coperta Romanii din Biserica Alba-fata · ÎNTEMEIEREA LOCALITĂŢII BISERICA ALBĂ − scurt...

119

Transcript of coperta Romanii din Biserica Alba-fata · ÎNTEMEIEREA LOCALITĂŢII BISERICA ALBĂ − scurt...

GLIGOR POPI

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

2006

CUVÂNT ÎNAINTE

Mult timp m−a frământat gândul de a elabora o lucraredespre românii din Biserica Albă. În acest orăşel de pe valearâului Nera a existat o comunitate românească, care, înperioada din a doua jumătate a secolului al XVIII−lea pânăla câţiva ani după primul război mondial, numără între 500−600 de persoane. În prezent românii din Biserica Albă suntpe cale de dispariţie totală.

Faptul că această populaţie românească a desfăşurat obogată activitate pe plan social−economic şi cultural m−adeterminat şi îndemnat să fac cercetări şi să adun materialdocumentar despre viaţa şi realizările obţinute de cătreaceşti puţini români.

În Arhiva istorică din Biserica Albă se păstrează procese−le verbale ale Corului vocal român şi foarte puţine datedespre populaţia românească. Monografiile despre trecutulistoric al localităţii Biserica Albă, publicate de autorii:Leonard Bohm, Stevan Jovičić, Vladimir Branković, PavleTomić, Ðoka Popović şi Rudolf Steger, nu cuprind infor−maţii mai însemnate despre viaţa şi activitatea românilordin acest orăşel.

Amintim autorii care ne−au lăsat unele date desprelocuitorii români din Biserica Albă. Astfel, Ion Bălan pub−lică lucrarea: „Corul vocal român – Schiţă monografică”;Costa Roşu în cartea „Un secol de activitate corală aromânilor din Voivodina” relatează şi despre corul vocaldin Biserica Albă; acelaşi autor în cartea „Corurile noastrebănăţene” scrie şi despre Corul vocal din Biserica Albă.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

5

Ognjen Radosavljević din Crvena Crkva publică în„Belocrkvanske novine” un text intitulat: „Rumunski likovniumetnici u Beloj Crkvi” (Artiştii plastici din Biserica Albă);dr. Adrian Negru ne informează despre pictorii români dinBiserica Albă în lucrarea: „Poetica picturală în iconografiabănăţeană”.

Svetolik Subotić scrie în „Zbornik Matice Srpske, nr. 27,1960” despre evenimentele din 1848/49 („Bela Crkva udogađajima iz 1848/49”). Mircea Măran în cartea„Localităţi bănăţene” aminteşte şi de românii din BisericaAlbă.

Dorim să subliniem că românii din Biserica Albă, puţinila număr, s−au afirmat în viaţa economică a oraşului,devenind foarte bogaţi, lăsând în urma lor edificii reprezen−tative. Amintim clădirea actualului sediu al comunei(Adunarea comunală), fosta proprietate a FundaţieiBălănescu, vila „Turn” lăsată de judecătorul Popescu, clădi−rea în care se găseşte în prezent Clubul şahiştilor, apoi casafamiliei Aurel Novac şi altele.

În ultimele decenii nu mai apare nici o ştire despreromânii din Biserica Albă, fapt care demonstrează căaceastă populaţie este pe cale de dispariţie totală, că s−aasimilat cu populaţia majoritară. Singurul semn de viaţăeste că în Biserica Ortodoxă Română o dată pe lună seadună un număr neînsemnat de români care şi−au păstratcredinţa strămoşească. Serviciul divin este săvârşit de cătrepreotul din Grebenaţ Drăgan Chilom, în prezent protopop.

Autorul

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

6

ÎNTEMEIEREA LOCALITĂŢII BISERICA ALBĂ

− scurt trecut istoric −

Biserica Albă a fost întemeiată de către contele ClaudiuFlorimund Mercy, primul guvernator al Banatului. Dinordinul lui, în perioada 1725−1727, au fost colonizaţi cca200−300 germani din Franconia şi din Hessa, care au înte−meiat localitatea Biserica Albă.

La început Biserica Albă era o colonie modestă, com−pusă dintr−o singură stradă, cu circa 100 de case şi 450

locuitori germani. Coloniştiicare s−au stabilit aici erauveniţi din diferite regiuni:Bavaria, Lotaringia, Luxem−burg, Austria, Ştiria, Bazel,Alzacia, Koln. Prin colo−nizarea germanilor din diferitepărţi începe istoria acestuiorăşel.

Săpăturile arheologicedemonstrează că în spaţiulhotarului Bisericii Albe a exis−tat viaţă omenească în urmă cucâteva mii de ani. Primii

crescători de vite şi agricultori s−au aşezat în câmpiabănăţeană încă în perioada neolitică (între anii 6.000 –

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

7

Claudius, primul guvernator alBanatului

3.500). Deci, cu şapte până la opt milenii înainte de apariţiaBisericii Albe. Prin săpături arheologice au fost descoperiteunelte, arme din piatră şi fier. La Oreşaţ, Dupliaia, BanatskaPalanka, localităţi în apropiere de Biserica Albă, au fostdescoperite urme de viaţă omenească, cu mii de ani înurmă.

Biserica Albă (Fehertemplom) este aşezată în valea râu−lui Nera, înconjurată de poalele munţilor. Este situată înapropiere de frontiera cu România, cu care se face legaturaprin punctul de frontieră de la satul Kaluđerovo, care se aflăla o distanţă de 7 km de Biserica Albă. Oraşul are legăturiprin drumuri asfaltate cu oraşul Vârşeţ (33 km), Panciova(82 km) şi Belgrad (100 km), iar prin Cuvin cu Smederevo şiSerbia.

Păreri ale istoricilor despre primele colonizări în Biserica Albă

După Grisselini prezenţa germanilor în Biserica Albădatează între anii 1723−1725. Unii istorici, ca an al înte−meierii Bisericii Albe notează anul 1723. Istoricul LeonardBohm susţine că primele colonizări ale germanilor înBiserica Albă datează din octombrie 1717 şi că aceştia sunteniţi din teritoriile germano−franceze şi austro−prusace,printre care erau agricultori şi viticultori.

Merite pentru dezvoltarea Banatului revin contelui Cl. Fl.Mercy, care a realizat colonizarea cu populaţie germană,dar şi cu spanioli, francezi, italieni. Până în anul 1738 aufost colonizate în Biserica Albă peste 260 familii germane –agricultori şi viticultori.

Condiţii de colonizare s−au creat în urma războiului din−tre Austria şi Imperiul Otoman, când principele Eugen deSavoya a ocupat în anul 1716 Timişoara, alungând armata

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

8

turcească, iar conducerea Banatului a fost încredinţată luiClaudiu Florimund Mercy, devenind guvernator alBanatului Timişan.

Până la jumătatea secolului al XVIII−lea Biserica Albă erao localitate pur germană. În a doua jumătate a secolului alXVIII−lea încep colonizări ale sârbilor şi românilor. Primiicolonişti sârbi s−au stabilit în această aşezare cu populaţiegermană începând cu anul 1751.

Colonizarea românilor în Biserica Albă

În jumătatea a doua a veacului al XVIII−lea, datorită dez−voltării comerţului, în Biserica Albă s−au stabilit şi câtevafamilii de aromâni din Macedonia şi Albania. Un numărmai mare de români s−au aşezat în Biserica Albă dupărăzboiul din 1788−1791 dintre Austria şi Turcia, când turciipătrund la Orşova şi circa 20.000 de români s−au refugiat înpartea de apus a Banatului, unde mulţi s−au stabilit. Dintreaceştia un număr s−a stabilit în Biserica Albă, contribuind ladezvoltarea economică a localităţii.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

9

Strada principală la sfârşitul secolului al XIX−lea

Situaţia populaţiei din Biserica Albă în timpul războaielor austro−turceşti

Populaţia din Biserica Albă a suferit în urma războaielorcare s−au purtat pe acest teritoriu tot la 50 – 60 de ani.Aceste războaie s−au purtat între Austria şi ImperiulOtoman. În anul 1738 armata turcească a trecut Dunărea,ocupând localităţile Cuvin şi Palanka. Locuitorii dinBiserica Albă de frica turcilor îşi părăsesc căminele, care aufost prădate de hordele otomane, multe case au fost incen−diate, alte jefuite sau distruse.

Războiul austro−turc din 1738−1739 a avut urmări cata−strofale. După terminarea războiului, locuitorii care aupărăsit căminele se întorc din refugiu şi îşi construiesc noiadăposturi.

În anul 1788 a izbucnit un nou război între Austria şiTurcia. În faţa agresiunii turceşti, locuitorii din Biserica Albăse retrag, părăsind căminele lor, care au fost iarăşi jefuite deturci. După încheierea armistiţiului se întorc la vetrele lor.Războiul austro−turc din 1788−1789 provoacă noi pagubepopulaţiei. Au fost incendiate 20 de case. Se înţelege că şilocuitorii de naţionalitate română au avut de suferit în urmaacestui război. În perioada aceasta a crescut numărulcoloniştilor sârbi şi români.

Întemeierea graniţei militare bănăţene

Despărţirea definitivă a regiunii militare de provincie s−aaplicat între 1764−1767, odată cu formarea a două regi−mente: germano−bănăţean cu sediul la Panciova şi româno−iliric cu comanda la Biserica Albă.

În anul 1751 s−a format administraţia districtului în

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

10

Biserica Albă. Prin încadrarea localităţii la Graniţa militarăîn anul 1774 administraţia districtuală îşi încetează activi−tatea. Rolul ei l−a preluat Comandamentul regimentului degrăniceri. Astfel, Biserica Albă deevine comunitate militară,care a aparţinut Comandamentului valaho−iliric al regimen−tului de grăniceri sub denumirea de Comunitatea militaro−grănicerească Biserica Albă.

În 1777 Biserica Albă este proclamată de oraş liber. Amamintit că în 1788 Biserica Albă a suferit pagube enormedin cauza războiului austro−turc. O parte din oraş a fost dis−trusă, iar cealaltă incendiată. Populaţia a părăsit oraşul şi s−a întors abia în 1792. A bântuit foamete şi sărăcie.

Prin hotărârea Consiliului Aulic de război s−a formatRegimentul româno−iliric nr. 13 din 16 companii, cu statmajor la Biserica Albă. Tot din ordinul aceluiaşi Consiliu, la1 februarie 1792 Biserica Albă a fost din nou proclamată de

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

11

Panorama Bisericii Albe din anul 1923

comunitate militară liberă, cu magistrat organizat. Deci, afost ridicată la treapta de comună militară liberă.

În perioada graniţei militare Biserica Albă era un impor−tant centru militar şi economic, devenind şi un puternic oraşcomercial. Marea majoritate a locuitorilor erau germani.Într−un număr mai mic erau sârbi, români, cehi, unguri.Familii de români s−au ocupat şi cu industria hotelieră.

În împrejurimile Bisericii Albe locuiau sârbi şi români,însă aceştia, în acele timpuri, rar veneau în contact cucoloniştii germani.

Oraşul Biserica Albă a fost vizitat de împăratul Iosif al II−lea în anul 1768 şi 1773, când s−a format definitiv Confiniulmilitar bănăţean.

Colonizarea românilor în Biserica Albă

Pe la jumătatea veacului al XVIII−lea pe teritoriul BisericiiAlbe se colonizează sârbi din Jagodina, Užice, Požarevac şiSmederevo. Românii s−au colonizat în Biserica Albă venindde pe teritoriul fostei graniţe militare pe râul Mureş. În val−uri mai mari au început să se stabilească în anul 1781. Pelistele de conscripţie s−a notat primul număr de 162locuitori români. Până la finea secolului al XVIII−lea s−a col−onizat un număr mai mare de ţărani români din regiunilemuntoase ale Banatului şi Ardealului. La începutul secolu−lui al XIX−lea situaţia lor numerică era mai mare, respectiv770 locuitori români.

În perioada 1842−1860 după structura economică, pop−ulaţia era compusă astfel: l/3 de familii comercianţi şimeseriaşi, iar 2/3 agricultori „lucrători agricoli şi slugi. Aucoborât din părţile pământului montan până laCaransebeş. În primii ani coloniştii români erau cu

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

12

precădere agricultori, lucrători, iar într−un număr mai miccomercianţi şi meseriaşi. Din meşteşugurile pe care le−aupracticat amintim: morăritul /moara de apă/, confecţionareade şindre pentru acoperişul caselor.

Biserica Albă era bogată cu societăţi şi cooperative,societăţi pe acţiuni şi bani. Societatea pe acţiuni dispuneade un capital de 65.000 coroane. a fost întemeiată în1903, director fiind Sima Bozanciu.

Biserica Albă devine oraş liber

În luna iunie 1872 se desfiinţează graniţa militarăbănăţeană. Cu o lună mai înainte împăratul şi regele FranzIosif I a vizitat Biserica Albă.

În trecut Biserica Albă era comunitate militară liberă,apoi oraş liber regal, devenind apoi oraş cu magistrat subjurisdicţia comitatului Timiş. În anul 1815 Biserica Albăeste ridicată la rang de oraş.

Înflorirea vieţii economice

În jumătatea a doua a secolului XIX Biserica Albădevine centru comercial, de meserii şi viţă de vie. Până în1944 rolul principal în viaţa economică, dar şi în cea cul−turală, l−a avut populaţia germană. Spre acest oraşgravitează şi în continuare un teritoriu cu 56 sate dingraniţa militară desfiinţată în anul l872. Pe lângă comerţ şimeşteşuguri un loc important în viaţa economică aparţineagriculturii şi cultivării viţei de vie, cu care s−a ocupat maiales populaţia germană. Locuitorii sârbi erau cu precăderemeşteşugari, mai puţini comercianţi. Familii de români s−au ocupat cu meseriile, cu comerţul, iar unii erau propri−etari de restaurante şi hanuri.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

13

Fiind un oraş comercial, s−a simţit nevoia de institute decredit. S−au întemeiat două institute monetare germane şiunul românesc.

Un imbold la dezvoltarea vieţii economice a fost con−struirea liniei ferate Oraviţa – Iasenovo − Biserica Albă −Buziaş în anul 1856, iar doi ani mai târziu /1858/ linia fer−ată: Biserica Albă − Iasenovo − Vârşeţ − Timişoara − Seghedin− Budapesta −Viena. Primul tren pe linia ferata care leagăOraviţa şi Buziaş peste Iasenovo a trecut încă la 20august l854. Este prima linie ferată din Banat şi anumenumai 25 de ani după prima linie ferata din lume:Liverpoul − Manchester.

Biserica Albă avea legături cu Timişoara, Budapesta şiViena. Avem informaţii că linia ferată s−a folosit zilnic şipentru transportul de prăjituri în Viena ale cofetarului IliaMogoş, român din Biserica Albă .

În viaţa economică un loc de frunte îl ocupă cultivareaviţei de vie. Aceasta, la rândul ei, a influenţat la dez−voltarea meseriilor. Încă la jumătatea secolului al XIX−leaîn Biserica Albă au fost peste 450 de meseriaşi: de blănuri,pălării, dogari, tăbăcari, tinichigii, dulgheri, ceasornicari,cofetari şi alţii.

Biserica Albă a fost şi un centru de vânzare a vinului. Deasemenea locuitorii au dat atenţie cultivării pomilor fruc−tiferi. În a doua jumătate a secolului al XVIII−lea BisericaAlbă devine şi centru de producţie a mătasei.

În timpul revoluţiei de la 1848/49 Biserica Albă asuferit mari pagube. Au fost incendiate multe edificii, din−tre care unele aparţinând românilor.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

14

ROMÂNII DIN BISERICA ALBAÎN EVENIMENTELE REVOLUŢIEI

DE LA 1848/49

În perioada revoluţiei de la 1848/49 Biserica Albăavea circa 7.000 de locuitori, dintre care majoritatea ger−mani /5.300 /, apoi sârbi /1.100 / şi circa 600 români.Locuitorii români s−au ocupat cu agricultura, dar şi cucomerţul şi meşteşugurile. Pe la jumătatea secolului al XIX−lea din cele 158 de familii de români, cu agricultura s−auocupat 56 procente, cu comerţul opt procente, iar cumeseriile 10 procente, circa 16 procente nu aveau ocu−paţii permanente, iar un număr erau argaţi la economiilegermane.

Procesul de trezire naţională la românii din BisericaAlbă era în plină înflorire, purtătorii acestui proces eraucomercianţii. S−a intensificat litigiul privind folosirea lim−bii române în biserică, care era comună cu sârbii. Acestlitigiu durează vreo 50 de ani. S−a stins un timp, în urmaDecretului imperial din anul 1946, prin care s−a decis cătot a treia duminică să se admite românilor serviciul divinîn biserică în limba română. Sârbii nu au fost mulţumiţi şiau aşteptat momentul să încalce decizia imperială. Înluna aprilie 1848 li s−a dat ocazia, căci majoritateafuncţionarilor comunali au părăsit serviciul şi comuna s−aaflat într−o stare haotică. În zilele de 17 şi 18 aprilie sâr−bii au scos afară din biserică toate cărţile româneşti de rugă−ciuni şi le−au trecut în sala de şedinţă a primăriei, cu toate

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

15

că la început intenţionau să le ardă. Se interzice preotuluiromân Leontie Ivacicovici să intre în biserică.

În evenimentele revoluţiei de la 1848/49 românii s−auataşat germanilor din loc, cu toate că aveau şi menţineaulegături strânse cu populaţia sârbească, prin căsătorii mixteşi fiind de aceeaşi confesiune.

În 19 şi 20 august 1848 sârbii, sub comanda sublocote−nentului Petar Debelić şi a lui Stevan Knićanin atacăBiserica Albă. Atacurile au dat eşec, oraşul fiind apărat deFranz Maderspah. Apărătorii principali erau locuitorii ger−mani. Populaţia românească nu s−a amestecat în acestelupte, cu toate că simpatia era de partea germană. În tim−pul acestor lupte şi românii au suferit pagube. Au fostincendiate edificii care aparţineau germanilor, dar şi uneleale românilor din hotarul Bisericii Albe, dar şi din oraş.

Atacul sârbilor din 19 şi 20 august, a întâmpinat rezis−tenţă, în oraş fiind şi sediul regimentului ilirico−bănăţean.În ziua de 20 august au loc răzbunări asupra sârbilor, fărăştirea comandantului Maderspah. Câţiva nemţi împreună cugardişti străini au scos pe sârbi din casele lor şi i−au execu−tat. Mai mulţi sârbi /peste 40/ nevinovaţi şi−au pierdut viaţa.

În 21 ianuarie 1849 unităţile corpului austro−ungarîmpreună cu armata sârbă au pătruns în Biserica Albă. Înfaţa lor s−a retras: o parte însemnată a populaţiei germane,dar şi mai mulţi români, în ţinuturile miniere din Banatulromânesc, în care au trăit germani. S−a format în oraşComitetul districtual iliric, care a funcţionat mai mult de treiluni. Comitetul s−a angajat pentru aprovizionarea corpuluiaustro−ungar şi a armatei sârbe. Totodată s−a întreprinscercetări cu privire la locuitorii germani şi români care aufost învinuiţi de crime sîvârşite în 19 august 1848. Dintreromâni au fost arestaţi fraţii Radulovici, Vasile şi Grigore,comercianţi şi T. Ciama, împreună cu Karl Stiz. Arestarea

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

16

acestora a avut loc în 19 februarie 1849. La locuinţele lors−a făcut percheziţie, prăvăliile lor au fost închise şi sigilate.Despre motivele arestării lor nimeni nu a înştiinţatMagistratul. Persoanele amintite au fost acuzate că au par−ticipat în sesiunea de executare a ilirilor /sârbilor/ în ziuade 19 august 1848. Comitetul districtual a mai arestat încă30 de persoane, majoritatea nemţi, dar erau şi câţivaromâni.

Fraţii Radulovici, Vasile şi Grigore, posedau prăvălie detextil şi magazin de mărfuri. În curte aveau şi fabrică demătăsuri. Satele româneşti la est de oraş gravitau sprepprăvăliile lor şi fraţii au acumulat mijloace enorme debani.

În preajma revoluţiei şi în timpul acestui evenimentVasile Radulovici devenise tribunul şi conducătorulpoporului român din oraş şi împrejurimi. Pe spesele sale atrimis tineri români la stu−dii în Timişoara, care dupăabsolvire au ocupat posturi de dascăli în localităţileromâneşti. În litigiul bisericesc Radulovici a sprijinit pe pro−topopul Leontie Ivacicovici. A donat pământ pentru partearomânească a cimitirului ortodox. A susţinut lupta pentrurecunoaşterea dreptului la folosirea bisericii comune cusârbii şi a donat pentru construirea bisericii româneşti sumade 12,000 florinţi /construirea bisericii a costat 15.000 flor−inţi/.

