S T E N O G R A M A - senat.ro · - 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 30 martie 2016...

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 30 martie 2016

S U M A R

1. Declaraţii politice prezentate de senatorii:

- Nelu Tătaru (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Cardul de sănătate este bolnav

din nou”;

- Ionel Agrigoroaei (UNPR) – declaraţie politică având ca titlu „Codul industriei

româneşti sau viitorul României”;

- Sorin-Constantin Lazăr (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Un atentat în inima

Uniunii Europene”;

- Petru-Alexandru Frătean (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Pentru viaţă, pentru

mame, pentru familie!”;

- Alexandru Pereş (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Deschideţi ochii şi inima!

Blaj – oraş administrat româneşte, cu rigoare germană!”;

- Mihai-Ciprian Rogojan (UNPR) – declaraţie politică având ca titlu „Alegeri locale

2016”;

- Florian-Dorel Bodog (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Politicile de creştere

demografică trebuie să devină prioritare”;

- Leonardo Badea (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Restaurarea Mănăstirii

Dealu”;

- Doina Silistru (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Un discurs sincer”;

- Dumitru Oprea (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Legea securităţii cibernetice

va fi mai uşor acceptată dacă vor fi prevederi clare privind respectarea drepturilor

individuale”;

- Timotei Stuparu (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Avatarurile televiziunii

publice”;

- Nicolae Moga (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Drumul turismului estival –

între neglijenţă şi amatorism”;

- Liviu-Marian Pop (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Cele cinci probleme

fundamentale ale sistemului de învăţământ preuniversitar românesc”;

- Niculae Bădălău (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Susţinerea natalităţii, fără

dileme bugetare”;

3

- 2 -

- Dan-Mihai Marian (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Necesitatea protecţiei

infrastructurilor critice în contextul extinderii ameninţărilor teroriste”;

- Emil-Marius Paşcan (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Feriţi-vă din răsputeri de

reţeta «toleranţei» minoritare”;

- Găvrilă Ghilea (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Cât de acri s-au dovedit

strugurii relaxării fiscale?”;

- Alin-Păunel Tişe (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Când investiţiile lipsesc, nu

avem dreptul să cerem performanţă!”;

- Haralambie Vochiţoiu (UNPR) – declaraţie politică având ca titlu „Stoparea

incidentelor de ucidere şi torturare a animalelor”;

- Mihai Niţă (LC) – declaraţie politică având ca titlu „Legile inutile slăbesc puterea

legilor necesare”;

- Eugen Durbacă (LC) – declaraţie politică având ca titlu „Contribuţia de asigurări

sociale de sănătate”;

- Vasile Nistor (LC) – declaraţie politică având ca titlu „Situaţia alarmantă în care a ajuns

RAFO Oneşti”;

- Biró Rozalia-Ibolya (UDMR) – declaraţie politică având ca titlu „Respectarea

demnităţii umane în penitenciarele din România”;

- Gheorghe Saghian (independent, fără apartenenţă la grupurile parlamentare) –

declaraţie politică având ca titlu „Menţinerea pensiei în plată pentru schimbarea

gradului de invaliditate”;

- Valer Marian (independent, fără apartenenţă la grupurile parlamentare) – declaraţie

politică având ca titlu „O dovadă clară a poliţiei politice practicate de DNA”.

- 3 -

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 30 martie 2016

Şedinţa a început la ora 9.05.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Teodor Atanasiu, vicepreşedinte al

Senatului, asistat de domnii senatori Mario-Ovidiu Oprea şi Ion-Simeon Purec, secretari ai Senatului.

Domnul Teodor Atanasiu:

Stimaţi colegi,

Începem sesiunea consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 30 martie 2016. Conform

programului aprobat, timpul alocat pentru prezentarea declaraţiilor politice este de 90 de minute.

Dau cuvântul domnului senator Nelu Tătaru, din partea Grupului PNL.

Domnul Nelu Tătaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Titlul declaraţiei politice: „Cardul de sănătate este bolnav din nou”

Implementat acum aproape un an, cardul naţional de sănătate mai mult nu a funcţionat, iar,

când a făcut-o, a avut suficiente probleme cât să trezească foarte multe nemulţumiri.

Sistemul de card – CEAS face parte dintr-un proiect mai amplu de informatizare a sistemului

medical, proiect a cărui implementare s-a întins pe şapte ani. Au fost doi ani de amânări repetate şi

controverse şi scandaluri care continuă şi în prezent. Nota de plată pentru toate acestea a depăşit 180

de milioane de euro. Sistemul cardului electronic de sănătate a costat 19,47 milioane de euro şi s-a

blocat chiar şi în prima zi de funcţionare.

După blocări repetate şi prelungite, timp în care medicii sunt nevoiţi să lucreze off-line, medicii

de familie au protestat în faţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, reproşând un sistem ineficient,

care mai mult îi încurcă. Mai mult, săptămâna trecută, 20 000 de medici s-au aflat în grevă japoneză,

protest care ar trebui să continue până pe 7 aprilie, iar dacă negocierile cu Ministerul Sănătăţii nu vor

aduce creşterile de venituri dorite în sistem, pe 11 aprilie se va trece la grevă de avertisment.

În acest context, aparent întâmplător, Vasile Ciurchea a demisionat. A invocat probleme

personale şi a negat că s-ar fi făcut presiuni asupra sa, spunând că s-a săturat să fie denigrat. Cert este

că în urma dumnealui rămâne un card de sănătate cu probleme uriaşe şi un sistem plin de cârpeli.

Chiar dacă penele au fost numeroase, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a recunoscut

oficial, până de curând, că sistemul informatic nu este structurat, gândit, dimensionat la nivelul real al

solicitărilor din sistem.

- 4 -

Totodată, se pare că o justificare ar fi şi faptul că din luna decembrie sistemul nu mai are niciun

contract de întreţinere în vigoare. Încă din vara anului trecut s-a încercat atribuirea unui contract de

mentenanţă, însă fără succes, pentru că nicio companie nu s-a arătat interesată. În final, cine ar vrea să

se lege la cap cu un sistem cu defecţiuni atât de dese? Este un contract complicat pentru ţinerea în viaţă

a unui card de sănătate care a avut probleme de funcţionare de la bun început.

Acum, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a demarat procedurile pentru atribuirea a două

contracte, pentru mentenanţa cardului de sănătate şi pentru Platforma informatică a asigurărilor de

sănătate, în valoare totală de 6 milioane de euro. Aşadar, după ce am cheltuit aproape 20 de milioane

de euro pentru un sistem disfuncţional, mai cheltuim alte câteva milioane de euro pentru a-l menţine pe

linia de plutire. Raţiunile din spatele acestui card au ţinut tocmai de transparentizarea şi eficientizarea

fondurilor utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Dacă evaluăm acest sistem tocmai din

punct de vedere al eficienţei banilor investiţi, nu cred într-un rezultat pozitiv.

Ideea cardului a fost bună, dar implementarea a lăsat de dorit şi, foarte important, cardul în sine

funcţionează prost. Numeroasele blocaje ale sistemului dovedesc faptul că nu numai că a durat foarte

mult, dar multe lucruri au fost improvizate pe parcurs.

Cu toate acestea, la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate s-au găsit de fiecare dată motive

de optimism. Însuşi Vasile Ciurchea, la acel moment încă preşedinte CNAS, declara că „au avut loc

blocaje, dar ceea ce este îmbucurător este că sistemul informatic nu a căzut cu totul, nu a picat mai

mult de 24 de ore”. Cu alte cuvinte, să ne bucurăm că nu a fost mai rău. Din păcate, în tabăra cealaltă,

a medicilor şi pacienţilor, au fost multe frustrări, timp şi bani pierduţi.


În continuare dau cuvântul domnului senator Ionel Agrigoroaei, Grupul parlamentar al UNPR.

Domnul Ionel Agrigoroaei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O declaraţie prezentată de senatorul de Iaşi Ionel Agrigoroaei: titlul declaraţiei – „Codul

industriei româneşti sau viitorul României”.

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

După şase ani de la momentul în care marea criză a lovit din plin România, prin noul Cod fiscal

am readus TVA-ul aproape de nivelul din 2010. Este cea mai mare reducere de TVA decisă în ultimii

10 ani în Europa. Mai mult, am scăzut TVA-ul la alimente de la 24 la 9%. Mai mult, în octombrie

2014 contribuţia de asigurări sociale a scăzut, a fost redusă cu 5 puncte procentuale, iar de la 1 ianuarie

- 5 -

2016 impozitul pe dividende a fost redus de la 16 la 5%. O serie întreagă de măsuri fiscale bune, cu

efect imediat în economia românească.

Ca să vă faceţi o imagine, în doi ani, 2015 şi 2016, au rămas în economie, prin aceste reduceri,

peste 4 miliarde de euro. Sunt bani ce pot fi folosiţi, la dispoziţia companiilor şi a persoanelor fizice.

Am tras, practic, toate cartuşele fiscale pe care ni le puteam permite.

Suntem obsedaţi de taxe şi impozite şi batem monedă în continuare pe acestea, însă uităm un

lucru esenţial: acestea sunt doar un mijloc într-o economie, şi nu un scop final. Scopul final pentru

orice naţie este dezvoltarea economică şi crearea de locuri de muncă bine plătite. Pentru că nu poţi

avea dezvoltare atât timp cât în economie ai 1,1 milioane de persoane plătite cu salariul minim pe

economie şi un salariu mediu printre cele mai mici din Uniunea Europeană.

Efectul se regăseşte printre cifrele statistice ale emigrării. Avem 3 milioane de români plecaţi la

muncă în vestul Europei. Şi nu vorbim aici de orice muncă, ci cea de jos. Îngrijitorii de bătrâni din

Italia, spălătorii de vase din Anglia sau căpşunarii din Spania, plecaţi de nevoie din România, au

depăşit ca număr pe emigranţii turci sau marocani.

Explicaţia este una pe cât de simplă, pe atât de dureroasă: România nu mai are industrie. În

secolul al XXI-lea nu poţi avea o economie performantă fără fabrici. Pentru că o fabrică asigură locuri

de muncă specializate, o fabrică asigură exporturile şi balanţa necesară între importuri şi exporturi,

astfel încât economia să fie una sănătoasă.

Acum, în acest moment, România trăieşte din banii veniţi de la emigranţi, din salariile

bugetarilor şi din celelalte salarii şi pensii, destul de mici. Banii nu vin din producţie decât într-un

procent foarte mic raportat la potenţialul României. Şi banii se scurg prin casele de marcat ale

supermarketurilor către exterior. Adică ies din ţară la cei care transferă profitul în afara României.

Avem o creştere a consumului, cea mai mare din Europa, dar este doar un miraj al traiului bun.

România nu mai are azi nicio fabrică de ciocolată, industria chimică e distrusă, fabricile de ulei şi

zahăr le numeri pe degetele de la o mână, dar la un nivel minim de producţie, industria textilă e culcată

la pământ. Nu mai fabricăm aproape nimic. Camioane, tractoare, maşini, unelte etc., toate le importăm.

România, cu noul Cod fiscal şi fără industrie, e ca un uriaş cu picioare de lut. Instabili

economic, ne vom îndrepta sigur spre un nou colaps. Dacă nu luăm măsuri imediate, dacă nu

construim un cod industrial şi nu stabilim rapid o strategie pentru construcţia de fabrici în România,

atunci vom deveni vasalii lumii… lumii occidentale, iar copiii noştri vor munci cu milioanele să spele

vasele economiilor dezvoltate.

Vă mulţumesc.


În continuare are cuvântul domnul senator Sorin-Constantin Lazăr, Grupul parlamentar al PSD.

- 6 -

Domnul Sorin-Constantin Lazăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia politică pentru astăzi am intitulat-o „Un atentat în inima Uniunii Europene”.

Stimaţi colegi,

Ceea ce s-a întâmplat la Bruxelles săptămâna trecută a fost un atentat nu doar la adresa Belgiei,

ci la adresa Europei, un atentat în inima Uniunii Europene, menit să destabilizeze construcţia aceasta

atât de măreaţă din care facem parte din 2007.

Din păcate, frecvenţa atentatelor teroriste din Europa a crescut în ultima vreme. La fel şi

numărul victimelor. Cei care studiază fenomenul spun însă ceva şi mai grav: în Europa, terorismul

devine noua normalitate. Aceste păreri ne spun că ar trebui să acceptăm că atacurile vor fi din ce în ce

mai dese, iar costul uman va creşte.

Răspunsul nostru trebuie să fie ferm: nu vrem să acceptăm noi atacuri şi noi pierderi de vieţi

omeneşti. Vrem să acţionăm pentru a stopa efectele inumane ale terorismului şi vrem să fim solidari cu

cei aflaţi în suferinţă şi în nevoie.

Construcţia Uniunii Europene este bazată pe respectarea unor principii clare şi drepturile

omului sunt fundamentul absolut al acesteia. Nu putem renunţa la respectarea drepturilor omului în

lupta contra terorismului, dar putem avea un răspuns ferm şi bine ţintit în faţa acestor atentate.

După cum ştiţi, o reuniune extraordinară a miniştrilor de interne şi justiţie ai ţărilor membre ale

Uniunii Europene a avut loc la Bruxelles la doar două zile de la atentate. Convocată la cererea expresă

a Belgiei, reuniunea a fost organizată pentru a duce la conturarea unui răspuns european la atentatele

de marţi de la Bruxelles. Miniştrii vor evalua evoluţia luptei antiterorism în Europa şi felul cum se

aplică legislaţia europeană în domeniu.

Să nu uităm că anul trecut, în noiembrie, Comisia Europeană a lansat o serie de propuneri

legislative pentru a consolida controlul armelor de foc. Un nou instrument de combatere a terorismului,

Registrul european al datelor pasagerilor aerieni, aşteaptă votul Parlamentului European. Este salutar,

în acest context, acordul realizat cu Turcia privind controlul imigranţilor şi al refugiaţilor.

