MASTILE LUI NIETZSCHE-rezumatul tezei de doctorat-

I.PREAMBUL

1.Textul cu rol de pretext pentru debutul acestei lucrari este urmatorul: Aici, in din padure, al carui ermit sunt eu, domneste, de ieri incoace, mare zarva: nu stiu, de fapt, ce s-a intamplat, dar umbra unei crime se asterne asupra casei. A fost ascuns ceva in pamant, lucrurile au fost descoperite, se auzeau vaicareli cumplite, erau prezenti numerosi jandarmi, a avut loc o perchezitie, iar noaptea am auzit din camera alaturata pe cineva oftand din greu, astfel ca mi-a pierit somnul. Se pare ca si in timpul noptii s-au facut din nou sapaturi in padure, s-a produs o surpriza, si iarasi au fost lacrimi si tipete. Un functionar mi-a spus ca ar fi vorba de o - nu am destula curiozitate ca sa stiu atatea cate stie, probabil, toata lumea in jurul meu.Nu este incipitul unui roman politist, ci numai un fragment dintr-o scrisoare adresata de Friedrich NIETZSCHE, la 18 iulie 1880, de la Marienbad, bunului si rabdatorului sau prieten, Peter Gast.

In fragmentul dat, avem un personaj fascinat de propria sa lume, de propria sa opera, in raport cu care este atras in mod fatal si fericit.

Dar care sa fie traseul acestui ermit, in varsta de 36 de ani varsta pe care-o avusese tatal lui, atunci cand murise, la cei cinci ani ai baiatului cel mare , total lipsit de insusirea cea mai omeneasca, mai practica si mai necesara pentru supravietuire: curiozitatea comuna? De unde vine el, din ce lume si din ce tip de familie si stramosi, ce suferinte misterioase l-au apasat, ce stea il calauzeste, astfel incat lucru rarisim sa nu stie nimic despre povestea cu bancnote intamplata in imediata lui apropiere?

Cine este, in fiinta lui, acest Nordic sustras lumii, suficient siesi, acaparat de propria acumulare?

Si, in fond, ce misiune are el cu adevarat ?

Pentru a-i intelege filosofia si viata acestui ganditor ascuns sub masca pustnicului, trebuie, in masura posibilului, sa i le reconstruim. Tot astfel cum, urmandu-l pe Maurizio Ferraris,2 pentru Nietzsche insusi intentia hermeneutica ramane indreptata fundamental catre o analiza reconstitutiva. Se contureaza inevitabil, spre cercetare, atat in ceea ce priveste relatia noastra de intelegere a continuum-ului viata-opera nietzschean, cat si in ce priveste relatia de intelegere de catre Nietzsche a originii sale, celebrul cerc hermeneutic. Pentru a se apropia de sinele sau, pentru a deveni ceea ce este, ganditorul german doreste in opera sa, in scrisori, in autobiografia sa spirituala Ecce homo sa-si restituie, prin interpretare, trecutul familiei sale ca trecut, lantul sau nesfarsit, obscur si declarat nobil al stramosilor sai, de unde-i vin forta si unicitatea.

Dar este posibila o astfel de restaurare definitiva, unica, adevarata? Este posibila o dezvaluire a originii si, totodata, o conservare a ei in forma originara, in integritatea ei?

Sau, dimpotriva, cum argumenteaza Gadamer in Adevar si metoda: Viata care este restaurata, recuperata in starea ei de stranietate, nu mai este viata originara. Ea capata, prin acea persistenta a stranietatii, o a doua existenta a planului culturii.

Altfel spus, incercarea lui Nietzsche de a-si restaura integral, ca atare, originea, prin apelul la cauzalitatea ereditatii, ar putea fi o interpretare care-si modifica si obiectul, in sens gadamerian, ca si constiinta de interpret in fata textului constituit din propria-i ereditate.

2. Friedrich Nietzsche i-a smuls mai multe mti pn la a-i arta propriul chip, n nuditatea lui neomeneasc. El nu a avut o via privat de cetean al unei Germanii unificate, de bra anonim al unui corp social. Drept urmare, el nu a avut familie proprie: soie i copii prin care s socializeze numele Nietzsche, asemeni apropiailor lui. El a avut numai rdcini strmoeti asupra crora s-a aplecat pentru a i le apropria prin nou lume: nfricotoare prin libertatea i singularitatea ei. El este o insul cunoatere i n vederea propriei explozii de spirit menit s re-ntemeieze o care se auto-fundeaz i care se consum, n acelai timp.

De aceea, viaa lui neavnd obligaiile ordinare ale ceteanului german, aventurile existeniale ale lui Nietzsche sunt i experimentri filosofice ale lumii, sunt diversele fee ale urcuului su filosofic, la finele cruia se va constitui, din coerena intern a acestei diversiti, o filosofie a Multiplului. Este o filosofie unitar, dar care se arunc n lume n multiple modaliti de a fi, acest fapt conferindu-i o dat n plus putere de fascinaie.

n capodopera sa, Aa grit-a Zarathustra, valorificndu-i ca pe o secreie vitalist peregrinrile propriei viei terestre i simbolice simultan - , prezint cele trei metamorfoze ale spiritului: cum spiritul se schimb n cmil, cmila-n leu i-n fine, leul n copil.

Este, bineneles, propriul traseu existenial convertit n simbol prin evaluare pe care-l vom analiza i interpreta clasificndu-l n acelai timp cu propria filosofie n cele trei stadii care se degaj cu limpezime n biografia spirituala a filosofului dinamit: CMILA, LEUL, COPILUL.

n demersul nostru am fost ajutai de multe surse, ntre care cele mai fertile par a fi volumeleNietzsche de Gilles Deleuze, aprut n 1965 n Frana, i tradus de Bogdan Ghiu n 1999, la editura ALL, i Nietzsche i filosofia, tradus de acelai autor la Ideea European, n 2005.3.Contributia adusa de mine in aceasta lucrare de cercetare consta in doua aspecte ce constituie doua directii ale studiului: a) demonstrarea ideii ca Friedrich Nietzsche,ca persoana istorica,reala,este constructia filosofiei sale.In opozitie cu interpretarea biografista(Lou Salome:Frederic Nietzsche ,1894),credem ca filosoful german apare ca o fiinta-de hartie,ca un factor activ si simbolic al corpului propriei sale opere.Biografia filosofului este dependenta de logica evolutiei filosofiei sale,viata sa fiind modelata de filosofia sa.Adevarata sursa a operei nietzscheene nu este viata lui sociala,terestra(aceasta este oricum schematica,saraca in evenimente,in vreme ce opera lui este intens-problematica,fertila in semnificatii),,ci este idealitatea dinauntrul sau ca fiinta-de-hartie,acolo unde infidelitatea fata de modele si dogme-adica smulgerea suitei de masti-a fost calea de a ajunge la propriul chip.Iar acesta nu este material-carnal,ci simbolic.De aceea poate scrie intr-o scrisoare din 1882:am atins un punct in care traiesc cum gandesc. b)lucrarea este prima exegeza completa,in limba romana,a operei lui Nietzsche,in integralitatea ei.Inspirat de metamorfozele spiritului prezentate in Asa grait-a Zarathustra,am analizat succesiunea de metamorfoze atat in opera filosofului,cat si ,prin reflexie,in viata lui.Astfel,prima metamorfoza,CAMILA,este etapa respectarii traditiei si a maestrilor.Ea este fixata intre anii 1844-1869 si corespunde,in principal,debutului sau:Nasterea tragediei.A doua metamorfoza,LEUL,este perioada nihilista a demolarii iluziilor si a adevarurilor prestabilite.Este cuprinsa intre anii:1877-1882,si este reprezentata, de cele doua volume din Omenesc,prea omenesc.Spre sfarsitul acestei perioade sunt interpretate doua carti cu caracter interstitial:Aurora si Stiinta voioasa.A treia metamorfoza,COPILUL,este etapa afirmarii propriei solutii filosofice,intre anii 1883-1888.Ea cuprinde,cu deosebire,cele doua capodopere nietzscheene:Asa grait-a Zarathustra si Dincolo de bine si de rau.Anul 1888 este tratat separat,impreuna cu operele aferente.Cele trei mari etape din creatia lui Friedrich Nietzsche sunt corespunzatoare celor trei tipuri de nihilism analizate de Gilles Deleuze:a)nihilismul negativ care cofera valoare de neant vietii-aplicat pe/ si reprezentat de Nasterea tragediei;

b)nihilismul reactiv al negarii lumii asa-zis adevarate,suprasensibile-aplicat pe/reprezentat de Omenesc prea omenesc;c)nihilismul complet care face din negatie autodistrugerea fortelor reactive ajunse la implozie si care pregateste transmutatia-aplicat pe/si reprezentat de Asa grait-a Zarathustra ,cu deosebire.In sinteza,pentru o prima demonstratie a sublimarii vietii nietzscheene in textul nietzschean,relevand,totodata,preeminenta textului asupra vietii private a filosofului,voi cita marturisirea sa din Ecce homo,referitoare la momentul finalizarii scrieii Amurgul idolilor,redactata in 1888::Nemijlocit,dupa terminarea operei mai sus numite si chiar fara sa mai pierd nici o zi, am abordat misiunea uriasa a transmutarii valorilor, cu un simtamant suveran de mandrie cu care nimic nu se poate compara, sigur de fiecare clipa a nemuririi mele (). Cuvant inainte a luat nastere la 3 septembrie 1888; cand dimineata, dupa ce l-am asternut pe hartie, am iesit din casa, am gasit in fata mea ziua cea mai frumoasa pe care mi-o infatisase vreodata Ober Engandinul stravezie, incandescenta in culorile ei (subl. mea N. S.) Constiinta naturii sale de fiinta-de-hartie o arata,de asemenea,Nietzsche,,intre altele,tot in Ecce homo:am platit aproape cu propria mea viata acest privilegiu[de a intra intr-olume a lucrurilor mai inalte si mai delicate].Prin urmare,lucrarea isi propune sa parcurga traseul formarii acestui ermit vesel-prezent in textul de debut al cercetarii-,total sustras din lumea reala,fascinat fiind de lumea lui ideala(si nu de povesti cu bancnote),pentru care traia.3.STRUCTURAL,lucrarea cuprinde sase capitole:

I:Intrarea in lume si formarea:1844-1869.

II:Prima metamorfoza:CAMILA:1869-1876.

III:Adoua metamorfoza:LEUL:1877-1882.

IV:A treia metamorfoza:COPILUL:1883-1887.

V:Frenezia:1888.

VI.Iesirea din lume:1889-1900.

PERSPECTIVELE de interpretare intrate in uz si la care m-am raportat fie polemic,fie consubstantial,sunt:

a)perspectiva biografista:Lou Andreas Salome:Frederic Nietzsche,1894.b)perspectiva mitologizanta:Ernst Bertram:Nietzsche,incercare de mitologie.c)perspectiva ontologica:Eugen Fink:La Philosophie de Nietzsche.d)perspectiva postmoderna:Gilles Deleuze:Nietzsche si filosofia.e)perspectiva hermeneutica:Gianni Vattimo:Dincolo de subiect.f)perspectiva metafizica:Martin Heidegger:Metafizica lui Nietzsche.Intre acestea,dominanta in lucrare este interpretarea lui Deleuze,care valorifica flexibilitatea si perspectivismul gandirii nietzscheene,calificand filosofia nietzscheana drept un discurs nomad,opus gandirii rational-administrative. I I.INTRAREA IN LUME SI FORMAREA:1844-1869: Tot ceea ce este bun vine dintr-o mostenire.(Amurgul idolilor)

-nascut:15 oct.1844,la Rocken,langa Lutzen,in Saxonia.-este crescut in mediu feminin(rude),la Naumburg,dupa moartea tatalui,in 1849.

-liceul la Pforta,1858-1864.

-elemente ale formarii: - muzica lui Wagner,descoperirea filosofiei lui SCHOPENHAUER,in 1865,la Leipzig. -prieteniile cu : Paul Deussen si Erwin Rohde;prima intalnire cu Richard Wagner,in1868.- Relatia cu marea familie Nietzsche, privita in istoricitatea ei, a fost pentru filosof un vast camp de cercetare, dar mai ales de credinta. Rolul acestei relatii, a acestei citiri a antecesorilor, a fost acela de justificare, de intemeiere a directiei propriului destin, asumat cu frenezie.

