Rolul educației timpurii în dezvoltarea copilului

IntroducereEducatia timpurie, ca prima treapta de pregatire pentru educatia formala, se ocupa de

formarea copilului de la nastere pana la intrarea in sistemul de invatamant obligatoriu si tine cont de caracteristicile dezvoltarii fiecarui copil. Educatia timpurie porneste de la ideea ca varstele mici constituie baza dezvoltarii personalitatii si ca, pentru reusita educationala a copilului, familia, institutiile educationale si comunitatea sunt raspunzatoare de realizarea obiectivelor educationale.

Actualitatea temei Educaţia timpurie pentru copiii de 0-6/7 ani reprezintă o preocupare tot mai evidentă pentru toţi factorii educativi şi dobândeşte un statut din ce în ce mai important în România. Educaţia timpurie are o semnificaţie nouă şi mai extinsă faţă de modul cum era privită până în ultimele două decenii ale secolului al XX-lea. Extensia semnificaţiei se referă la cuprinderea întregii perioade de dezvoltare a copilului de la 0 la 6/7 ani, pentru toţi copiii, indiferent de mediul educativ în care se realizează această dezvoltare familie, comunitate, creşă, grădiniţă ş.a.

Noutatea constă în specificitatea educaţiei timpurii în concordanţă cu contextul actual, social-istoric, economic şi cultural, este legată de etapele dezvoltării cuprinse între 0 şi 6/7 ani al căror specific este pus în valoare de cercetări din domenii diferite: cerebrologie, antropologie, psihologie, ştiinţele educaţiei.

În ceea ce priveşte corespondenţa dintre accepţiunea termenului de educaţie timpurie cu alţi termeni, cel mai des utilizat este termenul de copilărie. În conştiinţa publicului larg şi în limbajul comun termenul copilărie cuprinde mai multe etape ale dezvoltării. În cunoaşterea ştiinţifică privitoare la periodizarea dezvoltării fiinţei umane se utilizează diferite accepţiuni ale termenului de copilărie în corespondenţă cu diferite intervale de vârstă care sunt similare rareori. De exemplu: prima copilărie corespunde vârstei de 0-7 ani în viziunea lui Claparede şi Verrier, alţii, cum sunt Cruchet şi Springer consideră că prima copilărie este de la 0-2 ani. Pentru acelaşi interval de vârsta 0-6/7 ani sunt folosiţi termeni diferiţi: nou născut, copil mic, copilărie mijlocie, prima şi a doua copilărie, chiar şi a treia copilărie (Lacassagne) pentru a cuprinde etape ale dezvoltării din acest interval de vârstă. Mai mulţi autori utilizează raportarea la instituţiile (creşă, centrele de zi, grădiniţă) care pot să cuprindă copiii de această vârstă. După acest criteriu vom întâlni la Chircev vârstele: sugar (0-12/14 luni), antepreşcolar (1-3ani), preşcolar (3-6/7 ani); la Debesse: vîrsta creşei (0-3 ani), vârsta “micului faun” (3-7 ani) iar la Leontiev: copilul mic (0-1 an), antepreşcolarul (1-3 ani) şi preşcolarul (3-6 ani). N.Mărgineanu consideră copilăria ca fiind perioada de la naştere, până la pubertate, divizată în.perioada preşcolară (1-3 ani şi 3-6 ani) şi perioada şcolară (pubertatea). P.Golu, E.Verza şi M.Zlate, ne sugerează o altă împărţire a perioadei copilăriei în: stadiul copilului mic (sugarul de la naştere până la 1 an), stadiul copilului antepreşcolar (de la 1 la 3 ani), stadiul copilului preşcolar (de la 3-6/7 ani). U.Şchiopu şi E.Verza includ în ciclul de creştere şi dezvoltare a copilului, următoarele etape. perioada prenatală (din momentul concepţiei şi până la naştere); primul an de viaţă (nou-născutul, sugarul mic, sugarul mare); prima copilărie (antepreşcolarul 1-3 ani); a doua copilărie (perioada preşcolară 3-6/7 ani).

