SCHIZOFRENIA

Este cea mai specifica boala a omului! In tot regnul animal doar omul se poate

imbolnavi de schizofrenie. Schizofrenia este o boala eminamente umana, pentru ca

omul asa cum a devenit, el nu are sens decat intre oameni, iar schizofrenia il scoate

din realitate si dintre oameni. Schizofrenia este de departe boala cea mai

impresionanta, mai devastatoare inauntrul fiintei si cea mai pustiitoare in jurur fiintei

bolnave. Schizofrenia este boala insingurarii absolute.

Este o afectiune psihiatrica majora, multisistemica, caracterizandu-se prin alterarea intregii

personalitati si care afecteaza aproximativ o persoana din 100 la nivel mondial. Aceasta apare la

persoanele din toate clasele sociale si din toate etniile si afecteaza in aceeasi masura atat barbatii

cat si femeile. Este considerata a fi o tulburare neurocognitiva, care afecteaza aproape toate

domeniile psihice (gandire, perceptie, vointa, afectivitate, conduite motorii, personalitate).

Se asociaza numeroase comorbiditati atat psihiatrice (depresie, tulburari adictive, deteriorare

cognitiva), cat si somatice (hiperprolactinemia, disfunctii sexuale, boli cardiovasculare, diabetul

zaharat, hipertensiunea arteriala).

Nu se cunoaste cauza fundamentala a schizofreniei, fiind implicati atat factori genetici, biologici

cat si de mediu. Astfel, este cunoscut faptul ca pacientii avand diagnosticul de schizofrenie

prezinta o crestere a nivelului de dopamina (o substanta chimica implicata in transmiterea

influxului nervos de la un neuron la altul avand implicatii in trairea emotiilor si a placerii) la

nivelul sistemului nervos central. Cresterea nivelului dopaminei produce ideatia deliranta si

paranoida, precum si diferitele tipuri de halucinatii la pacientii cu schizofrenie. Cauzele

dezechilibrului acestui neurotransmitator nu sunt pe deplin cunoscute. Sunt implicati mai multi

factori in aparitia schizofreniei:

- Factori genetici: antecedentele familiale (daca ambii parinti sufera de schizofrenie,

probabilitatea ca acestia sa aiba un copil cu acelasi diagnostic este de 40%, iar daca un

parinte sufera de schizofrenie, riscul sa aiba un copil cu acest diagnostic este 5%); sunt

suficiente dovezi pentru implicarea mai multor gene in aparitia schizofreniei.

- Factori neuroanatomici: s-au constatat anomalii structurale cerebrale la pacientii cu

schizofrenie, precum largirea ventriculilor cerebrali, atrofia cerebeloasa si ingrosarea

corpului calos.

- Factori de mediu: frecventa crescuta a schizofreniei in mediul urban, abuzul de droguri

(amfetamine, cannabis), expunerea la evenimente de viata stresante, boli infectioase,

statutul socio-economic scazut, zonele industrializate.

- Factori de neurodezvoltare: traumatisme obstetricale, suferinte fetale, infectii virale la

nastere, agresiuni cerebrale postnatale.

- Factori neurobiochimici: in anomaliile de neurochimie cerebrala sunt implicati mai

multi neurotransmitatori precum dopamina (hiperactivitatea sistemului dopaminergic),

serotonina, noradrenalina si sistemul acidului gama-amino-butiric.

La barbati, schizofrenia apare in general in jurul varstei de 20 de ani (15-35 de ani), iar la femei

debutul simptomatologiei poate fi intre 20 si 30 de ani.

Semnele si simptomele schizofreniei sunt diferite de la o persoana la alta si pot sa apara in mai

multe combinatii, avand grade diferite de gravitate.

Primele semne de alarma care marcheaza debutul bolii pot fi clasificate astfel:

- tulburari ale dispozitiei: dispozitie oscilanta, depresie, plans excesiv, ras nemotivat,

labilitate psiho-emotionala;

- tulburari ale activitatii zilnice: extrem de activ sau inactiv, somnul excesiv sau deficitar,

renuntarea la activitati;

- tulburari ale senzatiilor: “aud voci”, hipersensibilitate la zgomote sau lumina;

- tulburari de comportament: izolare sociala, utilizarea unor cuvinte bizare, comportament

irrational;

- alterarea relatiilor familiale: certuri frecvente, telefonarea la ore nepotrivite;

- modificari in activitatea scolara sau in cea profesionala: scaderea performantelor scolare,

dificultati de concentrare;

- modificari ale aspectului fizic gener al: imbracaminte ciudata, igiena personala deficitara.

