Dragoste, acceptare şi iertare - Noua Speranţă · 30 Dragoste, acceptare i iertare 31 daruri i...

Prefaţă la prima ediţie ....................................................................... 6Prefaţă la a doua ediţie ..................................................................... 8

1. Un loc unde oamenii devin compleţi .................... 122. Nevoia unei concepţii călăuzitoare ........................... 283. Biserica-forţă .............................................................................. 394. Oameni pregătiţi să slujească ........................................ 595. Liberi să lucreze ....................................................................... 706. Familiile forţei .......................................................................... 827. Confruntarea cu dificultăţile ........................................ 998. Biserica slujitoare .................................................................... 1169. Gânduri despre conducerea Bisericii-forţă .......... 131

Post-scriptum ........................................................................................... 151Ghid de studiu ........................................................................................ 153Mulţumiri .................................................................................................. 177

Despre autori ........................................................................................... 178

CUPRINS

7

Caracterul Bisericii lui Cristos aflată pe această planetă mă preocupă mai mult ca orice, nu doar din postura de pastor, ci i datorită apartenenţei la această Biserică. La puţin timp după termina-rea seminarului, mi-am început slujba într-o biserică alcătuită din 23 de membri, alături de soţia mea care era deja familiară cu învăţăturile cretine.

La seminar am fost învăţaţi să răspundem la toate întrebările i să ne dezvoltăm gândirea cretină, cel puţin aceasta era presupunerea noastră. Ne-am lovit, însă, de faptul că nu tiam prea multe lucruri despre această nouă sarcină a conducerii unei biserici. Trebuia să înţeleg adevăratul caracter al Bisericii lui Cristos. Comunitatea în care mi-am început lucrarea m-a determinat să mă confrunt cu implicaţiile reale ale faptului că trebuia să fiu un cretin autentic într-olume necretină, care, uneori, era anticretină. Strădaniile depuse ne-au ajutat să cunoatem mult mai realist vieţile i familiile unei mari diversităţi de oameni. Am început să experimentăm fiorul i emoţiile extraordinare ale pătrunderii vieţii lui Isus i ale transformării cerute de El în toate domeniile vieţii i ale suferinţelor umane. Am văzut cum acţionează biserica în diverse situaţii dificile, de la confuzia produsă de cultura drogurilor, la violenţa de pe străzi, de la benzile de motocicliti la birourile unor manageri de top, precum i în multe alte situaţii reale.

Imediat ne-am dat seama că divorţul nu este un subiect teologic al unei sesiuni de consiliere, ci este resimţit din plin de persoana zdrobită

PREFAŢĂ

LA PRIMA EDIŢIE

7

i deziluzionată care stă în faţa ta. Drogurile nu le mai percepeam ca pe un rău social, ci le puteam vedea efectele pe faţa palidă i în privirile pierdute ale unui adolescent îmbătrânit înainte de vreme. A început să devină tot mai pregnant faptul că Biserica înseamnă oameni, oameni în carne i oase, schimbaţi prin puterea lui Cristos, umpluţi de Duhul lui Cristos i care, apoi, împărtăesc despre viaţa lui Isus oamenilor care suferă, care mor fără Cristos i care au adoptat atitudinea cinică a modernismului. Biserica „este trupul Lui, plinătatea Celui ce plinete totul în toţi.“

Această carte prezintă câteva dintre punctele de vedere i pers-pectivele pe care le-am învăţat împreună ca grup de oameni care au luat decizia să fie cu adevărat Trupul Lui. Ea este scrisă pentru biserică: pastori, casnici, oferi de taxi, directori de firme, funcţionari, muncitori i orice altă categorie de oameni. Este un efort sincer de a împărtăi cu voi entuziasmul i bucuria care provin din realitatea că reprezentăm „biserica“.

Am descoperit în Stan Baldwin un scriitor foarte sensibil i pers-picace. Întrebările, observaţiile i echilibrul cu care a contribuit la scrierea acestei cărţi sunt nepreţuite i, fără el, nu ar fi existat reuită. A petrecut nenumărate ore ascultând înregistrări i a citit o cantitate stufoasă de materiale, compilând ideile în care cred din toată inima mea.

Dacă, după ce vei citi această carte îţi vei pune întrebări, te vei evalua i vei simţi nevoia să-ţi schimbi modul de a gândi, a meritat efortul. Ceea ce doresc este ca toţi cei care se numesc „cretini“ să trăiască tot ce implică acest nume. Este timpul ca biserica să pătrundă cu putere în lume i să ducă la îndeplinire „Principiul Emanuel“, Dumnezeu cu noi.

Jerry Cook, 1979

Prefaţă la prima ediţie

29

Incapacitatea conducerii bisericii de a avea o filozofie solidă con-stituie o problemă care produce efecte devastatoare în viaţa ei: este nece-sar să aibă un concept bine definit despre cum trebuie să funcţioneze o biserică i de ce. Lipsiţi de o concepţie călăuzitoare, pastorii au tendinţa de a alege una dintre următoarele trei căi: (1) păstoresc mergând din criză în criză, (2) aleg filozofii de lucrare de ultimă generaţie sau (3) subscriu la un concept transmis pe căile tradiţionale.

Din criză în crizăMare parte din viaţa lui, pastorul poate să i-o petreacă mergând

din criză în criză astfel încât nu mai dispune de timpul necesar pentru a putea medita profund la întrebarea: În cele din urmă, eu de ce exist? Care este scopul vieţii mele?

Este facil să te lai copleit de presiunile momentului. Pastorii întâmpină tot soiul de situaţii pe care trebuie să le rezolve. În vieţile personale ale membrilor bisericii apar multe probleme. De exem-plu, unul dintre membri moare, iar pastorul trebuie pe moment să pregătească o predică despre moarte. Un altul a avut un grav accident. Cei afectaţi sau decedaţi în accident au fost cretini, iar cei apropiaţi

NEVOIA UNEI

CONCEPŢII CĂLĂUZITOARE

2

29

lor îi pun întrebări legate de suveranitatea lui Dumnezeu. Motiv pentru care pastorul trebuie să pregătească instant un mesaj despre suveranitatea lui Dumnezeu.

Pot apărea probleme în diverse grupuri care iau fiinţă în fiecare biserică. Poate că una dintre fetele din grupul de tineri a rămas gravidă. Părinţii sunt copleiţi de întristare, tinerii pun întrebări. Situaţia declanează o criză în departamentul de tineret i pastorul trebuie să intervină i să ia măsurile adecvate.

Apoi apar probleme în comitetul bisericii. S-a decis cumpărarea unui teren pentru o nouă clădire. Se ajunge la concluzia că preţul nu este corespunzător sau locul nu este potrivit. Biserica nu-i poate per-mite financiar acest efort. Astfel, pastorul trece dintr-o criză în alta.

Probleme apar i în împlinirea îndatoririlor de pastor. Oh, e deja vineri seara i nu am terminat pregătirea predicii de duminică dimineaţa. Ce voi face? Este doar o altă criză.

Stop! Pune-ţi întrebarea: sunt chemaţi pastorii să-i petreacă non-stop întreaga viaţă la datorie la serviciul de ambulanţă spirituală sau există lucruri mai importante pe care trebuie să le rezolve?

O premisă fundamentală a propriei mele filozofii despre biserică este că membrii adunării reprezintă lucrătorii ei spirituali. Duminica este o zi de întâlnire a tuturor lucrătorilor din biserică. Atunci când apare o criză, nu trebuie neapărat ca pastorul să o rezolve. Când moare un membru al bisericii, nu trebuie să fie necesară o abordare teologică a situaţiei. Este suficient ca oamenii să înţeleagă caracterul suferinţei prin care trece familia i să o slujească pentru a împlini în mod direct i personal nevoile apărute.

Sarcina pastorului nu constă din împlinirea nevoilor tuturor. Sarcina lui este să se asigure că nevoile tuturor sunt împlinite. Aceasta este diferenţa dintre facilitarea lucrării cretine i funcţionarea ca un serviciu de ambulanţă spirituală.

Totui, este necesar să existe un plan temeinic privind sănătatea membrilor bisericii i aceasta este sarcina principală a pastorului. Sunt necesare două lucruri pentru ca pastorul să-i îndeplinească această sarcină: (1) membrii trebuie să fie învăţaţi să-i folosească propriile

Nevoia unei concepţii călăuzitoare

Dragoste, acceptare i iertare30 31

daruri i (2) biserica trebuie să acorde membrilor dreptul de a inter-veni direct în situaţii de criză.

Crizele nu pot fi evitate, nici măcar programate. Când o căsnicie este pe punctul de a se destrăma, când inimile sunt zdrobite i situaţia riscă să scape de sub control, nu putem spune: „Păi, să vedem. Pastorul nu este liber decât săptămâna viitoare, marţi la ora 16:00.“ Ce putem face, însă: îi putem încuraja pe membrii bisericii să intervină în împlinirea acestor nevoi i rezultatul este că pastorul va fi eliberat de datoria de a fi prezent permanent în toate situaţiile de criză.

Filozofii de lucrare de ultimă generaţieÎn ultimii ani, am observat că noi, ca biserică, am abordat tot

felul de curente despre modul de funcţionare a ei. Ne-am străduit să fim foarte receptivi faţă de nevoile celor care-l caută pe Dumnezeu („seeker-sensitive“ este expresia folosită în USA; n.tr.). Am trecut de la orgă la pian, apoi la orgă electronică i la grupe de laudă i închi-nare. Am descărcat i am încărcat tot ce se poate de pe Internet. Am mutat serviciile de duminică dimineaţa, sâmbăta seara. Am transmis serviciile la televizor i pe Internet. Am ajuns să creăm o adevărată piaţă competitivă de programe i bisericile încearcă să atragă oamenii conform mentalităţii consumului, epuizându-i, astfel, membrii i resursele. Oamenii „îi fac cumpărăturile“ la diverse tipuri de biserică i caută să vadă ce le place cel mai mult.