În documentele recente de politică a educaţiei este utilizată această terminologie pentru etapizarea dezvoltării şi pentru proiectarea modalităţilor de realizare a educaţiei timpurii.

Copilăria a fost şi este recunoscută, este valorizată ca o perioadă unică, distinctă faţă de alte perioade ale dezvoltării. Copilăria este perioada cea mai bogată în experienţe de învăţare, pe care se clădeşte evoluţia ulterioară. Copiii îşi construiesc propria modalitate de înţelegere a lumii. Ei învaţă interacţionând cu adulţii, cu copiii şi mediul înconjurător, corelând noile experienţe cu ceea ce deja au înţeles. Adulţii trebuie să ofere materiale, sprijin, ghidarea copilului pentru a asigura valorificarea oportunităţilor de învăţare.Noile semnificaţii şi lărgirea conceptului de educaţie timpurie trebuie corelate cu o nouă accepţiune a educaţiei referitoare la dezvoltarea generală a copilului, ca adaptare la realitate şi învăţarea de a trăi în aceea realitate. Aşa cum se precizează în studiul prezentat anterior, educaţia timpurie se referă la o anumită perioadă de vârstă (0-6/7 ani), beneficiarii primari fiind copiii, dar presupune un tip de educaţie care are în vedere acţiuni specifice îndreptate asupra familiei, asupra comunităţii şi copilului cu scopul favorizării dezvoltării optimale a acestuia din urmă. Ca teren de acţiune, educaţia timpurie se referă la formarea copilului în familie, sprijinul prin instituţii educaţionale specifice (creşă şi grădiniţă), precum şi implicarea comunităţii în organizarea influenţelor educaţionale de la vârstele mici.Se conturează astfel sarcini specifice, care trebuiesc îndeplinite de toţi factorii educativi pentru atingerea scopului menţionat anterior. Printre acestea se menţionează: stimularea timpurie a dezvoltării copilului; educaţia parentală (informare, consiliere etc); formarea iniţială şi perfecţionarea adulţilor implicaţi în ocrotirea şi educaţia copiilor; parteneriate interinstituţionale şi comunitare; politici şi practici de susţinere şi ridicare a calităţii educaţiei timpurii. Beneficiarii secundari vor fi astfel: familiile, instituţiile, comunităţile, întreaga societate.

Rolul si importanţa educaţiei timpurii

Educaţia timpurie a copiilor (ETC) reprezintă totalitatea experienţelor individual realizate şi social organizate de care beneficiază copilul în primii ani de viaţă cu rol de a proteja, creşte şi dezvolta fiinţa umană prin înzestrarea cu capacitate şi achiziţii fizice, psihice, culturale specifice care să-i ofere identitate şi demnitate proprie. Ceea ce învaţă copilul în această perioadă reprezintă mai mult de jumătate din ceea ce va învăţa tot restul vieţii!Educaţia oferită copiilor la vîrsta timpurie pune bazele dezvoltării lor ulterioare şi are o importanţă crucială atît pentru formarea capacităţilor intelectuale şi a competenţelor sociale, cît şi în vederea compensării lacunelor informaţionale şi formative determinate de condiţii sociale şi economice defavorizante.

Într-un context mai larg, ETC este parte a mecanismului care garantează ocrotirea drepturilor copilului, contribuind, astfel, şi la realizarea scopurilor formulate în Declaraţia Mileniului. În acelaşi timp, din perspectiva cheltuielilor, este mai eficient a se lua măsuri preventive şi a se acorda sprijin copiilor în perioada timpurie de dezvoltare, decît a se interveni şi a remedia consecinţele unor situaţii nefavorabile trăite de ei pe măsura maturizării. Drept factor determinant al calităţii ETC este interacţiunea dintre copil şi personal cu accent sporit pe considerarea şi evidenţa necesităţilor copilului.

În cadrul unei ETC de calitate, realizată de un personal calificat, copiii beneficiază de o îngrijire accesibilă şi sigură, ceea ce constituie un suport esenţial pentru părinţi.

