S T E N O G R A M A - senat.ro fileS T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 10 februarie 2016 S...

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 10 februarie 2016

S U M A R

1. Declaraţii politice prezentate de senatorii:

- Ioan Ghişe (LC) – declaraţie politică având ca titlu „Propunere de dreptate

socială în sistemele de salarizare şi de pensii”;

- Dorin Păran (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Urgenţa alocării

sumelor din Fondul de rezervă al Guvernului României”;

- Sorin-Constantin Lazăr (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Siguranţa

copiilor pe internet”;

- Viorel Chiriac (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Jules Verne, un spirit

vizionar”;

- Mihai-Ciprian Rogojan (UNPR) – declaraţie politică având ca titlu „Bodnariu!

Nan! Cine urmează?”;

- Mircea-Marius Banias (LC) – declaraţie politică având ca titlu „Alegerile

autorităţilor locale – între reprezentativitate şi deciziile CCR”;

- Ionel Agrigoroaei (UNPR) – declaraţie politică având ca titlu „Discriminarea

religioasă”;

- Doina-Elena Federovici (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Bătrâneţe

trăită cu frica în sân! Sute de vârstnici fără familie riscă să rămână ai nimănui,

deoarece căminele în care au fost îngrijiţi rămân din nou fără finanţare!”;

- Doina Silistru (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Tehnocraţia, când

bună, când rea…”;

- Marius Neculoiu (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „O lege a

prevenţiei este mai mult decât necesară pentru România”;

- Titus Corlăţean (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Cazul familiei

Bodnariu sau cât de (ne)pregătit este statul român să-şi protejeze cetăţenii

aflaţi în străinătate”;

- Gabriela Firea (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „De sănătatea

oamenilor nu ne putem bate joc. Nici măcar preventiv!”;

- Georgică Severin (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Desfiinţarea

disciplinei istorie din şcoli şi licee”;

4

- 2 -

- Ovidiu-Liviu Donţu (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Relaţia necesară

şi urgentă Cetăţean – Justiţie – Parlament – Integritate şi profesionalism!”;

- Florian-Dorel Bodog (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Să ne

protejăm aşa cum trebuie toţi copiii din România!”;

- Gheorghe Saghian (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Acordarea

primului ajutor”;

- Florinel Butnaru (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Siguranţa rutieră”;

- Mihai-Viorel Fifor (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Pachetul de legi

privind achiziţiile publice”;

- Laurenţiu Florian Coca (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „«Un tur,

două tururi» sau «Daţi-ne turul doi, ca să câştigăm şi noi»”;

- Petru-Alexandru Frătean (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Liberalii

încalcă Constituţia României prin proiectul legii prevenţiei”;

- Niculae Bădălău (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Stabilitatea legii

este mai importantă decât preferinţele politice conjuncturale”;

- Neculai Bereanu (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Deciziile

miniştrilor tehnocraţi afectează economia judeţului Suceava”;

- Dragoş Luchian (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Când puterea

devine o obsesie”;

- Emil-Marius Paşcan (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Minoritatea va

domina majoritatea în originala democraţie românească”;

- Marius-Petre Nicoară (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Jocul ascuns

al PSD-ului privind propunerile liberale”;

- Dumitru Oprea (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Măsurile împotriva

virusului Zika trebuie făcute publice de Ministerul Sănătăţii”;

- Nelu Tătaru (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Sănătatea, pe avarie”;

- Alin-Păunel Tişe (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Argumentele,

înaintea politicianismului”;

- Traian-Constantin Igaş (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Avem

nevoie de un nou viitor pentru pădurile din România”;

- Găvrilă Ghilea (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Unde a mers mia,

merge şi suta!”;

- Haralambie Vochiţoiu (UNPR) – declaraţie politică având ca titlu „Planul

naţional de control al cancerului”;

- 3 -

- Sebastian Grapă (UNPR) – declaraţie politică având ca titlu „Încălcarea

dreptului de proprietate de către companii petroliere, cu ocazia desfăşurării

activităţilor de prospecţiuni seismice”;

- Eugen Durbacă (LC) – declaraţie politică având ca titlu „Strategii privind

gestionarea deşeurilor”;

- Vasile Nistor (LC) – declaraţie politică având ca titlu „Folosirea fondurilor

europene pentru sistemul de sănătate”;

- Mihai Niţă (LC) – declaraţie politică având ca titlu „Cinismul politic nu

vindecă bolnavii”;

- Biró Rozalia-Ibolya (UDMR) – declaraţie politică având ca titlu

„Reprezentativitatea în funcţie de gen la nivel politic”.

- 4 -

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 10 februarie 2016

Şedinţa a început la ora 9.05.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Teodor Atanasiu, vicepreşedinte al

Senatului, asistat de domnii senatori Mario-Ovidiu Oprea şi Ion-Simeon Purec, secretari ai Senatului.

Domnul Teodor Atanasiu:

Stimaţi colegi,

Declar deschisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Conform programului aprobat, timpul alocat pentru prezentarea declaraţiilor politice este de 90

de minute.

Dau cuvântul domnului senator Ioan Ghişe – Grupul parlamentar Liberal Conservator.

Domnul Ioan Ghişe:

Bună dimineaţa!

Domnule vicepreşedinte al Senatului,

Stimate doamne şi stimaţi domni, colegi senatori,

Declaraţia mea politică se intitulează „Propunere de dreptate socială în sistemele de salarizare

şi de pensii”.

Starea de fapt arată următoarea nedreptate în privinţa salarizării – exemple concrete: directorul

general al Transgaz câştigă ca salariat la stat câte 170 000 de lei pe lună salariu; repet, 170 000 de lei

pe lună; un medic rezident primeşte lunar un salariu de 1 200 de lei; un locotenent absolvent de

Academie Militară primeşte 3 000 de lei pe lună; un profesor debutant, 1 000 de lei pe lună.

În sistemele de pensii, nedreptatea arată aşa: pensia minimă este de 400 de lei – de fapt, este un

ajutor social – şi există în plată cea mai mare pensie, de 340 de milioane de lei pe lună, a unui domn

Benea, din judeţul Argeş, fost procuror şi şef de penitenciar. Adică raportul dintre pensia minimă şi

cea maximă este de 1 la 85.

Ţinând cont de nevoile sociale şi economice ale unui pensionar, un astfel de raport este o ruşine

politică, socială şi economică. Pensionarii văd şi simt această inechitate. După o muncă de o viaţă,

cetăţenii vor dreptate socială şi echitate.

Salariile şi pensiile fiind prioritatea aşteptărilor politice, sociale şi economice ale cetăţenilor,

este important să oferim o perspectivă mai dreaptă şi mai echitabilă. Viziunea propusă ca element de

reper pentru programul de guvernare este următoarea: propunerile pe care le formulăm se referă la un

- 5 -

obiectiv strategic esenţial, şi anume înfăptuirea dreptăţii şi echilibrului social prin venituri decente şi

echitabile din perspectiva contributivităţii sociale privind calitatea şi cantitatea muncii cinstite depuse.

Salariile şi pensiile trebuie să respecte comandamentul constituţional. Potrivit art. 47, statul este

obligat să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent şi măsuri de protecţie socială. Acest obiectiv se

împlineşte prin scopul politic pe care-l propune Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), şi anume

alinierea salariilor şi pensiilor la mediile europene în următorii zece ani, prin creşterea accelerată a

salariilor şi pensiilor.

Discuţia ce urmează se poartă pentru salariile la stat şi pensiile pentru toţi cetăţenii.

Premisa este: asigurarea unui nivel de trai decent apreciem că este de aproximativ 400 de euro

(1 800 de lei), coşul minim de consum. Aceasta constituie atât venitul minim necesar, cât şi urgenţa

pentru un trai individual decent, ţinând cont de nivelul preţurilor de azi pentru asigurarea nevoilor de

bază: întreţinere, hrană şi medicamente. Opţional, salariul minim poate să fie egal cu pensia minimă.

Menţiune: ar urma ca propunerile de mai jos să se aplice după minimum şase luni de acţiune

pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat, potrivit cu direcţiile strategice de acţiune din prezentarea

rezumat a Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) referitoare la scopul şi obiectivele partidului,

anunţate în precedenta şedinţă de declaraţii politice, de miercuri, 3 februarie.

Criteriul de bază pentru obiectivul strategic: propunem raportul de 1 la 15 între salariul minim

şi cel maxim, respectiv între pensia minimă şi cea maximă. Discutabil dacă 1 la 12 sau 1 la 18. Ţinând

cont de modele europene precum cele din Germania, Franţa sau Regatul Unit al Marii Britanii, pare

rezonabil pentru noi ca raportul să fie în grilă de 1 la 15.

Principiul de bază trebuie să fie acela că nimeni nu pierde din drepturile câştigate, iar în final

toţi trebuie să câştige. Drepturile salariale şi de pensii câştigate până acum se menţin în vigoare pentru

cei care se vor găsi deasupra grilei legale. Unii au câştigat la salarizare sau la pensie mai din timp, iar

mulţi alţii pot şi vor câştiga acum, prin această viziune. Ne referim la cei care au fost nedreptăţiţi de-a

lungul timpului şi simt o mare frustrare din cauza nedreptăţii.

Rămâne ca prioritate a alocării resurselor să se stabilească şi să se aplice eşalonat, după

adoptarea legilor – Legea unică de salarizare în sectorul public şi Legea unică a pensiilor –, prin

creşterea adaptată a fiecărui salariu şi a fiecărei pensii, pentru a se încadra în grila unică de salarizare şi

în grila unică de pensii. Aceasta, în situaţia în care salariul sau pensia s-ar afla sub nivelul din grila din

lege, atunci îşi va menţine valoarea. Dacă salariul sau pensia ar fi peste grila legală, atunci se menţin

salariul şi pensia până când grila va fi împlinită pentru toţi. În acest caz, va putea creşte din nou

salariul sau pensia, când grila va fi realizată.

Potrivit evoluţiei economice, după împlinirea grilei din lege, grila de salarizare şi, respectiv,

cea de pensii vor putea creşte din nou pentru toţi, în acelaşi timp, şi menţinând proporţiile şi raportul

- 6 -

de 1 la 15 între minim şi maxim. O astfel de viziune şi o astfel de abordare ar crea dreptate şi echitate

socială şi un nivel de trai minimal decent.

Propunerea pe care v-am prezentat-o o fac în numele Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), pe

care-l reprezint în calitate de vicepreşedinte.

Vă mulţumesc pentru atenţie.


În continuare are cuvântul domnul senator Dorin Păran, Grupul parlamentar al PNL, pentru a

prezenta declaraţia politică.

Domnul Dorin Păran:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi „Urgenţa alocării sumelor din Fondul de rezervă al

Guvernului României”.

Aş dori, prin această declaraţie politică, să vă reamintesc de raportul Curţii de Conturi a

României, publicat la începutul lunii decembrie 2015, cu privire la alocările ilegale bugetare din

Fondul de rezervă, alocate de primul ministru al României Ponta Victor-Viorel în anul bugetar 2014.

Raportul ne spune că, în anul 2014, Fondul de rezervă al Guvernului a fost majorat de peste 14 ori.

De altfel, se pare că aceste alocări nu au respectat condiţiile legale, în principal finanţarea unor cheltuieli

urgente şi neprevăzute apărute. Acest caracter de „urgenţă şi neprevăzut” se pare că este principalul factor

de ilegalitate folosit de Guvernul Ponta, respectiv de primul ministru Victor-Viorel Ponta.

Astfel au fost alocate sume foarte mari de bani, utilizându-se Fondul de rezervă la dispoziţia

Guvernului, către diverşi ordonatori de credite fără a fi încadraţi la „cheltuieli urgente şi neprevăzute

apărute în timpul exerciţiului financiar bugetar”.

De altfel, acest lucru trebuia să se întâmple în conformitate cu art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

privind finanţele publice.

Acele ordonanţe simple şi ordonanţe de urgenţă pentru o parte din sume au fost derogări ale

Guvernului Ponta prin eludarea legii mai sus menţionate.

Legea bugetului de stat pe 2014 a prevăzut suma de 161 de milioane de lei, adică 35 de

milioane de euro, pentru Fondul de rezervă al Guvernului României. Însă, prin rectificări succesive de

buget, Fondul de rezervă a fost suplimentat, aşa cum am menţionat la început, de peste 14 ori,

ajungându-se la imensa sumă de peste 500 de milioane de euro.

Sumele respective, aşa cum am arătat, au fost alocate discreţionar de către primul ministru

Ponta către diverşi ordonatori de credite.

- 7 -

Sper ca raportul Curţii de Conturi să fi ajuns deja la organele în drept, respectiv DNA şi

Parchetul General, pentru ca asemenea „haiducie” financiară să fie pedepsită aşa cum se cuvine într-un

stat de drept, democratic, aşa cum avem noi, românii, pretenţia că suntem.

Poate ca după plecarea procurorului general Tiberiu Niţu din fruntea Parchetului General să

aflăm şi de alte „haiducii sau inginerii” financiare, şi de pe la alte ministere ale Guvernului Ponta, sub

acest caracter de „cheltuieli urgente şi neprevăzute”, bineînţeles toate sub sloganul PSD „Mândri că

suntem români”.

Vă mulţumesc.


În continuare are cuvântul domnul senator Sorin Lazăr, Grupul parlamentar al PSD.

Domnul Sorin-Constantin Lazăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia politică am intitulat-o „Siguranţa copiilor pe internet”.

Stimaţi colegi,

Pentru mulţi dintre cei din generaţiile tinere, internetul este cea mai bună invenţie de la roată

încoace şi poate fi un instrument foarte util atât pentru adulţi, cât şi pentru cei mici.

Toate aceste beneficii aduc însă şi mari riscuri, în special în ceea ce îi priveşte pe copii şi

adolescenţi. Cei mici se înţeleg foarte bine cu tehnologia de la vârste din ce în ce mai fragede. Internetul

poate fi accesat de oriunde, nu numai de acasă, iar un click greşit îi poate pune pe copii în pericol.

Este de datoria părinţilor, dar şi a statului de a lua măsurile adecvate pentru a proteja copiii în

mediul on-line şi pentru a ne asigura că aceştia beneficiază de această resursă modernă extraordinară,

mai mult decât să aibă de suferit de pe urma utilizării sale.

Înainte de a putea contribui la conturarea unui set de măsuri în acest sens, trebuie să înţelegem

situaţia de fapt.

În ziua de astăzi, copiii încep să folosească reţelele de social media ca metodă de socializare şi

de explorare a comunităţilor on-line de îndată ce învaţă să scrie. Internetul avansează repede şi apar

din ce în ce mai multe reţele sociale care se adresează unor audienţe din ce în ce mai tinere.

Conform unui studiu recent, unul din trei părinţi este îngrijorat în legătură cu pericolele la care

sunt expuşi copiii lor în mediul on-line.

Aproape jumătate, şi anume 43%, dintre aceştia spun că utilizarea reţelelor sociale aduce mai

multe dezavantaje decât avantaje. Din nefericire, nu toţi părinţii sunt suficient de precauţi. Mulţi ajung

să-şi posteze datele personale şi să le facă publice sau postează poze cu copiii lor, dezvăluindu-le

identitatea către străini.

- 8 -

Mai exact, iată care sunt riscurile la care sunt expuşi copiii atunci când navighează pe internet:

pot fi urmăriţi de persoane necunoscute, cu intenţii ascunse, pot fi umiliţi on-line, fenomen care se

numeşte „cyberbullying”, se poate ajunge chiar şi la furtul de identitate, la distrugerea reputaţiei, care

se poate face extrem de uşor on-line, şi, pe lângă asta, materialele existente vor fi aproape imposibil de

distrus. În plus, copiii pot accesa zonele obscure ale internetului, cum sunt pieţele ilegale, pot fi expuşi

la conţinut inadecvat ca pornografia sau reclamele cu mesaje pentru adulţi.

Din păcate, aceste riscuri pot trece din mediul on-line cu nişte consecinţe grave chiar şi în

mediul off-line. Se pot întâmpla multe lucruri, de la cazuri de hărţuire sau furt de identitate, la cazuri

foarte grave de răpire sau chiar crimă.

Trebuie reţinut că, de îndată ce un copil începe să prezinte interes pentru dispozitivele mobile şi

internet, este un semn că a venit momentul să ne gândim cum să îl ţinem în siguranţă. Nu în ultimul

rând, copilul trebuie trecut printr-un proces din care să înţeleagă şi să înveţe cum să folosească

responsabil internetul. Acest proces va presupune timp, efort şi multă răbdare din partea părinţilor şi a

celor din sistemul educaţional.

În definitiv, tehnologia evoluează, iar noi trebuie să învăţăm să ţinem pasul cu ea. Copiii de

astăzi aparţin generaţiei „digital natives” şi nu au nicio problemă în a o folosi. Este util să reflectăm la

metode şi măsuri prin care s-ar putea controla şi asigura siguranţa copiilor în mediul on-line.

Vă mulţumesc.


În continuare are cuvântul domnul senator Viorel Chiriac, Grupul parlamentar al PSD.

Domnul Viorel Chiriac:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul declaraţiei mele de astăzi – „Jules Verne, un spirit vizionar”.

Stimaţi colegi,

La 8 februarie 1828, la Nantes, Franţa, s-a născut Jules Verne, precursor al literaturii

ştiinţifico-fantastice, unul dintre cei mai mari scriitori francezi şi ai lumii din toate timpurile.

Valoarea creaţiilor sale i-a adus o binemeritată recunoaştere şi o imensă popularitate, fiind

scriitorul francez cel mai tradus din lume – are 4 702 traduceri în 148 de limbi – şi al doilea cel mai

tradus scriitor din lume, după nu mai puţin celebra Agatha Christie, anul 2005 fiind declarat de

UNESCO „anul Jules Verne”, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea autorului.

Romancierul Jules Verne a reunit într-o unică şi gigantică personalitate un literat, un om de

ştiinţă, un geograf şi un vizionar, care a încântat prin verbul său plin de savoare copilăriile sutelor de

milioane de cititori din toată lumea, iar personajele fictive ale romanelor sale au căpătat statutul unor

personalităţi reale.

- 9 -

Documentarist minuţios, adânc ancorat în realităţile ştiinţifice şi tehnologice ale secolului al

XIX-lea, Jules Verne a fost deopotrivă şi un explorator temerar al lumii imaginare.

Romanele verniene sunt un mixaj unic de fantastic, aventură şi science-fiction, care pe baza

descoperirilor ştiinţifice şi consecinţelor tehnice ale acestora anticipează unele dintre cele mai

spectaculoase invenţii ale geniului uman, realizate după mai bine de 50 – 100 de ani sau chiar mai

mult, cum ar fi submarinul, elicopterul, scafandrul autonom, zborul în spaţiul cosmic etc.

