Scrisoare de Recomandare Profesor

2
Universitatea din Pitești Adresa: Pitești, Str. Târgul din Vale, nr.1, Argeș Pagina web: www.upit.ro SCRISOARE DE RECOMANDARE În calitatea mea de profesor la Universitatea din Pitești, l-am cunoscut pe studentul Barbu Alexandru în cadrul cursului și laboratorului de “Dispozitive Tehnologice” , în anul universitar 2014/2015, la Facultatea de Mecanică și Tehnologie din cadrul Universității din Pitești. În timpul celui de-al doilea semestru universitar al anului 2014, Barbu Alexandru a participat la cursul pe care îl coordonez, iar astfel am avut ocazia de a-i evalua proiectul realizat pentru evaluarea activităților de semestru și pot da asigurări asupra competențelor ei metodologice și a nivelului ei înalt de cunoștințe. Totodată, am observat capacitatea lui de gândire critică și de abordare proactivă, atât a temelor individuale, cât și a celor de grup. Pe parcursul studiilor urmate s-a achitat în mod conștiincios de toate sarcinile primite, desfășurând o activitate concretizată în rezultate foarte bune. A fost apreciat permanent de către toate cadrele didactice pentru modul în care a lucrat în cadrul orelor de laborator și proiectelor, unde a avut o contribuție meritorie prin soluțiile și activitatea personală. Menționez, de asemenea, că am remarcat pe parcursul activității desfășurate, calități de bun organizator, spirit de echipă, pricepere în aplicarea cunoștințelor teoretice în practică, adaptare rapidă la noile condiții de lucru simultan cu respectarea eticii profesionale.

Transcript of Scrisoare de Recomandare Profesor

Universitatea din Piteti Adresa: Piteti, Str. Trgul din Vale, nr.1, Arge

Pagina web: www.upit.ro

SCRISOARE DE RECOMANDARE

n calitatea mea de profesor la Universitatea din Piteti, l-am cunoscut pe studentul Barbu Alexandru n cadrul cursului i laboratorului de Dispozitive Tehnologice , n anul universitar 2014/2015, la Facultatea de Mecanic i Tehnologie din cadrul Universitii din Piteti. n timpul celui de-al doilea semestru universitar al anului 2014, Barbu Alexandru a participat la cursul pe care l coordonez, iar astfel am avut ocazia de a-i evalua proiectul realizat pentru evaluarea activitilor de semestru i pot da asigurri asupra competenelor ei metodologice i a nivelului ei nalt de cunotine. Totodat, am observat capacitatea lui de gndire critic i de abordare proactiv, att a temelor individuale, ct i a celor de grup.

Pe parcursul studiilor urmate s-a achitat n mod contiincios de toate sarcinile primite, desfurnd o activitate concretizat n rezultate foartebune. A fost apreciat permanent de ctre toate cadrele didactice pentru modul n care a lucrat n cadrul orelor de laborator i proiectelor, unde a avut o contribuie meritorie prin soluiile i activitateapersonal.

Menionez, de asemenea, c am remarcat pe parcursul activitii desfurate, caliti de bun organizator, spirit de echip, pricepere n aplicarea cunotinelor teoretice n practic, adaptare rapid la noile condiii de lucru simultan cu respectarea eticii profesionale.

Pentru calitile prezentate il recomand pe domnul Barbu Alexandru pentru un post n cadrul companiei dumneavoastr. V stau la dispoziie pentru detalierea acestor informaii.

.l dr.ing. Daniela Monica Iordachee-mail: [email protected]

Telefon:0766 11 22 33Semntura: