ROMULA - MALVA

CENTRU DE VIAŢA PALEOCREŞTINA

Pr. Simion Mihăiţă Constantin

Cadrul natural

Romula, capitală a Daciei inferioare şi mai târziu a Daciei Malvensis1, singurul mare oraş

din Dacia cu nume latin, amintind de Roma, capitala imperiului roman şi marea metropolă a

antichităţii, era situată în partea de nord-est a Câmpiei Romanaţilor la 44º 10′ latitudine nordică şi

42º 05′ longitudine estică, pe teritoriul actualului sat Reşca, comuna Dobrosloveni, judeţul Olt2.

Întinderea teritoriului său rural făcea ca Romula să se situeze la limita dintre Câmpia Olteniei şi

Piemontul Getic, într-o zonă monotonă, din punc de vedere al reliefului, unde se întâlnesc

câmpiile întinse ale teraselor Băileşti(27-75m), Corabia(15-72m) şi Flămânda(50-60m) cu cele

dintâi dealuri de la poalele subcarpaţilor3.

Clima temperată, blândă, fără excesivităţile climatului din partea estică a Câmpiei

Române, dar şi pământul fertil, bogat în cernoziomuri şi soluri aluvionare de luncă4, au favorizat

dezvoltarea unei vegetaţii cu păşuni şi numeroase pâlcuri de pădure care vor ceda de-a lungul

timpului locul suprafeţelor cultivabile, tot mai întinse de-a lungul timpului. La aceste condiţii

favorabile se adaugă şi bogata reţea hidrografică, Romula fiind situată la confluenţa pârâului

Potopin cu râul Teslui, aproape de Olt, intr-o regiune cu numeroase izvoare.

Un factor geografic important, privit în contextul dezvoltării economice şi al importanţei

politice şi militare a Romulei, îl constituie şi situarea oraşului la întretăierea unor vechi şi

importante căi de comunicaţie, aici întâlnindu-se drumurile ce urcă de la Dunăre, urmând linia

Oltului, cu vechea cale rutieră ce străbătea teritoriul Olteniei, legând Romula de Drobeta, drum

cu existenţă confirmată de cunoscutul itinerariu antic Tabula Peutingeriana(sec.III d.Hr.)5

Romula Malva

Romula Malva este oraşul cu cea mai mare înflorire dintre oraşele Daciei sudice şi în

acelaşi timp singurul oraş, al cărui nume înseamnă mica Roma, evident un nume de origine latină.

Apariţia oraşului antic în această regiune nu este decât urmarea şi dezvoltarea firească a

vechilor urme descoperite aici şi în toată regiunea înconjurătoare, pornind din neoliticul timpuriu

1 Dumitru Tudor, Oltenia Romană, ediţia a II-a, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1958, p.142.2 Grigore Posea, Enciclopedia României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 631.3 Petre Coteţ, Câmpia Olteniei, Bucureşti, 1957, p.114.4 Grigore Posea, Op. Cit., p. 631-632.5 Istoria Românilor, coordonatori Prof. Univ. Dr. Dumitru Protase, Cercetător principal I Dr. Alexandru Suceveanu, vol. II, Editura Enciclopedică, Bucutreşti, 2001, p. 194.

3

şi continuând neîntrerupt în epoca bronzului şi în cea hallstatiană6. În perioada Latène-ului III

întâlnim aici o aşezare dacică mult dezvoltată ce va sta la baza primei zone de locuire din

perioada romană, ce corespunde centrului anticului oraş7.

Primele prezenţe romane pe teritoriul viitorului oraş Romula datează de la începutul celui

de-al II-lea secol d.Hr, din perioada războaielor de cucerire a Daciei, cu atât mai mult cu cât la

sfârşitul primului război dacic(101-102 d.Hr) o mare parte a regatului dac cuprinzând actualul

teritoriu al Banatului, Olteniei, Munteniei şi sudul Modovei, a intrat sub stăpânirea imperiului.

Necesităţile strategice au făcut ca, în vederea unui nou război în Dacia, la nord de Carpaţi,

să fie staţionate importante efective militare romane în Dacia Sudică pe văile unor importante

cursuri de apă : Cerna, Jiu şi Olt. Pe valea Oltului au fost astfel amplasate castre romane la

Sucidava-Celei, Slăveni, Romula şi Buridava, locaţii unde cercetările arheologice au dat la iveală

fortificaţii şi inscripţii care atestă concentrări de trupe8. Acestei perioade corespund urmele din

centrul civic al Romulei, unde a fost descoperit un castru de pământ înălţat în perioada

războaielor daco-romane, dovada sigură a unor trupe care au staţionat aici, dar nu pentru mult

timp, fiind solicitate în confruntările ce au urmat în anii 105-106 d.Hr.

