RUGĂ ALBĂ

Ion Druţă

Curăţă-ne,

Doamne,

Casa

Şi masa,

Şi duhul,

Şi trupul,

De toate

Rătăcirile,

De toate

Păcătuirile,

De toate

Nelegiuirile,

Aşa încât,

Să nu ne rămână

Decât,

O singură grijă,

Un singur drum,

O singură dragoste,

Ş-o bucată de pâine

Pe masă.

Izbăveşte-ne,

Doamne,

De străvechiul

Nostru blestem,

De-a porni peste tot

Şi-a nu ajunge nicăieri,

De-a încărca mai mult

Decât putem duce,

De-a le începe

Pe toate

Şi a nu duce

Nimic

Până la capăt.

Scoală-ne,

Doamne,

În zori,

Şi trimite-ne

La muncă.

La munca ceea,

Care,

Nu atât

Pentru tine,

Cât

Pentru aproapele tău.

Nu atât

Pentru trup,

Cât

Pentru suflet.

Dăruieşte-ne o zi bună,

Cu spor şi hărnicie,

Aşa încât,

Spre seară,

Întorşi acasă,

Împăcaţi cu sine,

Ţi cu lumea din jur,

Să cinăm,

Cu ceea ce

Ni s-a dat.

Pâine şi apă.

Atât.

Şi va fi gustoasă,

Şi va săţioasă

Pâinea ceea,

Pentru că,

Muşcând încet

Cu evlavie,

Bucată cu bucată,

Adunând

În palmă

Fărămiturile,

Vom porni

În urma plugarului

Păşind încet

Pe brazdele puhave

Şi calde.

După care,

Tot cinând,

Vom semăna,

Apoi,

Vom ieşi la strâns,

Spic la spic

Snop lângă snop.

După treierat,

Vom merge la moară

Vom căra saci,

Şi, fireşte,

Făcând focul

În cuptor,

Vom urmări

Să nu ne fugă

Aluatul din covată.

Astfel,

Tot cinând,

Bucată cu bucată,

Ne vom creştiniza,

Ne vom reboteza.

Cu gândul

La Mântuitorul,

La cele spuse

De către Domnul

La cina cea de taină,

Pentru că,

Acolo

Unde este

Pâine,

Acolo este

Şi Dumnezeu.

Curăţă-ne,

Doamne,

Cugetul

De pustietate,

De întunecime,

De răutate;

Curăţă-ne auzul,

De înjurături,

De scrâşnet,

De blesteme;

Curăţă-ne vederile

De urăţenii,

De josnicii,

De neruşinare.

Dăruieşte-ne

O zi,

Măcar o oră

De linişte

Curată,

Neprihănită.

O oră

De tăcere,

De contemplare,

Aşa ca să poţi

Sta la sfat,

Cu sufletul tău,

Cu sovestea ta,

Cu inima ta.

Apoi, tot sfătuindu-te,

Tot rătăcind

Prin vremuri

Şi destine,

Tot rătăcind

Pe vremuri

Şi destine,

De la una la alta,

Ai să simţi,

Cum se strecoară

Pe sus,

Pe sus detot,

Pe sub ceruri,

Veşnicia.

Şi atunci,

Când se va perinda

Peste noi,

Veşnicia,

Ne vom auzi glasul.

Acel glas tainic,

Care,

Încă nu a îmbrcat

Haina cuvântului,

Nu şi-a găsit

Unda sonoră,

Nu se grăbeşte

Să iasă în lume,

Ci gângâie în faşe.

Acel glas intim,

Pe care îl auzim

Numai noi,

Este

Sensul suprem

Al existenţei noastre,

El fiind,

Suflare

Din suflarea Domnului.

Fără a-l căuta,

Fără a-l înţelege,

Fără a cinsti

Acel glas,

Vom rămâne,

O coamă de colb,

Dusă de vânt.

Luminează-ne,

Doamne,

Acel puţin arareori,

Cu gânduri bune,

Înţelepte,

Roditoare,

Că,

Trăindu-ne veacul,

Cu apucături

De cele, care,

Eu ţie,

Tu mie,

Ori tu pe el,

Ori el pe tine,

Jost cu ista,

Sus cu cela,

Şi tot aşa,

Din an în an,

Din generaţie în generaţie,

Am distrus pământurile,

Satele,

Familia,

Şi însuşi felul nostru de-a fi.

Am decăzut,

Doamne,

Tot numărându-ne zilele

De la o datorie

La altă datorie,

De la o speranţă,

La altă speranţă,

De la o alegere

La altă alegere,

De la o dezamăgire

La o altă dezamăgire...

Am sălbăticit,

Tot înlocuind

Raţiunea,

Cu emoţiile,

Agresivitatea primară

Cu politica,

Jefuirea neamului

Cu slujirea neamului.

Luminează-ne,

Doamne,

Cu câte un gând

Curat,

Adânc,

Omenesc,

Aşa încât

Să ne putem aduna

Sub acoperişul lui,

De la părinţi,

De la strămoşi,

Până la urmaşii

Ce vor să vină.

Pornind,

Cu toţi împreună,

Prin străinătăţi

Şi vremuri,

Străbătând

Mizerie,

Sărăcie,

Nedreptate,

Vom duce

Crucea destinului

Cât ni s-a dat,

Simţind,

La fiece pas,

La fiecare zvâcnet de inimă,

Bunătatea

Şi Binecuvântarea Ta.

Întoarce-ne,

Doamne,

Acea respiraţie

Largă,

Senină,

Care să cuprindă

Toată frumuseţea,

Toată adâncimea,

Toată tristeţea

Verbului matern.

Dăruieşte-ne,

Doamne,

Acea bunăvoinţă

Fără de margini

Cu care vom primi,

Cu care vom privi,

Lumea,

Pentru că atunci,

Şi numai atunci,

Luminarea cerească

Va prinde rădăcini,

Va da roadă,

Aşa că să putem spune,

În ceasul de pe urmă –

Am trăit şi noi,

Pe această lume

Şi Dumnezeu

A fost cu noi.

Amin!

2003