„BALTAGUL” (1930) Mihail Sadoveanu

- caracterizarea Vitoriei Lipan -

1. PreliminariiÎncă de la apariţia romanului „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, critica literară a

relevat dimensiunea mitică a romanului şi a personajelor. Personajele principale, Nechifor, Vitoria şi Gheorghiţă Lipan impun respect atât în lumea lor, cât şi în lumea din afară. Nechifor se distinge prin ţinuta sa bărbătească, Vitoria prin frumuseţe, tenacitate şi agerime, iar Gheorghiţă prin puterea de a depăşi dificultăţile unui traseu iniţiatic. Ceea ce au ceilalţi munteni laolaltă, ei poartă ca semn particular. Sunt exponenţi ai comunităţii în care trăiesc, având toate atributele exemplarităţii. Personajele secundare sau episodice: părintele Daniil, baba Maranda, negustorul David, Minodora etc. sunt caractere puternice, de o mare complexitate, specifice acelei lumi patriarhale pe care ele o reprezintă.

2. Încadrarea personajului în romanVitoria Lipan este eroina principală, fiind prezentă în toate momentele acţiunii şi

polarizând, în jurul ei, toate celelalte personaje. Ca eroină populară, ea întruneşte calităţile fundamentale ale omului simplu de la ţară, în care se înscriu cultul pentru adevăr şi dreptate, respectarea legilor strămoşeşti şi a datinilor străvechi, de aceea „ea nu e o individualitate ci un exponent al speţei”. (G. Călinescu, „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”).

3. Modalităţi de caracterizarePortretul fizic sumar reiese din caracterizarea directă, Sadoveanu restrângând

trăsăturile eroinei la cele care sugerează, pe de o parte frumuseţea şi farmecul ei fizic, în pofida vârstei, iar pe de altă parte îngrijorarea femeii pentru tăcerea soţului ei şi zbuciumul sufletesc: „Ochii ei căprii în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului erau duşi departe.”, „acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări necunoscute”.

Prin caracterizare indirectă, Mihail Sadoveanu dezvăluie stările sufleteşti şi trăsăturile morale ale eroinei, care reies din faptele, gesturile şi vorbele acesteia. Axa fundamentală a sufletului femeii o constituie dragostea şi credinţa faţă de soţ. Nechifor Lipan este centrul universului ei: „aşa-i fusese dragă în tinereţă Lipan, aşa îi era şi acum, când aveau copii mari cât dânşii”. Din această iubire statornică izvorăşte şi îngrijorarea ei faţă de întârzierea soţului.

4. Încadrarea în tipologieVitoria Lipan este un personaj realist, tipic pentru o categorie socială – ţărancă de la

munte, ale cărei acţiuni, gânduri şi vorbe conturează un personaj complex, prin spirit justiţiar, sete de adevăr, inteligenţă, luciditate, stăpânire de sine, devotament, tenacitate. Este, de fapt, aşa cum observă Perpessicius, „un suflet tenace şi aspru de munteancă, un caracter aspru de o voinţă sălbatică, aproape neomenească”.

Vitoria Lipan, munteanca de la măgura Tarcăului, trăieşte viaţa aspră a oamenilor de la munte. În timp ce bărbaţii munceau în pădure cu toporul ori cu „cata” sau parcurgeau traseul presupus de transhumanţă, femeile aveau grijă de gospodărie. Uneori, Vitoria se ducea singură la câmpie şi încărca „făina de păpuşoi în desagi, pe cinci căluţi”, pe cel din frunte călărea „bărbăteşte”. Viaţa femeilor de la munte este grea, uneori „stau văduve înainte de vreme”.

1

În această lume a Vitoriei (femeia are un rol esenţial, căci ea se ocupă cu îngrijirea gospodăriei, creşterea şi educarea copiilor, păstrarea tradiţiilor) sunt păstrate multe superstiţii: merge la vrăjitoare pentru a-i ghici norocul în cărţi şi în bobi, crede în vise, încercând să le descifreze mesajul. Aceste superstiţii sunt, pentru Vitoria, nişte semne tainice ale lumii. Ea trăieşte, de fapt, într-o lume a semnelor pe care le descifrează, orientându-se perfect. Poziţia astrelor, bătaia vântului, toate sunt semne pe care Vitoria le înţelege şi după care se orientează.

