Rodiul

Rodiul (Punica granatum)

Rodiul (Punica granatum) este un arbore mic sau arbust foios de înălţime până la 5 m. Este un arbust fructifer cu frunze căzătoare. Plantele cresc sub forma unor tufe arbustoide, cu 4 – 6 tulpini.  Pe fiecare tulpina se formeaza ramificaţii subţiri şi pletoase, grupate câte 2 – 3 la un loc. Ramurile iniţial au o creştere verticală după care se arcuiesc graţios sub greutatea florilor şi – mai ales – a fructelor. Termenul de rodie reprezintă fructul, iar planta se numeşte rodiu sau rodier.

Istoric:

Rodiul este originar din Persia (Iran) şi se cultivă în Asia Centrală, Georgia, Armenia, Azerbaijan şi regiunea Mediteranei de câteva milenii.

Din Asia, rodia a fost dusă de fenicieni în zona mediteraneeană, fiind un arbust cunoscut și cultivat în antichitate mai ales în Grecia și Carthagina (azi Tunisia). 

Rodiul era atât de răspândit pe litoralul tunisian al Mediteranei încât romanii numeau rodia “mărul punic” sau” mărul carthaginez”.

În Franța, cultura rodiului a fost introdusă târziu, în vremea lui Ludovic al XIV-lea, mai ales în regiunea Provence.

În sec. al VIII-lea, rodiul este introdus de arabi în Spania, fiind cel mai mult cultivat in Andaluzia (SE Spaniei), unde un oraș chiar a luat numele fuctului: Granada. Coloniştii spanioli au introdus mai târziu fructul în regiunea Caraibelor şi America Latină.

Introdus în California de coloniştii spanioli în 1769, rodiul este acum cultivat mai ales în zonele uscate din California şi Arizona pentru fructele sale exploatate comercial ca sucuri cu o popularitate în creştere din 2001.

Rodia fusese introdusă ca fruct exotic în Anglia, de John Tradescant cel Batrân, dar nu a făcut fructe acolo, aşa că a fost introdusă repetat în coloniile americane, chiar şi în New England. A avut succes în sud: Thomas Jefferson a plantat rodieri la Monticello în 1771: îi avea de la George Wythe din Williamsburg, statul Virginia.

Rodiul în România

În condiţiile ţării noastre rodiul ajunge la înălţimea de 2 m dacă este plantat în grădină (cu protejare pe timpul de iarnă în primii ani) iar în ghiveci înălţimea atinsă este în jur de 1 m.

În zonele cu iernile reci (cu temperaturi sub -18°C), rodiul se cultivă protejat. La noi in ţară este intălnit destul de frecvent în grădini. Rodiu gasiţi în aer liber la Gradina Botanică din Bucureşti, chiar la intrarea în incintă pe partea stânga.

Specii și varietăți

Soiurile cele mai raspândite în cultura pentru producţie sunt: Spanish Ruby, Paper Shell, Musket Red, Vellodu, Wanderfull, Meles melli, Bala Mursal etc.

Rodiul Pitic. Există şi o varietate pitică a rodiului (Punica granatum nana), varianta liliputana, cultivată ca plantă de interior, eventual ca bonsai. Crește maxim 80-90 cm, cu flori simple şi fructe de culoare roşie, caracteristică fiind dimensiunea sa foarte mică, în orice parte a plantei (înalţimea tulpinii, lungimea şi lăţimea frunzelor, a florilor si a fructelor). Fructele însă nu sunt comestibile, fiind lipsite de dulceaţă, în schimb sunt acide şi astringente. Poate fi ținută doar în ghiveci pentru că trebuie adusă iarna înăuntru. Dar de primăvara până toamna trebuie să stea în aer libe, pe balcon sau în gradină, într-un loc însorit, adăpostit, unde o vom uda abundent

Dacă iubiţi plantele sub formă de bonsai, rodiul nana este una dintre cele ce se pretează pentru acest gen de cultivare.

Nu toate varietăţile de Punica granatum fac fructe; unele sunt strict ornamentale.

Cele mai cultivate soiuri hibride, pentru frumuseţea florilor, sunt: „Alba Plena“ – flori involte de culoare albă, „Toyosho“ - flori involte, mai mici, de culoare roz-portocaliu, „Sarasa Shibori“ - flori involte roşu-portocaliu, variegate, având un tiv alb pe marginea petalei; „Legrellei“ – cu flori duble  involte de culoarea untului cu dungi roz;  “Maxima rubra”-cu flori roșu-orange; “Luteum plenum”, cu flori galbene, duble, varianta decorativă, care nu fructifică, şi „King“ – flori involte roşii.