Este clar că sunt multe lucruri de făcut, iar cooperarea între state este o condiţie absolut

necesară pentru a înfăptui un plan coerent şi eficient de evitare a unor noi atentate.

România este deschisă la o comunicare constantă şi la implicarea în demersurile Uniunii

Europene în lupta contra terorismului. Mai mult decât atât, este necesar să nu uităm că eforturile

noastre ca ţară trebuie acompaniate în mod corespunzător de eforturile individuale. În acest sens, este

nevoie de un răspuns echilibrat şi de solidaritate umană, atribute pe care fiecare dintre noi le poate

oferi ca dovadă a apartenenţei la civilizaţia europeană, atât de greu încercată în ultimele luni.

Vă mulţumesc.

- 7 -


În continuare are cuvântul domnul senator Petru-Alexandru Frătean, Grupul parlamentar al PSD.

Domnul Petru-Alexandru Frătean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi se intitulează „Pentru viaţă, pentru mame, pentru familie!”.

Comunităţile mureşene din Târgu-Mureş, Reghin şi Sighişoara s-au alăturat unei iniţiative

lăudabile, desfăşurată în 26 martie într-un marş sub sloganul „Pentru viaţă, pentru femeie, pentru

familie!”, care doreşte să tragă un semnal de alarmă cu privire la nevoia de ocrotire a vieţii, a mamelor

şi a familiei. Vreau să aduc acest mesaj şi în Parlamentul României, deoarece consider că am, ca

senator, obligaţia să mă gândesc la viitorul naţiunii române şi să susţin toate demersurile în acest sens.

Chiar dacă astăzi trăim vremuri complicate, nu trebuie să uităm că familia reprezintă elementul

de bază al prezentului şi al viitorului unei societăţi. Noi, ca români, am considerat întotdeauna familia

ca fiind o valoare fundamentală, bazată pe o legătură între generaţii mult mai puternică decât în alte

societăţi şi avem datoria să transmitem acest crez mai departe, copiilor şi tinerilor noştri.

România de astăzi are nevoie, din nou, de un proiect de stânga, de un partid de stânga care să

producă proiecte sociale sustenabile. Partidul Social Democrat a susţinut întotdeauna proiectele în

interesul oamenilor, iar, aşa cum arată şi rezultatele ultimei guvernări social-democrate, noi ne

pricepem mult mai bine la aceasta. Dovadă stau toate iniţiativele pe care am reuşit să le punem în

practică, cum au fost, spre exemplu, dublarea alocaţiilor, decontarea analizelor pentru femeile

însărcinate sau plata integrală a concediului maternal la nivelul salariului din ultimele 12 luni.

Personal, sunt coautor al legii privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, iar recent

am susţinut şi am votat pentru eliminarea plafonului indemnizaţiei pentru creşterea copilului pentru

părinţii care au ales să rămână în concediu de îngrijire şi creştere a copilului până la vârsta de doi ani.

Îmi exprim speranţa că Guvernul actual va considera, aşa cum considerăm noi, social-democraţii,

că politicile de susţinere a familiei în procesul de creştere a copiilor trebuie să fie o prioritate pentru

autorităţi, mai ales în condiţiile în care România se confruntă cu un fenomen accentuat de reducere a

natalităţii şi, în acest sens, va găsi resursele necesare de a implementa legile bune pe care noi le-am făcut.

Un obiectiv aşa de complex cum este creşterea natalităţii nu se poate obţine de azi pe mâine,

însă fiecare pas pe care-l facem, fiecare lege pe care o votăm, fiecare proiect pe care-l sprijinim ne duc

mai aproape de dezideratul nostru. În esenţă, ocrotirea şi sprijinirea familiilor, a mamelor, încurajarea

acestora de a avea copii trebuie să fie rezultatul eforturilor comune ale unui parteneriat între autorităţi,

şcoli, sistem de sănătate şi biserică. Să ne implicăm deci cu toţii!

Vă mulţumesc.


În continuare are cuvântul domnul senator Alexandru Pereş, Grupul parlamentar al PNL.

- 8 -

Domnul Alexandru Pereş:


Titlul declaraţiei politice: „Deschideţi ochii şi inima! Blaj – oraş administrat româneşte, cu

rigoare germană!”


Onorat Senat,

Blaj, în germană Blasendorf, leagănul iluminismului românesc, este un municipiu transilvănean

situat în vestul Podişului Târnavelor, la confluenţa Târnavei Mari cu Târnava Mică. Cu o populaţie

care se ridică la 20 630 de locuitori, în această urbe şomajul este aproape inexistent, iar asta datorită

iscusinţei, perseverenţei şi dăruirii administraţiei locale, dublate prin susţinerea şi implicarea

nemijlocită a Consiliului Judeţean Alba. Blaj este un model de reuşită administrativă demn de urmat,

având în vedere anvergura dezvoltării sale din ultimii ani. Proiectul economic al companiei germane

Bosch, la care autorităţile locale au răspuns prompt prin crearea infrastructurii necesare, a făcut ca

această investiţie să fie sustenabilă, drept pentru care investitorii germani au mai creat încă o unitate de

producţie, pe lângă cea din anul 2007, anul debutului acestui parteneriat de succes.

Pe principiul rostogolirii bulgărelui de zăpadă, dezvoltarea unităţilor de producţie de la Bosch a

condus la crearea de locuri de muncă, la consolidarea bugetului local şi, pe cale de consecinţă, la

necesitatea de noi investiţii. Astfel, Blajul a cunoscut o dezvoltare accelerată, beneficiind de o

infrastructură rutieră bine pusă la punct, alimentare cu apă şi canalizare, de un spital municipal modern,

la care în perioada următoare vor mai fi făcute investiţii de circa un milion de euro în aparatură medicală

de înaltă performanţă. În concluzie, cetăţenii oraşului pot avea un standard de viaţă ridicat.

Stimaţi colegi,

Blajul a reuşit să contrasteze. La Blaj investiţiile nu se mai opresc, în timp ce la nivel naţional parcă

nu se reuşeşte ieşirea din paradigma că în România administraţiile locale şi judeţene nu sunt în stare să

colaboreze cu mediul de afaceri, astfel încât localităţile ţării să fie dezvoltate economic şi modernizate. Iată

că se poate! Reiterez această expresie: se poate, dar cu condiţia să existe voinţă şi conlucrare între mediul

de afaceri, pe de o parte, şi administraţiile publice locale şi judeţene, pe de altă parte.

În sprijinul celor spuse aş dori să mai enumăr câteva dintre investiţiile în continuare sau care

urmează a fi demarate anul acesta de către administraţia locală din municipiul Blaj: finalizarea

lucrărilor la Palatul Cultural, reabilitarea Câmpiei Libertăţii, proiectarea noii săli polivalente,

modernizarea sistemului de alarmare a populaţiei. Şi, pe lângă toate acestea, Blajul a progresat şi în

sport: voleiul feminin, acum fanion naţional, echipa Volei Club Alba-Blaj, campioana României în

ediţia 2014 – 2015, cu mari şanse de a păstra acest titlu şi în anul 2016.

Da, afirm cu tărie că cetăţenii Blajului au, într-adevăr, oraşul pe care îl merită!

- 9 -

Jos pălăria în faţa administraţiei locale şi judeţene, cât şi în faţa cetăţenilor municipiului Blaj!

Închei subliniind că voinţa, perseverenţa şi dăruirea duc la îndeplinirea idealurilor. În caz

contrar, vom continua să contemplăm fără a înţelege aproape nimic din înţelepciunea marelui poet

Mihai Eminescu, care spunea la un moment dat: „Viciul organic al lipsei unei administraţii instruite,

echitabile şi binevoitoare a creat starea actuală de lucruri şi a fost izvorul abuzurilor.”

Vă mulţumesc.

PAUZĂ


În continuare dau cuvântul domnului senator Ciprian Rogojan, Grupul parlamentar al UNPR.

Domnul Mihai-Ciprian Rogojan:


Tema declaraţiei politice este „Alegeri locale 2016”.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Unii dintre noi ne vor părăsi pentru a candida la alegerile locale care urmează. Alţii vor juca rolul

de mentori ai unor tineri care urmează să prea frâiele administraţiei locale, însă toţi vom juca rolul de liant

între administrativ şi legislativ pentru aleşii din circumscripţiile şi judeţele pe care le reprezentăm.

Aceasta este un test de maturitate. În urma activităţii exemplare pe care Departamentul

Naţional Anticorupţie a desfăşurat-o în ultimii ani, putem spune că la nivel local vom întâlni un

binemeritat şi mult aşteptat peisaj împrospătat, apt de a se contura într-un pastel exuberant de optimism

şi reformă. Acum este şansa de a se stabili o legătură indisolubilă de normalitate, o emancipare din

încleştarea odioasă a grupurilor de interese care au definit parcursul politic, o legătură bazată pe

iminenţa înfăptuirii dezideratului statului de drept, creată între cetăţenii noştri, alegătorii, între cei

învestiţi cu încrederea electoratului local, primarii, consiliile locale şi judeţene, cei îndrituiţi să

înfăptuiască dezideratele socio-economico-culturale naţionale prin prisma unei opţiuni politice,

parlamentarii, şi cei învestiţi cu încrederea celor aleşi, guvernanţii.

Trăim momente care vor fi marcate adânc în istorie, momente de un sublim pur pe care doar

eliberarea de neregulile trecutului le poate aduce în conştiinţa colectivă, momente în care este de

datoria oricărui politician să păşească precaut, dar înalt peste urmele adânci cuprinse în umbră, sub

auspiciul sumbru al repetării greşelilor trecutului drept consecinţă a refuzului de acceptare şi evitare a

erorilor zilelor de ieri, printr-o corecţie autoimpusă în mod discreţionar, dar temeinic.

Ne declarăm, astfel, susţinerea neechivocă a ridicării României pe noi culmi, începând cu cele

mai mici structuri administrative şi continuând într-un mod coerent şi intransigent până în cele mai

înalte forme de organizare ale organelor statului.

Vă mulţumesc.

- 10 -

PAUZĂ


În continuare dau cuvântul domnului senator Florian-Dorel Bodog, Grupul parlamentar al PSD.

Domnul Florian-Dorel Bodog:

Bună dimineaţa!


Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează „Politicile de creştere demografică trebuie să

devină prioritare”.

Stimaţi colegi,

În declaraţia mea de astăzi aş dori să mă refer la o problemă a societăţii româneşti despre care

am mai vorbit aici, în plenul Senatului. Este vorba despre criza demografică cu care se confruntă

România şi care, pe termen lung, dacă nu sunt luate măsurile necesare, va cauza probleme în

funcţionarea societăţii şi a statului român.

Prilejul care mă determină să vă vorbesc despre acest subiect este o declaraţie nefericită a

premierului Dacian Cioloş. Într-o emisiune televizată, Domnia Sa a declarat recent că nu vor fi bani

pentru majorarea indemnizaţiilor de creştere a copilului „dacă nu ne spune Parlamentul de unde să

tăiem”. Am citat. Cu alte cuvinte, premierul Cioloş cere Parlamentului să indice sursele bugetare din

care se va susţine revenirea la normalitate în privinţa indemnizaţiei pentru mame: eliminarea

plafoanelor şi revenirea la 85% din salariul încasat de mamă pe ultimele 12 luni, precum şi revenirea la

perioada de doi ani, după ce actuala lege restrângea perioada la un singur an.

Observ că domnul prim-ministru preia stilul discursiv şi politicile de austeritate atât de

păguboase ale fostelor guverne de dreapta şi prima soluţie la care se gândeşte este tăierea cheltuielilor

şi realocarea resurselor. Guvernul tehnocrat se ascunde sub lozinca „nu sunt bani” şi, în loc să găsească

soluţiile de creştere a veniturilor la buget, încearcă să arunce responsabilitatea asupra Parlamentului.

Rolul Guvernului nu este acela de a ne spune că bugetul nu are resurse! Rolul Guvernului

României este de a crea resurse! Mai mult, Guvernul trebuie să vină cu o strategie clară pentru a arăta

cum colectăm mai mulţi bani la buget pentru a finanţa proiecte de importanţă strategică pentru

România. Întrebarea care se pune este: oare pentru prim-ministrul României ce este mai important,

depăşirea deficitului şi supărarea Uniunii Europene sau creşterea natalităţii şi echilibrul demografic al

României?

Nu văd ce poate fi mai important pentru un guvern tehnocrat decât să se ocupe de problemele

cu adevărat importante ale societăţii, iar combaterea efectelor crizei demografice este una dintre ele.

Dacă nu începem să ne gândim la modul serios la această problemă şi să luăm măsurile necesare

pentru creşterea natalităţii, inclusiv mărirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, pe termen mediu

- 11 -

şi lung România va înregistra probleme foarte grave. Ce mă miră este că domnul prim-ministru ştie

acest lucru şi, cu toate acestea, se face că le ignoră.

Aşa cum arată statisticile de astăzi, declinul demografic al României pare ireversibil. În fiecare

an din ultimii 50, două mici oraşe au dispărut de pe teritoriul ţării. În plus, tinerii sub vârsta de 14 ani

sunt depăşiţi de populaţia de peste 65 de ani, iar în aceste condiţii sistemele de pensii şi de sănătate

riscă să intre în colaps; dacă nu cumva au şi intrat deja.

Creşterea indemnizaţiei pentru mame este o măsură care vine să stopeze acest declin

demografic al României şi este la fel de necesară precum dublarea alocaţiei pentru copii. În plus, e

nevoie şi de alte măsuri pentru a putea combate în mod eficient scăderea populaţiei României şi de

sprijinire a familiilor pentru a reuşi să facem faţă acestei provocări.

