În vremurile de demult, zeii porniră o mare petrecere în Olimp, dar uitară s-o invite pe zeiţa Eris, zeiţa vrajbei. Aceasta află însă şi se treziră cu ea în uşă în toiul petrecerii. Scoase din sân un măr de aur, îl aruncă în mijlocul încăperii şi strigă ” Celei mai frumoase dintre voi !”. După o vreme, Afrodita, zeiţa dragostei şi frumuseţii, îi ceru lui Zeus mărul.

Când să întindă mâna şi să i-l dea, apăru Atena, frumoasa zeiţă a înţelepciunii şi ceru mărul pentru ea. Pe când Zeus se gândea ce să facă, sosi şi Hera, frumoasa lui soţie, care aştepta să îi dea ei mărul. Zeus le propuse celorlalti zei să o aleagă pe cea mai frumoasă dintre ele, căci lui îi era greu să aleagă între soţie şi cele două fiice, dar se feriră cu toţii. Atunci Zeus le spuse celor trei zeiţe să găseasca ele un muritor care să facă alegerea.

Afrodita îl găsi prima, lângă Troia, cetate numită şi Ilion, pe frumosul ciobănaş, dar şi arcaş neîntrecut, numit Alexandru-Paris. Era unul dintre cei cincizeci de copii ai lui Priam, regele cetăţii Troia. Zeiţa, vicleană, îi promise că îl va ajuta să cucerească inima Elenei, de la curtea regelui Menelaos, regele Spartei. Când se adunară toate cele trei zeiţe şi îi cerură să hotărască el cui i se cuvine mărul, ca fiind cea mai frumoasă, Paris nu stătu nici o clipă pe gânduri şi îi dete mărul Afroditei. Supărată, mândra Hera îşi jură să se răzbune pe toţi ai lui Paris şi pe cetatea  Troia.

Paris plecă spre Sparta, după sfatul Afroditei, cu o corabie poleită cu aur. Acolo, la curtea regelui Menelaos, fu întâmpinat ca un frate, căci regele era prieten cu tatăl său. Dar regele trebui să plece cu treburi, şi în acest răstimp zeul Cupidon îi săgetă cu săgeata lui fermecată, care aducea dragoste în inimi, pe Paris şi pe Elena, soţia regelui Menelaos.

Paris o duse la Troia  cu corabia pe Elena, dar Hera deja îşi făcuse planul de răzbunare.Înainte de a-l alege pe Menelaos drept soţ, Elena fusese iubită de mulţi eroi slăviţi ai vremii, care o doriseră şi ei de soţie: chiar Agamemnon, fratele lui Menelaos, apoi viteazul Ahile, înţeleptul Ulise şi alţii. Ei juraseră ca, dacă o va răpi cineva pe Elena de la casa soţului ei, să se ducă cu oştile lor să-l pedepsească pe făptaş şi să o aducă înapoi pe Elena. Hera le trimise acum de veste tuturor că a sosit momentul să îşi respecte cuvântul.

Numai pe Ahile nu îl găsiră nicăieri crainicii zeieşti. Mama lui, zeiţa Tetis, aflase că era sortit să moară de tânăr dacă va cunoaşte gloria în luptă, aşa că îl ascunsese, în haine femeieşti, printre fiicele unui rege. Isteţul Ulise, însă, se îmbrăcă in haine de neguţător şi se duse la palatul acelui rege. Printre giuvaieruri şi pânzeturi fine, el strecură şi o sabie, iar Ahile o apucă deîndată ce o văzu. Ulise îl strigă pe nume şi, în scurtă vreme Ahile porni  în fruntea mirmidonilor săi către Troia, în multe şi mândre corăbii.

Spre Troia se îndreptară şi Aiax, uriaşul, Idomeneu, din Creta, Diomede cel neînfricat, bătrânul Nestor cel neîntrecut în sfaturi, fireşte Ulise şi Menelaos, dar în fruntea lor hotărâră să fie Agamemnon, fiind el cel mai curajos şi cel mai cumpătat în acelaşi timp şi cu sufletul neînfrânt.Trecuseră nouă ani de când aheii porniseră războiul pe ţărmurile cetăţii Troia. Nici ei nu au cucerit cetatea cea bogată, nici troienii nu au izbutit să îi alunge de acolo. Ca să-şi facă rost de sclavi şi de merinde, grecii-ahei atacau adesea vecinii Troiei. Aşa căzu în mâinile lui Agamemnon frumoasa Hriseida, fiica lui Hriseu, preot al zeului Apolon. Bătrânul preot sosi la cortul lui Agamemnon cu daruri bogate, ca să îşi răscumpere fiica. Agamemnon nici nu voi să audă şi atunci preotul îi ceru zeului său să îl răzbune. Apolon începu să arunce în ahei cu săgeţi purtătoare de ciumă care îi îmbolnăviră . După zece zile mai-marii oştirilor se adunară la sfat, iar Ahile îi ceru proorocului Calchas să le spună care e pricina mâniei lui Apolon. Acesta spuse că zeul este supărat că Agamemnon nu i-a respectat preotul şi că trebuie ca fiica să îi fie înapoiată, ca să stingă supărarea zeului. Agamemnon, supărat, spuse că o va inapoia pe Hriseida tatălui său, dar că, în schimb, îi va lua lui Ahile iubita, pe Briseida. Ahile spuse că atunci el nu va mai ieşi pe câmpul de luptă şi va veni vremea când vor avea mare nevoie de el. Aşa şi făcură, iar Ahile se retrase în cortul său şi plânse când i-o luară pe Briseis. Mama sa, zeiţa Tetis îi ceru lui Zeus, tatăl ei, să îi ajute în lupte pe troieni, ca să-i facă pe ahei, mai ales pe Agamemnon, să înţeleagă cât de preţios este pentru ei neînfricatul Ahile.

