S12 SENZATII, PERCEPTII, REPREZENTARI SI TULBURARILE LOR

FELICIA IFTENE

Definitia Perceptia este treapta cea mai elementara a activitatii psihice, având la baza

senzatia, ca element primar, initial. Senzatia este definita ca o reflectare a însusirilor separate ale obiectelor si

fenomenelor (sunet, culoare , miros, etc.), fiind determinata de un stimul fizic care constituie un excitant pentru sistemul nervos. Pentru a produce o senzatie excitantul trebuie sa aiba o anumita durata si intensitate. Fiecare organ de simt este special structurat pentru o anumita categorie de excitanti: limba pentru gust, urechea pentru sunet.

În procesul reflectarii nemijlocite a realitatii nu operam cu senzatii, ci cu perceptii, pentru ca reflectam un obiect prin totalitatea însusirilor lui, nu prin însusiri separate, fragmentar, cum se întâmpla în cazul senzatiei. Aceasta functie prin care se reflecta obiectele si fenomenele în totalitatea lor, poarta numele de perceptie. Se adauga, de multe ori si experienta anterioara: auzind cântecul privighetorii, îl recunoastem fara sa o vedem deoarece avem o perceptie anterioara a ei. Perceptia nu este deci un act independent, ea este conditionata de memorie, atentie, gândire, starea constiintei. Un salt calitativ nou în procesul de reflectare, îl constituie reprezentarea, adica posibilitatea reflectarii pe plan mintal a obiectelor si fenomenelor în absenta lor. Secenov defineste reprezentarea ca media comuna a tuturor perceptiilor anterioare legate de obiectul dat.

I.Tulburarile cantitative ale perceptiei.

1.Hiperestezia presupune o modificare a pragului perceptiv, scaderea pragului de excitabilitate fata de stimuli. Astfel lumina, zgomotele obisnuite deranjeaza, sunt percepute dureros. La fel, se exagereaza stimulii proveniti de la propriul corp (algofobii). Hiperestezia senzoriala apare în nevroze, surmenaj, intoxicatii cu mescalina, debutul schizofreniei.

2. Hipoestezia se caracterizeaza prin cresterea pragului de excitabilitate, astfel ca zgomotele obisnuite, de exemplu, sunt percepute îndepartat, ca prin ceata. Copiii cu reta rd psihic sever si profund, în crizele lor de furie îsi pot smulge parul fara sa simta durere. Tulburarea se întâlneste în stari stuporoase, dementa, debutul oniric al schizofreniei, depresie, sindrom psihoorganic.

3. Anestezia este pierderea capacitatii de a percepe un anumit stimul. Poate îmbraca doua aspecte, fiind organica (medicamentoasa-terapeutica, sau traumatica atunci când are la baza sectiunea medulara sau a unor trunchiuri nervoase), sau psihogena, cu determinism psihologic (stress), la perso nalitati dizarmonice histrionice. În aceasta ultima eventualitate, anesteziile sunt polisenzoriale (auz, vaz, durere). Nu respecta topografia nervoasa, fiind anestezii în "ciorap" sau în "manusa", putând fi produse si lichidate prin sugestie.

.4. Nesiguranta perceptiva apare atunci când scade controlul unitatii si identitatii eu -lui. Copilul nu este sigur de propriile perceptii, nu cunoaste sensul realului, în boli ca: schizofrenie, intoxicatii.

II.Tulburarile calitative In ordinea complexitatii lor sunt: iluziile, tulburarile psihosenzoriale, halucinatiile.

1.2.1.Iluziile sunt perceptii false ale unor obiecte existente în realitate. Pot apare si la indivizii normali, mai ales la copii, care sunt influentati de conditiile ambientale (întuneric), având o redusa experienta, o slaba capacitate de a distinge realul de imaginar, mai ales la prescolari, în asa numita "vârsta fermecatoare", guvernata de fantezie, sub influenta emotiilor. O caracteristica a dezvoltarii copilului sub 7 ani este labilitatea sa afectiva, anxietatea, imaginatia debordanta. Patrunzând în lumea lui, este usor de înteles de ce, în mod fiziologic, seara, la lumina insuficienta, singur în patutul lui, dupa ce a ascultat povestea cu capra cu trei iezi, va tipa, cerând protectie, i dentificând lucrurile din jur cu cadrul din basm. La adulti pot apare în conditii de oboseala, sau în starea de trecere dintre veghe si somn. Pentru caracterul patologic ne ghidam dupa urmatoarele elemente: aparitia iluziei la un bolnav psihic si absenta unui factor de corectie, cum se întâmpla la individul normal (bolnavul ia iluzia drept reala), la care se adauga elementul delirant. Clasificarea iluziilor se face în functie de organul senzorial care le percepe, fiind mai obisnuite cele vizuale si auditive.

