REVISTA STUDENŢILOR EDITATĂ SUB EGIDA ......Sumar Consiliere profesională, Cariera de notar...

REVISTA STUDENŢILOR EDITATĂ SUB EGIDA

CENTRULUI DE CERCETARE AL FACULTATĂŢII DE

ŞTIINŢE JURIDICE, SOCIALE ŞI POLITICE

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS”, GALAŢI

COMITETUL DE REDACŢIE:

Valentin Hahui, Teodora Irimia,

Cătălin Munteanu, Remus Şerban

COLABORATORI:

Alexandra Aftene, Alexandra Apostu, Andreea Băzăr,

Daniel Bleoju, Sergiu Coşoreanu, Corina Gheţu,

Anca Păduraru, Claudiu Ciprian Radu, Mihai Teodor Tanasa.

ÎNDRUMĂTORI NR. 1/2009:

Asist. univ. drd. Nora- Andreea Daghie

Asist. univ. drd. Mădălina Mihăilescu

Asist. univ. Elisabeta Slabu

COORDONATOR:

Lect. univ. dr. Florin Tudor

CONSILIU DE ONOARE

Conf. univ. dr Răducan Oprea - Preşedinte

Prof. univ. dr. Romeo Victor Ionescu

Conf. univ. dr. Ioan Apostu

Lect. univ. dr. Teodor Gheorghe Arat

Lect. univ. dr. Florin Tudor

SumarConsiliere profesională, Cariera de notar public...

Rubrică îngrijită de Teodora Irimia

Burse internaţionale de studiu şi cercetare...Rubrică îngrijită de Valentin Hahui

Conferinţe şi sesiuni de comunicări ştiinţifice...Rubrică îngrijită de Claudiu Ciprian Radu

Lexicon juridic latin...Rubrică îngrijită de Mihai Teodor Tanasa

Ghidul aplicantului Erasmus...Rubrică îngrijită de Remus Şerban

Recenzii şi apariţii editoriale...Rubrică îngrijită de Cătălin Munteanu

Pedeapsa cu moartea, un act de justiţie?...Autor: Cătălin Munteanu

Organizaţii criminale mafiote. Mafia italiană- Cosa Nostra...Autor:Alexandra Apostu

Inflaţia legislativă- premisa insecurităţii juridice a cetăţeanului...Autor: Valentin Hahui

Garantarea liberului acces la justiţie – eterna reîntoarcere laimposibilitatea tehnică...Autor: Teodora Irimia

Procusta justiţiei în sistemul dreptului românesc...Autor: Cătălin Munteanu

Armonizarea dreptului comercial european în materia societăţilorcomerciale...

Autor: Alexandra Aftene

Ce nu spune ConstitutiaAutori: Anca Păduraru, Sergiu Coşoreanu

Prezentare ELSA/European Law Students’ Association...Rubrică îngrijită de Remus Şerban

CONSILIEREPROFESIONALĂ

CARIERA DE NOTARPUBLIC

Rubrica „Consiliere Profesională” îşi propunesă aducă în atenţia studenţilor posibilitaţile pe care leau în urma absolvirii Facultăţii de Ştiinţe Juridice,Sociale şi Politice. Totodată, prin descrierea fişeipostului se doreşte a contura cât mai bine avantajeleşi dezavantajele, a ilustra volumul de muncă, dar şi aevidenţia statutul unei profesii. Pentru a veni încompletarea teoriei şi pentru a acorda un plus deîncredere studenţilor, rubrica va conţine şi un interviucu un specialist, care, sperăm noi să vă ajute.

Informaţii generaleNotarul public este o persoană fizică, un liber

profesionist, care îndeplineşte acte de autoritatepublică. Activitatea notarială trebuie să asigurepopulaţiei , constatarea raporturilor juridice civile saucomerciale nelitigioase, precum şi exerciţiuldrepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate culegea.

Activitatea notarului public se bazează peîncrederea solicitanţilor, care se obţine dacă notarulpublic este un consilier convingător şi un confidentdiscret al părţilor, capabil să le explice reglementărilelegale şi să transpună voinţa lor în termeni juridici.

Funcţia de notar public este autonomă ceea ceîmpiedică orice ingerinţă în întocmirea actelornotariale şi în îndeplinirea procedurilor prevăzute delege în competenţa acestuia. Principiul stabilităţii înfuncţie este menit să garanteze echitatea şiimparţialitatea în decizie a notarilor publici, într-uncuvânt, independenţa acestora.

Notariatul se dovedeşte a fi foarte important înzilele noastre.Dinamismul exacerbat al societăţii,naşterea multor relaţii sociale, modificareapermanentă a legislaţiei impun reguli cu privire laîntocmirea, autentificarea, legalitatea şi corectitudineaactelor, contractelor,etc.

În prezent, existenţa notariatelor este o condiţiesine qua non în realizarea actului de justitie, efecteleactivităţii lor regăsindu-se în dreptul civil (drepturireale, succesiuni, dreptul contractelor, dreptulafacerilor, dreptul comercial,etc).

