UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT

ŞCOALA DOCTORALĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

APELUL ÎN

PROCESUL CIVIL ROMÂN

-rezumat-

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC,

PROF. UNIV. DR.

VIOREL MIHAI CIOBANU

DOCTORAND,

ANA ROXANA TUDOSE

2

CUPRINSUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I - NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CALEA DE ATAC A APELULUI……...p.7

SECŢIUNEA 1. Noţiunea şi importanţa apelului…………………………………...p.7

SECŢIUNEA a 2-a. Reglementarea apelului în legislaţia română

Evoluţia istorică a acestei reglementări……………...…..….p.12

SECŢIUNEA a 3-a Dublul grad de jurisdicţie în alte sisteme de drept …...……..p.21

CAPITOLUL II - FORMELE APELULUI ÎN PROCESUL CIVIL ROMÂN.……………..… p.31

SECŢIUNEA 1. Noţiuni introductive…………………………………………...…p.31

1.a. Apelul principal şi aderarea la apel………………………...…..p.31

1.a.1. Noţiunea şi importanţa aderării la apel.Reglementare..p.31

1.a.2. Analiza comparativă între apelul principal şi

aderarea la apel………………………………………p.34

SECŢIUNEA a 2-a.Apelul incident………………………………………...……p.37

2.a. Noţiune şi reglementare…………………………….…………..p.37

2.b. Calitatea procesuală în apelul incident (activă şi pasivă)………p.42

2.c. Scopul urmărit prin apelul incident……………………………..p.44

2.d. Reguli de procedură aplicabile apelului incident ……...………p.46

2.e. Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa în apelul

incident. Corelaţia cu apelul principal………………...…….p.55

2.f. Aspecte de drept comparat privind apelul incident………...…..p.59

SECŢIUNEA a 3-a.Apelul provocat ……………………………...……………….p.62

3.a. Noţiune şi reglementare…………………………...……………p.62

3.b. Calitatea procesuală în apelul provocat şi scopul urmărit prin

această „variantă” de apel……………...……………………………p.63

3.c. Reguli procedurale aplicabile apelului provocat……...…..……p.64

3.d.. Aspecte de drept comparat privind apelul provocat…..………p.65

SECŢIUNEA a 4-a. Analiză comparativă între cele două forme de apel…...……..p.66

CAPITOLUL III - OBIECTUL, SUBIECTELE ŞI TERMENUL DE APEL………………..p.69

SECŢIUNEA 1. Noţiuni introductive………………………………………...……p.69

SECŢIUNEA a 2-a.Obiectul apelului…………………………………………...…p.70

2.a. Hotărârile susceptibile de apel……………………………...….p.71

2.b. Aspecte de drept comparat privind obiectul apelului……..…...p.83

2.c. Calificarea şi recalificarea căii de atac……………………....…p.90

2.d. Regimul încheierilor……………………………………..…….p.95

2.e. Delimitarea părţii din hotărâre care poate constitui

obiect al apelului………………………………………...…p.100

3

SECŢIUNEA a3-a. Subiectele apelului…………………………………………..p.103

3.a. Condiţiile cerute pentru exercitarea dreptului de apel …...…..p.107

3.a.1. Capacitatea procesuală………………………………p.107

3.a.2. Calitatea procesuală…………………………………p.113

3.a.3 Interesul………………………………………….…..p.116

3.a.4. Specificul calităţii procesuale şi al interesului

în cazul intervenientului accesoriu…………………p.119

3.a.5. Condiţia ca partea să nu fi renunţat la apel………….p.121

3.b. Aspecte de drept comparat privind condiţiile de exerciţiu a

dreptului de apel………………………………………....…….…p.124

3.c. Cumulul poziţiilor procesuale……………………...…… …p.127

3.d. Terţii în apel…………………………………………...……..p.127

3.e. Aspecte de drept comparat privind terţii în apel………...……p.129

3.f. Procurorul……………………………………………………..p.132

SECŢIUNEA a 4-a. Termenul de apel……………………………………………p.134

4.a. Noţiune. Evoluţie istorică……………………………………..p.134

4.b. Reglementarea actuală a termenului de apel………………….p.137

4.c. Momentul de la care începe să curgă termenul de apel. Principiul

echipolenţei………………………………….……………………..p.143

4.d. Modul de calcul al termenului de apel. Cazuri de întrerupere a

termenului…………….…………………………………………....p.152

4.e. Repunerea în termenul de apel…………………………….…..p.155

4.f. Caracterele juridice ale termenului de apel

Sancţiunea nerespectării termenului de apel………………p.160

CAPITOLUL IV CONDIŢIILE DE FORMĂ ALE APELULUI. COMPETENŢA DE

SOLUŢIONARE A APELULUI………………………………………………………….…………. p.167

SECŢIUNEA 1. Noţiuni introductive……………………………….……………p.167

SECŢIUNEA a 2-a. Condiţiile de formă ale apelului………………….…………p.168

2.a. Cuprinsul cererii de apel…………………………….………..p.168

2.a.1. Elemente de identificare a părţii care formulează

apelul……………………………………………………….p.168

2.a.2. Arătarea hotărârii care se atacă……………...………p.170

2.a.3. Motivarea apelului în fapt şi în drept…………...…...p.171

2.a.4. Dovezile în susţinerea apelului…………………...…p.175

2.a.5. Semnarea cererii de apel………………………...…..p.176

2.b. Timbrarea cererii de apel………………………………..…….p.179

2.c. Depunerea cererii de apel………………………………..…….p.185

2.d. Înregistrarea cererii de apel şi înaintarea acesteia

instanţei de apel…………………………………………….…p.191

2.e. Aspecte de drept comparat privind condiţiile de formă ale

apelului…………………………………………………………….p.196

SECŢIUNEA a 3-a.Competenţa de soluţionare a apelului………………..……...p.199

3.a. Noţiuni introductive………………………………………..….p.199

3.b. Evoluţia în timp a normelor de competenţă în materia

apelului……………………………………………..…...……..….p.201

3.c.Competenţa actuală în materia apelului…………………….…p.206

4

3.d.Aspecte de drept comparat privind competenţa în materia

apelului…………………………………………………………....p.208

CAPITOLUL V- EFECTELE APELULUI………………………………………………….….p.210

SECŢIUNEA 1. Noţiuni introductive…………………………...…………..……p.210

SECŢIUNEA a 2-a. Învestirea instanţei de apel…………………………….…...p.217

SECŢIUNEA a 3-a. Efectul suspensiv de executarea al apelului…………..…….p.220

3.a. Suspendarea executării hotărârii susceptibilă de apel ori care

face obiectul apelului………………………………………..……p.220

3.b. Excepţii de la regula efectului suspensiv al apelului……….…p.226

3.c. Distincţie între autoritatea lucrului judecat şi puterea

executorie a hotărârii………………………..…………................p.229

SECŢIUNEA a 4-a. Efectul devolutiv al apelului………………………………..p.230

4.a. Obligaţia instanţei ierarhic superioară de a statua în fapt şi

în drept. Devoluţiunea totală…………………………….............. p.230

4.b. Limitarea efectului devolutiv al apelului……………..……….p.243

3.b.1 Tantum devolutum quantum apellatum…….….…….p.243

3.b.2 Tantum devolutum quantum iudicatum………..…….p.249

4.c. Aspecte de drept comparat privind efectul devolutiv al

apelului………………………………………………………….……p.257

4.d. Derogări de la limitele efectului devolutiv…………………...p.260

4.e. Corelaţia dintre efectul devolutiv al apelului şi aplicarea

principiului non reformatio in pejus în procesul civil român……...p.262

CAPITOLUL VI - PROCEDURA DE JUDECARE A APELULUI……………………..……p.267

SECŢIUNEA 1.Procedura prealabilă la instanţa de apel…………………...….…p.267

SECŢIUNEA 2.Reguli privind judecata…………………………………………p.275

2.a. Compunerea completului de judecată în apel……………..…p.275

2.b. Întâmpinarea………………………………………..………..p.279

2.c. Dispoziţii procedurale privind desfăşurarea judecăţii……..…p.283

2.d. Probele în apel…………………………………………...…..p.291

2.e. Rejudecarea cauzei în apel după casarea hotărârii de

către instanţa de recurs………………………………………...…..p.307

SECŢIUNEA a 3a. Renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată în apel,

renunţarea la judecata apelului, suspendarea şi perimarea apelului…….….……...p.313

