Rolul misionar al familiei creştine

Familia este cel dintâi aşezământ dumnezeiesc, pe care l-a făcut

Dumnezeu pentru om în Rai, cu Sfatul Preasfintei Treimi: Nu este bine să fie

omul singur; să-i facem ajutor asemenea lui (Facere 2, 18). Familia este celula

şi izvorul vieţii pe pământ, temelia vieţii de obşte, prima biserică întemeiată de

Dumnezeu din iubire pentru om, după modelul Bisericii cereşti, adică al obştii

îngerilor şi sfinţilor din cer.1

Mântuitorul Iisus Hristos prin participarea la nunta din Cana Galileii şi

prin săvârşirea primei minuni din activitatea Sa mesianică, cu acest prilej

conferă instituţiei familiei o nouă demnitate, una care transcende simpla relaţie

biologică, socială spre dimensiunea sacralităţii, care pătrunde şi transfigurează

întreaga existenţă umană.

Ca şi crearea omului, cununia şi familia sunt considerate taine mari prin

prototipul lor – relaţia dintre Hristos şi Biserică. Legătura desăvârşită dintre

Hristos – Capul Bisericii – şi Trupul Său tainic – comunitatea eclesială – trebuie

să se oglindească în viaţa de familie. În sens creştin, familia devine un mediu al

progresului spiritual, al desăvârşirii creştine. Prin experienţele pe care le oferă,

în măsura în care acestea sunt fructificate pozitiv, constructiv, ea devine locul

unui permanent urcuş duhovnicesc. Ea este o mică Biserică, Biserica în

devenire. Ceea ce întreaga comunitate trăieşte în Biserică, omul poate experia în

cadrul restrâns al familiei. Ea nu este considerată simplist, doar un mediu de

înlăturare a păcatelor, ci şi ambianţa necesară practicării virtuţilor şi faptelor

bune, locul unde se sting patimile ce stau în calea adevăratei iubiri, în special

egoismul.2

Taină mare “în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 27), situată în

perspective Împărăţiei lui Dumnezeu, sfinţită prin harul Duhului Sfânt, familia 1 Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie şi societate, Mănăstirea Sihăstria, 2004, pag. 7.2 Pr. Asit. Ioan Cristinel Teşu, Sensul familiei, în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur, în revista Familia creştină azi, IV, nr. 5-7, Mai-Iul, Iaşi – 1994, pag. 47.

1

în misterul iubirii conjugale, experiat în dimensiunea umană cea mai profundă,

transcende unirea dintre bărbat şi femeie, din sfera somatică în cea spirituală,

creând o unitate cu totul specifică, o microbiserică, orientată în biserică,

Împărăţie a lui Dumnezeu, spre Treimea – Dumnezeu şi taina eshatonului.3

Bărbatul şi femeia care constituie familia creştină sunt unul pentru celălalt

o treaptă de creştere spirituală, de deschidere spre Dumnezeu, un model spiritual

pentru copiii ce vor apare în familie, pentru familiile celelalte. Familia se

transformă în factor al misiunii creştine. Copilul mic vede în mamă şi tată, în

grija părintească, în iubirea faţă de el, o imagine dincolo de lume şi de la

încrederea în părinte, el ajunge la acceptarea lui Dumnezeu.

Tăria credinţei este condiţie fundamentală pentru întemeierea şi trăinicia

căsniciei, căci numai acolo unde este credinţă, este şi binecuvântarea lui

Dumnezeu şi unde este Dumnezeu, nimic nu lipseşte.4

Rolul familiei creştine în educaţia creştină, în conştientizarea calităţii de

fiu al lui Dumnezeu este o realitatea biblică, de istorie bisericească.5

Istoria creştină ne oferă numeroase exemple de mame care au avut un rol

important în formarea unor personalităţi ale vieţii bisericeşti ( Antuza - mama

Sfântului Ioan Gură de Aur, Monica – mama fericitului Augustin, Nona – mama

Sfântului Grigorie de Nazianz).

În Biserica Ortodoxă în care Tradiţia şi tradiţiile deţin un rol important în

educaţie, familia este mediul de transmitere a credinţei prin viu grai. Părinţii

sunt cei care introduc pe copii în universul religios, pentru că ei sunt cei care le

vorbesc despre Iisus Hristos, despre Maica Sa, despre îngeri şi sfinţi.

Familia este locul educaţiei religioase prin cuvântul Sfintei Scripturi, prin

rugăciune, dar şi prin prezenţa icoanelor. Educaţia şi instrucţia creştină în cadrul

3 Pr. Lector Gh. Petraru, Familia creştină – perspective misionare şi ecumeniste, în revista Familia creştină azi, IV, nr. 5-7, Mai-Iul, Iaşi – 1994, pag. 78.4 Pr. Asit. Ioan Cristinel Teşu, Sensul familiei, în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur, în revista Familia creştină azi, IV, nr. 5-7, Mai-Iul, Iaşi – 1994, pag. 48.5 Op. cit., pag. 83.

2

familiei sunt cruciale pentru copii şi tineri. Îndrumarea duhovnicească şi

exemplul direct al părinţilor sunt de o importanţă crucială.

Fără familii creştine, Biserica n-ar putea să continue fizic în timp.

Păstrarea şi continuitatea credinţei ortodoxe depind în mod exclusiv de famiile

creştine. Biserica se extinde în timp şi spaţiu prin familia creştină.

Familia este esenţială pentru creşterea Bisericii în lume, pentru

răspândirea credinţei în lume, în spaţiu, dar şi în durata temporală prin

transmiterea din generaţie în generaţie a credinţei creştine.

Familia creştină adevarată are la bază dragostea jertfelnică şi frica de

Dumnezeu. Supunţi-vă unul altuia întru frica lui Hristos şi aşa să-şi iubească

barbatul femeia sa ca pe sine însuşi, iar femeia să-l respecte pe barbat ne

îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (Efeseni 5, 21 şi 23). Adevărata familie creştină

este aceea în care soţii se iubesc cu adevarat, îşi îndeplinesc îndatoririle faţă de

societate, prin muncă şi comportare exemplară, se preocupă de naşterea,

creşterea şi educarea copiilor, iar aceştia, la rândul lor, sunt supuşi şi ascultători

de părinţi.

Viaţa de familie trebuie să fie o şcoală a deprinderii virtuţilor, o viaţă de

post, milostenie, rugăciune, arătând, însă, că “n-avem nici un folos nici de

postim, nici de ne rugăm, nici de facem milostenie, nici de săvârşim vreo faptă

bună, dacă nu o facem numai pentru Acela Care ştie şi cele tainice şi cele ce se

află în adâncul cugetului nostru”.6

Familia întrând în Biserică, fiecare membru al ei devine “fiu” al Bisericii

şi această relaţie de filiaţie are ca urmare împărtăşirea “fiilor” de toate darurile

oferite de Biserică, pentru care ei nu vor trebui să facă alt effort, decât să dea

“voinţă” – Mântuitorul spune cine vrea să-mi urmeze Mie…, deci omul trebuie

să vrea.7

6 Op. cit., pag. 54.7 Pr. Asit. Mircea Stoleru, Familia creştină în mediul urban – probleme şi perspective-, în revista Familia creştină azi, IV, nr. 5-7, Mai-Iul, Iaşi – 1994, pag. 141.

3