Răstimpul iubirii

5

Renunţare

Mă doare tot trupul, cumplit mă doare,azi nu mai merg în livada cu tineri altoi.E prea frig şi parcă un nor de ninsoarestă gata să cadă din cer peste noi.

Voi sta în fotoliu cu ochii spre geamuriprivind resemnat către zarea smolităşi-arar voi vedea cum păsări pe ramurise zbenguie gureş şi-n albastru s-agită..

Tu vino spre mine, prin lungile pâlniisă-ţi închipui că azi mă vezi prima dată.Poţi spune orice, eşti stăpâna grădinii,privindu-te inima-ncepe să-mi bată.

Coriolan PĂUNESCU

6

Mi-e milă de galbenii meri şi de toatede mugurii verzi ce-or cădea cu durerede frunzele limpezi în friguri sculptateşi de tot ce-mpreună visăm în tăcere.

Mă doare tot trupul, cumplit mă doare,azi nu mai merg în livada cu tineri altoi.E prea frig şi parcă un nor de ninsoarestă gata să cadă din cer peste noi.

Răstimpul iubirii

7

Ne regăsim

Incărunţeşte iarba-n pavajul străzii reciiar ţie-ţi cad iubito prelungi ninsori în plete,ne regăsim cu undele de viaţă pe poteciceasornicu-şi trimite tic-tacul în perete.

Ne adunăm cu gândul prin tandre amintiriîn univers s-aude vibrarea ta şi-a meaşi colindăm cu luna prin galbeni trandafiriducând pe fruntea albă o ţandără de stea.

Ne regăsim pe-orbite mereu tot mai puţinişi respirăm în sine parfumuri dulci de tei,chemaţi parcă la pragul iertărilor de vinicătre visări de taină în suflet de femei.

Coriolan PĂUNESCU

8

Rătăcitori, precum pe mări ne este vântulsau norii albi pe cerul nopţilor albastre,noi colindăm prin lume cu întreg pământulîn spaţiul de azur al galaxiei noastre.

Şi trecem puri prin labirintul viu şi strâmtnu doar un el şi-o ea cum glăsuieşte-n carte,când toate sunt închise într-un sublim cuvântca un străvechi şi sincer impuls de pietate.

Ne regăsim cu undele de viaţă pe poteciceasornicu-şi trimite tic-tacul în perete,încărunţeşte iarba-n pavajul străzii reciiar ţie-ţi cad iubito ninsori prelungi în plete.

Răstimpul iubirii

9

Ploaia

Cu chipul sub marama-i sfântăun caier cenuşiu bunica toarce,şi-n gând o veche melodie cântădespre un timp ce nu se-ntoarce.

In furca arămită lâna-mi parevâltori de ploaie rece aşteptată -aşa cum stă privind în lunga zarebătrâna-i un totem de-altădată.

Şi stropii repezi prind acum să batăpe geamuri curg prelungi şiroaie,lăsând deoparte furca rezematăea-şi face liber cruce prin odaie.

Coriolan PĂUNESCU

10

Doamne, vrem apă multă şi curată,se roagă ea spre cerul ce se-nmoaie,ştiind că ţarina pe deal este uscatăşi aşteptam în sat prinos de ploaie.

Târziu prin sticla limpede şi receprivesc cum lumea mi se încheagă,iar printre stele luna nopţii trececu tot conturul de zeiţă-ntreagă.

Şi iarăşi ploaia nevrotic tensionatăse zbate fragmentar printre rafaleprin despletiţii nouri Cineva ne-aratăce mari îi sunt puterile în cale .

Răstimpul iubirii

11

Albii caişi

Sub bolta de zăpezi albastrece curg prin fulgii de ninsoare,albii caişi ai tinereţii noastrese pregătesc de-acum să zboare.

Abia-şi strunesc înmugurireaşi sevele zvâcnesc la rădăcină,că peste tot dumnezeireane umple-n suflet de lumină.

De-atâta alb visez că-n fluturitrezită-i viaţa-n aripe virgine,venind din vechile-nceputuriîn căutarea marilor destine.

Coriolan PĂUNESCU

12

Cad razele aprinse în fântânăîn nopţile cu-nzăpeziri rebelepeste livezi cu străluciri de lunăşi crengi muiate-n auriu de stele.

Se pregătesc de-acum să zboarealbii caişi ai tinereţii noastrece curg prin fulgii de ninsoaresub bolta de zăpezi albastre.

Răstimpul iubirii

13

Târziu

Priveam cum se topeau încetîn suflet mari reverberaţii,venind dintr-un amurg secretîntr-o severă linişte de spaţii.

Târziu înveşniceam în universpurtat de aştrii mei pe rândşi sufeream de-atâta simplu mersnevrând să mă opresc nicicând.

Apoi trompetul galactic a sunatplanetele s-au strâns cioporşi-un car de stele-n goană răsturnaturca nebun cu roţile pe-un nor.

Coriolan PĂUNESCU

14

Eu sunt acum un veşnic exilatsau vânătorul eternelor senzaţiiori sunt stăpânul dublului regatuzurpator de taine şi de graţii.

Venind dintr-un amurg secretîntr-o severă linişte de spaţii,priveam cum se topeau de-ncetîn suflet mari reverberaţii.

Răstimpul iubirii

15

Vom pleca

Vom pleca şi nimeni nu va plângenu-şi va şterge nimeni ochii pe furişşi-om privi cum luna-n cer se stingeşi dispare-n noapte ca un vechi afiş.