Frunzele

Frunzele sunt căzătoare, de forma lanceolată, lungi de 3-7 cm, şi 2 cm în lăţime. Frunzele sunt dispuse opus sau subopus, sunt lucioase și strălucitoare Verdele frunzelor este intens, crud. Toamna capata o culoare frumoasa, aurie. La sfârşitul toamnei rodia intră în perioada de repaus când îşi pierde frunzele în totalitate.

Florile

Rodiul infloreste în perioada mai-august, având flori simple sau duble, de culori diverse: rosu-orange, rosu-orange cu tiv alb, alb, somon sau galben .  Florile au un aspect extrem de delicat şi diafin. Asemănătoare unor clopoţei roşii-portocalii, florile de rodie, 3 cm în diametru, cu patru sau cinci petale, apar în vârfurile tinere ale plantei dând senzaţia unui brăduţ împodobit. Petalele sunt uşor gofrate.

Fructul

Fructele au o formă specială, rotundă spre hexagonală terminate cu o mică codiţă stelată. Dimensiunea lor variind în funcţie de mărimea plantei şi condiţiile în care este crescută. În condiţiile de apartament fructele au dimensiunea de circa 4 cm diametru, în mediu natural, fructul are dimensiune mai mare decât portocala şi mai mic decât grapefruit-ul, 7–12 cm în diametru.

Fructul are o coajă roşie groasă uşor lemnificată şi adăposteşte pulpa de culoare roşu sângeriu transparentă, în care sunt îmbrăcate în jur de 600 seminţe, separate între ele prin membrane. Gustul este dulce-acrişor uşor astringent. Seminţele şi pulpa ce le înconjoară, numită fruct fals, sunt comestibile. Unele soiuri au pulpa de culoare violet.

Dupa 6 luni de la înflorire, fructele ating maturitatea de recoltare. În bazinul mediteranean, rodiile se recolteaza în septembrie – octombrie, când coaja şi sucul dobândesc caracteristicile soiului. În România fructele se recoltează în octombrie-decembrie.  Fructele se desprind de ramură prin tăiere cu foarfeca, întrucât sunt tari şi nedetaşabile. Un pom poate produce anual 70 – 200 de fructe.

Rodiile recoltate se transportă în coşuri sau containere la hala de sortare, unde se ţin 5 – 6 zile, în straturi subtiri (2 – 3 rânduri) pentru a se evidenţia mai usor punctele lovite.

După sortare se expediaza la locurile de păstrare şi prelucrare. În unele ţări, fructele se păstreaza în depozite cu atmosfera controlată, cu temperatura de 1 – 2°C şi umiditatea aerului de 80 – 85%. In altele, fructele mature rămân multă vreme pe pom, pentru eşalonarea culesului şi sporirea calităţii lor.

În emisfera nordică, fructul este în sezon din septembrie până în ianuarie, iar în emisfera sudică din martie până în mai.

Rodia nu este un fruct care să se mai coacă după culegere, aşa că odată recoltate nu mai continuă să producă zaharuri.

Îngrijire

Solul: Rodiul preferă un sol neutru, bine drenat, dar suportă şi solurile acide. Nu prea este pretenţios în privinţa solului. Se poate cultiva bine în orice pământ de grădină, care însă trebuie să nu rețină apa în exces. Se adapteaza uşor şi fructifică normal şi pe solurile nisipoase, calcaroase şi pietroase situate pe pantele însorite.

Lumina şi Amplasament: Iubește enorm lumina și soarele, drept pentru care este de dorit o amplasare la soare.

Temperatura: Afară pot rezista şi până la -15 grade Celsius pentru o perioadă scurtă de timp. Rodiul are nevoie de un climat mai blând în timpul iernii (pănă la -15°C) şi suficient de cald în cursul vegetaţiei. În zonele cu ierni reci (cu temperaturi sub -18°C), rodiul se cultivă protejat. Exemplarele tinere trebuie protejate iarna de îngheț, prin acoperirea pământului de la baza plantei cu frunze uscate sau cu paie. Este de preferat amplasarea plantei în locuri ferite de vânturile reci.

Este foarte sensibil la îngheţurile târzii, de la începutul primăverii, după ce mugurii s-au deschis.

