Scala de depresie Hamilton

1. Starea depresiva (tristete, deznadejde, lipsa de interes)0 – lipseste1 – pesimism, tristete, deznadejde2 – Accese de plans ocazionale3 – accese de plans frecvente4 – pacientul dezvolta aceste stari numai in timpul comunicarii (verbale si non-verbale)

2. Sentimente de vinovatie0 – lipsesc1 – autorepros, a acea senzatia ca a dezamagit anumite persoane2 – idei de vina sau meditatie asupra greselilor din tercut sau a actiunilor imorale3 – boala actuala este pedeapsa4 – aude voci acuzatoare sau denuntatoare sau / si are halucinatii vizuale inspaimantatoare. Iluzii de vina.

3. Ideea de “suicid”1 – lipseste2 – simte ca viata nu trebuie traita3 – isi doreste sa fie mort sau orice gand despre o posibila idee de suicid4 – tentative de suicid

4. Insomnie (seara devreme)0 – nu exista nici o dificultate de a adormi1 – se plange de dificultati de a adormi2 – se plange de dificultati de a adormi in timpul noptii

5. Insomnie (mijlocul noptii)0 – nu exista dificultati de a adormi1 – pacientul se plange de neliniste si de deranj in timpul noptii2 – plimbari in timpul noptii (fiecare sculare din pat primeste 2 puncte, in afara de satisfacerea nevoilor organice)

6. Insomnie (dimineata)0 – nu exista dificultati1 – se trezeste dimineata devreme, dar se culca la loc2 – nu mai poate dormi odata sculat din pat

7. Munca si activitati0 – nu exista dificultati

1 – sentimente si ganduri de incapacitate asociate cu activitati ca: munca si hobby-uri2 – pierderea interesului in activitati (munca si hobby-uri) declarate de pacient sau observate indirect prin: neatentie, indecizie (pacientul simte ca trebuie sa se apuce de o activitate / munca)3 – scadere a timpului actual folosit pentru activitati sau scadere a productivitatii in munca (in cazul spitalizarii, acest scor se acorda daca pacientul isi petrece mai putin de 3 ore/zi in activitati – munca in interiorul spitalului sau hobby-uri, fara sa desfasoare munca de garda)4 – oprirea din munca datorata bolii in curs (in cazul spitalizarii, acest scor se acorda daca pacientul nu se angajeaza in nici o activitate in afara de munca de garda sau pacientul nu reuseste sa desfasoare munca de garda neasistat)

8. Retardare (scadere a ritmului ideativ si a ritmului vorbirii, afectarea abilitatii de concentrare, activitate motorie scazuta)0 – ritm de vorbire si ideativ normal1 – o usoara incetinire in timpul interviului2 - incetinire evidenta in timpul interviului3 – interviu dificil4 – interviu imposibil

9. Agitatie0 – nu exista1 – lipsa de nervozitate2 – se joaca cu mainile, parul, neliniste evidenta3 – se misca mereu, nu poate sta linistit4 – isi frange mainile, isi maninca unghiile, se trage de par, este grabit

10.Ancietate la nivel psihic (psihic anxios) tensiune si iritabilitate subiectiva, pierderea concentrarii manifesta ingrijorare in probleme minore teama frica exprimata fara a fi intrebat sentiment de panica sentiment de nerabdare

0 – lipsesc1 – slabe2 – moderate3 – severe4 – reduc pacientul la neputinta

11.Anxietate la nivel somatic

simptome patologice ce insotesc anxietatea cum ar fi:o la nivel gastro-intestinal: gura uscata, indigestie, diaree,

crampe, stare de vomao la nivel cardio-vascular: palpitatii, dureri de capo la nivel respirator: hiperventilatie, oftaturi, suspineo frecventa urinariio transpiratiio ameteli, vedere incetosatao tiuit in urechi

0 – lipsesc1 – slabe2 – moderate3 – severe4 – reduc pacientul la neputinta

12.Simptome somatice: gastro-intestinale0 – nu apar1 – pierderea apetitului dar mananca fara isistenta personalului2 – dificultati in hranire fara indemnurile personalului]