-ia nastere cercul hermeneutico-ereditar alcatuit din stramosi(text)si nepot(interpret);interpretul sondeaza abisalitatea celor doua lumi ereditare-paterna si materna-pentru a afla acolo secretul propriei sale fiinte,misiunea lui;este incredintat in Ecce homo ca exista o conspiratie unuversala a-celei-mai-bune-ereditati care s-ar fi desavarsit intr-o fiinta aleasa:propria persoana.-fiinta duala:un Nordic(puternic prin sine,capteaza forta si energie si memorie de la lantul bun al stramosilor lui) care contine in interiorul lui un Sudic(cu rol de risipire,de consum a tot ceea ce acumulase,in singuratate,Nordicul):pentru Nordic,lucrul primordial si determinat este intotdeauna sudul ce urmeaza a fi anexat.-este o dualitate ce se manifesta ca unitate:ratacirile sudice,cu multiplele lor fatete,sunt pliate pe constanta nordica a personalitatii sale,care-I confera forta si unicitate si independenta.Formula acestei unitati este:amor fati.

Ajuns in 1888, constient de nemurirea sa, senin, avea sa evoce in Ecce homo prezenta adevaratei sale voci interioare, la o varsta frageda, acel amor fati care-i va lumina intai opera si, in consecinta, si viata: Intr-o epoca absurd de timpurie, cand aveam sapte ani, stiam sigur ca nici un cuvant omenesc n-avea sa ma poata atinge, ajunge din urma vreodata (). Pastrez si astazi inca aceeasi amabilitate fata de oricine, sunt cat se poate de prevenitor fata de cei mai marunti, si in toate acestea nu intra nici un gram de superioritate, de dispret ascuns (). Formula mea pentru ceea ce este maret in oameni este amor fati: ca sa nu vrei sa ai nimic altfel, nici inaintea ta, nici in urma ta, nici in intreaga vesnicie. Nu numai sa stii sa suporti ceea ce este necesar, si cu atat mai putin sa-l ascunzi orice idealism este ipocrizia in fata necesitatii ci sa-l iubesti.-dependenta fata de primul si cel mai mare maestru al sau,Schopenhauer,se manifesta pana si in descrierile de natura facute in scrisori: Furtuna s-a dezlantuit cu o forta neobisnuita, cu vant mare si grindina, am simtit un avant incomparabil si am recunoscut ca abia atunci intelegeam cum se cuvine natura, cand suntem nevoiti sa ne refugiem la ea din cauza grijilor si necazurilor noastre. Ce mai contau pentru mine omul si nelinistitele lui vreri? Ce inseamna eternul , . Cat de diferit aratau fulgerul, furtuna, grindina: forte libere, in afara eticii! Cat de fericite, de puternice sant, vointa pura, netulburata de intelect! (scrisoare catre Gersdorff, 7 aprilie 1866, Naumburg).-existential:1864,Universitatea din Bonn,studii de teologie(cf.dorintei mamei) si filologie clasica;

-1865,pleaca la Universitatea din Leipzig,studii de filologie si filosofie;

-perioada celor doua mari tradari:ruptura fata de teologie,apoi fata de filologie,vazuta ca un avorton al filosofiei. III.CAMILA:1869-1876:increderea in genii si maestri.- -MOTTO: Pe toate aceste greuti le ia asupr-i spiritul cel rbdtor asemenea cmilei, care-ncrcat se grbete spre pustiu... (Aa grit-a Zarathustra)

Spiritul dependent al Cmilei s-a relevat, sub latura lui empirico biografic, n procesul de formare a caracterului nietzscheean, din copilrie pn la studenie, cnd nsemnele heraldice ale sudicului exuberant i relaional i marcheaz viaa (strmoii, familia, prietenii, maetri), aflate n deplin congruen cu vitalitatea nordic, regsit de noi n acumularea natural nsingurat.

A)PLANUL EXISTENTIAL: . Idealul nietzschean al Cmilei este mrturisit de filosof ntr-o scrisoare ctre Gersdorff, din 13 decembrie 1875, din Basel: O gospodrie simpl, un program cotidian foarte ordonat, fr pofta iritant de onoruri sau de via social, convieuirea cu sora mea (motiv cruia i se datoreaz ambiana att de total nietzschean i ciudat de linitit), contiina de a avea prieteni buni, cu totul extraordinari, proprietatea a 40 de cri bune din toate timpurile i locurile (i a mai multora nu tocmai rele), norocul imuabil de a fi gsit n Schopenhauer i Wagner pe educatorii mei, iar n greci obiectul cotidian al muncii mele, credina c de aici nainte nu voi mai duce lips de studeni buni toate acestea alctuiesc acum viaa mea3.

Este, acesta, un ideal care va nate Filosoful din profesorul Friedrich Nietzsche, o dat cu, Naterea tragediei, n 1872; va da aripi ieirii n aren a incomodului pedagog pentru epoca lui prin cele patru Consideraii inactuale (ntre 1873 i 1876); va suferi primele rni ale socializrii filosofice, prin atacuri primite la debutul su, dar va beneficia i de balsamul primelor solidarizri i dovezi de ataament din partea prietenilor (Rohde) i a Unicului Maestru (Wagner).

Este o perioad de armonie cu sine i cu ceilali, de ncredere n propriul viitor, ceea ce-l face s-i scrie, entuziast, scumpului su maestru, n noiembrie 1872: triesc realmente n miezul unui sistem solar de dragoste prieteneasc. -1870,profesor titular la Universitatea din Basel;participa la razboiul franco-german,episodic,bolnav ,revine la Basel;se vindeca de sentimentalism national;il cunoaste pe Heinrich Koselitz(Peter Gast).

-1876,12 iulie,ultima scrisoare a lui Wagner catre Nietzsche;octombrie,concediu de boala un an de zile,in Italia;oct-nov.,ultima intalnire cu Wagner ,la Sorrente. - n Basel reia legtura cu ncarnarea geniului (schopenhauerian), Wagner, care locuia la Tribschen, lng Lucerne, aproape de oraul Basel. Nscut n 1813 n acelai an cu tatl filosofului, Karl: o alt coinciden mistic din cronologia nietzscheean Richard Wagner locuia cu Cosima, fiica lui Franz Liszt, cu 24 de ani mai mic dect maestrul. Cosima l prsise pe dirijorul Hans von Blow, cu care Wagner colaborase intens. n 25 august 1870, cei doi l-au invitat pe Nietzsche s le fie martor la cstoria lor, dar tnrul profesor nu i-a putut onora.

Dup prima vizit la Tribschen la 17 mai 1869 Nietzsche i scrie lui Wagner la 22 mai, de ziua lui Wagner, mrturisindu-i admiraia i recunotina pentru cele mai bune i elevate momente ale vieii sale, cele legate de vizitele la Tribschen, de atunci ncolo foarte frecvente. n martie 1870, devine profesor titular al Universitii. Un nou prieten este, nc din 1869,profesorul Jacob Burckhardt, cu care Nietzsche face plimbri confideniale, i care lucru major l numete pe Schopenhauer filosoful nostru. i tot la capitolul prietenii, de aceast dat una extrem de fidel, aceea a lui Franz Overbeck, teolog, care n aprilie 1870 ajunge n Basel, unde ocup un post de profesor de teologie. Mai n vrst cu apte ani dect Nietzsche, spirit devotat, un adevrat nger pzitor, Overbeck se mut n aceeai cas cu filosoful, sub camera lui, la etajul I.

Dincolo de climatul creativ de la Tribschen, pe care-l valorific din plin (dar in care, de multe ori, joaca un rol de umil slujitor folosit de Cosima in diverse ipostaze casnice-administrative), tnrul profesor i ia n serios profesia, dorind, cum promisese lui Gersdorff naintea plecrii la Basel, n 1869, s fac s ptrund n tiina mea un snge proaspt i s transfer asupra asculttorilor mei acea seriozitate schopenhauerian.... Astfel c, n vara lui 1870, de pild, inea cursuri despre: Sofocle, Hesiod, Cicero, Eschil, Euripide, metric i ritmic greac.

Dar, n cadrul strmt al prototipului Profesorului cel expus exclusiv Datoriei zilnice i Monotoniei se nate ceea ce n mod necesar, dar natural,trebuia s apar: Filosoful.B)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL: NASTEREA TRAGEDIEI,compusa intre 1869-1871,publicata in 1872. -Naterea tragediei apare tiprit n 2 ianuarie 1872, n 800 exemplare, cu un pre de 3 mrci (n 1998, ediia princeps a fost vndut cu 2500 $ ). Onorariul autorului a fost de 300 de mrci. n cercul de prieteni, primirea crii este mai mult dect favorabil, poate cu excepia lui Ritschl, mai rezervat.

- Naterea tragediei este dominat de spiritul filosofic schopenhauerian, ca i de imaginea copleitoare a lui Richard Wagner n care tnrul filosof vedea propriul ideal, Jupiterul meu!. Fr a fi de acord cu teza lui Lou Salom din Friedrich Nietzsche,aprut n 1894!, conform creia ea explic opera nietzschean prin biografia autorului, credem, odat cu meteorica iubit a lui Nietzsche, c opera lui de debut filosofic are ceva curat, sntos, ingenuu nsuiri pe care i le va pierde n operele ulterioare. Faptul se explic, ntr-adevr, prin ataamentul nflcrat pentru tematic i ideile schopenhaueriene, ca i pentru personalitatea compozitorului. De aceea, se poate spune c Naterea tragediei este i o mrturisire de iubire.- Putem spune, n umbra lui Gilles Deleuze (Nietzsche i filosofia, Editura Ideea European, 2005), c avem aici: prima masc a filosofului. La fel ca orice for (productoare de sensuri prin nstpnire) ,i filosoful nu poate s apar i s creasc dect lund forma celui ce domina naintea sa. Acest mprumut este pasager, el este un moment n succesiunea de mti ce va s vin, ns atunci cnd este, cnd se manifest, el presupune credin. De aceea, odat interpretat (evaluat), odat de-mascat, masca strpuns rmne ca urm, ca nostalgie, aglutinndu-se cu celelalte , ntr-o bucurie plural: Spiritul este cel care ne salveaz de a fi n ntregime consumai i redui la crbune... Eliberai de foc, noi avansm atunci, mpini de spirit, din opinie in opinie trdnd n mod nobil toate lucrurile... (Omenesc, prea omenesc).

-Natura acestei mti prime este descifrat din chiar primele pasaje, cnd sunt supuse analizei cele dou instincte artistice ale grecilor: Dionysos i Apollo. Sunt alte nume date celor doi piloni ai filosofiei schopenhaueriene: voina i reprezentarea, i acetia derivai ntr-un mod strict personal din vai!, originarele kantiene: noumenul i fenomenul.

Dionysos este zeul nopii, al beiei, al nirii n contopirea universalului prin ruperea vlului Mayei, prin sfasierea iluziei ntreinute de principium individuations indus de Apolo. Dionysos este zeul muzicii, al iraionalului originar. n opoziie, Apolo este zeul luminii, al visului ntreinut de principium individuations, al lumii imaginilor i formelor armonioase. Reprezentarea lui estetic este arta plastic.-Modelul schopenhauerian este evident, tnrul Filosof fiind o copie aproximativ a viziunii antecesorului su cruia-i poart masca aurit cu un entuziasm febril i din care citeaz cu verv i nesa: Aa dup cum pe marea spumegnd de mnie, care, nemrginit n toate zarile nal i prbuete munii de valuri urlnd, un luntra st ntr-o luntre ncreztor n ubreda brcu; tot aa, n mijlocul unei lumi de chinuri, fiecare om n parte st linitit, rezemndu-se i ncrezndu-se n principium individuationis.

