Scânteia As - scanteia.npcr.roe Și asociaȚia militanȚilor pentru pace, galitate progres...

ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE,

EGALITATE ȘI PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”

Scânteia As Nr. 11 octombrie 2010

© C O P Y R I G H T A S . S C Â N T E I A - W W W . S C A N T E I A A S O C I A T I E . R O

CUPRINS

A.

1. Actualitatea și validitatea Revoluţiei din octombrie 1917

pentru secolul XXI ……………………………………………

3

2. Anii Gheorghe Gheorghiu-Dej ……………………………. 5

3. Masele din România sunt anesteziate de ”visul european” 6

4. Cît de socialiste sunt actualele state considerate socialiste. 7

5. Scurta incursiune in doctrinele de stânga ……………….. 14

6. Despre fascism și capitalism …………........................... 19

7. Însemnătatea istorică a Revoluţiei Socialiste din

Octombrie …………………………………………………….

21

8. Sergiu Nicolaescu unul din ”boierii” PCR ……………… 23

9. Directorii de şcoli, între ciocan şi nicovală.......................... 24

B. Stânga Internațională

a)Cuba

1) Discursul rostit de generalul de armată Raul Castro Ruz președinte

al Consiliului de stat și de miniștri al Republicii Cuba, la

comemorarea ”Zilei victimelor terorismului de stat” din 6 octombrie

2010 …………………...........................................................................

25

2) Mesajul lui Fidel Castro contra războiului nuclear Discursul rostit

de generalul de armată Raul Castro Ruz ….…………………………..

27

3) Discursul ministrului de externe al Republicii Cuba Bruno

Rodriguez Parrilla, la sesiunea adunării Generale a ONU la tema

”Necesitatea de a pune capăt blocadei economice, comerciale și

financiare impusă de SUA contra Cubei” de la New York, 26

octombrie 2010………………………………………………………...

27 4) REFLECȚIILE COMANDANTULUI FIDEL

a) 25 septembrie 2010 Dacă eu aș fi venezuelean……………..

b) Ceea ce vor ei este petrolul Venezuelei……………………...

c) 30 septembrie 2010 Piedad Cordoba și lupta ei pentru pace.

d) 30 septembrie 2010 Știri neverosimile……………………..

e) 27 octombrie 2010 Imperiul și dreptul la viață al ființelor

umane………………………………………………………...

30

31

31

33

33

ASOCIAȚIA

MILITANȚILOR

PENTRU PACE,

EGALITATE ȘI

PROGRES

SOCIAL”SCÂNTEIA”

Scânteia As Nr. 11 octombrie

2010

© copyright As. Scânteia

www.scanteiaascociatie.ro

Scânteia As –Nr. 11 octombrie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI

PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”

| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 3

1. Actualitatea și validitatea Revoluţiei din octombrie 1917 pentru secolul XXI

Extras din rezoluția Seminarului partidelor comuniste

marxist-leniniste de la Bruxelles din 4-6 Mai 2007 dedicat

aniversării a 90 de ani de la Marea Revoluţie Socialistă din

Octombrie din Rusia

Tipul de partid necesar pentru a răspunde sfidărilor

secolului XXI

I. Un partid leninist

1. Acum 90 de ani, partidulul bolşevic a condus

proletariatul rus la victorie în timpul marii revoluţii

socialiste din Octombrie 1917. Partidul a acţionat în

conformitate cu strategiile create sub conducerea lui Lenin.

Partidul bolşevic s-a construit în lupta neîncetată împotriva

oportunismului, atît de dreapta, cît şi de stînga.

2. Octombrie1917 a confirmat validitatea principiilor pe

baza cărora s-a construit partidul bolsevic.Pentru a-şi putea

elabora propria linie, partidul trebuie să analizeze starea

luptei de clasă atît la nivel naţional cît şi internaţional, din

punctul de vedere al clasei muncitoare, în lumina marxism-

leninismului. Trebuie să aibă relaţii strînse cu masele

muncitoare şi să ducă o luptă de lungă durată pentru

apărarea intereselor acestora. Trebuie să-şi menţină spiritul

revoluţionar aplicînd principiile centralismului democratic,

ale criticii şi autocriticii, ale luptei contra oportunismului.

Toată istoria mişcărilor revoluţionare ale secolului XX,

victoria socialismului în Europa de Est, victoria revoluţiilor

în China, Vietnam, Coreea, Cuba, au demonstrat că, fără un

partid comunist, nici socialismul şi nici revoluţiile naţional

democratice nu ar fi putut învinge.

3. Acest partid, aşa cum a fost el conceput de Lenin, are ca

specific revoluţia socialistă, prin ruptura de democraţia

burgheză. Se deosebeşte de un partid de tip social-democrat

de tip electoral, al cărui obiectiv este acela de a admninistra

sistemul. Calea social-democrată a condus în esenţă la

întărirea dominaţiei burgheziei şi la perfecţionarea formelor

sale de dominaţie de clasă.

4. După 1989 restaurarea vechiului sistem capitalist în

URSS şi ţările din Est a eliminat toate cuceririle Revoluţiei

din Octombrie.

Pentru popoarele din aceste ţări, dar şi pentru masele

muncitoare din restul lumii, restaurarea capitalismului este

o grea lovitură. Ea a dus la creşterea agresivităţii

imperialismului îm întreaga lume. Multe din rezultatele

obţinute de muncitori datorită existenţei URSS au fost

sacrificate pe altarul maximizării profitului.

5. Imediat după această contrarevoluţie, a început o vastă

campanie anticomunistă. Burghezia, dornică de a scăpa

definitiv de pericolul comunist s-a lansat peste tot în atacuri

asupra partidelor de tip leninist caracterizată printr-o

fascizare camuflată. Partidele comuniste au fost interzise în

Letonia, Lituania şi în alte republici dn fosta URSS. In alte

ţări s-au generalizat încercările de a exclude partidele

comuniste din viaţa politică. Uniunea Tineretului Comunist

Ceh (KSM) a avut aceeaşi soartă pentru că se opunea

proprieţii private asupra mijloacelor de producţie şi milita

pentru proprietate socială şi colectivă. In alte ţări foste

socialiste- odată cu persecutarea comuniştilor - are loc şi

reabilitarea fasciştilor. In Polonia s-a votat o lege de

epurare (Legea Lustraţiei) care violează toate regulile

democratice. In alte ţări (Tunisia, ţările din zona Golfului,

etc), partidele comuniste sunt interzise. În decembrie 2005

s-a propus în Parlamentul Consiliului Europenen o rezoluţie

privind “necesitatea unei condamnări internaţionale a

crimelor regimurilor comuniste şi totalitare”. Iată unde se

îndreaptă legalitatea burgheză. Nu ne va mira dacă se vor

declara ilegale manifestările împotriva privatizărilor

sistemelor sanitare şi educaţionale precum şi a sistemului

de pensii.

6. In diferite regiuni ale lumii, anumite partide, foste

comuniste, s-au compromis cu parlamentarismul şi cu

concilierea de clasă, separîndu-se de interesele vitale ale

maselor. Astfel, formarea Partidului Stîngii Europene a

instituţionalizat acest proces la nivel continental. Acest

partid, de comun acord cu partidele burgheze, atacă însăşi

conceptul leninist de partid. Iată cît de periculos este să faci

concesii ideologice şi politice duşmanului de clasă, aşa cum

face conducerea Stîngii Europene.

7. În 1908, pe vremea luptei împotriva revizionismului lui

Bernstein , Lenin a sesizat întrun text de mare actualitate şi

astăzi, după 100 de ani, esenţa revizionismului şi

reformismului:

« “Nu contează scopul, contează mişcarea”, aceste cuvinte

ale lui Bernstein exprimă mai bine ca orice dizertaţie esenţa

revizionismului. Să îţi modifici linia politică de la caz la

caz; să te adaptezi la micile schimbări ale factorilor politici;

să neglijezi interesele fundamentale ale proletariatului; să te

adaptezi la modificările capitalismului, să trădezi interesele

vitale pentru presupuse avantaje reale sau imaginare de

moment – aceasta este politica revizionistă.» (1)

8. În toate ţările lumii, construcţia unui partid leninist fidel

căii trasate de revoluţia din Octombrie este o sarcină

prioritară. Centralizării capitalului, dictaturii monopolurilor

imperialiste, dictaturii lacheilor lor, nu li se poate răspunde

decît prin forţa democratică centralizată a mişcării

muncitoreşti, într-o unitate de acţiune a ţărilor oprimate cu

cele socialiste. Nu se poate pune capăt oprimării şi

războaielor dacă partidele comuniste se adaptează

capitalismului şi îl acceptă. NU aparatele lor electorale şi

fracţiunile lor parlamentare vor fi cele ce vor învinge

puterea capitalului centralizat, imperialismul şi forţele

reacţionare pe care se bizuie. Nu se poate analiza şi depăşi

capitalismul printr-un partid de tip burghez (cretinism

parlamentar). Nu prin diverse grupuri dispersate se va putea

învinge în complexa luptă împotriva dictaturii

multinaţionalelor, contra imperialismului de stat, contra

lacheilor de la conducerea ţărilor de tip neocolonial,

ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI

PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA” Scânteia As –Nr. 11 octombrie 2010

4 | © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro

împotriva NATO. Diversele facţiuni parlamentare nu vor

putea înlocui partidele clasei muncitoare construite pe baza

centralismului democratic, pe baza principiilor de unitate de

acţiune, de majoritate şi minoritate.

II. Un partid de avangardă, legat de mase

9. Numai clasa muncitoare poate conduce procesul

revoluţionar şi poate să învingă, împreună cu aliaţii săi, în

lupta pentru eliberare naţională şi socialism.

10. Partidul comunist de tip leninist este un partid de

avangardă. Obiectivul principal al partidului de acest tip

este acela de a cuceri din punct de vedere ideologic şi de a

organiza avangarda clasei muncitoare. “Acesta este

obiectivul principal”, a declarat Lenin în timpul celui de al

doilea Congres al Internaţionale comuniste.

11. Lenin a arătat că există şi un al doilea obiectiv: «Dacă

nu s-a putut îndeplini prima sarcină istorică (atragerea

avangardei conştiente a proletariatului de partea regimului

sovietic şi de partea dictaturii clasei muncitoare) atunci,

fără o victorie ideologică deplină asupra oportunismului şi a

social-şovinismului, nu se poate îndeplini cel de al doilea

obiectiv - care este pe ordinea de zi, şi anume conducerea

maselor spre un nou loc în societate, spre asigurarea

victoriei. Trebuie lichidat doctrinarismul de stînga şi

eliberat proletariatul de erorile sale. » (2)

12. Partidul comunist trebuie să combine strategia şi tactica

revoluţionară, aşa cum în mod exemplar a făcut partidul

bolşevic. Să subordoneze strategiei o tactică adaptată

condiţiilor specifice, acest lucru este crucial pentru

obţinerea unei influenţe majore asupra conşriinţei maselor.

În faţa actualei presiuni anticomuniste şi a creşterii

agresivităţii capitalului monopolist al SUA, al UE şi al

aliaţilor lor, se pune o problemă de viaţă şi de moarte: a

avea o linie de masă, în scopul cuceririi clasei muncitoare şi

a aliaţilor săi. Trebuie acţionat în fabrici, în sindicate, în

cartierele populare, printre tinerii progresişti, printre femei,

printre ţăranii săraci în ţările unde mai există ţărani, în

cadrul mişcărilor pentru apărarea democraţiei, pentru pace

şi eliberare naţională. Să ne găsim în mişcările pentru

apărarea mediului, grav ameninţat de dezvoltarea anarhică

şi distructivă a capitalismului. Sigur că ne trebuie o mare

flexibilitate, deschidere, simţ practic.

13. După cum a arătat şi Lenin,

«Nu ajunge să te chemi avangardă; trebuie să acţionezi în

aşa fel încît şi ceilalţi să te recunoască » (3) «pentru a servi

masele şi a le exprima interesele, detaşamentul de

avangardă trebuie să îşi ducă munca în mijlocul maselor,

folosind pentru aceasta toate mijloacele şi verificînd în

permanenţă dacă aceasta legătură cu masele se menţine

puternică.. Numai aşa detaşamentul de avangardă poate

educa şi instrui masele, educîndu-le, instruindu-le şi dirijînd

actiunile spontane de stradă ale acestora spre o politică

conştientă de clasă. » (4).

III Un partid internaţionalist

14. Revoluţia din Octombrie a arătat că, mişcarea noastră

trebuie să fie naţională în formă, dar internaţională în

conţinut, fiind parte din mişcarea de emancipare a clasei

muncitoare mondiale. Internaţionalismul proletar este un

element central care distinge partidele comuniste de toate

celelalte. În diferite lupte naţionale ale proletarilor

comuniştii dau prioritate intereselor independente de

naţionalitate şi comune întregului proletariat. Engels a scris:

«Emanciparea proletariatului nu poate fi decît la nivel

internaţional; dacă vreţi să o faceţi ceva pur şi simplu

francez [adică naţional] nu veţi reuşi» (5).

Realitatea primei decade a secolului XXI, arată clar că

imperialismul se extinde peste tot, făcînd intolerabilă viaţa

omenirii. Aceasta nu face decît să confirme teza lui Lenin

că imperialismul este faza supremă a capitalismului şi face

mai actuală concluzia trasă de el, la nivel naţional şi

internaţional.

15. Lupta contra capitalismului monopolist, a

imperialismului şi pentru socialism, va întîmpina mari

dificultăţi dacă mişcarea comunistă rămîne fragmentată pe

linii naţionale, ideologice şi organizatorice. Fără o mişcare

comunista unită, puternică cu o identitate distinctă de cea

reformistă, militanţii mişcărilor populare care apar din ce în

ce mai frecvent – în America Latină, Orientul Mijlociu –

vor fi pradă confuziei, dezorientaţi, mainipulabili şi, în cele

din urmă, vor fi asimilaţi sistemului capitalist.

16. Recunoaşterea caracterului mondial al revoluţiei nu

poate duce la concluzia că revoluţia într-o singură ţară este

imposiblă. Ele, revoluţiile naţionale sunt ca zalele unui lanţ.

Datoria oricărui partid comunist este de a dezvolta

conştiinţa revoluţionară în propria sa ţară pentru a realiza

condiţiile obiective şi subiective ale revoluţiei.

17. Fiecare partid aplică principiile marxism-leninismului

realităţii din ţara proprie în interesul clasei muncitoare

internaţionale. În niciun caz nu se poate folosi situaţia

particulară ca un pretext pentru abandonarea ideilor

fundamentale ale marxism-leninismului, aşa cum s-a

întîmplat recent cu partidele eurocomuniste. În ţările

imperialiste comunistii participă la crearea unui front cît

mai larg împotriva monopolurilor, contra imperialismului şi

pentru democraţie, progres social şi pace, lupta lor are ca

obiectiv revoluţia socialistă. În ţările dependente, partidele

comuniste costruiesc o alianţă între muncitori şi ţărani ca

nucleu al unui front antiimperialist care să garanteze lupta

pentru socialism.

18. Restabilirea unităţii mişcării comuniste internaţionale,

bazate pe marxism-leninism şi internaţionalism proletar ,

este cea mai urgentă datorie a diverselor partide

comuniste.Neapărat comuniştii trebuie să fie în fruntea

luptelor muncitoreşti şi populare împotriva capitalismului şi

imperialismului. Această unitate trebuie să se facă




recunoscînd rezultatele istorice ale ţărilor socialiste,

realizate cu mari sacrificii.

19. In această perspectivă trebuie să trecem la cît mai multe

forme de cooperare internazionalistă: schimburi de

experienţă în organizarea clasei muncitoare, a tineretului, a

femeilor şi ţărănimii; analize comune a situaţiei, la

coordonare şi acţiune comune, dialog asupra identităţii

noastre ideologice şi asupra strategiei luptei

antiimperialiste. Scopul pe termen mediu este de a construi

un front unit al popoarelor împotriva agresiunii şi ocupaţiei

străine.

20. Noi, comunistii vrem să rămînem fideli marxism-

leninismului, să organizăm masele populare in vederea

luptei care le aşteaptă, trebuie să dăm dovadă de sacrificiu

şi eroism pentru costruirea secolului eliberarii naţionale şi

sociale, secolul XXI, secolul triumfului socialismoului.

Trăiască ideea şi cauza Marii Revoluţii Socialiste din

Octombrie!

Trăiască marxism-leninismul;

Trăiască Internaţionalismul proletar !

Proletari din toate ţările, uniţi-vă!

Comunismul este viitorul omenirii!

Note

1. V.I. Lenin, Marxism and revisionism [April 1908],

Collected Works, Volume 15,

http://www.marxists.org/archive/lenin/works/1908/apr/03.h

tm

2. V.I. Lenin, Left-Wing Communism: an Infantile

Disorder [June 1920], Collected Works, Volume 31,

http://www.marxists.org/archive/lenin/works/1920/lwc/ch1

0.htm

3. V.I. Lenin, What Is To Be Done? [March 1902],

Collected Works, Volume 5,

http://www.marxists.org/archive/lenin/works/1901/witbd/iii

.htm

4. V.I. Lenin, Collected Works, Volume 19, cited in

http://www.cubasocialista.cu/texto/cs0165.htm

5. FriedrichEngels, Paul and Laura Lafargue,

Correspondance [27 June 1893], Paris, 1959,

Editionssociales, Volume III, p.293.

2. Anii Gheorghe Gheorghiu-Dej

Fiecare etapă din viaţa unei ţări, este marcată de

personalităţi ce rămân în memoria scrisă corect, sau

deformat, a istoriei.

Perioada 1944-1964 poate fi denumită, pe drept cuvânt,

”Anii Gheorghe Gheorghiu-Dej”.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost un luptător pentru binele

celor mulţi şi necăjiţi, beneficiar constant al puşcăriilor

care, datorită inteligenţei şi capacităţii sale de înţelept

conducător, a fost promovat în fruntea echipei ce preluase

conducerea României după cel de-al II-lea Război Mondial.

Suficient de prevăzător şi abil pentru a contracara grupul de

politicieni ce se afla în slujba Moscovei şi a cărui scop era

impunerea „liniei politice” a acesteia, sprijiniţi de unii

politicieni „mai culţi”, care prin cameleonismul lor, nu erau

mai puţin periculoşi pentru soarta ţării.

Absolut toate acţiunile lui Gh. Gheorghiu-Dej au fost

îndreptate pentru salvarea naţiunii de rezultatele

catastrofale, spre care o îndreptau manevrele celor vânduţi

intereselor străine.

Literatura memorialistică contemporană abundă de „crimele

lui Dej”, cu toate că s-ar cuveni o departajare clară între

acţiunile celor ce făceau crime în numele lui

Gh.Gheorghiu.-Dej şi acţiunile lui, acţiuni ce aveau ca scop

îndepărtarea din fruntea Partidului şi ponegrirea lui faţă de

străinătate. Pentru exemplificare, astăzi presa abundă de

cazuri diversioniste îndreptate împotriva unor conducători.

Istoria, ca pretutindeni se repetă, trădători sunt şi azi şi vor

fi întotdeauna.

S-a reuşit ca în decursul unei perioade de discuţii şi

dialoguri interesante cu Gheorghe Apostol, cel care a fost

cel mai fidel şi mai cinstit tovarăş de drum al lui Gh.

Gheorghiu-Dej, să fie convins să publice momente de viaţă,

trăite alături de acest mare patriot, asupra destinului lor

comun, prea puţin cunoscut de generaţiile tinere,

contemporane.

Depănându-şi amintirile, Gheorghe Apostol marchează,

modest, lupta titanică a prietenului şi mentorului său.

Îndepărtarea grupului criminal din conducerea Partidului,

scoaterea din ţară a trupelor de ocupaţie, evitarea odiosului

plan Valev, ce urmărea înrobirea ţării, reluarea legăturilor

politice şi economice cu ţări dezvoltate, capitaliste,

Declaraţia fermă a Partidului de independenţă politică a

ţării din 1964. Nu a fost puţin, nici uşor. Privind acţiunile

prezente ale noilor conducători şi lamentările lor că nu pot

face mai mult, realizezi cât de mult a făcut acest electrician

de meserie, marcat de imense privaţiuni şi mulţi ani de

puşcărie, pentru ţara sa. Întrebarea pentru istorie şi pentru

orice om cinstit este: ce ar fi devenit România, dacă

trădătorii ar fi respectat ultima dorinţă a lui Gheorghiu-Dej,




ca la conducere să urmeze Gheorghe Apostol, un om politic

echilibrat, cu simțul realității foarte dezvoltat dar și cu

foarte mult bun simț? Dar istoria nu se scrie cu ”dacă”.

Acum, septembrie 2010, când Asociația ”Scânteia” a

hotărât să-și asume publicarea acestor amintiri, Gheorghe

Apostol a devenit el însuși o amintire, trecând la cele

veșnice în ziua de 21 august 2010, cu două zile înainte de

sărbătoarea de la 23 August, sărbătoare naționlă a României

până la 22 decembrie 1989, instituită de conducerea statului

democrat popular din care făcea și el parte, dar și marele

său prieten Gheorghe Gheorghiu Dej.

Ca, încă, o dovadă a marii prietenii care îi lega ultima

dorință a lui Gheorghe Apostol a fost ca ceremonia de

dinaintea înmormăntârii sale să aibă loc la capela

Cimitirului Bellu militar aflată în imediata apropiere a

mormântului bunului său prieten.

Gheorghe Apostol a fost înhumat la Cimitirul Cernica.

Veșnică să le fie amintirea!

Petre Ignatencu - Președintele Asociației ”Scânteia

Textul reprezintă Introducere la cartea ”Eu și Gheorghe

Gheorghiu Dej” scrisă de Gheorghe Apostol și va fi

publicată postum de Asociația Militanților Pentru Pace,

Egalitate și Progres Social ”Scânteia”

Notă: Ca în fiecare an și în anul acesta comuniștii vor

aduce omagiul lor lui Gheorghe Gheorghiu Dej sâmbăta, 6

noiembrie, ora 10, la mormântul său din Cimitirul Bellu

militar.

3. Masele din România sunt anesteziate de ”visul european”

La sfârșitul lunii septembrie tovarășul Petre Ignatencu,

președintele Comitetului de reorganizare al PCR, a acordat

un scurt interviu redacției revistei Rotte Fahne, publicație a

Partidului Marxist-Leninist din Germania.

Publicăm extrase din acest interviu

Rotte Fahne 20 000 de oameni au protestat pe 20

septembrie în Sofia împotriva FMI şi a aruncării poverii

crizei pe umerii maselor populare. Ce vrea să facă în

România guvernul şi cum reacţionează masele împotriva

acestor planuri?