Nu s-o aduna mulţimea de prietenisă ne treacă printre albii nori,pe când vântul strecurat prin cetiniîşi va trage tainic trupul de viori.

S-or mai tângui o noapte ori o lunăpe când codrii s-or închide-n ploiunii vor dispare ca un cânt pe strunăşi-n ziare false s-o vorbi de noi.

Coriolan PĂUNESCU

16

Şi va trece timpul peste şesuri rareiară munţii lumii ne vor trage-n sus,la o vreme însă vom călca pe marerevenind prin zorii marelui apus.

Vom pleca şi nimeni nu va plânge,nu-şi va şterge nimeni ochii pe furişşi-om privi cum luna-n cer se stingeşi dispare-n noapte ca un vechi afiş.

Răstimpul iubirii

17

Eu am strivit magnolii

Eu am strivit târziu magnolii pe zăpadăîn pleoapa nopţii am presărat petalelăsând din grele ceruri stelele să cadăpe drumuri albe tremurând în cale.

Eu trec absent peste corole şi stigmate,un univers floral de mare apocalipsă,stamine şi pistiluri galbene-ngheţatefagocitează într-o materie învinsă.

Pierdută rătăceşti prin spaţiile ninseiar eu te căut prin nopţile astrale,pe-obrajii palizi lacrimile stinsemai recompun ideea-nstrăinării tale.

Coriolan PĂUNESCU

18

Nu văd acum de ce în lumea noastrăpolenul-gând e un sâmbure de viaţăde ce culoarea zilei, violet-albastră,preface-n flăcări suflete de gheaţă.

In pleoapa nopţii am presărat petalelăsând din ceruri grele stelele să cadăpe drumuri albe tremurând în caleeu am strivit târziu magnolii pe zăpadă.

Răstimpul iubirii

19

Rebel şi sceptic

E-ntâia iarnă de când ziua strigcă n-au copacii vieţii rădăcinăşi c-au înnebunit de-atâta frigdin lipsă de căldură şi lumină.

Mă contrazic cu stelele în merscum că pământul n-ar fi sfericşi cred că nu mai ninge-n universla ceas de taină şi-n întuneric.

Privesc la voi cu sufletul stingherşi-mi spun că-n jur e doar ispităacum când totul cade lin din cerşi vremea-mi pare-o recuzită.

Coriolan PĂUNESCU

20

Însingurat eu umblu tremurândde frica timpului scăpat din mânădar şi de noaptea-n care mă scufundprecum un rătăcit ajuns pe lună.

O, câtă pace e-n iarna mea şi-a tacând nu mai vreau să par bezmeticşi-n tot ce fac e semn că voi purtapovara de bătrân rebel şi sceptic.

Răstimpul iubirii

21

Uneori visarea

Astăzi carul mare numără opt stelefără vrere se întâmplă mari schimbări,pe sub deal salcâmii poartă lupte grelese preface lumea-n cele patru zări.

Timpul nu mai are nici-un azimut,necuprinsul mare-i străbătut de gânduri.Nimeni nu mai află un nou început,şi nici cum pulsează vieţile în sâmburi.

Uneori visarea ne-o mutăm pe-un nor,visceralii oameni rămânând departe,în păduri de raze şi copaci în zborcare mor în câmpul de oglinzi crăpate.

Coriolan PĂUNESCU

22

Nimeni nu mai umblă liber în cuvânttoţi vorbim prin semne încă neştiuteşi ne mor părinţii în pridvorul sfântîn lumina pală a toamnelor din fructe.

Luna îşi strecoară noaptea trupul nudiar în drumu-i robii îi aprind făclii,galaxia noastră pleacă înspre polul sudşi-o urmează-n ceruri sufletele vii.

Astăzi carul mare numără opt stelefără vrere se întâmplă mari schimbări,pe sub deal salcâmii poartă lupte grelese preface lumea-n cele patru zări.

Răstimpul iubirii

23

Absenţă

In noaptea când pe boltă irişii s-adunăsă sune-n goarna corolelor cochetemă cheamă-n cântec o pasăre pe lunăcu aripi mari din pene violete.

Când glasul ei spre mine se înalţăumil m-ascund cu inima prin steleprivindu-i silueta ce-apare la distanţăun punct mobil pe mările rebele.

E un spectacol rar al tandrelor petaleşi-al unei păsări calme sau ciudate,al sunetelor clare din albe catedrale,un univers pustiu de orgi emancipate.

Coriolan PĂUNESCU

24

Ascuns pe coama unui nor de viseprivesc năuc cum Venus se încheagăşi cum cuvintele prin vremile ucisedin spaime definesc o lume-ntreagă.

E-n toate-un pumn de mare nebunieun fel de ardere totală ori latentă,un organism ce moare de atâta erezieca o materie din viul său absentă.

Răstimpul iubirii

25

Certitudinile nopţii

Mereu ni se va stinge luna în albastruun candelabru viu pe-oglinda măriişi chiar luceafărul luminător sihastruva dispărea în ochiul răzvrătit al zării.

Mă-ntreb pribeag prin pliurile nopţiidin nou uitat de steaua mea de pazăde nu cumva de sufletul meu hoţiinu m-au prădat suindu-se pe-o rază.

Şi trec acum purtat în timp de albe viseprin spaţiul întunecatelor misterede parcă din adâncurile mari şi stinserenasc etern vibraţii sincere de sfere.