CAPITOLUL VII - SOLUŢIILE INSTANŢEI DE APEL……………………………………….p.321

SECŢIUNEA 1. Noţiuni introductive……………………………………….……p.321

SECŢIUNEA a 2-a. Păstrarea sau schimbarea sentinţei apelate………….……...p.323

2.a. Respingerea apelului…………………………………….…….p.323

2.a.1. Respingerea apelului ca nefondat…………………...p.323

5

2.a.2.Respingerea apelului prin admiterea unei excepţii ce împiedică analizarea

motivelor de apel..........................................................................................p.325

A) Respingerea apelului ca inadmisibil.......................................................p.325

B) Respingerea apelului ca fiind promovat de o persoană fără

calitate procesuală activă ori lipsită de interes….………………..p.328

C) Respingerea apelului ca tardiv formulat……………………………....p.330

D) Anularea apelului pentru netimbrare sau ca insuficient timbrat……...p.331

E) Anularea apelului pentru lipsa semnăturii apelantului ori a

datelor de identificare a hotărârii apelate………………………...p.334

2.b. Admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate………….p.336

SECŢIUNEA a 3-a Anularea sentinţei apelate…………………………………...p.340

3.a. Noţiune. Reglementare…………………………………….………….p.340

3.b. Neintrarea în judecata fondului cauzei…………………………….....p.347

3.c. Absenţa părţii nelegal citată…………………………………………..p.359

3.d. Necompetenţa primei instanţe…………………………………..……p.363

3.e. Alte motive de nulitate a hotărârii primei instanţe care a judecat cauza

în fond……………………………………………………………...…….p.368

3.f. Aspecte de drept comparat privind soluţia anulării sentinţei şi retrimiterea

cauzei la prima instanţă…...…………………………………………..…..p.377

3.g. Caracteristicile hotărârii de anulare a sentinţei…………………….....p.381

SECŢIUNEA a 4-a Exigenţe privind conceperea şi redactarea hotărârii

de către instanţa de apel……………………………...…....p.383

6

I.IMPORTANŢA ABORDĂRII TEMEI SUB ASPECT TEORETIC ŞI PRACTIC

Având în vedere scopul şi noţiunea reglementării lor, căile de atac sunt

indispensabile în orice sistem procesual, pentru remedierea eventualelor greşeli ţinând de

aprecierea fondului cauzei ori de încălcarea unor norme de ordin strict procedural. Datorită

acestor considerente, domeniul larg al căilor de atac în materia procesului civil, prezintă o

importanţă covârşitoare, atât sub aspectul multitudinii şi complexităţii instituţiilor procesuale

implicate în acest domeniu, al problemelor de drept controversate şi a corelaţiei indisolubile

cu celelalte instituţii ce formează procesul civil în amploarea sa, cât mai ales sub aspectul

scopului pentru care sunt reglementate căile de atac, acela de a deschide perspectiva

controlului judecătoresc asupra legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri a unei alte instanţe ori a

unor alte organe ce nu fac parte din sistemul judiciar.

În acest ansamblu complex al căilor de atac, atât în opinia practicienilor cât şi a

majorităţii teoreticienilor, se detaşează ca importanţă apelul; justificarea unei astfel de

aprecieri rezidă în aceea că apelul, fiind o cale de atac ordinară, comună, de reformare,

devolutivă, suspensivă de executare, asigură îndreptarea unei hotărâri nelegale, realizează

principiul dublului grad de jurisdicţie şi reprezintă nu numai un remediu jurisdicţional, ci şi

unul jurisprudenţial, asigurând omogenizarea practicii instanţelor în interpretarea şi aplicarea

regulilor de drept.

Acesta este motivul pentru care am optat spre a alege ca subiect al prezentei

teze instituţia apelului aşa cum este ea reglementată în procesul civil român şi cum se reflectă

în practica judiciară mai veche sau actuală, ca fiind singura cale de atac ordinară exercitată de

oricare dintre părţile din litigiu sau de procuror pentru orice fel de nemulţumire, de fapt sau de

drept, pentru a provoca o nouă judecată asupra fondului, apelul fiind singura cale de atac

pentru care legea nu prevede motive.

În cadrul acestei cercetări monografice, instituţia apelului este abordată dintr-o

dublă perspectivă: aceea a actualei reglementări care în curând va deveni istorie prin intrarea

în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă român, dar şi prin prisma prevederilor novatoare

ale acestuia din urmă, analiza fiind abordată din punct de vedere comparativ între cele două

legislaţii, dar marcând şi momentul important al intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

supranumită ,,mica reformă”, tocmai pentru că şi în domeniul procesual civil, ca de altfel în

toate materiile în care a introdus modificări, antamează dispoziţiile noii legislaţii.

7

Nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul că am optat spre a realiza cercetarea

acestei căi de atac prin comparaţie cu alte sisteme de drept, fiind vorba în primul rând despre

sistemul procesual civil francez, un permanent şi valoros ,,izvor” de inspiraţie în procesul

continuu de modernizare a sistemului nostru, dar şi prin comparaţie cu reglementarea acestei

căi de atac în procesul civil italian, prin prisma numeroaselor similitudini cu dreptul

românesc, dar şi pentru că acest ultim sistem de drept a fost mai puţin analizat de către

reputaţii noştri doctrinari.

Mai trebuie adăugat şi faptul că, în întregul ei, această lucrare s-a bazat pe o

amplă cercetare a jurisprudenţei naţionale, acest efort centrându-se îndeosebi pe analiza

deciziilor de practică nepublicate, provenind de la instanţele de pe toate nivelurile de

jurisdicţie ce au în competenţă judecarea apelului; trebuie să subliniez, în acest context,

contribuţia semnificativă a instanţelor româneşti în completarea ori explicitarea anumitor

dispoziţii legale neclare ori chiar lacunare, prezenta monografie îmbinând prezentarea

doctrinară cu soluţiile jurisprudenţiale pronunţate în domeniul apelului.

II. STRUCTURA LUCRĂRII

Din punct de vedere al formei, planul lucrării este structurat în şapte capitole,

alcătuite din secţiuni şi subsecţiuni (în funcţie de întindere), în finalul lucrării aflându-se

bibliografia, întreaga teză însumând 384 de pagini şi 916 note de subsol.

Bibliografia cuprinde numeroase lucrări de literatură juridică română, dar şi

străină, materializată în tratate, studii, monografii, articole, o bogată jurisprudenţă, atât a

instanţelor judecătoreşti naţionale, cât şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului ori a

instanţelor de judecată din cele două sisteme de drept supuse analizei comparative; de

asemenea, numeroase acte normative şi decizii ale Curţii Constituţionale cu aplicabilitate în

domeniul tezei.

Din punct de vedere al conţinutului, planul tezei urmăreşte instituţia apelului,

plecând de la definirea şi concepţia asupra acesteia, formele apelului în legislaţia noastră,

obiectul, subiectele şi termenul de apel, condiţiile de formă ale exercitării sale, competenţa de

soluţionare a apelului, dar şi procedura de judecată specifică acestei singure căi de atac

devolutive din sistemul nostru procesual; această analiză nu se putea încheia decât cu o

8

cercetare critică a soluţiilor posibile în apel, abordată atât din perspectiva vechii reglementări,

cât şi prin prisma modificărilor de esenţă aduse în această materie de Legea nr. 202/2010.

Astfel, primul capitol intitulat „Noţiuni generale privind calea de atac a

apelului” reliefează noţiunea şi importanţa apelului, evoluţia istorică a reglementării acestuia

în legislaţia română şi organizarea acestei căi de atac, care asigură dublul grad de jurisdicţie,

în alte sisteme de drept.

Prima secţiune a acestui capitol este dedicată reliefării rolului deosebit de

important al căilor de atac în orice sistem de drept şi poziţiei dominante a apelului în cadrul

căilor de atac în sistemul românesc, ca fiind singura cale de atac ordinară, comună, de

reformare, devolutivă şi suspensivă de executare, care asigură îndreptarea unei hotărâri

nelegale, fiind nu numai un remediu jurisdicţional, ci şi unul jurisprudenţial, asigurând

organizarea practicii instanţelor în implementarea şi aplicarea regulilor de drept.

În aceeaşi secţiune este definit apelul ca fiind mijlocul procesual prin care

partea interesată sau procurorul solicită desfiinţarea, schimbarea sau anularea hotărârii dată de

prima instanţă, aceasta fiind o definiţie consacrată în doctrină întrucât, spre deosebire de

legislaţia franceză care cuprinde o definiţie clară şi expresă a apelului, Codul nostru de

procedură civilă nu consacră o astfel de definiţie.

În secţiunea a doua a primului capitol am prezentat evoluţia istorică a

instituţiei apelului, plecând de la istoria apariţiei sale şi până la prezentarea reglementării sale

actuale, în sistemul de drept românesc.

