea

dispoziţiilor constituţionale în materie doar în cazul

legilor şi ordonanţelor emise de Guvern în baza unei

legi de abilitare, exceptând de la această regulă

celelalte acte normative, inclusiv ordonanţele de

urgenţă.

5. În ceea ce priveşte ordonanţele de Guvern,

atât cele simple, cât şi cele de urgenţă, sub aspectul

datei intrării în vigoare, luând locul legii prin

intermediul delegării legislative, în mod automat şi

acestora ar trebui să li se aplice aceleaşi reguli ca şi

pentru legi, respectiv acestea să intre în vigoare la 3

zile de la publicare. Acest principiu a fost respectat

însă numai în ceea ce priveşte ordonanţele emise în

temeiul unei legi de abilitare, pentru ca în cazul

ordonanţelor de urgenţă să se aplice o altă regulă,

derogatorie.

Fiind concepută ca substitut al activităţii

legislative parlamentare în perioade critice, delegarea

legislativă constituţională, în baza căreia Guvernul

poate recurge la reglementarea primară a unor relaţii

sociale, în situaţii excepţionale, a fost des uzitată

începând cu anul 1997. Chiar dacă instituţia delegării

legislative constituţionale a fost prevăzută de

Constituţia din 1991, în primii ani după adoptarea

acesteia ea a fost puţin folosită, pentru ca apoi, de la

an la an, numărul ordonanţelor de urgenţă să crească

foarte mult.

Reglementarea delegării legislative constitu -

ţionale se regăsea în Constituţia din anul 1991 la art.

114 alin. (4). Astfel, era prevăzut că în cazuriexcepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe deurgenţă. Acestea intră în vigoare numai dupădepunerea lor spre aprobare la Parlament. DacăParlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă înmod obligatoriu.

Întrucât Constituţia României din 1991

prevedea că ordonanţele de urgenţă pot fi adoptate

doar în cazuri excepţionale, nefiind formulate criterii

pe baza cărora să se poată preciza ce înseamnă cazuriexcepţionale, expresie criticată în doctrina

românească de drept public, la revizuirea Constituţiei

din anul 2003, textul Legii fundamentale a fost

modificat în sensul că Guvernul poate adopta

ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinarea căror reglementare nu poate fi amânată, avândobligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora(art. 115 alin. (4)).

Următoarele alineate ale art. 115 din

Constituţie, republicată, conţin norme cu privire la

intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, procedura

de aprobare a acesteia la Parlament, precum şi

domeniile în care nu pot fi adoptate ordonanţe de

urgenţă.

Art. 115 alin. (5) teza I, dispune că ordonanţade urgenţă intră în vigoare numai după depunerea saspre dezbatere în procedură de urgenţă la Cameracompetentă să fie sesizată şi după publicarea ei înMonitorul Oficial al României.

Prin prisma dispoziţiilor constituţionale care

reglementează intrarea în vigoare a ordonanţelor de

urgenţă – art. 115 alin. (5) – dispoziţiile cuprinse la

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată

(Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră învigoare la data publicării în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, sub condiţia depunerii lorprealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacăîn cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară)ar putea fi considerate că exced prevederile Legii

fundamentale.

Referindu-ne la intrarea în vigoare a ordo -

nanţei de urgenţă, pe lângă dispoziţia constitu ţională

care prevede numai procedura care trebuie de urmat

pentru ca o ordonanţă de urgenţă să intre în vigoare,

respectiv depunerea sa spre dezbatere în procedură

de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi



13

Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, op.cit, p.728

publicarea ei în Monitorul Oficial, acestea putând fi

considerate ca fiind condiţii suplimentare, prin

modificarea Legii nr. 24/2000, legiuitorul a prevăzut

în mod expres că ordonanţa de urgenţă intră în

vigoare la data publicării în Monitorul Oficial sau la

o altă dată ulterioară prevăzută în textul ei.

În privinţa aprecierii potrivit căreia obligaţia

depunerii la Parlament, în vederea aprobării, ca o

etapă intermediară în vederea intrării ei în vigoare, ar

constitui o condiţie suplimentară

14

, considerăm că

această obligaţie nu reprezintă altceva decât un act

de procedură specific acestor categorii de acte, cu

regim juridic propriu, o condiţie a valabilităţii şi

efectivităţii lor, aşa cum, de pildă, o lege nu poate fi

publicată fără ca în prealabil să fie promulgată prin

decret prezidenţial.

Referitor la momentul intrării în vigoare a

ordonanţelor de urgenţă, textul constituţional ar părea

că presupune două termene. Primul ar viza depunerea

ordonanţei spre dezbatere în procedură de urgenţă la

Camera competentă, iar al doilea, publicarea în

Monitorul Oficial. Aşa cum arătă şi prof. Antonie

Iorgovan

15

, este numai o aparenţă, pentru că inter -

pretarea logică a textului, raportată la o interpretare

sistematică a Constituţiei, ne conduce la concluzia

conform căreia este de neconceput ca publicarea

ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial să se facă

înainte ca aceasta să fie depusă la Parlament.

Cu referire la posibilitatea ca o ordonanţă de

urgenţă să intre în vigoare şi la o altă dată ulterioară

publicării, prevăzută în textul ei, cu respectarea,

bineînţeles, a textului constituţional privind proce -

dura depunerii prealabile la Camera competentă cu

aprobarea ei şi publicării în Monitorul Oficial, s-ar

putea interpreta că în aceste cazuri există o contra -

dicţie: pe de o parte, reglementarea urgentă a unor

relaţii sociale folosind procedura prevăzută de art.

115 alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte

amânarea intrării în vigoare a reglementării urgente,

care astfel ar putea fiind considerată ca nefiind atât de

urgentă, chiar dacă în Parlament ea este dezbătută în

procedură de urgenţă.

Or, tocmai pentru asigurarea unui grad sporit

de predictibilitate a normei, cu referire aici la

respectarea caracterului anual al dispoziţiilor

bugetare sau pentru aplicarea principiului vacatiolegis, menit să asigure, de asemenea, caracterul

previzibil şi accesibil al viitoarei reglementări,

posibilitatea persoanelor cărora li se adresează

reglementarea de a lua cunoştinţă de noua normă în

vederea ajustării conduitei conform exigenţei legale

prevăzute de aceasta, legiuitorul a considerat necesar

să prevadă în mod expres, în Legea nr. 24/2000,

posibilitatea intrării în vigoare a ordonanţei de

urgenţă la o dată ulterioară, prevăzută în textul ei,

chiar dacă aceasta ar putea infirma, în aparenţă,

urgenţa reglementării, situaţia extraordinară care au

determinat adoptarea ei şi aprobarea acesteia în

procedură de urgenţă la Parlament.

6. Analizând datele de intrare în vigoare ale

ordonanţelor de urgenţă, în perioada 2004 – 1 noiem -

brie 2010, din cele 1073 de ordonanţe de urgenţă

adoptate, un număr de 74 ordonanţe au avut ca şi dată

de intrare în vigoare o altă dată decât cea a publicării

în Monitorul Oficial, momentul intrării în vigoare

variind de la 3 zile de la publicare la 12 luni.

Motivarea amânării momentului intrării în

vigoare a acestor ordonanţe de urgenţă este legată de

aspectele mai sus invocate, respectiv asigurarea unui

grad sporit de predictibilitate a normei, cu referire

aici la respectarea caracterului anual al dispoziţiilor

bugetare sau pentru aplicarea principiului vacatiolegis şi posibilitatea persoanelor cărora li se

adresează reglementarea de a lua cunoştinţă de noua

normă, în vederea ajustării conduitei conform

exigenţei legale prevăzute de aceasta. O categorie

aparte o reprezintă ordonanţele de urgenţă adoptate

în vederea armonizării legislaţiei interne cu cea

europeană şi creării cadrului normativ necesar

aderării României la Uniunea Europeană, şi intrate în

vigoare la 1 ianuarie 2007.

Astfel, în anul 2004, din 142 de ordonanţe de

urgenţă, un număr de 5 ordonanţe de urgenţă au avut

ca dată de intrare în vigoare o altă dată decât cea a

publicării în Monitorul Oficial (Ordonanţa deurgenţă a Guvernului nr. 75/2004 pentru modificarea

şi completarea Legii nr. 359/2004 privind simpli -

ficarea formalităţilor la înregistrarea în registrul

comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale

şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a aces -

tora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor

juridice; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.83/2004 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 162/1999 privind instituirea

preţului naţional de referinţă pentru energia termică

furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, precum

şi pentru acordarea de ajutoare băneşti pentru

categoriile defavorizate ale populaţiei; Ordonanţa deurgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea



14

Corneliu-Liviu Popescu, op.cit, p. 23

15

Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena

Simina Tănăsescu – Constituţia României revizuită – comentariişi explicaţii, Bucureşti, Editura C. H. Beck, 2004, p.229

şi alte drepturi ale personalului contractual din

unităţile sanitare publice din sectorul sanitar).

Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 123/2004şi 138/2004 care aveau ca obiect de reglementare

modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, au avut prevăzută ca dată de

intrare în vigoare 1 ianuarie 2005.În anul 2005, din 209 ordonanţe de urgenţă

adoptate, 11 ordonanţe de urgenţă au avut ca dată de

intrare în vigoare o altă dată decât cea a publicării în

Monitorul Oficial. Două dintre acestea au ca obiect

de reglementare modificarea şi completarea Legii

nr.571/2003 privind Codul fiscal (Ordonanţa deurgenţă a Guvernului nr. 24/2005, Ordonanţa deurgenţă a Guvernului nr. 203/2005).

Celelalte ordonanţe de urgenţă au obiect de

reglementare variat, respectiv modificarea şi comple -

tarea unor dispoziţii în domeniul organizării şi

funcţionării sistemului de asigurări de sănătate,

asigurărilor şi reasigurărilor (Ordonanţa de urgenţă aGuvernului nr. 38/2005 şi Ordonanţa de urgenţă aGuvernului nr. 61/2005), protecţia mediului (Ordo -nanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005), conce -

diile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate

(Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005),susţinerea familiei în vederea creşterii copilului

(Ordo nanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005),vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a

unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de

cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se

desfăşoară activităţi conexe actului medical (Ordo -nanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005), măsuri

în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcţii

de demnitate publică, alese şi numite, din adminis -

traţia publică (Ordonanţa de urgenţă a Guvernuluinr. 108/2005), libera circulaţie pe teritoriul României

a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene

şi Spaţiului Economic (Ordonanţa de urgenţă aGuvernului nr. 102/2005).

În anul 2006, din 136 de ordonanţe de urgenţă,

17 au avut prevăzută în textul lor o dată ulterioară de

intrare în vigoare decât data publicării în Monitorul

Oficial al României, Partea I. Ordonanţa de urgenţănr. 110/2006 reglementa modificarea Legii nr.

571/2003 privind Codul fiscal, celelalte având do -

menii variate de reglementare, majoritatea elaborate

în vederea armonizării legislaţiei în vederea aderării

României la Uniunea Europeană. Cu titlu de exem -

plu: Ordonanţa de urgenţă nr. 103/2006 privind unele

măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti

internaţionale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernuluinr. 108/2006 pentru modificarea şi completarea

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001

privind frontiera de stat a României, Ordonanţa deurgenţă nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în

domeniul ajutorului de stat, Ordonanţa de urgenţă nr.121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de

droguri.


doar 7 au avut prevăzută în textul lor o dată ulterioară

de intrare în vigoare decât data publicării în

Monitorul Oficial al României, Partea I (Ordonanţade urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 pentru modi -

ficarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe dru -

murile publice, Ordonanţa de urgenţă a Guvernuluinr. 76/2007 privind procedura specială de înregistrare

fiscală şi de plată a contribuţiilor sociale, Ordonanţade urgenţă a Guvernului nr. 86/2007 pentru modi -

ficarea şi completarea Ordonanţei Guvernului

nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor

navigabile, precum şi desfăşurarea activităţilor de

transport naval în porturi şi pe căi navigabile, Ordo -nanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91//2007 pentru

modificarea şi completarea unor acte normative din

domeniul protecţiei sociale, Ordonanţa de urgenţă aGuvernului nr. 97/2007 pentru modificarea şi com -

pletarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat

pentru copii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.

571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 157/2007 pentru modificarea şi

completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 pri -

vind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de

drumuri naţionale din România).




Oficial al României, Partea I.

O parte dintre acestea erau reglementări în

domeniul salarizării, care au intrat în vigoare în anul

următor (cu titlu de exemplu, Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 107/2008 pentru modificarea anexei

nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind

salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, Ordonanţade urgenţă a Guvernului nr. 155/2008 pentru modi -

ficarea Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului

pentru salarizarea clerului) sau reglementări în

domeniul financiar-bancar (Ordonanţa de urgenţă aGuvernului nr. 34/2008 pentru modificarea şi com -

ple tarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului, Ordonanţade urgenţă a Guvernului nr. 39/2008 pentru modi -

ficarea şi completarea Legii nr. 58/1934 asupra

cambiei şi biletului la ordin, Ordonanţa de urgenţă a



Guvernului nr. 215/2008 privind unele măsuri pentru

susţinerea programelor de dezvoltare a construcţiei

de locuinţe la nivel naţional).

În anul 2009, din 111 ordonanţe de urgenţă,



Oficial al României, Partea I. (cu titlu de exemplu

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009privind instituirea pensiei sociale minime garantate,

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2009pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 85/2004

privind protecţia consumatorilor la încheierea şi

executarea contractelor la distanţă privind serviciile

financiare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2009 pentru modificarea şi completarea Ordo -

nanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind

auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al

situaţiilor financiare anuale consolidate).

În anul 2010, până la data de 1 noiembrie

2010, din 90 de ordonanţe de urgenţă, doar 6 au avut

prevăzută în textul lor o dată ulterioară de intrare în

vigoare decât data publicării în Monitorul Oficial al

României, Partea I. Majoritatea dintre acestea conţin

norme având caracter financiar (Ordonanţele deurgenţă ale Guvernului nr. 39/2010, nr. 59/2010,nr. 63/2010, nr. 88/2010).

7. Din exemplele analizate şi mai sus pre zen -

tate, reiese faptul că s-au prevăzut termene ulterioare

de intrare în vigoare pentru unele ordonanţe de

urgenţă, chiar dacă aceasta ar putea infirma

caracterul urgent al actului, tocmai având în vedere

obiectul lor de reglementare. Sfera relaţiilor sociale

pe care le reglementează a impus date ulterioare de

la care acestea să fie valide, să dobândească forţă

juridică şi să fie obligatorii pentru toţi cei cărora li se

adresează.

Reglementând delegarea legislativă constitu -

ţională, Legea fundamentală prevede posibilitatea

adoptării ordonanţelor de urgenţă numai în situaţii

extraordinare a căror reglementare nu poate fi amâ -

nată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul

acestora. Prin urmare, doar reglementarea nu poate fi

amânată, în privinţa intrării în vigoare a acesteia

legiuitorul dispunând în mod expres, ca şi în cazul

legilor şi ordonanţelor, acte de acelaşi nivel ca şi

ordonanţele de urgenţă, că acestea pot intra în vigoare

şi la date ulterioare prevăzute în textul lor.

Concluzionând, apreciem că textul Legii nr.

24/2000, republicată, referitor la posibilitatea intrării

în vigoare a ordonanţelor de urgenţă la o dată

ulterioară, nu poate fi considerat că ar intra în conflict

cu normele constituţionale privitoare la regimul

ordonanţelor de urgenţă.



În calitatea sa de consilier temporar al Con -

siliului Legislativ interbelic, Dumitru Găleşescu-Pyk

a fost coautor al Anteproiectului Codului comercialdin 1931. El remarca că asupra principiilor de bazăale alcătuirii proiectului de Cod comercial au căzutde acord toţi membrii comisiunii ce au colaborat înmod efectiv cu Consiliul Legislativ la făurirea lui. Afost o fericire, pentru că astfel s-a ajuns la realizareaunei legiuiri ce corespunde cerinţelor timpuriloractuale. Sperăm că proiectul ameliorat de comisiunilelegislative ale Parlamentului, votat şi promulgat, vamarca o etapă în evoluţia ţării noastre, asigurându-iprosperitatea economico-socială4

.

Dumitru Găleşescu-Pyk s-a născut în 1886 la

Bucureşti, într-o veche familie din Capitală. A locuit, de

altfel, într-o casă pitorească din Piaţa Amzei. Absolvent

de drept şi cu doctoratul luat la Facultatea de Drept a

Universităţii din Paris, Dumitru Găleşescu-Pyk a urmat

o carieră didactică, fiind, rând pe rând, profesor la

Facultatea de Drept a Universităţii din Cernăuţi, unde a

predat drept comercial comparat şi maritim, şi la

Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. A

pledat în diferite procese şi mai ales a desfăşurat o

bogată activitate de cercetare, fiind considerat de

contemporanii săi un veritabil om al cărţilor. Ca orice

cărturar împătimit stătea izolat de lume, poate şi din

pricina unor mici defecte – îi lipsea un deget la mâna

dreaptă şi avea o uşoară asimetrie a umerilor. Se poate

spune că a trăit retras, într-o veritabilă sihăstrie de boemă

elegantă, boierească. Un succinct portret al lui Dumitru

Găleşescu-Pyk se află în medalionul pe care i l-a dedicat

profesorul universitar I. L. Georgescu, după cum

urmează: Purtând monoclu, îngrijit îmbrăcat, cu o notăde întârziat faţă de modă, când ieşea arar pe stradă,era o apariţie singulară. Holtei convins, s-a însurat labătrâneţe după ce casa din Amzei a fost demolată iar els-a mutat într-un bloc din Calea Victoriei, vis-à-vis destrada Amzei, unde a rămas înconjurat de vechiulmobilier până la moarte. Făcea rare incursiuni întribunal pledând câte un proces ale cărui iţe erauîncurcate de alţi confraţi, sau dădea consultaţii.Colaborând cu el, am dat câteva consultaţii “proveritate” în procese aflate în faţa Înaltei Curţi deCasaţie. Lipsit de spiritul afacerilor, era sortit sărămână în exclusivitate un slujitor al ştiinţei, pe care aservit-o pe două căi, ca publicist şi ca profesor laFacultatea de Drept, debutând în această ultimă calitatela Cernăuţi şi sfârşind la Bucureşti2

.

A explorat în mod deosebit domeniile privind

titlurile de credit şi societăţile comerciale. O bună parte

a roadelor muncii sale s-au văzut în paginile „Revistei

de drept comercial şi studii economice”, fiind unul

dintre cei mai prolifici şi valoroşi colaboratori ai

acestei publicaţii. De altfel, unul din importantele sale

articole, apărut în paginile acestei reviste, în 1935, a


1

Dumitru Găleşescu-Pyk: Către o nouă legislaţie comercială,

în „Parlamentul Românesc”, nr. 121 – 123, 12 iulie 1933, p.40.

2

I. L. Georgescu: Profesorul D. Găleşescu-Pyk, în volumul:

Protagonişti ai dreptului comercial român, Bucureşti, Editura

Lumina Lex, 2002, p.7.

M e d a l i o n

Consilierii temporari ai Consiliului Legislativ interbelic,făurari ai Codului comercial unificat

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU

Preşedinte de Secţie


PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpului

fost Cambia domiciliată, conform legii uniforme de laGeneva şi legii române din 1 mai 1934. A colaborat de

asemenea la revista “Curierul judiciar”, unde a publi -

cat, în 1913, prima sa lucrare, care avea ca subiect

extinderea clauzei la ordin la creanţele civile şi pe care

a semnat-o: “D. Găleşescu-Pyk, doctor în drept de la

Facultatea de Drept din Paris”. De remarcat că în anii

1939 şi 1947, Dumitru Găleşescu-Pyk, jurist de înaltă

ţinută profesională, a publicat, la Editura „Curierul

judiciar”, opera sa majoră: Cambia şi biletul la ordin(vol.I, 800p.; vol.II, 900p.).

Dintre lucrările pe care le-a publicat în

decursul timpului s-au remarcat: Probleme juridice,

al cărei prim volum a apărut în 1913, fiind urmat,

apoi, de un al doilea volum; Cecul modern (1914);

Cecul (1927); Contractul de deschidere de credit(1929); Societăţile anonime în lichidare (1929);

Acţiunile privilegiate în societăţile anonime (1930);

Despre sechestrul asigurător (1930); Autonomiadreptului aeronautic (1931); Registrul comerţului(1931); Societăţile anonime (1931); Autonomiadreptului comercial (1931); �econstituţionalitateaconcordatului preventiv (1933); Către o nouălegislaţie comercială (studiu apărut în numărul 121 –

123 din 12 iulie 1933 al revistei “Parlamentul

Românesc”); Solutions des conflits de droit nés ducommerce international (lucrare apărută în numărul

209 – 212 din 18 septembrie 1936 al revistei

“Parlamentul Românesc”); Evoluţia noţiunii decomercialitate şi autonomia dreptului comercial(1942); Particularismul dreptului maritim. Până când

a decedat, în 1958, Dumitru Găleşescu-Pyk, un

exemplu de devotament şi probitate profesională, a

lucrat la o carte despre dreptul aeronautic şi la o

lucrare despre dreptul maritim. Se poate spune că

acest cavaler al dreptului a murit la masa de lucru.

