SCURT ISTORIC AL SINOADELOR ECUMENICE

8/8/2019 SCURT ISTORIC AL SINOADELOR ECUMENICE

1/10

SCURT ISTORIC AL

SINOADELOR

ECUMENICE

In perioada dinainte de Schisma (1054), caracterul al unui

sinod este dat de prezenta si de reprezentarea episcopatului din intregul imperiu.

Sinod inseamna adunarea episcopilor din imperiu. In acest

sens, reprezentrea scaunului de Roma (dioceza Italiei) era necesara. Desi convocate

de imparati, sinoadele ecumenice nu constituie o institutie imperiala. Ei semneaza

actele sinodale, fara sa voteze sau sa influenteze deciziile, lasind episcopilor o

autonomie deplina in dezbateri.

In deciziile sinoadelor trebuie sa se faca o distinctie intre dogma, care are

continut doctrinal de credinta ( - ) si canon, care are un caracter

disciplinar. Nici convocarea de catre imparat, nici reprezentarea ecumenica, nici

semnatura episcopilor pe actele sinoadelor nu garanteaza ortodoxia intrinseca a

credintei exprimate, a crezului.

Deciziile sinoadelor ecumenice nu constituie un criteriu extern al doctrinei,

deoarece nici o autoritate exterioara nu poate impune adevarul credintei. De aceea,ele trebuie sa fie si confirmate de constiinta Bisericii. Traditia

ortodoxa recunoaste sapte sinoade cu caracter , intre care s-au tinut

alte numeroase sinoade locale sau regionale. Sinoadele ecumenice sint:

1


2/10

1. Sinodul de la Niceea, in Asia Mica (mai-iunie 325) convocat de imparatul

Constantin cel Mare (274-337) in biserica palatului sau, la care iau parte , episcopi din tot imperiul inclusiv reprezentantii papei Silvestru I (314-

335), preotii Vit si Vincent. Dintre episcopii occidentali, se remarca Hosius deCordoba (Spania), cel care fusese trimis de imparat la Alexandria pentru a restabili

pacea in Biserica Egiptului. Scopul sinodului este formularea explicita a credintei

despre Sfinta Treime, in opozitie cu invatatura preotului erudit Arie (cca. 256-336)

din Alexandria, care sustinea ca Fiul nu este identic dupa fire cu Tatal, fiind

subordonat Acestuia ca o cretura de ordin superior a Tatalui. Sub influenta sfintului

Atanasie, diacon de Alexandria, sinodul afirma ca Dumnezeu-Fiul este de o fiinta

(homoousis) cu Dumnezeu-Tatal. Dumnezeu-Unul, Care are o singura fire, exista ca

Treime cele avind fiecare proprietati unice, personale. Crezul de

la Niceea devine curind punctul de referinta al intregii traditii ortodoxe, in special al

sinoadelor posterioare. Exista parerea ca celelalte sinoade nu sint altceva decit

confirmarea si explicarea ortodoxiei de la Niceea. De altfel, sinoadele ulterioare

incep cu rostirea Simbolului de la Niceea. Actele sinodului nu s-au pastrat, dar

Eusebiu al Cezareii (in Vita Constantini) face o descriere pe larg a dezbateririlor.

Sinodul promulga 28 de canoane, care prevad, printre altele, sarbatorirea Pastelui in

zi de Duminica, dar nu in acelasi timp cu pastele iudaic; organizarea Bisericii dupa

provinciile adminstrative ale imperiului; prezenta a trei episcopi liturgisitori in

hirotonia episcopala.