În analiza acestei evoluţii, am acordat o atenţie deosebită modificărilor

legislative introduse în materia apelului după reintegrarea sa în sistemul căilor de atac prin

Legea nr. 59/1993, moment de marcă în evoluţia legislaţiei procesual civile. Cu toate acestea,

unele texte iniţiale ale Codului, aşa cum au fost reintroduse în economia acestora prin actul

normativ mai sus-menţionat, prezentau unele inadvertenţe şi lacune faţă de situaţia realităţii

aferentă societăţii române post-decembristă şi evoluţiei multiplelor situaţii juridice generate

de particularităţile acestei realităţi; ca atare, textele afectate apelului au suferit, ulterior,

numeroase modificări până în prezent, care au făcut din instituţia apelului, inclusiv sub

aspectul competenţei de soluţionare, una din materiile cel mai des supuse schimbării, efectele

unei astfel de „dinamici” având consecinţe evidente şi asupra soluţionării cauzelor într-un

termen rezonabil, asupa lipsei caracterului unitar al practicii între instanţe (uneori situate în

aceeaşi circumscripţie jurisdicţională) şi, în cele din urmă, asupra calităţii actului de justiţie.

Nu puteam încheia această analiză a evoluţiei apelului fără a evidenţia

reglementarea concepţiei Noului Cod de Procedură Civilă care şi-a propus, într-o manieră

9

„generoasă” schimbarea actualului sistem, activitatea de elaborare a sa având în vedere, în

principal, concepţiile moderne privind desfăşurarea procesului civil, rolul şi atribuţiile

participanţilor la proces, pornindu-se de la deziderate actuale, precum accesul justiţiabililor la

mijloace şi forme procedurale accesibile şi simple, dar şi accelerarea procedurilor judiciare. În

ceea ce priveşte apelul, şi în concepţia Noului Cod, acesta rămâne singura cale de atac

ordinară, iar modificările aduse regimului acestei căi de atac au fost analizate pe larg în

conţinutul tezei.

Ultima secţiune a primului capitol analizează organizarea apelului ca şi garant

al dublului grad de jurisdicţie, în alte sisteme de drept. O atenţie aparte am acordat sistemului

procesual civil francez, dar şi celui italian; de asemenea o analiză comparativă cu sistemul

nostru a vizat şi aspecte din sistemele de drept ale Spaniei, Angliei, Germaniei şi Portugaliei.

Această secţiune rezervată dreptului comparat are rolul de a introduce în cercetarea temei

propuse prin această teză de doctorat discuţii noi şi soluţii adoptate în alte state.

Capitolul II al lucrării analizează formele apelului în procesul civil român.

Prima secţiune cuprinde noţiuni introductive referitoare la apelul incident şi apelul provocat,

aşa cum sunt reglementate aceste noţiuni în dispoziţiile art. 293 şi 2931 C.proc.civ. S-a

subliniat faptul că prin noţiunea de „formele apelului” aşa cum este folosită această sintagmă

în chiar Titlul IV al codului trebuie să se înţeleagă, în condiţiile noii reglementări, „felurile de

apel”, mai exact faptul că există apel principal, dar şi cele două forme de apel menţionate

anterior.

Astfel, art. 293 alin. 1 C.proc.civ, în redactarea introdusă prin O.U.G. nr.

138/2000 (pct. 99), îi îngăduie intimatului să adere la apelul făcut de partea potrivnică, act

procesual ce poate fi făcut şi după împlinirea termenului de apel, în condiţiile existenţei unui

apel principal, printr-o cerere care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. Cererea

poate fi făcută până la prima zi de înfăţişare, în faţa instanţei de apel, dar retragerea apelului

principal sau respingerea acestuia ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu

implică cercetarea fondului, lasă apelul incident fără efecte. Indiferent de reglementarea sa ca

fiind subsumată apelului principal, majoritatea autorilor au apreciat că apelul incident este o

instituţie foarte utilă întrucât urmăreşte împiedicarea introducerii apelurilor în scop de şicană,

prin posibilitatea oferită intimatului de a solicita şi el, după împlinirea termenului de apel,

reformarea hotărârii atacate.

Tot în prima secţiune a fost definită noţiunea de apel provocat, pornind de la

reglementarea sa în art. 2931 C.proc.civ., acest apel putând fi declarat numai sub condiţia ca

intimatul să poată proba un interes, şi anume ca apelul principal să producă consecinţe asupra

10

situaţiei sale juridice în proces. Această secţiune se încheie prin evidenţierea modului în care

cele două variante de apel sunt reglementate în Noul Cod de Procedură Civilă, dar şi printr-o

analiză comparativă între apelul principal şi celelalte două forme, analiză care scoate în

evidenţă faptul că această abordare comparativă depăşeşte cu mult nivelul unei simple analize

teoretice, fiind de maximă importanţă pentru practicieni în înţelegerea mai exactă a noţiunii

de „aderare la apel” şi mai ales în distincţia clară ce marchează „graniţa” dintre apelul

incident şi cel provocat, pe de o parte, şi apelul principal, de cealaltă parte.

Secţiunea a II-a a capitolului doi a fost dedicată unei ample analize a apelului

incident, pornind de la noţiunea şi reglementarea sa, inclusiv din perspectiva evoluţiei istorice

a acestei reglementări, considerând esenţial a sublinia faptul că pentru a avea o imagine clară

asupra configuraţiei procesuale, de natură a evidenţia cu certitudine poziţia părţilor, dar şi

respectarea de către acestea a normelor de procedură imperative, instanţa de apel trebuie să

analizeze cu prudenţă caracterul unei cereri care, pentru a fi calificată ca apel incident, deşi

întemeiată pe critici ce evidenţiază propriile nemulţumiri ale titularului său cu privire la

sentinţă, trebuie să se constituie, totuşi, ca o „replică” faţă de apelul principal a părţii ce,

iniţial, nu dorea aducerea litigiului într-o nouă etapă procesuală; aceasta întrucât o astfel de

cerere poate ascunde un apel principal, promovat peste termen, iar calificarea lui cu uşurinţă

ca apel incident încurajează abuzul părţii care încearcă să eludeze norma ce reglementează în

mod imperativ termenul de apel.

Analiza apelului incident continuă cu evidenţierea caracteristicilor calităţii

procesuale (activă şi pasivă) în apelul incident. Prima condiţie pentru ca partea să justifice

legitimarea procesuală activă în promovarea unui apel incident, este aceea de a fi intimat în

apelul principal, această condiţie fiind necesară dar nu şi suficientă, întrucât, de esenţa acestei

varietăţi de apel este şi faptul ca intimatul titular al cererii să dorească reformarea hotărârii

apelate, dar şi să se apere de o eventuală schimbare a sentinţei, ca efect al promovării apelului

principal, de către partea adversă. În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, în apelul

incident, este evident că aceasta nu poate aparţine decât părţii faţă de care intimatul are

interese contrare şi care a declarat apelul principal.

În subsecţiunea c a secţiunii analizate am subliniat scopul urmărit prin apelul

incident, acesta neputând fi altul decât schimbarea (reformarea) hotărârii primei instanţe; dacă

titularul cererii nu face dovada acestui scop, el nu poate justifica interesul în promovarea

apelului incident. Mi s-a părut interesant a evidenţia şi faptul că apelantul principal nu are

temei legal să răspundă la rândul său apelului intimatului printr-un apel incident, în sprijinul

unei opinii contrare neputându-se invoca niciun temei raţional, întrucât acceptarea unui

11

asemenea demers nu ar face altceva decât să conducă la înfrângerea principiului celerităţii de

soluţionare a cauzelor şi ar încuraja formularea cererilor şicanatorii.

Această analiză amplă a apelului incident nu putea continua decât cu

evidenţierea regulilor de procedură aplicabile apelului incident, cercetarea acestor reguli

debutând cu analiza termenului în care poate fi exercitată o astfel de cerere, continuând cu

forma şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de apel incident, încă în

literatura juridică veche afirmându-se cerinţa ca aderarea la apel (în cele două forme ale sale)

să fie supusă aceloraşi condiţii de formă ca şi apelul principal; în aceeaşi secţiune fiind

abordată problema timbrajului apelului incident, dar şi pe aceea a obligativităţii întâmpinării

în prezenţa unui astfel de apel, fiind adepta celei de-a doua opinii exprimată în legătură cu

această ultimă problemă, în sensul că intimatul care face apel incident este „ţinut” în

continuare de obligaţia depunerii întâmpinării la apelul principal, în esenţă pentru argumentul

că cele două acte de procedură urmăresc scopuri diferite. În cadrul aceleiaşi analize a regulilor

de procedură aplicabile apelului incident, a fost subliniat faptul că, spre deosebire de apelul

principal care, conform dispoziţiilor art. 285 alin. 2 C.proc.civ., se depune la instanţa a cărei

hotărâre se atacă, apelul incident se depune la instanţa de control judiciar, particularitate ce

rezultă implicit din economia reglementărilor în materie.