Desigur, este datoria noastră să ţinem pasul cu dezvoltarea societăţii i să răspundem culturii care este în schimbare. Totui, prea des ne punem întrebarea „ce“ în loc de întrebarea „de ce“. Ne întrebăm: „Ce anume va atrage mai mulţi oameni în clădirea bisericii noastre? Ce programe îi vor atrage i îi vor mobiliza pe voluntarii notri? Ce plan să aplicăm la grupuri mici?“

Nu spun că trebuie să renunţăm la grupurile mici, la voluntari i să reintroducem orga clasică în biserică. Spun doar faptul că trebuie să ne facem timp pentru a ne pune întrebarea: „Care este filozofia generală de lucrare care călăuzete biserica noastră? De ce există grupurile mici? Care este locul lor în filozofia noastră de lucrare? Nu perturbăm


formarea grupurilor pe cale naturală? Este nevoie să organizăm noi viaţa socială a membrilor i să stabilim cine le sunt prietenii cei mai apropiaţi? Le cerem să acorde atât de mult timp grupurilor cretine încât nu le mai rămâne timp să stabilească relaţii de prietenie cu cei din afara comunităţii cretine? Nu cerem prea mult de la membrii bisericii i astfel să fie pui în situaţii conflictuale?“

În decursul ultimilor 30 de ani, în timp ce învăţam aceste con-cepte i le aplicam în toate contextele din biserica noastră, am fost foarte agasat de numărul mare de conducători de biserici care mereu îi adaptau discursul bazat pe ideea „să fii Isus în lumea ta“, ca apoi să introducă programe complexe, mari consumatoare de timp, de personal i de resurse i, astfel, membrii nu mai aveau când i cum să pună în practică ceea ce erau învăţaţi. Biserica este solicitată să ia parte la o mulţime de acţiuni de voluntariat i astfel se alocă un timp suplimentar din vieţile membrilor i aa destul de aglomerate.

Cântăreţii trebuie să meargă săptămânal, o seară sau două, la biserică pentru repetiţii (care sunt foarte numeroase înaintea sărbătorilor importante). Acolo petrec nenumărate ore repetând cân-tece pe care le cunosc i pe care le cântă de mulţi ani sau învăţând cântece noi pe care biserica nu poate să le cânte pentru că nu le tie sau nu vrea să le cânte. Sau, cum am menţionat mai înainte, există multe alte întâlniri de grupuri: întâlnirea celor care primesc oaspeţii, a învăţătorilor, a comitetului, a bărbaţilor, a femeilor, a lucrătorilor, a diverselor grupuri, prea numeroase pentru a fi menţionate. Deoarece unii membri fac parte din mai multe grupuri, în fiecare seară a săptămânii ei sunt prezenţi la biserică i astfel ajung să creadă că aceasta este „lucrarea bisericii“. Adesea, se adaugă o porţie „generoasă“ de sentimente de vinovăţie, făcându-se apel la expresii de genul: „Dacă eti într-adevăr serios în privinţa slujirii lui Dumnezeu, atunci…“ „Dumnezeu îi urăte pe cretinii lenei“ i alte comentarii manipula-toare formulate cu dibăcie pentru ca membrii să se simtă vinovaţi dacă nu participă din plin la tot ce se petrece în biserică.

Darurile membrilor sunt evaluate i le este atribuit locul potri-vit în menţinerea structurii bisericii, toate acestea în numele slujirii



lui Dumnezeu. Oamenii ajung să fie deziluzionaţi, ca să nu-i mai menţionez pe cei epuizaţi de atâta „slujire“. Nu mai au timp pentru familiile lor, iar cât despre dezvoltarea unor relaţii semnificative cu necredincioii, vecinii i colegii lor, nici nu se mai pune problema.

Singura cale de a armoniza ceea ce afirmăm cu ceea ce facem este să ne însuim o filozofie clară i călăuzitoare a lucrării bisericii. Societatea noastră este fragmentată. Prăpastia dintre generaţii s-a adâncit îngrijorător de mult. Deosebirile apărute între clasele sociale afectează relaţiile, iar suspiciunile dezbină. Oamenii sunt împucaţi pe stradă, în magazine, în coli i la locurile de muncă. Ei au devenit atât de stresaţi încât nu mai fac faţă stresului fără să ia medicamente, iar copiii scăpaţi din vedere ajung i ei să le consume, devenind astfel dependenţi de substanţe. Se dau lupte aprige pentru drepturile tutu-ror: a homosexualilor, a muncitorilor, a pacienţilor, a copiilor, a soţilor, a clienţilor i a animalelor. Se pare că tot mai multe categorii îi cer drepturile. Aceste lupte demonstrează că devenim tot mai lacomi, mai egoiti i mai lipsiţi de preocupare faţă de ceilalţi. Trebuie să luptăm pentru drepturile noastre prin măsuri politice, nu folosindu-nede relaţii.

Biserica lui Isus Cristos trebuie să fie un model, o lumină în acest ocean al răului. Biblia ne învaţă că trebuie să fim o lumină în întuneric (vezi Matei, 5:14). Modul în care decurge lucrarea noastră în biserică este adecvat pentru societatea necredincioasă din jur? Prea adesea suntem izolaţi, înstrăinaţi i priviţi cu suspiciune chiar de cei cu care trebuie să stabilim legături apropiate. Nu trebuie să ne facem atât de multe griji cu privire la „relevanţa“ noastră, ci preocuparea noastră trebuie să fie aceea de a deveni o voce „profetică“ pentru societate. Acest lucru înseamnă să spunem ceea ce spune Dumnezeu. Darul profeţiei este un dar al cunoaterii voii lui Dumnezeu. Trebuie să afirmăm care este voia lui Dumnezeu în situaţiile concrete din societatea noastră.

Ce ar face Isus dacă ar trăi în societatea noastră? Cum ar înfrunta El presiunile culturale la care suntem supui noi? El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face


decât ce vede pe Tatăl făcând; i tot ce face Tatăl, face i Fiul întocmai“ (Ioan, 5:19). Isus a spus ce L-a auzit pe Tatăl că spune i a făcut ce L-a văzut pe Tatăl că face. Aceasta înseamnă să fii profetic. Trebuie să începem să vedem societatea aa cum o vede Isus i să reacţionăm la fel ca El. Isus nu a înfiinţat o micare politică. De fapt, El a evitat politica. Cu toate acestea, El a fost activ din punct de vedere politic, dar nu din punctul de vedere al unei micări politice, pentru că tot ce a făcut El a avut implicaţii profunde extraordinare.

Modul profetic de viaţă înseamnă a fi preocupat de oameni. De exemplu, dacă ne confruntăm cu problema homosexualităţii într-un fel care îi înstrăinează pe oameni, atunci vom fi preocupaţi doar de micarea pentru drepturile homosexualilor. Eu nu sunt preocupat în primul rând de aspectul politic al acestei probleme, ci mă preocupă persoana care este prinsă în capcana acestui mod de viaţă i care este învăţată să creadă că nu se poate schimba niciodată. Adevărul este că se poate schimba i Isus dorete ca ea să se schimbe. O mulţime de oameni care au experimentat această schimbare reprezintă o dovadă concludentă.

Dacă vrem să trăim profetic, trebuie să fim preocupaţi de individ. Declaraţiile publice nu vor duce la îndeplinirea sarcinii noastre, ci doar vor oferi altor oameni ocazia să enunţe un punct de vedere alter-nativ i, nu peste mult timp, vom lansa unii împotriva altora tot felul de declaraţii publice. Nu cred că biserica trebuie să se angajeze în astfel de conflicte. A trăi profetic în lume înseamnă a vorbi despre dragostea i puterea de răscumpărare a lui Cristos în aa fel încât să fie acceptate de inimile persoanelor individuale prinse în capcana păcatului. Vedem că Isus a procedat aa. El nu a făcut lumii declaraţii generale, ci a con-fruntat în mod direct oameni individuali: a atins bolnavii, i-a eliberat pe cei posedaţi de demoni, i-a iertat pe păcătoii notorii.

Există astăzi o preocupare sporită pentru creterea bisericii i înfiinţarea de noi biserici. Trăim într-o perioadă în care oamenii sunt grăbiţi să înceapă ceva, orice. Totui, creterea bisericii nu depinde înmod fundamental de metodologie. Procesul dinamic al creterii bise-ricii se derulează atunci când oameni plini de Duhul Sfânt împlinesc



în numele lui Isus nevoile altor oameni în locurile unde îi duc viaţa de zi cu zi. Acest proces nu poate fi redus la o metodologie.

Nu sunt convins că modul de lucru adoptat în biserica din Occident produce succesul scontat. În Statele Unite avem biserici mai mari decât am avut oricând înainte, dar societatea devine tot mai laică. Nu spun că bisericile se fac vinovate de secularizarea Americii, dar, totui, fenomenul indică realitatea că biserica nu reuete să influenţeze cultura într-o măsură suficient de mare. Nu înţeleg de ce trebuie să facem în continuare i pe o scară i mai mare aceleai lucruri care nu s-au dovedit suficient de eficiente. Mai mult, nu citesc nicăieri în Scriptură că suntem chemaţi să înfiinţăm biserici. Ni se poruncete: „Duceţi-vă i faceţi ucenici“ (Matei, 28:19). Isus a spus: „voi zidi Biserica Mea“ (Matei, 16:18). Niciunde nu am citit în Biblie că Isus ne-a delegat nouă sarcina de a-I zidi Biserica.