Opera marelui scriitor a influenţat puternic şi benefic educaţia tinerei generaţii între cea de-a

doua jumătate a secolului al XIX-lea şi pe tot parcursul secolului al XX-lea şi nu şi-a pierdut

actualitatea nici până în prezent.

Prin scrierile sale, Jules Verne a contribuit cu adevărat la edificarea unei lumi civilizate, mai

bune şi mai drepte, demonstrând că spiritul vizionar profund ancorat în realităţi este un motor al

progresului.

În aceste vremuri pragmatice şi tehnologizate, Jules Verne ne reaminteşte în permanenţă că

avem nevoie de vizionari, pentru a descoperi noi orizonturi de cunoaştere, şi de visători, pentru a

deschide noi orizonturi ale vieţii spirituale.

Mulţumesc.


În continuare are cuvântul domnul senator Ciprian Rogojan, Grupul parlamentar al UNPR.

Domnul Mihai-Ciprian Rogojan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.


Declaraţia politică de astăzi se numeşte „Bodnariu! Nan! Cine urmează?”.

Imediat după izbucnirea scandalului familiei Bodnariu, a ieşit în presă pentru a-şi spune povestea şi

familia Nan. Familia Nan, pentru cine nu ştie, este originară din localitatea Şieu, judeţul Maramureş. Deşi

iniţial le-a fost teamă să îşi expună cazul în presă, de frică să nu facă mai mult rău decât bine, părinţii

cuprinşi de disperare, dar şi cu o urmă de speranţă, au ales să îşi facă publică şi povestea lor.

Părinţii au fost audiaţi timp de şase ore la poliţie şi nici până în momentul de faţă nu ştiu cine a

făcut sesizare. Barnevernet a motivat ruperea copiilor de familia lor pe motiv de corecţii fizice aplicate

copiilor. Familia a pierdut procesul pe care l-a intentat Protecţiei Copilului din Norvegia. Motivarea

instanţei a fost una puerilă, şi anume că părinţii nu recunosc că şi-au bătut copiii.

Ceea ce se întâmplă în Norvegia cu copiii României, cu copiii noştri, este inadmisibil! Ştiaţi că,

stimate colege şi stimaţi colegi senatori, în momentul de fată în atenţia Ministerului Afacerilor Externe

şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie se află şapte cazuri ale unor

familii de cetăţeni români ai căror copii, în total 16 la număr, au fost preluaţi de autorităţile

norvegiene? Ştiaţi că în ultimii cinci ani au fost cel puţin şapte cazuri?

- 10 -

Înţeleg că Ministerul de Externe urma să solicite repatrierea celor doi copii şi plasarea lor în

familia unor rude de gradul I până la gradul IV. Din luna octombrie şi până acum nu s-a putut realiza

acest lucru? De ce stăm şi nu acţionăm? Eu nu înţeleg ce aşteptăm. Să avem mai multe cazuri similare?

Sunt părinte nu de multă vreme şi mă gândesc cu groază prin ce trec aceşti părinţi. Mă îngrozeşte

gândul că aceştia nu îşi sărută de noapte bună pruncii sau că nu îi trezesc dimineaţa. Dacă statul român ar

acţiona la fel ca şi cel norvegian, oare care instituţii norvegiene, oare câte ONG-uri ne-ar fi sărit în cap să

ne linşeze pe toate căile posibile?

Sper din tot sufletul ca astfel de cazuri să nu mai aibă loc, nici în Norvegia şi nicăieri în lume,

pentru că nu este normal să smulgi copiii din sânul familiei fără o anchetă prealabilă, ci doar după

sesizări neverificate.


În continuare dau cuvântul domnului senator Mircea Banias, Grupul parlamentar Liberal Conservator.

Domnul Mircea-Marius Banias:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte „Alegerile autorităţilor locale – între reprezentativitate

şi deciziile CCR”.


Stimate colege şi stimaţi colegi,

Prin declaraţia mea politică de astăzi, intitulată „Alegerile autorităţilor locale – între

reprezentativitate şi deciziile CCR”, doresc să atrag atenţia asupra situaţiei în care ne aflăm în ceea ce

priveşte alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.

În prezent asistăm la o amplă dezbatere, atât în Parlament, cât şi în presă, pe subiectul

alegerilor locale. Schimbarea sistemului electoral pentru a permite alegerea primarilor într-un singur

tur de scrutin în loc de două, cum a fost până de curând, a stârnit multe controverse la momentul

adoptării, precum şi discuţii aprinse.

Niciunul din cele două sisteme de vot, într-un singur tur sau în două tururi, nu este inerent mai

bun sau mai rău decât celălalt. Diferenţa fundamentală dintre cele două sisteme electorale este

asigurarea, în cazul sistemului de vot „câştigătorul ia totul”, a unei mai bune guvernabilităţi, obţinută

cu costul reducerii diversităţii mediului politic. În sistemul de vot majoritar au şanse reale de victorie

în alegeri doar candidaţii cu sprijinul unui partid mare sau cu o susţinere puternică în cadrul

comunităţii în care candidează. Avantajul alegerii în două tururi este o mai bună reprezentativitate şi

legitimitate a candidatului care câştigă alegerile.

Poziţia mea, cât şi a partidului din care fac parte, este în favoarea alegerii primarilor în două

tururi de scrutin. Consider că o mai bună reprezentare a comunităţii este foarte importantă pentru un

- 11 -

candidat la funcţia de primar şi pentru sănătatea sistemului democratic în general. Cu toate acestea, în

prezent ne aflăm în situaţia în care nu mai putem şi nu ar fi de bun augur, din punct de vedere politic şi

al bunelor practici democratice, să schimbăm modul de alegere a primarilor cu doar patru luni înaintea

alegerilor locale din 2016.

În urma dezbaterilor unei comisii comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în care au fost

prezente toate forţele politice parlamentare, în timpul cărora s-au putut depune amendamente şi

propuneri, a rezultat prezentul pachet de legi electorale care a fost validat de votul majorităţii

senatorilor şi deputaţilor. Din moment ce legea electorală este de competenţa exclusivă a

Legislativului, nu cred că ar trebui nici măcar să se pună problema intervenţiei Guvernului asupra

cadrului legislativ electoral.

În ciuda faptului că există dorinţa realizării modificărilor legislative pentru alegerea primarilor

în două tururi de scrutin, punerea lor în practică cu patru luni înainte de alegerile locale nu este doar

inoportună, ci şi descurajată de Curtea Constituţională a României şi de Comisia de la Veneţia. În

raportul explicativ al Codului de bune practici în materie electorală, cea din urmă statuează asupra

necesităţii asigurării stabilităţii legii electorale: „Elementele fundamentale ale dreptului electoral, în

special sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi delimitarea circumscripţiilor

electorale, nu ar trebui să poată fi amendate înainte cu maximum un an până la alegeri.”

Aceste recomandări sunt întărite şi de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 460/2014,

în care este, de asemenea, invocată Decizia nr. 471/2013, care reţine că „actele Comisiei, chiar dacă au

valoare de recomandare, nu pot fi ignorate, deoarece încorporează o bogată practică a statelor democratice”.

În concluzie, stimaţi colegi, există dorinţa politică, atât din partea ALDE, cât şi a celorlalte

partide, pentru revenirea la sistemul electoral cu alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Cu toate

acestea, nu pot considera drept oportună, din motivele menţionate anterior, modificarea regulilor

jocului cu atât de puţin timp înaintea alegerilor. Aşteptăm, aşadar, ca viitorul Legislativ să pună la

punct un pachet de legi electorale care conţin şi acest aspect.

Vă mulţumesc.


În continuare dau cuvântul domnului senator Ionel Agrigoroaei, Grupul parlamentar al UNPR.

Domnul Ionel Agrigoroaei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi are titlul „Discriminarea religioasă”.


Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

- 12 -

Nu cu mult timp în urmă, urmaşii unei persoane de religie protestantă au fost forţaţi să-şi

îngroape mama în câmp doar pentru că făcea parte dintr-o religie minoritară raportată la apartenenţa

religioasă a majorităţii locuitorilor comunei.

Mai mult, ca într-un circ ieftin şi absurd, primarul localităţii „a rezolvat” situaţia declarând că

va aproba înfiinţarea unui nou cimitir, special pentru protestanţi. De parcă femeia decedată ar fi putut

aştepta până când întregul aparat birocratic al statului ar fi aprobat o asemenea măsură. În fapt, o

măsură aberantă, atât timp cât comunitatea religioasă protestantă din comună este prea mică pentru a fi

nevoie de un cimitir dedicat.

În timpul regimului comunist am văzut de foarte multe ori situaţii de discriminare religioasă, însă

acestea nu aveau o asemenea anvergură. În cel mai rău caz, protestanţilor li se impunea să-şi îngroape

morţii într-un colţ izolat al cimitirului. Dar niciodată nu am auzit că ar fi existat un refuz total.



Stimaţi colegi,

Această mentalitate de Ev Mediu nu ar trebui să mai existe în România secolului al XXI-lea.

De altfel, nici nu caracterizează poporul nostru, un popor care s-a remarcat în istorie, cu mult înaintea

Europei Occidentale, prin toleranţa manifestată faţă de celelalte religii.

Vă reamintesc doar exemplul lui Jan Hus, marele reformator, ai cărui adepţi au fost vânaţi şi

ucişi în Europa Medievală doar pentru că înţelegeau puţin altfel relaţia cu Dumnezeu. Aceşti adepţi au

găsit protecţie şi acceptare în acea perioadă, acum 300 – 400 de ani, în Ţările Române. Dacă românii

au făcut acest lucru într-o perioadă în care întreaga Europă era guvernată de o intoleranţă religioasă

acută, cu atât e mai greu de înţeles ceea ce se întâmplă acum, în zilele noastre, în România.

Mă întreb dacă asemenea situaţii le putem întâlni în Europa Occidentală. Avem milioane de

români plecaţi peste graniţe şi nu am auzit niciodată ca vreunul dintre ei să fie îngropat în câmp, în

Europa, pentru că urmaşilor le-a fost refuzată intrarea în cimitir.

Este revoltător şi extrem de păgubos pentru imaginea României ceea ce se întâmplă. Am făcut

eforturi considerabile în ultimul sfert de secol pentru a demonstra că acest popor respectă drepturile

minorităţilor, este tolerant şi nu face discriminări rasiale, de religie sau de altă natură.



Stimaţi colegi,

Trebuie să luăm de urgenţă măsuri pentru informarea reprezentanţilor cultelor religioase, a autorităţilor

locale şi a tuturor instituţiilor cu privire la obligativitatea respectării drepturilor fiecărui cetăţean român şi

european şi pentru a elimina pe viitor asemenea situaţii, care sunt o palmă dată pe obrazul acestui popor.

- 13 -

Vă mulţumesc.

PAUZĂ


În continuare dau cuvântul doamnei senator Doina Federovici, Grupul parlamentar al PSD.

Doamna Doina-Elena Federovici:

Bună dimineaţa!


Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o sugestiv „Bătrâneţe trăită cu frica în sân! Sute de

vârstnici fără familie riscă să rămână ai nimănui, deoarece căminele în care au fost îngrijiţi rămân din

nou fără finanţare!”.

Distinşi colegi,

În judeţul Botoşani, căminele de bătrâni sau unităţile de asistenţă medico-socială sunt puţine

faţă de cererea existentă. Practic, bătrânii stau pe listele de aşteptare pentru a face rost de un loc într-un

cămin. Numeroşi vârstnici, după o viaţă de muncă, ajung să umble dintr-un spital în altul, lăsaţi de

familiile sătule să-i îngrijească. Numărul de unităţi paleative sau de asistenţă medico-socială este foarte

redus în comparaţie cu numărul uriaş de solicitări. În aceste condiţii, închiderea unui cămin pentru

bătrâni, care se întrevede la orizont, este una paradoxală.

Singurul cămin de stat pentru bătrânii nevoiaşi din judeţul Botoşani este la Truşeşti. Această

unitate din nordul judeţului Botoşani a fost înfiinţată în 2011 şi găzduieşte 60 de pensionari rămaşi fără

sprijinul familiei. Nu este cel mai modern şi cel mai comod loc de petrecut bătrâneţile, dar pentru cei

60 de vârstnici este totuşi acasă. Acum, această unitate a fost lăsată din nou fără finanţare.

Mai precis, căminul de bătrâni de la Truşeşti a rămas fără finanţarea de la Ministerul Muncii,

entitate care oferea fonduri pentru plata salariilor personalului, pentru tratamente şi buna gospodărire a

aşezământului. În cazul în care nu vor mai primi bani de la minister, căminul va fi, cel mai probabil,

închis, mai ales în condiţiile în care administraţia locală nu are fonduri pentru a susţine financiar aceste

cheltuieli.

Acest cămin a fost înfiinţat în locul fostului spital, închis de Guvernul Boc în 2011, odată cu

legea comasării spitalelor. Finanţarea a început tot atunci, în 2011, prin programul de interes naţional

derulat de Ministerul Muncii, fiind alocaţi anual în jur de 700 000 de lei. Din păcate pentru aceşti

bătrâni, interesul naţional s-a terminat în luna octombrie 2015.

Acum aşteptăm cu viu interes o continuare a programului de finanţare, dar acest lucru nu se

întâmplă. Nu s-a aprobat continuarea acestui program de interes naţional pentru finanţarea acestor

cheltuieli. În aceste condiţii, acest cămin ar trebui să fie susţinut financiar de primăria locală, adică de

Primăria Truşeşti, în subordinea căreia se află. Din nefericire, consiliul local nu va reuşi niciodată să

- 14 -

finanţeze acest aşezământ, suma totală pe an reprezentând, practic, o treime din bugetul localităţii, ceea

ce este imposibil de realizat. În aceste condiţii, dacă nu apare nicio formă de finanţare naţională,

căminul ar urma să fie închis.

Închiderea căminului ar reprezenta o adevărată tragedie, în special pentru cei cazaţi aici, dar şi

pentru cei 25 de angajaţi ai căminului, care cu siguranţă nu-şi vor mai găsi un loc de muncă în zona

rurală de nord a Botoşaniului. Odată lacătul pus pe uşile acestei instituţii, aceşti oameni riscă să moară

pe străzi sau în cea mai cruntă mizerie, şi asta în condiţiile în care căminul se gospodăreşte exemplar şi

în cei patru ani a funcţionat perfect. Au reuşit să drămuiască banii şi să facă ceva frumos acolo. Au

renovat camerele, au renovat mobilierul, băile, iar bătrânii au mâncare caldă, la intervale regulate.

În condiţiile în care Guvernul tehnocrat a acordat în decembrie 2015, la insistenţele unui grup de

parlamentari, dar şi ale mass-mediei centrale şi locale, finanţare doar pentru două luni, în acest moment

toate cele 19 cămine – pentru că vorbim de 19 cămine la nivelul întregii ţări – pentru persoane vârstnice

care au fost înfiinţate atunci, în anul 2011, se află în imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea, iar

cele aproximativ 900 de persoane îngrijite acolo riscă să nu mai beneficieze de serviciile acordate.

Pe această cale şi de la acest microfon solicit Guvernului condus de Dacian Cioloş să arate

respectul cuvenit acelor vârstnici şi să menţină finanţarea acestor 19 unităţi sociale fie din Fondul de

rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, fie prin continuarea programului naţional care a fost întrerupt din

luna octombrie 2015, pentru că inclusiv aceşti bătrâni instituţionalizaţi au dreptul la o viaţă decentă.

Vă mulţumesc.


În continuare dau cuvântul doamnei senator Doina Silistru, Grupul parlamentar al PSD.

Doamna Doina Silistru:


Declaraţia politică de astăzi mi-am intitulat-o „Tehnocraţia, când bună, când rea…”.

Stimaţi colegi,

Parcă au ştiut colegii liberali, la momentul instalării Guvernului tehnocrat, ce-i aşteaptă. De aici

şi declaraţia, e drept, făcută cu o jumătate de gură, că „susţinem noul guvern, dar cu amendamente”. Ei

bine, domnul Cioloş este oricum, numai cum şi-a dorit PNL nu! Se vede în aceste zile că una-i

socoteala de-acasă, alta cea din târg… Uite-aşa se face că „guvernul străzii” se îndepărtează, tot mai

mult şi mai brutal, de mult visatul guvern PNL.

Dar nu aceasta este coloana vertebrală a scurtei mele intervenţii de astăzi, ci prestaţia, corectă

până acum, a premierului Cioloş pe una dintre chestiunile de maximă importanţă ale momentului.

Corect gestionată fiind – a se citi fără implicare politică –, ea adânceşte prăpastia dintre PNL şi

Guvern. Şi, culmea, ar servi, susţin unele voci liberale, interesele social-democraţilor! Oare aşa să fie?!

- 15 -

Marea nemulţumire a PNL este neimplicarea premierului Dacian Cioloş în modificarea legii

electorale. Din felul brutal în care este avansată în spaţiul public, tema alegerii primarilor în două

tururi a devenit mai mult decât o dorinţă a PNL. Este o adevărată obsesie, exercitată prin presiuni

politice, ba chiar ţipete în plen, la toate nivelurile şi pe toate vocile. Până la urmă, poziţia inflexibilă a

premierului arată şi faptul că cerinţa PNL este una strict politică, iar premierul tehnocrat a spus de la

început că nu va face politică. Sper să se ţină în continuare de cuvânt. Pe de altă parte, spre deosebire

de mulţi dintre liderii politici ai dreptei, domnul Cioloş a înţeles că modificarea legii electorale trebuie

să fie rezultatul exclusiv al voinţei comune a partidelor, iar voinţa partidelor este reflectată inclusiv de

majorităţile constituite la nivelul Parlamentului. Altfel, nu ar fi decât o „dedicaţie” electorală făcută în

an electoral.

Trec peste argumentele privind lipsa de timp sau obligaţia de a nu schimba regulile în timpul

jocului. Trec repede şi peste „consecvenţa” PNL, care una spunea în 2012, şi alta spune acum, şi închei

cu o vorbă din popor. Când vine vorba de schimbări, fie ale guvernului, fie ale legii electorale, e bine

să ai grijă totuşi ce-ţi doreşti… pentru că, nu-i aşa, tot păţitu-i priceput!

Mulţumesc.


În continuare are cuvântul domnul senator Marius Neculoiu, Grupul parlamentar al PNL.