Secţiunea afectată apelului incident nu putea să nu cuprindă o parte dedicată

soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de judecată în apelul incident, important fiind a

sublinia faptul că, în unele situaţii, soluţia primită în apelul principal are înrâurire asupra

apelului incident, dar şi că, în alte situaţii, cele două cereri pot primi soluţii diferite; de

asemenea, mi s-a părut esenţial a preciza şi faptul că, în cazul formulării unei astfel de

varietăţi de apel, principiul non reformatio in pejus nu se mai aplică, efectele sale fiind

înlăturate, deoarece hotărârea primei instanţe poate fi modificată, putându-i-se agrava situaţia

apelantului principal cel care, declanşând procedura controlului judiciar, a făcut posibilă

aderarea la apelul său şi modificarea hotărârii, acest lucru putându-se întâmpla însă numai

dacă are loc o judecată în fond a apelului principal.

Această a doua secţiune, dedicată apelului incident, se încheie prin

evidenţierea unor aspecte de drept comparat, respectiva varietate de apel fiind consacrată atât

în legislaţia franceză cât şi în dreptul italian.

În secţiunea a treia din capitolul doi am analizat instituţia apelului provocat,

debutând cu noţiunea şi reglementarea acestei variante de apel în dreptul românesc,calitatea

procesuală şi scopul urmărit prin apelul provocat, important fiind a sublinia că, spre deosebire

de cazul apelului incident, scopul urmărit prin apelul provocat este legat de un risc eventual,

12

respectiv titularul acestui apel urmăreşte evitarea riscului de a i se agrava situaţia în proces, în

cazul în care s-ar schimba sentinţa în urma admiterii apelului principal. Ca şi în cazul primei

forme, am analizat regulile procedurale apelului provocat, dar şi soluţiile posibile în cazul

promovării unei astfel de cereri, mult asemănătoare cu cele caracteristice apelului incident. Şi

în cazul acestei instituţii am evidenţiat existenţa şi reglementarea sa în dreptul procesual civil

francez.

Capitolul referitor la formele apelului se încheie cu o analiză comparativă între

cele două instituţii, fiind evidenţiate o serie de asemănări, dar şi deosebirile importante dintre

apelul incident şi apelul provocat care, deşi au o aplicabilitate redusă în practică, necesitatea

lor este incontestabilă, cu precizarea nevoii unor schimbări legislative ce ar trebui să fie

indisolubil „grefate” pe practica instanţelor, în acord cu ideile teoreticienilor noştri.

Capitolul al treilea al lucrării grupează analiza a trei aspecte esenţiale

privitoare la exercitarea apelului, respectiv obiectul, subiectele şi termenul de apel.

Astfel, după enumerarea câtorva noţiuni introductive în cadrul primei secţiuni,

a doua secţiune este dedicată în totalitate cercetării obiectului apelului, adică analizei

categoriei de hotărâri care pot fi atacate cu această cale de atac, dar şi identificării părţilor din

hotărârile apelabile care pot justifica declanşarea controlului judiciar. Prima subsecţiune se

ocupă de enumerarea hotărârilor susceptibile de apel, pornind de la regula instituită de art.

282 alin.1 C.proc.civ., care prevede că sunt supuse apelului hotărârile date în primă instanţă,

oricare ar fi natura litigiului. Au fost evidenţiate excepţiile de la această regulă, respectiv

acele categorii de hotărâri judecătoreşti care sunt exceptate de a putea fi atacate cu apel,

primul caz fiind acela al sentinţelor pronunţate de curţile de apel, iar cel de-al doilea, al

hotărârilor pronunţate în primă şi ultimă instanţă de către judecătorii şi tribunale, respectiv

acelea pentru care este prevăzută în mod expres doar calea de atac a recursului, pin precizarea

de către legiuitor a faptului că aceste hotărâri sunt definitive ori se dau fără drept de apel.

A fost subliniat în această secţiune efectul restrângerii domeniului hotărârilor

susceptibile de apel, în urma modificării Codului prin O.U.G. nr. 138/2000, care a introdus

mult-controversatul art. 2821 C.proc.civ., a cărui formulare defectuoasă (deşi modificată prin

numeroase alte acte normative ulterioare) a condus atât la extinderea nepermisă a domeniului

hotărârilor nesusceptibile de apel, cât şi la numeroase opinii contradictorii şi soluţii de

practică judiciară neunitară, în ceea ce priveşte domeniul de aplicare a acestui text de lege,

controverse ce au persistat chiar şi după pronunţarea de către instanţa supremă a deciziei de

recurs în interesul legii nr. 32/09.06.2008, care a enumerat categoriile de litigii avute în

vedere de sintagma ,,evaluabile în bani”; şi această parte a enumerării cuprinde referiri la

13

modificările aduse domeniului obiectului apelului prin Legea nr. 202/2010, dar şi la

reglementarea acestei noţiuni în ,,lumina” Noului Cod.

Această amplă parte a lucrării nu putea să nu cuprindă şi referiri la obiectul

apelului, aşa cum este el reglementat, atât în legislaţia franceză, cât şi în cea italiană, în

ambele legislaţii, chiar dacă există şi hotărâri nesusceptibile de apel, aceasta este cu adevărat

calea de atac de drept comun, având o sferă largă de aplicabilitate.

Secţiunea afectată acestei instituţii continuă cu o a treia subsecţiune ce

analizează calificarea şi recalificarea căii de atac, inclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 99

alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară care reglementează modalitatea de constituire a

completului în cazul recalificării cererii de apel în recurs sau din recurs în apel.

Penultima subsecţiune a secţiunii afectată apelului se ocupă de regimul

încheierilor, pornind de la dispoziţiile art. 282 alin. 2 care consacră principiul inadmisibilităţii

atacării separate cu apel a hotărârilor premergătoare, dar evidenţiind şi excepţiile ce derogă de

la această regulă.

Secţiunea a 2-a a Capitolului III se încheie cu analiza părţii din hotărâre care

poate constitui obiect al apelului, pornind de la întrebarea ridicată demult în doctrină dacă

apelul poate să vizeze numai dispozitivul unei hotărâri sau şi alte părţi ale acesteia.

Lucrarea continuă cu secţiunea a 3-a a Capitolului III care se ocupă de

subiectele apelului, analiză ce debutează cu câteva noţiuni introductive ce vizează, în

principal, enumerarea textelor de lege ce fac referire la această noţiune.

În această parte a lucrării au fost analizate pe larg, în cadrul celor trei

subsecţiuni, condiţiile cerute pentru exercitarea dreptului de apel – distinct capacitatea şi

calitatea procesuală, interesul, specificul calităţii procesuale şi al interesului în cazul

intervenientului accesoriu, dar şi condiţia ca partea să nu fi renunţat la apel.

Această analiză a plecat de la ideea că cererea de apel este o altă formă a

cererii de chemare în judecată, un element din cele ce formează ansamblul disponibilităţilor

procedurale reunit în noţiunea de ,,acţiune civilă”, consacrate şi garantate legal, prin

intermediul cărora subiectul de drept solicită concursul organului competent în scopul

recunoaşterii unui drept sau interes.

Ca şi în cazul celorlalte instituţii analizate, ce formează regimul apelului şi,

în această parte a lucrării, am evidenţiat aspecte de drept comparat, vizând condiţiile de

exercitare a dreptului de apel.

14

Analiza subiectelor apelului nu se putea încheia fără câteva referiri la

poziţia terţilor în apel, dar şi la dreptul procurorului de a folosi această cale de atac, atât în

legislaţia naţională, cât şi în cadrul celorlalte două sisteme de drept analizate prin comparaţie.

Ultima parte a Capitolului III al tezei cuprinde o amplă cercetare a

instituţiei termenului de apel, în actuala, dar şi în viitoarea reglementare, din punct de vedere

al noţiunii şi evoluţiei istorice a momentului de la care începe să curgă, al modului de calcul

al termenului de apel şi al situaţiilor de întrerupere a acestui termen. În dezbaterea cazurilor

de echipolentă, recurgând la numeroase exemple de practică judiciară, am arătat că aceste

cazuri nu pot fi extinse prin analogie, fiind prevăzute expres şi limitativ, cu toate că, din

păcate, uneori, aceasta este tendinţa practicii judiciare. În cadrul aceleiaşi instituţii, am

acordat o atenţie deosebită repunerii în termenul de apel, în reglementarea actuală, dar şi în

cea viitoare a acestei noţiuni, privit atât prin prisma ,,motivelor” ce ar putea justifica

admiterea unei astfel de cereri, dar şi a soluţiilor posibil a le pronunţa instanţa de apel

învestită cu o cerere de repunere în termen.