Bazele aşezării civile la Romula au fost puse în timpul reorganizării teritoriul cucerit, cel

târziu în primii ani de domnie ai împăratului Hadrian, când au fost aduşi aici colonişti ce s-au

stabilit pe locul fostului amplasament militar, fără a depăşi limitele fostelor fortificaţii.

Primii colonişti stabiliţi la Romula au convieţuit cu băştinaşii, dovada constituind-o

bogatul material ceramic de factură geto-dacică, descoperit cu prilejul săpăturilor efectuate în

incinta fortificaţiei patrulatere9.

Până la atribuirea oficială a numelui de Romula, cel mai probabil cu ocazia ridicării la

rangul de municipiu, este posibil ca aşezarea să fi purtat o denumire dacică şi cel mai probabil

numele puternicului nucleu de locuire geto-dacică din zonă - Malva10, dacă avem în vedere regula

aproape generală a păstrării vechii toponimii. Ca şi în alte cazuri în Dacia, numele dacic, cu

puternică rezonanţă printre locuitori, a fost preluat şi de aşezarea romană nou întemeiată,

păstrându-se chiar şi după ce oraşul a primit oficial denumirea de Romula. Astfel se explică şi

folosirea de mai târziu, în titulatura provinciei Dacia Malvensis, dar şi în unele texte în care se

doreşte individualizarea Romulei pentru a nu se confunda cu alte localităţi omonime11.

6 Corneliu Mărgărit Tătulea, Romula Malva, Editura Museion, Bucureşti, 1994, p. 15-21.7 Dumitru Tudor, Oraşe, târguri şi sate din Dacia romană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p. 342.8 Idem, Oltenia Romană, p.201-281.9 Ibidem, Romula, Bucureşti, 1968.10 Corneliu Mărgărit Tătulea, Op. cit., p. 35.11 Ibidem, p. 36.

4

Oraşul a primit rangul de municipiu, fapt atestat de trei inscripţii a căror dată nu se poate

preciza decât cu aproximaţie în cea de-a doua parte a secolului al II-lea d. Hr.12. Ridicarea la

rangul de colonie se pare că a avut loc în timpul perioadei de înflorire economică şi culturală a

oraşului din timpul lui Septimiu Sever, preocupat de reorganizarea municipală a Daciei. Singura

atestare databilă a statului de colonie al Romulei datează din anul 248 d.Hr., oraşul fiind numit de

împăratul Filip Arabul colonia sua. Acest fapt nu arată decât că împăratul încearcă o ultimă

tentativă de revigorare a politicii de urbanizare în imperiu şi de restaurare a vechilor colonii, fapt

pentru care arată o asemenea grijă faţă de Romula13. De aceea părerea general acceptată este că

Romula era de mult o colonia, având în vedere importanţa sa în regiune şi dezvoltarea deosebită

economică.

Perioada de declin a Romulei începe către mijlocul secolului al III-lea când atacurile

barbare au dus la destabilizarea sistemului defensiv roman. Invazia carpilor şi pierderea limesului

transalutan în anul 245, ca şi reluarea atacurilor combinate ale goţilor şi carpilor au pus în mare

dificultate capacitatea de apărare a frontierei stabilite pe râul Olt, aflate în imediata vecinătate a

oraşului14.

Într-un moment de relativ calm, anul 248, oraşul este fortificat de Filip Arabul, dar în

iarna anilor 250-251, coaliţia condusă de regele got Kniva invadează provinciile sud-dunărene,

pustiind şi teritoriul de la vest de Olt. Deşi multe din aşezări sunt distruse - castrul de la Slăveni,

Sucidava, se pare că Romula a supravieţuit valului gotic ba mai mult importanţa oraşului a

crescut, deoarece în urma distrugerii castrului de la Slăveni, sarcinile defensive ale acestuia nu

puteau fi preluate decât de centrul cel mai apropiat şi anume cel de la Romula. Cu toate acestea

Romula a supravieţuit şi a rezistat până la retragerea oficială din Dacia, în timpul împăratului

Aurelian, menţinându-şi în permanenţă statutul de capitală al Daciei Malvensis şi de principal

bastion defensiv al frontierei de răsărit al acesteia.

Părăsirea Daciei nu a fost totală, iar existenţa Romulei a continuat şi în epoca lui

Constantin cel Mare. Acesta concepe un plan deosebit de construcţii strategice şi războaie pentru

a reocupa vechea provincie abandonată de Aurelian. Va fi construit un pod în dreptul cetăţii

Sucidava ce va fi puternic fortificată, va fi restaurat drumul roman din câmpia romănăţeană până

la Romula deci până la poalele valului Brazda lui Novac şi implicit va reanexa şi Romula, fapt

dovedit prin descoperirile ceramice caracteristice epocii, dar şi prin unele inscripţii specifice

12 Ibidem, p.50-51.13 Dumitru Tudor, Oltenia romană…, p.167.14 Corneliu Mărgărit Tătulea, Op. cit., p. 53.

5

perioadei de după anul 300d.Hr.15 Zona aceasta a rămas în stăpânirea imperiului timp de trei

decenii, până în timpul Lui Valens, care o pierde în favoarea goţilor.