Pentru plantele din ghiveci temperatura minimă este 3-4 grade Celsius. Iarna ele trebuie ținute în spatii racoroase 4-8°C, bine luminate si aerisite, udat rar.

Udarea: Vara se udă destul de bine mai ales în verile foarte calde dacă este plantată în ghiveci având grijă ca apa să se scurgă, să nu băltească. Prea multă apă poate produce îmbolnăvirea rădăcinilor, deci şi a plantei. În regiunile mai umede, rodiul riscă putrezirea rădăcinilor din cauza unor boli datorate unor ciuperci.

Pentru că preferă un loc cu atmosferă uscată şi în care aerul să circule, deci nu e genul de plantă căreia să-i fie pulverizate frunzele periodic.

Îngrăşământ: Sunt de preferat îngrășămintele naturale. Puteţi să-i furnizaţi, în mod moderat, un îngrăşământ organic sau gunoi matur de grajd, administrat la sfârşitul iernii.

Dăunători: Este o plantă destul de rezistentă la dăunători, dar poate fi atacată de musculiţia albă.

Transplantare: Plantelor tinere le vom schimba ghiveciul annual primăvara, apoi la 3 ani, iar pe cele batrâne, din hârdaie, o dată la 4-5 ani.

Tăierea ramurilor

Dacă rodiul este lăsat liber, adică să crească în mod natural, produce multe ramuri, primind un aspect de tufă. Dar, prin efectuarea unor tunderi bine

gândite, poate lua forma dorită. În grădini, este foarte apreciat ca plantă ornamentală datorită frumoasei sale coroane de frunze şi a decorului oferit de fructele sale mature. Specialiştii consideră ideală înălţimea trunchiului de 1,5 m, forma cea mai potrivită fiind obţinută prin eliminarea lăstarilor ce cresc la picioarele arbustului. Rodiul are ”prostul obicei” de a dezvolta în permanenţă lăstari de la baza tulpinii sau direct din rădăcini. Aceştia ar trebui îndepărtaţi periodic pentru a menţine un trunchi unic şi pentru ca întreaga energie să fie canalizata prin acesta. Altfel, şansele de a obţine un trunchi credibil, sunt mult reduse.

Se poate opta pentru alegerea formei de vas sau de evantei, lăsând să crească doar trei sau patru ramuri principale de la bază, dispunându-le apoi în forma dorită.

Ramificarea frumoasă şi înflorirea mai bogată o puteţi realiza prin tunderea ramurilor în luna februarie înainte ca planta să reintre în vegetaţie, adică înainte de apariţia noilor muguri, deoarece florile se formeaza pe ramurile din acel an. Florile apar an de an pe crenguţele tinere.

În fiecare an se fac taieri de productie, care constau în: suprimarea ramurilor din interiorul coroanei, a celor uscate, înghețata, rupte sau bolnave şi scurtarea tulpinilor viguroase, pentru menţinerea simetriei coroanei. Lăstarii viguroşi se scurteaza cu 1/3 – 1/4 din lungime.

Un alt aspect de luat în seama la tundere este legat de faptul ca rodiul formează muguri (si apoi ramuri) opozabile. Întotdeauna va trebui să renunţăm la una dintre acestea (şi mă refer aici la structura primară, de bază, a copăcelului, nu la ramificaţiile fine), pentru a evita apariţia acelor inestetice ramuri în cruce.

Rodiul mai are tendinţa de a forma ”trunchiuri tubulare”, cu acelaşi diametru pe toată lungimea lor, iar pentru obţinerea conicităţii e necesară aplicarea

tehnicii ”taie şi lasă să crească” pe parcursul mai multor ani. Deasemenea, lăsarea unor lăstari de sacrificiu care să crească liber de la nivelul primelor ramuri, poate ajuta la îngroşarea trunchiului în partea sa inferioara.

Înmultire:

Rodiul poate fi înmulţit prin butăşire, marcotaj, prin diviziune sau prin seminţe. Se folosesc butaşi de vârf sau semi-lemnificaţi. Operaţia se execută vara, aceştia fiind plantaţi direct într-un pat format dintr-un substrat de granulaţie mica, dar cu drenaj bun.   Butaşii lemnificaţi se iau la sfârşitul iernii. Rodiul produs din butăşire fructifică la vârsta de 2,5-3 ani.