Domnul Marius Neculoiu:

„O lege a prevenţiei este mai mult decât necesară pentru România”

Doamnelor şi domnilor,

De 25 de ani în România nu au mai fost luate măsuri eficiente de prevenţie a îmbolnăvirilor şi

acest fapt a condus la:

- scăderea ratei de vaccinare a populaţiei de la peste 95% în 1990 la 75% în 2015;

- creşterea numărului de cancere în stadii avansate, care presupun tratamente costisitoare şi care

nu vindecă boala, ci sunt doar paleative;

- un număr mare de copii obezi;

- mortalitate infantilă de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene;

- mortalitate prin boli cardiovasculare de patru ori mai mare decât media Uniunii Europene;

- creşterea numărului de avorturi: 40% din femeile gravide în ziua de azi avortează, în

condiţiile în care există multe metode de contracepţie;

- un stil de viaţă nesănătos: alimentaţie nesănătoasă, fumat, consum crescut de alcool.

Oare de ce cresc costurile tratamentelor în România an de an şi de ce ţara noastră este clasată în

ultimele patru ţări în ceea ce priveşte rezultatele tratamentelor medicale? Credeţi că aceste rezultate se

- 16 -

datorează slabei pregătiri profesionale a personalului medical? Atunci, de ce medicii din România sunt

foarte apreciaţi în Uniunea Europeană şi angajaţi în spitale renumite din afara ţării?

Explicaţia constă în existenţa în aceste ţări a unui sistem de sănătate performant, consecinţă a

unei legislaţii bune, care se axează şi pe prevenţie. Şi-atunci, nu este necesară şi în România o lege a

prevenţiei?

Ca specialist, vă pot spune că măsurile de prevenţie au ca scop scăderea costului tratamentelor

medicale, pentru că este mai ieftin să previi decât să tratezi. Acest lucru ar duce implicit la folosirea

banilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor din spitale, aparatură performantă, creşteri salariale.

În momentul în care se doreşte îmbunătăţirea sistemului sanitar din România printr-o iniţiativă

legislativă bună, apar în spaţiul public dezinformări intenţionate, critici nedrepte, în necunoştinţă de

cauză, politizarea excesivă a subiectului, care are o mare importanţă pentru sănătatea populaţiei.

Desigur, propunerea legislativă este în dezbatere publică, însă toţi trebuie să fim conştienţi că o

lege a prevenţiei este absolut necesară în România. În opinia mea, la îmbunătăţirea acestei iniţiative

trebuie să contribuim cu toţii – cetăţeanul sau pacientul, corpul medical şi factorul politic –, iar

propunerea legii prevenţiei să fie un punct de plecare pentru o nouă lege a sănătăţii. Politicienii trebuie

să gândească constructiv, şi nu în scop electoral, pentru că altfel este greu să schimbi ceva în sistemul

de sănătate.

Vă mulţumesc.


În continuare are cuvântul domnul senator Titus Corlăţean – Grupul parlamentar al PSD.

Domnul Titus Corlăţean:


Declaraţia politică pe care o voi prezenta astăzi poartă numele „Cazul familiei Bodnariu sau cât

de (ne)pregătit este statul român să-şi protejeze cetăţenii aflaţi în străinătate”.

Conform Constituţiei României, art. 17, statul român are obligaţia de a acorda protecţie

propriilor cetăţeni aflaţi în străinătate. Cazul dramatic şi deja foarte bine cunoscut în România şi în

multe alte ţări europene sau în Statele Unite, cel al familiei Bodnariu, caz în care cei doi părinţi au fost

despărţiţi abuziv de cei cinci copii ai lor de către instituţia norvegiană de aşa-zisă protecţie a copiilor,

Barnevernet, cazul familiilor Nan, Rădulescu, Avrămescu Cruz şi al multor alte familii de români sau

familii mixte au pus statul român şi instituţiile sale în faţa unei probe a adevărului: cât de pregătit este

statul să intervină pentru a acorda sprijin şi protecţie propriilor cetăţeni aflaţi în situaţii dificile în

străinătate, conform obligaţiilor pe care le are potrivit Constituţiei României, aşa cum am menţionat

mai devreme.

- 17 -

Dacă în situaţii de criză de securitate internaţională, de conflicte armate, acţiuni teroriste, răpiri

şi alte astfel de situaţii există deja de un număr de ani şi funcţionează în parametri normali o anumită

structură, mecanisme şi proceduri de reacţie, de evaluare şi de acţiune – a se vedea faimoasa celulă de

criză care funcţionează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi coordonează acţiunea integrată a

mai multor instituţii ale statului, începând cu cele de securitate naţională –, în ultimele cazuri însă,

cazurile privind situaţiile de familii deposedate, nu o dată, abuziv de propriii copii, instituţiile

româneşti şi-au dovedit limitele evidente.

De la apariţia situaţiei semnalate în ceea ce priveşte familia Bodnariu, aflăm, practic, zilnic sau

săptămânal de mult mai multe astfel de cazuri în Norvegia. Dar nu doar în Norvegia, în multe alte

state, şi europene, şi din afara Europei. Ultimul caz, în care şi eu personal am fost contactat – cazul

unei familii din Canada care, realmente, cunoscând circumstanţele cazului, a fost deposedată abuziv de

fetiţa care astăzi are patru ani şi jumătate.

Şi pot să spun că, personal, în ultimele săptămâni am început să primesc foarte multă

corespondenţă, foarte multe solicitări din partea multor familii de români aflate în diferite colţuri ale

lumii, care sunt în clipa de faţă traumatizate, nu înţeleg ce li se întâmplă şi de ce astfel de situaţii, în

care acţiunea în forţă a unor instituţii naţionale din statele în care trăiesc duc în ultimă instanţă la

separarea pur şi simplu, chiar şi fără o sentinţă judecătorească, de propriii copii. Şi aceşti oameni cer în

permanenţă sprijin de la Preşedinţia României, de la Guvern, de la prim-ministru, de la Ministerul de

Externe şi de la Parlament.

Care este răspunsul statului român la astfel de situaţii, care, încă o dată, nu se încadrează în

ceea ce ştiam noi anterior în situaţiile tip care decurg din crize, conflicte, terorism sau răpiri de

persoane? Care este reacţia şi care este răspunsul instituţiilor statului român?

Cel mai adesea, în aceste situaţii privind familiile şi copiii, cel mai adesea am auzit din partea

înalţilor responsabili politici români sau din partea unor instituţii care au competenţe în materie

răspunsul: „avem în atenţie această situaţie”, „ţinem sub supraveghere evoluţiile legate de astfel de

situaţii” – dramatice, spun eu – şi, în cel mai bun caz, avem confirmări de acordare de asistenţă

consulară – care este un lucru necesar, este bine-venit – şi situaţii în care ambasadele României, e

adevărat, primind instrucţiuni din centrala MAE, încearcă să ajute.

Trebuie să o spun de la bun început, cunoscând modul în care funcţionează instituţiile din

România şi interiorul, mentalitatea din interior a acestor instituţii, că aici am avut cazul cel mai tipic de

conservatorism. Conservatorismul în interiorul instituţiilor, care, pe scurt, este rezumat de principiul

„să nu deranjăm”. Să nu deranjăm o relaţie bilaterală, relaţia cu ţara respectivă, care e o ţară

importantă, care e o ţară democratică şi e foarte greu să justificăm public de ce am face nişte demersuri

ceva mai hotărâte.

- 18 -

Practic, avem de-a face şi cu o lipsă a reacţiei politice, cu dorinţa, încă o dată, de a menaja

anumite relaţii care sunt considerate superioare în materie bilaterală, dar care, în realitate, ignoră un

principiu esenţial şi care şi la noi, şi în alte părţi este un principiu constituţional: statul are obligaţia să

intervină foarte rapid pentru a acorda sprijin şi protecţie propriilor cetăţeni, aşa cum fac Statele Unite

ale Americii, aşa cum face Israelul, aşa cum fac foarte multe alte state europene, e adevărat, cu

democraţie mai veche şi mai consolidată.

Nu am auzit, practic, în aceste săptămâni nicio luare de poziţie publică a înalţilor responsabili

politici, ci numai reacţii de prudenţă, de aşteptare, de „urmărim cazul şi evoluţiile” şi, eventual,

„suntem preocupaţi”. În cazul familiei Bodnariu, practic, doar reprezentanţii Parlamentului, prin

membri ai Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, şi doar Ambasada României la Oslo, la instrucţiunea

centralei Ministerului de Externe, au reacţionat şi, inclusiv prin deplasări la faţa locului în Norvegia, au

încercat să dea o mână de ajutor la clarificarea şi la rezolvarea aşteptărilor fireşti de reunificare a

familiei Bodnariu, aşteptări exprimate de doi părinţi care în clipa de faţă trec printr-o traumă la care nu

s-ar fi gândit niciodată anterior.

Aşteptările opiniei publice româneşti sunt mari. Acest caz şi celelalte cazuri de familii din

Norvegia au stârnit reacţii publice, manifestări în stradă, demonstraţii în România, dar şi în multe alte

ţări europene şi în Statele Unite şi cred că decidenţii politici din România trebuie să ţină cont de

aşteptările opiniei publice şi reacţia statului trebuie să fie pe măsură.

Pe scurt, voi rezuma două tipuri de probleme pe care le-am remarcat în aceste săptămâni.

În primul rând, nu există – e o problemă de sistem –, nu există o structură care să fie

specializată pe acest tip de subiecte, pe care, încă o dată, statul român pare că nu le-a cunoscut până

acum. Şi acest lucru îl spun pentru că situaţia părinţilor deposedaţi de copii, din varii raţiuni, nu este o

problemă strict consulară, nu este doar o chestiune care ţine de necesitatea de a acorda asistenţă

consulară. Da, implică şi acest lucru, dar sunt lucruri mult mai importante: de exemplu, o structură care

să includă experţi din Ministerul de Externe în materia drepturilor omului, în materia tratatelor

internaţionale care protejează drepturile şi libertăţile fundamentale, inclusiv inviolabilitatea vieţii

private şi de familie, inclusiv drepturile parentale, oameni care să spună foarte clar în demersurile

politico-diplomatice că tratatele internaţionale prevalează în materia drepturilor omului faţă de orice

fel de legislaţie naţională, cât ar fi ea de considerată drept absolut suverană. Lucrurile s-au schimbat în

relaţiile internaţionale şi inclusiv state cu vechi situaţii de democraţie trebuie să respecte aceste evoluţii

apărute în ultimele două decenii în relaţiile internaţionale în materia drepturilor omului.

Deci o primă propunere către decidenţii actuali ai României ar fi să gândească şi să pună pe

picioare rapid o structură specializată, integrată, care să acorde sprijin şi de natură consulară, şi de natură

- 19 -

privind respectarea drepturilor omului şi alte aspecte privind familia, care să funcţioneze, posibil, de

exemplu, în cadrul Ministerului de Externe. Dar, încă o dată, nu este doar o chestiune consulară.

Şi, nu în ultimul rând, e problema mentalităţii: mentalitatea de a nu deranja pe nimeni,

mentalitatea de a sta ascunşi în căsuţele lor, de a nu lua cuvânt şi poziţii publice. Şi asta ţine de

mentalitatea decidenţilor politici, iar aici, cu siguranţă, mai avem de lucrat.

Declaraţia mea politică are darul de a încerca să lanseze un semnal public către cei care ar

trebui să fie interesaţi de aceste aspecte şi care ar trebui să nu stea ascunşi în spatele responsabilităţilor

pe care le au, ci, dimpotrivă, să şi le asume, aşa cum alte state – din Europa sau din afara Europei – la

nivel politic înalt au reacţionat şi s-au luptat pentru interesul propriilor cetăţeni, părinţi sau copii care,

prin conduită abuzivă a unor instituţii naţionale din alte ţări, au avut de suferit.

Aşa că răspunsul la întrebarea cât de pregătit este statul român să-şi protejeze cetăţenii aflaţi în

străinătate, cel puţin în aceste cazuri privind familiile şi copiii, statul român, astăzi, şi instituţiile sale şi

liderii politici sunt nepregătiţi să-şi asume şi să-şi pună în practică obligaţiile constituţionale pe care le au.

Încă o dată, este un semnal public de atenţionare şi cred că ceea ce societatea românească

aşteaptă în clipa de faţă de la cei care au puterea decizională în plan politic guvernamental este să facă

mult mai mult şi mult mai repede pentru a-şi proteja şi a acorda sprijin propriilor cetăţeni aflaţi în

străinătate.

Vă mulţumesc.

PAUZĂ


Au mai depus declaraţii politice în scris următorii senatori:

- din partea Grupului parlamentar al PSD: Gabriela Firea, Georgică Severin, Ovidiu Donţu,

Florian Bodog, Gheorghe Saghian, Florinel Butnaru, Mihai Fifor, Florian Coca, Petru Frătean, Nicolae

Bădălău, Nicolae Bereanu şi Nicolae Mohanu;

- din partea Grupului parlamentar al PNL, următorii senatori: Dragoş Luchian, Marius Paşcan,

Marius Nicoară, Dumitru Oprea, Nelu Tătaru, Alin Tişe, Traian Igaş, Gavrilă Ghilea, Daniel Cristian

Florian;

- din partea Grupului parlamentar al UNPR, următorii senatori: Haralambie Vochiţoiu,

Sebastian Grapă şi Constantin Popa;

- din partea Grupului parlamentar Liberal Conservator, următorii senatori: Eugen Durbacă,

Vasile Nistor şi Mihai Niţă;

- din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna senator Rozalia Biró.

Cu acestea, încheiem sesiunea de declaraţii politice.

Declaraţii politice consemnate conform materialelor depuse în scris de către senatori:

- 20 -

Doamna Gabriela Firea:

Declaraţia politică se intitulează „De sănătatea oamenilor nu ne putem bate joc. Nici măcar

preventiv!”.

Prudenţa e mama înţelepciunii, spune un vechi proverb românesc, iar prevenţia este mama

sănătăţii, aşa ar putea să sune o adaptare a acestuia la realităţile zilelor noastre. Pornind de la cea de-a

doua variantă, care exprimă un adevăr greu de combătut, colegii liberali s-au gândit să elaboreze o lege

a prevenţiei, cu intenţia declarată de a-i maximiza efectele. Numai că, în loc de prudenţă, iniţiatorii

proiectului de lege au dovedit autosuficienţă sau chiar aroganţă.

Dincolo de toate stângăciile, generalităţile golite de sens şi afirmaţiile fără acoperire care

abundă în textul legii propus de PNL, există două probleme majore ale acestuia, la care mă voi referi în

cele ce urmează.

În primul rând, abordarea prevenţiei este una profund greşită. Accentul este pus pe convingerea

populaţiei să participe la programele naţionale, ca şi cum acestea ar exista, ar fi funcţionale şi ar avea

finanţarea necesară. Ba, mai mult, iniţiatorii s-au gândit că ar fi foarte liberal să introducă şi măsuri

coercitive, în caz că oamenii refuză să accepte măsurile preventive.

Pentru exemplificare, în expunerea de motive se spune că „o pacientă depistată cu cancer

mamar în stadiul III care a refuzat participarea la programele de depistare prin mamografie poate fi

obligată să suporte o contribuţie la costurile curative etc.”. Ce se întâmplă însă cu pacientele care, deşi

ar dori să participe la programul de screening pentru cancerul mamar, nu au această posibilitate, pentru

simplul motiv că în România nu există infrastructura necesară derulării unui astfel de program? Legea

nu ne spune.

Aflăm însă dintr-un articol semnat de medicul ieşean Răzvan Constantinescu faptul că în

regiunea de nord-est a ţării există doar şapte mamografe (patru în Iaşi şi câte unul în Suceava, Botoşani

şi Bacău). Populaţia de sex feminin, în intervalul de vârstă 14 – 50 de ani, pe care trebuie să o

deservească: 1 000 000. Un calcul simplu ar arăta că fiecare mamograf ar trebui să efectueze 783 de

mamografii pe zi ca să respecte standardul de o mamografie la fiecare şase luni, stabilit internaţional

ca fiind eficient în combaterea acestei maladii.

Serviciile de sănătate sunt prestate, aşa cum e firesc, în baza unei relaţii contractuale cu

pacienţii, care presupune, de ambele părţi, drepturi şi obligaţii. Numai că balanţa nu e deloc echilibrată

în cazul acestei legi, care pune în cârca pacientului obligaţia de a participa la programele de prevenţie,

în timp ce statul nu are obligaţia simetrică de a asigura aceste programe pentru toţi cetăţenii.

Prin urmare, legea prevenţiei nu este despre şi pentru oameni, ci o lege despre şi pentru bani.

Acesta este adevăratul scop al iniţiatorilor şi a doua mare problemă a acestui demers, respectiv crearea

unui alt mamut în domeniul sănătăţii, Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate, care nu e foarte clar

- 21 -

cu ce se va ocupa, prevederile legii fiind destul de ambigue sau chiar contradictorii, dar despre care

ştim exact ce buget va avea: minimum – subliniez minimum – 10% din fondurile alocate anual

sănătăţii, nu mai puţin de 0,5% din produsului intern brut. Şi asta în condiţiile în care există, în

subordinea Ministerului Sănătăţii, Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate, cu

aproximativ aceleaşi atribuţii şi care ar putea foarte bine să gestioneze şi cele mai ambiţioase şi

complexe programe de prevenţie. Desigur, dacă aceasta ar fi intenţia.

Sunt foarte multe lucruri care ne despart, pe noi şi pe colegii liberali, din ce în ce mai multe în

ultima vreme, dar sunt câteva care ar trebui să ne apropie. Printre acestea, şi grija pentru sănătatea

oamenilor, de care nu avem voie sub nicio formă să ne batem joc. Nici măcar sub paravanul unor bune

intenţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Georgică Severin:

Declaraţia politică este intitulată „Desfiinţarea disciplinei istorie din şcoli şi licee”.

Domnule preşedinte de şedinţă,


Vă întreb astăzi pe dumneavoastră: această propunere este făcută oare de un român? Nici Stalin

nu a avut curajul să desfiinţeze istoria, dar acum, fără ca să fim într-un război (cel puţin declarat),

renunţăm de bunăvoie la legăturile cu pământul, cu esenţa noastră şi ne anulăm din condei identitatea

colectivă.

Cu alte cuvinte, suntem prelucraţi în mod subversiv să renunţăm la identitatea naţională, să ne

distrugem cu propriile mâini tradiţiile, cultura, respectul şi cinstirea rădăcinilor. Suntem martorii unui

atac fără seamăn asupra fiinţei noastre naţionale, atac care se alătură celor din trecut şi care vor să

convingă că nu reprezentăm nimic autentic la scara istoriei.

