Savarsirea furtului in timpul noptii

Cunoscut din cele mai indepartate timpuri, furtul

constituie si in prezent forma cea mai tipica si, totodata, cea mai

frecventa de incalcare a patrimoniului. Putand fi savarsit in

imprejurari diferite, dintre care unele de natura sa ridice

periculozitatea sociala a faptei, furtul este incriminat atat in forma

simpla, cat si in forma calificata.

Furtul calificat presupune, ca orice forma agravata a

unei infractiuni, realizarea continutului infractiunii in prezenta

uneia dintre imprejurarile care ridica gradul de pericol social al

faptei si care e prevazut, din aceasta cauza, ca circumstanta

agravanta. Circumstantele care califica furtul sunt prevazute in art.

209, C.pen. si se refera fie la subiect sau latura obiectiva a

infractiunii, fie la obiectul ei material. Codul penal prevede, in

art.209, imprejurarile prin care furtul calificat se diferentiaza de

furtul simplu.

“Timpul noptii” a fost considerat un element

circumstantial de agravare. Noaptea este intervalul de timp in care

se savarseste cele mai multe infractiuni, printre care furtul ocupa

locul de frunte. Noaptea, oamenii sunt in genere mai putin aparati,

fiindca tot ceea ce in timpul zilei constituie o stanjenire pentru

faptuitorii de furturi dispare o data cu intunericul care imbie la cele

mai temerare actiuni. Infractorii se pot apropia mai usor, in mai

multa siguranta, de bunurile pe care vor sa le sustraga, iar pe de

alta parte, apararea acestor bunuri este simtitor ingreunata datorita,

printre altele, si diminuarii atentiei ori puterii de supraveghere a

celor ce au in paza ori temerii de care acestia pot fi cuprinsi. La

adapostul intunericului hotul devine mai indraznet, mai curajos, iar

posibilitatea ca el sa uzeze de mijloace violente sporeste. Noaptea

inlesneste ascunderea faptuitorilor, diminueaza posibilitatile de

strangere a probelor si face mai dificila interventia organelor de

stat si de paza.

E bine deci ca aceasta incurajare sa gaseasca o frana in

sanctiunea mai grea pe care legea o prevede pentru furturile

calificate.

S-a decis ca prin noapte trebuie sa intelegem noaptea

reala, adica intervalul de timp de cand intunericul s-a substiuit

luminii pana cand lumina va lua locul intunericului. Nu are

importanta daca locul savarsirii infractiunii este sau nu luminat sau

daca faptuitorul a profitat neaparat de intuneric. De exemplu, se va

retine aceasta agravanta si atunci cand infractorul fura noaptea

anumite bunuri dintr-un autoturism aflat intr-o parcare luminata

chiar daca vizibilitatea era foarte buna. De asemenea, daca

faptuitorul va avea acces datorita calitatilor sale personale la locul

unde s-a savarsit infractiunea, dar fapta a fost savarsita in timpul

noptii, cat si atunci cand fapta a fost savarsita in timp ce faptuitorul

lucra in tura de noapte se va retine infractiunea de furt calificat

savarsit in timpul noptii.

Dimpotriva, nu se va retine aceasta conditie, daca fapta

se savarseste in timpul zilei, dar faptuitorul profita de o stare de

intuneric instalata in mod artificial, de pilda fura dintr-o camera

neluminata sau intr-un tren cand acesta trecea printr-un tunel si

cand, pe o anumita perioada de timp, se instaleaza intunericul. Nu

se va putea retine aceasta conditie temporala nici daca fapta se

comite in timpul eclipsei, cand intunericul, desi se instaleaza in

mod natural, nu se poate afirma ca s-a instalat noaptea.

Amurgul nu e inca intuneric si nu face parte din noapte;

din contra, zorile nu sunt inca lumina si fac parte din noapte.