Petre Ignatencu Cunoaştem situaţia din Bulgaria, în

special manifestaţia de la Sofia cauzată de creşterea vîrstei

de pensionare cu 3 ani de pe data de de 20 septembrie, deşi

mass media românească a păstrat o tăcere aproape totală

asupra acestui eveniment. Situaţia din România este

similară: pe 18 septembrie parlamentul a votat în mod

fraudulos o lege similară. În zilele de 22, 23, 24 septembrie

sindicatele au organizat manifestaţii de protest împotriva

măsurilor de austeritate ale guvernului,(reducerea cu 25% a

salariilor bugetarilor, a pensiilor considerate prea mari,

micşorarea subvenţiilor de căldură, anularea compensațiilor

bugetarilor) . Milioane de oameni au fost aruncaţi sub

pragul de sărăcie. În mod ironic, cea mai periculoasă

manifestaţie a fost cea a poliţiştilor de vineri 24 septembrie,

cînd 6000 de poliţişti au mărşăluit spre palatul prezidenţial

după ce mitingul lor de protest în faţa guvernului a fost

complet ignorat. Din această cauză, ministrul de interne,

Vasile Blaga şi-a dat demisia.

Rotte Fahne Monopolurile si UE au în vedere închiderea

minelor în cîteva țări din UE, inclusiv în România. Cîte

locuri de munca din România vor fi afectate? Cum

reactionează minerii? Care este opinia dv în legatura cu

lupta comună a minerilor din Europa împotriva acestor

măsuri?

Petre Ignatencu Guvernul are în plan închiderea a

aproape 60 de mine până în 2014, la ordinele FMI, lucru

care ar afecta cel puțin 20000 de oameni. Pentru test, s-a

încercat cu mina Uricani. Acțiunea a fost stopată datorită

protestului ferm al muncitorilor, dar și al primarului

orașului Uricani, care a arătat că, fără această mină,

localitatea este condamnată la moarte. Din păcate, unitatea

mișcării sindicale a minerilor (existentă pe vremea lui

Miron Cozma) este serios afectată de dezbinare.

Rotte Fahne Credem că 22 Septembrie a fost o culme a

mișcării muncitorești. Cum va continua lupta si cum

acționează organizația dumneavoastră în acest sens?

Petre Ignatencu Manifestațiile din 22-24 septembrie (

care au fost organizate de mai multe confederații sindicale)

vor continua și se vor finalize, se pare, cu o grevă generala

în octombrie, în acelasi timp în care în Bulgaria se prevede

organizarea unui val de proteste la nivel national. Noi

suntem în legatura cu unele organizații sindicale cu care

colaborăm.

Rotte Fahne Ce cred masele din Romania despre lupta

comuna la nivel european si internațional împotriva jugului

monopolurilor, a statelor lor si a Uniunii Europene?

Petre Ignatencu Deocamdată masele din România sunt

anesteziate de ”visul european” si nu îsi dau seama de

efectele negative ale acestei UE asupra economiei

naționale. Și noi suntem pentru UE, dar dorim o Uniune

Socialistă Europeană, o Europă a națiunilor și nu a

monopolurilor. Ceața începe să se ridice odată cu

destrămarea iluziilor unei bogății facile cauzată de intrarea

în UE




4. Cît de socialiste sunt actualele state considerate socialiste?

Punct de vedere al unui matematician(statistician)

Prof.univ. Gheorghiță Zbăganu

1. Ce cred eu că ar trebui să însemne un stat socialist?

Să fie un stat social. Adică un organism social a cărui

principală grijă să fie aceea de a asigura cetăţenilor săi

principalele drepturi sociale(muncă, sănătate, educaţie,

locuinţă).

Să fie un stat fără şomaj. Rolul statului socialist este şi

acela de a asigura respectarea dreptului la muncă printr-o

judicioasă repartizare a sarcinilor în societate.

Să fie un stat în care învăţămîntul este gratuit. Rolul

statului socialist este şi acela de a garanta dreptul la

educaţie.

Să fie un stat în care sănătatea este asigurată gratuit.

Să fie un stat fără „homeless”, fără persoane care nu au

unde să doarmă. Nu ar trebui oare statul să asigure şi

dreptul la locuinţă tuturor cetățenilor săi? Peste 90% din

respondenții unui sondaj de opinie comandat de Fundația

Horia Rusu spun că da.

În fine, un stat socialist ar trebui să fie o meritocraţie.

Promovarea să se facă exclusiv datorită meritelor personale.

Adică să fie un wellfare state.

Din punct de vedere politic, un stat socialist ar trebui să fie

o democraţie, în sensul originar al termenului: conducere

de către popor și pentru popor.

Ar trebui oare un stat socialist să fie un stat pluripartit?

Dacă în democraţiile burgheze burghezia are dreptul să

aleagă dintre mai multe partide, de ce nu ar avea acelaşi

drept clasa muncitoare? Prin clasă muncitoare înţeleg toți

cetăţenii unui stat socialist care cu mintea și brațele asigură

funcționarea sa. Răspunsul meu este: DA.

Da, dar se pune întrebarea: - dacă unele partide atentează la

statul social, care obiectiv este mai important, respectarea

drepturilor sociale ( muncă, sănătate, educaţie, locuinţă) sau

a celor politice (libertatea de opinie, organizare)?

Grea întrebare. Cum să împaci drepturile politice cu acelea

sociale? Statele cu democraţie burgheză (cu regimurile

parlamentare) au rezolvat foarte simplu dilema: doar

drepturile politice sunt obligatorii, celelalte sunt facultative

şi depind de ce legi dă parlamentul. Statele denumite

socialiste( ele de fapt au fost/sunt pe drumul construirii

socialismului) au rezolvat-o invers: au asigurat, în măsura

posibilităţilor, în primul rând drepturile sociale iar pe cele

de opinie şi organizare( politice) le-au trecut în constituţii

dar le-au golit de conţinut.

A fost România un asemenea stat înainte de 1989? Cred că

a fost. Cele patru drepturi sociale cu care am început

(muncă, sănătate, educaţie, locuinţă) au fost asigurate dar

drepturile politice trecute în constituţie erau golite de

conţinut prin articolul care stipula rolul conducător al PCR,

„centrul vital” al naţiunii.

Era România un stat meritocratic? În stare pură, aşa ceva nu

există, dar era o societate care aprecia mult mai mult

meritele personale decît cea de azi. Să nu uităm că existau

examene de admitere la licee şi la facultăţi şi că repartizarea

în producţie se făcea în ordinea mediilor. De aceea puteai

paria că un asistent la o facultate ştie carte, puteai paria că

un tînăr medic din capitală este bun, la fel ca şi un tînăr

inginer repartizat în Bucureşti.

Din cîte ştiu, nu existau şomeri. E adevărat, erau unii „fără

ocupaţie" din rîndul cărora provin mulţi oameni de afaceri

de azi.

După catastrofa economică şi socială prin care au trecut

statele fost ”socialiste” din Europa de Est în anii ’90,

statele care au mai rămas socialiste au început să renunţe la

asigurarea completă a drepturilor sociale, fără a renunţa la

sistemul partidului unic.. Celelalte, foste socialiste, din

Europa de Est, par să renunţe cu totul la asigurarea lor

Vom studia mai amănunţit exemplul Chinei, pentru care am

găsit cele mai multe date pe Internet.

Din ce se declară despre ele, avem următoarele state

socialiste, la care am adăugat, pentru comparaţie, şi

România:

Tabelul 1. Date sintetice privind ţările socialiste şi

România Ţara,

populatia

(mil)

Şomaj

(%)

PIB/loc

($ppp)

Gini % Pop

sub

nivelul

de

sărăcie

Lowest

10%

Highest

10%

Laos

7

4.1 1900 34.6 30 3.4%

28.5%

(2002)*

Vietnam

88

4.7 $2,900 37 12 3.1%

29.8%

(2006)*

China

1250

4.3 4900 41.5 8 3.5%

15%

2008*

Cuba

11.5

1.6 8500

Romania

21.5

7.5 10 700 32 25 1.2%

20.8%

(2006)

Corea de

Nord

22.7

1800

*Date numai de la oraş




Datele sunt luate de pe site-ul www.indexmundi.com .

Trebuie privite cu prudenţă, din mai multe motive: chiar pe

acest site sunt oferite date din două surse: CIA şi FMI, care

diferă, uneori destul de substanţial. În al doilea rând, aceste

date sunt nişte estimări, bazate pe o metodologie

necunoscută, oferite chiar de statele respective. Oricum, ele

spun totuşi cîte ceva. Am luat o medie dintre cele două baze

de date.

Să explicăm semnificaţia coloanelor.

În prima coloană avem populaţia ţării respective. Cam

25% din populaţia globului trăieşte în state care se definesc

drept socialiste. Nu am luat în considerare şi alte state care

conţin denumirea de „socialist” în titulatura oficială (Libia,

Algeria, Birmania) pentru că nu îmi este clar ce e cu ele.

În coloana a doua este prezentat procentul din populaţia

activă care este în şomaj. Sigur că acest procent depinde de

definiţia pe care o dă statul respectiv şomerului: un individ

care nu are de lucru în branşa lui şi în oraşul lui.

În a treia coloană avem PIB-ul ţării respective pe cap de

locuitor (tot ce se produce în ţara respectivă) calculat însă

nu în dolari, ci în aşa numitele PPP = Power Purchasing

Parity ; o monedă fictivă cu care se măsoară puterea de

cumpărare în ţara respectivă. Este o evaluare statistică

bazată pe un coş de produse care se pot cumpăra în ţara

respectivă cu 1 dolar american.

În a patra coloană avem indicatorul Gini, care măsoară

discrepanţele de venit între cetăţenii unei ţări. El se

calculează astfel: Se ia un număr de cetăţeni din ţara

respectivă (să zicem 10000) ales la întîmplare şi se

ordonează în ordine crescătoare după venitul lor anual.

Obţinem un şir crescător de numere. Apoi se calculează cît

la sută din venitul total este deţinut de cei mai săraci x% din

cei 10000 de indivizi aleşi la întîmplare. Se face apoi un

grafic unde pe abscisă se ia procentul x% al celor mai

săraci indivizi iar pe ordonată procentul y% al venitului

total deţinut de ei. Se obţine astfel o curbă convexă care

uneşte punctele A(0,0) şi B(1,1). Aceasta este curba

Lorenz L(x). Aria cuprinsă între această curbă şi diagonala

pătratului AB se înmulţeşte cu 2: acesta este indicatorul

Gini. Dacă toti cei 10000 de indivizi au acelaşi venit, atunci

curba Lorenz coincide cu diagonala, deci indicatorul este

egal cu 0. Daca unul singur are venit iar ceilalţi 9999 nu au

nici un venit, curba Lorenz coincide cu latura de jos a

pătratului, deci indicatorul este egal cu 1. De aceea,

indicatorul Gini măsoară discrepanţele de venit dintre

indivizi.

În a cincea coloană avem procentul din populaţie situat sub

limita absolută de sărăcie. Acesta este un indicator mai uşor

de înţeles: se calculează ţinînd seama de preţurile din ţara

respectivă. Mai întîi se decide care este suma minimă

necesară supravieţuirii cu o minimă decenţă în ţara

respectivă, apoi se calculează procentul din populaţie care

este sub această limită. În România acest procent este

estimat la 25% - adică unul din patru români.

În fine, în coloana a şasea avem comparaţia între veniturile

celor mai săraci 10% din populaţie şi a celor mai bogaţi

90%. El se calculează pe baza curbei Lorenz, descrisă mai

sus: primul număr este L(0,1) iar al doilea este 1 – L(0,9).

De exemplu, în România cei mai săraci 10% cîştigă 1,2%

din venitul total iar cei mai bogaţi 10% cîştigă 20,8%;

raportul dintre venitul mediu al celor mai bogaţi 10% şi cei

mai săraci 10% ar fi de2,1

8,20=17,3.

Cuba şi Coreea de Nord nu dau date privind ultimii teri

indicatori, iar Coreea de Nord nu dă date nic relativ la

şomaj.

Un alt indicator interesant este speranţa medie de viaţă a

unui nou născut în ţara respectivă. Acesta se poate calcula

pe baza unor tabele de mortalitate, relativ uşor de făcut dacă

ţara respectivă furnizează un anuar statistic în care să existe

structura populaţiei pe vîrste şi sexe precum şi structura

mortalităţii pe vîrste şi sexe: toate ţările au cîte un serviciu

de statistică chiar dacă nu îşi calculează ele acest indicator

(cum este Coreea de Nord). El arată într-o bună măsură

grija pe care statul respectiv o are pentru sănătatea

cetăţenilor săi. Aici ordinea între statele prezentate în

tabelul 1 este

Cuba (77,4), China (73,5), România (72,4), Vietnam (71,6),

Coreea de Nord (63,8) şi Laos (56,7).

Alte date le prezentăm în tabelele 2-7.

2. Ce ne arată statistica?

China, Vietnam şi Laosul au renunţat la ideea de „şomaj 0”.

Despre Laos nu ştim prea multe, aşa că nu mă pronunţ.

Despre China voi vorbi mai încolo. Vietnamul repetă

tactica chineză de „economie socialistă de piaţă”. Cuba se

ţine încă bine, cu 1,6% şomaj. Dar tot 1,6% are şi

Bielorusia (probabil că economia a rămas socialistă, asta ar

fi o explicaţie a demonizării lui Lukaşenko!), pe aproape

este Danemarca (1,9%) iar Uzbekistanul şi Azerbaidjanul

(dacă datele din Tabelul 4 or fi corecte) sunt ţări aproape

fără şomaj. Rate mai mici ale şomajului decît în China văd

că există în Coreea de Sud, Ucraina, Mongolia, Norvegia

(!) şi Elveţia (!). Există şi state capitaliste fără şomaj. A se

remarca procentul catastrofal de şomeri din statele

provenite din dezinegrarea Iugoslaviei. Înseamnă că un stat

socialist îşi poate permite un şomaj de 4%?

PIB-ul pe locuitor nu este un indicator bun pentru a vedea

dacă o ţară este socialistă sau nu. Este clar că statele

socialiste sunt în curs de dezvoltare, foste state

subdezvoltate. Ceea ce este lămuritor este însă dinamica

acestui indicator. Cîtă vreme el creşte este bine. Şi iar este

bine că aceste state reuşesc să evite crizele ciclice ale

capitalismului. Sau măcar sunt mai puţin afectate pe plan

intern.

Mai rău stăm cu indicatorii privind inegalitatea socială. Ne-

am aştepta ca aceştia să fie semnificativ mai mici decît în

ţările capitaliste. În anii ’70, pe cînd studiam aceiaşi

indicatori, chiar aşa şi era: indicele Gini în statele socialiste

(inclusiv Iugoslavia) era mai mic decît în cele capitaliste

(chiar cele scandinavice). Acum văd că nu mai este aşa.

http://www.indexmundi.com/




Să vedem ce ne arată tabelele 6 şi 7: Din datele furnizate de

CIA China : avea în 2007 un indice Gini de 41,5. Mai mic,

totuşi, decît cel din Hong Kong (53,3) sau Filipine (45,8).

Da, dar conform datelor ONU. raportul dintre venitul

obţinut de primii 10% şi ultimii 10% este de 21,6. În Hong

Kong este mai mic (17,8) iar în Filipine este şi mai mic

(15,5). Datele CIA confirmă această anomalie. Ea se

păstrează şi dacă facem raportul dintre venitul obţinut de

primii 20% şi de ultimii 20%: în China este 12,2, în Hong

Kong este 9,7 iar în Filipine 9,3 !

Mai rău este (vezi tabelul 7) că tendinţa nu este de a

micşora coeficientul Gini, ci dimpotrivă. De la 40 (în 2001)

la 41.5 (2007).

Vietnamul stă puţin mai bine: în 2004 avea un indice Gini

de 37 iar raportul dintre cei mai bogaţi 10% şi cei mai

săraci era de 6,9 (date ONU) sau 10 (date CIA). Totuşi,

tendinţa a fost de creştere : în 1998 era de 36,1.

Laosul, deşi cea mai săracă ţară, a reuşit să scadă indicele

Gini de la 37 în 2002 la 34,6 în 1997.

Poate că aşa trebuie, că aşa e normal, să crească inegalitatea

socială pentru ca oamenii să fie motivaţi să muncească?

Hmmm..!

Următoarele ţări au scăzut indicele Gini, în loc să îl crească

Armenia ( de la 44,4 în 1996 la 37 în 2006); Australia (de la

35.2 (1994) la 30.5 (2006); Austria, de la 31 (1995) la 26

(2007) ; Bangladesh de la 33.6 (1996) la 33.2 (2005);

Belgia de la 28.7 (1996) la 28 (2005) ; Brazilia de la 60.7

(1998) la 56.7 (2005) (măcar atît a făcut Lulla, deşi tot e un

coeficient imens), India de la 37.8 (1997) la 36.8 (2004);

Kazahstan de la 31.5 (2003) la 28.8 (2008), Coreea de Sud

de la 35.8 (2000) la 31.3 (2007)1, Moldova de la 40.6

(1997) la 33.2 (2003) , Olanda de la 32.6 (1994) la 30.9

(2007), Nicaragua de la 60.3 (1998) la 43.1 (2001),

Norvegia de la 25.8 (1995) la 25 (2008), Pakistan de la 41

(1998) la 30.6 (2007), Serbia de la 30 (2003) la 26 (2008);

Slovacia de la 26.3 (1996) la 26 (2005), Spania de la 32,5

(1990) la 32 (2005), Suedia de la 25 (1992) la 23 (2005) ;

Tadjikistan de la 34.7 (1998) la 32.6 (2006); Turcia de la

43.6 (2003) la 41 (2007); Anglia de la 36.8 (1999) la 34

(2005), Uzbekistan de la 44.7 (1998) la 36.8 (2003) şi,

spectaculos Venezuela lui Chavez de la 49.5 (1998) la 41

(2009)2.

Din punct de vedere matematic, cel mai simplu

mod de a reduce indicele Gini este de a creşte venitul

minim. Nu ştim dacă acest indice este corect calculat în

România: dacă da, România ar fi mai socialistă decît China!

3. Şi totuşi, este China socialistă?

Există o sumedenie de cărţi despre China. Teza apologeţilor

capitalismului este că socialismul a eşuat peste tot în lume,

1 Interesant este că în Japonia acelaşi indice a crescut

2 Un fenomen invers s-a petrecut în SUA pe vremea lui

Bush: indicele a crescut de la 40.8 (1997) la 45 (2007)!

iar China nu mai este socialistă. Datele statistice par să

confirme acest lucru. Există un partid unic (sau, mă rog,

aproape unic, pentru că în sistemul politic chinez mai există

cîteva alte partide – de exemplu Gomindanul – care, însă,

recunosc rolul conducător al PCC). China ar fi, după unii,

un fel de ”tiranie” care a adoptat economiceşte capitalismul,

numit de ei economie de piaţă socialistă. Nu există pensii,

învăţămîntul mediu și superior este pe bani, nu există

asigurare de sănătate, totul este pe bani. Există 70 de

miliardari chinezi. Dacă aşa ar sta lucrurile, ar fi într-adevăr

grav.

Pentru a mă edifica, am decis să merg direct la sursă.

Iată ce găsim pe site-ul official al guvernului chinez

www.gov.cn/english/official

Mai întîi, China are o economie planificată. Întreprinderile

de stat contribuie cu 30% la PIB şi sunt conduse în mod

planificat( corect dacă avem in vedere că există un singur

proprietar , statul chinez. În statele capitaliste o

intreprindere sau un concern nu este condus pe baza de plan

unitar și centralizat? Ba da.). Planul este însă elastic, în

primul rind se cere obţinerea unui anumit profit al

întreprinderii.

În al doilea rînd nu există proprietate privată asupra

pămîntului. Pămîntul este proprietatea comună a naţiunii

chineze. Astfel statul se poate apăra de agresiunea

capitalului internaţional speculativ. Se evită şi diverse

încurcături şi procese legate de moştenire asupra

pămîntului.

Informaţiile despre pensii sunt luate dintr-un document

oficial cu titlul “Securitatea socială în China şi politica sa”,

emis în 2004, care arată politica PCC în acest domeniu. În

preambul se afirmă următoarele: “China este o ţară în curs

de dezvoltare. Baza sa economică este slabă. Dezvoltarea

regiunilor este dezechilibrată. Conform principiului ‘mai

întîi poporul’, China va depune toate eforturile de a

îmbunătăţi sistemul de securitate socială”.

Constituţia RP Chineze prevede că principala misiune a

statului este de a asigura un trai decent populaţiei conform

cu nivelul de dezvoltare economică. Este de înţeles. De

aceea baza pe care se poate asigura acest trai decent este

dezvoltarea economică a ţării.

Despre perioada de dinainte de 1978, cînd au început

reformele, se spune aşa: “Pînă în 1978 China a practicat

aşa cum a putut mai bine o politică de securitate socială

corespunzătoare sistemului economiei de comandă” . Dar,

odată cu stabilirea economiei socialiste de piaţă în anii ’80,

vechiul sistem a început să dea rateuri. Cine să îi asigure pe

milioanele de muncitori de la firmele străine, care

funcţionează în zonele de coastă?

Ca atare “am pus la punct un sistem de asigurări sociale

compatibile cu economia de piaţă3” care constă în

3 Curios, nu mai pune epitetul de „socialistă”

http://www.gov.cn/english/official




1. Pensii. În 2030 China va fi o societate îmbătrînită.

Probabil că se va renunţa la sistemul cu un singur

copil4 . Sistemul de pensii se compune din doi

piloni: pensia de bază, care este 20% din salariul

mediu realizat în ultimul an şi pensia bazată pe

contributivitate, care este egală cu suma depusă în

contul personal de pensie al lucrătorului împărţită

la 120. În acest fond se depune 11% din salariul

salariatului. Vîrsta de pensionare este de 60 de ani

la bărbaţi şi 55 ani la femei. Pensia de bază se

ajustează anual cu un indice de inflaţie, spre

deosebire de cealaltă. În 2004 pensia de bază

medie era de 621 yuani – cam 80 de dolari.5 La

început, această pensie era acordată numai

salariaţilor din întreprinderile de stat, din 2003 a

devenit obligatoriu pentru toţi angajaţii din mediul

urban.6 În 2003 China avea un număr de 155

milioane de cotizanţi la sistemele de pensii. Cine

plăteşte pensiile? Companiile plătesc pensia de

bază iar statul o plăteşte pe cealaltă, din pilonul II.

2. Asigurarea de şomaj. Din nefericire economia de

piaţă, oricît de socialistă ar fi ea, produce şomaj.