Eu cred în „înfiinţarea“ de oameni. Isus cheamă oamenii să lu-creze în diverse locuri. Este extraordinar să trăieti într-o comunitate animată de un singur obiectiv, acela de a fi Isus pentru oameni i de a-isluji. Isus poate decide să înfiinţeze acolo o biserică i, dacă va decide acest lucru, „porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui“ (Matei, 16:18).

Căile tradiţionaleBisericile care aparţin unei denominaţii, cu predilecţie uneia

care are în spate o lungă istorie i tradiţii bine dezvoltate, vor adopta conceptul lucrării transmis în biserică de către conducătorii dinaintea lor.

Dacă ne izolăm, dacă ne mulţumim doar cu un monolog pe tema vieţii bisericii, probabil că vom accepta fără să punem nicio întrebare multe practici care nu au validitate. Sau, în cazul în care sunt valide, nu vom cunoate motivul practicării lor i, de aceea, nu le vom putea practica în mod eficient. Nu cunoatem nicio concepţie alternativă care s-ar putea potrivi mai bine situaţiei noastre concrete. Totui, nicio expunere superficială la forme noi nu va fi utilă. Este nevoie de o schimbare a modelului fundamental care, uneori, este prea legat de tradiţie.


Cu excepţia cazului în care dorim să facem o evanghelizare agresivă, adică exceptând cazul în care dorim să fim relevanţi în adevăratul sens al cuvântului, atunci putem folosi expresii la modă, precum „părtăia“, „relevanţa“ sau „cum să fii Isus în lume“ numai pentru a injecta metodele noi în modul nostru tradiţional. Nu schimbăm nimic cu excepţia folosirii unor expresii noi. Am schimbat doar caracterul semantic al modurilor vechi de lucrare. În mod per-manent trebuie să ne întrebăm: „Cum se aplică viaţa bisericii în viaţa de pe stradă?“ Cum poate viaţa din interiorul bisericii să influenţeze viaţa din exteriorul ei? Este închinarea un eveniment repetat sau un mod de viaţă?

Începutul dezvoltării unei filozofii de lucrare este să tim cu exactitate în ce direcţie ne îndreptăm i să avem curajul de a ne evalua cu sinceritate. Oamenii consideră adesea închinarea drept un mijloc pentru atingerea unui scop, dar nu cred că ea este un mijloc, ci o realizare în ea însăi. Tatăl caută oameni care să I se închine în duh i adevăr.

Oamenii asociază predicile cu un vehicul care-i poate duce undeva. Predicatorul spune unele lucruri pentru ca, la sfâritul predicii, să poată arunca o „momeală“ i să-i tragă pe ascultători în direcţia dorită de el: mântuire, dedicare faţă de o lucrare, sprijin pentru un proiect de construcţie a unei noi clădiri, debutul unei închinări în familie sau orice alt scop. Predica devine instrumentul prin care petele este ade-menit. Eu nu percep predica în acest fel. Biblia spune că noi trebuie să vorbim ca profeţi ai lui Dumnezeu (vezi 1 Petru, 4:11). Predica trebuie să fie o profeţie, nu un vehicul cu care să ne atingem unele scopuri. Isus a spus: „cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh i viaţă“ (Ioan, 6:63).

Când vorbim ca profeţi ai lui Dumnezeu, cuvintele noastre sunt folosite de Duhul Sfânt pentru a duce la împlinire lucrarea bisericii. Atunci când un pastor predică, oamenii trebuie să fie mântuiţi, schimbaţi i încurajaţi. Astfel s-au derulat lucrurile la predica lui Petru: „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul“ (Fapte, 10:44). La fel s-a



întâmplat i când vorbea Isus. În timp ce vorbea El, oamenii erau vindecaţi i schimbaţi. La sfârit, nu mai era nevoie să rămâi după „program“ pentru rugăciune. Lucrarea era încheiată.

Aspectul pe care-l prezint eu este că nu trebuie să considerăm formele valide ale lucrării drept mijloace pentru atingerea altor scopuri. Predicarea Cuvântului este o formă puternică de lucrare. Când Dumnezeu vorbete prin noi, Cuvântul Său este viaţă i aduce viaţă. Zadarnic luăm de pe Internet o predică potrivită cu reacţia pe care o dorim din partea bisericii. Nu este suficient să intrăm pe siteul www.illustrations.com pentru a găsi o ilustraţie adecvată. Nu intrăm în transă sau într-o stare de exaltare. Studiem profund Cuvântul i îi permitem să ne vorbească. Este singurul mod în care vom putea rosti cuvintele pe care le dorete Dumnezeu. Este mult mai important ca ascultătorii notri să audă ce are Biblia de spus decât să audă ce spunem noi despre Biblie. Aceasta este forţa adevăratei predicări biblice.

Muzica cântată în timpul serviciilor este uneori asociată cu un vehicul. Grupul de închinare pregătete atmosfera pentru predică, un fel de momeală pentru ceea ce urmează. Ne străduim ca să inducem o anumită stare de spirit. Aa stând lucrurile, să nu ne mirăm că membrii notri, atunci când sunt în preajma oamenilor din lume, nu sunt în stare să articuleze nici cinci cuvinte care să pătrundă în inima lor printr-un mesaj direct de la Dumnezeu. Ei sunt de părere că persoana care ar putea să le mărturisească evanghelia trebuie mai întâi să aibă o stare de spirit potrivită. Pe lângă faptul că nu se întâmplă aproape nimic în afara bisericii prin practicarea acestei concepţii, nu se întâmplă prea multe nici în biserică, în ciuda programelor elaborate i foarte bine puse la punct. Scopul nostru trebuie să fie desfăurarea unei lucrări cretine valide i eficiente în toate componentele unei slujbe. În timpul închinării trebuie să se întâmple ceva în biserică: „toate să se facă spre zidirea sufletească“ (1 Corinteni, 14:26).

Nimic din ceea am spus despre pericolele formelor tradiţionale nu trebuie considerat că implică faptul că ele nu sunt importante i necesare. Citim în Vechiul Testament că gloria lui Dumnezeu a venit în Cortul Întâlnirii numai după ce toate detaliile cortului au fost puse


la punct (vezi Exodul, 40:34). Concepţia mea nu este ca aceste forme să fie înlăturate pe deplin din biserică i ca totul să se desfăoare hao-tic, fără nicio structură. Avem nevoie de forme bine gândite. Întreaga noastră viaţă trebuie să fie structurată i bine organizată. Forma pune ordine în tot ceea ce facem. Totui, ceea ce eu susţin este realitatea că nu trebuie să ne închinăm formei sau să rămânem captivi unor stiluri sau metode.

Principii, nu practici specificeFiecare biserică are nevoie de o bază filozofică de lucrare foarte

solidă, pe care să-i zidească viaţa i lucrarea. Voi prezenta aspectele esenţiale ale unei astfel de filozofii de lucrare în capitolul următor, dar nu uita că vorbim despre principii fundamentale, nu despre practici specifice. Principiile, dacă sunt sănătoase, sunt eficiente oriunde i pentru toţi. Practicile, pe de altă parte, sunt legate de situaţii specifice, de exemplu, de comunitatea mea, de personalitatea mea. Probabil că ele nu se aplică la fel de bine sau chiar deloc în situaţia ta.

De exemplu, când predic eu nu stau în spatele unui amvon. De obicei stau aezat pe un taburet. Aici nu este vorba de niciun prin-cipiu important. Pur i simplu, am început să predic stând aezat din cauza problemelor pe care le am la picioare. În fiecare duminică predic de cinci ori i picioarele nu mă susţin, obosind destul de repede. Totui, nu am renunţat prea uor la tradiţia predicării de la amvon. Întotdeauna am predicat stând în picioare, de la un amvon, însă, picioarele mele au început să protesteze. Nu mai eram capabil să stau în picioare în timpul celor cinci predici din fiecare duminică. Luni dimineaţa nu-mi mai puteam îndoi picioarele i mă dădeam jos din pat cu mare greutate.

Odată, unul dintre tinerii din biserică mi-a spus: „De ce nu te aezi pe un scaun când predici?“ Nu am mai auzit despre o astfel de practică până atunci. Mi se părea lipsită de reverenţă. Apoi tânărul mi-a arătat un pasaj în Scriptură în care scria că Isus era aezat în momentul în care îi învăţa pe oameni (vezi Matei, 26:55; verbul „edeam“ are acest sens, n.tr.). „Dacă Isus era aezat în timp ce îi învăţa pe oameni, mi-a


Dragoste, acceptare i iertare38

spus el, i tu ai putea face la fel. Poate că predicile vor părea altfel, dar cred că ar fi benefic pentru tine să predici stând pe un scaun.“

Duminica următoare am predicat stând pe un taburet vechi de lemn. M-am simţit mult mai bine pentru că picioarele îmi erau odih-nite. În plus, faptul că eram aezat, m-a rupt de o tradiţie i a descătuat i biserica. Astfel, ne-am îndreptat în câteva direcţii interesante. Acum sunt obinuit să predic stând pe scaun. Le spun ascultătorilor că, în cazul în care cineva dorete să stea în picioare în timp ce predic, poate face acest lucru fără nicio problemă.

Totui, a predica aezat este o practică specifică, nu un principiu. Am primit o scrisoare de la un bărbat care a participat la o conferinţă pentru pastori la care am vorbit i eu. El mi-a spus că a renunţat la cărţile de cântări după ce s-a întors la biserica lui. De asemenea, a scos amvonul din biserică. A pus în locul lui un taburet pe care stătea în timp ce predica. El a scris: „Dragă frate, tot nu se întâmplă nimic în biserica mea!“

Nimic nu se va întâmpla dacă adoptăm anumite practici doar pentru că sunt la modă în alte biserici. Lucrurile bune vor începe să se întâmple atunci când punem în practică principiile biblice. Vom examina câteva dintre ele în continuare.

