UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

REZUMAT

TEZĂ DE DOCTORAT

EFECTELE PSIHOLOGICE ALE MIGRAŢIEI ECONOMICE A PĂRINŢILOR ASUPRA PREADOLESCENŢILOR

Conducător ştiinţific:

Prof. univ. dr. IOLANDA MITROFAN

DOCTORAND RALUCA TOMŞA

Bucureşti

2010

1

Introducere

Fenomen caracteristic lumii globalizate în care trăim, migrația a existat dintotdeauna şi

răspunde in continuare nevoilor economice si presiunilor demografice, dar şi anumitor

necesităţi psihologice. Cercetătorii din științele sociale s-au concentrat în general, pe

problematicile migrației definitive, în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a interesului

pentru familiile lucrătorilor temporari. Astfel, în pofida reversibilității migrației economice

temporare, se pare că, în anumite contexte (plecarea mamei, absența unei rețele de suport),

consecințele asupra membrilor familiei, în special pentru evoluția copiilor rămași acasă, pot fi

extrem de nefaste.

Demersul nostru științiific a pornit de la o observație empirică asupra societății în care

trăim, respectiv, exodul unei segment semnificativ de populație care a ales opțiunea de a

munci în străinătate. Informațiile actuale privind evidența demografica a acestui fenomen nu

sunt complete. În fapt, am dorit să investigăm științific câteva posibile consecințe ale separării

preadolescenților de părinți datorită migrației economice a celor din urmă. Plecarea părintelui/

părinților reflectă, în cele mai multe cazuri, o adevărată strategie de coping centrată pe

rezolvarea problemei celei mai importante: sărăcia, lipsa de venituri și perspective. În mod

evident, această strategie de coping, eficientă pe termen mediu poate deveni costisitoare pe

termen lung la nivel de bunăstare emoțională.

Obiectivele și scopul cercetării

Obiectivul general al cercetării l-a constituit investigarea efectelor psihologice ale

migraţiei economice a părinţilor asupra preadolescenţilor rămaşi acasă. Acestui obiectiv

general i se subordonează trei obiective particulare:

primul obiectiv particular îl constituie investigarea dimensiunilor anxietăţii, furiei,

depresiei şi strategiilor de coping, comparativ la copiii cu părinţi plecaţi şi la

copiii cu părinţi rămaşi acasă.

al doilea obiectiv particular al acestei lucrări l-a constituit identificarea eventualelor

diferenţe de gen în legătură cu dimensiunile mai sus menţionate, respectiv

anxietatea ca stare şi anxietatea ca trăsătură, a nivelului de depresie, a tipurilor

specifice de furie, precum şi a diferitelor strategii de coping, analizate comparativ, la

fete şi băieţi.

al treilea obiectiv al cercetării de faţă este unul metodologic, rezultat din utilizarea în

premieră (în România) a unor instrumente de cercetare. Astfel, am considerat necesar

2

să analizăm o serie de interacţiuni dintre dimensiunile anxietăţii, cele ale furiei,

nivelul depresiei şi strategiile de coping, dată fiind asocierea bine documentată între

strategiile de coping evitant şi incidenţa simptomelor depresive (Ebata şi Moos, 1991;

Sandler et al., 1994; Seiffge-Krenke, 1998; Gomez, 1998; Herman-Stahl et al. 1995).

Am ales dimensiunile anxietate, depresie și furie pentru a acoperi câteva dintre cele

mai răspândite simptomatologii care apar în urma cronicizării factorilor de stres, respectiv în

cazul lucrării noastre, separarea de cel puțin un părinte datorită migrației economice a

acestuia. Am decis să investigăm și posibilele strategii de coping deoarece în mod evident,

mulți dintre copii se confruntă cu diferiți stresori (fie evenimente de viață semnificative sau

tracasări zilnice) și dezvoltă modalități de adaptare. Ne-am propus să studiem și interacțiunile

dintre aceste dimensiuni și strategiile de coping având în vedere că în literatura de specialitate

există puncte de vedere divergente legate de strategia de coping cea mai eficientă și ce

consecințe determină aceasta. Continuând o idee prezentă deja în studii de specialitate, am

dorit să investigăm și posibile diferențe de gen atât în tulburările de internalizare și

externalizare, precum și în utilizarea strategiilor de coping.

Ipotezele cercetării

În investigarea dimensiunilor anxietăţii, furiei, depresiei şi strategiilor de coping,

comparativ la copiii cu părinţi plecaţi şi la copiii cu părinţi rămaşi acasă, am presupus

următoarele:

(1) copiii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor prezenta niveluri mai ridicate

ale anxietăţii (stare şi trăsătură), comparativ cu copiii proveniţi din familii cu ambii

părinţi rămaşi acasă;

(2) copiii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor prezenta niveluri mai ridicate

ale furiei orientate spre interior, comparativ cu copiii proveniţi din familii cu ambii

părinţi rămaşi acasă;

(3) copiii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor prezenta niveluri mai ridicate

ale exprimării furiei, comparativ cu copiii proveniţi din familii cu ambii părinţi rămaşi

acasă;

(4) copiii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor prezenta niveluri mai ridicate

de depresie, comparativ cu copiii proveniţi din familii cu ambii părinţi acasă;

3

(5) copiii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor prezenta niveluri mai scăzute

de utilizare a strategiilor de reîncadrare pozitivă, comparativ cu copiii proveniţi din

familii cu ambii părinţi acasă;

(6) copiii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor prezenta niveluri mai crescute

de utilizare a strategiilor de evitare, comparativ cu copiii proveniţi din familii cu ambii

părinţi acasă;

(7) în rândul copiilor care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate, preadolescenţii din

mediul rural vor fi mai sever afectaţi de plecarea părinţilor decât cei din mediul urban,

fapt exprimat prin înregistrarea unor scoruri semnificativ mai mari atât la anxietatea-

stare, cât şi la anxietatea-trăsătură;

(8) în rândul copiilor care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate, preadolescenţii din

mediul rural vor fi mai sever afectaţi de plecarea părinţilor decât cei din mediul urban,

fapt exprimat prin înregistrarea unor scoruri semnificativ mai mari la scala de

depresie.

În legătură cu al doilea obiectiv al cercetării, identificarea posibilelor diferenţe de gen

în legătură cu dimensiunile anxietăţii (stare şi trăsătură), ale depresiei, furiei şi diferitelor

strategii de coping, am presupus că:

(9) fetele vor prezenta niveluri mai ridicate ale anxietăţii (stare şi trăsătură) decât băieţii;

(10)băieţii vor prezenta niveluri mai ridicate de exprimare a furiei comparativ cu fetele;

(11) fetele vor prezenta niveluri mai ridicate de depresie decât băieţii;

(12) fetele vor prezenta niveluri mai ridicate de folosire a strategiilor de coping de evitare;

(13) fetele vor folosi mai des mecanismele de coping de căutare a sprijinului;

(14) băieţii vor folosi mai frecvent decât fetele strategii de distragere.

Lucrarea este structurată în două mari părţi: a) prima parte reprezintă fundamentele

teoretice ale problematicii abordate în teza de doctorat - migraţia economică şi eventualele

consecinţe psihologice asupra adolescenţilor; b) partea a doua conţine cercetările concrete

întreprinse pe un lot de 458 de preadolescenţi, elevi la mai multe şcoli de pe raza judeţului

Vrancea.

4

În partea I am prezentat principalele orientări din literatura de specialitate cu privire

la efectele fenomenului nou şi complex care a apărut în România, anume separarea părinţilor

de copii prin migraţie economică temporară. Deşi efectele migraţiei economice reprezintă o

temă multidimensională şi de interes major, majoritatea studiilor oferă doar explicaţii parţiale

pentru un astfel de fenomen complex cu care se confruntă în prezent (şi pentru care nu este

pregatită) societatea românească. Majoritatea studiilor de anvergură realizate în România în

legătură cu "copiii lăsaţi acasă" au fost concepute preponderent dintr-o perspectivă

sociologică. Considerăm că este necesar să studiem anxietatea, depresia, furia şi strategiile de

coping în cazul segmentului de vârstă al adolescenţei timpurii/preadolescenţei, deoarece este

o perioadă de importante transformări biologice şi psihologice care necesită din plin folosirea

acestor strategii. În plus, semnele de întrebare care planează asupra evaluării longitudinale a

efectelor separării de părinţi reclamă studii periodice care să contribuie la descoperirea unor

răspunsuri complete privind problemele care decurg din plecarea temporară a părinţilor şi

modalităţile compensatorii de gestionare a situaţiei pe care copiii le dezvoltă.

În primul capitol, Migraţia populaţiei şi implicaţiile sale, am analizat: factorii

sociali, economici şi psihologici care determină decizia părinţilor de a pleca la muncă în

străinătate, costurile şi beneficiile atât pentru ţara de provenienţă, cât şi pentru ţările de

destinaţie, extinderea fenomenului migraţiei în rândul populaţiei româneşti, după 1990,

profilul psihologic al emigrantului român, efectele psihologice ale migraţiei părinţilor asupra

copiilor şi a celorlalţi membri ai familiei, manifestările psihocomportamentale dezvoltate de

către unii preadolescenţi cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate.

Capitolul al doilea, intitulat Anxietatea, depresia şi furia la preadolescenţi, se

axează pe patru probleme esenţiale: a) caracteristicile de vîrstă şi dezvoltarea emoţională în

preadolescenţă; b) tulburările anxioase la preadolescenţi; c) tulburările depresive în copilărie

şi adolescenţă; d) furia ca stare emoţională negativă şi exprimarea ei la copii şi preadolescenţi.

Capitolul al treilea, Strategii de adaptare (coping) la preadolescenţi analizează:

conceptul de coping, care include modalităţile de adaptare ale persoanei la situaţiile stresante

din mediu, teoriile copingului, tipurile de coping, influenţa mediului asupra strategiilor de

coping, tulburările de internalizare, externalizare şi strategiile de coping la preadolescenţi,

interacţiunile dintre anxietate, furie, depresie şi coping la copii și preadolescenţi.

5

Partea a II-a a lucrării conține prezentarea rezultatelor cercetării asupra anxietăţii,

depresiei, furiei şi strategiilor de coping la preadolescenţi. Rezultatele acestei cercetări sunt

prezentate şi analizate pe parcursul a trei capitole (IV, V, VI).

Capitolul al patrulea, intitulat Metodologia cercetării, include, pe ansamblu,

obiectivele, ipotezele, varibilele, participanții şi instrumentele folosite. Obiectivele și

ipotezele au fost prezentate mai sus.

Capitolul al cincilea constă în prezentarea şi interpretarea rezultatelor cercetării, unde

expunem, analizăm şi interpretăm datele empirice cu privire la anxietatea, depresia, furia şi

strategiile de coping folosite de către preadolescenţii care se află în situaţia de a locui fară

unul sau ambii părinţi datorită plecării acestora la muncă în străinătate.

Variabilele cercetării

Variabilele independente ale cercetării au fost: contextul familial (cel puţin un

părinte plecat să lucreze în străinătate vs. copilul care locuieşte cu ambii părinţi), gen

(masculin/ feminin), mediu de provenienţă (urban/rural).

Variabilele dependente ale cercetării noastre le-au constituit scorurile obţinute la

scalele de anxietate (atât stare, cât şi trăsătură), furie, depresie, şi strategiile de coping.