Domnilor, cred că am ajuns la pragul de jos al demnităţii naţionale. România mileniului trei

este animată de confuzie, incertitudini şi de reforme atât de brutale şi fără sens, încât, în loc să

devenim o societate coerentă şi conştientă, ajungem tocmai opusul, cu şanse din ce în ce mai mici de

supravieţuire. Dacă nu ştim de unde venim, cum o să ştim încotro ne îndreptăm?

Să fim membri ai Uniunii Europene nu înseamnă nici pe departe să ne îngropăm originile şi

identitatea şi să ne ştergem cu buretele istoria noastră. Din contră, copiii noştri trebuie să cunoască axa

reală a istoriei, să posede cunoştinţe care să-i „alfabetizeze” istoric, astfel încât să fie capabili să se

orienteze din punct de vedere al valorilor şi al moralităţii, să fie capabili să-şi recunoască apartenenţa

la comunitate, să ştie cine le sunt strămoşii, să fie în stare să observe asemănări şi diferenţe

interculturale, să discearnă din propria istorie părţile bune şi părţile mai puţin bune. Trebuie să ne

educăm copiii, nu să transformăm şcoala într-o scenă politică unde se joacă, după bunul plac al unora

- 22 -

şi al altora, un „cancan” de propagandă. Trebuie să ne cunoaştem structura istorică pentru a ne putea

defini o identitate europeană.

În care stat din Uniunea Europeană nu se mai predă istoria?

Mai apoi, nu există identitate de sine fără reper istoric, iar dacă ne pierdem unul câte unul ca

individ, o să ajungem un popor atrofiat şi plin de sechele.

De ce ne dorim viitori cetăţeni robotizaţi, fără capacitate minimă de introspecţie, fără repere

culturale, fără puncte de sprijin, în loc să-i educăm în spiritul binelui şi al valorilor, sănătoşi şi cu o

reprezentare de sine autentică, dată de memoria timpurilor?

„Istoria este cea dintâi carte a unei naţiuni. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul. O

naţiune fără istorie este un popor încă barbar şi vai de acel popor care şi-a pierdut istoria, religia

revenirilor.” (Nicolae Bălcescu)

Putem renunţa la geografie, la mănăstiri, la cimitire şi la casele noastre. Putem renunţa la ţăranul şi

la mâinile lui muncite, la eroi, la cetăţile dacice, la „Mioriţa”, la casele memoriale, că tot zac în paragină.

Putem renunţa mâine-poimâine şi la tricolor. Oare cine are interes ca un întreg popor să plece în pribegie,

pentru a mia oară, într-o istorie zbuciumată? Ce o să povestim copiilor şi nepoţilor noştri? Că istoria a

început cu guvernul tehnocrat? Trebuie să ai mare şi orb „curaj” să gândeşti aşa ceva.

Ε adevărat că absurdul nu are limită, însă e din ce în ce mai necesar un echilibru în propuneri,

domnilor, şi nu lansarea „la apă” a unor gafe fără precedent, cum este acesta. Ε ruşinoasă şi revoltătoare

această insultă adusă istoriei naţionale, ceea ce mă face să spun că asistăm la un act major de trădare.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu-Liviu Donţu:

Declaraţia politică se intitulează „Relaţia necesară şi urgentă Cetăţean – Justiţie – Parlament –

Integritate şi profesionalism!”.


Stimaţi colegi,


Ne aflăm la începutul penultimei noastre sesiuni parlamentare din actuala formulă legislativă şi

aproape de capătul unui mandat în care am avut onorabila, dar şi dificila misiune de a mă număra

printre cei care participă activ la crearea sistemului legislativ românesc.

Personal, atunci când în 2012 am devenit senator al României, mi-am propus să îndeplinesc

această misiune nu numai onorabil, dar şi producând efecte vizibil benefice în societatea noastră.

Ca profesionist în domeniul juridic, am considerat că nu trebuie să omit niciodată în munca

mea două principii, care mă ghidează, de altfel, în întreaga mea viaţă: încrederea publică şi

transparenţa acţiunilor mele.

- 23 -

De altfel, întreg procesul legislativ, ca şi cel de justiţie sunt sinonime cu încrederea şi mai ales

cu transparenţa, pentru că orice lege, indiferent de natura nivelului social la care acţionează şi căruia i

se adresează, poartă cu sine noţiunea fundamentală a adevărului.

Şi am să îndrăznesc, pentru că tot este început de sesiune parlamentară, fără a arunca în

derizoriu, de altfel, ceea ce consider de o importanţă vitală în cele ce urmează să fie expuse în faţa

dumneavoastră prin această declaraţie, să creez o secundă de destindere în compania unei minţi

strălucite care a gândit şi lăsat mărturie şi următoarele vorbe extraordinar de înţelepte şi de adevărate:

„Distrugerea încrederii în sistemul judiciar marchează începutul sfârşitului unei societăţi. Spargeţi

tiparele prezente ale instituţiilor, reclădiţi-le pe baze diferite, dar nu încetaţi să credeţi în ele.” (Honoré

de Balzac)

Parafrazând, cu modestie, aş spune că marele scriitor a ţintit exact în ceea ce de fapt constituie

adevărul fundamental de la care porneşte orice sistem judiciar şi pe care orice act de justiţie, în orice

stat modern, democrat, trebuie să îşi fundamenteze acţiunile şi existenţa.

Astfel, aş îndrăzni să adaug la sistemul judiciar şi Parlamentul, ca placă turnantă a întregului

proces legislativ dintre stat şi cetăţenii lui.

Pentru că, vedeţi dumneavoastră, stimaţi colegi, atât de mult se vorbeşte şi se analizează

principiului separaţiei puterilor în stat şi atât de puţin se înţelege câteodată din el!

Uneori, pare că tocmai înţelegerea defectuoasă a acestui principiu, definitoriu pentru o

democraţie, conduce la o înstrăinare forţată şi la sincope în ceea ce ar trebui cu adevărat să presupună

funcţionarea, dar, mai ales, armonizarea puterilor într-un stat.

Sunt de părere că ar trebui să avem în vedere extrem de bine mereu că, atunci când vorbim de

separarea puterilor în stat, să nu omitem că la fel de esenţială este şi armonizarea lor.

Nu mă număr printre aceia pentru care această separare a puterilor în stat înseamnă lipsa de

colaborare şi de dialog, ci dimpotrivă.

Şi, ca să fiu extrem de punctual în declaraţia de faţă, vreau să vă atrag atenţia asupra a trei

obiective pe care deopotrivă le consider urgente, atât pentru reprezentanţii sistemului de justiţie din

România, cât şi pentru noi, parlamentarii României.

Primul dintre aceste obiective, extrem de urgent, dar şi de important, care ar trebui să capete

prioritate pe agenda de lucru comună a Ministerului de Justiţie şi a Parlamentului României în anul în

care tocmai am intrat este situaţia despăgubirilor dispuse de către CEDO.

Stimaţi colegi,

În 2015, potrivit datelor provizorii furnizate de către Direcţia Agent guvernamental din cadrul

MAE, s-au înregistrat 772 de noi cauze împotriva României depuse la Curtea Europeană pentru

Drepturile Omului.

- 24 -

Potrivit aceloraşi date, suma totală a despăgubirilor acordate de către Curte prin hotărâri

pronunţate în anul precedent şi prin care s-a constatat o încălcare a dispoziţiilor convenţionale sau prin

care s-a dispus cu privire la acordarea unei satisfacţii echitabile se ridică la 6 987 814, 66 euro.

Ştim cu toţii că toată această sumă se va plăti de către statul român prin fiecare contribuabil al

său şi că, direct sau indirect, ne afectează pe toţi.

Nu putem pune sub semnul întrebării deciziile Curţii Europene, dar putem să ne întrebăm cât se

poate de serios şi de responsabil ce trebuie să facă sistemul de justiţie românesc pentru ca aceste cauze

să nu se mai repete şi, de asemenea, putem să ne întrebăm noi, parlamentarii, cu ce putem contribui,

prin activitatea noastră legislativă, la îmbunătăţirea aceluiaşi sistem de justiţie.

De-a lungul tuturor anilor în care România a devenit stat european cu drepturi depline, orice

sesizare din partea oricărui cetăţean român ajunsă la CEDO şi soluţionată favorabil nu reprezintă nimic

altceva decât un mare semnal de alarmă legat de funcţionarea distorsionată şi defectuoasă a anumitor

mecanisme statale, printre care se numără ca cel mai important mecanismul actului de justiţie. Acest

fapt aruncă o uriaşă umbră de neîncredere şi creează un suport de destabilizare în relaţia cetăţean

versus statul român.

Aş vrea să fiu foarte bine înţeles, stimaţi colegi, pentru că cele pe care le expun aici ţin tocmai

de cel mai serios resort statal al ţării noastre; cel al sistemului de legi şi, pe cale de consecinţă, al

întregului sistem judiciar, pe care eu am ales să-l servesc şi din care vin şi căruia îi înţeleg extrem de

bine procesele interne, fine şi extrem de dificil de pus în acord.

Pledez în acest moment pentru cetăţeanul român, ca aliat venit din partea forului legislativ al ţării.

Dar, în acelaşi timp, deşi ştiu că sistemul judiciar nu este un sistem perfect, dar este perfectibil,

cred că este momentul, stimaţi colegi şi stimată doamna ministru al justiţiei, ca plângerile românilor

către CEDO să se diminueze prin efortul nostru de a asigura de aici, din România, toate elementele

unei justiţii coerente şi eficiente.

Şi, pentru că tot suntem la capitolul coerenţă şi eficienţă, voi trece la cel de-al doilea punct pe

care îl am în vedere ca idee de prioritate pe acea agendă comună de care vorbeam mai sus şi pe care v-o

propun. Un punct la fel de nefavorabil, dacă nu şi mai nefavorabil, şi care nu-l determină deloc pe

cetăţeanul român să ne acorde nouă, reprezentanţilor statului, acea încredere şi acel gir de care

vorbeam la începutul declaraţiei mele, şi anume punerea în acord cu prevederile declarate de către

CCR ca fiind neconstituţionale din Codul penal, Codul de procedură penală, Codul civil şi Codul de

procedură civilă.

Atunci când vorbim de crearea unui cod cum este cel penal şi cel de procedura penală, orice

specialist în domeniu poate spune că nu este posibilă, din start, o funcţionare la nivel optim.

- 25 -

Dar, atunci când din partea Curţii Constituţionale este provocată o adevărată hemoragie de

constatări de neconstituţionalitate la adresa articolelor ce compun aceste coduri, din nou, cred că este

cazul să ne întrebăm, deopotrivă reprezentaţi ai justiţiei şi ai Parlamentului, ce putem şi ce trebuie să

facem rapid şi în comun pentru ca cele două coduri să îşi găsească deplina funcţionalitate şi girul

fiecărui om din acesta ţară.

„Aşteptarea este ca aceste coduri, aceste construcţii legislative, odată ce sunt adoptate, să fie

acolo pentru a dura, nu pentru a dura 100 de ani; dar măcar o perioadă voi colabora cu Parlamentul,

cred că asta e o obligaţie profesională pe care nimeni nu ar trebui s-o spună, e de la sine înţeles”,

susţinea de curând doamna Raluca Prună, ministrul justiţiei.

Am dat acest citat, dragi colegi, tocmai pentru că vreau să subliniez ceea ce doamna ministru

consideră de la sine înţeles şi să declar, pe această cale, că îmi reiterez susţinerea în ceea ce priveşte

cele spuse de Domnia Sa şi că eu personal îmi propun ca şi în acest an să intensific susţinerea mea în

sensul îndeplinirii cât mai exacte şi cât mai corecte a angajamentelor, dar şi propunerilor pe care le

avem cu toţii, mai ales în domeniul justiţiei. Cu menţiunea că eu intenţionez să fiu un om al faptelor,

aşa cum sunt de obicei, şi sper ca şi doamna ministru să considere de la sine înţeles că faptele sunt cele

care, în final, ne dovedesc bunele intenţii şi adevărul, atât de drag justiţiei.

Şi, pentru că tocmai că sunt un om al faptelor, un om al acţiunii dovedite, vă voi revela cel de-al

treilea punct pe care mi l-am propus să-l aduc în atenţia dumneavoastră şi în atenţia doamnei ministru,

sperând la o mai puternică accentuare şi subliniere a coerenţei congruenţei şi transparenţei actului de

justiţie pus în slujba cetăţeanului român: repartizarea aleatorie a dosarelor depuse în instanţă, prima

premiză a unui proces echitabil şi a unei puteri judecătoreşti mai aproape de cetăţean.

După cum bine ştiţi, dreptul la un proces echitabil reprezintă una din garanţiile respectării

drepturilor omului.

Însă cum putem asigura acest drept fundamental al fiecărui cetăţean român atunci când

birocraţia şi birocratizarea se dovedesc mai puternice?

La fel cum putem ajuta în munca lor instanţele judecătoreşti, care şi aşa întâmpină dificultăţi în

fluidizarea şi clamarea de soluţii şi sentinţe cu finalizare din cauza volumului uriaş de muncă şi

încărcare pe care îl au?

Dragi colegi,

Ceea ce vreau să subliniez – fără să pară că pun întrebări sau ridic probleme a căror soluţionare

ţine de nişte resorturi imposibil de reglat, dat fiind faptul că ne confruntăm cu un întreg mecanism şi cu

o uriaşă participare umană la actul de justiţie – este faptul că, din cauza birocratizării excesive a tuturor

structurilor statului şi în special a celei judiciare, avem de-a face cu situaţii care ne conduc în final la

erori şi la o profundă nemulţumire de amândouă părţile baricadei: cetăţeni şi magistraţi.

- 26 -

Astfel, un principiu cât se poate de bun pe fond devine, de foarte multe ori, neaplicabil conform

intenţiilor.

Legea nr. 304/2004, republicată, este cea care consacră principiile în materie de repartizare

aleatorie a cauzelor pe complete de judecată, în timp ce Regulamentul de ordine interioară al instanţelor,

aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, modificată şi completată, emis

în aplicarea legii de organizare judecătorească, pare că reglementează doar într-o mică măsură însă şi în

dispoziţii cu caracter mult prea general modul în care se transpune în activitatea instanţelor de judecată

principiul mai sus menţionat. Acesta, şi nu numai ar putea fi un punct de plecare.

Şi iată, stimaţi colegi, cum am ajuns de unde am pornit. La ce generează nemulţumirea unui om

care ajunge în final să facă apel la CEDO pentru a-şi face dreptate şi pentru a primi reparaţii fizice şi

morale în urma daunelor pe care un act de justiţie incorect sau defectuos dus la îndeplinire i-l poate

oferi în propria ţară.

Este oare vina exclusivă a unui magistrat, a unei curţi de justiţie sau a cetăţeanului în cauză că

se ajunge la astfel de situaţii?

Eu zic, dragi şi stimaţi colegi, să ne gândim mai bine ca parte a întregului mecanism statal ce

are drept componentă fundamentală legea, şi nu tocmeala în democraţia în care trăim.

Iar în final am să vă propun o deviză pentru acest an, care ştim cât de important este şi pentru

noi, parlamentari ai ţării, şi pentru Ministerul Justiţiei, al cărui reprezentat de frunte tocmai ce şi-a

început activitatea, şi, mai ales, pentru cetăţenii români care aşteaptă de la noi toţi ca lucrurile să

înceapă să capete valoare şi greutate cu adevărat:

Relaţia necesară şi urgentă Cetăţean – Justiţie – Parlament – Integritate şi profesionalism!

Vă mulţumesc.

Domnul Florian-Dorel Bodog:

Declaraţia politică este intitulată „Să ne protejăm aşa cum trebuie toţi copiii din România!”.

În declaraţia mea politică de astăzi aş dori să mă refer la un subiect care, în ultimele săptămâni,

a captat atenţia mass-mediei şi a opiniei publice. Fără a mă referi la vreun caz particular, aş dori să vă

vorbesc despre problema generală a protecţiei copiilor.

Încă de la început vreau să subliniez că nimeni nu are dreptul să traumatizeze un copil, nici

fizic, nici psihic. Şi pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie sau de politicianism, înainte de a ne pronunţa

asupra a ceea ce se întâmplă în alte ţări, trebuie să admitem că şi aici, în România, există încă foarte

multe cazuri sau asemănătoare, din păcate, şi care nu sunt mediatizate şi pentru care nimeni nu a ieşit

în stradă.

Conform statisticilor care au apărut în ultima perioadă, peste zece mii de copii din România au

fost victimele unei forme de violenţă, iar 2 300 dintre ei au fost luaţi de urgenţă din familiile unde erau

- 27 -

abuzaţi fizic, emoţional sau chiar sexual. Şi vorbim doar de cazurile ajunse în atenţia autorităţilor în

primele nouă luni ale anului trecut. Mai ales în mediul rural, dar nu numai, mentalitatea cum că „bătaia

e ruptă din rai” încă mai persistă şi mulţi copii suferă, fără ca vreo autoritate să ia vreo măsură.

Personal, consider că bătaia este o oroare. Şi ştiu sigur din discuţii cu psihologi cât de nocivă

poate fi chiar şi o simplă palmă. Mai ştiu că violenţa parentală are şi alte forme, la fel de periculoase:

jigniri, neglijare, abandon, ignorarea nevoilor de bază ale copilului. Toate acestea au urmări.

În România, din totalul de abuzuri raportate până la sfârşitul lunii septembrie 2015, pe primul

loc se află neglijarea, urmată de abuzurile emoţionale şi cele fizice. Violenţa emoţională la care sunt

supuşi copiii nici măcar nu e conştientizată în unele familii. Efectele sunt însă la fel de devastatoare.

Tocmai de aceea cred că toţi părinţii trebuie ajutaţi să înţeleagă mai bine ce se întâmplă, trebuie ajutaţi

să înveţe metode de disciplinare nonviolentă.

De asemenea, trebuie să ieşim din zona tabu atunci când vorbim despre ceea ce înseamnă

stresul parental, de care prea puţin se vorbeşte la noi, tocmai pentru că se spune că un copil trebuie

neapărat să te facă fericit, iar dacă nu te face, este exclusiv vina ta.

Până nu vom reuşi să scăpăm de aceste mentalităţi şi aceste subiecte tabu şi până nu vom reuşi

să aplicăm şi noi regulile statului de drept, nu vom putea rezolva problemele de fond.

Aşadar, înainte să aruncăm piatra asupra altora, eu spun să ne uităm prima dată la ce se

întâmplă în ograda noastră şi ce putem face pentru a schimba situaţia aici, la noi în ţară. Aşa că haideţi,

mai întâi de toate, să încercăm să fim noi părinţi mai buni pentru copiii noştri şi să ne protejăm aşa

cum trebuie toţi copiii din România!