Competenţa notarilor publiciApariţia profesiei de notar public în România a

fost posibilă în condiţiile existenţei unei societăţidemocratice şi a statului de drept, bazat pe principiileeconomiei de piaţă.

În acest context, competenţa materială şiteritorială a notarului public este stabilită prin legeade organizare a activităţii notariale.

Competenţa teritorialăCompetenţa teritorială a notarilor publici este

determinată de circumscripţia judecătoriei undefuncţionează birourile notariale. Actele notariale seîndeplinesc la sediul biroului notarial; în limitelecircumscripţiei sale teritoriale, notarul public poateîncheia acte notariale şi în afara biroului notarial, dacăexistă un număr mai mare de persoane interesate sausolicitantul este împiedicat să se prezinte. În cazul încare în circumscripţia judecătoriei funcţionează maimulte birouri notariale, competenţa teritorială afiecăruia se întinde pe toată circumscripţia. ÎnMunicipiul Bucureşti, competenţa teritorială abirourilor notarilor publici se întinde pe tot cuprinsulacestuia.

Competenţa materialăÎn principiu, competenţa materială este generală,

orice notar public putând să îndeplinească orice actnotarial cu excepţia acelora pentru care există ocompetenţă teritorială specială.

Notarul public are competenţa materială săîndeplinească următoarele acte: redactareaînscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor;autentificarea înscrisurilor redactate de notarul pub-lic, de solicitant sau de avocat; procedura succesoralănotarială; certificarea unor fapte, în cazurile prevăzutede lege; legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, aspecimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor;darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi;primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelorprezentate de părţi; actele de protest al cambiilor, albiletelor de ordin şi al cecurilor; legalizarea copiilorde pe înscrisuri; efectuarea şi legalizarea traducerilor;eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe carele-a întocmit notarul; orice alte operaţiuni prevăzutede lege.

Statutul profesiei de notar public:notarul public este investit să îndeplinească un

serviciu de interes public; notarul îndeplineşte actede autoritate publică având forţa probantă prevăzutăde lege, sub condiţia aplicării sigiliului şi semnăturiiacestuia; notarul public poate fi considerat un spe-

3Consiliere profesionala

4 Revista “ECCE IURIS”

cialist în probleme de drept civil, comercial şi alfamiliei;

Condiţiile pentru a fi notar public sunt: săaibă numai cetăţenia română, domiciliul în Româniaşi să aibă capacitatea de exerciţiu al drepturilor civile;să fie licenţiat în drept; să nu aibă antecedente penale;să se bucure de o bună reputaţie; să fie apt din punctde vedere medical pentru exercitarea funcţiei;să fiîndeplinit doi ani funcţia de notar stagiar şi să fipromovat examenul de notar public sau să fi exercitattimp de cinci ani funcţia de judecător, procuror,avocat sau o altă funcţie de specialitate juridică şi dsă dovedească cunoştinţele necesare funcţiei de notarpublic.

Notarul public are dreptul la onorariu iarcalitatea de notar public încetează la cerere, prinpensionare, prin desfiinţarea biroului de notar pub-lic, în cazul constatării incapacităţii de muncă, urmatăde neexercitarea, fără justificare, de titularul acestuiaa profesiei în condiţiile legii; prin excluderea dinprofesie pentru abateri disciplinare, în cazul văditeisale incapacităţi profesionale, constatată în urma unorinspecţii repetate; pentru săvârşirea unei infracţiunigrave sau care aduce atingere prestigiului profesiei,în cazul condamnării definitive.

Legislaţie notarială1.Legea notarilor publici şi a activităţii notariale,

nr.36/1995; Legea nr.36/12 mai 1995, privind legeanotarilor publici si a activitatii notariale, publicata inMonitorul Oficial nr.92/16 mai 1995* modificata prinlegea nr.267/2003 pentru completarea art. 3 dinOrdonanta Guvernului nr. 24/1992

2. Regulament de punere in aplicare a legiinotarilor publici si a activitatii notariale nr.36/1995,aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr.710/C/1995, publicat in Monitorul Oficial nr. 176/8 august1995 modificat prin OMJ nr. 1410/C1996, publicatin Monitorul Oficial nr. 25/15 februarie 1

3. Cod deontologic al Notarilor Pulblici din Ro-mania, adoptat la cel de al III-lea Congres al UniuniiNationale a Notarilor Publici din Romania, 2001

Alături de informaţiile generale despre cepresupune cariera de notar, suntem onoraţi să văoferim un interviu tematic cu domnul asist. univ. drd.Schin George Cristian, Notar Public din CameraNotarilor Publici Galaţi.