În sfârşit, secţiunea afectată termenului de apel, dar şi întreg Capitolul III se

încheie cu enumerarea caracterelor juridice ale termenului de apel, dar şi cu analiza sancţiunii

ce intervine în cazul nerespectării termenului, consecinţă firească a conţinutului imperativ al

normei de reglementare a acestui termen; în această analiză, am avut în vedere atât mijlocul

procesual pe calea căruia se invocă faptul nerespectării termenului, cât şi soluţiile pe care le

pronunţă instanţa de apel cu privire la acest aspect.

În Capitolul IV al lucrării, intitulat ,,Condiţiile de formă ale apelului şi

competenţa de soluţionare a apelului”, după câteva sumare consideraţii introductive, în cadrul

primei secţiuni, m-am ocupat de analiza condiţiilor de formă ale apelului, tratate prin

raportare la cuprinsul cererii de apel şi anume: elemente de identificare a părţii care

formulează apelul, arătarea hotărârii care se atacă, motivarea apelului în fapt şi în drept,

dovezile în susţinerea apelului, semnarea şi timbrarea cererii de apel, depunerea, înregistrarea

şi înaintarea acestei cereri către instanţa de control judiciar.

În legătură cu depunerea cererii de apel la instanţa a cărei hotărâre se

atacă, am subliniat faptul că, deşi în prezent, ca efect al Deciziei nr. 737/24.06.2008 a Curţii

Constituţionale, textul art. 288 alin. 2 C.proc.civ. ce prevedea expres sancţiunea nulităţii

apelului pentru nedepunerea cererii la instanţa a cărei hotărâre se atacă, a fost declarat ca

neconstituţional, această sancţiune nu a fost cu totul înlăturată, ci numai caracterul ei expres,

nulitatea fiind virtuală şi, deci, vătămarea nu se mai prezumă, ci trebuie dovedită, ca şi

imposibilitatea înlăturării vătămării, altfel decât prin anularea actului.

15

Pe de altă parte, trebuie precizat că toate aspectele analizate în această

secţiune, ce privesc condiţiile de formă ale apelului, au fost tratate, pe rând, şi prin prisma

dispoziţiilor novatoare şi cu mult mai complete ale Noului Cod, dar şi faptul că această

secţiune a fost finalizată prin inserarea unor aspecte de drept comparat privind aceste condiţii

de formă specifice căii de a atac a apelului.

Tot în capitolul IV al lucrării, într-o secţiune distinctă, m-am ocupat de

competenţa de soluţionare a apelului privită, pentru început, prin prisma evoluţiei în timp a

normelor ce reglementează această competenţă, evoluţie marcată, în perioada

postdecembristă, de modificări legislative caracterizate de o mare efervescenţă, adoptate

într-o perioadă de timp relativ scurtă şi prin acte normative cu prevederi neclare, lipsite de

norme tranzitorii ori cu norme tranzitorii ambigue, aspecte ce au condus în timp la

pronunţarea unor soluţii diferite în practică.

Ulterior, în cadrul aceleaşi secţiuni, am prezentat competenţa actuală de

judecată a apelului, atât în legislaţia naţională, cât şi în cadrul celor două sisteme de drept

(francez şi italian) analizate prin comparaţie; de asemenea, m-am ocupat şi de reglementarea

competenţei în materia apelului, în lumina Noului Cod de Procedură Civilă.

Capitolul V al tezei de doctorat este afectat în întregime efectelor apelului;

acest capitol ,,debutează” prin prezentarea câtorva noţiuni introductive în legătură cu tema

supusă analizei în această parte a lucrării, de natură să pregătească abordarea ulterioară în

secţiuni distincte a principalelor efecte ale acestei căi de atac.

Astfel, pentru început, am analizat efectul învestirii instanţei de apel, prin

promovarea cererii de apel, cu consecinţele ce decurg din acest fapt. Un alt efect ce face

obiectul unei secţiuni distincte este acela al suspendării executării hotărârii susceptibilă de

apel ori care face obiectul apelului, fiind vorba, desigur, despre acele hotărâri date în primă

instanţă care nu sunt executorii prin efectul legii sau prin dispoziţia judecătorului; am încheiat

secţiunea destinată acestui efect prin evidenţierea excepţiilor de la regula efectului suspensiv

al apelului.

Cea mai mare parte a capitolului V al lucrării este destinată efectului

devolutiv al apelului, cel mai important efect al apelului care deosebeşte această cale de atac

de aceea a recursului, o astfel de caracteristică fiind cunoscută încă din dreptul român. Am

subliniat aici faptul că acest caracter devolutiv ce presupune o nouă judecată în fond a

apelului nu-l scuteşte pe apelant de îndatorirea de a arăta care sunt motivele de critică, tocmai

pentru faptul că apelul este o cale de atac al cărei obiect este hotărârea de primă instanţă, care

este subsecventă cererii de chemare în judecată şi celorlalte cereri incidentale; având un

16

asemenea obiect, în cererea de apel nu vor fi reiterate motivările din cererile cu care a fost

învestită prima instanţă, ci este necesar ca apelantul să arate care sunt motivele sale de

nemulţumire faţă de modul în care s-a desfăşurat prima judecată în fond, precum şi faţă de

hotărârea atacată.

În cadrul aceleiaşi secţiuni destinată efectului devolutiv al apelului, am

analizat, cum era şi firesc, limitele acestui efect, exprimate prin cele două elocvente adagii

,,tantum devolutum quantum apellatum” şi ,,tantum devolutum quntum iudicatum”. Analiza

acestor limite s-a realizat prin prisma numeroaselor exemple de practică judiciară culese din

jurisprudenţa instanţelor naţionale.

Nici analiza acestei ample instituţii, respectiv a efectului devolutiv a apelului,

nu putea să nu se încheie cu evidenţierea unor aspecte de drept comparat, respectiv a modului

în care se reflectă acest efect în sistemul de drept francez, dar şi în cel italian.

În sfârşit, capitolul V al tezei de doctorat se finalizează cu o succintă

dezbatere asupra corelaţiei dintre efectul devolutiv al apelului şi aplicarea principiului non

reformatio in pejus în procesul civil român, manifestarea efectului devolutiv neputând înlătura

aplicarea acestui principiu care trebuie respectat nu numai cu prilejul judecării căii de atac , ci

şi cu ocazia rejudecării cauzei după admiterea apelului, deoarece rejudecarea este şi ea

rezultatul iniţiativei pe care a avut-o partea prin exercitarea căii de atac.

Capitolul VI al tezei a fost afectat în întregime procedurii de judecată a

apelului, cu evidenţierea regulilor de judecată specifice acestei căi de atac, dar şi a celor

privind judecata în primă instanţă, aplicabile şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt

potrivnice regulilor judecăţii în apel.

Secţiunea I a acestui capitol vizează procedura prealabilă la instanţa de apel,

adică evidenţierea acelor reguli tehnice care stabilesc procedura premergătoare păşirii la

judecarea căii de atac; aceste reguli nu au, în niciun caz un caracter formal sau un scop

nedefinit. Raţionamentul acestor norme rezidă, în primul rând în aceea că reprezintă o

garanţie a asigurării contradictorialităţii, ca principiu al procesului civil, dar şi a dreptului de

apărare, expresia principiului echităţii. Aceste norme, cuprinse în art. 289 C.proc.civ., în

dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, dar şi în cele ale Regulamentului

de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prevăd măsuri ce trebuie aduse la îndeplinire

odată cu primirea cererii de apel, măsuri ce au fost prezentate în ordinea lor cronologică, până

la momentul la care dosarul ajunge la instanţa de apel.