Coriolan PĂUNESCU

26

Maestrul neştiut întoarce singur ceasultic tacu-şi regăseşte în sfârşit cărareabătrânul univers iuţeşte liber pasul -eternitatea lumii şi-a împlinit chemarea.

Rămânem într-o mare şi cosmică vâltoaretot aşteptând să sune timpurile-n poartă,trecându-ne prin calde valuri de ninsoarecătre zenitul vremii învârtitor de roată.

Mereu ni se va stinge luna în albastruun candelabru viu pe-oglinda zăriişi chiar luceafărul luminător sihastruva dispărea în ochiul întunecat al mării.

Răstimpul iubirii

27

Fantomele

Fantomele ne vin la miezul nopţiidoar când în aer liniştea-i stăpânăşi-adulmecă miresmele vieţiiplimbându-se cu florile de mână.

Fantomele nu mai privesc din stradăcum ţi-ai privi incert urmăritoriişi nici nu cred că pot cumva să vadăcum se topeşte ceru-n largul mării.

Fantomele sunt poze în alb-negruchemate de-o memorie răsturnatăun fel de copie de univers integruori poate-n timp şi-o scenă revelată.

Coriolan PĂUNESCU

28

Fantomele sunt amintirile pierdutesau tot ce pare să fi fost cândva fiinţăsunt poate gânduri albe, neştiutece se transformă noaptea-n suferinţă.

Fantomele sunt tot ce-am fost odatăşi am fi putut să fim în astă lumepoate-o poveste într-un sertar uitatăcu tot ce poate însemna anume.

Răstimpul iubirii

29

E întâia primăvară

E întâia primăvară-n care pleacăgrădini cu roşii trandafiri de searăspre care nimeni nu se mai apleacăcum o făceam noi doi în vară.

Eram înnebuniţi de pomi în floareşi de mirosul ierburilor crude.În palme-o frunză violetă de cicoarestriveam discret cu degetele nude.

Acum petalele tot cad în valuripeste grădina cu-amintiri uitate.In depărtate şi prea reci coclauriun clopot miezul unei zile bate.

Coriolan PĂUNESCU

30

Prin umbra ochiului murit de soaresilueta mea şi-a ta trec zgribulitecăutând zadarnic prin firave odoarede frunze vii în muguri adormite.

E-ntâia primăvară-n care pleacăgrădinile cu trandafiri de searăspre care nimeni nu se mai apleacăcum o făceam noi doi în vară.

Răstimpul iubirii

31

Nu am să uit

Nicicând nu am să uit cum tainic cerbiitârziu veneau precauţi către albul satadulmecând discret şi puri pe firul ierbiiuşorii paşi de lup nebun şi-nfometat.

Pe malul lacului ce tremura în vântlăsau în urmă aspra pădure de stejaripurtau pe frunte semne vii de sfântşi cerul se vedea în ochii trişti şi mari.

Zburda frunzişul toamnei dinspre sudiar rătăciţii câini urlau cu glasuri stinsela foc drumeţii rupând din lemnul crudştiau că-n apă peştii se-nfiorau de vise.

Coriolan PĂUNESCU

32

Eram scrutatat de-un ochi din infinittabloul vieţii îl aveam în inimă ascunsvânătoreasca puşcă scotea un ţăcănitşi bubuia tot codrul adânc şi nepătruns.

Fugeam cu cerbii crezându-mă rănitse prelingea fluidul în trupurile noastreşi ne piteam sub cerul bătrân neprihănitca nişte vietăţi ce prevedeau dezastre.

Nicicând nu am să uit cum tainic cerbiitârziu veneau precauţi înspre albul satadulmecând discret şi puri pe firul ierbiiuşorii paşi de lup nebun şi-nfometat.

Răstimpul iubirii

33

Răstimpul iubirii

Iţi ies mereu iubita mea în caleca să nu te fure umbrele din turnpe cărarea sfântă a însingurării taleunde-ncerc din gânduri să te-adun.

Nu ştiu cum de rătăceşti sfioasăpe aripa neagră a unui cânt prelungpe când trec prin geana nopţii arsăîn lumina lunii-n care nu te-ajung.

Aşteptându-te încremenit pe maluriîn bătaia rece a unui vânt din sudîţi contemplu chipul răsărit din valurişi-ţi sărut în pace anticul tău nud.

Coriolan PĂUNESCU

34

Iţi sărut frumoaso marmora din careeşti croită-n linii şi din forme vagiori din mersuri line de mătăsuri rareîmbrăcată toată în veşmânt de magi.

Ascultându-ţi paşii leneşi în sandalemă cufund în unda visului s-adormdar îţi simt vibrarea seminţiei talede regină veche într-un pustiu enorm.

Răstimpul iubirii

35

Un laic duh de pâine

Lumina-şi trece iarăşi charetele prin sevecând rădăcina-şi sparge blocadele din piatră.In universul sferei tării se luptă aieveşi trec prin labirintul reconvertit în vatră.

Coroanele din ramuri se termină în frunzeprelungul râu prin vene-şi regăseşte drumulnuclee vagi se mişcă prin cili de buburuzetulpini de grâu subţire se-nalţă precum fumul.

Privirile din stele fac spicul greu să frângăprinosul care-n boabe stă gata să dospeascăpe masă aluatul frământ cu mâna stângăaşa cum stă în tavă menit în somn să crească.

Coriolan PĂUNESCU

36

Un vânt se pregăteşte prin ierburi să irumpăne strigă din celule un laic duh de pâineşi parc-un om doreşte cu mâna lui s-o rupăprin gândul care vine din neştiutul mâine.