De aceea guvernul a pus la punct un sistem de

ajutoare de şomaj. Angajatorul contribuie cu 3%

din salariul angajatului la fondul de ajutoare de

şomaj, angajatul contribuie cu 2%. Ajutorul de

şomaj trebuie să fie mai mic decît salariul minim

declarat în provincia respectivă, dar mai mare

decît suma minimă de supravieţuire declarată

acolo. Cît timp primeşte şomerul ajutorul de

şomaj? Depinde de numărul de ani în care a cotizat

la fondul de şomaj: între un an şi doi ani.7 Statul se

străduieşte să îl reangajeze pe şomer altundeva, dar

nu promite nimic: a deschis birouri de asistenţă a

şomerilor. Mai organizează şi cursuri gratuite

pentru anumite meserii cerute. Asemenea centre

există în toate întreprinderile. “În perioada 1998 –

2003 s-au înscris în registrele de şomaj 24

milioane de disponibilizaţi dintre care 19 milioane

au putut fi reangajaţi” . 8 În plus, statul foloseşte

“sistemul celor trei garanţii”: “ajutorul de

supravieţuire pentru persoanele disponibilizate

din întreprinderi de stat, ajutorul de şomaj propriu

zis şi garantarea standardului minim pentru

persoanele din mediul urban. Disponibilizaţii pot

primi ajutoare sociale timp de trei ani şi dacă

după această perioadă încă nu şi-au găsit de

lucru încă mai pot primi ajutoare de supravieţuire

dacă venitul pe familie per capita este mai mic

decît minimul stabilit în oraşul respectiv”. O

4 Sistemul se aplică doar în întreprinderile de stat.

5 Asta în 2004. Pe atunci pensia medie în Romania era de

vreo 150 dolari. 6 Cam puţin: doar 30% din chinezi trăiesc la oraş

7 Apare ceva ciudat: dacă angajatul este dat afară înainte de

a cotiza un an la fondul acela, nu primeşte nimic? Păi atunci

e clar că angajatorii sunt încurajaţi să îşi dea afară

muncitorii după mai puţin de un an de la angajare.... 8 Şi cu restul de 5 milioane ce s-o fi întîmplat?

perspectivă neplăcută, mai ales că citim “În

viitorul apropiat ne aşteptăm ca să existe în

continuare problema surplusului forţei de muncă

şi a structurii iraţionale a angajaţilor. Guvernul

chinez va face toate eforturile de a generaliza

asigurarea de şomaj şi va garanta un venit minim

disponibilizaţilor ”

3. Asigurarea de sănătate. “În 1998 China a

promulgat decizia de asigurare a sănătăţii pentru

angajaţii din mediul urban. Pînă în 2003 în acest

program au participat 110 milioane de cetăţeni,

80 milioane salariaţi şi 30 milioane pensionari”.

Adică nu toţi. Ce se întîmplă cu cei 700 milioane

de ţărani? “Statul a creat un sistem” multi-level”

de asigurare a sănătăţii, plătit şi de angajaţi şi de

angajatori”. Angajatorul plăteşte 4% din salariul

angajatului pentru asigurarea medicală iar

angajatul 3%. Dar nu se spune nimic de zonele

rurale.

4. Asigurarea pentru accidente la locul de muncă. S-a creat un fond plătit numai de angajatori. Dar el

este bazat pe principiul “nici o compensaţie pentru

greşeli”. Adică dacă angajatul se accidentează din

vina lui este aruncat pur şi simplu afară? Nu ni se

spune.

5. Concediul post natal. “În 2003 erau 37 milioane

de femei care beneficiau de concediu post natal. El

se aplică în zonele urbane. Femeile plătesc 1% din

salariu pentru el. Concediul de maternitate este

plătit de angajator 90 de zile după naştere”.9

6. Ajutoare sociale. Se plătesc pentru bătrîni, copii,

handicapaţi. Dar nu de stat! Sunt sponsori. Există

38 000 de organizaţii ONG care se ocupă de

ajutoarele acestea. Au creat 32000 de cămine

pentru bătrîni. Statul are orfelinate care adăpostesc

60000 de copii şi pentru care plăteşte cam 80 mil

dolari (600 mil yuani). Pentru handicapaţi, statul

oferă ajutoare de care beneficiază 5 mil personae

în mediu urban şi 17 mil în mediul rural.

7. Filantropice. Adăposturi pentru oameni fără

locuinţă, cantine ale săracilor. În 2003 erau 23

milioane de amărîţi care s-au înregistrat la

asemenea organizaţii, care le dădeau 58 yuani/lună

şi o masă. Guvernul a alocat 17 miliarde yuani

pentru nevoile lor (aproape 3 miliarde dolari). Din

acestea, 9,2 miliarde yuani proveneau de la

guvernul central, restul de la provincii. Ajutoare

în caz de dezastre. Se ocupă de ele şi guvernul

central, dar, mai ales provinciile. În 2003 guvernul

a alocat 5 miliare yuani. Cerşetori şi vagabonzi.

“Bazaţi pe principiul ‘a primi ajutor din propria

ta voinţă şi a da ajutor gratis’ guvernul

încurajează ajutorarea persoanelor care cerşesc

sau vagabondează cu haine, mîncare, servicii

medicale transport în oraşul lor de reşedinţă.

Există 1000 de ONG-uri umanitare care se ocupă

de ei, care au asigurat ajutor pentru 220000 de

asemenea cazuri sociale. Ajutor reciproc. Statul

9 Doar atît?




încurajează cetăţenii să formeze asociaţii de

ajutor reciproc. Ele au donat 18 miliarde de yuani

in 2003 ca ajutor pentru diverşi sinistraţi şi 25

miliarde yuani celor nevoiaşi. În plus, s-au făcut

56 milioane de vizite cu scop umanitar la cei

nevoiaşi”10

8. Asigurarea locuinţei. E vorba despre un sistem de

colectare de fonduri pentru construirea de locuinţe

sociale.

9. Securitatea socială în zonele rurale. Aici chiar

este interesant. “Majoritatea chinezilor trăiesc la

ţară, unde dezvoltarea economică este scăzută. În

zonele rurale pămîntul este în proprietate comună,

deoarece el este mijlocul de asigurare a traiului

zilnic. Sub influenţa culturii chineze, există

tradiţia asigurării proviziilor necesare

supravieţuirii, astfel că securitatea provine mai

ales de la membrii familiei şi de la clanuri. De

aceea sistemul de securitate socială practicat de

guvern este diferit. Sistemul de securitate socială

este centrat pe familii. China a început şi un

sistem de pensii pentru ţăranii bătrîni bazat pe

principiul că ‘fondul de pensii se crează în primul

rind de indivizii înşişi, dar el poate fi suplimentat

de colectivele săteşti şi de guvern ’. la finele

anului 2003 participau la fonduri de pensii 55

milioane de ţărani. Fondul a ajuns la 30 miliarde

de yuani (cam 4 miliarde dolari) şi deja

alimentează 2 milioane de ţărani bătrîni. În 2004

guvernul Chinei a început să experimenteze un

sistem care încurajează şi recompensează la

bătrîneţe familiile care au un singur copil sau

două fete în zone rurale. Fiecare persoană poate

primi cel puţin 600 yuani (80 dolari) de la

guvernul central şi local. ” . Sistemul de ocrotire

a sănătăţii. Ţăranii pot participa la un fond de

ocrotire a sănătăţii care este creat de guvern cu

fonduri care vin de la guvernul central şi de la

cele provinciale. Deja se încearcă în 310 judeţe. În

2004 sistemul a acoperit 89 milioane de ţărani şi a

acumulat 3 miliarde de yuani. Filantropice.

Bătrînii, handicapaţii şi minorii pot primi ajutoare

dacă îndeplinesc următoarele condiţii:nu au pe

cineva să aibă grijă de ei, cei care nu pot munci,

cei care nu au nici o sursă de venit. Deja există

24000 de cămine pentru asemenea persoane.

Deci ocrotirea sănătăţii nu este gratuită şi există şomeri.

Cum e cu dreptul la educaţie? Şcoala obligatorie este de 9

ani. Ea este complet gratuită. După aceşti nouă ani,

urmează trei ani de liceu sau şcoală profesională. Acestea

nu sunt complet gratuite, există un sistem de burse de merit

sau sociale care acoperă nevoile a 40% din elevi. Ceilalţi

trebuie să plătească. Intrarea la licee se face prin examene

severe, primii 20% primesc burse integrale. Un sistem

asemănător este şi în învăţămîntul superior. Adică un sărac

sîrguincios poate face tot ciclul şcolar gratuit. Mă rog, dacă

au părinţii bani să îl ţină la facultate. Studenţii foarte

10

Asta chiar e impresionant.

merituoşi ( 5%) beneficiază şi de cămin sau cantină

gratuite.

Ce ne facem cu miliardarii? Într-adevăr, există asemenea

persoane. Şi există riscul real ca ei – sau oamenii lor – să

pună mina pe putere în Partidul Comunist Chinez. Ei pun o

presiune formidabilă asupra sistemului. Cu un indicator

Gini de 41,5%, China este chiar în urma Indiei, în ceea ce

priveşte omogenitatea socială. În India acest indice este de

36,8. Să fie India mai socialistă decît China? Doar India are

şi ea miliardarii ei.

Concluzie. În favoarea Chinei putem spune că a reuşit să

devină a doua economie a lumii. Preţul pe care l-a plătit

pentru aceasta mi se pare însă foarte mare: o polarizare

socială care nu este de bun augur pentru idea de societate

socialistă. Dar, atîta vreme cît pămîntul rămîne în

proprietate colectivă mai este o şansă. Şi atîta vreme cît

Partidul Comunist Chinez (deja infiltrat de patroni şi

milionari) apără interesele clasei muncitoare, China are

şansa să devină un stat socialist cu putere de model. Eu aşa

sper.

Anexă

Tabelul 2. Speranţa de viaţă la naştere. Ţări socialiste şi

altele interesante

54 Cuba 77.45

55 Chile 77.34

74 Poland 75.63

101 Venezuela 73.61

103 China 73.47

104 Hungary 73.44

115 Romania 72.45

125 Vietnam 71.58

134 Moldova 70.8

148 Ukraine 68.25

159 Russia 66.03

167 Korea,

North 63.81

168 Comoros 63.47

178 Haiti 60.78

187 Laos 56.68

Tabelul 3. PIB/locuitor($) Ţări socialiste şi altele

interesante

48 Israel 26,700

49 Korea, South 25,800

50 Czech Republic 23,700

58 Hungary 19,300

67 Croatia 17,000

68 Latvia 16,300

70 Lithuania 15,600

71 Poland 15,500




76 Russia 14,000

77 Chile 14,000

85 Venezuela 12,300

88 Iran 11,300

89 Bulgaria 11,300

93 Romania 10,700

94 Uruguay 10,700

95 Kazakhstan 10,400

98 Belarus 9,800

100 South Africa 9,500

101 Brazil 9,400

105 Cuba 8,500

106 Montenegro 8,400

110

Macedonia, The

Former Yugoslav

Republic of

8,200

122 Ukraine 6,600

126 American Samoa 5,800

128 Albania 5,400

130 Armenia 5,200

131 Turkmenistan 5,100

132 Guatemala 5,000

135 China 4,900

149 Georgia 4,000

164 Mongolia 2,700

166 India 2,500

168 Vietnam 2,500

173 Uzbekistan 2,200

174 Moldova 2,200

179 Kyrgyzstan 1,900

180 Laos 1,900

182 Korea, North 1,800

189 Tajikistan 1,600

Tabelul 4. Rata şomajului. Ţări socialiste şi altele

interesante. CIA.

18

Macedonia, The

Former Yugoslav

Republic of

33.5

25 Bosnia and

Herzegovina 29

37 Iraq 18.2

38 Kyrgyzstan 18

47 Montenegro 14.7

51 Spain 13.9

52 Croatia 13.7

53 Georgia 13.6

57 Iran 12.5

58 Albania 12.5

72 Turkey 10.7

76 Poland 9.8

90 Argentina 7.9

91 Brazil 7.9

92 Chile 7.8

93 Hungary 7.8

94 Germany 7.8

95 Greece 7.7

96 Slovakia 7.7

105 Venezuela 7.4

106 France 7.4

107 United States 7.2

114 Slovenia 6.7

115 Kazakhstan 6.6

116 Russia 6.4

117 Finland 6.4

120 Canada 6.2

121 Sweden 6.2

124 Israel 6.1

127 Lithuania 5.8

128 Estonia 5.7

129 Nicaragua 5.6

130 Panama 5.6

131 United Kingdom 5.6

140 Vietnam 4.7

144 Romania_????? (or

fi alte date din 2004) 4.4

148 Hong Kong 4.1

149 Taiwan 4.1

152 Japan 4

153 China 4

160 Korea, South 3.2

163 Ukraine 3

166 Mongolia 2.8

167 Norway 2.6

168 Switzerland 2.6

171 Laos 2.4

174 Singapore 2.2

178 Moldova 2.1

182 Denmark 1.9

185 Belarus 1.6

186 Cuba 1.6

191 Uzbekistan 1

193 Azerbaijan 0.8

Tabelul 5. Procentul din populaţie sub nivelul de sărăcie.

Ţări socialiste şi altele

17 Tajikistan 60

43 Kyrgyzstan 40

48 Venezuela 37.9

49 Ukraine 37.7

52 Mongolia 36.1

59 Uzbekistan 33

65 Brazil 31

66 Georgia 31

72 Turkmenistan 30




75

Macedonia,

The Former

Yugoslav

Republic of

29.8

76 Moldova 29.5

82 Belarus 27.1

84 Armenia 26.5

86 Romania 25

87 Albania 25

88 Bosnia and

Herzegovina 25

89 India 25

90 Azerbaijan 24

98 Israel 21.6

100 Slovakia 21

102 Turkey 20

103 Spain 19.8

109 Indonesia 17.8

110 Poland 17

113 Russia 15.8

114 Belgium 15.2

115 Korea, South 15

118 Vietnam 14.8

120 Bulgaria 14.1

121 United

Kingdom 14

122 Kazakhstan 13.8

124 Slovenia 12.9

125 United States 12

127 Germany 11

128 Croatia 11

129 Canada 10.8

130 Netherlands 10.5

133 Hungary 8.6

134 China 8

138 Montenegro 7

139 Ireland 7

140 France 6.2

141 Austria 5.9

142 Malaysia 5.1

143 Estonia 5

144 Lithuania 4

145 Taiwan 0.95

Tabelul 6. Indicatorul Gini .Ţări socialiste şi altele UN: Date ONU (United Nations Development Programme)

CIA: Date CIA (Central Intelligence Agency's The World

Factbook)

Country UN

R/P

10%[1]

UN

R/P

20%[2]

CIA

R/P

10%[4]

CIA

Gini[5] Year

GPI

Gini

2008[6]

Bolivia 168.1 42.3 157.3 59.2 2006 -

Brazil 51.3 21.8 49.8 56.7 2005 -

Venezuela 48.3 16 50.3 41 2009 -

Argentina 40.9 17.8 35.0 45.7 2009 -

Costa Rica 37.8 15.6 37.4 48 2008 -

Honduras 34.2 17.2 35.2 53.8 2003 -

South Africa 33.1 17.9 31.9 65 2005 -

Chile 33 15.7 32.1 54.9 2003 -

China (PRC) 21.6 12.2 21.8 41.5 2007 -

Hong Kong 17.8 9.7 N/A 53.3 2007 -

Philippines 15.5 9.3 15.5 45.8 2006 -

Georgia 15.4 8.3 15.2 40.8 2009 -

Portugal 15 8 9.2 38.5 2007 -

United

Kingdom 13.8 7.2 13.6 34 2005 -

Israel 13.4 7.9 11.8 39.2 2008 -

Russia 12.7 7.6 12.8 42.3 2008 -

Macedonia 12.5 7.5 12.3 39 2003 -

Turkmenistan 12.3 7.7 12.2 40.8 1998 -

Burkina Faso 11.6 6.9 11.5 39.5 2007 -

Latvia 11.6 6.8 11.6 36 2005 -

Italy 11.6 6.5 11.7 32 2006 -

Estonia 10.8 6.4 11.0 34 2008 -

Uzbekistan 10.6 6.2 10.6 36.8 2003 -

Lithuania 10.4 6.3 10.3 36 2005 -

Spain 10.3 6 10.2 32 2005 -

Greece 10.2 6.2 10.4 33 2005 -

Azerbaijan 9.7 6 9.5 36.5 2001 -

Canada 9.4 5.5 9.5 32.1 2005 -

Netherlands 9.2 5.1 9.2 30.9 2007 -

Tanzania 9.2 5.8 9.3 34.6 2000 -

France 9.1 5.6 8.3 32.7 2008 -

Switzerland 9 5.5 8.9 33.7 2008 -

Poland 8.8 5.6 8.7 34.9 2005 -

Yemen 8.6 5.6 8.6 37.7 2005 -

India 8.6 5.6 8.6 36.8 2004 -

Kazakhstan 8.5 5.6 8.0 28.8 2008 -

Laos 8.3 5.4 8.4 34.6 2002 -

Mongolia 8.2 5.4 8.2 32.8 2002 -

Belgium 8.2 4.9 8.3 28 2005 -

Moldova 8.2 5.3 8.3 33.2 2003 -

Denmark 8.1 4.3 12.0 29 2007 -

Egypt 8 5.1 8.0 34.4 2001 -

Armenia 8 5 25.8 37 2006 -

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_income_equality#cite_note-0








Tajikistan 7.8 5.2 7.8 32.8 2006 -

South Korea 7.8 4.7 8.6 31.3 2007 -

Romania 7.5 4.9 7.4 32 2008 -

Croatia 7.3 4.8 7.2 29 2008 -

Albania 7.2 4.8 7.2 26.7 2005 -

Bulgaria 7 4.4 8.8 29.8 2008 -

Austria 6.9 4.4 6.8 26 2007 -

Germany 6.9 4.3 6.9 27 2006 -

Belarus 6.9 4.5 6.9 27.9 2005 -

Vietnam 6.9 4.9 10.0 37 2004 -

Slovakia 6.7 4 6.7 26 2005 -

Kyrgyzstan 6.4 4.4 6.4 30.3 2003 -

Sweden 6.2 4 6.2 23 2005 -

Norway 6.1 3.9 6.0 25 2008 -

Slovenia 5.9 3.9 5.9 28.4 2008 -

Ukraine 5.9 4.1 7.6 31 2006 -

Finland 5.6 3.8 5.7 29.5 2007 -

Hungary 5.5 3.8 5.6 28 2005 -

Bosnia and

Herzegovina 5.4 3.8 5.5 56.2 2007 -

Czech

Republic 5.2 3.5 5.2 26 2005 -

Japan 4.5 3.4 4.5 38.1 2002 -

5. SCURTA INCURSIUNE în DOCTRINELE de STANGA, CRESTINA -muncitoreşti, socialiste, comuniste, civice,.......

Material primit de la d-nul Aristide Buzuloiu - președintele

Asociației ”Sfatul Țării” și pe care-l publicăm integral.

Mulțumim”

Compendiu-rezumativ-extrase-constatări-perspective-

preconcluzii....

A.Consiliul Intenaţionalei Socialiste Roma 2003

* Pentru o societate mondială mai ECHITABILA =

GUVERNARE durabilă-dreptate socială;

*.Pentru o LUME a PACII şi o lume mai SIGURA;

* ANGAJARE pentru APARAREA DEMOCRATIEI în

lumea INTREAGA

* COEZIUNE SOCIALA şi DE MEDIU.

B.DECLARATIA de PRINCIPII a

INTERNATIONALEI SOCIALISTE

Stockholm 1989

I. SCHIMBARILE GLOBALE şi PERSPECTIVELE de

VIITOR * Idealul socialist în imaginaţia POPOARELOR este:

IMBUNATATIREA RADICALA A VIETII CELOR CE

MUNCESC ;

* DEMOCRATIE POLITICA cadru-condiţie iniţială pentru

toate celelalte DREPTURI şi LIBERTATI ;

* Chemarea către toate popoarelor lumii: de a participa

împreună la APARAREA PACII şi PROGRESULUI,

condiţii pentru a transforma SPERANTELE în

REALITATE;

* Internaţionalizarea economiei, accesul la informaţii şi

noi tehnologii, pot pune bazele, dacă sunt controlate

democratic, unei societăţi predilect orientate spre

cooperare. Asftel familia mondială, nu mai este o utopie, ci

din ce în ce mai mult, o necesitate practică.

* Revoluţia tehnologică poate-trebuie să fie folosită

pentru crearea de locuri de muncă, pentru protecţia

mediului şi oferi mijloacele de a ne elibera de munca de

rutină....

* Structurile democratice, respectând drepturile omului,

pot deveni temelia promovării libertăţii, egalităţii,

securitaţii şi prosteritaţii, într-o societate mondială a

democraţiei.

* Multe tendinţe, fac să planeze asupra umanitătii, primejdii

fără precedent:

-proliferarea tehnologiilor distructive, duc la echilibre

precare şi nu oferă destule garanţii pentru securitatea

omenirii;

-viată pe planetă, este ameninţată de expansiunea

industrială şi urbană necontrolată, care degradează

biosfera şi face neraţională exploatarea resurselor;

-foamea, malnutriţia şi moartea planează asupra unor

intregi comunitaţi din Sud şi nu numai, deşi lumea dispune

de suficiente resurse pentru a se hrăni;

* Transformarea structurilor economice şi sociale dând

frâu liber capitalismului şi colonialismul anterior

primului război mondial, au afectat crucial şi dramatic

lumea. Costul social a fost: şomajul, declinul regional,

inclusiv distrugerea comunităţilor şi a afectat nu doar pe

cei foarte săraci, dar şi marea majoritate a muncitorilor;

* Procesul accelerat al internaţionalizării şi

interdependenţii economiei mondiale, au creat

contradicţii în instituţiile politice, sociale, naţionale,

existente; Ecartul dintre economia mondializată şi

instituţiile internaţionale inadecvate, au condus la creşterea

sărăciei şi subdezvoltării în Sud şi totodată la şomajul în

masă şi la o nouă formă a sărăciei în multe regiuni ale

Nordului. * Unele progrese au apărut după al II-lea război

mondial precum; decolonizări, apariţia statului

PROVIDENTIAL şi mai recent unele acţiuni de dezarmare.

Dar injustiţia socială s-a amplificat prin: încălcarea

drepturilor omului, discriminarea rasială şi a sexelor, iar

pespectiva de viaţă, depinde de regiune şi de clasa socială

în care te-ai născut;




* Soluţiile de îndreptare, aparţin socialismului, într-o

lume care s-a schimbat radical, în raport cu cea a

Declaraţiei dela Fracfort din 1951. Astăzi partidele

socialiste, social democrate şi muncitoreşti, ca şi unele

partide democratice, militează pentru vechile lor ţeluri:

dreptate socială, demnitate umană şi democraţie

autentică;

* Astăzi socialiştii susţin lupta tradiţională pentru

libertate, dreptate, solidaritate, odată cu angajamentul lor

fundamental: pacea, protecţia mediului şi dezvoltarea

Sudului. Acum aceştia caută sprijinul celor cred în aceste

idealuri şi-i susţin.

II. PRINCIPII

* Socialismul democratic, este o mişcare internaţională

pentru LIBERTATE, DREPTATE SOCIALA şi

SOLIDARITATE. Aceste scopuri ne vin dintr-o lume a

păcii, unde aceste ţinte pot fi consolidate şi unde fiecare

individ poate trăi o viaţă demnă, care îi asigură dezvoltarea

personalităţii şi talentelor sale, odată cu bucuria drepturilor

civice-omeneşti, care le poate oferi doar o societate cu

adevărat democratică.

* Libertatea este rezultatul eforturilor individuale şi

colective conjugate.Fiecare are dreptul de a fi liber de orice

constângeri politice şi să se bucure de din plin de

posibilitatea de a-şi realiza obiectivele personale şi

valorifice potenţialul. Acestea sunt posibile dacă omenirea

în ansamblu, susţine lupta de recunoaştere a istoriei sale şi

va garanta că nici-o persoană, sex, religie sau rasă nu va

fi subordonată altora.