1. De ce aţi ales o carieră în domeniul notarial?Este, din punctul meu de vedere, una din

profesiile care îţi oferă cele mai mari satisfacţii, atâtmorale cât şi materiale, o profesie nobilă care sebazează pe încrederea solicitanţilor, care se obţinedacă notarul public este un consilier convingător şiun confident discret al părţilor, capabil să explicereglementările legale şi să transpună voinţa acestoraîn termeni juridici.

2. Care sunt paşii pe care trebuie să-i urmezeun proaspăt absolvent de drept pentru a deveninotar?

În legislaţia actuală se cunosc 2 moduri deaccedere în profesia de notar. Prima modalitate şicea care interesează proaspeţii absolvenţi de drepteste stagiul.

Poate fi notar stagiar cel care îndeplineşteurmătoarele condiţii: are cetăţenie română şidomiciliul în România; are capacitate de exerciţiu adrepturilor civile; este licenţiat în drept – ştiinţejuridice; nu are antecedente penale; se bucură debună reputaţie; cunoaşte limba română.

Alte cerinţe obligatorii sunt: să fie apt dinpunct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;să fie angajat într-un birou de notar public; să se afleîn perioada de stagiu până la promovarea examenuluide notar public; să aibă mai puţin de 5 ani vechimeîntr-o funcţie de specialitate juridică.

Calitatea de notar stagiar se dobândeşte încondiţiile Regulamentului cadru aprobat de ConsiliulUniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.

Stagiul reprezintă perioada premergătoaredobândirii calităţii de notar public şi are drept scoppregătirea profesională a notarului la începutulexercitării profesiei.

A doua modalitate priveşte situaţia în caresolicitantul la funcţia de notar public îndeplineştecondiţiile menţionate mai sus şi a exercitat timp de 5ani funcţia de judecător, procuror, avocat sau o altăfuncţie de specialitate juridică şi dovedeştecunoştinţele necesare funcţiei de notar.

Verificarea cunoştinţelor se face prin examen,care în cazul în care numărul candidaţilor pentru unloc este mai mare, îmbracă forma concursului.

Concursul se organizează pentru locurilerămase vacante după ocuparea locurilor de cătrenotarii stagiari.

3. Care sunt calităţile necesare pentru această

5

profesie?Notarul public va trebui să dovedească în

întreaga sa activitate un caracter integru, precum şiun acut simt al echităţii.

Conştiinţa notarului trebuie să fie prezentăîntotdeauna în cadrul legal a lucrului bine făcut şi cutotul refractară actelor şi practicilor lezionare de oricefel.

Întreaga conduită a notarului public trebuiesă fie un exemplu de cinste şi omenie pentru semeni.

Curajul, cumpătarea, altruismul şi justiţia suntvirtuţi cardinale pentru exercitarea profesiei de notarpublic.

4. Cât de importantă este comunicarea cuclienţii în această profesie?

Comunicarea cu clienţii este deosebit deimportantă prin faptul că rolul notarului trebuie să fiede a stabili raporturi reale între părţile contractanteale unui act spre exemplu, a explica acestora din urmădacă măsura libertăţii aleasă în acest sens estelezionară şi contravine normelor imperative de dreptşi morală, precum şi de a oferi soluţiile de corectarea actelor de voinţă, în conformitate cu legea.

5. Care sunt avantajele şi dezavantajele acesteiprofesii?

Ca în orice profesie, există avantaje şidezavantaje care se pot descoperi pe parcursuldesfăşurării acestei activităţi, acestea neputând fi enu-merate pur şi simplu.

6. Care este în prezent cererea de notari pepiaţa forţei de muncă?

Numărul notarilor publici şi al birourilornotariale din localităţile aflate în circumscripţia fiecăreijudecătorii şi din mun. Bucureşti se stabileşte prinordin al Ministrului Justiţiei, la propunerea ConsiliuluiUniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.

La formularea propunerilor, Consiliul UniuniiNaţionale a Notarilor Publici din România, va aveaîn vedere propunerile Camerelor Notarilor Publiciprecum şi cerinţele rezultate din întinderea teritoriului,numărul locuitorilor, volumul şi tipul procedurilornotariale solicitate de public.

7. Cât de bine se adaptează tinerii la cerinţeleacestei profesii?

Revalorizarea profesiei de notar public sedatorează prestigiului pe care notarii l-au dobândit

în perioada ulterioară adoptării Legii nr. 36/1995,dar şi a sporirii rolului acestor profesionişti ai dreptuluiîn peisajul atât de spectaculos al economiei libere înexpansiune şi al unei societăţi care preţuieşte valorileeconomiei de piaţă.

Acest lucru se datorează şi faptului că mulţi tineriambiţioşi au îmbrăţişat această profesie.

8. Biroul Dumneavoastră notarial este printrecele mai renumite din acest domeniu. Care estesecretul?

În primul rând mulţumesc pentru aceastăapreciere a Dvs. Secretul, dacă vreţi sa-i spunemaşa, constă în pregătirea, integritatea, imparţialitateaşi înţelepciunea notarului de a cunoaşte acele valoria căror încălcare declanşează litigiul, cât şi în arta dea le armoniza, pentru obţinerea rezultatului urmăritde părţi şi ocrotit de lege.