13.Simptome somatice generale0 - nu apar1 – senztie de greutate in membre, spate sau cap, dureri de spate, de cap, musculare, pierderea energiei2 – orice simptom evident primeste acest scor

14.Simptome genitale pierderea libidoului, tulburari de menstruatie

0 – nu apar1 – slabe2 – severe

15.Hipocondrie0 – lipseste1 – se retrage (fizic) de la sine2 – preocupare pentru starea de sanatate3 – convingerea puternica a existentei unei boli fizice4 – iluzii hipocondriace

16.Pierderea greutatii0 – nici o pierdere in greutate

1 – pierdere probabila de greutate asociata bolii prezente2 – pierdere sigura de greutate (parerea pacientului)

17.Autoanaliza0 – constientizeaza starea depresiva si boala1 – constientizeaza boala, dar o atribuie mancarurilor proaste, suprasolicitarii, nevoii de odihna etc.2 – neaga ca ar fi bolnav

Interpretarea reazultatelor:

0-7: depresie normala8-17: depresie slaba18-25: depresie moderatapeste 26: depresie severa

Foaie de raspuns – HAMILTON

1. Stare depresiva2. Sentimente de vinovatie3. Ideea de “suicid”4. Insomnie (seara devreme)5. Insomnie (mijlocul noptii)6. Insomnie (de dimineata)7. Munca si activitati8. Retardare9. Agitatie10. Anxietate la nivel psihic11. Anxietate la nivel somatic12. Simptome somatice: gastro-intestinale13. Simptome somatice: generale14. Simptome genitale15. Hipocondrie16. Pierderea greutatii17. Autoanaliza

TOTAL

PANICA

Adeseori, pragul cabinetului meu este trecut de persoane în a caror privire se citeste "am fost pe la atâtia medici, tu esti singurul care mi-ai scapat". Motivul îl reprezinta manifestarile fiziologice, mai mult decât deranjante, care vin în contradictie cu toate rezultatele analizelor medicale facute: perfect sanatos. Aceste persoane au sentimentul subit, neasteptat si deseori coplesitor al terorii si aprehensiunii acompaniat de simptome somatice la nivelul multiplelor organe si sistemelor cum ar fi dispnee, palpitatii si slabiciune, similare cu cele care survin în cursul unui efort fizic intens sau într-o situatie amenintatoare de viata. Aceste apar deseori brusc si fara atentionare când individul este implicat într-o activitate relativ neamenintatoare si nestresanta ca intrarea într-un magazin, conducerea unei masini sau lucrul la birou. Persoana respectiva devine nelinistita si transpirata si este coplesita de sentimente de teroare, frica si de un destin tragic iminent. Dispneea se poate produce cu o senzatie subiectiva de strangulare sau de sufocare, iar palpitatiile si durerile toracice sunt uneori atât de severe, încât crede ca are un atac de cord sau ca moare.

Aceasta este "cartea de vizita" a atacului de panica. Simptomele prezentate mai sus ating vârful în mai putin de 10 minute si se remit în 20 pâna la 30 minute. Cel mai frecvent, primul atac survine departe de casa, deseori într-o situatie în care persoana se simte prinsa în capcana sau preocupata ca se afla în centrul atentiei. Raspunsul obisnuit este de a obtine ajutor, uneori mergând la cabinetul medicului sau camera de urgenta, dar teama de obicei scade în acest moment. Dupa atacul de panica urmeaza frecvent oboseala sau epuizarea si pacientul poate dormi.

Panica se estimeaza ca survine la 1 pâna la 2 procente în populatia generala si este o afectiune recidivanta. Cea mai frecventa vârsta de aparitie este sfârsitul deceniului al doilea si începutul deceniului al treilea de viata. Panica tinde sa fie familiala si atât tulburarile anxioase, cât si cele afective deseori coexista în aceeasi familie. Daca o persoana este diagnosticata cu panica, mai mult de 18 procente din rudele de gradul întâi vor avea aceasta boala. Mai mult, studiile pe gemeni au demonstrat o incidenta crescuta la gemenii monozigoti, sugerând ca tulburarea anxioasa de panica poate avea o baza genetica.