Marcotajul, subteran sau aerian, trebuie efectuat la inceputul verii (mai-iunie). Înmulţirea prin divizarea rădăcinii se efectuează la începutul primăverii, cu ocazia transplantării. Deşi germineaza uşor, înmulţirea prin seminţe nu este recomandată, mai ales în cazul plantelor hibride, deoarece nu se păstrează caracterul plantei mamă și durează uneori 10 ani până rodesc.

Cultivare

Dupa 1 – 2 ani, cand plantele crescute în ghiveci s-au intărit, se scot și se plantează în parcelele de producție la distanțele de 3 x 3 m sau 4 x 4 m.

La plantare, în fiecare groapă se administrează câte 5 – 6 kg de mraniță.

Plantele se pot conduce ca tufă joasa sau evantai. Pentru întreținerea culturii se aplică 4 – 5 prasile, 2 – 3 udări, o fertilizare organică cu 20 kg de mraniță pe tufă și 4 – 5 tratamente pentru combaterea fluturelui fructelor (Virochola isocrates) și a bolilor produse de unele specii de Cercospora si Gleosporium.

Utilizări culinare

După desfacerea rodiei prin tăierea cu cuţitul, fructele false se separă de coajă şi de structurile interne de susţinere. Separarea fructelor false roşii poate fi simplificată prin efectuarea acestei acţiuni într-un vas cu apă, unde fructele false se depun pe fund, iar structurile de susţinere plutesc. Întreaga sămânţă se consumă crudă, deşi se doreşte doar partea

cărnoasă din exteriorul ei. Gustul diferă în funcţie de soiul de rodie şi de nivelul de coacere. Poate fi foarte dulce sau foarte acru, dar în majoritatea cazurilor este undeva la mijloc, care este un gust caracteristic, asezonat cu note de tanin. Rodia bună de mâncat, mai puţin taninată, este cea care are coaja uşor ştearsă, ca şi cum ar fi fost frecată de perete, cu urme albe, nu de un roşu puternic. Cele foarte roşii sunt foarte acre, putând fi folosite în salate.

Sucul de rodie este o băutură populară în Orientul Mijlociu, şi este folosit şi în bucătăriile tradiţionale iraniană şi indiană; în Statele Unite ale Americii a început să fie comercializat pe scară largă în 2001. Concentratul de rodie este folosit şi în bucătăria siriană. Siropul de rodii este îngroşat şi îndulcit cu suc de rodie; este folosit şi în cocktailuri. Înainte de răspândirea roşiilor în Orientul Mijlociu, rodia este folosită în multe mâncăruri persane.

Seminţele de rodie sălbatică sunt uneori folosite drept condiment, şi cunoscute sub numele de anardana (care în traducere din persană înseamnă seminţe – dana – de rodie – anar), mai ales în bucătăriile indiană şi pakistaneză dar şi ca înlocuitor de sirop de rodie în bucătăria persană sau cea din Orientul Mijlociu. Seminţele sunt separate de pulpă, uscate timp de 10–15 zile şi folosite la producţia de curry sau alte condimente. Seminţele pot fi şi pisate pentru a evita ca seminţele să rămână între dinţi la consumarea felurilor de mâncare bazate pe acestea. Seminţele de rodie sălbatică daru din Munţii Himalaya sunt considerate cele mai bune surse ale acestor condimente.

În Turcia, Armenia şi Azerbaidjan, rodia este folosită în mai multe moduri, mai ales sub formă de suc. În Turcia, sosul de rodie (turcă nar ekşisi) este folosit la salate, la marinarea cărnii, sau este băut. Seminţele de rodie sunt şi ele folosite în salate, în muhammara (pastă turcească de usturoi cu nucă) şi în güllaç, un desert turcesc. În Azerbaidjan şi Armenia, rodia este folosită şi pentru producerea unui vin.

În Grecia, rodia (greacă ροδι, rodi) este folosită în multe reţete, cum ar fi kollivozoumi, o supă-cremă din grâu fiert, rodii şi stafide. Rodia este folosită şi pentru lichior, topping de îngheţată, sau amestecată cu iaurt, sau sub formă de gem.

Implicaţii în sănătate

Furnizând 16% din necesarul zilnic de vitamina C al adultului, conţinut în 100 ml, sucul de rodie este şi o excelentă sursă de vitamina B, acid pantotenic, de potasiu şi de polifenoli antioxidanţi .