Comitetul districtual sârbo−ilir l−a acuzat pe Vasile căîmpreună cu fratele său Grigore – „a comis crimă faţă deMaiestatea Sa, precum şi împotriva sârbilor şi anume cubani şi cuvinte înjositoare, că a colaborat cu armatamaghiară şi a comis şi alte contravenţii”.

Magistratul a luat apărarea acuzaţilor, comunicând Timi−şoarei că Vasile Radulovici încă la începutul lunei augusta părăsit Biserica Albă, iar Toma Ciama şi învăţătorul Stiz,

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

17

în zilele acelea de 19 august, împreună cu mulţi germani şiromâni, au părăsit oraşul fugind spre Oraviţa, încât nuputeau să participe la executarea ilirilor /sârbilor/ de cătregardiştii maghiari.

Tribunalul de război din Timişoara a cerut lămuriri cuprivire la învinuirea fraţilor Radulovici. Magistratul arăspuns că nu are cunoştinţă că fraţii Radulovici ar fi fostîmpotriva Maiestăţii Sale sau a sârbilor, că s−ar fi ataşatarmatei maghiare sau că ar fi săvârşit alte contravenţii.Magistratul a dat propunere de încetare a procedurii şide eliberare a celor arestaţi.

Sofronie Giurculescu, cizmar, a înaintat reclamaţie cămembrii Comitetului districtual i−au răpit 28 florinţi şiobiecte preţioase.

Armata sârbă s−a reţinut puţin timp în Biserica Albă,căci la începutul lunii mai 1849 părăseşte Biserica Albă,fără rezistenţă, ungurii îşi restabilesc puterea /în 8 mai/, însăautoritatea ungară a fost de scurtă durată, căci în 17 mai1849 austriecii ocupă Biserica Albă.

După revoluţia de la 1848 Biserica Alba a rămas şi încontinuare centru a peste 50 de comune, care aparţineauRegimentului XIV iliro−bănăţean. În trecut conducerea aces−tui teritoriu era în competinţa autorităţilor militaregrănicereşti. Iar apoi, pe acest teritoriu s−a instalat autori−tatea civilă sub care se găsea şi Biserica Albă.

Să amintim că în anul revoluţiei de la 1848 românii cerrecunoaşterea independenţei, în primul rând al bisericiiromâne. La Adunarea din luna mai 1648 la SremskiKarlovci a fost recunoscută independenţa naţiunii „vlahe”/române/ în Banat.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

18

DATE DEMOGRAFICE DESPREROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

În Biserica Albă a trăit un număr nu prea mare deromâni, care s−au colonizat în această localitate în a doua

jumătate a secolului XVIII. Dupăprimul război mondial numărul pop−ulaţiei româneşti este în descreştere,deoarece o parte din această popu−laţie a părăsit Regatul sârbilor,croaţilor şi slovenilor şi s−a stabilit înRomânilor. În anii după al doilearăzboi mondial, respectiv dupăanul 1945, datorită asimilării accel−erate, numărul românilor s−a redusfoarte mult, astfel că în prezent doarcâteva zeci de familii se declară deromâni.

În continuare prezentăm date demografice de la recen−sămintele efectuate în mai mulţi ani, pentru a ilustra com−ponenţa locuitorilor în diferite perioade, cu accent pepopulaţia românească.

La recensământul oficial din anul 1817 Biserica Albănumără 885 de case cu 4.737 suflete, dintre care 2.705catolici, iar 1.949 greco−ortodocşi /sârbi şi români/.

Lista de conscripţie din anul 1846 arată că înBiserica Albă au trăit total 6.452 suflete /germani, sârbi şi

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

19

Vasilie Panescu (1867−1951), fotografia din 1912

români/, respectiv 3.208 bărbaţi şi 3.244 femei. Nu sespecifică numărul locuitorilor după naţionalitate.

Recensământul din anul 1869 înregistrează existenţa aunui număr de 564 români. Date statistice din anul 1886arată că în Biserica Albă numărul total al credincioşilorortodocşi români era 550 /bărbaţi: 270, femei: 280, iar

numărul caselor era 80.Până în anul 1900 numărul românilor a crescut, respec−

tiv s−a ridicat la 869 suflete. Această cifra o găsim şi în„Culegeri de statistici maghiare, recensământul populaţiei”,Budapesta, vol. I, pag. 362−363 /în limba maghiară /. Înanul 1900 structura naţională în acest oraş era următoarea:6.245 germani, 1.571 maghiari, 869 români, 243 slovaci

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

20

Prăvălia lui Nicola Panescu din Biserica Albă

Afiş al prăvălieidl Panescu

1.620 sârbi 22 croaţi şi 273 alţii. Românii sunt numiţi “olah−valah”. Despre Biserica Albă se notează că este oraş derangul doi /orăşel/, subordonat conducerii ComitatuluiTimişoara cu magistrat, având denu−mirea în limba maghiară:Fehertemplom .

După recensământul din 31decembrie 1910 Biserica Albă avea11.524 locuitori: germani 6.062,sârbi 1.994 românii 1.806, unguri1.213. Trebuie să precizăm cănumărul românilor era mai mic,deoarece în recensământ au fostintroduşi şi soldaţii români din garni−zoană, a căror număr era mare înregiment, chiar majoritatea o formauromânii.

Conform recensământului din 1921 ca români s−audeclarat 627 locuitori din Biserica Albă. Acelaşi număr îlîntâlnim şi în anul 1925.

În perioada interbelică orăşelul Biserica Albă numără9.630 locuitori, dintre care 627 români.

În continuare prezentăm numărul românilor în pro−cente în diferiţi ani:

Anul 1900 − Biserica Albă numără 10.849 locuitori din−tre care 8% români.

Anul 1910 − Biserica Albă numără 11.524 locuitori –români 16%.

În anul 1921 − Biserica Albă numără 9.650 locuitori −români 7%.

În anul 1948 − Biserica Albă numără 9.428 locuitori −români 2%.

În anul 1948 numărul sârbilor, locuitori ai acestui oraş

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

21

Nicola Panescu (1909−1987), fotografia din 1935

era 85% iar a ungurilor 3%. Din acest tabel se poate vedeaevoluţia populaţiei din Biserica Albă, dar şi micşorareanumărului de români.

Dorim să menţionăm datele conform raportului camereide Comerţ din Timişoara, care au fost publicate în anul1882 referitoare la Biserica Albă. Înoraş erau în acel timp 675 case cu9.845 suflete, dintre care 6.644 ger−mani, 1559 sârbi, 674 români, 42slovaci.

După primul război mondial,numărul populaţiei româneşti dinBiserica Albă s−a micşorat simţitor.Un număr de intelectuali români,care au funcţionat în acest oraş caavocaţi, judecători sau în altedomenii au părăsit locurile demuncă şi s−au stabilit în România.

Descreşterea numărului de români, mai ales prin asim−ilarea lor, se poate constata din faptul că în anul 1930 trăi−au în Biserica Albă peste 700 români, iar după 40 de ani,respectiv în anul 1971 s−au declarat de români doar 301persoane /2,12%/.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

22

Aleksandar Ristić

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

Oraş cu trecut istoric în apropierea graniţei cu Româniaşi cu râul Nera. Biserica Albă poartă în emblema sa o biser−icuţă albă ridicată pe o movilă într−o câmpie verde, iarcadrul ei este înconjurat de struguri.

Într−un document adresat Papei în secolul XIV, pe terito−riul Arhidecanatului Craşoviei se aminteşte localitatea„Alba−Eclesia” adică Biserica Albă sau Bela Crkva. în toam−na anului 1716 cu ocazia unei vânătoare organizate pevalea Nerei, groful Claudie Florimund Mercy a hotărât săînfiinţeze o colonie germană.

În anul 1717 în 15 mai au fost aduşi colonişti germanidin Alsacia şi Lotaringia. Noii locuitori au avut o stradă cu160 de case şi circa 454 suflete. Coloniştii germani auadoptat numele vechii localităţi şi i−au zis: Weiskirchen,ulterior ungurii Fehertemplom, ceea ce în traducere însem−nă Biserica Albă. Cu ocazia săpăturilor pentru ridicareaclădirii primăriei s−au dat de ruinele unei vechi bisericuţe,de dată veche.

Până la despărţirea ierarhică, românii de aici s−au folositde actuala biserică ortodoxă sârbească care la timpul său leera comună.

Biserica Ortodoxă Română a fost zidită la anul 1871,după planul arhitectului Cuzman Cioloca, din contribuţialocuitorilor ortodocşi români ai parohiei cu stare materialăînfloritoare. Între ei s−a distins îndeosebi Vasa Radulovici.

Biserica este în centrul oraşului şi este zidită din piatră şicărămidă. Hramul este „Pogorârea Duhului Sfânt” sauRusaliile.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

23

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

24

Biserica OrtodoxăRomână din BisericaAlbă zidită în anul

1872

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

25

Iconostasul bisericii

Iconostasul e din lemn sculptat şi lucrat de Iosif IuliusBosioc din Berlişte – Iam, România. Nu este colorat niciaurit ci lemn natural. Picturile pe iconostas sunt donate dediferiţi creştini, a căror nume este scris pe icoane.

Antimisul actual al bisericii datează din 30 noiembrie1905 de la Episcopul Nicolae Popea al Caransebeşului. Semai află un antimis vechi sfinţit de Episcopul Andrei Şagunaal bisericii dreptmăritoare din Ardeal, dar fără a fi specifi−cată biserica căreia se dă şi anul.

La biserică se păstrează o cruce de argint filigramat,donată bisericii de Costa Coculcela în 10 martie 1882. Oparte din credincioşii români de aici erau aromâni – ţânţari− veniţi din Macedonia.

În faţa biserici în anul 1892 se zideşte un bazar cu câtedouă prăvălii de o parte şi de alta la intrarea în curtea bis−ericii.

Tot la biserică se păstrează o panglică lată de circa 16cm şi lungă de 220 cm brodată cu fir de argint pe fondulalbastru, care este o jumătate din pantlica de la drapelulregimentului confiniar româno−sârb nr. 14 desfiinţat în anul1872. Cealaltă jumătate a fost dată spre păstrare bisericiiortodoxe sârbe. Cimitirul este comun al ortodocşilor sârbi şiromâni aşa cum a fost donat de Vasa Radulovici. Casa paro−hială la parohia română e donată de avocatul din BisericaAlbă dr. Aurel Novac în anul 1929. În trecut la BisericaAlbă a fost centru de reşedinţă al protopopului. Preoţii careau servit Biserica din Biserica Albă au fost: Prota LeontieIvacicovici 1848; Prota Iovan Popovici 1866; Prota SofronieNedici 1900−1917; Preot Ştefan Petrovici; Preot SavaSecoşan; Preot Ştefan Balea; Preot Iacob Drăgulescu − 1940;Adm. Parohial Ioan Ivaşcu 1940−1958; Adm. ParohialProtopop Tiberiu Şdicu 1958− 1986; Adm. Parohial ProtVicar Moise Ianeş 1986−1989; Adm. Parohial Protopop

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

26

Drăgan Chilom 1989 şi până în prezent.La data de 20 februarie 2004 s−a reînfiinţat Protopopiatul

Biserica Albă, în funcţie de protopop a fost numit PreotulDrăgan Chilom din parohia Grebenaţ, totodată şi adminis−trator la parohia ortodoxă română din Biserica Albă.

Românii din Biserica Albă în comunitate bisericească cu sârbii

Biserica sârbească din orăşelul Biserica Albă a fost zi−dită în anul 1780, fiind sfinţită în acelaşi an, în 19 decem−brie, de către episcopul de Vârşeţ, Vicentie Petrovici, înprezenţa comandantului de regiment, baronul Papila. Pânăîn anul 1798 în biserica ortodoxă sârbă s−a folosit numailimba sârbă în slujbele religioase. Sârbii au fost privilegiaţi,fiind numeric mai puternici şi au contribuit mai mult la ridi−carea bisericii. Românii au fost primiţi în comunitatea bis−ericească sârbă ca ortodocşi, iar contribuţia lor a constatîn daruri pentru zidirea şi înfrumuseţarea bisericii sârbeşti.

La sinodul bisericesc din anul 1798 sârbii au aprobatfolosirea limbii române în biserică, însă după câţiva ani auinterzis întrebuinţarea limbii române îs slujbele bisericeşti.

În 26 februarie 1847 a fost dată propunerea de cătreComisia judecătorească de grăniceri bănăţeni ca tineretulşcolar în comun să execute cântece bisericeşti în ambelelimbi. Sârbii, însă au refuzat să respecte ordinul imperial.În 17 şi 18 aprilie 1848 au interzis preotului român săservească în biserică în limba română şi au scos afară dinbiserică toate cărţile româneşti de rugăciuni, acesta eraşi unul din motivele că românii din Biserica Albă s−au datde partea nemţilor în evenimentele din revoluţia de la1848/49.

În legătură cu neînţelegerile iscate în chestiunea folosirii

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

27

limbii române în biserică, comandamentul general a comu−nicat Magistratului că va trimite în Biserica Albă undetaşament de pedepsire compus din patru companii şiun escadron, din cauza rezistenţei sârbilor, iar trupele vor fistaţionate în casele sârbeşti. Totuşi, nu s−a ajuns la aceastămăsură, deoarece primarul oraşului a comunicat că sluj−bele în biserica se săvârşesc în limba română.

Litigiul bisericesc

Până în anul 1798 românii şi sârbii din Biserica Albăau trăit în armonie şi bună înţelegere. Dar în curând au

apărut conflicte pe plan religios în legătură cu săvârşireaslujbelor religioase în biserică. Anume, românii cereau ca

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

28

Vecernia şi adunarea Oastei Domnului din Grebenaţ, Iablanca şiBiserica Albă, 2004

slujba bisericească să se săvârşească şi în limba română, darmai pretindeau şi anumite drepturi naţionale, nu numaireligioase.

În biserica sârbească, până la finea secolului al XVIII−lea,în strana de partea dreaptă se cânta sârbeşte, iar în cea departea stângă româneşte. În vremea aceea, în Biserica Albă,trăiau circa 100 de familii româneşti. Într−o duminică secânta în strana dreaptă sârbeşte, iar a doua duminică secânta în strana de partea stângă româneşte. Reprezentanţiiromânilor nu au fost mulţumiţi. Neînţelegerile s−au ascuţit şicu timpul deveneau conflicte politice.

În vederea soluţionării liti−giului, Magistratul a recoman−dat, ca slujba religioasă să sesăvârşească alternativ, o du−minică în sârbeşte, iar încealaltă duminică româneşte.Litigiul a continuat, ba s−a întâm−plat, după cum am mai amintit,să fie date afară cărţile bis−ericeşti în limba română, iarpreotului român să fie interzissăvârşirea slujbei în biserică.

Românii au adresat plângereîmpăratului că nu se respectărecomandarea Magistratului, iarConsiliul de Război încă înanul 1846 a înaintat o Rezo−luţie bisericii ortodoxe sârbe,prin care se ordonă ca slujba bisericească să fie săvârşitătot a doua săptămână în limba română, precum şi la mar−ile sărbători.

Ordinul imperial nu a fost respectat, căci în anul 1848

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

29

Protopop Drăgan Chilom

s−a interzis preotului român săvârşirea slujbei religioase, iar– după cum am mai amintit − cărţile religioase româneşti aufost scoase din biserică.

Sârbii din Biserica Albă au adresat un MemorandumEpiscopu−lui din Vârşeţ, prin care îl roagă să−i apere devlahi /respectiv de români/, care cer ca în biserica sâr−bească să se săvârşească slujba în limba română. Sârbiimotivează împotrivirea prin faptul că ei au zidit biserica.Totodată declară că nu au nimic împotrivă ca românii să−şi ridice biserică proprie, chiar îi vor şi ajuta.

Românii au adresat plângere şi Mitropolitului dinSremski Karlovci, cerând drepturi pe plan religios. Însăconducătorii sârbi nu au respectat dorinţele româneşti.Dimpotrivă, au adunat cărţile bisericeşti româneşti de rugă−ciuni şi le−au trecut la primărie. Astfel, românii au fostnevoiţi să−şi faci casă de rugăciuni, în care s−au adunatcredincioşii.

Un motiv de neînţelegere a fost şi chestiunea în celimbă să se slujească la sărbătorile mari. Episcopul deVârşeţ a ordonat, într−un an, ca în prima zi de Sf. Paşti săfie serviciul divin în limba română.

Continuarea litigiului bisericesc

Litigiul dintre sârbii şi românii din Biserica Albă apărutdin cauza că românii insistau la săvârşirea slujbelor în bis−erică şi în limba română s−a accentuat din anul 1815 şi adurat până la despărţirea eparhiei române de biserica orto−doxă sârbă în 1864, respectiv la Biserica Albă în anul1869.

Biserica ortodoxă sârbă a fost zidita între anii 1774−1780cu contribuţia populaţiei sârbeşti din această localitate.Românii au contribuit într−o oarecare măsură pentru înfru−

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

30

museţarea ei. În anul 1798 românii obţin de la Consiliuleparhial din Vârşeţ dreptul să folosească strana din parteastângă, tot a doua săptămână să aibe serviciu religios înlimba română. Până în anul 1815 serviciul religios s−asăvârşit în ambele limbi, ca apoi să apară un conflictnedorit. Anume, protopopul de Biserica Albă −Palanka,.Rafailo Milojević, a atacat pe cantorul român şi l−a dat afară din biserică, astfel ofenzând întreaga populaţieromânească din Biserica Albă.

Românii au adresat plângere către Comandamentulgeneral al Banatului din Timişoara, în care arata că pro−topopul a instigat la ură între cele două naţionalităţi.Comandamentul a ordonat Conzistoriului din Vârşeţ săcerceteze cazul. Litigiul s−a sfârşit cu împăcare şi contin−uarea practicii în privinţa serviciului religios în limbaromână.

O perioadă de un deceniu şi jumătate a durat cola−borarea dintre cele două naţionalităţi ca apoi din nou săizbucnească neînţelegerile. Urmaşul lui R. Milojević, pro−topopul Bugar Milošević din nou a potenţat chestiuneaserviciului religios în limba română. Românii fac plângerecurţii de la Viena, cerând respectarea de către sârbi săaibă preot de naţionalitate română. În anul 1831 a fostnumit de preot persoană care vorbea limba română; în anulurmător episcopul de Vârşeţ, Maksim Manojlović, interzicesăvârşirea serviciului religios în limba romană. Românii seplâng din nou Consiliului Aulic de Război, cerând să serespecte practicarea slujbei în româneşte. Episcopul StefanStanković a încercat fără succes împăcarea părţilor. Sârbisusţineau că strămoşii lor au ridicat biserica fără vreun aju−tor din partea românilor; prin urmare, lor le aparţine bis−erica şi serviciul religios se poate săvârşi numai în limbasârbă.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

31

Nici încercarea de împăcare a episcopului Rajačić, dinanul 1836, nu a dat rezultate. Totuşi, la plângerea repetatăa românilor în anul 1846 a fost publicată rezoluţia impe−rială, prin care românilor se recunosc drepturile de care s−au bucurat mai multe decenii.

În urma evenimentelor din revoluţia de la 1848/49litigiul bisericesc a reapărut. Românii se plângMagistratului că nu li se permite serviciul religios, bachiar a fost alungat preotul lor, iar cărţile bisericeştiromaneşti au fost scoase afară din biserică.

S−a format o comisie pentru cercetarea neînţelegerilordintre sârbi şi români. În baza raportului acestei comisii,comandantul Comandamentului General din Timişoaraaduce hotărârea prin care se va aplica Rezoluţia imperialădin 1846 despre săvârşirea serviciului religios în ambelelimbi, sârbii nu au acceptat această hotărâre, ci prin inter−mediul patriarhului Rajačić au făcut recurs la Curtea de laViena. Deoarece comandantul Korovini nu a reuşit săaplaneze conflictul, respectiv litigiul, a hotărât săfolosească armata staţionată la Vârşeţ. În luna mai 1846pătrunde cu trupe în Biserica Albă, care s−au reţinut aicidoar numai două zile, iar rezultatul a fost împăcareareprezentanţilor sârbilor şi românilor, care au declarat căvor respecta hotărârea imperială.