Într-o astfel de societate arhaică, femeia este simbolul stabilităţii. Ea este asemenea Penelopei (Nicolae Manolescu, „Arca lui Noe”), care-l aşteaptă pe Ulise. Vitoriei nu i se permite să iasă din spaţiul consacrat al acestei lumi, ei i se permite să-l aştepte pe Nechifor plecat în lume cu afaceri. Bărbatul este, deci, elementul activ şi mobil, care are voie să se mişte liber în cele două lumi: Ţara de Sus şi Ţara de Jos. Datorită acestei legi nescrise, dar respectate, Vitoria stă pe gânduri până când ia hotărârea de a pleca în căutarea lui Nechifor. La început, se gândeşte să-l trimită pe Gheorghiţă, dar îşi dă seama că încă este prea tânăr şi nu va răzbi unei astfel de încercări. În momentul în care ştie că va pleca în căutarea soţului, ea, de fapt, îşi asumă drepturile bărbatului. De aceea, Nicolae Manolescu o numeşte „o femeie în ţara bărbaţilor” („Arca lui Noe”).

5. Precizarea şi exemplificarea trăsăturilor fundamentaleFigură reprezentativă de erou popular, Vitoria întruneşte calităţi fundamentale ale

omului simplu, care se înscriu în principiile etice dintotdeauna ale poporului român: cultul adevărului, al dreptăţii, al legii strămoşeşti şi al datinei.

R E D

E S A R P T I E I B C N U T E I U I L

I N T E L I G E N Ţ Ă 1. Mobilul epic al naraţiunii fiind nerevenirea acasă a lui Nechifor Lipan, Vitoria e

împinsă în incursiunea căutării şi a restabilirii echilibrului moral de sentimentul dragostei intense şi statornice: Nechifor era „dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani” şi îl iubea ca în tinereţe.

Scriitorul dezvăluie neliniştea eroinei datorată întârzierii (şaptezeci şi trei de zile), peste obicei, a lui Nechifor Lipan, plecat la Dorna să cumpere oi. Aşteptarea Vitoriei se transformă în bănuială, bănuiala în nelinişte, neliniştea în presimţire şi de aici decurg acţiunile ei. Gesturile şi preocupările zilnice ale femeii vorbesc de frământările ei: „fusul se învârtea harnic, dar singur”.

Plină de îndoieli, înaintea luării unei hotărâri, ea culege sfaturi, trăind o stare de tensiune lăuntrică:

- merge la părintele Dănilă pentru sfat;- merge la baba Maranda, vrăjitoarea satului, pentru a-i citi în bobii.

2

SETE DEDREPTATE ŞI ADEVĂR

ŞI ADEVĂR

În sprijinul grijii şi neliniştii sale, îşi dezvăluie dragostea ei statornică pentru bărbatul căruia ajunsese să-i ştie „drumul şi întoarcerile. Poate zăbovi o zi sau două, cu lăutari şi cu petrecere, ca un bărbat ce se află; însă după aceea vine la sălaşul lui. Ştie că-l doresc şi nici eu nu i-am fost urâtă.”. În aceste ceasuri de cumpănă, de căutare a adevărului despre omul ei, marea descoperire a vitoriei rămâne păstrarea tinereţii iubirii. Călătorind după semnele ei, Vitoria „trăieşte retrospectiv taina iubirii” (Zaharia Sângeorzan, „Mihail Sadoveanu. Teme fundamentale”). Tensiunea lăuntrică de care este cuprinsă Vitoria o face să descopere un timp şi un spaţiu numai al ei (coordonate ale labirintului său interior). Din acest labirint interior, răzbat gânduri, nelinişti, toate hotărârile şi acţiunile ei:

- pentru Vitoria, timpul stătu; îl înseamnă totuşi „cu vinerele negre, în care se purta de acolo-acolo fără hrană, fără apă, fără cuvânt, cu broboada cernită peste gură”. Caracterizând-o direct, naratorul notează: „e un chip al durerii”, căci ea „se desfăcuse încet-încet de lume şi intrase oarecum în sine”;

- plină de „gânduri”, de „patimă şi durere”, ea se socotea „moartă, ca şi omul ei care nu era lângă dânsa”.