Schopenhauer este un Anaximandru modern. La Anaximandru, fiinele i pltesc unele altora suferina, deriv toate, degradate, dintr-o fiin originar peiron.

ns grecii, prin Nietzsche, au o interpretare diferit de cea cretin a existenei vinovate i czute. Ei fac din existen ceva criminal (i deci vinovat, prin crima titanic a lui Prometeu), dar nu ceva responsabil. ntr-adevr, existena este vinovat, exist greeal, ns zeii iau asupra lor responsabilitatea greelii. Aici se afl, dup Deleuze, diferena dintre interpretarea greceasc a crimei i cea cretin a pcatului. Aadar, influena lui Schopenhauer const n rezolvarea suferinei n snul universalului, Dionysos cel din Naterea tragediei continund nc, s mai soluioneze durerea; bucuria pe care el o simea continu s fie o bucurie a faptului de a o fi soluionat.-Cum arata Eugen Fink (La philosophi de Nietzsche, Les editions de Minuit, 1965) adevarata tema a Nasterii tragediei este determinarea naturii tragicului: In fenomenul tragicului, el zareste adevarata natura a realitatii dezvaluie Fink, numind cartea drept o metafizica de artist. Si aceasta deoarece Nasterea tragediei are numai o aparenta tema estetica. Nietzsche insusi, in prima faza a cartii, indeamna cititorul catre problematica estetica apreciind drept un castig pentru stiinta esteticii si pentru intelegerea evolutiei artei dualitatea apolinicului si dionisiacului. Apollo si Dionysos ne sunt prezentati drept categorii estetice ale lumii artistice grecesti, antice, regasite si redesteptate credea atunci filosoful in opera wagneriana. Sub acest aspect, foarte vizibil, debutul filosofic a lui Nietzsche apare ca debut filologic. - In realitate, viziunea nietzscheana nu este una estetica, ci una filosofica, iar Apolo si Dionysos nu sunt categorii estetice, ci modalitati de intelegere a fiintei in acceptia sa antic-greceasca, frumosul fiind aici un mod de a fi al fiintei. Nietzsche nu mai foloseste asa-zise principii estetice, insa rezultatul este o metafizica de artist (Nietzsche) care formuleaza o noua conceptie filosofica asupra lumii. Prin arta se descifreaza lumea, arta devenind un organ al filosofiei. Miezul acestei conceptii este ideea de tragic ce se afla in inima lumii, viata fiind tragica prin natura ei, iar tragismul nefiind altceva decat o acceptare entuziasta a vietii, asa cum este ea: finita, in continuu declin. Tocmai in acest punct interpreteaza Fink se elibereaza Nietzsche de Schopenhauer: intr-o lume tragica nu poate fi mantuire, deoarece in finitudine nu se manifesta decat legea inexorabila a declinului, si totusi in acest mare curent al vietii, se accepta entuziast si terifiant, totodata, moartea si declinul, pentru ca in tesatura intima a vietii toate formulele finite sunt temporare, etern fiind doar faptul plin de patos tragic ca totul este unu, iar viata si moartea sunt fete ale aceluiasi lucru intunecat si misterios.

Tragedia este, dupa Deleuze, reconcilierea dintre Dionysos si Apolo, o reconciliere dominata de Dionysos (Dionysos este ca un fond pe care Apolo brodeaza aparenta frumoasa). Esenta tragicului este in afirmatie si in bucuria acceptarii Multiplului: Bucuria este una dintre trasaturile cele mai marcante ale personalitatii sale [a lui Dionysos nota mea, N.S.], si care contribuie la a-i transmite acest dinamism la care neancetat trebuie sa revenim pentru a putea intelege puterea de expansiune a cultului sau.

Specific tragicului din Nasterea tragediei este ca Apolo si Dionysos nu se opun iremediabil (ca in dialectica socratica), precum termenii unei contradictii, ci aceste doua principii ontologice deghizate in elemente de teoria artei sunt doua moduri antitetice de a solutiona contradictia printr-o unitate de afirmatie. .MOARTEA TRAGEDIEI :SOCRATE -asimilandu-l pe Deleuze, Apolo, privit exclusiv ca opus si nu complementar lui Dionysos, este poarta de acces catre prima moarte a tragediei: SOCRATE. Celelalte doua morti vor aparea in timp, in devenire: crestinism si dialectica moderna, de unde rezulta natura de basm a tragediei: ea are, evident, trei vieti...

- Socrate este omul teoretic si senin, provaduitorul unei forme absolut noi a si a fericirii de a traii..., opus omului tragic si primul vestitor al decadentei. Cel care l-a anuntat, insa, in plan artistic pe Socrate, a fost Euripide care a condus grecitatea de la irationalitatea mitului tragic la rationalitatea senina: Ce voiai tu, nelegiuitule Euripide, cand ai cautat sa-l mai silesti odata pe acest muribund [mitul tragic N.S.] sa roboteasca la tine? El a murit in mainile tale vanjoase....

Euripide este poetul socratismului estetic, a carui esenta este urmatoarea: ; ca enunt paralel pentru socraticul .

Socrate ucide instinctul artistic, unicul creator si manifestare a libertatii artistice. Asumand totul in constiinta, Socrate este un dialectician care leaga tragicul de negativ, de contradictia dintre suferinta si viata. Din el, ca prototip, devenirea va fi reactiva, multa vreme, impunand in prim-plan conceptia decadenta si nihilista a sclavului, cel care, dupa Deleuze, nu concepe puterea decat ca obiect al unei recunoasteri(...), ca miza a unei competitii, si care deci o face sa depinda, la capatul unei lupte, de o simpla atribuire a unor valori prestabilite. .NIHILISMUL NEGATIV: Nasterea tragediei intruchipeaza in totalitate nihilismul negativ, deoarece ea inalta fictiunea unor valori superioare vietii si care confera vietii valoarea de neant; este o negare a vietii prin afirmarea fictiunii de tip apollinic schopenhauerian; in acest fel, viata devine o simpla aparenta, devine ireala...Intruchiparea animalica a nihilismului negativ este, pe de o parte, camila care cara iluziile fictiunii ca si dependentele fata de acestea (in etapa noastra, Schopenhauer, Wagner, increderea in renasterea mitului tragic german), iar pe de alta parte este magarul care spune I-A (DA in germana) in mod mecanic, pentru ca niciodata nu stie sa spuna NU, pentru ca nu are discernamant: Eu tin la mare cinste limbile si stomacurile indaratnice si mofturoase, deprinse a spune eu si da si nu. Dar sa-nfuleci si sa mistui totul iata un narav adevarat porcesc! Sa spui intruna iha [IA pronuntat in germana, N.S.] aceasta a-nvatat-o doar asinul si cel de acelasi duh cu el!.

In sinteza, ca o structurare a ideilor Nasterii tragediei, vom prelua tezele acestui debut inspirat si dependent totodata prezentate de Gilles Deleuze in Nietzsche si filosofia si pe care filosoful-dinamita le va transforma in traseul evolutiei lui sau le va abandona,dupa adeziunea la ele:a. Dionysos interpretat din perspectiva contradictiei si a rezolvarii ei va fi inlocuit cu un Dionysos afirmativ si multiplu;

b. antiteza Dionysos-Apolo se va estompa in beneficiul complementaritatii Dionysos-Ariadna;

c. opozitia Dionysos-Socrate va fi din ce in ce mai putin suficienta si va pregati opozitia mai profunda Dionysos-Crucificatul;

d. conceptia dramatica cu privire la tragedie va lasa loc unei conceptii eroice;

e. existenta isi va pierde total caracterul ei inca nelegiuit pentru a capata un caracter radical inocent.

.FABULATIA: -.Dar exista ceva cu mult mai rau in aceasta carte [Nasterea tragediei nota mea, N.S.], pe care il regret mai profund decat de a fi intunecat si alterat conceptiile dionisiace cu formulari schopenhaueriene: anume ca (...) am dat sperante acolo unde nu era nimic de sperat, unde totul indica foarte limpede un sfarsit. Ca, pe baza ultimei muzici germane, am inceput sa fabulez despre , ca si cum ea tocmai ar fi pe cale sa se autodescopere si sa se regaseasca. (Incercarea de autocritica, din 1886, In: Friedrich Nietzsche Opere complete 2, Hestia, 1998, p. 16)

Judecata rece, cinica, brutala din indepartatul si intunecatul an 1886, este intrezarita inca din auritul an 1872. Atunci cand prietenia si devotamentul fata de Maestru atinsese punctul de maxima explozie. Odata cu entuziasmul pentru prietenie si pentru toti prietenii mai apropiati sau mai vechi, in frunte cu Rohde.

De exemplu, desi era inca un admirator al lui Wagner, totusi, mugurii razvratirii mijesc inofensivi intr-o scrisoare catre Rohde din 25 octombrie 1872: Se pare ca, gazeta nationala a fost atat de impertinenta, incat sa ma includa printre

Cum stim, Nasterea tragediei a fost inchinata lui Wagner, acesta fiind intruchiparea naturii noastre germane. El, Maestrul, apare ca salvatorul acestei istorii umbroase, traditionale, care va renaste intr-o alta forma mitica. In ultimele pagini ale cartii, Nietzsche prevesteste aparitia unui alai solemn de nebunatic al exaltatilor dionisiaci carora le datoram muzica germana si carora le vom datora renasterea mitului german..Tanarul filosof fabuleaza, orbit de prima lui masca, de primele lui iubiri care, desi tradate apoi, vor ramane ca urme, ca nostalgii, undeva in sufletul lui multiplu, incapator dar sever.

.-Trezirea din somnul fabulatoriu este inevitabila. Ego-ul nietzschean este in pericol, servitutea lui fata de Maestru tinde sa se permanentizeze. De aceea, natura lui absolut independenta gaseste mijloace de protest. Lou Salom, in cartea ei din 1894, gaseste doua tipuri de interpretari relative la disputa cearta raceala dintre Nietzsche si Wagner: unul contine motive de natura ideala, iar altul este format din motive umane, prea umane. Probabil ca ambele tipuri sunt valide, insa, credem noi, cele de natura ideala sunt structurante, in vreme ce acelea casnice sunt aluvionare. Dar ele se combina pe nesimtite, incepand cu anul 1872.. -La 6 aprilie 1874 Wagner ii scrie o scrisoare neta, resimtita ca dispretuitoare: Mi se pare ca tanarului domn ii lipsesc femeile (...) Cred ca trebuie sa va insurati sau sa compuneti o opera. Si una si alta va va face bine. Eu prefer insa casatoria (...) Pentru Dumnezeu, casatoriti-va cu o femeie bogata. De ce Gersdorff a trebuit sa fie barbat!

Ipoteza lui Lou ca despartirea celor doi a fost generata de o incompatibilitate intre idealitati pare cea mai credibila. Nietzsche se va fi instrainat pentru ca simtise in dependenta fata de Wagner un pericol: acela al mentinerii iluziilor intr-o liniste intelectuala neproductiva.

In fond, tanarul filosof isi construise fictiunea salvatoare in plin nihilsm negativ indepartandu-se astfel de propria-i viata si, mai mult, mai grav, de propria potentialitate creativa. Balaurul fictional trebuie ucis, si odata cu el intreaga fictiune iluzorie in centrul careia se afla geniul schopenhauerian in mijlocul careia se lasase prins ca un paianjen in propria-i plasa. IV.LEUL:1877-1882:etapa sceptica,pozitivista,nihilist-reactiva.

. MOTTO: Sa-i cucereasca libertatea i sa ntimpine cu un sacru NU chiar datoria: iat, o, frai ai mei, de ce-i nevoie de un leu.

(Aa grit-a Zarathustra)

.A) PLANUL EXISTENTIAL:

-Intr-o zi, era n timpul verii anului 1876, am simit cum lua natere n mine un dispre neateptat i o noua nelegere: neierttor clcam pe frumoasele mele aspiraii i visuri frumoase, aa cum le iubise pana atunci tinereea mea.[.] O mare separare, intotdeauna mult mai mare, o ndepartare de buna voie, o nevoie de distanare, o racire i o purificare, toate acestea i nimic altceva, fura dorina mea timp de multi anii(Note,1886 )- aa a luat natere acea dureroas, dar necesar, metamorfozare, a strii de dependen, n incomoda micare continu i independent; a entuziasmului respectuos fa de maetri, n opiunea distanarii i separarii; a iluziei, ca fals tarm terapeutic, n plasarea pmntului ca singurul orizont al sensului i valorii; a nihilismului negativ, n nihilism reactiv; a CMILEI rbdtoare i fals afirmativ, n LEUL furios, dar dornic de purificare. n alte cuvinte, aa a luat natere CLTORUL, ieit dispreuitor din mantia moale i cldua a Profesorului Filosof, al crui ideal era o gospodarie simpl, linitita, nconjurata de afectivitate.

