1.1 Analiza și gestionarea riscului în GȚ,,Scutaru Gheorghe”

Agricultura este considerată de către unii economiști mai mult decît un sector

strategic ,un ,,sector vital” sau,,coloana vertebrală a spațiului rural”, iar de către

francezi ,,petrolul verde al națiunii”.

În agricultură, problema riscului se datorează specificului ei natural, deoarece

rezultă din însăși natura activității agricole, desfășurată sub influiența condițiilor

naturale și cu participarea organismelor vii. Fiind numită ,,industrie fără acoperiș”

[Slobodeanu N., Analiza factorială a riscului economic.// Revista ştiinţifico-

didactică “Economica” nr.3 (59)/2007, Chişinău, Editura ASEM, 2007. - p.121]

Agricultura este supusă influienței factorilor naturali de tot felul(secetă,

inundații, ploi, grindină,etc.) care au o influiență mai agresiva decît în alte ramuri.

Sectorul respectiv fiind independent de condițiile climaterice este permnent supus

riscurilor, la aceste riscuri se adaugă și influiența riscurilor ce apar în condițiile

economiei de piață, factorii interni și externi (criză, praăbușiri de prețuri, inflație,

concurență).

În perioada de tranziție spre economia de piață, riscul în agricultură se poate

manifesta sub mai multe forme, principalele fiind prezentate în [Anexa 1].

Desigur că o atenție mai mare cere analiza riscului natural însă nu trebuie de

neglijat nici celelalte forme ale riscului.

În zilele noastre forma socială de risc în agricultură are un caracter temporar

și este caracteristică perioadelor de tranziție de la o formă de proprietate la alta ,de

la o formă la alta a relațiilor de producție .

Se știe că în perioada de tranziție, în agricultura moldovenească s-a înregistrat

o reducere destul de însemnată a efectivelor de animale și chiar a suprafețelor

cultivate, acestea ramînînd neînsămînțate sau nerecoltate la timp, ceea ce a adus

pagube mari agriculturii. Acest proces continuă și azi în agricultură el

manifestîndu-se destul de evident în domeniul creșterii animalelor unde ca urmare

a desființării complexurilor de creștere a efectivelor de animale,mai ales vaci de

lapte.

Orice economie de piață , bazată pe contradicția dintre cerere și ofertă,

precum și pe concurență dintre producători nu este lipsită de risc economic. La

baza riscului economic stă contradicția dintre cerere și ofertă, lege care, în ultimă

instanță, reglează evoluția producției, inclusiv a celei agricole.

Cunoașterea cererii în vederea satisfacerii ei prin ofertă sau invers, reglarea

ofertei în funcție de cerere reprezintă un domeniu extrem de complicat al

economiei de piață.Influiența acestei forme de risc este permanentă, proprie

economiei de piață și este de datoria managimentului agricol ca prin măsuri

economice să regleze raportul dintre cerere și ofertă,astfel încît să se realizeze

concordanța necesară între cerințele legii cererii și ofertei și cerințele legii valorii.

Riscul afacerii și riscul financiar se exprimă prin posibilele nerealizări ale

prețurilor proiectate și ale nivelurilor de producție stabilite ca urmare a acțiunii

invizibile a forțelor pieței, a politicilor guvernamentale și a schimbarilor

instituționale . Riscul poate să apară și ca urmare a neaplicării unor tehnologii

moderne. Pe piața concurențială, astfel de riscuri determină reducerea profitului.În

scopul evitării acestor riscuri, un rol important îl are cercetarea științifică și

introducerea tehnologiilor moderne, care au inpact favorabil asupra cantității și

calității produselor și implicit asupra reducerii costurilor și creșterii profitului.

Activitatea economică denaturează, în fond, mersul inițial al ciclurilor

naturale, provocînd crize ecologice, adică conflictul dintre ,, om-natură”. De

aceea , în Republica Moldova, problema riscurilor economice este o problemă

importantă a sectorului agrar.