Domnul Gheorghe Saghian:

Declaraţia politică se intitulează „Acordarea primului ajutor”.


Stimaţi colegi,


Una dintre problemele majore din ţara noastră o reprezintă nesiguranţa traficului rutier. În mod

surprinzător, una dintre cauzele deceselor de pe şoselele româneşti este incapacitatea trecătorilor de a

acorda primul ajutor. Statisticile organizaţiei Crucea Roşie Română arată că 50% dintre toate decesele

cauzate de accidente rutiere se produc la doar câteva minute după accident, înainte de sosirea

ambulanţei, în vreme ce 15% dintre decese se produc în primele patru ore după accident.

Iată de ce ar fi necesar ca reîmprospătarea cunoştinţelor despre acordarea primului ajutor să se

facă la fiecare doi ani, aşa încât cei care circulă pe şosele să ştie ce trebuie să facă sau să nu facă în

cazul unui accident.

- 28 -

Este important ca cetăţenii să ştie să acorde primul ajutor, astfel încât persoanele care au

nevoie de ajutor să aibă mai multe şanse de recuperare sau de supravieţuire. Cursurile de prim ajutor

de bază organizate de diverse instituţii sau asociaţii reprezintă un instrument excelent pentru formarea

persoanelor în îngrijirea imediată pentru o persoană care s-a rănit în urma unui accident sau a unei boli.

Aceste cursuri ar trebui integrate în noţiunile predate în sistemul de învăţământ. Chiar dacă nu ne-am

fi aşteptat la asta, primul ajutor este o parte importantă a vieţii de zi cu zi la domiciliu, locul de muncă sau

la joacă. De aceea, fiecare ar trebui să înveţe primul ajutor şi să fie dispus să administreze îngrijire de bază

până la sosirea personalului calificat din cadrul serviciului de ambulanţă. De asemenea, cunoştinţele de

prim ajutor sunt folositoare nu numai pentru situaţiile de urgenţă, ci şi în gestionarea unor leziuni minore la

domiciliu sau la locul de muncă. Referitor la manevrele cele mai importante de prim ajutor, pentru ca o

victimă să poată supravieţui, acestea ar fi resuscitarea cardio-pulmonară şi oprirea hemoragiilor.

Să nu uităm că luarea de măsuri imediate este principiul esenţial în acordarea primului ajutor.

Pentru a fi capabil de recunoaşterea simptomelor şi semnelor de bază ale unui accident, este vital să ai

cunoştinţele necesare pentru a nu face ceva greşit. Iată de ce consider că, în calitatea noastră, ar trebui

să fim un exemplu în acest sens şi să susţinem activităţi pentru sublinierea importanţei acordării

primului ajutor.

Vă mulţumesc.

Cu deosebită stimă, senator Gheorghe Saghian

Domnul Florinel Butnaru:

Declaraţia politică este intitulată „Siguranţa rutieră”.



Stimaţi colegi,

În numeroase privinţe, cadrul legislativ stipulează deja măsuri şi sancţiuni aferente încălcării

unor reguli. Cu toate acestea, se întâmplă adeseori ca multe din aceste reguli să fie încălcate cu bună

ştiinţă, în detrimentul persoanei care comite acea încălcare. Sună puţin paradoxal, veţi spune. Dar este,

de exemplu, cazul persoanelor care vorbesc la telefon în timp ce se află la volanul unui autoturism şi

care nu folosesc numeroasele posibilităţi de a folosi telefonul la volan în siguranţă. Mă refer aici la

dispozitivele de tip handsfree – mâini libere sau căştile bluetooth.

Conform studiilor, cinci secunde reprezintă timpul minim în care atenţia unei persoane se

îndreaptă de la drum către telefon, ceea ce înseamnă că dacă aceasta ar conduce cu 60 km/h ar

parcurge o distanţă egală cu lungimea unui teren de rugby fără să se uite la drum. Aceleaşi studii ne

arată că trimiterea de mesaje în timp ce suntem la volan este echivalentă cu conducerea maşinii în stare

- 29 -

de ebrietate. Practic, când un conducător auto foloseşte telefonul mobil, el îşi pierde concentrarea,

atenţia îi este distrasă şi nu poate ţine amândouă mâinile pe volan.

În România, peste 70 000 de şoferi au fost amendaţi de către poliţişti pentru că vorbeau la

telefon în timp ce conduceau. Deşi nu există foarte multe statistici referitoare la pericolul de a folosi

telefonul mobil în timpul condusului la noi în ţară, multe accidente au loc în acest fel. Sunt foarte

puţine campanii dedicate conştientizării riscului multitasking-ului, îndemnând conducătorii să nu dea

drumul volanului pentru telefonul mobil.

Un alt aspect foarte important şi probabil mai rău decât vorbitul la telefon este scrierea

mesajelor sau a e-mailurilor în timpul condusului. Aceste operaţiuni pot face ca conducătorul auto să

nu observe anumite semne rutiere din timp şi reduc, de asemenea, capacitatea lor de a reacţiona în

cazul în care se întâmplă ceva. Toate acestea se întâmplă deoarece ochii lor sunt axaţi pe ecranul

telefonului mobil. În urma unui studiu realizat în anul 2009, s-a arătat că riscul unui accident de

maşină a crescut de 23 de ori în cazul şoferilor care scriu mesaje în timp ce conduc.

Cum menţionam şi la început, deşi utilizarea telefoanelor mobile în timpul condusului este interzisă

în majoritatea ţărilor şi se sancţionează cu amendă şi puncte de penalizare inclusiv la noi în ţară, mulţi

dintre români preferă să încalce legea şi să pună în pericol atât viaţa lor, cât şi pe cea a pasagerilor.

Consider că este esenţial să ne implicăm activ în conştientizarea acestor probleme şi în

îmbunătăţirea cadrului actual privind sancţiunile aplicate în privinţa unor reguli care, nerespectate, pun

viaţa a numeroase persoane în pericol. Este de datoria noastră să facem tot ce ne stă în putinţă în acest

sens şi sunt ferm convins că putem realiza împreună acţiunile necesare.

Vă mulţumesc.

Domnul Mihai-Viorel Fifor:

Declaraţia politică se intitulează „Pachetul de legi privind achiziţiile publice”.



În şedinţa de ieri, 09.02.2016, am dezbătut şi aprobat în plenul Senatului, cu unanimitate de

voturi, pachetul de legi promovat de Guvernul PSD referitor la Strategia naţională în domeniul

achiziţiilor publice. Este vorba de proiectele de legi privind „achiziţiile publice”, „achiziţiile publice

sectoriale”, „concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”, respectiv „remediile şi căile de atac în

materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de

concesiune şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor”.

Simpla enumerare a acestor proiecte de acte normative este, cred eu, suficientă pentru a

înţelege importanţa lor deosebită privind îmbunătăţirea legislaţiei naţionale în sfera achiziţiilor publice

în termeni de transparenţă, corectitudine, claritate şi simplificare, cu impact potenţial evident în ceea

- 30 -

ce priveşte perspectivele de consolidare a mediului de afaceri şi investiţional în România, în paralel cu

stimularea activităţii agenţilor economici mai mari sau mai mici, inclusiv a sectorului IMM-urilor.

Trebuie subliniat, în acelaşi timp, faptul că adoptarea acestui pachet de legi se înscrie în

demersurile constante şi susţinute ale Parlamentului României şi Senatului, în calitate de primă

Cameră parlamentară sesizată, privind alinierea legislaţiei naţionale la prevederile acquis-ului

comunitar în domeniu, inclusiv în ceea ce priveşte implementarea unor elemente importante din

jurisdicţia Curţii de Justiţie a UE în materia achiziţiilor publice şi a concesiunilor.

Dincolo de detaliile tehnice aferente celor patru legi, este important să remarcăm că adoptarea

pachetului de legi în sfera achiziţiilor publice vine să corijeze o serie de disfuncţionalităţi şi minusuri

evidente care persistau în acest domeniu la nivel naţional, cu referire expresă la: întocmirea de

documentaţii necorespunzătoare; operarea de modificări nelegale în contractele încheiate; impunerea

de cerinţe excesiv de restrictive; exces de suprareglementare şi birocraţie, mai ales pe aspecte

procedurale; aplicarea defectuoasă a unor directive europene. Toate acestea au avut de multe ori drept

consecinţă apariţia unui număr semnificativ de contestaţii, depăşirea termenelor de implementare a

proiectelor şi, nu în ultimul rând, pierderea unor finanţări europene nerambursabile.

În elaborarea pachetului de legi în sfera achiziţiilor publice s-a plecat de la problemele specifice

ţării noastre pe diverse domenii. Apar, astfel, reguli noi, care vor permite statului să ia în considerare şi alte

criterii în afara celui al preţului cel mai scăzut în acordarea unor contracte, cum era cazul până în prezent.

Noile criterii avute în vedere includ aspecte referitoare la: raportul preţ-calitate; costul pe ciclul de viaţă;

condiţiile de livrare şi plată; extinderea serviciilor de consultanţă şi înlocuire post-vânzare; factorii de

mediu sau sociali, inclusiv din perspectiva protecţiei mediului ambiant şi a dezvoltării durabile, cu referire

expresă la utilizarea eficientă a resurselor, reducerea la minimum a deşeurilor şi diminuarea poluării;

folosirea unor utilaje eficiente energetic; promovarea integrării sociale a persoanelor dezavantajate.

Menţionez astfel că, potrivit unui studiu publicat de Institutul pentru Politici Publice, până la

apariţia legii, la achiziţiile din fonduri publice derulate în România prevala în proporţie de 97% preţul

cel mai scăzut ca principal criteriu de atribuire a contractului, iar oferta cea mai avantajoasă din punct

de vedere tehnico-economic lua în calcul 3% din proceduri. Toate acestea au făcut ca, de multe ori,

autorităţile contractante, de teama sancţiunilor, să utilizeze drept criteriu unic preţul cel mai redus din

ofertele primite sau perioada cea mai mică asumată pentru executarea contractului, cu consecinţa unor

lucrări de proastă calitate, care, pe termen lung, s-au dovedit, nu de puţine ori, şi mai costisitoare.

Remarcăm totodată că, în comparaţie cu legislaţia anterioară, graţie noii legislaţii în domeniu,

duratele minime ale procedurilor de atribuire vor fi mai scurte, inclusiv prin obligativitatea utilizării

mijloacelor electronice pe tot parcursul procedurii de atribuire.

- 31 -

În acord cu directivele europene în materie, pachetul de proiecte de legi dedicat achiziţiilor

publice încurajează autorităţile contractante să negocieze cu operatorii economici unii dintre termenii

contractuali, oferind astfel posibilitatea de a realiza achiziţii care să corespundă nevoilor lor. Este

încurajată şi utilizarea achiziţiilor centralizate, având ca rezultat imediat simplificarea procesului de

atribuire, reducerea costurilor de tranzacţionare, profesionalizarea procesului de atribuire a achiziţiilor

publice şi, mai ales, utilizarea eficientă a fondurilor publice.

Un alt aspect reglementat vizează prevenirea neregulilor şi a acţiunilor care pot conduce la

conflicte de interese. În acest sens, proiectul redefineşte conceptul „conflict de interese” în sensul

extinderii spectrului definit de actuala legislaţie, care se rezumă la relaţiile de rudenie sau capital.

Concluzionând, acestea au fost doar câteva din aspectele relevante ale noii legislaţii naţionale

în sfera achiziţiilor publice, care, fapt demn de reţinut, a fost convenită şi agreată cu toţi actorii politici

naţionali relevanţi, inclusiv la nivel parlamentar, şi care se prezintă ca un document coerent, construit

pe principii moderne, pe deplin adaptat contextului european şi internaţional actual.

Îmi exprim încrederea că pachetul de legi dedicat achiziţiilor publice va intra rapid în

dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră parlamentară decizională, astfel încât ţara

noastră să beneficieze, cât mai curând posibil, de o legislaţie modernă şi competitivă în domeniu.

Domnul Laurenţiu Florian Coca:

Declaraţia politică este intitulată „«Un tur, două tururi» sau «Daţi-ne turul doi, ca să câştigăm şi noi»”.

Opinia publică din ţara noastră a fost martora campaniei PNL de la începutul acestui an pe

tema: un tur, două tururi. Deşi publicul manifestă o indiferenţă faţă de tema în discuţie, s-au precipitat

pe la toate televiziunile demnitari ai statului, lideri politici şi analişti de tot felul.

A venit apoi preşedintele, căruia schimbarea legii cu patru luni înainte de data alegerilor i se

pare o idee foarte bună. E cam târziu, domnule preşedinte, vremea dezbaterilor generale a trecut de

mult, la fel cum a trecut şi termenul de promulgare, de trimitere la Parlament sau pentru verificarea

constituţionalităţii. Primul pas s-a făcut – avem legea, fie că ne convine, fie nu. Acum suntem în altă

fază. Nu vă mai luaţi după cei defazaţi, dornici să creeze confuzie şi precedente periculoase. Am ajuns

în punctul în care trebuie să ne pregătim pentru a aplica legea în litera şi spiritul său. Cu alte cuvinte,

să săvârşim lucrul bine făcut.

Deşi s-a tot răzgândit, până la urmă domnul prim-ministru Cioloş s-a decis. Dumnealui spusese

că nu se bagă peste o înţelegere a partidelor votată de Parlament. Apoi ne-a spus că analizează toate

posibilităţile, ca în final să aplice legea aşa cum a adoptat-o Parlamentul şi a promulgat-o Preşedintele.

Sper ca dezbaterile de luni din Camera Deputaţilor să pună capăt acestei discuţii neproductive şi

alăturea de Constituţie. În fond, este treaba partidelor şi a electoratului să-şi aleagă administratorii

comunităţilor conform legii.

- 32 -

Culmea ipocriziei a fost atinsă în această problemă de liderii noului PNL: faptul că în 2008 au

adoptat acelaşi sistem de vot într-un singur tur. Acum, când se aplică aceeaşi regulă, nu le mai place.

Oare în 2008 alegerea într-un singur tur asigura reprezentativitatea aleşilor, iar în 2016 nu?

Ca parlamentari, ştim destul de bine că reprezentativitatea nu o dă numărul tururilor de alegeri,

ci participarea la vot a cetăţenilor care au acest drept. Pot să fie şi trei tururi, dacă oamenii nu ies la

vot, ne mulţumim cu reprezentativitatea rezultată din participarea care a fost.

Apoi, alianţele electorale se fac înainte de alegeri, pentru ca oamenii să ştie cine cu cine se

adună şi să voteze în cunoştinţă de cauză. De fapt, prin cererea celor două tururi, noul PNL vrea să

păcălească partidele mai mici şi electoratul acestora, pentru că nu le cheamă încă de la alcătuirea

listelor ca să le ofere locuri eligibile dinainte, ci abia după turul I, când cei mici şi cu electorat scăzut

nu mai au altceva de făcut decât să voteze candidatul PNL. În acest fel, PNL practică o intimidare la

viitorii presupuşi aliaţi. Dacă ar vrea să-i ajute, atunci i-ar pune în capul listei. Aici stă o altă mostră de

ipocrizie a celor care bocesc pe umerii noilor sau micilor partide şi pe reprezentativitatea primarilor

aleşi. Nu reprezentativitatea îi doare pe domnii şi doamnele de la PNL, ci pericolul unui scor

descalificant pentru partidul lor, ceea ce ar da măsura propriei prestaţii şi oferte politice. În locul

acestei văicăreli, eu invit la o abordare responsabilă a alegerilor de la sfârşitul acestei sesiuni.

Domnul Petru-Alexandru Frătean:

Declaraţia politică se intitulează „Liberalii încalcă Constituţia României prin proiectul legii

prevenţiei”.

Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, conform art. 34 alin. (1) din Constituţia României.

Liberalii însă încalcă flagrant această prevedere prin proiectul legii privind activitatea de prevenţie în

sănătate, o nouă mostră elocventă de încercare a impunerii binelui liberal cu forţa, aşa cum a fost, de

altfel, şi măsura lor de închidere a spitalelor.

Această aşa-numită lege a prevenţiei este, în esenţă, un pretext pentru blocarea accesului

asiguraţilor la tratamentele gratuite din programele naţionale existente şi reorientarea fondurilor către

„promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate” – vorbe mari, însă goale de conţinut. Altfel spus, se

creează contextul utilizării banilor în scopuri vagi, neclare, discreţionare şi abuzive, sub autoritatea

unei instituţii care nu există, dar care trebuie înfiinţată, chiar dacă are aceleaşi atribuţii ca şi Ministrul

Sănătăţii. Iată o nouă oportunitate pentru şefi noi, birocraţie, liste şi softuri, adică un mecanism de

dirijare a banilor publici către interesele celor care au propus-o.

Iniţiatorii acestei legi, liberali, care par că nu se pricep în domeniul sensibil al sănătăţii, în loc

să caute să sancţioneze abaterile din sistem şi să vină cu soluţii, agresează pacientul amendându-l. Este

inadmisibilă ideea că prevenţia în sănătate se face prin amenzi! Nu are suficiente probleme un bolnav?

Îi lipsesc ameninţarea cu amenda şi chiar amenda?

- 33 -

Mai mult, legea este un atentat la dreptul pacientului de a decide în privinţa organismului său şi

propune ca în cazul în care persoana refuză participarea la acţiunile preventive aceasta să suporte

costurile tratamentelor medicale. Nu contravine aceasta dreptului constituţional de ocrotire a sănătăţii?

Nu suntem toţi egali în faţa legii şi a accesului la servicii medicale? Se pare că nu, după opinia

liberalilor, care, spre exemplu, nu fac distincţia dintre situaţiile generate de refuzul vaccinării şi

depistarea tardivă a cancerului, pe care le tratează la fel.

Sper că acest proiect nu va ajunge lege, iar eu personal, ca şi mulţi dintre colegii mei, mă declar

împotriva lui. Însă e bine să ştie şi oamenii ce-i aşteaptă dacă cei care astăzi îşi spun PNL, dar de fapt

sunt PDL, vor ajunge să ne conducă.

Domnul Niculae Bădălău:

Declaraţia politică este intitulată „Stabilitatea legii este mai importantă decât preferinţele

politice conjuncturale”.

Dorinţa PNL din ultima perioadă de a schimba legea alegerilor locale şi opţiunea pentru votul

în două tururi este un subiect introdus artificial pe agenda publică. Nu de puţine ori am asistat la

declaraţii politice din partea liberalilor care se refereau la importanţa stabilităţii legislaţiei. Cu alte

cuvinte, să nu schimbăm legislaţia după capriciile politice sau în funcţie de contextele politice.