9. Aveţi vreun sfat pentru tinerii care doresc săurmeze această carieră?

Sfatul meu pentru tinerii care doresc să acceadăîn această profesie aflată astăzi într-un procescontinuu de reevaluare şi care tinde să ocupe unuldin avanposturile profesiilor juridice liberale, este acelade a se pregăti în mod continuu pentru a realizacondiţiile de înalt profesionalism.

Consiliere profesionala


BURSE INTERNAŢIONALEde STUDIU şi CERCETARE

Îndrăzneşte ! Aplică acum !

Prin această rubrică îţi vom oferi oalternativă la problemele şi piedicile dinînvăţământul românesc, piedici cu care seconfruntă studentul care îşi doreşte o carieră desucces. Corupţia la nivel macro şi micro-structural, plagiatul, mediocritatea, lipsafinanţării, lipsa dorinţei de a deveni mai buni, suntmotivele pentru care în ultima perioadă tot maimulţi studenţi, masteranzi şi doctoranzi îşi dorescsă studieze în străinatate.Avantajele unei burse de studiu în străinatatesunt: diversitatea specializărilor, condiţiile demasă şi cazare şi experienţa multiculturală.Există pe piaţă o mare diversitate de burse destudiu, cu perioade foarte variate, de la câtevaluni până la câţiva ani, cu asigurarea parţială sauintegrală a cheltuielilor.

În acest sens, rubrica noastră vă oferămai multe informaţii despre bursele disponibilepentru studenţii din România. În primul număral revistei, vom ajunge în capitala vecină,Budapesta.

PROGRAMUL DE BURSE DE STUDII LAUNIVERSITATEA CENTRAL EUROPEANA(CEU) DIN BUDAPESTA

Pentru cine ?

Programul se adresează studenţilor aflaţi înultimul an de studiu sau absolvenţilor care au obţinutdiploma de licenţă în cadrul unei instituţii deînvăţământ superior acreditate.

Ce oferă ?

Universitatea Central Europeană oferăprograme de masterat şi doctorat pentru anuluniversitar 2010-2011. Cursurile, cu predare în limbaengleză, se vor ţine la sediul Universităţii dinBudapesta. Nu există un număr prestabilit de burse

acordate studenţilor din România. Bursele de studiipot fi integrale sau parţiale şi depind de rezultateleprocesului de selecţie.Domeniile de studiu sunt: economie, politicile şiştiinţele mediului, istorie, politici publice, relaţiiinternaţionale şi studii europene, studii juridice,matematică, studii medievale, naţionalism, filosofie,ştiinţe politice, sociologie şi antropologie socială.Candidaţii pot opta pentru cel mult douădepartamente diferite.

Cum aplic ?

Înscrierea se va face la adresa de web https://online.ceu.hu, iar dosarul de înscriere va fi completatonline şi va cuprinde:1. formularul de înscriere (disponibil pe pagina weba CEU după data de 10 noiembrie 2009) ;2. două scrisori de recomandare pentru programelede masterat şi trei scrisori de recomandare pentruprogramele de doctorat;3. curriculum vitae şi lista lucrărilor publicate (dacăeste cazul);4. versiunea electronică (scanată) a diplomei delicenţă sau a adeverinţei de student pentru cei în ultimulan de studii (în limba română şi engleză);5. versiunea electronică (scanată) a foii matricole (înlimba română şi engleză);6. un eseu/plan de cercetare specific fiecăruidepartament, pe tema precizată în buletinul deadmitere CEU .

O bună cunoaştere a limbii engleze esteobligatorie. Candidaţii care vor trece de etapa depreselecţie şi nu au un certificat de limba englezăagreat de CEU (vezi buletinul de admitere CEU) vorsusţine un test de tip TOEFL organizat de cătreCentrul Educatia 2000+ Bucureşti şi Centrul deResurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj în datade 13 martie 2010. În aceeaşi zi, se vor organiza şicelelalte teste departamentale (acolo unde estecazul).Data limită de înscriere şi de trimitere a documentelor:25 ianuarie 2010.

Pentru mai multe informaţii accesaţi site-ulCentrului Educaţia 2000+, Bucureşti http://

7

CONFERINŢE ŞI SESIUNIDE COMUNICĂRI

ŞTIINŢIFICE

Cunoaşterea domeniului dreptului şi aoperaţiunilor cu tematică juridică presupun nu doarînţelegerea materiei de studiu predată în facultăţilede drept din ţara noastră, ci implică de asemeneaparticiparea studenţilor la o serie de dezbateri, dediscuţii în cadrul unor conferinţe ce au menirea de aaprofunda cunoştinţele dobândite până în acelmoment de către student, de a-i îmbogăţi studiuljuridic prin aceste teme noi ce sunt abordate în cadrulconferinţelor de către specialişti în domeniul dreptului,profesori de prestigiu ai şcolii juridice româneşti darşi de către profesori consacraţi din străinătate cesupun conversaţiei modelele din statele lor de origine.