Dupa atacuri repetate de panica, unii indivizi dezvolta anxietate anticipatorie, încearcând se evite acele situatii care au fost cuplate cu atacuri de panica în trecut. Multe persoane, în special femeile, cu un raport de doi la unu fata de barbati, dezvolta agorafobia – o teama irationala de a fi singur sau în locuri publice. Fara un tratament psihoterapeutic, evolutia atacurilor de panica si agorafobie poate duce la un regim de viata restrictiv, marcat de preocuparea cum sa se evite acele situatii care pot declansa un atac.

Alte complicatii ale panicii sunt depresia majora si abuzul de substante. Aproximativ 60 pâna la 90 procente din pacientii cu panica dezvolta la un moment al vietii lor o depresie majora si 20 procente au o tentativa de suicid.

Criterii de diagnostic pentru panica

În anumite momente în cursul tulburarii au survenit unul sau mai multe atacuri de panica (perioade distincte de teama intensa sau disconfort); acestea au fost (1) neasteptate si (2) nedeclansate de situatii în care persoana a fost în centrul atentiei celorlalti Fie 4 atacuri s-au produs în decursul unei perioade de 4 saptamâni, fie unul sau mai multe atacuri au fost urmate de o perioada de cel putin o luna de teama persistenta ca va avea loc un nou atac. Cel putin 4 din urmatoarele simptome, care se dezvolta cel putin în cursul unui atac Scurtarea respiratiei (dispnee) sau senzatii de sufocare Ameteala, senzatii de nesiguranta sau de lesin

Palpitatii sau tahicardie Tremuraturi sau frison Transpiratii Senzatii de strangulare Greata sau suferinta abdominala Depersonalizare sau derealizare Amorteli sau senzatii de furnicaturi (parestezii) Îmbujorare sau frisoane (valuri de caldura sau senzatii de frig) Durere toracica sau disconfort Teama de moarte Teama de a-si iesi din minti sau de a face ceva necontrolat În pragul iminentei atacului de panica, ca prim ajutor, ne pot fi de folos urmatoarele reguli:

1. Amintiti-va ca desi sentimentele si simptomele dumneavoastra va înspaimânta foarte mult, acestea nu sunt daunatoare sau periculoase;

2. Întelegeti ca prin ceea ce treceti dumneavoastra nu sunt de cât niste reactii exagerate la stres a organismului dumneavoastra, de altfel sanatos.

3. Nu va luptati cu sentimentele dumneavoastra, sau sa încercati sa le îndepartati. În plus, cu câte esti mai dispus sa le "privesti în fata", cu atât ele vor deveni mai putin intense.

4. Nu adaugati panicii dumneavoastra gândul "ce mi se va întâmpla?". Acest gând negativ, irational, "contracarati-l" cu un "ei si ce".

5. Ramâneti ancorati în prezent. Analizati ce se întâmpla cu adevarat comparativ cu ceea ce credeti dumneavoastra ca "s-ar putea" întâmpla.

6. Evaluati în permanenta nivelul fricii dumneavoastra pe o scala de la 1 la 10 observând cum acesta creste si scade. Veti remarca faptul ca nivelul fricii dumneavoastra nu va sta la un nivel înalt pentru mai mult de câteva secunde.

7. Observati ca atunci când renuntati a mai adauga, la teama dumneavoastra, alte gânduri generatoare sau amplificatoare ale fricii, aceasta teama va începe sa se estompeze.

8. Fiti mândru de dumneavoastra de progresul pe care tocmai l-ati facut, si gânditi-va la cât de placut va simtiti în acel moment.

9. Amintiti-va de acel nivel 10 al atacului de panica, care este dupa dumneavoastra "cel mai rau". Acela este confortul pe care l-ati avut înainte de

nivelul 10. Acesta a fost groaznic, dar temporar, iar tu ai supravietuit. Nimic rau nu s-a întâmplat. Tu tocmai te-ai confruntat cu "ce-i mai rau".