România trebuie să investească în viitorul său şi de aceea trebuie să încurajăm prin toate

mijloacele familiile care vor să aibă copii. Această măsură nu este una populistă, ci una absolut

necesară. România are mult mai multă nevoie de creşterea natalităţii şi de mame fericite, decât să dea

bine în statistici şi să facă pe placul liderilor UE. Nu cred că România se va prăbuşi economic dacă va

adopta măsuri pentru încurajarea natalităţii. Dimpotrivă, cred că putem să ne salvăm ca naţie. Sper că

şi domnul Cioloş va înţelege asta şi va aplica legile pe care Parlamentul le va adopta.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

PAUZĂ


În continuare dau cuvântul domnului senator Leonardo Badea, Grupul parlamentar al PSD.

Domnul Leonardo Badea:


Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează „Restaurarea Mănăstirii Dealu”.

Dragi colegi,

Declaraţia mea de astăzi nu este o declaraţie politică în nota cu care ne-am obişnuit, ci o dorinţă

şi un apel de suflet: susţinerea restaurării Complexului Mănăstirea Dealu – Târgovişte.

Din păcate, „timpul nu mai are răbdare” şi e nevoie urgent de voinţa noastră comună pentru a mişca

lucrurile şi a putea reda istoriei şi culturii naţionale un simbolul al acestei ţări. În acest sens fac acest apel.

Nu vă voi înşira aici totalitatea numeroaselor motive pentru care Mănăstirea Dealu e una dintre

pietrele mari de temelie ale spiritualităţii noastre. Nu vă voi recita numele tuturor voievozilor care se

odihnesc sub acoperişul mănăstirii, dar câteva repere le voi spune cu voce tare, pentru că ele sunt unice

şi dau substanţă acestui aşezământ.

Întregitorul Ţărilor Române, marele voievod Mihai Viteazu, este adăpostit la Mănăstirea Dealu.

Voievodul Radu cel Mare, ctitorul mănăstirii, se odihneşte aici. Un simbol din moaştele Sfântului

Nifon, Patriarhul Constantinopolului îl găsim la Mănăstirea Dealu. Primele tipărituri din Ţara

- 12 -

Românească au apărut aici, sub râvna călugărului cărturar Macarie, mitropolit al Ungrovlahiei, şi

anume Liturghierul, Octoihul şi Tetraevangheliarul. Tot aici se află şi depozitul de carte veche din

judeţul Dâmboviţa.

Cu raţiune şi simţire românească trebuie să înţelegem, dragi colegi, cât de uriaş este simbolul

Mănăstirii Dealu pentru ţara noastră, cât de important e centrul istoric-cultural de aici. Lansez acest

apel deoarece sunt ferm convins că e vital pentru noi, ca neam, să ridicăm toate puterile în susţinerea

acestui proiect.

Dragi colegi,

Se apropie, în anul 2018, sărbătorirea centenarului Unirii. Haideţi să arătăm tuturor că ştim să

ne adunăm pe marile obiective, că ştim ce înseamnă fiinţă naţională, cultură şi civilizaţie. Mi-aş dori

enorm să putem avea la sărbătoarea României din 2018 un proiect finalizat: restaurarea Mănăstirii

Dealu. Ar fi o întoarcere a istoriei în noi înşine, pe care nu avem dreptul să o refuzăm.

Vă mulţumesc.

PAUZĂ


În continuare îi dau cuvântul doamnei senator Doina Silistru, Grupul parlamentar al PSD.

(Discuţii în sală.)

Doamna Doina Silistru:

Domnule preşedinte de şedinţă, vă rog să asiguraţi liniştea.

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia politică de astăzi mi-am intitulat-o „Un discurs sincer”.

Stimaţi colegi,

Când vine vorba despre discurs politic, parcă nu mă mai satur. Dacă n-aş avea şi altceva de

făcut, de dimineaţă până seara aş citi, aş asculta, aş încerca să învăţ câte ceva din retorica, uneori

exemplară, a celor care se adresează maselor. Nu doar clasicii mă interesează; sunt foarte atentă şi la

cei mici, dar, vorba cuiva, aflaţi „în creştere”. Toţi, mari sau mici, au ceva de spus. Toţi, fără părtinire,

trebuie ascultaţi, pentru că fiecare în parte îşi caută locul în istorie. Pe unii aceasta nu-i va reţine nici la

„şi alţii”. Pe alţii însă – scuzaţi, vă rog, fortuitul joc de cuvinte – istoria i-a pus deja pe un piedestal.

Greu să-i mai cobori de acolo şi, în unele cazuri, nici nu trebuie să faci tu, contemporanul lui, vreun

efort: se dau jos singuri. De fapt, se dărâmă singuri, în timp ce-şi mai construiesc un etaj…

De ce am considerat, stimaţi colegi, util acest preambul extins?! Din două motive. Personajul

politic la care fac azi referire îşi are deja soclul lui, nu şi statuia, soclu pe care s-a căţărat sau a fost

căţărat – nu mai contează – de ani buni. Este vorba despre Traian Băsescu, fostul preşedinte al statului.

Al doilea motiv este şi pretext al scurtei mele intervenţii. Aflat în turneu de lansare a candidaţilor

- 13 -

partidului Domniei Sale la alegerile locale, domnul Băsescu a poposit şi la Vaslui, binecuvântându-şi

cu verbul şi verva-i ştiute susţinătorii. Ce discurs! Ce lecţie de constituţionalism!

Stimaţi colegi,

Dacă nu eram atât de convinsă că fac parte din partidul care trebuie, probabil că domnul

Băsescu, exact ca un predicator american, ar fi scos „demonul” din mine – „demonul”, cu ghilimelele

de rigoare. M-ar fi convertit. Pentru că iată ce argumente zdrobitoare a avut fostul preşedinte.

Primul s-a referit la sinceritate: colegii Domniei Sale din teritoriu trebuie să fie sinceri cu

electoratul. Altfel spus, trebuie să le spună clar ce pot şi ce nu pot face, să nu le promită marea cu

sarea, luna cu stelele sau, Doamne fereşte, că vor trăi bine. Le-a mai promis cineva românilor o astfel

de grozăvie. Nu a trecut mult şi „pac!” s-au tăiat nişte salarii şi „pac-pac!”, nişte subvenţii!

Un al doilea pilon discursiv al fostului preşedinte, care argumenta de ce e bun partidul Domniei

Sale şi de ce sunt rele PSD şi PNL, s-a referit la starea deplorabilă în care se află sistemul de sănătate:

spitale fără personal, în care intri cu o boală şi ieşi cu alta… Mă mir că nu a spus-o pe aia cu spitalele

închise! Abia asta ar fi fost o dovadă de sinceritate.

În aceeaşi notă de maximă deschidere şi sinceritate, am aflat câte ceva şi despre rolul femeilor

în politică. Cele câteva „ţigănci împuţite” – cu ghilimelele de rigoare – din sală au aplaudat frenetic.

Mulţumesc.

PAUZĂ


În continuare, domnul senator Dumitru Oprea, Grupul parlamentar al PNL.

Domnul Dumitru Oprea:


Declaraţia politică are titlul „Legea securităţii cibernetice va fi mai uşor acceptată dacă vor fi

prevederi clare privind respectarea drepturilor individuale”. Sau „Securitatea cibernetică şi drepturile

individuale”.

Ministrul comunicaţiilor a anunţat acum câteva zile că ar putea aviza proiectul Legii securităţii

cibernetice, urmând ca documentul să ajungă în regim de urgenţă în Parlament. După respingerea

primei variante a legii, prin Decizia nr. 17/2015 a Curţii Constituţionale a României, ne putem aştepta

la o nouă dezbatere aprinsă pe acest subiect, motiv pentru care se impune garantarea, în mod direct, a

protecţiei vieţii private, a drepturilor individuale ale persoanelor fizice. Mai mult, populaţia trebuie

asigurată că se va elimina orice vulnerabilitate ce ar putea conduce la abuzuri împotriva cetăţenilor,

legea fiind menită, de fapt, să le apere interesele.

Noul proiect este în dezbatere publică de câteva luni. Pentru a elimina obiecţiile Curţii

Constituţionale privind încălcarea vieţii private, proiectul de lege precizează că măsurile de protecţie au în

- 14 -

vedere doar persoanele juridice, enumerate în art. 2, respectiv: „autorităţile şi instituţiile publice, persoanele

juridice deţinătoare de infrastructuri cibernetice care susţin servicii publice sau de interes public (…),

persoane juridice deţinătoare de infrastructuri cibernetice care prelucrează date cu caracter personal (…)”.

Însă, pentru a elimina orice dubiu al societăţii civile privind posibilele acţiuni de tip „Big

Brother”, considerăm că este necesară precizarea explicită a faptului că legea protejează persoanele

fizice, în condiţiile în care chiar art. 4 a) se referă la „asigurarea protejării, în spaţiul cibernetic, a

dreptului la viaţă intimă, familială şi privată a cetăţenilor”.

Aşadar, deşi sunt de înţeles preocupările instituţiilor abilitate privind riscul unor comportamente

nesăbuite manifestate de unele persoane fizice în mediul on-line, ele trebuie corectate mai ales prin

educaţie. În acest mod, oamenii vor căpăta certitudinea că legea îi apără tocmai de eventualele abuzuri ale

companiilor şi instituţiilor care prelucrează datele lor personale. Printr-un efort comun al instituţiilor

statului şi al cetăţenilor vor putea fi diminuate vulnerabilităţile cibernetice într-o societate modernă, în care

informaţiile, bunurile şi valorile importante pentru fiecare dintre noi sunt tot mai expuse în mediul on-line.

Ca o constatare din spaţiul cibernetic al Statelor Unite, sub control guvernamental se află doar

12 procente din spaţiul cibernetic – sub control guvernamental –, restul se află în zona companiilor

private şi a utilizatorilor persoane fizice.

PAUZĂ


Au mai depus declaraţii politice următorii senatori:

- din partea Grupului parlamentar al PSD: doamna Gabriela Firea, doamna Doina-Elena

Federovici, domnul Timotei Stuparu, doamna Gabriela Creţu şi domnii Florinel Butnaru, Nicolae

Moga, Liviu Pop şi Nicolae Bădălău;

- din partea Grupului parlamentar al PNL, următorii senatori: Dan Marian, Emil-Marius

Paşcan, Gavrilă Ghilea, Traian Igaş, Valeriu Todiraşcu, Alin Tişe;

- din partea Grupului parlamentar al UNPR, următorii senatori: Constantin Popa, Haralambie

Vochiţoiu, Marius-Ovidiu Isăilă, Dumitru-Marcel Bujor;

- din partea Grupului parlamentar Liberal Conservator, domnii senatori: Mihai Niţă, Eugen

Durbacă, Vasile Nistor;

- din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna senator Rozalia Biró;

- senatori independenţi: Gheorghe Saghian şi Valer Marian.

Declar închisă sesiunea consacrată declaraţiilor politice.

Declaraţii politice consemnate conform materialelor depuse în scris de către senatori:

Domnul Timotei Stuparu:

Declaraţia politică se intitulează „Avatarurile televiziunii publice”.

- 15 -

Săptămâna trecută, în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, am numit prin vot

membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi preşedintele acestuia.

Procedura este aceeaşi din anul 1994, deci de 22 de ani, de când este în vigoare Legea nr. 41/1994,

care reglementează organizarea şi funcţionarea TVR.

Observaţia este de interes deoarece, tot de 22 de ani, pentru controlul TVR se duc lupte la nivel

politic, în timp ce TVR, în acest malaxor, se luptă cu datoriile, cu creditorii, pentru un nivel acceptabil

al încrederii populaţiei, tot mai scăzută în ultimul timp.

În acest context, mă întreb: am făcut măcar un mic pas înainte în eficientizarea activităţii TVR

sau am îndeplinit din nou o simplă procedură parlamentară?

În ultimele zile, în acest domeniu, s-au depus două iniţiative legislative: a domnului senator

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, privind posibilitatea declanşării procedurii de

insolvenţă, dar fără să se pună problema intrării în faliment, precum şi a domnului senator Georgică

Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură, privind separarea funcţiei de preşedinte al TVR de aceea

de director general.

Personal, le apreciez ca atare, atât ca atitudine, cât şi ca o posibilă soluţie, dar am convingerea

că acestea sunt doar soluţii de moment, de avarie, pentru supravieţuirea acestei instituţii de interes

naţional.

Fac această precizare deoarece, aşa cum voi arăta foarte pe scurt, criza TVR are cauze adânci,

de structură, de mentalitate, de concept, evidentă prin însuşi conţinutul art. 19 din Legea nr. 41/1994,

care stabileşte modalitatea de numire a conducerii TVR după aceleaşi principii şi algoritm politic

conform cărora sunt numiţi prefecţii sau şefii structurilor teritoriale de administraţie publică.

Afirmaţia se bazează pe prevederile legii sus-amintite. Astfel, la art. 1 din lege se precizează că

Societatea Română de Televiziune este „serviciu public de interes naţional, independentă editorial”, iar

la art. 4, obiectivele deosebit de generoase ale activităţii editoriale: respectarea obiectivităţii şi

imparţialităţii în prezentarea realităţii social-politice şi economice interne şi internaţionale, promovarea

valorilor limbii române, ale creaţiei autentice culturale şi ştiinţifice naţionale şi universale, a valorilor

democratice, civice, morale, sportive etc.

În mod evident, există o contradicţie flagrantă între statutul şi obiectivele TVR ca serviciu

public autonom de interes naţional, stipulate în art. 1 şi art. 4, pe de o parte, şi modalitatea partinică de

numire a membrilor Consiliului de administraţie, prin repartiţia numărului de membri numiţi de

Preşedinţie, Guvern, grupurile parlamentare conform ponderii acestora, minorităţi etc., pe de altă parte.