Participanţi

Cercetarea s-a desfășurat pe un lot de 458 de subiecţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15

ani, copii proveniţi din zona Moldovei, judeţul Vrancea (oraşul Focşani şi împrejurimile

rurale ale acestuia). Şcolile care au participat la cercetare au fost şcolile nr.2, nr.3 şi nr.10 din

Focşani, şcoala nr.1 din Goleşti, şcoala nr.1 din Valea Sării şi Liceul teoretic “Duiliu

Zamfirescu” din Odobeşti. Această regiune este recunoscută pentru amploarea fenomenului

de migraţie economică.

Am aplicat un chestionar de date personale, prin intermediul căruia am identificat 166

de copii cu cel puţin un părinte plecat să lucreze în străinătate şi am selectat, din lotul iniţial,

grupul de control al copiilor care locuiesc cu ambii părinţi - 166 de subiecţi. Din datele culese

încă de la începutul bateriei de evaluare, am observat o proporţie mare de copii în situaţia de a

locui departe de unul sau ambii părinţi, fără ca aceştia să fi migrat din raţiuni economice. Am

considerat, aşadar, necesar să constituim un lot separat, intitulat “copii cu părinţii divorţaţi sau

care locuiesc fără cel puțin un părinte datorită altui factor decât absenţa prin migraţie

economică”. Această categorie include şi copii care locuiau cu bunicii sau copii care nu îşi

6

cunoşteau unul dintre părinţi (cel mai adesea, tatăl). Am luat decizia de a constitui acest al

treilea grup şi de a realiza a posteriori o analiză comparativă pe toate cele trei loturi.

Design-ul experimental şi statistic

MANOVA este un design statistic complex, similar analizei de varianţă (ANOVA), dar

care permite analiza simultană a mai multor variabile dependente. Se presupune că variabilele

dependente sunt corelate şi sunt înrudite conceptual, în sensul că pot fi dimensiuni diferite ale

aceluiaşi concept. Astfel, prin utilizarea unor măsurări vizând criterii multiple, poate fi

obţinută o imagine completă asupra fenomenelor studiate. MANOVA are meritul de a

evidenţia diferenţe pe care nu le putem observa prin aplicarea separată a unor proceduri

ANOVA, în condiţii de menţinere în limite acceptabile a erorii de tip I (adică, fără a

multiplica probabilitatea de respingere nejustificată a ipotezei de nul, pe baza unui rezultat

întâmplător pozitiv).

A fost în prealabil testată normalitatea şi omogenitatea varianţelor, MANOVA fiind

robustă la violările condiţiilor de normalitate multivariată şi de omogenitate a matricilor de

varianţă şi covarianţă în cazul în care grupurile sunt de mărimi egale. În cazul efectelor

multivariate semnificative, au fost analizate efectele principale univariate. Pentru a proba

integral valoarea ipotezelor de cercetare (semnificaţie statistică şi practică), acolo unde au fost

comunicate rezultate semnificative, acestea au fost însoţite de raportarea mărimii efectului.

Instrumentele utilizate

Instrumentele utilizate în studiu au fost: un chestionar de date personale construit de noi,

Inventarul de expresie a Anxietăţii ca Stare şi Trăsătură pentru Copii (State-Trait Anxiety

Inventory for Children– STAIC, Spielberger, 1973), Scala de Exprimare a Furiei pentru Copii

(Anger Expression Scale for Children – AESC; Steel et al., 2009), Chestionarul scurt de

dispoziţie şi sentimente (Short Mood and Feelings Questionnaire – SMFQ, Angold, Costello,

Messer, 1995), şi Lista de Strategii de Coping pentru Copii (Children’s Coping Strategies

Checklist, Revision 1 – CCSC-R1; PPR, 1999).

Chestionarul iniţial. Am conceput un chestionar cu date de identificare. Pe lângă datele

cantitative legate de vârstă, situaţia locativă a copiilor, chestionarul a colectat informaţii

7

legate de statutul părinţilor (aflaţi în ţară sau plecaţi), conţinând şi o serie de itemi pentru

evaluarea percepută a calităţii şi cantităţii interacţiunilor cu părinţii.

Inventarul de expresie a Anxietăţii ca Stare şi Trăsătură pentru Copii – STAIC

(State-Trait Anxiety Inventory for Children; Spielberger, 1973). Acest instrument este

alcătuit din 40 de itemi grupaţi în două scale. Chestionarul este compus din scale separate, de

auto-evaluare, care măsoară două faţete distincte ale anxietăţii: anxietatea ca stare (S-Anxiety)

şi anxietatea ca trăsătură (T-Anxiety).

Scala de Exprimare a Furiei pentru Copii (Anger Expression Scale for Children –

AESC). Acest instrument este alcătuit din 26 de itemi, la care se poate răspunde alegând una

din cele patru variante: aproape niciodată, uneori, adesea şi aproape întotdeauna. Itemii scalei

au fost concepuţi astfel încât să reflecte Furia ca trăsătură, precum şi caracteristici ale

exprimării furiei şi controlului: Exprimarea Furiei / Furia în exterior, Furia în interior /

Ostilitatea, Controlul furiei / Reprimarea. Scala este destinată evaluării copiilor cu vârsta între

7 şi 17 ani.

Chestionarul scurt de dispoziţie şi sentimente (Short Mood and feelings

Questionnaire - SMFQ). Acest instrument este un chestionar succint de screening pentru

depresie. Chestionarul poate fi folosit pentru populaţia generală de copii şi adolescenţi,

necesitând un timp mai scurt de aplicare şi evaluare decât MFQ (Mood and Feelings

Questionnaire), instrumentul din care au fost extrași cei 13 itemi care alcătuiesc SMFQ și care

şi-au păstrat relevanţa în mai multe analize diferite. SMFQ este o scală unifactorială care

atinge constructul subiacent al depresiei generale, similar celor măsurate prin scorurile la

scalele CDI (Child Depression Inventory) şi DISC (Diagnostic Interview Schedule for

Children). Acest instrument poate fi utilizat la copii şi adolescenţi (6-17 ani).

Lista de Strategii de Coping pentru Copii (Children’s Coping Strategies Checklist

Revision 1 – CCSC-R1). Acest instrument este un inventar de autoraportare în care copiii

descriu eforturile lor de coping. Chestionarul este alcătuit din 54 de itemi, care inventariază

diferite strategii de coping ale copiilor, grupate în 4 tipuri: strategii de coping activ - ACS

(coping centrat pe problemă – PFC şi coping de reîncadrare pozitivă - PCR), strategii de

distragere - DS, strategii de evitare - AS şi strategii de coping prin căutarea sprijinului - SSS.

Dimensiunea coping centrat pe problemă este, la rândul său, împărţită în trei factori: luarea

deciziei, rezolvarea directă de probleme, căutarea înţelegerii. Dimensiunea coping de

reîncadrare pozitivă este alcătuită din subdimensiunile gândire pozitivă, gândire optimistă şi

8

control. Strategiile de distragere se concretizează în eliberare fizică a emoţiilor şi acţiuni de

distragere. Strategiile de evitare comportă subscalele acţiuni de evitare, reprimare, gândire de

tip magic (wishful thinking). Ultima dimensiune - strategii de căutare a sprijinului - se

articulează în sprijin pentru acțiuni şi sprijin emoţional.

Statistici descriptive privind grupurile cercetării

Dintre cei 204 copii care locuiesc cu ambii părinţi şi au răspuns chestionarului nostru,

60% locuiesc în mediul urban, în timp ce, din cei 166 de copii care au cel puţin un părinte

plecat, 75,9% locuiesc în mediul rural. Surprinzător, toţi cei 88 de copii (care au ajuns să

alcătuiască grupul 3 al cercetării noastre, exclus din analiza principală, însă inclus pentru o

comparaţie ulterioară) care au părinţii divorţaţi ori separaţi, nu îşi cunosc tatăl sau locuiesc cu

bunicii. Important pentru compararea grupului de copii care sunt afectaţi de migraţia

economică a părinţilor cu grupul copiilor care locuiesc cu ambii părinţi este faptul că ambele

sunt relativ apropiate ca pondere urban-rural.

Tabel nr.1 Ponderea urban – rural (%) Tabel nr.2 Repartiţia pe sexe a participanţilor (%)

Mediu Părinţi plecaţi

Părinţi acasă

Părinţi divorţaţi Sex

Părinţi plecaţi

Părinţi acasă

Părinţi Divorţaţi

Urban 75,9 60,0 0,0 Fem 48,8 45,4 58,6

Rural 24,1 40,0 100,0 Masc 51,2 54,6 41,4

Tabel nr.3 Repartiţia pe vârste a subiecţilor (%)

Sex Părinţi plecaţi Părinţi acasă Părinţi Divorţaţi

Fem 48,8 45,4 58,6

Masc 51,2 54,6 41,4

Majoritatea copiilor apelează la mamă atunci când au o problemă. Procentul destul de

redus de copii care apelează la tată poate fi legat de disponibilitatea mai redusă a taţilor de a

discuta probleme emoţionale sau de a se arăta mai apropiaţi de copii lor. Se prea poate ca, atât

în mediul urban, cât şi în mediul rural, repartiţia forţei de muncă să fie inegală, astfel încât

taţii să fie cei care au un loc de muncă/ lucrează mai mult, având, deci, mai puţin timp pentru

9

rezolvarea problemelor familiale, care cad astfel în sarcina mamei. Se pare că un număr redus

de copii din familiile divorţate caută sprijin la alte persoane decât părinții.

Procentul de copii care percep că nu se înţeleg prea bine cu mama lor este mai mare în

grupul de copii care provin din familii divorţate sau în care nu au nici o relaţie cu tatăl. De

altfel, 3,5% dintre acești copii nu au nici un fel de relaţie cu mama lor.

În grupul de copii care locuiesc cu ambii părinţi, peste 2% percep ca nu se înţeleg bine

cu tatăl lor, în timp ce dintre copiii care au cel puţin un părinte plecat aproape 20% declară că

nu se înţeleg bine cu tatăl sau nu au nici un fel de relaţie cu acesta. Cel mai îngrijorător

rezultat, însă, l-au înregistrat copiii proveniţi din familii divorţate sau care trăiesc fără cel

puţin un părinte din alte condiţii decât migraţia economică. În cazul acestora, 15,3 % au

declarat că nu se înţeleg bine cu tatăl lor, iar 25% au afirmat că nu au nici un fel de relaţie cu

acesta (cei mai mulţi declarând că nu l-au văzut niciodată).

Statistici descriptive referitoare la grupul copiilor care au cel puţin un părinte

plecat să lucreze în străinătate

În cele mai multe cazuri (59,9%) doar tatăl este plecat, în timp ce 22,9% dintre copii

se află în situaţia de a locui fără mamă deoarece aceasta a plecat să muncească în afara ţării,

iar 17,5% locuiesc fără ambii părinţi datorită faptului că aceştia muncesc în străinătate.

Destinaţiile preferate sunt Italia şi, la o distanţă apreciabilă, Spania, cu precizarea că

92% dintre mame şi doar 66,1% dintre taţi se află în Italia. În Spania sunt plecați 87% din tați

și 2,7 % din mame. Am introdus în categoria alte ţări celelalte destinaţii menţionate de copii:

Germania, Grecia, Irlanda, Belgia. Se pare că un număr mai mare de bărbaţi au ales aceste ţări

datorită ofertelor de muncă în construcţii.

Tabel nr. 4 Media intervalului de timp de când sunt plecaţi părinţii

De cât timp sunt plecaţi (medii)

Medie (ani) Ab.std.

Tata 5, 92 0,63

Mama 5,12 0,53

Media intervalului de când a plecat fiecare părinte este uşor mai mare în cazul taţilor.