Conferinţele în orice domeniu şi cu atât maimult cele din ramura dreptului unde sunt imperativeo dicţie bună, cunoştinţe temeinice şi vocabularştiinţific dau posibilitatea studentului de a observa cumse desfăşoară un eveniment ştiinţific bine organizat,cum poate deveni un jurist de seamă dar totodată,conferinţele sunt şi o oportunitate pentru tânărulstudent de a cunoaşte noi persoane, de a legaprietenii dezvoltându-şi astfel cercul de cunoştinţe,având desigur efecte benefice asupra dezvoltăriiulterioare a individului. Studenţii care au participatanii trecuţi la diverse conferinţe de drept, au mărturisitcă acestea au fost prilejuri de a vizita oraşe, locurinoi, de a compara sistemele de predare a ştiinţelorjuridice în cadrul diferitelor facultăţi de specialitatedin România, de a schimba opinii şi sfaturi. În acelaşitimp, prin interesul arătat prin participarea laconferinţele ştiinţifice şi alte proiecte în cadrulfacultăţii, studenţii au apreciat că toate manifestărileştiinţifice le pot fi utile şi ulterior la intrarea în sistemuljuridic după încheierea studiilor,fiind necesare şibinevenite în completarea CV-ului.

Pentru a stârni interesul studenţilor doritoride a participa la conferinţele ştiinţifice, considerămde datoria noastră să expunem câteva teme, condiţii,activităţi corespunzătoare unui eveniment deamploarea unei conferinţe şi, în general, modulspecific de desfăşurare a acestor activităţi. Vomevidenţia exemple de conferinţe ce s-au desfăşuratîn 2009, precizând câteva informaţii de importanţă:

O primă conferinţă consacrată în 2009 a avutloc în Cluj-Napoca pe data de 28 februarie.,,Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) a organizat o conferinţă germano-română de drept penal la care au participat profesorişi specialişti de la Asociaţia Româno-Germană aJuriştilor, Fundaţia Konrad Adenauer şi din cadrulfacultăţii clujene. Specialiştii au susţinut dezbateriprecum ,,Dreptul penal ca mijloc de combatere acorupţiei’’, ,,Imunitatea parlamentară’’, ,,ProiectulNoului Cod penal al României’’ şi ,,Proiectul nouluicod de procedură penală’’. Printre participanţi s-aunumărat Stefania Ricarda Roos, directorulProgramului Statul de Drept Europa de Sud-Est alFundaţiei Konrad Adenauer, Jean Pierre Rollin,consulul general al Republicii Federale Germane laSibiu, Helmut Sazteger de la Universitatea dinMunchen, rectorul UBB,Andrei Marga, şi alţii’’1.

,, În perioada 27-28 martie 2009,Universitatea ,,Constantin Brâncuşi’’ din Târgu-Jiua fost gazda conferinţei ştiinţifice internaţionale ,,TheRole and the Place of Law in a Knowledge BasedSociety’, conferinţă organizată de Facultatea deŞtiinţe Juridice din cadrul Universităţii ConstantinBrâncuşi din Târgu-Jiu şi Facultatea de Drept aUniversităţii Masaryk din Brno, Republica Cehă.Lucrările conferinţei s-au desfăşurat pe 4 secţiuni, lasediul Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi sediul Facultăţiide Litere şi Ştiinţe Sociale. La această conferinţă auparticipat în calitate de reprezentanţi ai PenitenciaruluiTârgu-Jiu: comisar de penitenciare Lucia Prunariu,împuternicit director adjunct Serviciul de Educaţie şiAsistenţă Psihosocială şi purtătorul de cuvântsubinspector de penitenciare Simona Dumitriu. Vineri27.03.2009 a fost prezentată lucrarea susţinută decomisar de penitenciare Lucia Prunariu intitulată

,,Demersuri educative şi formative ce serealizează în penitenciare şi aportul factorilorcomunitari în informarea, prevenţia, şi formareaprofesională a persoanelor private delibertate’’.Lucrarea a constituit a doua parte adizertaţiei ,,L’economie de la connaissance et de lacrise’’ susţinută de domnul Jacques Antoine Forcioli,preşedinte al Asociaţiei Ad-Hoc Mediteranee,partener în cadrul unui proiect cu finanţare europeanăal Penitenciarului Târgu-Jiu, proiect depus în lunadecembrie 2008. Dizertaţia reprezentantuluipenitenciarului a pus accentul pe rolul activ alpenitenciarului în implicarea persoanelor private delibertate în activităţi de cunoaştere, educaţie,

EDUCATIE NONFORMALA


informare, prevenţie, calificare şi reconversieprofesională, activităţile realizate în penitenciare cusprijinul partenerilor sociali, apelul către societate şifactorii legislativi care ar trebui să găsească modalităţide susţinere şi acţiune prin integrarea în muncă pentruresocializarea şi reintegrarea în societate şi familie apersoanelor după eliberarea din penitenciar’’2.

