Universitatea din OradeaFacultatea de Ştiinţe Economice

Forma de învăţământ: ZI

REFERAT LA DISCIPLINAISTORIA GÂNDIRII ECONOMICE

COORDONATOR: Afrodita BORMA STUDENTE:Anamaria – Manuela HercuţAndreea Lencar Florentina – Sorina Fodor AN I, ECTS, GR. 2

ORADEA– 03. 04. 2012 –

Semestrul II

CAP. I. OPTIMISMUL LIBERAL FRANCEZ

1. JEAN BAPTISTE SAY

(1767 – 1832)

Jean Baptiste Say este considerat cel mai reprezentativ economist al liberalismului clasic francez.

Considerând că obiectul economiei politice este “simpla expunere a manierei în care se formează, distribuie şi consumă bogăţiile”, Say va aborda procesele de producţie, schimb şi repartiţie, elaborând o schemă clară a distribuţiei bogăţiilor, care lipsea atât la Smith, cât şi la Ricardo.

• A introdus conceptul de întreprinzător ca principal agent al producţiei;

• A definit producţia ca o creaţiune de utilitate;

• A elaborat teoria factorilor de producţie;

• A pus bazele teoriei utilităţii, valorii şi repartiţiei;

• A formulat legea “debuşeelor”.

2. CLAUDE FREDERIC BASTIAT

Un alt reprezentant al şcolii clasice franceze, demn de a fi reţinut într-o istorie a doctrinelor economice, este Frederic Bastiat, discipol a lui J. B. Say şi B. Franklin şi confrate de idei cu americanul C. H. Carey.

(1801 – 1850)

Punctul de plecare a lui Claude Frederic Bastiat în elaborarea gândirii sale economice l-a constituit concepţia lui Say cu privire la bogăţie şi sfera productivă.

Teoria valorii

Plecând de la valoarea – muncă a lui Ricardo, Bastiat constată nonconformitatea acesteia cu realitatea (o perlă găsită este la fel de valoroasă ca una extrasă) şi caută o altă explicaţie, cel puţin la fel de normativă.

Putem spune că această teorie a valorii ar fi fost suficientă pentru a-i asigura un loc autorului francez în istoria gândirii economice.  

Teoria rentei

El consideră că pământul, natura în general, oferă oamenilor produsele lor în mod gratuit, iar preţul plătit pentru ele acoperă, de fapt, doar cheltuielile făcute de proprietar.

În concluzie, Bastiat considera că ideea ricardiană a sporirii preţurilor pe măsura dezvoltării societăţii este odioasă şi neadevărată. 

CAP. II. SINTEZA ŞCOLII CLASICE DE ECONOMIE POLITICĂ REALIZATĂ DE JOHN

STUART MILL

Analiza mecanismelor economice

1. Producţia

În privinţa producţiei, gândirea lui Mill nu a fost cu întru totul originală. Iniţial el a considerat că există doar doi factori de producţie:

1.Munca 2.Natura

•Muncă •Natură •Capital•

În timp ce munca şi natura sunt consideraţi factori de producţie originari, capitalul este „derivat” şi rezultă prin

acţiunea omului asupra naturii.

La fel ca Jean Baptiste Say, ultimul clasic englez, John Stuart Mill, a extins sfera muncii productive la toate activităţile creatoare de utilitate.

1),,utilitati fixate si incorporate in obiecte exterioare , prin munca folosita pentru a conferi obiectelor materiale proprietati care le fac proprii pentru a servi fiintelor umane’’2),, utilitati fixate si incorporate in fiinte umane . In acest caz munca este destinata a conferi oamenilor acele calitati care ii fac proprii pentru a-si fi utili lor insisi sau altora’’, aici se pot include educatorii , medicii, preotii , aparatul statal .3),, utilitati care nu sunt fixate sau incorporate in nici un obiect, nu lasa nici o urma , dar care produc un serviciu util si se recunosc prin cresterea calitativa a oamenilor sau lucrurilor’’-aici se pot include actorii , muzicienii, oratorii , militarii, marinarii .