Secţiunea a II-a a capitolului VI este dedicată regulilor de judecată a apelului,

plecând de la compunerea completului de judecată în apel, regimul întâmpinării, dispoziţiile

17

procedurale privind desfăşurarea judecăţii, regimul probelor în apel şi ajungând până la

rejudecarea cauzei în apel după casarea hotărârii de către instanţa de recurs. Toate aceste

momente procesuale ce formează ansamblul complex al regulilor de judecată în apel au fost

analizate, fiecare, atât prin prisma reglementării actuale, cât şi a celei viitoare, dar şi prin

comparaţie cu normele ce reglementează desfăşurarea judecăţii în apel în sistemul francez, dar

şi în cel italian. În legătură cu această parte a tezei de doctorat, trebuie să evidenţiez faptul că,

mai ales în ceea ce priveşte procedura efectivă proprie desfăşurării judecății, dar şi în privinţa

probelor în apel, prezentarea acestor instituţii a fost făcută în cadrul tezei prin prelucrarea unui

bogat material de practică judiciară, cuprinzând speţe culese din jurisprudenţa majorităţii

instaţelor naţionale, dar şi a experienței profesionale, a activităţii desfăşurată timp de 7 ani

numai ca judecător la instanţa de apel.

Ultima secţiune a Capitolului VI se ocupă de renunţarea la judecata cererii de

chemare în judecată în apel, renunţarea la judecata apelului, suspendarea şi perimarea

apelului, adică a acelor acte de procedură care, fie blochează aducerea litigiului în faţa

instanţei de control judiciar ori reanalizarea cauzei de către judecătorii apelului, prin

pronunţarea unei hotărâri definitive. Ca şi în cazul celorlalte instituţii, şi aceste incidente

procedurale au fost prezentate şi prin prisma dispoziţiilor Noului Cod care, aşa cum

menţionam în lucrare, introduce un nou caz de perimare a oricărei cereri, ca urmare a lăsării

sale în nelucrare timp de 10 ani, chiar în lipsa unor motive imputabile părţilor.

Ultimul capitol al prezentei lucrări este afectat în întregime soluţiilor pe care le

poate pronunţa instanţa de apel. El debutează cu o primă secţiune ce cuprinde cîteva noţiuni

introductive în care se arată faptul că identificarea soluţiilor pe care le are ,,la îndemână”

instanţa de control judiciar este posibilă pornind tocmai de la definiţia căii de atac a apelului,

ca fiind calea de atac devolutivă a cărui judecată se finalizează cu o hotărâre care, fie

confirmă sentinţa ce a făcut obiectul criticilor, fie urmează a o înlocui, fiecare dintre aceste

soluţii putând fi totală sau parţială. Practic, însă, adoptarea alternativei confirmării parţiale,

înseamnă infirmarea în parte a hotărârii primei instanţe, în ambele cazuri însă, hotărârea ce

face obiectul apelului, va fi schimbată în parte.

Plecând de la aceste consideraţii, prima secţiune a ultimului capitol analizează

soluţia păstrării sentinţei apelate prin respingerea apelului, fie ca urmare a faptului că instanţa

de control judiciar ajunge la concluzia că motivele invocate de către apelant au fost găsite

neîntemeiate şi s-a însuşit raţionamentul magistratului care a soluţionat cauza în prima etapă

procesuală, expus în dispozitivul hotărârii şi argumentat prin considerentele acesteia, fie în

18

situaţia în care instanţa de apel nu-şi însuşeşte temeiurile şi motivele primei hotărâri, dar nu

intră în cercetarea fondului datorită admiterii unei excepţii ce nu mai permite trecerea la

analiza motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe, deşi instanţa

de apel fusese învestită cu analiza întregii cauze. Această din urmă soluţie, ce are ca efect

subsecvent tot menţinerea hotărârii atacate se regăseşte în mai multe situaţii, analizate pe larg

şi exemplificate prin multe speţe culese din practica judiciară: respingerea apelului ca

inadmisibil, respingerea apelului ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală ori

lipsită de interes, respingerea apelului ca tardiv formulat, anularea apelului pentru netimbrare,

anularea apelului pentru lipsa semnăturii (dacă această lipsă nu este împlinită nici după

acordarea termenului prevăzut de art. 166 C.proc.civ.), constatarea nulităţii apelului nedepus

la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

În aceeaşi secţiune a Capitolului VI a fost analizată şi soluţia admiterii apelului

şi schimbării în tot sau în parte a hotărârii apelate, la o asemenea soluţie putându-se ajunge ca

urmare a unei noi evaluări a probelor sau, în cazul aplicării greşite a legii, a stării de fapt

stabilită de instanţă; de asemenea, soluţia schimbării se impune şi atunci când instanţa de apel

constată, direct în calea de atac, faptul că acţiunii introductive îi lipseşte una din condiţiile de

exerciţiu. Cert este că soluţia schimbării hotărârii atacate înseamnă nu numai infirmarea de

către judecătorii apelului a convingerii primei instanţe - exprimate prin sentinţa atacată – ci şi

lipsirea de efecte a hotărârii reformate.

A treia secţiune a capitolului afectat soluţiilor instanţei de apel se referă la

soluţia anulării sentinţei ce face obiectul controlului judiciar, soluţie care, după modificarea

adusă dispoziţiilor procesual civile prin Legea nr. 202/2010, este posibilă în cazul neintrării

primei instanţe în judecata fondului, ca urmare a admiterii unei excepţii peremptorii care

împiedică cercetarea aspectelor privind fondul cauzei; tot o soluţie de anulare a sentinţei se

impune şi în cazul absenţei părţii nelegal citate la judecata în primă instanţă, în cazul în care

prima instanţă a fost necompetentă sau cînd există vreun alt motiv de nulitate, iar prima

instanţă s-a pronunţat pe fond. Toate aceste posibile soluţii au făcut obiectul unei cercetări

minuţioase, cu dese trimiteri la exemple de practică şi prin raportare permanentă la viziunea

Noului Cod asupra acestor soluţii.

Pe de altă parte, întregul capitol destinat soluţiilor cuprinde numeroase

trimiteri comparative la dispoziţiile legale şi opiniile de doctrină ce privesc soluţiile instanţei

de apel posibile în dreptul francez, dar şi în dreptul italian.

Am simţit nevoia de a finaliza acest capitol dar şi lucrarea în întregul ei prin

relevarea câtorva aspecte referitoare la exigenţele privind conceperea şi redactarea hotărârii de

19

către instanţa de apel, în acord şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor

Omului care a reţinut obligaţia motivării ca o consecinţă a aplicării exigenţelor art. 6 alin.1

din Convenţie şi mai ales ca o reflectare a dreptului părţilor la un proces echitabil.

20

Bibliografie

Tratate. Cursuri. Monografii.

1. Atasiei D., Ţiţ H. - „ Mica reformă în justiţie”, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2010;

2. Beleiu Gh. - ,,Drept civil român. Introducere în Dreptul civil. Subiectele dreptului

civil.”, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2003;

3. Boroi G. - „Drept procesual civil – note de curs”, Ed. Romfil, Bucureşti, 1993;

4. Bordeaux R. - „Philesophie de la procedure civile”, Ed. Evreux, 1857;

5. Cadiet L. - ,,Droit judiciaire prive”, Ed. Litec Groupe Lexis Nexis, 2000;

6. Cădere V.G. - „Tratat de procedură civilă”, Ed. Cultura Naţională, 1928;

7. Cădere V.G. - „Curs de procedură civilă”, partea I, Ed. Universitatea „Regele

Ferdinand I”, Cluj, 1946;

8. Ciobanu V.M. - „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”, Ed. Naţional,

Bucureşti, 1996;

9. Ciobanu V.M., Boroi G. - „Drept procesual civil. Curs selectiv”, ediţia a III-a , Ed.

All Beck, Bucureşti, 2005;

10. Ciobanu V.M., Boroi G. - „Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă”, ediţia

a IV-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009;

11. Ciobanu V.M., Boroi G., Briciu T.C.,- ,,Drept procesual civil.Curs selectiv. Teste

grilă ”,ediţia 5, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2011;

12. Ciucă A. - „Apelul”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002;

13. Ciurea A.C.- ,,Excepţiile procesuale în materie civilă”, Ed. Wolters Kluwer-

Romania, Bucureşti, 2009;

14. Cornu G., Foyer J. - „Procedure civile”, 3e, Ed. Puf., 1946;

15. Couchez G. avec la collaboration de Langlade J.P. et Lebeau D. - ,,Procedure

Civile”, Ed. Dalloz;

16. Couchez G. - „Procedure civile”, ediţia a XIV-a, Ed. Dalloz, 2006;

17. Daghie V. - ,,Căile de atac de reformare în procesul civil”, Ed. Naţional, 1997;

18. Deleanu I. - ,,Procedura civilă”, Fundaţia Chemarea Iaşi, 1993;

19. Deleanu I. - ,,Tratat de procedură civilă”, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005;

20. Deleanu I., Deleanu V., - ,,Hotărârea judecătorească”, Ed. Servo-Sat, Arad, 2000,

21

21. Dumont Et. - ,,De l’organisation judiciare et de la codification, extraits de divers

ouvrage de Jeremy Bentham”, Paris – Librairie de H. Bossange, 1828;