Vitoria pare aceeaşi în exterior, dar viaţa ei interioară se adânceşte. Femeia îşi adaptează comportamentul în funcţie de coordonatele sale interioare. Acolo, în sine, se hotărăşte totul.

2. Ea respectă tradiţia în care a crescut şi de aceea întreaga strategie a Vitoriei se desfăşoară între două coordonate fundamentale cunoaşterii: ştiinţa semnelor şi „vocea experienţei morale (intuitivă şi profetică)” (Zaharia Sângeorzan, „Mihail Sadoveanu. Teme fundamentale”), ce se completează şi se desfăşoară paralel. Semne pe care le citeşte:

- primele semne rău prevestitoare sunt visele: cel dintâi vis, care „a împuns-o în inimă ş-a tulburat-o”, i-l arată pe Nechifor călare, cu spatele, întors către ea; altă dată, l-a visat rău, „trecând o apă neagră... Era cu faţa încolo.”;

- un alt semn este şi glasul lui Nechifor, venit din memoria ei afectivă, „dar nu putea să-i vadă chipul”, deci sincronizarea nu are loc;

- Vitoria nu măsoară vremea cu calendarul, ci cu „semnele cerului” (G. Călinescu, „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”). Ea înţelege semnele naturii; elementele naturii îndeplinesc o funcţie simbolică: vântul „trecu susuind prin crengile subţiratice ale mestecenilor”, pădurea de brad „dădu şi ea zvon”, brazii sunt „mai negri decât de obicei”, „nourul către Ceahlău e cu bucluc – de-acu vine iarna”;

- alte semne apar din vremuri imemoriale: cocoşul aşezat pe prag se întoarce cu pliscul spre poartă, dă semn de plecare, deci Nechifor Lipan nu va sosi.

Îndemnată de părintele Daniil să prezinte cazul autorităţilor, coboară spre Piatra. Dar nu slujbaşii, în care nu are prea mare încredere, o vor ajuta aici, ci Sfânta Ana, căreia i se dădu „cu toată fiinţa, ca o jertfă rănită”, stând umilită în faţa icoanei sale la Mănăstirea Bistriţa. Voinţa Sfintei a fost ca în acea zi să-i vină înţelegerea: bărbatul ei se află undeva mort, iar obligaţia sa este să plece neîntârziat să-l caute. În acest moment, se văzu eliberată de întuneric, mintea i se lumină: „Se curăţase de orice gânduri şi daruri în afară de scopu-i neclintit.”. Această hotărâre nu este luată numai datorită dragostei pe

3

care i-o poartă soţului ei, ci şi din dorinţa de a restabili ordinea morală a lucrurilor, căci crima a tulburat echilibrul lumii.

Vitoria porneşte în căutarea lui Nechifor ştiind că acesta a murit: „Mai ales dacă-i pierit trebuie să-l găsesc, căci viu se poate întoarce şi singur.”. Mortul trebuie găsit şi înmormântat după datină. Plecând de la această idee, criticul literar Perpessicius o compară pe Vitoria cu Antigona prin tenacitatea cu care depăşeşte toate obstacolele pentru a îndeplini obiceiul străbun, înmormântându-l pe Nechifor aşa cum o făceau de secole muntenii în satul lor. Povestea Vitoriei în căutarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Nechifor este „povestea lui Isis în căutarea trupului dezmembrat al lui Osiris” (Alexandru Paleologu, „Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu”).

Înţelepciunea, inteligenţa şi luciditatea îi dirijează comportamentul: cere bani mărunţi negustorului să-i aibă „la îndemână”, se hătărăşte să umble „între răsăritul şi asfinţitul soarelui” şi să se alăture oamenilor.

Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul ei, refăcând toate mişcările lui. Semnele ce i se arată sunt îndeplung gândite; ea caută confirmări în lumea din jur cu care vine în contact. Astfel, Mihail Sadoveanu regizează magistral „invazia derutei feminine” (Zaharia Sângeorzan, „Mihail Sadoveanu. Teme fundamnetale.”).