Despărţirea de biserica sârbească şi împărţirea averii bisericii

După despărţirea ierarhică din 1864 şi întemeiereaMitropoliei de Sibiu, recunoscută de împăratul Franz Iosif,s−a înfiinţat eparhia de Caransebeş, în frunte cu episcopulIoan Popasu, precum şi eparhia de Arad. Românii dinBiserica Albă continuă să insiste ca în biserică să se

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

32

săvârşească slujba şi în limba română. S−au purtat dez−bateri interminabile, dar fără succes. Românii au fostnevoiţi să−şi găsească casă de rugăciuni proprie.

În urma despărţirii ierarhice din 1864 s−a pus problemaîmpărţirii averii bisericii între sârbi şi români, în bazaordinului emis de către Magistrat s−a făcut recensămân−tul populaţiei din Biserica Albă. Rezultatul a fost urmă−torul: 357 suflete sârbi,:iar 439 români. La recensământparticipă din partea Conzistoriului român protopopul dinIam −Ioan Popovici.

În 27 februarie 1869 s−a întocmit contractul de împărţiredintre sârbi şi români. Protocolul a fost semnat de reprezen−tanţi ai ambelor părţi. Partea românească a fost compusădin următorii reprezentanţi:Vasa Radulovici, Mihai No−văcescu, Cuzman Ciloca, Mihail Tabac, Costa Bălănescu,Stefan Creucean şi Lazăr Gruia.

În 8 martie 1869 s−au împărţit între sârbi şi românibunuri mobile din biserică şi s−au scos cărţile româneştide rugăciuni. Prin ordinul Ministerului Militar de Stat dinViena din anii 1867 şi 1869, în semn de despăgubire pen−tru biserică, şcoală şi locuinţa cârsnicului, sârbii trebuiausă achite românilor suma de 11.432 florinţi şi 17 coroane.Biserica şi şcoala vor rămâne în proprietatea comunităţiisârbeşti, respectiv a comunei bisericeşti sârbe.

Despărţindu−se de biserica sârbă, românii îşi zidesc, înanul 1871, biserica proprie, în strada principală şi foartefrumoasă, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. Pe lângăbiserică există şi casă parohială. Dintre preoţii careau slujit la Biserica Albă amintim pe Sofronie Nediciu înprimele decenii ale secolului XX. În perioada interbelicăera preot I. Drăgulescu. În prezent biserica romanească seadministrează de către preotul din Grebenaţ, care săvâr−şeşte slujba odată pe lună.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

33

ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎN LIMBAROMÂNĂ

Şcoala românească la Biserica Albă

Până la revoluţia, de la 1848−1849, copiii români dinBiserica Albă au frecventat şcoala sârbească,; căci nu auavut şcoală separata cu limba de predare românească. Înperioada 1858−1860 a existat şi a funcţionat şcoalaromânească mixta cu durata de un an, cu un învăţător şi45 elevi. Cursurile s−au ţinut în edificiul şcolar sârbescpână prin anul 1868, când se deschide şcoala româneascăseparată.

Prezentăm reţeaua de şcoli comunale între anii 1861−1871:

1. Şcoală românească naţională:− 1861. – 1863: 1 clasă cu doi învăţători şi 57 elevi

români;− 1863−1867 : 1 clasă cu un învăţător şi 49 elevi români;− 1868−1871: 2 clase cu 37 elevi 2. Şcoala sârbo−română pentru fetiţe:− 1863−1867: 1 clasă, un învăţător cu 107 elevi sârbi şi

români− 1868−1871: 2 clase cu 84 elevi de naţionalitate sârbă

şi română 3. Şcoala săptămânală cu învăţământul prelungit −

şcoală de repetiţie pentru copiii de la 12−15 ani.La şcoala primară românească numărul elevilor era

următorul:

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

34

− 1861−1863: 21 elevi români− 1863−1867: 28 elevi români −1868−1871: 20 elevi români

Reţeaua şcolară în perioada 1871−1900

Şcoala românească comunală în anii 1871−1874 avea2clase cu 49 elevi români; în 1874−1878 avea 2 clase; în1878−1884 avea 2 clase cu 39 elevi de naţionalitateromână; în anii 1885−1900 şcoala românească comunalăavea 2 clase.

Şcoala primară română cu trei clase:Anul şcolar 1903/1904:

De la 3−5 ani − 13 elevi români De la 6−12 ani − 20 elevi româniDe la 12−15 ani − 35 elevi de naţionalitate română

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

35

Maturanţii din anul 1898 la aniversarea a unui deceniu de la absolvireabacalaureatului

Ucenici la meserii în vârsta de peste 15 ani: 25 eleviromâni

Şcoala primară românească comunală, în anul şcolar1903/1904, a fost frecventată de 31 elevi români, dintrecare 29 ortodocşi şi 2 greco−catolici. A funcţionat un cadrudidactic.

Din anul 1872 în toate şcolile se introduce limbamaghiară ca obiect de învăţământ obligatoriu. În şcolileromâneşti şi sârbeşti limba de predare a fost româna,respectiv sârba.

În graniţa militară controlul şcolilor aparţineaadministraţiei militare, iar învăţătorii au fost numiţi decomanda regimentului la propunerea directorului şcolar.S−a luat în considerare limba şi religia populaţiei din local−itate.

După desfiinţarea graniţei militare − şcolile trec subadministraţia civilă, în continuare rămânând şcoli comu−nale, influenţa clerului fiind limitată.

Adunări generale ale învăţătorilor români ţinute la Biserica Albă

Amintim două Adunări generale ale învăţătorilor romanidin Ungaria, care şi−au desfăşurat lucrările la BisericaAlbă. Astfel, în 4−7 august 1873 a avut loc cea de−a şapteaAdunare principală a învăţătorilor români din Ungaria deSud. Au participat peste 200 de dascăli. De asemenea şice−a de−a VIII−a ^ Adunare generală a învăţătorilor românis−a desfăşurat tot la Biserica Albă în zilele de 1 şi 2 sep−tembrie 1878. Faptul acesta confirmă că oraşul BisericaAlbă era centru cultural cunoscut în Ungaria de Sud, iarromânii dispuneau de cadre bine pregătite.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

36

Liceul din Biserica Albă frecventat de elevi de naţinalitate română

Liceul din Biserica Albă, întemeiat în anul 1875, este celmai vechi din Voivodina, având denumirea – „Marele liceude stat regalo−ungar din Biserica Albă”. Această denumire opoartă până−n anul 1918, dealtfel şi ultimul an deînvăţământ în limba maghiară.

În perioada 1914 – 1941 liceul poartă denumirea de„Marele liceu de stat regal sârb”. În etapa a treia îşi are den−umirea de „Liceul real de stat”. În etapa a patra de existenţădin 1944 – 1956 poartă denumirea de „Liceul completmixt”. Etapa a cincea din 1956 – 1975 cunoaşte denumireade „Liceul superior /”Viša Gimnazija”/ purtând şi numeleluptătorului Sava Munćan.

Marea majoritate a elevilor de la acest lieu erau sârbi şi

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

37

Ioachim Fara din Cuvin, învăţător la Biserica Albă în anul 1947

români. Primul an şcolar 1875/76 era an pregătitor; în anulşcolar 18676/77 se deschide clasa a V−a, iar în anul şcolar1879/80 a avut loc primul bacalaureat.

La început liceul avea 4 clase; foştii elevi ai şcolii civileau fost trecuţi la liceu. Numărul elevilor s−a majorat din anîn an. În primul an de existenţă a liceului numărul total alelevilor era – 87, iar după cinci ani s−a ridicat la 187, cadupă şapte ani numărul elevilor să crească la 204. Acestnumăr reprezintă cifra medie a elevilor înscrişi în primii 20de ani de existenţă a liceului.

Elevii de naţionalitate română aveau posibilitatea să aibăfacultativ ore de limba română, iar cei interesaţi puteau săînveţe şi limba franceză.

Administraţia maghiară a exercitat presiuni asupra popu−laţiei nemaghiare prin acţiuni de maghiarizare. De exem−plu, românul cu numele de Ion a devenit Ianoş, Dimitriecapătă numele de Deme, Vasa – Vazul… În edificiul şcolar

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

38

Maturanţii cu profesorii lor şi directorul Babici, anul 1920

practic a fost admisă numai limba maghiară. O sarcină aliceului era să contribuie la procesul de asimilare a locuito−rilor nemaghiari.

În cursul şcolarizării elevii sârbi şi români au însuşitlimba maghiară literară, pe care o cunoşteau mai bine decâtlimba lor maternă. Totuşi, elevii de naţionalitate română şisârbă şi−au păstrat individualitatea lor naţională şi nu aurenunţat la neamul din care fac parte.

Episcopia din Caransebeş a acordat burse pentrupregătirea cadrelor de învăţători şi preoţi, de care se simţealipsă în localităţile româneşti din Banat. Reprezentanţiipoliticii maghiare nu priveau cu ochi buni formarea păturiide intelectuali sârbi şi români în părţile din sudul Dunării.

În anul 1912 s−a întemeiat la Seghedin, nu la Timişoara,un internat pentru copiii de naţionalitate română şi sârbă;acest internat şi−a încetat activitatea la sfârşitul primuluirăzboi mondial.

La liceul din Biserica Albă limba maghiară, ca obiect deînvăţământ, s−a aplicat în mod tradiţional. În toate şcolile

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

39

Un grup de elevi din clasa a VIII−a cu dirigintele lor, Svetolik Subotić,anul 1938

sârbeşti şi româneşti s−a introdus limba maghiară ca obiectaparte, iar din anul 1883 limba maghiară a devenit limbaoficială în toate birourile /cancelariile/ din judeţul Timiş.

În anul şcolar 1918/19 liceul a fost frecventat de 227elevi, dintre care un număr de 100 erau de naţionalitatesârbă, iar restul erau români, germani, maghiari.

Din anul şcolar 1919/20 se introduce în şcoli limbasârbă.

În perioada de 100 ani de existenţă a Liceului dinBiserica Albă /1875 – 1975/ bacalaureatul l−au absolvit şiun număr mare de români de pe teritoriul României, şianume din localităţile: Oraviţa, Vărădia, Vrăniuţ, Moldova,Gaiul Mic, Răcăjdia, Vrani, Dalboşeţ, Lugoveţ, Opatiţa,Iam, Biniş, Docnecea, Moldoviţa, Goruia, Ciacova, Slatina,Cacova, Petrilova, Macovişte, Lăpuşnic, Jetina, Mehedia,Macovişte, Berzovia, Noua Rusova, Ulm, Comorişce.

În continuare menţionăm numele elevilor români careau absolvit liceul de la Biserica Albă:

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

40

Elevii români de la şcoala primară din Biserica Albă, anul 1950

Din Petrovasâla:Ioan Murgu, Petar Anca, Velike Surduş;Din Alibunar:Gavrilă Mihailov, Aurelia Mioşcu;Din Nicoinţ:George Trifu, Octavian Boroancă;Din Oreşaţ:Adam Cucu;Din Straja:Parascheva Licăreţ, Sidonia Luchici;Din Marcovăţ:Octavian Liuba;Din Grebenaţ:Ilie Curea, Iacov Vuici;

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

41

Elevii de la secţia română a şcolii primare din Biserica Albă, anul 1956;învăţătoare: Maria Bura

Din Cuvin:Octavian Caciu, Vasa Olcean;Din Deliblata:Costa Barbuzan, Minerva Guţu, Tatiana Guţu;Cei mai mulţi absolvenţi ai liceului au fost români din

Biserica Albă. Iată numele lor: Aurel Raşovian, Nina Nestor,Coriolan Lazăr, Paul Onescu, Aurel Lazăr, Iovan Miuţa,Iovan Cucu, Cornel Despi, Emilian Mogoş, Cornel

Ardelean, Mărioara Turturea,Constantin Isac, Simeon Ţăran,Milan Oprea, Biljana Marian şiMaria Ţăran.

La şcoala românească dinBiserica Albă, la începutul sec−olului al XX−lea, a funcţionat caînvăţător Trăian Lazăr, după ceun timp nu funcţionează nici unînvăţător, iar prin anii treizeci afost angajat la şcoalaromânească învăţătorul NicolaeLicăreţ.

Date despre elevii români dela liceul din Biserica Albă dinperioada 1945 – 1947 ne oferă

fostul elev al acestui liceu Vasa Oltean, în prezent pension−ar cu domiciliul la Sân−Mihai. Dânsul a fost elev al acestuiliceu între anii 1945 – 1947. Îşi aminteşte că liceul dinBiserica Albă a fost frecventat şi de elevi de naţionalitateromână din mai multe localităţi. Aminteşte numele elevilorromâni: Doina şi Steluţa Coracu din Biserica Albă, LuciaPenţa, Doina Penţa şi Lidia Guţu din Deliblata, AgniţaNicolaevici din Straja, Emilian şi Ofelia Mogoş din BisericaAlbă.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

42

Învăţătoarea Maria Bura

Gheorghe Guţu din Deliblata a fost elev particular. Întotal la liceul din Biserica Albă după anul 1945 au fost 14elevi români.

La şcoala primară din Biserica Albă a funcţionat caînvăţător, în perioada ianuarie – octombrie 1947, IoachimFara, originar din Cuvin. El a fost numit la despărţământulcu limba de predare română cu patru clase, în locul învăţă−toarei Maria Guţu, de origine din Deliblata.

În total au fost înscrişi în clasele I−IV un număr de 27elevi români. O parte dintre elevi nu au frecventat cu regu−laritate şcoala. De aceea învăţătorul Ioachim Fara a vizitat,în mai multe rânduri, părinţii elevilor cu scopul să−iconvingă că trebuie să trimită copiii lor la şcoală. Erau şicopii din familii sărace, care duceau lipsă de haine şipantofi.

Învăţătorul Ioachim Fara a organizat un curs de limbaromână, cu durata de două luni, pentru persoane din căsă−torii mixte, care nu cunoşteau limba română.

Mai mulţi elevi români din Biserica Albă au continuatşcolarizarea, printre care se amintesc Ionel Laţcu cu sora saDoina, apoi surorile Doina şi Steluţa Coracu, care au termi−nat Şcoala Normală din Vârşeţ, la secţia cu limba depredare română.

Cursuri pedagogice pentru pregătirea învăţătorilor

La Biserica Albă s−au organizat cursuri pedagogice pen−tru pregătirea învăţătorilor. Primul curs s−a ţinut pe teritori−ul Confimiului militar din Banat la Caransebeş, în anul1820. La acest curs au participat învăţători români şi sârbi.Din anul 1836 aceste cursuri se organizează la BisericaAlbă sub conducerea lui Constantin Diaconovici Loga,directorul şcolilor naţionale din Banat. Din anul 1850 cur−

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

43

surile se vor ţine din nou la Caransebeş. Durata cursurilor afost de 6 luni.

***Constantin Diaconovici Loga

/1770−1850/ a fost profesor laPreparandia din Arad şi directoral şcolilor naţionale din Graniţamilitară. A organizat cursuri pen−tru învăţătorii şcolilor române şisârbeşti de pe teritoriulRegimentului din Graniţa mili−tară, la Caransebeş şi BisericaAlbă timp de 20 de ani până înanul 1850. A publicat mai multelucrări, printre care „Ortografiasau dreapta scrisoare” /1818/,„Gramatica românească”/1822/, „Epistolarul românesc”

/1841/ şi altele. A tradus cărţi bisericeşti din limba sârbă înlimba română: „Octohiul cu Tipicul”, „Tălmăcireaevangheliilor de duminică şi săr−bători” şi altele.

***Romulus Roman – născut la

Şeitin de lângă Arad în anul1875, a absolvit Preparandia dinArad. La început a fost învăţătorla Toracu−Mic, apoi la Doloavedin 1896 până în 1922, cândtrece la Biserica Albă. Aicidesfăşoară activitate culturală,înfiinţează cor mixt şi redactează

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

44

Constantin Diaconovici Loga

Romulus Roman

„Calendarul poporului” începând cu anul 1922, care vaapare în continuare până−n anul 1925. Calendarul pe anul1924 a fost tipărit la Biserica Albă.

***Ioan Savu a funcţionat ca învăţător la Biserica Albă în

anul şcolar 1869/70, era în etate de 22 ani, fiind învăţătoraici de doi ani şi ca studii avea 4 clase normale. Salariul luia fost 315 florinţi, 10 m3 lemne şi ˝ jugăre pământ de culti−vat.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

45

UNELE EVENIMENTE SOCIAL−POLITICE, ECONOMICE ŞI

CULTURALE DE LA JUMĂTATEA SECOLULUI AL XIX−lea PÂNĂ LA

JUMĂTATEA SECOLULUI AL XX−lea REFERITOARE LA

ROMÂNI

Pe la mijlocul secolului al XIX−lea oraşul Biserica Albă sedezvolta economic tot mai repede. Creşte numărul comer−cianţilor şi a meşteşugarilor, printre care sunt tot mai mulţiromâni. Pe lângă agricultură se dezvolta şi zootehnia, culti−varea viţei de vie, pomicultura, creşterea viermilor demătasă.

Se constată că la mijlocul secolului al XIX−lea existau 8bresle cu 470 de meşteşugari, formându−se mai târziu şicooperative cu meşteşugari.

În anul 1867 s−a întemeiat prima tipografie în BisericaAlbă, care face parte din cele mai vechi tipografii dinVoivodina. Această tipografie a fost întemeiată de IuliusVunder, care a venit din Timişoara în Biserica Albă în anul1867. Pe lângă tipografie, a întemeiat şi o legătorie de carte.La scurt timp de sub tipar apare ziarul săptămânal „Nera”,având o apariţie neîntreruptă de 53 de ani. Prima cartetipărită în această tipografie a fost monografia Bisericii Albescrisă de Leonard Bohm, istoric şi arheolog.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

46

În anul 1908 se introduce la Biserica Albă curentul elec−tric. Pentru prima dată în 17 noiembrie 1908 orăşelul a fostluminat cu curent electric spre marea bucurie a locuitorilor,căci până atunci s−a folosit luminarea cu lumînări şi petrol.Oamenii au introdus curentul electric în toate încăperile,chiar şi în pivniţă, grajduri, şupe etc.

Alegerile pentru Dieta ungară din anii 1905, 1906 şi 1910

La alegerile pentru Dieta ungară din anul 1905 în cerculelectoral Biserica Albă din Comitatul Timiş a fost propuscandidat Jaša Tomić, prim redactor al ziarului „Zastava”.Candidatul naţional sârb a cutreierat cercul Biserica Albăînsoţit de vreo 30−40 jandarmi, iar în unele locuri a fostoprit să−şi prezinte programul politic.

Candidatul a fost primit cu însufleţire în oraşul Cuvin,unde românii au luat parte la adunarea confraţilor şi con−locuitorilor sârbi. Prin presiuni asupra alegătorilor JašaTomić este înfrânt, dar nu şi învins. El candidează din nouîn cercul Biserica Albă şi în anul 1906.

În anul 1910 candidatul naţionalităţilor oprimate a fostSteinacker Eduard. În 22 mai 1910 a plecat din BisericaAlbă cu opr trăsuri în Straja. Acolo vorbeşte despre luptapopoarelor nemaghiare pentru drepturile naţionale.Vorbirea o redă în limba română dr. Titu Mălaiu, avocat dinBiserica Albă. Preoţii din Straja, Aureliu Şdic şi I. Şdic cât şipreotul din Oreşaţ, Ioan Mităr, au fost în fruntea poporului.Prin teroare şi presiuni, candidatul Steinacker Eduard a fostînfrânt la alegerile dietale din 1910.

Candidatul sârb pentru Dieta ungară la alegerile din1910, dr. Mihai Polit, în turneul prin comunele româneşti afost însoţit de avocatul Ioan M. Roşiu din Biserica Albă. La

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

47

marea adunare populară din Satu Nou în faţa bisericii vor−birea avocatului Roşiu a stârnit însufleţire de nedescris.

O întâmplare de condamnat

Printr−o telegramă a prefectului Caraşseverin, P.Nemoianu, din 26 februarie 1921, înaintată Ministerului deInterne de la Bucureşti, se aduce la cunoştinţă autorităţilorromâne „asasinarea marelui proprietar român din BisericaAlbă – Andrei Boboroni. Asasinii au săvârţit crima într−unmod bestial, aplicând peste 40 de împunsături şi tăindu−igrumazul. Omorul se bănuieşte a fi pus la cale de ruşii alb−gardişti, refugiaţi după victoria revoluţiei bolşevice, colo−nizaţi de statul sârb în Biserica Albă. Se crede că autorităţilesârbe n−ar fi străine de această crimă, mai ales că omorul afost săvârşit ziua”. Ştirea aceasta a fost consemnată şi în„Magazin istoric”, mai 2005, p. 54−55, de către drd. GabrielIon Andrei.