Dauna ecologică în urma otrăvirii din fosta URSS a transformat, conform

constatărilor experților străini , pămînturile agricole ale Moldovei într-un adevarat

pustiu. Estimînd starea actuală a mediului pe teritoriul republicii, putem spune că ,

în mare măsură, ea se datorează politicii promovate în timpul aflării în cadrul

URSS. Deseori, Moldova servea drept poligon pentru experiență cu consecințe

nefaste pentru mediu: chimizarea excesivă, irigarea intensivă etc. Pe parcursul

anilor 1978-1989, în republic au fost utilizate 4 mln. tone de îngrășăminte

minerale și circa 0,4 mln. tone pesticide.

Aplicarea pesticidelor în Moldova s-a facut de 13 ori mai intens decît pe

celelalte teritorii ale fostei URSS. DDT a fost interzis după ce a otrăvit peste 12

mln. de ha pămînt arabil.[Economica.Revistă științifico-economică,Editura ASEM

,pag. 71-72]

Cheltuielile pentru purificarea solului îmbibat cu pesticide și pentru

lichidarea daunelor aduse de poluările industriale sunt enorme, deoarece

Republica Moldova, fiind o zonă unică pe glob după caracterul compact al

terenurilor funciare fertile și climă, are un teritoriu economic active de 95% din

suprafață. Unul din factorii importanți care au condiționat agravarea situației

ecologice în republic a fost procesul de industrializare și în deosebi, al

industrializării sectorului zootehnic.

Pentru a diminua riscul ecologic în Republica Moldova după opinia

academicianului M.Lupașcu, e necesară o trecere treptată la sistemul biologic sau

organic în agricultură, aplicarea tehnologilor moderne de cultivare a plantelor. Se

propune marirea suprafețelor naturale prin scoaterea din asolament a unor

pămînturi puternic erodate.

Dar principala formă de risc în agricultură, unde activitatea de producție se

desfășoară sub acțiunea diriguitoare a muncii omenești, dar sub influiența

condițiilor naturale, foarte diferite este cea naturală. În cazul condițiilor climaterice

nefavorabile statul trebuie să protejeze agricultura, însă să protejezi 40% din

totalul economiei, pracric, este imposibil.

[Lupașcu Mihail.Agricultura Moldovei și ameliorarea economic.E ditura

Știința,Chișinău,1996]

Producătorul agricol, necunoscînd momentele apariției acestor factori naturali

cu acțiune nefastă asupra producției, caută ca prin deciziile sale să evite toate

riscurile posibile. În procesul de producție agricolă, orice producător caută să

obțină un raport cît mai favorabil între efortul depus și efectul muncii sale. De

aceea, este foarte important studierea modalităților de prevenire sau diminuaare a

eventualelor apariții de fenomene ce influiențează negative producția agricolă.

Evaluarea riscului este, probabil, cea mai complicată etapă a sistemului de

gestiune a riscurilor întreprinderii. Mai întîi de toate, această situaţie este

condiţionată de faptul că nu este posibilă existenţa unei metode universale de

evaluare a riscurilor. Nu există nici certitudinea referitor la metoda care trebuie

utilizată la evaluarea unui sau altui risc. În fond, anume o asemenea tratare a

lucrurilor duce la lipsa reală a algoritmului evaluării anumitor tipuri de riscuri. În

general, astăzi în Republica Moldova business-ul de producţie este unul dintre cele

mai riscante. Acest fapt confirmă încă o dată necesitatea evaluării riscurilor anume

în acest domeniu.

Luînd în considerare faptul ca GȚ,,Scutaru Gheorghe reprezintă o afacere cu

o situație stabilă din punct de vedere economic, totuși întîlnește mai mulți factori

de risc în activitatea sa, unul dintre ele ar fi riscul de marketing, acesta este generat

de faptul ca întreprinderea nu dispune de consumatori permanenți, deține puține

contracte de vînzare-cumparare a producției obținute, aceasta generînd o

instabilitate în ceea ce privește comercializarea produselor pe care le deține, ceea

ce poate genera pierderi și nerestituirea cheltuielelor și investiților antreprenorului,

mai ales în cazul unui credit de exemplu,deaceea ar fi necesar ca gospodăria să

caute clienți potențiali permanenți pentru a minimaliza cît de cît riscul în ceea ce

privește nerealizarea producției obținute.