- La 27 octombrie 1876, la Sorrento, are loc ultima ntlnire cu Wagner, ntr-o sear memorabil prin eecul ei ce va deveni rsuntor, avndu-i ca participani pe Wagner, Cosima , Nietzsche i Malwida. .- Reamintim faptul c Lou Salome stabilete cauzele despririi celor doi ca fiind de ordin ideal, dar i prea uman. Dintre cauzele ideale, Elisabeth Nietzsche, care zugrvete cu imaginaie conversaia celor doi, amintete c Wagner i-ar fi vorbit discipolului intr-o manier nflcrata despre Parsifal, si anume absolut ciudat, nu ca despre un plan artistic, ci ca despre o trire cretin-religioas. Aadar, aveau o incompatibilitate de idealitai, deoarece Nietzsche tocmai in acea perioada, a sejurului de iarna 1876 spre 1877, scria, la Sorrento, Omenesc, prea omenesc I , unde nota sec: ..cretinul nu crede n abjecia sa individual: el este ru ca om n general. Convertirea la cretinism a lui Wagner i parea discipolului razvrtit drept falsitate i gunosenie. Dar, se pare, acest motiv ideal este insuficient n explicarea rupturii.

Un alt strat al motivelor ideale este acela care vizeaza mentalitatea antisemit a lui Wagner, relevat prin atitudinea lui potrivnic faa de evreul Paul Re.

n ordinea motivelor prea umane ale rupturii, dominant era un secret monstruos, un fapt care, dac ar fi fost fcut public n lumea sectar a Germaniei sfiritului de secol XIX, l-ar fi mpins pe Nietzsche fie catre nchisoare (caci pedeapsa era pe msura sectarismului!), fie ctre sinucidere (valabil pentru o persoan a crei onoare izvora din valorizarea celorlali, ceea ce pentru nomadul nostru nu prea se justifica, totui!). Este vorba despre o adevarat ofens de moarte pe care i-a adus-o Wagner : explicitarea ofensei va fi fcuta la 21 aprilie 1883, la dou luni de la moartea lui Wagner (13 februarie 1883), ntr-o scrisoare ctre Peter Gast (fostul Heinrich Kselitz): Wagner e bogat n idei rele; dar ce spunei despre faptul c a schimbat scrisori (chiar cu medicii mei) pentru a-i exprima convingerea c felul meu modificat de a gndi ar fi urmarea unor abateri nefireti, cu trimitere la pederastie. Cu adevrat, n acea vreme, acuzaia n cauz era o ofens de moarte, la propriu.

.- Ca o continuare fatala a replicii la Parsifal, in mai 1878, apare la editura Schmeitzner Omenesc, prea omenesc I, prilej cu care Nietzsche i trimite lui Wagner ultima (lui) scrisoare, nsoita de un exemplar din noua sa infaisare filosofica. Fostul maestru ntimpin schimbarea la faa a lui Nietzsche cu ostilitate, mergnd pna la o ataca n Bayreuther Bltter, pentru ca, n intimitate faa de Cosima, s califice momentul drept un nceput de dezechilibru nervos din partea rebelului ucenic.

.-n acceai perioad, n vara anului 1878, Nietzsche ii asum pe deplin noul mod de a fi, pe drum, cautndu-se, regsindu-se i indeprtndu-se iarai att de sine ct i de ceilali: criza vieii a sosit: daca n-a avea sentimentul fertilitaii imense a noii mele filosofii, m-a putea simi ngrozitor de nsingurat. Snt insa la unison cu mine nsumi; (scrisoare ctre Malwida von Meysenbug, Basel, 11 iunie 1878); i nca, la 34 de ani, singur n muni: Astzi, scutur nca de pe mine tot ceea ce nu este propriu-zis al meu: oameni, prieteni ori dumani, obinuine, comoditi, cri; triesc n singurtate pentru muli ani de aici nainte, pna cnd, maturizat i desavirit mi va fi permis (i probabil va trebui) s m ntorc ca filosof al vieii. (scrisoare ctre Mathilda Maier, Interlaken, 15 iulie 1878).

.NIHILISMUL REACTIV: .- Principalele componente ale nihilismului reactiv snt: resentimentul (e vina ta c eu snt nefericit), contiina ncrcat (ce formeaz comunitai reactive: este vina mea) i idealul ascetic (combinaie complice ntre resentiment i contiina ncrcat prin care nihilismul triumf ca reactivitate).

Focaliznd natura forei reactive, Deleuze identific nsuirile ei negativiste: 1. este o fora utilitar, cu rol n adaptare i limitare parial; 2. are calitatea insiduoas de a separa fora activ de ceea ce ea poate, negnd-o i degenernd-o n for reactiv; 3. fiind o fora separat de ceea ce ea poate, fora reactiv se neag pe ea insai i se intoarce mpotriva ei insei.

Exemplul filosofic cel mai sugestiv n ceea ce priveste definirea general a reactivitaii, n opoziie cu modul de a fi activ, este disputa celebr dintre Callicles (personaj platonician admirat de Nietzsche) i Socrate, n dialogul Gorgias. Ne amintim c unele din temele infruntrii snt: determinarea celei mai bune ci n viaa, relaia natur (physis) lege (nomos). Dup Socrate, legea ca produs al celor multi i reunii este o fora mai puternica dect fora celui puternic, suficient siesi, aristocrat. Numai c, n viziunea lui Nietzsche, pentru Callicles legea nu constituie o for mai mare, pentru c ea este a celor slabi. Tocmai ntruct snt mai muli, cei reactivi prin natura lor (care pot institui pericolul tiraniei majoritatii, cum ar spune, astzi, Karl Popper) nu pot forma o for mai puternic: chiar i atunci cnd triumf, sclavul nu nceteaz sa fie tot sclav; atunci cnd cei slabi triumf, ei n-o fac formnd o forta mai mare, ci separnd forta de ceea ce ea poate.11 B)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL:OMENESC - constituie monumentul unei crize. Ea se prezint ca o carte pentru spiritele libere [nota mea, Nicolae Stan: ulterior, n prefata din 1886, avea s deconspire, sever, c asemenea spirite libere n-au existat niciodat]; aproape fiecare pagin din ea exprim o victorie cu ea m-am eliberat de ceea ce nu fcea parte din natura mea. Ceea ce nu face parte din mine este idealismul; titlul spune (Ecce homo) - iat mrturisirea trzie a filosofului, n 1888, cu privire la schimbarea vocii, a mtii,a paradigmei.

- Actuala sa filosofie inaugurat cu Omenesc .... este o trezire, o desteptare dintr-un vis ce a cuprins omenirea gnditoare secole de-a rndul, cantonnd-o n idealitatea metafizicii: ....aa cum omul raioneaz si azi n vis, omenirea a raionat multe veacuri de-a rndul i n stare de veghe: cea dinti cauz care-i venea n minte pentru a explica ceva ce avea nevoie de explicaie i era de ajuns i trecea drept adevr. - Dar o astfel de nou filosofie trebuia s-i gseasc o form nou de expresie, o contra-filosofie. Nietzsche a gsit, ntr-adevr, o modalitate proaspt de a face filosofie, una ce const n fragmentarism i care se exprim prin aforism: Lucrul fragmentar ca lucru eficient. ;noile enunuri sunt produse de o maina de rzboi mobil.(Deleuze).Scopul acestei filosofii nomadice este evitarea codurilor, expresia unei gndiri n micare, care urmrete o unitate nomadic n relaie contingent fragil cu exteriorul, fra a reface unitatea despotic intern a discursului filosofic tradiional.Giorgio Colli avertizeaz asupra erorii de a numi pozitivist, la modul strict, aceast perioad, deoarece gndirea pozitivist este contrariul gndirii nomade: este una sistematic i deductiv. Or, sensul noului stil de filosofare este unul al intuiiei sensibile, propriu unei metode euristice. Semnificaia tiinei, pentru Nietzsche, nu are nimic de-a face cu natura impersonal abstract a calculului. Din contr miza nietzschean se ntlnete n coborrea spre concretee i devenire. - Noul ciclu filosofic nietzschean este, conform lui Gianni Vattimo n Subiectul i masca, o expunere a unei metode: aceea a demascri lumii decadenei, a purei i nstrinatei idealiti: Actuala noastr nclinaie spre bucuria realului o avem aproape toi nu poate fi neleas dect prin faptul c ne-am bucurat, vreme ndelungat i pn la saturaie, de ireal. (Aurora, af. 244)

- Dac ar fi s poarte un nume i o ntrupare acest impuls de neoprit ctre suprasensibil i minciun, atunci l-am mprumuta, cel mai bine, din aforismul 309 al tiinei voioase, oper aflat spre finalul Leului i anunnd, totodat, un salt decisiv spre eliberare i independen: HITAUL NTUNECAT I PTIMA. Acesta, fanatic al adevrului metafizic, se npustete asupra cltorului, aflat mereu pe drum, fr s pietrifice nicio reprezentare, tot mai singur, n dialog numai cu umbra sa, pn ce i aceasta, la captul zilei, cnd soarele asfinete, va disprea: ntr-o zi drumeul trnti o u n urma sa, se opri i plnse. Apoi spuse: Sub presiunea acestui asalt, cltorul, ostenit i rnit, merge mai departe pe drumul anevoios al demascrii, aruncnd, totui, prevztor, priviri ncrncenate napoi, acolo unde, cel mai frumos lucru nu l-a putut reine, nu l-a putut iluziona, pentru c nu m-a putut opri!

Originea acestui cel mai frumos lucru este CONTIINA.Periculozitatea acestui prim cel mai frumos lucru ctre care l mpinge HITAUL NTUNECAT I PTIMA, ne este demonstrat n aforismul 221 al lui Omenesc II prin echivalarea luminismului (epoca dominaiei raiunii i finalizat n plan istoric, printr-o revoluie a egalitii, libertaii i fraternitii) cu tot ce este icnit, histrionic, de o cruzime animalic, voluptos, ndeosebi sentimental i care se mbat pe sine.27 Oper a lui raio socratic (n care se origineaz), luminismul devine violent i intempestiv. Utilitatea lui iniial eliberatoare a devenit, sub captura mistificatoare a metafizicii, periculoas, pentru c incit la fascinaia pentru rigidizarea opuselor specific mtii rele a lumii individuaiei.Pentru a finaliza cu prima ipostaz a HITAULUI NTUNECAT (vestitor al cunoaterii tiinei contiinei), vom analiza aforismul 344 din tiina voioas care ne ofer prilejul de a face trecerea la celelalte dou nfiri ale HITAULUI: morala, n genere, i cretinismul ca moral specific metafizic. La ntrebarea simpl: dac este nevoie de adevr?, de regul rspunsul este afirmativ. Exist o necondiionat voin de adevr. Dar ce este aceasta, se ntreab Nietzsche, unde i are ea obria, sursa, primul izvor? Pe linia devoalrii idealitii, Nietzsche constat c voina de adevr cu orice pre este o form a credinei, este convingerea c nimic nu este mai necesar decit adevrul . Iar aceast convingere i are sursa ntr-o valorizare de sine, ntr-un ego destul de omenesc : i cu aceasta am ajuns pe trmul moralei, i anume a unei lumi alta dect cea a vieii, a naturii i a istoriei, opus lumii acesteia, dar al crei scop este tocmai distrugerea lumii noastre, sub fascinaia unei irepresibile credine metafizice: MORALA. Ea nu este altceva dect o minciun convenional. Prin moral nu suntem dect un supraanimal cci fr erorile care zac n supoziiile moralei, omul ar fi rmas animal. Aa ns el s-a considerat ceva superior i i-a impus legi mai severe.De aceea, morala este un mijloc de a conserva n general comunitatea, iar originea ei se afl n fric i speran.n sfrit, calatorul aflat n lupt surd cu HITAUL INTUNECAT I PTIMA, mai trebuie s demonteze ultima capcan a acestuia, deghizat n cel mai frumos lucru cu rol narcotic i nfind o nou gteal (cum ar spune Socrate despre neltoarea sofistic, n lupt verbal cu Gorgias): religia CRETIN.

