CLINICA - Rezumat

44
Psihologie Clinica - CURS - 1. CARACTERISTICILE COMPORTAMENTALE ALE PACIENTILOR Trei categorii de pacienti: - pacientii buni, cu rezultate pozitive in psihoterapie, indiferent de psihoterapetul lor - pacientii rai, care nu obtin rezultate, indiferent de cat de experimentat este terapeutul - acei pacienti care raspund doar la anumite terapii si la anumiti terapeuti Tipuri dificile de pacienti: Pacientii dominatori - increzatori in sine, dominanti si competitivi, “autoritar-despotici” - prezinta trasaturi ale personalitatii narcisice si obsesiv-compulsive - dovedesc lipsa de empatie manifestata intr-o varietate de contexte - stil autoincrezator si coercitiv de interactiune cu ceilalti - independenti, energici si atragatori - terapeutul ar trebui sa-i trateze intr-o maniera curtenitoare si plina de respect, sa-i asculte cu mare interes, sa-i sfatuiasca putin si sa respecte modul in care s-au descurcat pana in momentul de fata - trebuie sa li ofere mere oportunitatea de a face o alegere Pacientii paranoizi - reci, seriosi, critici, rezervati si defensivi 1

description

CLINICA - Rezumat

Transcript of CLINICA - Rezumat

Psihologie Clinica

- CURS -

1. CARACTERISTICILE COMPORTAMENTALE ALE PACIENTILORTrei categorii de pacienti:

pacientii buni, cu rezultate pozitive in psihoterapie, indiferent de psihoterapetul lor

pacientii rai, care nu obtin rezultate, indiferent de cat de experimentat este terapeutul

acei pacienti care raspund doar la anumite terapii si la anumiti terapeuti

Tipuri dificile de pacienti:Pacientii dominatori

increzatori in sine, dominanti si competitivi, autoritar-despotici

prezinta trasaturi ale personalitatii narcisice si obsesiv-compulsive

dovedesc lipsa de empatie manifestata intr-o varietate de contexte

stil autoincrezator si coercitiv de interactiune cu ceilalti

independenti, energici si atragatori

terapeutul ar trebui sa-i trateze intr-o maniera curtenitoare si plina de respect, sa-i asculte cu mare interes, sa-i sfatuiasca putin si sa respecte modul in care s-au descurcat pana in momentul de fata

trebuie sa li ofere mere oportunitatea de a face o alegere

Pacientii paranoizi

reci, seriosi, critici, rezervati si defensivi

prezinta trasaturi ale personalitatii paranoide si antisociale

pentru ei, lumea apare ca fiind amenintatoare si ostila

nu au incredere in altii pentru ca se tem de faptul ca informatiile pot fi folosite impotriva lor

hipervigilenti

sinceritatea, loialitatea si fidelitatea celorlalti e pusa la indoiala

dorinta excesiva de a fi indepedenti, mergand pana la culmea egocentrismului si a importantei de sine exagerate

trebuie sa fie antrenati in terapie cu mare grija

terapeutul trebuie sa fie atent in alegerea cuvintelor, foarte clar in oferire informatiilor, dar si tolerant, fara a adopta un comportament submisiv sau, dimpotriva, autoritar

Pacientii obstructionisti

ostili si neimplicati, rebeli-neincrezatori

prezinta trasaturi ale urmatoarelor tulburari de personalitate: pasiv-agresiva, antisociala, schizotipala

au serioase probleme in conformarea la normele sociale si in indeplinirea sarcinilor profesionale

imprevizibili si explozivi

creeaza o distanta fata de ceilalti, simtind o lipsa de apreciere din partea lor

autostima redusa si atitudine cinica

au nevoie de o abordare toleranta si plina de rabdare din partea terapeutului

daca terapeutul este criticat de pacient, trebuie sa abordeze serios acest lucru, exprimandu-si regretul, in loc sa ia o atitudine defensiva

abordarea acestor pacienti nu trebuie sa fie coercitiva, ci trebuie sa li ofere posibilitatea de a-si formula propriile lor opinii

Pacientii evitanti

inhibati, nesiguri si submisivi

prezinta trasaturi ale tulburarilor de personalitate evitante si obsesiv-compulsive

rigizi, pasivi si egoisti

considera ca au probleme adanci si conflicte serioase care nu pot fi rezolvate de alte persoane

nu sunt dispusi sa intre in relatii decat daca li se da garantia ferma de acceptare necritica

comportament stangaci, nesigur si nonasertiv

luarea de decizii este amanata, tegiversata din cauza unei frici de a nu face vreo eroare

au o mare nevoie de a fi asertivi, dar ii impiedica inhibitiile si indoielile

perfectionisti

au tendinta de a se simti vinovati si de a se autopedepsi

terapeutii pot deveni descurajati si iritati de pesimismul lor

terapeutul trebuie sa manifeste rabdare, intelegere si interes fata de pacient

terapeutul trebuie sa ramana empatic, prietenos si intelegator, sa se abtina sa insufle prea multa speranta sau sa adopte un comportament mult prea directiv

Pacientii dependenti

submisivi si pasivi prezinta trasaturi ale tulburarilor de personalitate dependente

sunt intr-o continua cautare de suport afectiv, fiind dependenti de altii

au putine ambitii si pretentii, putin entuziasm, tind sa supraaprecieze calitatile altora

stimuleaza hiperprotectie si dominare din partea celorlalti sunt usor de lezat prin critica sau dezaprobare

au dificultati in a-si exprima punctul de vedere si de a fi asertivi

incredere de sine scazuta dificultati in luarea deciziilor sau in asumarea responsabilitatilor

pentru ca sunt anxiosi, acesti pacienti pot fi motivati in terapie prin oferirea unui mediu cat mai cald si mai suportiv

increderea de sine poate fi intarita prin cat mai multe feedback-uri pozitive oferite de terapeut

terapeutul ar trebui sa puncteze in permanenta aspectele care merg bine, dar si circumstantele care au dus la esecuri

2. PUNCTE DE INTRARE IN DIVERSE TULBURARI

Exista doua categorii largi de pacienti:

1. de tip ceapa (intrapunitivi) el insusi sufera2. de tip usturoi (extrapunitivi) ii fac pe ceilalti sa suferePrin analogie, daca mancam o ceapa, patimim din cauza gustului pe care il simtim la fiecare inghititura. Daca mancam usturoi, nu mai suntem constienti de miros, dar toti cei din apropierea noastra indura mirosul. In mod asemanator, exista pacienti care sufera (cei de tip ceapa) si pacienti care ii fac pe ceilalti sa sufere (de tip usturoi).Negarea sta la baza comportamentului de tip usturoi si nu poate sa fie ameliorat prin terapie de tip ceapa, care se axeaza pe ameliorarea sentimentului de culpabilitate.Diminuarea vinovatiei la un pacient de tip usturoi este asemanatoare cu a turna benzina pe foc. Pacientii de tip usturoi pot simula vinovatia, ceea ce uneori apare ca sentiment de vina este, de fapt, nemultumirea lor aparuta de la problemele cu care se confrunta.In momentul in care terapeutul reduce anxietatea pacientilor de tip usturoi, ei isi pierd motivatia pentru tratament si pleaca spunand La revedere, nu am avut nevoie de tine de la bun inceput!

Cu pacientii de tip ceapa, este important sa-i eliberam de suferinta lor cat mai curand posibil, acest demers oferindu-le speranta de a continua tratamentul, in timp ce pentru un pacient usturoi, reducerea anxietatii duce la intreruperea prematura a tratamentului.Pacientii ceapa reducerea vinovatieiPacientii usturoi accentuarea anxietatiiPsihodinamica cepei si a usturoiului

Punct de intrare deschidere terapeutica caracteristica pacientului, menita sa-l ghideze pe terapeut in selectia si sincronizarea unei interventii specifice, astfel incat sa obtina beneficii maxime in terapie.Fara un punct de intrare potrivit, unele terapii nu au succes sau pot fi chiar daunatoare, in final, starea pacientului inrautatindu-se sau acesta renunta pur si simplu la terapie.