Tentative firave de recucerire a teriotiului cuprins între Dunăre şi Brazda lui Novac au

avut loc până în timpul lui Justinian cu sorţi de izbândă schimbători. Deşi Justinian va reface

unele punte strategice pe linia Dunării, câmpia olteană şi munteană nu au mai intrat niciodată în

posesia imperiului ci au trecut în stăpânirea barbarilor cu care populaţia autohtonă a convieţuit.

Aşezarea de la Romula nu a încetat să existe, deşi a fost în permanenţă ţinta atacurilor barbare,

chiar şi în epoca feudală, fapt atestat de descoperirea unor monede bizantine, altele de la Mircea

cel Bătrân, Ferdinand de Austria sau Ştefan Bathory16.

Cercetări arheologice la Romula

Ruinele înfloritorului oraş roman sunt ascunse sub casele şi gospodăriile localnicilor,

marginile cetăţii antice putând fi reconstituite numai după urmele de cărămizi, ceramică, ori ale

unor fortificaţii, întinse pe o suprafaţă de aproximativ 64 de hectare. Până la împroprietărirea din

timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Romula era cel mai frumos centru cu ruine romane

din Dacia sudică, numit de mulţi dintre vizitatori un Pompei al Daciei.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, contele Luigi Fernando de Marsigli, cu prilejul unei

călătorii întreprinse în Oltenia în timpul războiului ruso-turc dintre anii 1689-1691, face o

prezentare succintă a vestigiilor de la Romula: „se găsesc, în sfârşit, pe malul Oltului, urmele

unui foarte mare oraş, cărora cei de azi le-au dat numele de Antina [...]. N-am crezut necesar să

adaug la desenul planului meu mulţimea ruinelor şi resturilor de edificii ce se văd risipite aici,

mulţumindu-mă să le semnalez, întrucât ele ne fac cunoscut că în acest loc a fost odinioară o

colonie foarte importantă a romanilor“17.

Săpături arheologice la Romula s-au făcut încă din secolul al XIX-lea însă fără a avea un

caracter ştiinţific, fapt pentru care multe din obiectele descoperite nu au putut fi apreciate la

adevărate valoare. La aceasta se adaugă şi activitatea colecţionarilor care au deschis drumul

comerţului cu antichităţi. După exproprierea moşiei Hotărani şi mărirea satului Reşca vechiul

oraş roman a fost ocupat, cultivat şi distrus de noii proprietari. Deşi s-a încercat exproprierea

acestui spaţiu în folosul statului, totuşi s-a ajuns ca la începutul secolului al XX-lea să nu mai

rămână nici o urmă de zid la suprafaţă, ziduri pe baza cărora cu o jumătate de veac înainte se

putea reconstitui cu mare precizie planul cetăţii.

15 Dumitru Tudor, Op. cit., p. 168.16 Ibidem. 17 L.F. de Marsigli, Description du Danube, vol. II, La Haye, 1774, p. 69.

6

Primele săpături sistematice la Romula s-au efectuat în vara anului 1900 de către Gr.

Tocilescu prin Pamfil Polonic fiind urmate de cele efectuate în anul 1911 de către Al. T.

Dumitrescu, asistat de arhitectul H. Brotz, şi Dionisie Pecurariu, delegatul Muzeului de

antichităţi18.

O atenţie deosebită va acorda investigaţiilor arheologice la Romula profesorul Dumitru

Tudor. Acesta a efectuat cercetări de suprafaţă, catalogând şi studiind totodată numeroasele

materiale descoperite întâmplător, multe dintre ele intrate sau care aveau să intre în colecţii ce fac

parte astăzi din patrimoniul muzeelor din Drobeta –Turnu Severin, Caracal, Corabia, Craiova.

Sub conducerea eminentului cercetător al Olteniei romane au început în anul 1965 cercetări

arheologice sistematice, cercetări ce au durat timp de aproape cincisprezece ani. Amplele

cercetări din aceată perioadă i-au pemis profesorului Dumitru Tudor elaborarea de schiţe

monografice ce sintetizează aspectele principale al dezvoltării Romulei în secolele II-VI d.Hr.

Investigaţii cu rezultate arheologice notabile sunt şi cele efectuate de G. Popillian, cel ce

va reuşi să lărgească imaginea referitoare la viaţa economică a Romulei, aducând şi date noi

asupra dezvoltării meşteşugurilor din Dacia în timpul stăpânirii romane.