- Vom mrturisi c ne nsuim calificarea lui Gianni Vattimo, n Subiectul i masca, conform creia Aceast viziune despre originea i temeiurile religiei nu e desigur foarte original.... ns viziunea nietzschean despre religie se nscrie ntr-o perspectiv mai larg a criticii filosofiei sale, anume una care tematizeaz critica virulent fixat asupra mentalitii moral metafizice; stilistica nietzschean ofer graie unor frazri feuerbachiene: corporalul ofer mnerul de care poi apuca spiritul.41 (Feuerbach: secretul teologi este antropologia).Dar, n sentimentul religios (ca i n cunoatere i n moral), si mai cu seam n cretinism, idealul ascetic l sfarm pe om, pentru c el este o combinie nalt reactiv a resentimentului i a contiinei ncrcate. Triumful reactivitaii este deplin i el se traduce n culpa cretina.Ajuns n acest punct de maxim nihilism reactiv, el tinde natural ctre mplinire, iar aceasta const n autosuprimare, n autodistrugere, pn la nihilismul complet.

Este ceea ce Nietzsche profetizeaz n aforismul 119 din Omenesc I: Destinul cretinismului [] el va pieri! Dispariia lui este urmarea logic a lanului de reactiviti, acum strveziu, cunoscut, clar, ntruchipat n moral, cunoatere, religie. Este victoria ateismului tiinific, este un eveniment universal european, la care toate neamurile trebuie s-i aib partea de merit i de onoruri [] Se vede ce anume l-a biruit pe Dumnezeul crestin: nsi moralitatea cretin, noiunea de sinceritate privit din ce n ce mai sever, subtilitatea duhovnicilor contiinei cretine transfigurat i sublimat n contiin tiinific, n puritate intelectual cu orice pre.(tiina voioas, af. 357).

Probabil c ajuns aici, aflndu-se nc pe drum, curit ns de fantasmele celui mai frumos lucru lsnd n urm HITAUL NTUNECAT I PTIMA, o simpl fiar de hrtie, cltorul urmeaz ndemnul umbrei i privete spre munii din jur cum soarele asfinete..INTERSTITIU:AURORA si STIINTA VOIOASA:A)PLANUL EXISTENTIAL: -Dup anul 1880, depind iarna cea mai intunecat a vieii mele (1879-1880), devenit ceea ce este: un drume, un hoinarntre sudul Italiei i nordul nalimilor Elveiei, Nietzsche intr brusc i sigur ntr-o etap luminoas, fericit, pe masura desvririi nihilismului textualo-existenial ca nihilism complet...

n eseul su despre fostul ei iubit maestru din 1894, Lou Salom crede c acum debuteaz cariera lui de filosof, abia dup ce filosoful hoinar care va filosofa cu ciocanul va fi ncheiat curba extern a vieii sale (de natur administrativ) i va fi poposit mai aproape de propria sa tem i de propriul su chip, altminteri labirintice axate pe mobilitate i devenire.-Aurora apare in iunie 1880, la aceeai editur Schmeitzner.Dup apariia crii, n vara lui 1881 descoper n Elveia un inut care prea c-l ateapt dintotdeauna, SILS-MARIA, unde va petrece clipe fericite (oprle zeeti), din perspectiva crora privete oamenii i lucrurile sub speciae aeternitatis: ca i cum a fi deja mort de mult vreme ei ma emoioneaz, m sperie i m ncnt, dar eu sunt total ndeprtat de ei. Pierdut pentru totdeauna...(scrisoare ctre Paul Re, 8 iulie, 1881, la Sils-Maria).

-Noile idei ale animalului marin format, nc o dat, n singurtatea stncilor Genovei, sunt acum, n luna august 1881 de la Sils-Maria o luna fundamental a unui DA nc inut sub obroc, dar sosit - ,nfricotoare. Ele sunt cheia noii sale filosofii ce se anun ca o multateptat amiaz a lumii, i poart numele Eternei Rentoarceri a Identicului: ... Gndul Venicei Rentoarceri, aceast suprem formul a Acceptrii, cea mai nalt care poate fi atins vreodat, aparine lunii august a anului 1881; este aruncat pe hrtie pe o fil purtnd inscripia . n ziua aceea am mers prin pdure la lacul Silvaplana; m-am oprit lng un uria bloc piramidal de stnc prvlit, nu departe de Surlei. Acolo mi-a venit acest gnd. 47 Aici i leapd Nietzsche vechile gusturi i mbrieaz altele, mai ales n muzic, unde, n 27 noiembrie 1881, ascult pentru prima oar Carmen de Bizet, pe care-l opune cu vehemen lui Wagner. .CAPCANA TERESTRA : -aceasta stare de fericire, egoist raional, tinde, n avntul ei intrinsec, s ia un aspect intramundan: n primvara aceluiai an cade prad, cu sprijinul lui Re, ultimei oprle zeieti a lumii reale: fascinanta rusoaic Lou von Salom, mai tnr cu 17 ani dect ermitul ncarnat la Sils-Maria i viitoare amic avnd astfel o consubstanialitate generic a unor brbai geniali: Freud, Rilke, ca s nu-i mai punem la socoteal pe rzboinicul-eteric Nietzsche, ca i pe viitorul ei so, Paul Re.

Evenimentul ntlnirii celor doi se petrece la Roma, n aprilie 1882, unde filosoful ajunge la 24 aprilie, invitat de Malwida von Meisenbug. ncepnd din acest moment i pn n noiembrie, sub puterea magic a credinei n idealitate si lealitate ca idei generale, din care, printr-un truc psihologic deducea necesitatea existenei n realitate a acestora (relund astfel credina primitivului in magie), Nietzsche triete un amor platonic, n mare parte bizar (privit din exterior!).

. S-ar putea spune, n nota preeminenei textului fa de via, desfurat pn aici, c mortala Lou Salom a fost inventat, comandat, de noua sev ideal cu care s-a rencrcat filosoful nc din vara lui 1881, la Sils-Maria. n acest sens, Lou este o pur nscocire psihologic, necesar etapei: Lou este pregatit pentru latura secret a filozofiei mele (scrisoare care Peter Gast, octombrie,1882). Aparent fragila, dar sigur inteligenta Lou i va alctui filosofului-dinamit un portret fizic unic, emoionant, n trsturile cruia se citesc trsturile portretului spiritual, al filosofiei sale, aa cum n cear se pstreaz urma peceii: Acest brbat de talie mijlocie, cu trsturi calme i cu prul brun dat pe spate, mbracat modest dar extrem de ngrijit, putea cu uurin s treac neobservat. Trsturile fine si foarte expresive ale gurii sale erau aproape n ntregime acoperite de o musta stufoas, lasat. Rsul su era uor i nu ridica niciodat vocea vorbind. Mersul su avea ceva prudent i reflectat care-l fcea s-i ndoaie umerii. Era greu de reprezentat acest brbat n mijlocul unei mulimi; ntreaga sa fiin era marcat de semnul particular care-i distinge pe solitari [...]. Minile sale, n schimb, atrgeau privirile: erau deosebit de albe si de fine i Nietzsche spunea el nsui c ele trdau geniul su.[...] El acorda o importan asemnatoare urechilor sale care erau foarte mici i foarte fin modelate; el spunea c erau fcute pentru (I,25, Prolog,9).

n ceea ce privete ochii si, ei erau cu adevrat revelatori. Dei pe jumatate orbi, nu aveau privirea nesigur i scruttoare involuntar care caracterizeaz majoritatea miopilor. Ei preau mai degrab paznici care vegheaz asupra propriilor lor comori, santinele protejnd accesul la un mister impenetrabil. Vederea sa defectuoas rspndea asupra trsturilor sale un farmec magic, cci n loc sa reflecte senzaiile fugitive provocate de vrtejul evenimentelor externe, ele nu lsau sa transpare decat emoiile care se nasc din propria sa gndire. Privirea sa era ndreptat spre interior, dar n acelai timp depind obiectele familiare ,el prea c hoinrete la infinit sau, mai exact, ochii si observau viaa sa interioar aa cum contemplm infinitul [...]. Cnd el se nsufleea n cursul unei conversaii, al crei subiect l interesa, - cum i se ntmpla uneori n timpul ntrevederilor noastre - vedeam o lumin emoionant aprinzndu-se n fundul pupilelor sale, apoi stingndu-se imediat. Dar cnd era trist i copleit, singurtatea sa se manifesta printr-o dispoziie sumbr, aproape amenintoare, care prea c urc din strfundurile fiinei sale din aceast prpastie interioar n snul creia el era mereu singur i a crei singurtate nu putea s o impart cu nimeni din acest abis care-l fcea uneori s se nfioare de oroare i n profunzimea cruia geniul su sfrete prin a se prbui fr ntoarcere.

Gesturile sale, i, ntr-o manier general, toat atitudinea sa, ddeau i ele o impresie de linite i de rezerv. El nu renuna niciodat la o mare curtoazie i la blndee aproape feminin; caracterul su era la fel i mereu binevoitor; i plceau formele rafinate i elegante ale vieii...,

Este un portret fizic memorabil i unic, dar, n fond, este un portret al unei idealiti pure i intangibile, construit cu migal de artist de ctre o ndrgostit iremediabil i pentru eternitate; de ctre o oprla zeiasc aflat sub fascinaia masiv i acum devoalat a unui animal marin fermector prin spirit; .B)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL:CATRE FILOSOFIA DIMINETII Aforismul 617 din Voina de putere marcheaz cu acuratee i pregnan radicalitatea specific acestei metamorfozri dintr-o filosofie a nihilismului ntr-una a afirmrii. Momentul acestei transformri este resimit cu o intensitate maxim (vara lui 1881), autorul lui situndu-se pe o culme a refleciei corespunztoare unei alte culmi la care ajunsese: cea a existenei: A imprima devenirii caracterul fiinei aceasta este voina de putere cea mai nalt.

O dubl falsificare, pornind de la simuri i pornind de la spirit pentru a obine o lume a fiinrii, a persistenei, a valorii uniforme etc. Faptul c totul revine reprezint apropierea extrem a unei lumi a devenirii de aceea a fiinei: - culme a refleciei.

Aceast mirific dubl-culme, pe care se va instala n totalitate dup anul 1883, este anunat de cele dou cri cu caracter interstiial, care au rolul de a relaxa i slbi gndirea nietzschean, pn la o profunzime zburdalnic: Aurora i tiina voioas. .ANALIZA OMULUI METAFIZIC : -Omul metafizic nc supravieuiete n ipostaza omului cu ceasul n mn, analizat de Vattimo n Subiectul i masca. Absoluta nesiguran a omului cu ceasul n mn este expresia ultim crede filosoful italian - a esenei metafizicului care const n dorina continu i disperat de dominaie a lumii prin cunoatere. Aforismul 329 al tiinei voioase radiografiaz cu exactitate condiia profund metafizic a americanului contemporan (i care contamineaz ntreaga Europ): agitat, lipsit de spirit, supus muncii ca surs de profit, marcat de lipsa de timp: Gndim cu ceasul n mn, tot aa cum prnzim cu privirea scufundat n ziarul bursei, - trim ca unul care se teme nencetat c . [...] Fiindc viaa, n goana dup ctig, ne silete s ne cheltuim ntruna spiritul pn la vlguire, ntr-o nencetat prefctorie de sine sau nelare sau prentmpinare, adevrata virtute este astzi s faci ceva ntr-un timp mai scurt dect un altul.

-O alt faet a aceluiai tip uman nvins de dorina de a stpni o ntlnim n Aurora, aplicat la condiia omului de tiin,un alt nfricoat de moarte, i tocmai de aceea devenit tiran al spiritului omul ne-eliberat de spaimele moralei i ale cunoaterii: Mersul tiinei nu mai este mpiedicat azi de faptul accidental c omul triete aproximativ aptezeci de ani, cum prea mult vreme acesta a fost cazul. Odinioar, insul voia, n acest rstimp, s ajung la captul cunoaterii [...] ... se credea, fiindc totul prea rnduit n lume n funcie de om, c i cognoscibilitatea lucrurilor este rnduit n funcie de o msur omeneasc a timpului. [...] Astfel, folozofia era un soi de lupt suprem pentru tirania spiritului ...

