Revolutia Industriala(1)

Istoria DESIGNULUI Revoluția INDUSTRIALĂ

Revoluția Industrială

În Anglia secolului XVIII (1760-1840) un complex extraordinar de factori a dus la

această revoluţie majoră în istoria omenirii, care şi-a avut începutul, factori între care

enumerăm:

- invenţia motorului cu abur, deci apariţia unei noi energii de o calitate fabuloasă în

comparaţie cu trecutul, invenţiile destinate producţiei în mare număr (fabricarea

industrială şi nu meşteşugărească a produselor)

- comunicaţiile maritime, pe apă şi rutiere folosind energia aburului,

- producţia industrială a fierului şi oţelului,

- creşterea populaţiei,

- mediul politic britanic, mult mai receptiv la democraţie comparativ cu ţările

europene continentale.

Inginer/designer I.K. Brunel

Londra era deja din timpul Reginei Elisabeta I unul din centrele comerciale mondiale

cele mai importante, unde erau atraşi oameni pregătiţi pentru manufacturarea de pro-

duse cu finisaje foarte perfecţionate, in acest oraș având loc numeroasele evenimente

sociale, economice, tehnice şi politice ale secolului al XVIII-lea.

Revoluţia industrială, nu a fost un eveniment, ci un proces, în care un lucru a

condus la altul.


Isambard Kingdom Brunel (9 April 1806 – 15 September 1859), a fost un inginer civil britanic care a construit poduri şi docuri, a construi principala cale ferată, Great Western, o serie de vapoare, (primele vapoare transatlantice cu elice) şi numeroase poduri şi tuneluri importante. Creatiile sale a revolutionat transportul public şi ingineria moderna.Deşi proiectele Brunel nu au fost întotdeauna de succes, de multe ori acestea conţineau soluţii inovatoare pentru probleme de inginerie de lungă durată. În timpul carierei sale scurte, Brunel realizat multe "premiere" în inginerie inclusiv asistenţă în construirea primului tunel sub un râu navigabil şi dezvoltarea de SS Great Britain, primul navă de fier oceanică polifunctională cu elice, care era la acea vreme ( 1843) cel mai mare vas construit vreodata.

Brunel a stabilit standardul pentru o cale ferata foarte bine construita, folosind studii pentru a minimaliza curbele. Acest lucru a necesitat tehnici scumpe de construcţie de poduri noi şi viaducte, precum şi Tunelul Box de două mile . O caracteristică controversată a fost gabaritul mare, un "ecartament larg" din 7 ft 0 1 / 4 (2.140 mm), în loc de ceea ce a fost mai târziu să fie cunoscut sub numele de "ecartament standard" din 4 ft 8 1 / 2 în (1.435 mm ). Ecartamentul larg a adăugat un plus la confortul pasagerilor, dar a făcut construcţiile mult mai costisitoare şi erau dificil de interconectat cu caile ferate care utilizau ecartament îngust. Ca o consecinţă a regulamentului a Căilor Ferate (Gauge) Act 1846 (şi după moartea lui Brunel), gabaritul a fost schimbat la ecartamentul standard în întreaga reţea GWR.Brunel a uimit Marea Britanie cu propunerea de a extinde caile feroviare spre America de Nord prin construirea de nave pe baza de abur. El a proiectat şi a construit trei navel care au revoluţionat ingineria navala.În anul 2002, Brunel a fost plasat al doilea intr-un poll pentru BBC care sa determine "100 cei mai mari Britanici".

http://www.culture24.org.uk/places+to+go/south+west/bristol/tra35936http://en.wikipedia.org/wiki/Isambard_Kingdom_Brunel

Inventiile ingineruluiI.K. Brunel


Revoluţia industrială, nu a fost un eveniment, ci un proces, în care

un lucru a condus la altul.

Absenţa lemnului (datorat defrișărilor excesive – lâna - stofa

englezeasca) a dus la ideea de a se folosi drept combustibil cărbunele;

pentru a-l aduce la clienţi, s-a dezvoltat sistemul de transport (în acest

timp a avut loc prima perfecţionare a rapidă a sistemelor de

transport, care fuseseră mereu aceleaşi din epoca romană, cum ar fi

căile de navigaţie internă, pe canale, „macadamurile"şi primele căi

ferate, toate acestea pentru a spori comerţul şi mai ales pe cel cu

cărbune); energia cărbunelui a inspirat motorul cu aburi, perfecţionat

de James Watt.