CONDITII ANALIZABILE DE CEAPAAtacurile de panica si anxietatea pacientii cu anxietate severa sunt inaccesibili psihoterapiei

nu se manifesta niciun mecanism de aparare impotriva anxietatii, pacientul pare a fi inghitit de anxietate

pentru ca un pacient sa devina accesibil terapiei, medicatia este necesara, dar daca terapia trebuie sa aiba un impact asupra motivelor psihologice ale anxietatii, tratamentul anxiolitic nu trebuie sa fie o solutie permanenta

medicatia ar trebui folosita pana cand anxietatea se mai domoleste, pana cand pacientul devine accesibil, iar pe masura ce starea acestuia se imbunatateste, sa fie dozata si apoi intrerupta.

atacurile de panica pot parea similare cu atacurile de anxietate, dar ele difera prin faptul ca frica este aceea de abandon

o compulsie repetitiva este activata, facand pacientul sa raspunda cu panica la situatii care ameninta cu singuratatea pacientul experimenteaza atacuri de panica de fiecare data cand survine o amenintare cu abandonul: despartirea de partener, amenintare de divort, parasirea casei parintesti punctul de intrare potrivit nu este acela de a aborda direct si frontal atacurile de panica, mai degraba, pacientul trebuie sa fie ajutat sa-si creeze un repertoriu de raspunsuri alternative la aceste amenintari

Agorafobia si fobiile multiple

punctul de intrare initial este utilizarea tehnicii desensibilizarii sistematice, folosindu-se pentru inceput stimuli cat mai putin anxiogeni cel de-al doilea punct de intrare este acela de a ne adresa relatiei ambivalente pe care pacientul agorafobic o stabileste cu partenerul sau alta figura semnificativa din viata sa

principalul mecanism de aparare in cazul agorafobiei este deplasarea si inabilitatea persoanei de a se confrunta cu propria sa furie fata de partener sau de alta persoana semnificativa, de aici rezultand deplasarea furiei si transformarea ei intr-o neputinta fobica furia este deplasata in interiorul fobiei

doua elemente sunt necesare pentru a se naste o fobie: o relatie ambivalenta inacceptabila si posibilitatea de a o deplasa

o fobie poate fi transferata in orice situatie in care relatia ambivalenta incepe sa iasa la suprafata

Depresia

guturaiul psihiatriei: orice tristete care insoteste viata cotidiana are nevoie de un antidepresiv, exact asa cum persoanele cu o simpla raceala le cer medicilor antibiotice

punctul de intrare cel mai potrivit pentru acesti pacienti este sa accepte cu sinceritate ca depresia lor nu poate fi eliminata, dar ca pot invata sa traiasca vieti frumoase, in ciuda ei, si odata acceptata aceasta perspectiva, se va porni o terapie migaloasa si de lunga durataDepresia reactiva:

individul este prins intr-o capcana, este incapabil sa exprime ura fata de cineva care a murit sau i-a cauzat un alt tip de pierdere, persoana redirectioneaza ura spre interior, spre sine mecanismul de aparare este introiectia

tratamentul consta in eliminarea introiectiei, directionand furia spre exterior si tratand-o intr-o maniera adecvata

punctul de intrare cel mai potrivit presupune ca terapeutul sa nu-l confrunte pe pacient direct cu furia sa internalizata

Depresia cronica:

apare atunci cand are loc o pierdere majora, in special a unui parinte, intr-o etapa critica din viata copilului

copilul internalizeaza furia pentru pierderea respectiva

depresia cronica devina atat de mult parte din personalitatea copilului, incat nu mai este recunoscuta ca depresie, persoana respectiva putand fi considerata ca avand un nivel scazut de energie, nu isi face prieteni cu usurinta, ii lipseste entuziasmul si are dificultati de a stabili relatii bazate pe atasament

depresia este atat de bine sadita in persoana respectiva, incat terapia cu greu o scoate la suprafata

Reactiile conversive

principalul mecanism de aparare intalnit in cazul isteriei si al isteriri de conversie este reprimarea

deoarece simbolismul sexual este atat de evident in simptomatologia pacientului, terapeutii sunt tentati sa se grabeasca, punand in legatura simptomele conversive cu simbolismul lor sexual

acest punct de vedere este gresit, determinandu-l pe pacient sa fuga

punctul de intrare cel mai potrivit este ca terapeutul sa ignore materialul sexual reprimat si sa se concentreze pe mecanismele defensive utilizate de pacient, intarindu-le suficient, pentru ca, in cele din urma, pacientul sa se poate confrunta cu propriile sale sentimente

Tulburarea obsesiv-compulsiv obsesiile sunt ganduri repetitive, pe cand compulsiile sunt miscari repetitive, iar mecanismul de aparare este intelectualizarea, respectiv separarea gandului de emotie intr-o situatie dificila

emotiile sunt constientizate mai tarziu si conectate la un eveniment neutru

punctul de intrare cel mai potrivit in psihoterapie este conectarea gandului la emotie, astfel incat ambele sa se produca in acelasi timp

cand acest lucru se intampla, pacientul nu mai recurge la intelectualizare, sentimentele si intelesul lor devin intense, iar pacientul devine accesibil psihoterapiei

un alt punct de intrare potrivit este sa se descopere ritualul magic al stilului de viata pe care il are pacientul cu tulburare obsesiv-compulsiva, dar care, din pacate, de cele mai multe ori trece neobservat

CONDITII ANALIZABILE DE USTUROI

Toate conditiile psihologice de tip usturoi folosesc mecanismul de aparare al negarii, cu anumite variatii care sunt caracteristice fiecareia dintre ele

Dependentele

au mai putin de a face cu ceea ce individul bea sau fumeaza, si mai mult cu o intreaga constelatie de comportamente ce constituie un mod de viata

alaturi de aceste comportamente, luam in discutie schimbarile celulare si chimice ale corpului care insotesc ingestiile prelungite si repetate si care se alatura aspectelor psihologice

atata timp cat pacientul consuma, terapia este dificila, daca nu chiar inutila

pacientii dependenti merg la centre de reabilitare, ei participa cu nerabdare la programele de psihoterapie care le ofera promisiunea de a deveni un consumator controlat

intentia lor nerostita este aceea ca spitalizarea, reabilitarea si terapia vor face posibila reluarea comportamentului anterior, dar, de data aceasta, cu posibilitatea de a limita consumul

punctul de intrare il constituie un angajament de abstinenta din partea pacientului, care va trebui sadit de terapeut prin intermediul unei serii de provocari, prezentate intr-o maniera subtila si abila

odata de pacientul este treaz si curat, negarea este micsorataStilurile de personalitate

sunt versiuni cu trasaturi de usturoi ale unor dintre conditiile discutate la instantele cepei analizabile

exista depresii de tip usturoi, anxietate si atacuri de panica de tip usturoi, fobii si obsesii de tip usturoi si ele difera de corespondentele lor de tip ceapa prin faptul ca folosesc aceste conditii psihologicii tocmai pentru a provoca disconfort si suferinta celor din jur

punctul de intrare cel mai potrivit este instituirea terapiei de tip usturoi si nicidecum a cele de tip ceapa