PSIHOTERAPIA IN TULBURARILE FOBICE

În literatura de specialitate întâlnim urmatoarele categorii de tulburari fobice: fobia simpla (de insecte, de înaltime, sânge etc.) în care o persoana nu prezinta nici un simptom atâta timp cât nu anticipeaza faptul ca s-ar putea întâlni cu obiectul fobiei sale; fobia sociala aceasta reprezentând o fobie mai complexa datorita faptului ca persoana ce prezinta o astfel de tulburare se teme de lucruri ce nu pot fi observate (aprecierile negative, teama de a fi respins de cineva, critica, teama de a vorbi în public, de a mânca în public etc.) si agorafobia ce reprezinta teama de a se afla în spatii aglomerate (magazine, cinematografe, piete etc. de a calatori cu mijloace de transport în comun). De obicei, acestor persoane le este teama de situatiile în care le este dificil sa iasa sau nu pot primi un ajutor în caz de urgenta. Din punct de vedere fiziologic, la aceste persoane întâlnim simptome ca de exemplu tahicardie, transpiratii, tremur, respiratie accelerata, tensiune sau, dimpotriva, slabiciune musculara, furnicaturi în stomac, senzatie de greata, senzatie de sufocare.

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu persoanele ce prezinta astfel de tulburari (tinând cont, bineînteles, si de particularitatea fiecarui caz în parte)? În primul rând, de-a lungul existentei sale a existat un eveniment psihotraumatizant despre care am putea spune ca sta la originea fobiei sale, sau care prin repetarea în timp a acestui eveniment a dus la aparitia fobiei sale. Ulterior acestui eveniment, persoana respectiva a început sa evite situatia (locul, obiectul, postura sa vis a vis de o anumita situatie etc.). Aceasta evitare nu a avut decât rolul de a fixa anxietatea, frica sa, treptat dezvoltându-si si o anxietate anticipatorie. În aceasta situatie nou creata, de regula, apeleaza la ajutorul altei persoane (de exemplu, în cazul agorafobiei, nu se deplaseaza, nu intra în magazine decât însotiti) care, fara sa-si dea seama sau cedând în fata insistentelor pacientului, mentine reactia acestuia de evitare, creându-se astfel un adevarat cerc vicios.

Cel mai usor mod de a controla o fobie este acela de a te confrunta cu situatia care o produce, deoarece evitarea acesteia nu face decât sa mentina reactia de tip fobic Însa, confruntarea cu o situatie pe care o persoana a evitat-o ani de zile pare, la prima vedere, imposibila. Unul din demersurile psihoterapeutice folosite

în astfel de situatii poarta denumirea de desensibilizare, ce implica destructurarea legaturii conditionate realizate de persoana respectiva între o situatie si starea de anxietate. Desensibilizarea consta în expunerea gradata (atât în plan real cât si în plan imaginativ) la situatia ce provoaca reactia fobica.

În cazul desensibilizarii în plan imaginativ, pacientul se confrunta doar mental cu situatia fobica, aflându-se într-o stare de relaxare musculara si calm indusa de catre psihoteraput. Desensibilizarea în plan real presupune confruntarea directa cu situatia generatoare de teama. Este important de specificat faptul ca desensibilizarea se face prin expunerea treptata la situatia fobica în baza unei ierarhii cu trepte stabilite doar de un psihoterapeut.

În abordarea psihoterapeutica a tulburarilor obsesive, specialistul apeleaza si la tehnici de sugestie si autosugestie prin utilizarea de formule sugestive. Acestea au rolul de reda încrederea pacientul în propria persoana, si de a-i distrage atentia de la gândurile negative cu continut anxiogen.

Sedintele psihoterapeutice de expunere sunt net diferite de expunerile spontane la care este supus pacientul în viata reala, deoarece în cadrul procesului de desensibilizare psihoteraputul are controlul asupra intensitatii si duratei expunerii, pacientul putându-se retrage atunci când anxietatea devine intolerabila.

Trebuie specificat faptul ca metoda prezentata mai sus este una specifica unui tip de psihoterapie, tulburarile fobice putând fi tratate si prin alte metode psihoterapeutice.