D. D. Gerota şi-a adus şi el, în calitate de

consilier temporar al Consiliului Legislativ interbelic,

contribuţia la finalizarea Codului comercial unificat.

Tatăl său, reputatul chirurg D. Gerota, şi-a desfăşurat

activitatea, în mod strălucit, în calitate de medic,

profesor universitar, administrator de bunuri, având

în vedere că a întemeiat cel mai modern sanatoriu din

Bucureşti în Bulevardul Ferdinand, şi de cercetător.

În această din urmă calitate, a publicat o monografie

monumentală, în două volume, asupra apendicitei,

însoţită de numeroase planşe. Fiul său, D. D. Gerota,

a moştenit rigurozitatea şi disciplina germană a

tatălui său. În tot ce ei au întreprins, totul era bine

organizat şi aplicat cu minuţiozitate şi fermitate. De

altfel, amândoi erau animaţi de simţul datoriei şi al

creaţiei. D. D. Gerota, care avea o fire sportivă, moş -

tenea o avere considerabilă, fapt ce i-a permis să

deţină şi să conducă cel mai elegant automobil din

Bucureşti din acea epocă. Cu toate aceste tentaţii,

D. D. Gerota a studiat cu deosebită seriozitate

dreptul. Prima sa lucrare, Hugue Donnau, sa vie, sonrôle, a fost o conferinţă pe care a ţinut-o la facultate.

Doctoratul l-a luat, cu rezultate foarte bune, la

Facultatea de Drept a Universităţii din Paris, iar apoi

şi-a continuat studiile juridice în Germania. Teza sa

de doctorat, Théorie de l’enrichissement sans causedans le code civil allemand, cu o prefaţă de Réné

Demogue, însumând 272 de pagini, a publicat-o în

anul 1925. La realizarea lucrării l-a ajutat buna

cunoaş tere a limbii germane şi orientarea sa spre

doctrina germană. Profesorul Réné Demogue recu -

noştea în prefaţa sa că teza de doctorat a lui D. D.

Gerota a adus o contribuţie importantă la progresul

problemei deosebit de dificile tratată în cuprinsul ei.

D. D. Gerota a predat, în 1927, un curs de so -

cie tăţi comerciale la Facultatea de Drept a Univer -

sităţii din Bucureşti. Cele 22 de prelegeri expuse liber

le-a publicat într-un volum, intitulat Societăţilecomerciale, pe care l-a semnat ca doctor în drept şi

magistrat la Tribunalul Ilfov. Textul prelegerilor a fost

însoţit de 22 de tablouri sinoptice pe care le-a împărţit

studenţilor, în care autorul a rezumat lapidar noţiunile

expuse verbal. Lucrarea, care cuprindea grafice şi

scheme, a tratat societăţile de persoane şi cele de

capital. A pus un accent deosebit pe societăţile de

capital, deoarece a avut în vedere caracterul lor de

masă, de mijloc de atragere în circuitul producţiei a

micilor economii realizate de persoanele mai puţin

avute. În 1932 a publicat lucrarea Teoria generală aobligaţiunilor comerciale în raport cu tehnica obli -gaţiunilor civile, pe care a semnat-o de asemenea ca

judecător de şedinţă la Tribunalul Ilfov. Acest volum,

care cuprindea prelegerile ţinute liber la Facultatea de

Drept din Bucureşti în anii 1930 – 1931, l-a dedicat

profesorului universitar I. N. Finţescu, care după

moartea lui Mihail Paşcanu a devenit titularul catedrei

de drept comercial a Facultăţii de Drept a Universităţii

din Bucureşti, precizând: Maestrului meu profesor I.�. Finţescu de ale cărui directive şi metodă m-amlăsat inspirat. De remarcat că atât I. N. Finţescu cât şi

D. D. Gerota preţuiau în mod deosebit dreptul ger -

man. D. D. Gerota a publicat de asemenea, în 1932,

monografia Protecţia drepturilor obligaţiunilor în

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului


societăţile pe acţiuni. Tot în 1932 i-a apărut şi lucrarea

Societăţile anonime simulate. Pe lângă titlurile de

doctor în drept şi judecător de şedinţă, a apărut pe

coperta acestei din urmă cărţi şi acela de asistent

universitar. Acestor lucrări se adaugă cele pentru

informarea străinilor despre evoluţia dreptului român:

Gesetzgebung, Rechtsprechung, und Schriften inRumanien un Iahre 1926, apărută, în 1928, în

„Zeitschrift für auslädisches und Internazionale

Privatrecht 1928 (p.292-298) şi Sociétés commer -ciales, jurisprudence de ces dernières années, apărută

în 1931. D. D. Gerota a colaborat de asemenea la

„Pandectele române” şi la „Revista de drept comercial

şi studii economice”; în această din urmă publicaţie

i-a apărut, în decembrie 1938, studiul Cenzorii însocietăţile anonime în noul cod comercial, rod al

activităţii sale în calitate de consilier temporar al

Consiliului Legislativ interbelic.

Schimbarea regimului politic în România după

încheierea celui de al doilea război mondial, când în

ţară a fost instaurată, sub oblăduirea trupelor sovie -

tice, o nouă dictatură, a determinat prăbuşirea tim pu -

rie a lui D. D. Gerota din ascensiunea sa profesională,

fiind obligat, după cum preciza fostul membru al

Consiliului Legislativ interbelic I. L. Georgescu, sămuncească ca spălător de vitrine sau fotografambulant3

, momente peste care a putut să treacă

datorită spiritului său sportiv.

Corneliu Gheorghian, consilier temporar al

Consiliului Legislativ interbelic, care şi-a adus

contribuţia la finalizarea Codului comercial unificat,

s-a născut în 1871. După cum se precizează în

Anuarul Magistraturii din 1929, după ce a absolvit

Facultatea de Drept, Corneliu Gheorghian a fost

angajat, la 29 iulie 1896, la Tribunalul Cernăuţi. La 8

octombrie 1898 era judecător rang IX la ocoalele Siret

şi Solca, pentru ca apoi să ajungă judecător districtual

rang VIII la ocoalele Gura Humorului şi Cernăuţi. Cu

începere de la 26 februarie 1905 a devenit judecător

districtual şef rang VIII la ocolul Storojineţ, pentru ca

la 25 februarie 1908 să ajungă consilier rang VII la

Tribunalul Cernăuţi. După războiul de reîntregire a

ţării şi unirea Bucovinei cu România, la 1 iulie 1919

a devenit consilier la Curtea de Apel Cernăuţi, cu

delegaţie de inspector judecătoresc. A fost delegat

procuror general, la 4 octombrie 1925, la Curtea de

Apel Cernăuţi, iar la 1 ianuarie 1926 a fost înaintat

preşedinte al secţiei a II-a a aceleiaşi Curţi. Corneliu

Gheorghian şi-a luat doctoratul în drept la Facultatea

de Drept a Universităţii din Cernăuţi.

Între consilierii temporari ai Consiliului Legis -

lativ interbelic care au contribuit la finalizarea Codului

comercial unificat s-a remarcat şi Maximilian

Hacman. S-a născut la 26 august 1877 în Oprişeni

(Rădăuţi). Liceul şi studiile juridice le-a urmat la

Cernăuţi, iar în 1904 şi-a luat doctoratul în drept. A

făcut studii de specializare la Zürich şi Berlin. În

perioada 1903 – 1906 a fost candidat de avocat, iar

între anii 1906 – 1919 a funcţionat ca bibliotecar. De

remarcat că a fost secretar al Consiliului Naţional din

Bucovina în 1918. După războiul de reîntregire a ţării

şi unirea Bucovinei cu România, a devenit, în 1919,

profesor titular la Facultatea de Drept a Universităţii

din Cernăuţi. A activat ca decan al Facultăţii de Drept

de la Universitatea mai sus menţionată între anii 1919

şi 1921, pentru ca între anii 1921 şi 1923 să ocupe

funcţia de rector al Universităţii din Cernăuţi. A ajuns

senator al Universităţii la 24 iunie 1923 şi s-a aflat în

această poziţie şi în perioada 1926 – 1927. Din punct

de vedere politic a fost liberal, devenind senator de

Cernăuţi în 1933. Un portret viu al său a fost lăsat de

cunoscutul comercialist I. L. Georgescu, fost membru

al Consiliului Legislativ interbelic, după cum urmează:

L-am cunoscut personal pe profesorul Hacman. Eraun bucovinean neaoş, cu o prestanţă fizică impună -toare, care răspândea autoritate şi prestigiu. Pe fondullui de moldovean, cu toate atributele „moldovenis -mului”, se altoise armonios influenţa Vienei. Politeţea,cavalerismul vienez găseau aici teren favorabil.Domnea pretutindeni acel iz specific de Europăcentrală, în care politeţea uşor scrobită se împletea cuspiritul de disciplină şi autoritate. Exponent demn alBucovinei în Senatul României, afabil, profesorconştiincios şi harnic, cercetător fertil, Hacman lasăposterităţii un nume respectat de jurist şi bun român4

.

Lucrările sale de referinţă au fost: Tratatulelementar de drept cambial şi Dreptul comercialcomparat. În Tratatul elementar de drept cambial,volum pe care l-a semnat în calitate de profesor de

drept comercial la Universitatea din Cernăuţi,

Maximilian Hacman şi-a precizat crezul său ştiinţific,



3

I. L. Georgescu: Profesorul D. D. Gerota, în volumul:



4

I. L. Georgescu: Profesorul Maximilian Hacman de laFacultatea de Drept din Cernăuţi, în volumul: Protagonişti aidreptului comercial român, Bucureşti, Editura Lumina Lex,

2002, p.103.

metoda şi tehnica pe care le folosea. El pleda pentru

metoda sistematică, care avea avantajul de a permite

studiul istoricului instituţiilor, utilizarea dreptului

comparat şi, în acelaşi timp, concentrarea tuturor

dispoziţiilor legale. Fidel metodei sale, autorul a

prezentat, în paralel, dreptul cambial al Vechiului

Regat, consacrat de Codul comercial din 1887, şi

dreptul germanic. Lucrarea sa fundamentală a fost

Dreptul comercial comparat, în care fiecare instituţie

a fost prezentată paralel în cadrul principalelor

sisteme de drept comercial: anglo-american, francez

şi german. Volumul I al lucrării cuprindea partea

generală (definiţie, istoric), dreptul comerciantului

persoană fizică şi dreptul obligaţiilor comerciale, în

timp ce volumul al doilea se referea la dreptul

societăţilor comerciale şi la dreptul titlurilor de

valoare.

Principalele lucrări ale lui Maximilian Hacman

au fost: Reforma studiului de drept, Cernăuţi, 1921;

Tratat elementar de drept cambial, 1921, 134p., iar o

a doua ediţie sensibil ameliorată a apărut în 1925,

însumând 151p.; Dreptul internaţional public şiprivat, Cernăuţi,1924, 320p.; lucrarea Universitateadin Cernăuţi, în colaborare cu R. Cândea, 1926;

Drept comercial comparat, vol. 1 (840p) şi vol. 2

(856p.), Bucureşti, 1931 – 1932; �oua lege asupracambiei, 1934; Tratat de drept internaţional publicşi privat, Bucureşti, 1935, 606p.

Consilierul temporar al Consiliului Legislativ

Dumitru G. Lupu s-a implicat în finalizarea Codului

comercial unificat. S-a născut la 12 octombrie 1882

la Iaşi, oraş în care a absolvit, în 1900, Liceul

Naţional. În 1904 şi-a luat licenţa în drept la

Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, cu teza

Societăţile cooperative. Şi-a început activitatea

profesională, la 14 mai 1905, ca ajutor la ocolul

Stemnic (judeţul Vaslui). După ce a fost transferat la

ocolul Copou şi la ocolul III Iaşi, la 1 mai 1908 a fost

numit judecător provizoriu la ocolul I urban Iaşi, iar

la 30 octombrie 1910, ocupând acelaşi post, a devenit

judecător definitiv. La 1 aprilie 1912 a ajuns jude-

instructor la Tribunalul Iaşi, iar la 14 martie1914,

judecător de şedinţă la acelaşi tribunal. A publicat, în

1913, lucrarea Chestia abuzurilor de la Sf. Spiridon.

A fost numit la 10 februarie 1917 preşedinte la

Tribunalul Iaşi, iar la 25 iunie, acelaşi an, prim-

preşedinte. A devenit, la 30 octombrie 1918, consilier

la Curtea de Apel din Iaşi, iar apoi a fost delegat

secretar general al Ministerului de Justiţie, atunci, din

cauza primului război mondial, cu sediul la Iaşi,

pentru ca la 19 noiembrie 1918 să revină la Curtea

de Apel ieşeană. A ajuns consilier la Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie, iar la 28 martie 1931 a fost avansat

preşedinte la secţia a III-a a aceleiaşi Curţi de Justiţie.

Primul prim-preşedinte al Consiliului

Legislativ interbelic, Alexandru N. Gane, l-a amintit,

în discursul rostit la deschiderea celui de-al 5-lea an

de activitate a Consiliului Legislativ, între consilierii

temporari care s-au ocupat de Codul comercial

unificat, pe Emanuel Pantazi. Alexandru N. Gane

preciza: Şi pentru ca controlul să fie şi mai sigur, amfăcut apel la autoritatea domnilor avocaţi Em.Pantazi şi S. Rosenthal, cu care am discutat parteacea mai importantă a codului comercial „desprecomercianţi şi societăţile comerciale”. Luminile şiexperienţa acestor eminenţi jurişti ne-au fost, fărăîndoială, o călăuză preţioasă, pentru care ţin să leaduc şi aici expresiunea recunoştinţei noastre5

.

Emanuel Pantazi s-a născut la 13 decembrie

1870 la Galaţi. A absolvit Liceul „Matei Basarab” din

Bucureşti în 1888, pentru ca în 1892 să-şi ia licenţa

în drept la Facultatea de Drept a Universităţii din

Bucureşti. În 1893 s-a înscris în Baroul de Ilfov, unde

a profesat avocatura timp de mai bine de patru

decenii. În perioada 1895 – 1896 a fost avocat al sta -

tului. Emanuel Pantazi s-a remarcat drept unul dintre

cei mai de seamă avocaţi ai vremii. În 1895 a intrat în

Partidul Conservator, ajungând între anii 1899 – 1901

deputat de Ialomiţa. A militat constant pentru afir ma -

rea drepturilor naţionale ale românilor, numărându-se

printre întemeietorii Ligii pentru Unitatea Culturală a

Tuturor Românilor. Timp de două decenii a fost

preşedinte al Consiliului juridic al Ministerului de

Externe şi a ajuns expert juridic al României la

Conferinţa de la Haga (1929 – 1930). A devenit, la

28 mai 1929, membru de onoare al Academiei

Române. A fost, de asemenea, membru în Consiliul

Societăţii Legislative Comparate de la Paris. A

deţinut funcţia de preşedinte ori adminis trator a

numeroase întreprinderi industriale sau de utilitate

publică.

A colaborat la reviste şi ziare juridice şi politice

şi a realizat, împreună cu P. Toncescu, lucra rea

Concluziuni ... , publicată la Bucureşti, în 1915. După o



5

Alexandru �. Gane: Din activitatea Consiliului Legislativ.Discurs rostit la deschiderea celui de al 5-lea an de activitate aConsiliului Legislativ, Bucureşti, 1930, p.9.

activitate juridică deosebit de bogată, Emanuel Pantazi

a încetat din viaţă la 19 aprilie 1942, la Bucureşti.

În discursul ţinut de primul prim-preşedinte al

Consiliului Legislativ interbelic, Alexandru N. Gane,

cu ocazia împlinirii primului an de la crearea institu -

ţiei juridice pe care o conducea, se arăta că profesorul

universitar Mihail Paşcanu a redactat, în calitate de

consilier temporar al Consiliului Legis lativ, un studiu

cu privire la falimente, pentru anteproiectul Codului

comercial unificat. În discursul rostit de Alexandru

N. Gane la deschiderea celui de al 3-lea an de

activitate a Consiliului Legislativ, Mihail Paşcanu era

amintit ca fiind membru al Comisiei pentru unificarea

Codului comercial, care a lucrat la pregătirea

anteproiectului acestui cod.

Mihail Paşcanu s-a născut la 7 august 1879 în

Bucureşti. A absolvit în 1902 Facultatea de Drept a

Universităţii din Bucureşti, luându-şi titlul de

licenţiat cu teza Originea veciniei (rumâniei) înistorie, şi a devenit, în 1907, doctor în drept al

Universităţii din Paris, cu o teză despre Les pactessur succession future, teză elogiată şi reţinută. A fost

avocat al statului, dar şi avocat al primei societăţi de

credit rural. În calitate de avocat a publicat, în 1908,

Concluzii scrise în afacerea Carol Göbl6 în procescu locotenent Alexandru Simionescu. Tot în 1908 a

publicat, la Editura Socec, lucrarea Instituţii de dreptnegustoresc în trecutul românesc 1400 – 1650. La

1 octombrie 1909 a devenit docent în specialitatea

dreptului comercial la Facultatea de Drept a Univer -

sităţii din Bucureşti. A fost suplinitorul marelui

profesor comercialist Toma Stelian, de la 16 martie

1909 până la 30 mai 1911, în perioada în care titularul

catedrei a fost ministru al justiţiei. În anul 1911 a

publicat lucrarea monografică Elemente de dreptcambial, duplicate, copii, amortizarea cambiilor, ce

însuma 133 de pagini, în care s-a ocupat şi de un alt

titlu, cecul. La 1 octombrie 1912 a ajuns conferenţiar

definitiv. La Editura Cultura Naţională, a tipărit, în

1923, Manualul de drept cambial român, însumând

224 de pagini, pe care l-a semnat ca profesor de

legislaţie comercială la Academia de Comerţ şi

conferenţiar de drept comercial la Universitatea

Bucureşti. Mihail Paşcanu i-a urmat la catedră lui

Toma Stelian, după decesul, la 25 octombrie 1925, a

acestui reputat specialist în drept comercial. Şi-a

inaugurat cursul preamărind, conform obiceiului, pe

înaintaşul său. Cu acest prilej, Mihail Paşcanu a

subliniat în mod deosebit faptul că Toma Stelian

desţelenise un teren virgin, noul cod comercial din1887, care efectua o cotitură în istoria dreptuluicomercial european. După cum îşi amintea cunos -

cutul comercialist I. L. Georgescu, fost membru al

Consiliului Legislativ interbelic, Mihail Paşcanu îl

perpetua pe Toma Stelian şi în înfăţişarea fizică.

Mihail Paşcanu era înalt, legat, viguros, cu ochistrălucitori şi severi, cu o coamă capilară bogată,respira forţă7

Opera fundamentală a lui Mihail Paşcanu,

Dreptul falimentar român cu legislaţia teritoriiloralipite, a apărut în 1927, la Editura Ciornei, însumând

770 de pagini. Această lucrare deosebit de valoroasă

a semnat-o ca profesor la Universitatea din Bucureşti

şi la Academia de Înalte Studii Comerciale şi

Industriale. La Facultatea de Drept a Universităţii din

Bucureşti a fost, de altfel, profesor de drept comercial

comparat şi maritim. Lucrarea a dedicat-o marelui

său mentor Toma Stelian, în următorii termeni:

Memoriei lui Toma Stelian, marele nostru dascălcăruia i se datoreşte întreaga învăţătură a dreptuluicomercial românesc, fiind cel dintâi care a despicatogorul înţelenit al acestei părţi a ştiinţei noastre8

.

Pentru a defini fizionomia falimentului, Mihail

Paşcanu a întreprins o comparaţie între executarea de

drept comun, cuprinsă în Codul de procedură civilă,

căreia i-a relevat, de altfel, inconvenientele, şi

procedura falimentară, întemeiată pe celeritate şi

egalitatea creditorilor. A definit just temeiul declarării

procedurii falimentare, încetarea plăţilor, care nu este

insolvabilitatea, ci numai insolvenţa. Mihail Paşcanu

a confruntat dreptul român cu acela al provinciilor

alipite, ca un omagiu şi o necesitate. Această lucrare

s-a dovedit, astfel, a fi modernă, de nivel european.

Imaginea de profesor a lui Mihail Paşcanu a fost

întregită de cursul său, în două volume, Dreptcomercial, după notele de stenografie, litografiat,predat în anii 1923 – 1924 (vol. I 238p.; vol. II

368p.). Mihail Paşcanu a desfăşurat şi o activitate

politică, fiind şi deputat. Totodată, era preocupat de

artă, înconjurându-se de picturi, porţelanuri şi cristale

scumpe. A fost şi autor al piesei de teatru MoarteaCleopatrei, naraţiune dramatică în patru acte, având

191p., care a fost jucată la Teatrul Naţional.