-La tirania timpului, se adaug tirania cunoaterii, iar pentru ca portretul tipuluimetafizic s prind contur este necesar tema omuluiascet, ntlnit n Aurora (af. 113),om care se auto-suprim (pregtindu-i lemne pentru rugul su propriu), printr-o implozie a spiritului nsetat de propria cunoatere, pn la anihilare - Cderea i dispariia omului metafizic nihilist par a fi aproape, totui ele nu vor veni dect odat cu mplinirea lui n acumulare de maxim durere i dominaie. Aflat ntr-un ceas greu, filosoful, prizonier al iluziei i al ndeprtrii fa de via, aude o vestire cutremurtoare: Dumnezeu a murit: este momentul n care ncepe s se ndoiasc de argumentele sale tradiionale, trezindu-l din visul greu o psric batjocoritoare care ciripete: Ce contezi tu? Ce contezi tu? (af. 332 Stiina voioas).

Totui, clipa fatal a ultimului om nu a sosit, ea cznd ca o ghilotin peste lume odat cu omul cel mai respingtor din Aa grit-a Zarathustra, n viitorul apropiat. De aceea, credem c Gianni Vattimo se grbete cnd, n Subiectul i masca, identific vestirea Nebunului din tiina voioas cu moartea violenei care a dominat viaa noastr timp de attea secole, n cadrul moralei i al societii lui ratio.54 Semnificaia morii lui Dumnezeu, ca oper a omului smintit din tiina voioas, nu poate fi complet, deoarece omenirea nu s-a trezit din vis, iar umbra lui Dumnezeu amgete pmntenii cu uurina cu care umbrele de pe peretele pesterii amageau sub-pamantenii. .VESTIREA NOII FILOSOFII:-Ars n toate nveliurile lui iluzorii,n orizontul dimineii apare i un nou tip de filosof: n locul celui care filosofa defectele nemilos cu sine i cu lumea apare unul afirmativ: i unde i caut autorul ei [a Aurorei nota mea N.S.] acea diminea nou, acea roea delicat, pn acum nc niciodat descoperit, a unor noi zori, cu care se nal la lumin iari o zi o, un ir ntreg, o ntreag lume de zile noi ntr-o transmutare a! iari? tuturor valorilor, ntr-o eliberare de toate valorile morale, ntr-un Da spus cu trie i ntr-o total ncredere acordat tuturor celor ce pn acum fuseser interzise, dispreuite, blestemate.(Ecce homo).

Noul filosof se simte ndreptit s pregteasc omenirii o nou amiaz, n care ea s-i renege trecutul ncrcat, negativist, privind cu detaare n urma sa, eliberat de moral, dansnd peste moral .

.- Ca nc o justificare a tezei noastre privind consubstanialitatea oper-via la Nietzsche, Rdiger Safranski, n Un maestru n Germania, apreciaz c Nietzsche a vrut s fac din viaa sa, filosofie ..., metamorfozndu-i propria via n simbolistic. n alte cuvinte, ct filosofie, atta via. Filosoful convalescent creeaz omul convalescent.

.-Pentru omul re-nsntoit, posesor al unui suflet muritor, s-a sfrit cu credina n nemurire, specific omului metafizic, cptnd bunul curaj de-a grei, de-a ncerca, de-a accepta provizoratul nimic nu-i aa de important! i tocmai de aceea, indivizi si neamuri ntregi pot viza astzi nite sarcini grandioase...(Aurora, af. 501). n acest univers unde nu exist nimic fix i absolut, vechile ustensile nihiliste (valori abstract prestabilite, imperative categorie pure) sunt dizolvate de ctre omul legislator, capabil ca din surplus, din preaplinul vieii s creeze table de valori proprii, sens i valoare. Mediul n care acest tip de om ieit din comun i construiete propria legislaie este unul schimbat, dincolo de privaie i de sterilitatea idealismelor: aud n jurul meu rsetele cele mai rutcioase, mai zglobii, mai spiridue: spiritele crii mele, chiar ele, m cotropesc, m trag de urechi i m cheam la ordine.

Aceasta este clipa cnd Zarathustra, vestitorul unui alt regn, ntr-o diminea, trezindu-se o dat cu zorile, se nfi soarelui(Stiinta voioasa).

Probabil ca una dintre portretizarile cele mai realiste ale acestei perioade din creatia lui Nietzsche, ca si din viata lui , este aceea descrisa in scrisoarea catre Carl von Gersdorff, din 20 decembrie 1887: Intr-un sens major, viata mea se afla tocmai acum ca in plina amiaza: o usa se inchide o alta mi se deschide[...]Intr-adevar, pustiul din jurul meu este imens, nu-i mai suport decat pe straini si pe cunostintele de ocazie si , pe de alta parte, pe cei apropiati mie intotdeauna.Tot restul a fost sfaramat, ori respins (cu cata violenta si durere!).

V. :COPILUL(1883 1888):FILOSOFIA PROFETICA.MOTTO: ,,Vremea tacerii a trecut.

(Scrisoare catre Gersdorff, 1883, iunie)

Incepand cu anul 1883, viata si textul nietzscheene isi arata, in mod transparent, congruenta lor intima. Izomorfismul dintre modul sau de a fi si modul sau de a gandi este total, fara rest. Sustras iremediabil lumii imediate, dar tocmai pentru a o re-afirma in eternitate, filosofuldinamita intra in text si, mai departe, se ofera cu generozitate interpretarilor sub multiplicitatea carora textul se disperseaza in variante interpretative.

Daca pana atunci, viata lui suportase toate ipostazele murmurului social mediocrizat, toate iluziile comunitare, dupa decembrie 1882 se va regasi pe sine intr-o liniste profunda, dramatica in strafunduri, senina la suprafata. Nevoia de alteritate in intelesul prezentei imediate a celuilalt ii va fi tot mai straina. Celalalt nu este cel-mai-apropiat, ci cel-mai-indepartat.Nietzsche cultiva distanta deoarece ea presupune ierarhie.Lipsa distantei ( prin cel-mai apropiat) produce contradictii, dialectica , asa cum sclavul hegelian se raporteaza la stapan , resentimentar.

In consecinta, adept al distantei, Nietzsche era convins ca scrie pentru oamenii vitorului , pentru cei de dincolo de secolul sau. Secolul al XIX-lea era ceva ce trebuia depasit . . . Capodoperele sale vor fi scrise cu frenezie si, in acelasi timp, cu limpezime de cristal pentru cei care vor si pot s-o recunoasca: Asa grait-a Zarathustra (1883-1885), Dincolo de bine si de rau(1886), Despre genealogia moralei(1887), Cazul Wagner, Amurgul idolilor, Antichristul, Ecce homo, Nietzsche contra Wagner (1888).

A)PLANUL EXISTENTIAL:1883-1885

Inca de la finele anului 1882, odata cu iesirea brutala din visul iubirii casnice, Nietzsche se retrage in resedinta lui sudica, unde se simte mandru si fericit, in singuratate. Problema vinilor marunte, corozive, a contradictilor celor-prea-apropiati, este depasita: Cel mai frecvent simt o chemare spre inaltimii, de la care problema tragica pare sa se afle sub nivelul meu. As dori sa eliberez existenta umana macar de unele aspecte ale caracterului ei crud si sfasietor.[...]...este vorba de misiunea in fata careia ma aflu, misiunea vietii mele.1Intr-adevar, dincolo de toate, Friedrich Nietzsche se izoleaza in golful de la Rapallo, pe litoralul genovez, la inceputul anului 1883, si scrie in zece zile, sub o teribila presiune a inspiratiei, prima parte din cartea care avea sa impuna un nou limbaj filosofic:Asa grait-a Zarathustra. A doua parte a lui Zarathustra este scrisa la fel, in zece zile, intre 26iunie si 6 iulie 1883, la cuibarul de la Sils-Maria : Ieri au sosit, trimise de Naumann, colile de control la cel de-al doila Zarathustra; [...]...as putea spune totusi ca reprezinta o victorie de luat in seama asupra ...(scrisoare catre Peter Gast, Sils-Maria, august, 1883).

A treia parte este redactacta la Nisa, intre 8-20 ianuarie 1884. Sub cerul alkyonic al Nisei, care straluceste pentru prima data asupra vietii mele, ii scrie, ca dintr-o departare vesnica prietenului sau arhetipal: Vai, prietene, ce viata sucita, ascunsa, mai duc si eu! Atat de singur, de singur! Atat de fara de ![...]; ne mai vedem inca, mai stam de vorba spre a nu tacea-ne mai scriem scrisori spre a nu tacea.Adevarul insa il exprima privirea...(scrisoare catre Erwin Rohde, Nisa, 22 februarie, 1884).

Partea a patra s-a alipit cu greu restului, dovada sta si faptul ca in Ecce homo sunt narate numai imprejurarile elaborarii primelor trei parti: si cu asta eram gata.Totusi, in ianuarie 1885, la Nisa , Zarathustra este finalizat cu a patra parte, sub semnul uni monstruoase distante luate fata de ceilalti: De altfel, nu exista pe lume nimeni, in momentul de fata, care sa ma preocupe mult.( scrisoare catre Franziska si Elisabeth Nietzsche, Nisa , 21 martie 1885). Probabil ca una dintre portretizarile cele mai realiste ale acestei perioade din creatia lui Nietzsche, ca si din viata lui , este aceea descrisa in scrisoarea catre Carl von Gersdorff, din 20 decembrie 1887: Intr-un sens major, viata mea se afla tocmai acum ca in plina amiaza: o usa se inchide o alta mi se deschide[...]Intr-adevar, pustiul din jurul meu este imens, nu-i mai suport decat pe straini si pe cunostintele de ocazie si , pe de alta parte, pe cei apropiati mie intotdeauna.Tot restul a fost sfaramat, ori respins (cu cata violenta si durere!).

B)STILUL

Nu incape indoiala faptul ca problematica stilului nietzschean - a formei/continutului - este una din principalele idei-forta ale comentatorilor filosofului german, care si-a atins apogeul in ,, Asa grait-a Zarathustra.``

Vom incerca sa reducem disputa in jurul limbajului acestei opere la cateva tipologii, asa cum s-au structurat exegezele si analizele stilistice de-a lungul timpului.

O prima interpretare, moderata, iscata din dorinta de a ,,salva`` filosoficul din opera nietzscheana, sub presiunea poeticului ei, apartine lui Stefan Augustin Doinas, in introducerea lui la editia tradusa de insusi valorosul poet roman la editura Humanitas: ea consta in calificativul de ,,discurs-mixt`` aplicat lui Zarathustra: : ,,In Zarathustra, nota originala consta, ca in orice opera de poezie autentica, in imprejurarea, devenita norma, ca forma este inseparabila de continut []e limpede ca in Also sprach Zarathustra gandirea nu s-a nascut si afirmat pe sine impotriva imaginatiei, ci tocmai servindu-se de aripile frematatoare ale acesteia.``9

Intr-o a doua tipologie interpretativa, intre cei care-l reduc pe Nietzsche la zona beletristica, expediindu-i importanta filosofica, este si Paul Ernst(citat de Stefan Augustin Doinas) care, in 1890- imediat dupa cadera fizico-psihica a lui Nietzsche-, sigur de sine si de verdictul sau, ghilotina stilul nietzschean: ,,Trivial; dar de o trivialitate ascunsa, vicleana, care, sub un stil extrem de bombastic, lasa loc presimtirii unui sens mai adanc. Si mai cu seama fraze, fraze grase, fraze umflate! O a treia tipologie este aceea care pune accentul pe gandirea profunda a filosofului - tragic si legiuitor, poate servindu-se de insasi meditatia lui Nietzsche asupra filosofului ca filosof mascat.Aceasta a fost, dupa Nietzsche, forma sub care, multa vreme, a aparut spiritul filosofic care a trebuit intotdeauna sa inceapa prin a se travesti si a se ascunde sub vesmantul tipurilor anterior stabilite ale omului contemporan,cel al preotului, al vrajitorului. Pe aceasta linie a preeminentei continutului asupra formei, Heidegger respinge interepretarea beletristica a operei nietzscheene, din perspectiva afirmarii unui continut, a unei gandiri monumentale:De fapt, opera fundamentala planuita, Vointa de putere, este tot atat de poetica pe cat de imbibata de gandire este Zarathustra. Raportul celor doua opere ramane acela dintre propilee si monumental principal .