,,Facultatea de Drept ,,Simion Bărnuţiu’’,împreună cu Uniunea Internaţională a ExecutorilorJudecătoreşti şi a Ofiţerilor Judiciari şi UniuneaNaţională a Executorilor Judecătoreşti a organizat înperioada 13-15 mai o conferinţă internaţională cutema ,,Europa Judiciară-10 ani după Tampere’’. Laeveniment au participat peste 60 de personalităţi dinstrăinătate, care reprezintă Uniunea Internaţională aExecutorilor Judecătoreşti, organizaţiile profesionaledin statele membre ale U.E., dar şi reprezentanţi aimediilor academice din ţări ca Argentina, Rusia,Coasta de Fildeş şi Tunisia. S-a remarcat prezenţala Sibiu a lui Jacques Isnard, preşedintele UniuniiInternaţionale a Executorilor Judecătoreşti şi OfiţerilorJudiciari şi a lui Jerome Carriat, Administratorul şefal Departamentului pentru Afaceri Civile din cadrulComisiei Europene, înalt reprezentant al ComisieiEuropene. Vicepreşedintele Comisiei Europene,Jacques Barrot,a transmis un mesaj videoparticipanţilor la conferinţă. Evenimentul a venit lacâteva zile după ce Facultatea de Drept din Sibiu aorganizat conferinţa aniversară dedicată împlinirii, la5 mai, a 60 de ani de la semnarea Tratatului de laLondra de constituire a Consiliului Europei,de către10 state europene’’3.

Prin aceste exemple de conferinţe care auavut loc în ţara noastră în 2009, putem lesne observamultitudinea de teme cuprinse în cadrulevenimentelor menţionate dar şi prestigiul invitaţilor,activităţile specifice şi alte detalii relevante pentruştiinţa juridică astfel încât putem considera că prinparticiparea la conferinţe dobândim noi valori îndomeniul dreptului şi administraţiei publice ascultândopiniile unor specialişti în ştiinţe juridice şiadministrative care fără îndoială ne pot furniza nişteinformaţii preţioase referitoare la viitoarea noastrăcarieră juridică.

Claudiu-Ciprian RADU

Note de subsol: www.Citynews.ro,26 februarie 2009.www.ZiarulGorjului.ro,30 martie 2009.www.sibiul.ro,11 mai 2009.

9

LEXICON JURIDIC LATIN

Argumentum

Lexiconul se prezintă ca un instrument delucru auxiliar, constituirea lui venind în întâmpinareatuturor celor interesaţi de o completă cunoaştere alimbajului juridic latin. Acesta nu reprezintă doar undicţionar, el este o sumă de maxime, cugetări, adagii,reflecţii, expresii latine, înglobând în esenţa lor bogataexperienţă de viaţă a poporului roman. Fără doar şipoate toate acestea sunt adevărate comori deînţelepciune romană, dezvăluind amănuntele şiavatarurile vieţii juridice romane. Se simte aşadarnevoia interpretării în limba română a celor maiînsemnate astfel de expresii, cugetări latine spreînţelegerea sensului sintagmelor. Sperăm că prin prezentarea acestor expresiiinteresul dumneavoastră pentru limba latină şi pentruacest edificiu minunat, dreptul roman, să sporească. Pe lângă îndemnul nostru pentru cunoaştereauniversului juridic se întrevede utilitatea practică aacestui lexicon, constând în îmbogăţirea limbajuluijuridic şi nu numai. Aceste maxime, sub forma unor expresii, aufost aranjate,pentru un acces cât mai facil, în ordinealfabetică. În numărul acesta avem în vedere sintagmelejuridice latine ce debutează cu litera A. Asiguraţi-vă că veţi urmări şi celelalte numereale revistei noastre pentru a vă completa colecţia deexpresii juridice.Vadite nobiscum !

A contrario: prin opoziţie. Folosită şi formula per acontrario

A fortiori/fortiore: cu atât mai mult

A majore ad minus: de la mai mult la mai puţin.Dacă legea permite mai mult, ea permite şi mai puţin

A minima: prea puţin. Răspunsul procurorului laprimirea de către inculpat a unei pedepse prea mici

A minore ad maius: de la mai puţin la mai mult.Dacă legea opreşte mai puţin opreşte implicit şi maimult

A novo: din nou. Proces trimis a novo în instanţă

A pari: la fel. La situaţii identice să se pronunţe soluţiiidenticeA posteriori: din experienţă. Multe lucruri se învaţăa posteriori

Ab abusu ad usum non valet consequentia: dela abuz la uz nu este valabilă consecinţa

Ab antiquo: de demult, din vechime. Evenimentuleste ab antiquo

Ab initio: de la început

Ab intestat: fără testament

Ab initio invalidum non confirmatur dintinotemporis Lapsu/ confirmatur continuo temporisactu: ceea ce de la început este nevalabil nu poate fivalidat prin trecerea unui timp îndelungat.