Atat doctrina, cat si practica judiciara au avut opinii

diferite cu privire la conceptul de timp al noptii, ceea ce a condus

la solutii extreme de controversate. Sunt trei mari orientari din

punctul de vedere al modului in care este conceput timpul noptii.

O prima orientare este legata de criteriul- obiceiul

locului. In secolele XVII-XVIII, cand furtul era pedepsit mai

aspru, dam de legea locului, adica de ora la care oamenii se duceau

la odihna. Pana nu demult, oamenii se culcau foarte devreme,

ritmul vietii era cu totul altfel decat acum. Interpretarea juridica, in

functie de acest obicei al locului, stabilea daca furtul era comis in

timpul noptii sau nu dupa aceasta deprindere a oamenilor de a

incepe perioada de odihna.

A doua orientare a parasit acest criteriu neunitar si l-a

inlocuit cu un alt criteriu -timpul astronomic- pe care il gasim si in

hotararile judecatoresti contemporane noua, atunci cand instanta

spune ca furtul e comis cand soarele apune, la ora 17:00. Daca

furtul este comis la ora 18:10 deja intram in timpul noptii. Potrivit

acestei opinii, timpul noptii se situeaza intre ora la care apune

soarele si ora la care rasare soarele. Acesta este un criteriu foarte

comod pentru practician pentru ca se poate calcula la secunda

timpul noptii si deci practicianul apeleaza la acest criteriu

deoarece, pe de o parte, ii vine usor sa se pronunte cu privire la

acest concept “timpul noptii” si, pe de alta parte, poate fi mai greu

contestat, fiind astfel excluse confuziile referitoare la timpul noptii

si ramanand ca aceasta controversibilitate se se duca pe alte criterii

ale problemelor de drept din structura infractiunii.

Acest criteriu astronomic nu tine seama de realitatea

lucrurilor, adica de faptul ca la notiunea “ora”, intr-un anumit loc,

la ses este lumina, in depresiune este intuneric si apar stanjenitoare

si situatiile ca intr-o parte este noapte si in alta parte nu. Pe criteriul

astronomic prezinta inconveniente situatia ca se considera a fi

noapte pe tot teritoriul tarii, cand lucrurile sunt de fapt

diversificate.

Cu a treia orientare a aparut al treilea criteriu, criteriul

realitatii, care obliga instant sa verifice care a fost situatia din acest

punct de vedere la momentul comiterii faptei si sa verifice care a

fost situatia din acest punct de vedere la momentul comiterii faptei

si trebuie sa faca dovada ca la momentul comiterii faptei

intunericul noptii era instalat si daca se face dovada, e aplicabila

circumstanta agravanta. Aceasta dilema functioneaza in aceasta

perioada pt ca aici apare aceasta controversa legata de spatiu, de

criteriu geografic -criteriul natural- in sensul ca intr-o parte era nor,

in alta senin. Acesta este criteriul de luat in consideratie si pt ca

foarte multe organe judiciare se ghideaza dupa el, desi fara

indoiala ca el obliga organele judiciare la un efort in plus, la

probatiune suplimentara cu privire la instalarea timpului noptii.

Conceptul “timpul noptii” ridica probleme si din punct de

vedere al caracterului obiectiv sau subiectiv pe care il aplicam.

Intr-o institutie, o persoana dintre angajatii acesteia este numita

ofiter de serviciu si ea sta toata noaptea in institutia respectiva.