2. Sinodul de la Constantinopol (mai-iulie 381) este convocat de imparatul

Teodosie (379-395), fara consultarea papei Damas I (366-387), cu intentia de a pune

capat controversei ariene, care a continuat si dupa Sinodul de la Niceea, datorita

sprijinului dat de chiar imparatul Constantin semiarienilor (imparatul exileaza pe

sfintul Atanasie la Treves) si mai ales persecutiei in care succesorii lui Constantin

Constantia (350-361), sora lui Constantin, Constant si Valens ( 378) o

2


3/10

declanseaza impotriva ortodocsilor de la Niceea. Sinodul este chemat sa se pronunte

in legatura cu doua erezii ale timpului: cea sustinuta de Macedonie, episcop de

Constantinopol care nega deplina dumnezeire a Duhului Sfint, spunind ca este o

creatrua a Fiului si cea a lui Apolinarie, episcop de Siria, care nega prezentasufletului rational (sau spiritul) in Hristos, acesta fiind inlocuit cu Cuvintul. Sindoul

reia doctrina de la Niceea asuprea Sfintei Treimi doctrina intarita apoi de teologia

trinitara a parintilor capadocieni, Vasile, Grigorie de Nazianz si Grigorie de Nyssa,

care au impus cu autoritate formula: - si adauga articolele privitoare la Duhul Sfint. Impotriva lui

Macedonie, , fara sa foloseasca , afirma ca

Duhul este . Sinodul respinge

apolinarismul, in expresia . Simbolul

din 381 va deveni crezul clasic, ecumenic, al Bisericii crestine. El va patrunde in

liturghie si va fi confirmat de toate sinoadele ulterioare sub denumirea de crez

niceoconstantinopolitan. In canonul 3, sinodul fixeaza ordinea celor cinci

patriarhate, tinind seama de situatia politica a vremii. Roma se bucura de o

preeminenta de onoare, iar Constantinopolul ocupa locul doi, avind privilegii egale

cu , Roma.

3. Sinodul de la Efes (iunie-iulie 431) este convocat de imparatul Teodosie al II-lea

(408-450), cu scopul de a clarifica disputa dintre Nestorie ( 451), episcop de

Constantinopol (in 428), si Chiril al Alexandriei (412-444) [acesta fiind nepotul

patriarhului Teofil (385-412), cel care a manevrat depunerea si exilul sfintului Ioan

Gura de Aur (407)]. Nestorie apare ca fondatorul unei noi erezii potrivit careia

exista doua persoane distincte in Cuvintul intrupat; de aceea Fecioara Maria nu

poate fi numita , ci numai . La insistenta lui Chiril, sinodul (153 de episcopi) defineste doctrina

despre unirea celor doua firi in persoana unica a Cuvintului si doctrina despre

3


4/10

Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu, condamna si depune pe Nestorie,

inainte de sosirea legatilor papei Celestin I (422- 432) si a episcopilor din Antiohia,

care in cele din urma accepta doctrina si procedura lui Chiril. Dupa condamnarea

nestorianismului (Nestorie n-a participat la sinod), discipolii lui Nestorie se despartde Biserica oficiala si formeaza o Biserica separata, in Persia, cu sediul la Seleucia.

Biserica Orientului, sau , din Persia, a depus un efort misionar cu

totul remarcabil in secolele urmatoare. Dar raspindirea islamismului in imperiul

mongol si mai cu sema masacrul savirsit de Tamerlan au pus capat acestui avint

misionar al crestinismului nestorian.

4. Sinodul de la Calcedon (8 oct. 1 nov. 451), convocat de imparatul Marcian

(450-457), care a participat la sinod insotit de Pulcheria, sora imparatului Teodosie,

s-a tinut in biserica Sfinta Eufimia, cu sprijinul deplin al papei Leon I (440-461).

Sinodul trebuia sa se pronunte in legatura cu monofizismul, erezie care refuza

distinctia dintre persoana - si natura - , afirmind ca daca

Hristos e o persoana, El nu poate avea doua naturi. Erezia era propovaduita de

Eutihie (378-cca.454), calugar din Constantinopol, discipol al lui Chiril si adversar a

lui Nestorie, care sustinea ca Hristos nu are decit o singura natura (mono-physis),

cea dumnezeiasca, trupul uman fiind luat numai in aparenta. Un sinod provincial,

convocat in 448, de Flavian, patriarhul Constantinopolului, condamna ca eretic pe

Eutihie. In apararea acestuia se ridica Dioscur, patriarhul Alexandriei, care convinge

pe imparatul Teodosie II sa convoace un sinod in 449 la Efes, sinod dominat de

Dioscur si de calugari, la care se obtine reabilitarea lui Eutihie si depunerea lui