Deşi majoritatea descoperirilor efectuate la Romula au fost cercetate de specialişti, totuşi

o imagine completă asupra acestui însemnat centru urbanistic al Daciei nu poate fi oferită în

special datorită imposibilităţii de a realiza o cercetare a întregului spaţiu pe care acesta îl ocupa.

În lipsa unor investigaţii de amploare singurele care vor duce la întregirea tabloului de ansamblu

vor fi investigaţiile în diverse puncte, neafectate de procesul de locuire, sau descoperirile făcute

de localnici ocazional.

Mărturii creştine la Romula

Fenomenul religios la Romula prezintă o mare complexitate, dacă avem în vedere

numărul mare al divinităţilor adorate, precum şi manifestările sincretiste, destul de evidente. La

cunoaşterea credinţelor religioase din Romula ne ajută descoperirea a numeroase reprezentări

plastice şi texte epigrafice care dovedesc faptul că în secolele II – III d. Hr. fenomenul religios

concentrează aici întregul panteon greco-roman, divinităţi orientale(Mithras; Sol invictus),

divinităţi egiptene(Serapis; Isis), dar şi traco-moesice(Cavalerii danubieni; Cavalerul trac)19.

Deşi Romula a fost un important centru urbanistic, capitala Daciei Malvensis, aici

elementul creştin nu este la fel de bine conturat, la prima vedere, aşa cum se întâmplă în cazul

18 Corneliu Mărgărit Tătulea, Op. cit., p. 53.19 Ibidem, 111-122.

7

centrelor de la Slăveni ori Sucidava20, ci de cele mai multe ori acesta trebuie dedus dintr-o analiză

atentă a descoperirilor arheologice -ceramică, geme, cărămizi- lucruri ce pot fi foarte uşor

catalogate ca necreştine. De asemenea trebuie luată în considerare şi compoziţia populaţiei,

deoarece aici întâlnim detaşamente militare, veterani, colonişti din tot cuprinsul imperiului,

probabilitatea ca pentru aceştia creştinismul să fie o credinţă cu totul străină fiind foarte mică.

Mai mult prezenţa creştinismului la Romula se impune, ca şi în alte părţi ale imperiului, ca o

necesitate logic-istorică.

Piese ceramice

Fragmentul de cărămidă cu peşti şi cruciuliţe descoperit provine dintr-o cărămidă din

pământ roşu închis, lung de 0,127m, lat de 0.117m şi gros de 0.035m. Această piesă, este roasă

de apă, fără a mai avea vreo urmă de mortar. Este confecţionată din pământ ars, rudimentar, cu o

tehnică de fabricaţie ce o plasează prin secolele IV-V d.Hr.

Fig.1 Fragment de cărămidă cu peşti şi cruciuliţe

Ornamentele acestui fragment, deosebit de interesante, imprimate pe toată lungimea

cărămizii, sunt dispuse pe două rânduri adâncite în pasta crudă şi repetate cu acelaşi tipar. Primul

rând cuprinde patru adâncituri de forma unei tălpi de picior uman, iar în al doilea rând se află şase

cerculeţe purtând fiecare în interior câte o cruce dreaptă(crux immissa)21, mult ieşită în evidenţă şi

formată prin întretăierea a două diametre perpendiculare. În primul rând se mai observă nişte

chipuri de peşti, slab stilizaţi, un simbol creştin evident, larg răspândit în toată regiunea.

Având în vedere aspectul, dar şi tehnica de fabricaţie a acestei cărămizi cu simboluri

creştine, ea nu poate fi încadrată în perioada stăpânirii efective a romanilor în Dacia ci mai

probabil în perioada secolelor IV-V când la Romula exista o populaţie romană-barbară când

oraşul a fost reconstruit de Constantin cel Mare sau de un împărat creştin, până la Justinian22.20 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p. 100;178-179. 21 Diac. Prof. Emilian Vasilescu, Formele şi simbolismul crucilor precreştine, în Studii Teologice, anXXI(1969), nr. 9-10, p. 640-660.22 Dumitru Tudor, Antichităţi creştine de la Romula, în Arhivele Olteniei, anXII(1933), nr. 3-4, p. 213.

8

Tot la Romula s-a descoperit ocazional, de către un localnic, un mormânt al unui soldat

creştin, mormânt cu un inventar bogat, printre obiecte aflându-se şi un opaiţ cu caracter creştin.