* Dreptatea şi egalitatea. Dreptatea inseamnă sfârşitul

oricăror discriminări ale oamenilor, aşa cum egalitatea

este cea a drepturilor şi şanselor. Totodata se impune o

compensare-sprijin în cazul oamenilor cu probleme fizice,

mintale sau sociale, ce necesită întelegerea patronilor şi

deţinătorilor de putere.

* Solidaritatea cuprinde toate celelalte valori. Este

umanismul universal şi angajamentul faţă de victimele

nedreptăţii.

* Socialismul acordă aceiaşi importanţă egală acestor

principii, fiind toate inter-dependente; fiecare este necesar

celuilalt.

N.B.Dezvolarea teoretică a socialismului democratic - se

află într-un capitol ce detaliază pe larg, cele expuse mai

sus--- rog a se vedea textul original ; îl tin la dispoziţie sau

îl pot aduce şi comenta impreună !

III.PACEA.

* Pacea este condiţia prealabilă a tuturor speranţelor

noastre. Are o valoare decisivă pentru omenire; războiul

distruge vieţi şi temelia dezvoltării sociale, iar un război

nuclear poate însemna sfârşitul vieţii pe pământ!

* Se impun noi forme de securitate colectivă, care includ,

încredere politică colectivă, care nu înseamnă doar

absenţa războaielor!.

*.Unele soluţii sunt în derulare, dar sunt încă departe de a

putea garanta o PACE MONDIALA sigură.

IV. NORDUL şi SUDUL. [ documentele detaliate ale cap.,

le ţin spre consultare-comentarii in masura in care acestea

nu sunt suficient cunoscute..... ].

V. PREFIGURAREA secolului 21.

#DEMOCRATIA POLITICA şi ECONOMICA :

*Sunt premize pentru: DEMOCRATIE SOCIALA,

POLITICA şi ECONOMICA la scară mondială.

[democraţia este primul mijloc al unui control popular şi de

umanizare a forţelor scăpate de sub control, care se află în

curs de a REMODELA planeta noastră, fără a ţine seama

totdeauna de necesitatea SUPRAVIETUIRII SALE ! ]

* Drepturile omului, cuprind drepturi economice şi sociale;

sindicate şi grevă; bunăstarea tuturor, inclusiv protecţia

mamei şi copilului; dreptul la educaţie, formare , domiciliu;

dreptul la o locuinţă decentă intr-un mediu corect; dreptul la

siguranţa economică. Dreptul la muncă folositoare cu

durată integrală, în care remuneraţia este decisivă; Somajul

este o atingere a demnităţii, o ameninţare la stabilitatea

socială şi risipă a celei mai importante resurse, cea umană.

*Drepturile economice nu trebuie considerate un privilegiu

acordat indivizilor pasivi lipsiţi de iniţiative, ci argumentul

prin care se asigură participarea activă a tuturor cetăţenilor

la proiectele societăţii. Nu este vorba de a fi subvenţionaţi

marginalizaţii societăţii, ci de a se creia-oferi condiţii de

existentă-bunăstare tuturor prin muncă eficientă.

* Naţionalizarea poate fi uneori justificată, dar nu este

singura soluţie salvatoare a relelor sociale; căci creşterea

economică poate provoca neplăceri şi dezechilibre, atunci

când interesele private omit responsabilităţile lor, sociale şi

ecologice. De fel nici proprietatea publică şi nici cea

privată, nu POT garanta eficienţa economică sau

dreptatea socială !

* Socialiştii continuă să susţină şi proprietatea publică,

ca parte a economiei MIXTE. Se prevede ca odată cu

internaţionalizarea economiei şi revoluţia tehnologică, să

fie luate unele măsuri ca :

.producţie participativă şi descentralizată;

.controlul public al investiţiilor;

.protecţia intereselor publice şi sociale;

.socializarea costurilor şi beneficiilor, odată cu

schimbările în economie;

.participarea muncitorilor la deciziile atelierelor-

firmelor, împreună cu implicarea sindicatelor la

definitivarea politicilor economice naţionale;

.cooperative cu autogestiune, a muncitorilor şi

ţăranilor;

.întreprinderi publice, cu forme de control şi

decizii democratice, după necesităţi, pentru a permite apoi

guvernanţilor, să-şi stabilescă priorităţile economice şi

sociale;

.democratizarea instituţiilor economice-financiare

mondiale, care să permită participarea ca parte a acestora,

tuturor tărilor;

controlul internaţional şi de urmărire a tuturor

activitătilor corporaţiilor transnaţionale, incluzând

drepturile transnaţionale ale sindicatelor în sânul acestor

tipuri de societăţi;

* Este evident : nu este vorba de controlul formal şi legal

al statului, ci participarea efectivă a muncitorilor şi a




reprezentaţilor acestora la LUAREA DECIZIILOR

ECONOMICE, atât la nivel NATIONAL cât şi cel de nivel

INTERNATIONAL !

* Piaţa angajată teoretic către egalitate economică şi

socială, nu ar trebui totuşi, să fie dominată de puterea

ECONOMICA a MARILOR INTREPRINZATORI şi nici

MANIPULATA prin DEZINFORMARE.

* Concentrarea puterii economice în câteva mâini,

TREBUIE INLOCUITA cu un sistem în care: cetăţeanul,

consumator sau salariat, să poată influenţa distribuţia,

mijloacele de producţie şi condiţiile de muncă,

concurenţa, atât pe plan naţional cât şi cel internaţional;

* Statul ar trebui să fie :un regulator al pieţii în

interesul populaţiei, de apărător al muncitorilor ca urmare

a tehnologiilor noi şi în sensul: îmbunătăţirii condiţiilor de

muncă, de viată şi al creşterii timpului lor odihnă, ca şi a

posibilităţilor reale de dezvoltare personală-familială.

# CULTURA şi SOCIETATEA : * Educaţia este vitală pentru dezvoltarea societăţii, având

ca scop:

* Informare, instruire şi transmiterea informaţiilor

; transmiterea între generaţii a moştenirii culturale şi

spirituale ; pregătirea pentru viaţă a individului, într-o

societate bazată pe egalitatea şanselor, pentru toţi; să

sprijine individul pentru dezvoltarea sa;

* Valoarea libertăţii, dreptătii sociale,

solidaritatea şi toleranţa trebuie să fie în centrul procesului

educativ.Preconizăm toleranţa şi cooperarea între diferite

grupuri ale unei societătii multiculturale. Diversitatea

culturală îmbogăţeşte societăţile mai mult decât le pune în

primejdie; uniformitatea este o primejdie pentru libertate

şi democraţie !

*Trebuie acordată o atenţie deosebită relaţiei

dintre diferitele generaţii. Persoanele în vârstă au nevoie

de respect şi de susţinerea tinerilor. E nevoie de noi măsuri

în domeniul prevenţiei şi pensiilor acordate de Stat, ca şi

nevoii de a se afla mereu în mijlocul colectivităţilor lor,

acolo unde pot duce o activitate culturală şi socială în

demnitate si uneori cu folos.

# ROLUL BARBATILOR şi FEMEILOR în

SOCIETATEA MODERNA ; * Inegalitatea dintre bărbat şi femee, este forma cea mai

răspândită de opresiune din istoria umanităţii. Aceasta

durează dela naşterea societăţii omeneşti şi până astazi;

* Cu toate rezultatele obţinute de progres chiar şi în statele

dezvoltate, femeile continuă să aibă un rol secundar în

structurile politice şi de muncă;

* Costurile sociale şi crizele economice, afectează

disproporţionat femeile, primele care suportă sărăcia,

şomajul, lipsa de locuinţe şi salarii scăzute;

* Internaţionala socialistă susţine lupta pentru egalitatea

şanselor şi a drepturilor lor. Naţiunile unite, joacă rolul

principal în susţinere emancipării femeilor în lumea

întreagă;

* Femeile reprezintă mai mult de jumătate din

populaţie şi trebuie să se bucure de altă susţinere în zonele:

remuneraţiei, sprijinului pentru creşterea copiilor şi

participării la viaţă;

* O noua cultură internaţională pentru dialogul politic,

se prefigurează:

Deşi interdependenţa crescută între oameni -ca şi

supraviţuirea-, lasă puţin loc dezbaterilor de fond, noi

respingem orice formă de fundamentalism politic sau

religios impus ;

Comunismul şi-a pierdut atractivitatea trecută-

cunoscută în rândul mişcărilor muncitoreşti ca şi asupra

unor categorii de intelectuali, inclusiv cea din timpul luptei

antifasciste;

Crimele stalinismului, persecuţiile, violarea

drepturilor omului, problemele ec. nerezolvate, au şubrezit

imaginea comunismului ca alternativa a viitorului;

Socialiştii susţin eforturile de transformare al

societăţilor comuniste în a se moderniza şi integra în

marea familie a noilor societăţi

dinamice şi progresiste; Ei doresc să promoveze cultura

dialogului internaţional şi-şi propun un rol de prim plan,

alături de alte partide, cu incredere reciprocă, acolo unde

se ivesc interese comune;

# UN NOU MODEL DE DEZVOLTARE : * Inainte de a fi create noi locuri de muncă şi bunăstare în

toată lumea, dezvoltarea trebuie sa fie riguros echilibrată

ECOLOGIC. Politica economică, trebuie să-şi propună şi

scopul de a promova acea dezvoltare viitoare, care să

amelioreze CALITATEA VIETII !

* Inainte de obiectivele sale globaliste, este imperativ

necesară stabilirea unei economii mondiale CU

ADEVARAT NOUA ; prin reconcilierea intereselor ţărilor

industrializate şi a celor în curs de dezvoltare; o reformă

financiară care să permită o cooperare economică

internaţională ; o nouă ordine economică echitabilă, care,

nu doar din motive de solidaritate, să creze o economie

mondială mai eficientă, productivă şi echilibrată ! * Vorbind despre datoriile internaţionale, prioritatea

trebuie să fie de a le şterge, a le reduce sau capitaliza, în

cazul tuturor ţărilor sărace. Tările din Nord, trebuie să

deschidă pieţele lor produselor din Sud şi să pună capăt

politicii de subsidii exporturilor acestora.

* Cu toate că productivitatea creşte rapid, ca urmare a

noilor tehnologii, este în acelas timp necesară redefinirea

PIETII MUNCII. Umanizarea condiţiilor de muncă,

inseamnă nu doar noi tehnologii, dar şi nouă implicare a

muncitorilor. Noi investiţii se cer pentru servicii sociale, în

reconstrucţia mediului, ca şi în infrastuctură. O politică

economică conservatoare, în multe ţări industrializate, au

produs un şomaj masiv, care au pus în pericol siguranţa şi

dreptatea socială, care au favorizat apariţia unei noi forme

de sărăcie şi în lumea celor bogaţi. Adesea reducerea

timpului de lucru, ajută la folosirea mai bună a capacitătilor

pieţii muncii şi către noi preocupări casnice, între bărbaţi

şi femei. A crescut disponibilitatea şi pentru alte genuri de

activităţi;

# SOLDARITATEA între NORD şi SUD

Dezvoltarea economică cu prioritate în favoarea

Sudului. Indiferent de regimul politic, în favoarea reducerii

sărăciei, pot contribui : reducerea frontierelor vamale, un

acces mai permisiv la pieţe sau achiziţii de tehnologii, pot

contribui la dezvoltarea propriilor resurse ştiinţifice; de ex.




în domeniul biotehnologiilor, pot pune capăt dependenţei

de tehnologiile de mâna doua !;

In ţările cele mai sărace, asistenţa economiilor

tradiţionale, rămâne vitală. Multe dintre acestea, necesită

reforme agrare, de antrenare a ţăranilor în asigurarea unei

producţii agrare permanente şi prin susţinerea

tradiţionalelor cooperative din culturile rurale, deşi această

producţie rurală nu va putea pune capăt lipsurilor şi foamei.

Atenţie şi la faptul că uneori creşterea producţiilor pentru

export, poate afecta soluţiile clasice tradiţionale ale

producţiilor de subzistenţă.Este rolul puterilor locale să

decidă selectiv soluţiile !.

Criza datoriilor, include şi fluxul financiar net,

dinspre tările sărace spre cele industriale; Obiectivul

Natiunilor unite, spre 0,7 din PIB, pentru sprijinirea

dezvoltării trebuie folosită. Dar efortul pentru ameliorarea

datoriilor externe, nu trebuie părăsit !

Efortul de a susţine dezvoltarea Sudului, trebuie

să includa şi o mai CORECTA repartizare a

PROFITULUI. Dezvoltarea trebuie începută cu grupurile

cele mai sărace, să îmbunatăţească munca abrutisantă,

inclusiv a femeilor începând cu programele pentru copii.

Migraţia masivă spre marile oraşe din Sud,

conduce la creşterea alarmantă a populaţiilor ce trăiesc în

bidon ville.

Amplificarea relaţiilor dintre Sud-Sud,cresc

şansele în pieţele de desfacere.

O economie mondială deschisă ar putea stimula

dezvoltarea Sudului. Aceasta însă ar putea majora

vulnerabilitatea sa. Astfel, Nordul ar putea evita politicile

care l-ar obliga la reducerea nivelului său de trai şi la

fragilizarea bazelor democraţiei.!?

Inechităţile şi dictaturile, sunt cei mai mari

duşmani al drepturilor omului şi al unei dezvoltării REALE.

Democraţia socială şi economică, nu poate fi considerată

un lux, pe care doar ţările bogate îl pot oferi. Mai degrabă

acestea sunt necesare într-o ţară care îsi doreşte calea spre

dezvoltare. Iată dece extinderea socialismului democratic

în Sud, în particular în America latină, Caraibe, este un

bun semnal pentru SUD.

A pune capăt sărăciei în Sud, este un proiect

comun şi pentru Nord. Acesta poate promova dezarmarea

şi creia atâta bogăţie şi de lucru, ca şi in ţările în

dezvoltare.Tema este în centrul strategiei socialiştilor, care

se preocupă de schimbările economice la scară mare, în

timpul oricăror perioade de criză la nivel mondial. Aceasta

este parte întegrantă a propunerilor socialiştilor democraţi

pentru noi structuri economice şi sociale care ar putea

antrena omenirea în mod paşnic şi prosper spre al 21-lea

secol.

VI. CU Internaţionala Socialistă spre o DEMOCRATIE

MONDIALA.

* Unitatea internaţionalismului SOCIALIST Socialismul în condiţiile actuale, reclamă legături

UNITAR coordonate

Partidele socialiste trebuie să aibă o baza

doctrinară şi de idealuri comune;

Au libertatea de a decide independent, în acord cu

specificitatea lor locală;

Se constată că internaţionalizarea partidelor

socialiste, este în ascensiune.

* O nouă ordine democratică

Nu trebuie să permitem ca structuri economice

private, să încerce modelarea structurilor politice, ca pe

un produs secundar al propriilor lor interese;

Naţiunile unite ca şi alte structuri ale sale, trebuie

sprijinite spre a dovedi că pot contribui eficient în

implementarea unor obiective internaţionale de interes

COMUN;

Să nu ne imaginăm că pacea şi dreptatea se pot

impune printr-o lege, atâta timp cât există flagrante

inechităti sociale; Se impune întâi, abolirea inegalităţilor!

Totuşi, crearea unei lumi PLURALISTE şi

DEMOCRATICE, bazată pe CONSENS şi

COOPERARE, sunt condiţii necesare pentru pentru

progresul omenirii ! Sansa ca copii noştri să trăiască în

PACE, LIBERTATE, SOLIDARITATE, DEMNITATE,

depinde de modul în care, TOTI bărbaţii şi femeile, ni se

vor alătura pentru atingerea acestui TEL !

C. PRINCIPII de baza ale PCR. / enunţare doar, spre

eventuală rememorare/.

* Detaşament de avangardă al clasei muncitoare; [

apărător al ţărănimii-clasei muncitoare împotriva

exploatării, obidei, umilinţei; impuse de clasele

exploatatoare; sufletul de ţinută democratică şi progresistă

al intelectualităţii româneşti; a dat glas conştiinţei

naţionale, ridicându-se împotriva aservirii tării de către

imperialiştii străini, pentru apărarea independenţii,

suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.]

* Centrul vital al sistemului social şi conducător al ţelului

făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate; [

creşterea intensivă a forţelor de producţie, crearea unei

economii moderne , bazată pe tehnica avansată, asigurarea

unui înalt nivel de productivitate şi de eficienţă a muncii

sociale, dezvoltarea susţinută a ştiinţei, culturii şi

învătământului, ridicarea bunăstării

materiale - spirituale a tuturor oamenilor muncii şi societaţii

românesti.

* Internaţionalismul proletar, înseamnă deplina

solidaritate cu oamenii muncii cu toate celelalte ţări, ca

parte componentă şi activă a mişcării muncitoreşti

internaţionale;

* Militant pentru unitatea de acţiune a ţărilor socialiste, a

mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, a

întregului front antiimperialist.

* Promotor al democraţiei de partid şi centralismului

democratic.

D.Programul Partidului Alianţa Socialistă.

/ a se consulta detaliile prezentate în broşura care cuprinde

şi Statutul, ca şi Manifestul şi Statutul Partidului Stânga

Europeană /.

De ştiut şi faptul că PAS este unul din cei 14 membri

fondatori ai PSE....! /

E.In numele Soc. civile, recte Sfatului ţării, ONG recent

constituit / 2007/, cred ca la VIITOARELE alegeri-cele din




2008-, s-ar putea lua spre analiză şi decizia - soluţia ca

STANGA ROMANEASCA REUNITA, care să includă şi o

parte a societătii civile azi predilect pasivă, anume=ong-

urile şi independentii, formând UN PARTENERIAT

TRIPOLAR.....care să se prezinte în faţa electoratului cu:

Un STATUT; O PLATFORMA-PROGRAM; Un

MANIFEST-OFERTA ELECTORALA / toate

comune/[ un anteproiect propunere, Sfatul îl ţine la

dispoziţia potenţialolor interesaţi ]

F In loc de EPILOG-încheere din preocuparile soc.

civile=Sfatul Tării..:

Suplimentar, rog să luăm în discuţie

PROSPECTIVA, CEACE STIM SI EVITAM / dece oare

?/ s-o spunem DESCHIS : ANTECEDENTELE

ISTORICE ADEVARATE ale RAULUI de AZI: Amintim

succint câteva :

-Ne cantonăm preocupările doar ASUPRA

VIETII MATERIALE = CONSUMISM exacerbat şi

IMORALITATE......- sub CONDUCEREA Slugilor

Satanice Sioniste-, uitând că mai există şi VIATA

SPIRITUALA şi VIATA de APOI / cea a vieţii veşnice /

cea a judecăţii CREATORULUI DIVIN care ne-a lăsat nu

doar fizic pe acest pământ dar şi spiritual-mintea şi

sufletul- subscris unor LEGI-PORUNCI DIVINE, ale

moralei creştine, al cărui rezumat îl reprezintă cele 10

PORUNCI, CREZUL,TATAL NOSTRU... ca şi alte scrieri

...... ce ne conduc pe CALEA BINELUI a SALVARII-

MANTUIRII de PACAT !? -Uităm că-BOGATIA / nordul civilizat /, este

CONSECINTA DIRECTA al CRIMELOR împotriva

umanităţii.... [ ASASINAREA băştinaşilor teritoriilor

cucerite, al FURTULUI bogăţiilor lor, al SCLAVIEI, al

DICTATULUI forţei, etc.cu rezultate tragice: SARACIA,

EXPLOATAREA, CORPORATOCRATIA,

ASASINATUL ECONOMIC, MORBIDITATEA,

DISTRUGEREA MEDIULUI NATURAL, etc.

- RAZBOAIELE de cucerire şi exploatare a

resurselor naturale, de IMPUNERE a DREPTATII celui

mai TARE, a sclavizării omului, statelor,.

- Concluziz=REGANDIREA VIITORULUI

trebuie să insemne o viziune complexă in care TRUPUL

material, SPIRITUL imaterial / mintea şi sufletul / să

REintre in preocupările curente de

REARMONIZARE...

G. CE-I DE FACUT şi STIUT-caracter global... sau în

perspectivă :

#O NOUA POLITICA MONDIALA A

SOCIALISTILOR- a tuturor celor de stânga creştină -

umanişti-creştini-ecologişti-democraţi-comunsti reformaţi

etc. şi care să DETRONEZE DICTATURILE

MINORITATII - azi prin absenteiştii al căror număr

creşte...pentru a A DEVENI în fapt: STATE-NATIUNI,

care să refuze a mai FI condamnaţi să SUPORTE

DICTATURA MINORITATII asupra MAJORITATII! [ prin legea majorităţii simple, ALESII ABILITATI IN

FAPT / partide... preşedinţi / de cca. 20% din voturile

valabil exprimate, făcând ca MINORITARII să

CONDUCA nereprezentativ POPOARE INTREG! ?

# Trăim INTR-O LUME NESIGURA,

ameninţată de UN CONFLICT MONDIAL datorat

INECHITATII SOCIALE, NEDREPTATII, MINCIUNII,

/MANIPULARII-DEZINFORMARII generalizate/,

maximizării EXPLOATARII OMULUI, care polarizează

insuportabil SARACIA şi BOGATIA ! [ sub spectrul

ascuţirii LUPTEI DE CLASA, A DOMNIEI RAULUI

INSTITUTIONALIZAT, subscrise RAPACITATITII-

OPRESIUNII CAPITALISMULUI ce se doreşte a deveni

MONDIAL ?!]

# Trăim totodata sud spectrul MAXIMIZARII

CONSUMISMULUI, care conduce la proliferarea

LEGILOR MATERIALE ale RAULUI, la SETEA de

INAVUTIRE prin orice MIJLOACE; cu scopul doar de A

AVEA, chiar dacă aceasta înseamnă a CALCA PE

CADAVRE !

# RISCAM UN CATACLISM MONDIAL CARE

SA FACA ca ACEST PAMANT să AIBA UN SFARSIT

TRAGIC! [ NU ESTE EXCLUSA O CRUCIADA A

SARACILOR !]

INVITATIE la MEDITATIE SI CONLUCRARE

deschisă dezbaterilor de tipul: =SA NE

INTOARECEM FATA SPRE CREATOR,

DUMNEZEUL NOSTRU şi LEGILE SALE MORALE

care să ne READUCA la VIATA SPIRITUALA a cinstei

şi binelui generalizat şi TOTODATA la

RECONCILIEREA omului CU NATURA !

=O CONLUCRARE politică paşnică A

TUTUROR FORTELOR MAJORITATII REUNITE, in

care SOCIETATEA CIVILA sa aibă un ROL

PRIMORDIAL !

= SA INTELEGEM AXIOMATIC ca omenirea

de VEACURI a cunoscut 2 clase ANTAGONISTE:

EXPLOATATORI si EXPLOATATI ; SCLAVI şi

STAPANI ; ALBINE şi TRANTORI ; sau cum definea

inspirat Pandurul Tudor..: TAGMA JEFUITORILOR şi

NORODUL.