Ab initio valida postea contigentia noninfirmantur: ceea ce este valid de la început, nueste infirmat prin cele întâmplate mai târziu.

Ab Iove Principium: să se înceapă de la Jupiter, săse înceapă cu ce este mai important

Absentem accipere debemus qui non est inLocum/loco in quo petitur: se consideră ca absentacel ce nu se găseşte la locul unde prezenţa sa esteceruta

Absurdus et vanus metus non prodest: o temereabsurdă şi fără temei nu foloseşte

Abundans cautela non nocet: excesul de precauţie/cauţiune nu este dăunător

Abusus non tollit usum: abuzul nu-ţi ridică dreptulde a te folosi sau abuzul nu impiedică uzul.Teama dea săvârşi un abuz de drept nu poate opri pe nimenide la exercitarea acelui drept

Acceptilatio: modul de stingere al obligaţiilor createprin stipulaţie, constând într-o formalitate, simetricopusă celei prin care obligaţia a luat nastere



Accessio: adăugirea.Mod de dobândire aproprietăţii (ex:prin depuneri de aluviuni)

Actiones bonae fidei: acţiuni de bună credinţăActor seqitur forum rei: acţiunea de divorţ estepersonală şi trebuie adresată instanţei de domiciliu alsoţilor.

Actor sequitur forum rei: reclamantul îşi vaintroduce acţiunea în locul unde se află bunul în litigiu

Actore non probante,reus absolvitur: dacăreclamantul nu aduce dovezi,pârâtul este achitat

Actori incumbit onus probandi: reclamantului îiincumbă sarcina de a dovedi

Actoris est probare: este de datoria avocatului săprezinte dovezile

Actum verba contraria non possunt: retractărileverbale nu pot infirma declaraţiile scrise

Actus interpretandus est potius ut valeat quampereat: actul trebuie interpretat mai mult ca sărămână valid decât ca să piară

Actus non debent operari ultra intentionemagentos: actele nu trebuie să opereze/producă maimulte efecte decât a intenţionat să le dea voinţa însăşia părţilor contractante.

Ad audiendum verbum: pentru a asculta cuvântul

Ad dolum quaeritur propositum laedendi: pentruca să existe dol se cere intenţia/hotărârea de a lezape cineva.

Ad extremum: până la urmă

Ad impossibilia nemo tenetur: nimeni nu poate fiţinut/obligat să execute ceva imposibil

Ad imposibilium nulla est obligatio: pentruimposibil nu există nici o obligaţie

Ad litem: pentru un proces

Accesorium regulatur secundum principale:accesoriul trebuie sa fie cârmuit de aceleaşi legi ca şiprincipalul.

Accesorium sequitur principale: accesoriulurmează principalul

Accipere quam facere praestat in juriam: estemai bine sa accepţi o nedreptate, decît să o faci

Acta publica probant se ipsa: actele oficiale auvaloare prin ele însele.

Actio: acţiune juridică

Actio certae creditae pecuniae: acţiune pentru osuma determinată de bani daţi cu împrumut

Actio communi dividundo: acţiune pentru divizareabunului comun

Actio conducti: acţiune privind închirierea

Actio damni: acţiune pentru o pagubă pricinuită

Actio de in rem verso: acţiune privindtransformarea (banilor) într-un bun material

Actio empti: acţiune pentru lucrul cumpărat,acordată cumpărătorului când acesta constată că afost înşelat de vânzător

Actio familiae herciscundae: acţiune pentru ieşireadin indiviziune a membrilor familiei

Actio in personam: acţiune contra persoanei

Actio in rem: acţiune reală, indreptată asupra unuilucru

Actio locati: acţiune privind arendarea

Actio non datur cui nihil interest: nu se acordă oacţiune (în judecată) celui care nu are nici un interes

Actio redhibitoria: acţiune pentru rezoluţiuneavânzării, introdusă atunci când lucrul cumpărat conţinevicii de consimţământ

11

Ad literam: cuvânt cu cuvânt. A cita un text adliteram

Ad probationem: pentru a dovedi/ca dovadă

Ad referendum: pentru a relata/a-şi spune părerea

Ad rem: la obiect, precis. A răspunde ad rem

Ad stipulatio: stipulaţie alăturată/garanţie. Creditorulprincipal era ajutat de creditorul accesor

Ad substantiam sive ad validitatem: condiţiile desubstanţă sau de validitate

Ad tempus deberi non potest obligatio: obligaţianu se stinge prin ajungerea la termen

Ad usum: după obicei

Addicti: atribuiţi. Debitorii insolvabili erau atribuiţi(predaţi) creditorilor care îi ţineau în închisoare 60de zile. Dacă nu plăteau, după acest termen erauvânduţi străinilor, deoarece la Roma vânzareacetăţenilor romani era interzisă