1.2.1.1.Paraidolia consta în animarea pe care o observa în mod iluziv un bolnav care contempla un tablou (obiectele în nemiscare, par a prinde viata, încep sa se miste). Apare în infectiile cu determinism infectios, toxic, posttraumatic, epilepsie, confuzie, dementa.

1.2.1.2.Falsele recunoasteri presupun identificarea gresita a unor persoane, în manie, dementa, sindrom Korsakov de natura etilica, toxica (oxid de carbon), sau traumatica.

1.2.1.3.Iluzia sosiilor presupune aglutinarea în imaginea unei per soane a mai multora (mai multe persoane sunt identificate cu o persoana cunoscuta). Acest tip de iluzie apare în schizofrenie.

1.2.2.Tulburarile psihosenzoriale . Sunt tot perceptii deformate ale obiectelor si fenomenelor ce actioneaza în mod nemijlocit asu pra organelor de simt, dar intereseaza mai multi analizatori concomitent. Sunt expresia unei destramari, dezintegrari a functiilor sintetice si integrative senzoriale.

1.2.2.1.Metamorfopsiile presupun o perceptie incorecta, atât ca plasare spatiala, cât si ca numar al excitantilor. Se descriu poliopsii (vede mai multe obiecte în loc de unul singur), macropsii (vede lucrurile mai mari decât sunt), micropsii (liliputane), poropsii (mai apropiate, sau mai îndepartate decât în realitate).

1.2.2.2.Tulburarile de schema corporala se caracterizeaza prin perceptia eronata a propriului corp. Pierre-Abelli a numit-o "semnul oglinzii": bolnavul se priveste în oglinda si are impresia ca anumite segmente ale corpului s-au modificat, i se pare ca este prea înalt, sau prea mic, sau pluteste. Tulburarile sunt caracteristice schizofreniei si anorexiei mentale.

1.2..2.3.Tulburarile perceptiei temporale sunt frecvente la copil, încadrarea temporala fiind o achizitie tardiva (în jurul vârstei de 8 ani), din acest motiv fiind mai greu de depistat. Apar sub forma de "deja vu", "jamais vu", "deja vecu" (bolnavul este sigur ca a mai vazut odata o situatie inedita, ca a mai trait cândva o experienta identica), sau este chinuit de senzatia penibila a timpului pierdut.

1.2.2.4.Depersonalizarea si derealizarea constau în perceptia deformata a propriei persoane sau a lumii din jur, asociata cu o asteptare dureroasa, anxietate izvorâta din iminenta posibila a dezorganizarii propriei persoane, sau a distrugerii, dezastrului în lumea înconjuratoare. Tulburarile psihosenzoriale apar, de regula, în schizofrenie, în procese organice de lob temporal de natura tumorala sau epileptica.

1.3.Halucinatiile sunt perceptii fara obiect. Sunt percepute obiecte, situatii, persoane, fenomene în absenta acestora, cu convingerea existentei lor reale. Halucinatiile propriu-zise (adevarate) au senzorialitate (pacientul aude, vede, simte), au o proiectie spatiala extracorporala si o convingere de nezdruncinat în realitatea acestor false perceptii. Pseudohalucinatiile (halucinatiile intrapsihice) se diferentiaza de cele descrise anterior prin absenta proiectiei spatiale extracorporale (de exemplu vede un pitic în stomacul lui, fenomenul de rezonanta sau ecou al gândirii). Convingerea subiectiva este pastrata. Halucinoza se caracterizeaza prin faptul ca nu mai este atât de ferma convingerea subiectiva, bolnavul simtind nevoia de a controla si a sti. În functie de analizatorul implicat halucinatiile pot fi:

1.3.1.Halucinatiile auditive apar cu o frecventa mai mare în schizofrenie (mai ales în cea paranoida), epilepsie temporala, stari confuzive toxice sau infectioase. Pot fi simple (acuasme, sau foneme), comune (zgomot de pasi, latrat de câine), sau complexe (verbale). Halucinatiile auditive pot fi percepute biauricular, sau cu o singura ureche; pot fi bitonale (percepe cu o ureche sunet înalt si cu cealalta sunet jos), vocile pot fi de barbati sau femei, apartinând unor persoane cunoscute sau necunoscute, având un continut placut sau neplacut (zeflemitoare, amenintato are, sau antagonice), cu adresabilitate la persoana a treia, sau a doua, cu posibil caracter imperativ. Pot fi episodice sau permanente.