Nevrozele impulsive

este un termen impropriu sa numim pacientii impulsivi ca fiind compulsivi

mecanismul de aparare este intelectualizarea

in cazul nevrozelor impulsive discutam despre un numar de comportamente ce raspund unui impuls care necesita satisfacere imediata

anxietatea creste pana cand impulsul este satisfacut si se simte o usurare

intre accesele de comportamente impulsive, aceste persoane pot parea normale si chiar binevoitoare

mecanismul lor defensiv este negarea si atunci cand au probleme insista ca acest comportament este o intamplare unica sau rara in viata lor si ca nu se va mai repeta

punctul de intrare cel mai potrivit este sa provoci pacientul sa accepte faptul ca acest comportament impulsiv repetitiv este interzis, prin urmare, anxietatea va creste, deoarece eliberarea sa va fi blocata, iar pacientul, altfel inaccesibil, va avea nevoie de terapie si se va angaja intr-un astfel de proces

Hipomania

toate hipomaniile si maniile sunt de tip usturoi, cele din urma ducand la atacuri imprevizibile asupra mediului, in situatia in care cererile lor nu sunt satisfacute

pacientii maniacali sunt rar vazuti in cabinetul unui terapeut deoarece, de obicei, sunt trimisi la camera de urgenta, unde sunt supusi tratamentului medicamentos adecvat

un pacient hipomaniacal ajunge deseori la terapie, acest parand volubil, afabil si amuzant, dar atunci cand este contrazis, poate deveni brusc neplacut si abuziv mecanismul de aparare este negarea depresiei de baza

punctul de intrare cel mai potrivit este medicatia

acestia pacienti hipomaniacali sunt, de cele mai multe ori, pacienti cu tulburari bipolare, care si-au intrerupt de la sine putere medicatia si curand vireaza spre manie si vor cauta disperati ajutor psihoterapeutic

Personalitatea narcisica

trasatura principala este un narcisism care trebuie hranit si protejat in mod constant de lumea exterioara

negarea este mecanismul de aparare utilizat

singura problema a pacientului consta in incapacitatea celorlalti de a-i recunoaste calitatile superioare, acest lucru facandu-l vulnerabil la adevaratele trairi narcisice

el trebuie sa fie cel care rupe o relatie si daca cealalta persoana il paraseste, va fi inghitit de anxietate, coplesit, deseori aparandu-i eruptii si alte forme de neurodermatita

persoanele din jur sunt alese atata timp cat il venereaza si ii hranesc narcisismul

cand o persoana nu-i mai este de folos, este data la o parte si va fi inlocuita de alta

punctul de intrare cel mai potrivit este ca terapeutul sa perpetueze suficienta anxietate unui asemenea pacient, pentru ca acesta sa-si dea seama ca are nevoie de terapie atunci cand devin furiosi in timpul terapiei, il vor desconsidera pe terapeut, dar se vor opri inainte de a-l detrona complet, pentru ca inca mai au nevoie de eroul lor ca le hraneasca narcisismul, aceasta vulnerabilitate putand fi folosita ca aliat terapeuticPersonalitatea de tip borderline

poate aluneca inauntru si in afara psihozei, aparent, la cerere

un asemenea episod psihotic difera de adevarata psihoza si poate fi asemanat cu scufundarea intr-o piscina: personalitatea de tip borderline va iesi la suprafata, dar pacientul cu schizofrenie ramane scufundat

multi pacienti de acest fel au invatat sa alunece in psihoza de fiecare data cand au probleme (manipulare) mecanismele de aparare sunt scindarea si identificarea proiectiva, ambele fiind variante ale negarii

identificarea proiectiva atribuie mediului exterior sentimente ostile ale pacientului, detronarea terapeutului devine un obiectiv primordial scindarea este capacitatea de a fascina o jumatate a mediului din care face parte, in timp ce o infurie si o intoarce impotriva sa pe cealalta

Puncte de intrare necesitate de aceste mecanisme de aparare

pentru a evita scindare, un astfel de pacient nu trebuie pus intr-un program de terapie de grup care nu manifesta tulburare de tip borderline, el va dominca grupul, scindandu-l

rigoarea cadrului terapeutic trebuie subliniata, terapeutul trebuie sa ceara pacientului participarea la toate sedintele programate si sa impuna restrictii telefoanelor pe timp de noapte terapeutul nu trebuie sa se lase intimidat de amenintarile de suicid

pacientului nu i se va permite sa staruie asupra istoriei lor, pentru ca aceasta atitudine cultiva o atitudine de justificare

CONDITII NON-ANALIZABILE DE TIP CEAPA

Schizofrenia de tip ceapa

pacientii cu schizofrenie de tip ceapa folosesc retragerea din mediu ca mecanism de aparare, aceasta avand rol de protectie, fiind compusa din indiferenta afectiva, restrictie in relatiile sociale si activitati exterioare si supunere pasiva in fata evenimentelor putem delimita mai multe tipuri de schizofrenie

Schizofrenia latenta

tulburare de gandire care nu este vizibila imediat

acesti pacienti sunt vazuti ca singuratici si oarecum ciudati, dar nu deosebit de specialiSchizofrenia evidenta

tulburarea de gandire este mult mai vizibila

acesti pacienti pot fi vazuti ca niste excentrici

sunt evitati in majoritatea cercurilor sociale, incearca sa se stabilizeze prin alaturarea la culte pe care cea mai mare parte a societatii le-ar privi ca extremiste

poate avea fantezii legate de reconstruirea sau salvarea lumii

Punctul de intrare pentru aceste doua tipuri de schizofrenie este recunoasterea de catre terapeut a tulburarii de gandire si abtinerea de la developarea sentimentelor si a evenimentelor din trecut ale pacientilor, ego-urile acestora trebuiesc intarite in permanenta, deoarece tulburarea lor de gandire ameninta in mod constant sa-i absoarba, rezultand o retragere totala a lor din lume.Schizofrenia deplin dezvoltata pacientul manifesta delir si halucinatii totale, dar unele de tip ceapa, in care sufera doar el, nu si cei din jur, el putand deseori fi stabilizat cu medicatie antipsihotica punctul de intrare este interesant: terapeutul poate avea un impact asupra delirului pacientului, intrand in delirul acestuia si lipsindu-l de natura sa privata, intrucat in delir nu e loc decat de o singura persoana, daca terapeutului ii este permis sa intre, atunci acesta dispare

CONDITII NON-ANALIZABILE DE TIP USTUROISchizofrenia de tip usturoi

avem in vedere aceleasi tipuri de schizofrenie latenta, evidenta si deplin dezvoltata care isi folosesc, insa, propria tulburare de gandire atacand mediul inconjurator

atunci cand catatonicul de tip ceapa devine mut si imobil atunci cand ii dezarmezi ostilitatea, catatonicul de tip usturoi isi elibereaza furia, facand victime

altii sunt criminali in serie, a caror alegere ritualica a victimelor este deseori o incercare zsadarnica de a-si controla si limita crimele

nu exista niciun punct de intrare sau tratament de succes cunoscut pentru acest timp de pacienti, inafara de scoaterea lor inafara societatii