Ce doreşte, de fapt, Partidul Naţional Liberal să facă? În primul rând, să modifice legislaţia

înainte nu cu un an faţă de data alegerilor, ci cu doar cinci luni, în ciuda recomandărilor Comisiei de la

Veneţia. Un astfel de gest politic, modificarea legii chiar în pragul alegerilor, ar duce la un precedent

periculos pentru democraţia din România. Pe de altă parte, modificarea legii ar bulversa şi alte

instituţii şi chiar procesul preelectoral. Să nu uităm că Autoritatea Electorală Permanentă chiar a pus în

dezbatere publică calendarul activităţilor preelectorale. Merită oare să dăm peste cap întregul sistem

instituţional doar pentru a satisface un capriciu politic? Eu cred că nu.

Viaţa politică în România şi mai ales legislaţia nu trebuie să se învârtă după preferinţele unui

anumit partid, care a votat chiar el în Comisia pentru Cod electoral legea pe care astăzi o reneagă.

Acum un an Parlamentul a înfiinţat Comisia pentru Cod electoral tocmai pentru a modifica legile

electorale. Scopul a fost tocmai adoptarea prin consens politic a unei legislaţii care să nu mai fie

contestată de la un ciclu electoral la altul, stabilitatea sistemului electoral fiind crucială într-o

democraţie.

Un alt argument al acestora este că primarul ales într-un singur tur nu are legitimitate şi nici nu

este reprezentativ pentru comunitate. Oare nu este acesta un argument în defavoarea tuturor primarilor

PNL aleşi într-un singur tur? Nu sunt toţi în aceeaşi situaţie, fără legitimitate şi nereprezentativi?

Şi, până la urmă, putem judeca la rece şi fără patimă, punând următoarea întrebare: oare dacă

un primar a făcut treabă bună în comunitatea lui, atunci nu va ieşi acesta primar şi dintr-un tur, şi din

- 34 -

două? Asta este realitatea şi nu o poate schimba nimeni, nici dacă introducem, să spunem, trei tururi.

Primarii performanţi îşi vor recâştiga mandatul indiferent câte tururi prevede legea. Cine nu şi-a făcut

treaba în comunitatea pe care o administrează va fi sancţionat oricum de către electorat.

Preocuparea liberalilor nu este serioasă şi nici nu poate fi considerată un demers constructiv şi

în interesul cetăţeanului, ci poate doar în interesul lor politic, deşi şi aici este discutabil. Stabilitatea

legislativă trebuie să fie mai importantă decât orice capriciu politic sau interes politic.

Sperăm totuşi să nu ajungem în pragul alegerilor parlamentare şi să constatăm că PNL va dori

şi modificarea alegerilor parlamentare. Desigur, la modul în care se comportă astăzi liberalii, nu ar fi

exclus, însă ar fi o totală lipsă de seriozitate şi responsabilitate faţă de sistemul de legi şi faţă de

cetăţean, care va ajunge să nu mai înţeleagă cum trebuie să voteze şi de câte ori pentru un candidat.

Domnul Neculai Bereanu:

Declaraţia politică se intitulează „Deciziile miniştrilor tehnocraţi afectează economia judeţului

Suceava”.


Stimaţi colegi,

Doresc să aduc în atenţia dumneavoastră un aspect ce ţine de anumite decizii ale miniştrilor

tehnocraţi, acestea aducând prejudicii grave judeţului Suceava.

Pentru o informare corectă, ţin să precizez că o bună parte din economia acestui judeţ este

bazată pe agricultură, creşterea animalelor, exploatarea şi prelucrarea masei lemnoase şi exploatarea

resurselor miniere.

În aceste condiţii, doresc să vă informez că:

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi în Agricultură, a întârziat

nejustificat de mult plata subvenţiilor către fermieri. Acest lucru face ca fermierii să nu mai poată

continua activitatea sau chiar să o închidă. În plus, odată cu eliminarea cotei de lapte, fermierii din

Bucovina şi judeţul Suceava se confruntă cu o situaţie dificilă în ceea ce înseamnă valorificarea

producţiei de lapte.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu reuşeşte să deblocheze boicotul dintre RNP –

Regia Naţională a Pădurilor şi agenţii economici care exploatează şi prelucrează masa lemnoasă. Prin

acest boicot sunt afectate câteva mii de locuri de muncă şi se aduc grave prejudicii financiare Direcţiei

Silvice Suceava. Un alt aspect îl reprezintă situaţia gravă din industria mobilei, care, din cauza acestui

blocaj, rămâne fără stocuri de masă lemnoasă şi există posibilitatea neonorării contractelor, inclusiv a

celor de export.

Ministerul Energiei pune în discuţie închiderea singurei exploatări miniere de uraniu din ţară

(mina din comuna Crucea). Această decizie, dacă este dusă la bun sfârşit, va produce pierderea unui

- 35 -

număr de peste 700 de locuri de muncă şi pierderi financiare pentru bugetele locale ale comunelor

Crucea, Ostra, Broşteni, Stulpicani, afectând o zonă importantă a judeţului Suceava, care se bazează

foarte mult pe această ramură industrială. Anul trecut au existat convulsii sociale la mina de la Crucea,

care au fost aplanate prin intervenţia ministerului de resort, însă o eventuală închidere a exploatării va

conduce la deprofesionalizarea angajaţilor din sistem şi la o mai dificilă deschidere a unor noi

perimetre în zona adiacentă comunei Crucea.

În aceste condiţii, solicit primului ministru şi Guvernului ca în prima şedinţă de guvernare să

pună în discuţie toate cele menţionate mai sus şi să găsească soluţii pentru rezolvarea lor.

Domnul Dragoş Luchian:

Declaraţia politică se intitulează „Când puterea devine o obsesie”.



Declaraţia mea politică de astăzi are în vedere ultimele evoluţii de pe scena politică centrală şi

locală. Mă refer aici la schimbul de generaţii, la faptul că anumiţi politicieni, obişnuiţi cu jocul puterii,

nu înţeleg momentul retragerii de pe scena publică. Recent am văzut şi auzit cazuri de aleşi locali care,

după ce au primit condamnări – nu comentez dacă acele infracţiuni au fost reale sau doar un joc de

circumstanţe –, cu suspendare sau executare, consideră că trebuie să continue mai departe să conducă

acele comunităţi locale. În dorinţa de a păstra controlul serviciilor publice, a gestionării afacerilor

comunităţii, acei aleşi nu înţeleg că timpul lor a trecut.

La fel se întâmplă şi la nivel parlamentar, dar aici decizia centrală a formaţiunii politice din

care fac parte veşnicii aleşi este prioritară şi fiecare partid îşi asumă riscurile electorale în funcţie de

oamenii promovaţi.

În schimb, la nivelul administraţiei locale, aleşii pierd contactul cu realitatea publică şi se

considera „unşi” pe viaţă şi astfel apar acei „baroni” mediatizaţi de presa centrală şi locală.

Aceşti reprezentanţi ai comunităţii – fie că se numesc primari, consilieri locali, preşedinţi de consilii

judeţene –, după privilegiul de a avea un număr de mandate, uită cum e să fii simplu om. Cultul

personalităţii devine un microb, iar orice realizare minoră sau majoră la nivelul localităţii sau judeţului pe

care l-au condus ani de zile reprezintă „împlinirea” unui vis de „secole” pentru locuitorii acelei zone. Sunt

un pic ironic şi polemic, dar aceasta se pare că este realitatea văzută de unii aleşi locali, care tratează

superficial defectele sau proiectele nerealizate nu într-un mandat, ci în două sau mai multe.

Chiar dacă justiţia le-a dat o lecţie, o „palmă instituţională” privind modul în care au gestionat

politicile publice locale, unii dintre aceşti „baroni” nu au învăţat că e cazul să facă o pauză de putere…

Ei consideră că totul li se cuvine, neobişnuindu-se cu ideea că trebuie să redevină ce au fost înainte de

a fi reprezentanţii colectivităţilor locale.

- 36 -

E greu să o iei de la capăt, mai ales când ani de zile te-ai învăţat cu şofer personal, cu şefă de

cabinet, cu director de cabinet care să-ţi ţină evidenţa întâlnirilor, cu o serie de consilieri personali care

să-ţi satisfacă capriciile profesionale sau personale, cu un întreg aparat funcţionăresc care execută fără

să comenteze orice decizie a marelui „baron” local. Din păcate, ce nu s-a înţeles este că o decizie

presupune şi asumare, iar asumarea reprezintă şi riscuri… iar riscurile pot conduce şi la fapte penale,

dacă ele depăşesc limita legii atunci când sunt aplicate. În acest sens, aleşii noştri locali, obişnuiţi cu

jocurile puterii, s-au crezut nişte semizei, mai ales că mulţi dintre ei conduceau şi organizaţiile politice

locale din care făceau parte. Astfel, controlul instituţional devenea perfect… perfect în accepţiunea lor.

În viziunea opiniei publice, de fapt, era vorba de un autoritarism local, care, mai devreme sau mai

târziu, se va prăbuşi.

Stimaţi colegi senatori,

Am dorit, prin cele declarate, să prezint o situaţie de fapt care ne afectează pe toţi, indiferent de

culoarea politică de care aparţinem, şi care afectează comunităţile locale în momentul când se doreşte a

fi promovaţi noi candidaţi, care pot reprezenta o alternativă reală la ce a fost la nivelul administraţiei

publice din aceea localitate până acum.

Din păcate, dorinţa vechilor lideri de a fi în continuare în centrul atenţiei opiniei publice şi de a

nu ceda benevol „frâiele” puterii, considerându-se încă capabili de a gestiona afacerile publice – cu

toate riscurile de a bloca dezvoltarea comunităţii de care aparţin –, reprezintă o tragedie politică, o

obsesie a unor oameni care trebuie „ajutaţi” sau, mai bine zis, „vindecaţi” de drogul puterii, drog care

este efemer şi pentru care justiţia oferă doar un „antidot” temporar. Dar dacă puterea, în speţă cea

locală, devine o obsesie, să ne ferească Dumnezeu de efectele malignizării ei… iar „intervenţia

chirurgicală”, cu doctorii anticorupţie sau de la parchete, poate lăsa cicatrice pentru toţi.


Gândiţi-vă la efectele unor astfel de operaţii „medicale” când lăsăm acest gen de „cancer” să se

împrăştie.

Vă mulţumesc.

Domnul Emil-Marius Paşcan:

Declaraţia politică este intitulată „Minoritatea va domina majoritatea în originala democraţie

românească”.


Distinşi colegi,

Susţin categoric un principiu pe care îl consider fundamental pentru orice democraţie: alegerea

prin scrutine electorale pentru funcţiile de primar, preşedinte al consiliului judeţean şi toate funcţiile de

demnitate publică să se facă cu majoritatea de jumătate plus unu a voturilor exprimate, din rândul celor

- 37 -

cu drept de vot. De altfel, preşedintele României este ales cu 50% plus unu din votul cetăţenilor, ca şi

preşedinţii de partide politice; la fel se votează în consiliile locale şi în consiliile judeţene, unde

majorităţile decid. Chiar şi Guvernul, la învestire, are nevoie de majoritatea voturilor parlamentarilor,

deci principiul majorităţii este un principiu democratic inechivoc.

De ce oare Liviu Dragnea şi PSD se împotrivesc cu disperare şi caută alianţe politice, astfel încât la

alegerile locale din acest an să evite cu orice preţ majoritatea prin votul în două tururi de scrutin?! Cu alte

cuvinte, PSD susţine că minoritatea trebuie să decidă în locul majorităţii. Ne aflăm în tărâmul absurdului,

câtă vreme acelaşi PSD, în 2011, susţinea cu vehemenţă ideea celor două tururi de scrutin pentru alegerea

primarilor. Ba, mai mult, preşedintele Liviu Dragnea susţine şi azi ideea celor două tururi de scrutin pentru

alegerea primarilor, dar, culmea, să nu se aplice la alegerile locale din 2016.

Cu alte cuvinte, PSD încearcă să-şi menţină cu înverşunare avantajul electoral, uzitând de

şantaj şi ameninţări la adresa Guvernului şi militând împotriva solicitărilor legitime din societate. De

fapt, PSD nu susţine un principiu, ci un interes electoral, în dauna dreptului cetăţenilor de a decide,

printr-o majoritate, dacă primarul pe care îl aleg este potrivit sau nu să reprezinte cel mai bine

interesele comunităţii lor. Liviu Dragnea omite tocmai opinia societăţii, care a reclamat un alt tip de

politică, racordată la interesul public, şi uită promisiunea cu care PSD a îmbrobodit anterior

electoratul, anume „dreptate, până la capăt”! Alegerile într-un singur tur ţin aleşii departe de cetăţeni.

Liviu Dragnea se teme de majoritate şi impune PSD aceeaşi mentalitate de baron roşu, care

vrea să domine o comunitate locală împotriva voinţei acelei comunităţi. PSD vrea ca majoritatea să se

supună unei minorităţi, împotriva oricărei norme morale şi etice. PSD evită cu obstinaţie să răspundă

public, pe fond, problemei de legitimitate în cazul alegerilor locale: este corect ca o minoritate să

decidă în numele unei majorităţi primarul unei comunităţi?

De altfel, nu putem să uităm că socialiştii au blocat anterior votul în diaspora şi au promulgat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014, cu ocazia alegerilor prezidenţiale (iniţiată de

Dragnea), pentru a permite traseismul politic. Acelaşi PSD a blocat alegerile parţiale, iar Guvernul a

fost condamnat în instanţă. PSD foloseşte acum şantajul şi ameninţarea pentru a restrânge dreptul

alegătorilor de a decide la alegerile locale.

Alegerile într-un singur tur pentru primari au avut loc o singură dată în România, în 2012.

Atunci USL avea o cotă politică relativ uniformă de peste 50%, câştigând primari cu o majoritate de

peste jumătate plus unu. Acum baronii socialişti doresc să-şi conserve acest rezultat pe care l-au

obţinut prin demagogie şi minciună.

Exemplul Franţei în acest sens este cel mai elocvent din ultima perioadă şi provine dintr-o zonă

a Europei cu tradiţie democratică. Şansa împiedicării extremismului a fost dată tocmai de formula

celor două tururi de scrutin la locale.

- 38 -

Astăzi vorbim de o alianţă nedreaptă, configurată prin nevrednice protocoale în jurul PSD, din

care fac parte UNPR şi ALDE, toate formaţiunile politice susţinând cu cinism că nu sunt împotriva a

două tururi de scrutin, dar să nu se aplice acum! Năravul de a parazita democraţia ţine împreunată

această alianţă, care foloseşte alegerile doar ca pe un mijloc pentru acapararea puterii şi face abstracţie

de condiţia obţinerii legitimităţii date de vot. Cu această alianţă rezonează oportunist şi UDMR.

Uniunea vrea vot într-un singur tur de scrutin fiindcă astfel, la anterioarele alegeri locale, a reuşit să

dobândească primari chiar şi acolo unde minoritatea maghiară reprezenta doar 20 la sută din ponderea

comunităţii.

Astfel, minoritatea va domina în continuare majoritatea, în originala democraţie românească, în

dispreţul politicianist, roşu şi socialist, al statului de drept şi în detrimentul interesului cetăţeanului,

care s-ar cuveni să fie suveran. Teoretic…


Domnul Marius-Petre Nicoară:

Declaraţia politică se intitulează „Jocul ascuns al PSD-ului privind propunerile liberale”.



Am dorit să încep această sesiune parlamentară cu o declaraţie politică legată de jocul pervers

al PSD-ului de a găsi vinovaţi pentru problemele societăţii, fie că este vorba de veniturile cetăţenilor,

de pacienţii cu boli netratate în sistemul medical, de birocraţia şi corupţia din administraţia publică.

Astfel, principalul vinovat identificat de social-democraţi este nimeni altul decât Partidul Naţional

Liberal. Mai ales că noi, liberalii, ne-am asumat două obiective în această sesiune, şi anume:

modificarea legislaţiei pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi organizarea şi asigurarea

asistenţei medicale preventive din România.

Se pare că PSD-ul nu este interesat de reformarea instituţională şi, chiar dacă cele două

propuneri pot să aibă şi efecte negative pentru clasa politică, ele ar reprezenta un pas înainte pentru

societatea românească. Eficacitatea celor două acte normative deranjează PSD-ul, mai ales că există un

interes electoral neschimbat în ultimii 25 de ani: păstrarea frâielor puterii sub un control monopolitic.

Se pune întrebarea: de ce este speriat PSD-ul de legea prevenţiei şi de alegerea primarilor în două

tururi de scrutin? Răspunsul e simplu: acest partid nu a învăţat să se adapteze electoratul român şi nici nu

doreşte să se reformeze în condiţiile în care poate să ţină sub control 30-35% din populaţia României; mă

refer în special la cei aflaţi la limita sărăciei sau care trăiesc din asistenţa socială oferită de stat.

Atât timp cât liderii social-democraţi nu acceptă măsuri de schimbare la nivelul instituţiilor

publice româneşti, orice declaraţii populiste, demagogice privind interesul cetăţenilor sunt fără sens…

sau, vorba lui Titu Maiorescu, terorii „ale formei fără fond”.

- 39 -

Vă mulţumesc.

Domnul Dumitru Oprea:

Declaraţia politică este intitulată „Măsurile împotriva virusului Zika trebuie făcute publice de

Ministerul Sănătăţii”.

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Stimaţi invitaţi,

Dacă până acum câteva săptămâni ştirile despre ameninţarea virusului Zika vizau doar zonele

din America de Sud, noile comunicate emise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ar trebui să

ne dea şi nouă de gândit. Directorul general al organizaţiei atrăgea atenţia asupra răspândirii rapide a

virusului, procesul fiind agravat de lipsa vaccinurilor, a unor metode precise de diagnosticare şi de

imunitatea naturală scăzută a populaţiei faţă de acest virus. Potrivit OMS, nici Europa nu este la

adăpost, pentru că ameninţarea creşte odată cu încălzirea vremii. Ca urmare, recomandarea OMS este

ca statele europene să înceapă informarea şi pregătirea populaţiei pentru prevenirea infectării.

În România, deocamdată aceste evenimente par că nu prezintă un interes deosebit în rândul

responsabililor din sănătate. Am avut doar o reacţie publică din partea Societăţii Române de

Microbiologie, potrivit căreia pericolul este evident doar la persoanele care se deplasează în zona sud-

americană. O atitudine similară a avut-o şi Ministerul Afacerilor Externe, prin avertizarea de călătorie

în ţările afectate. Deocamdată Ministerul Sănătăţii nu a reacţionat public la această problemă, ca de

altfel nici la gripa porcină, ce face zeci de victime în Ucraina, iar acum se manifestă şi în România.