= IAR Creatorul a DECIS bipolaritatea: lupta

cu care ne pune zilnic la încercare spre judecată de

APOI : BINELE/divin/ si RAUL /satanei/

PARTEA II Bucuresti martie 2010

* Din ian. sub 2009 Sfatul Tarii, avertiza -fara succes-

conaţionalii- că SUNTEM FALS MANIPULATI a ne

afla IN FATA unei CRIZE ECONOMICE ciclice a

sistemului CAPITALIST; ascunzând adevarul: CEL că

IN REALITATE OMENIREA se află în faţa UNEI

DECIZII majore:

"LA RASCRUCEA dintre SFARSITUL celui de al 2-

lea VAL-industrial- şi INCEPUTUL celui de al 3-lea

VAL, al unei LUMI NOI marcată în FOND de O

PROFUNDA CRIZA MORALA / SPIRITUALA-de

CONSTIINTA /




sub dictatura fortelor MALEFICE mondiale ! AM

neglijat averismentele precum:

Andre Malraux : Secolul 21 va FI RELIGIOS SAU NU

VA FI DELOC !

* DECIDENTII ştiuţi ai lumii ATEE... , cu sprinul

SLUGILOR SATANEI Sioniste /SSS/, AU DECIS, după

secole de exploatare în care au ACUMULAT

BOGATIII INCUMENSURABILE, iar SARACIA a

cuprins majoritatea populatiei lumii şi afectat grav

distrugerea ECOSISTEMULUI divin......, au decis să

instaureze sub amenintarea războiului nuclear,O

NOUA ORDINE MONDIALA in care prin forta,

DICTATURA să DOMINE PLANETA sub un

GUVERN unic de marionete!

**Disoluţia familiei, consumismul, dezmătul

sexual..,plata nemuncii /incurajarea lenii, cazinouri-

cluburi cu jocuri de noroc, instrănarea avutiei prin

furt institutionalizat, exportul de capital si indatorari

inrobitoare etc. se extind şi consolideaza formând 2

clase de cetaţeni-bogaţi si săraci-:

TAGMA JETUITORILOR protejată de legi făcute de

ei şi NORODUL-POPORUL a cărui sursa de venit este

de a-si vinde capacitatea de muncă pe nimic;

JEFUITORII îsi apără averile, lăsănd câmp liber:

violentei, alcoolismului, depravarii, crimei organizate,

sinuciderilor, etc. In acest scenariu diabolic construit

sub masca manipulării prin minciună, ne vor OMORA

pe mulţi dintre ce stau azi pe tusă sau in

cârciuni,bordeluri, sau incultura-ignoranţa SI sunt

impinşi sa se predea declarând " ASTA-I VIATA ", iar

biserica lansează false principii sataniste ca "FERICITI

CEI SARACI...," şi când în acest timp slujitorii pretinsi

ai lui Dumnezeu, se ingrasă, fac averi şi taxeaza

enoriaşii ! /- desi sunt plătiti din Buget...-/

***ACUM trăim apocaliptic: bogaţii de

PRETUTINDENI SI-au REpropus recent folosind

metode IMORALE, EXTERMINAREA a miliarde de

SARACI la nivel planetar, fiecărui stat revenindu-i o

cota inclusiv Romaniei, de milioane; CONCRET

exterminarea săracilor, va incepe în această toamnă-

iarnă când FOAMETEA, SUBNUTRITIA, BOLILE-

inclusiv provocate prin alimente si medicamente

contrafăcute- vor secera VIETI NEVINOVATE !

**** UNITATEA naţiunii formata din cei 2/3 din

populatie trebuie, sub conducerea unor lideri autentici-

cinstiti, harnici, profesionisti,..să POATA STOPA

GENOCIDUL decis, intelegând CU TOTII CA:

# DOAR EI, CONSTIENTIZAND ca

MILENIUL trei este O NOUA etapa a omenirii, post

agricole-industriale si post capitaliste, care la nivel

PLANETAR işi propune a LUME a CREDINTEI, A

PACII UNIVERSALE, A ARMONIEI, A

BUNASTARII universale, ERADICAND SARACIA,

BOLILE, EXPLOATAREA omului de catre om,

MANIPULAREA fortelor MALEFICE ATTE, sunt

CEI ce POT ASIGURA ceace CREATORUL şi-a

DORIT=RAIUL PE PAMANT şi VIATA VESNICA A

SUFLETELOR ce au respectat "CELE 10 PORUNCI"

DIVINE !

Concluziv : SA ne unim forţele pentru a ne dovedi că în

sec.21 putem DEVENI: -O ROMANIE MORAL-

CRESTINA, DOAR a ROMANILOR .. [EI să fie

singurii STAPANI în casele LOR, pe glia LOR, pe

bogaţiile-munca LOR cinstită, pe FAMILIA şi copiii

NOSTRI, cu bucuriile sau lupta NOASTRA.! ]

- Străinii sunt bine veniti dar doar ca INVITATI

ai NOSTRI în relatii pe baze de reciprocitate !

-SI DECE să NU devenim curând ceace

ISTORIC SUNTEM: un STAT DACO ROMAN,

REINTREGIT şi NEUTRU !

NB. Sfatul Tării este disponibil la solicitare, ca

VOLUNTAR- in funcţie de interesul - cererea fiecărui

român ce se doreşte a fi IMPLICAT-spunându-şi că:

"MIE IMI PASA" studii, informatii, documentari

variate, PROIECTE, inclusiv este in curs să initieze un

nou domeniu de comunicare= PSIHOSTERA/ Legat de

CRIZA de CONSTIINTA-MORALA /=.

Mai mult TOATE ACTIUNILE NOASTRE

comune adresate structurilor organizate-inclusiv media-

sau persoanelor fizice, am dori chiar mai personalizat, să

fie subscrise chemărilor istorice:

"HAI SA DAM MANA CU MANA, cei cu

inima ROMANA" ca şi :

"PRIN NOI

INSINE "

cele care au facut "STAT NATIONAL UNITAR

ROMAN REINTREGIT"

Cu alese consideraţiuni,

Aristide Buzuloiu

6. Despre fascism și capitalism

Jose Luis Forneo

„Pentru mine, fascismul este faza isterică a

capitalismului și, în consecință, ceva foarte nou sau ceva

foarte vechi. într-o țară fascistă, capitalismul există doar

ca fascism. A-l combate, înseamnă a combate

capitalismul sub forma sa cea mai crudă, mai insolentă,

mai opresivă, mai înșelătoare.

Atunci la ce servește să spui adevărul despre fascism -

care se condamnă - dacă nu se spune nimic împotriva

capitalismului care îl generează? Un adevăr de acest gen

nu aduce nici o utilitate practică.

A fi împotriva fascismului, fără a fi împotriva

capitalismului, a te răzvrăti împotriva barbariei care




naște barbarie echivalează cu a pretinde o parte din

vițelul tăiat, dar și a te opune sacrificării lui.”

„Cele cinci dificultăți pentru a spune adevărul”. Bertolt

Brecht (1934)

Genialul poet și creator german Bertolt Brecht a lăsat clar

să se înțeleagă, încă înainte de sfîrșitul celui de-al Doilea

Război Mondial, că fascismul și capitalismul sunt expresii

diferite ale aceluiași monstru. În ambele cazuri, există

proprietatea privată a mijloacelor de producție în mâinile

unui grup minoritar, în ambele cazuri există persoane care

trăiesc din vânzarea propriei forțe de muncă și persoane

care trăiesc din plusvaloarea extrasă din actul acestei

vânzări. Distincția dintre muncitori și burghezi este

prezentă în ambele. Se poate spune atunci că fascismul și

capitalismul sunt unul și același lucru?

Este foarte curios că actualmente mediile de comunicare

numesc drept „antifasciste” grupurile și mișcările care

combat ascensiunea mișcărilor de extremă dreapta și că le

definesc drept grupuri radicale sau, mai direct, violente.

Este clar că în definiția „antifascist”, în care, înainte de al

Doilea Război Mondial se integrau toate mișcările

democratice, azi nu se includ guvernele capitaliste. Este

vorba de o autoexcludere foarte lămuritoare.

Exact acum doi ani, un membru al armatei spaniole,

militant al unui grup fascist, l-a asasinat pe Carlos

Palomino în Madrid, un militant „antifascist” pe care

mediile de comunicare l-au pus pe același nivel cu

criminalul, dat fiind că ambii sunt radicali care ies din

făgașul neutru și dezideologizat care convine dezvoltării

capitalismului actual. Acesta este doar un exemplu din

foarte multele, identice, care se petrec în toată Europa.

Totuși, observăm că nici mediile de comunicare, nici

partidele politice, nici intelectualii nu se consideră

„antifasciști”, iar acest lucru denotă o derivă destul de

periculoasă în care, ca pe un tobogan, alunecă societatea

occidentală contemporană.

Revenind, unii spun că diferența dintre fascism și

capitalism constă în respectul pentru lege, adică ceea ce se

cunoaște ca fiind statul de drept și existența democrației.

însă știm cu toții că la fel cum fascismul manipulează legea

pentru a o adapta necesităților sale, prin intermediul

violenței (care este baza forței sale), capitalismul

mercantilizează și pervertește totul, inclusiv legea, prin

intermediul presiunilor sau, în unele cazuri, plătește pentru

schimbarea legilor care ar trebui să fie aceleași pentru toți.

La final însă beneficiază de ele cei mai puternici, cei care

au mai mulți bani, care dețin capitalul. Deci, ambele

sisteme se bazează pe legea celui mai puternic, deși, pentru

fiecare, motivul forței are justificări diferite.

Să fie, oare, democrația cea care diferențiază fascismul de

capitalism? În cazul în care capitalismul s-ar baza

realmente pe democrație, pe participarea poporului la luarea

deciziilor, inclusiv în economie, ar fi posibil ca răspunsul la

întrebarea de mai sus să fie afirmativ. Dar capitalismul este

dictatura pieței, căreia i se subordonează orice decizie

democratică și, cum am spus înainte, inclusiv legea.

Capitalismul, deci, se bazează pe dictatura pieței, nu pe

democrația cetățenilor.

Așa că, precum a enunțat Brecht, fascismul este „faza

isterică a capitalismului” sau, altfel spus, „fața sinceră” a

acestuia care se arată doar când circumstanțele îl obligă.

Prima ar fi situația în care se văd puși capitaliștii când

popoarele cer prea multe drepturi și libertăți, punându-i la

zid pe cei care acumulează mijloacele de producție și

beneficiile lor (din această cauză au apărut mișcările

fasciste după Primul Război Mondial, după Revoluția Rusă

și revoltele provocate de criza din 1929). A doua situație e

aceea când aproape că nu au opoziție, deoarece sentimentul

de supunere al cetățenilor a fost obținut (de exemplu, după

anul 1989, cu presupusa înfrângere a comunismului și

sosirea „sfârșitului istoriei”, vociferat de Fukuyama).

Din acest motiv, trăim azi o renaștere a fascismului,

deoarece capitaliștii nu au mai avut rival după 1989 și au

considerat că nu mai este cazul să păstreze masca de social-

democrați sau masca consensului social. De aceea, după

căderea zidului Berlinului a început un proces lent de

limitare a drepturilor cetățenilor, de impunere a legilor

inexorabile ale pieței, în fața politicilor sociale, de ajustare

a reușitelor din muncă ale muncitorilor și de convertire a

democrației reprezentative (deja suficient de limitată) într-

un simplu ritual electoral subjugat intereselor celor care

realmente decid, multinaționalele și grupurile lor de putere.

În Uniunea Europeană, Tratatul de la Lisabona va

instituționaliza un guvern blindat, care nu va avea nici o

legătură cu cetățenii. Imperiul nordamerican, deja de mult

timp aflat mai presus de lege, s-a transformat în pur fascism

militar și economic. Ignoră legile și drepturile omului „În

numele democrației”, altă expresie a tacticii de a vinde

violența ca și cum ar fi pace și ajutor pentru popoarele

neajutorate, iar asta o spune Hussien Obama, cu zâmbetul

lui forțat inegalabil.

În fine, când lumea s-a confruntat cu fascismul după Primul

Război Mondial (și după cum spune autorul volumului

„Mituri și monștri”, publicat în The Center for an Informed

America (1) NEWSLETTER Nr. 38, 4 iunie 2003),

capitalismul era deja predat totalitarismului înainte de

începerea războiului, dat fiind faptul că fascismul era

maxima sa expresie, și de aceea Hitler a cucerit Europa fără

să întămpine vreo rezistență (exceptând-o pe cea a

muncitorilor din diferite mișcări de rezistență comuniste și

anarhiste). Același lucru s-a întâmplat când armata roșie l-a

învins pe Hitler în 1945, creându-se două blocuri de putere,

cel socialist, condus de URSS, și cel capitalist, manevrat de

SUA și de lobby-ul ei economic. În timp ce primul a

continuat să arboreze steagul antifascist ca bază a societății

sale (și nu vreau să spun cu asta că a fost un sistem perfect,

fără greșeli, nici vorbă de așa ceva), al doilea, cel capitalist,

s-a hrănit de la sânul aceluiași monstru pe care l-a ajutat să

ia naștere înainte de război (ajutorul lobby-ului american

pentru partidul nazist reprezintă o temă foarte studiată în




prezent, o figură esențială în acest context fiind bunicul lui

George W. Bush, Prescott Bush).

În fond, așa cum au înțeles antifasciștii dintre războaie și

cum exprimă în formă foarte clară poetul Bertold Brecht,

Capitalismul și Fascismul sunt părți ale aceleiași ideologii,

ale aceleiași concepții despre societate: ambele se bazează

pe controlul unui grup restâns asupra mijloacelor de

producție, pe manipularea cetățenilor, pentru ca aceștia să

le servească interesele, creând beneficii pe care altfel

capitaliștii nu le-ar putea obține și din care doar o mică

parte e destinată salariilor și, în fine, pe faptul că ambele

folosesc o parte din capitalul obținut pentru a-i menține pe

„producătorii de bogăție” în staulul concepției capitaliste

despre muncă, prin intermediul propagandei ideologice

(deriva capitalistă a mediilor de comunicare). Ambele sunt

expresia politică a clasei capitaliste, burgheze și ambele

folosesc forța împotriva cetățenilor, atât directă, cât și

mascată sub diverse denumiri (democrație, necesitate, criză,

civilizație, adevăr, etc...) a legilor inchestionabile ale pieței.

și, desigur, ambele manipulează și folosesc legea pentru a

menține separarea claselor și a proteja privilegiații.

Unica diferență nu este de esență, ci circumstanțială.

Capitalismul folosește fațada formală a unei democrații

superficiale pentru a-și justifica dominația, în același timp

cu efortul de a mima respectul față de drepturile omului și

față de legislația internațională, în timp ce fascismul apare

în momentele în care deja nu mai trebuie păstrate

aparențele, în absența pericolului și a neutralizării clasei

muncitoare sau, dimpotrivă, din cauza fricii pe care puterea

sa o provoacă.

Campania anticomunistă pe care o trăim azi nu e altceva

decât o mostră a debilității pe care capitalismul o simte în

fața evidenței, mereu mai consolidate, a eșecului său ca

sistem economic și social. La 20 de ani după căderea

Socialismului în Europa și de la extazul victoriei pe care

aceasta l-a provocat între privilegiații lumii, trăim

paroxismul eșecului absolut al capitalismului. Încă de acum

20 de ani, monstrul cu două capete a început să și le scoată

la vedere, deși până atunci le ținea, precum struțul, ascunse

în nisip. Dar, după ce a terminat de cântat oda victoriei

totale, a văzut cum în America Latină a apărut alt tip de

socialism, adecvat noilor circumstanțe, tip de socialism care

în fiecare zi pune în șah dominația yankee în sudul

continentului american. În acest timp, visul unei lumi

unipolare, al unui adevăr unic, al unui sistem unic, al unei

viziuni despre libertate unică (libertatea uniformă și ținută

în lesă) se năruie, în timp ce focare de putere economică și

militară apar pe tot globul. Concomitent, dezvoltarea noilor

tehnologii și internetul au făcut ca rezistența la încercările

de impunere a unui singur adevăr să fie tot mai puternică,

într-un tip de război de gherilă virtual care se îndoiește de

informațiile, ideile și justificările născocite cu intenția de a

supune mințile.

În aceste circumstanțe, capitalismul în pericol poate

accelera procesul spre un mai mare control al societății și

spre limitarea drepturilor, libertăților și a instrumentelor de

luptă ale celor care strigă împotriva globalizării.

Capitalismul continuă să-și arate cele două fețe, chipul

amabil cu zâmbet ipocrit, pe de o parte, și latura sa

monstruoasă și criminală, pe de altă parte.

7. Însemnătatea istorică a

Revoluţiei Socialiste din

Octombrie

Radu M. Florian

Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, de la a cărei

victorie se împlinesc azi 91 de ani, rămâne unul din cele

mai de seamă, dacă nu cel mai de seamă, eveniment din

sec. XX si al intregii istorii a omenirii. De ce? Pentru că a

fost pentru prima oară în istorie când clasa muncitoare,

condusă de un partid marxist de avangardă a reuşit să preia

puterea în stat, a reuşit să învingă, şi să învingă într-un mod

mai durabil decât oricând până atunci în istorie. Comuna

din Paris din 1871 a fost primul exemplu de revoluţie

muncitorească victorioasă, dar atunci muncitorii au fost

înfrânţi după nici două luni. Însă regimul muncitoresc

instaurat prin Revoluţia din Octombrie 1917 s-a menţinut

zeci de ani, chiar dacă ulterior a suferit anumite degenerări.

Rusia era, la începutul secolului XX, o ţară înapoiată

comparativ cu ţările din Apus, dar în acelaşi timp o ţară

unde clocotea nemulţumirea. Era o ţară în care poporul era

asuprit nu numai de capitalişti, ci şi de moşierii rămaşi din

Evul Mediu, în frunte cu ţarul, care era unul din cei mai

bogaţi oameni ai lumii şi trăia într-un lux de nedescris.

Muncitorii erau asupriţi de capitalişti, iar ţăranii de moşieri,

precum şi de noii capitalişti ce se ridicau la sate- arendaşii

şi chiaburii.

Încă din 1898 se crease Partidul Muncitoresc Social

Democrat din Rusia, ca partid al muncitorilor şi altor

categorii de oameni asupriţi. Dar acest partid s-a scindat în

curând în două aripi- bolşevicii(majoritarii, in lb.rusa),

care apărau cu consecvenţă interesele celor asupriţi, şi

menşevicii(minoritarii, in lb rusa), care căutau

compromisuri cu burghezia pe seama poporului. Bolşevicii,

conduşi de Vladmir Ilici Lenin (1870-1924), doreau

răsturnarea din temelii a ţarismului şi instaurarea unei

puteri muncitoreşti-ţărăneşti, care să treacă cât mai rapid de

la revoluţia burghezo-democratică (anti-ţaristă şi anti-

moşierească) la cea proletară, socialistă. Menşevicii căutau

să domolească spiritual revoluţionar al maselor şi cereau ca

la putere să fie aduşi nu muncitorii şi ţăranii, ci burghezia

liberală (cadeţii), care, chipurile, ar conduce Rusia pe

drumul democraţiei burgheze, urmând ca abia după aceea

muncitorii să înceapă lupta pentru putere. Liberalii erau

însă mai apropiaţi de moşieri şi de ţar decât de popor, de

aceea poporul nu-şi putea pune nici un fel de speranţe în ei.




Curând s-a văzut că cei care nu doreau să lupte cu

burghezia nu erau în stare să lupte nici cu ţarismul. În vara

anului 1914 a izbucnit Primul război mondial, în care

marile puteri capitaliste şi imperialiste au început lupta

pentru stăpânirea şi reîmpărţirea lumii. Rusia a intrat şi ea

în război, de partea Franţei şi Angliei, şi împotriva

Germaniei, Austro-Ungariei şi Turciei. Exact aşa cum

prevăzuse Lenin, capitaliştii ruşi s-au înţeles cu moşierii şi

cu ţarul pe seama poporului şi au aruncat Rusia în război.

Menşevicii s-au grăbit, în cea mai mare parte, să aplaude

războiul imperialist, adică faptul că muncitorii ruşi şi

germani se măcelăreau între ei în folosul capitaliştilor şi

moşierilor de ambele părţi. Bolşevicii însă, conduşi de V.I,

Lenin, precum şi o parte din menşevici, în frunte cu Leon

Troţki, s-au ridicat de la bun început împotriva războiului,

arătând că acest război este un război criminal, un război

de jaf, în folosul marilor capitalişti şi moşieri, un război din

care muncitorii şi ţăranii nu au nimic de câştigat. Din

contră, ei au chemat clasa muncitoare şi ţărănimea să se

opună războiului imperialist, iar în rândul soldaţilor, în cea

mai mare parte ţărani şi muncitori, au început o agitaţie în

vederea convingerii acestora să întoarcă armele împotriva

celor care-i trimiteau să tragă în fraţii lor germani, oameni

săraci şi asupriţi la fel ca ei. ”Nu război al muncitorilor

între ei, ci război al muncitorilor cu capitaliştii şi

moşierii, nu război de rasă, ci război de clasă”, aceasta

era lozinca pe care Lenin şi bolşevicii au lansat-o.

La început bolşevicii şi troţkiştii care se opuneau războiului

imperialist nu s-au bucurat de popularitate. Chiar mulţi

muncitori s-au lăsat cuprinşi de avântul “patriotic” Dar ei

nu s-au dat bătuţi, şi au mers în continuare pe aceeaşi linie,

pentru că ştiau că este o linie corectă, şi mai devreme sau

mai târziu va da rezultate.

Într-adevăr, de la o vreme a început să se vadă că

nemulţumirea celor mulţi creştea pe zi ce trece. Războiul nu

ducea nicăieri, iar ţara începea să fie cuprinsă de foamete.

Soldaţii mureau sau se întorceau acasă invalizi, muncitorii

flămânzeau, în timp ce capitalişii şi moşierii o duceau la fel

de bine ca înainte şi nu păreau să sufere în vreun fel.

Întreaga ţară a început să vadă că, de fapt, războiul era într-

adevăr un război criminal, purtat pentru ca cei deja ghiftuiţi

să devină şi mai ghiftuiţi. Războiul nu era al poporului, ci al

duşmanilor poporului. Protestele populare au început.

În ianuarie 1917 250 000 de muncitori au făcut grevă, iar în

februarie- peste 400 000. Pe 25 februarie a fost declarată

greva generală, iar pe 26 muncitorii din Petrograd,

răspunzând chemării bolşevicilor, au trecut la insurecţie.

Soldaţii au început să fraternizeze cu revoluţionarii. În ţară

s-au creat Soviete(consilii, în lb.rusă), ale muncitorilor,

ţăranilor şi soldaţilor. În numeroase cazuri Sovietele au

instaurat controlul muncitoresc asupra producţiei. Ţarul a

fost alungat şi Rusia a devenit republică.

Numai că în locul ţarului nu au venit la putere muncitorii şi

ţăranii, ci burghezia, care a format un Guvern Provizoriu.

De la bun început acest Guvern Provizoriu a ales să

menţină Rusia în războiul imperialist. Ori, muncitorii,

ţăranii şi cea mai mare parte a soldaţilor doreau ieşirea din

acest război. S-a creat o situaţie extreme de tensionată.