După desfiinţarea Confiniului militar /1874/, condiţiilede activitate culturală devin mai avantajoase. În BisericaAlbă se înfiinţează societăţi culturale, biblioteci, la sârbi şila români. În anul 1879 fruntaşii români întemeiază CorulVocal Român şi organizează manifestări culturale în oraş,dar şi în alte localităţi din ţară, dar şi din România. Despreactivitatea acestui cor vom oferi date detailate într−un capi−tol aparte.

În anul 1873 gruparea naţională sârbo−română a alescandidat de deputat în parlamentul de la Peşta, în cerculelectoral Biserica Albă, pe Vicentie Babeş.

După independenţa sa de cinci ani, în anul 1876Biserica Albă îşi pierde rangul de municipiu şi devinenumai oraş cu magistrat, sub Comitatul Timiş. În timpulacela în oraş trăiau mai multe confesiuni etnice. Românii îşi

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

48

aveau biserica lor din 1872, unde serviciul religios sesăvârşea în limba română.

Ziarul „Familia” din Budapesta, nr. 18 din 1/13 mai 1877ne face cunoscut că la încheierea ziarului a sosit otelegramă în care se anunţă că societatea teatrală Petraşcu aprezentat în Biserica Albă patru reprezentaţiuni /spectacoleteatrale/ cu un succes excelent. În ziar se mai spune că pub−licul român a fost încântat peste măsură.

Conferinţa româno – iugoslavă la Biserica Albă consacrată chestiunii comunicaţiei peste frontieră

La începutul lunii august 1931, la Biserica Albă s−a ţinuto conferinţă între reprezentanţii autorităţilor române şiiugoslave în problema comunicaţiei peste frontieră. Dinpartea română au participat: consilier în MinisterulAgriculturii Ion N. Iepure, primpretorul cercului MoraviţaIancu Viteanu, căpitan de jandarmi Ion Ropcea şi notaruldin Naidaş Nicola Marcovici. Iugoslavia a fost reprezentatăprin: inspector al districţiunii Smederevo Nikola Dimić,primpretorul Bisericii Albe Radomir Babić şi notarul dinKrušćica Ştefan Popovici. După terminarea conferinţei nu s−a dat comunicat despre cele petractate. Despre conferinţăscrie săptămânalul „Nădejdea” din 8 august 1931.

Fundaţia Bălănescu din Biserica Albă

După despărţirea ierarhică /1864/, Biserica Albă devineun adevărat centru cultural şi spiritual al românilor dinBanat. Cu toate că au fost puţini la număr, românii au fostuniţi în munca lor pe tărâm economic, cultural şi bisericesc.O realizare de excepţie o constituie Fundaţia Bălănescu.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

49

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

50

Imaginea de la intrarea în sediul Adunării comunei Biserica Albă –clădirea fostei Fundaţii Bălănescu

Centrul administrativ al Fundaţiei era în actualul edificiu alprimăriei din Biserica Albă, o clădire impunătoare, careconfirmă starea materială solidă a Fundaţiei. În proprietateaFundaţiei erau cca 300 hectare viţă−de−vie, pomi fructiferi,pământ cultivat cu cereale. Apoi mai dispunea şi de fermede vaci şi cai. Mai amintim că Fundaţia a manifestat interespentru viaţa culturală şi în vederea desfăşurării unei activ−ităţi sistematice s−a întemeiat cămin cultural. Pentru eleviiromâni a funcţionat un internat.

Urme ale elementului românesc din Biserica Albă cu untrecut bogat pe plan economic şi cultural se pot vedea şi încimitirul din Biserica Albă.

Să amintim, la sfârşit, că întreaga proprietate a FundaţieiBălănescu a fost naţionalizată ori confiscată prin legileiugoslave din 1947/48. Date despre Fundaţia Bălănescusunt publicate în Almanahul „Libertatea” pe anul 2004.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

51

Edificiul care a aparţinut românilor din Biserica Albă, donat BisericiiOrtodoxe Române din loc

Donatorii români ajută soldaţii românii care luptă pentru eliberarea Basarabiei

Pentru a alina durerile fraţilor şi încurajarea soldaţilor depe front, un număr de 40 donatori din Biserica Albă au par−ticipat cu ajutoare în bani. S−a colectat suma totală de 2.101dinari. Acţiunea de colectare a fost pornită de cei trei vred−nici învăţători pensionaţi: Traian Lazăr, Savu Petrovici şiSava Guţu. De asemenea şi meritul lor este pentruîmplinirea acestei fapte româneşti nobile. În continuare

amintim numele româ−nilor care au donat banipentru luptătorii români:Iacob Dragulescu, preot,Cucu Lazăr, Ilie Mogoş,Raduţia Sima, Ion D.Perian, Teodor Atnagea,

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

52

Casa „Fundaţia culturală şi de binefacere” E. Florica Aurelia Novacu,1892−1908

Ioan Voinea, Nicolae Oltean, Gheorghe Penţia, MartinMogoş, Pavel Mogoş, Nicolae Banescu, Ana Steigele, D.Alexa, Gheorghe Corcan, Vasile Jurca, Catiţa Craiovan,Jarco Barbulescu, Borislav Mindrovici, Ilie Guţiu, VasileStolojan, Mihai Coracu, Maria Popin, Veninca Gurguţ,Maria Guţiu, învăţătoare, V. Pataşian, V. Filipoviciu, CătiţaMadus, Ana Botean, Almăjan Todor, Iuliana Bauer, AnaPetrovici, Ruja Bambu, Leopoldina Babeţ, Vuca Paica,Maria Stoianovici, Vasile Panciovan, Maria Balian,Ardelean Timotei, Ioan Luca, Iuliana Cioloca, MariaBujigan, Agneş Helfer.

Donaţia s−a făcut în 15 octombrie 1941. Ziarul „Nădej−dea” din 30 octombrie 1941 publică numele donatorilordin Biserica Albă. Biserica Albă a fost sub dominaţia austro−ungară până−n anul 1918, când a fost eliberată de armatasârbă. În ziua de 8 noiembrie 1918 armata sârbă a intrat înacest oraş. A fost numit noul primar şi administraţia comu−nală. Formarea noului stat – Regatul Sârbilor, Croaţilor şiSlovenilor va avea drept urmări şi migraţiuni. În perioada1918 – 1927 oraşul l−au părăsit 79 de familii, printre care obună parte de români.

După terminarea celui de al doilea război mondial şi înBiserica Albă se petrec schimbări, evenimente cu con−secinţe şi pentru populaţia românească din acest oraş.Autorităţile iugoslave au ordonat confiscarea averii popu−laţiei germane. În Biserica Albă cu populaţie majoritară ger−mană a început confiscarea averilor în 9 iunie 1945, o partefiind jefuită, după părăsirea oraşului, de către locuitorii deorigine germană. În acele zile de dezordine a suferit şi oparte din averea românilor mai bogaţi.

Urme ale confiscării averii populaţiei germane găsim şiîn arhiva istorică din Biserica Albă, însă nu se specifică cuiaparţineau imobilele.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

53

UNELE MOMENTE DIN VIAŢACULTURALĂ A ROMÂNILOR

Colaborarea cu societatea sârbă de cântări

Societatea sârbă de cântări, întemeiată în anul 1867, amarcat 25 de ani de activitate în anul 1892. La festivitateparticipă şi Societatea română de cântări. În Hotelul„Haler” s−a desfăşurat serata de cântece. În numeleSocietăţii româneşti a vorbit avocatul Ion Roşu.

La concert s−au prezentat toate societăţile de cântări dinBiserica Albă. Societatea română a executat cântecul „Haila horă” primind multe aplauze de la publicul prezent laacest concert.

Jocul „Căluşerul” la balul din Biserica Albă

Subofiţerii Regimentului 64 au aranjat la Biserica Albă,în ziua de 1 februarie 1877 un bal, în cadrul căruia s−a jucatşi căluşerul de 12 infanterişti sub conducerea subofiţeruluiGeorge Gila. Corespondentul ziarului german „Nera” scriecu mult entuziasm despre jocul românesc. Despre acesteveniment cultural relatează ziarul „Familia” dinBudapesta, nr. 8 din 19 februarie 1877.

Opereta „Crai nou” la Biserica Albă

În anul 1883 opereta „Crai nou”, pe versuri de Vasile

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

54

Alexandri şi muzică de Ciprian Porumbescu, a fost prezen−tată la Biserica Albă. Numai cu un an în urmă /în februarie1882/ opereta a fost prezentată la Braşov în sala mare a Gi−mnaziului român. Ciprian Porumbescu a fost în anul 1881angajat la Gimnaziul din Braşov ca profesor de cântări.

Reuniunea română de cântări a organizat prezentareaoperetei la Biserica Albă. La premieră a venit din Braşov Io−sif Botnariu, care, în calitate de oaspete, a interpretat rolullui moş Corbu. Ansamblul coral a fost acompaniat de muzi−ca militară a Regimentului din oraş. Merite pentru organiza−rea acestei manifestări revin avocatului Ion Roşu, unul din−tre conducătorii vieţii culturale a românilor din BisericaAlbă.

Serbare culturală de cântări şi dans

Corul vocal român din Biserica Albă în cooperare cu fan−fara din Coştei a organizat a doua zi de Rusalii /PogorâreaDuhului Sfânt – Hramul bisericii/, în anul 1931, o petrecere

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

55

„Crai nou” în Caransebeş, anul 1914

cu cântări şi dans, în păduriţa „Lug Kraljevića Ðorđa”. Laserbare a participat un public numeros, printre care şi dr.Ljubomir Ristić, primarul oraşului, Joca Ćupić, căpitanul

oraşului, dr. Njegomir Živković,deputat, cât şi reprezentanţi aireuniunilor culturale.

Consemnăm programul acesteiserbări culturale: Marş românescexecutat de fanfara din Coştei;Moto – corul vocal român, SunetulArdealului de Ion Vidu, cu solo

interpretat de domnişoara AnicaEremiciu, Cimpoiul de I. Velceanu,

potpurii de fanfara din Coştei etc.Din program se poate vedea că Corul vocal român are

putere de viaţă şi că este simpatizat de toate naţionalităţileconlocuitoare. Pentru pregătirea programului au meritepreşedintele corului Ion Câmpureanu, dirijorul corului IosifLaţco, precum şi Pantelie Drăghici, dirijorul fanfarei dinCoştei. Despre această serbare se scrie în ziarul „Nădejdea”din 7 iunie 1931.

Şezătoare culturală a Cercului cultural „Astra”

Cercul cultural „Astra” din Biserica Albă, cu concursulCorului vocal român, a organizat, în ziua de 15 februarie1942 o şezătoare culturală cu următorul program:

Cuvânt de deschidere rostit de preotul Iacob Drăgulescu,preşedintele Cercului cultural „Astra”;

Rugăciune – Tatăl nostru – executată de Corul vocalromân;

Disertaţia – Moştenirea noastră – de preotul I.Dragulescu;

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

56

Ştampila originală

Poezie – Mama – de G. Coşbuc, declamată dedomnişoara Minerva Guţu;

Disertaţia – Şcoala română – de învăţătorul Traian Lazăr;Cântarea – Cimpoiaşul – execută Corul vocal român;Cântare – Măriuţa;Poezie – Graiul neamului – de G. Coşbuc, declamată de

domnişoara E. Barbu;Cântări de duet – executate de Minerva Guţu şi Olga

Guţu.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

57

Corul vocal român din anul 1927

Corul vocal român din anul 1928

Se constată că manifestarea programului a trecut toateaşteptările. Corul reorganizat sub preşedinţia lui LazarCucu, întruneşte forţe alese, între care domnişoara AnicaEremiciu, fost membră activă a Operei române din Cluj. Înziarul „Nădejdea” se aduc laude studentelor Guţu şi Barbupentru declamările şi cântecele executate cu mare succes.

Amintiri ale fostei eleve la şcoala primară din Biserica Albă, Steluţa Coracu /căsătorită Turturea/

Steluţa Coracu, născută la 30 octombrie 1934 în BisericaAlbă, a frecventat şcoala primară cu patru clase în anii1941−1945. Cursurile s−au ţinut în clădirea casei parohialea Biserici ortodoxe române. Învăţătoare a fost Maria Bura –Guţu. Scurt timp a funcţionat şi un profesor din România,care din cauza îmbolnăvirii fiului său s−a întors în România.A mai fost în calitate de învăţător şi Cornel Despi, iar dupăeliberare, în anul 1947, a funcţionat ca învăţător la şcoalaprimară românească Ioachim Fara, originar din Cuvin.

Colegii Steluţei la şcoala primară au fost:Cornel Mogoş,Sima Ardelean, Tatiana Guţu etc. Aminteşte familiiromâneşti din Biserica Albă: Dumitru Cioloca, CătiţaLăpădat, Valeria Panescu, Laza Barbulescu, Ilie Guţu,Cecilia Lazarovici etc.

În timpul şcolarizării sale, în casa parohială din BisericaAlbă a trăit Ofelia Albu.

Date oferite de către fostul elev al liceului – Vasa Oltean

Vasa Oltean, originar din Cuvin, a fost elev al Liceuluidin Biserica Albă în anii 1945 – 1947. El ne declară că înacei ani românii din Biserica Albă s−au întâlnit la Vila

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

58

„Turn”, unde se ţineau repetiţii ale corului. Pe atunci corulavea circa 30 de membri. Îşi aminteşte că Biserica ortodoxăromână a fost frecventată de aproximativ 30 credincioşiromâni.

Fostul elev Vasa Oltean neinformează şi despre unii comer−cianţi şi proprietari români dinBiserica Albă. Aminteşte pe IlieGuţu din Deliblata care aveaprăvălie de larg consum. El era untimp şi dirijor al corului românesc.Nicolae Pănescu avea prăvălie înstrada principală. ComerciantulRaduloviciu avea casă vis−a−vis deBiserica românească şi era căsătoritcu unguroaica Elvira. Ilia Mogoş era cofetar cunoscut nunumai în Biserica Albă, ci şi împrejurimi. Fiul lui Ilia Mogoş,Cornel a terminat Facultatea de Drept. Fratele lui Ilia, PavelMogoş era brutar cunoscut. Se aminteşte şi Gheorghe Guţu,agronom, căsătorit cu învăţătoarea Maria Bura. AgronomulGh. Guţu este originar din Deliblata.

Unele momente prezentate de către învăţătorul Ioachim Fara

Ioachim Fara, originar din Cuvin, a funcţionat ca dascălla despărţământul românesc cu patru clase din cadrul şcoliielementare din Biserica Albă. El a stabilit legături curomânii din oraş şi a făcut cunoştinţă cu activitatea acesto−ra, îndeosebi pe tărâm cultural. La români se păstreazăamintirea despre activitatea corului laic şi bisericescdesfăşurată în trecutul îndepărtat şi mai apropiat. Un eveni−ment cultural de mare însemnătate a fost prezentarea

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

59

Ruga serată

operetei „Crai nou” pe versuri de Vasile Alexandri şi muz−ică de Ciprian Porumbescu. Dânsul ne spune că a cunoscutpe învăţătorii pensionari: Sava Guţu din Deliblata şi Laţcu

din Alibunar, ambii fiind şicantori la biserică. DespreIlie Mogoş spune că a fostdirijorul corului, urmat deIlie Guţu din Deliblata.

Cu toate că a trăit înBiserica Albă puţin timp, dinluna ianuarie până−noctombrie 1947, IoachimFara a cunoscut familiiromâneşti cu stare materială

foarte solidă. Aminteşte defraţii Babaronii /patru fraţi necăsătoriţi şi o soră căsătorită înRomânia/. Casa lor este situată în locul unde astăzi se aflăGrădina florilor, una din cele mai frumoase din acest oraş.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

60

Costa Calin

CORUL VOCAL ROMÂN DIN BISERICA ALBĂ

Întemeierea corului

În ziua de 12 martie 1879 un grup de români dinBiserica Albă /V. Raduloviciu, I. Roşiu, C. Paleu, MihailPopovici, Nicolae Marişescu, A. Babaroni, George Gimboş,Cătiţa şi Constantin Novăcescu, Nicolae Bejion, ValeriuSisesian, Traian Popescu, Dimitrie Bălănescu, IgnatiePopovici şi Josef Brunetti/ au convocat adunarea de consti−tuire a Corului vocal român. Prima Adunare generală s−aţinut în 20 aprilie 1879. În 24 mai al aceluiaşi an a fostaprobat Statutul Corului vocal român din Biserica Albă decătre Ministerul Afacerilor Interne din Budapesta.

Din protocolul de la prima întrunire a ComitetuluiCorului vocal, care a avut loc în ziua de 21 iulie 1879,reiese că acest cor s−a întemeiat în anul 1879. Primulpreşedinte al corului, ales de către Comitetul de conducere,a fost Vasile Raduloviciu, grafier D. Bălănescu iar dirijor J.Brunetti. Până la finea anului 1879 Comitetul de conducereal corului a ţinut 6 şedinţe. În acest an societatea coralănumără 16 bărbaţi şi 7 femei.

Existenţa şi activitatea corului german /întemeiat în anul1859/ şi sârbesc /înfiinţat în anul 1867/ a fost un imboldpentru întemeierea corului român. Apoi faptul că OrtodoxăRomână din Biserica Albă a devenit independentă deBiserica Ortodoxă Sârbă a contribuit la organizarea

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

61

românilor pe baze noi.Se crede că iniţiatorii înfiinţării corului român au fost stu−

denţii români, fii de comercianţi şi de mari proprietari depământ, care îşi făceau studiile la Budapesta şi Viena. Înoraşele populate şi de români din Austro−Ungaria au existatsocietăţi culturale, care deveniseră centre în jurul cărora s−au adunat românii pentru a se opune politicii de desnaţion−alizare a cercurilor conducătoare de la Budapesta.

Unii consideră că în Biserica Albă corul român s−a înfi−inţat înainte de 1879, însă din primul Protocol /proces ver−bal/ reiese că data înfiinţării corului este cea existentă îndocumentul de aprobare a Statutului /mai 1879/. Dealtfel,Statutul să păstrează în Arhiva istorică din Biserica Albă şieste scris în limba germană. Din 21 iulie 1879 Comitetul deconducere introduce în registru de administraţie.

Primele serbări culturale ale corului

Din procesul verbal purtat în 21 iulie 1879 aflăm căpreşedintele Vasile Raduloviciu propune să se organizeze opetrecere cu cântări şi joc după 18 august în cooperare cumuzica garnizoanei din loc.

În şedinţa din 31 decembrie 1879 Comitetul de conduc−ere al corului dezbate „rugarea” adresată din partea coruluisârb din localitate să participe şi corul român în program laserbarea culturală din 7 ianuarie 1880. Comitetul aprobăparticiparea corului român la serbarea planificată de cătrecorul sârb, manifestând prin adoptarea acestei hotărâri dor−inţa de colaborare cu societatea culturală sârbă.

În perioada de la întemeierea corului şi până la sfârşitulanului 1885 membrii corului au organizat numai serate decântece şi concerte. De la început corul desfăşoară o activ−itate organizată cu dirijori calificaţi, căutând să−şi

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

62

îmbogăţească repertoriul cu compoziţii tot mai valoroase.Corul a menţinut legături cu societăţi culturale şi coruri

din alte localităţi, în primul rând formaţii de la sate, fiinddrept exemplu în cultivarea valorilor muzicale. A existatcolaborare cu capela militară din loc. Amintim serbareaorganizată de Corul vocal român în ziua de 14 noiembrie1887, la care participă şicapela regimentului de In−fanterie nr. 33, despre careexistă şi afiş.

Prima reprezentaţie teatralăa Corului vocal român s−a ţinutîn 31 decembrie 1885, subdenumirea „Germanii înAfrica”. De atunci din reperto−riul societăţii nu au lipsitreprezentaţii teatrale.

În 12 februarie 1885 Corulvocal român pentru prima datăparticipă cu celelalte societăţide cântări din Biserica Albă lapetrecerile de carnaval.

Pe data de 6 februarie 1887 corul se prezintă public înnou construita sală „Burg”.

În perioada 1887−1914 societatea a vizitat mai multelocalităţi: Orăştie /25 septembrie 1887/, Timişoara /3 august1891 şi 12 mai 1892/, Ciacova /10 septembrie 1892/, Vârşeţ/9 februarie 1893 şi 22 februarie 1895/, Sasca Montană /6august 1893/ şi Alibunar /20 aprilie 1914/.