6

Celebru tipograf şi editor al vremii, înrudit cu George Coşbuc

7

I. L. Georgescu: Profesorul Mihail Paşcanu, în volumul:



8 Idem, p.67.

Activitatea sa de cercetător ştiinţific şi de

profesor a fost curmată, în mod neaşteptat. Mihail

Paşcanu a decedat la 28 decembrie 1928, în plină

putere creatoare. Cu privire la dispariţia sa

prematură, Alexandru N. Gane, primul prim-

preşedinte al Consiliului Legislativ interbelic preciza:

În cursul acestui an, Consiliul Legislativ a avutdurerea să piardă doi din cei mai de seamă consilieritemporari, pe Matei Balş, membru la Curtea deCasaţie şi, acum în urmă, pe Mihail Paşcanu,profesor la Universitate, ambii răpuşi în floareavârstei, în plină activitate şi a căror lipsă o simţimadânc9

.

Principalele sale lucrări au fost: Origineaveciniei (Rumâniei) în istorie, 1902; Două încercăriîn studiul dreptului, 1908; Instituţii de dreptnegustoresc în trecutul românesc 1400 – 1650, 1908;

Concluzii scrise în afacerea Carol Göbl în proces culocotenent Alexandru Simionescu, 1908; Apărarea luiG. Săftoiu, 1910; Elemente de drept cambial,duplicate, copii, autorizarea cambiilor, 1911;

Memoriu..., 1912; O primejdie naţională. Regimulactual al strâmtorilor şi situaţia României la Marea�eagră. Interesele româneşti faţă de schimbăriledatorate războiului balcanic, Bucureşti, 1919;

Statutul legal al cooperaţiei, Bucureşti, 1919;

Apărarea lui G. Lefteriu, Bucureşti, 1919; Creditulfunciar în părţile româneşti din fosta Ungarie,

Bucureşti, 1920; Moartea Cleopatrei, Bucureşti,

1920; Participarea muncii la întreprinderi capitalisteşi acţionariatul uvrier, Bucureşti, 1921; Manual dedrept cambial român, 1923; Drept comercial, dupănotele de stenografie, litografiat, predat în anii 1923– 1924, vol. I şi II; Învăţământul dreptului laBucureşti. Prelegere inaugurală a cursului de dreptcomparat şi maritim la Universitatea din Bucureşti,Bucureşti, 1926; Politica raţionalistă a marilorîntreprinderi. Conferinţă la cercul de studii alPartidului Liberal, din ziua de 6 aprilie 1926,

Bucureşti, 1926; Dreptul falimentar român culegislaţia teritoriilor alipite, 1927.

În Cuvântul înainte al lucrării Codul comercialCarol al II-lea. Comentariu, realizată de Paul I.

Demetrescu şi I. L. Georgescu, cunoscuţi membri ai

Consiliului Legislativ interbelic, între consilierii

temporari care au contribuit la elaborarea Codului

comercial unificat este menţionat şi Ion Petrovici.

S-a născut la 14 iunie 1882 la Tecuci, judeţul Galaţi.

A absolvit, în 1899, Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti

şi şi-a luat, la Universitatea din Bucureşti, licenţa în

drept, în 1903 şi licenţa în litere şi filozofie, în 1904.

În 1905 şi-a susţinut la Universitatea din Bucureşti

teza de doctorat Paralelismul psihofizic, devenind

doctor în filosofie. Şi-a continuat specializarea la

Leipzig şi Berlin. A devenit docent pentru filosofie

generală, logică şi psihologie la Universitatea din

Iaşi. La Iaşi, a ajuns, rând pe rând, conferenţiar

definitiv de filosofie, la 1 noiembrie 1906; profesor

agregat de istoria filosofiei moderne şi logică, la 1

ianuarie 1912; profesor titular, la 1 aprilie 1915. La

Universitatea din Iaşi a activat ca profesor la catedra

de logică şi istoria filosofiei, după care s-a mutat la

Universitatea din Bucureşti. A fost decan în perioada

1923 – 1926 şi de asemenea agrégé à la Sorbonne, în

1932. La 7 iunie 1927 a ajuns membru corespondent,

iar la 24 mai 1934, membru titular al Academiei

Române. A fost repus în drepturi ca membru titular

al Academiei Române la 3 iulie 1990. De remarcat că

a fost vicepreşedinte al Academiei Române în

perioada 3 iunie 1938 – 31 mai 1941. A deţinut

funcţia de director general al Teatrelor în 1918,

având, tot în 1918, şi funcţia de epitrop la „Sf.

Spiridon”.

Ion Petrovici a desfăşurat şi o bogată activitate

politică, fiind deputat, în mai multe rânduri; ministru

al Lucrărilor Publice, în 1921; ministru de stat, în

1926, ministru al Instrucţiunilor Publice, în perioada

1926 – 1927, calitate în care a elaborat un proiect de

reformă a învăţământului secundar şi a întemeiat

Facultatea de Teologie la Chişinău; ministru al

Educaţiei Naţionale, între anii 1937 şi 1938; ministru

al Culturii Naţionale şi Cultelor, în 1941 şi 1943 –

1944. A debutat cu versuri şi teatru la revista

„Cultura română”, în 1900. A desfăşurat apoi o vastă

activitate publicistică. A fost autorul a numeroase

lucrări filosofice, literare, memorialistice. A scris note

de călătorie şi eseuri. În domeniul filosofiei a publicat

volumele: O problemă de filosofie, cu un cuvânt de

Titu Maiorescu, 1904; Paralelismul psihofizic, 1905;

Cercetări filosofice, Iaşi, 1907; Teoria noţiunilor,

Bucureşti, 1910 şi 1924; Probleme de logică, Iaşi,

1911 şi 1928; H. Poincaré ca filosof, 1911; �oicercetări filosofice, 1911; Introducere în metafizică,

1924; Comemorarea lui Hegel, Vălenii de Munte,

1931; Schopenhauer, 1933; Studii istorico-filosofice,

1943; Viaţa şi opera lui Kant, 1944; Din cronica



9

Alexandru �. Gane: Din activitatea Consiliului Legislativ.Discurs rostit la deschiderea celui de al 3-lea an de activitate aConsiliului Legislativ, Bucureşti, 1928, p.21-22

filosofiei româneşti ş. a. A publicat, în 1907 şi 1911,

Memoriu de titluri şi publicaţii. A fost şi autor al

Manualului de psihologie, lucrare realizată în cola -

borare cu N. Bagdasar, şi al studiului T. Maiorescu,

1931. Ca scriitor a fost laureat cu premiul naţional de

proză, în 1940. A publicat volumul: Un colţ de viaţă,

Bucureşti, 1902; dar şi piesele de teatru O sărutare şi

Urmările iertării. A fost de asemenea autorul

volumelor: Amintiri universitare, 1920: Figuri dispă -rute, 1924; Văzute şi trăite, 1925; Momente solemne,

1927; De-a lungul unei vieţi. Amintiri, 1966; Amin -tirile unui băiat de familie, fără an; Din amintirileunui fost dregător şi al notelor de călătorie: Impresiidin Italia (2 vol.), 1930; Peste hotare, 1931; Raităprin ţară, 1944. Ion Petrovici a încetat din viaţă la

17 februarie 1972, în Bucureşti, după ce a suferit

recluziunea regimului comunist.

Între consilierii temporari ai Consiliului Legis -

lativ interbelic însărcinaţi cu finalizarea Codului

comercial unificat a figurat şi Valeriu Pop. S-a

născut la 26 august 1892 în Buduş (Someş). După

încheierea studiilor juridice, şi-a luat doctoratul în

drept la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj.

A fost ofiţer în Legiunea Română din Italia, între anii

1918 şi 1919. A îmbrăţişat cariera de avocat. Ca

liberal, a devenit deputat în 1926 – 1927, 1931 – 1932

şi de asemenea în 1933. A îndeplinit funcţia de

vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, în 1931. A

deţinut mai multe mandate de ministru; astfel a fost:

ministru de stat al Ardealului, în perioada 1931 –

1932; ministru al Justiţiei, în 1932; ministru de stat

între anii 1934 şi 1936; ministru al Industriei şi

Comerţului, 1936 – 1937; ministru secretar de stat,

în 1937. A fost autorul lucrării Acordul de la Roma,

publicată la Cluj în 1934.

Petre Poruţiu, consilier temporar al

Consiliului Legislativ interbelic, a fost şi el membru

al comisiei de unificare a Codului comercial. S-a

născut la 5 august 1884, în Timişoara. Şi-a luat licenţa

în ştiinţe juridice, dar şi în ştiinţe comerciale. A

devenit doctor în drept şi în ştiinţe politice la

Universitatea din Budapesta. După terminarea

studiilor a profesat ca avocat. În perioada 1918 –

1920, a fost şef de secţie al reformei agrare din Înaltul

Consiliu Dirigent al Transilvaniei. A fost membru în

Consiliul Naţional din Transilvania, iar, în 1929, şi

membru în Regia Autonomă a Monopolurilor. A

participat, în calitate de consilier delegat, la

Conferinţa de Pace de la Paris şi Londra, în 1920. A

deţinut, între anii 1929 şi 1931, funcţia de adminis -

trator la Banca Naţională. A fost membru al Partidului

Naţional Ţărănesc. Începând cu data de 1 octombrie

1919, Petre Poruţiu a devenit profesor titular de drept

comercial la Facultatea de Drept a Universităţii din

Cluj. A fost apoi, rând pe rând, prodecan, între anii

1923 – 1924 şi între anii 1931 – 1932, dar şi decan, în

perioadele 1924 şi 1930 – 1931, al Facultăţii de Drept

a Universităţii din Cluj. După cum îl descria reputatul

comercialist I. L. Georgescu, care l-a cunoscut per -

sonal, [Petre Poruţiu] era un român ardelean cuinerentele calităţi de tenacitate şi vrednicie. Un realistrobust, un pragmatic luminat. Avea o naturalăînclinaţie către studiul economiei, atât de necesarunui profesor de drept comercial10

. Activitatea econo -

mico-juridică a lui Petre Poruţiu a culminat cu ela -

borarea primului volum al Tratatului de dreptcomercial, apărut, în 1946, la Editura Universităţii din

Cluj, în care autorul s-a ocupat de izvoare, faptele de

comerţ, comercianţii individuali, auxiliarii comer -

ciantului, fondul de comerţ. Dintre principalele

lucrări ale lui Petre Poruţiu în domeniul dreptului

comercial au făcut parte: Dreptul de opţiune alacţionarilor în legislaţia din Transilvania, 1923; �otede drept comparat, 1933; Curs de drept comparatromân, transilvănean şi bucovinean, 1938; Mandatulşi reprezentarea în dreptul comercial, 1939; Despregir. Studii de drept comparat, 1940; Tratatul de dreptcomercial, vol. I, 1946. Acestor lucrări se adaugă cele

conexe activităţii juridice pure, precum: Regimulbancar român, observaţiuni la anteproiectul de legepentru reglementarea comer ţului de bancă, 1928;

Stabilizare şi bilanţ, repercu siunile stabilizării mone -tare asupra întreprinderilor economice private, 1929;

Principii de economie dirijată în legislaţiuneabancară din România, 1939; Problema preţurilor înprocesele privitoare la proprietăţile imobiliare dinnordul Ardealului, 1942; Situaţia juridică a pro prie -tăţilor imobiliare româneşti din nordul Transilvaniei,1943; Les principes de l’expropriation dans laréforme agraire, 1944.

Din rândul consilierilor temporari ai

Consiliului Legislativ interbelic care au contribuit la

finalizarea Codului comercial unificat a făcut parte

şi Mihail M. Romniceanu, care s-a născut la 17



10

I. L. Georgescu: Profesorii Petre Poruţiu şi C. Petrescu-Ercea, primii comercialişti români de după unire, la Cluj, învolumul: Protagonişti ai dreptului comercial român, Bucureşti,

Editura Lumina Lex, p.98.

noiembrie 1891 în Bucureşti. Şi-a luat, în 1915,

licenţa în drept la Facultatea de Drept a Universităţii

din Bucureşti. După terminarea studiilor juridice a

activat ca avocat în Baroul de Ilfov. A fost raportor al

legii conversiunii datoriilor, precum şi pentru noile

statute ale Băncii Naţionale. În 1932 a devenit

membru în comitetul executiv al Partidului Liberal,

iar în 1933 era senator de Hunedoara.

Între consilierii temporari ai Consiliului

Legislativ interbelic care s-au ocupat de finalizarea

Codului comercial unificat s-a situat şi Sebastian

Şerbescu. S-a născut la 28 februarie 1892 în Galaţi,

unde a făcut studiile secundare. A absolvit Liceul

„Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. Încă de când se afla

pe băncile şcolii, a colaborat la diverse reviste,

precum „Natura” şi „Noua revistă română”. După ce

şi-a luat licenţa în drept la Facultatea de Drept a

Universităţii din Bucureşti, s-a înscris, în 1914, în

Baroul de Ilfov. A plecat, în 1915, la Paris, pentru a-şi

perfecţiona pregătirea juridică. În final, şi-a luat

doctoratul la Facultatea de Drept a Universităţii din

Paris. În timp ce s-a aflat în capitala Franţei, a

organizat şi condus biroul de presă şi propagandă

română şi a colaborat la diverse ziare şi reviste

franceze. Întors în ţară, a întemeiat şi a condus, timp

de mai mulţi ani, agenţia telegrafică de presă „Orient-

Radio” („Rador”). În colaborare, a scos publicaţiile:

„Revista Vremii”, cu Grigore Gafencu, şi „Fapta”. A

colaborat de asemenea la „Journal des Débats”, din

Paris şi la „L’Europe Centrale”, din Praga. Dintre

lucrările sale au făcut parte: La Roumanie et laguerre, Paris, 1918; La condition civile de l’ennemien France, 1920; La dévolution des biens despersonnes morales disparues, 1920.

În calitatea sa de consilier temporar al Consi -

liului Legislativ interbelic, Alexandru Teodorescu

s-a ocupat de finalizarea Codului comercial unificat.

După cum se precizează în Anuarul Magistraturii din

1929, Alexandru Teodorescu s-a născut la 9 decem -

brie 1870 în Giurgiu şi a absolvit Facultatea de Drept

a Universităţii din Bucureşti. La 3 aprilie 1896 a fost

numit judecător de pace în localitatea Miceşti (judeţul

Muscel), pentru ca la 1 iulie 1896 să devină ajutor de

judecător la ocolul Găeşti (judeţul Dâmboviţa), iar

apoi să fie transferat, în aceeaşi funcţie, la Broşteni

(judeţul Suceava). La 16 octombrie 1900 funcţiona

ca judecător la ocolul Herţa (judeţul Dorohoi),

mutându-se apoi, rând pe rând, în aceeaşi funcţie, la

Podgoria (judeţul Muscel)şi Blahniţa (judeţul

Mehedinţi). A fost trimis, la 1 mai 1908, judecător

provizoriu la ocolul Găeşti (judeţul Dâmboviţa),

pentru ca la 14 iunie 1908 să fie numit judecător

definitiv la acelaşi ocol. Şi-a continuat activitatea la

ocoalele Ploieşti rural şi Ploieşti II urban. La 1 sep -

tembrie 1913 era judecător la tribunalul Prahova, iar

la 14 iulie 1916 a ajuns preşedintele secţiei a II-a a

tribunalului Putna. La 24 decembrie 1918 a fost

numit consilier la Curtea de apel Constanţa.

Consilierul temporar al Consiliului Legislativ

interbelic Ion M. Vasilescu-�ottara, al cărui nume

este legat de realizarea Codului comercial unificat,

s-a născut la 3 ianuarie 1885. A absolvit Liceul „Sf.

Sava” din Bucureşti şi şi-a luat licenţa în drept la

Facultatea de Drept a Universităţii bucureştene. În

1910 şi-a susţinut cu succes doctoratul la Facultatea

de Drept a Universităţii din Roma. Întors în ţară,

Ion M. Vasilescu-Nottara, rudă cu celebrul actor

Constantin I. Nottara, a întemeiat, în 1910, „Revista

Critică de Drept, Jurisprudenţă şi Legislaţie” şi a

activat ca avocat. A colaborat la publicaţiile

„Dimineaţa”, „Adevărul”, „Dreptatea”. „Lupta”,

„Dacia”, „Aurora” etc. În 1920 – 1921 a ţinut cursuri

la Academia Comercială din Bucureşti. A fost deputat

din partea Partidului Naţional Ţărănesc în perioadele

1928 – 1931 şi 1932 – 1933. Dintre lucrările sale s-au

remarcat: Studiu de drept comercial, Bucureşti, 1913;

Românii din America, 1921; Străbătând China, 1926;

Pentru artă, în colaborare, 1928; Legea minelor,

1929; Concordatul preventiv, 1930; Legea asupraconcordatului preventiv, 1932; Codul comercialadnotat, Bucureşti, Editura Ancora S. Benvenisti &

Co. (în colaborare cu George T. Ionescu).

Gheorghe Gh. Volenti, consilier temporar al

Consiliului Legislativ interbelic, calitate în care a

contribuit la finalizarea Codului comercial unificat,

s-a născut la 8 octombrie 1873 în Galaţi. Liceul l-a

urmat la Iaşi. Licenţa în drept a luat-o, în 1895, la

Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi,

susţinându-şi cu acest prilej teza Despre putereapărintească. La Paris şi-a echivalat diploma de

licenţă în drept, şi-a trecut ambele examene de

doctorat juridic şi a urmat şi cursurile Şcolii de Înalte

Studii. La întoarcerea, în 1898, în ţară, a intrat în

magistratură, fiind supleant la Tribunalul de Vaslui şi

apoi la cel de Ilfov, activând în continuare ca

judecător de şedinţă la Tribunalul Argeş până în 1901,



când a demisionat. S-a stabilit atunci la Iaşi, ca avocat

şi s-a înscris în Partidul Conservator. În 1907 s-a

mutat la Vaslui, unde a funcţionat ca avocat. A fost

deputat în 1910 şi senator în 1913. A redactat ziarul

„Viitorul” şi a înfiinţat şi condus „Tribuna Conser va -

toare”. A suplinit la catedra de drept civil a Facultăţii

de Drept a Universităţii din Iaşi. Reintrat în magis -

tratură în 1925, a fost înaintat consilier la Curtea de

Casaţie, în 1931. Între anii 1927 şi 1930 a activat în

calitate de conferenţiar universitar la catedra condusă

de reputatul profesor universitar Matei Cantacuzino.

Gheorghe Gh. Volenti, fiind o personalitate com -

plexă, a colaborat la reviste literare. Astfel, a publicat

versuri în revista „Convorbiri literare”, sub pseudo -

nimele de „Manfred” şi „Fortunio”, dar şi sub propria

sa semnătură. În 1903 a publicat, în colaborare cu S.

Prasin, comedia Mioara. S-a pensionat în octombrie

1938 şi a decedat la 13 decembrie, în acelaşi an.

Dintre consilierii temporari ai Consiliului

Legis lativ interbelic implicaţi în finalizarea Codului

comercial unificat au mai făcut parte: �. Lenguceanu,

V. Meşter şi I. Mezei. Hurmuz Aznavorian a

contribuit la realizarea atât a Codului comercial

unificat, cât şi a Codului penal unificat. Primul prim-

preşedinte al Consiliului Legislativ interbelic,

Alexandru N. Gane, a făcut apel, în materia comer -

cianţilor şi a societăţilor comerciale şi la specialistul

S. Rosenthal, avocat, consilier legist la Ministerul

Afacerilor Străine, iar în materia societăţilor de

asigurare la specialiştii A. Romalo şi Sanielevici.

Alexandru N. Gane a apreciat, de altfel, contribuţia

preţioasă a consilierilor temporari la îndeplinirea de

către Consiliul Legislativ interbelic a complexei şi

grelei misiuni ce urmărea unificarea legislativă, după

războiul de reîntregire a ţării, prin realizarea

Codurilor Carol al II-lea. Astfel, în discursul rostit la

împlinirea primului an de la crearea Consiliului

Legislativ, Alexandru N. Gane preciza: Ţin D-lor,înainte de a isprăvi, să mulţumesc, în primul loc, D-lor Consilieri temporari care ne dau preţiosul lorconcurs la unificarea codurilor şi la lucrările despecialitate11

. În cuvântarea rostită la deschiderea

celui de al 7-lea an de activitate a Consiliului

Legislativ, Alexandru N. Gane sublinia: O, nu uşoarăne-a fost munca şi nu mică decepţiunea, când încursul lucrărilor de unificare, pentru motive deeconomie, ni s-au suprimat şi cei câţiva preţioşicolaboratori, consilieri temporari. [...] Sunt datorînsă să adaug că, totuşi, cei mai mulţi dintreconsilierii temporari nu ne-au părăsit şi continuă săne dea şi astăzi concursul lor luminat, iar înParlament am găsit tot sprijinul la care avem dreptulsă ne aşteptăm12

.



11

Alexandru �. Gane: Discursul ţinut cu ocazia împliniriiprimului an de la crearea Consiliului Legislativ, în „Curierul

judiciar”, nr.7, 1927, p.4.

12

Alexandru �. Gane: Din activitatea Consiliului Legislativ.Cuvântare rostită la deschiderea celui de al 7-lea an deactivitate, Bucureşti, 1932, p.17.