În sensul celor de mai sus, este relevant faptul că în perioada 1989 – 2016 TVR a avut 12

preşedinţi, plus 9 interimari, deşi mandatul este de 4 ani, şi nu de 11 ani, cum este cazul Germaniei, în

condiţiile în care legea nu prevede criterii clare pentru evaluarea activităţii acestora. De asemenea,

- 16 -

căderea cotei de audienţă a fost deosebit de abruptă, de la 29% în 2004 la 5,5% în 2014, situând

Televiziunea Română după instituţiile similare din Macedonia, Grecia, Bulgaria, Turcia, în timp ce la

nivel european media cotei de audienţă este de 15%, vârfurile fiind Danemarca, cu 68%, Islanda, cu

58%, şi Marea Britanie, cu 48%.

Conform analiştilor din media şi rapoartelor de activitate, situaţia actuală a TVR este

determinată de trei factori: legea care guvernează funcţionarea TVR, situaţia financiară (taxa TV nu a

mai fost indexată din anul 2003) şi rolul real pe care televiziunea publică trebuie să-l îndeplinească

într-o societate democratică.

Doresc să închei prezentarea acestor câteva considerente prin a reaminti că la mijlocul anului

2015 au fost supuse dezbaterii publice şi transmise Parlamentului, din partea conducerii TVR de

atunci, câteva propuneri prin al căror conţinut se urmărea tocmai asigurarea unui cadru legislativ

modern pentru eficientizarea activităţii editoriale.

Consider că se impune un efort comun, din partea noii conduceri a TVR, a Guvernului şi

Parlamentului, a oricăror organizaţii interesate, pentru realizarea unei legislaţii moderne, realiste,

adaptate cerinţelor actuale, vizând redresarea televiziunii publice şi conturarea unui viitor sigur al

acesteia. Pentru că TVR este bun public al poporului român.

Domnul Nicolae Moga:

Declaraţia politică este intitulată „Drumul turismului estival – între neglijenţă şi amatorism”.



În contextul actual, în care o serie de destinaţii turistice europene ridică un grad crescut de

nesiguranţă cauzat de ameninţările teroriste, România, considerată o ţară sigură, are şansa de a atrage

turiştii, devenind una dintre cele mai căutate destinaţii din Europa.

Potrivit datelor oficiale ale Eurostat la nivelul anului 2015, suntem plasaţi pe primul loc în UE

la capitolul cazării turiştilor în hoteluri şi în alte unităţi de profil. Avem o creştere în 2015 de 15,9%

faţă de o medie europeană de numai 3,2%.

Deşi are o creştere anuală a sosirilor de turişti cu mult peste media europeană, România trebuie

să îşi valorifice potenţialul turistic şi să investească mai mult şi mai rapid în acest sector. În timp ce

Bulgaria reuşeşte, cu resurse mai puţine, să producă din turism peste 7% din PIB, turismul din

România contribuie în proporţie de mai puţin de 1% la PIB. Este o certitudine faptul că potenţialul

nostru este mult mai mare.

Constat cu tristeţe că, în acest moment, turismul nu reprezintă un domeniu de interes strategic

pentru România. La nivelul politicilor publice turismul este neglijat. Investiţiile destinate creşterii

acestui sector economic sunt, practic, inexistente.

- 17 -

Mai mult decât atât, nu există o planificare corectă şi o exploatare raţională a infrastructurii cu

impact economic asupra activităţii turistice de pe litoral.

Un exemplu de ultimă oră este relevant pentru lipsa de comunicare şi conlucrare, ce ar trebui să

fie benefice turismului nostru: „Patronatele din turism au aflat cu două zile în urmă, din mass-media,

despre anunţul CNADNR privind reparaţiile care urmează să fie făcute în plin sezon estival atât pentru

podul de la Agigea, cât şi pentru un tronson de 40 de kilometri al Autostrăzii Soarelui. Patronatele nu

contestă utilitatea lucrărilor, însă atrag atenţia asupra faptului că nu există o planificare raţională a

exploatării autostrăzii de către CNADNR.”

În plus, nu au fost informate autorităţile din turism şi, cu atât mai puţin, mediul privat despre

începerea acestor reparaţii. Există temeri că lucrările anunţate pentru la vară, care vizează reparaţia

unui tronson de autostradă şi a podului de la Agigea, vor afecta fluxul de turişti către litoral. Prin

urmare, se solicită CNADNR să prezinte un calendar al execuţiei lucrărilor, din care să rezulte evitarea

efectelor economice negative asupra industriei turismului.

Nutresc convingerea că raţiunea va prevala!

Turismul românesc merită o şansă la dezvoltare optimă potrivit potenţialului său.

Trebuie să avem o poziţie unitară atunci când vorbim de infrastructură.

Nu pot fi de acord cu ideea că titlul promovat în presă „Haos şi gropi spre mare!!!!” ar putea

deveni realitate!

Vă mulţumesc.

Domnul Liviu-Marian Pop:

Declaraţia politică se intitulează „Cele cinci probleme fundamentale ale sistemului de

învăţământ preuniversitar românesc”.

Stimaţi colegi,

Având în vedere specificitatea învăţământului preuniversitar în comparaţie cu cel universitar,

recunoscând complexitatea problemelor cu care se confruntă sistemul educaţional românesc, pe termen

scurt, se impun o serie de măsuri complexe şi coerente. Măsuri care să conducă la o reformă reală, nu

mimată, a sistemului educaţional, pornind de la principalele probleme identificate ale sistemului

preuniversitar, dar cu influenţe asupra întregului sistem.

O simplă întrebare postată pe blogul personal, destinat exclusiv cadrelor didactice, „Care

consideraţi că sunt cele cinci probleme fundamentale ale sistemului de învăţământ preuniversitar

românesc care, rezolvate, pot conduce la o creştere a calităţii acestuia?”, a generat răspunsuri

punctuale şi argumentate, răspunsuri care pot constitui baza de plecare în elaborarea oricărei strategii

pentru a avea un sistem educaţional de calitate.

M-aş opri însă asupra unor chestiuni fundamentale fără de care nu putem discuta despre

performanţă şi calitate în sistemul de învăţământ: salarizarea cadrelor didactice; finanţarea sistemului

- 18 -

educaţional; motivarea şi formarea profesională continuă a resursei umane: debirocratizarea sistemului

de învăţământ; reforma curriculară şi adaptarea acesteia la nevoile reale ale pieţei muncii.

1. Salarizarea cadrelor didactice – înainte de calcule matematice trebuie să conştientizăm rolul pe

care îl are în societate personalul din învăţământ. Un alt aspect important, desprins din realitatea cotidiană,

este acela că în prezent salariul minim brut pe ţară este de doar 1 050 de lei, în timp ce al unui învăţător

debutant ajunge la 1 345 de lei brut, iar al unui profesor debutant la 1 367 de lei brut. Cum putem atrage

învăţătorii, profesorii către catedre, când principala lor grijă rămâne subzistenţa cotidiană?

2. La nivel naţional, finanţarea sistemului educaţional continuă să reprezinte o problemă, având

în vedere că, în timp ce în România procentul din PIB alocat educaţiei depăşeşte cu puţin 3%, media în

UE este de 5,25%. Finanţarea de bază a învăţământului trebuie să fie o prioritate naţională, trebuie să

avem o strategie coerentă, pe cel puţin zece ani. Doar în aceste condiţii vom putea discuta despre

măsuri reale şi realizabile în sistemul de învăţământ. O strategie naţională pe termen mediu şi lung, dar

care să nu sufere în timp modificări substanţiale ar putea conduce, indiferent de culoarea politică a

sistemului de guvernare, la coerenţă, la stabilitate şi ar putea produce efecte pozitive în societate.

Ce înseamnă mai mulţi bani pentru educaţie? Înseamnă să avem un sistem la standarde

europene, dotări mai bune în unităţile de învăţământ, salarii mai mari şi formare profesională continuă

pentru cadrele didactice. Elevii acestei ţări cred că merită să înveţe în spaţii şcolare care să aibă

autorizaţii sanitare şi de la I.S.U., pentru a fi în siguranţă.

3. Motivarea şi formarea profesională continuă a personalului didactic sunt esenţiale pentru un

act educaţional de calitate, ceea ce va conduce la o mai bună pregătire a elevilor şi totodată la

reducerea abandonului şcolar. Digitalizarea şi globalizarea implică o sporire a activităţii didactice şi

impun totodată formarea continuă şi pregătirea resursei umane în acest sens. De asemenea, ar trebui

luate în calcul şi posibilitatea introducerii unei componente flexibile în salarizarea personalului din

învăţământ care să permită motivarea şi atragerea tinerilor către acest domeniu, precum şi necesitatea

menţinerii personalului prin stimularea perfecţionării activităţii şi a calităţii în cariera didactică.

4. Debirocratizarea sistemului de învăţământ – birocratizarea excesivă determină orientarea

cadrului didactic către întocmirea de hârtii, justificări sau dosare şi neglijarea parţială sau uneori

aproape totală a lucrului efectiv cu elevii. Câteva ore petrecute printre hârtii nu egalează cinci minute

cu un copil care are realmente nevoie de sprijin.

5. Reforma curriculară şi adaptarea ofertei educaţionale la nevoile pieţei muncii – în momentul

de faţă avem de-a face cu un curriculum complex, însă neracordat la cerinţele pieţei muncii, axat în

proporţie de aproape sută la sută pe noţiuni teoretice. Într-adevăr, sistemul de educaţie din România

este unul teoretic, este un sistem care a adus rezultate, dar consider că acum este depăşit de situaţia

economică şi de nevoile sociale. La baza tuturor incoerenţelor şi sincopelor sistemului de educaţie stă

- 19 -

o mentalitate neîndreptată spre o societate eficientă şi productivă. Pe măsură ce se vor crea oportunităţi

şi locuri de şcolarizare adaptate nevoilor sociale, cu atât locurile de muncă vor fi mai uşor de găsit, iar

sistemul de educaţie românesc nu va produce şomeri cu sau fără diplomă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Niculae Bădălău:

Declaraţia politică este intitulată „Susţinerea natalităţii, fără dileme bugetare”.

O declaraţie recentă a premierului Dacian Cioloş ne arată care sunt priorităţile guvernamentale.

În orice caz, susţinerea natalităţii nu se află printre acestea.

Prim-ministrul ne spune că „banii pentru indemnizaţii nu vor fi dacă nu ne spune Parlamentul

de unde trebuie să tăiem”, referindu-se la recentele modificări legislative, benefice pentru mame şi

stimularea natalităţii, adoptate de Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor.

Modificările sunt bine-venite, întrucât ele elimină plafonul maxim de 3 400 de lei, iar indemnizaţia va

fi în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani, dar şi

alte modificări necesare. Scopul este clar: încurajarea natalităţii.

Până la urmă, ne putem întreba: ce societate poate privi în viitor dacă natalitatea este scăzută,

iar statul nu face mare lucru pentru a o încuraja? O întrebare care nu angajează resurse bugetare, ci

doar puţină disponibilitate de a ne gândi care sunt cu adevărat priorităţile naţionale.

Poate că declaraţia prim-ministrului ar fi fost oportună dacă natalitatea era un punct forte al

societăţii româneşti. Ei bine, statistica ne spune altceva. Datele INS, preluate şi pe site-ul Eurostat,

arată că în anul 2013, în România, s-a înregistrat cel mai mic număr de născuţi vii faţă de anul 2000:

182 313. Practic, din anul 2009, România s-a confruntat cu o scădere a natalităţii. Rata totală de

fertilitate a scăzut de la aproximativ 1,7 la 1,4 din 2009 până în anul 2013. După mai mult de zece ani

ajungem de unde am plecat în anul 2000.

Desigur, statistica pare că nu atinge coarda sensibilă a Guvernului tehnocrat, deşi chiar membrii

acestuia ar trebui să fie familiarizaţi cu prelucrarea datelor şi relevanţa statisticii în elaborarea

politicilor publice.

Revenind la declaraţia prim-ministrului, putem spune aşa: dacă este treaba Parlamentului să

găsească şi sursele de finanţare, atunci treaba Guvernului care mai este? Prim-ministrul Dacian Cioloş

ar fi putut să ne transmită sub o altă formulare că este o măsură bună, dar care nu poate fi acoperită

bugetar. Sau, şi mai bine, că va acorda prioritate mamelor şi susţinerii natalităţii, a familiei, decât altor

proiecte care nu aduc modificări semnificative în bunăstarea românilor. Sau că, la rectificare, va

încerca să vadă cum se pot identifica surse de finanţare. Oricum, ideea este că putea fi mult mai

deschis decât să dea vina pe Parlament că nu a identificat şi surse bugetare.

- 20 -

Până la urmă, practic, aceasta este treaba Guvernului, care trebuie să ştie mai bine cum împarte

resursele, însă nu poţi ignora voinţa Parlamentului care te-a învestit, nici dacă resursele bugetare nu

permit. Trebuie discutat calm şi constructiv cum putem să sprijinim natalitatea, fără să aruncăm pisica

dintr-o curte în alta.

Domnul Dan-Mihai Marian:

Declaraţia politică se intitulează „Necesitatea protecţiei infrastructurilor critice în contextul

extinderii ameninţărilor teroriste”.

Protecţia infrastructurilor critice a intrat în atenţia decidenţilor politici odată cu preocuparea privind

consecinţele atacurilor teroriste asupra unor obiective militare şi civile din SUA (2001), Madrid (2004),

Londra (2005), Paris (2014), Bruxelles (martie 2016). Prima iniţiativă legislativă pentru protecţia

infrastructurilor critice a fost adoptată în 2006, în timpul administraţiei SUA conduse de preşedintele Bill

Clinton. După cum putem constata, managementul infrastructurilor critice reprezintă o prioritate de

securitate naţională care trebuie gândită în strânsă legătură cu fenomenul terorist.