Societatea a marcat aniversarea a 11 ani de existenţă şiactivitate în zilele de 15−16 noiembrie 1890, cu care ocazies−a acordat societăţii lira lucrată artistic de către NicolaeBosioc, graver din Berlişte.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

63

Program de la reprezentanşiateatrală a Corului vocal român

din 5 martie 1911

În fruntea societăţii corale erau cei mai iluştri români:Adalbert Hernia, Gregor Lăpădat, Ilie Turcoane, ZamfridRoşescu, Peter Mitac, Ioan Nitai, Matea Ivacicovici şi AurelNovac.

În perioada 1885−1914 Corul vocal român a prezentatmai multe reprezentaţii teatrale, printre care: „Spiritiştii”/26. 11. 1887/, „Vocanti” /5. 3. 1911/, „Ruga de laChizătău” /13. 1. 1912/, „Otrava femeiască” /26. 5. 1912/,„Curiozitatea femeiască” /1. 3. 1914/.

Până în anul 1914 societatea a organizat numeroase pro−grame distractive şi serate, concerte muzicale împreună cucapele ale Regimentului, precum şi programe comune cusocietăţile locale de cântări.

Odată cu declanşarea primului război mondial, în 5 iulie1914 s−a ţinut ultima şedinţă ordinară a Corului vocalromân, iar la 11 august 1914 s−a stins activitatea corului dincauza războiului. Comitetul de conducere a fost format dinurmătorii: preşedinte dr. N. Porumb, M. Mogoş, locţiitorulpreşedintelui, C. Mioc secretar, C. Lăpădat casier, T. Gruiaarhivar, A. Ristici dirijor, iar membrii ai Comitetului de con−ducere au fost: T. Malaiu, I. M. Roşiu, G. Dragomir, A.Babaroni, D. Bălănescu, D. Lăpădat, J. Prevaritura, J. Daneţ,V. Stolojan, S. Caleschi şi Pavel Paica.

Activitatea societăţii după terminarea primului război mondial

Societatea a reluat activitatea abia în anul 1920, cu noulpreşedinte Martin Mogoş, când a avut loc şi prima şedinţă,în ziua de 12 ianuarie 1920, precum şi prima reprezentaţieteatrală /12 decembrie 1920/.

Corul numără 19 cântăreţe: Ana Eremici, EcaterinaLăpădat, Rozalia Lazarevici, Paula Creţuli, Cornelia

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

64

Bercean, Rozalia Lăpădat, Maria Panescu, Sofia Paica,Maria Coracu, Alexandra Coracu,Aurora Stolojan, Viorela Iovanovici/sopran/, Iuliana Lazarevici, AuroraCoracu, Maria Lăpădat, AuroraMila, Elena Rotariu şi MaraMoriodia /alt/, iar cântăreţi 20 depersoane: C. Mioc, D. Lăpădat, P.Mogoş, G. Suru, Emilian Gaia,Nicolae Nicolaevici, Mihail Co−racu, Mladen Stoicovici, NicolaeMiunescu /tenor/, J. Daneţ, V.Stolojan, V. Marişescu, Sima Ră−duţă, Filip Penţa /bariton/, P. Paica, N. Molcu, Nicolae Isac,Alexandru Despi şi Petri Bumba /basişti/.

Din anul 1921 s−a stabilit colaborare cu societăţi cultur−ale din Banat, care vizitează Biserica Albă şi prezintă pro−grame cultural−artistice. Printre acestea amintim Societateaculturală din Coştei, care în ziua de 20 iunie 1921, orga−nizează un spectacol compus din cântări, teatru şi dans.Participă corul şi orchestra din Coştei, împreună cu corulromân din Biserica Albă.

La invitaţia Corului vocal român în Biserica Albă auprezentat spectacole mai multe societăţi culturale dinBanat. Amintim următoarele: Societatea culturală din Vârşeţ/în 15. 06. 1924/, din Voivodinţ, Straja şi Oreşaţ /în 15. 06.1927/, iar Societatea culturală din Ciclova se prezintă cuprogram în Biserica Albă în ziua de 09. 09. 1932.

Membrii Corului vocal au organizat la Biserica Albă, în15 august 1927, un mare concert bisericesc liturgic, la care,pe lângă mai multe societăţi de cântări, participă şi fanfareledin Straja, Oreşaţ şi Voivodinţ.

În 10 februarie 1929 s−a ţinut cea de−a 49−a Adunare

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

65

Martin Mogoş

anuală a Corului vocal român. Pe atunci Societatea dis−punea de un cor mixt şi o arhivă cu 109 partituri pentru corşi solişti. În acelaşi an s−a aniversat 50 de ani de existenţă şiactivitate a corului /1879−1929/.

Corul din Biserica Albă a ţinut o strânsă colaborare cuSocietatea culturală din Coştei. Coşteienii s−au prezentat laBiserica Albă şi cu piesa de teatru „Germanii în Africa”, iarpe data de 1 iunie 1931 au susţinut un concert comun laLugoj.

Membrii corului mixt s−au deplasat în mai multe local−ităţi din Banat, dar şi din România, unde au prezentat spec−tacole reuşite. Astfel, corul la Vârşeţ s−a prezentat /în 20.03.1928 şi în 24. 09. 1933/; la Grebenaţ în 15. 08. 1928, laOreşaţ, Straja şi Voivodinţ în cursul anului 1929.

În anul 1932 corul vocal a vizitat cu program cultural−artistic mai multe localităţi din România: Ciclova, Oraviţa,Rusova Nouă, precum şi Turnu−Severin şi Vărădia.

În anul 1932 Corul vocal român avea 32 de membrii şi

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

66

Catiţa Voina, Aniţa Eremici şi Iuliana Baner, născută Lazarević, la o serbare

anume 13 cântăreţe:A. Eremici, A. Dragulescu, V. Olaru, C.Lăpădat, P. Schecer, J. Ianculov, I. Maria, Maria Musta, E.Coracu, C. Gruia, Maria Groşan, Berta Lăpădat şi C. Cra−iovan şi 19 cântăreţi: P. Paica, V. Marişescu, T. Gruia, M.Coracu, R. Penţa, J. Barbulescu, J. Creţu, C. Barbulescu, M.Ţeran, A. Isac, G. Frumosu, N. Bocean, S. Coracu, T.Mutaşcu, M. Madas, Milan Durovici şi V. Stolojan. În acel

timp corul avea doi membri deonoare şi 42 membri ajutători,respectiv binefăcători.

În perioada 1920−1932 membriiCorului vocal român au prezentatmai multe spectacole de teatru,printre care şi „Idila în sat” /13. 01.1921/, „Bilet de tramvai” /20. 06.1921/, „Cinel−cinel” /12 şi 22. 01.1922/, „În vis” /26. 04. şi 12. 06.1927/ şi „Curiozitatea femeiască”/30. 05. 1931/.

Membrii corului au organizat şiconcerte religioase. În 19 şi 20iunie 1932 cu oaspeţii din RusovaNouă, iar în 17 noiembrie 1934 încinstea Regelui Alexandru.

În 3 noiembrie 1935 s−a ţinut a 55−a Adunare anuală aCorului vocal romîn. Ultima şedinţă a acestui cor în condiţiinormale s−a ţinut în 31 decembrie 1941, data în care seîncheie prezentarea spectacolelor teatrale. Din perioada 31decembrie 1885 şi până în 31 decembrie 1941 s−au prezen−tat 59 piese de teatru /comedii, drame, piese într−un act saucu mai multe acte/.

Un grup de foşti membri ai corului au convocat în ziuade 5 ianuarie 1942 o întrunire, la care s−a format un comitet

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

67

Corista Catiţa Voina, năs−cută Lăpădat, anul 1912

provizoriu al corului: preşedinte V. Stolojan şi membrii M.Coracu, J. Madas, A. Isac, C. Barbulescu, I. Guţu, C. Cra−iovan, N. Pamescu şi J. Barbulescu.

Activitatea societăţii a mai continuat până−n anul 1952.În 7 iunie 1952 s−a marcat aniversarea a 75 de ani de exis−tenţă şi activitate a Societăţii române de cântări din BisericaAlbă. În curând corul îşi va sista activitatea sa, odinioarăfoarte bogată.

Corul vocal român din Biserica Albă şi−a bazat activi−tatea pe Statut, care a reglementat activitatea societăţii. DinStatut reiese că scopul Corului vocal român este „instruireaşi ridicarea din punct de vedere muzical a membrilor săi”.Comitetul de conducere este format din preşedinte,vicepreşedinte, notar /secretar/, dirijor şi patru membri, pre−cum şi patru locţiitori, un casier şi un arhivar. Membriicorului trebuie să aibă cel puţin 17 ani. Statutul prevede şiobligaţiile membrilor Comitetului de conducere şi ale diri−jorului. Societatea o formează membrii activi, ajutători şimembrii de onoare.

Încă la începutul activităţii sale corul obţine rezultateremarcabile. Dar au urmat şi câţiva ani de stagnare a activ−ităţii corului /1895−1902/ şi de scurtă întrerupere a activ−ităţii în anii 1905−1909, dar şi de încetare a activităţii, întimpul primului război mondial şi până−n anul 1920.

În perioada interbelică activitatea corului este bogatăpână−n preajma celui de al doilea război mondial, cândactivitatea de cultivare a artei muzicale decade complet.

După eliberare se fac încercări de reluare a activităţii încadrul Societăţii culturale „Doina”, care va culmina cuorganizarea jubileului de 75 de ani de existenţă a corului,în iunie 1952.

Preşedinţii Corului vocal român

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

68

Primul preşedinte al corului a fost Vasile Radulovici/1879/1882/, apoi Ion M. Roşiu, avocat, de mai multe orireales, până−n anul 1902; între anii 1902 şi 1905 funcţia depreşedinte a îndeplinit−o dr. AurelNovac, avocat, iar între anii 1905−1913 preşedinte a fost dr. TitulMălaiu, la fel avocat. În anii 1913−1914 preşedinte a fost dr. NestorPorumb, avocat.

După terminarea primuluirăzboi mondial, în anul 1920 coruls−a reorganizat în frunte cu MartinMogoş, brutar, iar între anii 1920−1925 din nou a fost ales preşedinteal corului dr. Aurel Novac; întreanii 1925−1927 preşedinte a fostTraian Lazar, învăţător, fiind urmatde Ioan Câmpureanu, contabil, care a îndeplinit funcţia depreşedinte până în zilele celui de al doilea război mondial.

După eliberare /octombrie 1944/ corul are mai mulţipreşedinţi: Ilia Guţu, Ion Ivaşcu, Jiva Bălan.

Notăm şi numele dirijorilor: primul dirijor al corului afost Friedrich Brunetti. În anul 1882 devine dirijor AntonStraus, fiind urmat de Iacob Schiemichen timp de opt ani.Au funcţionat ca dirijori încă câţiva maeştri nemţi, iar maimulţi ani conduce corul Alexandar Ristici /1909−1925/. Înanul 1923 dirijor este învăţătorul Romulus Roman.

După eliberare, un timp mai scurt, corul a fost dirijat deînvăţătorul Alexandru Maiogan, originar din Voivodinţ,apoi de profesorul Coriolan Bugariu /în timpul pregătiriijubileului din anul 1952/, iar ultimul Constantin Suru, pro−fesor de muzică.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

69

Jiva Balan (1907−1988)

Calitatea corului, repertoriul valoros

Valoarea Corului vocal român din Biserica Albă se poatevedea din repertoriul bogat, respectiv din piesele corale încele circa 150 de programe organizate de către acest cor. Înanul 1880 au fost executate următoarele cântece: „Cântecde primăvară” de Ciprian Porumbescu, cor mixt serenada„Dorm lin” de Muler, „Unde sunt eroii” de Th. Georgescu.Amintim în continuare doar o parte din repertoriul acestuicor: „Mulţi ani” de F. Brunetti, „Hora dorobanţilor laGriviţă” de Eduard Neudorfler, cor mixt „Negruţa” de I.Vidu, cor mixt cu solo „Steagul nostru” de CiprianPorumbescu, „La râul Vavilonului” de G. Muzicescu, cormixt „Hora Daciei” de T. Popovici, cor mixt „DorulArdealului” de A. Popovici, cor mixt „Mario, Mariuţă”, horade A. Ristici, cor mixt „Oglinda”. Repertoriul a fostîmbogăţit cu noi cântece.

În anul 1883 a fost prezentată opereta „Crai nou” pe ver−suri de Vasile Alexandri şi muzică de C. Porumbescu. Laînceputul anului 1914 operete „Crai nou” a fost solicitată dela un student din Caransebeş.

Programul serbărilor culturale, organizate de cor, tot maimult se completează cu piese de teatru. Încă în anul 1885se aminteşte piesa comică „Germanii în Africa”, prezentatăla Biserica Albă. Piesa „Spiritiştii sau mediul dester” de I.Kock, în traducerea lui Strimboiu, a fost interpretată în anul1887. Comedia într−un act „De la nord la sud” de ZahariaBârsan s−a prezentat în anul 1910.

În afişul din 14 ianuarie 1922 figurează şi comedia într−un act „Cinel−cinel” de Vasile Alexandri.

Corul a organizat concerte la un înalt nivel artistic, nunumai în Biserica Albă, ci s−a deplasat în mai multe local−

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

70

ităţi învecinate, dar şi în România, prezentând concertereuşite.

La cererea corului sârbesc să participe şi Corul vocalromân în programul serbării din 7 ianuarie 1880, comitetulde conducere răspunde pozitiv la această invitaţie.

În timpul existenţei sale îndelungate Corul vocal romândin Biserica Albă a organizat serbări culturale, concerte,contribuind la ridicarea culturală a populaţiei româneşti. Deobicei s−au organizat cel puţin 2−3 serbări anual, în primulrând de Revelion şi ruga locală.

Menţionăm că la serbarea culturală din 12 februarie1885, pe lângă cântecele corale, s−a prezentat şi piesa deteatru. În programul sărbătorilor tot mai frecvent se intro−duce şi piesa de teatru.

Românii din Biserica Albă au dat dovadă de multădragoste faţă de cor, care participă şi la cununii şi înmor−mântări. Cunoscutul compozitor Iosif Velceanu afirmădespre corul român din Biserica Albă că posedă calităţiartistice.

Doi membrii ai corului, în perioada dintre cele douărăzboaie mondiale, devin cântăreţi ai operei din Cluj –Anica Eremici şi Constantin Lăpădat.

Unele realizări din bogata activitate a corului

Corul vocal român din Biserica Albă se prezintă cu pro−grame culturale atât în Biserica Albă, cât şi în alte localităţi,desfăşurând şi o strânsă colaborare cu alte formaţii corale şisocietăţi culturale. Relaţii de adevărată prietenie au existatcu multe asociaţii culturale din loc, dar şi din alte localităţimai apropiate sau îndepărtate.

Corul participă la jubileele corului sârbesc şi german dinloc. Amintim unele dintre vizitele efectuate de către acest

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

71

cor: la Oraviţa /1887/, Timişoara /1891, 1892/, Ciacova/1892/, Vârşeţ /1893/, Alibunar /1914/, etc.

În perioada interbelică colaborarea este mai amplă culocalităţile din împrejurime. Astfel, în iunie 1921 corul şifanfara din Coştei organizează la Biserica Albă o serbare cu„cântări, teatru şi dans”. S.a prezentat comedia „Biletul detramvai”.

Corul vocal român a menţinut o colaborare exemplarăcu Reuniunea de cântări din Coştei. În anul 1926 corul şifanfara din Coştei participă la inaugurarea FundaţieiBălănescu din Biserica Albă. Amatorii coşteieni suntprezenţi şi la programul serbării din iunie 1931, susţinut laBiserica Albă.

La jubileul Reuniunii de cântări germane din BisericaAlbă din 6 septembrie 1931 /la 50 de ani de la înfiinţare/, aluat parte şi corul român din loc. Preşedintele corului, Ioan

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

72

Membrii activi ai Corului vocal român, foto din 11 iunie 1911; instruc−tor: părintele Traicu Blajin din Jamul Mic

Câmpureanu, a falicitat în limba română şi a predat o fru−moasă foaie de suvenire, scrisă în limba română. Despreaceastă participare a Corului vocal român informeazăNicolae Pănescu în săptămânalul „Nădejdea” din 27 sep−tembrie 1931.

În 15 iunie 1924 corul din Vârşeţ participă la BisericaAlbă cu un program de cântări şi dans, iar corul din BisericaAlbă vizitează oraşul Vârşeţ în 20 mai 1928. În acelaşi ancorul român din Biserica Albă vizitează localitateaGrebenaţ, iar în anul următor poposeşte la Straja, Oreşaţ şiVoivodinţ.

Adunarea generală a Corului vocal român

Corul vocal român şi−a ţinut cea de−a 52−a Adunare gen−erală în ziua de 20 martie 1932, sub preşidenţia lui IoanCâmpureanu. Din partea autorităţilor a fost prezent laaceastă Adunare vice−căpitan Mileta Plešić. Despre activi−

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

73

O parte din Corul vocal român în curtea dr A. Novac (casa parohială),prin anii `30

tatea corului în cursul anului 1931 raportează notarul /sec−retarul/ Nicolae Panescu. Dânsul arată că la începutul anu−lui 1931 corul a avut 20 membri activi, ca mai târziunumărul membrilor s−a ridicat la 52 persoane. Corul a cân−tat la Sf. Liturghie, la sărbători şi înmormântări /la membriidecedaţi/.

Membrii de onoare ai corului în această perioadă au fostdr. Aurel Novac, avocat şi Martin Mogoş, brutar.

La întrecerile de coruri /participă 8 ansambluri corale/,Corul vocal român a obţinut locul II.

Adunarea generală din 20 mar−tie 1932 se constituie în adunareelectorală şi alege de preşedintead−hoc pe preotul IacobDrăgulescu, ca apoi din nou să fieales în calitate de preşedinte IoanCâmpureanu, iar de secretarNicolae Pănescu. Despre aceastăAdunare generală relatează şiziarul »Nădejdea« din 3 aprilie1932.

În luna august 1932 au locvizite reciproce cu localităţile

Rusova Nouă, Ciclova Montană şiOrăviţa. Reîntorcând vizita Corului

bisericesc din Ciclova Montană, Corul vocal românefectuează excursie în România, unde vizitează Ciclova şiOraviţa.

La Rusova Nouă corul întâmpină o primire măreaţă.Preşedintele corului din loc, părintele Constantin Dămian arostit o cuvântare înflăcărată, adresându−se membrilor coru−lui din Biserica Albă. Răspunde preşedintele corului, IoanCâmpureanu. La această întâlnire participă şi corul din

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

74

Diploma de onoare a AnicăiEremici, 22 julie 1934

Rusova Veche. La Sf. Liturghie cântă corul din Biserica Albăsub conducerea lui Anica Eremiciu, în absenţa dirijoruluiIosif Latka.

După masă au sosit şi fanfarele din Iertof, Berlişte,Mircovăţ şi Vrăniuţ. Corul din Biserica Albă a cântat câtevacântece cu solo−sopran de „privighetoarea” A. Eremiciu.

Din Rusova Nouă corul din Biserica Albă s−a deplasat laCiclova−Montană, apoi mâine zi la mănăstirea Călugăra,apoi de aici la Oraviţa, unde a cântat la vecernie.

În anul 1932 corul din Ciclova Montană viziteazăBiserica Albă. Mai întâi Reuniunea de citire şi cântări dinCiclova Montană vizitează, la 8 septembrie 1932, Straja,unde s−a sărbătorit Hramul bisericii, iar în ziua de 9 septem−brie vizitează oraşul Vârşeţ, seara aceleaşi zi corul dinCiclova Montană a fost găzduit la Biserica Albă. Mâine zi,la Sf. Liturghie răspunsurile au fost date de corul din CiclovaMontană. Seara ambele coruri au cântat mai multe cântecepopulare. Au fost prezenţi la această manifestare culturalădeputatul Negosim Živković, căpitanul oraşului Ioţa Ciupicişi mai mulţi ofiţeri. Au toastat părintele Iacob Drăgulescu,

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

75

Fanfara din Straja în vizită la Biserica Albă, anul 1927, la Făşancă

Mihai Băiaş, preşedintele corului din Ciclova Montană.Domnul Negosim, deputat în Parlament, a afirmat că întrepoporul român şi iugoslav a existat în toate timpurile sin−ceră prietenie /vezi »Nădejdea« din 25 septembrie 1932/.

În ziua de 22 iulie 1934 s−a ţinut a 54−a Adunare gener−ală a corului român în localul Fundaţiunii E. F. AureliaNovacu, prezidată de Ioan Câmpureanu, preşedintele coru−lui, care salută membrii prezenţi la această Adunare gener−ală. Corul cântă: »O veniţi sub scutul Muzei«. În raport seconstată că în cursul anului precedent /1933/ corul a datrăspunsurile în biserică de 14 ori la Sf. Liturghie.