Ne îngrijorează faptul că, în rândurile preadolescenţilor între 12 şi 15 ani, peste 57% declară

că au mama plecată de peste 4 ani, ceea ce nu mai denotă un fenomen sezonier sau o decizie

10

temporară. Similar, mai mult de 54% dintre copii locuiesc fără tată de peste 4 ani. Pericolele

care decurg din această situaţie ţin de răceala şi înstrăinarea ce pot interveni în relaţiile dintre

părintele care locuieşte în străinătate şi copilul/copiii rămaşi în România.

Tabel nr.5 Repartizarea pe intervale de timp

Sub un an 1-3 ani 4-6 ani 7-8 ani 9-12 ani 13-14

Mama 10,5 % 31,6 % 21.3 % 20,8 % 15,8 % -

Tata 15,9% 29,3 % 16,7 % 13,5% 22,2% 2,4 %

Tabel nr.6 Prin ce mijloc se menţine legătura cu părintele/ părinţii

Prin ce mijloc menţii legătura cu părinţii tăi (%)

Tata Mama

Convorbiri telefonice 65,6 Convorbiri telefonice 67,6

Internet 21,9 Internet 17,6

Pachete 5,8 Pachete 9,0

Alte mijloace 3,9 Alte mijloace 1,3

Scrisori 0,0 Scrisori 1,3

Cel mai des întâlnit mijloc de legătură cu părintele plecat este, de departe, cel al

convorbirilor telefonice, care presupun contactul direct prin voce şi care nu necesită

cunoştinţe tehnologice de operare a calculatorului. A doua opţiune pentru menţinerea

contactului, mai ieftină şi uneori chiar cu avantajul contactului vizual, este internetul, însă

într-o proporţie de trei ori mai mică decât telefonul, probabil pentru că necesită cunoştinţe de

folosire a calculatorului, precum şi acces la calculator şi internet.

În ceea ce priveşte frecvenţa comunicării, se pare că aceasta este ceva mai mare cu

mama decât cu tatăl. Astfel, copiii care vorbesc la telefon sau pe internet cu mama în fiecare

zi sunt într-un procent de 57,3 %, o dată pe săptămână 37,3% şi mai rar de o dată pe

săptămână 5,2%. Cât despre comunicarea cu tatăl, aceasta are loc în fiecare zi în cazul a

42,4% dintre copii, o dată pe săptămână în cazul a 44,9% dintre copii, iar 11,1% dintre copii

comunică mai rar de o dată pe săptămână cu tatăl lor.

În legătură cu frecvența întâlnirilor cu părintele plecat, cei mai mulţi copii se văd o

dată la şase luni (35,2 %) cu tatăl, procent urmat de cei care se văd o dată pe an (30,4%). În

11

ceea ce priveşte relaţia cu mama, cei mai mulţi copii declară că se întâlnesc cu ea o dată pe an

(45,2%), iar procentul următor este de 20,5% care o văd o dată la 6 luni.

Prezentarea rezultatelor cercetării

Astfel, au fost confirmate ipotezele, după cum urmează: ipoteza nr. 1) preadolescenţii

care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor prezenta niveluri mai ridicate ale anxietăţii

(stare şi trăsătură), comparativ cu preadolescenţii proveniţi din familii cu ambii părinţi rămaşi

acasă; ipoteza nr. 2) preadolescenţii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor

prezenta niveluri mai ridicate de furie orientată spre interior; ipoteza nr. 4) preadolescenţii cu

părinţi plecaţi vor prezenta niveluri mai ridicate de depresie decât cei care locuiesc cu ambii

părinţi; ipoteza nr. 5) preadolescenţii cu părinţii plecaţi vor folosi strategii de reîncadrare

pozitivă mai rar decât preadolescenţii care locuiesc cu ambii părinţi; ipotezele nr. 7 şi nr. 8 -

cele care vizau o interacţiune grup – mediu, în sensul că preadolescenţii din mediul rural vor

fi mai afectaţi de plecarea părinţilor decât cei din mediul urban, influenţă tradusă prin scoruri

semnificativ mai crescute la anxietate (stare şi trăsătură) şi depresie.

Nu au fost confirmate ipotezele următoare: ipoteza nr. 3) preadolescenţii cu părinţi

plecaţi vor prezenta scoruri mai ridicate de exprimare a furiei decât preadolescenţii care

locuiesc cu ambii părinţi şi ipoteza nr. 6) preadolescenţii cu părinţi plecaţi vor folosi mai des

strategii de evitare. Astfel, putem concluziona că nu există diferenţe semnificative între cele

două grupuri, în exprimarea furiei şi frecvenţa folosirii strategiilor de evitare.

Prezentarea şi interpretarea rezultatelor la Inventarul de expresie a Anxietăţii ca

Stare şi Trăsătură pentru Copii (STAIC-1 şi STAIC-2)

A fost aplicată o analiză multivariată de varianţă (MANOVA). Variabilele dependente

au fost scorurile obţinute la STAIC-1 şi STAIC-2. Variabilele independente (factori) au fost

Grup (Părinţi Plecaţi vs. Părinţi Acasă) , Sex (Fem vs. Masc) şi mediu de provenienţă (Urban

vs. Rural). Vârsta a fost covariată. Analiza multivariată a indicat un efect semnificativ pentru

Grup şi pentru Sex, dar nu şi pentru Mediul de provenienţă. În ceea ce priveşte interacţiunile,

analiza a indicat un efect semnificativ doar pentru interacţiunea Grup x Mediu.

12

Tabel nr.7 Efecte principale ale factorilor Grup şi Sex şi mărimea efectelor pentru STAIC-

1 şi STAIC-2

Factor Variabila dependentă F(1, 318) PEta pătrat parţial

Grup

STAIC_1 13,589 <0,001 0,041

STAIC_2 16,154 <0,001 0,048

Sex

STAIC_1 6,713 p=0,01 0,021

STAIC_2 17,373 <0,001 0,052

Grup x Mediu STAIC_1 7,361 0,007 0,023

STAIC_2 7,245 0,007 0,022

Examinarea mediilor obţinute de cele două grupuri la STAIC-1 şi STAIC-2 a indicat

scoruri remarcabil mai mari ale copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, atât

pentru STAIC-1, cât şi pentru STAIC-2. Pentru aceiaşi indicatori, fetele au obţinut scoruri

semnificativ mai mari. Cât despre interacţiunea Grup x Mediu de provenienţă, examinarea

mediilor obţinute la STAIC-1 şi STAIC-2 a indicat faptul că, în cazul copiilor din mediul

rural, cei cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate au obţinut scoruri semnificativ mai mari

atat la STAIC-1, cât şi STAIC-2, comparativ cu cei care locuiesc cu ambii pǎrinţi. Nu am

observat un efect similar în rândul copiilor proveniţi din mediul urban.

Rezultatele prezentate confirmă ipoteza nr. 1, potrivit căreia copiii cu părinţi

plecaţi vor prezenta anxietate mai mare (atât stare, cât şi trăsătură) comparativ cu

copiii care locuiesc cu ambii părinţi. Suntem, astfel, în acord cu Salazar Parrenas (2001),

Jones, Sharpe şi Segren (2004), Luca şi Gulei (2007), Liu, Li, şi Ge (2009). Considerăm că

imaginea conturată de aceste rezultate se datorează faptului că separarea de unul sau

ambii părinţi a reprezentat un factor stresor acut cronicizat, faţă de care, în funcţie de

resursele individuale de coping, de momentul din dezvoltarea copilului în care a survenit şi de

reţeaua de sprijin care a rămas să protejeze copilul, acesta a dezvoltat rezilienţă sau nu.

Urmărind al doilea obiectiv al cercetării noastre, surprinderea posibilelor diferenţe în

funcţie de gen, ipoteza nr. 9, cea prin care presupuneam că fetele vor prezenta niveluri

mai ridicate ale anxietăţii (stare şi trăsătură) decât băieţii, s-a confirmat. Aceste rezultate

sunt în acord cu literatura de specialitate (Duncan et al., 1985; Last., Hersen et al., 1991 apud

Wilmshurst, 2007). Dintre posibilele explicaţii pentru aceste diferenţe în funcţie de gen,

menţionăm că ele apar după 9-11 ani şi se datorează parţial intrării mai rapide la pubertate a 13

fetelor. Astfel, transformările hormonale ale vârstei, asociate cu iritabilitatea şi dezvoltarea

caracterelor secundare sexuale, justifică parţial incidenţa mai mare a simptomatologiei

anxioase la fete.

Aceste date confirmă ipoteza nr. 7, potrivit căreia există o interacţiune între grup şi

mediul de provenienţă, în sensul că preadolescenţii care au cel puţin un părinte plecat în

străinătate şi provin din mediul rural înregistrează scoruri semnificativ mai mari, atât la

Anxietatea-Stare, cât şi la Anxietatea-Trăsătură, decât preadolescenţii care au cel puţin un

părinte plecat şi locuiesc în mediul urban. Ca tendinţă, pentru copiii din mediul rural,

plecarea părinţilor pare să fie mai dificil de gestionat decât pentru copiii din mediul

urban.

Tabel nr.8 Medii şi abateri standard ale scorurilor semnificative obtinute la STAIC-1 şi

STAIC-2, in functie de Grup, Sex şi Mediu.

Grup Sex Mediu Medie Abatere standard N

STAIC_1 Părinţi Plecaţi Urban 29,1301 5,33464 123

Rural 31,5750 6,43662 40

Total 29,7301 5,70257 163

Părinţi Acasă Urban 28,4118 7,20334 102

Rural 26,6774 3,24302 62

Total 27,7561 6,06622 164

Fem Total 29,9355 6,00290 155

Masc Total 27,6628 5,73001 172

STAIC_2 Părinţi Plecaţi Urban 33,6260 7,21383 123

Rural 37,2000 7,03180 40

Total 34,5031 7,31258 163

Părinţi Acasă Urban 32,5686 6,68012 102

Rural 30,6935 7,48022 62

Total 31,8598 7,03007 164

Fem Total 35,2323 7,36596 155

Masc Total 31,3256 6,70592 172

Prezentarea şi interpretarea rezultatelor cu privire la Scala de exprimare a furiei

pentru copii (AESC)14

Analiza multivariată a indicat efecte semnificative pentru Grup și Sex. Nu au fost

obţinute efecte semnificative pentru Mediu sau pentru interacţiunea Grup x Sex, Grup x

Mediu, Sex x Mediu și nici pentru interacţiunea Grup x Sex x Mediu.

Tabel nr.9 Efecte principale ale factorilor Grup, Sex, Mediu şi ale interacţiunii Grup x Mediu şi

mărimea efectelor pentru AESC

Factor Variabila dependentă F(1,323) p Eta pătrat parţial

Grup AESC_TA 4,976 0,026 0,015

AESC_AI 8,091 0,005 0,024

Sex AESC_TA 9,012 0,003 0,027

La examinarea mediilor obţinute de cele două grupuri la subscalele AESC, ies în

evidenţă copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, care au obţinut scoruri semnificativ

mai mari atât în ce priveşte AESC-TA, cât şi AESC-AI. În plus, fetele au obţinut scoruri

semnificativ mai mari pe scala AESC-TA.

Tabel nr.10 Medii şi abateri standard ale scorurilor semnificative obţinute la AESC în funcţie

de Grup, Sex şi Mediu.