Ţi se pare o carte interesantă? O poţi comanda acum!

www.nouasperanta.ro/dragosteacceptare

http://www.nouasperanta.ro/dragosteacceptare/


O mamă era traumatizată din cauza celor doi băieţi mici al căror comportament era necorespunzător faţă de vecinii lor. Într-una din zile, această mamă s-a dus la o vecină i s-a plâns de comportamentul lor. Vecina i-a oferit o soluţie. i ea avusese probleme similare când băiatul ei fusese mic. L-a dus la o biserică catolică din apropiere i l-a pus să se spovedească înaintea preotului. Problemele s-au rezolvat.

Mama disperată a decis să procedeze la fel. I-a dus pe băieţii ei la o biserică catolică i i-a dat pe mâna preotului. Preotul l-a luat deoparte pe unul dintre băieţi i l-a întrebat: „Băiete, unde este Dumnezeu?“

Băiatul a încremenit i nu i-a dat niciun răspuns. Preotul a repetat întrebarea. Băiatul a sărit în picioare, a luat-o la fugă, l-a înhăţat pe fratele lui i i-a spus precipitat: „Trebuie să plecăm imediat de aici. L-au pierdut pe Dumnezeu i încearcă să dea vina pe noi.“

Comunicarea este un lucru foarte interesant. Eu tiu foarte bine ce vreau să spun, dar nu tiu ce vei auzi i ce vei înţelege tu. Acesta este unul din motivele pentru care vreau să te eliberez de concepţia că trebuie să fii de acord cu mine. În plus, eu nu consider că sunt cea mai autorizată voce. Sunt doar un om care încearcă să aplice în viaţă adevărurile cretine în cercul de oameni în care m-a aezat Isus Cristos.

BISERICA-FORŢĂ

3


După ce am clarificat acest aspect, dă-mi voie să-ţi pun două întrebări: Ce este biserica? i Unde este biserica? Poate că nu înţelegi pe deplin ce vreau să spun despre biserică. Poate că, totui, vei înţelege bine, dar nu vei fi de acord. Acesta este privilegiul tău. Totui, indife-rent dacă îţi plac răspunsurile mele sau nu, trebuie să ai răspunsuri bine gândite la aceste două întrebări.

Sunt convins că există mii de cretini ale căror răspunsuri nu sunt satisfăcătoare. Mulţi dintre pastori nu cunosc aceste răspunsuri. Am discutat cu pastori din întreaga ţară care nu aveau un concept clar despre ce este biserica. Nu s-au gândit niciodată la această întrebare. Bineînţeles că au studiat subiectul la cursurile de la seminar sau de la colegiu. Au notiţe puse pe undeva prin bibliotecă i au acceptat definiţia primită la curs, dar nu tiu cu certitudine ce este biserica i care sunt implicaţiile răspunsului la această întrebare.

Apoi ei încep să lucreze cu oamenii, încercând să rezolve crizele care se ivesc una după alta, aleg alţi oameni pentru slujire, formează organizaţii, se ocupă de construirea unor clădiri i de adunarea unor sume de bani suficiente. Fac, însă, toate aceste lucruri fără o idee cât de vagă despre ce este biserica.

Membrii bisericilor sunt, în general, la fel de confuzi ca i pastorii lor. Mulţi dintre ei recunosc faptul că majoritatea „bisericilor“ pe care le cunosc sunt departe de ceea ce Dumnezeu vrea de la o biserică. Este i motivul pentru care atât de mulţi oameni afirmă că sunt cretini, dar sunt mai mult sau mai puţin înstrăinaţi de biserică. Trăim într-o societate ale cărei concepţii despre Dumnezeu i despre Isus Cristos este încurajatoare, dar concepţia aceleai societăţi despre biserică nu este exprimată în aceeai termeni.1

Această dihotomie mă frustrează enorm. De ce cultura noastră are o anumită părere despre Isus i o părere opusă despre biserică? Biblia ne învaţă că Biserica este Trupul lui Cristos (vezi Efeseni, 1:22-23) i afirmă: „cum este El, aa suntem i noi în lumea aceasta“ (1 Ioan, 4:17). Oamenii fac diferenţiere între biserică i Cristos, când spun: „Nu ne interesează biserica, dar Îl iubim pe Isus i credem în El“, înseamnă că ceva grav se întâmplă cu biserica.


Părerea mea este că noi, membrii Bisericii, trebuie să ne confruntăm deschis cu această situaţie i cu implicaţiile ei. În măsura în care suntem dispui să facem acest lucru, Duhul Sfânt ne va învăţa cum să ne restructurăm biserica i ce concepţie să avem despre ea astfel încât să nu mai existe o prăpastie atât de mare între concepţia lumii despre Cristos i concepţia ei despre Biserică. Pentru atingerea acestui scop, a vrea să îţi prezint două modele de biserică. Unul dintre mod-ele l-am numit „biserica-ogor“, iar pe celălalt „biserica-forţă“.

Biserica-ogor Crezi că biserica este o structură organizată, colectivă, aflată într-o

comunitate la o adresă anume? Un loc în care să le spui oamenilor să meargă? Ceva identificabil i vizibil? Poate o clădire pe care pot să o identifice, eventual cu turle, dar, oricum, o identitate clar localizată? Este o descriere parţială a bisericii ca ogor.

Conform conceptului că biserica este un ogor, biserica organizată este locul unde vin oamenii ca să facă lucrarea lui Dumnezeu. Ogorul unui agricultor este locul în care plantează seminţele i lucrează. În mod similar, ogorul, identificat cu biserica, este domeniul în care lucrează biserica. Oricare ar fi sarcinile bisericii, ele se duc la îndeplinire acolo.

Conceptul că ogorul este locul unde se desfăoară lucrarea bisericii, este de o importanţă vitală. Isus Însui a spus: „Ţarina este lumea“ (Matei, 13:38). Din afirmaţia Lui rezultă faptul că lucrarea bisericii trebuie să se desfăoare în lume. Când credem că locul în care se întâlnesc credincioii este locul unde se desfăoară lucrarea bisericii, ne îndepărtăm de conceptul pe care l-a stabilit Isus de la început. Am făcut din biserică ogorul de lucru, în loc ca lumea să fie ogorul în care lucrăm.

Conceptul bisericii ca ogor va determina sau cel puţin va limita tot ce face biserica. Să vedem cum afectează biserica această mentalitate de biserică-ogor în privinţa lucrurilor pe care le subliniază, a scopurilor, a lucrării, a motivaţiei i apoi vom examina care sunt rezultatele finale ale acestui concept. S-ar putea ca următoarele afirmaţii să ţi se pară

Biserica-forţă


exagerate sau caricaturizate i adevărul este că puţine biserici se vor potrivi pe deplin acestei descrieri. Cred, totui, că modul în care voi descrie biserica-ogor te va convinge de unele aspecte ale bisericii tale.

Ce lucruri sunt mai importante pentru biserica-ogor?Când considerăm clădirea bisericii drept locul unde trebuie să se

desfăoare lucrarea lui Dumnezeu, vom accentua anumite lucruri ast-fel încât să-i aducem pe oameni în clădirea respectivă.

În primul rând, trebuie să fim cât mai vizibili. Locul bisericii trebuie să fie foarte bine situat. Oamenii trebuie să vadă cât mai des clădirea, de preferat să treacă zilnic pe lângă ea în drum spre coală, muncă sau magazine. De fapt, cum ar putea intra în biserică dacă nici măcar nu tiu unde se află? Pe lângă faptul că biserica trebuie să fie cât mai vizibilă, conducătorii ei trebuie, de asemenea, să aibă un rol public cât mai semnificativ. (Nu sunt împotriva relaţiilor bune cu oamenii, dar uneori imaginea publică devine aspectul principal al acestui concept despre biserică.) Deoarece biserica trebuie să fie vizibilă, conducerea ei, pastorii i toţi ceilalţi, trebuie să aibă o prezenţă cât mai activă în comunitate pentru a promova vizibilitatea bisericii.

În al doilea rând, activităţile care se desfăoară între zidurile bisericii trebuie să fie suficient de atrăgătoare pentru oameni. Programele i promovarea lor devin foarte importante. Desigur, programele bine organizate, care folosesc ultimele inovaţii tehnologice au nevoie de multe eforturi, bani i organizare, astfel încât biserica să sublinieze importanţa vizibilităţii, a organizării, a programelor i a promovării. Nu spun că aceste aspecte sunt greite, ci doar pun la îndoială validi-tatea acordării priorităţii acestor lucruri. Oare pentru aceste lucruri să existe biserica?

Acestea sunt cele mai importante aspecte în concepţia de biserică, ca ogor. Acordăm o mare atenţie acestor lucruri pentru că percepem clădirea drept locul unde se desfăoară toată lucrarea bisericii.

Ce scopuri are biserica-ogor?Scopurile bisericii-ogor sunt definite după următoarele criterii:

numărul celor care frecventează slujbele, bugetul i clădirile. Aceste


aspecte formează conceptul succesului pentru acest model de biserică datorită faptului că succesul ei este asigurat de atingerea acestor obiective. Principalul scop al bisericii ca ogor este creterea. Desigur, scopurile sunt flexibile. Dacă numărul membrilor nu crete suficient de mult, atunci schimbăm criteriul evaluării succesului de la cantitate la calitate. Chiar dacă oamenii sunt mai puţini, calitatea va trebui să-i definească neapărat. Am rezolvat astfel problema succesului.