Adunarea generală alege pe Anica Eremiciu membră deonoare a Societăţii. Corul a fost invitat la festivitateadepunerii pietrii fundamentale a podului peste Dunăre laTurnu−Severin.

Răposatul Trăian Popescu, fost preşedinte al Tribunaluluidistrictual din Biserica Albă, împreună cu soţia sa DaniţaPopescu, născută Bocşariu, fac donaţie corului edificiul lor,numit „Turn”, care devine sediul Societăţii culturale„Doina”. Împreună cu edificiul au testat mobilele aflate înedificiu, curtea şi grădini, avere predată corului de cătredeputatul N. Živković, ca moştenitor şi executorul testa−mentului /«Nădejdea«, 12 august 1934/.

Activitatea corului în cursul anului 1937

O activitate mai intensă a corului se constată în anul1937. Astfel, cu prilejul inaugurării steagului Reuniunii decetire, cântări şi muzică din Coştei, în anul 1937, a luatparte şi corul din Biserica Albă, pe lângă alte coruri, precumşi fanfarele din Mesici şi Râtişor.

În 12 septembrie 1937 corul din Biserica Albă a vizitatlocalitatea Marcovăţ. Oaspeţii au fost aşteptaţi cu trăsuri la

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

76

gara din Veliko Središte. În sat au fost întâmpinaţi de fan−fară, sub conducerea lui Mihai Moise.

La Sf. Liturghie răspunsurile au fost date de către coruloaspete din Biserica Albă, cu măestrie şi evlavie. La sfârşitulsfintei slujbe, părintele Corneliu Şdic din Jamul Mic a rostito cuvântare, mulţumind oaspeţilor pentru vizita efectuată înlocalitatea Marcovăţ. Membrii corului din Biserica Albă aufost repartizaţi la membrii fanfarei şi ai corului din locali−tate, unde s−au simţit foarte bine. După masă, în casa paro−hială au fost executate cântări din partea oaspeţilor, dar şi acorului şi fanfarei din Marcovăţ.

În 29 octombrie 1937 Reuniunea de cântări, compusădin 24 corişti, în frunte cu preşedintele Ioan Câmpureanu şipreotul Iacob Drăgulescu, vizitează sfânta biserică dinOplenac, unde depune un buchet de crisanteme şi se ofici−ază parastas de către părintele I. Drăgulescu.

Pe data de 15 noiembrie 1937 a fost sărbătorit preşedin−tele corului, Ioan Câmpureanu, cu ocazia aniversării a 53de ani de la naştere şi 10 ani de activitate în fruntea soci−etăţii. Corul a dat o serenadă în faţa casei lui, iar Ioan

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

77

Corul din Biserica Albă în excursie la Oplenac

Voinea ţine o cuvântare, oferă o tabacheră gravată cunumele sărbătoritului. Coriştii au fost invitaţi la o gustare încasa preşedintelui. Preotul I. Drăgulescu relevă însemnă−tatea corului, iar Traian Mucuceanu, redactor al ziarului„Nădejdea” aduce salutul dr. Alexandru Butoarcă, deputatşi director al săptămânalului „Nădejdea”, scuză absenţaacestuia de la festivitate. Aron Popovici, preşedintele coop−erativei locale „Humanitact”, care este şi membru al coru−lui de la înfiinţare, evocă perioada când o mână de români,în frunte cu preşedintele de atunci dr. I. Roşiu şi familiileNovac, Boboroni, Bălănescu, Rozescu etc. aranjau petre−ceri, la care au luat parte şi străini „fiindcă aşa cum sepetrece la serbările româneşti nu se petrece nicăieri”.Constată că românii au cultivat totdeauna literatura, poezia,dar mai ales cântecul popular.

Sava Popovici, învăţător pensionar, omagiază muncasărbătoritului. Răspunde Ioan Câmpureanu, mărturisind căse simte fericit când vede adunată toată suflarearomânească din loc. Face un scurt istoric al corului.

De la această întâlnire de suflet se trimite telegramă dep−utatului dr. Alexandru Butoarcă.

Într−o atmosferă caldă până−n zori, s−a povestit despreviaţa românilor de odinioară din acest oraş, iar tineretul acântat şi dansat în casa sărbătoritului /despre această întâl−nire scrie şi redactorul ziarului „Nădejdea”, Adam Bulic/.

În aprilie 1952 au loc primele treceri în revistă acorurilor din Voivodina. La trecerea în revistă a corurilordin cercul Vârşeţ şi Biserica Albă participă şi corul romândin Biserica Albă.

Jubileul de 75 de ani de existenţă a Corului vocal romândin Biserica Albă a fost organizat tot în anul 1952, deoarececa dată a întemeierii corului a fost luat anul 1877 /nu anul1879 când într−adevăr a fost întemeiat acest cor/, anul când

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

78

un grup de studenţi români şi alţi tineri organizează serbăriculturale.

Unele momente din activitatea corului notate în cartea comemorativă în anul 1914

În cartea comemorativă unii membri ai Corului vocalromân din Biserica Albă înregistrează evenimente din activ−itatea corului. Notăm aceste consemnări aşa cum ele au fostscrise de către membrii corului:

Cu ocazia carnavalului de la 1 martie 1914 corul aprezentat un concert, împreunat cu reprezentaţiuni teatraleşi urmat de dans. În program a figurat şi piesa „Curiozitateafemeiască” într−un act de Maria Popescu, născută Bogdan.

În afară de program, Alexiu Toc din Oraviţa a cântatcâteva doine poporale de compozitorul Tiberiu Brediceanu/despre acest program scrie Anica Eremici unei prietene, pe3 martie 1914/.

Un concert aranjat de intelectualii români din Alibunar,cu concursul Corului vocal român din Biserica Albă a douazi de Paşti a lăsat impresii adânci în inimile tuturor celorprezenţi, atât la biserică, unde a cântat corul, cât şi seara laconcert.

În program a cântat corul mixt „Negruţa” de I. Vidu, cusolo sopran de Ana Eremici, tenor Velimir Gruici. Dupăprogram s−a jucat Căluşerul şi Bătuta şi până−n zori a urmatdansul. Se spune că a fost a adevărată petrecereromânească.

În ajunul Anului Nou, 1 ianuarie 1921, s−a organizatpetrecere de către membrii corului. Cântările executate au

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

79

produs însufleţire şi printre străini. Cu multă nerăbdare pub−licul a aşteptat pe „privighetoarea” noastră Ana Eremici,care a cântat „Aş vrea să mor” de P. Tosti, doina luiBrădiceanu „Frunză verde frunzuliţă”. În partea a doua aprogramului s−a prezentat piesa „Idila la ţară”, comedie într−un act de Maria Baiculescu.

Primul care a dorit întregului public „un An Nou fericit”a fost preşedintele dr. Aurel Novac. Când s−a ridicat cortinaa apărut un tablou viu, la foc bengal, de basm românesc.„Anul Nou” a fost un băieţel drăgălaţ cu fluier în gură şi ocăciulă de cioban în cap, iar în jurul lui câteva fetiţe caîngeraşi şi în fundal mai multe domnişoare în costumenaţionale, care la focul bengal erau de o frumuseşe rară.Tabloul a produs tăcere adâncă, numai orchestra se auzeacu un pianissimo aria din Traviata lui Verdi. Despreaşteptarea Anului Nou scrie Viorica I.

A doua zi de Rusalii, în 20 iunie 1921, biserica a sărbă−torit „ruga” şi cu ocazia aceasta corul a aranjat o petrecere.Ca oaspeţii au participat coriştii din Coştei şi fanfara.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

80

Corul din Biserica Albă la Coştei

Oaspeţii din Coştei au fost aşteptaţi de preşedintele corului,dr. Aurel Novac, cu o vorbire frumoasă, iar corul dinBiserica Albă a cântat o cântare de bun venit. PărinteleAlexandru Guga a mulţumit în numele oaspeţilor dinCoştei. Fanfara a cântat „Pe−al nostru steag”. Corul vocaldin Coştei, compus din ţărani şi ţărăncuţe în costumeromâneşti a cântat „Nu−i, nu−i” de G. Sima, iar corul dinBiserica Albă a cântat „Hora Daciei” de I. Velceanu, apoi„Cimpoiul” cu solo sopran de A. Eremici. S−a prezentat şipiesa „Biletul de tramvai” într−un act, de Marunţeanu.

La plecare, oaspeţii din Coştei au fost conduşi până afarădin oraş cu muzica care cânta tot timpul. De menţionat şifaptul că oaspeţii din Coştei au prezentat o serenadă la casapreşedintelui dr. A. Novac, care a rostit o vorbire luându−şirămas bun de la corul din Coştei.

Cătărina Lăpădat scrie în Cartea comemorativă despreşedinţa din 9 martie 1919. La această şedinţă preşedintele

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

81

Înfrăţirea corurilor din Rusova (România) şi cel din Biserica Albă de Sf. Rusale, 1932

corului, înv. Romulus Roman arată că războiul european/1914−1918/ a atins dureros şi corul român din BisericaAlbă. Anume, au fost înrolaţi şi plecaţi în război 18 corişti,iar mai târziu au fost concentraţi încă 15. Nu s−au întors lacasele lor 6 persoane, dintre care se crede că sunt şi morţi.

Protocolul, respectiv procesul verbal luat în şedinţa din17 mai 1919, aduce la cunoştinţă că vechiul corist şi mem−bru în Comitetul de conducere Andreiu Gava a răposat.Corul întreg exprimă condoleanţe familiei răposatului,coriştii îl aduc la biserică unde se face prohodul. La mor−mânt a vorbit conducătorul şi preşedintele corului, înv.Romulus Roman.

Corul vocal din Biserica Albă anunţă că în ziua de 20iunie 1921, la Rusalii /Ruga bisericii/, în grădina Hotelului„Haler” se va organiza o serbare culturală. Corul va fi con−dus de Alexandru Ristici. În program va participa corul şiorchestra din Coştei.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

82

Corul vocal român la aniversarea a 75 de ani de activitate (1952); dirijor: prof. Coriolan Bugariu

Corul vocal român bisericesc din Vârşeţ, în colaborarecu Corul vocal român din Biserica Albă organizează pe 15iunie 1924, în grădina Hotelului „Haler”, sub conducereaprof. dirijor de muzică Renger şi a dirijorului A. Ristici „orugă – serată”. Din program amintim: „Dor de sat”, cântecde Micu, „O noapte în Belgrad”, potpuriu de Sedlak,„Cimpoiul” de Velceanu, fără piesă de teatru şi cu dans.

Constatăm că în lipsă de dirijori români, corul dinBiserica Albă al românilor a fost condus de către dirijori ger−mani sau sârbi. Amintim pe dirijorul Alexandru Ristici carea condus Corul vocal român în perioada 1909 – 1925.

Corul român a desfăşurat o bogată activitate culturală,prezentând concerte şi programe culturale la un înalt nivelartistic.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

83

Roman Penţa, membru al Coruluivocal român

Afiş pentru piesa teatrală „DieTramwaykarte” din 20 iunie 1921

OAMENI DE SEAMĂ CARE S−AUAFIRMAT ÎN VIAŢA ROMÂNILOR

DIN BISERICA ALBĂ

În Biserica Albă au trăit şi activat personalităţi marcante,care au contribuit la afirmarea minorităţii române şi la păs−trarea identităţii naţionale. În continuare vom prezentaunele dintre aceste personalităţi, care au merite pentru pros−peritatea românilor nu numai în Biserica Albă, ci mult mailarg.

Dr. Aurel Novac

Dr. Aurel Novac, fruntaş al românilor bănăţeni, luptătorpentru drepturile românilor, fost preşedinte al PartiduluiRomân din Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor. A fostdeputat în parlamentul maghiar din Budapesta, ca membrual Partidului Naţional Român din fosta Austro−Ungarie, fiindales în mai multe rânduri, în centrul electoral Sasca. În anul1923 devine primul preşedinte al Partidului Român, fondatla Alibunar în 10 februarie 1923.

S−a născut la Pecica /România/ în anul 1856. Şcoala pri−mară o săvârşeşte în localitatea natală, iar în Arad terminăgimnaziul. Studiază dreptul la Universitatea din Budapesta,iar doctoratul în ştiinţele juridice îl susţine la Cluj.

În anul 1885 deschide cancelarie de avocat în BisericaAlbă şi se angajează în viaţa socială şi politică a românilordin Banat. După destrămarea Austro−Ungariei şi formarea

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

84

statului sârbilor, croaţilor şi slovenilor la finea anului 1918,Aurel Novac rămâne să−şi continue viaţa şi activitatea înBiserica Albă, nu părăseşte locul de muncă, cu toate că unnumăr considerabil de intelectuali români /mai ales învăţă−tori şi preoţi/ au optat pentru România.

Împreună cu câţiva intelectuali români rămaşi în noulstat iugoslav, începe organizarea românilor pe plan politiccu scopul formării Partidului Român în Banatul iugoslav. Laîntrunirea intelectualilor români din 25 decembrie 1922,ţinută la Vârşeţ, a fost completat programul politic al par−tidului, elaborat la Panciova. Intelectualii români au ţinutşedinţă şi la Biserica Albă, unde cuvântul doctorului AurelNovac a fost bine primit de către cei prezenţi. Intelectualiiromâni adunaţi la ţedinţă /în total 28 persoane/, consid−erând că reprezintă poporul român din Banatul de sud, auales Comitetul Central compus din 30 membrii, careprezentanţi politici ai românilor. În calitate de preşedintea fost propus dr. Aurel Novac, avocat din Biserica Albă,fruntaş politic cunoscut încă din timpul stăpânirii maghiareşi fost deputat în Parlamentul din Budapesta.

În şedinţele de la Vârşeţ, Panciova şi Biserica Albă s−aufăcut pregătiri pentru convocarea Congresului românilor dela Alibunar, din 10 februarie 1923, la care s−a adoptat pro−gramul politic şi s−a fondat Partidul Român, fiind ales în cal−itate de preşedinte dr. Aurel Novac. El a sprijinit înjghe−barea Partidului Român.

Dr. Aurel Novac s−a dovedit iubitor de neam, bunromân. Pentru românii din Banatul iugoslav a fost preţioscălăuzitor şi sfătuitor, prieten al preoţilor şi învăţătorilor,sfătuitor al ţărănimii româneşti, sincer apărător al bisericiistrăbune şi a şcolii naţionale. Dânsul a fost mai mulţi anipreşedinte al Corului vocal român, în perioada 1902−1905şi din 1920−1925, când, constrâns de împrejurări, trece la

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

85

Ciacova ca notar public.Avocatul dr. A. Novac a testat încă în timpul vieţii casa

şi viile sale din Biserica Albă Bisericii române din loc.Un şir de ani a fost deputat în Congresul naţional bis−

ericesc şi în Sinodul Eparhial. În perioada 1885−1925 s−aafirmat ca lider politic al românilor bănăţeni.

S−a stins din viaţă la vârsta de 76 ani, în 22 septembrie1932. Despre viaţa şi activitatea avocatului A. Novac scrieîn „Nădejdea” din 9 octombrie 1932, autor fiind preotulIoan Mitar.

Traian Popescu

Traian Popescu a fost cel mai mare funcţionar judecă−toresc al Tribunalului districtului din Biserica Albă, respec−

tiv preşedinte al acestei insti−tuţii. S−a născut în anul 1851în Biserica Albă şi a decedatîn 27 septembrie 1927. Încimitirul din Biserica Albă seaflă mausoleul orientalizat alpreşedintelui T. Popescu, ală−turi de cripta luxoasă a bogă−tanului Boboroni, care a fostucis cu 23 împunsături decuţit, probabil de către per−soane din Rusia refugiate înBiserica Albă /Garda Albă/.

Traian Popescu a fost unuldintre întemeietorii Coruluivocal român, în anul 1879,membru al Comitetului deconducere mai mulţi ani.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

86

Judecătorul Trăian Popescu încasa sa proprie

Participă cu corul la concerte şi serbări culturale, fiind cân−tăreţ /tenor/. În perioada 1885−1892 participă şi la reprezen−taţii teatrale, dar şi de cabaret.

Preşedintele Tribunalului, T. Popescu s−a preocupat şi cumuzica /pian/, dar şi cu scrisul. A publicat o broşură depovestiri umoristice şi anegdote. De la el a rămas şi edifici−ul numit „Turn”, o vilă frumoasă donată Societăţii românede cântări /în anul 1924/.

Marieta Iagodici – Brancovici

S−a născut în localitatea Bozovici /România/ la 15noiembrie 1894, şi a decedat la Viena în 16 decembrie1972. Cunoscută ca pedagogă muzicală şi maestru de pian.Este de origine română.

Primele cunoştinţe la pian le obţine de la mama saErnestina Brancovici. Muzica şi cântarea de operă învaţă laşcoala civilă din Biserica Albă laprofesorul de muzică Karlo Trupel.Frecventează apoi Conservatorulde muzică din Budapesta şi dupăterminarea studiilor obţine diplo−ma în anul 1913.

În anul 1912 apare lanumeroase concerte publice dinBiserica Albă, iar din 1913 seocupă cu instruirea la pian şicântare.

De asemenea are preocupări îndomeniul muncii pedagogice.

În perioada interbelică a fost directoarea corurilor cato−lice bisericeşti din Biserica Albă, dirijoarea corului femeiescal DMGV /1921−1924/, /1932−1941/, profesoară onorariu

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

87

Marieta Branković−Jagodić

de cântare la Liceul din Biserica Albă /1922−1923/.A eliberat studiul vocilor de operă pentru opera

„Rundum die Liebe” /1921/, „Dreimaderhaus” /Trei fetecasa/, „Das Heratsnest” /Cuibul căsătoriei/, în anul 1923. Adirijat corul femeiesc al DMGV în mai multe opere. Regizoral operetei „Lied der Heimat” /Povestiri din locul natal/,1938.

În anul 1943 pleacă din Biserica Albă la Viena, unde ter−mină Horak−Kondervatoriu pentru muzică şi obţine diplomade profesor al artelor muzicale.

Anica – Ana Eremici

Născută la Doloave în 12 iulie 1894, decedată la în 17octombrie 1943. Cunoscută cântăreaţă de operă /sopran/,instructoare la pian şi cântare. Tatăl ei, Petru Eremici eracomerciant, iar mama avea numelede Maria Lăpădat.

Ana Eremici a fost cântăreaţaCorului vocal român şi a Coruluifemeiesc în perioada 1910 – 1933.Muzica /pian/ şi cântare a învăţatde la Irma Kende şi ErnestinaBrancovici. Încă din anul 1906apare în acelaşi timp şi ca membrăa unor coruri bisericeşti dinBiserica Albă.

În cadrul Corului vocal românîncepe să cânte încă din anul1906. În perioada 1910 – 1914 par−ticipă şi la reprezentaţii teatrale şide cabaret ale Corului vocal romţn, adeseori îşi face apariţiaîn interpretarea cântărilor ca solistă de sopran. În anii 1920

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

88

Anica Eremici, solistaCorului vocal român

– 1923 a cântat la diferite programe ale Corului vocalromân, precum şi la concerte ale societăţilor şi asociaţiilorruseşti din loc.

Din 1922 până−n 1928 a fost membră a operei de statdin Cluj, unde ca şi cântăreaţa de solo sopran apare înmulte operete.

Între anii 1928 – 1934 a fost membră în Comitetul deconducere a corului, precum şi a corului comunităţii bis−ericeşti române. Se afirmă la numeroase concerte şi serbăriculturale până−n anul 1934, când se retrage din viaţa muz−icală.

Din anul 1928 a avut la Biserica Albă şcoală de muzicăparticulară de pian şi cântece de operă, instruind tinerelecadre p−nă în anul 1943. A fost aleasă membru de onoare aCorului vocal român.

Livia Nedici

S−a născut în anul 1883 la Biserica Albă, cunoscută cân−tăreaţă de operă, profesoară de muzică şi cântare. Tatăl ei,Sofronie Nedici era preot, iar mama purta numele de RosaDimitriev.

Cunoştinţele muzicale le primeşte de la tatăl său şi de laprofesorul Karol Trupel. Frecventează Conservatoriul de statde muzică din Budapesta, unde obţine diploma în 5 ianuar−ie 1903 /diploma de profesor de muzică şi cântare/.

