Eseu pentru Istoria teatrului, anul II, semestrul II

Teatrul secolului XVIII

Schiller – Intriga si iubire

Schiller are o recunoscuta apetenta pentru drama si poezie. Dupa ce studiaza si ajunge medic militar, isi desfata vechile dorinte si impulsuri catre literatura. Da nastere dramelor Hotii; Conjuratia lui Fiesco, Intriga si iubire; Wallenstein, Maria Stuart, Fecioara din Orléans, Mireasa din Messina, Wilhelm Tell. Atitudinea sa nonconformista găseşte ecou în frământările sociale ale perioadei secolului 18 romantic.

La baza piesei Intriga si iubire stau dovezi ale unei viziuni asupra vietii si lumii. Porneste de la ideea prioritara de libertate – instinctualul tras prin urechea ratiunii, si apoi asumat.

Titlul implica activ personajul principal Ferdinand de Walter, care este supus intrigilor intentate de tatal sau si iubirii fata de Luise. Acest cuplu dovedeste un curaj deosebit incercarilor de a razbate diferentelor sociale; tanara Miller facand parte dintr-o familie obisnuita, el fiind un tanar maior intr-o familie sus-pusa. Schiller da impresia ca tine parte familiei Miller – tatal fiind capelmaistru violoncist, iar mama o simpla femeie de casa care trancaneste; si pare sa critice clasa burgheza care se presupune acaparatoare moraltatii oamenilor dintr-o comunitate. Schiller incearca sa anuleze diferentele intre clasele sociale – o situatie problematica acuta, contemporana si lui.

Ferdinand si Luise ilustreaza un cuplu ideal prin sentimentele sincere impartasite. Comportamentul ei este infantil cu exceptia reactiei la propunerea doamnei Milford cand cedeaza spre binele tuturor celor implicati, mai putin al ei. Ramane credincioasa iubirii aprent imposibile. Ferdinand reprezinta echilibrul ei “Copila! Asculta! Ce-ti trece prin cap! Tu esti a mea.”, dar reactioneaza impulsiv si da crezanie diverselor intrigi.

Clasica inadverdenta sociala de imperechere a averilor spre inmultirea lor care nu vede spiritualul si sentimentalul din fiinta este o tema care ramane valabila entitatii umane. Presupunand situatia deja propusa, ma opresc asupra scenei 3, actul II, a vizitei lui Ferdinand von Walter la Lady Milford in incercarea de a lamuri situatia cauzata de tatal sau.

Scena pe turnanta. Salon de palat. Putinele elemente de décor si costum sunt in stilul epocii. Lady improvizeaza la pian cu spatele catre public, o rochie simpla, parul despletit. Desi orologiul

de pe peretele vestic arata miezul zilei, camera este umbrita. Dupa ce este anuntata sosirea maiorului, ridicandu-se de pe scaun de observa pandantivul in forma de cruce. Aparitia lui Ferdinand este sigura, pe niste scari care incadreaza pianul asezat frontal, urcand. Umeri lati, talie stramta, sabie si cizme.

Pe jos se afla un ‘covor’ de tabla batuta care imita o pardosea de interior. Trosneste la fiece pas al lui Ferdinand.

Pe avant-scena sunt proiectate gesturi definitorii situatiei actorilor de tensiune, stres, nesiguranta, dubii, siguranta, neprevazut. In incheierea scenei se stinge lumina cu cei doi prezenti pe scena.

Varga Flavia