Bugetul? Desigur, este nevoie de bani pentru funcţionarea bisericii, dar în cazul când bugetul devine scopul nostru principal, confundăm mijloacele cu rezultatele. Când conducem biserica astfel încât să dispunem de suficienţi bani pentru ca ea să funcţioneze potrivit con-ceptelor noastre, să nu fim surprini dacă oamenii nu vor fi interesaţi de biserică, deoarece vor crede că nu se aseamănă cu Cristos.

Clădirile sunt de o importanţă vitală în conceptul bisericii ca ogor pentru că singura modalitate de a mări ogorul este de a mări clădirile. Dacă vrem să facem o lucrare importantă pentru Dumnezeu, atunci clădirile trebuie să fie enorme.

Cum îi îndeplinete lucrarea biserica-ogor?Un aspect demn de menţionat este faptul că biserica-ogor nu tie

cu precizie care este lucrarea pe care trebuie să o facă. Ea consideră că lucrarea cretină constă din aducerea oamenilor în clădire, pentru că aici se desfăoară lucrarea lui Dumnezeu. Lucrarea principală este creterea.

După ce i-am adunat pe oameni în clădirea bisericii, în centrul lucrării cretine stau „profesionitii“. Dacă oamenii au nevoie de rugăciune, atunci „profesionistul“ este singurul în măsură să se roage pentru că are „mâini profesioniste“. Atunci, însă, când sunt mai multe capete decât mâini care să se aeze pe ele, adăugăm alt lucrător pro-fesionist. Aadar, acum avem patru mâni în loc de două. Pe măsură ce ogorul crete, avem iarăi mai multe capete decât mâini, deci mai aducem un lucrător profesionist. Apoi împărţim lucrarea pe departa-mente, fiecare cu lucrători profesioniti astfel încât să avem suficiente mâini în toate domeniile din vieţile membrilor. Am ajuns astfel la o organizare profesionistă a lucrării cretine.

Biserica-forţă


Al doilea aspect interesant despre acest tip de lucrare este că toate săgeţile sunt trase spre interior. Ceea ce vreau să afirm este că organizaţia se străduiete să scoată oamenii din cultura lor i să-i aducă în biserică. Tot ce facem are scopul de a-i atrage pe oameni. Organizăm concursuri, oferim premii i facem campanii de promo-vare. Dăruim oamenilor telefoane mobile, jocuri i diverse alte premii, cu scopul de a-i aduce în interiorul clădirilor. Motivul este că întreaga lucrare cretină se desfăoară numai între zidurile bisericii.

Lucrarea cretină devine o identitate poziţională în cadrul organizaţiei, adică, în cazul în care oamenii vor să practice lucrarea cretină, ei trebuie să devină conducătorii unei anumite lucrări sau să fie cooptaţi ca lucrători într-un departament. Vor avea un titlu i o poziţie în cadrul organizaţiei. Rezultatul este că membrii bisericii pot fi uor condui spre o concepţie falsă despre semnificaţia slujirii cretine i, de cele mai multe ori, sunt redui la statutul de spectatori. Aflaţi în ogor, în cazul în care nu îi câtigă o poziţie, influenţa lor va fi nesemnificativă, rolul lor rezumându-se la contribuţia pentru funcţionarea organizaţiei. Ei ţin scaunele ocupate i îi invită vecinii, dar nu se simt împliniţi i în cele din urmă devin confuzi. Consecinţa este că fie vor lupta pentru o funcţie, fie vor renunţa. Sau mai pot alege o opţiune, aceea de a sprijini sau nu programul propus de pastor. O mare parte a opoziţiei faţă de pastori provine din aceste frustrări din vieţile oamenilor.

Care este motivaţia bisericii-ogor?Motivaţia fundamentală a bisericii-ogor este să aducă cât mai mulţi

oameni în biserică. Numele acestei activităţi este „evanghelizare“. După ce i-am adus, trebuie să-i păstrăm deoarece, în caz contrar, ogorul se micorează. Aadar, concepem programe elaborate pentru a-i păstra pe oameni în biserică, iar rezultatul este o programare foarte solicitantă. Am fost obligaţi să programăm aducerea oamenilor, acum avem sarcina de a programa păstrarea lor.

Un alt aspect important este acela de a convinge oamenii să slujească în biserică. Motivul pentru care acest lucru este absolut necesar conform acestui model este tocmai faptul că biserica este


considerată ogorul lucrării. Aadar, dacă oamenii vor să-L slujească pe Domnul, trebuie să o facă în cadrul organizaţiei. Celălalt fapt subtil, dar cu efect paralizant, este că, în timp ce organizaţia crete, ea trece la canibalism. Consumă resursele, energia i, în cele din urmă, oamenii din interior. Nu mai reprezintă un mijloc, un instrument, ci un scop în sine. Nu mai împlinete scopurile lucrării, ci reprezintă scopul lucrării.

O transformare subtilă are loc în mentalitatea noastră dacă nusuntem suficient de atenţi: începem să exploatăm oamenii. Ne ocu-păm de oameni nu pentru că suferă i au nevoi mari, ci pentru că ne pot ajuta în activităţile bisericii noastre. Gândete-te: dacă acel om bogat devine membru la noi, va putea face multe pentru biserica noastră. Dintr-odată, integritatea motivaţiilor noastre se erodează i acest lucru reprezintă un mare pericol. Înseamnă că vom începe să-i facem pe oameni să sufere. Oamenii vor fi „măcinaţi de mainăria bisericii“ care trebuie să funcţioneze.

În biserica noastră, noi strângem cioburile vieţilor unor oameni care au fost victimele unor astfel de mainaţii religioase, oameni care au fost răniţi, care suferă, care urăsc religia, îl urăsc pe predicator, urăsc orice lucru pe care-l asociază cu biserica. Mulţi dintre ei au dreptate. Nu vreau să spun că bisericile i pastorii respectivi le provoacă suferinţe în mod intenţionat oamenilor. Niciun pastor nu-i începe lucrarea cretină cu gândul de a face rău cuiva. Au fost pastori care mi-au spus plângând: „Iubesc oamenii. Vreau să-i ajut. Toată viaţa am încercat să ajut oamenii, dar văd că nu fac decât să-i rănesc i ei suferă.“ De multe ori, presiunea de a ţine în funcţiune mainăria bisericii a fost atât de mare pentru aceti pastori încât au permis ca oamenii să sufere.

Când biserica este percepută ca ogor, mai există o motivaţie: aceea de a concura cu familia, cu coala, cu televiziunea i cu ceea ce numim noi „lumea“. Sarcina nu este deloc uoară, dar trebuie să o ducem la îndeplinire. De ce? Pentru că trebuie să-i ţinem pe oameni departe de alte lucruri i să le umplem timpul cu programele bisericii.

Biserica-forţă


Care sunt pericolele acestei abordări pentru viaţa bisericii?Primul pericol este că rolul pastoral este distorsionat i direcţionat

greit. Pastorii din bisericile evanghelice au tendinţa de a deveni centrul lucrării. Unii au carisma de a îndeplini cu succes acest rol. Apariţiile lor la amvon captează atenţia tuturor. În relaţiile lor perso-nale debordează de farmec i de încredere în ei înii. Ca administra-tori, pot concura cu directorii unor firme mari. Totui, să recunoatem adevărul că nu există prea mulţi pastori de acest calibru.

Pastorii din unele sisteme ecleziastice au tendinţa de a deveni marionete, nu vedete. Ca lideri, ei nu dispun de suficientă autono-mie pentru a conduce i a pune lucrurile în micare. Au prea multe comitete care se interpun între ei i scopurile lor. Aadar, devin mario-nete politice, fiind astfel obligaţi să facă mai multe compromisuri i să aibă un singur scop: biserica să fie mulţumită. Este o sursă de frustrare. Când un pastor devine o vedetă sau o marionetă, traiectoria lui este greită. Niciunul dintre aceste două roluri nu i se potrivesc. Dimpotrivă, el trebuie să-i pregătească pe sfinţi pentru slujire.

Mai înspăimântător decât efectul produs asupra pastorului este cel produs asupra bisericii. Tendinţa este, i în acest caz, să se meargă în două direcţii. Rezultatul final este fie mediocritatea, fie subcultura. Să vedem care sunt urmările.

Observă, te rog, că acum discutăm despre rezultatele finale. La început, biserica-ogor nu prezintă niciun semn de mediocritate. Dimpotrivă, prima generaţie debordează de entuziasm. Grupul de oameni care a înfiinţat biserica este binecuvântat de Dumnezeu. Este plin de pasiune, lucrurile decurg armonios, bugetul este realizat anual, clădirile corespund întru totul, i în fiecare duminică se adaugă noi oameni. Toţi sunt entuziasmaţi. Aleluia!

Dar lucrurile se schimbă cu a doua generaţie. Nu mă refer la copiii celor din prima generaţie, ci la al doilea val de oameni care alcătuiesc membrii bisericii după ce ea s-a stabilizat. Clădirile sunt finisate. Veniturile suficiente. Organizaţia funcţionează perfect. Biserica se mulţumete cu ceea ce eu numesc „compromisul generaţiei a doua“. În biserică toţi se simt bine i confortabil. Programele sunt de calitate.


A trecut perioada marilor sacrificii personale. Oamenii stau linitiţi i se bucură de roadele muncii lor, de fapt de munca primei generaţii.