22. Ferrand V.F. - ,,Cassation francaise et revision allemande”, Ed. Puf., 1993, nr.33;

23. Fodor M. - ,,Drept procesual civil”, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009;

24. Franchi L., Feroci V., Ferrari S. - „Codice di Procedura Civile”, Ed. Ulrico Hoelpi

Milano;

25. Fricero N. - ,,Introduction au delai de l’appel”, Juris-Classeur de procedure civile,

2001, Fasciculul 715, nr. 3;

26. Gallet J.L. - „La procedure civile devant la cour d’appel”, Ed. Litec Groupe Lexis

Nexis, 2003;

27. Garsounet C. J-P.E., Cesar-Bru, - „Traite theorique et pratique de procedure:

organisation judiciare, competence et procedure en motiere civile et commerciale” ,

L.Larson, 1904;

28. Guinchard S. - ,,Repertoire de procedure civile”, Ed. Dalloz, 2000;

29. Guinchard S. - ,,Megacode de Procedure Civile”, Ed. Dalloz, 2000;

30. Herovanu E. - ,,Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”, Vol. I, -“Principiile

procedurii judiciare”, Vol. I, Bucureşti, 1932;

31. Leş I. - „Sisteme judiciare comparate”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002;

32. Leş. I. - „Tratat de drept procesual civil”, ediţia a III-a, Ed. All Beck, Bucureşti,

2005;

33. Leş. I. - „Tratat de drept procesual civil”, ediţia a III-a, Ed. C.H.Beck, Bucureşti,

2010;

34. Lefort C. - „Procedure civile, 2e Edition,– Cours ”, Ed. Dalloz, 2007;

35. Loussouarn Y., Bourel P. - „Droit international prive, précis”, Ed. Dalloz, 1999, nr.

445;

36. Lozneanu V. - ,,Excepţiile de fond în procesul civil”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,

2003;

37. Marinescu I.C. - ,,Codul de procedură civilă şi Legea judecătoriilor de ocoale”,

Institutul de Arte grafice, ,,Tiparul românesc”, 1944;

38. Măgureanu F. - „Drept procesual civil”, ediţia a IX-a, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2007;

39. Măgureanu F. - ,,Drept procesual civil. Curs pentru masterat. Dreptul afacerilor”,

Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004;

40. Menoret R.B. - ,,Fiches de procedure civile”, Ed. Ellipses, Paris, 2009;

22

41. Negru V., Radu D. - ,,Drept procesual civil”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1972;

42. Nicolae A.,- ,,Relativitatea şi opozabilitatea efectelor hotărârii judecătoreşti”, Ed.

Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

43. Pârvu L.N. - ,,Apelul în procesul civil”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004;

44. Pârvu L.N. - ,,Părţile în procesul civil”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2008;

45. Pivniceru M.M., Susanu C., Tătăruşanu D. - ,,Citarea şi comunicarea actelor de

procedură”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006;

46. Plastara Gh. - ,,Curs de procedură civilă”, Universitatea din Bucureşti, 1940;

47. Redenti E. - ,,Diritto processuale civile“ terza edizione aggiornata e rielaborata da

Titto Carnacini e Mario Vellani , Ed. Giuffre, Milano, 1985;

48. Rezachebici C., în Colectiv, - ,,Istoria românilor” (apărută sub egida Academiei

Române), vol. V, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003;

49. Roşu C., Danilă L. - „Drept procesual civil”, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007;

50. Sensale G., Caccese M., Nubola A. - ,,Diritto processuale civile”, ristampa delle VI

edizione, Ed. Simone, Napoli, 1992;

51. Sion Fl. - „Noua procedură accelerată privitor la judecăţile civile şi comerciale”, Ed.

Cartea Moldovei, 1943;

52. Stătescu C., Bârsan C., - „Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor”, Ed. All,

Bucureşti, 1994;

53. Stoenescu I., Zilberstein S. - ,,Drept procesual civil. Teoria generală.”, Ed.

Didactică şi Pegagogică, Bucureşti, 1983;

54. Stoenescu I., Zilberstein S. - „Drept procesual civil. Căile de atac şi procedurile

speciale”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981;

55. Stoenescu I., Păduraru Gh.D., Protopopescu G.V. - „Accelerarea judecăţilor”,

ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Ed. Tiparul Românesc, 1947, nr.7;

56. Tabacu A. - „Drept procesual civil”, ediţia a III-a revizuită şi adăugită, Ed. Universul

Juridic, Bucureşti 2008;

57. Tăbârcă M. - ,,Drept procesual civil”, vol. II, Ed. „Universul juridic”, Bucureşti,

2005;

58. Tăbârcă M. - ,,Exceptiile procesuale în procesul civil”, ediţia a II-a revăzută şi

adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2006;

59. Teoteoi T., în colectiv, - ,,Istoria românilor” (apărută sub egida Academiei Române),

Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001;

23

60. Tocilescu G. - „Curs de procedură civilă”, vol. I, Tipografia Naţională, Iaşi, 1887;

61. Ungureanu O. - „Actele de procedură în procesul civil”, Ed. Press „Mihaela”, 1997;

62. Verges E. - ,,Procedure civile”, Presses Universitaires de Grenoble, 2007;

63. Vincent J., Guinchard S. - ,,Procedure civile”, Ed. Dalloz, ed. 1994, 1999;

64. Vincent J. - ,,Les Dimensions nouvelles de l’appel en matiere civile”, Ed. Dalloz,

1973;

65. Zaharia A. - ,,Apelul civil, cale ordinară de atac”, Ed. Logos, Galaţi, 2001;

Coduri şi legi comentate. Culegeri de jurisprudenţă.

66. Boroi G., Rădescu D. - ,,Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”, Ed. All,

Bucureşti, 1995;

67. Boroi G., Spineanu-Matei O. - ,,Codul de procedură civilă comentat şi adnotat cu

legislaţie, jurisprudenţă şi doctrină”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

68. Boroi G., Spineanu-Matei O. - „Codul de procedură civilă adnotat”, ediţia a II-a,

Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007;

69. Constanda A. - ,,Sancţiunile în procesul civil. Practică judiciară”, Ed. Hamangiu,

2007;

70. Costiniu F. - „Legea nr.10/2001 – jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în

materia imobilelor preluate abuziv”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006;

71. Dan Em. - „Codul de procedură civilă adnotat”, ediţia a III-a, Bucureşti 1921;

72. Frenţiu G.C., Băldean D.L. - ,,Codul de procedură civilă adnotat şi comentat”,

Bucuresti, 2008;

73. Guinchard S. - ,,Droit et pratique de la procedure civile 2009/2010”, Dalloz, 2010;

74. Herovanu E. - ,,Pagini de practică judiciară şi extra judiciară”, Ed. Librariei

Juridice, 1944;

75. Lupaşcu D. - „Practică judiciară civilă 2001-2002” - Curtea de Apel Bucureşti, Ed.

Brillance, Bucureşti, 2003;

76. Mihuţă I. - ,,Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem

şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1969-1975”, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1976;

77. Motulsky H. - ,,Ecrits etudes et notes de procedure civile”, Ed. Dalloz, Paris, 2010;

78. Negrilă C. - ,,Apelul în procesul civil. Practică judiciară”, Ed. Hamangiu, Bucureşti,

2007;

24

79. Negulescu I.St., Dărângă Gh. - „Legea accelerării nr. 34 din 23.06.1943 comentată

şi adnotată”, Institutul de Arte Grafice;

80. Papp Balasiu I. - „Codul de procedură civilă din Transilvania”, Tipografia ,,Fondul

Cărţilor Funciare”, Cluj, 1925;

81. Porumb G. - ,,Codul de procedură civilă, comentat şi adnotat”, Ed. Ştiinţifică,

Bucureşti, 1960;

82. Săndulescu-Nănoveanu I.G. - „Explicaţiunea teoretică şi practică a Codului de

procedură civilă”, ediţia a II-a, Bucureşti, 1879;

83. Selejan-Guţan B., Rusu H.A. - ,,Hotărârile C.E.D.O. în cauzele împotriva României

(1998-2006”), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006;

84. Steva A., Soroceanu C. - „Culegere de practică judiciară 1997”, Ed. Omnia Uni,

1998;

85. Tăbârcă M. - ,,Codul de procedură civilă comentat şi adnotat cu legislaţie,

jurisprudenţă şi doctrină”, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003;

86. Tăbârcă M.- „Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluţionării proceselor (art.1 - Comentarii)”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2011;

87. Tăbârcă M., Buta Gh. - „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat cu

legislaţie, jurisprudenţă şi doctrină”, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2007;

88. Tocilescu G. - „Explicarea noului Cod de procedură civilă” (1900 – 1901), volumul

III;

89. Zotta C.Gr.C. - ,,Codul de procedură civilă adnotat”, Ed. Râmnicu-Sărat, 1932;

90. Vasile A. -,,Excepţiile de procedură în procesul civil. Practică judiciară”, Ed.

Hamangiu, Bucureşti, 2010;

91. „Buletinul jurisprudenţei – culegere de practică judiciară pe anul 2006”, Ed. Lumina

Lex, Bucureşti 2007;

92. ,,Nouveau Cod de procedure civile”, Ed. Dalloz, 2000

93. Codul de procedură civilă adnotat, ediţia 1910;

94. Juris - Classeur de procedure civile, 2001, fasciculul 715;

25

Articole. Periodice. Note de practică judiciară. Site-uri folosite.

