Referat la Deontologie

Rolul asistentei medicale din punct de vedere etic si deontologic in unitatile de ocrotire a copiilor

Motto :

“Neglijarea copilului reprezintă o ucidere tăcută şi necruţătoare a spiritului uman.” (Daro şi Mc. Carthy,

1991)

A fi om înseamnă a te respecta pe tine şi a iubi aproapele, indiferent de rasă şi etnie.Meseria de asistent medical este o meserie foarte frumoasă dacă o practici din toată dragostea şi în viaţă vei avea foarte multe satisfacţii din partea celor care stau în paturile spitaliceşti. A fi un asistent medical bun înseamnă să dăruieşti tot ceea ce ştii tu despre sănătate şi prevenirea îmbolnăvirilor, tot ce este mai bun şi mai plăcut, de la un sfat până la o mângâiere pe frunte.

Dacă nu ai acel bob de credinţă, nu poţi fi un bun asistent medical. Dar fără credinţă nu se poate în viaţă. Trebuie să ajutăm pe cel de lângă noi, chiar dacă în viaţa de zi cu zi îţi este orecum duşman sau ştii că la un moment dat nu te-a ajutat atunci când ai avut nevoie, dar să nu uităm că pe patul de suferinţă este foarte greu, viaţa îţi este agăţată de un fir de aţă şi atunci nu se merită să ne mai lăsăm bântuiţi de anumite amintiri mai nelalocul lor să le spunem.

Trebuie să ne gândim că în viaţă nu ştim ce ne rezervă viitorul şi nu se ştie niciodată când chiar noi, ca asistenti medicali, putem deveni pacient…Pe lângă administrarea de medicamente, bolnavul sau copii institutionalizati mai au nevoie şi de o vorbă bună, de un sfat şi chiar o mângâiere de frunte.

Copilul care creşte firesc într-o familie normala beneficiază de atenţie, i se acordă îngrijire, căldură sufletească, înţelegere şi consideraţie. El simte la început, iar mai târziu înţelege, fără a putea, să aprecieze contribuţiile care se acumulează spre beneficiul său. În instituţiile de ocrotire totul este diferit. Mediul este limitat şi stereotip, numărul persoanelor cu care vine în contact de asemenea, atenţia care i se acordă este mult diminuată, iar posibilităţile de-a acumula valori sunt mai reduse. Partea sentimentală este infimă: mediul lui de viaţa, este reprezentat de instituţie, iar în primii 7 ani de viaţă contactul cu lumea exterioară este redus. Persoanele cu care copilul intră în contact sunt în special salariaţii, care oferă atât atenţie şi căldura sufletească cât poate fiecare, dar nu îndeajuns pentru un copil. Abia după 7 ani, sfera de cunoaştere a copilului se lărgeşte, dar multe aspecte ale vieţii îi rămân necunoscute şi nevoia lui de iubire, dorinţa unei mângâieri, rămân nesatisfacute.

Analiza anamnezelor copiilor, care sunt educati in institutii de tip inchis, a aratat ca, fiind copii ai parintilor alcoolici, persoanelor, care duc un mod "parazitar" si amoral de viata, de la nastere aflandu-se in situatie sociala de dezvoltare incomplete, copiii institutionalizati in viitor resimt asupra sa diferite efecte negative ai provenientei sale sociale si biologice.

Acum vom incerca sa descriem caracterul si elementele esentiale a problemelor copiilor orfani, care au nimerit in casele de copii, din punctul de vedere medical si psihologic.

Problemele de ordin medical sunt determinate de devieri patologice in starea sanatatii copiilor orfani. Cea mai deasa cauza a patologiei este leziunea scoartei cerebrale la copiii orfani, care au aparut in rezultatul intoxicarii in perioada intrauterina, sau traumelor suportate de la nastere, neuro - infectiilor pe parcursul varstei copilariei fragede si a altor factori. La majoritatea copiilor sunt remarcate indicii neurotismelor, iar la o parte a copiilor - neurozei pronuntate, care a fost determinata de traumele psihice, legate de starea nefavorabila in fosta familie si pierderea parintilor.

Problemele psihologice de cele mai dese ori sunt determinate de insuficienta dragostei si afectiunii din partea parintilor, deprivarii timpurii de comunicare neformala cu adultii. Acest factor, dupa cum se stie, isi lasa urma in perioada de formare a personalitatii. Subdezvoltarea, care este cauzata de astfel de deprivare a mecanismelor de identificare, devine cauza a racirii emotionale, agresivitatii, si in acelasi timp unui nivel marit de vulnerabilitate a copiilor.

Comunicarea asitent medical –copil institutionalizat se poate realize pe doua cai: verbala si non – verbala. Comunicarea verbala se realizeaza prin intermediul cuvintelor scrise sau vorbite. Comunicarea non – verbala foloseste contactul visual, gesturile, atingerea, pozitia corpului si ascultarea “activa”.

De aceea este foarte important sa facilitam o comunucare deschisa, sa interpretam corect mesajele non – verbale pe care le transmite copilul, sa abordam concomitent cu problemele medicale si pe cele spirituale si psiho – emotionale.

Copilul trebuie incurajat sa vorbeasca, sa nu fie interrupt in mijlocul frazei, sa respectam momentele scurte de tacere.

Astfel asistenta medicala in casele de copiii trebuie :

in primul rand trebuie sa dea dovada de un inalt umanism, sa se poarte cordial, sa fie accesibila, sa nu fie distanta, rece, pentru ca bolnavul sa se bucure de caldura afectiva, bunavointa si blandete, pentru ca atunci moralul lui se va ridica si va influenta pozitiv comunicarea.

sa aiba o imagine de persoana dinamica si sigura de sine prin: fixarea ochilor copilului , adoptand o postura dreapta atunci cand sedem pe scaun si sa vorbim cu voce clara si tare pentru ca perceperea mesajului transmis sa fie mult mai usoara.

sa cunoasca bine pe fiecare din copii care ii sunt incredintati spre ingrijire,

sa il primeasca pe copil ca pe un prieten, cu multa intelegere, cu multa compasiune, dand dovada de o mare capacitate empatica, uneori punandu-se ea insasi in locul lui inchipuindu-si care ar fi reactiile ei daca ar fi in casa de copii,

sa ii explicam copilului in ce consta si necesitatea efectuarii examenului fizic ,se va realizacu foarte mult tact, la un nivel la care sa ne facem intelesi. Asistenta il va ajuta sa invete sa-si acorde ingrijirile zilnice, cu sau fara supraveghere.

In atentia cadrului medical nu boala in sine ar ocupa locul principal, ci omul bolnav,copilul bolnav, copilul institutionalizat si consecintele care se reflecta asupra starii lui in totalitate, pentru ca formarea unei imagini despre el va fi hotaratoare in conceperea planului de ingrijire.

Putem incheia, deci, amintind ca in casele institutionalizate de copii, unei asistente medicale nu trebuie sa-i lipseasca acel atribut pe care medicina antichitatii il asimileaza celui mai eficient tratament: zambetul.

"Un zambet nu costa nimic, dar ofera mult. El ia numai o clipa, dar amintirea lui dainuie uneori pentru totdeauna. Un zambet aduce fericirea in casa, bunavointa in munca, este semnul prieteniei. Un zambet nu poate fi imprumutat, cumparat sau cersit, pentru ca el nu are valoare pentru nimeni pana cand nu este daruit".