Astfel este pregătită scena pentru mediocritatea celei de-a treia generaţii. Nu se întâmplă prea multe lucruri. Se schimbă doar feţele pentru că membrii i pastorii se schimbă, dar alte schimbări nu au loc. Cu toate că se fac încercări disperate de a mica lucrurile, efectele sunt minime. Pastorii se descurajează i pleacă sau se mulţumesc cu medi-ocritatea din biserică. Se pensionează mai repede, dacă putem spune aa, renunţând la speranţa că se va mai întâmpla ceva semnificativ i se complac în rutină. Este un mod de viaţă, de câtigare a existenţei, nimic mai mult. Dumnezeu să-l ajute pe pastorul care se confruntă cu mediocritatea celei de-a treia generaţii. Eu cred că mulţi pastori se află în această situaţie. Acesta este motivul deselor schimbări. Se mută de la o pastoraţie mediocră la o altă pastoraţie mediocră. Luna de miere durează cam un an i jumătate, după care încep din nou să-i caute altă biserică. Mediocritatea caută întotdeauna o cale de ieire din situaţie. Dacă se mai întâmplă câte ceva, luna de miere se mai extinde puţin, dar mediocritatea îi face din nou apariţia dacă principiile fun-damentale ale funcţionării bisericii nu se schimbă. Singura speranţă este instalarea în funcţie a unui nou superstar care să captiveze atenţia mulţimilor i astfel biserica să crească i oamenii să-L caute pe Isus cu mai multă pasiune.

În cazul în care biserica-ogor scapă de mediocritate, va ajunge la subcultură. Dar ar putea funcţiona concomitent în mediocritate i în subcultură. O subcultură este un sistem separat care îi definete pro-priul mod de viaţă, propriul limbaj i are tendinţa de a-i externaliza calităţile spirituale fundamentale. Îi dezvoltă propria comunitate. Când o biserică devine o subcultură, devine aa cum a spus un autor „o insulă a lipsei de relevanţă într-un ocean de disperare“.

Acesta este, după părerea mea, cel mai mare pericol cu care se confruntă Biserica cretină. Observ cum multe segmente ale Bisericii se îndreaptă în această direcţie sau se află deja în această situaţie. Întotdeauna tendinţa este de a întemeia o comunitate dominată de uniformitate. Uniformitatea ne scutete de grijile apariţiei erorilor

Biserica-forţă


sau a lucrurilor imprevizibile. Tendinţa bisericii, atunci când experi-mentează o trezire spirituală, este încercarea de a instituţionaliza trezi-rea. Peste câţiva ani mai rămâne doar instituţia, iar viaţa dinamică a dispărut.

În cele dintâi zile ale bisericii noastre din East Hill am încercat să rămânem pe drumul subculturii. Eram un grup foarte unit format din aproximativ zece familii i scopul nostru principal a fost să ne rezolvăm toate problemele personale, să păstrăm grupul intact i să mai adăugăm câţiva membri micii noastre comunităţi. Dar surpriza a fost că au început să vină tot mai mulţi oameni la întâlnirile noastre care nu semănau deloc cu noi, nu vorbeau ca noi i nu se sinchiseau de mica noastră comunitate. De aceea, am crezut că era de datoria noastră să-i convertim la conceptul comunităţii noastre.

În cele din urmă am înţeles că modul în care procedam era greit. Într-o zi, pe când mă rugam Domnului să-mi dăruiască o comunitate, Domnul m-a oprit din rugăciune. „Nu te mai ruga niciodată pentru acest lucru, mi-a spus El. Nu îţi voi da o comunitate ţie. În loc de această rugăciune, vreau să te rogi astfel: «Doamne, dăruiete-mă pe mine comunităţii.»“ A fost momentul când am înţeles că Dumnezeu nu dorete ca noi să fim o subcultură separată, ci vrea să pătrundem în fiecare strat al societăţii în care ne-a trimis să trăim.

Isus a spus: „Voi sunteţi sarea pământului“ (Matei, 5:13). Sarea trebuie amestecată cu substanţa care are nevoie de ea pentru ca ea să aibă efect. Nimeni, cu excepţia unui colecţionar, nu aează solniţele în vitrină pentru a le admira. O biserică subculturală este ca o solniţă păstrată într-o vitrină.

Când biserica-ogor se complace în mediocritate sau subcultură cretină, rezultatele sunt similare. Lumea va trage concluzia că religia poate fi bună pentru unii oameni, dar este lipsită de relevanţă pentru viaţa reală. Cretinismul este doar o altă religie lipsită de relevanţă.

Desigur, am generalizat, însă, totui, acestea sunt conceptele pe care trebuie să le înţelegem pe deplin ca să ajungem la o definiţie adecvată a Bisericii.


Biserica - forţă Biserica înseamnă oameni răscumpăraţi, plini cu Duhul Sfânt,

pregătiţi pentru slujire, care împlinesc nevoile oamenilor în numele lui Isus oriunde le întâlnesc. Nu subestima această afirmaţie. Acest con-cept despre Biserică va influenţa tot ce se petrece în biserică: predi-cile, organizarea, promovarea, dezvoltarea programelor i proiectarea clădirilor. Acest concept despre Biserică este atât de definitoriu încât, în cazul în care nu-l înţelegi în contextul pe care l-am prezentat, nu vei înţelege mai nimic din ce voi spune în continuare.

Printre alte lucruri vreau să spun că este necesar să nu mai lăsăm Biserica pe mâna profesionitilor i să o dăm pe mâna oamenilor care nu tiu ce fac. Pot spune din proprie experienţă că este un lucru care te sperie i care poate deveni, în unele situaţii, chiar ridicol, dar, după părerea mea, este necesar.

Aa cum am procedat în cazul bisericii-ogor, vom examina aspec-tele importante, scopurile, lucrările i motivaţia bisericii considerată o forţă i vom vedea ce rezultate pot apărea.

Care aspecte sunt importante pentru biserica-forţă?În acest concept despre Biserică, ogorul în care se prestează munca

este lumea, aa cum a spus Isus. Aici se desfăoară lucrarea Bisericii. Modelul bisericii ca ogor accentuează vizibilitatea, organizarea, pro-gramele i promovarea. Biserica-forţă subliniază închinarea, pregătirea credincioilor i părtăia, pentru că acestea sunt lucrurile care duc la formarea unor oameni plini de Duh, care pot împlini nevoile altora în numele lui Isus.

Când oamenii notri se adună la biserică, ei nu reprezintă biserica în exercitarea lucrării ei specifice. Participarea la slujbele bisericii nu înseamnă slujirea principală a Domnului. Lucrarea principală a bisericii nu este să se adune într-un loc, dei ni se spune să nu dăm uitării părtăia cu ceilalţi credincioi. Adunarea bisericii nu este lucra-rea principală a bisericii, ci doar o întâlnire a membrilor ei. Este o întâlnire care favorizează înviorarea i restaurarea spirituală i aceste lucruri se realizează prin închinare. Cântăm, Îl lăudăm pe Dumnezeu,

Biserica-forţă


ne închinăm i vorbim despre Isus. Nu auzim înjurături, nici glume proaste. Este o atmosferă înălţătoare i edificatoare. Ne simţim bine i ne bucurăm de un mediu curat i iubitor.

Când ne întâlnim, citim din Biblie i Domnul ne vorbete în diverse moduri. Fraţii i surorile care au mai multe daruri decât noi în diverse aspecte, ne slujesc i ne ajută să cretem spiritual. Ne bucurăm din toată inima de părtăie. Suntem vindecaţi. Vieţile noastre sunt schimbate. Primim mari binecuvântări spirituale. De ce? Pentru ca să ne adunăm din nou, poate în seara zilei de joi deoarece, până atunci, ne-am pierdut puterea i pasiunea i avem nevoie de o nouă încărcare? Nu, biserica se înviorează i este restaurată în timpul întâlnirilor pentru a putea lucra pentru Dumnezeu când întâlnirea se încheie i membrii ajung din nou în societate.

Biserica lucrează i slujete chiar acum. Membrii ei participă la edinţe de lucru la locurile lor de muncă. Conduc taxiuri, camioane i autobuze. Se întâlnesc cu alţi oameni la cumpărături, la diverse locuri de muncă. Predau în coli. Mulg vaci. Schimbă scutece. Cretinii sunt răspândiţi în toate straturile societăţii. Aadar, când ne întâlnim data viitoare, vom împărtăi ce am reuit să facem în lume. Ne vom bucura împreună de victorii i ne vom ruga pentru nevoi. Unii din cei prezenţi sunt profund micaţi când sunt martorii lucrării eficiente a lui Dumnezeu în lume. Înţeleg ce înseamnă să trăieti ca Isus. Întâlnirea devine, astfel, foarte puternică i influentă.

Ne închinăm, ne rugăm, avem părtăie, învăţăm.

Ce scopuri îi propune biserica-forţă?Scopurile bisericii-ogor sunt exprimate în numărul membrilor,

în buget i în clădiri. Scopurile bisericii-forţă sunt personale i indi-viduale: vrem ca fiecare membru să devină un om întreg, complet, să fie pregătit i echipat corespunzător, apoi să fie trimis în lume pentru a sluji. Convingerea noastră este că acelai Duh Sfânt care-l umple pe pastor pentru slujire poate umple fiecare credincios căruia îi predică pastorul. Fiecare credincios are potenţialul de a sluji ca i pastorul, dei în mod diferit.


Rolul pastorului este acela de a ajuta cretinii să înceapă să trăiască în lumina adevărului. Cretinii au tendinţa de a cunoate multă teolo-gie în inimile lor i suficient de multă în minţile lor, dar teologia pe care o au în picioare este mai puţină. Cretinismul care nu umblă în încălţămintea lui nu valorează prea mult. El trebuie să umble. Rolul pastorului este să-i înveţe pe cretini cum să umble corect. Dacă îi învăţăm pe oameni doar cum să gândească i să simtă cretinete, fără a-i învăţa cum să umble cretinete, atunci nu ne-am îndeplinit misiunea.