Amurgul printre lanuri se cuibăreşte tandrumiros de pâine coaptă prin suflet viu preumblăcu flori de toamnă-n mână un vesel băieţandrugrăbeşte înspre casa cu dulce iz de jimblă.

Răstimpul iubirii

37

Nu mai trec

N-am să trec pe uliţa durerii noastrecum se-ntâmpla când înflorea de visefruntea frumoasei mele flori albastredin amintiri ce-au fost odată stinse.

Mai bine ocolesc stradela vechepe care amândoi o străbăteam odatăcând ne plimbam în zori ca o perecheîn nebunia ce-o credeam uitată.

Şi nici nu ştiu dac-o fi fost iubiretot ce simţeam când amândoi de mânăne sărutam cuprinşi de-o rece presimţiresub bolta înaltă răsărind din lună.

Coriolan PĂUNESCU

38

Eram o tristă şi confuză rostuireîntr-un extaz căzut din rătăcite steleun fel de amplă şi pretinsă fericireprin care cerul pur agoniza cu ele.

Or poate-era un arc voltaic de suspineprin care circula scânteia mea divinăun univers ce trece lunecând pe şineşi înveleşte totu-n fulger de lumină.

Răstimpul iubirii

39

Negaţie pe trup

Nu te zugrăvesc iubito în cuvintenici în mantie galbenă din stea.Iţi acopăr însă trupul care mintecu un strat etern din suferinţa mea.

Nu te chem când bate vântul luniice se stinge pe o candelă de lutde pe inima-mi rănită de cărbuniice s-aprind pe chipu-mi neştiut.

Nu te strig din cioburile spartecare vin pe drumuri din pustiuci te chem pe drumuri neumblatedin pământul nostru încă viu.

Coriolan PĂUNESCU

40

Nu-mi vei răsări ca o stafie-n caledinspre sudul alb al marelui fiordchiar de-aştept în sunet de petaleprevestire rece de la polul nord.

Nu te zugrăvesc iubito în cuvintenici în mantie galbenă din stea.Iţi acopăr însă trupul care mintecu un strat etern din suferinţa mea.

Răstimpul iubirii

41

Nunteşte cerul

Răsare pe cerul înalt cu stelele sale,galbena lună scânteietor de frumoasăchemată în zori pe-a robilor caleregelui nopţii să-i fie eternă aleasă.

Nuntesc sub boltă vieţile noastreşi tremură-n umbra secundele reci.Peste mările lumii în tonuri albastrecineva priveghează când palidă treci.

Dinspre nord se cutremură fireapână spre sudul încercat de mistere.Neştiută aleargă cometa cu ştireacă marile semne se nasc în tăcere.

Coriolan PĂUNESCU

42

Sub largile mituri visări se-ntrupeazăşi ochii ne poartă-n afund de culoare.Un surâs vinovat discret învieazăprin clipele vii rătăcind în ninsoare.

Răsare pe cerul înalt cu stelele salegalbena lună scânteietor de frumoasăchemată în zori pe-a robilor caleregelui nopţii să-i fie eternă aleasă.

Răstimpul iubirii

43

Incă nu ştiţi

Purtând în trup aceleaşi trecute suferinţimă zvârcolesc când aştrii stau să cadăşi iau din moştenirea lăsată din părinţifelia-nmiresmată din prima mea zăpadă.

Incă nu ştiţi de care vis nebun mă temşi nici de ce mor caii pe cer cu lună plinăîn primăvara asta venind dintr-un poemcu sevele ce urcă zvâcnind la rădăcină.

Iar ochiul care vede prin alb nemăsuratse instalează-n muguri ca nişte presimţiride parcă cursul vremii mereu îndepărtatse adânceşte-n lumea eternelor iubiri.

Coriolan PĂUNESCU

44

Mă zvîrcolesc când aştrii stau să cadăşi iau din moştenirea lăsată din părinţifelia-nmiresmată din prima mea zăpadăpurtând în trup aceleaşi trecute suferinţi.

Răstimpul iubirii

45

Nevinovat

Aud şi azi zăvorul dintr-un prea bun oţelce mi-a legat viaţa-ntreagă de-o ferastrăprin care aşteptam precum naivul mielca să-l salveze-n somn o pasăre măiastră.

Avea zăvorul nopţii un sunet cam ciudatvenind dintr-o străveche lume austeră.Era închis pe dinafară de un bătrân soldatcu obiceiuri dure dintr-o străveche eră.

Noaptea vânam rădaşte de pe pereţii goişi adormeam cu gândul la bunii mei părinţi.Cu mine în suflet purtam un fratricid războimizând pe-o vinovată scoatere din minţi.

Coriolan PĂUNESCU

46

Vârtos pe la urechi sufla un vânt nebunîmi strecura din lume veşti printre zăbreleşi mă-ntrebam ce gânduri negre mai adunsă le trimit cu poşta furtunilor din stele.

Eram nevinovat dar cine mă putea-ntrebadacă poverile de umeri îmi fură atârnatecând stăpânirea lumii pe drumuri mă plimbaca pe un hoţ cu sacul de dovezi în spate.

Un călător voit-am să fiu prin cerul meunimic mai mult dar cine ar fi vrut să creadă?Şi fost-am condamnat de un demonic zeuca pe un răzvrătit ce trebuia să-l piardă.

Răstimpul iubirii

47

Tablou

Infloresc toţi pomii pe cerul tău din zareiar păru-ţi scânteiază sub stelele lucioaseşi cum te joci iubito prin raze lungi de soarepare că vii din lumea vestirilor frumoase.