Ştiinţific este demonstrat, că primii trei ani de viaţă sunt decisivi, critici în formarea abilităţilor mintale la copii, a personalităţii şi comportamentului lui social şi consecinţele ratărilor la vîrsta timpurie cu timpul pot să se acumuleze.

1. Cercetările ultimului deceniu din domeniul biologiei moleculare au arătat cădezvoltarea creierului copilului înprimul an de viaţă este mai rapidă şi mai amplă decît se credea . Lunile următoare după naşterea copilului sunt extrem de importante pentru formarea creierului lui. În această perioadă numărul legăturilor neuronice, care fac posibil procesul de

învăţare, se măreşte de 20 de ori. Celulele creierului copilului — neuronii — se înmulţesc vertiginos, se stabilesc sinapsele şi structurile pentru toată viaţa. Într-o perioadă scurtă de numai 36 de luni, copiii îşi dezvoltă capacitatea de a gîndi şi vorbi, de a învăţa şi a raţiona/cugeta, pun bazele valorilor personale şi a comportamentului necesar pentru viaţa adultă. În primul an de viaţă creierul copilului aproape că se triplează ca mărime şi creşte de la un sfert la trei sferturi dingreutatea creierului adultului. La un copil de trei ani se formează aproximativ 1 000 trilioane de conexiuni — cam de2 ori mai multe ca la adulţi. Perioada de reproducere a conexiunilor creierului coincide cu perioada copilăriei timpurii,cînd copiii descoperă lucruri noi pentru prima dată. Creierul uman este deosebit de plastic, capacităţile lui de a se reorganiza se păstrează pe parcursul întregii vieţi. Cert este că anume în copilăria timpurie creierul se formează cu o viteză inegalabilă în comparaţie cu altă perioadă. Dacă orarul naturii nu este respectat sau este subminat printr-o neglijare cronică sau prin abuz, atunci procesele fiziologicepot fi distruse, cărările stabilite între neuroni pot fi alterate şi rezultatele dezvoltării pot fi diferite.

2. Copiii sunt programaţi, din punct de vedere biologic, pentru învăţare anume în această perioadă. Modalitatea de formare, asamblare şi interconectare a circuitelor creierului determină ce putem face, ce vrem să facem, cum gîndim, cine suntem. Aceste legături, care asigură viabilitatea creierului, depind, în particular, de codul genetic, dar, în mare măsură,de experienţa de viaţă din primul an. Anume în această perioadă creierul copilului este capabil în cea mai mare măsură să perceapă uşor şi repede experienţele noi şi să le folosească util. Specialiştii au denumit această funcţie a creierului ca plasticitate/maleabilitate. Creşterea explozivă şi capacitatea de autoorganizare a creierului în primul an de viaţă, experienţele pe care le are copilul pe parcursul acestei perioade sunt condiţiile ce pun baza a tot ceea ce urmează. În perioadele următoare ceea ce neface deştepţi, creativi şi adaptabili sunt circuitele neuronale, formate în primul an de viaţă şi care susţin capacitateanoastră de a folosi abstracţiunile din memorie în scopul formării unor idei noi şi rezolvării problemelor de viaţă (Dr. EsterThelen, 1998). Şi cu cît reţeaua de conexiuni neuronale este mai complexă, cu atît mai deştept poate fi un copil, desigurdacă nu intervin noi experienţe de sortare, înregistrare şi acces.

3. Creierul copilului mic percepe deosebit de uşor noua experienţă. Orice atingere, mişcare sau emoţie se transformă în semnale electrice şi reacţii chimice, care dinamizează procesele genetice, transformînd, la rîndul lor, legăturile din creierul copilului în posibilităţi de învăţare. Experienţa timpurie esteimportantă pentru crearea mecanismelor necesare funcţionării creierului.