Grup Sex Mediu Media Ab. std. N

AESC_TA Părinţi Plecaţi Total 19,1446 5,54897 166

Părinţi Acasă Total 17,9819 5,15043 166

Fem Total 19,7898 5,49246 157

Masc Total 17,4629 5,03751 175

AESC_AI Părinţi Plecaţi Urban 8,0556 2,91563 126

Rural 9,7000 3,20416 40

Total 8,4518 3,06012 166

Părinţi Acasă Urban 7,9808 3,06556 104

Rural 7,5968 2,25039 62

Total 7,8373 2,78808 166

Fem Total 8,4331 2,95755 157

Masc Total 7,8857 2,90631 175

Rezultatele obţinute confirmă ipoteza noastră nr. 2, potrivit căreia copiii cu

părinţi plecaţi vor prezenta furie spre interior semnificativ mai înaltă decât copiii care

15

locuiesc cu ambii părinţi. Există o veche convingere conform căreia furia şi depresia sunt

strâns legate, furia excesivă, neexprimată sau „întoarsă spre sine” ducând la depresie (Picardi

et al., 2000; Verschuur et al., 2004 apud Goodwin, 2006), teorie sprijinită şi de corelaţia

pozitivă dintre scorurile la suprimarea furiei/ furie către interior şi simptomatologia depresivă

(Puskar, Ren, Bernardo, Haley, Stark, 2008). Analiza datelor ne-a indicat o diferenţă

semnificativă în funcţie de grup şi în scorurile obţinute la scala furie-trăsătură: copiii cu

părinţi plecaţi prezintă scoruri mai mari decât cei care locuiesc cu ambii părinţi.

Cât priveşte diferenţele de gen în subscalele care alcătuiesc instrumentul de măsurare a

exprimării furiei folosit în cercetarea noastră, ipoteza nr. 10 nu s-a confirmat: băieţii nu au

prezentat scoruri semnificativ mai înalte de exprimare a furiei în comparaţie cu fetele.

Acreditate de un număr de studii (Zeman şi Shipman, 1996; Underwood et al., 1999; Shipman

et al., 2003), diferenţele nesemnificative în exprimarea furiei contrazic alte lucrări de

specialitate, care atribuie băieţilor scoruri mai mari (Hubbard, 2001, apud Kerr, Schneider,

2007). În schimb, am remarcat o diferenţă semnificativă între fete şi băieţi în privinţa

furiei-trăsătură în analiza datelor la Scala de exprimarea furiei pentru copii (AESC),

fetele înregistrând scoruri mai înalte.

Prezentarea şi interpretarea rezultatelor cu privire la SMFQ

Rezultatele au indicat o diferenţă semnificativă între copiii cu părinţi plecaţi la

muncă în străinătate şi cei care locuiesc cu ambii părinţi, precum și între fete și băieți.

Remarcăm, și, o interacţiune semnificativă între Grup x Mediu.

Tabel nr.11 Efecte univariate semnificative ale factorilor Grup, Sex, Mediu şi ale

interacţiunii Grup x Mediu asupra scorurilor obţinute la SMFQ

FactorVariabila dependentă F(1,322) p Eta pătrat parţial

Grup SMFQ 13,56 0,000 0,040

Sex SMFQ 4,160 0,042 0,013

Grup * Mediu SMFQ 5,147 0,024 0,016

Tabel nr.12 Medii şi abateri standard ale scorurilor semnificative obtinute la SMFQ in

functie de Grup, Sex şi Mediu

16

Grup Sex Mediu Media Ab. std. N

Fem Total 8,6242 6,00685 157

Masc Total 6,9828 5,06658 174

Părinţi Plecaţi Urban 8,3200 5,61047 125

Rural 10,1000 6,07137 40

Total 8,7515 5,75772 165

Părinţi Acasă Urban 7,3846 5,47068 104

Rural 5,7581 4,69979 62

Total 6,7771 5,24130 166

Rezultatele sprijină ipoteza noastră nr. 3, potrivit căreia copiii care au cel puţin un

părinte plecat să muncească în străinătate prezintă scoruri de depresie mai ridicate

decât copiii care locuiesc cu ambii părinţi. Rezultatele noastre sunt în acord cu cele obţinute

de Jones, Sharpe şi Segren în America Centrală (2001), Salazar Parrenas în Filipine (2001),

Toth şi Toth (2007) şi Luca şi Gulei (2007) în România, Liu, Li şi Ge în China (2009). Scorul

mai ridicat la depresie în cazul copiilor care locuiesc fără cel puţin un părinte, indiferent de

regiunea geografică, se poate datora sentimentului de abandon şi dezvoltării unui ataşament

anxios sau dezorganizat, ca o confirmare a universalităţii relaţiei de ataşament.

În acelaşi timp, se confirmă ipoteza nr. 8, prin care postulam o interacţiune între grup

şi mediul de provenienţă, în sensul că preadolescenţii din mediul rural vor fi mai sever

afectaţi de plecarea părinţilor decât cei din mediul urban, fapt exprimat prin înregistrarea

unor scoruri semnificativ mai înalte la scala de depresie.

Ipoteza nr. 10, legată de scorurile semnificativ mai înalte la depresie în cazul

fetelor, a fost confirmată, iar rezultatele obţinute de noi sunt în acord cu Ohannessian et al.

(1999) şi Twenge şi Nolen-Hoeksema (2002), care au identificat momentul apariţiei

diferenţelor de gen la scorurile la depresie în jurul vârstei de 11-12 ani. Scorul mai mare la

depresie obţinut de fete poate fi explicat prin preferinţa acestora pentru strategiile de

adaptare evitante (Compas et al., 1988; Ebata şi Moos, 1991; Sandler et al., 1994; Herman-

Stahl et al., 1995; Seiffge-Krenke, 1998). O altă explicaţie este cea legată de maturizarea mai

timpurie a fetelor în raport cu băieţii, maturizare ce determină modificări hormonale asociate

cu stări de iritabilitate, anxietate şi tristeţe (Blyth, Simmons şi Zakin, 1985). Pentru anxietate

şi pentru depresie laolaltă, se pare că prescripţiile sociale de gen, care permit o expresivitate

17

emoţională maximă la femei, se asociază cu o frecvenţă crescută a tulburărilor afective,

depresive, anxiogene şi de natură psihiatrică (Petrovai, Bursuc et al., 2004).

Prezentarea şi interpretarea rezultatelor cu privire la CCSC

A fost aplicată o analiză multivariată de varianţă (MANOVA). Variabilele dependente

au fost scorurile obţinute la subscalele CCSC (PFC, PCR, DS, AS, SSS). Variabilele

independente (factori) au fost Grup (Părinţi Plecaţi vs. Părinţi Acasă), Sex (Fem vs. Masc) şi

Mediu (Rural vs. Urban). Vârsta a fost covariată.

Analiza multivariată a indicat un efect semnificativ pentru Grup pentru Sex. Nu

au fost obţinute alte efecte semnificative. Efectuarea analizelor univariate a indicat o

diferenţă semnificativă între copiii cu părinţi plecaţi şi copiii cu părinţi acasă, precum și

între fete şi băieţi pentru indicatorii de mai jos.

Tabel nr.13 Efecte principale ale factorilor Grup şi Sex, şi mărimea efectelor pentru CCSC-R1

FactorVariabila dependentă F(1,327) p Eta pătrat partial

Grup CCSC_PCR 5,330 0,022 0,016

CCSC_DS 7,460 0,007 0,023

Sex

CCSC_PFC 12,284 0,001 0,037

CCSC_AS 7,993 0,005 0,024

CCSC_SSS 9,575 0,002 0,029

Examinarea mediilor obţinute a indicat că preadolescenţii cu părinţi acasă folosesc

mai des strategii de adaptare de reîncadrare pozitivă, precum şi strategii de distragere,

decât copiii cu părinţi plecaţi. Sub aspectul diferenţelor de gen, fetele au obţinut scoruri

semnificativ mai mari decât băieţii la CCSC-PFC, CCSC-AS şi CCSC-SSS. Cu alte cuvinte,

fetele implementează mai des decât băieţii strategii centrate pe problemă, strategii de evitare,

precum şi strategii de căutare a sprijinului.

Tabel nr. 14 Medii şi abateri standard ale scorurilor semnificative obţinute la CCSC-R1 în

funcţie de Grup şi Sex

Subscală Grup Sex Mediu Media Ab. std. N

18

CCSC_PFC Fem Total 33,0255 6,01062 157

Masc Total 30,4571 7,45540 175

CCSC_PCR Părinţi plecaţi 30,2711 6,90577 166

Părinţi acasă 31,7470 6,73452 166

CCSC_DS Părinţi plecaţi 24,3373 6,21782 166

Părinţi acasă 26,0241 5,57587 166

CCSC_AS Fem 30,1592 4,96850 157

Masc 28,4571 6,16322 175

CCSC_SSS Fem 20,6815 5,41725 157

Masc 18,8286 5,56924 175

Ipoteza nr. 6 nu s-a confirmat: criteriul strategiilor de evitare nu a discriminat între

cele două grupuri primare ale studiului. În schimb, a fost confirmată ipoteza nr. 5, cea

potrivit căreia preadolescenţii cu cel puţin un părinte plecat vor înregistra scoruri mai

scăzute în frecvenţa folosirii strategiilor de reîncadrare pozitivă decât preadolescenţii

care locuiesc cu ambii părinţi. De asemenea, s-a mai înregistrat o diferenţă semnificativă

între cele două grupuri în frecvenţa raportată de utilizare a strategiilor de distragere. Astfel,

din analiza datelor recoltate, reiese că preadolescenţii care au cel puţin un părinte plecat

folosesc mai rar strategii de reîncadrare pozitivă şi strategii de distragere. Instrumentul

pe care l-am folosit pentru a evalua frecvenţa cu care copiii folosesc diverse strategii de

adaptare a fost construit considerând controlul, optimismul şi gândirea pozitivă ca alcătuind

strategiile de reîncadrare pozitivă, iar descărcarea fizică a tensiunii şi acţiunile de distragere

ca strategii de distragere.

Ipotezele asupra diferenţelor în funcţie de gen în înclinaţia pentru anumite strategii de

adaptare au fost parţial confirmate. Reamintim aici ipoteza nr. 12, potrivit căreia fetele

apelează mai des la strategii de evitare. Această ipoteză a fost confirmată. Analiza datelor a

permis şi confirmarea ipotezei nr.13, aceea că tot fetele folosesc mai des decât băieţii şi

strategii de căutare a sprijinului. Ipoteza nr.14, conform căreia băieţii folosesc mai des

strategii de distragere, nu a fost confirmată. Mediile par să indice o astfel de tendinţă, însă

nu de o manieră semnificativă din punct de vedere statistic.

Din prelucrarea datelor a mai reieşit o diferenţă în funcţie de gen, reflectând

preferinţa fetelor pentru strategiile de coping activ, cele care implică înţelegere şi

planificare, şi mai puţin pentru strategiile de rezolvare de probleme în mod direct. Din nou: 19

acest lucru nu se întîmplă pentru că nu se gândesc la posibile soluţii ci, probabil, deoarece nu

au fost încurajate şi socializate să întreprindă acţiuni, să aibă încredere în ele şi să pună în

aplicare soluţiile găsite cognitiv.

În ceea ce priveşte folosirea strategiilor de evitare de către fete, literatura de

specialitate sugerează că, în numeroase situaţii, aceste structuri de coping corelează cu

anxietatea şi depresia, în timp ce Anderson, (1991), Grant et al. (2000), Rosario et al. (2003)

consideră că, în anumite contexte de viaţă, strategiile de evitare pot fi mai utile decât

strategiile centrate pe problemă (de exemplu, atunci când problema/ factorul stresor nu ţine de

controlul copiilor: divorţul sau, în situaţia noastră, plecarea în străinătate a unuia dintre

părinţi).