De-acum tu eşti regina ce locuieşte-n lunăstăpână a universului din galaxia noastrăce luminează timpul cu-aprinsa ei cununăpe-a cerului cupolă încântător de-albastră.

Şi vezi?Într-un răstimp aruncă pomii floareaiar din corole pulberi galbene presară,precum alungi tu visul înstăpânind ninsoareasub zările înalte sub care-adormi spre seară.

Coriolan PĂUNESCU

48

Târziu mă voi plimba prin lumea visătoareca un cezar însingurat pe ţărmurile măriiiar tu-mi rămâi în suflet mereu întrebătoareprivindu-mă cu teamă de-a nu te da uitării.

Şi cum te joci iubito prin raze lungi de soarepare că vii din lumea vestirilor frumoasecând înfloresc toţi pomii pe cerul tău în zareiar păru-ţi scânteiază sub stelele lucioase.

Răstimpul iubirii

49

Eu sunt hoinarul

Eu sunt hoinarul cu norocu-n mânăoprit în câte-o clipă ursuză şi modestăcel care umblă nebun o săptămânăşi poartă ziua ochii femeilor la vestă.

Eu sunt hoinarul dumbrăvilor pustiişi păsărilor lumii noastre cântătoaresunt păzitorul nopţii şi al dealului cu viiprin care trec bolnav de-nsingurare.

Eu sânt hoinarul ce umblă peticit şi purinsul etern ce suferă de dragoste şi taceeu sunt rătăcitorul prin nopţile de-azurşi cavalerul trist al fetelor sărace.

Coriolan PĂUNESCU

50

Eu sunt hoinarul ce-i veşnic aşteptatori trubadurul ce-şi cântă viaţa în cuvintesau cel ce poartă-n spate cerul înstelatun fel de-mpuşcă lume fără minte

Eu sunt hoinarul vesel ori vreun regece şi-a pierdut în veci regatul ori stăpânulsau calul fermecat pe care singur mergecutreierând în zbor pădurile şi drumul

Răstimpul iubirii

51

Tresar

Din înălţimi coboară grăbită câte-o steacând noaptea îşi înalţă tăcerile-i deplineşi-o simt însingurată cum caută să steaîn iarba-ntunecată ce vine înspre mine.

Mă plimb în spaţiul blând necunoscutca o fantomă-n alb ce-apare de niciundeşi număr clipele căderii din viul absolutîn turbionul nopţii ce-n suflete pătrunde.

Tresar când simt târziu vreun fâlfâitca o straveche şoaptă de-aducere aminteşi-aud strigând blesteme ce vin din infinitsă primenească lumea nebunelor cuvinte.

Coriolan PĂUNESCU

52

In locul stelei ce-atât de repede s-a stinsşi fără urme-n visul nopţii de asearăun foc de-o clipă-n sfera lunii s-a aprinsiar astrul s-a născut pe cer a doua oară.

Acuma totu-i un nou şi-un mare începutce de la Faceri până astăzi luăm-aminteplătind prin înnoire un permanent tributpe un tărâm în care înveşnicim prin minte.

Răstimpul iubirii

53

Prefaceri

Te-anunţ în scris iubito că nu mai sunt biletenici trenuri nu-s, nici staţii pe linia ferată.Am revenit la vremea sprinţarelor chareteşi la poştalionul galben cu cai de altădată.

Noi trecem tronca-tronca prin vesele hârtoapecu surugii beţi pe capră duhnind a băuturădar şi cu cel ce vine trecutul să-l dezgroapecum a-i întoarce-o brazdă cu fieru-n arătură.

Ce rost mai are să fim prezenţi prin lumeca nişte epifanii din timpuri vechi apusecând nimeni nu ne lasă nici contra unor sumedecât să fim un neam cu aripile smulse.

Coriolan PĂUNESCU

54

Călătorim de-acum în anacronice rădvanemereu învineţiţi de biciul istoriei nedrepte.In hamuri tragem liberi ca murgul pe tăpşaneurcându-ne la ceruri pe vinovate trepte.

Da, nu avem nici trenuri iubita mea frumoasăpe jos ne-om duce ca să-ţi mai vezi părinţiişi ce-o mai fi prin lume ori pe la voi pe-acasăcât ne-or mai ţine-n viaţă şi în putere sfinţii

Răstimpul iubirii

55

Ne-aşteaptă lupii

Iar ne-ntîlnim iubito în ţara cu ninsoriunde ne-aşteaptă lupii dârzi şi hăulind.Vor ei să ne ia urma împrăştiind fiorisub luna ce s-arată asupră-ne veghind.

Noi trecem însă netemători, cuminţi,înfăşuraţi în mantii şi-n marile zăpeziiar urlătorii noptii acum ieşiţi din minţitot caută pe drumuri precarele dovezi.

Cu toţii trecem prin codrii mari şi recinu ne-ntâlnim aiurea la poli ori la zenit.Nemuritori străbatem vechile potecisau ne oprim pe drumuri la minus infinit.

Coriolan PĂUNESCU

56

Şi urcă hăulitul în câmpul unui mit realdin punctul de vedere al fiarelor străinedar trecem peste ele în galop de calsă arătăm că-n lume nu-i vreme de jivine.

Vor iar să ne ia urma împrăştiind fiorisub luna ce s-arată asupră-ne veghindşi ne-ntâlnim iubito în ţara cu ninsoriunde ne-aşteaptă lupii dârzi şi hăulind.