Riscul economic la fel ar putea afecta procesul de producție a întreprinderii,

acest tip de risc este mai complex și se refera la impactul schimbarii cursului

valutar asupra profitabilitatii pe termen lung a întreprinderii exportatoare si nu

asupra efectului pe termen scurt al unei tranzacții. De exemplu în cazul cînd

GȚ,,Scutaru Gheorghe,, ar tinde sa-și măreasca arealul de realizare al producției

marfă încheind un contract de durată mai lunga pentru exportul cerialelor sau a

strugurilor de exemplu .

Riscul de faliment este unul prezent în orice gen de activitate inclusiv acesta

poate viza chiar și întreprinderea noastră în cazul cînd managerul a luat niște

decizii inadecvate în ceea ce privește gestiunea veniturilor și cheltuielilor care

poate duce la pierderi ce sunt catastrofale pentru afacere.

Dacă ne referim la riscurile contractuale atunci s-ar putea de menționat

faptul că întreprinderea noastă ar putea întîlni situații dificile la încheierea unui

contract în cazul apariției unor schimbari ale legislației ce ar duce la modificarea

sarcinilor și obiectivelor întreprinderii prin apariția anumitor condiții la care

gospodaria nu ar putea face față.

Factorii de succes sau de esec în micile afaceri

          Cunoasterea factorilor care asigură succesul sau eșecul micilor afaceri îi

ajută pe întreprinzatori să depașeasca dificultațile sau să prevină pierderile în orice

condiții de mediu. Decizia intrarii în afaceri trebuie luată cu întelegerea deplină a

riscurilor și a modalităților în care aceste riscuri pot fi evitate sau diminuate.

          Factorii care actionează asupra micilor afaceri își au originea înafara firmei

sau în interiorul ei.

          Factorii externi sunt determinați de evoluțiile sau involuțiile din economie

și asupra cărora micii întreprinzatori nu pot acționa. Aceștia sunt: evoluția

produsului intern brut; rata inflației și a dobînzilor bancare; reglementările

guvernamentale .

          Evolutia produsului intern brut cunoaște faze de crestere sau de declin care

favorizează sau descurajează micile afaceri. Fluctuațiile macroeconomice sunt

suportate cu dificultate de întreprinzatori datorita resurselor limitate de care aceștia

dispun. În fazele de creștere economică, micile afaceri prosperă iar în cele de

recesiune, sunt grav afectate.

          Rata inflației și a dobînzilor bancare se află într-o strânsă corelație cu

evoluția generală a economiei. Inflația are ca efect creșterea costurilor materiale și

a celor cu forța de muncă. Aceste creșteri fac să crească sensibil cerințele de capital

circulant. Inflația și dobînzile bancare evoluează în același sens fapt ce provoaca în

situațiile de recesiune economică o diminuare rapidă a fondurilor proprii, ceea ce

pentru multe firme poate însemna eșecul. În perioadele de creștere economică

inflația și dobînzile scad și micile afaceri prosperă.

          Reglementarile  guvernamentale au un impact mult mai pronunțat asupra

micilor afaceri, diminuînd foarte mult șansele lor de supraviețuire în comparație cu

marile afaceri. În situațiile de recesiune economică, pentru micile afaceri se

elaborează reglementări de protejare.

          Factorii interni sunt de natură subiectivă și sunt într-o strînsă corelație cu

caracteristicile întreprinzatorilr. Acești factori sunt foarte numeroși și se pot grupa

dupa cum urmează: capacitatea managerială a întreprinzatorului; cunoașterea

profundă a afacerii; planificarea; gestiunea patrimoniului; identificarea

prioritaților; climatul de muncă; tentația creșterii; starea de sănatate și familia

întreprinzatorului .

          Capacitatea managerială a întreprinzatorului. 