Nemulţumirea poporului faţă de conducători nu s-a

domolit, ci s-a înteţit.

Ca de obicei, menşevicii(ideologic erau social-democrați) s-

au comportat ca nişte trădători. Poporul dorea pace, dar ei

au continuat să susţină războiul imperialist. Chiar şi unii

lideri bolşevici au căzut sub influenţa lor şi au chemat

masele la “sprijin condiţionat” faţă de Guvernul Provizoriu.

Dar venirea lui Lenin în Rusia a clarificat situaţia. Pe 4

aprilie 1917 el a prezentat celebrele “Teze din aprilie”, în

care a arătat că sarcina imediată a bolşevicilor şi clasei

muncitoare - răsturnarea ţarismului - a fost rezolvată prin

Revoluţia din Februarie, iar acum în faţa lor se pune sarcina

transformării revoluţiei burghezo-democratice în revoluţie

socialistă. Războiul rămâne şi mai departe un război

imperialist, de jaf, în folosul celor bogaţi, iar puterea

trebuie luată din mâinile Guvernului Provizoriu şi dată

Sovietelor, consiliilor de deputaţi ai muncitorilor, tăranilor

şi soldaţilor. “Toată puterea în mâinile Sovietelor”,

aceasta a fost lozinca pe care bolşevicii au lansat-o, şi ea a

câştigat din ce în ce mai mulţi adepţi în rândul maselor. S-a

dovedit că tactica bolşevicilor de a spune maselor adevărul,

chiar dacă acesta nu era popular, s-a dovedit justă. Dacă

bolşevicii ar fi mers dupa cum era curentul, doar ca să fie

populari, ar fi fost o vreme populari, dar apoi s-ar fi

compromis la fel ca şi menşevicii. Dar bolşevicii nu au

procedat aşa, ci au mers împotriva curentului, ceea ce i-a

făcut la început nepopulari, dar apoi i-a ridicat în ochiii

maselor.

Pe 3 iulie 1917 justeţea liniei bolşevice a fost confirmată de

faptul că la o demonstraţie împotriva Guvernului Provizoriu

nu mai puţin de 500 000 de oameni au participat sub

lozinca “Toată Puterea în mâinile Sovietelor!” Speriat,

Guvernul Provizoriu a hotărât interzicerea ziarului bolşevic

“Pravda” şi arestarea lui Lenin.

În acelaşi timp, forţele contrarevoluţionare, care doreau

revenirea la ţarism, au început şi ele să se mobilizeze. Pe 25

august generalul contrarevoluţionar Kornilov a pornit

împotriva Petrogradului. Menşevicii şi eserii (un partid

mic-burghez ce se considera reprezentantul ţărănimii) au

chemat poporul să apere Guvernul Provizoriu. Însă

bolşevicii au chemat atât la luptă împotriva lui Kornilov cât

şi la luptă împotriva Guvernului Provizoriu, arătând că

ambele sunt împotriva poporului. Conducerea partidului

bolşevic, împotriva obiecţiilor lui Kamenev şi Zinoviev, a

luat hotărârea organizării unei insurecţii, în vederea

răsturnării Guvernului Provizoriu, scoaterii Rusiei din

război, apărării Petrogradului împotriva lui Kornilov şi

instaurării puterii celor ce muncesc, adică a Puterii

Sovietice.

În noaptea de 24 spre 25 octombrie Lenin a sosit la

Smolnâi, cartierul general al bolşevicilor, şi a luat în

mâinile sale conducerea insurecţiei. În aceeaşi noapte,

potrivit indicaţiilor sale, detaşamente ale Gărzilor Roşii




(formate din muncitori înarmaţi) au ocupat toate instituţiile

guvernamentale şi au organizat paza fabricilor şi uzinelor.

Gărzile înarmate ale burgheziei (iuncherii) au fost

dezarmate şi li s-a dat drumul pe cuvânt de onoare, ceea ce

răstoarnă calomniile burgheze conform cărora bolşevicii ar

fi fost de la început violenţi şi intoleranţi. În mâinile

Guvernului Provizoriu mai rămânea Palatul de Iarnă.

Kerensky, care conducea acest guvern, a chemat în ajutor

un corp de cavalerie de pe front, dar înainte de a ajunge în

capitală soldaţii au descălecat şi au refuzat să mai înainteze,

ajutându-i astfel pe fraţii lor din Petrograd. Ca urmare, în

istorica noapte de 25 spre 26 octombrie 1917( 7spre 8

noiembrie în stil nou) Gărzile Roşii au luat Palatul de Iarnă

cu asalt, la semnalul dat de salvele crucişătorului “Aurora”,

al cărui echipaj trecuse de partea poporului. Miniştrii

burghezi s-au predat şi au fost arestaţi. Marea Revoluţie

Socialistă din Octombrie învinsese. În zilele următoare ea s-

a extins în toate oraşele mari ale Rusiei. Lua naştere primul

stat muncitoresc din istorie, Rusia Sovietică, primul stat în

care muncitorii nu mai erau sclavii capitaliştilor, ci propriii

lor stăpâni.

De la bun început Revoluţia din Octombrie a produs o

puternică impresie asupra muncitorilor nu doar din Rusia ci

şi din întreaga lume. Muncitorii şi ţăranii săraci din întreaga

lume simţeau că această cauză a muncitorilor şi ţanilor ruşi

este şi cauza lor. Cu toată opoziţia burgheziei mondiale,

care s-a grăbit să sară în ajutorul capitaliştilor ruşi, spiritul

revoluţionar nu a putut fi învins. Intervenţia armată

împotriva Rusiei a eşuat nu numai din cauza opoziţiei

muncitorilor ruşi, ci şi din cauză că trupele trimise

împotriva bolşevicilor s-au răsculat şi au trecut de partea

Armatei Roşii. Aşa s-a întâmplat, de pildă, La Odessa, în

1919.

Nu este locul să vorbim aici de cauzele care au dus la

prăbuşirea regimului sovietic şi a altor regimuri similare,

inclusiv din România. Trebuie însă subliniat că aceleaşi idei

ale bolşevicilor care i-au dus pe muncitorii ruşi la victorie

în 1917 rămân valabile şi zilele noastre. Lupta împotriva

imperialismului şi a războiului imperialist rămâne o

necessitate vitală şi în zilele noastre. Acum, când lumea se

împarte din nou în blocuri imperialiste rivale care pun la

punct un nou măcel planetar, se impune ca muncitorii

ambelor blocuri să lupte în primul rând cu “propriul”

imperialism, aşa cum au făcut Lenin, Troţki, Sverdlov,

Rakovski acum 9 decenii, să nu se lase amăgiţi de fraze

naţionaliste şi să lupte nu cu muncitorii din alte ţări, ci cu

“propria” lor oligarhie, cu “propriii” lor stăpâni, cu

“propriii” lor tâlhari care le iau şi pielea de pe ei.

Proletari din toate ţările, uniţi-vă!

Jos asuprirea capitalistă!

Fie veşnică memoria Marii Revoluţii Socialiste din

Octombrie!

8. Sergiu Nicolaescu unul din ”boierii” PCR

Petre Ignatencu

Cu ceva timp în urmă un post de televiziune m-a invitat să

particip la o emisiune, în direct, pe tema deshumării soților

Nicolae și Elena Ceușescu pentru a li se preleva probe în

vederea stabilirii dacă în mormintele din Cimitirul Ghencea

civil se află întradevăr ei sau nu. În timpul emisiunii a intrat

in direct și regizorul Sergiu Nicolaescu care și-a exprimat

nedumerirea că se discută la un post de televiziue un

asemenea subiect fără importanță, amintindu-se de un

regim dictatorial, ”care a făcut mult rău populației române”,

populație care, la momentul emisiunii, se confruntă cu

inundații, criză și alte greutăți. ”Greutățile de acum ar trebui

să se discute la un post de televiziune serios și nu despre

Nicolae Ceaușescu și soția sa, niște personaje ridicole care

și-au primit în decembrie 1989 ce meritau” a mai spus

”marele regizor„ Sergiu Nicolaescu încercând să-i pună în

dificultate pe realizatori.

Dar ce e mai important s-a întămplat după emisiune când

am văzut pe telefonul mobil, care în timpul emisiunii era

dat pe ”silence” mai multe mesaje și apeluri nepreluate.

Erau de la doamna Adriana Codreanu-Apostol, soția lui

Gheorghe Apostol, care după ce a încercat, fără succes, să

intervină, prin telefon, la redacția emisiunii, a încercat să

mă contacteze și pe mine, tot în timpul emisiunii și imediat

după, pentru a-și exprima revolta față de ceea ce a spus în

intervenția sa Sergiu Nicolaescu.

Ce a vrut să spună d-na Apostol? Încerc să reproduc din

memorie: ”Nu-i este rușine lui Sergiu Nicolaescu să

vorbească de oprimare în timpul regimului comunist, el

care era unui din cei doi ”boieri” ai partidului?”....” partidul

avea doi ”boieri” în rândurile sale, Ion Gheorghe Maurer și

Sergiu Nicolaescu”...”el critică regimul comunist, atât cel

de pe timpul lui Dej cât și pe cel al lui Ceaușescu, el cel

care a beneficiat cel mai mult, dintre oamenii de cultură?”...

”a primit tot ce a vrut ca să ajungă un mare regizor și actor,

e adevărat avea și talent-dar erau și alții la fel de

talentați”..”Să critice alții, care poate într-adevăr au suferit,

dar nu el, Sergiu Nicolaescu, boierul partidului, ăsta-i

caracterul omului, n-ai ce să-i faci” a mai spus, vărsându-și

năduful, d-na Adriana Codreanu-Apostol, o persoană care

cunoștea bine mediul din vârful conducerii de partid și de

stat a epocii.




9. Directorii de şcoli, între ciocan şi nicovală…

Consfătuirea liderilor de sindicat băcăuani

Directorii de şcoli, între ciocan şi nicovală…

Leonard Popa - Bacău

Departe de a se fi încheiat, asa cum si-ar fi dorit actualii

administratori ai învăţământului românesc, discuţiile legate

de extinderea aplicării Legii de diminuare a salariilor şi

asupra îndemnizaţiei de concediu continuă să genereze

aprige controverse. La ultima întâlnire a liderilor de sindicat

băcauani din Educatie , desfăşurată , zilele trecute , la

Scoala din Ardeoani, în prezenţa d-lor.profesori Manole

Chiriac (Presedinte SLI Bacau) si Doru Petraru (lider

zonal Moinesti / Comanesti) au ieşit în evidenţă

neajunsurile fără precedent cu care se confruntă cadrele

didactice, aflate in pragul grevei generale. Pe lângă

problemele “specifice” scolilor băcăuane (slaba conlucrare

între administratiile locale si institutiile de învăţământ ,

numirea directorilor si inspectorilor scolari pe criterii strict

politice , nedecontarea navetei în mediul rural , întârzieri la

plata salariilor ……) a fost adusă in discutie ,asa cum era

de asteptat, si respectiva reducere cu 25 la sută a

îndemnizaţiei de concediu. In luările de poziţie,

sindicaliştii au solicitat rectificarea statelor de plată din

lunile iulie si august, a . c . iar acolo unde consiliile locale

nu se conformează legilor în vigoare , ci doar “notelor

telefonice “ , să fie acţionaţi în instanţă cei care se fac

responsabili de diminuarea ilegală a sumelor de concediu

cuvenite. Bineinţeles, primii vizaţi sunt directorii si

secretarii de scoli care , în marea lor majoritate , au operat

reduceri pe statul de plata , la comanda unor contabili din

primării sau pentru că “asa au înţeles de la televizor “…

Există , insă , şi şcoli unde directorii nu au cedat în faţa

presiunilor politice iar profesorii şi-au primit toate

drepturile salariale stabilite în actele legislative ,

nediminuat. Este cazul şcolilor din orasul Buhusi (o

placută surpriză ) si din comuna Mănăstirea Caşin , unde

solidaritatea profesorilor a functionat perfect iar autoritatile

s-au dovedit neputincioase . La rândul lor , directorii prinşi

cu “ocaua mică” se disculpă susţinând că, iniţial, au

înaintat primăriilor statele de plată cu salariile integrale

dar acestea au fost returnate de autoritătile locale, cu sau

fără explicaţii…

…” Cu sau fără explicaţii “ , însă , directorii în cauză au

ajuns între ciocan şi nicovală…La un capăt de drum , se

zăresc treptele Tribunalului si (încă) un proces adăugat

celor aflate în derulare, la celălalt, obtuzitatea

administraţiilor locale, devenite un scut în mâna tot mai

sângerândă a actualei puteri. Opţiunea le aparţine…

Scânteia As –Nr. 11 octombrie 2010

B. Stânga internațională


B. Stânga Internaționlă

a) Cuba

B.a.1. Discursul rostit de generalul de

armată Raul Castro Ruz , președinte al Consiliului de stat și de miniștri al

Republicii Cuba, la comemorarea ”Zilei victimelor terorismului de stat” din 6 octombrie 2010

Așa cum decide Decretul Lege a Consiliului de Stat,

publicată astăzi, începând cu anul acesta, în ziua de 6

octombrie se va coemora ”Ziua victimelor terorismului de

stat”.

Acum exact 34 de ani, 73 de persoane nevinovate: 11

guianezi, cinci cetățeni ai Republicii Democratice Populare

Coreea și 57 de cubanezi, au fost asasinați în plin zbor, din

cauza exploziei unei bombe la bordul aeronavei companiei

Cubana de Aviacion care tocmai decolase din Barbados.

Pritnre acestea, 24 de tineri din echipa de tineret de scrimă

care obținuseră toate medaliile de aur la al IV-lea

Campionat Centroamerican și Cariaibian, organizat în

Venezuela. Pentru poporul cubanez, care a fost ținta

terorismului de stat chiar din momentul în care a trimfat

Revoluția, dureroasele peirderi suferite în acea zi s-au

adăugat la numeroasele victime pentru care și astăzi mai

cerem dreptate.

Origina fenomenului se găsește în anul 1959, când

Revoluția pe care de a se naște adoptă primele măsuri în

beneficiul popular.

Într-o epocă atât de timpurie ca martie 1960, președintele

Eisenhower a aprobat un program de acțiuni sub acopeerire

contra Insulei, program declasificat acum câteva zile.

Agenția Centrală de Inteligență americană își asuma rolul

conducător în planificare, asigurarea logisticii, recrutarea și

antrenarea de mercenari pentru executarea actelor teroriste

la adăpostul guvernului acestei țări.

Incendii, bombardamente, sabotaje de tot felul, sechestrări

de aeronave, nave și cetățeni cubanezi, atentate contra

sediilor noastre și asasinarea de diplomați, mitralierea

zecilor de instalații, multiple încercări de asasinare a

principalilor lideri ai Revoluției, în special,k sute de planuri

și acțiuni de atentate la viața Comandantului Șef.

Anul acesta vom comemora 5 decenii de la sabotajul brutal

contra vasului francez ”La Coubre” în portul Havana,

conceput intenționat pentru a provoca o dublă detonare de

încărcătură explozivă, cu scopul de a face cât mai multe

victime. Această crimă a provocat moartea a 101 persoane

și sute de răniți, inclusiv membrii ai echipajului francez.

Cu fiecare nouă agresiune Revoluția se întăreas și

radicaliza ordinele. Pe teroriștii de la CIA și patronii lor,

cu ale căror acte voiau să provoace panică și demoralizarea

populației, consolidarea procesului revoluționar i-a

determinat să elaboreze un plan de invadare a Cuei și

înființarea în Florida a celui mai mare centru de spionaj din

afara centrului principal, de la Langley.

Agresiunea de la Playa Giron a provocat moartea de 176

de compatrioți și s-a soldat cu 50 de invalizi, al căror

sacrificiu a făcut posibil ca luptătorii noștri plini de

ardoare să invingă invazia n numai 72 de ore, cu aceasta

împiedicând aducerea pe teritoriul nostru a guvernului-

marionetă pregătit de CIA la o bază militară din Florida,

guvern gata să ceară intervenția Statelor Unite cu

complicitatea OSA.

Pe atunci recent alesul președinte Kennedy, care a moștenit

planul de invazie de la guvernul anterior și a aprobat

executarea lui, nu se resemna să poarte pe umeri

răspunderea pentru eșecul răsunător și a ordonat să fie

implementată Operațiunea Mangusta care cuprindea 33 de

misiuni care mergeau de la planurile de asasinare a liderilor

Revoluției, până la actele teroriste contra obiectivelor

socio-economice și introducerea de arme și agenți cu

scopuri subversive și de spionaj.

De la aprobarea lui până în ianuarie 1963 au fost efectuate

5 780 de acte teroriste contra Cubei, din care 716 au

constituit sabotaje de anvergură contra instalațiilor

industriale.

În acest context, organizațiile teroriste de pe teritoriul

Statelor Unite, finanțate și protejate de CIA, au fost

precursoarele sechestrărilor de avioane și a folosirii

avioanelor civile pentru acte de război contra Cubei.

Asemenea practici nu-au întârziat mult timp până să se

întoarcă împotriva lor, provocând o pandemie mondială de

sechestrări de aeronave care a stimulat uzul acestor metode

de către terorismul internațional și care s-a rezolvat numai

prin decizia unilaterală a guvernului cubanez de a începe cu

returnarea celor care deturnau.

După asasinarea lui Kennedy, succesorul său, Lyndon

Johnson, a continuat planurile teroriste contra Insulei. Între

1959 și 1965, CIA a organizat, finanțat și aprovizionat de

pe teritoriul american un total de 229 de bande înarmate,

cu 3 995 de mercenari în toată țara, care au cauzat moartea

a 549 de combatanți, țărani și alfabetizatori, pe lângă miile

de răniți și sutele de invalizi.

De atunci au crescut acțiunile teroriste contra sediilor

diplomatice, birourilor și funcționarilor cubanezi în

exterior, provocând moartea unor tovarăși valoroși și

multiple pierderi materiale.

Un 11 septembrie, dar în anul 1980, a fost asasinat Felix

Garcia Rodriguez, funcționar al misiunii Cubei la ONU, de




teroristul de origină cubaneză Eduardo Arocena, membru al

organizației teroriste ”Omega 7”.

La 5 mai același an, au fost incendiați de teroriști 570 de

copii și 156 de lucrători de la grădinița Le Van Tan, care

și-au salvat viața grație intervenției rapide și eroice a

forțelor specializate și solidarității populației.

În același timp, o altă modalitate a Terorismului de Stat

contra Cubei a fost războiul biologic dus de

administrațiile succesive americane, prin introducerea pe

teritoriulo național a unor boli care au afectat în mod

semnificativ sănătatea poporului nostru. În 1981, agenți în

serviciul guvernului Statelor Unite au propagat epidemia de

denghe hemoragic care a costat viața a 158 de persoane,

din care 101 copii.

În același fel au fost introduse diverse boli pentru a dăuna

sectorului agro-zootehnic, provocând pierderi

incalculabile în alimente pentru populație și export.

La majoritatea acestor acte au participat, direct sau

indirect, serviciile de spionaj americane, înspecial CIA,

aproape întotdeauna sub aripa organizațiilor

contrarevoluționare cubaneze. Ar fi imposibil să cuprinzi

într-o singură intervenție interminabilul lanț de planuri,

acțiuni și atacuri teroriste urzite contra țării noastre.

Totuși, lista responsabililor pentru aceste crime, este foarte

scurtă, pentru că continmuă să fie aceleași persoane.

Astăzi suntem aici tocmai pentru a-i aminti pe cei 3 478 de

cubanezi care au murit și pe cei 2 099 de oameni care au

rămas invalizi pentru totdeauna din cauza actelor teroriste

executate de-a lungul a jumătate de secol contra Patriei

noastre, în total 5 577 de victime. Martirii din Barbados

fac parte din lunga listă a celor căzuți pe care nu-i uităm și

nu-i vom uita niciodată.

Autorii crimei din Barbados și atâția alții contra Cubei,

Orlando Bosch și Luis Posada Carriles, au trăit și încă

locuiesc nepedepsiți la Miami. Primul, grație iertării

președintelui de atunci George Bush (tatăl), care era

director al CIA când agenții lui au sabotat avionul cubanez,

și al doilea, adăpostit de Bush (fiul), așteaptă în libertate

un proces intentat pentru cauze minore și nu pentru

multiplele capete de acuzare de terorism internațional cum

s-ar cuveni.

Până foarte de curând aceste grupuri și-au declarat public

crimele și anunțau cu tot cinismul noi acte teroriste.

Dacă impunitatea n-ar fi prevalat, s-ar fi evitat ca în anii

90 să se producă 68 de acte teroriste contra Cubei și n-am

deplânge moartea tânărului italian Fabio di Celmo la

Havana, în timpul valului de atentate teroriste dezlănțuit

contra instalațiilor hoteliere turistice în 1997.

Declarațiile revelatoare ale teroristului dovedit Chavez

Abarca, difuzate de televiziunea cubaneză la 27 și 28

septembrie a.c., care a fost reținut de autoritățile

venezueliene pe când încerca să comită un atentat contra

stabilității acestei țări surori și a altor țări latinoamericane,

confirmă detaliile noilor rute de teroare internațională și

aduc dovezi incontestabile ale culpabilității lui Posada

Carriles și a celor care-l patronează în Statele Unite.

În pofida tuturor acestor crime, Cuba a menținut

întotdeauna o atitudine exemplară în lupta contra

terorismului și a condamnat toate actele de această natură,

în toate formele și manifestările lor.

Țara noastră a subscris cele 13 acorduri internaționale

existente în materie și își îndeplinește cu strictețe

angajamentele și obligațiile care emană din rezoluțiile

Adunării Generale și Consiliului de Securitate al Națiunilor

Unite. Nu posedă și nici nu are intenția de a poseda arme

de4 exterminare în masă, de nici un fel și își îndeplinește

obligațiile în virtutea instrumentelor internaționale în

vigoare în materie de arme nucleare, chimice și biologice.

Teritoriul cubei nu a fost niciodată folosit și nici nu va fi

vreodată folosit pentru a organiza, finanța sau executa acte

teroriste contra vreunei țări, inclusiv Statele Unite.

În câteva ocazii, autoritățile cubaneze au adus la cunoștința

Guvernului Statelor Unite disponibilitatea sa de a face

schimburi de informații în legătură cu planurile de atentate

și acte teroriste îndreptate contra obiectivelor din oricare

dintre cele două țări.

Am oferit în mod oportun Guvernului Statelor Unite

informații din abundență despre acte teroriste comise

contra Cubei. Cazul cel mai cunoscut s-a produs în anii

1997 și 1998 când am predat la FBI dovezi multiple despre

exploziile cu bombe în câteva centre turistice cubaneze,

dându-le chiar acces la autorii acestor fapte, deținuți aici,

și la martori.

Ca răspuns unic, FBI de la Miami, cu legături strânse cu

extrema dreaptă cubano-americană, care organizează

atentatele teroriste contra Insulei, și-a concentrat toate

forțele pentru a-i urmări și judeca pe compatrioții noștri

Antonio, Fernando, Gerardo, Ramon și Rene, pe care

guvernul Statelor Unite n-ar fi trebuit niciodată să-i arunce

în închisoare.