Diferenţe în funcţie de grup (pǎrinţi plecaţi vs. acasă vs. divorţati) şi sex în ce

priveşte anxietatea, furia, depresia şi mecanismele de coping la preadolescenţi

După cum am mai precizat, pe parcursul cercetării noastre, prin aplicarea

chestionarului de date personale am identificat un grup de copii care nu îndeplineau criteriul

de a avea cel puţin un părinte plecat în străinătate însă, din alte motive (divorţ, statut socio-

economic defavorabil), locuiesc fără cel puţin unul dintre părinţi.

Pentru început, am decis să excludem grupul respectiv din analiza datelor, deoarece nu

constituiau obiectul cercetării noastre. Totuşi, am hotărât să îmbogăţim demersul

exploratoriu printr-o scurtă analiză comparativă a celor 3 grupuri, pentru a vedea în ce

măsură separarea de părinţi din alte motive decât migraţia economică este asociată cu

modificări ale scorurilor la depresie, anxietate, furie şi influenţează folosirea strategiilor

de coping. Cele trei grupuri alcătuite din câte 88 de preadolescenţi selectaţi aleator au fost

denumite, respectiv: grupul preadolescenţilor care locuiesc cu ambii părinţi, grupul

preadolescenţilor care au cel puţin un părinte plecat în străinătate, grupul preadolescenţilor

care locuiesc fără cel puţin un părinte din alte raţiuni decât migraţia economică (divorţ,

separare, abandon).

Analiză comparativă pentru rezultatele înregistrate la Inventarul de anxietate

stare – trăsătură pentru copii (STAIC)

20

A fost aplicată o analiză multivariată de varianţă (MANOVA). Variabilele dependente

au fost scorurile obţinute la STAIC-1 şi STAIC-2. Variabilele independente (factori) au fost

Grup (Părinţi Plecaţi vs. Părinţi Acasă vs. Părinţi Divorţaţi) şi Sex (Fem vs. Masc).

Tabel nr.15 Efecte principale ale factorilor Grup şi Sex, şi mărimea efectelor pentru STAIC

Factor Variabila dependentă F PEta pătrat partial

STAIC_2 F (2, 251) = 9,96 <0,001 0,07

STAIC_2 F (1, 251) = 11,99 0,001 0,05

Tabel nr.16 Scorurile medii obţinute în funcţie de Grup şi Sex şi abaterile standard obţinute

la STAIC

Grup Sex Media Ab. std. N

STAIC - 1 Părinți plecați Total 29,75 5,80 85

Părinți acasă Total 28,29 6,96 86

Părinți divorțați Total 30,83 7,16 86

Total

Fem 30,35 5,69 130

Masc 28,87 7,59 127

Total 29,62 6,72 257

STAIC_2

Părinţi Plecaţi Total 34,26 7,52 85

Părinţi Acasă Total 32,01 7,30 86

Părinţi Divorţaţi Total 37,28 7,11 86

Total

Fem 36,34 6,94 130

Masc 32,65 7,81 127

Total34,52 7,60 257

Analizele post hoc Scheffe au indicat că, în ce priveşte STAIC-2, copiii cu părinţi

divorţaţi/ separaţi au obţinut scoruri semnificativ mai mari, în raport atât cu copiii cu

părinţi acasă (p = 0,02), cât şi cu cei cu părinţi plecaţi (p < 0,001). Nu a fost identificată o

diferenţă semnificativă între copiii cu părinţi acasă şi cei cu părinţi plecaţi.

Grupul cu cele mai mari scoruri pe subscala anxietate-trăsătură este grupul alcătuit din

copiii care locuiesc fără cel puţin un părinte din alte raţiuni decât migraţia economică. Astfel,

21

copiii care provin din familii divorţate, care nu au o relaţie cu unul dintre părinţi (de

obicei tatăl) sau care sunt crescuţi de bunici ori sunt daţi de părinţi în grija statului au

obţinut scoruri semnificativ mai mari la anxietatea-trăsătură decât copiii care au cel puţin

un părinte plecat la lucru în străinătate sau decât copiii care locuiesc cu ambii părinţi. Este

adevărat, însă, şi faptul că aceşti copii provin exclusiv din mediul rural şi astfel, putem căuta

explicaţii parţiale şi în această direcţie.

Analiză comparativă a rezultatelor înregistrate la Scala de exprimare a furiei

pentru copii

A fost aplicată o analiză multivariată de varianţă (MANOVA). Variabilele dependente

au fost scorurile obţinute la subscalele AESC (TA, AE, AI, AC). Variabilele independente

(factori) au fost Grup (Părinţi Plecaţi vs. Părinţi Acasă vs. Părinţi Divorţaţi) şi Sex (Fem vs.

Masc).

Analiza multivariată a indicat absenţa unui efect semnificativ pentru Grup, Sex sau

interacţiunea Grup x Sex. Observăm, aşadar, că pe subscalele măsurate nu apar diferenţe

între cele 3 categorii pentru nivelul de exprimare a furiei, nivelul furiei-trăsătură, al

furiei către interior sau de control al furiei, faţă de copiii care locuiesc cu ambii părinţi sau

care se află în situaţia de a avea un părinte plecat să lucreze în străinătate.

Cât despre posibilitatea diferenţelor de gen, diferenţa semnificativă între fete şi băieţi

în ceea ce priveşte scorurile înregistrate la scala furia-trăsătură obţinută la analiza prezentată

la subcapitolul 1 nu se menţine, acest fapt datorându-se, probabil, înjumătăţirii lotului.

Analiză comparativă pentru rezultatele înregistrate la Chestionarul scurt de

sentimente şi dispoziţii

A fost aplicată o analiză de varianţă (ANOVA). Variabila dependentă a fost scorul

obţinut la SMFQ. Variabilele independente (factori) au fost Grup (Părinţi Plecaţi vs. Părinţi

Acasă vs. Părinţi Divorţaţi) şi Sex (Fem vs. Masc).

Rezultatele au indicat un efect semnificativ pentru Grup [F(2, 254) = 3,33, p = 0,04,

eta pătrat parţial = 0,03]. Nu au fost relevate efecte semnificative pentru Sex sau interacţiune

Grup x Sex.

22

Analizele post hoc Scheffe au indicat că, în ce priveşte SMFQ, copiii cu Părinţi

Divorţaţi au obţinut scoruri semnificativ mai mari în raport cu copiii cu Părinţi acasă (p =

0,02).

Tabel nr.17 Medii şi abateri standard ale scorurilor semnificative obţinute la SMFQ in

funcţie de Grup şi Sex pentru cele trei grupuri

Grup Sex Media Ab. std. N

Părinţi Plecaţi

Fem 9,34 5,72 44

Masc 7,45 5,08 42

Total 8,42 5,47 86

Părinţi Acasă

Fem 8,43 6,43 35

Masc 6,33 5,00 52

Total 7,17 5,68 87

Părinţi Divorţaţi

Fem 9,61 6,24 51

Masc 9,69 5,90 36

Total 9,64 6,07 87

Total

Fem 9,20 6,09 130

Masc 7,62 5,42 130

Total 8,41 5,81 260

Interpretăm aceste rezultate ca demonstrând vulnerabilitatea depresivă acută a

copiilor care provin din familii divorţate sau sunt separaţi de părinţi din alte motive

decât migraţia economică.

Analiză comparativă pentru rezultatele înregistrate la Lista strategiilor de coping

pentru copii

A fost aplicată o analiză multivariată de varianţă (MANOVA). Variabilele dependente

au fost scorurile obţinute la subscalele CCSC (PFC, PCR, DS, AS, SSS). Variabilele

independente (factori) au fost Grup (Părinţi Plecaţi vs. Părinţi Acasă vs. Părinţi Divorţaţi) şi

Sex (Fem vs. Masc).

23

Analiza multivariată a indicat absenţa unui efect semnificativ pentru Grup, Sex sau

interacţiunea Grup x Sex. Considerăm că rezultatele din analiza pe două grupuri (Părinți

plecați vs părinți acasă) nu s-au păstrat datorită înjumătățirii loturilor.

Corelaţii scale

Urmărind al treilea obiectiv al lucrării noastre - unul de natură metodologică, prin

care ne-am propus să analizăm o serie de interacţiuni dintre dimensiunile anxietăţii, cele ale

furiei, nivelul depresiei şi strategiile de coping, prezentăm, în continuare, câteva dintre datele

privind corelaţiile dintre multiplele subscale care alcătuiesc bateria de instrumente pe care am

aplicat-o.

Dintre corelaţiile suprinse menţionăm câteva: indiferent de grup, strategiile de

reîncadrare pozitivă corelează negativ cu depresia, iar strategiile de evitare corelează pozitiv

cu furia-trăsătură şi cu exprimarea furiei. În familiile în care copiii locuiesc cu părinţii,

numărul de copii corelează negativ cu strategiile de solicitare a ajutorului, iar strategiile de

evitare corelează pozitiv cu depresia.

Dintre corelaţiile realizate în funcţie de gen, amintim că pentru răspunsurile fetelor

există o corelaţie negativă între folosirea strategiilor de sprijin şi scorul la depresie, precum şi

între folosirea strategiilor de evitare şi anxietatea-trăsătură, furia-trăsătură şi furia spre

interior. În ce priveşte răspunsurile băieţilor, numărul de copii din familie corelează negativ

cu folosirea frecventă a mai multor tipuri de strategii, iar strategiile de sprijin corelează

pozitiv cu anxietatea-trăsătură, furia-trăsătură şi exprimarea furiei.

Nu în ultimul rând, există o serie de corelaţii întâlnite atât la fete cât și la băieți:

corelaţie pozitivă între numărul de copii din familie şi scorul pe scala de depresie; asocierea

dintre scorul la depresie şi scorul pentru anxietate (stare şi trăsătură), precum şi furie

(trăsătură, furie spre interior sau exprimarea furiei). Utilitatea strategiilor de reîncadrare

pozitivă ar putea motiva corelaţia negativă a acestora cu scorul la depresie.

Trei dintre cele patru instrumentele folosite în cercetarea noastră reprezintă o premieră

în România. Astfel, Scala de Exprimare a Furiei pentru Copii (Anger Expression Scale for

Children – AESC; Steel et al., 2009), Chestionarul scurt de dispoziţie şi sentimente (Short

Mood and Feelings Questionnaire – SMFQ, Angold A., Costello EJ, Messer SC, 1995), şi

Lista de Strategii de Coping pentru Copii (Children’s Coping Strategies Checklist,

24

Revision 1 – CCSC-R1; PPR, 1999) au fost utilizate pentru prima dată la noi în ţară în cadrul

acestei cercetări. Întrucât am folosit versiunea tradusă de noi a Inventarul de expresie a

Anxietăţii ca Stare şi Trăsătură pentru Copii (State-Trait Anxiety Inventory for Children–

STAIC, Spielberger, 1973), am decis să calculăm coeficientul Cronbach alfa şi pentru STAIC.

În capitolul al şaselea, intitulat Discuţii asupra îndeplinirii obiectivelor cercetării, a

verificării ipotezelor şi proiectarea unui plan de intervenţie, am grupat discuţiile pe

marginea rezultatelor cercetării întreprinse.