Nu ne dorim crearea stărilor de panică printr-un ton alarmist. Însă lipsa atenţiei faţă de un

subiect atât de serios ar trebui să ne preocupe. Este suficient să ne reamintim reacţia total neinspirată a

autorităţilor române când a apărut faimoasa gripă aviară. Ignorarea ameninţării s-a transformat brusc

într-o precipitare generală, panicardă, pe care sperăm să nu o experimentăm din nou. Aşadar, cerem o

reacţie raţională şi competentă a reprezentanţilor din sănătate, prin care populaţia să afle măsurile luate

de autorităţi pentru prevenirea ameninţărilor virusului Zika şi ale gripei porcine.

Vă mulţumesc.

Domnul Nelu Tătaru:

Declaraţia politică se intitulează „Sănătatea, pe avarie”.

La nivelul judeţului sunt peste 7 000 de bolnavi de cancer, în 2015 fiind descoperite, în urma

controalelor medicale, 1 100 de noi cazuri. Tratamentul tuturor acestor pacienţi depinde de semnătura

medicului oncolog, medicamentele oferite pacienţilor prin programul naţional de profil neputând fi

administrate fără aceasta. Sunt câteva săptămâni bune de când Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a

rămas fără singurul medic oncolog. Această unitate se confruntă cu un deficit semnificativ de personal,

- 40 -

specialităţile medicină internă, urgenţe, radiologie şi oncologie funcţionând pe avarii din cauza

personalului insuficient. Rămânând fără medicul specialist, activitatea Secţiei de oncologie a fost

suspendată şi nu s-a reluat nici în prezent.

Secţia a funcţionat mult timp cu un singur medic, fiind astfel extrem de vulnerabilă, întrucât ar

fi rămas complet descoperită dacă medicul demisiona, ceea ce s-a şi întâmplat. S-a căutat medic

specialist în alt oraş din zonă, dar nimeni nu a fost dispus să vină la Vaslui, nici măcar temporar. Acum

se speră ca salvarea să vină de peste Prut, managerul spitalului iniţiind discuţii cu medici oncologi din

Republica Moldova. Singura soluţie găsită până acum a fost transportarea pacienţilor în stare mai

gravă la Institutul Oncologic de la Iaşi. În acest sens, a fost pus la dispoziţia pacienţilor şi

aparţinătorilor un microbuz, însă locurile sunt limitate (maximum 19!) şi dacă vor să prindă un loc

trebuie să se programeze în prealabil. Această situaţie trebuia să fie una temporară, dar iată că se

prelungeşte destul de mult; nici în prezent Secţia de oncologie nu s-a redeschis. Această situaţie este

inacceptabilă, extrem de incomodă şi chiar periculoasă pentru pacienţi. Pe lângă faptul că orice

întrerupere a tratamentului le poate pune viaţa în pericol, acum sunt expuşi şi pericolului accidentelor

rutiere. Mai mult, în starea lor fragilă, călătoria cu microbuzul le face şi mai mult rău.

Anual, aproximativ 100 de asistenţi medicali pleacă din spitalele din judeţ şi se reorientează

către străinătate. Pe lângă proaspeţii absolvenţi, pleacă şi asistenţi cu experienţă, ceea ce este o

pierdere foarte mare pentru spitale. Şi mai grav este că pleacă şi medicii, ori în străinătate, ori în

sistemul privat, pentru condiţii de muncă mai bune şi salarii mai mari. Sunt încercări pentru a păstra

medicii în ţară şi în sistemul public, chiar şi în judeţ au fost achiziţionate locuinţe de serviciu pentru

medici, dar iată că nu este suficient.

De peste 20 de ani reformăm sistemul de sănătate. S-au făcut paşi importanţi, acest lucru nu

poate fi contestat, dar sunt, în continuare, multe lucruri de pus la punct. Sănătatea populaţiei şi

aducerea serviciilor medicale la standarde UE trebuie să fie o prioritate pentru orice guvern, fie el de

stânga, de dreapta sau tehnocrat.

Domnul Alin-Păunel Tişe:

Declaraţia politică este intitulată „Argumentele, înaintea politicianismului”.

Distinşi colegi,

Vedem adesea că proiectele, chiar şi cele bune, propuse de unii dintre noi sunt respinse de

opinia publică, fie că vorbim de vectorii din presă, fie direct de către populaţie, doar în urma unei

analize sumare.

Aceasta ne demonstrează clar că aveam de-a face cu două cauze: pe de o parte, normarea mult

prea abundentă prin ordonanţe de urgenţă, dar şi lipsa exerciţiului democratic al dezbaterilor publice,

al unora reale, unde publicul sau reprezentanţii ONG-urilor de profil să fie nu doar ascultate, dar, dacă

- 41 -

argumentele sunt adecvate, să poată influenţa transformarea proiectelor şi a programelor; pe de altă

parte, pentru că s-a creat şi menţinut suspiciunea că absolut toate propunerile politicienilor au la bază

interese fie personale, fie ascunse.

Pentru ambele, suntem cu toţii de vină, dar mai ales politica ultimilor ani de a bloca dezbaterile,

de a promova pe ordinea de zi numai ce era pe placul Guvernului sau de a respinge în masă

propunerile doar pentru că erau venite de la opoziţie, indiferent de conţinutul acestora.

Din păcate, aceasta demonstrează, dacă mai era nevoie, gradul de denigrare şi de neîncredere

alocat instituţiei care ar trebui să fie, nu doar constituţional, ci şi real, „organul reprezentativ suprem al

poporului”.

Singura rezolvare a acestei situaţii se regăseşte tot la noi. Trebuie să ne aplecăm, atât în

comisii, cât şi în plen, în mod real şi argumentat asupra problematicilor supuse dezbaterii. Trebuie să

renunţăm la războaiele orgoliilor sau politicianiste şi să lăsăm argumentele să influenţeze dezbaterile şi

ordinele de zi.

Doar aşa Parlamentul îşi va recăpăta credibilitatea publică.

Domnul Traian-Constantin Igaş:

Declaraţia politică se intitulează „Avem nevoie de un nou viitor pentru pădurile din România”.

Stimaţi colegi,

Versurile lui Vasile Militaru sintetizează foarte bine strigătul României de astăzi în ceea ce

priveşte defrişările masive din ţara noastră: „Pădurea e izvor de viaţă/Şi-n ea strămoşii-au mers

mereu/Ca-ntr-o biserică măreaţă,/În care cântă Dumnezeu!”

Presa din România empatizează cu acest strigăt la fel de bine, deşi nu în versuri. Presa

internaţională trage acelaşi semnal de alarmă. Titlurile sutelor, miilor de articole referitoare la

defrişările ilegale sunt foarte clare şi directe: „Peste 60 de defrişări ilegale în fiecare zi, în România”,

„COD ROŞU în pădurile din România”, „Trei hectare de pădure dispar în fiecare oră în România”,

„Sângerează cele mai frumoase păduri din Europa”, „Scandalul defrişărilor ilegale din România a

depăşit graniţele ţării”.

Stimaţi colegi,

În secolul al XIX-lea, suprafaţa împădurită a provinciilor istorice româneşti era de 8,5 milioane

de hectare şi reprezenta 36% din teritoriul lor. În prezent, suprafaţa fondului forestier a ajuns la 6,35

milioane de hectare. Defrişarea pădurilor a contribuit la degradarea solurilor, la creşterea aridităţii

climatului, la intensificarea vitezei vânturilor şi la apariţia inundaţiilor catastrofale. Pădurea reprezintă

factorul determinant în menţinerea echilibrului ecologic, climatic şi hidric.

Cele mai frumoase păduri din Europa, aşa cum sunt intitulate pădurile din România în presa

străină, au intrat în atenţia instituţiilor europene. Comisia Europeană este pregătită să ia măsuri în ceea

- 42 -

ce priveşte situaţia alarmantă a tăierilor din România. Comisia atrage atenţia autorităţilor române să

respecte legislaţia europeană. Reprezentanţii europeni au atras atenţia Guvernului României că nu mai

poate „mângâia” corupţia şi mafia pădurilor, ci trebuie să încheie această epocă.

Instituţiile statului român au reacţionat prompt, Guvernul a instaurat cod roşu în pădurile din 27

de judeţe din România. Ministrul mediului a declarat oficial faptul că aproximativ 8,8 milioane de

metri cubi de lemn dispar anual din pădurile României în urma tăierilor ilegale. Este de apreciat efortul

Guvernului, care a înfiinţat Garda Forestieră pentru a apăra pădurile. Această nouă instituţie presupune

noi angajări, 550 de inspectori. Este un efort financiar al statului român care trebuie evidenţiat.

Însă trebuie să avem în vedere faptul că o astfel de problemă îşi găseşte rezolvarea doar prin

măsuri drastice. Vedem că în alte state Parlamentul adoptă legi prin care se interzice tăierea copacilor

în scop industrial, pentru o perioadă de 10 ani. Fiecare naţiune alege felul în care luptă împotriva

defrişărilor ilegale, dar trebuie să reacţioneze prompt şi constant pentru a eradica un fenomen care se

perpetuează de zeci de ani.

Stimaţi colegi,

Partidul Naţional Liberal a iniţiat o lege prin care defrişările ilegale mai mari de un hectar sunt

considerate oficial vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale. Noile prevederi vin în condiţiile în

care România pierde 3 hectare de pădure pe oră, 62 de cazuri de tăieri ilegale înregistrându-se în

fiecare zi, potrivit ultimului raport Greenpeace. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în 9 ianuarie

această lege.

Fenomenul este unul sistemic, nu putem lupta cu el cu pauze, pentru că se reface, se

regenerează sub noi forme. Instituţiile statului cu atribuţii directe în acest domeniu luptă de ani de zile,

mai bine sau mai rău, cu acest fenomen. Dar să nu uităm că este şi de datoria noastră, a legiuitorilor, să

găsim soluţii, să le promovăm şi să le votăm cu largă majoritate! Avem nevoie de un nou viitor pentru

pădurile din România!

Vă mulţumesc.

Domnul Găvrilă Ghilea:

Declaraţia politică este intitulată „Unde a mers mia, merge şi suta!”.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

La finele anului trecut, operaţiunea de reciclare „in situ” a covorului asfaltic pe o lungime de

47 de kilometri ai DN76, care leagă Oradea de Beiuş, a fost finalizată, iar schimbarea soluţiei tehnice,

după rezilierea contractului cu antreprenorii, a fost prezentată de oficiali ai Companiei Naţionale de

Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România ca un veritabil succes.

- 43 -

Cu toate acestea, în primele zile ale anului 2016, presa locală din judeţul Bihor a relatat faptul

că Inspectoratul de Stat în Construcţii a sesizat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea demersul

CNADNR de a încadra reciclarea covorului asfaltic în categoria reparaţiilor şi întreţinerilor curente,

pentru a fi exonerată de obligativitatea obţinerii autorizaţiei de construcţie şi de atestare a calităţii

lucrărilor.

Mai mult, organele de cercetare penală vor trebui să ceară explicaţii conducerii CNADNR şi pentru

denunţarea subită a Contractului 5R14, Reabilitare DN76, Beiuş – Oradea km 133+660 – km 184+390,

finanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională şi Guvernul României cu 161 037 987,16 lei fără

TVA şi cheltuirea din surse proprii a peste 40 de milioane de lei pentru reciclarea „in situ”.

Raportând valoarea finanţării europene – care nu a mai fost accesată – la suma alocată din

bugetul propriu pentru implementarea unei noi soluţii tehnice, rezultă că reabilitarea celor 47 de

kilometri care despart Oradea de Beiuş a creat un deficit CNADNR de peste 200 de milioane de lei,

adică circa un milion de euro pentru fiecare kilometru de asfalt reciclat.

În condiţiile în care lucrările s-au efectuat „pe repede înainte”, fără obţinerea autorizaţiei de

construcţie şi a documentelor de atestare a calităţii lucrărilor, nici nu-i de mirare că, la doar câteva

săptămâni de la darea în folosinţă, mai multe crăpături şi-au făcut apariţia pe carosabil, ca urmare a

ciclurilor de îngheţ-dezgheţ din această iarnă.

Reprezentanţii CNADNR au ridicat din umeri, dând vina pe permeabilitatea carosabilului în

absenţa stratului de uzură, a cărui turnare a fost amânată pentru primăvara acestui an.

Tot atunci vor fi realizate şi lucrările întrerupte şi nefinalizate în cadrul contractului de

reabilitare, care presupun, printre altele, consolidarea terasamentului, a podurilor, podeţelor şi zidurilor

de sprijin, bugetate, tot din surse proprii, cu aproape 9 milioane de lei.

Vorba aceea: „Unde a mers mia, merge şi suta!”

Vă mulţumesc.

Domnul Haralambie Vochiţoiu:

Declaraţia politică se intitulează „Planul naţional de control al cancerului”.


Stimaţi colegi,

Săptămâna precedentă s-a marcat şi în ţara noastră, la 4 februarie, Ziua Luptei împotriva

Cancerului, în urma adoptării de către Parlamentul României a iniţiativei UNPR privind instituirea

acestei zile, devenită Legea nr. 274/2015. Această zi este parte a campaniei mondiale în lupta

împotriva afecţiunilor de natură oncologică, potrivit Cartei de la Paris adoptate la Summitul mondial

împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000. În documentul amintit s-a

- 44 -

consemnat necesitatea unei alianţe puternice între cercetători, profesionişti din domeniul sănătăţii,

pacienţi, guverne, parteneri din industrie şi mass-media în lupta împotriva cancerului.

În ţara noastră, problematica ridicată de aceste boli cumplite, cu care sunt diagnosticate anual peste

80 000 de persoane şi care curmă viaţa a peste 50 000 de oameni, este de cea mai înaltă gravitate. Aşa cum

ştiţi foarte bine, dramele trăite de oamenii care primesc crâncenul diagnostic sunt greu de reprodus.

O doamnă îmi transmitea săptămâna precedentă următoarele gânduri: „În urmă cu un an şi ceva

am fost şi eu diagnosticată cu cancer. (…) Cel mai mult mă sperie nu că boala o să mă învingă (…),

mă sperie gândul de a-mi lăsa copiii singuri în viaţă. (…) Sper măcar să-şi termine facultatea şi să-şi

găsească un serviciu, fiecare să aibă din ce să se întreţină în mod decent şi respectuos (…), să nu

rămână fără mijloace de întreţinere. Cancerul este o boală alături de care niciodată nu eşti sigur de ziua

de mâine (…), este un sentiment pe care nu pot să-l descriu în cuvinte. (…) Sper să înving boala ca

măcar să-mi văd copiii la casele lor şi cu un serviciu stabil. (…) Nu ştiu, viaţa decide. (…) Sper să

înving cancerul şi să-mi vad copiii fericiţi.”

Sunt convins, doamnelor şi domnilor senatori, că lipsurile sistemului sanitar în această privinţă,

cât şi importanţa prevenţiei şi a informării corecte cu privire la factorii de risc sunt bine cunoscute.

Ştim că mortalitatea este mai ridicată în România cu aprox. 15-16% faţă de media Uniunii Europene

din cauza depistării tardive a maladiei. Cetăţenii nu se supun controalelor regulate şi în multe cazuri

amână sfătuirea cu medicul până în momentul în care nu mai pot suporta simptomele.

Aşa cum ştiţi, diagnosticarea timpurie şi asigurarea continuităţii îngrijirii sunt determinante în

abordarea acestor boli. O informare corespunzătoare asupra semnelor şi simptomelor de avertizare

pentru mai multe tipuri de cancer poate face diferenţa între viaţă şi moarte, iar beneficiile depistării la

timp sunt incontestabile. Făcând trimitere la rata de supravieţuire la cinci ani de la diagnosticare a

bolnavilor de cancer, observăm că România este sub media Uniunii Europene, având drept cauză

depistarea bolii în faze avansate, în absenţa programelor de prevenire, descoperire şi diagnosticare a

bolii în faze incipiente.

În aceste condiţii, apreciem că se impune pregătirea în regim accelerat a Planului naţional de

control al cancerului, care să urmărească promovarea unui stil de viaţă sănătos, combaterea factorilor

de risc, măsuri de prevenire primară prin politici de vaccinare împotriva hepatitelor cronice şi a

infecţiilor sângelui, screeningul cancerului de col uterin, controlul calităţii diagnosticului, tratamentul

multimodal.

Totodată, considerăm că perfectarea registrelor de cancer care operează în prezent, în

conformitate cu prevederile europene în materie, cât şi îmbunătăţirea organizării şi finanţării

sistemului pot conduce la o incidenţă scăzută a apariţiei bolilor de natură oncogenă cu aproximativ 1/3,

cât şi tratarea mai eficientă şi vindecarea multor tipuri de cancer.

- 45 -

Considerăm, de asemenea, că este necesară elaborarea de materiale informative actualizate cu

privire la prevenţia cancerului care să fie distribuite de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu societatea

civilă, Ministerul Educaţiei şi alte instituţii publice, inclusiv vizavi de expunerea la diverse riscuri prin

alimentaţie, mediul nesănătos sau absenţa activităţilor sportive.


Domnul Sebastian Grapă:

Declaraţia politică este intitulată „Încălcarea dreptului de proprietate de către companii

petroliere, cu ocazia desfăşurării activităţilor de prospecţiuni seismice”.

Începând cu primăvara anului 2014, în mai multe localităţi din judeţul Timiş – Cenad, Teremia

Mare, Beba Veche, Dudeştii Vechi – proprietarii de terenuri agricole au fost notificaţi că pe parcelele

pe care le deţin urmau să se desfăşoare activităţi de prospecţiuni seismice. Aceste operaţiuni au fost

anunţate de către compania petrolieră sârbă NIS Petrol, controlată de grupul rus Gazprom, devenită

titulara unor acorduri de concesiune petrolieră pentru mai multe perimetre din această zonă.

Prin aceste notificări, efectuate direct de către NIS Petrol sau de către intermediarii acesteia,

Geolink S.R.L., compania petrolieră a anunţat proprietarii de terenuri agricole din zonă că pe

pământurile lor se vor desfăşura activităţi de prospecţiune seismică, comunicându-le totodată că NIS

Petrol ar deţine un drept de servitute legală asupra acestor terenuri din perimetrele petroliere.

Temându-se de pagubele care ar urma să fie cauzate culturilor şi solului prin aceste activităţi, o

mare parte dintre proprietarii de terenuri, persoane fizice sau societăţi comerciale cu specific agricol,

au refuzat să încheie acorduri prin care să permită accesul Geolink şi NIS Petrol pe parcelele lor. În

plus, cei mai mulţi aflaseră despre activităţile companiei petroliere din ziarele locale, necunoscând

impactul precis al acestor activităţi asupra dreptului lor de proprietate şi modul în care va fi afectată

activitatea agricolă.