Deoarece analizam natura limbajului nietzschean, trebuie sa poposim asupra textelor ermitului vesel referitoare la aceasta tema : cum se defineste, cum se circumscrie limbajul adecvat filosofiei. Lucratorii in filosofie (dupa modelul lui Kant) sunt inlocuiti cu filosofi legiuitori, poruncitori, pentru care: > lor e creatie, creatia lor e legiferare, vrerea lor de adevar este vointa de putere.

S-ar parea, insa, ca prin acest limbaj, nu facem inca un pas inainte privind forma continutul filosofiei nietzscheene. Este, in aceasta comunicare aparte, ceva ce ne scapa, ceva insesizabil si care nu se lasa spus pana la capat. Avem impresia de lipsa asemanatoare cu acea pe care ne-o transmit insesi precizarile lui Nietzsche despre limba lui Zarathustra: Ce limba va vorbi un asemenea spirit atunci cand vorbeste cu sine insusi? Limbajul ditirambului Eu sunt cel care a descoperit Ditirambul. Sa ascultam cum Zarathustra vorbeste cu sine insusi inainte de rasaritul soarelui; o asemenea fericire smaragdina, o asemenea dulceata zeiasca, nu a mai rostit inca nici o alta limba inainte de mine.

Dupa aceasta prezentare directa a referentului, a textului supus sondarii hermeneutice, s-ar putea trece la cea de-a patra tipologie interpretativa: aceea a institurii unei noi forme de comunicare. Mai intai, editorul italian Giorgio Colli, in Postfata sa din 1968 la Asa grait-a Zarathustra, crede ca avem de-a face cu o focalizare asupra a ceea ce se intentioneaza a se comunica.17 Avem motive sa sustinem ca analiza lui Colli submineaza teoria discursului mixt, deoarece limbajul ditirambic nu este nici preponderent poetic, nici preoponderent gandirist, ci comunica o anumita imediatete a vietii, dincolo de reprezentare si constiinta; Poate ca filosoful contemporan care a surprins cel mai inspirat lipsa, inexprimabilul din textul nietzschean este Gilles Deleuze, in Gandirea nomada. Nomadismul este un concept deleuzian care arata caracterul de iesire in afara a gandirii nietzscheene. Pana la Nietzsche, fiecare filosof avea filosofia lui, avea un cod prin care-si conceptualiza propria viziune, intrerupand miscarea vie a gandirii, ne-reductibila si, in acest mod, stopand relatia cu exteriorul. Filosofia era expresia purei interioritati care urmarea decodarea proprie prin instrumentele codarii: legea, contractul, institutia. Orice lector al unei astfel de filosofii devenea prizonierul puterii ei imobile, circulare.

In contradictie cu aceasta rationalizare filosofica, Friedrich Nietzsche ne propune, in exprimarea lui Deleuze, o gandire nomada care asemeni lui Kafka in literatura bruiaza toate codurile: el este cel dintai care concepe un alt tip de discurs ca o contra - filosofie. Adica un discurs inainte de toate nomad Rezulta ca functia principala a acestui nou mod de comunicare anti-sistem este lupta contra culturii, in acceptia data de Pierre Klossowski: cultura ca suma a cunostintelor, ca intentie de a preda si invata, intentie savarsita de filosoful-dascal.Tensiunea dintre cultura si reversul ei, tonalitatea sufleteasca (care nici nu se preda si nici nu se invata) este specifica lui Nietzsche: cu cat cultura se acumuleaza, cu atat se aserveste ei insasi si cu atat sporeste reversul ei, intesitatea muta a tonalitatii sufletului.Pana cand tonalitatea sufleteasca ce surprinde pe dascal sparge in sfarsit intentia de a preda: astfel izbucneste slugarnicia culturii in momentul in care ea se izbeste de mutismul discursului lui Nietzsche. Dupa Klossowski, in gandirea ditirambica nietzscheana exista doua miscari divergente: notiunea de luciditate nu valoreaza decat in masura in care obscuritatea totala nu inceteaza de a fi luata in calcul, deci afirmata.

Lupta interna dintre luciditate si obscuritate este marca noii filosofii legislatoare. In sfarsit, in aceasta ultima a patra tipologie a interpretarilor limbajului nietzschean intra si Jacques Sojcher cu Nietzsche, intrebarea si sensul: Sa-l citim pe Nietzsche. Sa-i cerem celui ce nu a fost, la modul propriu-zis, nici filosof, nici poet, ci poate primul ganditor nou, postum chiar si astazi, care n-a incetat sa anunte sfarsitul metafizicii, sfarsitul nihilismului ca fiind orizontul posibilitatii noastre, viitorul sensului . . .

Nietzsche se arata a fi un filosof care incearca sa comunice incomprehensibilul.Dar cum se poate intampla acest lucru? Ce inseamna a comunica? Dupa Sojcher, comunicarea este de doua tipuri: una banala, destinata celor multi prin dresajul culturii si educatiei; alta, destinata exceptiei care conserva distanta: ea este o fiinta atemporala, inactuala, actuala numai la viitor:,,Asa grait-a Zarathustra este cartea in care figura inlatura orizontul gandirii, al limbii, si (se) cheltuie, duce la deruta, la absenta drumului, la pierderea identitatii, pana-n punctul din care trebuie sa treci mai departe, sa te intreci, sa faci exceptie. Asa grait-a Zarathustra este cartea exceptiei. C)STRUCTURAS-a spus, nu fara temei, ca alcatuirea arhitectonica a lui ,,Asa grait-a Zarathustra, prin cele patru parti, este o replica(uneori cu accente parodice excesive) la cele patru evanghelii care circumscriu fenomenul istorico-religios iisusian. Tot astfel, cele patru perspective nietzscheene vor sa anunte o noua umanitate, dionisiaca. Vechea opozitie de tinerete Dionysos- Socrate este finalizata in opozitia a doua tipuri ireconciliabile:Dionysos- Crucificatul.

Asadar, tema generala a capodoperei nietzscheene este apusul (,,scapatarea) unei umanitati depasite si, concomitent, urcarea treptelor catre un alt tip, cel al Supraomului.

Pretextul narativ, cu forma ditirambica, imnica, dincolo de metafora sau analiza, il constituie momentul cand, la patruzeci de ani, intr-o ,,buna dimineata, profetul Zarathustra paseste in fata soarelui si-si tine Precuvantarea in care anunta venirea iminenta a unui alt mod de a fi. Caci ,, Omul e doar o funie, intinsa intre bestie si Supraom-o funie peste un abis.[]/ Ce e maret in om e ca-i o punte, nu un capat

Atunci cand soarele ajunge la amiaza, iar umbra dispare, Zarathustra isi incepe apusul, coborand printre oameni, pentru a propovadui o noua invatatura: a Supraomului:,,Vin sa va-nvat ce este Supraomul.[]/ Sensul pamantului e Supraomul. O, daca voi v-ati incorda vointa:sensul pamantului sa fie Supraomul! D)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL:ASA GRAIT-A ZARATHUSTRA

Poate ca nici un alt ganditor nu a fost interpretat, inteles, asumat atat de radical diferit ca Friedrich Nietzsche. In principal, doua sunt paradigmele interpretative prin care este valorizata filosofia nietzscheana: cea metafizica, si, bineinteles, cea antimetafizica.

Referindu-se la aceasta curiozitate a istoriei culturii, Jean Beaufret sublinia ca: dubla gandire a fiintarii in fiinta sa ca vointa de putere si a devenirii sub constrangerea fiintei ca eterna reintoarcere a Identicului constituie in filosofia lui Nietzsche o dificultate inextricabila. [] Nu numai pentru noi, ci si pentru Nietzsche insusi.

Altfel spus, din echivocitatea intrinseca, inerenta conceptelor fundamentale nietzscheene, se deduce o dificultate fireasca a receptarii, o multiplicitate conflictuala hermeneutica. 1.PARADIGMA METAFIZICA:MARTIN HEIDEGGER La fel ca intreaga gandire a Occidentului de la Platon incoace, gandirea lui Nietzsche este metafizica, ea nu este altceva decat implinirea metafizicii occidentale-iata ideile esentiale sub semnul carora stau prelegerile anuntate in programul Universitatii din Freiburg pentru semestrul de iarna 1941-1942, dar neprezentate efectiv, ci numai cuprinse in Nietzsche II, Pfullingen 1961.

- pentru a intelege cat din acest diagnostic sever provine din propria filosofie si cat vizeaza cu adevarat continutul intim al gandirii lui Nietzsche, ar fi indicat sa poposim asupra conceptiei heideggeriene despre metafizica, despre spiritul lumii contemporane. - dupa ce-si va fi scris si publicat capodopera, dupa tribulatiile cunoscute ale existentialitatii sale, in Introducere la (1949), Heidegger re-sintetizeaza relatia fiintei si a fiintarii. Rostul metafizicii este sa gandeasca fiintarea ca fiintare, fiinta nefiind decat lumina in care apare fiintarea ca fiintare. Discursul metafizic numeste fiinta si are in vedere fiintarea ca fiintare. Ca urmare, esenta metafizicii nu este altceva decat istoria absentei si a uitarii adevarului fiintei, de la Platon incoace.Pentru gandirea metafizica, fiinta este prezenta permanenta, inertiala, ea intemeind, totodata, fiintarea, ceea ce este prezent. Explorand natura lumii contemporane, Heidegger, o reduce la o lume a tehnicii. In eseul Intrebarea privitoare la tehnica (conferinta sustinuta la 18 noiembrie 1953, in aula Institutului Politehnic din Munchen) esenta tehnicii este numita Ge-Stell, adica : modul in care realul iese din ascundere ca situare disponibila35. Natura lui este constrangatoare in sensul de cerere insistenta de livrare prin care naturii I se pretinde, in chip insistent, de a ceda energie . . . 36

Bunaoara, ne invata Heidegger, bunicul padurarului actual, nefiind supus comenzii generate de Ge-Stell se plimba liber si fericit prin padure, in vreme ce nepotul lui, padurarul de astazi, administreaza padurea intr-un sens functional, comandat de o forta suprapersonala : comanda industriei de prelucrare a lemnului.

Omul lumii de azi se afla in plasa malefica a insistentei cereri de a se livra proprie Ge-Stell-ului.El se supune unei comenzi pe care nu o sesizeaza ca pe o constrangere. Heidegger analizeaza cinci cuvinte fundamentale ale metafizicii lui Nietzsche: vointa de putere, nihilismul, eterna reintoarcere, supraomul si dreptatea.

Ne vom opri asupra a trei dintre ele: vointa de putere, eterna reintoarcere, supraomul, care ne apar ca esentiale in dezvaluirea gandirii heideggeriene cu privire la natura filosofiei nietzscheene.

a) VOINTA DE PUTERE

Expresia insasi este decodata prin analiza termenilor: vointa este aspiratia catre ceva; iar puterea este exercitarea fortei. Astfel ca vointa de putere exprima aspiratia catre posibilitatea exercitarii fortei, fiind un sentiment al lipsei38. Aceasta interpretare uzuala, romantica si violenta, ne avertizeaza Heidegger, este straina de Nietzsche. , Heidegger califica vointa de putere drept caracterul fundamental al fiintarii ca o atare fiintare, caci, am vazut in Zarathustra: a fi este totuna cu a-vrea-sa-fii-stapan. Deci, intre vointa si putere exista o simbioza totala: vointa, departe de a aspira catre putere, este prezenta ca factor mobil in chiar esenta acesteia. Cele doua concepte sunt originar unite indestructibil in esenta lor, si nu sunt recompuse la un moment dat. Unitatea lor originara lumineaza esenta unica a unui intreg: esenta puterii. Este vorba de o putere pe drum ea insasi, dar nu ca o aspiratie, ci ca pura exercitare a puterii. Concluzia lui Heidegger este aceea ca metafizica vointei de putere este o gandire a valorilor.. In consecinta, vointa de putere este subiectivizata si ea cuprinde intreaga fiintare ca atare.