Prezenta simptomelor interfereaza cu modul de gandire, de a simti si a actiona ale pacientului,

impartindu-se astfel in mai multe categorii:

- Simptome pozitive: halucinatii (“aud voci”, “vad lucruri care nu exista in realitate”,

“simt un miros bizar”), delir (reprezinta o convingere fara baza reala, care nu poate fi

influentata de argumentele logice; poate fi de persecutie, de prejudiciu, de grandoare,

telepatic, mistic, religios) si gandire paranoica (“simt ca sunt urmarit de extraterestri”,

“simt ca alti oameni vor sa imi faca rau”)

- Simptome negative: motivatie redusa (pierderea interesului pentru toate domeniile vietii,

lipsa de energie), retragere sociala (pierderea interesului fata de prieteni, dorinta de a

petrece cat mai mult timp singur), lipsa de concentrare (“nu pot urmari un film pana la

final”, “nu pot invata lucruri noi”)

- Simptome cognitive: tulburari de gandire (gandire neclara), de memorie, dificultati de

exprimare (se opresc la jumatatea frazei si nu mai stiu cum sa continuie)

Studiile clinice actuale remarca cresterea semnificativa a frecventei comportamentului suicidar la

pacinetii diagnosticati cu schizofrenie. Acesti pacienti prezinta in 50% din cazuri tentative de

suicid, iar 10% dintre acestea reusesc. Factorii de risc suicidar in schizofrenie sunt:

- Sexul masculin, varsta mai mica de 30 de ani

- Izolare sociala

- Lipsa ocupatiei, recadere frecventa, dispozitia depresiva, dependenta de substante

Daca exista suspiciunea ca un membru al familiei sau un prieten ar putea prezente simptome de

schizofrenie, trebuie solicitat ajutor de specialitate, medicul psihiatru fiind cel care poate stabili

acest diagonostic.

Subtipurile de schizofrenie sunt definite in functie de simptomatologia predominanta in

momentul examinarii pacientului si se clasifica astfel:

- Schizofrenia paranoida: tabloul clinic predominant: ideatie deliranta stabila, halucinatii

(cel mai frecvent auditive) si tulburari de perceptie

- Schizofrenia hebefrenica: pacientii prezinta schimbari afective proeminente, deliruri si

halucinatii fragmentare, comportament imprevizibil, manierisme comportamentale,

grimase, acuze hipocondriace

- Schizofrenia catatonica: predomina tulburarile psihomotorii (de la stupor la hiperkinezie),

episoade de violenta, halucinatii scenice vii

- Schizofrenia nediferentiata: este o tulburare care indeplineste criteriile de diagnostic

pentru schizofrenie, dar nu satisfac criteriile pentru tipul paranoid, hebefrenic sau

catatonic

Diagnosticul pozitiv este pus pe baza criteriilor ICD-10 (clasificarea internationala a tulburarilor

mentale si de comportament) si DSM V (manualul Asociatiei Americane de Psihiatrie).

Schizofrenia este un diagnostic de excludere, diagnosticul diferential facandu-se cu:

- Afectiuni somatice: lupus eritematos sistemic, intoxicatii cu substante

- Afectiuni neurologice: infectii ale sistemului nervos central, epilepsia de lob temporal,

boala Huntington

- Afectiuni psihiatrice: tulburarea psihotica acuta, tulburari de dispozitie, tulburarea schizo-

afectiva, tulburari de personalitate, retardul mintal

Evolutia in timp a schizofreniei poate varia foarte mult de la o persoana la alta, fiind cu

deteriorare in timp, cu exacerbari acute care se suprapun pe un tablou cronic. Majoritatea

pacientilor au cel putin un episod psihotic dupa primul episod psihotic. Rata de recadere este

aproximativ 40% in decurs de 2 ani sub tratament medicamentos si 80% fara tratament. In

evolutia acestei afectiuni, se disting mai multe etape:

- etapa premorbida: se caracterizeaza prin modificari de personalitate si disfunctii cognitive

(deficit de atentie si memorie);

- etapa prodromala: se observa o modificare treptata a dispozitiei si comportamentului,

izolare sociala, comportament bizar, lipsa energiei, igiena personala deficitara.

