Scurt istoric ştiinţific al psihoterapiei

1. Naşterea psihoterapiei moderne este datată cu aproximativ 100 de ani în urmă, odată cu celebra pacientă a lui J. Breuer, Anna O.

2. termenul de psihoterapie a apărut în Anglia şi aparţine psihiatrului D.H. Tuke – promotorul unui curent de gândire medical psihologică ce încearcă să ateste influenţa spiritului asupra corpului. Lucrarea sa de referinţă se numea „Influenţa minţii asupra corpului în stare de sănătate şi boală”

3. Termenul de psihoterapie a fost consacrat însă în Franţa, odată cu studiul lui Bernheim „Hipnoză, sugestie şi psihoterapie” (1891), termenul fiind apoi preluat atât de medici cât şi de scriitori. St. Zweig vorbea de „vindecarea spiritului prin spirit” şi „vindecarea corpului prin spirit”

4. Zweig a fost probabil influenţat de Charcot, autorul afirmaţiei axiomatice „pentru boală psihică, tratament psihic”. Fiind titularul primei catedre de psihiatrie din lume, Charcot înfiinţează la Spitalul Salpetriere un adevărat centru de perfecţionare în domeniul bolilor mintale, unde au lucrat ca asistenţi nume celebre în psihiatrie: Freud, Binet şi Bernheim

5. Un impuls decisiv în dezvoltarea psihoterapiei l-au constituit ideile lui Bernheim care reanalizează şi reconsideră ideile postulate de profesorul său Charcot asupra fenomenelor sugestiei şi hipnozei şi pune bazele psihanalizei. Bernheim consideră hipnoza ca fiind un somn determinat prin sugestie, iar orice sugestie (deci şi hipnoza) constituie o abordare superficială ce se adresează în special simptomelor. Psihoterapia autentică trebuie să meargă în profunzime, căutând elucidarea şi respectiv eliminarea rădăcinilor tulburării – acestea fiind premisele psihanalizei

6. O contribuţie importantă la dezvoltarea psihoterapiei a adus-o Piere Janet, care, inspirat din ideile Şcolii de la Salpetriere, publică lucrarea „Medicaţiile psihologice” şi ţine două conferinţe (Boston şi Paris) referitoare la noţiunile psihologice implicate în metodele de psihoterapie

7. Alfred Binet propune extinderea aplicării sugestiei şi în general a psihoterapiei în domenii extramedicale, în special în cel al pedagogiei.

8. Psihoterapia modernă foloseşte la rândul ei idei preluate din psihopedagogie, sociologie, etică, filosofie

Ca tehnică terapeutică psihoterapia este în fapt o expresie a culturii, care include reguli de conduită şi valori morale, care, la rândul lor, descind din norme şi modele culturale

Tehnicile de psihoterapie, deşi inspirate de o anumită teorie psihologică sau de un anumit curent filosofic, sunt o expresie a practicii medicale. Dar, tulburarea mintală implică atât în simptomatologie dar mai ales în etiologie o componentă socială iar soluţiile propuse de psihoterapie reflectă spiritul vremii în care trăieşte subiectul şi sunt o expresie a culturii acesteia. În acest sens, psihoterapia nu urmăreşte doar eliminarea simptomelor ci şi asimilarea unor norme de conduită expectate de societate, dar şi asimilarea normelor culturale şi în special a valorilor morale

Accepţiunile psihoterapiei

Odată cu creşterea complexităţii şi a numărului metodelor sale, definirea psihoterapiei a devenit din ce în ce mai dificilă, fiind marcată adesea de ambiguitate

În ansamblu, definiţiile psihoterapiei pot fi sistematizate în mai multe categorii:1. Definiţii acţional operaţionale, care consideră că

„psihoterapia constituie un demers mutual între terapeut şi pacient, demers orientat spre investigarea şi înţelegerea naturii suferinţei psihice a celui din urmă în scopul vindecării suferinţei” Karasu

o relaţie de îngrijire profund umană şi de încredere reciprocă între două persoane, în care pacientul suferă de o tulburare psihică, iar terapeutul posedă pregătirea, aptitudinile şi motivaţia pentru a diminua această suferinţă, prin interacţiuni conştiente, verbale şi nonverbale”

2. Definiţii descriptiv – didactice prezintă psihoterapia ca: O disciplină ştiinţifică destinată să faciliteze schimbări ale

comportamentului uman prin operaţii tehnice specifice sau ca: O procedură de tratament sau un ansamblu de proceduri mediate printr-un

schimb verbal între pacient şi clinician, al cărui scop este ameliorarea simptomelor şi îmbunătăţirea adaptării sociale

3. Definiţii descriptiv – comprehensive, care consideră psihoterapia ca: O formă de tratament psihologic, structurată în tehnici şi metode specifice,

aplicate în mod deliberat, în grup sau individual, de către un terapeut specializat:

a. omului sănătos, aflat în dificultate, căruia îi conferă confortul moral şi o mai bună sănătate

b. celui cu dificultăţi de relaţionare, în scopul unei mai bune integrăric. celui suferind somatic, pe care îl conduce spre alinared. celui alienat, căruia îi dezvoltă capacităţi de reorientare în viaţă şi

de resocializare