Fig. 2 Opaiţ creştin

Opaiţul are următoarele dimensiuni : 87 X 65 X33mm, este de formă circulară, cu un mic

rostrum şi ansa perforată şi lipită ulterior. Pe capac, la locul de legătură al ciocului se distinge un

ornament în relief mărginit de câte două cercuri concentrice. Centrul capacului mărginit de două

dungi circulare este puţin adâncit şi are orificiul de turnat uleiul la mijloc. Pe adâncitura capacului

şi cu întretăierea pe orificiul central este scoasă în relief o frumoasă cruce romană(immissa), cu

braţele formate din cât trei dungi paralele, cea din mijloc fiind mai groasă. Braţele crucii sunt

încadrate de mai multe puncte plasate în linie, ca nişte perle, ornamentaţie uzuală pentru opaiţe şi

mai ales opentru obiectele creştine.

Un aspect care întăreşte convingerea că avem de-a face cu un obiect creştin este acela că

opaiţul poartă urme de arsură, aşa cum se întâlnesc numai la opaiţele creştine aşezate în morminte

în perioada imperială romană, cele păgâne fiind aşezate în mormânt neaprinse23.

Opaiţul deşi este turnat cu grijă este de fabricaţie modestă şi nu poartă marca sau numele

fabricantului, ceea ce este încă o caracteristică a opaiţelor creştine. Probabil a fost lucrat la

Romula, cel mai târziu la mijlocul secolului al III-lea d.Hr., deoarece după această perioadă

forma opaiţelor de aici se schimbă, primind o formă alungită, iar materialul şi tehnica folosite

devin rudimentare.24 Caracteristici asemănătoare prezintă şi alte două opaiţe descoperite aici, unul

fragmentar, decorate tot cu perle. Unul dintre ele pe lângă încadrarea cu perle a crucii mai

prezintă aceeaşi încadrare cu perle în jurul capacului.

Geme creştine23 Dumitru Tudor, Op. cit., p. 217.24 Ibidem.

9

La Romula, pietrele gravate se găsesc pretutindeni, amestecate cu pământul, sau depuse ca

material funerar. Datorită bogatelor descoperiri de la Romula se poate deduce aici o înfloritoare

activitate de producţia a gemelor, între anii 150-250 d.Hr.

Gemele erau săpate în jaspis roşu sau gălbui, cu diferite nuanţe sau mai rar erau folosite

cornalina, onyxul, cristalul de stâncă25. Localnicii le numesc antice fiind folosite ca podoabe sau

chiar ca sigilii.

Dintre gemele produse aici amintim câteva al căror caracter creştin este evident. De

asemenea vom prezenta câteva piese gravate asupra cărora nu putem exprima o opinie decisivă.

În anul 1966 a fost procurată de la un localnic din Reşca de către inginerul U. Berar, o

gemă având pe faţa superioară, realizaţi prin excizare, doi peşti plasaţi simetric în câmpurile

laterale ale unei cruci26.

Fig.3 Gema cu delfini şi cruce – Romula

Gema este confecţionată din cornalină de culoare cafenie cu reflexe roşcate şi este un

produs al atelierelor locale. Diametrul bazei măsoară 9mm, iar cel al feţei superioare 6,5mm.

Cei doi peşti sunt de fapt doi delfini, în poziţia de a înghiţi bara transversală a crucii care

este în forma immissa. Peştele unul dintre cele mai vechi şi mai utilizate simboluri creştine,

datorită numelui său în limba greacă(ΙΧΘΥΣ), nume ce conţine iniţialele Mântuitorului, este

uneori înlocuit pe pietrele gravate cu delfinul27. Această înlocuire plasează această gemă printre

puţinele de acest fel şi aminteşte, în simbolistica creştină, de istoria profetului Iona cel ce a fost

înghiţit de chit şi eliberat după trei zile.

O altă gemă, creştină, provenind din colecţia Gh. Georgescu – Corabia, este confecţionată

din jaspis şi are reprezenţaţi pe ea doi păuni care ţin între ei şi în pliscuri o cruce simplă

25 Dumitru Tudor, Oltenia romană..., p. 96.26 Pr. I. Ionescu, Despre gema descoperită la Romula, în Mitropolia Olteniei, anXXII(1970), nr. 3-4, p. 212.27 Henri Leclerrcq, Manuel d´archeologie chretienne, Paris, 1907, t. II, p. 378.

10

(immissa). Geme a fost prezentată de profesorul

Dumitru Tudor ca datând din perioada secolelor IV-V

d.Hr., dar provenind după factura execuţiei, de la

Romula28.

Dumitru Tudor prezintă în Oltenia Romană o gemă care, în viziunea sa, redă un tablou

bucolic, în care ve vede un păstor îmbrăcat cu o paenula, tunica şi braccae, ce merge spre

dreapta cu un miel în braţe. Lângă el stau două oi, una paşte liniştit, iar alta, ridicată în

picioaremănâncă frunze dintr-un arbore pe ale cărui ramuri se odihnesc două păsări29. Deşi nu i

se recunoaşte caracterul creştin, totuşi putem admite că gema este una creştină, deoarece aceste

simboluri nu sunt întâmplătoare ci chiar foarte uzuale pentru creştini : păstorul cu mielul în braţe

este Mântuitorul (Bunul Păstor), motiv întâlnit pe monumentele creştine, la fel şi copacul cu două

ramuri. Mai mult, gema este foarte asemănătoare celei descoperite la Potaissa30, deşi îi lipsesc

temele de identificare, cum ar fi inscripţia ΙΧΘΥΣ.