Primul obiectiv particular al cercetării noastre a fost investigarea diferenţelor

dintre preadolescenţii care locuiesc fără cel puţin un părinte datorită migraţiei

economice şi cei care locuiesc cu ambii părinţi, în ce priveşte anxietatea, furia, depresia

şi strategiile de adaptare. Continuând ideea îndelung studiată a importanţei prezenţei

ambilor părinţi pentru dezvoltarea armonioasă şi funcţională a copilului (Mitrofan, 2008),

datele noastre oferă dovezile iniţiale pentru a arăta că diferenţele dintre scorurile la anxietate,

furie şi depresie ale preadolescenţilor, precum şi frecvenţa folosirii strategiilor de adaptare

sunt semnificative pentru cele două grupuri. Aceste diferenţe pot fi alimentate de absenţa

părinţilor.

Există mai multe limite ale acestui studiu, care trebuie avute în vedere. Mai întâi,

instrumentul utilizat în cercetare pentru măsurarea depresiei nu se substituie unei evaluări

clinice care să îndeplinească toate criteriile diagnostice. În al doilea rând, nu am dispus de

informaţii mai detaliate cu privire la gama de tulburări mentale deja existente la nivelul

lotului. De aceea, ar fi utile studii viitoare care să completeze aceste rezultate cu date

suplimentare. Motivele rezultatelor net superioare în ceea ce priveşte anxietatea, furia spre

interior, depresia, precum şi folosirea mai rară a anumitor strategii de adaptare în cazul

preadolescenţilor cu cel puţin un părinte plecat nu pot fi stabilite cu exactitate şi certitudine.

Acest fapt nu reprezintă, însă, o limită specifică studiului nostru, ci mai degrabă o limită

generală a cercetărilor non-experimentale din domeniul științelor sociale. Pornind de la cifre

putem specula pe marginea unor ipoteze, ce ar putea fi explorate în studii viitoare, în care

demersul să fie repetat pe un eşantion mai cuprinzător, controlându-se şi alte variabile,

eliminându-se limitele cercetării de faţă şi, în mod ideal, abordându-se o perspectivă

longitudinală.

Este posibil ca factorii de personalitate să influenţeze dezvoltarea unor

vulnerabilităţi de tip anxios sau depresiv, să amplifice probabilitatea ca un

25

preadolescent să folosească strategii de adaptare dezadapatative şi să devină depresiv

sau anxios. Datele cercetării noastre nu sugerează diferenţe în frecvenţa utilizării strategiilor

de coping de tip evitant, cele pe care mai mulţi autori le asociază cu menţinerea anxietăţii şi

depresiei (Compas et al., 1988; Ebata şi Moos, 1991; Sandler et al., 1994; Herman-Stahl et

al., 1995; Seiffge-Krenke, 1998). În schimb, se pare că preadolescenţii care au cel puţin un

părinte plecat folosesc mai rar strategii de reîncadrare pozitivă şi strategii de distragere. Este

posibil ca anxietatea şi depresia crescute să diminueze probabilitatea ca un preadolescent să

folosească optimismul şi gândirea pozitivă sau să întreprindă acţiuni din categoria acţiunilor

de distragere, deaorece are un nivel energetic scăzut pe fondul unei simptomatologii de

incipientă tulburare afectivă.

Semnalul de alarmă pe care dorim să-l tragem se referă la nevoia imperioasă de

prevenţie a dezvoltării unor simptomatologii anxioase, depresive şi a tulburărilor de

conduită. Harrington şi colegii (1990) au arătat că tinerii deprimaţi au prezentat un risc de

patru ori mai mare de depresie adultă, faţă de un grup de control în care nu erau prezente

simptome ale depresiei infantile. Aşadar, problema cea mai gravă este legată de riscul crescut

de a dezvolta diverse tulburări ca adulţi, pe fondul simptomatologiei patologice în copilărie

sau adolescenţă.

Cu fiecare ocazie ratată de a preveni apariţia unei astfel de tulburări în copilărie, cresc

posibilitățile ca ea să se mențină și la maturitate, iar părinții cu depresie și anxietate prezintă

riscul de a avea copii cu incidenţă crescută a tulburărilor anxioase şi depresive. Fără a

beneficia de intevenţie, cei care au manifestat simptome moderate, neclinice au fost expuşi

riscului de a dezvolta o tulburare anxioasă clinică serioasă pe parcursul următorilor doi ani

(Donovan, 2001). Peste 40% dintre copiii cu mame depresive sunt diagnosticaţi cu depresie

infantilă. Copiii ale căror mame suferă de depresie sunt de două ori mai predispuşi să

dezvolte o depresie în cursul vieţii decât ceilalţi copii de aceeaşi vârstă (Curry, 2001).

Al doilea obiectiv particular al acestei lucrări l-a constituit identificarea

eventualelor diferenţe de gen în legătură cu dimensiunile mai sus menţionate, respectiv

anxietatea ca stare şi anxietatea ca trăsătură, nivelul de depresie, tipurile specifice de furie,

precum şi în folosirea diverselor strategii de coping. Următoarele ipoteze au fost

confirmate: ipoteza nr. 9) fetele prezintă scoruri mai ridicate la anxietate; ipoteza nr. 11)

fetele prezintă niveluri mai ridicate la depresie; ipoteza nr.12) fetele folosesc mai des

strategii de evitare; ipoteza nr.13) fetele folosesc mai des strategii de sprijin.

26

Nu au fost confirmate ipotezele nr. 10) băieţii prezintă niveluri de exprimare a furiei

mai ridicate și nr. 14) băieţii folosesc mai des strategii de distragere. Diferenţele între sexe,

observate pe toate dimensiunile evaluate în cercetarea noastră, susţin literatura de specialitate,

care raportează deja scoruri mai ridicate la anxietate şi depresie în cazul fetelor.

Uşor surprinzător este scorul obţinut pe scala de exprimare a furiei, care nu ne permite

să distingem între sexe, în condiţiile în care am prognozat manifestări mai puternice din partea

băieţilor. Acest rezultat este în dezacord cu Hubbard (Hubbard, 2001, apud Kerr, Schneider,

2007) și Underwood şi colegii (1999), însă confirmă concluziile lui Zeman şi Shipman

(1996), Shipman şi colegii (2003). În schimb, fetele au obținut scoruri semnificativ mai înalte

în ceea ce privește furia-trăsăstură. O posibilă explicaţie ar fi cea legată de importante

modificări de sex-rol care au avut loc în ultimele două decenii. Anghel (2010) remarca, la

fetele evaluate în studiul său, dorinţa de a domina şi controla lucrurile, de a se exprima direct

şi independent. De asemenea, Stemate (2010) observa că fetele din lotul investigaţiei sale

manifestau atât agresivitate directă, inclusiv fizică, cât şi agresivitate indirectă, relaţională.

Nu trebuie exclusă nici posibilitatea unei corelaţii cu depresia, dacă nu pierdem din vedere că

furia-trăsătură este asociată cu aceasta (Goldston et al., 1996, Puksar et al., 2008), iar

depresia are o incidenţă mai mare la fete începând cu vârsta de 12 ani (Twenge şi Nolen-

Hoeksema, 2002).

Nu se cunoaşte cauza diferenţelor pe sexe în ceea ce privește folosirea diferitelor

strategii de adaptare. Rezultatele cercetării noastre au indicat faptul că fetele folosesc mai

des decât băieţii strategii centrate pe problemă, strategii de evitare, precum şi strategii de

căutare a sprijinului.

Un al treilea obiectiv al cercetării de faţă a fost metodologic. El a rezultat din faptul

că o parte din instrumentele utilizate în cercetare au fost pentru prima dată folosite în

România. Am considerat necesar să analizăm o serie de interacţiuni dintre dimensiunile

anxietăţii, cele ale furiei, nivelul depresiei şi strategiile de coping, în general, dat fiind faptul

că studii din literatura de specialitate prezintă asocieri între strategiile de coping evitant şi

incidenţa simptomelor depresive (Compas et al., 1988; Ebata şi Moos, 1991; Sandler et al.,

1994; Herman-Stahl et al., 1995; Seiffge-Krenke, 1998).

De asemenea, am calculat coeficientul Cronbach alfa pentru toate instrumentele, iar

coeficienţii calculați au fost apropiaţi de cei prezentaţi în manualele de aplicare ale

instrumentelor.

27

Confirmarea ipotezelor legate de interacţiunea grup-mediu, tradusă în scorurile

la anxietate şi depresie, deschide importante direcţii pentru viitoare cercetări. În rândul

copiilor din mediul rural, cei cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate au obţinut scoruri

semnificativ mai mari pe scalele de anxietate-stare, anxietate-trăsătură şi depresie, comparativ

cu cei care locuiesc cu ambii părinţi.

La finalul acestei cercetări propunem și un plan de intervenţie, un model de lucru în

vederea organizării unor grupuri de optimizare şi suport pentru copiii aflaţi în situaţii de

vulnerabilitate psihologică datorită migraţiei economice a părinţilor. Acest program pilot

cuprinde un set de exerciţii şi activităţi propuse a fi organizate în zece şedinţe de lucru ,

cu obiective precise şi materiale corespunzătoare.

Concluzii

După controlarea factorului vârstă, se evidențiază diferențe clare între preadolescenţii

care locuiesc fără cel puţin un părinte datorită migraţiei economice şi copiii care locuiesc cu

ambii părinţi, urmărind criteriile specifice: anxietatea, furia, depresia, strategiile de adaptare.

Rezultatele noastre confirmă, de asemenea, diferenţele între aceste scoruri în funcţie de sex.

În plus, datele arată că mediul de provenienţă reprezintă un factor de vulnerabilitate adiţional

pentru copiii ai căror părinţi migrează economic.

Şase dintre ipotezele care vizau diferențe în funcție de grup au fost confirmate:

preadolescenţii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate prezintă niveluri mai

ridicate ale anxietăţii (stare şi trăsătură), ale furiei spre interior, prezintă niveluri mai

ridicate de depresie, şi utilizează strategii de reîncadrare pozitivă, precum și strategii de

distragere mai rar decât preadolescenţii care locuiesc cu ambii părinţi. Totodată, cele

două ipoteze privind interacţiunea dintre mediu şi grup, referitoare la anxietatea şi depresia

crescute în cazul preadolescenţilor cu părinţi plecaţi din mediul rural, s-au confirmat. Nu la fel

putem afirma despre ipotezele noastre privind diferenţe măsurabile între grupuri în nivelul de

exprimare a furiei şi de folosire a strategiilor de evitare.

Pe linia posibilelor diferenţe de gen, diferenţele între sexe observate pe toate

dimensiunile evaluate în cercetarea noastră coroborează literatura de specialitate, fetele

obţinând scoruri mai mari la anxietate şi depresie.

28

În mod surprinzător, exprimarea în exterior a furiei nu ne-a permis să distingem

între sexe, în schimb, fetele au obținut scoruri semnificativ mai mari în ceea ce privește

furia trăsătură.

În ceea ce privește diferenţele pe sexe în frecvenţa folosirii diferitelor strategii de

adaptare, cauza nu este pe deplin cunoscută. Fetele par să apeleze, mai des decât băieţii, la

strategii centrate pe problemă, strategii de evitare, precum şi la strategii de căutare a

sprijinului. Din analiza datelor reiese faptul că, indiferent de grup, strategiile de adaptare de

tip evitant corelează pozitiv cu scorurile la anxietate-trăsătură şi depresie.

Un al treilea obiectiv al cercetării de faţă a fost metodologic, rezultat din faptul că

instrumentele utilizate în cercetare au fost pentru prima dată folosite în România.