A doua zi porniră lupta. In fruntea troienilor se aflau frumosul Paris şi  puternicul Hector, fii ai regelui Priam. Paris îl provocă la luptă pe regele Menelaos, pentru ca lupta între ei doi să aleagă cui îi vor rămâne frumoasa Elena şi averile ei. Menelaos era cu mult mai puternic şi mai priceput în luptă decât Paris şi era cât pe ce să îi ia viaţa, dacă nu l-ar fi salvat Afrodita. Sub adăpostul unui văl fermecat, ea il duse şi îl ascunse în palat, fără să vadă nimeni. Menelaos îl căută în zadar şi, negăsindu-l porni o luptă crâncenă între ahei şi troieni.

Căzură mulţi viteji şi din partea troienilor şi din partea aheilor. Fu doborât si Eneas, fiul zeiţei Afrodita şi al lui Anchise, văr al regelui Priam, şi ar fi murit dacă nu l-ar fi apărat chiar mama lui, căci se amestecară şi zeii în bătălie. De partea troienilor erau Afrodita şi Marte şi Apolon, de partea aheilor, Atena şi Hera şi mulţi alţi zei. Zeus îi ajuta când pe unii, când pe alţii, după cum îl ruga Afrodita sau îi cerea Hera.

Cu ajutorul Atenei, aheii făcură prăpăd printre troieni şi degeaba îi făcură aceştia din urmă jertfe bogate, zeiţa nu putu să fie îmbunată. Hector trecu să îşi ia adio de la soţia lui, Andromaca şi de la fiul său, Astianax, apoi plecă la luptă împreună cu fratele său, Paris.

Hector, potrivit obiceiului, provoca la luptă unul dintre vitejii ahei. Se alese uriaşul Aiax, luptător crud şi fioros. Se luptară pe viaţă şi pe moarte, dar niciunul nu izbuti să îl învingă pe celălalt, aşa că lupta luă sfârşit fără un învingător şi un învins. In zilele următoare troienii, cu Hector în frunte, îi fugăriră tare pe ahei, astfel că Agamemnon îşi dădu seama că are nevoie de ajutorul lui Ahile. Acesta însă refuză, spunând că nu va mai pune mâna pe lance până când Hector nu va ajunge să dea iureş la corabia lui.

In zorii zilei următoare bătălia porni din nou. Troienii conduşi de Hector îi alungară pe ahei de sub zidurile cetăţii până la corăbii. Bătrânul Nestor, înţeleptul, îl trimise pe Patrocle, prietenul drag al lui Ahile, să îi spună acestuia să îşi pună vestita lui armură şi să alunge troienii de la corăbii. Patrocle îmbrăcă el însuşi armura prietenului său  şi plecă în fruntea mirmidonilor lui Ahile la corăbii, dar muri ucis în luptă.

Cum armele şi armura lui Ahile rămăseseră la Hector, după moartea lui Patrocle, zeiţa Tetis se duse la zeul Vulcan şi îl rugă să-i facă altele pentru fiul ei. Agamemnon îi înapoie lui Ahile femeia iubită, pe care o respectase, şi îi dădu daruri bogate, astfel că se împăcară. Pe câmpul de luptă, Ahile, mâniat de moartea prietenului său, ucise în dreapta şi în stânga până când ajunse în dreptul porţilor cetăţii Troia, unde se afla Hector. Când îl văzu atât de înfricoşător, Hector porni să fugă, iar Ahile cel iute de picior îl urmări îndeaproape, astfel că ocoliră cetatea de trei ori, după care Ahile îl străpunse pe Hector cu lancea, luându-i viaţa.

Douăsprezece zile a batjocorit Ahile leşul lui Hector, atât de supărat era pentru moartea lui Patrocle. Apoi, ocrotit de zei, sosi la el tatăl lui Hector şi îi înmuie inima. Îi dădu trupul viteazului său fiu şi îl asigură că va avea cele douăsprezece zile de care avea nevoie pentru funeralii, după cum era obiceiul.

După acest răstimp luptele  porniră  din nou. In ajutorul cetăţii Troia sosiră amazoanele, dar regina lor, Pentesilea, fu ucisă de Ahile. Tot acesta îl ucise şi pe Memnon, sosit din Egipt să îl ajute pe Regele Priam, căruia îi era nepot. În timpul acesta Paris ucisese mulţi ahei cu săgeţile sale şi tot el îl ucise şi pe Ahile. La naşterea sa zeiţa Tetis îl scăldase pe acesta în apele fermecate ale râului Stix, ca să nu poată să-l rănească nici o armă. Rămăsese totuşi  un loc neudat de ape, călcâiul de care îl ţinuse ca să îl scufunde în apă. Zeul Apolon dirijă mâna lui Paris şi săgeata acestuia străpunse tocmai călcâiul lui Ahile, care căzu mort la pământ. Paris muri şi el, după îndelungi chinuri, atins de o săgeată otrăvită.  După moartea lui Elena se însoţi cu un frate de-al lui, Deifob.Trecuseră aproape zece ani, muriseră cei mai de seamă luptători din ambele tabere, dar războiul pentru frumoasa şi bogata cetate Troia nu se mai sfârşea…