3. REZISTENTELE PACIENTILOR pentru un terapeut epuizat care se lupta din rasputeri sa invinga rezistenta pacientului la schimbare, ideea ca aceasta ar putea fi un aliat terapeutic util in grabirea progresului ar putea sa para absurda la prima vedere

indiferenta de metoda pacientului, rezistenta este privita ca un fenomen ce trebuie nimicit intr-un mod sau altul

pacientii se agata de comportamentele lor nedorite si indezirabile deoarece, necunoscand alta cale, se simt ingroziti sa renunte la ele, ei isi imagineaza ca orice schimbare poate fi si mai rea

ca terapeuti, nu putem cere pacientului sa faca ceva ingrozitor pentru el, pana ce nu demonstram ca acea schimbare este sigura si merita sa fie facuta

sarcina noastra de a invinge rezistenta reprezinta de fapt invingerea temerii pacientului nostru de a face respectiva schimbare rezistenta poate sa para manipulativa sau chiar prefacatorie, mai ales la pacientii cu tulburari de tip borderline sau alte tulburari de personalitate terapeutul nu trebuie sa priveasca aceste manifestari cu superficialitate, mai degraba, va trebui sa inteleaga frica pacientului de schimbare, luand rezistenta la schimbare drept un posibil aliat

in ecuatia rezistentei sunt sadite motivele reale pentru care pacientul vine la cabinet, precum si asteptarile sale reale cu privire la psihoterapie

pacientii doresc sa fie pacienti buni, spunand ceea ce ii pune in cea mai buna lumina in fata terapeutului lor motivele explicite si declarate pentru care se prezinta la terapie nu trebuie sa fie niciodata acceptate ca atare, mai degraba trebuie sa aflam adevaratele motive pentru care vine acum si tocmai la cabinetul nostruStrategii de negociere cu rezistenta

1. Sa nu tratam rezistenta cu violenta: introducere in psihojudo

unele dintre principiile gasite in artele martiale japoneze judo se pot aplica si terapiei

artele martiale spun ca folosirea oponentei adversarului si transformarea acesteia in impuls poate fi o metoda mai eficienta decat infruntarea directa a oponentului

astfel un practicant de judo poate invinge un oponent mai mare si mai puternic folosindu-se de avantul (impulsul) adversarului pentru a-l dezechilibra

aplicand in terapie, principiile din judo sugereaza faptul ca un pacient este indreptatit la rezistenta sa si ca incercarile de a forta depasirea acestei rezistente il vor coplesi pe terapeut

2. Prescrierea rezistentei

recomandarea rezistentei este o variatie de psihojudo

indrumand pacientul sa-si continua comportamentul care pare antiterapeutic, terapeutul ia prin surprindere modul de aparare al pacientului, implicandu-l intr-o relatie pozitiva si de colaborare cu terapeutul sau3. Umorul si rezistenta

este foarte util in stabilirea relatiei terapeutice si in dezarmarea rezistentei este un instrument eficient atunci cand avem de-a face cu personalitati de tip borderline

trebuie utilizat cu abilitate, astfel incat pacientul sa nu se simte batjocorit sau ridiculizat

este mai folositor la adolescenti si la adultii care inca se comporta ca niste adolescenti intarziati

4. Refuzul tratamentului

daca o persoana ajunge la terapie avand alte scopuri decat cele terapeutice, cel mai bun lucru pe care il poate face terapeutul este sa refuze tratamentul

daca aceasta negare este facuta intr-o maniera abila, pacientul care se prezinta fara nicio intentie de schimbare, se poate intoarce peste ceva timp, avand de data asta scopuri precise

negarea tratamentului poate deveni o forma utila de psihojudo

4. PACIENTUL SUICIDAR

psihoterapeutul care se ocupa de un pacient suicidar nu beneficiaza luxul de a elabora o alta interventie dupa ce prima esueaza

e posibil sa nu poata sa reevalueze diagnosticul si planul de tratament, deoarece nu exista o a doua sansa dupa sinuciderea unui pacient

majoritatea terapeutilor care doresc sa trateze eficient pacientii suicidari au nevoie de pregatire suplimentara, deoarece a incerca sa invete din incercare si eroare poate fi daunator sau chiar letal pentru pacienti, pentru persoanele dragi din anturajul pacientului si, fireste, pentru terapeut

aceasta situatie genereaza o stare de neliniste si teama in cazul majoritatii psihoterapeutilor care, la randul lor, deseori sfarsesc prin a-si gestiona gresit pacientii suicidari, tocmai ca urmare a propriei lor nelinisti si anxietati

Conceptii eronate cu privire la pacientii suicidari

Conceptia eronata nr. 1 toti cei care ameninta cu sinuciderea necesita spitalizare psihiatrica

in incercarea de a evita pierderea de vieti omenesti, multi terapeuti gresesc prin faptul ca se bazeaza prea mult pe spitalizarea psihiatrica, aceasta fiind singura interventie folosita

multi terapeuti au spitalizat in mod inutil pacienti, tocmai pentru a-si ascunde propria incompetenta si nesiguranta cu privire la gestionarea acestora, din cauza propriei lor incapacitati de a diferentia pacientii suicidari care vor comite suicidul de cei care nu-l vor comite ar trebui sa fie obligatia terapeutilor de a se specializa, astfel incat sa fim capabili sa diferentiem pacientul suicidar care va comite fapta de cel care n-o va comite

Conceptia eronata nr. 2 spitalizarea inutila nu poate dauna, asa ca este mai bine sa fim precauti

spitalizarea inutila este extrem de ineficienta din punctul de vedere al costurilor

spitalizarile inutile fac un mare deserviciu multor pacienti, in special dpdv psihologic, de ex, ii face pe pacientii histrionici sa se gandeasca la ei insisi ca fiind mult mai bolnavi decat sunt in realitate, fapt care poate sa creasca riscul de suicid

spitalizarea inutila a pacientilor cu borderline ii invata sa continue sa foloseasca amenintarile si gesturile de suicid in scopul manipularii terapeutilor lor, acestia dandu-le un as in maneca pacientilor cu care sa-i manipuleze pe terapeuti

prin spitalizari repetate, acesti pacienti pot pierde motivatia de a invata cum sa abordeze o situatie in afara spitalului spitalizarea inutila poate fi daunatoare tratamentului ulterior sau chiar sa accentueze letalitatea in cazul pacientilor despre care se credea ca nu vor comite suicidul

Conceptia eronata nr. 3 cea mai buna interventie este sa-ti asumi responsabilitatea pentru viata pacientului suicidar

majoritatea persoanelor care recurg la suicid fac acest gest pentru a pedepsi pe cineva daca terapeutul isi asuma responsabilitatea pentru viata unui pacient suicidar, acesta se ofera voluntar de a inlocui persoana pe care acestia vor s-o pedepseasca, astfel pacientul poate pedepsi terapeutul prin gestul suicidar

dupa Freud, suicidul constituie o crima la 180 de grade, acesta manifestand rezerve asupra faptului ca ar putea exista suicid in afara dorintei precoce reprimate de a omori pe cineva

dupa Zilboorg, suicidarul prezinta o neobisnuita incapacitate de a iubi pe altii

Conceptia eronata nr. 4 medicatia antidepresiva diminueaza riscul de suicid si-l tine pe pacient in siguranta

este o presupunere gresita, deoarece medicatia antidepresiva poate sa creasca riscul de suicid in unele cazuri

pacientii cu schizofrenie carora li se prescrie medicamente antidepresive, fara medicatie antipsihotica, pot deveni mai violenti si mai expusi riscului, atat de omucidere cat si de suicid

multi pacienti depresivi devin mai pasibili de a comite suicidul in timpul tratamentului timpuriu cu medicatie antidepresiva, fenomenul explicandu-se prin faptul ca pulsiunea suicidara presupune atat initiativa, cat si un anumit fundal motivational pentru a duce planul la bun sfarsit multi terapeuti si psihiatri resufla usurati atunci cand un pacient este pus pe medicatie antidepresiva si incepe sa arate imbunatatiri in semnele vegetative ale depresiei in loc sa devina mai vigilenti din cauza riscului crescut de suicid, ei devin mai putin atenti, ca rezultat a opiniei eronate ca medicatia il va tine pe pacient in siguranta

terapeutii ar trebui sa detina urmatoarele cunostinte si abilitati: sa inteleaga procesul suicidar in trei etape si sa recunoasca semnele de avertizare, sa stie cum sa intervina si sa previna ceea ce in alte conditii ar insemna moartea iminenta a pacientilor cu potential letal, sa fie adeptii dezvoltarii unor interventii individualizate de tratament pentru pacientii cu potential letal