După ce-i descoperă urmele pământeşti, devine şi mai tenace în îndeplinirea datinei, simţită ca o datorie faţă de mort şi de norma morală colectivă. Această datorie concentrează toate energiile ei; singurul lucru important e îndeplinirea rânduielilor – mulţumirea ei de aici vine.

Vitoria este o sinteză de spiritualitate străveche românească, ea respectă neabătut datina strămoşească din vechime, manifestată în viaţa cotidiană sau în evenimente cruciale (botezuri, nunţi, înmormântări). Toate acţiunile ei poartă pecetea ceremonialului, au un caracter solemn, sacru: îşi lasă fata la mănăstire, se mărturiseşte preotului, ia sfânta împărtăşanie, sfinţeşte baltagul pentru feciorul său.

3. În desfăşurarea anchetei, Vitoria dovedeşte inteligenţă, abilitate, putere de interiorizare, stăpânire de sine, calcul şi luciditate. Ea conduce, de fapt, ancheta: cercetează minuţios, acţionează prompt şi eficace, lăsând totuşi impresia că e o femeie neştiutoare de la ţară şi că e treaba altora să descopere pe făptaşi. Când îi cunoaşte pe făptaşi (Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui), îi uluieşte prin presupunerile ei ultime. Calistrat Bogza ajunge să-şi pună problema absurdă dacă nu cumva mortul îi va fi spus ceva femeii atunci când îl veghea în prăpastie. până la urmă cade zdrobit şi se recunoaşte învins. De fapt, îl învinsese logica şi inteligenţa Vitoriei lipan.

G. Călinescu („Istoria literaturii române de la origini până în prezent”) vede în Vitoria un „Hamlet feminin”. Apropierea de Hamlet este posibilă datorită procedeului prin care Vitoria îi descoperă pe vinovaţi (bănuieşte – cercetează cu disimulaţie – pune la cale reprezentaţii trădătoare). Povestea morţii lui Nechifor Lipan seamănă cu scena uciderii regelui Danemarcei jucată de trupa de actori la porunca şi îndemnul prinţului Hamlet.

=> Triada însuşirilor definitorii ale Vitoriei Lipan este alcătuită din: iubire, respectul datine, înţelepciune. Aceste trei trăsături izvorăsc din (şi se reflectă totodată în) setea de adevăr şi dreptate, înrădăcinată înlăuntrul ei dintotdeauna şi pentru totdeauna. Ea va birui în lupta cu soarta, asigurând triumful dreptăţii.

4

După aflarea adevărului, Vitoria renunţă la răzbunare: „poate să trăiască. Stăpânirea facă ce ştie cu el.”. De acum încolo, atenţia ei se concentrează pe datoria faţă de viaţă. Familia ei, colectivitatea arhaică în care trăieşte, conştiinţa ei au nevoie de echilibru şi certitudine de adevăr pentru a-şi continua viaţa.

6. Relaţia cu celelalte personajeÎn relaţie cu celelalte personaje, Vitoria apare în ipostaza de mamă devotată,

grijulie şi atentă la evoluţia copiilor, pe care îi învaţă să respecte datina şi să fie pricepuţi în ale gospodăriei. Faţă de Gheorghiţă dovedeşte toleranţă, apărându-l de mânia lui Nechifor Lipan şi iniţiindu-l, iar faţă de Minodora este mai aspră, mai neîndurătoare, pentru că vrea s-o educe în spiritul tradiţiei.

Ca soţie, Vitoria dovedeşte dragoste şi credinţă soţului, aşteptându-l răbdătoare din lungile lui călătorii. Din iubirea ei statornică izvorăsc îngrijorarea şi zbuciumul ei.

Trăsăturile ei deosebite o fac să fie admirată de cei din jur, începând cu Gheorghiţă care gândeşte că „mama asta trebuie să fie fărmăcătoare, cunoaşte gândul omului”. De altfel, şi Calistrat Bogza este uimit de inteligenţa ei.

7. ConcluzieDrama prin care trece Vitoria lipan nu are nimic senzaţional în roman. Faptul că

soţul ei a fost ucis e trăit intens, cu o putere de stăpânire ce are rădăcini în natura aspră şi stâncoasă a locurilor în care se nasc asemenea oameni, în obiceiurile şi tradiţiile care au aşezat relaţiile între ei.

5