Flavian. Intr-o scrisoare catre Flavian, papa Leon I condamna monofizismul,

aparind doctrina ortodoxa despre Iisus Hristos, Care


5/10

nefiind deloc suprimata prin unirea lor, fiecare natura pastrind, dimpotriva,

particularitatea ei, ambele concurgind intr-o singura forma, o singura persoana si o

singura ipostasa>>, lui Leon I catre Flavian nu a pus sfirsit ereziei

monofizite, de aceea imparatul Marcian convoaca un nou sinod, in 451 la Calcedon,la care asista 600 de episcopi (cinci din Occident). Sinodul nu si-a insusit Scrisoarea

papei Leon I catre Flavian, ci a alcatuit o noua definitie dogmatica, in care se

condamna nomofizismul, marturisind credinta .

Sinodul reabiliteaza pe Teodoret de Cyr si Iba de Edessa, inalta scaunul de Ierusalim

la treapta de patriarhat, confirma hotarirea sinodului din 381 prin care

Constantinopolul ocupa rangul al doilea in Biserica, dupa Roma, largindu-I-se

dreptul de jurisdictie asupra Traciei, Pontului si Asiei Mici. Canonul 28, care n-a

fost acceptat de Papa Leon I, afirma clar ca Roma ocupa rangul intii in Biserica

deoarece e si nu pentru ca ar fi (V.

CALCEDON, PENTARHIE, PRIMUS INTER PARES). Dogma hristologica de la

Calcedon n-a fost acceptata de Biserica copta din Egipt, care pastreaza

monofizismul ca doctrina adevarata, pentru a exprima in acest fel nemultumirea fata

de dominatia grecilor in Biserica Orientala. Astfel se formeaza Bisericile

monofizite, negrecesti, impotriva ()adica

ortodocsilor greci care accepta Calcedonul.

5. Sinodul al II-lea de la Constantinopol (mai-iunie 553) este convocat de

imparatul Justinian cel Mare (527-565) cu intentia de a impaca monofizismul cu

ortodoxia, date fiind repercusiunile politice ale respingerii Calcedonului de catre

Biserica Egiptului. O asemenea incercare fusese deja facuta de imparatul Zenon

(479-491), care a publicat un decret de unire, , propunind o formula

de compromis (intocmita de Accaciu, patriarhul Constantinopolului si Petru,

5


6/10

patriarhul monofizit de Alexandria), dupa care numai deciziile sinoadelor anterioare

Calcedonului sint obligatorii pentru credinta. Imparatul Justinian promulga un edict

(imparatul publicase o lucrare in care enumera erorile lui Origen, continute in

Despre Principii), prin care condamna cele , si pe cei trei teologicare apareau a fi propagatorii nestorianismului: persoana si opera lui Teodoret de

Cyr (intre 393-460), prieten al lui Nestorie, care scrisese impotriva lui Chiril si

contra sinodului de la Efes, si scrisoarea lui Iba de Edessa (380-457) in care acesta

apara pe Teodor de Mopsuestia si respinge argumentele lui Chiril. Opozitia

episcopilor africani si reactia papei Vigiliu, impotriva modului in care imparatul

voia sa impuna un edict de credinta, sileste pe Justinian sa convoace un sinod

general la care participa 165 de episcopi ci care condamna cele .

Cu toate acestea, sinodul se tine si anatematizeaza pe cei ce sustin ce e condamnabil

in cele . Sinodul se pronunta in mod clar pentru si respinge pe cei care confunda sau separa firile dupa unire. Hristos

este , chiar dupa ce unirea dupa ipostas a avut loc. Sinodul da o

interpretare corecta expresiei monofizite a teologilor din Alexandria, , afirmind ca unirea dupa ipostas pastreaza

cele doua naturi, unite fara confuzie si fara separare, intr-o singura persoana.