Procesul suicidar

proces in trei etape, exceptia fiind pacientul paranoid

pe durata procesului suicidar, persoanele decid daca sa-si sfarseasca sau nu viata, aleg locul, momentul si modul in care s-o faca

poate fi intrerupt sau abandonat in orice moment prin interventie terapeutica

pe masura ce persoanele avanseaza in procesul suicidar, ele deseori afiseaza urmatorii indicatori prodromali ai suicidului: verbali, non-verbali si tactiliIndicatorii verbali

majoritatea persoanelor suicidare au tendinta de a fi mai deschise in a discuta posibilitatea de suicid la inceputul procesului suicidar, ele se pot plange de problemele de viata si isi pot exprima dorinta de moarte fata de oricine ii va asculta persoanele suicidare de obicei vorbesc de moarte si suicid in general, dar nu le spun intotdeauna cu usurinta celorlalti despre propriile lor ganduri sinucigase

unii oameni comit suicidul fara sa fi discutat gandurile sau intentiile sinucigase cu nimeni pe masura ce avanseaza in procesul suicidar, vorbesc deseori despre faptul ca sunt coplesiti de sentimente si incapabili sa se concentreze

pot sa para din ce in ce mai putin logici, dar mai afectivi si creativi, nu este neobisnuit ca ei sa manifeste abilitati artistice pentru prima data in viata lor, pe msaura ce avanseaza in procesul suicidar

Indicatorii nonverbali

persoanele suicidare continua sa asculte sau sa interpreteze stilurile obisnuite de muzica, pentru ca gusturile in materie de muzica rareori se modifica in mod dramatic, dar cu toate acestea, deseori atentia lor se diminueaza, pana cand asculta doar foarte putine cantece sau chiar doar unul singur cu un anumit inteles si care va spune ceva despre sursa suferintei sau despre modificarea perceptiei lor cu privire la moarte exprimarea artistica a persoanelor suicidare tinde sa se concentreze asupra temelor de moarte, suicidIndicatorii tactili

desi nu toate persoanele suicidare manifesta indicatori tactili, acestia sunt destul de vizibili atunci cand se manifesta, acestea pot sa ascunda indicatorii verbali si nonverbali, insa au mai putina abilitate in a-si masca indicatorii tactili nu mai suporta atingerea si nu le mai permit altora sa stabileasca un contact fizic direct

evita sa se atinga pe sine, ceea ce este deseori evident prin neglijarea igienei personale

vor scoate sau vor acoperi oglinzilor din casele lor, pentru ca nu vor sa se mai priveasca

dau la o parte fotografiile lor si a membrilor familiei lor, desprinzandu-se de toti, fiindu-i mai usor sa paraseasca viata

dorm sau se odihnesc in pozitia fetala

devin tot mai putin atente si mai predispuse la diverse accidentari, in unele cazuri zona incheieturilor si a gatului devin puncte de iritare pentru ele, chiar daca nu iau in considerare o modalitate de suicid care sa implice aceste zoneProcesul suicidare in trei etape

Etapa 1: Ideatia

persoanele aflate in aceasta etapa considera suicidul o solutie posibila pentru problemele lor si il vad ca pe o eliberare de durere

se gandesc mult timp la moarte, dar in general sunt foarte speriate de sinucidere si de propriile lor ganduri sinucigase

le e greu sa-si planifice suicidul, desi se gandesc la numeroase metode

deseori isi imagineaza ca mor datorita unor cauze naturale sau isi doresc sa fie ucise intr-un accident, dar nu au un plan concret pacientii isi exprima propria ambivalenta cu privire la suicid, vorbind atat despre dorinta de a muri, dar si despre frica de moarte

terapeutul va observa ca, in aceasta etapa, frica de moarte cantareste cel mai mult

indicatorii nonverbali incep sa-si faca usor simtita prezenta

etapa aceasta nu este delimitata in timp, putand dura de la cateva luni la cativa ani, unii oameni chiar petrecandu-si marea parte a vietii lor adulte cochetand cu ideea de suicid

pot sa avanseze sau nu la etapele ulterioareEtapa 2: Planificarea

ambivalenta ramane, atractia suicidului fiind totusi mai proeminenta decat frica de moarte, dar aceste persoane inca nu s-au hotarat sa moara

o persoana care se gandeste foarte serios la suicid va alege o metoda mortala, se va gandi la un loc si un moment, astfel incat sa existe sanse minime ca cineva sa o gaseasca, sa intervina si sa zadarniceasca planul, de cealalta parte, persoana al carei plan include mijloace mai putin mortale si o probabilitate mai crescuta de a fi salvate exceptia remarcabila de la aceasta regula o face personalitatea histrionica, care uneori calculeaza gresit salvarea si moare accidental, ca urmare a ceea ce a fost menit sa fie doar un gest

apare o diminuare a indicatorilor verbali si o crestere a celor nonverbali si tactili

in general, etapa 2 se intinde pe durata a cateva saptamani sau chiar cateva luni, dar rareori dureaza mai mult de un an

odata ce si-a facut planurile, persoana simte o presiune extraordinara de a lua o decizie daca sa moara sau nu

ambivalenta manifestata in etapa planificarii este atat de dureroasa, incat simte ca trebuie sa ia o decizieEtapa 3: Pilotul automat o persoana trece de la etapa planificarii la etapa pilotului automat exact in momentul in care decide sa comita suicidul

imediat ce aceasta decizie a fost luata, va fi expulzata in afara constiintei, persoana trecand pe pilot automat

persoanele care ajung in etapa 3 sunt pasibile de a comite suicidul, chiar daca nu mai sunt constiente ca au luat decizia de a muri

exista o absenta totala sau cel putin o descrestere semnificativa a indicatorilor, persoana manifestand o crestere brusca a dispozitiei, odata cu atenuarea simptomelor depresive

simte o extraordinara usurare ca a luat decizia de a se sinucide, dureroasa ambivalenta caracteristica etapei de planificare a fost rezolvata cu toate ca a luat decizia, va da cuiva un indiciu cu privire la faptul ca se va sinucide, acest lucru facandu-l deseori terapeutului

aceste indicii sunt rareori identificate de familia pacientului sau de persoanele apropiate, acestia respirand usurati atunci cand vad diminuarea simptomelor

etapa 3 rareori dureaza mai mult de 48h, odata ce decizia este luata, pacientul va duce la bun sfarsit aceasta decizie, in mod rapid si decisiv5. INTERVIUL MOTIVATIONAL (IM)

IM o abordare directiva, orientata pe client, de crestere a motivatiei pentru schimbare, prin explorarea si clarificarea ambivalentei

este folosit ca o interventie de scurta durata care se desfasoara pe parcursul a 1-4 sedinte, la ora actuala existand variante cu o durata de la 5 la 15 minute, aplicabile in mediul medical

este folosit atat pentru a-i ajuta pe pacienti sa se implice in terapie si pentru a produce schimbarea in contextul tratamentului, cat si ca o interventie de sine statatoare

evidentiaza autonomia pacientului si responsabilitatea acestuia de a decide, a se implica si a urma programul terapeutic

terapeutii faciliteaza procesul de schimbare a pacientului prin intermediul ascultarii empatice si a acceptarii, combinate cu tehnici mai directive si mai bine structurate

in cadrul IM, pacientul este vazut ca fiind primul agent al generarii strategiilor de schimbare, el dispunand de o serie de atribute si resurse ce pot fi folosite in demersul sau pentru schimbare, cu un minim ajutor din partea terapeutului

motivatia pacientului trebuie sa vina din interiorul sau

terapeutul are un rol foarte important in identificarea si dezvoltare acestei motivatii