Autoevaluarea onestă și sigura a capacitații de conducere reprezintă pentru

întreprinzator una dintre principalele reguli ale succesului. Aceasta presupune

identificarea și consti-entizarea propriilor obstacole și a remediilor care fac sa fie

întelese bine realitațile și nevoile esențiale pentru abordarea eficace a afacerilor.

          Obstacolele sunt limitele și slabiciunile fiecarui om. Autoamagirea,

multumirea de sine, ignorarea lipsei de experiență, respingerea ajutorului, tendința

de centralizare excesiva, neîncrederea în oameni, aversiunea fața de procedurile

manageriale (previziune, organizare, antrenare, coordonare și control-audit),

plictiseala, sunt cele mai frecvente obstacole pe care trebuie sa le perceapă și sa le

depașeasca întreprinzatorul.

          Remediile prin care se pot depași aceste obstacole sunt simple și la îndemâna

oricui dorește să le aplice. Astfel, prin autoperfecționare este posibilă o gestiune

eficientă a resurselor, îmbunatațirea stilului de conducere, cunoașterea și aprecierea

corecta a oamenilor, evitarea plictiselii și auto-multumirii. Prin identificarea unor

semnale, sugerate de specialiști în consultanța managerială, în legatură cu evoluția

firmei se pot preîntâmpina fenomene defavorabile și pierderile de resurse. În acest

sens sunt recomandate rapoartele de audit managerial și financiar, receptarea

sugestiilor subtile care vin din partea salariaților precum și împiedicarea formarii

climatului de rutină contraproductiva. Nu trebuie neglijate nici sugestiile care vin

din partea furnizorilor, clienților și creditorilor precum și schimburile de opinii

ocazionate de participarea la tîrguri, expoziții și simpozioanele de specialitate

organizate de asociațiile profesionale, patronate, camerele de comerț etc.

          Cunoasterea profunda a afacerii. Un prim aspect legat de acest factor este

relevat de întelegerea corectă a relației produs-client. La fel de importantă este și

întelegerea corectă a complexului de indicatori tehnico-economici ai afacerii

precum și încurajarea spiritului creator și inovator care să conducă la satisfacerea

nevoilor clienților și asigurarea profitului firmei.

          De cele mai multe ori întreprinzatorii fac urmatoarele greșeli:

        realizează produse, sub formă de bunuri sau servicii, raportîndu-le la sistemul

propriu de valori, fară să țină cont de nevoile clienților

        nu se concentrează asupra unui grup distinct de clienți, cu o gamă adecvată de

produse

        neglijează marketingul și ignoră supravegherea concurenților

        evită analizele financiare și de gestiune și nu practică un control sistematic și

complet.

Acest factor arată ca șansele de succes în micile afaceri sunt posibile atunci cînd se

realizează produse într-o gamă specializată, căutate de o categorie distinctă de

clienți bine cunoscuți,  folosind specialiști care știu bine să execute și să vîndă

aceste produse în condiții de eficientă economică.

3.2.Identificarea măsurilor și metodelor privind minimalizarea riscului în

întreprindere.

Realizarea obiectivelor firmei presupune cunoaşterea şi asumarea unor riscuri

multiple. Procesul de management al riscului cuprinde trei faze: identificarea

riscului, analiza riscului şi reacţia la risc. Identificarea riscului se realizează prin

întocmirea unor liste de control, organizarea unor şedinţe de identificare a

riscurilor şi analiza documentelor arhivate. Analiza riscului utilizează metode cum

sunt: determinarea valorii aşteptate, simularea Monte Carlo şi arborii decizionali.

Reacţia la risc cuprinde măsuri şi acţiuni pentru diminuarea, eliminarea sau

repartizarea riscului. 

Realizarea obiectivelor şi proiectelor unei organizaţii presupune identificarea

şi asumarea unor riscuri multiple, cum ar fi: schimbările de mediu sau interne,

conceperea unor strategii nerealiste, erori şi omisiuni în proiectare şi execuţie, etc.