În contextul socio-politic tumultuos al ulti -

milor ani, în care toate programele de guvernare

vorbesc despre regândirea şi reformarea adminis -

traţiei publice româneşti, apare prezentul volum, scris

de cunoscutul profesor Ioan Alexandru, specialist în

ştiinţe administrative.

Lucrare temeinic documentată, cu o biblio -

grafie punctuală în domeniul analizat, materialul

desluşeşte problemele numeroase cu care se con -

fruntă administraţia publică – atât în relaţia ei cu

puterea politică şi economia, dar şi cu societatea

civilă – şi prezintă soluţii pertinente şi ştiinţific

motivate pentru deblocarea situaţiei actuale a

sistemului administrativ intern. Autorul abordează

interdisciplinar reforma administraţiei publice,

subliniind importanţa managementului public în

vederea creşterii randamentului activităţii desfăşurate

de către instituţiile publice.

Volumul este structurat în trei capitole, fiecare

dintre acestea terminându-se cu concluzii, iar în

anexe sunt prezentate programele de guvernare în

perioada 2000-2012 pentru domeniul analizat.

Primul capitol, intitulat „Interdisciplinaritatea

în cercetarea administraţiei publice”, realizează un

scurt istoric privind originile cercetării administraţiei

publice, punctând problema suveranităţii epistemo -

lo gice şi definind interdisciplinaritatea, care presu -

pune existenţa ştiinţelor autonome – care dispun de

propriile lor metode şi concepte – şi care „constituie

o depăşire, o integrare a acestor ştiinţe pentru

explorarea regiunilor de graniţă”. În continuare, sunt

analizate juxtapunerea disciplinelor, pluridiscipli -

naritatea şi limitele acesteia în cercetarea adminis -

traţiei publice, iar ca tipuri şi metode de analiză

folosite în cercetarea interdisciplinară autorul

identifică analiza organizaţională, analiza funcţio -

nală, analiza sistemică, analiza politicilor publice şi

managementul public.

Al doilea capitol, având ca titlu „Abordarea

interdisciplinară a reformei administraţiei publice”

prezintă idei şi soluţii în proiectarea strategiei de

reformare a administraţiei publice, cum ar fi abor darea

integrată, care presupune că administraţia publică este

un sistem în care nimic nu are semni ficaţie în sine, dar

în care totul are semnificaţie doar în funcţie de

ansamblu, raportat la politica statală. Autorul remarcă

că atunci când este vorba de reforma administraţiei,

aceasta este şi o reformă politică, dând exemplu

reforma Statutului funcţionarilor publici: aplicarea

acestuia este o „problemă administrativă, juridică, însă

modificările de conţinut din Statut constituie o reformă

politică, largheţea sau restricţiile constituind opţiuni

politice”. Examinarea relaţiilor fundamentale dintre

administraţia publică şi mediul în care acţionează,

descifrarea stării constantelor şi variabilelor din

modelul în transformare, precum şi alegerea tipului de

strategie sunt alte idei care ajută la fundamentarea

reformei. Pentru a putea înţelege şi a ajunge la această

noţiune – subliniază autorul – , trebuie mai întâi

analizate şi clarificate – interdis ciplinar – conceptele


NOI APARIŢII EDITORIALE

Ioan Alexandru

Interdisciplinaritatea Noua paradigmă în cercetarea şi

reformarea administraţiei publice

Bucureşti, Editura Academiei Române, 2010, 220 p.

de model, criză, prospectare şi transformare. În

continuare, este prezentată crono logic starea generală

a administraţiei publice la două decenii de la

Revoluţie, cu opinii critice personale ale autorului, dar

şi ale unor persoane implicate de-a lungul timpului în

procesul politic şi decizional românesc sau ale unor

mari oameni de cultură, cum ar fi Emil Cioran.

„Reflecţii asupra strategiilor şi programelor de

reformă a administraţiei publice” este titlul celui de-al

treilea capitol, care prezintă principalele prevederi ale

programelor guvernamentale din perioada 2001-2010,

care au fost obiectivele strategiilor de reformă,

principalele lor caracteristici şi metodele folosite în

conceperea acestora. Astfel, restructurarea profundă,

schimbarea de fond a raportului dintre administraţie şi

cetăţean, descentralizarea serviciilor publice şi conso -

lidarea autonomiei locale administrative şi financiare,

demilitarizarea unor servicii comunitare, depolitizarea

structurilor administraţiei publice şi eliminarea

clientelismului politic, stoparea birocraţiei – sunt câteva

dintre liniile directoare în realizarea reformei.

În finalul expunerii, concluziile sunt prezen -

tate succint, sub forma unor reguli „forţă” şi principii

aplicabile în cercetarea interdisciplinară ca mijloc de

gestionare a reformării administraţiei publice, căci

„opţiunile asupra soluţiilor ce trebuie adoptate pentru

punerea în operă a reformei admi nistraţiei sunt

dificile”, iar „ceea ce trebuie făcut ştie aproape toată

lumea. Urmează să aflăm cum să facem ceea ce

trebuie făcut”.

Văzând lumina tiparului într-un moment de

profunde frământări şi căutări ale societăţii româ -

neşti, prezentul volum este o carte „semnal de

alarmă” adresat tuturor factorilor decizionali, în care

se încearcă conturarea şi trasarea cu succes a unui

drum coerent şi funcţional în reformarea profundă a

administraţiei publice româneşti, punct nodal al

modernizării societăţii actuale.

Realizată într-un stil accesibil publicului larg,

lucrarea reprezintă o sursă de neocolit de informare şi

documentare ştiinţifică în domeniu, problemele

abordate rămânând, în final, după cum remarca chiar

autorul – deschise.

Consilier, Maria Luiza Manea


�oi apariții editoriale


Recent a apărut în cadrul Editurii IRDO o

monumentală lucrare atât din punct de vedere al

enormului volum al surselor de documentare, cât şi al

întinderii sale, care cuprinde 947 de pagini. Este

vorba de lucrarea reputatului jurist Vasile Pătulea

intitulată „Tratat de management juridic şi

jurisdicţional”, lucrare publicată de Institutul Român

pentru Drepturile Omului în colaborare cu Consiliul

Superior al Magistraturii.

Pe parcursul carierei profesionale, autorul s-a

confruntat cu numeroase situaţii care reliefau slaba

performanţă atât în ceea ce priveşte activitatea de

legiferare, dar mai ales pe cea de aplicare efectivă a

legilor, constatând funcţionarea ineficientă a

mecanismelor de corelare sau chiar lipsa acestora,

ceea ce a condus la inexistenţa unui real sistem de

management în domeniile juridic şi jurisdicţional.

Poate tocmai datorită acestor aspecte, autorul şi-a

consacrat o mare parte din timpul său analizării şi

aprofundării formelor de conducere şi organizare a

activităţilor în domeniul legiferării şi aplicării legilor.

Rezultatul acestei munci laborioase şi a

imensului volum de documente analizate s-a

concretizat, după un studiu permanent de peste 40 de

ani, în apariţia lucrării pe care o prezentăm. Vasta

lucrare aduce în prim plan necesitatea recurgerii în

activităţile de legiferare şi de aplicare a legilor a celor

mai noi realizări în materie a ştiinţelor sociologice,

dar şi a altor discipline moderne, autorul folosind în

demersul său teoria sistemelor, cea a organizării,

cibernetica, dar şi teoria deciziei, ceea ce este de

natură a constitui un punct de plecare în realizarea

unei baze teoretice solide necesară pentru buna

reformă în justiţie, atât de necesară în prezent.

În motivarea cărţii, care ţine loc de prefaţă,

autorul arată că „activitatea de legiferare şi activitatea

jurisdicţională – strâns legate de principiul apărării

drepturilor omului, nu sunt deloc sau doar parţial şi

indirect abordate din unghiul de vedere al conducerii

lor, considerându-se, probabil, că astfel de activităţi

nu s-ar preta la aplicarea metodelor manageriale”. „O

atare concepţie – continuă autorul – se dovedeşte a fi

greşită pentru că ilustrează o rupere a dreptului de

ţesutul social-economic şi politic în care este

implementat şi cu care trebuie să se afle într-o

continuă interrelaţie; acesta fiind mediul său ambiant

care îl influenţează, dar pe care, la rândul său, dreptul

îl influenţează prin intermediul unor factori multipli”.

„Promovarea şi consolidarea bunei guver -

nări, a statului de drept, a democraţiei şi drepturilor

omului implică o abordare riguros ştiinţifică a

managementului juridic şi jurisdicţional de care

depinde coerenţa funcţionării sistemului. Este ceea

ce propune autorul prin lucrarea de faţă, în încu -

nunarea unei opere ştiinţifice extrem de laborioase ce

se distinge prin soliditatea informaţiei, rigoarea

construcţiei şi analizei critice, dar şi prin deschiderea

spre noi orizonturi şi provocări profesionale” afirmă

d-na prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, director

al Institutului român pentru Drepturile Omului în

cuvântul de prezentare a lucrării.



Vasile Pătulea

Tratat de management juridic şi jurisdicţional

Bucureşti, Editura IRDO, 2010, 947 p.

Elaborarea formei legislative a dreptului este

reprezentată de tehnica legislativă cu ajutorul căreia

sunt stabilite regulile de formulare a textelor legilor.

De asemenea, procesul de elaborare a actelor

normative nu poate fi analizat în complexitatea sa

fără a studia şi activitatea de implementare (aplicare)

a acestora, separarea care se face între cele două

puteri, cea legislativă şi cea executivă fiind necesar a

fi interpretată în termeni de reciprocitate. Această

analiză poate trata distincţia normativă dintre „nive -

lurile de decizie” şi „nivelurile de punere în aplicare”

ca o ipoteză de verificare până unde cei implicaţi în

aceste procese o consideră ca fiind pertinentă.

Totodată, îşi dovedesc din ce în ce mai mult

necesitatea studiile privind analiza efectelor legis -

laţiei, incluzându-le aici şi pe cele care se referă la

punerea în aplicare a actelor normative, dezvoltân -

du-se o adevărată ştiinţă în domeniu, şi anume ştiinţa

legiferării. Evaluarea legislaţiei contribuie în mod

real la reducerea riscurilor privind elaborarea de acte

normative care nu concordă cu realităţile de orice

natură existente la un moment dat şi poate constitui

un remediu privind adoptarea unei legislaţii mai

durabile şi stabile, contribuind astfel la raţionalizarea

viitoarei activităţii de legiferare, inclusiv la nivel de

politici legislative.

Prin aspectele analizate şi modalităţile de

abordare, considerăm că prezenta lucrare face parte

din categoria cercetărilor îndreptate către rezolvarea

problematicilor actuale cu care se confruntă socie -

tatea, domeniul dreptului reprezentând un subsistem

de mare pondere şi importanţă în sistemul social

global şi, de asemenea, principalul instrument de

realizare a politicilor economice şi sociale.

Managementul juridic (activitatea de condu -

cere a sistemului juridic al societăţii) trebuie să se

adapteze în mod permanent la stadiul de evoluţie al

unei societăţi, la schimbările profunde care au loc în

cadrul acesteia, numai astfel putându-se reuşi a se

controla şi dirija aceste noi transformări cu ajutorul

metodelor şi instrumentelor juridice adecvate. Astfel,

pentru a fi eficient, managementul juridic trebuie să se

fundamenteze pe coordonatele specifice activităţii de

legiferare şi anume: a) necesitatea abordării glo bale a

fenomenului legislativ; b) stabilirea obiecti ve lor în

activitatea de legiferare; c) informarea per ma nentă şi

conectarea activităţii de legiferare la noile realităţi;

d) organizarea procesului efectiv de legiferare şi

aplicare a legislaţiei; e) evaluarea activităţilor de

elaborare şi de aplicare a actelor normative. Numai

astfel se pot obţine rezultate concrete în ceea ce

priveşte perfec ţionarea şi îmbunătăţirea continuă a

activităţii de legiferare.

Managementul jurisdicţional ar putea fi definit

ca un ansamblu de tehnici, metode, reguli folosite în

procesul de aplicare a dreptului, cărora li se adaugă

procesele şi relaţiile de management existente în

cadrul instituţiilor jurisdicţionale şi între compo -

nentele acestora, în scopul descoperirii tehnicilor şi

metodelor necesare îmbunătăţirii activi tăţii, previ -

ziunii şi eficienţei procesului legislativ.

Putem afirma că ne aflăm în prezenţa unei

lucrări care, chiar dacă nu este citită, trebuie să ştim

că există, pentru a putea fi consultată de fiecare dată

atunci când există anumite neclarităţi legate de

procesele de elaborare şi de aplicare a legislaţiei, dar

şi de modalităţile prin care acestea pot fi perfec -

ţionate, lucrarea rămânând un referenţial în domeniu.

Originalitatea, eleganţa stilului, bogăţia

surselor documentare, modul de analiză şi temeinicia

argumentării diverselor etape ale fenomenului legis -

la tiv fac din acest volum o carte de certă valoare şi

actualitate, care nu trebuie să lipsească de pe masa de

lucru a oricărui factor implicat în procesul de ela bo -

rare şi de aplicare a actelor normative, a oamenilor

de cultură şi cercetătorilor din domeniul juridic.

Astfel, lucrarea de faţă, după cum remarcă d-na

prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, reprezintă o

„contribuţie valoroasă la deschiderea unor noi

perspective în managementul activităţilor juridice şi

jurisdicţionale, a căror problematică este abordată şi

dezvoltată sistematic şi simetric din punct de vedere

ştiinţific, metodologic şi tehnologic”, înscriindu-se în

cadrul apariţiilor editoriale recente care pot fi

catalogate ca inedite sub raportul stilului şi modali -

tăţii interdisciplinare de abordare a problematicii

asumate.

Consilier, şef de sector, Cătălin Ciora




Semnalăm cu plăcere publicarea unei lucrări

de specialitate de o valoare remarcabilă, atât prin

caracterul concis şi bine structurat al prezentării

materialului, cât şi prin actualitatea acestuia în raport

cu recentele evoluţii legislative la nivelul Uniunii

Europene, ca urmare a adoptării Tratatului de la

Lisabona. Lucrarea, intitulată „Jurisdicţii şi proceduri

judiciare în Uniunea Europeană”, îl are ca autor pe

prof. univ. dr. Marin Voicu, membru de onoare al

Academiei Oamenilor de Ştiinţă.

Lucrarea profesorului universitar Marin Voicu

debutează cu o prezentare concisă a instituţiilor

europene – Consiliul European, Consiliul Uniunii

Europene, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene,

Comisia Europeană şi Parlamentul European –,

pre cum şi a actelor juridice ale acestor instituţii –

regulamente, directive, decizii, recomandări, avize –

şi a ierarhiei lor, conform Tratatului de la Lisabona,

precum şi a procedurii lor de adoptare. Prezentarea

instituţiilor Uniunii Europene şi a actelor acestora are

rolul unei introduceri care facilitează trecerea la

fondul chestiunilor ce fac obiectul analizei autorului,

şi anume organizarea şi competenţele jurisdicţiilor

Uniunii Europene, precum şi procedurile pe care

acestea trebuie să le urmeze în procesul de adminis -

trare a justiţiei.

Primul capitol din cea de-a doua parte a

studiului – referitor la organizarea şi competenţele

instanţelor judiciare ale Uniunii Europene –

reprezintă o continuare logică a primei părţi, în care

au fost prezentate succint instituţiile comunitare, cu

excepţia celor cu rol judiciar. Sistemul jurisdicţional

al Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie,

Tribunalul de primă instanţă şi o cameră jurisdic -

ţională – Tribunalul funcţiei publice, ale căror

compunere şi organizare sunt guvernate de Statutul

Curţii de Justiţie şi de regulamentele de procedură ale

fiecăreia dintre ele. Dacă Tribunalul de primă instanţă

a fost creat pentru a degreva Curtea de Justiţie de

anumite cereri formulate de persoane fizice şi juri -

dice, Tribunalul funcţiei publice a fost înfiinţat, la

rândul lui, pentru a decongestiona aceste două

jurisdicţii comunitare ca urmare a creşterii volumului

cauzelor de soluţionat în domeniul funcţiei publice.

Autorul prezintă apoi, într-un capitol separat,

procedura contencioasă în faţa instanţelor europene,

ce cuprinde judecată propriu-zisă, cu cele două faze

ale sale – scrisă şi orală – şi remediile aflate la înde -

mână părţilor pentru a repara unele erori procedurale:

recursurile contra hotărârilor şi opoziţia. Curtea de

Justiţie a trasat, pe cale jurisprudenţială, regulile

procedurii contencioase, ce decurg din principiul

bunei administrări a justiţiei: contradictorialitatea

procedurii, caracterul oficios al acesteia, secretul

deliberării etc. Autorul analizează şi mijloacele de

care dispun părţile pentru garantarea dreptului la un

proces echitabil: recursul în rectificarea unei erori

materiale sau a omisiunii de a decide, recursul în

interpretare – aflat la îndemâna instituţiilor comu ni -

tare – pentru clarificarea unor aspecte din conţinutul

hotărârii, şi recursul în revizuire, în cazul descoperirii

unui fapt necunsocut, dar anterior hotărârii. De



Marin Voicu

Jurisdicţii şi proceduri judiciareîn Uniunea Europeană

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2010, 420 p.

asemenea, opoziţia unei părţi care se consideră vătă -

mată de faptul că nu a fost în măsură să îşi prezinte

observaţiile şi apărările în instanţă, precum şi opoziţia

unui terţ al cărui drept a fost vătămat de o hotărâre a

Curţii.

În capitolul trei din cea de-a doua parte a

studiului, autorul prezintă acţiunile ce pot fi introduse

direct în faţa jurisdicţiilor comunitare, acţiuni ce au

drept scop sancţionarea încălcării dreptului comunitar

de către statele membre. Este vorba, în primul rând,

de recursul în omisiune, care urmăreşte stabilirea

faptului dacă un stat membru a încălcat una dintre

obligaţiile care îi revin în temeiul dreptului comu -

nitar. În al doilea rând, este vorba de recursul în

anulare, care este în fapt un control de legalitate a

actelor juridice ale instituţiilor şi organelor comu -

nitare. Autorul trece apoi în revistă recursul în

carenţă, ce poate fi introdus în cazul abţinerii culpa -

bile a unei instituţii comunitare de a acţiona, deşi

aceasta era obligată să o facă. Capitolul se încheie cu

prezentarea recursului în responsabilitate extracon-

tractuală, al cărui temei îl constituie dispoziţiile din

tratate potrivit cărora Uniunea Europeană este

obligată să acopere prejudiciile cauzate din culpa

instituţiilor sale ori a agenţilor săi în timpul exercitării

funcţiilor ce le revin.

În ultimul capitol al părţii referitoare la juris -

dicţiile europene autorul tratează chestiunea preju -

dicială şi procedura adoptării hotărârii preliminare de

către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în

cazurile în care este sesizată de instanţele naţionale,

cu scopul de a se pronunţa asupra interpretării trata -

telor şi a actelor adoptate de instituţiile, organele sau

agenţiile Uniunii Europene ori asupra validităţii

actelor respective. Desigur, hotărârea Curţii de

Justiţie a Uniunii Europene facilitează soluţionarea

litigiului pe fond. Cu toate acestea, judecătorul naţio -

nal poate sesiza din nou Curtea atunci când întâm -

pină dificultăţi în înţelegerea sau aplicarea hotărării

acesteia ori când dispune de elemente noi de natură să

afecteze conţinutul hotărârii deja pronunţate.

Caracterul practic al volumului apărut sub

semnătura profesorului universitar Marin Voicu este

întărit şi de publicarea, în partea sa finală, a unor

extrase din Tratatul de la Lisabona, din Statutul Curţii

de Justiţie a Uniunii Europene şi din regulamentele

de procedură ale Curţii şi ale Tribunalului de Primă

Instanţă, precum şi a unor instrucţiuni practice des -

tinate celor care ar urma să îşi valorifice drepturile în

faţa instanţelor Uniunii Europene. Este o motivaţie

în plus şi un imbold către lectură pentru cei interesaţi

de tematica instituţiilor judiciare ale Uniunii

Europene, fie că este vorba de slujitori ai dreptului,

fie de învăţăcei ai secretelor nobilelor profesii

juridice.

Şef de serviciu, Bogdan Dobrescu




Editura Universul Juridic a publicat recent, sub

semnătura domnului prof. univ. dr. Marin Voicu, fost

judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

o radiografie a instituţiilor şi procedurilor judiciare

din statele europene, intitulată „Starea justiţiei în

Statele Europei”. Această remarcabilă lucrare este

structurată în jurul a patru teme majore: puterea

judecătorească şi ministerul public, avocatura ca

profesie liberală, justiţia administrativă şi, res pectiv,

justiţia comercială.