4. Studiile în domeniu demonstrează că dezvoltarea optimă a sistemului nervos al copilului, care determină dezvoltarea fizică, psihică şi socială, depinde de alimentaţia corectă, de afecţiunea şi stimularea pe care copilul le primeşte înprimele luni şi ani de viaţă. De asemenea cercetările arată impactul pozitiv al legăturii şi interrelaţiilor dintre copil şi părinţii lui (sau alte persoanecare îl îngrijesc) vizavi de toate aspectele supravieţuirii, creşterii şi dezvoltării copiilor.Interacţiunile dintre oameni sunt tot atît de importante pentru dezvoltarea creierului copilului ca şi hrana pentru nutriţia copilului, a sunetelor — pentru auz, a fasciculului de lumină — pentru ochi.Dacă această perioadă de viaţă — primul an— va fi neglijată şi creierul nu va primi stimularea necesară, posibilităţile pentru diverse tipuri de învăţare (fizică, intelectuală, socioemoţională) pot fi diminuate esenţial. Dacă orarul naturii nueste respectat sau este subminat printr-o neglijare cronică sau prin abuz, atunci procesele fiziologice pot fi distruse, cărările stabilite între neuroni pot fi alterate şi rezultatele dezvoltării pot fi diferite. Copiii se nasc cu premise fizice, sociale şi psihologice, care le permit să comunice, să înveţe şi să se dezvolte. Dacă aceste premise nu sunt recunoscute şi nu se stimulează dezvoltarea lor, ele pînă la urmă se pierd.

5. Consecinţele a ceea ce se întîmplă în perioada intrauterină, în primele luni şi ani ai copilului pot să influenţeze peri-oadele ulterioare de dezvoltare a lui. Performanţele obţinute în copilăria timpurie creează fundamentul pentru succesele copilului la şcoală, formează caracterul lui în preadolescenţă şi adolescenţă. Toate componentele de bazăale intelectului emoţional — încrederea în sine, curiozitatea, perseverenţa, autocontrolul, capacitatea de a stabililegături, de a comunica şi coopera —, care determină cum învaţă şi se comportă copilul la şcoală şi în viaţă în gener-al, depind de îngrijirea pe care a primit-o acesta (de la părinţi, educatori de la grădiniţă sau alţi îngrijitori) în copilăria timpurie. Atunci cînd copiilor nu le-a fost asigurat un început bun în viaţă, de cele mai multe ori ei stagnează îndezvoltare şi nu-şi pot realiza potenţialul său la maximum.

Copiii care se educă de către oamenii care comunică şi au grijă în permanenţă de ei, se alimentează bine, mai rar se îmbolnăvesc decît copiii cărora nu li se acordă nici o atenţie.

Copilul, reuşind să stabilească relaţii emoţionale satisfăcătoare pe parcursul primelor luni şi ani de viaţă, îşi dezvoltă capacitatea de a iubi şi a întreţine relaţii stabile cînd va fi mare, adult.

Copiii care au fost stimulaţi pozitiv în copilăria timpurie înregistrează succese şcolare mai bune, o frecvenţă maibună; se reduce repetenţia, se extind posibilităţile încadrării în muncă, se micşorează nivelul criminalităţii printreminori şi a gravidităţii timpurii la fete.

Copiii, ale căror necesităţi nu au fost satisfăcute în copilăria timpurie, deseori duc lipsă de încredere şi le este greu să creadă în ei înşişi şi în ceilalţi. Copiii, care nu primesc ajutor în monitorizarea şi reglarea propriului comportament în copilăria timpurie, au mai multe şanse de a deveni neliniştiţi, speriaţi, impulsivi şi dezorganizaţi atunci cînd vine timpul să meargă la şcoală.

Imbunătăţirea sănătăţii copiilor mici, alimentaţiei lor, asigurarea posibilităţilor de comunicare stimulatorie şi a instruirii la vîrsta timpurie pot avea impact pozitiv asupra economiei ţării şi a populaţiei, poate contribui la diminuarea inechităţii economice şi sociale.Creierul dispune de capacităţi remarcabile de autoprotecţie şi recuperare. Dar grija

plină de dragoste pe care o primesccopiii în primii ani de viaţă sau lipsa acestor experienţe importante lasă amprente trainice în mintea copiilor mici.