Identificarea riscurilor trebuie realizată în mod regulat. Aceasta trebuie să ia

în considerare atât riscurile interne cât şi pe cele externe. Riscurile interne sunt

riscuri pe care echipa managerială le poate controla sau influenţa, în timp ce

riscurile externe nu se află sub controlul acesteia.

Riscul poate fi identificat folosind diferite metode:

ˇ       întocmirea unor liste de control care cuprind surse potenţiale de risc,

cum ar fi: condiţii de mediu, rezultatele aşteptate, personalul, modificări ale

obiectivelor, erorile şi omisiunile de proiectare şi execuţie, estimările costurilor şi a

termenelor de execuţie etc.;

ˇ       analiza documentelor disponibile în arhiva firmei, pentru identificarea

problemelor care au apărut în situaţii similare celor curente,ceea ce încearcă și

proprietarul GȚ ,,Scutaru Gheorghe ” să implimenteze în practică în procesul de

activitate pentru a preveni riscurile la care a mai fost supusă entitatea;

ˇ       utilizarea experienţei personalului direct productiv (şefi de secţii şi de

echipe) prin invitarea acestora la o şedinţă formala de identificare a riscurilor. De

multe ori oamenii de pe teren sunt conştienţi de riscuri şi probleme pe care cei din

birouri nu le sesizează. O comunicare eficientă teren - birouri este una dintre cele

mai bune surse de identificare şi diminuare a riscurilor;

ˇ       identificarea riscurilor impuse din exterior (prin legislaţie, schimbări în

economie, tehnologie, relaţii cu sindicatele) prin desemnarea unei persoane care să

participe la întrunirile asociaţiilor profesionale, la conferinţe şi care să parcurgă

publicaţiile de specialitate. 

Simulările constituie o metodă avansată de cuantificare a riscurilor. Simularea

utilizează un model al unui sistem pentru a analiza performanţele sau

comportamentul sistemului.

Eliminarea riscurilor are scopul de a îndepărta riscurile. Echipa managerială sau

întreprinzătorul poate: să nu iniţieze o anumită tranzacţie sau afacere; să

stabilească un preţ foarte mare, care să acopere riscurile; să condiţioneze oferta,

etc.

Cele mai multe dintre opţiunile care elimină riscul tind să scoată organizaţia din

afaceri. O organizaţie cu aversiune prea mare faţă de risc nu va supravieţui mult

timp şi ar trebui să-şi investească capitalul în altă parte. 

Diminuarea riscurilor se poate realiza printr-o serie de instrumente cum sunt:

ˇ       programarea. Dacă riscurile sunt legate de termenul de execuţie programarea

ştiinţifică a activităţilor cu ajutorul graficelor reţea poate diminua riscurile în limite

rezonabile.

ˇ       instruirea. Multe riscuri sunt legate de securitatea muncii. Aceasta influenţează

productivitatea şi calitatea lucrărilor. Prin programe de instruire şi conştientizare în

domeniul securităţii muncii se poate reduce probabilitatea producerii accidentelor

şi efectul acestora.

ˇ       reproiectarea. Riscurile pot fi de multe ori diminuate printr-o reproiectare

judicioasă a echipelor de muncă, fluxurilor de materiale, folosirii echipamentelor şi

a forţei de muncă. [ Dan Anghel Constantinescu, Ana-Maria Ungureanu, Alina

Costache – „Management strategic”, pag-137]

Repartizarea riscurilor este de asemenea un instrument performant de

management al riscului. Aceasta se referă la părţile care vor accepta o parte sau

întreaga responsabilitate pentru consecinţele riscului. Repartizarea riscului trebuie

să se facă ţinându-se seama de comportamentul faţă de risc al diferitelor organizaţii

implicate. În acest sens regula generală de alocare a riscului este să se aloce riscul

părţii care poate să îl suporte şi să îl controleze cel mai bine.