Terorismul ca „armă politică” este utilizat mai ales împotriva cetăţenilor şi obiectivelor civile

cu scopul de a produce suferinţă populaţiei, distrugerea infrastructurilor economice şi militare, emoţie

publică şi presiuni asupra autorităţilor pentru a lua decizii în direcţia dorită de terorişti. În acest context

marcat de globalizarea riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale,

regionale şi globale, o serie de state (SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda, România) au

luat iniţiativa elaborării unor strategii naţionale pentru protecţia infrastructurilor critice. Acestea au

fost susţinute prin reglementări legale, crearea unor instituţii şi mecanisme de cooperare între toţi

factorii responsabili: guverne, agenţii guvernamentale, servicii de informaţii şi de securitate, autorităţi

publice şi private care au în administrare infrastructuri critice.

Securitatea naţională este influenţată nemijlocit de funcţionarea continuă a unor sisteme

complexe şi integrate de infrastructuri care asigură buna funcţionare a statului în misiunea sa de a

furniza servicii publice de calitate. În acest sens, România, în dubla sa calitate de ţară membră NATO

şi UE, este interesată să dezvolte cadrul legislativ, administrativ şi capabilităţile în materie de logistică,

resurse umane şi inteligenţă pentru a asigura funcţionarea optimă a statului.

Protecţia infrastructurilor critice este o activitate care are drept scop asigurarea funcţionalităţii,

a continuităţii şi a integrităţii infrastructurilor critice naţionale şi europene (transporturile şi energia)

pentru a descuraja, diminua şi neutraliza o ameninţare, un risc sau un punct vulnerabil. Într-o

enumerare fără pretenţii de exhaustivitate, PIC se referă la activităţile desfăşurate în mod constant

pentru identificarea infrastructurilor critice naţionale şi europene, inventarierea acestora, evaluarea şi

analiza riscurilor, asigurarea protecţiei informaţiilor clasificate legate de acest domeniu strategic.

- 21 -

Imediat după aderarea României la UE, mai exact în aprilie 2007, Consiliul Uniunii Europene a

adoptat concluziile cu privire la Programul european privind protecţia infrastructurilor critice, în care

a reiterat faptul că statelor membre le revine responsabilitatea finală de a gestiona măsurile de protecţie

a infrastructurilor critice din interiorul frontierelor naţionale. Climatul de stabilitate şi securitate este

condiţionat de buna funcţionare a reţelelor de infrastructuri critice, necesitatea protecţiei acestora fiind

un element esenţial pentru evitarea perturbării grave a societăţii.

În România, desemnarea infrastructurilor critice naţionale/europene la nivel naţional, evaluarea

necesităţii de a îmbunătăţi protecţia acestora în scopul creşterii capacităţii de asigurare a stabilităţii,

securităţii sistemelor economico-sociale şi protecţiei persoanelor au fost reglementate prin Ordonanţa

de urgenţă a Guvernului nr. 98 din 2010. Se impune reactualizarea Strategiei naţionale pentru protecţia

infrastructurilor critice, document adoptat în anul 2011, în acord cu noile provocări în materie de

securitate naţională şi regională, ţinând cont şi de amplificarea fenomenului terorist chiar pe

continentul european.

Reactualizarea acestei strategii trebuie urmată de adoptarea unui plan de acţiune coordonat de o

autoritate naţională în domeniu care să fie coordonată de Guvern şi, eventual, aflată sub control

parlamentar. Atacurile teroriste din această lună, de la Bruxelles – capitala politică a UE, asupra unor

infrastructuri critice precum metroul bruxellez, aeroportul şi ameninţarea teroristă îndreptată asupra

unei centrale nucleare din Belgia impun o abordare unitară, coerentă, strategică a managementului

infrastructurilor critice de pe teritoriul naţional.

Domnul Emil-Marius Paşcan:

Declaraţia politică este intitulată „Feriţi-vă din răsputeri de reţeta «toleranţei» minoritare”.


Distinşi colegi,

Am ajuns, într-un mod ruşinos, noi, cei care locuim în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, să

ne cerem scuze pentru că pretindem să ne fie respectate drepturile constituţionale, ca români. În centrul

ţării, tot mai des, românilor care participă la concursurile pentru ocuparea unui post în cadrul unei

instituţii publice li se pretinde să cunoască limba maghiară. În unele comunităţi, românii nu au nici

măcar dreptul la educaţie în limba română, întrucât, chipurile, nu sunt destule solicitări pentru

constituirea unei secţii cu acest specific. Separatismele etnice în educaţie funcţionează, în schimb, pe

deplin. La manifestările publice, în comunităţile în care românii sunt minoritari, nu are acces şi cultura,

actul artistic în limba română, pentru că ar leza interesul electoral al primarului şi al consiliului local.

Se motivează astfel că limba română nu are adresant. În unităţile de învăţământ de limbă maghiară,

transformate în secţii de propagandă politică, este denaturată istoria României şi se pledează făţiş

pentru autonomie teritorială pe criterii etnice şi pentru aşa-zisul „Ţinut Secuiesc”, regăsit chiar în

- 22 -

afişajele şi panotajul informativ de la intrarea în şcoală. Politicienii maghiari îşi poartă campaniile

electorale în acelaşi registru, asumând proiecte vizând divizarea etnică a învăţământului de la cel

primar, gimnazial, până la cel universitar, iar mass-media de limbă maghiară consfinţeşte

propagandistic consecvent această viziune separatistă etnic.

Dacă ai cumva tupeul, ca român, să pledezi împotriva segregaţionismului, a iredentismului şi

etnocentrismului, a separatismului minoritar contagios şi greţos, eşti automat etichetat ca naţionalist

extremist şi, eventual, şovin sau xenofob. Personal, am susţinut dintotdeauna multi şi

pluriculturalismul, care reprezintă un filon de bogăţie spirituală şi de completitudine în spaţiul

transilvan. Voi promova în continuare comuniunea de valori identitare şi climatul etnic frăţesc care ar

trebui să ne caracterizeze pe noi, cei din inima României. Cu atât mai mult, voi susţine prezervarea

valorilor culturale şi a identităţii spirituale pentru toţi concetăţenii, nediscriminatoriu în raport cu etnia

lor, pornind însă de la o premisă fundamentală: respectul faţă de statul român.

Vă întreb însă: ce stat de drept al acestei lumi permite batjocura, dispreţul şi subminarea la

adresa valorilor sale primordiale, ce stat îngăduie desconsiderarea şi umilirea propriilor cetăţeni?! Vă

întreb: de ce trebuie ca noi, românii din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, să fim asimilaţi

propagandistic aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”, de ce îngăduie instituţiile statului român să ne fie

încălcate drepturile constituţionale şi să fim batjocoriţi în propria noastră ţară?!

Vă prezint o mică mostră din atmosfera vitriolantă pe care încearcă politic unii să ne-o

făurească la Târgu-Mureş. Redau conţinutul unui articol care a fost publicat în cotidianul de limbă

maghiară cu cel mai mare tiraj din judeţul Mureş. Este un articol răspuns la solicitarea unui consilier

local care a avut „neruşinarea şi neobrăzarea” să pretindă unei primării, din imediata vecinătate a

municipiului Târgu-Mureş, ca la o manifestare publică aniversară să asigure prezenţa pe scenă şi a

unor artişti de limbă română. Evident, solicitarea sa a fost respinsă şi considerată inacceptabilă, din

lipsă de resurse, dar iată ce replică a primit acel român minoritar din partea redactorului-şef al

cotidianului maghiar:

„Fără protestele celor stabiliţi aici din alte părţi deja nu se pot desfăşura normal nici măcar

zilele satelor. Venetici străini de cultura şi tradiţiile comunităţii (maghiare n.m.) îşi revendică locul şi

ar reprograma chiar şi ordinea dansurilor. Îmbrăcaţi în straie ce nu aparţin acestor meleaguri, ei doresc

să-şi demonstreze – inclusiv lor înşişi – prezenţa istorică. Dar ei s-au aşezat aici abia de un deceniu sau

două, aduşi de febra dezvoltărilor imobiliare mai avantajoase. Degenerarea satelor cu majoritate

maghiară din jurul municipiului Târgu-Mureş a căpătat o amploare îngrijorătoare. În timp ce noi ne

plângem doar că pierdem teren în fosta capitală a secuimii, încetul cu încetul pierdem şi mediul dătător

de viaţă al localităţilor periurbane. Corunca este poate cel mai strident caz. În urmă cu 25 de ani,

prezenţa celor de limbă maternă română nu atingea nici măcar trei la sută, în prezent se apropie

- 23 -

periculos de raportul 50-50%. Iar acest fapt indică pentru noi nu o remiză, ci un meci pierdut.

Cuantificabil şi în bani. Fiindcă ei revendică utilităţi şi drumuri asfaltate către şireagurile de vile răsărite

din pământul arabil. Pe bună dreptate, este dreptul lor de cetăţean contribuabil, dar şi «băştinaşii» cu

vechime de generaţii îşi au aşteptările lor îndreptăţite. Locuitorii acestei localităţi paşnice până-n prezent

ar dori să evite «joaca» inutilă de-a excluderea etnică. Acum ei sunt cei obligaţi să-şi ceară scuze de la

cei care s-au stabilit aici recent. Avocaţii nepoftiţi ai acestora din urmă au denunţat primăria, încă de anul

trecut, atât la corpul de control al prefecturii, cât şi la Consiliul Naţional pentru Combaterea

Discriminării. Acum deja îşi ascut condeiul înainte de sărbătoarea de luna următoare. Nu este exclus să

ne putem aştepta la o campanie mai dârză. Doar se ştie că aceste manifestări de zilele satului constituie

numai un pretext în lupta pentru slăbirea conducerii comunei, pentru preluarea scaunelor de primar şi de

consilieri (de către români n.m.). Deoarece locuitorii cartierelor de vile înfiinţate de-a lungul drumului

european sunt atâta de străini locului, încât nici măcar n-au umblat încă în centrul satului. Nu le pică în

drum. Majoritatea lor îşi duc copiii în şcolile din oraş. La sfârşit de săptămână se simt acasă în satele lor

din Câmpia Transilvaniei şi de pe Valea Gurghiului, nu în această comunitate secuiască. Însă, din păcate,

calul troian a fost deja introdus pe furiş în grădina Castelului Toldalagi, aflat în paragină. Cu toate

acestea, încă nu e totul pierdut, iar Universitatea Sapientia poate contribui la reînnoirea caracterului

maghiar al aşezării nu numai prin spiritualitatea sa, ci şi prin evenimentele, investiţiile sale ce servesc

păstrarea comunităţii. Doar-doar Corunca nici în următoarele decenii nu se va dovedi veriga slabă din

lanţul localităţilor periurbane” – conchide autorul.

Aviz necunoscătorilor: nu, acesta nu este un articol scris la vremea ocupării Ardealului în urma

Dictatului de la Viena! Este un mesaj actual, al zilelor noastre, care vădeşte pe deplin unele mentalităţi

şi complexe minoritare, circumscrise unei pretinse şi adesea clamate nerealist toleranţe etnice. Iar

autorul nu este vreun extremist cu creierul spălat de manipulări şi îndoctrinări, ci este redactorul-şef al

ziarului mureşean „Népújsag”, care, pesemne, reflectă o stare de spirit pe placul cititorilor săi. Iar

astfel de mesaje abundă în comunicarea interetnică şi multiculturală, fiind adesea convertite în capital

politic electoral pentru cei cărora nu le pasă că, semănând constant vânt(uri), riscă să culeagă furtună.

Aşadar, românii au ajuns „venetici străini” în propria lor ţară. Ei nu au voie să se stabilească

unde cred de cuviinţă, întrucât perturbă configuraţia etnică a unor localităţi şi slăbesc conducerea

acestora, aspirând cu nesimţire la preluarea funcţiilor de primar şi consilieri. Ba, mai mult, au şi

neobrăzarea să pretindă manifestări publice în limba română cu ocazia unor evenimente aniversare

locale… Aceasta este, de fapt, reţeta „toleranţei” minoritare cu care au fost trataţi şi izgoniţi românii

din judeţele Harghita şi Covasna. Din fericire, până acum, în judeţul Mureş nu a avut succes…


Domnul Găvrilă Ghilea:

Declaraţia politică se intitulează „Cât de acri s-au dovedit strugurii relaxării fiscale?”.

- 24 -


Stimaţi colegi,

Conform informaţiilor diseminate public recent de către Agenţia Naţională de Administrare

Fiscală, veniturile totale colectate în ianuarie 2016 s-au ridicat la 19,25 miliarde de lei, depăşind

programul de încasări cu 14%, fiind în acelaşi timp cu 16% mai mari decât veniturile colectate în

ianuarie 2015 şi reprezentând o pondere în PIB de 2,58%.

Surprinzătoare pentru unii, plauzibile pentru alţii, aceste rezultate au fost obţinute în ciuda –

sau, mai exact, ca o consecinţă – a măsurilor de relaxare fiscală introduse de la începutul acestui an,

reducerea cotei generale de TVA de la 24 la 20% şi a impozitului pe dividende de la 16 la 5% fiind

doar câteva dintre acestea.

Nu puţini au fost însă cei care se pregăteau să cânte prohodul acestor măsuri înainte de a le

experimenta, suspectând noua filosofie bugetară de populism electoral şi nesustenabilitate într-un an

cu două rânduri de alegeri.

Pe de altă parte, datele publicate de ANAF relevă că încasările bugetare suplimentare sunt

contrabalansate de scăderi ale veniturilor din redevenţe cu 54,4 milioane de lei, din dividende cuvenite

statului cu 59,8 milioane de lei, ale sumelor rezultate din emiterea certificatelor verzi cu 66,75

milioane de lei şi ale impozitului pe veniturile suplimentare obţinute ca urmare a reglementării

preţurilor din sectorul gazelor naturale, impozitului pe veniturile din exploatarea resurselor naturale,

impozitului pe monopolul din sectorul energiei electrice şi al gazului natural cu 24,8 milioane de lei.