Cu toate acestea, chiar în lipsa consimţământului proprietarilor de terenuri, NIS Petrol şi

Geolink au început amplasarea de ţăruşi şi de aparate de prospecţiune – geofoni – pe terenurile

proprietate privată, fără a ţine seama de refuzul titularilor parcelelor.

Deşi numeroşi proprietari s-au adresat organelor de poliţie, sesizând încălcarea dreptului lor de

proprietate, aceste demersuri nu au avut rezultat. Mai mult, reprezentanţii şi angajaţii NIS Petrol au

continuat să intre pe terenurile proprietarilor din zonă, apelând în plus şi la mijloace de intimidare –

ameninţări, plângeri împotriva proprietarilor, care au fost duşi „cu duba” la sediul de poliţie pentru a

da declaraţii (în lipsa unui avocat), chiar dacă ei fuseseră cei ale căror terenuri fuseseră încălcate.

Proprietarii de terenuri au indicat că ar fi dispuşi să discute cu compania petrolieră pentru a găsi

nişte soluţii care să afecteze cât mai puţin activităţile agricole, cu condiţia ca NIS Petrol să nu

întreprindă nicio acţiune pe terenurile lor până la găsirea unui acord. Cu toate acestea, nici Geolink şi

- 46 -

NIS Petrol nu au respectat angajamentele asumate, continuând să pătrundă în mod neautorizat pe

terenurile private, chiar şi după începerea negocierilor.

În acest context, situaţia nu a putut fi rezolvată amiabil, astfel încât în prezent instanţele

judecătoreşti sunt sesizate pentru clarificarea problemei. Compania petrolieră NIS Petrol a dat în

judecată proprietarii de terenuri care au refuzat să încheie un acord privind accesul pe parcelele lor,

încercând, şi de această dată, să ocolească dispoziţiile legale imperative din Legea petrolului. Astfel,

prin toate acţiunile intentate, NIS Petrol încearcă să obţină accesul pe terenurile proprietate privată

pentru operaţiunile petroliere de prospecţiune seismică, invocând dreptul de servitute prevăzut la

articolul 7 din Legea petrolului nr. 238/2004.

Însă dreptul de servitute se aplică, potrivit legii, doar asupra acelor terenuri necesare pentru

accesul în perimetrele petroliere, şi nu pentru terenurile din interiorul perimetrelor. Pentru a pătrunde

pe terenurile din cadrul perimetrelor petroliere şi pentru a desfăşura operaţiunile petroliere, NIS Petrol

ar trebui să obţină un drept de folosinţă într-una dintre formele prevăzute de articolul 6 din Legea

petrolului, adică prin vânzare-cumpărare, schimb, închiriere, concesiune sau asociere. Toate aceste

forme juridice presupun consimţământul proprietarului de teren, iar în cazul în care proprietarul refuză

să-şi dea acordul, statul poate recurge la procedura exproprierii, conform legii. Prevederile articolului 6

din Legea petrolului asigură, de fapt, respectarea garanţiilor constituţionale privind protecţia

proprietăţii private.

În loc să urmeze acest curs normal, NIS Petrol încearcă să obţină un acces rapid şi facil, fără

costuri şi fără preocupări pentru dreptul de proprietate al titularilor de terenuri, prin invocarea

articolului legat de servitutea legală, care vizează, ca toate servituţile, doar terenurile necesare

accesului în perimetrele petroliere, şi nu cele pe care se vor desfăşura operaţiunile petroliere propriu-

zise (de prospectare, extracţie şi dezvoltare).

Dreptul de proprietate privată este pus în pericol şi călcat în picioare dacă statul nu ia atitudine

pentru protejarea agricultorilor şi permite marilor companii petroliere să aplice după bunul plac

dispoziţiile legale care le convin, iar nu cele pe care legea le prevede imperativ.

În lumina celor prezentate, este evident că reglementarea cuprinsă în Legea petrolului nr. 238/2004

nu aduce atingere dreptului de proprietate privată, protejat de articolul 44 din Constituţia României,

întrucât aplicarea acesteia este clară, respectând garanţiile constituţionale. Astfel, prevederile

articolelor 6 şi 7 din Legea petrolului nu se suprapun, ci se completează. Dispoziţiile articolului 6 din

lege se referă la modalitatea de dobândire a dreptului de folosinţă pentru desfăşurarea operaţiunilor

petroliere (inclusiv operaţiuni de explorare), în vreme ce prevederile articolului 7 din lege vizează

exclusiv accesul la terenurile din perimetrele petroliere sau alte activităţi accesorii operaţiunilor

petroliere.

- 47 -

Obţinerea dreptului de folosinţă pentru desfăşurarea operaţiunilor petroliere se poate face,

potrivit articolului 6, fie într-o manieră care presupune acordul expres al proprietarilor de terenuri, fie

prin expropriere pentru cauză de utilitate publică. Pe de altă parte, dreptul de servitute legală prevăzut

de articolul 7 nu poate fi invocat asupra terenurilor pe care se desfăşoară operaţiunile petroliere de

explorare, exploatare sau dezvoltare, ci doar asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele

petroliere sau altor operaţiuni accesorii acestora.

Cu aleasă consideraţie, senator Sebastian Grapă

Domnul Eugen Durbacă:

Declaraţia politică este intitulată „Strategii privind gestionarea deşeurilor”.

Gestionarea deşeurilor reprezintă un aspect important în derularea activităţilor comerciale, iar

dacă nu este abordată corespunzător poate genera probleme şi pierderi financiare.

Managementul deşeurilor reprezintă una dintre axele prioritare ale politicii de mediu la nivelul

Uniunii Europene. Comisia Europeană a stabilit drept obiectiv principal creşterea gradului de reciclare

şi pregătire pentru reutilizarea deşeurilor municipale la un nivel minim de 50% până în 2020 şi de 70%

până în 2030, concomitent cu reutilizarea deşeurilor de ambalaje în proporţie de 80% şi desfiinţarea

progresivă a depozitelor de deşeuri: până în 2025, reducerea depozitării reciclabilelor la 25%.

Ţintele ambiţioase stabilite de Legislativul European sunt cu atât mai dificil de atins pentru

România cu cât ţara noastră se află în coada clasamentelor privind gestionarea deşeurilor în Europa.

În ţara noastră, regimul deşeurilor este reglementat prin Legea nr. 211/2011, republicată în

2014, care transpune Directiva Europeană nr. 2008/98/CE şi constituie obligaţia de a gestiona

responsabil deşeurile, încurajând punerea în aplicare a ierarhiei deşeurilor şi în conformitate cu

principiul „poluatorul plăteşte”, potrivit căruia costurile de eliminare a deşeurilor sunt suportate de

către deţinătorul acestora sau producătorii produsului din care derivă deşeurile respective.

Incinerarea deşeurilor reprezintă o practică larg întâlnită în ţările dezvoltate, folosite de mai

multe municipalităţi pentru a produce electricitate, apă caldă sau pentru încălzirea clădirilor şi este

unul dintre subiectele principale ale strategiei de mediu iniţiate de Uniunea Europeană.

Standardele de mediu ale UE presupun valori limită pentru emisiile provenite de la instalaţiile

de incinerare şi coincinerare şi, de asemenea, impun praguri de eficienţă energetică. Politicile forului

european urmăresc reciclarea şi recuperarea cât mai bună a deşeurilor, astfel încât acestea să reprezinte

o materie primă pentru producerea de noi produse.

Scopul acestei strategii este de a îndrepta România către o „societate a reciclării” prin:

prioritizarea eforturilor din domeniul gestionării deşeurilor în conformitate cu ierarhia deşeurilor;

încurajarea prevenirii generării deşeurilor şi reutilizarea pentru o mai mare eficienţă a resurselor;

dezvoltarea şi extinderea sistemelor de colectare separată a deşeurilor în vederea promovării unei

- 48 -

reciclări de înaltă calitate; dezvoltarea/implementarea tehnologiilor/instalaţiilor de reciclare şi/sau

valorificarea cu randament ridicat de extragere şi utilizare a materiei prime din deşeuri; susţinerea

recuperării energiei din deşeuri, după caz, pentru deşeurile care nu pot fi reciclate şi, nu în ultimul

rând, reducerea cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Nistor:

Declaraţia politică se intitulează „Folosirea fondurilor europene pentru sistemul de sănătate”.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Mâine, 11 februarie, este Ziua Mondială a Bolnavului. Această zi a fost sărbătorită pentru

prima dată pe 11 februarie 1993, la sugestia Papei Ioan Paul al II-lea, ca o modalitate pentru

credincioşi şi necredincioşi de a face ceva pentru oamenii bolnavi, prin rugăciuni şi alte acţiuni

concrete. Această zi coincide, de asemenea, şi cu comemorarea Fecioarei de la Lourdes.

Dacă organizaţiile religioase marchează evenimentul prin acţiuni de a oferi bolnavilor

medicamente, alimente şi îndrumare spirituală, consider că clasa politică ar trebui să gândească

programe şi măsuri prin care numărul celor „sărbătoriţi” cu această ocazie să fie an de an tot mai mic.

În mod normal, 80% din problemele de sănătate trebuie să se rezolve în cabinetele de medicină

primară şi, totodată, este mai uşor şi mai eficient să previi decât să tratezi în fazele avansate ale bolii,

când costurile sunt mai mari, apare suferinţa şi şansele de salvare ale bolnavului se diminuează.

Pentru a veni în sprijinul medicilor de familie, opinez că Ministerul Sănătăţii ar trebui să

elaboreze un program, la nivel naţional, cu utilizarea de fonduri europene, pentru dotarea cabinetelor

medicilor de familie cu un minimum de aparatură necesar în vederea eficientizării activităţii acestora.

Totodată, această măsură ar duce şi la diminuarea considerabilă a costurilor, întrucât medicii de familie

ar avea astfel posibilitatea de a stabili anumite diagnostice fără a mai fi nevoie de investigaţii

suplimentare ale medicilor de diferite specialităţi. Avantajul acestor dotări la nivel naţional ar fi acela

de achiziţionare a unui număr mare de aparate de acelaşi fel, deci şi cu un preţ mai avantajos.

Ca un pachet minim necesar aş aminti EKG-uri, microanalizoare biochimie, pentru a efectua un

minimum de analize, ecografe. Iar pentru centrele de permanenţă ar fi vital câte un defibrilator.

Întrucât utilizarea acestor aparate necesită pregătire de specialitate, e necesar să existe tot pe plan

naţional un program de dezvoltare a resurselor umane în diferite centre, ceea ce se poate realiza tot

prin utilizarea fondurilor europene.

Pentru orice naţiune, sănătatea trebuie să constituie prioritatea numărul unu. În concluzie,

stimaţi colegi, vă invit să analizaţi propunerile pe care le-am făcut, iar împreună cu specialiştii din

domeniu să găsim soluţiile cele mai eficiente pentru îmbunătăţirea sistemului nostru de sănătate.

- 49 -

Domnul Mihai Niţă:

Declaraţia politică este intitulată „Cinismul politic nu vindecă bolnavii”.

Ziua de 11 februarie este marcată la nivel internaţional ca Ziua Mondială a Bolnavului. Această

zi este dedicată persoanelor care suferă de diverse afecţiuni fizice, psihice sau morale, precum şi

personalului sanitar, voluntarilor şi familiilor celor afectaţi.

Conform statisticii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, „în fiecare an, 14 milioane de oameni

află că au cancer, iar în decursul următoarelor două decenii s-ar putea ajunge la 22 de milioane de noi

cazuri nou descoperite. Totodată, OMS subliniază faptul că infecţiile intraspitaliceşti reprezintă o

problemă «ascunsă», pe care nicio ţară n-a reuşit s-o rezolve. Anual, în Europa, mai mult de patru

milioane de persoane suferă cel puţin o infecţie nosocomială şi 37 000 mor din cauza complicaţiilor”.

În ajunul unei astfel de zile importante, un brav politician român propune ca bolnavii indisciplinaţi

să nu mai conteze pe fondurile asigurărilor de sănătate, ci să scoată bani de la teşcherea dacă vor să-şi aline

suferinţa pentru care ajung la medic. Că sistemul de sănătate al României se află într-o situaţie gravă, nu

mai este un secret. Lipsa medicamentelor din spitale, condiţiile de igienă precare, frigul şi insuficienţa

cadrelor medicale sunt clamate zilnic în presă. Cazurile prezentate sunt clare şi cât se poate de concrete. Ne

bântuie conştiinţa, unora dintre noi, imaginea unui bătrân cu picioarele amputate, pe care familia îl aducea

anual la comisie pentru reconfirmarea gradului de handicap.

Se mai cunoaşte, la fel de bine, realitatea cruntă că bolile fac casă bună cu sărăcia. De cât

cinism este nevoie ca să ajungi la convingerea că nişte amărâţi trebuie să fie sancţionaţi dacă nu se

supun unor reguli noi, despre care, uneori, nici nu au habar?! Trebuie să ne spună cineva că o mulţime

de români suferă de malnutriţie din cauza sărăciei şi a neputinţei şi că nu mai au bani nici pentru a-şi

trimite copiii sau nepoţii la şcoală?

Noile sancţiuni propuse în Legea privind activitatea de prevenţie în sănătate nu pot fi aplicate

într-o ţară ca România, unde atâţia oameni se află într-o stare de pauperitate inimaginabilă. Mai

rămânea să propună cineva şi legea eutanasierii bolnavilor, pentru a-i scuti de suferinţă. Situaţia este

mult mai dificilă şi mai complexă decât ar părea când o privim prin fereastra unui birou confortabil.

Poate că n-ar fi rău să luăm în calcul şi unele boli neconvenţionale, cum ar fi boala de hoţie, boala de

lăcomie şi boala de putere.

Măcar acum, când în întreaga lume, cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, sunt organizate

manifestări spirituale şi filantropice, am putea să privim, fie şi introspectiv, la condiţia umană,

străduindu-ne să înţelegem mai bine ce se petrece în sistemul sanitar, ce nu merge şi din ce cauză, iar

mai apoi să ne consultăm cu responsabilitatea deplin asumată asupra demersurilor necesare. Situaţia

este gravă, dar şi remediabilă. Este, totuşi, nevoie de bună-credinţă şi de profesionalism. Şi ar mai fi

ceva: să-i întrebăm şi pe bolnavi ce părere au, căci despre soarta lor este vorba.

- 50 -

Doamna Biró Rozalia-Ibolya:

Declaraţia politică se intitulează „Reprezentativitatea în funcţie de gen la nivel politic”.


Stimaţi colegi,


Subiectul asupra căruia doresc să va atrag astăzi atenţia este unul la care fiecare dintre noi ar

trebui să se gândească în mod serios, căci se impune luarea unei poziţii clare în acest sens. Mă refer la

reprezentativitatea în funcţie de gen la nivel politic şi acţiunile pe care trebuie să le luăm pentru a

îmbunătăţi situaţia.

La oră actuală, în Parlamentul României sunt 66 de femei din totalul de 547 de senatori şi

deputaţi, însemnând 12% în termeni procentuali. În ţări precum Suedia, Finlanda, Olanda, Islanda,

Norvegia sau Danemarca, peste 40% din membrii Parlamentului sunt femei. Dintre ţările europene, doar

Cipru (10,7%) şi Ungaria (10%) au o pondere a femeilor în Parlament mai scăzută decât a României. În

ceea ce priveşte prezenţa femeilor în Guvern, în prezent sunt şapte din 22, însemnând 32%.

România se situează pe locul 77 din 145 de ţări analizate, tinzând spre capătul opus al egalităţii

de gen în viaţa politică, conform Raportului Global al Echilibrului de Gen 2015.

Aşa cum fiecare dintre noi cred că este de acord, prezenţa femeilor într-un număr mai mare în

politică ar reprezenta obţinerea unui echilibru între societate şi politică, întrucât aproape jumătate din

populaţia României este feminină.

Recent, un proiect legislativ aduce în vizor schimbări pentru ca minimum 30% dintre candidaţii

pe listele electorale să fie femei. Este doar un prim pas, necesar pentru a spori implicarea femeilor în

politică şi pentru a le facilita şansele de a avea un impact la nivel politic, fie că vorbim de cadrul

administrativ sau executiv. Proiectele de acest gen sunt departe de a fi o noutate la nivel european, la

ora actuală fiind 15 state care au legiferat cotele de gen.

Numeroase studii recente arată că implicarea femeii în societate prin funcţii la nivel politic

duce la creşterea calităţii politicilor publice.

În definitiv, este necesar să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că avem o

reprezentare echilibrată a fiecărui gen în politică. Proiectul legislativ în cauză susţine, în mod concret,

ca minimum 30% din candidaţii de pe listele partidelor să fie femei sau, ca să se asigure un echilibru,

cel puţin 30% să fie bărbaţi în cazul în care cineva ar avea de gând să pună pe liste doar femei, în caz

contrar aceste liste urmând să fie respinse de Biroul Electoral Central.

Desigur, Constituţia ţării noastre consacră egalitatea în drepturi a femeilor şi bărbaţilor, dar în

plan real reprezentarea politică a femeilor este mult inferioară procentajului de 52%, pe care ele îl

constituie în totalul populaţiei din România în prezent.

- 51 -

Acest lucru ne arată că, din păcate, abordarea socială din ţara noastră continuă să fie

discriminatorie şi misogină. Să nu uităm că femeile sunt extrem de capabile şi posedă numeroase

abilităţi şi trăsături care le fac să ia decizii benefice pentru societate, fiind de multe ori preocupate de

problemele concrete ale acesteia, vizând familia, copiii şi educaţia.

Argumente în favoarea implicării femeilor în politică sunt deosebit de multe şi acestea fac

obiectul a numeroase studii şi cercetări ample din domeniu. Este nevoie să le oferim pârghiile necesare

pentru a putea accesa funcţii publice, iar introducerea unei cote obligatorii de gen în rândul

candidaţilor la alegerile locale şi parlamentare este cu adevărat necesară. Iată de ce vă invit să susţinem

proiectul legislativ care prevede ca listele electorale să aibă o cotă de reprezentare de 30% pentru

femei şi bărbaţi, care să se constituie în condiţie obligatorie pentru validarea listelor de candidaţi de

care Biroul Electoral.

Vă mulţumesc.

Cu deosebită stimă, senator Biró Rozalia

Şedinţa s-a încheiat la ora 10.30.

S T E N O G R A M A - senat.ro fileS T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 10 februarie 2016 S...

Documents

Transcript of S T E N O G R A M A - senat.ro fileS T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 10 februarie 2016 S...