1.3.2.Halucinatiile vizuale pot fi elementare (fotoame - lumina, scântei), complexe (panoramice, de natura statica sau cinematografice). Se pot localiza în câmpul vizual, dar pot apare si extracampin (în afara câmpului optic, lateral sau în spate), pot fi liliputane (miniaturi), sau zoopsihice (animale), etc. Continutul lor este diferit (placut sau neplacut), pot fi color ate sau necolorate.

1.3.3.Halucinatiile tactile (haptice) presupun perceperea unor senzatii neplacute tegumentare (insecte care înteapa pielea, gâdilat, piscatura). La toxicomani, în cocainism, constituie semnul lui Manian. Unii autori descriu aici si halucinatiile genitale.

1.3.4.Halucinatiile motorii (de miscare, sau chinestezice), se adreseaza aparatului locomotor (se simt îmbrânciti, zguduiti, loviti).

1.3.5.Halucinatiile cenestezice (viscerale, interoceptive) se caracterizeaza prin perceptia unor fiinte, corpuri straine în organele interne.

1.3.6.Halucinatiile sinestezice (polisenzoriale) se adreseaza mai multor analizatori.

1.3.7.Halucinatiile olfactive presupun prezenta unui miros, de obicei neplacut (ou clocit, carne arsa, putrefactie, etc.), mai rar placut (parfum, flori).

1.3.8.Halucinatiile gustative (gust acidulat, amarui), se însotesc, de regula de halucinatiile olfactive, asociind delirul paranoid de otravire.

1.3.9.Halucinatiile transpuse apar atunci când excitantul perceput cu ajutorul unui analizator, declanseaza o perceptie falsa la nivelul unui alt analizator.

1.4.Agnoziile sunt tulburari de perceptie consecutive unei leziuni de focar la nivelul scoartei cerebrale. Bolnavul nu poate recunoaste un obiect dupa

calitatile senzoriale cu un singur analizator, desi functia acestuia este integra. În functie de analizatorul interesat agnoziile pot fi:

1.4.1.Agnozii tactile-pacientul nu recunoaste obiectul dupa calitatile lui spatiale (amorfognozia), sau dupa structura materiei sale (anhylognozia). Când bolnavul descrie calitatile separate ale obiectelor, fara sa le poata identifica, tulburarea se numeste asimbolie tactila.

1.4.2.Agnozia auditiva-nu este recunoscut sunetul unui obiect dat (surditatea psihica), sau nu se recunoaste linia melodica a unui cântec (amuzie).

1.4.3.Agnozia vizuala este frecventa la copii, fiind implicata în învatarea scrisului si cititului.

1.4.3.1.Agnozia culorilor, conserva, de obicei posibilitatile de recunoastere pentru rosu si negru.

1.4.3.2.Cecitatea psihica apare atunci când nu sunt recunoscute obiectele vazute.

1.4.3.3.Alexia consta în imposibilitatea de a citi. Poate apare sub forma complexa de alexie opticoagnozica, atunci când imposibilitatea cititului este însotita de agnozia culorilor si a obiectelor. Când copilul nu poate nici sa scrie, alexia este combinata cu agrafie.

1.4.3.4. Acalculia este lipsa posibilitatii de a calcula. 1.4.3.5.Agnozia imaginilor si a figurilor simbolice -copilul nu

recunoaste formele geometrice elementare, figurile simple. 1.4.3.6.Agnoziile spatiale apar când copilul nu poate stabili

distanta între obiecte sau diferentele de volum. 1.4.3.7.Agnozia fizionomiilor-nu sunt recunoscute persoanele

dupa fizionomie. 1.4.4.Agnozii gustative. 1.4.5.Agnozii olfactive. 1.4.6.Somatognozia presupune existenta unor tulburari de integrare a

stimulilor care vin de la propriul corp. 1.4.6.1.Anosognozia (Anton Babinski), apare, de regula, la

adulti: bolnavul nu îsi recunoaste hemicorpul paralizat (traieste cu convingerea ca acesta este integru, desi nu-l poate utiliza.

1.4.6.2.Apraxo-agnozia (Gerstmann): pacientul nu îsi recunoaste degetele 2,3,4 si nu le poate utiliza, desi sunt integre. Se însoteste de acalculie, agrafie, tulburari de lateralitate (dezorientare stânga - dreapta).

1.4.6.3.Atopoagnozia (sindromul Pick) presupune pierderea capacitatii de a localiza un segment corporal si a posibilitatii de orientare stânga -dreapta, la hemiplegici, sau în demente.

1.4.6.4..Membrul fantoma: perceperea unui membru care nu mai exista (arteriopatii, traumatisme). Unii autori considera tulburarea drept halucinatie, pentru ca se percepe ceva inexistent în prezent. Se pare ca exista o memorie a durerii.