Strategia de contractare constituie un mecanism esenţial în repartizarea

riscului. Riscurile pe care şi le asumă firma sunt în mod obişnuit formalizate

prin contracte cu beneficiarii. Riscurile legate de resursele umane sunt acoperite,

cel puţin parţial, prin încheierea contractelor colective şi individuale de muncă pe

care gospodaria le-ar putea implimenta în practică pentru a putea gestiona cu

resursele umane, pentru a crea o siguranță. În majoritatea cazurilor, riscurile legate

de materiale şi echipamente pot fi transferate furnizorilor acestora,

prin garanţiile pe care aceştia le oferă, GȚ,,Scutaru Gheorghe” iși propune să

conlucreze cu potențialii furnizori pentru a preveni lipsa de materiale și

echipamente. Unele riscuri pot fi îndepărtate prin încheierea unor contracte de

asigurare. Compania de asigurări îşi asumă o parte din riscuri în schimbul unui

preţ (prima de asigurare). Dacă riscul se produce în condiţiile specificate prin

contractul de asigurare, asiguratorul va rambursa partea asigurată sau toate

pierderile suferite datorită riscului. Dacă riscul nu apare, asiguratorul păstrează

prima de asigurare,aceste sunt niste metode eficiente pe care GȚ,,Scutaru

Gheorghe le-ar putea implimenta in procesul de gestiune a afacerii.

Un proces formalizat de management al riscului va da rezultate pozitive

numai dacă ia în considerare toate aspectele acestuia. Performanţa în procesul de

management al riscului este dată de calitatea managerilor şi a personalului

implicat, şi anume de cea mai slabă verigă din cadrul său. Managerii firmei trebuie

să se asigure că echipa care realizează managementul riscului este competentă şi a

găsit o cale de mijloc între tehnicizarea excesivă a procesului şi acţiunea pe bază

de intuiţie.

Pentru a înlătura , dacă e posibil, sau măcar a micșora riscul în agricultură ,

în fond , se pot specifica că există două grupe de reglare a riscului prin:

Măsuri preventive –sunt măsuri care duc la stabilirea recoltei și reducerea

forței distructive a factorilor naturali.

-Cea mai simplă în literatura de specialitate se evidenţiază cîteva metode de

optimizare a riscurilor întreprinerii este metoda de evitare a riscului.

În acest caz întreprinderea, pur şi simplu, nu riscă conştient. Dar în fiecare

caz concret este necesar să se ia în considerare gradul de riscşi consecinţele

negative posibile comparativ cu avantajele, pe care le are evitarea situaţiei de risc.

Dacă asemenea avantaje nu există, evitarea riscului este varianta cea mai simplă şi

cea mai puţin costisitoare pentru întreprindere în situaţia de risc. În unele cazuri,

evitarea riscului poate fi, purşi simplu, imposibilă, iar în alte cazuri, poate duce la

apariţia altor tipuri de risc.

-O altă metodă de neutralizare a riscurilor este transmiterea riscului.

Transmiterea riscului se efectuează prin utilizarea diferitelor tehnici de finanţare,

instrumente financiare derivate, metode de plată, precum şi prin încheierea

contractelor.

-Unificarea sau diversificarea riscurilor, de asemenea, este una din metodele

de reducere a acestora. În primul caz neutralizarea riscului constă în unirea cu alţi

participanţi ai business-ului (sau părţi cointeresate în afacere) în scopul repartizării

responsabilităţilor pentru consecinţele posibile ale riscului. În cazul diversificării

riscului are loc, într-un oarecare fel, repartizarea riscului în interiorul întreprinderii

pe diferite direcţii şi aspecte ale activităţii acesteia. Ideea de bază este reducerea

riscului, avînd în rezervă o oarecare sursă alternativă de substituire a resurselor. În

caz de insucces, spre exemplu, al unui proiect, există posibilitatea acoperirii

pierderilor pe seama profitului altui proiect. De asemenea, este necesar a menţiona

că, diversificînd activitatea sa, întreprinderea ridică în întregime flexibilitatea

generală a business-ului său, ceea ce o face mai stabilăşi minimizează influenţa

factorilor negativi asupra rezultatelor obţinute.