Cei mai mulţi membri ai bisericii se mulţumesc să-l urmărească pe pastor umblând. „Pastorul a dat 435 de telefoane luna aceasta!“ Săr-manul pastor. Poartă întotdeauna cu el o cutie de calmante. Obrajii îi sunt palizi i supţi. Oamenii vin duminica la biserică i ateaptă o hrană bogată, eventual o friptură suculentă. Dar el nu le poate oferidecât o supă călduţă, în cel mai bun caz. A fost ocupat i tracasat toatăsăptămâna îndeplinind lucrarea membrilor. Îmi urmăreti raţiona-mentul? Nu este rolul pastorului să îndeplinească slujba spirituală a tuturor membrilor bisericii. Misiunea lui este să-i înveţe pe toţi cum să slujească.

Biblia spune despre pastori că trebuie să lucreze „pentru desă-vârirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos“ (Efeseni, 4:12). Fii foarte atent la acest verset pentru că este fundamental pentru conceptul bisericii-forţă. Pregătirea („desăvârirea“) oamenilor lui Dumnezeu: aceasta este slujba pastoru-lui i este complet diferită de slujba care i se cere, aceea de a îndeplini singur toată slujirea din biserică. Biserica trebuie să ofere tuturor mem-brilor ei un mediu benefic al dragostei, acceptării i iertării. Trebuie să îi ajute pe oameni să fie vindecaţi, întregi, compleţi într-un mediu cu aceste caracteristici i apoi să-i pregătească i să-i trimită în slujire.

Care este lucrarea bisericii-forţă?Rezultatul automat al vindecării depline a oamenilor sub toate

aspectele este o lucrare extraordinară de evanghelizare. Oamenii deve-nind întregi, compleţi, vor sluji cu rodnicie. Alte vieţi sunt influen-ţate.

Biserica-forţă


Când biserica este considerată o forţă, lucrarea îndeplinită numai de profesioniti ai bisericii-ogor lasă loc lucrării pe care o desfăoară toţi membrii. Acest proces este însoţit de o modificare a rolului tradiţional al clericilor. Acest lucru este mai uor de spus decât de realizat într-o biserică în care există o tradiţie puternică în acest sens. Oamenii nu tiu cum să facă acest lucru. Nu tiu cum să se raporteze la un pastor care ateaptă de la ei să împartă cu el povara lucrării. Ei solicită pastorului să facă singur aproape toată lucrarea.

Anularea distincţie cleric-laic este dificilă pentru pastori, care se pot speria de consecinţe. Îi pierd domeniul care le furnizează siguranţă i se cred vulnerabili. Oamenii tiu că pastorii sunt la fel de umani ca toţi ceilalţi, dar că au avut ansa de a ajunge pastori. Această concepţie îi sperie pe mulţi pastori, care se tem că nu vor mai fi respectaţi i că le va scădea capacitatea de a conduce. Mulţi pastori sunt învăţaţi la diverse seminarii teologice să nu se împrietenească prea mult cu membrii bisericii, ci să păstreze o „distanţă sănătoasă“ faţă de oameni.

Firete că pastorii sunt la fel de umani i de vulnerabili ca toţi ceilalţi oameni. Pot grei la fel ca ei. Atunci de ce să pretindem că ar fi altfel i să jucăm un joc la care toţi pierd? La ce folosete o conducere care depinde de o concepţie falsă pentru a avea influenţă?

Eu nu cred în relaţii pe verticală în biserică. Nu cred în formarea unei elite în biserică. Nu cred că am putere asupra vreunui membru numai în virtutea faptului că sunt pastor. Singurul mod în care pot lucra ca pastor în viaţa unui om este dacă omul respectiv îmi permite acest lucru. Dacă el nu dorete, nu pot face nimic. Nu am nicio putere să-i determin pe oameni să mă asculte. A putea să trec la ameninţări. A putea organiza un sistem de presiune politică i socială. Dar, în calitate de pastor, trebuie să fiu la egalitate cu oamenii i să mă ocup individual de ei. Pentru a face acest lucru, trebuie să fiu un om auten-tic, ceea ce înseamnă că trebuie să-mi asum riscul de a fi deschis i transparent.

Ne sperie gândul că trebuie să fim deschii, iar în unele medii cre-tine această deschidere este riscantă, potrivit părerii lui D. Mallory, Jr.:


În timpul unei ore la coala duminicală s-a discutat despre dragostea din familie. Betsy (soţia mea) a recunoscut faptul că uneori avea sentimente de ură faţă de mine sau faţă de copii. Ceilalţi membri ai grupului de studiu nu erau pregătiţi pentru o mărturie atât de onestă i s-au ascuns instantaneu în spatele unei haine evlavioase, sugerând ideea că este necesar ca grupul să se roage pentru Betsy, care avea grave probleme spirituale.

Mulţi cretini se tem să-i asume asemenea riscuri la fel ca Betsy, gândindu-se că ceilalţi membrii ai bisericii vor crede despre ei că nu sunt buni cretini dacă recunosc lucrurile rele pe care le fac i gândurile i sentimentele urâte pe care le încearcă uneori.

Onestitatea lui Betsy la coala duminicală a produs, însă,mari rezultate. i alţi membri ai grupului au început sămărturisească despre problemele lor. Astfel, au început să func-ţioneze cu adevărat ca trup al lui Cristos. S-au putut rugaonest i specific pentru fiecare.2

În biserica-forţă există un climat de dragoste, acceptare i iertare. Pastorul nu trăiete o viaţă falsă, pretinzând că este perfect, ca i cum ar fi diferit i mai bun decât ceilalţi membri. Aceste două elemente contribuie decisiv la transformarea unei biserici într-o comunitate în care oamenii pot fi vindecaţi sub toate aspectele, în care oamenii pot fi la fel de deschii i reali ca i Betsy.

De asemenea, în biserica-forţă conducerea pastorală se străduiete permanent să faciliteze lucrarea bisericii. Acest lucru înseamnă că pas-torul evită cu grijă să uzurpeze lucrarea celorlalţi. El nu face lucrarea în locul oamenilor, ci îi ajută să participe ei înii la lucrarea cretină.

O dată un bărbat mi-a cerut să mă rog împreună cu el pentru o problemă legată de locuinţa lui. Locuia într-un complex amplu de apartamente i se simţea asemenea lui Lot în Sodoma din cauza a ceea ce se petrecea acolo. Îi dorea să se mute în altă parte. Biserica noastră ar fi putut răspunde în mai multe moduri. Am fi putut construi i administra câteva locuinţe pentru cei cu probleme. Financiar, ar fi fost posibil. Ni s-a mai propus acest proiect i aveam i un teren potrivit. Dar nu aceasta a fost decizia noastră.

Biserica-forţă


Cu toate acestea, nu puteam să-i spun acelui bărbat: „Nu, nu mă voi ruga împreună cu tine. Rămâi acolo unde locuieti i fii tare.“ Aadar, i-am spus: „Uite ce cred eu că se poate face. Nu din întâmplare locuieti acolo. Să vedem dacă putem începe i consolida o lucrare cretină acolo pentru tine. Ne rugăm. Vom posti i vom vedea ce ne va spune Domnul să facem.“

La puţin timp am aflat că existau mai mulţi membri ai bisericii noastre care locuiau în condiţii similare. Într-o duminică seara, după slujbă, ne-am întâlnit cu toţi cei care locuiau în astfel de apartamente. Sala era plină. I-am întrebat: „Câţi dintre voi vreţi să vă mutaţi?“ O mare parte dintre ei i-au ridicat mâinile. Apoi le-am spus: „Ce ar fi dacă nu L-am ruga pe Dumnezeu să vă dea alte locuinţe i, în schimb, L-am ruga să vă spună cum puteţi avea influenţă i cum puteţi schimba situaţia? Cum ar putea cretinismul nostru să se răspândească în astfel de circumstanţe?“

Au prins imediat ideea. Primul lucru pe care mi l-au cerut a fost numirea unui lucrător al bisericii care să ţină un studiu biblic în cadrul unor întâlniri regulate. Le-am răspuns: „Nu, nu voi proceda aa. Nu este bine. De ce să mai angajăm încă un lucrător? Voi locuiţi acolo. Câţi dintre voi sunteţi plini de Duhul Sfânt?“

Ei nu au înţeles ceea ce am vrut să spun, ci au crezut că mesajulmeu era: „În fiecare duminică dimineaţa instalaţi un amvon, deschi-deţi Biblia i spuneţi: «Aa vorbete Domnul!»“ Aadar, am clarificat sensul cuvintelor mele: „Am vrut să vă spun doar faptul că lucrarea este a voastră, voi trebuie să o faceţi. Aţi înţeles? Dacă da, cum veţi începe?“

Unul dintre ei a avut ideea să scrie o mărturie i să o afieze pe avi-zier. El avea în răspundere o clădire cu 400 de apartamente destinată studenţilor de la Mt. Hood Community College. Înainte lucrase câteva luni ca barman. Aadar, i-a pus mărturia pe avizierul care era ticsit de mesaje. În josul paginii adăugase: „Dacă vrei să discutăm despre acest subiect, mă găseti în apartamentul managerului.“ S-a format un flux aproape neîntrerupt de oameni care au început să-l caute.

În concluzie, nu ar fi fost o mare nesăbuinţă să numim un angajat sau un lucrător al bisericii? Sau ar fi trebuit să mai angajăm pe cineva


special pentru această lucrare de evanghelizare a celor care locuiau în apartamente? Lucrarea cretină înseamnă că oameni umpluţi de Duhul Sfânt împlinesc nevoile altor oameni în numele lui Isus.