Sinodul aproba formula liturgica si condamna invataturile sustinute de Arie,

Eunomie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie si Origen. La inceput, papa

Vigiliu n-a acceptat aceasta condamnare, dar in 554 recunoaste caracterul ecumenic

al acestui sinod.

6. Al treilea sinod ecumenic de la Constantinopol (noiembrie 680 septembrie

681), convocat de imparatul Constantin al IV-lea Pogonatul (648-685), s-a reunit in

sala Cupolei (trullos) a palatului, pentru a formula credinta adevarata fata de erezia

monotelismului (thelisisi>> = vointa). Erezia a fost pusa in circulatie de imparatul

6


7/10

Heraclius (610-641), intr-o marturisire de credinta publicata in 638, ,

compusa de patriarhul Serghie si acceptata de papa Honorius (625-638). Invatatura

ca Hristos are doua naturi, desi dupa intrupare are numai o vointa (monotelism) sau

o singura (monoenergism), putea sa atraga pe monofizitii moderati, darea contravenea Calcedonului. Imparatul Constant al II-lea interzice discutiile despre

cele doua vointe in Hristos. In aceste conditii, ortodoxia este aparata, cu pretul

martiriului, de papa Martin I ( 655 in exil in Crimeea) si de sfintul Maxim

Marturisitorul. Sinodul, in prezenta imparatului si a legatilor papei Agathon (678-

681), condamna pe Sergie si respinge scrisorile lui Honorius catre Serghie,

acuzindu-l de a fi monotelit. Sinodul recunoaste, in acord cu invatatura

, ca in Hristos exista doua vointe naturale si doua lucrari naturale,

firea omeneasca avind vointa ei proprie, care se supune de bunavoie vointei

dumnezeiesti, fiind pe deplin indumnezeita. Sinodul face un rezumat al dogmelor

promulgate de sinoadele precedente, un fel de redefinire a doctrinei despre persoana

Fiului lui Dumnezeu.

Deoarece sinoadele din 553 si 680-681 nu s-au ocupat cu problemele disciplinare,

imparatul Justinian convoaca in 692, in aceeasi sala a palatului (in trullo), un sinod

general cu scopul de a decreta canoane, in completarea celor doua concilii

precedente, al cincilea si al saselea, (de unde denumirea de synodus quinisextus).

Sinodul confirma canonul 28 de la Calcedon, se pronunta pentru casatoria preotilor

inainte de hirotonie, critica unele obiceiuri ale Bisericii Apusene, stabilind

impartasirea sub ambele forme (piine si vin) si folosirea piinii dospite (artos) la

Euharistie.

7. Al doilea sinod ecumenic de la Niceea (septembrie octombrie 787) este

convocat de imparateasa Irina (780-790), regenta lui Constantin al VI-lea (771-797),

pentru a se pronunta in legatura cu cultul icoanelor. Leon al III-lea Isaurul (717-741)

7


8/10

publica un edict in 727, prin care interzice cultul icoanelor si reprezentarea picturala

in general, considerind aceasta drept idololotrie. Imparatul numeste un patriarh

iconoclast, iar impotriva papei Grigorie al III-lea (731-741) care excomunicase pe

iconoclasti, trece sub jursdictia Constantinopolului provincia Iliriei. Succesorul sau,Constantin al V-lea Copronim (741-775) convoaca un sinod in 754 la

Constantinopol, care condamna cultul icoanelor si excomunica pe toti anti-

iconoclastii, inclusiv pe Ioan Damaschinul, aparatorul cel mai aprig al venerarii

icoanelor. Imparateasa Irina, cu sprijinul patriarhului Tarasie si cu acordul papei

Adrian I (771-795), convoaca un alt sinod, tot la Niceea (350 de parinti) sinod care

anuleaza deciziile celui din 754 si care formuleaza invatatura ca obiectul venerarii

este persoana reprezentata pe icoana, facind o distinctie intre adorare (latreia) care

este rezervata numai lui Dumnezeu si cinstire (proskynesis) ce se cuvine sfintilor (v.

ICOANA). Sinodul n-a fost acceptat de catre Bisericile din imperiul lui Carol cel

Mare (Germania, Franta, Spania). Sinodul de la Francfurt (794) si se pronunta impotriva cultului icoanelor.