In 160 de ani s-au suprapus una peste alta 4 civilizaţii succesive - a

potecii pe unde se mergea călare, a canalului şi a căruţei, a căii ferate

şi a autovehiculul.

Societatea rurală care domina, din Antichitate, civilizaţia umană s-a

transformat, aşadar, întruna industrială.

Până în secolul XVIII, puterea animală, umană, energia eoliană şi

hidraulică (acestea având însă,dezavantajul major al imobilităţii, al

dependenţei de o locaţie, de condiţiile geografice sau, în cazul vaselor

cu pânze, de cele meteorologice) erau unicele surse de energie. Forţa

aburului a schimbat fundamental coordonatele problemei.

Calul va deveni, simbolic, unitate de măsură în noua configuraţie

energetică, „calul putere", horse power, HP. Însăşi puterea aburului

este urmata de inventii noi ca electricitatea şi motoarele cu petrol care

vor spori randamentul şi productivitatea.

Anglia din acea epocă era leagănul predestinat al Revoluţiei

industriale prin desfacerea mărfurile englezeşti pe pieţele existente în

America, Europa şi în Orient. Aşadar, invenţiile şi investiţia în noi

maşini au devenit motorul progresului industrial.

Populaţia urbană creştea rapid (însăşi populaţia Marii Britanii s-a

dublat, în decurs de doar un secol) având şi o putere de cumpărare în

expansiune, lucru care a stimulat îmbunătăţirile tehnologice. Aceste

îmbunătăţiri au făcut posibilă producţia de masă care a scăzut

progresiv costurile, făcând accesibile, ca niciodată în trecut, un

număr mai mare de produse unui număr mai mare de oameni.

http://g9mp2009.asb-wiki.wikispaces.net/Himangini+Khanna http://money.howstuffworks.com/capitalism1.htm


Meşteşugurile au scăzut din importanţă, prin sfârşitul unităţii

dintre proiect (design) şi producţie. În trecut, cel care fabrica de la

cap la coadă un obiect (un scaun de exemplu) era meşterul însuşi; prin

Revoluţia Industrială lucrurile s-au schimbat hotărâtor.

De asemeni, alături de noile energii, a contat, în această formidabila

explozie de invenţii tehnice şi construcţii, producţia şi utilizarea la o

scară nemaiîntâlnită până atunci a unui material folosit din timpuri

imemoriale, fierul.

In patruzeci de ani, producţia de fier a crescut de zece ori în Marea

Britanie. Odată cu fierul şi maşinile s-a născut o nouă clasă -

mecanicul modern.

Fierul a fost folosit în mod major nu numai în producţia motoarelor, a

uneltelor în era industrială ci şi în arhitectură, în Franţa, în ultimele

decenii ale secolului XVIII, de către arhitecţi ca Victor Louis, care

căutau sa facă teatrele rezistente la incendii. Dar fierul nu era vizibil

în faţada clădirii, ci era ascuns. În Anglia, fabricanţii secolului îl

foloseau din acelaşi motiv, datorită rezistenţei la incendii.

Construcţii metalice

În ambele cazuri fierul, de o imensă valoare practică, nu era luat în

considerare ca putând să aibă şi vreo valoare estetică pentru

construcţii.

Clădiri care au folosit valenţele estetice ale fierului, în Anglia

secolului XVIII

- „Pavilionul Regal" din Brighton, de John Nash, din 1820

Teatru contruit in 1780 de Victor Louis / Bordeaux

Pavilionul Regal

proiectată într-un stil indian de John Nash. Ea a fost finalizată în 1820 şi a fost o clădire favorit al Printului Regent, mai târziu regele George IV. Camerele sunt în principal într-un stil chinezesc. În prezent, este muzeu.

O clădire celebră în Brighton, Anglia,


Podurile:

- Coalbrookdale din 1777

- primele poduri suspendate, cu o deschidere de circa o sută de metri,

principiul suspensiei ducând în secolul următor la superbe creaţii, cu

deschideri mai mari, de sute de metri, printre cele mai timpurii fiind

Podul Menai de aproape 200 metri, de Thomas Telford, din 1818.