IM pleaca de la urmatoarele presupozitii:

pacientii sunt ambivalenti in privinta schimbarii comportamentului lor

aceasta ambivalenta ii mentine intr-o stare imobila

sarcina terapeutului este sa ajute pacientii sa inteleaga si sa rezolve aceasta ambivalenta

Cele cinci principii de baza ale IM:

1. A fi empatic

acceptarea perspectivei pacientului si folosirea ascultarii reflexive

empatia implica normalizarea ambivalentei pacientului cu privire la schimbare

pacientul este acceptat asa cum este in momentul respectiv si numai el poate decide schimbarile dorite sau necesare si se recomanda ca terapeutul mai mult sa asculte decat sa vorbeasca prin intermediul utilizarii metaforelor si al reflectarii emotiilor, terapeutul va adanci experienta acestuia si-l va indruma in propriul proces de schimbare

2. Crearea diferentelor/discrepantelor

terapeutul urmareste sa-i determine pe pacientii sai sa constientizeze deosebirile dintre comportamentul lor actual si valorile si scopurile pe care si le-au propus pentru un viitor apropiat

motivatia de schimbare apare atunci cand oamenii percep o discrepanta intre ceea ce sunt la momentul actual si ceea ce vor sa fie, IM focalizandu-se tocmai pe aceasta discrepanta3. Evitarea argumentarii

atunci cand terapeutii aduc argumente si sustin cu orice pret schimbarea, pacientii pot adopta o atitudine defensiva sau de opozitia

in IM, rezistenta si controversele indica o necesitate a schimbarii strategiilor

se recomanda evitarea etichetarilor si fortarea pacientului sa admita formulari incomode pentru el

Vocea pacientului si nu cea a terapeutului aduce argumentele pentru schimbare

4. Manipularea rezistentelor

in IM, terapeutul nu se opune niciodata direct rezistentelor pacientului, din contra, va incerca sa-l redirectioneze subtil sau sa-i atraga atentia intr-o alta directie decat cea a rezistentei

rezistentele sunt rezultatul unei interpretari gresite a terapeutului cu privire la pregatirea pentru schimbare a pacientului sau

5. Incurajarea eficientei personale

subliniaza importanta credintei pacientului in abilitatile personale de a finaliza cu succes procesul schimbarii sale

pentru a dezvolta aceasta incredere, terapeutul poate explora impreuna cu pacientul momentul in care acesta se simtea mai bine sau atunci cand problema nu era inca bine conturata si nu avea efectele de astazi (ex: Cum era viata ta cand aveai timp de exercitii fizice?), poate sa investigheze schimbarile dificile pe care pacientul le-a facut deja si punctele tale ale acestuia, sa evidentieze calitatile individului aflat in terapie6. TRAININGUL ABILITATILOR ABORDAREA IM

se iau in considerare principii si strategii specifice de construire a motivatiei pacientului pentru schimbare

perceptiile pacientului sunt reflectate si explorate de clinician, fara a le eticheta sau corecta

sunt identificate strategii posibile de schimbare care sa fie specifice pacientului si persoanelor semnificative din jurul sau

responsabilitatea alegerii metodelor de schimbare cade in sarcina pacientului, fara training, modelare sau exercitii practice strategiile de rezolvare a problemelor sunt identificate din repetoriul pacientului si al apropiatilor sau si nu impuse de terapeut

7. MODEL DE ANTRENAMENT PENTRU PSIHOLOGII CLINICIENI DUPA ARTHUR CLARK

1. Etapa de stabilire a relatiei terapeutice se bazeaza pe 4 factori E: Empatie, Eficienta, Etica, Estetica

sedinta de terapie este o opera de arta ce se bazeaza pe improvizatia pe diferite teme propuse intre client si terapeut

tehnica reflectarii: constientizarea intr-o maniera empatica a sentimentelor explicite si implicite ale clientului, dpdv al empatiei, terapeutul poate face paralele intre client si el cu o situatie similara din experienta sa de viata

tehnica amintirilor timpurii: prin care accedem la experienta si credintele timpurii ale clientului

2. Etapa de integrare

confruntarea: folosita ca mijloc de sustinere pentru a releva discrepanta, clinicianul este in pozitia de a empatiza cu ceea ce inseamna a fi o persoana dificila, poate fi o confruntare obisnuita, in care observam ca pacientul are o problema si are o stare de disconfort; confruntarea eroica: de ex la pacientii consumatori de alcool, ii amenintam ca nu-i mai primim in terapie, daca nu renunta la consum; sunt folosite mai rar tehnica restructurarii cognitive: restructurare constructiva, se centreaza pe transformarea convingerilor clientului

resemnificarea: tehnica ce presupune o perspectiva alterantiva prin restructurarea perceptiilor unui pacient in privinta unui comportament sau situatie

interpretarea (din psihanaliza): asigura accesul la cauzalitatea comportamentului uman, cuprinde mecanisme de parare si semnificatii ascunse din inconstient

3. Etapa de realizare

autosurprinderea: atunci cand un pacient se angajeaza in modificarea unui comportament indezirabil, autosurprinderea este o tehnica care il avertizeaza pe pacient asupra aparitiei unor mecanisme care declanseaza aparitia dorintei; ii punem pe pacienti sa scrie biletele pe care sa noteze diferite fraze cu modalitati de coping pe care sa le lipeasca in locuri in care sa le citeasca frecvent segmentarea: modalitatea de a segmenta problemele cu care vine pacientul, trebuie sa luam lucrurile pas cu pas pentru a le observa cum evolueaza

- CARTE -

1. PARTENERII COMUNICARII TERAPEUTICE PSIHOTERAPEUTUL SI PACIENTULPsihoterapeutul actor si regizor al relatiei cu pacientul

profesia de terapeut poate fi definita ca reprezentand activitatea destinata cunoasterii vietii psihice a unui individ aflat in dificultate si derularea unor tehnici terapeutice specifice, in scopul restabilirii echilibrului psihic al pacientului in general, diagnosticul, obiectivele si planul de tratament servesc drept linii directoare, dar nu sunt folosite intr-o maniera rigida, terapeutul neputand stabili un plan de tratament detaliat pe care sa-l urmeze fara nicio abatere, mai degraba elaboreaza un plan general, in timp ce isi mentine flexibilitatea si adaptabilitatea terapeutul poate varia ritmul tratamentului, ca raspuns la reactiile din partea pacientului

ASCULTAREA conditie prima a relatiei psihoterapeutice

terapeutul ar trebui sa dispuna de aptitudinea de a-l asculta si a-l intelege pe pacientul sau

analizarea sub trei aspecte a ascultarii: ca solicitare a pacientului in nevoia lui de relationare (are stransa legatura cu anamneza, cu cat este mai putin directiva, cu atat se asigura pacientului o posibilitate mai mare de a fi ascultat), ca disponibilitate fizica a clinicianului (limitarea timpului necesar ascultarii determina aparitia unor prejudicii), ca aptitudine profesionala (act psihic cu un caracter activ si presupune capacitatea de a-l intelege pe celalalt)

calitatea angajamentului: trebuie sa fim prezenti la locul intregii secvente descrise de pacient, a fi prezent insemnand nu doar sa fim atenti la situatia descrisa, ci sa aducem cu noi intreaga experienta clinica acumulata, sa ne angajam si sa fim prezenti in comunicarea terapeutica atat cu inima, cat si cu capul

observatii clinice pe baza interviurilor: observatiile incep inca de cand dai mana cu pacientul in camera de asteptare sau in cabinet (o palma umeda dezvaluie nivelul de anxietate, modul in care pacientul intra si se asaza pe canapea etc), odata ce terapeutul intampina un pacient, el va acorda o atentie amanuntita modului initial in care acesta i se adreseaza adevaratul inceput al procesului terapeutic ascultand intr-un mod activ si reflexiv: un terapeut eficient ar trebui sa aduca cu sine toate elementele terapiei centrate pe persoana empatie, consideratie pozitiva neconditionata si acceptare, ascultarea reflexiva presupune sa asculti cu atentie continutul si semnificatia a ceea ce iti comunica pacientul, sa repeti continutul, emotia si semnificatia celor spuse de pacient prin refrazari sau parafrazari, sa reflectezi gandurile si sentimentele implicite si neconstientizate ale pacientului, prin reflectare terapeutul putand capta experienta interioara a pacientului

