Rugăciune de iertare

2
Rugăciune de iertare Te rog fierbinte pe Tine, Tată Ceresc , pe Tine Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, pe Tine Sfinte Duh , În faţa Ta , Prea Sfântă Treime şi a Maicii Preacurate Născătoare de Dumnezeu, îmi cer iertare pentru tot ce am greşit faţă de întreaga Ta Creaţie Divină, cu gândul, cu vorba sau cu fapta, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, cu voie sau fără de voie, acum, în trecut sau altă dată împreună cu arborele meu genealogic, cunoscut sau necunoscut. Îmi cer iertare şi dezlegare de la toţi oamenii pentru tot ce am greşit cu gândul, cu vorba sau cu fapta, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, cu voie sau fără de voie, acum, în trecut sau altă dată şi-l rog pe Bunul Dumnezeu să mă ajute să fiu iertat de cei care nu pot sau nu vor să mă ierte. Îi iert, îi dezleg şi îi binecuvântez pe toţi cei care mi-au greşit cu gândul, cu vorba sau cu fapta, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, cu voie sau fără de voie acum, în trecut sau altă dată şi-l rog pe Bunul Dumnezeu să mă ajute să îi iert pe cei pe care nu-i pot ierta. Îmi cer iertare de la spiritele apei, focului, pământului, de la plante şi animale, lumină şi întuneric, sex şi bani, de la pământul care mi-a îngăduit să mă nasc şi de la tot Universul pentru tot ce le-am greşit acum sau altă dată în viaţă.

Transcript of Rugăciune de iertare

Page 1: Rugăciune de iertare

Rugăciune de iertare

Te rog fierbinte pe Tine, Tată Ceresc, pe Tine Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pe Tine Sfinte Duh, În faţa Ta , Prea Sfântă Treime şi a Maicii Preacurate Născătoare de Dumnezeu, îmi cer iertare pentru tot ce am greşit faţă de întreaga Ta Creaţie Divină, cu gândul, cu vorba sau cu fapta, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, cu voie sau fără de voie, acum, în trecut sau altă dată împreună cu arborele meu genealogic, cunoscut sau necunoscut. Îmi cer iertare şi dezlegare de la toţi oamenii pentru tot ce am greşit cu gândul, cu vorba sau cu fapta, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, cu voie sau fără de voie, acum, în trecut sau altă dată şi-l rog pe Bunul Dumnezeu să mă ajute să fiu iertat de cei care nu pot sau nu vor să mă ierte. Îi iert, îi dezleg şi îi binecuvântez pe toţi cei care mi-au greşit cu gândul, cu vorba sau cu fapta, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, cu voie sau fără de voie acum, în trecut sau altă dată şi-l rog pe Bunul Dumnezeu să mă ajute să îi iert pe cei pe care nu-i pot ierta. Îmi cer iertare de la spiritele apei, focului, pământului, de la plante şi animale, lumină şi întuneric, sex şi bani, de la pământul care mi-a îngăduit să mă nasc şi de la tot Universul pentru tot ce le-am greşit acum sau altă dată în viaţă. Te rog Doamne, ajută-mă să mă iert şi pe mine însumi pentru tot ce am greşit, atât cât crezi că merit. Şi te rog din suflet, Prea Sfântă Treime să ne ierţi, să ne dezlegi şi să ne binecuvântezi şi pe unii şi pe alţii.

Facă-se voia Ta, Doamne, pentru noi toţi! Amin!