Aceasta face un tur al institutiei pe la ora 1:00 si ia din birouri ce ii

place mai mult si dimineata cand pleaca din serviciu pleaca cu

aceste lucruri. Este prinsa si instanta suprema a spus ca nu este

vorba de furt comis in timpul noptii nu a jucat nici un fel de rol in

ceea ce se numeste drumul criminal –iter criminis. Instanta

constata ca acest timp al noptii, in aceasta speta, nu a fost luat in

calcul de faptuitor. El a intrat in serviciu si a savarsit fapta

respective; noaptea nu a favorizat furtul, in sensul de a ii inlesni

insusirea bunurilor. Aceasta decizie a Tribunalului Suprem a fost

elaborate in 1969 . In 1970 Tribunalul Suprem vine cu o decizie de

indrumare care schimba complet practica judiciara si decide ce

aceasta agravanta “in timpul noptii” trebuie sa fie abordata din

punct de vedere obiectiv, nu subiectiv, pt ca noaptea exercita o

influenta complexa de natura obiectiva si subiectiva atunci cand se

comit furturile in aceasta imprejurare. In speta de dinainte s-a

transcris teoria subiectiva, potrivit careia faptuitorul trebuie sa tina

seama de intunericul noptii, sa se bazeze pe asa ceva, fiind

elementul subiectiv, iar daca instanta de judecata se raporteaza la

acest element subiectiv, se cheama ca ea este atenta la conceptia

subiectiva, cu toate consecintele acesteia si ca nu va condamna pe

infractor pt furt comis in timpul noptii, ceea ce duce la restrangerea

sferei de aplicare a circumstantei. Deci la nici un an Tribunalul

Suprem spune ca acest criteriu al intunericului moptii are un

caracter obiectiv si ori de cate ori constatam ca in timpul comiterii

faptei este instalata noaptea, se aplica circumstanta agravanta,

indiferent daca putem sau nu face dovada ca este timpul noptii sau

nu, ca acesta l-a ajutat sau nu pe infractor. Acest criteriu aduce

dovezi extreme de variate si foarte greu poate fi prinsa aceasta intr-

o regula. Considera instanta suprema ca influenta noptii se

manifesta astfel: prin intunericul de la locul unde se afla bunurile si

din imprejurimi; prin reducerea numarului persoanelor care circula

noaptea, uneori noaptea fiind usor sa furi pentru ca locul nu este

aglomerat si te poti indeparta mai usor cu bunul furat; prin normala

diminuare a atentiei si a capacitatii de supraveghere a persoanelor,

prin oferirea mai multor sanse infractorilor de a izbuti in insusirea

bunurilor sau de a se sustrage masurilor de urmarire, prin intarirea

rezolutiei infractionale, prin diminuarea posibilitatilor persoanei

pagubite de a se apara etc.

Instanta suprema s-a trezit in fata unor spete in care nu

se putea aplica caracterul obiectiv, care nu lasa loc la discutii cu

privire la o problema de drept. Instanta suprema s-a trezit blocata,

prizoniera propriei ei conceptii.

Intr-o hala luminata ca ziua, unde lucrau doua sute de

persoane, pe la ora 3:00, un ucenic care circula pe acolo vede

halatul uni maistru si din buzunarul acestuia iesea cureaua unui

ceas de mana. Ia ceasul si il baga in buzunar. E prins si trimis in

judecata pt furt comis in timpul noptii. Agravarea pe criteriul

timpului noptii nu are rost, dar daca am consacrat criteriul obiectiv

trebuie sa tinem seama de el. La ora 3:00 noaptea era instalata, nu

mai discutam. Nu suntem in zori. Amurgul nu tine de noapte, dar

zorile de zi da, pt ca omul se afla inca sub influenta noptii si nu a

intrat in ceea ce se cheama comportamentul de zi. Aici nu era

vorba de zori, era noapte. A aparut o prima problema asupra

acestui caracter obiectiv impus de instanta suprema prin decizia de

indrumare respectiva, in sensul ca pot exista situatii in care sa nu

se regaseasca nici unul dintre motivele pt care s-a considerat ca

circumstanta are caracter obiectiv, dupa cum poate rezulta ca nici

intunericul nu l-a favorizat pe infractor. Aceasta decizie de

indrumare odata emisa de instanta suprema, instantele inferioare

au stabilit practica dupa decizia Curtii Supreme. Acest caracter

obiectiv nu poate fi acceptat in totalitate.