Şi alte geme prezintă scene familiare creştinismului. O astfel de gemă, de producţie

locală, este cea care prezintă un şarpe încolăcit în jurul unei cruci în formă de tau, cu capul

ridicat deasupra acesteia. Această reprezentare ne duce cu gândul la scena Biblică a şarpelui

ridicat în pustie de proorocul Moise, şi

reprezentând una dintre prefigurările recunoscute ale

Sfintei Cruci în Vechiul Testament.

Fig. 4 gema cu sarpe incolacit in jurul unei cruci(Tau)

Imagine creştină poate fi socotită şi o alta imprimată tot pe o gemă, reprezentând un păun

aşezat pe o ramură de măslin, păunul fiind destul de des folosit în simbolistica creştină.

28 Dumitru Tudor, Geme din Romula şi Sucidava, în „Colecţia numismatică şi arheologică“, anXII(1936), nr. 106-107, p.207.29 Dumitru Tudor, Oltenia Romană, p. 99.30 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Op. Cit., p.98.

11

Fig.5 gemă –păun si ramura de măslin

De asemenea caracterul creştin al acestei geme nu ar trebui să surprindă, atâta timp cât la

Sucidava, s-a descoperit gema cu cei doi păuni încadrând o cruce, gemă produsă tot la Romula.

O gemă care a stârnit un interes deosebit este gema abraxas descoperită întâmplător la

Romula în cursul anului 1968.

Fig. 5. gema abraxas

Gema este confecţionată dintr-o piatră semipreţioasă, agat, de culoare brună, cu suprafaţa

lucioasă, având 20,5mm lungime, 14mm lăţime şi 3.5mm grosime. Piatra a fost tăiată cu două

baza inegale pentru a fi montată la un inel sau într-o ramă de metal. Pe suprafaţa superioară a fost

gravată o figură fabuloasă cu cap de pasăre, întors spre dreapta, cu ciocul încovoiat. Corpul este

uman până la genunchi, torsul este îmbrăcat cu o cuirasă, cu apărătoarele umerilor evidenţiate. În

mâna dreaptă ridicată în sus, ţine un bici reprezentat printr-o linie întreruptă, iar în mâna stângă

un scut. Picioarele sunt reduse prin doi şerpi curbaţi, cu gâtul întins spre marginea pietrei. Pe

cealaltă faţă a gemei se află inscripţia Αβρασάξ, segmentată în patru rânduri dispuse pe

verticală31. Potrivit lui Gh. Popillian, gema aparţine creştinilor din secta gnosticilor basilieni. De

asemenea susţine că figura realizată prin atâtea elemente poartă influenţa Apocalipsei şi că

această gemă este un nou document ce atestă prezenţa creştinilor la Romula32.

Cuvântul Αβρασάξ este un nume cifric, reprezentând după Sfântul Irineu şi Fericitul

Augustin valoarea numerică a literelor greceşti : α=1, β=2, ρ=100, α=1, σ=200, α=1, ξ=60, în

total 365. Aceasta reprezintă plenitudinea puterii divine, Dumnezeul suprem sau Tatăl nenăscut,

marele arhon, din care au emanat 365 de lumi spirituale în 365 de ceruri ce se succed în mod

descendent. Deşi gema această indică mai mult fenomenul sincretismului religios caracteristic

secolelor I-III d.Hr., în imperiul roman, totuşi se poate susţine că aceasta presupune chiar şi 31 Pr. I. Ionescu, Despre gema gnostică de la Romula şi problema legată de gemele gnostice descoperite pe teritoriul ţării noastre, în Mitropolia Olteniei, anXXIII(1971), nr.5-6, p. 406. 32 Gh. Popillian, O gemă gnostică de la Romula, în Studii şi cercetări de numismatică, vol. 2, 1971, p. 211-213.

12

indirect prezenţa creştinilor în localitate, deoarece adepţii gnosticismului căutau să contrapună

conscepţia lor sincretistă religiei creştine.

Cruciuliţa creştină din bronz

În colecţia Maria Istrati Capşa(Turnu Severin), a fost identificate de profesorul Dumitru

Tudor o cruciuliţă lucrată cu ciocanul în bronz, înaltă de 31mm şi cu lungimea braţului orizontal

de 18mm. Capătul de sus este perforat pentru a atârna cu un fir sau lănţişor subţire de gât.