Care este motivaţia bisericii-forţă?Ce ne propunem să realizăm în cadrul acestui model de biserică?

Să aducem vindecare omului ca întreg, fiecărui aspect al vieţii lui. Scopul nostru nu este exploatarea oamenilor, aa cum suntem ispitiţi să facem în cadrul modelului bisericii ogor. Devenim o agenţie de vindecare în comunitate, nu un loc de refugiu din comunitate. Nu concurăm cu lumea. Nu vrem să concurăm cu ea, ci scopul nostru este să schimbăm valorile societăţii astfel încât familia, coala, profesia, modul de petrecere al timpului liber să se situeze fiecare pe locul care i se cuvine.

De exemplu, un aspect pe care l-am dezvoltat în biserică a fost un nou concept pentru părinţii i copiii care petrec 12 ani sau chiar mai mult în sistemul public de coli. Ideea era ca părinţii i copiii să formeze o unitate care să aducă vindecare în comunitate. După părerea mea, alternativa a fost mult mai benefică decât înfiinţarea unei coli cretine. Nu sunt împotriva colilor cretine, dar cred că Dumnezeu nu a chemat biserica noastră la această lucrare. Nu sunt împotriva colegiilor cretine, dar cred că numai credincioii care nu au o temelie spirituală solidă ar fi bine să le frecventeze. Cretinii care i-au petrecut toată viaţa în biserică i au crescut spiritual ar trebui să urmeze cursurile unor colegii laice.

Când, după 30 de ani, am revizuit cartea scrisă iniţial, m-am întrebat care au fost rezultatele. Adevărul este că rezultatele au fost mixte. În unele coli s-a putut constata o mare deschidere din partea părinţilor, care au dorit să participe la proiectul nostru. Deschiderea lor faţă de copiii cretini i faţă de concepţiile cretine a fost semnificativă. În aceste coli i influenţa noastră a fost una semnificativă. În alte coli, însă, proiectul nostru nu a fost acceptat. Uneori opoziţia a fost atât de furibundă faţă de orice lucru care aducea de departe cu cretinismul, încât nu a existat nicio influenţă cretină acolo.

Biserica-forţă


Au fost unele cazuri când i-am sfătuit pe părinţi să-i mute copiii la coli mai potrivite. Binecuvântarea era că existau coli cretine în zonă, aa că alternativa era foarte bună. Nu cred că trebuie să ne sacrificăm copiii pe altarul unui mediu închis, anticretin sau pericu-los. Decizia aparţine fiecăruia. Acolo unde există posibilitatea de a exercita o influenţă cretină, trebuie folosită. Totui, să nu uităm că Isus le-a spus ucenicilor pe care i-a trimis în lucrare: dacă vi se închide ua i nu sunteţi primiţi, plecaţi de acolo (vezi Matei, 10:14). Cred că în prea multe cazuri noi plecăm prea repede, atunci când întâmpinăm opoziţie, întrebări, suspiciuni i cinism. Totui, pe de altă parte, fiind vorba de copiii notri, să nu plecăm prea târziu. Noi am încercat să intrăm în contact cu toţi învăţătorii, profesorii i administratorii colilor din zonă pentru a găsi modalităţi de a-i ajuta i a-i încuraja.

Nu ne aflăm în lume ca să concurăm cu ea, ci ca să-i schimbăm valorile. Nu mă interesează dacă fiecare familie din biserica noastră are un televizor, un computer ori câte telefoane mobile deţine. Sunt inte-resat, însă, dacă îi cunosc priorităţile suficient de bine pentru a folosi tot ce au pentru a-i învăţa i supraveghea copiii pentru ca acetia să se dezvolte sănătos. Aceasta nu înseamnă că, în fiecare duminică dimineaţă, trec în revistă împreună cu ei ghidul emisiunilor diverselor canale de televiziune pentru a le recomanda sau nu emisiunile bune sau că selectez site-urile pe care le pot accesa i le trec în buletinul bisericii.

Care sunt pericolele acestei abordări pentru viaţa bisericii?Conceptul bisericii ca o forţă nu este lipsit de pericole potenţiale.

Cei mai mulţi pastori devin nelinitiţi atunci când lucrarea este încredinţată celor care nu sunt „profesioniti“. Credincioii obinuiţi merg în multe locuri, mărturisesc despre Cristos, au grijă de alţii, se roagă pentru cei bolnavi i apăsaţi. Pastorul nu tie tot ce se întâmplă i poate crede că lucrurile au scăpat de sub control. În realitate, lucru-rile sunt scăpate de sub control, dar pastorul nu trebuie să fie intimi-dat de această situaţie. În cazul meu, am decis că nu se vor întâmpla prea multe lucruri în biserica mea dacă se întâmplă numai ceea ce pot eu controla.


În biserica-forţă, rolul pastoral este dinamic i procesul de adaptare este permanent. i acest aspect îi sperie pe unii pastori. Pe măsură ce biserica se dezvoltă, se dezvoltă i rolul pastorului în acest context. În biserica păstorită de mine, acum fac lucruri diferite de cele pe care le-am făcut în urmă cu un an i nu mă opresc din dezvoltare i micare. Trebuie să menţin ritmul ascultării de Dumnezeu în timp ce El Îi dezvoltă Trupul.

Un alt pericol al conceptului bisericii-forţă este confuzia care poate apărea din cauza unor structuri i tipare de acţiune lipsite de tradiţie. Oamenii care vin la biserica noastră i care au adânc înrădăcinată mentalitatea că biserica este ogorul întâmpină dificultăţi în a ne înţelege. Trebuie să educăm permanent valuri de noi oameni care vin la biserică. În decurs de trei ani numărul membrilor a crescut de la 500 la 3.000 de oameni care frecventează adunările. Sarcina de a le comunica principiile pe care este zidită biserica noastră este foarte solicitantă.

În ciuda acestor pericole posibile i a altora, rezultatele finale ale aplicării modelului bisericii-forţă sunt minunate. Funcţia pastorală reală, aceea de a pregăti sfinţii pentru lucrarea cretină, este menţinută. Este un aspect de o importanţă vitală, deoarece, conform Scripturii, aceasta este singura funcţie reală a pastorului. Atât. Când pastorul se poate dedica acestei lucrări, îi îndeplinete lucrarea.

Lucrarea individuală a membrilor este menţinută în acest model al bisericii i este crucială pentru succesul bisericii. Am descoperit faptul că oamenii devin entuziati dacă au i un alt motiv să fie cretini în afară de motivul de a nu ajunge în Iad. Oamenii se plictisesc dacă nu fac altceva decât să atepte să ajungă în Rai. Aadar, ce vor face? Vor începe să se plângă, să se certe i să bârfească. Motivul pentru care sunt plictisiţi este că nu tiu pentru ce sunt mântuiţi. Ei tiu din ce sunt mântuiţi, spre ce se îndreaptă în mântuirea lor, dar nu tiu pentru ce au fost mântuiţi.

Să fim sinceri: majoritatea cretinilor s-au plictisit să audă perma-nent predici de evanghelizare. Mulţi pastori se străduiesc să evan-ghelizeze auditorii formate din cretini în proporţie de 99 la sută.

Biserica-forţă


„Dar dacă există un singur păcătos în adunare?“, este argumentul lor. Răspunsul meu este că păcătosul care a intrat în biserică i care a reuit să „supravieţuiască“ timpului de închinare dinaintea predicii, poate fi considerat o fiinţă uimitoare. Dacă a trecut cu brio de acest timp, nimic din ce se va predica nu-l va deranja.

În prea multe cazuri ne trezim că predicăm unei minorităţi, iar majoritatea ne ascultă plictisită, întrebându-se: Ce caut eu aici? Singurul lucru care le justifică venirea la întâlnirea bisericii este faptul că aduc cu ei pe cineva care nu este mântuit. Ajuni acasă ei concluzionează: „Mesajul predicii nu mi s-a adresat mie, dar cel puţin pastorul s-a adresat prietenului meu.“

Cel mai adesea oamenii sunt nemulţumiţi de pastor i îl critică nu pentru că nu-l iubesc, ci pentru că nu-i hrănete spiritual. Este un lucru grav, într-adevăr, pentru că misiunea pastorului este să pregătească membrii pentru lucrarea de slujire. De fiecare dată eu mă întreb dacă membrii sunt cu adevărat flămânzi i doritori de hrană spirituală consistentă sau dacă doar gustă ca să vadă dacă le place gus-tul i mirosul. Este o sarcină foarte dificilă să hrăneti oameni care nu sunt flămânzi. Oamenii care nu slujesc, nu fac lucrarea cretină, nu-i dezvoltă apetitul spiritual.

Când sfinţii încep să facă lucrarea cretină, devin entuziati, iar biserica devine cu adevărat o forţă pentru Dumnezeu în lume.

Dacă ţi se pare o carte bună... o poţi comanda acum!

www.nouasperanta.ro/dragosteacceptare

http://www.nouasperanta.ro/dragosteacceptare/


Alte titluri dedicate vieţii creştine şi lucrării în biserică disponibile la Editura Noua Speranţă

http://www.nouasperanta.ro/bisericafrustrareimplinire

http://www.nouasperanta.ro/rugaciunea/

http://www.nouasperanta.ro/manualconsiliere

http://www.nouasperanta.ro/lucrareacutineri

http://www.nouasperanta.ro/literatura.php

Dragoste, acceptare şi iertare - Noua Speranţă · 30 Dragoste, acceptare i iertare 31 daruri i...

Documents

Transcript of Dragoste, acceptare şi iertare - Noua Speranţă · 30 Dragoste, acceptare i iertare 31 daruri i...