Prima parte a acestui volum are la bază al

doilea raport asupra stării justiţiei, elaborat în anul

2008 de Comisia Europeană pentru Eficacitatea

Justiţiei pe baza răspunsurilor comunicate de statele

membre ale Consiliului Europei la grilele de evaluare

transmise de Comisie. Structura raportului dar, mai

ales, conţinutul şi datele sintetice, exprimate în formă

de tabele şi diagrame, precum şi elementele de

analiză comparativă a acestora, atestă importanţa

acestui document pentru procesele de reformă a

justiţiei în statele europene, atât din punct de vedere

al structurii instituţionale, cât şi al celerităţii, calităţii

şi eficienţei actului de justiţie.

Deşi raportul are nu mai puţin de 16 secţiuni,

autorul realizează o selecţie calitativă a informaţiilor

furnizate, prezentând şi comentând secţiunile ce

prezintă relevanţă şi pentru situaţia din România,

referitoare la statutul şi cariera judecătorilor şi

procurorilor, inclusiv salarizarea şi celelalte drepturi

ale acestora, corupţia judiciară şi măsurile de

combatere a acesteia, competenţele tribunalului în

statele membre ale Consiliului Europei şi bugetele

alocate acestor instanţe, precum şi reformele judiciare

înfăptuite în perioada 2004-2008.

Cel de-al doilea capitol al lucrării prezintă

avocatura ca profesie liberală în spaţiul juridic

european, insistând pe statutul şi cariera profesiei de

avocat, dar şi pe îngrădirile la care această profesie

este supusă. Potrivit autorului, avocatul este un par -

ticipant efectiv şi nu un simplu auxiliar al procesului

judiciar, asigurând exercitarea drepturilor funda -

mentale garantate părţilor şi apărând interesele

acestora. Fără avocatură, ca profesie liberală, justiţia

nu se poate înfăptui, în acest sens existând o bogată

jurisprudenţă constituţională şi judiciară în statele

Europei, dar şi jurisprudenţa Curţilor de la Strasbourg

şi Luxembourg.

Deşi nu există un cod european uniform al

profesiei de avocat, raportul Consiliului Europei din

2008 menţionat anterior înfăţişează starea avocaturii

în statele membre ale acestei organizaţii interna -

ţionale, iar jurisprudenţa Curţii Europene a Drep -

turilor Omului şi cea a Curţii de Justiţie de la

Luxembourg trasează liniile directoare ale exercitării

acestei profesii liberale. Autorul analizează şi o

recentă directivă comunitară, validată şi de Curtea

de Justiţie de la Luxembourg, care, în opinia sa, a dat

o grea lovitură atât libertăţii de exercitare a profesiei

de avocat cât şi drepturilor fundamentale la un proces

echitabil şi la apărare. Pentru acest motiv, autorul

aduce o serie de observaţii critice atât directivei cât şi

hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.



Marin Voicu

Starea justiţiei în Statele Europei

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2010, 290 p.

Cea de-a treia parte a lucrării profesorului

Marin Voicu, dedicată justiţiei administrative în

statele membre ale Uniunii Europene, valorifică, în

mod sintetic, rezultatele primului studiu comparat

asupra justiţiei administrative, realizat în anul 2005

de Misiunea de Cercetare pe probleme de Drept şi

Justiţie şi de Asociaţia Consiliilor de Stat şi a

jurisdicţiilor administrative supreme din Uniunea

Europeană. Rezultatele studiului au ilustrat atât

diversitatea sistemelor, reflectată în organizarea

instanţelor administrative, cât şi unele elemente de

convergenţă, cum ar fi armonizarea principiilor fun -

damentale ale justiţiei administrative, îndeosebi ca

urmare a influenţelor exercitate de Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului.

Autorul concluzionează că în toate statele

controlul juridic al administraţiei publice este per -

ceput ca un element fundamental al statului de drept.

Studierea organizării instanţelor care exercită con -

trolul jurisdicţional asupra autorităţilor adminis -

trative, deşi relevă soluţii relativ diferite adoptate de

statele europene, conturează totuşi două tendinţe

majore: specializarea şi profesionalizarea. Această

distincţie, deşi nu trebuie absolutizată, este rezultatul

contrastului dintre sistemele juridice „moniste”, în

care un singur ordin jurisdicţional răspunde de

aplicarea regulilor generale de drept asupra auto ri -

tăţilor administrative, şi cele „dualiste”, caracterizate

prin prezenţa unui ordin jurisdicţional independent şi

paralel, destinat exclusiv controlului activităţii auto -

rităţilor administrative. În ciuda acestei dihoto mii,

autorul remarcă faptul că, în cea mai mare parte,

judecătorii administrativi sunt judecători specializaţi.

Ultimul capitol al volumului recenzat face o

paralelă între justiţia comercială din România şi cea

din statele Europei, cu accent pe organizare,

competenţă, proceduri, căi de atac etc. Aspectele de

drept comparat sintetizate şi prezentate au la bază

raportul cu tema „Justiţia comercială”, elaborat de

Consiliul Europei în anul 1995 pe baza răspunsurilor

formulate de 30 de state membre. Acest ultim capitol

se încheie cu prezentarea principalelor coordonate ale

unei reforme eficiente a justiţiei comerciale din

România, impusă de aderarea ţării noastre la Uniunea

Europeană: reforma legislativă, unificarea compe -

tenţelor jurisdicţionale, simplificarea şi accelerarea

procedurilor judiciare, formarea continuă a corpului

judecătoresc şi a personalului auxiliar, formarea unei

mentalităţi europene a judecătorului naţional,

preeminenţa principiului subsidiarităţii consacrat de

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului etc.

Diversitatea şi complexitatea aspectelor

prezentate în studiul domnului profesor Marin Voicu

fac deosebit de dificilă sarcina autorului recenziei de

a reda succint şi în acelaşi timp suficient de

cuprinzător o tematică atât de vastă. Prin urmare, nu

ne rămâne decât să recomandăm, cu toată căldura,

tuturor celor interesaţi, lectura acestei lucrări de

specialitate.





Prezenta lucrare este rodul mesei rotunde

internaţionale cu tema „Evoluţia conceptelor doctri -

nei clasice a dreptului constituţional şi necesitatea

regândirii acestora”, ce a fost organizată la Iaşi, în 26

mai 2007, sub egida Centrului Francofon de Drept

Constituţional al Universităţii Mihail Kogălniceanu

şi a Asociaţiei Române de Drept Constituţional.

Comunicările ştiinţifice prezentate de participanţii la

masa rotundă şi reunite în acest volum sunt însoţite

de scurte rezumate în limba română. Cuvântul înainte

aparţine doamnei prof. univ. dr. Genoveva Vrabie,

rectorul Universităţii Mihail Kogălniceanu din Iaşi,

care este şi coordonatorul lucrării.

Intervenţiile publicate în volumul recenzat

aparţin unor specialişti de prestigiu provenind de la

universităţi din Canada, Spania, Franţa, Ţările de Jos,

Lituania, Republica Moldova, Polonia şi România,

care au dorit să îşi aducă propria contribuţie la

clarificarea unor chestiuni spinoase pentru dreptul

constituţional, care nu privesc doar partea teoretică,

ci au un impact important asupra practicii politico-

juridice a statelor. În intervenţiile lor, participanţii

s-au concentrat pe identificarea conţinutului con cep -

telor-cheie ale teoriei statului şi ale constituţiei,

concepte de a căror clarificare depinde, direct sau

indirect, corecta apreciere a realităţilor contem -

porane: statul (unitar, federal, comunitatea de state) şi

suveranitatea acestuia, separaţia puterilor în stat,

regimul politic şi puterea publică, izvoarele dreptului

(constituţie, legi statale şi ale colectivităţilor locale,

reglementări comunitare), referendumul etc.

Dacă ar trebui să ne oprim un moment asupra

unora dintre conceptele enumerate, am observa că

modul în care trebuie definit conceptul de stat unitar –

dacă rămânem pe terenul teoriei clasice a dreptului

constituţional – depinde de diagnosticul pe care îl

punem societăţilor statale care, prin efectul des cen -

tralizării şi autonomiei locale, se mulează pe mo de lele

clasice cunoscute astăzi – state unitare şi, res pectiv,

state federale – dezvoltând însă configuraţii specifice

de la un stat la altul. De asemenea, în funcţie de

definiţia suveranităţii, şi în special a suveranităţii

statului, se conturează raporturile care se stabilesc între

statele integrate Uniunii Europene, precum şi structura

care a luat naştere în urma acestei integrări. În acest

sens, trebuie subliniată nevoia de a regândi acest

concept, pentru atingerea scopului men ţionat, din

perspectiva imperativului supra vieţuirii naţiunilor

suverane şi a culturii acestora în condiţiile integrării,

precum şi a necesităţii creării unei structuri

suprastatale care, deşi îşi asumă unele atribute ale

statelor naţionale, nu devine ea însăşi un stat. În sfâr -

şit, pentru a da încă un exemplu în acest sens, trebuie

amintit că de modul în care teoria va clarifica

principiul separării puterilor la nivel naţional depinde

reglementarea şi stabilirea raporturilor dintre institu -


MANIFESTĂRI ȘTIINŢIFICE

L’évolution des concepts de la doctrine classique de droit constitutionnel

(Evoluţia conceptelor doctrinei clasice a dreptului constituţional şi necesitatea

regândirii acestora)

Iaşi, Institutul European, 2008, 220 p.

ţiile europene, pe de o parte, şi a raporturilor dintre

aceste instituţii şi autorităţile naţionale, pe de altă parte.

Nu poate fi trecută cu vederea nici importanţa

aportului teoretic pentru corecta înţelegere a realită -

ţilor şi pentru prevenirea sincopelor în derularea

procedurilor europene. În acest sens, se estimează că

o mai bună pregătire a cetăţenilor europeni, ca şi un

aport mai consistent şi mai convingător al teoriei

dreptului pe terenul cunoaşterii fenomenului con -

stitu ţional ar fi împiedicat refuzul ratificării

Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa de

către Franţa şi, respectiv, Ţările de Jos. Şi, tocmai

pentru a atinge aceste obiective ale consolidării

integrării şi ale adaptării la noile realităţi, mediile

academice şi universitare depun, în zile noastre, un

efort susţinut.

Seminarul de la Iaşi şi-a propus să „reinven -

teze Statul şi Constituţia”, să regândească conceptele-

cheie ale dreptului constituţional şi să găsească noi

concepte acolo unde cele existente nu mai corespund

realităţilor contemporane. Aceste concepte sunt avute

în vedere ca instrumente eficiente ale procesului de

cunoaştere a mişcării constituţionale la nivel naţional,

european şi, de ce nu, regional, a organizării statale şi,

înainte de toate, a integrării statelor în Uniunea

Europeană, fără a face abstracţie de problemele

specifice pe care un astfel de proces le generează.

O viziune unitară asupra conceptelor-cheie ale

dreptului constituţional poate facilita comunicarea:

incertitudinea limbajului utilizat în zilele noastre,

precum şi polisemia termenilor folosiţi trebuie să fie

depăşite rapid. Desigur, se poate degaja un anumit

consens în chestiuni cum sunt definirea statului,

caracteristicile statelor unitare şi federale sau defini -

rea constituţionalismului ori a puterilor publice.

Totuşi, specialiştii sunt chemaţi să aducă un răspuns

pertinent şi la întrebări de genul: sunt instituţiile euro -

pene veritabile „puteri publice”, sunt ele organizate

potrivit principiului separaţiei puterilor etc.

Contribuţiile grupate în volumul de faţă îşi

propun să contribuie tocmai la această clarificare a

unor categorii de concepte-cheie care nu mai pot fi

definite ca până acum, ceea ce scoate în evidenţă încă

o dată, dacă mai era nevoie, potenţialul şi dinamica

noilor realităţi statale şi constituţionale.



Manifestări științifice


În 23 mai 2008 a avut loc la Iaşi cea de-a 20-a

ediţie a mesei rotunde internaţionale organizată de

Centrul Francofon de Drept Constituţional al Uni -

versităţii Mihail Kogălniceanu din Iaşi şi de Asociaţia

Română de Drept Constituţional. Comuni cările ştiin -

ţifice prezentate de participanţii la masa rotundă au

fost publicate în volumul „Les rapports entre les

pouvoirs de l’Etat”, apărut sub egida Institutului

European, prin grija doamnei prof. univ. dr. Genoveva

Vrabie, rectorul Universităţii Mihail Kogălniceanu din

Iaşi, care semnează cuvântul înainte şi este şi

coordonatorul lucrării. Fiecare comunicare ştiinţifică

este însoţită de un scurt rezumat în limba română.

Tema propusă – „Raporturile dintre puterile

statului” – a permis prezentarea în cadrul dezbaterilor

a următoarelor subiecte: raporturile dintre şeful

statului (preşedinte sau monarh), Parlament şi guvern;

raporturile dintre puterile legislativă, executivă şi

judecătorească; raporturile dintre puterea centrală şi

cea locală; în ce măsură raporturile dintre autorităţile

publice sunt guvernate de norme juridice; rolul mass-

media şi al opiniei publice în reaşezarea raporturilor

dintre autorităţile publice; influenţa modalităţii de vot

la alegerile prezidenţiale asupra raportului dintre

puterile statului; rolul jurisdicţiilor constituţionale în

caz de conflict juridic între autorităţile publice;

preşedintele „arbitru” şi „arbitrajul” Curţii Constitu -

ţionale; poate fi şeful statului garant al independenţei

justiţiei?

Alegerea tematicii şi a subiectelor supuse

dezbaterii se explică prin dorinţa organizatorilor de

a atinge două obiective, strâns legate între ele. În

primul rând, identificarea răspunsurilor la probleme

multiple apărute recent pe planul raporturilor dintre

puterile statale din România. În al doilea rând, ela bo -

rarea de propuneri privind reglementarea raporturilor

dintre autorităţile publice care, venind în completarea

Constituţiei, să faciliteze buna lor funcţionare şi

colaborare. Schimburile inter-universitare cu privire

la experienţa şi informaţiile acumulate în interiorul

fiecărui sistem se doresc a fi o sursă pentru soluţiile

la problemele apărute în practica politică românească

a ultimilor ani. Prezenţa activă a unor specialişti din

România dar şi din alte state – Italia, Franţa,

Argentina sau Republica Moldova – a favorizat

elaborarea unor opinii provenind dintr-o perspectivă

diferită şi confruntarea unor şcoli de drept diferite.

Participanţii la această masă rotundă con sideră

că România ultimilor ani a înregistrat câteva derapaje

în funcţionarea autorităţilor publice şi, în special, în

ceea ce priveşte derularea raporturilor de colaborare

dintre ele, fapt explicat prin „tăcerea legii”, prin

lacunele existente sau prin interpretarea defectuoasă

a normelor constituţionale. Insuficienta reglementare



1

Ion �. Angelescu: Politica economică a României faţă depolitica economică imperialistă, Bucureşti, 1923, p.40

2

Ion �. Angelescu: Politica economică a României Mari,Bucureşti, 1919, p. 27

Les rapports entre les pouvoirs de l’Etat

(Raporturile dintre puterile statului)

Iaşi, Institutul European, 2009, 184 p.

a raporturilor dintre Preşedintele României şi Guvern

şi interpretarea diferită a textelor constituţionale au

determinat mai multe blocaje instituţionale,

Constituţia neavând soluţii în cazul în care şeful

statului refuză nominalizarea unui ministru desemnat

de primul ministru. Comunicările prezen tate în cadrul

mesei rotunde, precum şi discuţiile cărora acestea le-

au dat naştere, au relevat unele critici cu privire la

normele care reglementează atribuţiile autorităţilor

publice şi raporturile dintre ele, dar şi modul de

interpretare a textelor constitu ţionale din acest

domeniu.

Cu acest prilej, au fost propuse soluţii care pot

contribui la soluţionarea dificultăţilor concrete

apărute în colaborarea dintre autorităţile statale,

inclusiv propuneri de lege ferenda. Schimbul de

opinii realizat cu această ocazie a conturat căi de

acţiune pentru viitor, atât pe planul adoptării unor noi

reguli constituţionale – ca, de exemplu, în domeniul

deblocării procedurii de dizolvare a Parlamentului,

după model austriac – cât şi pe planul determinării

unui „comportament” diferit, al unei politici diferite

promovate de anumite autorităţi. Pornind de la critica

unor decizii ale Curţii Constituţionale, care au

tulburat, mai mult sau mai puţin, echilibrul puterilor,

reflectând tendinţa acesteia de „a colabora cu

Parlamentul” în realizarea funcţiei legislative a sta -

tului, ignorând astfel principiul separării puterilor în

stat, participanţii la masa rotundă au propus o serie

de soluţii legislative, cum sunt cele care detaliază

principiile constituţionale care se găsesc la baza

raporturilor dintre autorităţile publice.

Criticilor aduse de specialiştii români

derapajelor apărute în colaborarea dintre autorităţile

publice li s-au adăugat criticile specialiştilor pro -

venind din celelalte ţări participante, care privesc însă

propriile lor realităţi politice şi juridice. S-a constatat

astfel tendinţa executivului de a se substitui legisla -

tivului, vizibilă nu doar în România dar şi în Franţa,

Italia, Argentina sau în alte ţări. Aceste disfuncţiuni în

interiorul angrenajului politico-statal se manifestă

oriunde în lume, dar în proporţii diferite şi fie că nu

sunt dorite, fie că se doreşte a fi neînsemnate. Această

întâlnire, această dezbatere găzduită de o şcoală

românească a avut ca obiectiv să contribuie la

atingerea unui scop comun, acela de a îmbunătăţi

normele juridice care reglementează raporturile

dintre autorităţile publice şi de a ameliora modul în

care acestea îşi exercită atribuţiile, cu scopul de a face

posibilă elaborarea unor politici publice coerente şi

unitare atât la nivel naţional cât şi european.





Asociaţia Consiliilor de Stat şi jurisdicţiilor

administrative supreme din Uniunea Europeană a

publicat recent, în limbile engleză şi franceză,

raportul general privind „Preîntâmpinarea întârzie ri -

lor în justiţia administrativă”, care grupează con clu -

ziile celui de-al XXII-lea Colocviu al Asocia ţiei, ce a

avut loc la Luxembourg în 7 şi 8 iunie 2010. Raportul

este prefaţat de alocuţiunile doamnei Viviane

Reading, vice-preşedinte al Comisiei Europene pe

probleme de justiţie, drepturile omului şi cetăţenie,

şi domnului Georges Ravarani, preşedintele Curţii

administrative din Luxembourg. Raportul, elaborat

sub coordonarea domnului Rusen Ergec, profesor la

Universitatea din Luxembourg, este structurat în

trei părţi: tehnici de preîntâmpinare a afluxului de

recur suri (reprezentarea de către un avocat, limitarea

dreptului la recurs, sancţiuni pentru un recurs sau apel

abuziv); tehnici de accelerare a judecării cauzelor;

criterii cantitative şi calitative de măsurare a perfor -

manţei activităţii jurisdicţionale.

Potrivit autorilor raportului, analiza preîntâm -

pinării întârzierilor în faţa instanţelor administrative

supreme impune, înainte de toate, o reflecţie asupra

unei întrebări fundamentale: ce rol trebuie să îşi

asume aceste instanţe în societăţile actuale, din ce în

ce mai complexe? Trebuie ele să funcţioneze ca

instanţe de dezvoltare şi armonizare a jurisprudenţei

administrative sau mai degrabă trebuie să se ocupe

de protecţia individului prin judecarea speţelor cu

care sunt sesizate, pronunţându-se in concreto?

Deşi la prima vedere pare să existe o contra -

dicţie între sistemul anglo-saxon, în care instanţele

supreme se concentrează pe pronunţarea de hotărâri

de principiu care tind să contribuie la dezvoltarea

dreptului, şi sistemul continental, axat mai mult pe

modelul „curţilor de apel”, o oarecare convergenţă

poate fi totuşi percepută. Sistemele continentale, cum

sunt cele din Franţa şi Finlanda, veghează atât la

dezvoltarea cât şi la unitatea standardelor jurispru -

den ţiale. Cu toate acestea, ele au introdus şi meca -

nisme eficiente de filtrare, cu scopul de a asigura

protecţia efectivă a cetăţeanului. Este, de asemenea,

important ca instanţele administrative supreme să

facă justiţia mai inteligibilă şi, deci, mai accesibilă

pentru cetăţeni.

În ceea ce priveşte durata ideală a procedurilor,

există un punct de vedere comun potrivit căruia

analiza acestei chestiuni impune o anumită relativi -

tate şi flexibilitate. Pentru procedurile de casare a fost

sugerată o perioadă de 6 luni, în vreme ce termenele

pentru alte tipuri de proceduri pot fi estimate pe baza

unor metode statistice verificate. De exemplu,

instrumentarea cauzei trebuie să dureze patru până la

şase luni, cu excepţia cazurilor care privesc chestiuni

de principiu pentru care instanţei respective trebuie

să îi fie lăsată o marjă de apreciere mai mare. Există

o oarecare reticenţă faţă de ideea de a lăsa legiui -

torului o putere de legiferare strictă a termenelor

procedurale, cu excepţia anumitor domenii care prin

natura lor se pretează la o astfel de legiferare, cum



Preventing backlog in administrative justice /La prévention de l’arriéré dans la justice

administrative

(Preîntâmpinarea întârzierilor în justiţiaadministrativă)

Raport general al celui de al XXII-lea Colocviu al AsociaţieiConsiliilor de Stat şi jurisdicţiilor administrative supreme

din Uniunea Europeană

Luxembourg, Imprimerie Centrale, 2010, 146 p.

este cazul contenciosului electoral. Pe lângă terme -

nele necesare judecării cauzei, s-a pus accentul, pe

bună dreptate, şi asupra termenelor în care judecătorii

trebuie să delibereze, odată ce cauza a rămas în

pronunţare.