Pe baza experienţei anterioare, precum şi a rezultatelor cercetării noastre, considerăm

utilă implementarea unor astfel de programe structurate care facilitează accesul la

susţinere psihologică pentru un număr mai mare de copii aflaţi în situaţie de

vulnerabilitate. Totodată, considerăm necesar să atragem atenţia că, după cum reiese şi din

datele prezentate în cercetarea noastră, creşte alarmant numărul preadolescenţilor vulnerabili,

copii pe care nu îi vedem tocmai pentru că percepţia noastră s-a acomodat cu existenţa lor:

copii cu statut socio-economic scăzut, copii din mediul rural, copii din familii numeroase,

abandonaţi de unul sau ambii părinţi incapabili sau indisponibili pentru a îi îngriji. Dacă

programele de intervenţie şi, mai ales, prevenţie pot încuraja dezvoltarea cât mai multor

strategii de adaptare la preadolescenţii aflaţi în situaţie de risc, s-ar putea oferi astfel tinerilor

modalităţi alternative, mai sănătoase de a face faţă anxietăţii, depresiei, furiei, precum şi

diverşilor factori stresori care conduc la aceste vulnerabilităţi psihologice. Diversificarea

strategiilor de coping, stimularea resurselor de adaptare i-ar putea ajuta să îşi menţină şi să îşi

protejeze sănătatea mentală.

Bibliografie selectivă

1.Adams, G.R., Berzonsky, M.D. (coord.), (2009). Psihologia adolescenței. Manualul Blackwell, Editura Polirom, Iași.

29

2.Anghel, E. (2010), Adolescentul - sex-rol şi dezvoltare personalaGhid de exerciţii experienţiale pentru consilieri şi psihologi şcolari, editura SPER.

3.Angold A., Costello E.J., Messer S.C., (1995). Development of a short questionnaire for use in epidemiological studies of depression in children and adolescents, International Journal of Methods in Psychiatric Research, 5:237-249

4. Angold, A. Erkanli, E. Silberg, J. Eaves, L., Costello, E.J, (2002). Depression scale scores in 8-17-year-olds: effecrs of age and gender, Journal of child Psychology and Psychiatry 43:8, pp.1052-1063

5. ANPDC, 2007, Situație copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, 31.12.2006,http://singuracasa.ro/_images/img_asistenta_sociala/pentru_profesionisti/resurse_asistenta_sociala_copil_singur_acasa/studii/ANDPC_Situatiecopiisinguriacasa2031.12.2006.pdf

6. Antonucci, T.C., (2001). Social support,Psychology of in Smelser, N.J., Baltes, P.B., 2001, International Encyclopedia of the Social and Behavioral Sciences. Elsevier.

7. APA, (2003). DSM-IV- TR Manualul De Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale. A patra Ediţie. Asociaţia Psihiatrilor liberi din România, Bucureşti8. Ayers, T. S., Sandler, I. N., West, S. G., Roosa, M. W. (1996). A dispositional and situational assessment of children's coping: Testing alternative models of coping. Journal of Personality, 64(4), 923-958.

9. Baboi, A. (2007). Impactul migraţiei asupra pieţei muncii, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, www.iccv.ro

10.  Battistella, G., Conaco, C.G., The Impact of Labour Migration on the Children Left Behind: A Study of Elementary School Children in the Philippines, Journal of Social Issues in Southeast Asia, Vol. 13, p.220-241, 1998.

11. Băban, A. (coord.), 2001 Consiliere educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere, Cluj-Napoca , Imprimeria Ardealul.

12. Blake,C.S., Hamrin, V., (2007), Current Approaches to the Assessment and Management of Anger and Aggression in Youth: A Review, Journal of Child and Adolescent Psychiatric Nursing, Volume 20, Number 4, pp. 209–221

13.  Bobârsc D., (2006). Planurile românilor pe termen mediu (doi-trei ani) pp.79-83) în FSR 2006 Locuiera temporară în strîinătate

14. Bryant J., (2005). Children of International Migrants in Indonesia, Thailand and the Philippines. Innocenti Working Paper 2005-05, UNICEF Innocenti Research Centre, Florence

15. Carr, A., 2004, Family Therapy: Concepts, Process and Practice 2nd Ed , John Wiley and Sons Ltd., Chichester

16. CIDDC, 2007, Ghid pentru profesioniştii care lucrează cu copiii migranţilor, Chisinău.

17. Compas, B. E., Slavin, L. A., Wagner, B. M., and Vannatta, K. (1986). Relationship of life events and social support with psychological dysfunction among adolescents. J. Youth Adolesc. 15: 205-221.

18. Compas, B. E. (1987). Coping with stress during childhood and adolescence. Psychol. Bull. 101: 393403.

19. Compas, B.E., Connor, J.K., Thomsen, A., Saltzman, H., & Wadsworth, M. (1999). Getting specific about coping: Effortful and involuntary responses to stress in development. In M. Lewis & D. Ramsey (Eds.), Stress and soothing (pp. 229-256). Mahwah, New Jersey: Erlbaum.

20. Compas, B. E. (1998). An agenda for coping research and theory: Basic and applied developmental issues. International Journal of Behavioral Development, 22, 231–237.

21. Compas, B. E. (2009). Coping, regulation, and development during childhood and adolescence. In E. A. Skinner & M. J. Zimmer-Gembeck (Eds.), Coping and the development of regulation. New Directions for Child and Adolescent Development, 124, pp. 87–99. San Francisco: Jossey-Bass

22. Compas, B. E., Connor-Smith, J. K., Saltzman, H., Thomsen, A. H., & Wadsworth, M. E. (2001). Coping with stress during childhood and adolescence: Problems, progress, and potential in theory and research. Psychological Bulletin, 127, 87–127.

30

23. Compas, B. E., Malcarne, V. L., & Fondacaro, K. M. (1988). Coping with stressful events in older children and young adolescents. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 56(3), 405-411. doi:10.1037/0022-006X.56.3.405  

24. Compas, B., & Orosan, P. (1993), Adolescent stress and coping: Implications for psychopathology during adolescence. Journal of Adolescence, 16(3), 331–349.

25. Compas, B.E., Connor, J.K., Osowiecki, D.M., Welch, A., (1997). Effortful and involuntary responses to stress: Implications for coping with chronic stress. }n B.H. Gottlieb (Ed.), Coping with chronic stress. New York: Plenum.

26. Connor-Smith, J. K., Compas, B. E., Wadsworth, M. E., Thomsen, A. H., & Saltzman, H. (2000). Responses to stress in adolescence: Measurement of coping and involuntary stress responses . Journal of Consulting and Clinical Psychology, 68, 976–992.

27. Costello, E. J., Erkanli, A., Fairbank, J. A., Angold, A. (2002). The prevalence of potentially traumatic events in childhood and adolescence. Journal of Traumatic Stress, 15(2), 99-112. doi:10.1023/A:1014851823163  

28. Crișan, I.R, (2010). Relația părinte – copil în contextul separării partenerilor conjugali, Teză de doctorat.

29. Cruz Paz V., (1987). Seasonal Orphans and solo Parents. The Impact of Overseas Migration. Quezon City: Scalabrini Migration Center.

30. Dumont, M., Provost, M.A., (1999). Resilience in Adolescents: Protective Role of Social Support, Coping Strategies, Self-Esteem, and Social Activities on Experience of Stress and Depression Journal of Youth and Adolescence. New York: Jun 1999. Vol. 28, Iss. 3, p. 343-363 (21 pp.)]

31. Duncan, P. D., Ritter, P. L., Dornbusch, S. M., Gross, R. T., & Carlsmith, J. M. (1985). The effects of pubertal timing on body image, school behavior, and deviance. Journal of Youth and Adolescence, 14, pp.227-235.

32.  Ebata, A., Moos (1991). Coping and adjustment in distressed and healthy adolescents. Journal of Applied Developmental Psychology, 12(1), 33-54. doi:10.1016/0193-3973(91)90029-4

33. Eisenberg, N., Fabes, R. A., Guthrie, I. K. (1997). Coping with stress: The roles of regulation and development. In S. A. Wolchik & I. N. Sandler (Eds.), Handbook of children’s coping: Linking theory and intervention (pp. 41–70). New York: Plenum Press.

34. Erikson, E. H. (1950). Childhood and society. New York: Norton ; Triad.

35. ESCAP, (2001), Social Aspects of International Labour Migration in the ESCAP Region (United Nations publication, Sales No. E.01.II.F.31)

36. Fischer, P., Riedesser, G. (2007). Tratat psihotraumatologie ediția a II-a revizuită și adaugită, Editura Trei.

37. Fleming, J. E., Offord, D. R. (1990). Epidemiology of childhood depressive disorders: A critical review. J. Am. Acad. Child Adolesc. Psychiat. 29: 571-580.

38. Folkman S., Lazarus R. S., 1980 An analysis of coping in a middleaged community sample. Journal of Health and Social Behavior 21: 219–3939. Forsythe, C.J., Compas, B.E., (1987). Interaction of cognitive appraisals of stressful events and coping: Testing the goodness of fit hypothesis. Cognitive Therapy and Research, 11, 473-485.

40. Frank, R., (2005). International Migration and Infant Health in Mexico, Journal of Immigrant Health, 7, 1, p. 11-22.

41. FSR (2007) Efectele migraţiei: copii rămaşi acasă, Fundaţia Soros România

42. FSR (2008), Efectele migraţiei: copii rămaşi acasă. Riscuri şi soluţii Fundaţia Soros România

43. Gheţău V. (2007). Declinul demografic şi viitorul populaţiei României. O perspectivă din anul 2007 asupra populaţiei Romaniei în secolul 21”; Institutul Naţional de Cercetări Economice Centrul de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici”, Editura Alpha MDN,

44. Goodwin R.D., (2006). Association Between Coping With Anger and Feelings of Depression Among Youths, American Journal of Public Health; Apr 2006; 96, 4; ProQuest Psychology Journals, pg. 664

31

45.  Graber, J., A., 2004, Internalizing problems during adolescence, in Lerner, R.M., Steinberg, L., Handbook of adolescent psychology, Wiley and Sons.

46. Jennings, S., (2007). Cretive Sorytelling with Children at Risk, Speechmark, UK.

47.  Jones, A., Sharpe, J., Segren, M.., (2004). Children’s Experiences of Separation from Parents as a Consequence of Migration. Caribbean Journal of Social Work, 3, pp.89-109.

48. Kandel, W., Kao, G., (2001). The Impact of Temporary Labor Migration on Mexican Children's Educational Aspirations and Performance, International Migration Review, 35, 4, p. 1205-1231.

49. Kaplan, H.I., Sadock, B.J., Sadock, V.A. (2001), Manual de buzunar de psihiatrie clinică, Ed. Medicală

50. Kendall P. C. (1994) Treating anxiety disorders in children: Results of a randomized clinical trial. Journal of Consulting andClinical Psychology 62: 100–10.

51. Kerns, K. A., Tomich, P. L., & Kim, P. (2006). Normative trends in children’s perceptionsof availability and utilization of attachment figures in middle childhood. Social Development, 15, 1–22.

52. Kerr, M., Schneider, B. (2008). Anger expression in children and adolescents: A review of the empirical literature. Clinical Psychology Review, 28(4), 559-577. doi:10.1016/j.cpr.2007.08.001  

53. Kirmayer L.,  Weinfeld, M.,  Burgos, G.,  Galbaud du Fort,  G., et al., (2007), Use of Health Care Services for Psychological Distress by Immigrants in an Urban Multicultural Milieu, Canadian Journal of Psychiatry.  May 2007.  Vol. 52,  Iss. 5,  p. 295-304 (10 pp.)