EVALUAREA

metodele de evaluare au potentialul de a oferi insight-uri cu privire la ceea ce este individul, dintr-o perspectiva mai larga

pot fi evaluati o gama larga de factori: depresia, anxietatea, abuzul de substante, dereglarile alimentare, satisfactia maritala etc

tehnicile proiective reprezinta o alta directie pe care clinicianul o ia in considerare pentru a intelege mai bine problematica pacientului sau continua sa existe rezerve in ceea ce priveste tehnicile proiective ce se caracterizeaza prin lipsa unor proceduri de scorare obiective

tehnica amintirilor timpurii este o alta tehnica proiectiva care ofera o evaluare participatorie si nonintruziva a functionarii personalitatii

FORMULAREA INTREBARILOR

eficacitatea unei intrebari depinde de mai multi factori, cum ar fi tipul intrebarii si frecventa intalnirilor

scopul unei intrebari este aceea de a dezvolta sau a extinde cunostintele clinicianului cu privire la pacientul sau

terapeutul poate pune o intrebare pentru a castiga o perspectiva mai empatica, mai profunda asupra problematicii pacientului, perceptiile sau reactiile acestuia putand fi neclare sau confuze intrebarile circulare favorizeaza obtinerea unei intelegeri empatice a pacientului, terapeutul folosindu-le intr-o maniera exploratorie, in scopul descifrarii fatetelor multiple ale experientelor relatate de pacient

utilizarea gresita a intrebarilor are loc atunci cand specialistul pune intrebari pentru a-si satisface propria curiozitate

intrebarile eficiente trebuie sa fie relevante, oportune, lipsite de elemente acuzatoare si centrate pe nevoile si preocuparile pacientului

FACAND APEL LA ATINGERE

contactul prin atingere este o forma de comunicare in cadrul procesului terapeutic

atingerea pacientului pe umar sau pe mana poate exprima un sentiment de sustinere si reasigurare in cadrul tratamentului

contactul prin atingere poate avea si un potential daunator, indicand un esec empatic sau o violare a increderii pacientului

la nivel interpersonal, atingerea este mai probabil sa fie perceputa ca fiind pozitiva atunci cand relatia terapeutica este suficient de bine stabilita si cand terapeutul a obtinut o intelegere substantiala a problematicii pacientului

CONDUITA ETICA IN RELATIA PSIHOTERAPEUTICA

probleme tehnice speciale cu implicatii etice apar atunci cand sunt stabilite obiective terapeutice nerealiste, in nevoia de a insufla speranta pacientului

necesitatea definirii obiectivelor terapiei are o mare importanta pragmatica din doua motive: constituie un ghid pentru terapeut, oferind terapiei o directie specifica, iar pentru pacient, constituie o sugestie pozitiva, iar discutia si acordul cu privire la durata si obiective poate intari acceptul si angajarea pacientului in producerea schimbarii sale

este important ca terapeutul sa nu exercite presiune pe pacient si sa-i provoace astfel anxietate, ci mai degraba sa-l angajeze intr-un proces de atingere graduala a unor scopuri preliminare mai mici

pot aparea dificultari atunci cand scopurile stabilite explicit sau implicit depasesc capacitatile pacientului, sustinand o apreciere falsa a progresului care nu poate fi realizat

CAPCANELE IN CARE POATE FI PRINS UN TERAPEUT

Capcana intrebarilor inchise

terapeutul poate intra intr-un tipar interactional in care pune mai multe intrebari la rand la care pacientul raspunde foarte vag, lacunar si foarte scurt

aceasta situatie poate sa apara cand terapeutul are nevoie de multe informatii preliminare care sa permita formularea cadrului problemei pacientului, si atunci cand terapeutul simte nevoia de a controla sedinta iar pacientul se simte inconfortabil in legatura cu anumite teme abordate

este una problematica pentru ca ii atribuie pacientului un rol pasiv in terapie

solutii pentru a o evita sunt completarea chestionarelor preliminare de catre pacienti, folosirea intrebarilor cu raspuns deschis, utilizarea ascultarii reflexive mai degraba decat a intrebarilor aditionale

Capcana pacientul trebuie sa se schimbe

terapeutii inclina balanta in favoarea pacientilor care se implica in terapie, a celor care sunt motivati pentru schimbare, complianti la realizarea temelor pentru acasa si in defavoarea celor care nu manifesta asemenea caracteristici

deseori pacientii manifesta ambivalenta in ceea ce priveste propria lor schimbare, iar cand terapeutii o sustin cu vehementa, acestia vor raspunde prin a sustine contrariul, solutia de a iesi din aceasta capcana fiind aceea de a formula intrebari specifice, intrebari cu raspuns deschis, urmate de ascultare reflexiva

Capcana cantonarii rigide in teorie

o greseala comuna a terapeutilor este aceea ca unii dintre ei se cantoneaza strict si rigid in anumite proceduri terapeutice, desi nu exista nicio evidenta a faptului ca se poate produce schimbarea

de ex, terapeutii cognitivisti tind sa recurga la argumente, sa explice, sa interpreteze sau sa recurga la resemnificare, ignorand orice alte strategii non-cognitive

Capcana expertului

terapeutii detin multe informatii despre comportamentele simptomatice si despre procedurile menite sa duca la ameliorarea sau disparitia lor, de aceea este de la sine inteles ca unii dintre ei pot avea credinta ca cel mai bun mod de a-si ajuta pacientii este sa le ofere propriile lor opinii cu privire la simptom si sa le sugereze cum sa faca schimbarea

acest demers impiedica pacientii sa-si identifice in mod activ propria problema si sa decida singuri cand va avea loc schimbareaCapcana etichetarii

terapeutii utilizeaza deseori etichete diagnostice atunci cand se refera la pacientii lor sau la problemele lor comportamentale

acceptarea etichetelor este un prim pas in directia producerii schimbarii

cu toate acestea, pacientii se pot simti judecati sau stigmatizati de etichete sau pur si simplu nu sunt pregatiti si nu-si doresc sa fie caracterizati in acest mod

unii dintre ei pot avea reactii negative, pierzandu-se in cele din urma esenta psihoterapieiCapcana grabei in terapie

tendinta terapeutului de a se grabi sa rezolve o problema specifica a pacientului, distragandu-i atentia de la motivele reale pentru care a apelat la cabinetul sau

rezultatul acestei capcane poate declansa rezistenta pacientului la terapie sau poate aparea situatia in care se lucreaza asupra unor probleme clinice mai putin relevante

o greseala comuna din partea terapeutilor este aceea de a incerca din rasputeri sa produca schimbarea, in dorinta de a-si demonstra cat de eficienti suntCapcana autodezvaluirii excesive

unii terapeuti se lanseaza in lungi destainuiri cu privire la propriile lor limite si deficiente

aceasta procedura este utilizata pentru a demonta perfectionismul de care poate da dovada un pacient, in acest mod aratandu-i-se ca toti suntem supusi greselilor si ca e bine sa ne acceptam propriile greseli daca autodezvaluirea selectiva este deseori o strategie eficienta, este evident ca un terapeut care face acest lucru vrea mai mult sa primeasca decat sa ofere terapie