Astăzi, grație solidarității internaționale, lumea întreagă

cunoaște tratamentul injust și inuman aplicat celor Cinci

Eroi care luptau pentru a apăra de terorism popoarele

Cubei și chiar al Statelor Unite.

Până când Președintele Obama va continua să nu dea

ascultare cererii internaționale și va permite să prevaleze

nedreptatea, deși stă în mâna lui posibilitatea de a o

elimina? Până când vor mai sta în închisoare cei Cinci Eroi

ai noștri?

Guvernul actual al Statelor Unite, ratificând recent

includerea arbitrară a țării noastre pe lista anuală a

Departamentului de Stat de ”State care patronează




terorismul”, pe lângă măsura infamă, a ignorat încă odată

recordul exemplar al Cubei în materie.

De asemenea, Statele Unite a ignorat cooperarea pe care a

primit-o din partea Cubei. În trei ocazii (noiembrie și

decembrie 2001 și martie 2002), reprezentanții noștri au

propus autorităților americane un proiect de program de

cooperare bilateral pentru combaterea terorismului, iar în

iulie 2009 și-a reiterar disponibilitatea de a colabora în

acest domeniu fără să primim vreodată un răspuns.

Guvernul cubanez îl somează pe Președintele Obama să fie

consecvent cu angajarea sa în lupta antiteroristă și să

acționeze cu fermitate, fără standarde duble contra acelora

care de pe teritoriul american au comis și continuă să

comită acte teroriste contra Cubei. Ar fi un răspuns demn la

scrisoarea deschisă pe care i-a adresat-o Comitetul rudelor

victimelor exploziei avionului cubanez din Barbados,

publicată astăzi.

Nu trebuie să se uite, nici o clipă, că poporul nostru, ca

urmare a Terorismului de Stat,k a acumulat o cifră de

morți și dispăruți mai mare ca cea provocată de atentatele

la Turnurile Gemene și Oklahoma luate împreună.

Aș vrea să închei omagiul nostru, evocând neuitatul miting

de doliu pentru victimele crimei din Barbados, de la 15

octombrie 1976, când toți am jurat să nu uităm și să

condamnăm, pentru totdeauna, cu indignare nestinsă, acest

asasinat laș.

Reptăm astăzi cuvintele lui Fidel cu acel prilej: Când un

popor energic și viril plânge, injustiția tremură!

Să rămânem credincioși amintirii eterne a celor căzuți!

Glorie eroilor și martirilor noștri!

B.a.2. Mesajul lui Fidel Castro contra războiului nuclear

Recurgerea la armele nucleare într-un nou război ar

însemna sfârșitul omenirii. Așa a prevăzut savantul Albert

eistein care a fost capabil să le măsoare capacitatea

distructivă prin milioanele de grade de căldură care

volatilizează totul pe o rază vastă de acțiune. Genialul

cercetător a fost promotorul dezvoltării acestei arme înainte

ca regimul genocid nazist să dispună de ea.

Orice guvern din lume este obligat să respecte dreptul la

viață al oricărei țări și a ansamblului popoarelor de pe

planetă.

Astăzi există un risc iminent de război cu folosirea acestui

tip de arme și nu am nici o îndoială că un atac al Statelor

Unite și Israelului contra Republicii islamice Iran s-ar

transforma, inevitabil, într-un conflict nuclear global.

Popoarele au datoria să ceară liderilor politici dreptul lor la

viață. Când viața speciei umane, a poporului propriu și a

ființelor iubite sunt într-un asemenea pericol, nimeni nu-și

poate permite luxul de a fi indiferent, și nici nu se poate

pierde nici un minut pentru a cere respectarea acestui drept;

mâine ar fi prea târziu.

Albert Einstein însuși a afirmat: ”Nu știu ce arme se vor

folosi în al Treilea Război Mondial, dar în cel de-al

Patrulea Război Mondial se vor folosi bâte și pietre”. Știm

ce a vrut să spună, și avea toată dreptatea, numai că nu va

mai exista cine să mânuiască bâtele și pietrele.

Vor fi daune colaterale, după cum afirmă mereu liderii

politici și militarii americani pentru a justifica moartea

oamenilor nevinovați.

Într-un război nuclear pierderea colaterală ar fi viața

omenirii.

Să avem curajul de a proclama că toate armele nucleare

sau convenționale, tot ce servește la a face război,

trebuie să dispară!

FIDEL CASTRO RUZ

15 octombrie 2010

B.a.3. Discursul ministrului de externe al Republicii Cuba Bruno Rodriguez Parrilla, la sesiunea adunării Generale a ONU la tema ”Necesitatea de a pune capăt blocadei economice, comerciale și financiare impusă de SUA contra Cubei” de la New York, 26 octombrie 2010.

Domnule Președinte,

Grave și iminente pericole amenință existența speciei

noastre. Pentru a prezerva viața omului trebuie prezervată

pacea. Numai folosirea unei părți infime din enormul

arsenal nuclear mondial ar însemna sfârșitul speciei.

Singura garanție că armele nucleare nu pot fi folosite de

state, de nimeni, va fi distrugerea lor, împreună cu

generația de arme convenționale de aproape aceeași

letalitate dezvoltate în perioada recentă. Singura soluție

este dezarmarea.

Pentru a supraviețui este indispensabil un salt în conștiința

Omenirii, posibil numai prin difuzarea informațiilor

veridice asupra acestor teme pe care majoritatea

politicienilor o ascund sau o ignoră, presa nu o publică și




care petnru lume sunt atât de groaznice încât par

incredibile.

Ne aflăm într-o nouă epocă și, după părerea noastră, îi

revine acestei Adunări Generale, cu toată urgența, așa cum

neîncetat cere Fidel Castro, să se afle în fruntea unei

mobilizări mondiale pentru a cere respectarea dreptului

oamenilor și dreptul popoarelor de a trăi.

Să construim o altă ordine mondială, să fondăm o etică

colectivă bazată pe solidaritate umană și justiție, să găsim

soluția la conflicte prin dialog și cooperare, să înceteze

egoismul și jaful care duc la război și la recurgerea la

forță. În fața peericolului atât de grav, să eliminăm ceea ce

ne dezbină și să ne unim ca să salvăm pacea, planeta și

viața generațiilor viitoare.


În special în aceste împrejurări, politica Statelor Unite

contra Cubei nu are vreo bază etică sau legală, nu are nici

credibilitate nici sprijin. Așa o demonstrează cele peste

180 de voturi din această Adunare Generală a Națiunilor

Unite care în ultimii ani au reclamat să se pună capăt

blocadei economice, comerciale și financiare.

În Raportul Secretarului General pus la dispoziția noastră,

peste 180 de țări și agenții specializate din sistemul

Națiunilor Unite au documentat opoziția la această

politică.

Respingerea Americii Latine și Caraibelor este energică și

unanimă. Conferința la nivel înalt a Unității, ținută la

Cancun, în februarie 2010, a exprimat-o cu fermitate.

Liderii regiunii au comunicat direct actualului Președinte

american. Poate fi asigurat că respingerea expresă a

blocadei și a Legii Helms-Burton identifică, ca puține alte

teme, poziția politică a regiunii.

Poziții de asemenea fără echivoc au fost votate de

Mișcarea Țărilor Nealiniate, la Conferințele Ibero-

americane la nivel înalt, la Conferințele la nivel înalt ale

Americii Latine și Caraibelor cu Uniunea Europeană, de

Uniunea Africană, de Conferințele Grupului ACP și practic

de orice ansamblu de națiuni care s-a pronunțat în favoarea

Dreptului Internațional și respectarea principiilor și

scopurilor Cartei ONU.

Este amplu și în creștere consensul în societatea americană

și a emigrației cubaneze din această țară împotriva

blocadei și în favoarea schimbării politicii față de Cuba.

Sondaje recente demonstrează că 71% din americani

pledează normalizarea relațiilor dintre Cuba și Statele

Unite, în timp ce 64% dintre ei și în aceeași proporție

cubanezii rezidenți în sudul statului Florida, se opun

interdicției de a călători în Cuba care le înalcă drepturile

lor de cetățeni.


Ca și la alte teme, la doi ani după ce Președintele Statelor

Unite a proclamat ”un nou început cu Cuba”, faptele

confirmă că nu s-a schimbat nimic, nici nu și-a folosit

amplele prerogative pentru a flexibiliza blocada.

Sancțiunile aplicate Cubei rămân intacte și se aplică cu

toată rigoarea.

În anul 2010, asediul economic s-a intensificat și impactul

său cotidian continuă să fie vizibil în toate aspectele vieții

din Cuba. Are consecințe deosebit de serioase în domenii

atât de sensibile pentru populație ca sănătatea și

alimentația.

Serviciile oftalmologice cubaneze nu pot folosi Terapia

Termică Transpupilară, cu microscopul chirurgical, la

tratarea copiilor care suferă de tumoare retinoblastom,

adică, cancer de retină, pentru că este imposibil să

achiziționăm echipamente pentru acest tratament, care se

pot cumpăra numai de la compania americană Iris Medical

Instruments. Fără această tehnologie, nu este posibil să

tratezi tumoarea de retină și pentru ca copilul să-și păstreze

ochiul afectat.

Copiii cubanezi nu pot dispune de medicamentul

Sevofluorane, cel mai avansat agent anestezic general

inhalatoriu, adică anestezia pentru a opera copii, pentru că

fabricantului, compania americană ABBOT, i se interzice

să-l vândă în Cuba.

Nici nu poate fi achiziționat Tomograful de Coerență

Optică (OCT) pentru studiul retinei și a nervului optic de la

firma germană Carl Zeiss, pentru că acesta are componente

pe care le furnizează compania americană Humphrey.

Condițiile oneroase și discriminatorii care prevalează la

cumpărăturile de alimente americane, care se presupune că

fac parte dintr-o exceptare umanitară, încalcă toate normele

de comerț internațional, au repercutat în drastica diminuare

a acestor operațiuni în ultimul an. Această realitate nu

prejudiciază numai țara noastră, ci și pe agricultorii

americani. Ar fi un neadevăr dacă cineva din această țară

ar califica drept ”partener comercial” o țară căreia Cuba

nu-i poate vinde nici o doză de medicamente, nici un gram

de nichel.

În ciuda faptului că Washington a autorizat foarte selectiv

unele schimburi culturale, academice ș științifice, acestea

continuă să fie supuse unor severe restricții și multiple

proiecte de acest fel nu s-au putut realiza din cauza

refuzului de licențe, vize și alte autorizații. Este puțin

cunoscut faptul că se interzice artiștilor cubanezi să fie

remunerați pentru prezentările lor în această țară.

S-a intensificat urmărirea bunurilor și activelor cubaneze,

și contra transferurilor comerciale și financiare din și spre

Cuba sau care implică instituții și indivizi stabiliți în țara

naostră.




Amenzile aplicate de Departamentele Trezoreriei și

Justiției companiilor din țara lor și din europa în ultimul an,

pentru tranzacții realizate cu Cuba, printre alte state,

depășesc în total 800 de milioane de dolari.

Guvernul american, într-o escaladare evidentă, și-a însușit

și transferurile în monedă din terțe țări, cum ar fi euro.

Confiscarea unui transfer de peste 107 000 euro aparținând

companiei Cubana de Aviacion și făcut prin intermediul

Băncii Populare Spaniole de la Madrid la Moscova, a

cosntituit un adevărat furt.

Prejudiciul economic direct cauzat poporului cubanez de

aplicarea blocadei, depășește în acești 50 de ani 751 de

miliarde de dolari, la valoarea actuală a acestei monede.


În pofida respingerii uniersale a acestei politici, înalți

funcționari din acest guvern au reiterat că aceaswta se va

menține neschimbată. La 2 septembrie, chiar președitnele

Obama a ratificat sancțiunile contra Cubei, făcând aluzie la

așa zisul ”interes național” al Statelor Unite. Dar toată

lumea știe că Casa Albă continuă să acorde cea mai mare

atenție ”intereselor speciale”, bine finanțate, ale unei

minorități restrânse care a făcut din politica contra Cubei o

afacere foarte bănoasă.

Este evident că Statele Unite nu au nici o intenție să

elimine blocada. Nici măcar nu se întrevede voința

guvernului de a demonta aspectele cele mai iraționale ale

ceea ce este deja ansamblul de sancțiuni și măsuri

economcie coercitive cel mai cuprinzător și prelungit care a

fost aplicat vreodată contra unei țări. Istoric vorbind, de

fiecare dată când se năruie pretextele întrebuințate ca

presupuse obstacole în calea ridicării blocadei contra

Cubei, acestea sunt înlocuite de noi scuze pentru a

justifica continuitatea unei politici care este de nesusținut

din toate punctele de vedere.

Foarte recent, la 19 octombrie, președintele Obama a

calificat, conform câtorva agenții de presă, de insuficiente

procesele care, după părerea sa, au loc astăzi în cuba și a

condiționat orice pas nou cu realizarea schimbărilor

interne pe care ar vrea să le vadă în țara noastră.

Președintele greșește asumându-și dreptul de a se amesteca

și de a califica procesele care au loc astăzi în Cuba. Este

lamentabil că este atât de prost informat și sfătuit.

Transformările pe care le întreprindem astăzi răspund

aspirațiilor cubanezilor și deciziilor suverane ale poporului

nostru. Sunt îndreptate spre actualizarea și eficientizarea

modelului nostru economic, prefecționării societății

noastre, adâncirii culturii noastre și dezvoltării

socialismului nostru. Nu și-au propus să facă pe placul

dorințelor sau să satisfacă interesele guvernului Statelor

Unite, până întotdeauna opuse celor ale poporului

cubanez.

Pentru superputere, tot ce nu conduce la stabilirea unui

regim care să se subordoneze intereselor sale va fi

insuficient, dar acest lucru nu se va întâmpla pentru că

multe generații de cubanezi și-au dedicat și-și dedică ce

au mai bun în viață apărării suveranității și independenței

Cubei.

Guvernul american a ignorat și nenumăratele declarații și

propuneri prezentate de guvernul Cubei, în public și în

privat, care reafirmă voința noastră de a stabili un dialog

serios, constructiv, în condiții de egalitate și deplina

respectare a independenței noastre.

N-am primit răspuns la noile proiecte de cooperare

prezentate în anul 2010 de guvernul cubanez, pentru a

avansa în teme de interes comun cum este combaterea

narcotraficului și terorismului, protecția mediului,

prevenirea dezastrelor naturale și chiar confruntarea cu

posibile accidente la exploatarea petrolieră din goful

Mexic. Din nou este ignorată posiblitatea de a avansa în

domenii de care ar beneficia ambele popoare.

Dimpotrivă, acest guvern a continuat practica arbitrară de

a include Cuba pe liste false, inclusiv cea a Statelor care

se presupune că patronează terorismul internațional, liste

fabricate de Departamentul de Stat pentru a califica

comportamentul altor țări. Această țară nu are autoritatea

morală pentru a face asemenea liste, pe care ca regulă ar

trebui să fie în frunte, nici nu există o singură rațiune

pentru a include Cuba pe nici una dintre ele.

Guvernul american îi ține încarcerați pe nedrept pe cei

Cinci cubanezi luptători asntiteroriști care suferă în

închisoare, de peste 12 ani, cauza lor a suscitat cea mai

amplă solidaritate a comunității internaționale.

Cuba care a fost și este victima terorismului de stat,

reclamă guvernului american să pună capăt moralei

duplicitare și impunității de care se bucură pe teritoriul lor

autorii dovediți ai actelor de terorism, care s-au urzit la

adăpostul politicii anticubaneze din această țară, concepută

în scopul destabilizării, în anii 60, și care a cuprins

sabotaje, sechestrări, asasinate și agresiunea armată. Ar fi o

adevărată contribuție la combaterea internațională a

acestui flagel.


Este indignant și insolit ca politica de blocadă și

subversiune a Statelor Unite contra Cubei să continue să se

conducă după logica memorandumului subsecretarului

asistent de stat Lester Mallory, scris la 6 aprilie 1960 și

declasificat acum câțiva ani, din al cărui text citez:

”Majoritatea cubanezilor îl sprijină pe Castro. (...) Nu

există nici o opoziție politică efectivă. (...) Singurul mijloc

posibil pentru a-l face să piardă sprijinul intern este

provocarea decepției și a descurajării prin nemulțuirile

economice și penuria. (...) Trebuie aplicate rapid toate

mijloacele posibile pentru a slăbi viața economică,




refuzându-i cubei bani și alimente cu scopul de a reduce

salariile nominale și reale, pentru a provoca foamete,

disperare și prăbușirea guvernului.” Am încheiat citatul.

Este vorba de o politică de agresiune, crudă și absolut

contrară Dreptului Internațional, pe care acest guvern

persistă în a o menține știind că provoacă daune, suferințe

și violează drepturile omului ale unui întreg popor.

Nu este o chestiune bilaterală, cum obișnuiesc să repete

reprezentanții americani. Caracterul marcat extrateritorial

este prevăzut în legi și există cu prisosință exemple de

aplicare a măsurilor coercitive asupra cetățenilor și

entităților din terțe țări.

Blocada, prin natura și amploarea sa, este calificată ca act

de genocid, în virtutea articolului II din Convenția de la

Geneva din 1948 de Prevenire și Sancționare a Delictului

de Genocid; și de asemenea ca act de război economic,

conform Declarației referitoare la Dreptul Războiului

Maritim adoptată în 1909.

Este un act ostil și unilateral care trebuie să înceteze

unilateral.

Încă odată, în numele poporului Cubei, solicit

reprezentanților tuturor țărilor întruniți aici să voteze în

favoarea proiectului de rezoluție pe care am onoarea de a-l

prezenta cu titlul: ”Necesitatea de a se pune capăt blocadei

economice, comerciale și financiare impusă de Statele

Unite ale Americii contra Cubei”.


Noi cubanezii ne simțim mândri de opera noastră. Dacă

acest război economic, deși provoacă privațiuni, nu costă

vieți umane și nu reușește să provoace o traumă

generalizată în rândul populației noastre, aceasta se

datorează efortului și sacrificiului cubanezilor și voinței și

abnegației guvernului său.

În ciuda faptului că persecuția economică constituie

obstacolul principal în dezvoltarea țării și ridicarea

nivelului de trai al poporului, Cuba arată rezultate

inegalabile în domeniul eliminării sărăciei și foametei, la

indicatorii de sănătate și educație care sunt puncte de

referință mondială, în promovarea egalității între sexe, în

libertatea și bunăstarea echitabilă a cubanezilor, în

consensul social, participarea democratică a cetățenilor la

luarea deciziilor în țară, în stoparea detriorării mediului și

dezvoltarea cooperării internaționale cu circa o sută de țări

din Lumea a Treia.

Cuba a putut declara aici, acum câteva săptămâni,

îndeplinriea la nivel înalt și excepțional a Obiectivelor de

Dezvoltare ale Mileniului. Aceste rezultate, atinse de Cuba,

sunt încă o utopie pentru o mare parte din populația

planetei.

Noi cubanezii ne asumăm destinul nostru istoric cu

optimism, angajare și creativitate. Ne inspiră sentimentele

de pace, justiție și solidaritate care caracterizează poporul

nostru, și prietenia cu care lumea se identifică cu insula

noastră liberă și nesupusă.

Cuba va continua să fie dispusă să stabilească relații de

pace și respect cu Statele Unite, așa cum are cu imensa

majoritate a comunității internaționale și cu toată emisfera.

Cuba nu va renunța niciodată la denunțarea blocadei și nu

va înceta să-și ceară dreptul legitim al poporului său de a

trăi și munci pentru dezvoltarea lui socio-economică în

condiții de egalitate, în cooperare cu celelalte națiuni, fără

asediu economic și fără presiuni externe.

Cuba mulțumește comunității internaționale pentru

solidaritatea fermă cu poporul nostru, sigură că într-o zi se

va face dreptate și nu va mai fi necesară această rezoluție.

Vă mulțumesc.

Rezultatul votării Rezoluției cubaneze:

Pentru: 187 țări

Contra: 2 țări (SUA și Israel)

Abțineri: Insulele Marshall, Micronezia, Palau.

B.a.4. Reflecțiile comandantului Fidel

a) 25 septembrie 2010 DACĂ EU AȘ FI

VENEZUELIAN

Mâine este o zi importantă pentru Venezuela. Sunt anunțate

alegeri pentru 165 de membri ai Parlamentului, și în jurul

importantului eveniment se duce o bătălie istorică. Dar în

același timp, știrile despre starea timpului sunt

nefavorabile. Ploi puternice devastează părmântul care a

fost leagănul Libertadorului.

Ploile excesive afectează pe săraci mai mult ca pe oricine.

Sunt cei care au locuințele cele mai modeste, trăiesc în

cartierele cele mai uitate din timpuri istorice, greu

accesibile, străzi proaste și mai puțin trafic. Când apele

invadează căminele lor, pierd totul. Ei nu dispun de

locuințe comode și sigure ca cei bogați, nici bulevarde

largi și abundență de mijloace de transport.

Nu este vorba de o alegere prezidențială. În cele exclusiv

parlamentare, populația se mobilizează puțin și obișnuiește

să le scadă importanța.

În general, acolo unde domină imperialismul și oligarhia

oportunistă primește o parte suculentă din bunurile și

serviciile naționale, masele nu au nimic de câștigat sau

pierdut și imperiul nu este preocupat nici cât negru sub

unghie de alegeri. În Statele Unite nici măcar alegerile

prezidențiale nu mobilizează mai mult de 50% din cei cu




drept de vot.De ce, în schimb, enormele lor resurse

mediatice se aruncă de data aceasta contra Venezuelei și o

supun unui implacabil bombardament de minciuni și

calomnii la adresa Guvernului Revoluționar Bolivarian?

Nu voi încerca să aduc grămezi de argumente pentru a

convinge un popor curajos și demn cum este cel al

Venezuelei. Am văzut manifestațiile populare și fervoarea

milioanelor de persoane, în special oamenii cei mai umili

și combativi, care au avut privilegiulo să trăiască o etapă

nouă în istoria țării lor, care a redat poporului fabuloasele

resurse ale Venezuelei. De-acum Patria lor nu mai este o

națiune de analfabeți, în care milioane de bărbați, femei și

copii supraviețuiau într-o sărăcie extremă.

Nu voi vorbi despre o experiență pe care Cuba a trăit-o, de

care vorbesc 50 de ani de rezistență eroică în fața blocadei

și a odioaselor crime ale Guvernului Statelor Unite.

Vă spun simplu ce aș face dacă aș fi venezuelian.

Aș înfrunta ploile și n-aș permite imperiului să scoată nici

un beneficiu; aș lupta împreună cu vecinii și rudepe

pentru a proteja oamenii și bunurile, dar n-ar renunța să mă

duc să votez ca o datorie sacră: la orice oră, înainte să

vină ploaia, când plouă sau după ploaie, atâta timp cât este

un colegiu deschis.