Administrarea tratamentului adecvat poate impiedica aparitia unei recaderi daunatoare.

- etapa acuta: apare ideatia deliranta, halucinatiile, dificultati de concentrare, fiind necesara

spitalizarea pentru stabilirea conduitei terapeutice (episod psihotic).

- etapa reziduala: pe masura ce tratamentul administrat isi face efectul, marea majoritate a

pacientilor constata ca boala lor se stabilizeaza, disparand simptomatologia acuta; unele

simptome, cum ar fi lipsa de energie, dispozitia osc ilanta, izolarea sociala, pot persista o

perioada variabila de timp. Daca se continua administrarea tratamentului, numarul de

recaderi poate fi minim.

- recadere: reprezinta un nou episod psihotic aparut dupa cel putin 6 luni de la remisiunea

simptomelor.

Internarea pacientilor cu schizofrenie se poate face atunci cand acestia au risc crescut de

agresivitate pentru ei sau cei din jur, cand refuza sa se alimenteze sau sa se ingrijeasca si necesita

supraveghere medicala, investigatii sau tratament special.

Asistenta ambulatorie prin cabinetele de psihiatrie este deosebit de importanta si implica

dispensarizare, administrarea tratamentului, urmarirea evolutiei, prevenirea recaderilor,

consilierea familiala, abordarea psihoterapeutica, recuperarea si reintegrarea socio-familiala si

profesionala.

Evolutia afectiunii si recuperarea sunt determinate in principal de o serie de factori biologici,

psihologici, sociali si culturali. La momentul actual, exista sanse mari ca pacientii sa poata avea

o viata independenta: isi pot purta singuri de grija, se pot integra in familie si isi pot relua

activitatea la locul de munca.

Schizofrenia este o boala care se poate trata - una din patru persoane prezentand acest diagnostic

se reface complet in interval de cinci ani, iar restul pacientilor prezinta o ameliorare a

simpotamatologiei. Dupa primul episod psihotic, trei sferturi dintre pacientii care intrerup

medicatia sufera recaderi in interval de un an. Daca, dupa remisia primului episode psihotic,

pacientul isi administreaza corect medicatia, aceasta cifra poate scadea la jumatate.

Abordarea terapeutica a pacientului cu diagnosticul de schizofrenie se face in echipa

multidisciplinara alcatuita din medic psihiatru, asistent medical, asistent social, ergoterapeut,

psiholog si servicii comunitare de suport. Membrii familiei pot fi de mare ajutor in identificarea

semnelor de alarma (insomnii, dificultati de concentrare, pierderea interesului pentru activitatile

zilnice) care apar inainte unei recaderi.

Obiectivele terapeutice sunt: reducerea simptomatologiei pozitive, negative, cognitive, afective,

obtinerea remisiunii, prevenirea recaderilor, evitarea efectelor adverse si asigurarea

neuroprotectiei.

Medicatia adecvata poate contribui esential la stabilizarea simptomelor, iar terapiile de sustinere

pot ajuta pacientii cu schizofrenie sa duca o viata cat mai implinita si productiva. Singurul mod

prin care se pot controla simptomele de schizofrenie este medicatia antipsihotica in combinatie

cu terapiile suportive nemedicamentoase.

Tratamentul medicamentos a evoluat foarte mult pe parcursul ultimului secol, de la

antipsihotice tipice (1950) la antipsihotice atipice (1990). Medicatia antipsihotica este metoda

cea mai eficienta de a controla simptomele schizofreniei (halucinatiile, ideatia deliranta, tulburari

de gandire). Antipsihoticele tipice (levomepromazina, haloperidol, flupentixol) actioneaza prin

blocarea receptorilor dopaminei de la nivelul sistemului nervos central. Sunt eficiente in

controlul halucinatiilor, ideatiei delirante si gandurilor paranoice. Principalul dezavantaj al

acestora este efectul slab pe care il au asupra simptomelor negative din schizofrenie (motivatia

scazuta, aplatizarea emotionala, izolarea sociala), precum si instalarea unui numar mare de efecte

adverse (miscari necontrolate, tremuraturi la nivelul extremitatilor, convulsii, oboseala extrema).