Capcana dezaprobarii

pacientii se simt de multe ori judecati si etichetati datorita problemelor lor comportamentale sau au credinta ca altii sunt de vina pentru ceea ce li se intampla terapeutii considera ca pacientii ar trebui sa-si asume responsabilitatea pentru propriile lor probleme, de aceea acestia se pot simti dezaprobati si isi pot activa rezistentele la terapie

o terapie soldata cu esec este de cele mai multe ori pavata cu bune intentii dar este condusa de practicieni mai putin antrenati

ignoranta si incompetenta sunt mult mai putin nocive fata de sadismul, narcisismul, ostilitatea si dorinta de exploatare a pacientuluiMotivatiile alegerii profesiei de terapeut

elementul esential in cazul acestei optiuni profesionale il reprezinta tendinta terapeutului de a transcende realitatea, de a intra in intimitatea sufleteasca a fiintei umane

este remarcata existenta mai multor trasaturi particulare dintre care: curiozitate si pasiune deosebit de dezvoltata pentru problemele vietii sufletesti, fenomenele psihologice, dorinta de a intelege, explica si manipula procesele psihice, tendinta de consacrare profesionala, dedicarea fata de problemele de studiu si stiintifice, neglijarea propriilor interese

Cateva reguli de aplicat intr-o psihoterapie eficienta

Sa nu subestimam niciodata punctele forte ale pacientilor puterea se afla in pacient, nu schimbam pacientii in adevaratul sens la cuvantului, generam doar contexte in care ei se pot schimba, asadar intarim punctele forte si abilitatile pacientului, nu slabiciunile si lipsurile sale

Sa ajutam pacientii sa se mentina sanatosi este important sa ajutam pacientii sa achizitioneze noi deprinderi de viata, acestea putandu-se realiza prin anumite intarir de natura interna sau externa

Sa stabilim o buna directionare pentru fiecare sedinta si pentru terapie in ansamblul ei daca avem prea multe informatii, nu ne indreptam in nicio directie, sa luam in considerare de ce a venit acum pacientul in terapie si care este teoria lui cu privire la comportamentul sau problematic

Sa-i simpatizam pe pacientii nostri un aspect cunoscut in terapie este ca, daca nu-ti plac pacientii, nu poti empatiza cu ei; empatia este o cale de cunoastere a pacientului, simpatia este o cale de relatie, daca nu iti simpatizezi pacientul, acest lucru se va impotrivi muncii tale si in mod clar va fi observat de catre acesta

Recunoasterea problemei duce la explicatii, experienta duce la schimbare intelegerea si insight-ul sunt rareori suficiente, ar trebui sa ajutam pacientul sa experimenteze ceva nou, acest lucru putand fi realizat prin educatie, o interpretare psihodinamica oportuna a transferului, reinterpretare, intrebari referitoare la exceptiile de la comportament, tehnici de imagerie mentala, etc

Tratam o fiinta umana, nu un diagnostic nu etichetele diagnostice construiesc realitatea, desi acesta este important, este adeseori contraproductiv

Sa stim sa formulam intrebari bune informatiile ar trebui obtinute intr-o maniera subtila, indirecta si metaforica, iar atunci cand pacientul nu face progrese, sa luam in considerare urmatoarele aspecte: stabilirea unui scop gresit, alianta terapeutica precara, diagnostic ratat

Cand ne impotmolim (si cu totii ne impotmolim), sa nu dam vina pe pacient mai intai trebuie sa vedem daca el are o idee referitoare la ce ar fi necesar pentru o mai buna functionare a terapiei, sa incercam sa discutam problema cu un coleg terapeut, dar dintr-o scoala diferita care adera la o teorie diferita si are o instruire diferita

Sa avem umor umorul influenteaza dispozitia sau starea de spirit a persoanei respective, in terapie este cel mai bine cand umorul iese la iveala in mod natural si nu ca o tehnica, acesta putand asigura confort si relxare si poate ajuta la construirea unei bune aliante terapeutice

2. CARACTERISTICILE COMPORTAMENTALE ALE PSIHOTERAPEUTULUI EVALUARILE PACIENTULUI CU PRIVIRE LA STILUL TERAPEUTIC

in general, personalitatea psihoterapeutului a fost acreditata in obtinerea succesului psihoterapiei, dar totusi nu exista studii care sa coreleze caracteristicile terapeutului si succesul terapiei

luate separat, caracteristicile terapeutului explica doar o mica parte din varianta succesului terapeutic, in schimb, interactiunea specifica din cadrul terapiei coreleaza semnificativ cu rezultatele acesteia

caracteristicile terapeutului pe care pacientul le percepe ca fiind important sunt urmatoarele: sa fie o persoana cu care pacientul sa poata discuta problemele sale, sa ofere caldura emotionala si intelegere, sa aiba capacitatea de a percepe continuturi din discursul pacientului, sa ofere suport si confort psihologic, sa manifeste un profund respect fata de pacient, sa fie fermecator, simpatic, sa nu eticheteze pacientul, sa aiba simtul umorului, sa ofere sfaturi utile3. SCOALA LUI MILTON H. ERIKSON lucrarile sale au avut o influenta considerabila asupra Scolii de la Palo Alto

este considerat parintele terapiei familiale si al abordarilor paradoxale

tehnica sa de inductie hipnotica, fondata in exclusivitate pe limbaj si pe practicarea hipnozei in calitate de terapie scurta, a permis deschiderea unor noi cai in domeniul psihoterapiei

terapua strategica abordata de Erikson inlatura prejudecata cum ca hipnoza ar fi o stare pasiva si regresiva aflata in controlul terapeutului

in hipnoza eriksoniana, inconstientul are o alta semnificatie decat cea oferita in psihanaliza, acesta reprezentand ansamblul tuturor mecanismelor care realizeaza sinteza noastra personala

terapia eriksoniana recunoaste faptul ca pacientul se vindeca singur, terapeutul nu face decat sa-l indrume si sa-l directioneze

principiile limbajului terapeutic eriksonian s-au nascut din metodele utilizate de Erikson in inductia transei hipnotice; Erikson imita stilul perceptiv si comunicational al pacientului, preluand gradat si usor control, pana cand pacientul intra in transa hipnotica

aceasta strategie a fost numita tracing technique

la prima intalnire terapeutica, Erikson adopta stilul de limbaj si conceptele personale cu privire la realitate utilizate de pacientul sau, el imita formele comunicarii nonverbale ale pacientului, in scopul de a-l face pe acesta sa se simta cat mai in largul sau

in hipnoza eriksoniana, intrebarea fundamentala de la care se pleaca in demararea terapiei este urmatoarea: Ce vrem sa comunicam pacientului pentru a accelera schimbarea?

stabilirea sarcinilor este o metoda excelenta de accelerare a procesului terapeutic

in cazul hipnozei eriksoniene, se considera ca schimbarea terapeutica este un proces care tine de reasocierea vietii interne a pacientului, resursele acestuia fiind rearanjate ne intereseaza strategiile sociale si interpersonale pe care pacientul le utilizeaza pentru a-si construi propria depresie, anxietate sau nesiguranta de sine un terapeut eriksonian poate crea o harta fenomenologica a modului in care pacientul isi construieste propria depresie

se pune accent pe intarirea autodeterminarii pacientului, scopul fiind de a indeparta pacientul de terapie si de a-l intoarce la cursul normal al vietii

hipnoza eriksoniana isi propune accesarea asociatiilor constructive existente in cazul unui pacient, dar care momentan sunt inactive

in momentul in care terapeutul intelege modul in care pacientul isi construieste problema, poate sa delimiteze mai bine directiile de schimbare

PAGE 1