Acum apare unirea dintre fier şi sticlă pe mari suprafeţe, descoperită

ca metodă constructivă şi investită estetic de arhitecţi de renume şi

deschişi explorărilor, precum Henri Labrouste, autor al „Bibliotecii

Sainte-Geneviève" din Paris, sau John B. Bunning, creator al London

Coal Exchange, ilustru exemplu de arhitectură victoriană, demolat,

lucru greu de înţeles, chiar după dezbateri parlamentare, în

progresiştii ani '60 ai secolului XX.

La mijlocul secolului XIX, arhitectul francez Eugene Viollet-le-Duc,

pledând în acelaşi timp pentru „alianţa formei cu nevoia" cerea

adevăr material în arhitectură şi anume ca „piatra să arate a piatră,

fierul a fier şi lemnul a lemn". În orice caz, scara uriaşa şi varietatea

imensă de utilizări ale fierului nu putea să nu-şi spună cuvântul în

arhitectură, unde a dus la dezvoltări tehnice şi estetice niciodată

imaginate înainte.

Coalbrookdale din 1777

Menai din 18118

London Coal Exchange, 1849


Astfel, pentru prima Expoziţie Universală organizată vreodată, de la

Londra, din 1851, manifestare care dorea să pună în prim plan noile

tehnologii şi artefacte ale Revoluţiei Industriale, mândria diferitelor

ţări participante Joseph Paxton, care nu era arhitect, a proiectat, în

întregime din sticlă şi fier, un spaţiu imens, apt să găzduiască 14.000

de expozanţi. Designul acestei construcţii, modulare, folosind

pentru prima dată în istorie, în totalitate, elemente prefabricate,

aparţine în întregime secolului XIX şi, indica direcţia către

arhitectura secolului XX.

O clădire practică, perfect adecvată scopului sau mai bine zis,

scopurilor sale, de a oferi spaţiu vast de expunere rapid şi uşor de

construit, rezonabil şi ca preţ, accesibil etc. totuşi Crystal Palace n-a

plăcut tuturor; de exemplu unor minţi rafinate ale vremii, ca John

Ruskin cărora relativa lipsă de sofisticare, pe scurt, simplitatea, se

poate să le fi repugnat. O fotografie făcută de scriitorul Emile Zola cu

Crystal Palace, după vreo treizeci de ani de la deschidere, ne face să

înţelegem mai bine şocul pe care această construcţie imensă, din fier şi

sticlă l-a creat contemporanilor. Fotografia surprinde contrastul dintre

casele încă de un aspect medieval şi contururile nete şi măreţia

copleşitoare a construcţiei transparente, de fier şi sticlă.

Crystal Palace, 1851


Evoluția presei

Dincolo de numeroasele maşini ingenioase care s-au succedat într-un

interval scurt şi într-un ritm parcă niciodată egalat, inventivitatea ace-

lor generaţii s-a exercitat şi către confortul casnic şi cel personal.

Astfel, în secolul XIX asistăm nu numai la dezvoltarea unor aparate

complexe de ţesut şi la apariţia maşinii de cusut (brevetată de

Singer), lucru care a permis îmbrăcăminte mai ieftină pentru un

număr din ce în ce mai mare de oameni, dar şi la obiecte de genul:

- lamei de ras Gilette,

- stiloului,

- aparatelor electrice,

- sistemelor de comunicare la distanţă (Morse),

- becului (de către Edison),

- telefonului.

Tot acum a luat un avânt deosebit, cu mare importanţă economică,

procedeul înregistrării legale produselor şi invenţiilor, cel al

„patentării" în vederea protecţiei, îmbunătăţirile şi invenţiile

tehnologice au avut drept ţintă şi un segment major al comunicării,

presa, care timp de aproape un secol, până la apariţia radioului, a fost

doar scrisă. Tirajele au crescut, contribuind la formarea celei de-a

patra puteri într-un stat democratic, presa. Fără ideea de egalitate

umană mai mare, idee izvorâtă din preocupările minţilor cultivate şi

însetate de dreptate din Anglia, Franta(Revoluţie Franceză de la 1789),

precum şi din Ameria (Revoluţia Americană din 1777-unde, poate

pentru prima dată în istorie, în chiar actul de întemeiere al unei ţări,

se vorbeşte de dreptul omului de a-şi căuta fericirea) nu s-ar fi pus

problema accesului la educaţie şi a alfabetizării oamenilor din popor.