Aceste alegeri au o importanță enormă și imperiul o știe:

vrea să-i slăbească forțele Revoluției, să-i limiteze

capacitatea de luptă, s-o priveze de cele două treimi din

Adunarea Națională pentru a facilita planurile

contrarevoluționare, pentru a crește lașa campanie

mediatică și să continue să înconjure Venezuela cu baze

militare, asediind-o tot mai mult cu armele letale ale

traficului internațional de droguri și violență.

Dacă există eerori, n-aș renunța niciodată la posibilitatea ca

Revoluția să le corecteze și să învingă obstacolele.

Dacă eu aș fi venezuelian, chiar sub fulgere și trăznete, aș

lupta până la imposibil pentru a transforma 26 septembrie

într-o mare victorie.

FIDEL CASTRO RUZ

b) CEEA CE VOR EI ESTE PETROLUL

VENEZUELEI

Ieri spuneam ce aș face dacă aș fi venezuelian, am explicat

că săracii erau cei care sufereau cel mai mult din cauza

catastrofelor naturale și am argumentat de ce. Apoi am

adăugat: ”...acolo unde domină imperialismul și oligarhia

oportunistă primește o parte suculentă din bunurile și

serviciile naționale, masele n-au nimic de pierdut sau de

câștigat și imperiului nu-i pasă deloc de alegeri” și că ”în

Statele Unite, nici măcar alegerile prezidențiale nu

mobilizează mai mult de 50% din cei care au drept de vot”.

Astăzi așa adăuga că, chiar și când se alege întreaga

Cameră a Reprezentanților, o parte din Senat și alte funcții

improtante, nu ajung să depășească această proporție.

Întrebam de ce, în schimb, își folosesc enormele resurse

mediatice pentru a încerca să înnece Guvernul

Revoluționar Bolivarian într-o mare de minciuni și

calomnii. Ceea ce vor yacheii este petrolul Venezuelei.

Toți am văzut în aceste zile electorale un grup de

perosnaje bastarde care, în compania mercenarilor presei

locale scrise, radio și TV, ajung să nege chiar și libertatea

presei din Venezuela.

Inamicul a reușit să-și atingă o parte din obiective: să

împiedice ca Guvernul Bolivarian să aibă sprijinul a două

treimi din Parlament.

Imeriul poate crede că a obținut o mare victorie.

Cred exact contrariul: rezultatele din 26 septembrie au

constituit o victorie a Revoluției Bolivariene și a liderului

său Hugo Chavez Frias.

La aceste alegeri parlamentare participare electorilor s-a

ridicat la nivelul record de 66,45%. Imperiul cu imensele

lui resurse nu a putut evita ca PSUV, rămânând 6 de

adjudecat, să obțină 95 din cele 165 locuri în parlament.

Cel mai important lucru este intrarea în această instituție a

unui număr ridicat de tineri, femei și alți militanți

combativi și de nădejde.

Revoluția Bolivariană are azi o Putere Executivă, o

majoritate amplă în Parlament și un partid capabil să

mobilizeze milioane de luptători pentru socialism.

Statele Unite nu au în Venezuela decât fragmente de

partide, încropite de frica Revoluției, și din pofte materiale

grosolane.

Nu vor putea apela la o lovitură de stat în Venezuela așa

cum au făcut cu Allende în Chile și alte țări din America

Noastră.

Forțele Armate ale acestei țări surori, educate în spiritul și

pilda Libertadorului, care i-a inspirat pe liderii care au

inițiat procesul, sunt promotoare și parte a Revoluției.

Asemenea ansamblu de forțe este invincibil. N-aș vedea cu

atâta claritate fără experiența trăită timp de peste jumătate

de secol.

FIDEL CASTRO RUZ

c) 30 septembrie 2010 PIEDAD CORDOBA ȘI

LUPTA EI PENTRU PACE

Acum trei zile s-a publicat știrea că Procurorul General al

Columbiei, Alejandro Ordonez Maldonado, fusese destituit

și i s-a interzis să practice timp de 18 ani pentru că a




interzis să exercite funcții politice prestigioasei senatoare

columbiene Piedad Cordoba, pentru o presupusă

promovare și colaborare cu FARC (Forțele Armate

Revoluționare din Columbia). Față de o măsură atât de

neobișnuită și drastică, contra unui titular la o funcție

electivă a celei mai înalte isntituții legislative a Statului,

aceasta nu are altă alternativă decât să recurgă la chiar

Procurorul care a dictat măsura.

Era logic ca un asemenea arbitrariu să provoace o puternică

respingere, exprimată de cele mai diverse personalități

politice, între care, ex prizonierii FARC și rudele celor care

au fost eliberați prin demersurile senatoarei, ex candidați la

președinție, persoane care au ocupat această înaltă funcție,

alții care au fost, sau sunt, senatori sau membrii ai puterii

legislative.

Piedaad cordoba este o persoană inteligentă și curajoasă, o

strălucită posesoare a unei gândiri bine articulate. Acum

câteva săptămâni ne-a vizitat însoțită de alte personalități

remarcabile, între care, un preot iezuit de o cinste

desăvârșită. Au venit animați de o dorință profundă de a

căuta pacea pentru țara lor și au cerut colaborarea Cubei,

anintind să timp de ani, și la cererea chiar a guvernului

Columbiei, le-am acordat teritoriul nostru și colaborarea

pentru reuniunile care au avut loc în capitala țării noastre

între reprezentanții Guvernului Columbiei și ELN.

Nu mă surprinde, totuși, decizia luată de Procurorul

General, care ascultă de politica oficială a acestei țări

virtual ocupată de trupele ianchee.

Nu-mi place să vorbesc cu jumătăți de măsură, și voi spune

ceea ce gândesc. Acum o săptămână, era pe punctul de a

începe dezbaterea generală la a 65-a sesiuni a Adunării

Generale a Națiunilor Unite. Timp de trei zile, s-au discutat

lamentabilele Obiective de Dezvoltare ale Mileniului, iar

joi, 23 septembrie, începea Adunarea Generală cu

participarea Șefilor de state sau înalți reprezentanți din

fiecare țară. Primul care să vorbească ar fi, cum este

uzanța, Ssecretarul General al ONU, și, imediat,

Președintele Statelor Unite, țară gazdă a Organizației și

prezumtiv stăpân al lumii. Sesiunea începea la ora 9

dimineața. Cum este logic, eran interesat să știu ce va

spune ilustrul Barack Obama, Premiul Nobel pentru Pace,

imediat după Ban Ki-moon. Mi-am imaginat ca un naiv că

CNN în spaniolă sau engleză va transmite discursul, în

general scurt, al lui Obama. Pe aceeași cale am ascultat

dezbaterile dintre candidații la această funcție din orașul

Las Vegas, acum doi ani.

A sosit ora, minutele treceau și CNN transmitea știri

aparent spectaculare despre moartea unui șef de guerrilla

columbian. Acestea erau importante, dar nu de o

importanță specială. Eu continuam să fiu interesat să știu

ce spunea Obama despre problemele extrem de grave cu

care se confruntă lumea.

Poate situația planetei este de așa natură încât să

glumească și să facă să aștepte Adunarea? Am cerut să se

pună la alt televizor CNN în engleză și nici aici nici un

cuvânt despre Adunare. Atunci, despre ce vorbește CNN?

Dădea știri, și aștepta să termine cele transmise despre

Columbia. Dar au trecut 10, 20, 30 de minute și continuau

cu același lucru. Relatau incidentele dintr-o colosală luptă

care se ducea, sau se dusese în columbia, destinele

continentului depindeau de acestea, după cum se deducea

din cuvintele și stilul de relatare al vorbitorului. Se arătau

fotografii și filme în toate culorile despre moartea lui

Victor Julio Suarez Rojas, alias Jorge Briceno Suarez sau

”Mono Jojoy”. Este lovitura cea mai grea primită de

FARC, afirma vorbitorul, depășește căderea lui Manuel

Marulanda și cea a lui Raul Reyes la un loc. Acțiune

demolatoare, se afirmă. După cum se deducea, avusese

loc o luptă spectaculoasă cu participarea a 30 de avioane

de bombardamente, 27 de elicoptere, batalioane complete

de trupe selecte încrâncenate în ferocea acțiune războinică.

Realmente ceva mai tare ca bătăliile de la Carabobo,

Pichincha și ayacucho, luate împreună. Cu vechea

experiență în asemenea lupte, nu concepeam o asemenea

bătălie într-o regiune împădurită și izolată din Columbia.

Acțiunea neobișnuită era condimentată cu imagini de tot

felul, vechi și noi, ale comandantului insurgent. Pentru

redactorul de știri de la CNN, Alfonso Cano, care l-a

înlocuit pe Marulanda, era un intelectual universitar care nu

se bucura de sprijin printre combatanți; adevăratul șef

murise. FARC ar trebui să se predea.

Să vorbim clar. Știrile referitoare la faimoasa bătălie în

care a murit comandantul FARC – o mișcare revoluționară

columbiană care a apărut acum peste 50 de ani, după

moartea lui Jorge Eliecer Gaitan, asasinat de oligarhie - și

destituirea lui Pedad Cordoba, sunt foarte departe de a

aduce pacea în Columbia; dimpotrivă, ar putea accelera

schimbările revoluționare din această țară.

Îmi imaginez că nu puțini militari columbieni se simt

rușinați de versiunile grotești ale presupusei bătălii în care

a murit Comandantul Jorge Briceno Suarez. În primul rând,

nu a fost nici o bătălie. A fost un asasinat grosolan și

rușinos. Amiralul Edgar Cely, poate jenat de rolul de

război cu care autoritatea oficială a dat știrea și alte

versiuni obscure, a declarat că: ”Jorge Briceno, alias

”Mono Jojoy”, a murit strivit când construcția în care era

ascuns în pădure s-a prăbușit peste el”. ”Ceea ce știm este

că a murit strivit, bunkerul s-a prăbușit peste el”, ”nu este

adevărat că avea un glonte în cap”. Așa a declarat

Caracol Radio, conform agenției de știri nordamericană

AP.

Operațiunea a primit un nume biblic ”Sodoma”, una din

cele două orașe pedepsite pentru păcatele lor, peste acesta

s-a abătut o ploaie de foc și pucioasă.Cel mai grav este

ceea ce nu s-a spus, ce de-acum știe și pisica, pentru că

chiar iancheii au publicat.

Guvernul Statelor Unite i-a furnizat aliatului său peste 30

de bombe inteligente. În ghetele pe care i le-au dat șefului

de guerrilla, i-au instalat un GPS. Ghidate de acest




instrument, bombele programate au explodat în tabăra

unde se afla Jorge Briceno.

De ce nu se spune lumii adevărul? De ce vorbesc de o

bătălie care n-a avut loc niciodată?

Alte lucruri rușinoase le-am observat la televiziune.

Președintele Statelor Untie l-a primit cu efuziuni pe Uribe

la Washington și l-a sprijinit ca să dea lecții de

”democrație” la o universitate americană.

Uribe a fost unul dintre principalii creatori ai

paramilitarismului, pe ai cărui membri cade răspunderea

înfloririi traficului de droguri și moartea a zeci de mii de

persoane. Cu Barack Obama a semnat Uribe instalarea a

șapte baze militare în orice parte a teritoriului Columbiei cu

efective și echipamente ale forțelor armate ianchee. țara

estse plină de cimitire clandestine. Obama, prin

intermediul lui Ban Ki-moon, i-a conferit lui Uribe

imunitate, încredințându-i nici mai mult nici mai puțin

decât vicepreședinția comisiei care investighează atacarea

flotilei care ducea ajutoare palestinienilor assediați în

Gaza.

Uribe, în ultimele zile ale președinției avea deja organizată

operațiunea utilizând GPS în ghetele noi de care avea

nevoie guerrillero columbian.

Când noul președinte al Columbiei a mers în Statele Unite

ca să vorbească la Adunarea Generală, știa că operațiunea

era în curs de desfășurare, și Obama aflând de asasinarea

combatantului, l-a îmbărțișat cu efuziune pe Santos.

Mă întreb dacă cu acest prilej s-a spus ceva de supunerea

față decizia emisă de Senatul Columbiei, prin care

declara ilegală autorizarea lui Uribe de a preda teritoriul

pentru isntalarea de baze militare ianchee. Pe acestea s-a

bazat asasinatul grosolan.

Am criticat FARC. Am exprimat public într-o Reflecție

dezacordul meu cu luarea de prizonieri de război și cu

sacrificiile care înseamnă pentru ei condițiile dure de viață

din păduri. Am explicat rațiunile și experiența căpătată în

luptele noastre.

Am fost un critic al concepțiilor strategice ale mișcării de

guerrilla columbiană. Dar niciodată nu am negat caracterul

revoluționar al FARC.

Am considerat și consider că Marulanda a fost unul ditnre

cei mai remarcabili guerrilleros columbieni și

latinoamericani. Când multe nume de politicieni mediocri

vor fi uitate, cel al lui Marulanda va fi recunoscut ca unul

din cei mai demni și fermi luptători pentru bunăstarea

țăranilor, muncitorilor și săracilor din America Latină.

Prestigiul și autoritatea morală a lui Piedad Cordoba au

crescut.

FIDEL CASTRO RUZ

30 septembrie 2010

Ora 11:36 pm

d) 30 Septembrie 2010 ȘTIRI NEVEROSIMILE

Pe când terminam niște Reflecții despre destituirea

senatoarei columbiene Pedad Cordoba, au început să

sosească știri neverosimile din Ecuador. Am ascultat

câteva ore. Pe măsură ce minutele treceau, efervescența

creștea.

La ora 5:12 pm, ora Cubei, condamnările loviturii de stat

se multiplică. Liderii latinoamericani de mare prestigiu, ca

Chavez și Evo, fac să se audă condamnarea lor energică.

OSA întrunită este fără alternativă. Membrii se

indignează și până și Chinchilla protestează; chiar și noul

Președinte al Columbiei a spus că-l sprijină pe Correa.

Președintele Rafael Correa se arată ferm și neînduplecat.

Poporul este mult mai bine organizat. Lovitura, după

părerea mea, este deja pierdută.

Până și Obama și Clinton nu vor avea alternativă decât să

condamne.

FIDEL CASTRO RUZ

e) 27 octombrie 2010 IMPERIUL ȘI DREPTUL LA

VIAȚĂ AL FIINȚELOR UMANE

Ce barbari!, am exclamat când am citit ultimul rând al

dezvăluirilor faimosului ziarist Seymour Hersh, publicate

în Democracy Now și culese ca una din cele 25 de știri

dintre cele mai cenzurate în Statele Unite.

Materialul se intitulează ”Crimele de război ale generalului

din Statele Unite, Stanley McChrystal” și a fost inclus în

Proiectul Cenzurat, elaborat de o universitate din

California, care curpinde paragrafele esențiale ale acelor

dezvăluiri.

”Generalul lt. Stanley McChrystal, numit comandant

responsabil de război în Afganistan de Obama în mai 2009,

a fost înainte șef al Comandoului Comun de Operațiuni

Speciale (JSOC), dependent de Dick Cheney

(vicepreședinte al lui George W. Bush). Cea mai mare

parte a carierei militare de 33 de ani a generalului

McChrystal a fost ținută secretă, inclusiv serviciile prestate

între 2003 și 2008 ca comandant al JSOC, unitate de elită

atât de clandestină încât ani de zile Pentagonul a refuzat să

recunoască existența lui. JSOC este o unitate specială de

”operațiuni negre” (asasinate) a Navy Seals (Forțe speciale

ale Marinei de Război) și Delta Force (Delta Force, soldați

secreți ai armatei pentru operațiuni speciale, care formal se

numește ”Detașamentul Delta Operațional de Forțe

Speciale (SFOD-D), iar Pentagonul a denumit-o Grup de

Aplicații de Luptă (CAG).

”Câștigătorul Premiului Pulitzer pentru jurnalism, Seymour

Hersh, a dezvăluit că administrația Bush a operat un inel

executiv de asasinate care depindea direct de

vicepreședintele Dick Cheney și că Congresul n-a simțit




niciodată vreo dorință să-l investigheze. Echipe ale JSOC

călătoreau în diferite țări, fără măcar să vorbească cu

ambasadorul sau șeful Stației CIA, cu o listă de oameni pe

care-i căutau, îi găseau, îi omorau și plecau. Exista o listă

valabilă de oameni marcați ca țintă, elaborată de oficina

vicepreședintelui Cheney. (...) au fost asasinate în zeci de

țări din Orientul Mijlociu și America Latină, a afirmat

Hersh. ”Există un decret executiv, semnat de președintele

Ford în anii 70 prin care se interzic asemenea acțiuni. Nu

este numai contrar, este ilegal, este imoral, este

contraproductiv, adaugă el.

”JSOC de asemenea a fost implicat în crime de război,

inclusiv tortura deținuților în locuri secrete de detenție.

Lagărul Nama din Irak, operat de JSOC sub comanda lui

McChrystal, a fost una din asemenea instalații ”fantasme”,

ascunsă Comitetului Internațional al Crucii roșii (CICR) și

acuzată de unele dintre cele mai grave acte de tortură.”

Oficial l-au instalat pe Generalul maior la Fort Braga,

Carolina de Nord, dar era ”un vizitator frecvent al

Lagărului Nama și a altor baze ale forțelor speciale din Irak

și Afganistan, unde au fost staționate forțele sub comanda

sa.”

În continuare este abordat un punct de interes deosebit,

când asemenea fapte intră în conflict cu funcționari care,

în îndeplinirea atribuțiilor lor, erau obligați să comită fapte

care îi făceau să intre în conflict deschis cu legile și

implicau delicte grave.

”Un interogator de la Campo Nama a descris că deținuții

erau închiși în containere de nave timp de 24 de ore pe o

căldură extremă, apoi îi expuneau la frig extrem udându-i

periodic cu apă înghețată, îi bombardau cu lumini puternice

și muzică zgomotoasă, îi privau de somn și le dădeau

lovituri puternice.”

Imediat, sunt abordate încălcările flagrante ale principiilor

internaționale și convențiilor semnate de Statele Untie.

Cititorii cubanezi își amintesc istoria narată în cele două

texte în care relatez relațiile noastre cu Crucea Roșie

Internațională, căreia i-am predat un mare număr de

prizonieri ai armatei inamice care au căzut în mâinile

noastre în timpul apărării din Sierra Maestra și

contraofensiva strategică ulterioară contra armatei Cubei,

antrenată și aprovizionată de Statele Unite. Niciodată nici

un singur prizonier nu a fost maltratat și nici un rănit nu a

fost lăsat fără îngrijiri imediate. Aceeași instituție, cu

sediul în Elveția, ar putea da mărturie de acest lucru.

”Comtietul Internațional al Crucii Roșii este un corp

însărcinat, prin Dreptul Internațional, cu supravegherea

îndeplinirii Convențiilor de la Geneva și, prin urmare, are

dreptul să examineze toate instalațiile unde se află

prizonieri în orice țară în război sau sub ocupație militară.”

”În explicația de ce nici un alt mediu de presă nu a

dezvăluit această istorie, Hersh spune: ”Colegii mei din

presa acreditată de multe ori nu o urmăresc, nu pentru că nu

vor, ci pentru că nu știu unde să se adreseze. Dacă scriu

ceva despre Comandoul Comun de Operațiuni Speciale, că

aparent este o unitate clasificată, cum o vor descoperi?

Guvernul le va spune că tot ce scriu este incorect sau că

asta nu pot comenta. Este ușor să rîmâi șomer din cauza

unor asemenea istorii. Cred că relația cu JSOC se schimbă

sub Obama. Acum există mai mult control.”

”...decizia adminsitrației Obama de a desemna pe Generalul

McChrystal ca nou comandant responsabil de război în

Afganistan și prelungirea jurisdicției militare pentru cei

arestați de SUA în războiul lor cu terorismul, închiși în

închisoarea de la Guantanamo, din păcate sunt exemple de

cum adminsitrația Obama continuă să meargă pe urmele lui

Bush.”

”Rock Creek Free Press a divulgat în iunie 2010 că

Seymour Hersh, intervenind la Conferința de Jurnalism de

Investigație Globală de la Geneva, l-a criticat în aprilie

2010 pe președintele Barack Obama și a denunțat faptul că

forțele SUA realizează ”execuții pe câmpurile de bătălie”.

”Cei pe care-i capturăm în Afganistan îi executăm chiar pe

câmpul de bătălie”, spune Hersh.

Ajungând la acest punct, narațiunea intră în contact cu o

realitate extrem de actuală: continuitatea unei politici de

către Președintele care i-a succedat delirantului W. Bush,

inventatorul războiului dezlănțuit pentru a acapara

resursele de gaz și petrol cele mai improtante din lume într-

o regiune locuită de peste 2,5 miliarde de oameni, în

virtutea actelor comise contra poporului Statelor Unite de o

organizație de oameni care au fost recrutați și înarmați de

CIA pentru a lupta în Afganistan contra soldaților sovietici

și care continuă să se bucure de sprijinul celor mai

apropiați aliați ai Statelor Unite.

Zona complexă și impredictibilă ale cărei resurse sunt

disputate, merge din Irak și Orientul Mijlociu până în

îndepărtatele limite ale regiunii Chinei din Xinjiang,

trecând prin Irak, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite,

Iran și fostele republici sovietice Turkmenistan,

Uzbekistan, Kazahstan, Kirkistan și Tadjikistan, capabile

să aprovizioneze cu gaze și țiței economia emergentă a

Republicii Populare Chineze și industrializata Europa.

Populația Afganistanului, precum și o parte din Pakistan,

țară cu 170 de milioane de locuitori și posesoare a armelor

nucleare, este victima atacurilor cu avioane fără pilot

iachee care masacrează populația civilă.

Dintre cele 25 de știri dintre cele mai cenzurate de marile

media, selectate de Universitatea Sonoma State din

California - așa cum fac de 34 de ani -, una dintre ele,

corespunde perioadei 2009-2010, era ”Crime de război ale

generalului Stanley McChrystal”; și alte două se referă la

Insula noastră: ”Mediile au ignorat ajutorul medical al

Cubei la cutremurul din haiti” și ”Încă sunt brutalizați

prizonierii de la Guantanamo”. A patra afirmă: ”Obama

reduce cheltuiala socială și o crește pe cea militară”.

Ministrul nostru de Externe, Bruno Rodriguez, a fost

responsabilul politic al Misiunii Medicale Cubaneze

trimisă în Pakistan când un cutremur distrugător a lovit




puternic natura sălbatică a nordestului acestei țări, unde

zone vaste sunt locuite de aceeași etnie cu o cultură

identică și tradiții, și au fost divizate arbitrar de

colonialismul englez în țări care apoi au căzut sub egida

ianchee.

În discursul său de ieri, 26 octombrie, la sediul ONU, a

demonstrat că este excelent de bine informat de situația

internațională în lumea noastră complexă.

Strălucita sa intervenție de ieri și Rezoluția aprobată de

această instituție, pentru importanța ei, cere o Reflecție pe

care îmi propun s-o elaborez.

FIDEL CASTRO RUZ

Scânteia As - scanteia.npcr.roe Și asociaȚia militanȚilor pentru pace, galitate progres...

Documents

Transcript of Scânteia As - scanteia.npcr.roe Și asociaȚia militanȚilor pentru pace, galitate progres...