Dacă considerăm că responsabilitatea jude -

căto rului în preîntâmpinarea întârzierilor este

primordială, rolul legiuitorului nu trebuie ignorat în

totalitate. O pistă interesantă de reflecţie constă în a

analiza dacă i se poate atribui sau nu acestuia un rol

de reglementare prin intermediul unei legislaţii cadru,

ca în cazurile de arbitraj, ce i-ar permite să stabilească

astfel regulile de bază ale procedurilor şi să lase

părţilor şi judecătorilor să determine natura proce -

durilor într-un mod care să asigure atât promptitudine

cât şi o foarte bună calitate.

Aspectele procedurale sunt şi ele o cauză

frecventă a întârzierilor. În statele cu două categorii

de instanţe – administrative şi judiciare – disputele

privind competenţa de judecată pot întârzia

considerabil procedurile. La fel se întâmplă şi în

cazul chestiunilor prejudiciare trimise spre judecare

la Curtea Constituţională sau la o jurisdicţie

supranaţională. Astfel de întârzieri pot avea un efect

pervers: instanţele preocupate să preîntâmpine

întârzierile ar putea respinge cererile de judecare a

chestiunilor prejudiciare, chiar dacă acestea par

indispensabile. Instanţelor care se pronunţă asupra

chestiunilor prejudiciare le revine, în acest fel, o

responsabilitate proprie importantă în legătură cu

preîntâmpinarea întârzierilor.

În ceea ce priveşte sancţiunile, s-a constatat, în

general, că cele aplicate magistraţilor, cu titlu

disciplinar, sunt destul de rare. Sancţiunile pecuniare

vizează în general statul, fără să afecteze posibilitatea

acestuia de a se îndrepta împotriva magistratului în

culpă. Au fost însă experimentate şi metode mai

blânde. De exemplu, atunci când o cauză depăşeşte

un anumit termen (de şase luni până la un an),

judecătorii în cauză sunt obligaţi să prezinte un raport

preşedintelui instanţei de care aparţin.

O motivare succintă poate să aducă economii

semnificative de timp, deşi uneori o motivare scurtă,

dar completă, poate să necesite un efort de sinteză

important şi, deci, un consum mare de timp. De

exemplu, hotărârile Curţii supreme daneze nu

depăşeşc, în general, o pagină şi, cu toate acestea, ele

se bucură de aprecierea specialiştilor în drept şi a

opiniei publice. O mai mare coincizie ar trebui

impusă şi părţilor în litigiu. Aceasta poate fi realizată

prin solicitarea unui rezumat al documentelor cauzei.

În acest sens, deosebit de interesantă este procedura

Curţii Europene a Drepturilor Omului, care cere

apelanţilor să completeze un formular structurat,

pentru a încuraja redactările concise şi cuprinzătoare.

În ceea ce priveşte tehnicile manageriale

folosite pentru accelerarea procedurilor judiciare,

acestea pot fi realizate cu resurse limitate, cu condiţia

ca organizarea muncii să fie regândită fundamental.

Tot personalul – nu doar magistraţii – trebuie să fie

implicaţi într-o structură bazată pe dialog şi

cooperare. Preşedintele trebuie să îşi asume un rol de

conducere care implică întregul personal. Un dialog

constructiv poate să conducă la rezultate neaşteptate,

fără a se renunţa la metodele flexibile de recrutare a

personalului administrativ.

Când cauza întârierilor a devenit structurală,

unele instanţe nu au ezitat să ia măsuri specifice.

Spania a înfiinţat o grefă specială pentru cauzele în

curs de soluţionare, în vreme ce Germania a avut în

vedere o cameră specială. O altă tehnică pentru

administrarea cauzelor aşa zis „repetitive”, care pot fi

o sursă a întârzierilor structurale, constă în aplicarea

procedurii deciziei pilot. Consiliul de Stat francez s-a

însărcinat să depisteze litigiile susceptibile să

provoace un aflux de recursuri. Folosind o cauză test,

acesta emite o hotărâre motivată în detaliu, care este

apoi folosită automat ca model în aproape toate

cauzele ulterioare similare, economisind un timp şi

un efort considerabile.

În sfârşit, una dintre cele mai eficiente metode

de preîntâmpinare a întârzierilor la sursă, sistemul

autorizării apelului, suscită, de regulă, dezbateri

interesante. Şi în acest caz distincţia dintre ţările care

aplică acest sistem şi cele care îl ignoră nu este chiar

atât de evidentă aşa cum s-ar putea crede la prima

vedere, deoarece unele dintre ţările care au renunţat

la acest sistem, cum este Franţa, au introdus în

schimb practici interne care filtrează eficient

apelurile vădit inacceptabile sau neîntemeiate.

Ca şi legiuitorii, judecătorii joacă un rol

principal în preîntâmpinarea întârzierilor. Ca „actori

de teren”, ei au dezvoltat o serie de practici interne

ingenioase care, deşi nu sunt cunoscute opiniei

publice, reprezintă o bogată sursă de idei. Ei trebuie

încurajaţi să continue în această direcţie, având şi

posibilitatea de a se inspira din fondul bogat

reprezentat de sistemele jurisdicţionale europene, faţă

de care Asociaţia Consiliilor de Stat şi jurisdicţiilor

administrative supreme din Uniunea Europeană este

unul dintre receptorii privilegiaţi.





Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicate în revistele de drept româneşti

(semestrul I 2010)

Bibliografie indexată şi adnotată

1. A�DREESCU, MARIUS – Principiul proporţionalităţii, criteriu de admisibilitate a cererilor de

înlocuire a măsurii arestării preventive. În: Dreptul, nr.4, 2010, p.169-174

Autorul propune ca în noul Cod penal, la capitolul care reglementează individualizarea judiciară a pedepsei, să se prevadă în

mod expres că sancţiunea penală trebuie să fie proporţională cu situaţia de fapt, gradul de pericol social al faptei şi scopul legii

penale. În acest fel, s-ar garanta nu numai legalitatea sancţiunilor penale aplicate, dar şi legitimitatea, justeţea acestora în

raport cu criteriile prevăzute de lege.

Subiect: arestare preventivă ; principiul proporţionalităţii

2. BARBU, MIHAIL C.- Instanţele disciplinare ale Bisericii Ortodoxe Române. În: Dreptul, nr.2, 2010,

p.139-161

Privitor la Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, “de lege ferenda”, autorul opinează

că s-ar impune înfiinţarea instituţiei abţinerii în cadrul procedurii bisericeşti. De asemenea, se consideră necesar să se

revizuiască problema cazului în care un arhiereu retras sau pensionar va fi judecat de către Sfântul Sinod. Autorul ia în

considerare faptul că la Consistoriul mitropolitan nu se judecă nicio cauză în primă instanţă, acesta fiind instanţă de recurs.

Subiect: Biserica Ortodoxă Română ; instanţă disciplinară

3. BĂ�CILĂ, A�DREI-DORI� – Discuţii cu privire la competenţa judecătorului stagiar. În: Dreptul,

nr.1, 2010, p.118-124

“De lege ferenda”, se consideră că importanţa soluţionării judicioase şi unitare a unor probleme, identificate în articol, în faţa

cărora se poate găsi un judecător stagiar, reclamă o reglementare mai detaliată din partea legiuitorului a materiei speciale

referitoare la competenţa judecătorului stagiar.

Subiect: competenţă judiciară ; judecător stagiar

4. BELIGRĂDEA�U, ŞERBA� – Temeiul legal şi condiţiile de admisibilitate a unei clauze de

neconcurenţă după încetarea contractelor – comerciale – de administrare încheiate de către societăţile

comerciale cu persoane fizice. În: Dreptul, nr.5, 2010, p.90-100

Autorul consideră că este indicată adoptarea unei reglementări legale – asemănătoare art.21-24 din Codul muncii – în cuprinsul

legislaţiei comerciale, pentru a se evita aplicarea prin analogie a acestor texte şi, mai ales pentru ca noua reglementare să

adapteze mai bine clauza de neconcurenţă în contractele comerciale având drept obiect munca vie a persoanelor fizice, altele

decât salariaţii.

Subiect: clauza de neconcurenţă ; contract comercial

5. BE�KE KÁROLY – Discuţii în legătură cu ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a posteriori cu

privire la legile sau ordonanţele care nu mai sunt în vigoare. În: Dreptul, nr.2, 2010, p.88-101

Apreciind că intenţia legiuitorului a fost aceea de a limita obiectul excepţiei de neconstituţionalitate numai la legi sau ordonanţe

în vigoare, un eventual control de constituţionalitate asupra legilor sau ordonanţelor abrogate exercitat de Curtea Constituţională

fiind exclus şi reţinând faptul că textele constituţionale ale art. 146 lit. d sau ale art. 147 nu prevăd, în mod expres sau implicit,

că excepţia ar trebui să aibă ca obiect numai legile sau ordonanţele în vigoare, autorul consideră că sintagma “în vigoare”,

cuprinsă la art. 29 alin. 1, din Legea nr. 47/1992 este neconstituţională, contravenind art. 146 lit.d din Constituţie. În cazul în

care s-ar aprecia totuşi că nu suntem în prezenţa unei situaţii de neconstituţionalitate, se consideră că, “de lege ferenda”, se

impune abrogarea sintagmei “în vigoare” din cuprinsul art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 (republicată la 16 iulie 2004) privind

organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale pentru a se evita denegarea de dreptate actuală – dar inadmisibilă, în sensul

că, cu privire la legile/ordonanţele care nu mai sunt în vigoare, însă care pot reverbera şi în prezent, constituţionalitatea lor nu


REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

poate fi examinată de nimeni de vreme ce, precum arată autorul, Curtea Constituţională refuză aceasta, invocând faptul că nu

mai sunt în vigoare, iar instanţele judecătoreşti, conform practicii recente a Curţii Constituţionale, nu pot examina niciodată

constituţionalitatea unei legi ori ordonanţe, aşadar, şi în ipoteza când acestea nu mai sunt în vigoare.

Subiect: excepţie de neconstituţionalitate

6. BODOAŞCĂ, TEODOR – Opinii în legătură cu nulitatea căsătoriei în reglementarea noului Cod Civil.

În: Dreptul, nr.1, 2010, p.11-30

Pentru a elimina confuzia ce se poate crea în legătură cu categoria de minori la care se referă textul art.296 teza a II-a din noul

Cod Civil, autorul consideră “de lege ferenda”, că acesta ar trebui modificat în sensul de a se referi integrator la “persoanele

fizice fără capacitate civilă de exerciţiu”. De asemenea, pentru evitarea interpretărilor diverse, dar şi pentru unitatea normării,

se propune ca dispoziţiile art.299 şi ale art.300 să fie completate în sensul nominalizării persoanei care poate invoca nulitatea

relativă a căsătoriei. Totodată, pentru eliminarea interpretărilor diverse, autorul propune ca, “de lege ferenda”, dispoziţiile

art.301 alin.2 să fie modificate în sensul că, în cazul prevăzut de art.297, termenul de prescripţie începe să curgă de la data

întocmirii în registrul actelor de stare civilă a actului de căsătorie. Se mai sugerează legiuitorului, de asemenea, modificarea

dispoziţiilor art.306 alin.2.

Subiect: căsătorie ; noul Cod civil

7. BODOAŞCĂ, TEODOR – Aspecte privind reglementarea generală a regimului juridic matrimonial în

noul Cod civil român. În: Dreptul, nr.5, 2010, p.57-74

Se propune ca, “de lege ferenda”, dispoziţiile art.330 alin.1 din noul Cod civil să fie reformulate, în sensul că, sub sancţiunea

nulităţii absolute, convenţia matrimonială se încheie prin înscris autentic, cu consimţământul viitorilor soţi exprimat personal

sau prin mandatar cu procură specială. De asemenea, autorul propune ca dispoziţiile art.317 să fie completate în sensul de a

se statornici expressis verbis împrejurarea că, indiferent de regimul matrimonial ales, în timpul căsătoriei, fiecare soţ are

propriul patrimoniu, distinct de patrimoniul celuilalt.

Subiect: noul Cod civil ; regim matrimonial

8. BOILĂ, LACRIMA RODICA – Fundamentul răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate de către

minori sau de către persoanele puse sub interdicţie. În: Dreptul, nr.3, 2010, p.103-131

“De lege ferenda”, se opinează că, pentru eliminarea contradicţiilor şi asigurarea unei interpretări doctrinare şi jurisprudenţiale

unitare, s-ar impune în noul Cod civil, până la data intrării în vigoare, precizarea fundamentului acestei răspunderi, care în

aprecierea autorilor este de natură obiectivă.

Subiect: noul Cod civil ; prejudiciu cauzat de către minor ; prejudiciu cauzat de către persoana pusă sub interdicţie; răspundere civilă

9. BOJI�, LUCIA� – Judecarea acţiunii în anularea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor şi a

cererii de suspendare. În: Pandectele Române, nr.1, 2010, p.55-70

Autorul susţine că este recomandabil să se menţină un regim unitar de competenţă, timbrare, căi de atac şi procedură, aşa încât

se impune reintroducerea unor reglementări specifice privind competenţa pentru toate acţiunile întemeiate pe art.132 din Legea

nr.31/1990 privind societăţile comerciale.

Subiect: acţiune în anulare ; adunarea generală a acţionarilor

10. BOR�EA, FLORI� ALEXA�DRU – Propunere de “lege ferenda” privind modificarea art.36 alin.1

din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, republicată. În: Dreptul, nr.3, 2010, p.204-206

“De lege ferenda”, autorul propune revenirea la prevederile Hotărârii Guvernului nr.582/1994, în sensul de a rămâne obligatorie

purtarea centurii de siguranţă doar în regim extraurban, acolo unde limita de viteză este de peste 50 km/oră, iar în regim urban,

unde limita de viteză este de până la 50 km/oră, purtarea centurii să fie lăsată la latitudinea fiecărui participant la trafic.

Subiect: circulaţia pe drumurile publice ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002

11. BROBERG, MORTE� – Trimiteri preliminare de la organisme ale administraţiei publice: Când sunt

competente organismele administraţiei publice să efectueze trimiteri preliminare către Curtea Europeană

de Justiţie? În: Revista română de drept comunitar, nr.2, 2010, p. 41-54

“De lege ferenda”, se propune ca, în situaţia în care unui mediator i se cere realizarea unei interpretări a dreptului comunitar

ca parte a examinării unei reclamaţii, instituţiei să îi fie permisă posibilitatea de realizare a unei trimiteri preliminare la Curtea

Europeană de Justiţie.

Subiect: administraţie publică ; Curtea Europeană de Justiţie ; instanţă judecătorească ; mediator ; Tratatul Comunităţii Europene ;

trimitere preliminară

12. CIORICIU-ŞTEFĂ�ESCU, A�A – Promovarea funcţionarilor publici şi a personalului contractual

din administraţia publică – noi modificări. În: Revista română de dreptul muncii, nr.2, 2010, p. 49-73

Autoarea se referă la faptul că în cazul regimului contractual nu există o autoritate publică cu puteri similare Agenţiei Naţionale

a Funcţionarilor Publici care să vegheze la respectarea pe plan central şi local a regulilor cu privire la încadrarea şi promovarea

personalului contractual. Considerând că doar Inspecţia Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă poate exercita controlul,

Referințe bibliografice


potrivit dreptului comun în materie, autoarea propune, “de lege ferenda”, adoptarea unei reglementări care să confere acestei

instituţii puteri similare Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Subiect: administraţie publică ; Codul muncii ; funcţie publică de conducere ; funcţionar public ; Legea nr.188/1999 ; Legea nr.330/2009 ; personal

contractual ; promovare

13. CO�ACHI, �ICOLAE – Consideraţii în legătură cu promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare

a terenului. În: Dreptul, nr.1, 2010, p.79-90

Referindu-se la prevederile art.1247 alin.1 din noul Cod civil, aplicabile şi antecontractului, autorul opinează că nu este

suficientă reglementarea posibilităţii admisibilităţii pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de contract, ci este necesar să se

justifice şi scopul şi fundamentul respectivei reglementări, deoarece principiile sunt anterioare legilor şi nu legile anterioare

principiilor. Astfel, autorul este de părere că, “de lege ferenda”, reglementarea trebuie reconsiderată, adaptată necesităţilor şi

realităţilor jurisprudenţiale, pentru a deveni cu adevărat viabilă.

Subiect: antecontract ; promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare ; noul Cod civil

14. DABU, VALERICĂ ; BORZA, REMUS – Investigator sub acoperire. Martor. �econstituţionalitate.

În: Revista de drept penal, nr.2, 2010, p.26-47

Se consideră “de lege ferenda” că ar fi necesară instituirea obligaţiei pentru investigatorul sub acoperire, de a aduna “probele,

atât în favoarea, cât şi defavoarea învinuitului sau inculpatului”. Codul de procedură penală actual nu prevede expres acest lucru

pentru investigatorul sub acoperire, acesta nefiind organ de urmărire penală. În ceea ce priveşte măsurile de protecţie a

investigatorului sub acoperire, ele nu trebuie să afecteze aflarea adevărului, drepturile şi libertăţile victimei, dar nici dreptul

la apărare al inculpatului şi cerinţele unui proces echitabil. Actuala reglementare a instituţiei investigatorului sub acoperire deşi

conţine unele garanţii procesuale pentru evitarea eventualelor abuzuri şi a arbitrariului în respectarea principiilor arătate şi

respectiv a garanţiilor constituţionale, acestea în opinia autorilor sunt insuficiente, şi, ca urmare, unele dipoziţii în materie

sunt susceptibile de neconstituţionalitate. Sunt analizate sub aspectul constituţionalităţii, unele dispoziţii ale art. 86

1

pct.7 şi

ale art. 86

2

din Codul de procedură penală. De asemenea, faţă de subordonarea, controlul şi îndrumarea investigatorului sub

acoperire, derivată din calitatea de lucrător operativ în poliţia judiciară, dispoziţiile art. 224

1-3

din Codul de procedură penală

nu prevăd garanţiile necesare imparţialităţii şi obiectivităţii acestora, fiind susceptibile de neconstituţionalitate.

Subiect: Codul de procedură penală ; investigator sub acoperire ; martor ; martor protejat ; neconstituţionalitate

15. DAGHIE, �ORA A�DREEA ; IORGA, DA�IEL MARIA� – Procrearea asistată medical –

actualităţi şi perspective. În: Dreptul, nr.3, 2010, p.83-102

Referitor la reglementările Codului familiei, autorii consideră “de lege ferenda”, că în cazul inseminării artificiale este necesar

consimţământul ambilor participanţi pentru începerea procedurilor de fertilizare. Astfel, se consideră că lipsa consimţământului

soţului sau retragerea acestuia înainte de inseminare ar trebui să împiedice continuarea procedurilor medicale. De asemenea,

autorii apreciază că, “de lege ferenda”, se impune interzicerea de către legiuitor a fertilizării post mortem, chiar dacă ar exista

un acord scris al celui decedat, deoarece, în practică, apar dificultăţi în stabilirea paternităţii faţă de fostul soţ predecedat

realizării procedurii, iar legiuitorul român trebuie să protejeze interesele copilului încă din faza conceperii, copil care, în

situaţia de faţă, va fi orfan din chiar momentul naşterii sale. Totodată, referitor la un proiect de lege privind reproducerea

umană asistată medical care prevede accesul la tehnicile medicale de reproducere şi a cuplurilor necăsătorite, autorii sunt de

părere că în situaţia în care materialul reproductiv provine de la concubinul femeii, manifestarea de voinţă ar trebui să îmbrace

forma înscrisului autentic.

Subiect: procreare medical asistată

16. DIŢĂ, COSTICĂ – Regimul juridic al măsurilor asigurătorii care se pot lua în faza urmăririi penale

faţă de partea responsabilă civilmente. În: Dreptul, nr.5, 2010, p.169-176

Referindu-se la art.163 alin.1 din Codul de procedură penală în vigoare, autorul opinează că, “de lege ferenda”, se impune ca

dispoziţia legală menţionată să fie reformulată, în sensul că “Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal...pentru

garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune, executării pedepsei amenzii sau a confiscării speciale.” Totodată, autorul

consideră că se impune reglementarea şi a posibilităţii ca ordonanţa procurorului să poată fi atacată la instanţa penală, căreia

i-ar reveni competenţa să judece cauza în primul ciclu procesual; menţinerea doar a perspectivei de reiterare a plângerii în cursul

judecăţii i-ar putea determina serioase prejudicii persoanei interesate. Mai mult, autorul este de părere că procedura în discuţie

se constituie într-o evidentă ingerinţă a accesului liber la justiţie incompatibilă cu exigenţele Constituţiei României (art.21).