Răstimpul iubirii

57

Vestitorii

S-au zăpăcit de tot cocorii-merg în zig-zag pe cerul purdin vest spre ţărmurile măriiei traversează norii de azur.

Ii cheamă iată noua lunăca o para turcească-n asfinţitpe care timpul palid o adunăîn ochiul primului venit.

Acum nu ştiţi ce linii drepteurmează încă păsările-n zborce tristă şi chinuitoare setecoboară azi în sufletele lor.

Coriolan PĂUNESCU

58

Străbat amuşinând magneticdistanţa veche pân la polcând liberate trec bezmetics-aterizeze pe pământul gol.

S-au rătăcit aceste păsări rarela altitudini care parcă nu-svenind din cer răzbunătoareca să anunţe un iminent apus.

Răstimpul iubirii

59

Ţigări şi cafea

Vin zorii cei albi ca nişte umbredin noaptea plecată!O, dar iată: de undeva urcă discretun iz de neagră cafeaîndelung aşteptată de inima mea.

Febrile degetele de aurale minţii melecaută, caută prin buzunarevechiul pachet de tutunori pe cel de ţigări naţionale.

Nu le găsesc şi-mi aduc amintecă ultima ţigară făcută din foio fumasem cu tata în zareîntr-o zi de miercuri sau joiprin aburul visător al licorii amare.

Coriolan PĂUNESCU

60

De-atunci amândoisuntem privegheaţi de la distanţăde un fel de pulsarcu nume ezoteric de steaşi o infimă străveche speranţă.

Răstimpul iubirii

61

Printre ronduri de flori

Iar umblă iarba pe sub vânt furişatăşi-n ramuri mai ard muguri de ceară.Vine iubito o vreme extrem de ciudatăde un verde târziu licărind din afară.

Eu însă mereu umblu noaptea hai-huiurcând scările de aer către o altă lumespre praznicul vechi din strada nimănuiaşternut peste pădurea fără de nume.

Lipsită-i bolta senină de norii cei greiunde păsările astăzi mai fac a ploaiese-ntrec în cântec prin frunze de teisimţind cum arcul vremii se-nmoaie.

Coriolan PĂUNESCU

62

E un spectacol unic în grădina meaiar tu printre ronduri de flori vinovateeşti fata ce tocmai coboară din steaprin simţire şi căi demult neumblate.

Vine iubito o vreme extrem de ciudatăde un verde târziu licărind din afarăiar umblă iarba pe sub vânt furişatăşi-n ramuri mai ard muguri de ceară.

Răstimpul iubirii

63

Cu oamenii în sat

Mă-ntorn şi azi cu gândul la vetrele din satunde în galben toamna şi-a făcut cuibareeu tot mai sunt pe dealuri cu plugul la aratnăscându-mă la vremea apusului de soare.

Dar ca şi ieri în geana aspră a zilelor răsarînsingurat oier cu turma albă la călcâietrezindu-mă haiducul din nopţile cu jarori voievod prin satul verde din câmpie.

Mi-e sufletul acolo în pământul răsturnatcrescut cu dor de firea mea întoarsămereu suind pe dealuri în vise de bărbaturzit în rodul sincer al holdelor de-acasă

Coriolan PĂUNESCU

64

Ştiu hora noastră cum creşte din pământcum se aşează în inimi iubirile spre searăcum brazii stau mândri cu crengile în vântori cum asudă noaptea ogoru-n primăvară.

Insingurată mama-mi caută chipul pe-nserateu nu mai sunt demult prin larga bătăturădeşi sunt tot cu gândul la oamenii din satşi-apăs trudit cu dânşii un plug în arătură.

Răstimpul iubirii

65

Voiam să aflu

Nori grei stau sub luceferi-străjeriacoperind sfioşi împărăteasca lunăacolo unde-n pragul zilelor de ierimă oglindeam cu stelele-n fântână.

Voiam să aflu dacă din ele vor pieripe jumătate ori niciuna de se poate,dacă destinul meu curând va suferimodificări din lumi prea depărtate.

Şi iată, de pe bolta albă câte-o stease desprindea scăldată în luminăplecând însingurată şi-n linişte să steaîn lumea ireală şi-atâta de străină.

Coriolan PĂUNESCU

66

Părea că totu-i argintiu în sus şi-n joscând aerul se arăta nesaturat şi viuiar trupul mă durea din carne până-n osdeşi zburam prin ceruri fără ca să ştiu.

O mână m-aşezase pe iarba de la solşi nevăzuţii ochi îşi aţinteau spre mineîntunecimea unui suflet răzvrătit şi golce noaptea-şi leagă rănile din sine.

Răstimpul iubirii

67

Jocuri fără final

Sunt un om de albastru şi bunşi încă o jumătate îmi spun.Noaptea însă rămân de departefără de somn în vechea cetate.

Un însingurat ce parcă nici nu-iîntr-o lumină albă şi-a nimănui.O tuşă de culoare dată din grosalergând pe ea în sus şi în jos.

Şi iată în zorii egali vin tiptilca într-un fel de joc auriu de copil.Ori ca un fluture roşietic de bronzsau de verde cu o fărâmă de roz.

Coriolan PĂUNESCU

68

Vin pe o galbenă rază de soaredesprinsă din cerul nalt şi din zare.Şi fac să dispară incertul cuprinsîn lumea ca un solfegiu nestins.

Iar în ciudatul cadru patriarhalvoi trece-n lume pe urme de cal.Nu va mai fi nici vreme de jocnici timpul de-a mai sta într-un loc.