Concluzia ar fi ca, fara indoiala, criteriul obiectiv al

noptii este valoros, dar trebuie aplicat cu prudenta si nu trebuie

transformat intr-o regula de fier , inflexibila si in drept trebuie sa

ne ferim de reguli de fier.

La stabilirea imprejurarii calificante nu se va avea deci

in vedere nici criteriul astronomic (apus si rasarit de soare) si nici

criteriul oficial (serviciu de zi, serviciu de noapte), ci realitatea in

raport cu anotimpul, luna si ziua, cu pozitia topografica a

localitatii, cu conditiile atmosferice de la data comiterii faptei. De

exemplu, starea de intuneric se instaleaza mult mai repede daca

este vorba despre o zona de munte, in timpul toamnei (de pilda in

luna octombrie).

Agravarea prevazuta in art.209, lit.e, C.pen. se aplica si

atunci cand numai o parte din actele de executare ale furtului au

fost savarsite in timpul noptii.

In lipsa unei cunoasteri complete a situatiei de fapt, se

pot imagina mai multe ipoteze. O prima ipoteza este aceea ca

inculpatul a efectuat unele acte preparatorii sau chiar a executat o

parte din actiunea constitutiva (de exemplu efractia) mai inainte de

caderea intunericului, dar a luat bunul dupa instalarea noptii. In

acest caz, furtul – infractiune simpla instantanee ori complexa,

dupa imprejurari – s-a consumat in timpul noptii si este firesc ca

agravanta sa opereze.

Intr-o alta ipoteza, se poate presupune ca autorul a efectuat, intr-o

succesiune neintrerupta, in cadrul unui singur proces executional, o

multiplicitate de acte materiale de sustragere, incepand savarsirea

acestor acte – toate parti componente ale unei actiuni – in timpul

zilei si sfarsind-o dupa caderea noptii. Ca si in cazul precedent,

furtul – de data aceasta, infractiune simpla, in modalitatea unitatii

naturale – s-a consumat in timpul noptii si aplicarea agravantei este

iarasi justificata. Intr-o ultima ipoteza, autorul a savarsit, in

executarea unei singure rezolutii, o pluralitate de actiuni, separate

intre ele prin intervale de timp, unele ziua, altele noaptea. Ne aflam

deci in fata unei infractiuni continuate, a carei incadrare juridical,

de ansamblu, este determinate de trasaturile acelei componente

care atrage tratamentul penal cel mai sever. Solutia se invedereaza,

asadar, corecta si in aceasta ipoteza.

Imprejurarea calificanta exista din moment ce o parte a

activitatii infractionale a fost efectuata in timpul noptii.

Imprejurarea calificanta nu este operanta in cazul cand

furtul a fost savarsit intre soti, intre rude apropiate, de minor fata

de tutor, cand acestia locuiesc impreuna sau de vreo alta persoana

care locuieste impreuna cu persoana vatamata sau care este

gazduita de acestea, starea de fapt fiind aceeasi atat noaptea cat si

ziua. Calificarea este, dimpotriva, aplicabila sotilor, rudelor

apropiate, minorului fata de tutor cand acestia nu locuiesc

impreuna.

Furtul, desi este o fapta prevazuta de Codul penal, fara

vreo limitare, totusi el nu are caracter penal si nu constituie

infractiune ori de cate ori o dispozitie din vreo lege speciala

prevede si sanctioneaza o anumita fapta de furt ca simpla abatere,

ca un ilicit contraventional (ex: Codul silvic in art. 42; legea

consiliilor de judecata nr 59/1968, art. 11, lit.b).

Furtul nu constituie, de asemenea, infractiune cand

caracterul sau penal e inlaturat de vreuna din cauzele aratate in art.

45-51, Cod penal ( in special, iresponsabilitatea, eroarea de fapt,

starea de necesitate).