Antipsihoticele atipice (risperidona, olanzapina, quetiapina, paliperidona) actioneaza la nivelul

receptorilor pentru dopamina, cat si la nivelul receptorilor pentru serotonina, noradrenalina si

acetilcolina. Principalul beneficiu al acestora este eficienta atat pe simtpotmatologia pozitiva, cat

si pe cea negativa si cognitiva. Aceasta clasa de medicamente au efecte adverse mai reduse

decat antipsihoticele tipice. Principalul dezavantaj al utilizarii acestora este reprezentat de

cresterea in greutate si riscul de aparitie al sindromului metabolic.

Neglijarea administrarii medicatiei destinate schizofreniei poate duce la recaderea

simptomatologiei. Recaderea poate ingreuna revenirea pacientilor cu schizofrenie la nivelul

anterior de functionare generala.

Administrarea medicatiei trebuie sa continue si atunci cand s-a obtinut ameliorarea simptomelor.

In anumite cazuri, medicul psihiatru poate recomanda o injectie “depot” (depozit) care se

administreaza la 2-4 saptamani, nemaifiind astfel necesara administrarea medicamentului pe cale

orala in fiecare zi. Utilizarea antipsihoticelor depozit este limitata la cazurile cu evolutie

prelungita, episoade multiple, in care tintele terapiei sunt predominant simptomatice.

In combinatie cu tratamentul medicamentos, se folosesc si alte terapii pentru reducerea

simptomelor de schizofrenie, prevenirea recaderilor si oferirea de sprijin pacientilor diagnosticati

cu aceasta tulburare. Psihoterapia are rolul de a ajuta pacientul sa isi exploreze cele mai dificile

emotii si experiente, inclusiv sentimentele de anxietate sau depresie. Poate ajuta pacientul sa faca

fata anumitor situatii sau simptome specifice (anxietatea, atacuri de panica, fobiile, dificultati

emotionale, stresul, insomnia, problemele relationale). Terapia cognitiv-comportamentala este

utila in scizofrenie deoarece contribuie la reducerea convingerilor delirante si la combaterea

simptomelor depresive. Terapia familiala este utila deoarece interventiile familiale pot preveni

recaderile, fiind implicati cati mai multi din membrii familiei si are drept scop educarea familiei

privind diagnosticul, reducerea stresului si invatarea unor tehnici de gestionare a crizelor.

Consiliera este utila deoarece incurajeaza pacientul sa vorbeasca despre gandurile si sentimentele

sale, fara teama de a fi crit icat. Antrenarea abilitatilor sociale este un grup de exercitii care

cuprind tehnici comportamentale, de antrenament al comunicarii si tehnici cognitive. Cel mai

important este antrenamentul pentru rezolvarea de probleme.

Psihoeducatia implica o cunoastere a informatiilor privind boala psihica (cauze, simptome,

evolutie, tratament, recuperare) adresata atat pacientului cat si familiei.

Reabilitarea profesionala este un proces complex care urmareste redobandirea stimei de sine,

cresterea competentei sociale, recalificarea prin formare profesionala si reintegrarea in activitatea

profesionala.

Progresul facut in tratamentul schizofreniei impune ca aceasta sa fie considerata o afectiune care

raspunde la tratament, necesitand astfel un management corespunzator.

Ingrijirea unei persoane avand diagnosticul de schizofrenie poate oferi multiple satisfactii

deoarece este ajutat pacientul sa isi reconstruiasca viata.

Reabilitarea psihosociala este o parte esentiala a conduitei terapeutice si se centreaza pe

mentinerea bolnavului in comunitate si stimarea sa ca cetatean. Obiectivul ei principal este

completa reintegrare a pacientului in viata comunitatii, el putandu-si exercita toate rolurile

sociale la un nivel optim.

Scopul final al acestor interventii descrise mai sus este promovarea unei vieti independente si cat

mai aproape de normalitate, pentru pacientii cu schizofrenie.