Natura afirmativa a nihilismului este foarte importanta in argumentarea heideggeriana: valorile de pana acum au fost devalorizate, dar fiintarea in intregul ei subzista; rezulta ca nihilismul nu tinde catre dizolvarea in Nimic, nu aspira catre pura nimicire.Astfel inteles, nihilismul apare ca o eliberare. .b)ETERNA REINTOARCERE A IDENTICULUIEterna reintoarcere a Identicului este conditia sensului afirmativ al nihilismului:faptul ca nu totul se dizolva in purul nimic. . Eterna reintoarcere a Identicului apare drept lege primordiala a fiintarii in totalitatea ei. Argumentatia acestei definiri are in vedere urmatoarele etape: vointa de putere instituie conditiile conservarii si intensificarii care sunt valori; puterea nu cunoaste scopuri in sine, finale(nu exista o stare finala), ci scopul puterii este depasirea in putere mereu pe drum catre propria ei esenta.

Pentru a finaliza cu definirea completa a conceptului, realizata de catre Heidegger, sa precizam ca spiritului metafizic ii este proprie fiinta ajunsa la prezenta. Ceea ce intalnim si la Nietzsche, crede Heidegger, sub forma clasica a relatiei dintre fiinta si devenire ( fiintare). Ceea ce devine este numit de catre Heidegger nepersistent, iar fiinta (persistenta) este regasita intr-o miscare a circuitului eternei reintoarceri: Eterna reintoarcere a aceluiasi este ajungerea la prezenta (Anwesung) a nepersistentului( a ceea ce devine) ca atare, insa aceasta se petrece in cadrul unei supreme persistente (miscarea in circuit), a carei unica menire este de a asigura posibilitatea permanenta a exercitarii puterii ca putere.Analitic, Identicul (Aceluiasi-ul) care revine are o dubla fateta : pe de o parte are o subzistenta relativa (ca devenire), iar pe de alta parte, reantoarecerea lui pe circuit semnifica o continua readucere la persistenta: Eterna reantoarcere este cea mai persistenta aducere la persistenta a nesubzistentului. c) SUPRAOMUL Am aratat ca vointa de putere este subiectivitate ce se depaseste continuu prin valori care sunt conditii perspectivistice de crestere. Aceasta forta fluida da nastere subiectivitatii neconditionate ajunsa la implinire ca subiectivitate a vointei de putere, Supraomul. Prin el se ruineaza preeminenta detinuta de ratiunea ce isi reprezinta.. Acest act al ruinarii absolutului traduce esenta metafizica a evenimentului mortii lui Dumnezeu. In lipsa Dumnezeului suprasensibil, subiectivitatea (vointa de putere) se vrea pe sine insasi ca putere. Drumul catre noul tip este explicat in doua mari etape ale reprezentarii subiectului.

In timpurile de inceput(antichitatea), fiecare fiintare era subjectum, adica acel ceva ce se afla aici de fata de la sine. 51 Este subiectivitatea in sens originar.

In epoca moderna, subjectum devine substantialitate determinata ca reprezentare ce se reprezinta pe sine: omul ca fiinta rationala (la Kant subiectivitate a fiintarii; la Hegel: subiectivitatea neconditionata, ca reprezentare neconditionata pentru sine, este insasi fiinta intregii fiintarii) Actul nihilist nietzschean al rasturnarii, simbolizat prin moartea lui Dumnezeu, creeaza Supraomul nu ca o noua umanitate suprasensibila, ci ca subiect suprem ca pura exercitare de sene ca putere a vointei de putere. Acest subiect suprem se afla in totalitatea fiintarii, adica in eterna reintoarcere a aceluiasi.

Acest tip de om rasturnat este stapanul pamantului, iar conditiile dominatiei(valorile) sunt instituite prin masinalizarea lucrurilor (adica, economisirea fortei lor) si prin disciplinarea omului(adica, acumulare de forta si purificare). 2. PARADIGMA ANTIMETAFIZICA: GILLES DELEUZE.

Valorizarea filosofiei nietzscheene de catre filosoful francez Gilles Deleuze se inscrie in asimilarea treptata, in trei etape, a viziunii ermitului vesel, de gandirea filosofica franceza a secolului XX.

. Intr-una din cartile sale dedicate filosofiei lui Nietzsche (Nietzsche, 1965, tradusa in romaneste de catre Bogdan Ghiu, la editura All), Deleuze sintetizeaza patru contrasensuri posibile ale interpretarii lui Nietzsche, marcand prin acest avertisment tocmai pilonii unei receptari anti-metafizice a filosofiei nietzscheene, in total dezacord cu interpretarea heideggeriana: 1) referitor la vointa de putere (sa credem ca vointa de putere inseamna sau ); 2) cu privire la cei puternici si cei slabi(sa credem ca cei , intr-un regim social, sunt, prin acest fapt, si ); 3) cu privire la Eterna Reantoarcere (sa credem ca este vorba de o idee veche de cand lumea, preluata de la greci, hindusi, babilonieni etc.; sa credem ca este vorba, in cazul ei, de un ciclu, de o revenire a Identicului sau de o intoarcere in acelasi punct); 4) cu privire la operele ultime (sa credem ca aceste opere sunt excesive sau descalificate, deja, de nebunie). a) VOINTA DE PUTEREFilosofia nietzscheana a vointei demoleaza vechea metafizica prin identitatea dintre a vrea si a crea, pe de-o parte, si dintre vointa si bucurie, pe de alta parte: un om ce vrea, un creator si un vizionar [...]. Vointa iata cum se numeste liberatorul si heraldul bucuriei... .

Anterior, in lumea metafizicii, vointa dorea puterea ceea ce facea din putere ceva reprezentat, careia-i erau atribuite valori deja facute - idee proprie unor neputinciosi.

Dimpotriva, argumenteaza Deleuze, nu vointa vrea puterea, ci puterea este elementul genetic si diferentiator in vointa: ea vrea in vointa si astfel ea interpreteaza si evalueaza. . Daca vointa este forta ce se raporteaza la o alta forta (vointa fiind elementul diferentiator al fortei), atunci vointa de putere vrea un anumit raport de forte, un complex de interactiuni care alcatuieste un TIP de forte si vrere; tipul doneaza sens si valoare fiecarui fenomen subsumat; astfel, vointa de putere are un caracter plastic, regasindu-se in fiecare caz in parte: ...vointa de putere este doar Unu, dar Unu care se afirma despre si din Multiplu. Unitatea ei este cea a Multiplului si nu se spune decat despre si din Multiplu. Monismul vointei de putere este inseparabil de o tipologie pluralista.

Metafizica apare atunci cand vointa de putere se desparte de forta, sau atunci cand, uitand diferentele dintre forte, se identifica forta cu vointa. Or, pentru ca vointa de putere sa-si mentina caracterul genetic al fortei si sa fie principiul sintezei fortelor, ea trebuie sa fie ceva care vrea, iar forta sa fie cea care poate; numai astfel, forta este un concept victorios printr-o vrere launtrica.

Perspectiva antimetafizica (exprimata in Asa grait-a Zarathustra - :Despre depasirea de sine), o regasim si in Vointa de putere, fragmentele 641 si, respectiv, 642: Noi numim o diversitate de forte asociate printr-un proces comun de nutritie... [...] ar trebui definita ca o forma constanta de procese de stabilire a fortei, procese in care diferiti combatanti la randul lor se dezvolta inegal.

Gilles Deleuze aduce trei contrasensuri la vointa de putere inteleasa ca vointa care vrea puterea:

1.Puterea este interpretata ca obiectul unei reprezentari: scopul vointei este si obiectul reprezentarii (omul originar hobbesian se vrea recunoscut prin dominatie: constiinta, la Hegel, se vrea recunoscuta de un altul ca o constiinta de sine) este conditia sclavului, a nihilistului.2.Presupune existenta unor valori prestabilite, admise, care sunt atribuite vointelor. Departe de a mai fi creatoare de valori noi, vointa de putere inteleasa metafizic devine vointa de a te face recunoscut prin valori deja universalizate: avere, onoruri, putere, reputatie.

3.Valorile atribuite traditional sunt rezultatul unei lupte de natura darwinista ( de la Hobbes la Hegel): sunt valori ale sclavului prin care acesta actioneaza resentimentar asupra ierarhiei.b) ETERNA REiNTOARCERE A IDENTICULUIIdeea comun-populara a eternei reantoarceri pare a nu fi noua, ci ea si-ar avea originea la popoarele primitive: timpul este o succesiune de cicluri cosmice.

Lipseste acestei conceptii populare momentul decisiv al transmutatiei, al convertirii negativului in pozitiv. In aceste sens, se poate spune, cu indreptatire, ca intreaga Asa grait-a Zarathustra este o istorie a pregatirii transmutatiei, a depasirii ciclicitatii.Zarathustra este un profet ce trece prin diverse ispitiri ale unei umanitati epuizate pusa sub semnul vointei de nimicire.In Partea a treia a lui Zarathustra(Despre viziune si enigma),imaginea nihilista a timpului ciclic este asociata unei instantieri nihilist-umane : piticul: ,a murmurat piticul cu dispret.. i-am zis eu manios, .

Dimpotriva, argumenteaza Gilles Deleuze, in raport cu reprezentarea piticului, eterna reintoarcere dionisiaca este reproducerea devenirii ca producere a unei deveniri active: se reintoarce numai pozitivul, iar negativul este eliminat; diferenta este afirmatie pura; revenirea este fiinta diferentei care elimina tot negativul; diferenta e fericita; multiplul ,devenirea,hazardul sunt suficiente, prin ele insele obiecte de bucurie; doar bucuria revine.

Printre multiplele capcane, ispitiri in care cad oamenii superiori, ce n-au capacitatea de a renaste dionisiac,este si aceea a inchinarii la aparenta dionisiaca: magarul care spune I-A,mimand afirmatia.Este semnificativ faptul ca desteptarea oamenilor superiori,in pestera,in vederea slujirii falsei afirmatii prin celebrarea magarului,o face omul cel mai respingator(ucigasul lui Dumnezeu),cel ce dusese nihilismul la forma lui extrema pentru o umanitate in curs de extinctie,dar inca nepregatita de implozia autosuprimarii. c) SUPRAOMUL

Pentru a afirma Supraomul, Friedrich Nietzsche supune unei critici radicale natura umanitatii ca expresie a devenirii reactive a tuturor fortelor. Omul o natura slaba, posesorul unei morale de sclav este, prin violenta sa nihilista, un pericol pentru cei puternici (aristocratie): omul teoretic (radacina nihilismului) rastoarna lumea greaca; Iudeea (moralei crestine) rastoarna forta Romei; Reforma rastoarna dialectic explozia de vitalitate a Renasterii.

De aceea, pentru a elimina vointa de neant a omului, Zarathustra (steaua de aur) invita diversele fatete ale umanitatii, multiplele ipostaze ale nihilismului, in pestera sa, in vederea convertirii acestora prin transmutatie. O varianta a exemplaritatii umane, oaspete temporar al pesterii profetului, este omul cel mai respingator (produsul nihilismului reactiv si cauza celui complet) care-l ucide pe Dumnezeu.

Urmasul lui imediat este un conglomerat de fiinte aflate in suferinta, care poarta numele unei tipologii: ultimul om. Zarathustra aude strigatul suferintei acestuia, pleaca in cautarea lui si gaseste particularizarile deja amintite si caricaturizate: prezicatorul, cei doi regi, omul cu lipitoarea, vrajitorul, ultimul papa, omul cel mai respingator, cersetorul de bunavoie. Toti il intampina pe Zarathustra cu bucurie, ceea ce poate arata o anumita capacitate de pre-intelegere a invataturii profetice. Insa raman doar potentialitati. Finalul nihilismului se apropie odata cu pieirea omului.Intr-adevar, aceasta succesiune de masti nihiliste incarneaza adevarata tema a lui Zarathustra: istoria pregatirii pentru moartea omului.

E) CONCLUZIICele doua perspective de evaluare a filosofiei nietzscheene, opuse, isi au, la randul lor, comentatori, sustinatori si, deopotriva, adversari.

Poate ca fiecare din cele doua interpretari s-ar putea justifica, in masuri diferi