95.Bălan I., - „Îndreptarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi în unele

proceduri speciale”, în Dreptul nr. 2/2008;

96.Belegante V., Ghinoiu D.A., - „Succintă prezentare a sistemului şi soluţiilor

legislative preconizate de Proiectul Noului Cod de procedură civilă”, în Dreptul nr.

2/2010;

97.Ciobanu V.M., - „Un pas important pentru reforma justiţiei în România”, în

Pandectele Române, nr. 4/2003;

98.Ciobanu V.M., - „Aspecte noi privind recursul în procesul civil în lumina Proiectului

Codului de Procedură Civilă”, în Revista Română de Drept nr. 1/2009;

99.Ciobanu V.M., - ,,Modificarile aduse Codului de procedura civila in materia căilor

de atac prin Legea nr. 59/1993”, în Dreptul nr. 2/1994;

100.Ciobanu V.M., „Curtea Constituţională - garant al supremaţiei Constituţiei, putere

legiuitoare sau expert parlamentar ?” în Revista Română de Drept Privat nr. 3/2009;

101.Ciobanu V.M., Boroi G., - „Probleme privind excepţiile procesuale”, în Dreptul

nr. 9-12/1990;

102.Ciobanu V.M., Briciu T.C., Dinu C.C. - ,,Reforma sistemului judiciar. Modificările

Codului de Procedură Civilă şi legislaţiei conexe aduse prin Legea nr.202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.”, în Revista Română

de Drept Privat nr.6/2010;

103.Ciobanu V.M., Boroi G., Nicolae M. - „ Modificările aduse Codului de Procedură

Civilă prin O.U.G. nr. 138/2000”, în ,, Dreptul” nr. 1/2001;

104.Chelaru M., - „Consideraţii referitoare la aplicarea principiului disponibilităţii – în

materie civilă – la instanţa de apel”, în Dreptul nr. 10/1994;

105.Costin M.N., Costin C.M., - ,,Impactul prorogării legale de competenţă asupra

determinării căii de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţa de fond”, în

Pandectele române nr. 4/2007;

106.Coulon J.M., - „Reflexions et propositions sur la procedure civile”, 1997 în

„Gazette du Palais”, 17-18 ianuarie 1997 ;

107.Deleanu I., - „Aderarea la apel în procesul civil”, în Dreptul nr. 2/2001;

108.Deleanu I., - ,,Ajutorul public judiciar. Legislaţia europeană şi română în materie.”,

în Dreptul nr. 8/2008;

26

109.Deleanu I., - ,,Dispoziţii generale cu privire la exercitarea căilor de atac în

Proiectul Codului de Procedură civilă”, în Revista Română de Drept Privat nr.

5/2009;

110.Diamant B., - ,,Observaţii şi propuneri cu privire la proiectul noului Cod de

procedură civilă”, în Curierul judiciar nr. 1/2009;

111.Frenţiu G.C., - ,,Legalitatea căilor de atac şi dreptul efectiv de acces la o instanţă”,

în Dreptul nr. 11/2008;

112.Frenţiu G. C., - ,,Calea de atac împotriva hotărârii instanţei privind obligaţia de

plată a taxei judiciare de timbru”, în Dreptul nr. 12/2009;

113.Georgescu M., Oproiu Al. - ,,Notă la decizia civilă nr.678/1976 a Tibunalului

Judeţean Olt”, în Revista Română de Drept nr.3/1978;

114.Leş I., - „Dreptul de opţiune în exercitarea dreptului de completare a hotărârii

judecătoreşti şi de promovare a apelului sau recursului”, în Dreptul nr. 9/2008;

115.Leş I., - ,,Observaţii cu privire la criteriul valoric de determinare a competenţei de

atribuţiune a instanţelor judecătoreşti în cazul unor categorii de acţiuni”, în Revista

Română de Drept Privat nr. 6/2008;

116.Leş I., Spinei S., - ,,Consideratii teoretice si practice asupra redactarii minutei”, în

Dreptul nr. 7/2008;

117.Mihuţă I. - ,,Probleme de drept procesual civil din practica Tribunalului Suprem”, în

Revista Română de Drept nr.1/1972;

118.Nicolae A., - „Aspecte ale aplicării principiului non reformatio in pejus în procesul

civil”, în Dreptul nr. 10/2001;

119.Pavelescu P.G., Ciocoiu C.G., ,,Cu privire la admisibilitatea recursului împotriva

considerentelor hotărârii în materie civilă”, în Justiţia Nouă, nr. 9/1964;

120.Pîrvu L. N., - ,,Unele implicaţii practice ale Deciziei nr. 32/2008 pronunţată de

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, în Dreptul nr. 6/ 2009;

121.Perju P., - ,,Probleme de drept civil şi drept procesual civil din practica Secţiei

Civile a Curţii Supreme de Justiţie pe anul 2001”, în Dreptul nr. 3/2002;

122.Popa C.N., Popa D.N., - „Imposibilitatea aderării la recurs în procesul civil în cazul

hotărârilor pronunţate fără drept de apel”, în Dreptul nr. 1/2003;

123.Pungă T., - „ Notă critică la decizia civilă nr.627/1998 a Tribunalului Botoşani”, în

Dreptul nr. 3/1999;

27

124.Radu M.L., Puşchin C., - ,,Modificările aduse Codului de Procedură civilă prin

Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor”,

în Revista Română de Jurisprudenţă nr.1/2011;

125.Roşu C., Fanu-Moca A., - ,,Câteva consideraţii în legătură cu depunerea recursului

în procesul civil în contextul creat prin Decizia nr. 737/2008 Curţii Constituţionale”,

în Dreptul nr. 1/2009;

126.Roşu C., Fanu-Moca A., - ,,Repunerea în termenul de apel”, în Dreptul nr. 3/2009;

127.Stoenescu I. - ,,Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri în procesul civil, în

lumina unor rezolvări noi în materia lucrului judecat”, S.C.J. nr.2/1966;

128.Tătăruşanu D., - „Discuţii privitoare la relaţia dintre modalitatea de scriere a

minutei şi solemnitatea procesului civil”, în Dreptul nr. 1/2008;

129.Tătăruşanu D., - „Observaţii în legătură cu art.2812 din Codul de procedură

civilă”, în Dreptul nr. 4/2008;

130.Tranole O.L., - ,,Termenul în care se exercită calea de atac cu privire la cererile

accesorii în cauzele de divorţ întemeiate pe acordul părţilor”, în Dreptul nr. 2/2009;

131.Trif R., Lohănel M., - <<Înţelesul sintagmei “litigiu al cărui obiect are o

valoare…” cuprinsă în art. 2821 C.proc.civ.>>, în Dreptul nr. 8/2007;

132.Ţiclea A., Lozneanu V., - ,,Efectul extensiv al apelului şi recursului civil în unele

situaţii speciale”, în Dreptul nr. 9/2000;

133.Udroiu M., Predescu O., - „Motivarea hotărârilor judecătoreşti”, în Dreptul nr.

4/2009;

134.Vasu G., - ,,Consideraţii în legătură cu unele consecinţe ale comunicării hotărârii”,

în Revista Română de Drept nr.6/1975;

135.Zidaru Gh.L., - ,,Noua reglementare a apelului în Proiectul de lege privind Codul de

Procedură civilă”, în Curierul Judiciar, supliment nr. 9/2009;

www.just.ro

site-ul Jurindex

www.scj.ro

www.echr.coe.int

www.justice.md

www.lexinter.net

www.avocatura.com

www.asociaţia-magistraţilor.ro

www.justice.md