Subiect: măsuri asiguratorii ; urmărire penală ; Cod de procedură penală

17. DOSEA�U, RĂZVA� – Prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice în cazul săvârşirii

unor infracţiuni. În: Dreptul, nr.2, 2010, p.186-198

Autorul propune ca, “de lege ferenda”, să fie reglementate expres situaţiile în care poate fi prelungit dreptul de circulaţie pe

drumurile publice în cazul săvârşirii unor infracţiuni, având în vedere cazurile în care s-a eliberat o dovadă cu drept de circulaţie

sau fără drept de circulaţie, stabilindu-se eventual anumite criterii la care să se raporteze procurorul sau judecătorul competent

să dispună asupra prelungirii dreptului de circulaţie. De asemenea, se propune reglementarea eventualelor căi de atac, atât în

faza de urmărirepenală cât și în cea de judecată şi stabilirea caracterului şedinţei de judecată, în sensul publicităţii sau

nepublicităţii acesteia.

Subiect: circulaţie rutieră ; drum public ; infracţiune



18. DUVAC, CO�STA�TI� ; ROMIŢA�, CIPRIA� RAUL – Implicaţii penale referitoare la piratarea

operelor scrise prin procedeul reprografiei. În: Dreptul, nr.2, 2010, p.162-179

Autorii, “de lege ferenda”, propun eliminarea din textul art.15 alin.1 din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile

conexe, a expresiei “şi al cunoştinţelor acesteia” şi definirea sintagmei “cercul normal al membrilor unei familii” ca fiind un

grup de persoane unite prin legături de rudenie sau de prietenie apropiată. Se consideră că lipsa acestor formulări poate da

naştere la interpretări greşite ce conduc la dificultăţi în practică.

Subiect: drept de autor, piraterie ; reprografie

19. FLOREA, SO�IA – Aspecte practice privind soluţionarea conflictelor între dreptul la marcă, dreptul

la nume comercial şi dreptul la nume de domeniu. În: revista română de dreptul proprietăţii intelectuale, nr.1,

2010, p. 113-128

Pentru îmbunătăţirea cadrului legal cu privire la prevenirea sau soluţionarea conflictelor între dreptul la marcă, dreptul la nume

comercial anterior dobândit(e) şi dreptul asupra numelui de domeniu, autoarea consideră că se impune a fi reglementate:

a) cerinţa ca solicitantul numelui de domeniu să facă dovada existenţei unui drept anterior cu privire la semnul pe care doreşte

să îl înregistreze; b) posibilitatea ca, într-o procedură de înregistrare publică, titularul unui drept de proprietate industrială sau

intelectuală anterior dobândit să formuleze opoziţie la înregistrare sau contestaţie; c) obligarea Institutului Naţional de Cercetare

– Dezvoltare în Informatică să facă cercetări cu privire la înregistrările aceluiaşi semn în Registrul Naţional al Mărcilor şi în

Registrul Comerţului şi obligarea solicitantului să facă dovada consimţământului titularului ce figurează în aceste registre cu

privire la înregistrarea numelui de domeniu. De asemenea, se mai impune a fi reglementată obligarea deţinătorului numelui

de domeniu înregistrat cu bună-credinţă, dar similar sau identic cu o marcă sau cu un nume comercial sau cu un alt drept de

proprietate industrială sau intelectuală, să afişeze pe site-ul Internet o atenţionare referitoare la inexistenţa unei legături

economice sau financiare cu titularul drepturilor de proprietate industrială sau intelectuală ulterior dobândite. Totodată, pentru

a evita neclarităţi şi ezitări doctrinale şi jurisprudenţiale, Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice ar trebui

să prevadă posibilitatea titularului dreptului la marcă de a formula acţiune civilă întemeiată pe dreptul la marcă, analizată ca

acţiune în contrafacere, pentru fapta de a înregistra cu rea-credinţă un nume de domeniu, astfel încât să se creeze confuzie între

numele de domeniu şi marcă sau să se profite de caracterul distinctiv al mărcii.

Subiect: concurenţă neloială ; marcă înregistrată ; nume de domeniu ; procedură civilă ; răspundere civilă delictuală; dreptul proprietății

intelectuale

20. GAVRILESCU, ALI�-GHEORGHE – Dreptul părinţilor de a consimţi la deplasarea copilului lor în

ţară sau în străinătate. În: Dreptul, nr.6, 2010, p.167-174

“De lege ferenda”, se propune reformularea art.497 din noul Cod civil astfel încât acordul părintelui la care copilul nu locuieşte

în mod statornic la schimbarea locuinţei acestuia împreună cu părintele la care locuieşte să fie cerut numai în caz de exercitare

comună a autorităţii părinteşti.

Subiect: minor ; noul Cod civil ; părinţi; dreptul familiei

21. GÎFEI, SORI� – Unele consideraţii critice în legătură cu reglementările în vigoare referitoare la

prevenirea incendiilor la aeroporturi. În: Dreptul, nr.4, 2010, p.175-178

“De lege ferenda”, pentru eliminarea unor neajunsuri, se propune completarea Hotărârii Guvernului nr.537/2007. Astfel, la art.3

ar trebui introdus un nou alineat, alin.3, cu următorul conţinut: “Pot constata contravenţii şi aplica sancţiunea pentru fapta

prevăzută la art.1 pct.2 lit.k şi poliţiştii din cadrul structurilor de Poliţie Transporturi Aeriene care îşi desfăşoară activitatea la

fiecare aeroport.”

Subiect: aeroport ; incendiu

22. GRIGORIE, IO�EL – Scurte consideraţii privind percheziţia informatică. Propuneri de lege ferenda.

În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale, nr.1, 2010, p. 73-78

“De lege ferenda”, autorul consideră necesar a se elimina din cuprinsul art.90 din proiectul noului Cod de procedură penală

[în prezent art.92, în noul Cod de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 135, publicată în Monitorul Oficial nr.486 din

15 iulie 2010], dispoziţia ce interzice avocatului suspectului sau inculpatului să asiste la efectuarea percheziţiei informatice şi

să se precizeze în mod clar care sunt persoanele ce pot efectua o astfel de percheziţie.

Subiect: Cod de procedură penală, proiect ; dreptul la intimitate ; Legea nr.161/2003 ; percheziţie informatică; informatică

23. HARALAMBE, MARIA�A ; LUPAŞCU, DA� – Autoritatea părintească în dreptul român de la

concepţia tradiţională la cea modernă. În: Pandectele Române, nr.5, 2010, p.15-29

Se constată că deşi din punct de vedere formal, egalitatea dintre părinţi în cadrul ocrotirii părinteşti a fost consacrată pe plan

intern, dispoziţiile Codului familiei român reglementează în mod expres chiar situaţii juridice în care exercitarea ocrotirii

părinteşti nu revine în mod egal ambilor părinţi. Noul Cod civil român cuprinde dispoziţii similare celor din Codul civil francez

referitoare la schimbarea locuinţei copilului împreună cu părintele la care locuieşte, dar autorul semnalează că legiuitorul nu

a urmat modelul francez referitor la alternarea locuinţei copilului la ambii părinţi, măsură care ar fi putut reprezenta în contextul

actual – caracterizat prin frecvenţa situaţiilor de ignorare de către părintele care locuieşte cu copilul, a drepturilor celuilalt

părinte – o contrapunere eficientă faţă de potenţialele abuzuri. Din punctul său de vedere, nimic nu împiedică ca, “de lege

ferenda”, să fie acceptată şi această instituţie juridică eficace sub aspectul menţionat.

Subiect: autoritate parentală ; dreptul familiei ; familie



24. HERGHELEGIU, LIVIU – Implicaţii ale Hotărârii nr. 3 din 9 februarie 2010 a Curţii Constituţionale

a României în domeniul procedurii penale. În: Curierul Judiciar, nr.6, 2010, p.343-344

Se consideră că se impune, “de lege ferenda”, adoptarea de către legiuitor a unui nou caz de revizuire, care să prevadă că, dacă

excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă, persoana interesată poate obţine rejudecarea cauzei. De asemenea, se propune

“de lege ferenda” o armonizare a prevederilor Hotărârii nr.3/2010 a Curţii Constituţionale cu prevederile Codului de procedură

penală în vigoare, în sensul de a se prevedea expres dacă în cazul sesizării Curţii Constituţionale dosarul care rămâne la instanţă

urmează a primi termene intermediare de verificare şi control, dacă judecata cauzei se suspendă sau nu, dacă în continuare pot

fi administrate probatorii şi verificată starea de arest preventiv a inculpatului, şi dacă după administrarea probatoriului se poate

emite o soluţie în cauză, eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate urmând a constitui un eventual caz nou de

revizuire.

Subiect: Curtea Constituţională ; excepţie de neconstituţionalitate ; H.G.nr.3/2010 ; procedură penală

25. IVA�, GHEORGHE – Bancruta – o infracţiune specifică mediului de afaceri. În: Revista de drept

penal, nr.2, 2010, p.61-82

Autorul face o serie de propuneri “de lege ferenda” ce vizează Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei. Astfel, după

părerea sa, legea va trebui să precizeze expres că acţiunea penală şi civilă sunt independente şi se vor desfăşura separat una

de alta. Se impune eliminarea cerinţei “în caz de insolvenţă a debitorului” din textul art.143 alin.2 lit.c) din Legea nr.85/2006

şi respectiv art.241, alin.1 lit.c) din noul Cod penal, pentru a se evita crearea de confuzii şi probleme în practică. Trebuie să se

menţioneze expres în norma de incriminare că insolvenţa nu trebuie să fie declarată printr-o hotărâre judecătorească, anterior

săvârşirii elementului material al laturii obiective a infracţiunii de bancrută. În aceste condiţii, insolvenţa ar fi o chestiune de

fapt, iar nu de drept, fiecare organ judiciar (organ de urmărire penală, instanţă de judecată penală şi instanţă comercială),

urmând să aprecieze asupra existenţei sau inexistenţei sale. Dacă totuşi se optează pentru menţinerea cerinţei “în caz de

insolvenţă a debitorului”, atunci aceasta va trebui introdusă la ambele forme ale infracţiunii de bancrută (şi bineînţeles la toate

modalităţile ei), pentru a se evita orice discuţie cu privire la rolul insolvenţei în conţinutul infracţiunii.

Subiect: bancrută ; insolvenţă ; Legea nr.85/2006 ; noul Cod penal

26. JURMA, A�CA – Câteva propuneri de lege ferenda privind răspunderea penală a persoanei juridice.

În: Curierul Judiciar, nr.5, 2010, p. 283-286

Autoarea face unele propuneri “de lege ferenda” privind răspunderea penală a persoanei juridice. În ceea ce priveşte

individualizarea pedepselor aplicate persoanei juridice, se consideră că reglementarea ar putea fi îmbunătăţită. Se susţine

posibilitatea suspendării condiţionate a pedepsei aplicate persoanei juridice, ca şi corelarea noului Cod de procedură penală

cu noul Cod penal în ceea ce priveşte executarea pedepsei plasării sub supraveghere judiciară.

Subiect: achiziţii publice ; autoritate ; instituţie publică ; O.U.G. nr.34/2006 ; persoană juridică ; răspundere penală

27. LIPCA�U, EMILIA� – Unele reflecţii asupra reglementării răspunderii comitenţilor pentru prepuşi

în noul Cod Civil român. În: Dreptul, nr.1, 2010, p.31-41

“De lege ferenda”, referitor la art.1373 alin.3 din noul Cod Civil, autorul sugerează practicienilor să aplice textul din primul

alineat al aceluiaşi articol valorificând regula subsidiară de interpretare a convenţiilor, cuprinsă în alin.1 al art.1269 din noul

Cod Civil. Obiectivul urmărit prin apelul la această regulă este acela că răspunderea comitentului să nu poată fi atrasă decât

în condiţiile primului alineat al art.1373 din noul Cod Civil, adică doar pentru fapte ale prepuşilor săvârşite în legătură cu

atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, şi în niciun caz, în condiţiile extrem de oneroase ale alin.3 din acelaşi articol,

adică, pentru faptele fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate prepusului.

Subiect: noul Cod civil ; prepus ; răspundere comitent

28. MOISE, ALI�-ADRIA� – Consideraţii cu privire la regimul juridic al lui “mutuus dissensus”. În:

Revista română de drept privat, nr.2, 2010, p. 85-120

Referindu-se la reglementările fiscale, autorul semnalează distincţia dintre efectul ex nunc şi ex tunc subliniind că aceasta are

un rol esenţial, impunându-se astfel restituirea impozitului perceput. Autorul, de asemenea, recomandă legiuitorului să

menţioneze expres “de lege ferenda” soluţiile care se impun cu privire la perceperea sau nu a acestui impozit, precum şi cu

privire la restituirea sau nu a impozitului perceput la încheierea contractului prim.

Subiect: consimţământ ; contract de proprietate, translativ ; impozit ; mutuus dissensus ; restrângere drepturi ; sistem legislativ

29. �ECULAESCU, SACHE – Leziunea – viciu de consimţământ sau dezechilibru contractual? În:

Revista română de drept privat, nr.3, 2010, p.58-75

Autorul face o serie de propuneri “de lege ferenda” privind reglementarea leziunii în noul Cod civil. Astfel, sunt vizate art.1222,

alin 2, care ar putea fi reformulat, ca şi textul art.1224. De asemenea, el este de părere că leziunea ar trebui să fie orientată spre

remedierea contractului injust; este necesară și o armonizare a leziunii cu prevederea de la art. 79 din Legea privind Codul

consumului, Legea nr. 269/2004. După părerea sa, s-ar putea prelua formula la care s-a oprit Codul civil din Quebec, care la

art. 1406 prevede “leziunea rezultă din exploatarea uneia dintre părţi de către cealaltă, care antrenează o disproporţie importantă

între prestaţiile părţilor; disproporţia importantă însăşi face să se prezume exploatarea”.

Subiect: viciu de consimţământ, leziune



30. PA�DURU, VIRGIL – Puncte de vedere critice asupra reglementărilor legale în vigoare privind

încetarea mandatului de ales local. În: Dreptul, nr.6, 2010, p.175-189

Pentru a elimina şi preîntâmpina echivocul şi arbitrariul, autorul apreciază, “de lege ferenda”, că încetarea mandatului de

consilier ca urmare a incidenţei vreunuia din cazurile prevăzute de art.9 alin.2 lit.a-h

1

din Legea nr.393/2004 privind statutul

aleşilor locali, modificată şi completată, ar trebui să se constate prin ordin al prefectului, în baza unui referat şi a actelor

doveditoare înaintate de secretarul unităţii administrativ teritoriale, în termen de trei zile de la apariţia situaţiei.

Subiect: ales local ; mandat

31. PUSKÁS VALE�TI� ZOLTÁ� ; IO�EA, PATRICIA MARILE�A – Rezidenţiatul şi contractul

individual de muncă. Aspecte deosebite privind obligaţia restituirii de către salariat a cheltuielilor

ocazionate de pregătirea profesională. În: Revista română de dreptul muncii, nr.3, 2010, p. 28-32

Referindu-se la Ordonanţa Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, autorii consideră, “de lege

ferenda”, că este necesară o regândire de către legiuitor a prevederilor art.18 alin.(7) şi (8), astfel încât, în măsura în care se

doreşte o circumscriere a răspunderii rezidentului pe post faţă de unitatea sanitară, potrivit cadrului stabilit de dispoziţiile

Codului muncii referitoare la pregătirea profesională, să fie redefinit conţinutul sintagmei “cheltuieli ocazionate de pregătirea

profesională”, pentru a se înlătura efectele neconstituţionale.

Subiect: contract individual de muncă ; rezidenţiat

32. TRIPO�, CĂTĂLI� R. – Fiducia, rezultat al interferenţei celor două mari sisteme de drept: dreptul

civil continental şi dreptul anglo-saxon. Conceptul, clasificarea, evoluţia şi condiţiile de validitate ale

fiduciei. În: Revista română de drept privat, nr.2, 2010, p. 162-199

Autorul consideră că este de datoria legiuitorului a defini limitele interdicţiei privind efectuarea unor liberalităţi indirecte

pentru cauză de moarte prin intermediul fiduciei, conform art.775 din noul Cod civil. Totodată, se recomandă a se preciza în

eventualele modificări ce se vor aduce noului Cod civil sau în actele normative ce se vor adopta ulterior, care sunt criteriile

de identificare a scopurilor ce sunt considerate ilicite sau care încalcă ordinea şi morala publice. De asemenea, autorul crede

că se impun precizări legislative legate de modul/criteriul de determinare a atingerii scopului unei fiducii pentru ca aceasta să

înceteze anterior împlinirii termenului sau consensului tuturor beneficiarilor. Referitor la art.774 alin.2 din noul Cod civil, se

consideră necesară o clarificare prin care legiuitorul ar putea dispune completarea oricărei legi speciale în temeiul căreia s-ar

stabili o fiducie cu dispoziţiile din titlul dedicat fiduciei în noul Cod civil, în măsura în care nu dispune dispoziţii contrare.

Subiect: drept civil ; fiducie ; noul Cod civil ; sistem de drept anglo-saxon

33. ŢĂ�DĂREA�U, �ICOLETA – Administratorul special în procedura insolvenţei. În: Revista de drept

comercial, nr.6, 2010, p.51-57

“De lege ferenda“, după părerea autoarei s-ar impune regândirea instituţiei insolvenţei şi reglementarea clară a rolului şi

atribuţiilor administratorului judiciar în procedură pentru evitarea unor soluţii jurisprudenţiale neunitare.

Subiect: administrator special ; insolvenţă

34. ŢICLEA, ALEXA�DRU – Consideraţii privind competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti de

a soluţiona conflictele de muncă. În: Revista română de dreptul muncii, nr.2, 2010, p. 9-14

Pentru a se evita soluţiile contrare, în practica judiciară, autorul consideră că s-ar impune, “de lege ferenda”, să se statornicească

expres că art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă este abrogat la data intrării în vigoare a

Codului muncii. Totodată, autorul propune, pentru clarificarea problemei, completarea art.284 din Codul muncii cu încă un

alineat în care să se prevadă că în situaţia pluralităţii de reclamanţi, în cauze care au o strânsă legătură între ele, cererile să poată

fi adresate oricărei instanţe de la domiciliile sau reşedinţele unuia dintre reclamanţi, la alegerea lor.

Subiect: Codul muncii ; competenţă teritorială ; conflict de muncă ; conflict de muncă, soluţionare ; instanţă judecătorească, competenţă ;

Legea nr.168/1999

35. VRABIE, GE�OVEVA – �atura juridică a curţilor constituţionale şi locul lor în sistemul autorităţilor

publice. În: Revista de drept public, nr.1, 2010, p.26-34

Autoarea, fiind de acord cu propunerile “de lege ferenda”, referitoare la Curtea Constituţională, din Raportul Comisiei

Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România, consideră că ar fi util şi un sistem perfecţionat de

selecţie a judecătorilor constituţionali şi a eliminării conflictelor de interese. Astfel, regulile instituite ar trebui să echilibreze

balanţa puterilor şi să preîntâmpine erijarea uneia dintre ele în putere supraordonată.

Subiect: conflict de legi ; contencios constituţional ; Curtea Constituţională

36. ZLATI, GEORGE – Problematica violenţei exercitate într-un joc sportiv. Posibilitatea imputării

faptei prevăzute de norma penală. În: Caiete de drept penal, nr.2, 2010, p.84-110

Autorul consideră că este necesar “de lege ferenda” incriminarea expresă a acţiunilor violente comise într-un cadru sportiv,

fie în Codul penal fie printr-o lege specială (cum a fost cazul Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia

competiţiilor şi a jocurilor sportive) prin trimitere la infracţiunile din partea specială a Codului penal.

Subiect: act de violenţă ; autoapărare ; consimţământul victimei ; drept penal ; legitimă apărare ; provocare ; răspundere penală ; sancţiune

disciplinară ; sport



Articole din revistele de drept străineintrate în Biblioteca Consiliului Legislativ

– Bibliografie adnotată∗ –

JOUR�AL DU DROIT I�TER�ATIO�AL

1. BARRIÈRE-BROUSSE, ISABELLE – Le Traité de Lisbonne et le droit international privé = Tratatulde la Lisabona şi dreptul internaţional privat. În: Journal du droit international – nr.1, 2010, p.3-34.

Autoarea analizează relaţia dintre dreptul internaţional privat al statelor membre ale Uniunii Europene şi a dreptului comunitar

în lumina Tratatului de la Lisabona. Vor supravieţui sistemele interne de drept internaţional schimbărilor aduse statutului

juridic unional prin acest tratat? Este de principiu că la crearea unui spaţiu juridic european este subînţeleasă identitatea proprie

a fiecărui stat şi a parlamentelor naţionale, totuşi respectarea diversităţii presupune limite implicite, însă certe, la dezvoltarea

surselor legale comunitare privind conflictul de legi şi jurisdicţii.