Experienţele negative sau lipsa unor stimuli adecvaţi pare efect grav şi de durată. Cînd copiii nu primesc îngrijirea necesară în perioadele importante de dezvoltare sau sunt supuşi unor traume, abuz sau neglijenţă, dezvoltarea creierului lor poate fi compromisă. Mulţi copii, care trăiesc în condiţiideosebit de grele, refugiaţi sau care au nimerit în situaţii de postconflict, sau lipsiţi de dragostea părintească se confruntă cu traumatisme grave şi seaflă sub influenţa unui stres continuu şi incurabil. În astfel de condiţii „se aprind” doar unele dintre sinapse, în timp ce cea mai mare parte a creieruluise stinge. Stresul împiedică învăţarea. O dată cu creşterea copilului acest fenomen poate periclita mecanismele de dezvoltare.

Cercetătorii Betty Hart şi Todd Ridley de la University of Alaska au supus studiului 42 de copii născuţi de părinţi funcţionari, reprezentanţi ai clasei mun-citoare şi bogaţi. Pe parcursul celor 2,5 ani de viaţă cercetătorii au realizat cîte o oră de înregistrări a fiecărui cuvînt pronunţat de copil, orice interacţiune părinte-copil în fiecare casă. Înregistrările conţin 1300 ore de interacţiuni zilnice, milioane de declaraţii ordinare. La vîrsta de 3 ani copiii au fost supuşiunor teste standarde. Copiii funcţionarilor au acumulat cel mai mare punctaj.Limba vorbită a reprezentat indicele de bază. Copiii funcţionarilor au auzit în medie 2100 de cuvinte pe oră. Copiii muncitorilor —1200 de cuvinte pe oră, iar cei ai părinţilor bogaţi — doar 600 de cuvinte pe oră. Funcţionarii vorbesc de trei ori mai mult cu copiii lor. Copiii funcţionarilor au prezentat reacţii pozitive de 30 ori pe oră — de două ori mai mult decît

copiii munci-torilor şi de cinci ori decît cei ai bogătaşilor. Tonul vocii a constituit diferenţa. Reacţia afirmativă este de o importanţă majoră. Un copil care aude „Ce amfăcut noi ieri? Ce ai văzut?“ va asculta mai mult părintele în comparaţie cu cel care aude permanent „Încetează!“ sau „Treci încoace!“. La vîrsta copiilor de doi ani, toţi părinţii au început să vorbească mai mult cu ei. Dar la această vîrsta, diferenţa dintre copii era atît de mare, încît cei„rămaşi în urmă“ nu au mai putut reface „handicapul“. Diferenţele în succesele academice au persistat pînă la şcoala primară. Fiecare copil a învăţat să opereze cu limbajul şi putea să formeze propoziţii complexe, dar cei privaţi anterior nu puteau utiliza cuvintele într-o manieră conceptuală. Un studiurecent de îngrijire zilnică a arătat acelaşi lucru. Copiii, cărora li s-a vorbit începînd cu o vîrstă fragedă, ulterior erau mai buni la rezolvarea problemelor. Cheia dezvoltării encefalice, menţionează Dr. Hart, pare să rezide în rata învăţării timpurii nu atît de mult cît este posibil, ci în măsura în care creieruldevine interconectat în primele luni şi ani.(Din Sandra BLAKSLE, Factorii de mediu par să realizeze o influenţă mai mare decît factorii genetici,traducere din New-York Times,1998 — din materialele UNICEF. Ghidul cadrelor didactice pt educ timpurie si prescolara.)