Presa Lordului Stanhope a fost printre primele construite integral din

fier turnat, economisind mult din energia umană. Economia de

energie ducea la o viteză de producţie mai mare şi, mergând în sensul

acestui scop, Friedrich Koenig a creat o presă cu abur care tipărea 400

de foi/oră faţă de cele 250 ale presei Lordului Stanhope. Cumpărată

de „ The Times" din Londra a dus la tipărirea, în 1814, a primului

ziar din istorie tipărit complet cu ajutorul aburului.

Costul tiparului a scăzut spectaculos şi mărimea ediţiilor ziarelor ca şi

numărul de pagini au crescut. Dar exista încă o problemă importantă.

Şi anume faptul că literele erau aşezate de mână în caseta de literă,

procedeu laborios, încet şi destul de scump. Ottmar Mergenthaler este

cel care, în 1886, inventând maşina cu claviatură numită ulterior

linotip. Preţul unui ziar a scăzut de trei ori şi un mijloc de informare

şi de educaţie estetică precum revista ilustrată, a devenit accesibil

unor milioane de oameni.

Prima presă cu cilindri / Friedrich Koenig Presa Lordului Stanhope

Mașini și obiecte prezentate la Great Exhibition, 1851


Tehnici şi imagini

Era comunicaţiei de masă a sosit, aşadar, tot datorită avansărilor

tehnologice. Ele au permis să se tipărească pe hârtie fabricată nu

manual, ci de maşini şi cu viteza aburului. Tot în acest secol apare un

nou mijloc de comunicare, fotografia, care putut fi translată în ziarul

tipărit relativ târziu, comparativ cu data apariţiei ei. In ziare şi cărţi,

mult timp, ilustraţiile au fost gravuri laborioase realizate pe o placă de

metal, atacată cu acizi.

Dar înaintea ei trebuie amintită invenţia litografiei. Ea a fost creaţia

actorului şi scriitorului Aloys Senefelder. Datorită litografiei, artistul

nu mai este legat de duritatea plăcii de metal pe care trebuie să o

incizeze, putând să deseneze pe piatră ca pe o foaie de hârtie.

Folosirea mai multor plăci litografice suprapuse, numită

cromolitografie permite tipărirea în culori, prevede tipărirea

suprapusă a trei matriţe pentru culorile fundamentale şi o a patra

pentru negru". Cromolitografia a fost un mijloc major de expresie

grafică, artistică, în epoca victoriană.

Dintre graficienii acestei epoci îl amintim pe Louis Prang al cărui

stil de copilaşi, cu păr buclat şi bucălaţi, a avut o mare influenţă

internaţională. Designerii epocii victoriene, care au dus la această

adevărată revoluţie vizuală prin cromolitografíe, inventau pe piatra

de tipar orice formă de literă, nefiind legaţi, ca şi cei din presa de

metal de numeroase constrângeri tehnice, şi foloseau culori

strălucitoare. Erau echipe de oameni virtuozi unde artiştii

compuneau proiectele iar alţi tehnicieni-artişti le transpuneau în

5,10, 20 sau mai multe pietre separate. In plus, cu o măiestrie

inimaginabilă raportat la condiţiile tehnice destul de elementare,

succesiunile de plăci colorate, pentru fiecare culoare, se făceau perfect,

fără suprapuneri peste contururi etc. în procesul de dezvoltare

economică şi industrială, grafica a început să joace un rol major în

marketingul produselor fabricilor.

Ambalaje din perioada victoriană

Grafica realizată de Louis Prang

Etichetele şi ambalajele devin domenii importante ale

cromolitografiei. Dar trecerea imaginii pe foile de cositor ale cutiilor

în care erau ambalate numeroase produse de larg consum precum

conserve de diferite alimente, cutii de ceai, de tutun etc. nu a fost

simplă. Metalul neporos nu absorbea cernelurile de tipar, foile de

metal şi suprafeţele de piatră erau la fel de tari şi inflexibile şi abia la

jumătatea secolului XIX au fost dezvoltate procese de transferare a

tiparului pe metal. S-au tipărit mai întâi, pe hârtie subţire, imaginile

inversate apoi hârtia a fost lipită de foaia de metal şi pusă sub mare

presiune. Odată înlăturată hârtia subţire, imaginea rămânea pe foaia

de cositor. Aceste ambalaje au avut o mare circulaţie în întreaga

Europă şi în America în secolul XIX şi la începutul secolului XX. Unele

companii, pentru care istoria proprie face parte din identitatea de

corporaţie, le folosesc încă pentru a-şi afirma stabilitatea şi rezistenţa

în timp.