2. Repartiţia

Pentru Mill nu există decât trei categorii de venituri şi de participanţi la procesele producţiei şi repartiţiei:

•Salariul pentru muncitor

•Profitul pentru capitalist

•Renta pentru proprietarul funciar

3. Salariul

Salariul efectiv depinde de raportul cerere-ofertă, adică de relaţia dintre importanţa populaţiei muncitoare (oferta), pe de o parte, şi creşterea fondurilor destinate plăţii salariilor (cerere) pe de alta parte.

4. Profitul

Pentru J.S.Mill – care a identificat întreprinzătorul cu capitalismul, profitul constituia venitul capitalului. Dobânda era o formă particulară a profitului.

5. RentaRenta funciară este venitul proprietarului funciar. J.S.Mill explică apariţia rentei funciare prin două condiţii: 1. Terenurile de o anumită fertilitate au caracter limitat 2. Costurile de producţie unitare sunt diferite pe terenuri cu fertilitate deosebită “unele faţă de altele”.

6.Schimbul

In analiza mecanismelor schimbului, Mill a tratat la început problemele valorii şi preţurilor. Teoria lui a încercat o reconciliere între teoria “obiectivă” şi cea “subiectivă”.

7.Teoria comerţului internaţional

Mill a apreciat că avantajele din schimbul internaţional sunt repartizate între ţările coschimbiste în funcţie de “raportul de schimb” (“ Terms of Trade”). Cel care poate obţine mai mult, furnizând mai puţin, este cel care câştigă mai mult.

8.Studiul transformării economieiConsiderând valorile de schimb ca

raporturi în care mărfurile se schimbă unele pe altele, Mill a apreciat că este imposibil ca toate valorile să evolueze în acelaşi sens. Spre deosebire de Ricardo, care analiza o singură variabilă a dezvoltării, profitul, Mill a avut în vedere trei asemenea factori:

•Populaţia

•Capitalul

•Tehnica

Gânditorul englez a sesizat, foarte clar, structura internă a capitalului. O parte a capitalului se foloseşte pentru

cumpărarea de mijloace de muncă (capital fix). O alta este destinată

cumpărării de obiecte ale muncii (capital circulant). În sfârşit, o altă

parte se foloseşte pentru plata salariilor muncitorilor angajaţi

(capital circulant).

CAP. III. Optimismul liberal al lui Adam Smith şi “teoria mâinii invizibile”

Adam Smith (botezat pe 5 iunie S.N. 16 iunie 1723 – în Kirkcaldy d. 17 iulie 1790) a fost un economist, om politic şi filozof scoţian. Data exactă a naşterii lui Adam Smith nu este cunoscută, el a fost totuşi botezat la 5 iunie 1723 la Kirkcaldy, comitatul Fife, Scoţia.

Publicarea cărţii "Bogăţia Naţiunilor" a lui Adam Smith în 1776, este considerată originea Economiei ca stiinţă. Clasicii au scris într-o epoca in care industria cunostea o dezvoltare fără precedente.

Preocuparea principală a fost creşterea economică şi teme relaţionate cum sunt distribuţia,valoarea, comerţul internaţional, etc. 

Unul din obiectivele sale principale a fost denunţarea ideilor mercantiliste restrictive ale liberei concurenţe ce erau înca foarte extinse pe timpul epocii sale. Dupa Adam Smith statul trebuia sa se abţina să intervină în economie deoarece oamenii acţionau liber în căutarea propriului interes, exista o mână invizibilă ce le convertea eforturile în beneficii pentru toţi.

Mâna invizibilă este o metaforă folosită de Adam Smith pentru a explica cum se realizează bunăstarea generală în circumstanţele în care fiecare individ îşi urmăreşte propriul interes.Unul dintre citatele cele mai elocvente în acest sens este următorul: „Fiecare individ urmăreşte numai avantajul său, asfel, în acest caz, ca şi în multe altele, el este condus de o mână invizibilă, ca să promoveze un scop ce nu face parte din intenţia lui.”