Dacă scăderea preţului la ţiţei poate justifica, măcar în parte, diminuarea veniturilor din

redevenţe, reducerea celorlalte stipendii bugetare se cere analizată amănunţit.

Poate ar fi momentul ca Guvernul să ia taurul de coarne şi să încerce echilibrarea acestor

încasări bugetare prin impunerea suplimentară a producătorilor de petrol şi gaze care, pe lângă

redevenţe, ar urma să suporte şi un aşa-numit „impozit petrolier” de 35% pe profitul din upstream,

primind în schimb posibilitatea unei deduceri suplimentare de 15% pentru investiţiile noi.

Implementarea acestei măsuri de sorginte liberală este la îndemâna Cabinetului tehnocrat, cu

atât mai mult cu cât adoptarea ei ar depresuriza cheltuielile publice altminteri inerente unui an

electoral, risipind riscul unor derapaje de la politica preventivă a Pactului de stabilitate şi creştere al

Comisiei Europene.

În caz contrar, statul va demonstra că rămâne acelaşi prost administrator al unor resurse care se

împuţinează pe zi ce trece.

Vă mulţumesc.

Domnul Alin-Păunel Tişe:

Declaraţia politică este intitulată „Când investiţiile lipsesc, nu avem dreptul să cerem performanţă!”.

- 25 -

Distinşi colegi,

De fiecare dată când cetăţeni români obţin distincţii şi medalii pentru performanţe, fie sportive,

fie culturale, este un motiv de mândrie pentru toată naţiunea. Cu toate acestea, puţine sunt cazurile de

performeri unde „statul” are o anumită contribuţie. Şi aceea, cel mai adesea, vine după obţinerea unor

distincţii. Aceasta, deoarece de mai bine de 25 de ani tratăm, la nivel naţional, investiţiile în anumite

domenii – sport, cultură, cercetare, educaţie, sănătate – şi în infrastructura sectorială aferentă ca fiind

neprioritare. Socoteala simplă şi simplistă a raportului bani investiţi – bani câştigaţi nu iese mai

niciodată pozitivă.

Se uită adesea că aceste domenii nu au fost încurajate decenii întregi şi nu sunt nici pe total

pregătite să aducă şi rezultate financiare pe lângă cele specifice. Se uită adesea că un popor educat, sănătos

sau care se dezvoltă cultural şi sportiv are şi alte rezultate pe plan internaţional, şi altă prestanţă. Se uită

adesea beneficiile indirecte pe care le aduc în comunitate aceste infrastructuri specializate.

Reamintesc aici că avem obligaţia, faţă de cetăţenii noştri, să le oferim, ca stat, o bază de

plecare pentru educaţie, sănătate, cultură, sport şi pentru performanţă. Abia după ce creăm

infrastructura putem emite şi pretenţii la rezultate. Şi acest lucru s-a dovedit deja, atât printr-un

exemplu pozitiv, cât şi printr-unul negativ.

Deşi România şi-a luat angajamentul de a se pregăti şi investi în infrastructură, ar putea pierde

dreptul de a organiza meciurile preconizate din Campionatul European de Fotbal din 2020. A fost la un

pas de a pierde organizarea Campionatelor Europene de Gimnastică din 2017, din lipsa sălii

programate, dar nefinalizate.

Pe de altă parte, în ultima perioadă Clujul a devenit capitala sportului românesc, datorită

investiţiilor efectuate în infrastructura sportivă din judeţ de administraţia publică locală în ultimii şase-şapte

ani. Investiţii care îşi demonstrează permanent utilitatea pentru comunitate. Investiţii care au condus la

crearea unui alt stil de viaţă, unui alt spirit de apartenenţă la aceleaşi valori.

De aceea, consider necesar să ne aplecăm, ca stat, ca autoritate, pentru conturarea unei strategii

naţionale, una care să încurajeze participarea activă a mediului privat la implicarea în aceste domenii.

Domnul Haralambie Vochiţoiu:

Declaraţia politică se intitulează „Stoparea incidentelor de ucidere şi torturare a animalelor”.


Stimaţi colegi,

Aşa cum ştiţi, am înaintat o propunere legislativă a Legii nr. 205/2004 privind protecţia

animalelor, fiind marcat de necesitatea înăspririi pedepselor pentru cei ce torturează, chinuie şi omoară

animalele. Chiar luna aceasta, în data de 16 martie, scene de o cruzime rară au fost filmate la un târg

de animale din comuna Bahnea, judeţul Mureş, fiind prezentate opiniei publice prin intermediul presei.

- 26 -

Un cal a fost bătut în cel mai bestial mod, vreme de minute în şir, de către stăpânul său şi alţi doi

indivizi. Calul a fost biciuit în repetate rânduri, în timp ce este pus să tragă mai multe dale de beton.

Deşi oamenii prezenţi la târg au atras atenţia indivizilor să nu mai chinuie animalul, aceştia au rămas

impasibili, fapt ce demonstrează cu câtă uşurinţă sunt luate legile care previn aceste acte inadmisibile.

Societatea românească se confruntă, din ce în ce mai des, cu asemenea cazuri de cruzimi asupra

animalelor, ceea ce impune stoparea de urgenţă a acestor barbarii care, pe lângă gradul de pericol

social pe care îl presupun prin mediatizarea şi forţa de care internetul se bucură, fac numele României

şi al românilor rău famat în întreaga lume.

Legea pe care am promovat-o, care prevede pedepse mai mari, apreciem că poate duce în timp

la diminuarea şi chiar încetarea acestor acte de violenţă. Problemele de zi cu zi ne-au determinat să

privim acest fenomen, al modului în care sunt tratate animalele, ca un indiciu important al gradului de

civilizaţie al societăţii noastre. Numeroasele acte de cruzime comise faţă de animale au devenit subiect

uzual de breaking news, arătând fără urmă de îndoială că în România zilelor noastre animalele sunt

victime constante ale unor iresponsabili şi trebuie apărate faţă de aceste abuzuri. Zilnic se înregistrează

cinci-şase cazuri de maltratare, schingiuire, mutilare, otrăvire şi împuşcare a animalelor. Toate aceste

cazuri de violenţă sunt sesizate de ONG-urile de protecţia animalelor şi voluntari, care în mod curent

adună de pe străzi şi transportă la clinici animale cu membre tăiate, bătute şi lăsate să agonizeze.

Supunerea animalelor la suferinţe inutile sau chiar uciderea acestora este pedepsită, conform legilor

în vigoare, cu amendă sau cel mult închisoare de la trei luni la un an, pedepse care sunt mult prea blânde

pentru acest tip de infracţiune. Societate civilă este din ce în ce mai revoltată atunci când astfel de situaţii

sunt prezentate în presă, la televizor şi pe internet, solicitând pe bună dreptate pedepse mai mari, pedepse

cu executare în regim de detenţie. O petiţie în acest sens a fost iniţiată în mediul on-line de către Mişcarea

Dreptate pentru Animale sub titlul „Cerem pedepse mai mari pentru cei ce abuzează, torturează şi omoară

animale”, demers ce a adunat până în prezent peste 50 000 de semnături.



De multe ori problemele economice şi sociale cu care ne confruntăm ca ţară au făcut ca alte

probleme foarte importante, cum este cea prezentată astăzi, să treacă în plan secund. Însă trebuie să

acţionăm cu maximă fermitate când observăm astfel de comportamente inumane, fiindcă este aproape

o axiomă faptul că acela care nu iubeşte animalele nu iubeşte nici oamenii. Totodată, ţin să subliniez

foarte clar că astfel de incidente, care aduc serioase deservicii de imagine României, nu ar fi atât de

pronunţate dacă Poliţia Animalelor şi celelalte instituţii de stat abilitate şi-ar lua mai în serios rolul

pentru care au fost înfiinţate.


- 27 -

Domnul Mihai Niţă:

Declaraţia politică este intitulată „Legile inutile slăbesc puterea legilor necesare”.

La 30 martie 1830 s-a încheiat redactarea Regulamentelor Organice – primele acte

constituţionale de pe teritoriul României. În 1923 a fost promulgată, prin decret regal, Constituţia

României Mari, votată de Parlamentul României la 26 martie, fiind considerată ca una dintre cele mai

avansate şi democratice constituţii din Europa acelui timp.

Nu întâmplător am evidenţiat, la sfârşit de martie, aniversarea acestor două evenimente majore

din istoria României. Am dorit numai să atrag atenţia Legislativului asupra necesităţii unor coduri

juridice stabile şi concise, fără de care nu putem vorbi despre progresul unei ţări. De asemenea, vreau

să recunoaştem, dacă e posibil, că acele coduri de legi, la care facem trimitere, au fost atât de temeinic

alcătuite, încât au rămas valabile pe o mare durată de timp. Aşa s-ar putea explica şi dezvoltarea fără

precedent a României în perioada interbelică.

Am putea afirma că, în zilele noastre, România funcţionează pe baza unor astfel de legi?

Evident, nu. Începând cu legea fundamentală, putem constata că o serie de legi nu numai că nu sunt de

natură să asigure progresul social şi economic de care avem nevoie, dar că precaritatea elaborării lor

frânează dezvoltarea. Sau, după cum spunea iluministul francez Charles de Secondat, „legile inutile

slăbesc puterea legilor necesare”.

Departe de mine intenţia de a umbri, în vreun fel, activitatea parlamentarilor. Numai cine nu

cunoaşte dificultăţile muncii noastre ar putea emite opinii depreciative în privinţa eforturilor necesare

pentru elaborarea unei legi. Sunt convins că fiecare dintre noi ar dori ca legea pe care o iniţiază să fie

cea mai bună şi perfect funcţională. Dar nimeni nu este perfect, cu excepţia Marelui Creator. Totuşi,

cred că este necesară o atitudine mult mai pragmatică în evaluarea necesităţilor pe care le reclamă

ansamblul general al legilor pe baza cărora funcţionează statul român şi care trebuie să accelereze

procesul de modernizare a României, pe toate planurile: politic, administrativ, economic, socio-

cultural. Reformele de care avem nevoie sunt posibile doar cu susţinerea unor legi adecvate, dar care

nu afectează legile fundamentale de organizare a ţării.

Vrem, cu toţii, ca România să devină mai atractivă pentru marii investitori, străini sau

autohtoni. Din păcate, instabilitatea unor legi îi descurajează. Ritmul rapid al evoluţiei globale a

societăţii impune, desigur, legi şi reguli adaptate la schimbarea permanentă a civilizaţiei. Dar

modificarea permanentă şi lipsită de viziune a unor coduri de legi, aşa cum constatăm că se întâmplă în

zilele noastre, nu este soluţia favorabilă unor reacţii optimiste din partea populaţiei, care plăteşte preţul

incompetenţei unor conţopişti.

Cadrul legislativ actual n-a reuşit, întru totul, să creeze „starea de normalitate” la care aspirau

românii în zilele fierbinţi ale anilor ’90. Mai sunt destui funcţionari ai statului care, prin

- 28 -

comportament, demonstrează că nici măcar nu cunosc şi, în niciun caz, nu respectă raportul dintre

instituţiile fundamentale ale statului. Este necesară eradicarea grabnică a unor astfel de atitudini

comportamentale, care provoacă nemulţumiri şi degringoladă. Schimbarea despre care vorbesc se

poate face începând din Parlament, iar noi ne-am putea strădui să facem asta până la terminarea

mandatului în curs. Să legăm numele nostru de un viitor mai bun al României.

Domnul Eugen Durbacă:

Declaraţia politică se intitulează „Contribuţia de asigurări sociale de sănătate”.

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate este una dintre cele şapte contribuţii obligatorii pe

care angajatorul are obligaţia de a le reţine şi de a face viramentele în cauză periodic (lunar/trimestrial)

în contul Bugetului Asigurărilor Sociale şi Fonduri Speciale (BASS). Aceasta este distribuită ulterior

către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Având în vedere Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2016 şi Legea

bugetului de stat pentru anul 2016, publicate în Monitorul Oficial, cotele de contribuţii ce trebuie

plătite de către angajator şi angajat în 2016 sunt următoarele:

- 5,2% (angajator);

- 5,5% (angajat).

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal, persoanele fizice care nu obţin venituri sunt

obligate să achite contribuţia la sistemul public de sănătate (CASS) şi să depună o declaraţie fiscală la

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Cu excepţia unor categorii de persoane, toată lumea are obligativitatea achitării acestei

contribuţii.

În prezent, deşi cotizezi, de cele mai multe ori, din lipsa fondurilor destinate diverselor analize,

eşti nevoit să suporţi costul acestora tot din buzunarul tău. Astfel, eşti nevoit să plăteşti de două ori.

Chiar şi internat, trebuie să-ti asiguri tratamentul, motivat de faptul că nu sunt/nu mai sunt bani.

Trebuie să avem norocul să ne îmbolnăvim la început de lună sau suntem nevoiţi să stăm la rând ore în

şir în speranţa că vom apuca o programare la analize decontate de Casa de Sănătate sau orice altă

investigaţie mai amănunţită.

Dacă tot sunt obligatorii reţinerea, înregistrarea ca asigurat şi virarea contribuţiei către bugetul

de stat, ar trebui constituit câte un fond individual unde se va colecta contribuţia fiecăruia. Atunci când

cetăţeanul-contribuabil trebuie să meargă la medic, plata să fie suportată din acel fond şi doar în

funcţie de investigaţii să se facă plăţi suplimentare.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Nistor:

Declaraţia politică este intitulată „Situaţia alarmantă în care a ajuns RAFO Oneşti”.

- 29 -

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Situaţia de la RAFO Oneşti se înrăutăţeşte pe zi ce trece. Ieri au demarat proteste ale

salariaţilor, întrucât aceştia nu şi-au mai primit drepturile salariale de la începutul acestui an.