Vîrsta de aur a copilăriei – teren fertil pentru un amplu demers educaţional

Copilăria constituie un prim stadiu din ciclurile mari ale vieţii care se caracterizează printr-un intens ritm de dezvoltare biologică, psihică şi socială. Această perioadă a fost considerată multă vreme o etapă nesemnificativă din perspectiva achiziţiilor psihologice, o etapă în care copilul nu face nimic altceva decît... să se joace! Însă anume jocul are o importanţă crucială pentru evoluţia lui. Avînd multiple valenţe educative, jocul este echivalentul „muncii adultului”, însemnînd pentru copil viaţa însăşi. Copilul trăieşte în joc şi prin joc. De fapt, el învaţă jucîndu-se şi se joacă învăţînd, formîndu-şi abilităţi cognitive, familiarizîndu-se cu noi modalităţi de interacţiune socială şi, în acelaşi timp, distrîndu-se. Fascinant, nu?

Programele de ETC de calitate valorizează această resursă firească a copiilor de vîrsta respectivă şi îşi realizează scopurile şi obiectivele mizînd exclusiv pe activitatea ludică.Prezentăm cîteva specificităţi principiale ale acestei vîrste, numită de unii autori drept “vîrstă de aur a copilăriei”, “vîrstă simbolică” sau “vîrsta micului faur”:

– Copilăria este vîrsta achiziţiilor fundamentale, a căror calitate va influenţa în mare măsură nivelul de adaptare şi de integrare a copilului în fazele următoare ale evoluţiei sale; este perioada în care acesta învaţă că în jurul său există o lume interesantă şi doreşte să o cunoască.

- Copilăria este o perioadă a descoperirii. La vîrsta de 3 ani, copilul iese, simbolic vorbind, din spaţiul familial şi descoperă că există o lume interesantă şi dincolo de acesta, dorind să o cunoască şi să o transforme. Treptat, el se descoperă pe sine ca pe o persoană care are abilitatea de a face să se întîmple anumite lucruri, cîştigă autonomie în cunoaştere şi începe să aibă iniţiativă.

- Copilăria este perioada conturării primelor elemente ale conştiinţei de sine şi a socializării.Lărgirea cîmpului relaţional şi diversificarea tipurilor de relaţii cu semenii, rudele, alţi adulţi facilitează procesul de autodescoperire şi îl ajută pe copil să îşi cunoască propriile capacităţi şi limite. Totodată, la această etapă are loc dezvoltarea

iniţială a capacităţii de reflecţie intrapersonală, precum şi a comportamentelor sociale elementare. Aceste două achiziţii majore îi permit să integreze cerinţele impuse din exterior, dar şi să îşi conştientizeze nevoile şi caracteristicile individuale. La această vîrstă, copilul însuşeşte pentru prima dată anumite roluri sociale şi învaţă pattern-urile interacţionale.

– Copilăria este perioada apariţiei competenţelor, materializate prin explorarea, explicarea, procesarea realităţii, dar şi prin acţiune asupra ei. Acest proces complex de dezvoltare presupune, pe de o parte, parcurgerea mai multor etape, fiecare avînd o serie de caracteristici specifice şi, pe de altă parte, obţinerea unor achiziţii în diferite sfere ale personalităţii (cognitivă, afectiv-emoţională, atitudinală, relaţională).

Misiunea personalului implicat în ETC este foarte dificilă, deoarece lucrul cu copiii reclamă o abordare bilaterală: pe de o parte, cei implicaţi în formarea preşcolarilor trebuie să cunoască modelul ideal al dezvoltării psiho-comportamentale, iar, pe de altă parte, să surprindă şi să considere configuraţia reală de dezvoltare a fiecărui copil în parte.

Biografie:

1001 idei pentru educaţie timpuruie de calitate: Ghid pentru educatori / aut.: Maria Vrânceanu (coord. şt.). Daniela Terzi-Barbaroşie, Tatiana Turchină [et al.]; Centrul Educaţional "Pro Didactica", Centrul Naţional de Educaţie Timpurie şi Informare a Familiei. – Ch.: Centrul Educaţional "Pro Didactica", 2010 (F.E.-P. "Tipogr. Centrală").– 216 p. – (Seria Auxilia).

Ghidul cadrelor didactice pentru educație timpurie si preșcolară