Conform lui Adam Smith indivizii care îşi urmăresc propriul interes promovează interesul societăţii, deşi cursul acţiunilor lor nu au în vedere interesul public, mai efectiv decât cei care în mod intenţionat doresc acest lucru.În cadrul mecanismului pieţei, guvernat de acest principiu, acţiunile cele mai eficiente şi benefice vor fi şi cele mai profitabile.

„Este pentru propriul său profit ca omul să-şi angajeze capitalul în sprijinul industriei; astfel, întotdeauna va face un efort să-l folosească în industrie al cărui produs tinde să fie de mai mare valoare sau să-l schimbe pentru o cât mai mare cantitate posibilă de bani sau de alte bunuri... În asta constă, ca de altfel şi în multe alte cazuri, conduse de o mână invizibilă pentru a atinge scopul ce nu facea parte din intenţia sa. Şi nici pentru societate nu este cel mai rău ca acest lucru să se intample. În căutarea propriului său interes, omul adeseori îl favorizează pe cel al societăţii decât atunci când vrea într-adevăr să o facă.” (Adam Smith, "Bogăţia Naţiunilor", Volumul IV, Cap. 2)

O piaţă lăsată liberă, în care fiecare lucrează pentru propriul interes, este o piaţă care lucrează, de fapt, în interesul tuturor. Statul, în concepţia lui Adam Smith, trebuie să facă şi să aplice legi drepte şi să se dea la o parte din faţa pieţei.

Ce este conceptul de mână invizibilă ?

La Smith, conceptul de mână invizibilă este doar la nivel de înclinaţie naturală. El va deveni apoi un mecanism social la economiştii ce i-au urmat lui Smith (V. Pareto). Una din marile intuitii ale lui Smith a fost ca

nu natura ci munca este izvorul "valorii". Înţelegerea acestui lucru el o datora, pe semne, faptului ca crescu-se într-o ţară, unde comerţul prospera şi

într-un mediu preponderent agrar, cum era Franţa de atunci.

Sunt foarte interesante şi importante cele patru maxime formulate de Adam Smith ("Bogăţia Naţiunilor", Volumul IV, Cap. 2), care trebuie luate în considerare atunci când se discută despre impozit:

1. Trebuie ca supuşii fiecărui stat să contribuie, pe cât posibil, la susţinerea statului, în raport cu posibilităţile lor, adică în raport cu venitul fiecăruia.

2. Impozitul pe care fiecare persoană este obligată să îl platească trebuie să fie bine precizat şi nu arbitrar.

3. Orice impozit trebuie să fie perceput la timpul şi modul care reies a fi cele mai convenabile pentru contribuabil ca să-l platească.

4. Orice impozit trebuie să fie astfel conceput încât să scoată şi să “înstrăineze din buzunarele” populaţiei cât mai puţin posibil, peste atât cât poate aduce în tezaurul public al statului.

Probabil că niciodată vreun economist nu va mai realiza o cuprindere completă a epocii sale aşa cum a realizat Adam Smith.

Smith nu a fost niciodată sovinist, apologet sau om al compromisului. "Căci la ce bun - scria el în “Teoria sentimentelor morale”- toată truda şi zbuciumul acestei lumi? La ce servesc avariţia şi ambiţia, goana după bogăţie, putere sau vază?". “Avuţia naţiunilor”oferă răspunsul: “toată această îmbulzeală josnică după avuţii şi glorie îşi are justificarea ultimă în bunăstarea omului de rând.”

BIBLIOGRAFIE

1. Brăileanu, Tiberiu – “O istorie a doctrinelor economice”, Institutul European, Iaşi, 1998.

2. Braunstein, Florence; Pepin, Jean-Franqois – “Marile doctrine”, Ed. Antet, Bucureşti, 1996.

3. Gide, Charles; Rist, Charles – “Istoria doctrinelor economice de la fiziocraţi şi până azi”, Ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1926.

4. Popescu, Gheorghe – “Evoluţia gândirii economice”, Ed. George Bariţiu, Cluj Napoca, 2000.