7/25/2019 Sapho

1/1

Sapho, te vad ca si aievea, frumoasa strabuna,

asa cum vechiul basorelief te arata,

cu dulci palori de ldes si de luna

pe-obrazul supt si fruntea ta curata.

Cu ochii adnciti si arzatori,

pe care pleopele-ostenite s-au lasat

ca doua vinete petale-a unei ori,

iar narile sculptate chiar se zbat.

Si nu stiu ce enigma mai pluteste

n jurul patimasei tale guri,

ce desfrnat si tainica zmbeste

plebeicei batjocure si uri.

Strabuno, chipul tau i-asa divin,

ca piatra-n care-i migalit respira viata

si-aievea parca buzele suspin

pe palida si oachesa ta fata.

ar dac-as ndrazni sa te sarut

n lutul modelat si ars de soare

de peste-attea veacuri ce-au trecut,

m-ar frige gura ta nemuritoare.