Între anii 1903 şi 1914 a avut la Biserica Albă şcoală par−ticulară de operă şi muzică /pian/ practicând activitateamuzicală pedagogică. A fost membră a Corului vocalromân şi în perioada 1900−1914 a luat parte la reprezentaţi−ile de cabaret şi operă. După 1914 a funcţionat ca profe−soară la Liceul din Marmorossiget din Ungaria.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

89

ALŢI ROMÂNI CARE S−AU AFIR−MAT ÎN VIAŢA SOCIAL−

ECONOMICĂ ŞI CULTURALĂ

Constantin Lăpădat /născut în 28 octombrie 1893 laBiserica Albă/, medic, cântăreţ român de operă /tenor/.Născut în familie de fierar din tată Dimitrie şi mama SofiaStojanov. Şcoala primară şi liceul a absolvit în BisericaAlbă, studiile de medicină la Bucureşti /a fost bursier alFundaţiei Gojdu/. A fost chirurg la Clinica universitară dinCluj.

Primele cunoştinţe despre cântarea de operă le obţine dela M. Udvardy şi E. Brancovici. A început să cânte de lavârsta de 12 ani /1905/ în corul bisericesc ortodox român.În anul 1909 pentru prima dată participă în Corul vocalromân. Între anii 1909 – 1914 participă la multe reprezen−taţii teatrale şi de cabaret ale Corului vocal român, precumşi la concerte de operă.

După 1914 este membru al Operei de stat din Cluj, undes−a afirmat cu mare succes în calitate de cântăreţ – tenor înmulte opere, până în anul 1932.

În Biserica Albă a avut împreună cu Ana Eremici concertde solist, la 3 septembrie 1925.

Pe scena operei din Cluj se prezintă mai mult de 10sezone /1920 – 1931/.

Dimitrie Bălănescu /născut la Biserica Albă, 1848 –1924/, comerciant, membru al Corului vocal român /1879−

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

90

1924/, casier /1881−1905/, membru în Comitetul de con−ducere al corului /1906 – 1914 şi 1920 – 1924/ şi protectorîn perioada 1920 – 1924. Cunoscut prin FundaţiaBălănescu, căreia aparţinea şi edificiul actual al primărieidin Biserica Albă.

Andrea Barbaroni /născut la Biserica Albă, 1860, dece−dat în 30 ianuarie 1921/, comerciant foarte bogat, unul din−tre întemeitorii Corului vocal român, membru ajutător/1879−1921/. Am amintit de soarta lui tristă, fiind asasinatcu mai multe împunsături de cuţit.

Vasile Pănescu /născut la Biserica Albă în 2 iunie 1867,decedat în 2 aprilie 1951/, şcoala primară şi meseria decomerciant învaţă în localitatea natală. Îşi îmbogăţeştecunoştinţele petrecând un timp în ţările europene. În anul1897 deschide prăvălie de pălării, berete şi obiecte pentrusoldaţi.

Manifestă interes pentru fotografia documentară şi deaceea cumpără foto−laborator şi filmează evenimentelepetrecute la Biserica Albă /a fotografiat viaţa ÎmpăratuluiWilhem în 1916, carnavaluri din anii 1932, 1931, aniver−sarea a 200 de ani de la colonizarea nemţilor în BisericaAlbă/.

Pe lângă ocupaţia de comerciant, V. Pănescu s−a afirmatca lucrător cultural. A fost membru al Corului vocal român,iar în perioada 1895 – 1914 şi membru în Comitetul deconducere al corului. Despre V. Pănescu relatează şi OzrenMirosavljević în lucrarea: „Leksikon belocrkvanskihfotografa”, Bela Crkva, 1989.

Nicolae Pănescu /născut la Biserica Albă în 20 septem−brie 1909, decedat în 5 iunie 1987/, fiul lui Vasile Pănescu.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

91

Şcoala primară şi meseria de comerciant o învaţă în locali−tatea natală. Proprietar al unei prăvălii de mărfuri, apoi depălării şi berete.

Nicolae Pănescu a fost membru al Corului vocal românşi al Asociaţiei culturale „Astra”. Din anul 1929 este mem−bru în Comitetul de conducere al corului, casier şi secretaral Societăţii de cântări.

Colaborează la ziarele „Nădejdea” şi „Libertatea” dinVârşeţ. Îl preocupă fotografia documentară. Date despreNicolae Pănescu găsim şi în cartea „Folclor literarbănăţean” de Radu Flora, Panciova, 1975 cât şi în„Leksikon” de O. Radosavljević.

Vasile Radulovici /născut la Biserica Albă în 1854, dece−dat în oraşul Linz la 30 noiembrie 1923/ a fost unul dintreîntemeitorii Corului vocal român /1879/, a fost primulpreşedinte al acestui cor, luptător pentru drepturileromânilor bănăţeni. Lucrător cultural de frunte. A îndeplin−it funcţia şi de consul belgian.

În Biserica Albă au funcţionat mai mulţi avocaţi români.Am amintit pe dr. Aurel Novac şi am prezentat activitateaacestuia de conducător şi îndrumător al românilor bănăţeni.În continuare amintim şi pe alţi avocaţi care au trăit şi acti−vat în Biserica Albă. Nu dispunem de date mai completedespre aceşti avocaţi români şi de aceea informaţiileprezentate sunt modeste.

Nestor Porumb, avocat de la începutul secolului al XX−lea cu sediul în Biserica Albă. Dr. Porumb a fost lucrătorcultural harnic, membru al Corului vocal român /1908−1914/, fiind în anii 1913−1914 şi preşedinte al acestui cor.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

92

Ioan M. Roşiu, avocat din Biserica Albă în ultimeledecenii ale secolului XIX, deci în perioada dominaţieimaghiare. În două rânduri a fost ales ca primar al oraşuluiBiserica Albă în 1904 şi 1910−1914. Fruntaş al românilorbănăţeni

Dr. Titus Mălaiu, născut la Biserica Albă în 12 mai 1874,s−a afirmat în dmeniul vieţii culturale ca membru al Coruluivocal român în anii 1904−1914, iar în perioada 1905 –1913 a îndeplinit funcţia de preşedinte al corului. A fost alesşi ca membru de onoare al Corului vocal român.

Românii din Biserica Albă s−au angajat cu tot sufletul înactivitatea cultural−artistică a Corului vocal român.Menţionăm şi alte persoane care au activat în acest cor.

Valeria Olaru /Oraviţa, născută în 18 februarie 1901,decedată la Biserica Albă în 23 octombrie 1969/, membră aCorului vocal român /alt/ din anul 1929 şi pânp în anul1952. În perioada 1946 – 1956 a participat la numeroasespectacole muzicale şi teatrale. Din 1934 se afirmă camembru purtător la Corul vocal român.

Victor Gaitovici /Oraviţa, născut în 1862, decedat laBiserica Albă în 6 aprilie 1923/, comerciant, lucrător cultur−al de naţionalitate română, membru al Corului vocalromân. În perioada 1895−1914 participă ca actor laprezentarea pieselor de teatru. S−a afirmat şi ca regizor amai multor piese de cabaret într−un act şi a altor realizăriteatrale, în anii 1920 – 1923.

Pavel Paita /născut la Lugoj în 1863, decedat la BisericaAlbă în 19 august 1937/, comerciant, membru al Corului

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

93

vocal român. Între anii 1908 – 1914 participă activ în maimulte reprezentanţii teatrale şi culturale organizate de Corulvocal român. În perioada 1920 – 1937 a figurat şi de mem−bru al Comitetului de conducere al corului.

Ioan Câmpureanu, născut la Oraviţa în 16 noiembrie1884, cântăreţ şi lucrător muzical, membru al DMGV/1908−1914 şi 1918−1919/ şi director al Comitetului diletantal DMGV /1912−1916 şi 1918−1919/. Din anul 1917 estepreşedinte al Corului vocal român, rămânând în calitate depreşedinte al corului până în anul 1941, când a părăsit soci−etatea.

Martin Mogoş, născut în Oraviţa în 19 ianuarie 1863,decedat la Biserica Albă în 2 februarie 1954, brutar, par−ticipă activ în viaţa culturală a românilor. Din anul 1892până în 1907 este membru al GGV, un timp mai scurt şipreşedinte /1905−1907/. N perioada 1907−1914, precum şidin anul 1920−1941 este membru activ al Corului vocalromân. În anul 1920 a îndeplinit funcţia de preşedinte alcorului. Participă în mai multe programe de teatru şi cabaretorganizate de Corul vocal român.

Livia Stolojan născută la Biserica Albă în 9 ianuarie1908, cântăreaţă de operă, membră a Corului vocal românîn perioada 1924−1930. S−a afirmat în mai multe reprezen−taţii teatrale şi de opere, atât în cadrul Corului vocal român,cât şi a Societăţii sârbe de cântări. În calitate de cântăreaţă/alt/ a cântat pentru Corul bisericesc ortodox român.

Vasile Stolojan născut la Sasca în 3 aprilie 1869, dece−dat la Biserica Albă în 7 august 1949, lucrător cultural,membru în Corul vocal român, un timp şi membru în

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

94

Comitetul de conducere al corului. Din anul 1935 estemembru de onoare al corului român. A fost cântăreţ activ alCorului vocal român şi al Corului bisericesc în perioada1911−1914, precum şi în anii 1920−1941.

Constantin Paleu născut la Oraviţa în 1842, decedat laBiserica Albă în 29 decembrie 1915, de profesie brutar, afost unul dintre întemeietorii Corului vocal român, fiind şisecretar cu sarcina de a purta procesele verbale ale corului.Mai mulţi ani a fost şi membru al Comitetului de conducereal corului /1879−1892/.

Sofronie Nedici născut la Mehedia în 1851, decedat laMarmorossiget în 17 noiembrie 1923, preot român din1882 şi până în 1914. A fost membru al Corului vocalromân, afirmându−se ca bun cântăreţ. S. Nedici a fost şiînvăţător de religie şi cântări liturgice în Biserica Albă.

Traian Lazar /1866−1956/, învăţător şi lucrător cultural,membru al Corului vocal român. În Comitetul de conduc−ere al Corului a fost ales în două rânduri, între anii 1892−1914 şi în perioada 1920−1941. În calitate de preşedinte alcorului a fost în anii 1925−1927. Pentru activitatea sa val−oroasă a fost numit preşedinte de onoare al Societăţii.

Corul vocal român din Biserica Albă nu a dispus de diri−jori de naţionalitate română, ci a fost dirijat aproape tot tim−pul de dirijori germani sau sârbi. Doar în ultimii ani de exis−tenţă corul a fost dirijat de români. Amintim primii dirijoriai corului.

Schumichen Iacob născut la Plandişte în 3 mai 1851,decedat la Biserica Albă în 14 martie 1905, învăţător şi

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

95

lucrător cultural de origine germană. A fost dirijorul Coruluivocal român din august 1882 până−n iunie 1890.

Ristici Jakob Aleksandar născut la Timişoara /1864/,decedat la Biserica Albă în 30 mai 1926, pedagog muzicalsârb, profesor de muzică, compozitor şi dirijor de cor. A fostdirijorul Corului vocal român în perioada 1909−1914 lamulte serbări culturale şi concerte. A scris opere muzicale,precum „Hora Severina” şi „Cuadril românesc”. Ambele s−au prezentat în 13 ianuarie 1912.

În continuare prezentăm şi alte persoane care au trăit şiau desfăşurat activitate, care merită să fie consemnate înaceastă lucrare despre românii din Biserica Albă.

Cuzman Cioloca, arhitect român din Biserica Albă carea construit mai multe biserici şi şcoli în Banat, începând dinanul 1853.

Lazar Stefanovici /1809−1884/, născut la Vârşeţ într−ofamilie de preoţi români. Din anul 1863 până la moarte aîndeplinit funcţia de protopop la Biserica Albă.

Nicolaus Sara, învăţător şi instructor român de jocuri şibalet, specialist de joc bostom. În luna februarie 1909 adeschis la Biserica Albă şcoală de jocuri, dansuri, cu dura−ta de 6 săptămâni.

La Biserica Albă a trăit scurt timp fostul patriarh românProcopiu Ivacicovici, originar din Deliblata. În anul 1880patriarhul Ivacicovici a venit la Biserica Albă, unde, în casafratelui său, Mata Ivacicovici, a trăit ca pensionar până lamoarte.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

96

S−a stins din viaţă în ziua de 11 mai 1881, după o boalăgrea şi lungă. Corpul lui a fost îmbalsamat, iar în 14 mai1881, corpul neînsufleţit a fost însoţit de o coloană solem−nă compusă din autorităţi, corporaţii şi de un număr marede credincioşi, până la gara ferată, de unde a fost transportatla Buziaş, iar de aici cu un vapor până la Sremski Karlovcişi înmormântat în Catedrală.

Consemnăm că protopopiatul din Biserica Albă între anii1925−1951 a funcţionat cu sediul la Răcăşdia /România/.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

97

MUZICANŢI ROMÂNI CARE AUCÂNTAT LA BISERICA ALBĂ

În Biserica Albă au luat naştere mai mulţi muzicanţiromâni, care au cântat cu orchestra în restaurantele dinoraş, dar şi în alte localităţi.

Constantin Călin /Zlatiţa, 6 iunie 1896 − Biserica Albă,19 martie 1944/, primaş ţigar român, şeful capelei de muz−ică ţigănească „Costa”. La vioară a învăţat să cânte de latatăl său, Todor Călin, iar muzica pe note a însuşit−o laOraviţa de la Ilie Minescu.

Din octombrie 1926 cu orchestra sa a cântat în maimulte restaurante din Biserica Albă. A cântat în mai multeinstrumente /ţambal, clarinet şi saxofon/, peste tot în Banat,dar mai ales la Becicherecul Mare /Zrenjanin/, Alibunar,Uzdin, Coştei, Panciova şi Straja.

Grupa de muzică ţigănească a lui Constantin Călin înmod deosebit s−a afirmat la Biserica Albă, fiind ascultată şide românii din acest oraş.

Mişca Mariaş /Oraviţa, 1862 – Munchen, 1920/, primaşpopular ţigan român, şeful capelei proprii de muzică. Dinanul 1899 până în 1910 a cântat la Biserica Albă în maimulte restaurante.

Mişa Monia a fost şeful orchestrei a capelei muzicale„Monia” din Oraviţa. În perioada din octombrie 1881 şi

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

98

până în luna mai 1896 a realizat mai multe concerte muzi−cale la Biserica Albă, fiind foarte apreciat şi de români.

Milan Luchici /Lescoviţa, 16 noiembrie 1901 − BisericaAlbă, 14 noiembrie 1965/, muzicant popular ţigan român,violinist angajat ca membru în orchestra lui Costa Călin din1926, care s−a produs în restaurante din Biserica Albă.

Dragoliub Luchici /Ciclova, 2 august 1908 – Salzburg,20 martie 1967/ muzicant popular de naţionalitate ţigan,cunoscut ca ţambalist, fiind membru în orchestra lui CostaCălin în anul 1926.

Şandor Luchici /Lescoviţa, 28 mai 1884/, muzican pop−ular de naţionalitate ţigănească, ca ţambalist a cântat laBiserica Albă în anul 1915.

Pavel Manjuli din Oraviţa, primaş popular ţigan, mem−bru al orchestrei lui Mişca Mariaşi. A cântat în Biserica Albădin anul 1899 până−n 1910.

Costa Manjuli din Oraviţa, născut în 4 iunie 1873, muz−icant popular ţigan, în restaurantele din Biserica Albă a cân−tat din anul 1912.

Sava Oprea, violinist popular ţigan. A avut orchestra saproprie în care cânta ca primaş îi restaurantele din BisericaAlbă, începând cu februarie 1888 li până în mai 1892.Capela de muzică „Oprea”, respectiv orchestra lui SavaOprea era cunoscută şi apreciată de toţi care o ascultau.

În continuare amintim şi alţi muzicanţi de muzică popu−lară, dar despre care nu dispunem informaţii ample, ci doar

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

99

unele date referitoare la perioada când au cântat la BisericaAlbă.

Costa Mihai /Zlatiţa, 1877 − Biserica Albă, 1922/, muzi−cant ţigan, instrumentalist.

Costa Todor /Zlatiţa, 1877 − Biserica Albă, 1920/, muzi−cant ţigan, a cântat în restaurantele din Biserica Albă muz−ică românească populară.

Nicola Luţu /Ciclova, 1889/, muzicant ţigan, violonist adevenit în 1917.

Vasilie Dan /Cusici, 1904/, ca muzicant participă înBiserica Albă din toamna anului 1940.

Mihai Flora /Orşova, 1983/, muzicant ţigan, cântă înBiserica Albă de la sfârşitul anului 1917.Stevan Flora/Orşova, 1881 − Biserica Albă, 1934/, muzicant ţigan, a cân−tat în restaurantele din Biserica Albă din primăvara anului1913.

Milorad Raduli / Biserica Albă, 1868/, muzicant român,participă la concerte începând din iunie 1925, fiind apreci−at în Biserica Albă ca muzicant talentat.

Miloş Raduli /Cuvin, 1870 − Biserica Albă, 1947/ cunos−cut muzicant român care s−a afirmat în Biserica Albă.

Luca Todor /născut în 1861, decedat la Biserica Albă în1921/, muzicant ţigan, care a cântat la Biserica Albă.

Jiva Todor /născut în 1861 – decedat la Biserica Albă în

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

100

1929/, tamburaş popular ţigan, care s−a ocupat de muzicăîn Biserica Albă.

Cu acest muzicant încheiem lista acelor care au amuzatcu muzica populaţia din Biserica Albă. Se înţelege că şiromânii au vizitat restaurantele în care au cântat muzicanţiipopulari de naţionalitate română, dar şi acolo unde au cân−tat ţiganii, cunoscuţi prin calităţile lor muzicale. MembriiCorului vocal român de asemenea au vizitat restaurantele,sau cum se numeau – capele, instruite şi conduse deprimaşi talentaţi.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

101

PICTORI ŞI ALŢI ARTIŞTIROMÂNI DIN BISERICA ALBĂ

Românii care s−au colonizat şi stabilit în Biserica Albă îna doua jumătate a secolului al XVIII−lea tot mai mult se afir−mă în diferite domenii. Mişcarea naţională s−a manifestatprin înfiinţarea şcolii româneşti /1858/, zidirea BisericiiOrtodoxe Române /1872/, întemeierea Corului vocal român/1879/ şi a altor asociaţii cu caracter românesc.

Din rândurile românilor din Biserica Albă sunt cunoscuţicâţiva artişti plastici, precum şi artişti din alte domenii decreaţie artistică. În continuare prezentăm pictorii care s−auafirmat prin realizările lor.

Axentie Marişescu / BisericaAlbă, 1827 – decedat pe la 1884/.Despre şcolarizarea pictorului A.Marişescu nu dispunem de datebiografice scrise. Probabil că s−aorientat spre atelierele Popo−viceştilor din Oraviţa, fiind acesteaîn apropiere de Biserica Albă. El îşiva organiza atelier propriu.

Între anii 1850−1884 a pictatmai multe icoane pentru bisericileromâneşti şi sârbeşti. În bisericiledin Radimna şi Moldova Veche s−au păstrat icoane vechi realizate

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

102

Axentie Marişescu – portret

de el. În anul 1870 a pictat iconostasul Bisericii OrtodoxeRomâne din Oreşaţ. Icoanele pictate de Axentie poartă sig−natura „A. M.”, iar pe icoane Sf. Nicolae a scris: „AxentieMarişescu, academic 1870.

Axentie Marişescu a realizat şi un număr de portrete aunor persoane mai bogate şi a membrilor familiei acestora.În calitate de portretist consemnăm unele portrete reuşite,ca de exemplu a familiei de moşieri din Biserica Albă – AţaNedelicovici cu soţia sa Maţa Nedelicovici, apoi a preotu−lui Kosta Vuici „Fata cu rochia verde” şi „Ţăranul român dinGrebenaţ”. Portretele cele menţionate fac parte din seriaportretelor reprezentative.

Nicolae Marişescu / Biserica Albă, 1852 – decedat pe la1933/, pictor, fiul pictorului Axentie Marişescu care a con−tinuat tradişia familiei. Meseria a învăţat−o în atelierul tatăluisău. Din cauza concurenţei mari pe piaţa artistică, nu areuşit să se afirme, astfel că trece în Serbia şi se stabileşte înPožarevac /1872−1877/. După cinci ani revine în Biserica

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

103

Axentie Marişescu – MaţaNedelicovici

Axentie Marişescu – Uşileîmpărăteşti

Albă, unde se ocupă de pictura icoanelor, având onumeroasă clientelă în părţile Banatului de sud.

Nicolae Marişescu a pictat icoane mobile pentru biseri−cile săteşti din împrejurime. Este autorul icoanei Sf. Nicolaedin Crvena Crkva. Pe această icoană este signatura lui. Înanul 1877 pictează un Epitaf pentru Biserica OrtodoxăRomână din Doloave.