Mulţi producători de alimente şi de suplimente alimentare au constatat avantajele utilizării extractelor de rodie, care nu conţin zahăr, calorii sau aditivi, în locul sucului, ca ingrediente favorabile sănătăţii în produsele lor. În majoritate, extractele de rodie conţin în mod special acid elagic, care poate fi absorbit în corpul uman numai după consumul de punicalagini.

În studii preliminare de cercetare în laborator şi în cadrul unor studii pilot efectuate pe oameni, sucul de rodie s-a dovedit eficient în reducerea factorilor de risc pentru maladiile cardiace , incluzând oxidarea LDL , statusul oxidativ al macrofagelor şi formarea celulelor spumoase, toate acestea fiind etape în ateroscleroză şi în boala cardiovasculară . Taninii de tipul punicalaginilor au fost identificaţi ca fiind primele componente responsabile de reducerea stress-ului oxidativ la care duc aceşti factori de risc. S-a arătat că rodia intervine în reducerea tensiunii arteriale sistolice prin inhibarea enzimei serice de conversie a angiotensinei (ACE).

Cercetarea sugerează că sucul de rodie ar putea fi eficient împotriva cancerului de prostată şi în osteoartrită. În 2007,au fost aprobate şase testări clinice efectuate în Statele Unite ale Americii, Israel şi Norvegia cu scopul de a verifica efectele consumului de suc de rodie asupra parametrilor din cancerul de prostată sau hiperplazia de prostată, în diabet sau în limfom.

Sucul ar putea avea , de asemenea, efecte antivirale şi antibacteriene împotriva plăcii dentare.

Rodiile si simbolismul

•           Este foarte probabil ca Fructul oprit să fi fost mai degrabă o rodie decât un măr, dată fiind etimologia sa şi presupusul habitat precizat de Geneză.

•           Exodul capitolul 28:33–34 îndemna ca rodiile să fie reprezentate pe robele preoţilor Evrei. 1 Regii capitolul 7:13–22 descrie rodiile zugrăvite în Templul Regelui Solomon din Ierusalim. Tradiţia evreiască spune că rodiile sunt un simbol al virtuţii, pentru că se spune că are 613 seminţe care corespund cu cele 613 mitzvot sau porunci ale Torei. Din această cauză şi altele, mulţi evrei mănâncă rodii cu ocazia sărbătorii Roş haŞana.

•           Tot din aceste considerente, rodia este un motiv întâlnit şi în decoraţiile religioase creştine. De obicei, sunt cusute pe materialul de pe veşminte sau pe hainele folosite de preoţi la liturghie sau incrustate în metal.

•          În anumite reprezentări artistice, găsim rodia în mâna Mariei, mama lui Iisus

•           Rodia este considerat fruct tradiţional în Israel, şi este folosit în cadrul ceremoniilor de Iom Kipur şi Sukkot (sărbătoarea recoltei) ce au loc în lunile Septembrie – Octombrie. Tradiţia spune ca la sfârşitul zilei de post negru în onoarea zilei de Iom Kipur, să se mănânce seminţe de rodie pentru a celebra viaţa dulce şi plină (ca sucul de rodie) şi viaţa veşnică.

Altele

•           Sucul de rodie lasă pete permanente pe ţesături, dacă nu este spălat imediat cu apă şi numai înălbitorii mai pot îndepărta aceste pete ulterior.

•           Sucul de rodie este utilizat pentru vopsirea naturală a ţesăturilor nesintetice.

•           Deşi nu face parte din flora spontană a Chinei, Coreei sau Japoniei, rodiul este larg cultivat aici, în livezi extinse. E utilizat pe scară largă ca bonsai, pentru florile sale şi pentru coaja răsucită pe care o pot avea exemplarele vârstnice.

•           Rodia (cunoscută în multe limbi ca “grenade”; în româneşte i se spune şi “granată”) a dat numele său grenadei de mână, datorita formei, mărimii şi asemănării dintre seminţele de rodie şi fragmentele de grenadă. De asemenea, numele granatului mineral e dat de asemănarea cromatică dintre acesta şi rodie. În multe limbi (bielorusa, spaniola, franceza, poloneza şi ebraica), cuvintele care desemnează aceste trei elemente sunt identice.

•           Balaustinele sunt florile de rodie de un roşu trandafiriu care au un gust amar. În medicină, acestea sunt folosite în forma uscată pentru efectul lor astringent. Termenul de balaustine (din latină: balaustinus) este folosit pentru a desemna şi culoarea roşie a rodiei (roşu-grena)