Cruciuliţa este lucrată dintr-un şir de perle circulare, ieşite mult în rlief şi legate între ele prin

prelungirea bazelor. Perlele sunt apoi lipite de două lame încrucişate ce se disting bine în spatele

obiectului33.

Fig.6 cruciuliţă creştină

Motivul ornamental cu perle este foarte întâlnit pe monumentele funerare păgâne şi

creştine până în secolele IV-V d.Hr., fapt pentru care o datare riguroasă a acestui obiect creştin nu

se poate face deoarece este o descoperire singulară aici şi de asemenea nu se cunosc împrejurările

în care a fost descoperită. Probabil datează din perioada în care încă exista stăpânirea romană în

Dacia, sau dacă nu cel târziu din timpul Lui Constantin cel Mare, cel ce va readuce Oltenia în

graniţele imperiului pentru aproximativ trei decenii.

Creştinismul la Romula prin militari

Pentru apărarea provinciei Dacia au fost dizlocate numeroace unităţi militare aduse mai

din toate regiunile imperiului. Unele dintre ele au fost păstrate aici până la retragerea aureliană,

altele au fost utilizate pentru diverse campanii, sau lucrări de fortificare a aşezărilor romane, fiind

ulterior retrase în sudul Dunării. Dintre soldaţii acestor unităţi mulţi s-au aşezat în localităţile

Daciei Malvensis ca veterani, în special în centrele urbane, aducând cu ei stilul de viaţă specific,

dar şi propria credinţă.

33 Dumitru Tudor, Antichităţi creştine..., p. 211-212.

13

La Romula au fost alocate detaşamente din Legio XI Claudia, aduse de la Durostorum în

primii ani de la cucerirea romană, Legio VII Claudia, prticipând la fortificarea Romulei cu o serie

de detaşamente, Legio XXII primigenia pia fidelis, adusă din Germania, Cohors I Flavia

Commagenarum, din armata Moesiei inferioare şi Numerus surorum sagittariorum, una dintre

cele mai de seamă trupe ale provinciei. De asemenea s-au descoperit la Romula ştampile ale

Legio V Macedonica. A fost utilizată pentru fortificarea centrelor de la Sucidava, Romula,

Slăveni, iar prin anii 167-168 a fost transferată la Potaissa pentru apărarea zonei nordice a

Daciei34.

Numerus surorum sagttariorum a rămas La Romula până la retragerea aureliană şi era

folosită la supravegherea câmpiei romănăţene. Militarii din acest detaşament au adus mult

orientalism în viaţa Romulei, limba greacă se vorbea şi aici, iar prin ei cultele orientale s-au

încetăţenit aici, cu atât mai mult cu cât acest detaşament militar s-a alimentat în permanenţă cu

recruţi din Siria35, una dintre provinciile imperiului care au cunoscut creştinismul de timpuriu. De

aceea credem că este foarte probabil ca printre soldaţii recrutaţi din Siria să fi fost şi creştini.

Probabil unuia dintre soldaţii acetei unităţi va fi aparţinut mormântul creştin descoperit în

anul 1931 de un localnic din actualul sat Reşca, la N-V de sat, scoţând pământ pentru cărămidă

din malul Tesluiului. Au fost descoperite două morminte romane alăturate cu un bogat inventar.

Mormintele au fost săpate izolat, căci necropola oraşului se află la Est de satul Reşca, sub

actualul sat Hotărani. În cuprinsul bogatului inventar descoperit în cele două morminte36 se află şi

opaiţul cu cruce pe care l-am prezentat(fig.2). Inventarul celor două morminte ne vorbeşte despre

calitatea celor înmormântaţi. Butonii de cuirasă ne arată mormântul unui militar îngropat probabil

alături de soţia sa, căruia vor fi aparţinut oglinda, catarama de cordon şi fragmentul de fibulă37.

Soldatul creştin de la Romula nu a fost îngropat în necropola oraşului ci separat,

asemenea celorlalţi creştin în perioada persecuţiilor. Deşi până în prezent mormântul este singular

totuşi prezenţa lui ne face să credem că a existat o comunitate creştină la Romula, comunitate ce a

participat la înmormântarea celor doi, moment în care a fost aşezat între obiectele funerare şi

opaiţul cu cruce.

Creştinismul la Romula în lumina documentelor literare

34 Dumitru Tudor, Oltenia Romană, p.269, 270, 273, 279.35 Ibidem.36 Dumitru Tudor, Antichităţi creştine ..., p. 214-216. 37 Ibidem., p.218.