2. KLEI�ER, CAROLI�E – Le transfert de siège social en droit international privé = Transferul sediuluisocial în dreptul internaţional privat. În Journal du droit international – nr.2, 2010, p.316-345.

Transferul internaţional al sediilor societăţilor se confruntă cu un vid de reglementare la nivel naţional, comunitar şi

internaţional. Departe de a fi o operaţiune benignă, transferul sediilor societăţilor implică unele consecinţe grave. În unele

cazuri, acest transfer supune compania regulilor unui alt sistem legal, ceea ce duce la schimbarea sau la atribuirea unei alte

naţionalităţi pentru respectiva companie; în alte cazuri, prin transferul sediului, o companie riscă să dispară. Aceste efecte –

transferul şi naturalizarea – ar trebui totuşi să fie delimitate, în funcţie de factorii de conexiune, aleşi de către Statul de origine

şi de către Statul gazdă, pentru a determina legea aplicabilă unei corporaţii. De asemenea, efectele ar trebui delimitate şi pe

baza tipului de migraţie, din moment ce noţiunea de „sediu” este invariabil legată de noţiunea de transfer. După părerea

autoarei, având în vedere situaţia legală actuală şi poziţia incoerentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, lipsa previziunii

şi a siguranţei legale blochează transferurile internaţionale şi limitează companiile de la utilizarea unui instrument folositor

pentru restructurarea acestora.

3. LELARGE, AURÉLIA – La Somalie entre anarchie et piraterie = Somalia între anarhie şi piraterie. În:

Journal du droit international. – nr.2, 2010, p.449-474.

Recrudescenţa luării de ostatici pe mare a atras atenţia comunităţii internaţionale asupra actualităţii pericolului reprezentat de

pirateria contemporană. Autorul remarcă faptul că în ceea ce priveşte Somalia, autorităţile acesteia se află în imposibilitatea

de a a asigura ordinea publică pe teritoriul terestru sau maritim. Problema referitoare la piraterie se află la joncţiunea dreptului

mării şi în mod special a securităţii maritime şi a dreptului păcii şi a securităţii în regiune. De asemenea, autorul este de părere

că este necesară o mobilizare structurată a comunităţii internaţionale.

4. MARTI�, DIDIER; PORACCHIA, DIDIER – Company mobility through cross-border transfers of

resistered offices within the European Union – A new challenge for French law = Mobilitatea corporaţiilorprin intermediul transferurilor transfrontaliere de sedii sociale în cadrul Uniunii Europene – o nouă provocarepentru legislaţia franceză. În: Journal du droit international – nr.2, 2010, p.347-399.

Libertatea dreptului de stabilire este recunoscută prin Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, atât pentru persoanele

fizice cât şi pentru companiile care sunt înfiinţate conform legislaţiei statelor membre, care au sediul social, sediul administrativ

sau locaţia principală de activitate în cadrul Comunităţii Europene. Această libertate are legătură cu iniţierea şi dezvoltarea unor

persoane liber-profesioniste, precum şi cu organizarea şi gestionarea corporaţiilor, şi mai ales cu companiile la care se face

referire în doilea paragraf al articolului 54 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (fostul articol 48 al Tratatului

C.E.), supuse condiţiilor reglementate de legea statului de stabilire pentru proprii săi cetăţeni.

5. PEROZ, HELE�E – La loi applicable aux partenariats enregistrés – Legea aplicabilă parteneriatelorînregistrate. În: Journal du droit international – nr.2, 2010, p. 399-410.

Art.1 al Legii franceze nr.2009-526 din 12 mai 2009 de simplificare şi clarificare a procedurilor a creat o regulă de rezolvare a

conflictului pentru a determina legea aplicabilă parteneriatului înregistrat. Art.515-711 este inserat în Codul civil francez şi

dispune “condiţiile de formare şi efectele unui parteneriat înregistrat, cât şi cauzele şi efectele dizolvării sale se supun dispoziţiilor



∗ Lucrare realizată de Maria Luiza Manea şi Raluca Dinu, Consiliul Legislativ

materiale ale statului autorităţii care a procedat la înregistrarea sa”. Deci, dacă partenerii înregistrează un parteneriat în Franţa,

se aplică legea franceză, indiferent de cetăţenie, chiar dacă partenerii au cetăţenie străină sau locuiesc în străinătate. De asemenea

se aplică legea autorităţii care a procedat la înregistrare, atunci când parteneriatul este înregistrat în străinătate. Astfel, dacă

partenerii înregistrează un parteneriat în Olanda, se va aplica legea olandeză, chiar dacă partenerii locuiesc în Franţa.

6. SI�DRES, DAVID – La violation du contrat au préjudice des tiers en droit international privé =

Încălcarea contractelor în defavoarea terţilor în dreptul internaţional privat. În: Journal du droit international –

nr.2, 2010, p.411-447.

După părerea autoarei, considerentele invocate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi de către Curtea de Casaţie din

Franța în dreptul internaţional privat în legătură cu cererile terţilor întemeiate pe încălcarea unui contract finalizat de către acuzat

rămân influenţate de rezoluţii ale dreptului substanţial. Prezumţia principală este că, atâta timp cât aceste cereri sunt considerate

cauzatoare de prejudicii în dreptul substanţial – în Franţa, Curtea de Casaţie a adoptat această soluţie în cazul faimoasei decizii

Bootshop – acestea trebuie analizate similar în dreptul internaţional privat. Cu toate că au fost omise din procesul de clasificare,

interesele dreptului internaţional reapar când este cazul implementării aplicabilităţii regulilor de conflict de jurisdicţie şi cel

al conflictului de legi. Astfel, sunt evitate unele dificultăţi specifice implementării regulilor respective, cu riscul atribuirii

acestor reguli a unui rol de simple trimiteri formale.

7. VAR�EROT, VALÉRIE – La transnationalisation du droit de brevet de médicaments: l’approche

ADPIC-moins à rebrousse-poil = Transnaţionalizarea brevetului pentru medicamente din perspectivaAcordului privind unele aspecte ale drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ. În: Journal du

droit international – nr.1, 2010, p.76-114.

Aplicarea Acordului privind unele aspecte ale drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ (ADPIC/TRIPS) a condus

la o transnaţionalizare a drepturilor de proprietate intelectuală în materia brevetului pentru medicamente, caracterizată printr-un

nivel ridicat de protecţie a acestor drepturi. Însă, ea a condus, în acelaşi timp, la o creştere substanţială a preţurilor

medicamentelor, ţările sărace fiind deci excluse din segmentul de piaţă privind sănătatea. Acest fenomen a determinat

Organizaţia Mondială a Sănătăţii să vorbească despre „minusurile” Acordului ADPIC/TRIPS.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL

8. POMART-�OMDEDEO, CATHY – Le régime juridique des droits potestatifs en matière contractuelle,

entre unité et diversité = Regimul juridic al drepturilor protestative în probleme contractuale, între unitate şidiversitate. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.2, 2010, p. 209-227.

Utilizarea destul de restrâsă a noţiunii de drept protestativ în doctrina civilă franceză, ţine mai ales de absenţa regimului

juridic unitar al acestei noţiuni în dreptul contractelor. Autoarea consideră că o armonizare a regimului juridic ar fi benefică

pentru facilitarea utilizării acestui termen în dreptul contractelor, deşi chiar în faza incipientă a exercitării acestor drepturi,

controlul lor este dificil.

9. COLLI�, ALEXIS – Du caractère volontaire du déclenchement de la compensation = Despre caracterulvoluntar al declanşării compensaţiei. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.2, 2010, p. 229-242.

Compensaţia este un mecanism voluntar de stingere a obligaţiilor ale cărei efecte, contrar dispoziţiilor art.1290 din Codul

civil, nu se produc „prin efectul legii, chiar fără ştirea debitorilor”, deoarece declanşarea acestora este subordonată unei

manifestări de voinţă în acest sens. În consecinţă, coerenţa compensaţiei este subordonată recunoaşterii caracterului voluntar

al declanşării sale, oricare ar fi circumstanţele în care aceasta este invocată: cauţiune, solidaritate, cesiune de creanţă, prescripţie

etc.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉE�

10. DUBOUT, EDOUARD – L’invocabilité d’éviction des directives dans les litiges horizontaux. Le

”bateau ivre” a-t-il somber? = Invocarea evicţiunii directivelor în litigiile cu caracter orizontal.„Vaporul ameţit” s-a scufundat? În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr.2, 2010, p. 277-295.

Chestiunea invocării unei directive într-un litigiu dintre două persoane private nu a fost întotdeauna în mod clar decisă.

Admiţând că un particular poate, într-o situaţie similară, să se prevaleze de dispoziţiile unei directive care prevede dubla

condiţie că aceasta consacră un principiu general de drept al Uniunii Europene şi că nu necesită evicţiunea dreptului naţional

contrar, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene confirmă un avans în favoarea caracterului jurisdicţional al directivelor de

factură orizontală. Totuşi, aceasta slăbeşte în acelaşi timp coerenţa ansamblului construcţiei sale jurisprudenţiale referitor la

invocarea acestor directive în faţa judecătorului naţional şi, în special, refuzul său constant de a admite posibilitatea substituirii

în litigiile dintre persoane private.



11. VIEU, PATRICK – A propos de l’integration de l’Europe des transports. Observations sur

l’interprétation et l’aplication de la norme européen : le cas du règlement OSP = Despre integrareala nivel european a transporturilor. Observaţii asupra interpretării şi aplicării normei europene: cazulRegulamentului OSP. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr.2, 2010, p. 297-331.

Înainte de intrarea sa în vigoare la 3 decembrie anul trecut, Regulamentul din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de

transport de călători pe calea ferată şi pe drumurile publice (numit în continuarea Regulamentul OSP) dădea loc la dezbateri

asupra sferei sale de cuprindere şi asupra modalităţilor de aplicare, în special în domeniul feroviar. „Concurenţa interpretărilor”

care stau la baza acestei dezbateri readuce în discuţie, în mod fundamental, modalităţile de integrare a unui drept european

autonom şi chestiunea coexistenţei ordinii juridice interne cu ordinea juridică europeană. O lectură „metateleologică” a

Regulamentului OSP arată că obiectivul concurenţei care a inspirat acest regulament poate ţine loc de o interpretare privilegiată.

Îndepărtându-se de la litera şi obiectivele textului acestuia, o astfel de lectură implică riscul de a ignora intenţia autorilor săi

şi repune în discuţie autonomia şi integritatea ordinii juridice interne percepută ca un obstacol în realizarea pieţei interne.

Studierea Regulamentului OSP demonstrează această teorie.

12. POMADE, ADÉLIE – Recherche de causalité entre les risques invisibles et la santé humaine :

convergences entre les jurisprudences française et européenne (CEDH 27 ianvier 2009, Tătar

c/Roumanie, no. 67021/01) = Legătura de cauzalitate între riscurile imperceptibile şi sănătatea umană:convergenţe între jurisprudenţa franceză şi europeană (CEDO, 27 ianuarie 2009, cazul Tătar contra României,nr.67021/01). În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr.2, 2010, p. 333-.

În speţa Tătar contra României pronunţată la 27 ianuarie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a arătat interesată

de cauzalitatea care ar putea exista între noile riscuri de mediu şi cele care pot afecta sănătatea oamenilor. Curtea aduce precizări

interesante asupra acestei chestiuni şi adoptă un raţionament original: în timp ce Curtea admite un caracter flexibil noţiunii de

„cauzalitate”, aceasta propune încadrarea acestei noţiuni într-un sistem de condiţii strict definite şi consacrate. Articolul

confruntă astfel acest raţionament cu cel adoptat de judecătorii francezi în speţe similare şi relevă că, şi unul şi celălalt prezintă

o anumită convergenţă.



Cărţi recent achiziţionate de Biblioteca Consiliului Legislativ

– Bibliografie indexată∗

1 – CO�STA�TI�ESCO, LEO�TI�-JEA�. Tratat de drept comparat / Leontin-Jean Contantinesco ;

ediţie îngrijită de Valeriu Stoica ; traducere Dora Scarlat ; revizuirea traducerii Valeriu Stoica, Sebeni Aladar. –

Bucureşti : Editura All, 1997- 2001

Vol. 1 : Introducere în dreptul comparat / Leontin-Jean Contantinesco ; ediţie îngrijită de Valeriu

Stoica ; traducere Dora Scarlat ; revizuirea traducerii Valeriu Stoica, Sebeni Aladar. – Bucureşti : Editura All. –

1997. – XXIV, 275 p. – Bibliogr. p. 245 – (Juridica ; Restitutio). – ISBN 973-571-152-4 : 4,49 lei

Vol. 2 : Metoda comparativă / Leontin-Jean Contantinesco ; ediţie îngrijită de Valeriu Stoica ; traducere

Dora Scarlat ; revizuirea traducerii Valeriu Stoica, Adrian Tudorică. – Bucureşti : Editura All. – 1998. – XXV,

470 p. – Bibliogr. p. 413 – (Juridica ; Restitutio). – ISBN 973-9392-49-0 : 10,46 lei

Vol. 3 : Ştiinţa dreptului comparat / Leontin-Jean Contantinesco ; volum îngrijit de Valeriu Stoica ;

traducere de Dora Scarlat. – Bucureşti : Editura ALL BECK. – 2001. – 513 p – (Juridica ; Restitutio). – Bibliogr.

p.471. – ISBN 973-655-153-9 : 24,90 lei

SUBIECT: drept comparat

340.5/C66

2 – Comentarii la constituţia României / Gabriel Andreescu; Miklós Bakk; Lucian Bojin; Valentin

Constantin; Cu o introducere de Bogdan Iancu. – Iaşi : Editura Polirom, 2010. – 230 p. – ISBN 978-973-46-

1690-9 : 23 lei.

SUBIECT: Constituţia României; drepturi constituţionale; comunitate teritorială; putere executivă; supremaţia legii;

Curtea Constituţională

342.4/C63

3 – APOSTOL TOFA�, DA�A. Drept administrativ: [Curs universitar] / Apostol Tofan, Dana. –

ediţia a 2-a. – Bucureşti : C.H.Beck, 2008-2009 – ISBN 978-973-115-369-8.

Vol. II / Apostol Tofan, Dana. – ediţia a 2-a. – Bucureşti : C.H.Beck. – 2009. – 386 p. – ISBN 978-973-

115-458-9 : 35,94 lei

SUBIECT: drept administrativ; administraţie publică; administraţie publică locală; funcţie publică; preşedinţie; guvern;

primar; consiliu local; funcţionar public

342.9/A67

4 – Codul muncii. Comentariu pe articole / Alexandru Athanasiu; Luminiţa Dima; Magda Volonciu;

Oana Cazan. – Bucureşti : Editura C. H. Beck, 2007. – ISBN 978-973-115-046-8.

Vol. I : Articolele 1-107 / Alexandru Athanasiu; Luminiţa Dima; Magda Volonciu; Oana Cazan. –

Bucureşti : Editura C. H. Beck. – 2007. – 552 p. – ISBN 978-973-115-049-9 : 47,40

SUBIECT: Codul muncii; contract individual de muncă

349.2/C60



∗ Lucrare realizată de Mihaela BORA, Consiliul Legislativ

5 – Din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului : Cazuri cu privire la România /

Coordonatori : Irina Moroianu Zlătescu, Gheorghe Pârvan. – ed. a 3-a. – Bucureşti : Institutul Român pentru

Drepturile Omului, 2010. – 1314 p. – ISBN 978-973-9316-84-2 : 131,40 lei. – Antetitlu : Institutul Român

pentru Drepturile Omului. Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

SUBIECT: drept european; CEDO; jurisprudenţă; drepturile omului; România

341.176(4)/D47

6 – L’évolution des concepts de la doctrine classique de droit constitutionnel et la nécessité de les

repenser ou d’en créer de nouveaux / Iaşi : Institutul European, 2008. – 213 p. : 21,30 lei. – Table ronde

internationale organisée par le Centre francophone de droit constitutionnel de l’Université Mihail Kogălniceanu

et l‘Association Roumaine de droit constitutionnel – Iassy, le 26 mai 2007.

SUBIECT: drept constituţional; drept constituţional european; constituţionalism european; adunare constituantă;

mondializare; separaţia puterilor în stat

342.4/E95

7 – FOTA, DIO�YSIUS. Măsuri complexe de stopare a crizei şi soluţii de reabilitare a economiei

naţionale / Dionysius Fota. – Bucureşti : Editura Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, 2010. – 230

p. – ISBN 978-606-92500-7-5 : 11,50 lei.

SUBIECT: criză economico-financiară; economie naţională

330/F82

8 – IA�CU, GHEORGHE. Proceduri constituţionale. Drept procesual constituţional / Gheorghe

Iancu. – Bucureşti : Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, 2010. – 424 p. – ISBN 978-973-567-707-7 : 45 lei.

SUBIECT: drept procesual constituţional; procedură constituţională

342.4/I 25

9 – Legislaţia construcţiilor : actualizat 10.03.2010 / Bucureşti : Editura C. H. Beck, 2010. – 356 p. –

ISBN 978-973-115-700-9 : 7,14 lei.

SUBIECT: Legea nr.51/1991; Legea nr.350/2001; legea nr.10/1995

349.44(094)/L40

10 – MACOVEI, IOA�. Tratat de drept al proprietăţii intelectuale / Ioan Macovei. – Bucureşti :

Editura C. H. Beck, 2010. – 567 p. – ISBN 978-973-115-711-5 : 89,90 lei.

SUBIECT: dreptul proprietăţii intelectuale; invenţie; protecţia drepturilor intelectuale; model de utilitate; marcă

înregistrată; drept de autor; indicaţie geografică

347.77/M13

11 – PĂTULEA, VASILE. Tratat de management juridic şi jurisdicţional / Vasile Pătulea. – Bucureşti :

Institutul Român pentru Drepturile Omului, 2010. – XXI, 947 p. – ISBN 978-973-9316-83-5 : 94,70 lei.

SUBIECT: management juridic; management jurisdicţional; inginerie juridică

340.11/P44

12 – POPA, DA�IELA. Mandat de parlamentar / Daniela Popa. – Bucureşti : Solaris Print, 2010. –

566 p. – ISBN 978-606-92201-6-0 : 17 lei.

SUBIECT: memorii

82/P79

13 – POPA, DA�IELA. Marea �eagră frontieră estică a structurilor Euro-atlantice / Daniela Popa. –

Bucureşti : Solaris Print, 2010. – 152 p. – ISBN 978-606-92201-5-3 : 4,50 lei.

SUBIECT: Marea Neagră; NATO; Tratatul de la Lisabona

327/P79

14 – POPA, DA�IELA. Sistemul instituţional şi securitatea naţională în contextul globalizării /

Daniela Popa. – Bucureşti : Editura Militară, 2009. – 456 p. – ISBN 978-973-32-0790-0 : 14 lei.

SUBIECT: sistem instituţional; securitate naţională; globalizare

342/P79



15 – Les rapports entre les pouvoirs de l’état / Bucureşti : Institutul European, 2009. – 173 p. : 25,95 lei. –

Table ronde internationale organisée par le Centre francophone de droit constitutionnel de l’Université Mihail

Kogălniceanu et l‘Association Roumaine de droit constitutionnel – Iassy, le 23 mai 2008.

SUBIECT: putere executivă; putere legislativă; guvern; parlament; raport de constituţionalitate; puteri în stat; conflict

juridic

342.5/R25

16 – TERZEA, VIOREL. Codul civil adnotat / Viorel Terzea. – Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2008-

2009. – ISBN 978-973-115-288-2. – vol. – (Coduri adnotate)

Volumul II (art. 644-1404) / Viorel Terzea. – Bucureşti : Editura C.H. BECK. – 2009. – 1093 p. – ISBN

978-973-115-406-0 : 125,40 lei

Volumul III (art. 1405-1914) / Viorel Terzea. – Bucureşti : Editura C.H. BECK. – 2009. – 353 p. – ISBN

978-973-115-668-2 : 32,94 lei

SUBIECT: cod civil

347/T45

17 – VERGATTI, CRISTI�A-�ARCISA. Statutul juridic al refugiaţilor / Cristina-Narcisa Vergatti. –

Bucureşti : Institutul Român pentru Drepturile Omului, 2009. – 246 p. – ISBN 978-973-9361-82-8 : 5 lei.

SUBIECT: migraţie; Convenţia O.N.U. privind statutul refugiaţilor

342.7/V47


Tiparul executat la R. A. Monitorul Oficial

Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1,

Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711

Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro

� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ

Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ,

Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare

�icolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat

Benonica Vasilescu, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim

Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică Legislativă, ad-interim

�iculina Vrînceanu, consilier, Departamentul pentru Armonizarea Legislaţiei

cu Reglementările Uniunii Europene

� Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)

Svetlana Baciu

Mihaela Bora

� Tipografia „Monitorul Oficial“ R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar opinii

personale ale autorilor.

ISSN 1583-3178

Scurte consideraţii privind proiectul de lege pentru ... · 3 Legea nr. 286/2009 privind Codul...

Documents

Transcript of Scurte consideraţii privind proiectul de lege pentru ... · 3 Legea nr. 286/2009 privind Codul...