Cu toata opozitia patriarhului Nichifor, a lui Teodor Studitul si a calugarilor in

general, iconoclasmul persista datorita perscutiei declansate de imparatii bizantini.

De abia sub imparateasa Teodora cultul icoanelor a fost restabilit (842), fapt in

amintirea caruia s-a instituit sarbatoarea Ortodoxiei, in prima Duminica a postului

Pastelui. Iconoclasmul este ultima erezie care a facut obiectul unui sinod ecumenic.

Biserica ortodoxa recunoaste numai sapte sinoade ecumenice. Este adevarat ca

un sinod tinut la Constantinopol (879-880), la care participa legatii papei Ioan al

VIII-lea (872-882), incearca sa restaureze comuniunea dintre Orient si Occident, atit

de mult zdruncinata datorita ambitiei papilor de a fi considerati de orientali ca

instanta de apel. Sinodul recunoaste pe Fotie (820-891) ca patriarh [Fotie inlocuise

pe Ignatie in 858, dar nu a fost recunoscut de papa Nicolae I (858-867) si fusese

8


9/10

apoi condamnat de sinodul din Constantinopol (869-870), convocat de Vasile I

Macedoneanul (867-886); la rindul sau Fotie depusese pe papa, criticind aspru

activitatea misionarilor catolici in Bulgaria a carei populatie fusese convertita de

Bizant in 864 , pe care ii acuza de erezie]. Sinodul se pronunta impotrivaadaosului si recunoaste egalitatea dintre Roma si Constantinopol,

desigur Roma avind ( ). Unii sustin ca recunoasterea acestui

sinod ca sinod de reconciliere ar fi de o mare valoare practica in vederea reducerii

schismei. Punctul de plecare al shismei din 1054 se afla in tendinta papilor de a

aseza Orientul sub autoritatea lor directa, lasind rasaritenilor impresia ca autonomia

lor este contestata. Din punct de vedere teologic, separarea a fost provocata de

, asa cum arata patriarhul Fotie in tratatul sau , in care condamna pe latini ca eretici.

Importanta sinoadelor ecumenice rezida in faptul ca: a) prin continutul lor dogmatic,

ele constituie legatura de unitate cea mai solida intre toate Bisericile locale, in

primul mileniu crestin; b) ele au impus autoritatea si metoda colegiala, conciliara,

care a mentinut si slujit ideea ecumenica; c) sinoadele au redresat sau reconstituit

unitatea vizibila a crestinsmului, de aceea unirea Bisericilor trebuie sa faca obiectul

unui acord ecumenic.

Pr. Prof. Dr. Ion Bria,

"Dictionar de Teologie Ortodoxa", EIBMBOR, 1981, pag. 337-343.

Sfantul Petru a fost episcop al Romei?

9


10/10

In Noul Testament si in epoca apostolica, nu este nici urma de episcopat,

nici macar un indiciu sigur despre prezenta Sfantului Petru la Roma. Prezenta lui la

Roma este insa documentata intr-un timp si intr-un fel...

Sfantul Ioan Damaschin - Dumnezeu nu este cauza raului

Trebuie sa se stie ca este obiceiul dumnezeiestii Scripturi sa numeasca

ingaduinta lui Dumnezeu activitatea Sa, ca atunci cand spune apostolul in epistola

catre romani: "Sau n-are olarul putere peste lutul lui sa faca din aceeasi framntatura

un vas de onoare sau un vas de rusine? (Doctrina suveranitatii lui Dumnezeu).

Tatal ceresc - Dumnezeire izvoratoare

Acest Nume Dumnezeiesc apare in teologia Sfantului Dionosie

Areopagitul sec. V fie in formularea: "Iar singurul izvor al Dumnezeirii celei mai

presus de fire este Tatal II, 5 fie intr-o alta: Tatal este Dumnezeire izvoratoare.

10

SCURT ISTORIC AL SINOADELOR ECUMENICE

Documents

Transcript of SCURT ISTORIC AL SINOADELOR ECUMENICE