Ambalaje metalice victoriene imprimate prin cromolitografie

Grafica realizată de Walter Crane

Design de literă

Ca şi în alte domenii, Anglia a avut un rol crucial în inventarea unor

caractere de literă mai practice, mai funcţionale. Între primele litere

metalice mobile mari, comparativ cu cele tradiţionale, au fost cele

create de Thomas Cotterel, Robert Thorne a creat un caracter numit

fat-face „durduliu", în anul 1803 în timp ce Antique, plămădit de

Victor Figgins, e încă considerat drept un design deosebit de

original. Tot Figgins a creat un caracter de literă care dădea iluzia

tridimensionalului, un caracter care s-a dovedit foarte apreciat. O

inovaţie majoră a începutului secolului XIX a fost şi apariţia

caracterului fără şerif (fără cârli-gaşe sau „picioruşe" cum sunt

numite terminaţiile foarte fine, uşor decorative, de literă), sans-serif

care şi-a făcut debutul în 1816, într-o carte editată de William

Caslon. Acest caracter sans-serif va fi deosebit de utilizat în secolul

XX şi este şi acum. Pentru ca o tipografie să dispună de seria de

alfabete care puteau constitui familia unui caracter de literă, trebuia să

dispună de sume importante, fiindcă turnarea micilor litere în fier era

un proces scump şi laborios.

S-au făcut numeroase încercări de a înlocui literele de metal,

costisitoare, cu litere de lemn (care, evident, nu puteau avea aceeaşi

rezistenţă la uzură). Unele au fost reuşite şi aceasta a dus la o

varietate enormă de mărimi şi stiluri tipografice iar „filosofia

designerului era să le folosească".

Pe de altă parte, nevoia de a lega, de a închide şi cuprinde bine aceste

elemente împreună, înainte de a fi puse la presă a impus un accent

orizontal şi vertical în designurile grafice. Acesta a devenit principiul

organizator de bază al compoziţiei paginii.


Caracter de literă sans serif / Wiliams Caslon / 1816

Caracter de literă fat-face / Robert Thorne / 1821

Caracter de literă in-shade/ Victor Figgins / 1815

Mobilier din epoca Revoluţiei Industriale:

„Thonet“

Thonet nu a pornit în producţia mobilierului său de la vreun

program estetic sau ideologic (precum aveau atunci membrii Arts

and Crafts) ci de la o motivaţie strict comercială. Tamplar prusac,

născut în 1796 la Boppard, şi-a creat în 1819 un laborator specializat în

intarsii geometrice şi mobilier de accent Biedermeier, iniţiind în 1830

experimente de prelucrare a lemnului care vor duce la generarea unui

mobilier şi a unui ambient mai modern. Aproape întreaga sa viaţă

Thonet s-a ocupat de tehnica de curbare a lemnului. Acesta este un

material ductil când fibrele sunt încă proaspete, încă irigate de limfă,

care odată uscat devine rigid, înainte de el, foile, straturile destinate

suprafeţelor curbe ale mobilierului erau flexibilizate prin înmuierea în

clei clocotit. Thonet a căutat să creeze structuri adevărate, nu doar

furniruiri, la început dând formă în prese speciale unui strat de foi

încleiate după prealabila înmuiere. Acest procedeu, nu permitea totuşi

decât curbări în plan şi Thonet a trecut la încleierea, lipirea unor

bastonaşe subţiri, verticale, de secţiune pătrată care, odată înmuiate în

clei clocotit şi presate în mănunchiuri, în forme speciale, reuşeau să-şi

asume curbaturi complexe, ajungând până la torsiune. Dar costurile

erau încă ridicate şi procedeele lente. Thonet s-a gândit să recreeze

flexibilitatea fibrelor lemnului proaspăt prin umezire cu vaporii

generaţi de o autoclavă, apoi de a-i conferi curbatura în forme de

metal şi, ultima etapă a procesului tehnologic, de a-1 reface rigid prin

uscarea în cuptoare.

Procesul de producţie realizat prin diviziunea muncii a dus la

producţia în serie, ajungându-se mai târziu la asamblarea de scaune

şi mobilier din elemente prefabricate. Thonet obţine în 1841

brevetul pentru noua sa tehnică, când lansează şi unul dintre cele


mai faimoase produse ale sale: WienerStuhl- „Scaunul vienez".