54. Kovacs, M. (1990). Comorbid anxiety disorders in child-onset of depression. In Maser, J. D., and Cloninger, C. R. (eds.), Comorbidity of Mood and Anxiety Disorders. American Psychiatrist Press, Washington, DC, pp. 272-281.

55. Kovacs, M., Akiskal, H.S., Gatsonis, C., Parrone, P. (1994). Childhood-onset dysthymic disorder. Clinical features and prospective naturalistic outcome. Archives of General Psychiatry, 51:365-374.

56. Kovacs, M., Devlin, B. (1998). Internalizing disorders in childhood. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 39(1), 47-63. doi:10.1017/S0021963097001765  

57. Kreager. P., (2006). Migration, social structure and old-age support networks: a comparison of three Indonesian communities. Ageing and Society, 26, 1,  p. 37-60.

58. Krohne, H.W., (2001). Stress and Coping theories in Smelser, N.J., Baltes, P.B., 2001, International Encyclopedia of the Social & Behavioral Sciences. Elsevier

59. Lamb, J., Puskar, K., Sereika, S., Patterson, K., & Kaufmann, J. (2003). Anger assessment in rural high school students. The Journal of School Nursing, 19, 30–40.

60. Lazarus R.S., Folkman S., (1988). Ways of coping, MindGarden.

61. Lazarus R.S., (1974). Psychological stress and coping in adaptationn and illness. International Journal of Psychiatry in Medicine 5:321–33

62. Lazarus R. S., Folkman S., (1984). Stress, Appraisal, and Coping. Springer, New York

63. Lazarus, R.S, (1993). Coping, theory and research, Psychosomatic Medicine, 55, 234-247.

64. Lochman, J. E.,Boxmeyer, C.L., Powell, N.P., Barry, T. D., Pardini, D. A . (2010), Anger control training for aggressive youth. In A. E. Kazdin & J. R. Weisz (Eds.), Evidence-based psychotherapies for children and adolescents 2nd Ed.(pp. 227–242). New York: Guilford Press.

65. Luca, C., Gulei, A.S. (coord.), 2007, Metodologie asistenţa socială, psihologică şi juridică a copiilor rămaşi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate, Ed.Terra Nostra

66. Malphurs, J. E., Field, T. M., Larraine, C., Pickens, J., Yando, R., Bendell, D. (1996). Altering withdrawn and intrusive interaction behaviors of depressed mothers. Infant MentalHealth Journal, 17, 152–160

67.  Mitrofan, I., 2008, Psihoterapie. Repere teoretice, metodologice şi aplicative, Ed.Sper, Bucureşti.

68. Muntean, A., (2009). Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iași.

32

69. National Institute of Mental Health (NIMH). (2000). Depression in children and adolescents: A fact sheet for physicians. www.nimh.nih.gov.

70.  Nolen-Hoeksema, S. Girgus, J. S. (1994). The emergence of gender differences in depression during adolescence. Psychological Bulletin, 115, 424-443.

71. Nolen-Hoeksema, S. (1987). Sex differences in unipolar depression: Evidence and theory. Psychol. Bull. 101: 259-282.

72. Parrenias Salazar R., (2001). Mothering from a Distance: Emotions, Gender, and Intergenerational Relations in Filipino Transnational Families, Feminist Studies, Vol. 27, No. 2, (Summer, 2001), pp. 361-390, Stable URL: http://www.jstor.org/stable/3178765 Accessed: 03/06/2008 04:11

73. Petrovai, D. (coord.), Bursuc, B. (coord.), Anca, R, Tătaru, R., Calenic, D., (2004). Diferențe de gen în creșterea și educarea copiilor, Ed. Editor.ro

74. Popa, M., (2006). Curs de statistică, susținut în cadrul școlii doctorale din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.

75. Popa, M., (2010). Statistici multivariate aplicate in psihologie, Editura Polirom, Iași.

76. Program for Prevention Research. (1999). Manual for the Children's Coping Strategies Checklist and the How I Coped Under Pressure Scale. (Available from Arizona State University, P.O. Box 876005, Tempe, AZ 85287-6005

77. Puskar, K., Ren, D., Bernardo, L.M., (2008), Anger correlated with psychosocial variables in rural youth, Issues in Comprehensive Pediatric Nursing, 31,71–87, 2008

78. Rapee, R. (1997). Potential role of childrearing practices in the development of anxiety and depression. Clinical Psychology Review, 17(1), 47-67. doi:10.1016/S0272-7358(96)00040-2  

79. Rathus, S., (2008). Childhood and Adolescence: Voyages in Development, Thomas Wadsworth, Canada.

80. Rook K. S. (1984). The negative side of social interaction: Impaction psychological well-being. Journal of Personality and Social Psychology 46: 1097–1108

81. Rosario, M., Salzinger, S., Feldman, R.S., Ng-Mak, D. S. (2003). Community violence exposure and delinquent behaviors among youth: The moderating role of coping. Journal of Community Psychology, 31, 489–510.

82. Ruiz, S., Silverstein, M., (2007). Relationships with Grandparents and the Emotional Well-Being of Late Adolescent and Young Adult Grandchildren, The Journal of Social Issues,  63, 4,  p. 793.

83. Salkind, N., 2002, Encyclopedia of Child Development, Macmillan, New York

84. Sandler, I. N., Tein, J. Y., West, S. G. (1994). Coping, stress, and the psychological symptoms of children of divorce: A cross-sectional and longitudinal study. Child Development, 65(6), 1744-1763.

85. Sandler I. N., Wolchik S. A., Mackinnon D., Ayers T. S., Roosa M. W., (1997). Developing lineages between theory and intervention in stress and coping processes. In: Wolchick S., Sandler I. (eds.) Handbook of Children’s Coping: Linking Theory, Research and Intervention. Plenum Press, New York

86. Sandler, I. N., Reynolds, K. D., Kliewer, W., Ramirez, R. (1992). Specificity of the relation between life events and psychological symptomatology. Journal of Clinical Child Psychology, 21, 240–248.

87. Sandu D., (2006a). Explorarea Europei prin migrații pentru muncă: 1990 – 2006 (pp.17-39) în FSR, Locuirea temporară în străinătate.

88. Sandu D., (2006b). Mentalități (pp.55-62) în FSR, Locuirea temporară în străinătate.

89. Scalabrini Migration Center, 2003, Hearts apart, http://www.smc.org.ph/Home.htm

90. Selten J.P.,  Cantor-Graae E.,  Kahn  R. S., (2007). Migration and schizophrenia, Current Opinion in Psychiatry, 20, 2, p. 111-115.

91. Skinner, E. A., Edge, K., Altman, J., Sherwood, H. (2003). Searching for the structure of coping: A review and critique of category systems for classifying ways of coping. Psychological Bulletin, 129, 216–269.

92. Skinner, E. A., Zimmer-Gembeck, M. J. (2007). The development of coping. Annual Review of Psychology, 58, 119–144

33

93. Skinner, E. A., Zimmer-Gembeck M. J. (2009). Challenges to the developmental study of coping. In E. A. Skinner & M. J. Zimmer-Gembeck (Eds.), Coping and the development of regulation. New Directions for Child and Adolescent Development, 124, pp. 5–17. San Francisco: Jossey-Bass.

94. Skinner, E.A., (2001). Coping across the life span in in Smelser, N.J., Baltes, P.B., 2001, International Encyclopedia of the Social & Behavioral Sciences. Elsevier

95. Smith A., Lalonde R. N., Johnson S., (2004), Serial Migration and Its Implications for the Parent–Child Relationship: A Retrospective Analysis of the Experiences of the Children of Caribbean, Immigrants Cultur Divers Ethnic Minor Psychol, 10, 2, p. 107-22.

96. Spielberger, C.D., (2006). Chestionarul STAXI – 2. State-Trait Anger Expression Inventory, Editura Odyseea, Cluj-Napoca.

97. Spielberger, C.D., (2007). Chestionarul STAi-Y. State-Trait Anxiety Inventory STAI-C: State-Trait Anxiety Inventory for Children, Editura SINAPSIS, Cluj-Napoca

98. Steele, R.G., Legerski J.P., Nelson T.D, Phipps, S., (2009). The Anger Expression Scale for Children: Initial Validation among Healthy Children and Children with Cancer, Journal of Pediatric Psychology, 34(1) pp. 51–62,

99. Stemate, R., (2009). Agresivitatea în adolescenţă –Implicaţii şi intervenţie terapeutică, Teză de doctorat.

100. Strickland, B. R. executive editor, (2001). The Gale Encyclopedia of Psychology, 2nd ed., The Gale Group, Detroit.

101. Sung, K.M.,. Puskar, K.R., Sereika, S., (2006). Psychosocial Factors and Coping Strategies of Adolescents in a Rural Pennsylvania High SchoolPublic, Health Nursing Vol. 23 No. 6, pp. 523–530.

102. Tolan, P., Grant, K. (2009). How social and cultural contexts shape the development of coping: Youth in the inner city as an example. In E. A. Skinner & M. J. Zimmer- Gembeck (Eds.), Coping and the development of regulation. New Directions for Child and Adolescent Development, 124, pp. 61–74. San Francisco: Jossey-Bass

103. Tomşa, R, (2009). Efectele psihologice ale migraţiei temporare. Stima de sine a preadolescenţilor rămaşi acasă, în M.Milcu (coord.), Cercetarea psihologică modernă: Direcţii şi perspective, Ed.Universitară, p.190-196.

104. Tomşa, R, (2010). Experiment pilot al unui grup de dezvoltare personală cu preadolescenţi aflaţi în situaţia de a avea unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, în L.Mitrofan (coord.), Volumul conferintei nationala de psihoterapie experientiala si dezvoltare personala unificatoare, 12-14 februarie 2010.

105. Toth A., Toth, G., (2006a). Orientarea antreprenorială (pp.49-53) în FSR, Locuirea temporară în străinătate.

106. Toth A., Toth G., (2006b). Relații de familie (pp.65-70) în FSR, Locuirea temporară în străinătate.

107. Toth G., (2008). O abordare calitativă asupra riscurilor la cae sunt expuși copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate, (pp.4-13) din FSR, Copiii rămași acasă.

108. Underwood, M. K., Hurley, J. C., Johanson, C. A., Mosley, J. E. (1999). An experimental, observational investigation of children's responses to peer provocation: developmental and gender differences in middle childhood. Child Development, 70, 1428−1446.

109. UNICEF&AAS, (2008). Analiză la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate http://www.alternativesociale.ro/publicatii_si_resurse/

110. UNICEF, (2006). The Situation of Children Left Behind by Migrating Parents, Chişinău, http://www.gfmd-fmmd.org/en/document-library-en/42

111. Vasile, D., (2005). Introducere în psihologia familiei și psihosexologie, ediția a IV-a, Editura Fundația România de Mâine, București.

112. Wilmshurst L., (2007). Psihopatologia copilului. Fundamente, Editura Polirom, Iași.

113. Yalom, D.I., Leszcz, M., (2008). Tratat de psihoterapie de grup. Teorie şi practică, Ed.Trei, Bucureşti.

114. Z. Liu, X. Li, and X. Ge, (2009). “Left Too Early: The Effects of Age at Separation From Parents on Chinese Rural Children's Symptoms of Anxiety and Depression,” American Journal of Public Health 99, no. 11 (9, 2009): 2049-2054.  

34