Ca senator de Oneşti, am fost preocupat de soarta rafinăriei şi am făcut până în acest moment

multiple demersuri parlamentare. Aş aminti interpelarea adresată ministrului economiei, interpelarea

adresată prim-ministrului României, declaraţia politică privind situaţia locurilor de muncă de pe

platforma RAFO Oneşti.

Din păcate, toate aceste demersuri au rămas practic nerezolvate, iar situaţia muncitorilor de pe

platformă s-a înrăutăţit. Îngrijorător este faptul că sindicatul de la RAFO, în loc să apere drepturile

muncitorilor, încearcă să caute scuze acţionarului majoritar Petrochemical Holding. La momentul

preluării societăţii RAFO, mai exact în toamna anului 2006, de către acest acţionar majoritar,

compania era în prim program de reorganizare, mai dispunea de un număr de peste 2 000 de salariaţi şi

promitea că va repune unitatea în funcţie, fără a diminua numărul locurilor de muncă.

Anul 2008 a fost, practic, ultimul an în care în rafinărie se mai producea motorină sau benzină,

iar de atunci afacerile companiei au constat doar în vânzarea a diverse active, utilajele şi echipamentele

tehnologice fiind păstrate în conservare până la un moment dat, când o parte au fost valorificate ca fier

vechi, iar numărul salariaţilor a ajuns în prezent la mai puţin de 400.

În interpelarea adresată domnului fost prim-ministru Victor-Viorel Ponta, în martie 2015, după

ce am prezentat pe scurt situaţia RAFO Oneşti, am solicitat iniţierea acţiunii de control, de către

Corpul de control aflat în subordinea prim-ministrului, privind contractul de privatizare RAFO Oneşti.

În locul demarării acţiunii de control, am primit un răspuns din partea prim-ministrului care

cuprindea lista investitorilor şi etapele parcurse, fără a demara acţiunea de control şi fără o explicaţie

concretă a cauzelor degradării situaţiei acestei platforme industriale importante pentru economia

românească şi pentru toţi muncitorii din zonă.

Stimaţi colegi,

Vă supun din nou atenţiei acest subiect şi vă solicit sprijinul pentru a găsi vinovaţii şi pentru a

reuşi totuşi să facem ceva pentru această unitate importantă din economia romanescă.

Doamna Biró Rozalia-Ibolya:

Declaraţia politică se intitulează „Respectarea demnităţii umane în penitenciarele din România”.


Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

- 30 -

La sfârşitul anului 2015, instituţia Avocatului Poporului a înaintat un raport special privind

condiţiile de detenţie din penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă. Acesta ne arată că

principala problemă a sistemului de detenţie din România este supraaglomerarea închisorilor. În acest

raport deosebit de amplu au fost arătate şi multe alte probleme existente în penitenciare şi în centrele în

discuţie, fiind, desigur, aduse numeroase soluţii pentru remedierea acestora.

Documentul este deosebit de complex şi de bine structurat, având în total 392 de pagini. Avocatul

Poporului, Victor Ciorbea, a precizat la publicarea acestui raport faptul că unul dintre motivele pentru care

raportul a fost întocmit este acela de a încerca evitarea pronunţării unei decizii-pilot împotriva României de

către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Pe scurt, o decizie-pilot, practic, suspendă cauzele

asemănătoare de pe rolul CEDO şi obligă statul român ca în termen de 18 luni să ia măsuri pentru

remedierea problemelor din penitenciare. În caz contrar, România riscă chiar excluderea din Consiliul

Europei.

În acest context, reamintesc faptul că neajunsurile din penitenciarele din ţara noastră au atras

numeroase plângeri împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Din păcate, dintre

statele membre ale Uniunii Europene, România este pe primul loc, din 2011 încoace, în ce priveşte

numărul de condamnări la CEDO pentru încălcarea articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului, referitor la condiţiile de detenţie. Articolul 3 face referire la interzicerea torturii şi precizează

faptul că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”. La

nivelul statelor membre ale Consiliului Europei, România este depăşită în mod constant numai de Rusia,

iar în anii 2011 şi 2013 şi de Turcia şi Ucraina. Numai în perioada 1 ianuarie – 1 septembrie 2015 au fost

pronunţate 24 de hotărâri de condamnare a României pentru violarea art. 3 din Convenţie, dintre care 17

erau definitive.

Este important să luăm aminte la soluţiile propuse în raportul menţionat şi, mai ales, să facem

tot ce ne stă în putinţă pentru a evita excluderea României din Consiliul Europei. Este necesar să fie

adoptate măsuri ferme pentru implementarea unor soluţii clare care să îmbunătăţească starea şi

condiţiile deţinuţilor sau ale persoanelor arestate preventiv din ţara noastră. Aşa cum menţionează

raportul, principalele soluţii sunt scurtarea perioadei de detenţie în care deţinuţii pot apela la sistemul

de eliberare condiţionată, reducerea pe cât posibil a cazurilor de aplicare a măsurii arestului preventiv

şi eliberarea condiţionată a deţinuţilor aflaţi în executarea ultimilor trei ani din pedeapsă. Desigur, aşa

cum se precizează şi în raport, soluţiile propuse exclud infracţiunile şi pedepsele aplicate pentru

infracţiunile de corupţie şi violenţă.

Să nu uităm că privarea de libertate trebuie considerată o sancţiune sau măsură extremă şi, de

aceea, trebuie impusă numai când, din cauza gravităţii infracţiunii, orice altă sancţiune sau măsură ar fi

evident inadecvată.

- 31 -

Din păcate, aglomerarea penitenciarelor este alarmantă. În luna noiembrie 2015, în unităţile

penitenciare se aflau 28 383 de persoane private de libertate, potrivit raportului, care citează site-ul

Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Luând în considerare normele minime obligatorii

privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, care prevăd că fiecare deţinut trebuie să

aibă la dispoziţie un spaţiu de 4 metri pătraţi şi 6 metri cubi de aer, capacitatea totală de cazare a ANP

este de 18 781 de persoane. Astfel, în decembrie 2015, la data publicării raportului, indicele de ocupare

era de 151,31%.

În materie de soluţii pentru rezolvarea problemei supraaglomerării, raportul a identificat trei

modalităţi prin care timpul petrecut de persoanele private după gratii poate fi scurtat: acordarea

dreptului de eliberare condiţionată pentru deţinuţii care au executat jumătate din pedepsele lor,

scurtarea timpului minim care urmează să fie petrecut în închisoare şi introducerea unui sistem de

executare gradată a sentinţelor. În raport se considera că eliberarea condiţionată poate părea măsura

cea mai promiţătoare în privinţa reducerii lungimii perioadei de detenţie. Este şi cea mai inteligentă,

deoarece se bazează pe ideea reîntoarcerii planificate în cadrul comunităţii cu sprijin, asistenţă şi

supraveghere.

Alte măsuri includ implicarea voluntarilor (inclusiv a reprezentanţilor organizaţiilor

neguvernamentale) în aplicarea măsurilor alternative, având ca obiective reducerea riscului de

recidivă, dezvoltarea relaţiilor intercomunitare, după cum rezultă din Regulile ONU privind

standardele minime privind măsurile necustodiale (Regulile de la Tokyo) şi reînfiinţarea Institutului

Naţional de Criminologie, care să aibă ca atribuţii realizarea periodică a unor statistici referitoare la

rata criminalităţii, natura infracţiunilor săvârşite, numărul infractorilor recidivişti, propuneri pentru

reducerea riscului de recidivă, printr-o politică socială şi penală.

În acest context, doresc să atrag atenţia şi asupra ordonanţei propuse recent de către

Ministerului Justiţiei privind cărţile ştiinţifice scrise în penitenciar. Consider că această ordonanţă nu

este cea mai bună soluţie în acest caz şi cred că este de dorit ca Guvernul să aducă lămuririle necesare

printr-o hotărâre care să stabilească reguli clare prin care o carte scrisă în regimul din penitenciar poate

fi considerată ştiinţifică.

Nu în ultimul rând, este de datoria noastră să ne implicam în adoptarea unor măsuri care să

duca la implementarea a cât mai multe din soluţiile prezentate în raport. Nu este normal ca, după atâţia

ani de procese la CEDO împotriva statului român din partea deţinuţilor, să nu existe demersuri clare de

reducere a gradului de ocupare a penitenciarelor. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât în Codul

penal există numeroase măsuri alternative regimului închis. În definitiv, este de o importanţă majoră să

se arate prin soluţii clare faptul că limitarea drepturilor şi libertăţilor nu limitează demnitatea umană,

valoare incontestabilă care trebuie apărată de un stat care se doreşte a fi democratic.

- 32 -

Vă mulţumesc.

Cu deosebită stimă, senator Biró Rozalia

Domnul Gheorghe Saghian:

Declaraţia politică este intitulată „Menţinerea pensiei în plată pentru schimbarea gradului de

invaliditate”.


Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Doresc să vă atrag atenţia astăzi asupra unui lucru despre care aţi mai auzit vorbindu-se, dar

care are numeroase faţete. Tocmai de aceea este nevoie să ne concentrăm pe câte una dintre ele pentru

a putea rezolva, încetul cu încetul, problema principală – discriminarea persoanelor cu dizabilităţi.

După cum ştiţi, discriminarea reprezintă acţiunea prin care unele persoane sunt tratate diferit

sau lipsite de anumite drepturi în mod nejustificat, pe baza unor considerente neîntemeiate. Să nu

uităm că dizabilitatea se referă la afectarea uneia sau mai multor funcţii esenţiale ale omului prin care

îi este diminuată libertatea de expresie sau capacitatea de acţiune. Din cauza discriminării, persoanelor

cu dizabilităţi le sunt marginalizate şi, adesea, le sunt încălcate anumite drepturi fundamentale.

Conform datelor statistice disponibile la nivel european, aproximativ 80 de milioane de

persoane din Uniunea Europeană au o dizabilitate, motiv pentru care se confruntă cu obstacole în viaţa

de zi cu zi. În general, persoanele cu dizabilităţi sunt excluse din viaţa socială, iar şansele de a

participa la viaţa publică sunt limitate. În plus, persoanele cu dizabilităţi se află în imposibilitatea de a

se angaja sau de a-şi câştiga existenţa, din cauza discriminării la locul de muncă.

Există numeroase măsuri care pot duce la combaterea discriminării sau, mai realist vorbind, la

o diminuare accentuată a acestui fenomen. În acest sens, Uniunea Europeană a ratificat Convenţia

privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (CDPD), care a fost semnată de toate statele membre UE.

CDPD subliniază importanţa includerii în viaţa publică a persoanelor cu dizabilităţi. Astfel,

guvernele trebuie să aibă în vedere nevoile persoanelor cu dizabilităţi în toate politicile, programele şi

acţiunile lor.

Din păcate însă, inechităţile şi discriminarea pot apărea chiar şi în urma unor măsuri luate de

către stat şi este de datoria noastră să le identificăm şi, mai ales, să le corectăm cât mai repede cu

putinţă, pentru a evita ca efectele lor negative să se permanentizeze.

Menţionez, în acest context, situaţia deosebit de dramatică în care se regăsesc numeroase

persoane care sunt încadrate în diverse categorii de invaliditate. Mai exact, în cazul în care apare

situaţia unui diagnostic agravat, starea persoanei deteriorându-se, aceasta este încadrată la un alt grad

de invaliditate. În aceste condiţii, se face o reevaluare şi a pensiei de care aceasta trebuie să

- 33 -

beneficieze. Din păcate, bolnavului i se reduce pensia de invaliditate, întrucât se reduce cotizaţia luată

în considerare. Cu siguranţă sunteţi de acord că acest lucru este revoltător şi consider că trebuie să ne

implicăm de urgenţă pentru a analiza în profunzime situaţia şi pentru a stabili cu exactitate de unde

apar mai exact aceste diferenţe şi pentru a le elimina cât mai repede.

Este necesar ca, în cazul în care apar diferenţe majore între cuantumul indemnizaţiilor care se

cuvin persoanelor aflate în grad de invaliditate, să fie interpretate în sens corect faţă de bolnav. Mai

precis, acestuia trebuie să i se acorde indemnizaţia mai avantajoasă dintre cele două rezultate în urma

calculului efectuat de instituţia abilitată.

Legislaţia privind indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi trebuie să fie unitară, clară şi

corectă, pentru a nu se mai omite diferenţe privind metodele de calcul şi de atribuire a acestor ajutoare

fără de care atât de mulţi dintre semenii noştri nu pot duce un trai normal.

Vă mulţumesc.

Cu deosebită stimă, senator Gheorghe Saghian

Domnul Valer Marian:

Declaraţia politică se intitulează „O dovadă clară a poliţiei politice practicate de DNA”.

La începutul lunii februarie 2016 am fost invitat şi audiat la Serviciul Teritorial Oradea al

Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în calitate de suspect, pentru o pretinsă complicitate la şantaj,

constând într-o declaraţie politică prezentată în Senat, un denunţ penal depus la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi un articol pamfletar publicat în ziarul „Gazeta de Nord-Vest”, în

care era vizat în principal fostul ministru al apărării naţionale, Gabriel Oprea, şi în subsidiar primarul

comunei Odoreu din judeţul Satu Mare, referitor la care am arătat că s-a făcut o încadrare juridică

greşită (fiind aplicate dispoziţiile noului Cod penal, intrat în vigoare la 01.02.2014, pentru o faptă

pretins săvârşită în octombrie – decembrie 2010), că nu aveam calitatea specială invocată (de

preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD) în perioada respectivă, că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracţiunii (lipsind atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă a acesteia)

şi că nu există nicio probă concludentă în cauză, acuzaţia întemeindu-se doar pe susţinerile mincinoase

ale primarului Pop Dumitru Dorel (cercetat pentru zeci de fapte penale, trimis în judecată pentru mai

multe infracţiuni de abuz în serviciu, urmărit penal în prezent de către Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Oradea pentru mai multe infracţiuni semnalate într-un raport al Curţii de Conturi, prin care au

fost constatate circa 100 de abateri de nelegalitate şi de neregularitate, declarat incompatibil şi cercetat

pentru conflict de interese de către Agenţia Naţională de Integritate, dobânditor al unei averi

substanţiale pe parcursul celor patru mandate de primar: casă, conac, cabană cu baltă de pescuit, şase

spaţii comerciale, peste 100 de hectare de teren şi altele), care timp de cinci ani nu a formulat vreo

sesizare în acest sens.

