Romanul, obiectiv, social şi Realist

            Romanuleste specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă care se poate desfăşura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase, bine individualizate.

            Trăsăturile romanului obiectiv sunt :

-          autorul nu se face simţit în text ( este obiectiv, impersonal, omniscient, omniprezent);

-          naraţiunea la persoana a III-a;

-          predilecţia pentru mediul rural;

-          acţiunea se desfăşoară cronologic, în ordinea momentelor subiectului;

-          conflictele sunt exterioare;

-          focalizare zero (naratorul ştie mai mult decât personajele).

Ion este un roman obiectiv şi realist, publicat in 1920, după ce trecuse prin fazele manuscrise intitulate “Zestrea” şi   “Ruşinea”.

Tema lit. - o evocare monografică a satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea.

            Geneza romanului:

            Autorul mărturiseşte că ideea epică i-a fost sugerată de o întâmplare petrecută sub ochii săi. Prozatorul a văzut un ţăran îngenunchind şi sărutând pământul cu o patimă care i s-a întipărit în minte. Tot la originea romanului se află câteva personae reale din satul său natal, scriitorul folosindu-se de exemplul vieţii lor în măsura în care puteau servi viziunii sale artistice.

Perspectiva narativăNaraţiunea se derulează la pers a III-a, naratorul este obiectiv, omniscient, ştie mai multe decât personajele şi le dirijează destinele ca un regizor universal.

            Structura

            Alcătuit din două părţi, “Glasul pământului” şi “Glasul iubirii” şi având 13 capitole, romanul are o structură simetrică, la realizarea căreia contribuie mai multe elemente de compoziţie :

a)      Titlurile celor două părţi ale romanului, fiecare numind o dominantă sufletească a personajuuli principal, o poruncă mai mare decăt el însuşi. În scurta sa existenţă, cele două glasuri se împletesc, cel dintâi fiind mereu prezent.

b)       Titlurile de capitol, primul fiind “Începutul, iar ultimul “Sfârşitul”, care contribuie la impresia de sfericitate a operei.

c)      Imaginile iniţiale şi finale ale romanului : “Ion” începe si se încheie cu imaginea drumului spre Pripas. Dacă în prima parte şoseaua “vine”, sugerând astfel o intrare in acţiune, în ultima se pierde o dată cu plecarea invăţătorului Herdelea, lăsând loc altei generaţii.

d)      Hora deschide şi încheie romanul, având de fiecare dată o altă semnificaţie: în primul capitol, la acest moment din viaţa satului iau parte mai toate personajele antrenate în acţiune; în final ni se sugerează că dacă unii s-au stins, alţii le-au luat locul, iar timpul nepăsător acoperă totul.

            Acţiunea se desfăşoară pe două planuri:

            1.Momente din existenţa ţărănească şi problema pământului (destinele lineare sau  dramatice ale unor personaje: Ion, Al. Glanetaşul, V. Baciu, Ana, Florica, G. Bulbuc, Savista, Zenobia etc.);

             2.Aspecte din viaţa intelectualilor satului (învăţătorul  Zaharia Herdelea şi preotul Belciug) şi are ca temă problema naţională a românilor din Transilvania.

            Subiectul :

            Evenimentele romanului încep într-o zi de duminică, când satul este strâns la horă, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc fruntaşii satului şi, după datină, învăţătorul cu familia lui şi preotul, care cinstesc pentru scurt timp petrecerea cu prezenţa lor.

            Hora e o memorabilă pagină etnografică ce impresionează prin vitalitaea flăcăilor ce joacă în ritmul îndrăcit al muzicii.

            În sat, oamenii se gospodăresc potrivit cu starea lor materială, cu priceperea şi cu firea lor. Al. Glanetaşu, tatăl lui Ion, nu a păstrat zestrea Zenobiei, risipind-o prin cârciumi sau din lene.

             În ograda văduvei lui Maxim Oprea, fuseseră clăi de fân şi grajduri cu vite, dar sărăcise şi ea.

V. Baciu, om silitor de când s-a însurat, se ţine printre fruntaşii satului. Văduv acum, el suferă la gândul că va trebui să rupă din pământul lui pentru pentru a face zestre fiicei sale, Ana, când aceasta se va mărita.

Aşadar, satul este diferenţiat economic, stratificarea socială depinde de pământurile pe care le au ţăranii.

            Ion o necinsteşte pe Ana pentru a forţa căsătoria. El o iubea în realitate pe Florica, fiică de ţărani săraci, dar pentru pămâmt, Ion renuţă la tot. Florica, părăsită de Ion, se mărită cu George.

             În timp ce Ion şi socrul său îşi urmăresc ţelurile, primul să ia căt mai mult, al doilea să dea mai nimic, Ana trăieşte o imensă dramă. Bătută de tată şi de bărbat, fire slabă, rămasă fără sprijin moral, ea se spânzură, lăsându-l pe Ion

cu un copil, cel prin care Ion forţase căsătoria.Copilul devine obiect de şantaj, iar moartea lui, survenită din neglijenţă, complică şi mai mult lucrurile.

            După ce a auzit glasul pământului, Ion începe din nou să audă glasul iubirii pentru Florica, dar e ucis de George, soţul ei  într-o noapte, sub un cer plumburiu, apăsător (moartea e pusă în acord cu natura).

            Pământul după care au râvnit toţi intră, prin abilitatea preotului, în posesia parohiei.

            L. Rebreanu zugrăveşte şi datinile specifice satului ardelenesc : naşterea, botezul, nunta, înmormântarea, dând sentimentul de veşnicie în care alţii iau loc celor care se sting, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

            În al doilea plan al romanului, intelectualii satului sunt reprezentaţi de familia Herdelea şi preotul Belciug.

             Relaţiile dintre ei se strică tot mai mult, pornind de la atitudinile lor faţă de faptele lui Ion (preotul dezaprobând fapele acestuia, iar învăţătorul sprijinindu-l). În plus, Herdelea îşi construise casa pe pământul bisericii, cu învoirea pretului, iar acum se teme că ar putea pierde toată agoniseala şi că familia sa ar putea rămâne pe drumuri.

            Învăţătorul Herdelea şi soţia lui au trei copii: pe Titi (un tânăr visător, poet dornic să treacă munţii) şi două fete de măritat, dar fără zestre : Laura şi Ghighi.

            După o scurtă criză sentimentală pentru studentul Aurel Ungureanu, Laura se căsătoreşte cu teologul George Pintea, doar pentru că acesta nu pretindea zestre. Sora ei mai mică, Ghighi, se îndrăgosteşte de tânărul învăţător Zăgreanu, care îi va lua locul lui Herdelea.

            În final, la sfinţirea noii biserici din Pripas, toate conflictele se sting.