Luând exemplu de la tatăl său, Nicolae a pictat şi unnumăr de portrete. Este cunoscut şi ca unul dintre întemei−etorii Societăţii româneşti de cântări, respectiv a Coruluivocal român din Biserica Albă /1879/.

Gheorghe Gimboşiu /1889−1912/, pictor din BisericaAlbă, face parte dintr−un grup de artişti aproape anonimi şiaparţine unei familii de români care s−au stabilit în acestepărţi pe la începutul secolului al XIX−lea. Singurul tabloupăstrat de acest pictor este „Poetul Andrei Mureşanu citeştepoesia care trezeşte sentimente la iobagul român”, o com−poziţie cu caracter romantic, care reprezintă un apel launirea românilor. Acest artist şi−a însuşit maestria penelui înatelierul lui Axentie Marişescu.

Despre viaţa şi opera lui Gheorghe Gimboşiu nu dis−punem de date necesare. S−a stins din viaţă la vârsta de 23ani.

Cuzman Cioloca, arhitect, cunoscut prin construireaBisericii Ortodoxe Române din Biserica Albă în răstimp denumai 15 luni /1871/1872/. Presupunem că a construit şialte edificii, atât în oraş, cât şi în împrejurimile BisericiiAlbe.

D. Turcu, pictor de icoane, lucrările lui se găsesc în bis−ericile ortodoxe române din Straja şi Biserica Albă.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

104

Alexandru Sidru, zugrav şi pictor. Meseria de zugrav şivopsitor a învăţat−o la Biserica Albă, unde dispunea de unatelier propriu. În dom4eniul picturii s−a afirmat mai puţin.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

105

ATELIERELE DE PICTURĂ DIN BISERICA ALBĂ

Biserica Albă a devenit cunoscută şi datorită activităţiiartistice a membrilor familiei Iacşici şi Marişescu.Fondatorul primului atelier de pictură din Biserica Albă afost Simeon Iacşici. În anul 1796 zugrăveşte iconostasulzidit al Bisericii Ortodoxe Române din Rţtişor. DeasupraUşilor Împărăteşti întâlnim inscripţia zugravului. Pe lângăiconostasul bisericii româneţti din Râtişor, Simeon a pictatşi unele părţi ale interiorului.

În atelierele de pictură din Biserica Albă îi găsim şi peGheorghe şi fiul său Iovan Putnic, ambii iconari prezenţi înmulte biserici bănăţene şi în cele din Clisura, la sfârşitul sec−olului al XIX−lea şi începutul veacului al XX−lea. În anul1900 Gheorghe Putnic pictează iconostasul BisericiiOrtodoxe Sârbe „Sf. Arhangheli Mihai şi Gavril” din Ulmu.

Valoarea creaţiei artistice o atestă lucrările rămase de lareprezentanţii români, realizate în atelierele de pictură dinBiserica Albă.

La sfârşitul secolului al XIX−lea unul din centrelevoivodinene al pictorilor de icoane s−a aflat la BisericaAlbă, fapt care demonstrează că acest orăşel a fost înperioada aceea în plină înflorire.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

106

AMINTIRI ALE PROFESORULUITRĂIAN DOBAN DESPRE

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Profesorul Trăian Doban din Vârşeţ a fost elev la Liceuldin Biserica Albă în perioada interbelică. El ne evocăamintiri despre românii din Biserica Albă, pe care le con−semnăm întocmai cum au fost prezentate de dânsul.

Micul orăşel din valea râului Nera merită să fie în intere−sul populaţiei de naţionalitate română, deşi în trecutul nuprea îndepărtat Biserica Albă a fost localitate pitorească anaturii şi un mic centru social, politic şi cultural pentruromânii din aceste părţi. În orăşel a trăit un număr de int−electuali, comercianţi, meseriaşi, viticultori etc. Aceastăsituaţie favorabilă s−a menţinut până la formarea Iugoslavieimonarhiste, când un număr mare de români au părăsitBiserica Albă în căutarea unor locuri mai convenabile,deoarece acest oraş şi−a pierdut faima câştigată.

Considerăm că este necesar să amintim câteva societăţişi instituţii importante care s−au menţinut în nou formatulstat din Balcani. În Biserica Albă au existat două şcolisecundare: Şcoala Civică cu patru ani, frecventată de eleviicare nu au intenţionat să urmeze alte şcoli secundare, fiindlimba germană obligatorie. Între cele două războaie mondi−ale a funcţionat Liceul Real cu durate de şase ani, ca apoiîn anul 1935 să devină liceu complet cu opt clase. Ambeleşcoli dispuneau de cabinete dotate cu aparate şi utilajemoştenite din vremea Austro−Ungariei. A existat cabinet de

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

107

fizică şi chimie, de biologie şisala de muzică, de arte plas−tice, precum şi sala de gim−nastică.

În Şcoala Civică majori−tatea elevilor erau nemţi, iar laLiceul Real au fost elevi dindiferite etnii: sârbi, unguri,români, cehi şi ruşi. La ŞcoalaCivică era elevă ParaschevaMorariu din Grebenaţ, iar laliceu: fraţii Despi, Bogdan şiCornel, Traian Doban, AlzaBaniai şi Aurora Turturea.Ambele şcoli erau bine

întreţinute, cu săli şi cabinete spaţioase.Românii au avut o biserică frumoasă, fiind chiar în cen−

trul oraşului. Sub scutul bisericii a funcţionat celebrul cormixt, iubit şi apreciat de toţi românii din jur. Preşedintelecorului a fost Câmpureanu, un om merituos şi iubitor decultură. Vocile erau cultivate, sonore, printre care se găseaAnica Eremici, prim sopran, în tinereţe fiind cântăreaţă deoperă, iar la bas era Câmpureanu cu o voce profundă şisonoră.

Dintre oamenii de vază care au lăsat urmă amintim peBălănescu, viticultor cunoscut, care a posedat cca 100jugăre de viţă−de−vie nobilă. După moartea lui Bălănescuaverea lui a fost predată în posesia Bisericii OrtodoxeRomâne. Tot un mare bogat era Boboroni, comerciant, careavea magazin cu material de construcţii şi lemn pentru foc.A avut o soartă tragică. A fost ucis mişeleşte, fără a fidescoperit ucigaşul.

Cei mai cunoscuţi comercianţi şi meseriaşi erau: fraţii

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

108

Invitaţie la o serată ordinară dinanul 1880

Mogoş, unul brutar şi specialist în diferite feluri de făinoasefine, al doilea era cofetar cunoscut în prepararea celor maialese şi scumpe prăjituri, cunoscute chiar şi la Belgrad. Totun brutar de preparate făinoase era românul Cucu. Acelaşinume de Cucu îl avea şi un ospătar. Ilia Morariu a fostmăcelar şi comerciant vestit cu două prăvălii de desfacere.

Românii din Biserica Albă au sprijinit sărbătorirea cunos−cutului carnaval, unic în aceste părţi, vizitat de oameni dinmulte oraşe, chiar şi din străinătate. La defilarea carelor ale−gorice şi a celor mascaţi prin oraş a participat mai cu seamăfanfara din Grebenaţ şi cea din Oreşaţ.

Se cuvine să amintim şi pe puţinii intelectuali româniîntre cele două războaie mondiale. Mai mulţi ani a fostpreot al Bisericii Ortodoxe Române Drăgulescu, apoiamintim pe învăţătorul pensionar Lazăr, care era şi cantor labiserică. Învăţătorul Gheorghe Licăreţ, originar din Straja, aţinut cursuri în limba germană la şcoala primară germană.Dânsul a fost şi director la şcoala de ucenici. Învăţătorul

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

109

Afiş despre concertul lui Anicaeremici şi Constantin Lăpădat în 3

septembrie 1925

Program de la o serată culturală

Licăreţ a fost om de cultură, era bun cântăreţ, recitator şiactor amator la trupa teatrală din loc.

Am amintit doar pe câţiva dintre intelectualii români,despre care am avut cunoştinţe. În concluzie se poate afir−ma că românii din Biserica Albă au obţinut realizări consid−erabile, care nu pot fi date uitării.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

110

REZIME

RUMUNI IZ BELE CRKVE

Bela Crkva je osnovana posle oslobađanja Banata odturske vlasti 1717. godine. Prvi upravitelj Banata, KlaudieFlorimund Mercy naredio je naseljavanje nemačkihkolonista, koji su se u periodu od 1725 – 1727 osnovalinaselje pod imenom Bela Crkva (Weiskirchen). Prvikolonisti su bili iz više nemačkih i austrijskih pokrajina. Udrugoj polovini XVIII veka naseljavaju ovo mesto Srbi iRumuni. Zahvaljujući razvoju trgovine u Belu Crkvu se nas−tanjuju i nekoliko porodica Cincara iz Makedonije iAlbanije. Veći broj Rumuna naseljavaju ovo mesto posleaustro−turskog rata 1788−1791. godine. Deo Rumuna dolaziu ove krajeve iz bivše vojne granice na reci Morišu, kao i izErdelja i planinskih krajeva Banata.

Na popisnim listama sa kraja XVIII veka beleži se broj od162 stanovnika Rumuna u Beloj Crkvi. Broj rumunske pop−ulacije je u stalnom porastu, tako da polovinom XIX vekanjihov broj iznosi oko 600 lica, koja sačinjavaju 158rumunskih porodica. U tom vremenu većina se bavepoljoprivredom, a manji broj trgovinom i zanatima.

Proces nacionalnog buđenja belocrkvanskih Rumunanastaje posle revolucije iz 1848−1849. godine, a nosioci togprocesa su imućniji rumunski trgovci. Oni zahtevaju da seu crkvi, koja je zajednička sa Srbima, budući da su iRumuni pravoslavne vere, vrši služba i na rumunskom

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

111

jeziku. Inače, crkvu su podigli Srbi, a Rumuni su učestvovalisa određenim prilozima. Nastao je crkveni spor okobogosluženja i na rumunskom jeziku. Rumuni su podneliviše žalbi, pa im je omogućeno da svake druge nedeljeodržavaju službu na rumunskom jeziku. Zbog toga nekiSrbi nisu bili zadovoljni, te se dogodilo da su izbacilicrkvene knjige i bogosluženje na rumunskom jeziku, arumunskom svešteniku je bilo zabranjeno da uđe u crkvu.Ovaj crkveni spor je trajao oko 50 godina, te su Rumuni1872. godine podigli sopstvenu crkvu, vrlo lepu, u glavnojulici. Za zidanje crkve dali su priloge članovi rumunskeparohije, bogati trgovci, među kojima se isticao VasileRadulović, jedan od značajnih rukovodilaca rumunskogživlja.

Godine 1864 došlo je do odvajanja rumunskepravoslavne crkve ispod jurisdikcije Karlovačke mitropolije,kojoj je pripadala rumunska crkva. Nakon nekoliko godina,odnosno 1869, došlo je i u Beloj Crkvi do podele crkvenihdobara između Srba i Rumuna.

Prema odluci zajedničke komisije – crkva, škola i stancrkvenjaka ostali su kao svojina srpske crkvene opštine,koja je bila obavezna da plati odštetu rumunskoj strani.

U radu prikazan je razvoj školstva i obrazovanja narumunskom jeziku. Postojale su škole koje su pohađaliučenici rumunske narodnosti, u kojima se nastava odvijalai na rumunskom jeziku. Pominje se još 1858−1860Rumunska mešovita škola sa trajanjem od jedne godine.Prikazana je mreža opštinskih škola između 1861−1871 narumunskom jeziku, kao i broj rumunskih učitelja i učenika.Izvestan broj učenika rumunske narodnosti pohađao jeGimnaziju u Beloj Crkvi, osnovana 1875. godine.

U ovoj kratkoj monografiji data su i imena rumunskihučenika koji su završili belocrkvansku gimnaziju.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

112

Jedno od poglavlja odnosi se na društveno−političke ikulturne prilike od prve polovine XIX veka do prve polovineXX veka, o događajima vezani za rumunski živalj u BelojCrkvi. Pomenuti su svi važniji momenti iz života Rumuna.

U radu se vrlo opširno govori o osnivanju i delatnostiRumunskog vokalnoh hora, a na osnovu bogatih podatakaiz Istorijskig arhiva u Beloj Crkvi. Prikazani su mnogobrojninastupi hora u mnogim mestima u zemlji kao i u susednojRumuniji. Hor je osnovan 1879. godine, a razvio je vrlobogatu aktivnost, sa kratkim prekidima. Prikazana su ost−varenja ovog kvalitetnog hora, njegov prestiž i okupljanjerumunske populacije oko pevačkog društva. U ovommešovitom horu uključeni su i najpoznatiji rumunskiintelektualci, među njima advokati, sudije, bogati trgovci idrugi znameniti ljudi. Hor je održavao saradnju ne samo sakulturnim društvima u mestu (srpsko, nemačko), već i samnogim društvima i udruženjima iz bliže i dalje okoline.

U jednom poglavlju prikazane su ličnosti koje su se afir−misale u društvenom životu belocrkvanskih Rumuna.Značajno mesto zauzima advokat dr Aurel Novak, koji jebio i poslanik u u Peštanskom parlamentu i prvi predsednikRumunske stranke u jugoslvenskom Banatu. Stranka jeosnovana 10 februara 1923. godine u Alibunaru. Rad sadržii kratke podatke o ličnostima iz drugih oblasti, koje imajuodređene zasluge, kao rumunski advokati, kulturni iprosvetni radnici, dirigenti hora, muzičari itd.

Poslednje poglavlje obrađuje rumunske slikare i drugeumetnike koji su živeli i delovali u Beloj Crkvi, kao i oumetničkom ateljeu koji je postojao u ovom gradu.

Na kraju želimo da napomenemo da rad sadrži i većibroj priloga, kao i fotografija, autentične, koje ilustrujuvažne momente iz života i delatnosti Rumuna iz BeleCrkve.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

113

CUPRINS

Cuvânt înainte ............................................. 5

Întemeierea localităţii Biserica Albă ............ 7

Evenimentele revoluţiei de la 1848/49 ....... 15

Date demografice despre românii

din Biserica Albă ................ 19

Biserica Ortodoxă Română ........................ 23

Învăţământul în limba română .................. 34

Unele evenimente social−politice şi

culturale referitoare la romîni ....... 46

Din viaşa culturală a românilor ................ 54

Corul Vocal Român din Biserica Albă ...... 61

Oameni de seamă .................................... 84

Alţi români care s−au afirmat în viaţa

social−economică şi culturală ...... 90

Muzicanţii români ................................... 98

Pictori şi alţi artişti români

din Biserica Albă ......................... 102

Atelierele de pictură ................................ 106

Amintiri ale profesorului Trăian Doban .. 107

Rumuni iz Bele Crkve ............................. 111

Bibliografie ............................................. 115

Note despre autor ................................... 118

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

114

BIBLIOGRAFIE

Ion Balan, Corul vocal român din Biserica Albă – schiţămonografică – Contribuţii la istoria culturală a românilor,vol. II, Panciova, ed. „Libertatea”, 1976;

Costa Roşu, Un secol de activitate corală la românii dinVoivodina, Contribuţii la istoria culturală a românilor, vol.II, Panciova, ed. „Libertatea”, 1976;

Mircea Măran, Localităţi româneşti – trecut istoric şi cul−tural, ed. „Libertatea”, Panciova şi ed. „Augusta”,Timişoara, 2003;

Svetolik Subotić, Bela Crkva u događajima 1848/49,zbornik Matice Srpske za društvene nauke, br. 27/1960;

Vladimir Branković, Ničiji grad – Bela Crkva 1717−2002,Bela Crkva, 2003;

Dr Pavle Tomić, Opština Bela Crkva, Matica Srpska,Novi Sad, Bela Crkva, 1988;

Spomenica stogodišnjice belocrkvanske gimnazije 1875−1975;

Dr. Adrian Negru, Poetica picturală în iconografiabănăţeană, Lumina, ed. Bibliografică „Cercetări”, 2003;

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

115

Ognjen Radosavljević, Rumunski likovni umetnici uBeloj Crkvi, Belocrkvanske novine, 1999;

Živan Ištvanić, Muzički leksikon Bele Crkve 1799−1941,Bela Crkva 1997;

Ðoka Popović, Bela Crkva nekad i sad sa osobitimobzirom na njeno srpsko stanovništvo, izdanje piščevo,Pančevo, 1905;

Ozren Radosavljević, Pomenik belocrkvanskih fotografa,Bela Crkva, 1989;

Bela Crkva rumena mašinka, priredili Vesna Zlatičanin iMilan Orlić, Pančevo, 2002;

Živan Ištvanić, Istorija belocrkvanskog sporta 1718−1918, Bela Crkva, 2003;

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

116

LUCRĂRI PUBLICATE DE ACELAŞI AUTOR

Bazele orânduirii sociale şi de stat a R. P. F. I., Vârşeţ,1959;

Românii din Banatul iugoslav în perioada între cele douărăzboaie mondiale (în limba sârbă), Novi Sad, 1976;

Relaţiile iugoslavo−române 1918−1941 (în limba sârbă),Vârşeţ, 1984;

Românii din Banatul sârbesc în secolele XVIII−XX – pagi−ni de istorie şi cultură, Bucureşti, 1993;

Formarea, dezvoltarea şi activitatea Partidului Român(1923−1929) din regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor,Timişoara, 1993;

Românii din Banatul iugoslav 1918−1941, Timişoara,1996;

Românii din Banatul sârbesc (1941−1996), vol. II, ed.„Libertatea”, 1998

Parohia şi biserica din Toracu−Mic, Novi Sad, 2001;Hora Luceferilor – contribuţii la monografia Societăţii

Culturale „Petru Albu−Luceafărul” din Vârşeţ – coautor,1998;

Monografia Alibunarului – contribuţii, coautor, Alibunar,1998;

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

117

NOTE DESPRE AUTOR

GLIGOR POPI, născut în 17 sep−tembrie 1919 la Toracu−Mic. Aabsolvit Şcoala Normală la Vârşeţ, lasecţia cu limba de predare română(1940). Studiază fără frecvenţă istoriala Facultatea de Filozofie−Istorie dinBelgrad şi în octombrie 1957 obţinelicenţa. Continuă studiile postuniver−sitare fără frecvenţă la Belgrad şi înacelaşi an susţine teza de magisteriu,

obţinând titlul de magistru în filozofie. Teza de doctorat înştiinţele umaniste o susţine la Facultatea de Filozofie dinZagreb în 1981 cu tema: „Relaţiile iugoslavo−române1918.1941”. După 40 de ani în domeniul învăţământului sepensionează în 1981.

Mai întâi a funcţionat ca învăţător la Toracu−Mare şiToracu−Mic în perioada 1942−1945, iar apoi este numit pro−fesor, mai întâi la Liceul din Vârşeţ, apoi la Şcoala Normalădin acelaşi oraş, precum şi la Academia Pedagogică.

Primele articole le publică în săptămânalul „Nădejdea”din Vârşeţ, apoi la revista de literatură, artă şi cultură„Lumina” (fiind un timp şi membru al redacţiei), la„Contribuţii la istoria culturală a românilor din Voivodina”(membru în redacţie 1973−1979), la publicaţia „Misao”(„Gândirea”) din Novi Sad (15 ani este membru în redacţieşi responsabil pentru contribuţiile în limba română), lareviste de specialitate „Nastava povijesti” din Zagreb,„Balkanika” din Belgrad şi altele.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

118

Participă cu comunicări ştiinţifice la sesiuni şi sim−pozioane din ţară şi străinătate (Sarajevo, Panciova, Vârşeţ,Ankara, Manheim, Freiburg, Bucureşti, Craiova, Cluj, Arad,Timişoara şi alte oraşe.

Publică mai multe lucrări.

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

119

CIP − Katalogizacija u publikacijiNarodna Biblioteka Srbije, Beograd

271.222 (498) (497.113) − 774

POPI, GligorRomânii din Biserica Albă / Gligor Popi. − VârşeţComunitatea Românilor din Serbia, 2006(Vârşeţ: Kolor−print). − 120 str. : ilustr.; 21 cm

Tiraž 500. − Bibliografija: str 115−116

ISBN 86−84777−02−6

a) Rumunii u Beloj Crkvi(Vršac)

b) COBISS.SR−ID 130824460

Pe copertă:

* Vila "Turn" − donata de Popescu, preşedinteleTribunalului districtual din Biserica Albă, corul vocal românîn faţă

* Vila "Turn" − donaţie a judecătorului Traian Popescu, în1934 este instalată placa.