- 34 -

Cu această ocazie, procurorul Cristian Ardelean de la Serviciul Teritorial Oradea al Direcţiei

Naţionale Anticorupţie a început audierea prin a-mi aduce două acuzaţii care nu pot fi diagnosticate

decât ca prostie imensă sau ca poliţie politică. Cum nu este posibil ca doamna procuror şef Laura

Codruţa Kövesi să promoveze procurori proşti la DNA, rămâne valabilă doar versiunea poliţiei

politice.

Astfel, procurorul de caz m-a acuzat de faptul că, în iarna anului 2012, am organizat proteste

antiprezidenţiale şi antiguvernamentale la Satu Mare şi că am intenţionat să intru în sediul judeţean al

Serviciului Român de Informaţii, punându-mi în vedere că deţine înregistrări de pe Youtube în acest

sens. I-am răspuns succint că este vorba de o chestiune pur politică, precizându-i că în iarna anului

2012 au fost organizate manifestări de protest justificate în toate marile oraşe ale României împotriva

preşedintelui Traian Băsescu şi a prim-ministrului Emil Boc, care a şi demisionat în urma acestora. Iar,

referitor la pretinsa tentativă de pătrundere în sediul judeţean al SRI, i-am răspuns că, în timp ce

mărşăluiam împreună cu circa 7 000 de protestatari prin centrul municipiului Satu Mare, am oprit doar

câteva minute la colţul străzii pe care era situat acest sediu (unde s-a scandat „Ieşi afară, javră

ordinară!” şi „Cri, cri, cri, ieşi afară, SRI!”). Orişicum, personal nu aveam mari curiozităţi legate de

acest sediu, care a adăpostit până în 1989 Securitatea comunistă, întrucât în decembrie 1989 l-am

percheziţionat la sânge, în calitate de procuror şi de vicepreşedinte al FSN, împreună cu reprezentanţi

ai armatei şi ai presei locale.

Am încercat ulterior să găsesc explicaţii pentru astfel de acuzaţii care nu aveau nicio legătură

cu obiectul cauzei, având scop de intimidare şi o tentă vădit politică, nelegală şi neconstituţională, şi

am ajuns la concluzia că este posibil ca procurorul de caz (produs al şcolii de drept de la Oradea,

devenit procuror cu opt ani în urmă) să fi avut simpatii faţă de fostul preşedinte Traian Băsescu şi

guvernarea PDL. Am găsit şi argumente în acest sens:

1. Procurorul Cristian Ardelean a fost numit procuror definitiv (la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Aleşd, judeţul Bihor) printr-un decret semnat de preşedintele Traian Băsescu (nr. 80/08.02.2010);

2. Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, Secţia pentru procurori, nr. 65/08.03.2012,

care este semnată de vicepreşedintele Oana Schmidt-Hăineală, cunoscută drept o suporteră a ex-preşedintelui

Traian Băsescu, i-a fost admisă o contestaţie în urma căreia a fost promovat în funcţie la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bihor;

3. În anul 2014 a fost transferat la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, cu aprobarea procurorului

şef Laura Codruţa Kövesi, cunoscută drept o slugă fidelă a ex-preşedintelui Traian Băsescu.

Probabil că pe procurorul Ardelean l-au deranjat declaraţiile şi interpelările mele parlamentare la

adresa fostului preşedinte Traian Băsescu şi a principalilor săi acoliţi din PDL (Elena Udrea, Emil Boc,

Sorin Blejnar, Traian Igaş şi alţii). Probabil că l-au deranjat declaraţiile mele politice şi interpelările

- 35 -

parlamentare la adresa fostului procuror general al României, ulterior procuror şef al DNA, Laura Codruţa

Kövesi („Fără Codruţ şi Codruţa. Demiterea procurorului general al României şi a procurorului şef al

DIICOT”, „Laura Codruţa Kövesi, procuror general din milă şi mită portocalie”, „Cum s-au împărţit

parchetele în 2013”, „Controlul statului şi al societăţii în regimul Băsescu”, „Dacă procurorul şef al DNA

n-ar fi trecut dreptul constituţional ca vodă prin lobodă”, „Autosesizarea şi sesizarea PICCJ, DNA şi

DIICOT în legătură cu marea corupţie şi crima organizată în perioada 2006 – 2012”, „Justiţia şi

integritatea, pe mâinile odraslelor opresiunii ceauşiste”, „Verificarea şi sancţionarea abuzurilor în cazul

Mariana Rarinca”) şi a fostului vicepreşedinte al CSM, procurorul Oana Schmidt-Hăineală

(„Hăi<mă>neala de la CSM”, „Justiţia şi integritatea, pe mâinile odraslelor opresiunii ceauşiste”).

Cu aceeaşi ocazie, procurorul de caz mi-a imputat faptul că, împreună cu jurnalistul Ovidiu

Ohanesian, am fi pătruns fără drept în casa părinţilor generalului Florian Coldea, primul adjunct al

directorului SRI. I-am răspuns că este o acuzaţie aberantă, întrucât am intrat în casa părinţilor

generalului Coldea ca urmare a invitaţiei insistente a acestora, iar în locuinţă aceştia ne-au oferit ceai,

cafea, mâncare şi băutură, dar am servit doar un ceai şi un măr. Mai mult, la despărţire, tatăl

generalului Coldea a insistat să primim un flacon cu pălincă de prune din producţia proprie, deci în

niciun caz nu se poate vorbi de o pătrundere forţată sau de un refuz de a părăsi locuinţa la cerere.

Pentru a nu fi acuzaţi de infracţiuni de violare de domiciliu, furt, şantaj sau terorism (faptă de

care fostul lider al Grupului parlamentar al PSD din Senat, Ilie Sârbu, mi-a spus în 2012 că m-a acuzat

ex-directorul SRI, George Maior), ştiut fiind că unii procurori DNA au imaginaţie bogată, după patru

ani de la această vizită ne vedem obligaţi să dăm publicităţii discuţiile purtate cu părinţii generalului

Coldea, pentru a elimina orice suspiciune. Până în prezent nu am dat publicităţii aceste discuţii întrucât

părinţii generalului Coldea, oameni simpli de la ţară, aflaţi la pensie (după ce tatăl a fost tractorist, iar

mama poştăriţă în comună), ne-au făcut o impresie deosebită, de oameni muncitori, ospitalieri,

cumsecade şi cu frica lui Dumnezeu, şi am considerat că nu au nicio vină pentru răul malefic la care

fiul lor, şeful de facto al SRI de 10 ani, a fost autor, complice sau instigator (referitor la care am făcut

menţiuni pe larg în declaraţia mea politică intitulată „Generalul Coldea, câinele de pradă al

democraţiei”, pe care am prezentat-o şi în şedinţa Senatului din 28.05.2013).

Realitatea este că, la mijlocul lunii ianuarie 2012, aflându-mă împreună cu jurnalistul Ovidiu

Ohanesian în judeţul Arad într-un alt scop, am trecut într-o zi, înainte de prânz, prin localitatea de

baştină a generalului Coldea, Târnova, şi, profitând de prilej, am intrat la primăria comunei pentru a

solicita câteva informaţii legate de eternizatul prim-adjunct al directorului SRI şi familia sa. Primarul

comunei Târnova, cu apartenenţă politică la PNL, a devenit însă livid şi s-a scuzat că este un subiect de

grad zero şi nu ne poate ajuta cu nimic. În aceste condiţii, am oprit la bufetul sătesc şi am întrebat unde

este casa părinţilor generalului Coldea, pentru a face o fotografie de colecţie. Foarte amabili, sătenii

- 36 -

prezenţi ne-au indicat unde este locuinţa părinţilor temutului şef al SRI, astfel că am oprit autoturismul

cu care ne deplasam la 10-15 metri de aceasta, iar Ovidiu Ohanesian s-a apropiat şi a fotografiat-o de

pe drumul public. În timp ce fotografia, a ieşit din curtea casei mama generalului Coldea, care l-a

invitat insistent la o cafea, dar Ovidiu a venit la autoturism. Mama generalului Coldea l-a urmat până

la maşină, unde a insistat timp de circa 10 minute să intrăm în casă pentru a servi o cafea sau un ceai.

După ce m-a tras efectiv de mâneca hainei, am acceptat să intrăm pentru a servi un ceai. În scurt timp a

apărut şi tatăl generalului Coldea, care ne-a îmbiat cu pălincă sau vin, dar am refuzat, precum am

refuzat şi oferta mamei de a servi ouă şi cârnaţi, acceptând doar un ceai şi un măr.

Timp de peste două ore am fost ţinuţi de vorbă de părinţii generalului Florian Coldea, aceştia

povestindu-ne mai multe episoade din viaţa fiului lor (pe care îl numesc Florin) devenit celebru,

episoade legate de viaţa şi munca la ţară, studiile liceale şi universitare, cariera în SRI, sprijinul

acordat de un verişor al mamei, generalul SRI Dan Gheorghe (fost ofiţer de Securitate, locţiitor al

şefului USLA, şef al UM 0215 şi şef al Direcţiei pentru Apărarea Constituţiei din SRI), sprijinul

financiar de un miliard de lei vechi pentru cumpărarea unei locuinţe în Bucureşti, atenţionarea paternă

că în capitală „calcă în scuipat de mitici”, decoraţiile primite de la americani cu care se laudă,

problemele mai vechi şi mai noi de sănătate, noră, nepoţi şi altele. La despărţire, tatăl generalului

Coldea a insistat să primim un flacon cu pălincă de prune din producţia proprie (pe care ni l-a învelit în

ziarul judeţean „Jurnal Arădean” din 13.01.2012 şi pe care îl păstrez şi în prezent în acelaşi ambalaj),

iar mama sa ne-a smuls promisiunea că îi vom mai vizita când vom trece prin zonă. Menţionez că la

început ne-am prezentat, cu nume şi prenume, părinţilor generalului Coldea, iar la plecare eu le-am

înmânat o carte de vizită purtând antetul Senatului României, spunându-le să îi transmită domnului

general că într-o zi va fi sunat de pe acest număr. Evoluţia evenimentelor ne obligă să dăm publicităţii

aşa-zisul debriefing cu părinţii generalului Coldea, urmând ca unele amănunte să i le comunic când îi

voi da telefonul de care am făcut vorbire.

Referitor la parcursul profesional al generalului Coldea, care a ajuns în câţiva ani general cu

trei stele dintr-un „simplu maioraş” (apud Traian Băsescu), ţin să subliniez că părinţii săi ne-au

destăinuit că a urmat „cel mai rău şi prost liceu din Arad” (Liceul de petrol şi gaze) şi că a început

facultatea la Timişoara (Institutul Politehnic), de unde a plecat la Academia Naţională de Informaţii, cu

sprijinul generalului-unchi Dan Gheorghe. Ulterior, un apropiat al generalului Dan Gheorghe mi-a

confirmat acest aspect, relatându-mi că acesta i s-a plâns că nepotul său Florian Coldea a picat patru

examene după primul semestru din anul doi la Institutul Politehnic din Timişoara şi i-a solicitat un sfat

pentru a-l salva de repetenţie, astfel că i-a recomandat să-l aducă la Băneasa, la Academia Naţională de

Informaţii. Conform aceleiaşi persoane, generalul Dan Gheorghe a fost afectat ulterior de faptul că

nepotul său a repetat un an la Academia Naţională de Informaţii, iar după absolvire i-a solicitat din nou

- 37 -

un sfat, spunându-i că nu ştie în ce compartiment al SRI ar putea fi încadrat nepotul său, întrucât este

„cam pămpălău”. Persoana în cauză l-a sfătuit să vorbească cu fostul său subaltern, generalul Ion

Ştefănuţ, care deţinea funcţia de şef al Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului

din SRI (urmaşul USLA) şi astfel a început cariera în principalul serviciu secret al ţării a lui Florian

Coldea, care a fost remarcat şi promovat de fostul preşedinte Traian Băsescu în prima parte a anului

2005, când avea gradul de maior la Inspectoratul pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului şi a

primit misiunea să transporte o valiză de bani în Irak, în vederea eliberării ziariştilor români luaţi

ostateci în luna februarie a anului respectiv.

Un alt amănunt interesant relatat de părinţii generalului Coldea este faptul că acesta are

probleme de sănătate din tinereţe, respectiv are probleme cu spatele, cu coloana vertebrală, precum şi

că este supărăcios din fire, neagreând glumele de niciun fel. Poate că ar merita să se pronunţe în acest

sens soţia sa, doamna colonel Dorina Coldea (fostă Negru), care i-a fost colegă la Academia Naţională

de Informaţii şi a devenit psihologul şef şi de serviciu al SRI sub conducerea soţului său (exersându-şi

îndeosebi competenţele în cazul ofiţerilor care trebuiau sancţionaţi sau îndepărtaţi din SRI).

Acuzaţiile sus-menţionate ale procurorului de caz pot fi confirmate de avocaţii prezenţi şi de

înregistrările realizate cu ocazia audierii.

P.S. În transcriptul înregistrărilor am folosit indicativul „M” pentru mama şi „T” pentru tatăl

generalului Florian Coldea.

Şedinţa s-a încheiat la ora 10.25.

S T E N O G R A M A - senat.ro · - 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 30 martie 2016...

Documents

Transcript of S T E N O G R A M A - senat.ro · - 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 30 martie 2016...