Scrisoarea I
2
Scrisoarea I a) Scrisoarea I este o sinteză a temelor universului eminescian: natura, iubirea, mitul, istoria, omul şi societatea, poetul şi poezia, conştiinţa şi materia. Textul are o compoziţie modernă, secvenţială, în care temele şi motivele, ideile şi miturile se întrepătrund, ceea ce dă textului o structură complexă. Formal este o epistolă, prin conţinut este o meditaţie, prin spiritul critic – o satiră, în secvenţa a treia – un imn, prin problematică, fire narative şi prototipuri umane este un poem. Prima secvenţă aduce un tablou romantic, nocturn, dominat de simbolul lunii, care sugerează conştiinţa universală, principiul feminin, şi are rolul de a transfigura realitatea: Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi! . Temele se derulează interferându-se. Tema omul şi societatea este dezvoltată printr-o suită de litote: microscopice popoare, muşti de-o zi, muşuroaie de furnici, lume mică ce se măsură cu cotul, imagini care au drept numitor comun conceptul de fortuna labilis. De aici o interferenţă cu motivul viaţa şi moartea: Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, / Că-ndărătu-i şi nainte-i întuneric se arată. Conceptul de lume ca vis îl găsim sintetizat în versul: Căci e vis al nefiinţii universul cel himeric. Secvenţa a doua a textului dezvoltă tema omul şi societatea, prezentând câteva prototipuri umane: – filosoful (Altul caută în lume şi în vreme adevăr) – negustorul (Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii) – regele (Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac) – săracul (Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac) – geniul (Iar colo bătrânul dascăl cu-a lui haină roasă-n coate) , care este centrul universului, fiindcă în el stă spiritul, care generează şi susţine lumea (Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr). El devine atotputernic, fiindcă nu are niciun obstacol. Conştiinţa universală este penetrată de cel ce are Cunoaşterea, care-l integrează în Sinele .De aceea Universul fără margini e în degetul lui mic. b) Scrisoarea I este o meditaţie pe tema fortuna labilis, exprimată deplin prin versuri ca: Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii . Este tema care generează secvenţele de început şi de sfârşit, concentrate pe simbolul luna, sugerând mitul Sfânta Lună. Influenţat de gândirea indiană, Eminescu meditează asupra sensului vieţii. Sensul vieţii este aflarea adevărului, Scrisoarea I este şi o meditaţie pe tema poetul şi poezia, De aceea laudele pentru omul de geniu nu sunt un scop, fiindcă, dacă a ajuns să aibă
-
Upload
alexpanduru1 -
Category
Documents
-
view
10 -
download
2
description
eSEU
Transcript of Scrisoarea I
Scrisoarea I
Scrisoarea I
a) Scrisoarea I este o sintez a temelor universului eminescian: natura,
iubirea, mitul, istoria, omul i societatea, poetul i poezia, contiina i materia.
Textul are o compoziie modern, secvenial, n care temele i motivele,
ideile i miturile se ntreptrund, ceea ce d textului o structur complex.
Formal este o epistol, prin coninut este o meditaie, prin spiritul critic o
satir, n secvena a treia un imn, prin problematic, fire narative i prototipuri
umane este un poem.
Prima secven aduce un tablou romantic, nocturn, dominat de simbolul
lunii, care sugereaz contiina universal, principiul feminin, i are rolul de a
transfigura realitatea: Strbtute de-al tu farmec ie singur-i ari!. Temele se
deruleaz interferndu-se. Tema omul i societatea este dezvoltat printr-o
suit de litote: microscopice popoare, muti de-o zi, muuroaie de furnici, lume
mic ce se msur cu cotul, imagini care au drept numitor comun conceptul de
fortuna labilis. De aici o interferen cu motivul viaa i moartea: Cum c lumea
asta-ntreag e o clip suspendat, / C-ndrtu-i i nainte-i ntuneric se arat.
Conceptul de lume ca vis l gsim sintetizat n versul: Cci e vis al nefiinii
universul cel himeric.
Secvena a doua a textului dezvolt tema omul i societatea, prezentnd
cteva prototipuri umane:
filosoful (Altul caut n lume i n vreme adevr)
negustorul (Iar altu-mparte lumea de pe scndura trbii)
regele (Vezi pe-un rege ce-mpnzete globu-n planuri pe un veac)
sracul (Cnd la ziua cea de mne abia cuget-un srac)
geniul (Iar colo btrnul dascl cu-a lui hain roas-n coate), care este
centrul universului, fiindc n el st spiritul, care genereaz i susine lumea
(Aa el sprijin lumea i vecia ntr-un numr). El devine atotputernic, fiindc nu
are niciun obstacol. Contiina universal este penetrat de cel ce are
Cunoaterea, care-l integreaz n Sinele .De
aceea Universul fr margini e n degetul lui mic.
b) Scrisoarea I este o meditaie pe tema fortuna labilis, exprimat deplin
prin versuri ca: Deopotriv-i stpnete raza ta i geniul morii. Este tema care
genereaz secvenele de nceput i de sfrit, concentrate pe simbolul luna,
sugernd mitul Sfnta Lun. Influenat de gndirea indian, Eminescu
mediteaz asupra sensului vieii. Sensul vieii este aflarea adevrului, Scrisoarea I este i o meditaie pe tema poetul i poezia, De aceea laudele
pentru omul de geniu nu sunt un scop, fiindc, dac a ajuns s aib
Cunoaterea, spiritul se desctueaz de iluzia vieii. Lumea, realitatea senzorial, cunoaterea
relativ prin simuri trebuiesc integral prsite,
De aici drumul Cunoaterii se deschide: n prezent cugettorul nu-i oprete
a sa minte. El, Cunosctorul, omul de geniu, trebuie s afle c adevrata
valoare se impune dup moartea sa, prin faptul c ea conine adevratele
lumini. Poezia este, deci, un mesaj esenial, rostit de cel care are Cunoaterea
revelat, aa cum vor dori s-l formuleze poeii expresioniti de mai trziu.
Sensul poeziei, valoarea cunoaterii i a vieii, a poetului i a filosofiei este
pierderea identitii eului