14

Referitor la pătrunderea creştinismului în Oltenia şi implicit la Romula, trebuie luate în

considerare şi afirmaţiile scriitorilor bisericeşti din primele secole. Astfel Tertulian scrie în

lucrarea „Împotriva Iudeilor“ că Hristos stăpâneşte şi în ţinuturile sarmaţilor, dacilor, germanilor

şi sciţilor, iar Origen vorbeşte de faptul că foarte mulţi dintre britani, germani, daci, sarmaţi şi

sciţi nu au auzit cuvântul Evangheliei38. Aceste două pasaje, trebuie luate în seamă doar dacă ele

se referă la elementul autohton din Dacia şi nu la populaţia romanizată. Mai mult ca sigur

creştinismul nu a pătruns aici datorită elementului autohton, dacic, limitat mai mult la zonele

rurale, creştinate mult mai târziu, ci mai ales prin străinii aşezaţi în zonele urbane : colonişti,

soldaţi, negustori, sclavi sau chiar prin prizonierii de război aduşi aici de goţi în secolul al IV-lea.

O influenţă asupra vieţii creştine în Oltenia trebuie să fi avut şi scaunele episcopale din

sudul Dunării, dintre care amintim: Aque, Bononia, Ratiaria, Oescus, Naissus, Remesiana şi

Sardica, ai căror titulari ar fi putut trimite horepiscopi care să consolideze credinţa în sânul

populaţiei daco-romane, mai ales în epoca lui Constantin cel Mare.

Deosebit de interesantă este ipoteza lansată de P. I. David, referitor la atestarea unui

episcop pe nume Ştefan, prin anul 32839, cu reşedinţa la Romula, precum şi despre un episcop,

Valentin, participant la sinodul III ecumenic şi a lui Chrisppus la cel de-al patrulea, ambii din

aceeaşi cetate40, însă asemenea ipoteze sunt foarte greu de dovedit, deşi nu ar fi exclus să fi

existat un ierarh în aceste locuri.

Cu siguranţă creştinismul de aici a avut contacte cu cel sud-dunărean, mai ales după

recucerirea teritoriului oltean în timpul lui Constantin cel Mare, însă lipsa unor documente clare

nu ne dă voie decât să deducem faptul că într-un centru urban atât de însemnat creştinismul a

pătruns de timpuriu persistând de-a lungul veacurilor, până astăzi.

CONCLUZII

Aşezarea romană de la Romula, în vechea zonă de locuire dacică, Malva, a devenit oraşul

cu cea mai mare dezvoltare şi înflorire din întreaga Dacie romană, ajungând într-un interval de

timp relativ scurt municipiu, iar apoi colonie în timpul dinastiei Severilor. Capitală a provinciei

Dacia Malvensis, Romula a fost un punct de atracţie pentru colonişti, dar şi un bun loc de

retragere pentru veteranii legiunilor romane dizlocate în regiune.

Creştinismul a pătruns la Romula chiar din secolul al treilea prin militarii diverselor

unităţi însărcinate cu paza oraşului, unele aduse din Orient, unde creştinismul era bine cunoscut

38Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Op. cit., p.67.39 P.I.David, Coincidenţe şi relaţii generale(indirecte) între traco-daci-celtobritani şi Anglia-Dacoromania, (sec. IV-sec.XIII d.Hr.), în Biserica Ortodoxă Română, anXCIII(1975), nr.5-6, p.766.40 D. Stănescu, Episcopiile Dafnes, Sucidava şi Malve în Dacia Traiană, Bucureşti, 1928, p. 51-52.

15

încă din secolul I d. Hr. Descoperirea mormântului unui soldat creştin vine să întărească acestă

afirmaţie şi mai mult ne face să credem în existenţa unei comunităţi creştine organizate încă

dinainte de retragerea aureliană.

De asemenea alte mărturii arheologice: opaiţele cu cruce, gemele, dar şi fragmentul de

cărămidă cu cruci şi peşti vorbesc despre existenţă unor creştini. Este foarte probabil ca aici să fi

existat o comunitate creştină cu atât mai mult cu cât în centre vecine de mai mică importanţă,

cum ar fi Slăveni sau Sucidava s-a descoperit un bogat material creştin, uneori provenind de la

Romula şi chiar urmele unor basilici.

Este probabil ca la Romula să fi existat o comunitate creştină dacă avem în vedere că

religia creştină a pătruns în primul rând în zonele urbane, cele rurale rămânând încă mult timp

păgâne. Singurul lucru care împiedică o afirmare certă a răspândirii şi organizării creştinismului

aici, în capitala Daciei Malvensis, este imposibilitatea unor cercetări arheologice care să cuprindă

întreagă suprafaţă a vechiului centru urban, având în vedere că rămăşiţele oraşului antic se află

astăzi, în cea mai mare parte sub actualul sat Reşca.

Caracterul de centru de viaţă paleocreştină al Romulei, amploarea fenomenului creştin

aici pot fi deduse, până la noi cercetări arheologice sistematice, doar ca o necesitate logico-

istorică.

16