Răstimpul iubirii

69

Nefericire

Iată, mă taie absurdcuţitul vremii până la osiar tu iubitonu mai tresari de sus până jos.

In buza fără culoarea oglinzii noastre pustiinu mai aparicu trupul tău sănătos.

Un fel de umbră tânărăce-aleargă cu ochii neviiîn marginea tablouluispânzurat la fereastră

Coriolan PĂUNESCU

70

spre lumea ca o plagădeschisă fragmentarpe uliţa noastră,pe care când şi când

ca într-un pervers bazarte laşi citităîn peticul zdrenţuitdintr-un galben ziar.

Răstimpul iubirii

71

Renunţ

In creştetul nopţii a crescut un cucuide parcă lumea aceasta-i a nimănuişi poate să crească ce-i trece prin minteîntr-un loc straniu ce nu se dezminte.

Cresc mormane de piatră şi de pământnoapte e doar un univers în cuvântfără semne din albe şi molcome lemneori busturi din bronz şi străine insemne.

Noaptea e un nour negru şi tare lânospeste care orbecăim cu susul în josca şi cum ai face un plus de mătăniiîn lumina răpusă-n vechime de pronii.

Coriolan PĂUNESCU

72

Şi eu ori tu ce facem, ce mai vremca bătrâni călători încastraţi în sistemfără teamă de hoţi şi de-ntunericul viuprin care tot lunec fără să ştiu.

Incotro ne-ndreptăm, încotro mă îndreptprin negrul acesta nefixat în conceptori poate mă aflu în codri-ntunecaţicu mesteceni frânţi şi ancestral luminaţi?

E târziu, renunţ să mai strig în vancum fac de-o viaţă pe un ţărm de oceanşi iată grijă nu am de vechiul cucui,de parcă n-a fost, de parcă nici nu-i.

Răstimpul iubirii

73

Sub vişinii mei

Mai rămâneţi un timp sub vişinii meica vechi pelerini care trec înspre sud.Tot mai nesiguri vi-s paşii cei greipe globul din piatră, albastru şi surd.

Cu mine să treceţi prin veacul de focmai puţin temători de bătrânele roţişi cuprinşi arar de prea mult nenorocveţi trece cu mine sub marile bolţi.

Când totul va curge prin unde subţiriveşti despre lume să aduceţi din floriiar sub pomii cei mari să trăiţi amintiricare vin către noi prin grăbite ninsori.

Coriolan PĂUNESCU

74

Apoi vă veţi stinge ca o stea de argintfără a şti din ce lume trucată veniţipeste frunte încinşi cu frunze de absintaruncate în arenă spre a fi îmblânziţi.

Peste globul de piatră, albastru şi surd,tot mai nesiguri vi-s paşii cei greiiar ca vechi pelerini care trec înspre sudmai rămâneţi un timp sub vişinii mei.

Răstimpul iubirii

75

Toamnă

Iar se lasă iarba să cadă sub vântşi galbene frunze zboară din nord.Cineva taie ferestre noi în cuvântgrabnic vâslind spre al lumii fiord

Trec la pas prin livezi întomnateîn câteva zile totul devine caducîntr-un singur fragment de noapteîmi moare-n grădină puiul de nuc.

Timid se arată bruma spre noi -toamna defilează precum la parăziorchestranţii lumii trec doi câte doicu tristeţea lor pe vechile străzi.

Coriolan PĂUNESCU

76

Iar se lasă iarba să cadă sub vântgalbene frunze zboară din nordcineva taie ferestre noi în cuvântgrabnic vâslind spre al lumii fiord.

Răstimpul iubirii

77

Curge viaţa ca o apă

Şi-a făcut pădurea din ghinde felinareiar frunzele sunt file verzi din carte.Citeşte acum copacul ce dă la fiecarecâte-o poveste tristă adusă de departe.

Nu ne-ndoim că viaţa curge ca o apăce urcă ameţitor prin miile de ramuridin care-n timp toţi arborii se adapăsă-şi ţină-n vânt coroanele de flamuri.

Mereu îşi face codrul alianţe duresimbiozând cu lupii înnebuniţi de iarnă.Când luna îşi trimite galbenu-n păduresfârşeşte cerul zăpezile să-şi cearnă.

Coriolan PĂUNESCU

78

E totul ca într-un cerc precum planeţiice se-nvârt discret pe marile orbitedând sens materiei şi existenţă vieţiiîn univers lumină şi timpuri răscolite.

Citeşte acum copacul ce dă la fiecarecâte-o poveste tristă adusă de departecă şi-a făcut pădurea din ghinde felinareiar frunzele sunt file verzi din carte.

Răstimpul iubirii

79

Interdicţii aproape cazone

Nu aprinde iar focul revoltei în privirişi nu cumva să treci de sârma ghimpatăe prea târziu pentru o noapte cu martiriîn parcuri, pe străzi ori pe calea ferată.

E timpul să înduri, să surâzi ori să tacisă intri iar în haina-ţi sfântă de femeietu nu poţi ce-i urât în frumos să prefacichiar dacă ai pentru asta vreo cheie.

Să nu treci gardul păzit de tineri soldaţiîn tot ce-i minat pentru noi, pentru tinese va trage oricum într-o amiază de marţinoi nu vom conta pentru ziua de mâine.

Coriolan PĂUNESCU

80

Nu aprinde iar focul revoltei în privirişi nu cumva să treci de sârma ghimpatăe prea târziu pentru o noapte cu martiriîn parcuri, pe străzi ori pe calea ferată.