Catalog cu produsele Thonet / Viena

Creaţiile sale încep să meargă în direcţia unui liniarism cvasigrafic

remarcabil, mai ales la scaunele realizate pentru cafeneaua Daum, în

1850. In 1851 la Londra, la Expoziţia Universală de la Crystal Palace,

câştiga cu aceste scaune o remarcabilă notorietate internaţională. In

1856 înfiinţează compania Gebriider Thonet („Fraţii Thonet"), creând

prima fabrică de producţie de scaune pe scară cu adevărat industri-

ală (în regiunea Moravia, în Cehia, care se afla atunci în Imperiul

Austro-ungar). Thonet a produs toate genurile de mobilier, dar

faimoase sunt mai ales scaunele, cu spătare sau fără, cu şezuturi din

paie împletite, traforate sau cu elemente liniare, cu picioare strunjite

sau canelate. Piesa apreciată drept cea mai modernă şi mai inteligentă

creată de acest industriaş vizionar este „scaunul nr. 14", cum apărea

în catalogul său de produse, un scaun compus din doar 6 părţi: o

varga lungă de lemn curbat care forma în acelaşi timp picioarele

posterioare şi spătarul, o curbă mai scurtă inserată în spătar pentru a-i

mări rezistenţa, un cerc pentru şezut format din paie de Viena

împletite, un alt cerc mai mic cu funcţia de contravânt al picioarelor, şi

două picioare anterioare care se întingeau direct în rama şezutului.

Totul era asamblabil cu 10 şuruburi, fiind foarte uşor de transportat şi

ambalat: într-un cub cu latura de un metru puteau fi puse 36 de

scaune nr. 14.


Michael Thonet, Chair no 14, 1859; Michael Thonet, Rolling Chair no 1, 1960; Michae Thonet, Chair no 18, 1876; Michael Thonet, Desk Chair no 9, 1905;

Michael Thonet, balansoar

Demonstraţie de ambalare a 36 de scaune Thonet „nr. 14" într-un cub cu latura de 1 m

Acest scaun a invadat Europa şi America graţie gândirii comerciale a

autorului lui, care a creat filiale în principalele oraşe de pe aceste două

continente, acompaniind totul cu o amplă acţiune de promovare. La

sfârşitul secolului XIX deja fuseseră vândute 45 de milioane de

exemplare şi s-ar putea spune ca Thonet a realizat cea mai colosală

şi poate neegalată producţie de masă din istoria mobilei, atingând

în acelaşi timp o simplitate formală de useful objects creând în

acelaşi timp un produs care nu imita nici unul din stilurile

trecutului.


Munca lui Thonet care a făcut posibilă apariţia unui produs perfect

pentru producţia de masă care se năştea în acel timp, caracterizat de

simplitate constructivă şi tratament adecvat, nefalsificator al naturii

materialului, a constituit şi o realizare emblematică în spiritul

Revoluţiei Industriale: prin tehnica de pionierat şi prin satisfacerea

nevoilor unor noi clase sociale. „Scaunul nr. 14", balansoarul,

„fotoliul nr. 9" - „ scaunul vienez” sunt obiecte care scapă

fluctuaţiilor modei şi care au anticipat de asemenea mobilierul

modern. Produsele lui Thonet au făcut ca vizualizarea elementelor

unui ambient să nu mai fie aceeaşi. Au obişnuit ochiul cu

desfacerea volumului unei mobile în linii structurale.

Un salon mobilat exclusiv de Thonet / 1906

Catalog cu produse Thonet


TEME

Realizați o documentare foarte amănunțită

despre fonturi, texte, ilustrații, carți, ambalaje

din perioada revoluției industriale.


despre obiectele (mașini de cusut, locomotive,

autoturisme, veselă, obiecte de interior-

mobilă, corpuri de iluminat etc.) din perioada

revoluției industriale.


despre obiectele de interior (mobilă, corpuri

de iluminat, tapiserii- țesături, tencuieli,

pardoseli etc.) din perioada revoluției

industriale.

Grafic design

Design de produs

Design ambiental

Documentarea să cuprindă:

- analiza pentru cel puțin trei tipuri de obiecte;

- imaginile obiectelor analizate (pot fi și filme documentare);

- autorul, anul, eventual locul lansării pe piață;

- sursa documentării pentru fiecare imagine:

- titlu, autor, editură, an;

- sursă internet;

- alte surse.

Revolutia Industriala(1)

Documents

Transcript of Revolutia Industriala(1)