Răstimpul iubirii

81

Magie

In seara galbenă cu lună plinăvoiam nebun să te sărut prinţesăcum mai văzusem pe o scenăcu doi actori jucând o piesă.

Porni în clipa magică o sirenăsă-şi verse ameţitor preaplinulşi-ai dispărut atunci ca o nălucăfăcându-şi mendrele destinul.

In lumea cu dor nebun de ducăam căutat să te-ntâlnesc în calenu am găsit nimic din ce era să fieşi nici măcar o urmă de sandale.

Coriolan PĂUNESCU

82

Oraşe am colindat ca o stafiecu tâmpla grea de-atâtea visedar alba siluetă a alteţei talen-o mai zării pe drumuri ninse.

Şi azi mai caut lunaticele semnechiar dacă suflă pretutindeni vântuldeasupra coboară-ncet cortinane-nghite liber cerul şi cuvântul.

Răstimpul iubirii

83

Sunt

Eu sunt păpuşa antică de lutcare se bate la amiezi cu norii,sunt setea din mitul absolutşi ploile din sângerarea zării.

Eu sunt mereu visul bolnavîn mersul vremilor înfrântori poate lupta mea de sclavfrustrat de sensuri în cuvânt.

Eu sunt mecanicul din cerce poartă universul pe rotile.Sunt sosia eternului mistermatricea căutărilor febrile.

Coriolan PĂUNESCU

84

Eu sunt acel rătăcitor fotonori un proiect de moleculăabsentul capiteliu din frontoncu-nfăţişare rece şi subtilă.

Eu sunt o dreaptă-n azimuto teoremă de la ţărmul măriicând toate-aveau un începutşi o perfectă rată a erorii.

Răstimpul iubirii

85

Cu ochii deschişi

In odaia-ntunecoasăuşa s-a deschis asearăşi-a intrat încet, sfioasă,o bătrână de la ţară.

Părea-n lume coborâtădintr-o antică icoanăce stătuse zăvorâtăla o vreme de prigoană.

M-a privit cu ochii minţiisurâzând de peste timpurişi avea precum au sfinţiidiademe de arginturi.

Coriolan PĂUNESCU

86

Şi cu mâna ei de-ascetăcerând parcă ascultare,cruce mi-a făcut discretăîntru binecuvântare.

Aţintindu-şi ochii-n zarepăşi pragul înspre noapte,unde vii, strălucitoare,stele o chemau în şoapte.

Răstimpul iubirii

87

CUPRINS

Cuvânt înainte, IPoetul şi eterna frumuseţe, IX1. Renunţare, 52. Ne regăsim, 73. Ploaia, 94. Albii caişi, 115. Târziu, 136. Vom pleca, 157. Eu am strivit magnolii, 178. Rebel şi sceptic, 199. Uneori visarea, 21

10. Absenţă, 2311. Certitudinile nopţii, 2512. Fantomele, 2713. E întâia primăvară, 2914. Nu am să uit, 3115. Răstimpul iubirii, 3316. Un laic duh de pâine, 3517. Nu mai trec, 3718. Negaţie pe trup, 39

Coriolan PĂUNESCU

88

19. Nunteşte cerul, 4120. Incă nu ştiţi, 4321. Nevinovat, 4522. Tablou, 4723. Eu sunt hoinarul, 4924. Tresar, 5125. Prefaceri, 5326. Ne-aşteaptă lupii, 5527. Vestitorii, 5728. Ţigări şi cafea, 5929. Printre ronduri de flori, 6130. Cu oamenii în sat, 6331. Voiam să aflu, 6532. Jocuri fără final, 6733. Nefericire, 6934. Renunţ, 7135. Sub vişinii mei, 7336. Toamnă, 7537. Curge viaţa ca o apă, 7738. Interdicţii aproape cazone, 7939. Magie, 8140. Sunt, 8341. Cu ochii deschişi, 85

Răstimpul iubirii

89

De acelaşi autor

Iarbă solară, versuri, Editura Junimea, Iaşi, 1982; Adresa mea, prezentul, reportaje literare, Editura Albatros,

Bucureşti, 1985; Dimineaţa din cuvinte, versuri, Editura Junimea,Iaşi,

1987; Intâlnirea de sub stele, proză, Editura Albatros, Bucureşti,

1989; Joc alb, versuri, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1990; Drumul zimbrului, proză, Editura Porto-Franco, Galaţi,

1993; Carte cu ştrengari, versuri pentru copii, Editura Porto-

Franco, Galaţi, 1995; Iubito, suntem în pericol, versuri, Editura Geneze pentru

Literatură şi Artă, Galaţi, 1995; Pridvor de lut, versuri, Editura Geneze pentru Literatură şi

Artă, Galaţi, 1998; Poduri peste apele lumii, versuri, Fundaţia Rompres,

Bucureşti, 1999; Cumplitul joc de-a poezia, versuri, Editura Scriptor,

Galaţi, 2000; Iarnă cu ştrengari, versuri pentru copii, Editura Porto-

Franco, Galaţi, 2001; Vânătoare de umbre, versuri, Editura Scorpion, Galaţi,

2002; Trupul meu de poezie, versuri, Editura Sinteze, Galaţi,

2005; Taifas la Şapteape, proză, Editura Fundaţiei Academice

Danubius, Galaţi, 2006; Liber la iubire şi vis, versuri, Editura Sinteze, Galaţi, 2008.