Adhuc sub iudice lis est: procesul este în curs dejudecare

Aditio hereditatis: acceptarea moştenirii

Adoptio imitatur naturam:minor natu non potestmaiorem adoptare: adopţiunea imită natura: cel maimic din naştere nu poate adopta pe unul mai mare

Adoptio minus plena: adopţia făcută de cineva carenu este rudă cu adoptatul

Adoptio plena: adopţia făcută de un ascendent firescal adoptatului

Adrogatio puberum et adrogatio impuberum:adopţia este luarea sub puterea părintească a uneipersoane, care mai înainte nu se găsea sub aceastăputere

Adversus hotes aterna auctoritas esto: romaniinumeau barbari pe toţi cei ce nu erau de neamul lor.Străinii nu aveau aşadar nici un drept

Advocatus diaboli: avocatul diavolului

Aedificare in aere: a clădi în aer. Raţionament fărăbază

Aequum est enim ut oujus participavit Lucrumparticipat et damnum: este drept ca cel care vreasă participe la câştig să sufere şi partea sa de pagubă/să fie părtas şi la pagubă.

Aequum est ut fraus in suum auctoremretrocedatur: este drept ca frauda să se întoarcăîmpotriva autorului ei

Affectio maritalis: consimţământul marital

Ager publicus: terenul statului/arabil

Agere causam: a pleda un proces

Agere honores: a exercita funcţii de magistrat

Agnatio: înrudire civilă

Aide-memoire: document prin care o parte,în cursulunor tratative sau convorbiri,îl înmânează celeilaltepărţi,cu scopul de a rezuma aspectele juridice şi dea arăta punctul de vedere al statului care îl trimite

Alibi: în altă parte. Acuzatul se disculpa dovedindprezenţa sa în alt loc decât în cel în care s-a petrecutinfracţiunea

Alieni iuris: persoană aflată sub autoritatea/putereaaltuia

Aliquis non debet esse iudex in propria causa:nimeni nu trebuie să fie judecător în propria sa cauză

Aliud agitur et aliud agi simulatur: una se discutăşi altceva se preface că se discută

Aliud agitur, aliud simulatur vel scribitur: una seface în realitate,altceva se scrie în contract.Fapta nucorespunde gândului ascuns. Contractul simulat(fictiv)nu este contract, deoarece nu are valoare juridică

Aliud est celare,aliud tacere: una e să tăinueşti,altae să taci. Discreţia şi complicitatea nu se confundă



Adversus hostem aeterna auctoritas: împotrivastrăinului/duşmanului autoritatea/dreptul esteveşnic(ă)

Adversus periculum naturalis ratio permitit sedeferendere: raţiunea naturală permite să te apericontra pericolului

Allegans contraria non audiendus est: nu trebuieascultat când (se) prezintă dispoziţii contrare.Alegerea unui lucru contrar nu este permisă

Alteri stipulari nemo potest: nimeni nu poatestipula pentru altul

Alterius nomine nemo agere potest, nisi propopulo, pro libertate: în numele altuia nimeni nupoate acţiona, decât pentru popor, pentru libertate

Amplius promissum est, quam promitti oportuit:s-a promis mai mult decât a fost necesar să se promită

Animus iniurandi: intenţia de vătămare

Annum civiliter non ad momenta temporum sedad dies numeramus: anul civil se numără prin zile,şi nu prin momente

Aoguum est ut iraus in suum auctoremretroqueatur: frauda trebuie să se întoarcă contraaceluia care a comis-o

Apatridia: situaţia juridică a unei persoane fărăcetăţenie

Apud bonum iudicem argumenta plus quamtestes valent: în faţa unui judecător bun, argumentelevalorează mai mult decât martorii

Bibliografie:1.Diciţonar de expresii juridice latine, Sebastian Răduleţu,

Ed. Ştiinţifică, Bucuresti, 1999

2.Diciţonar de expresii juridice latine, Ştef Felicia , Ed Oscar

Print , Bucuresti, 1995, 1998

3.Dicţionar de maxime, reflecţii, expresii latine comentate,

Matei Virgil, Ed. Scripta, Bucuresti, 1998

4.Maxime juridice antice, coordonator dr.Marian Molea, Ed

Militarã 1982

13

Despre ErasmusErasmus este principalul program pentru

educaţie şi formare a tinerilor din Uniunea Europeanăşi facilitează anual accesul a peste 180,000 destudenţi la studii şi oferte de muncă în străinătate.Totodată, Erasmus sprijină acţiuni de cooperare întreinstituţiile de învăţământ superior din întreaga UniuneEuropeană., Erasmus reprezentând avantaje nu doarpentru studenţi, profesori şi personalului de afacericare doresc să predea în străinătate, dar şi pentrupersonalul universitar care doreşte să fie instruit poateapela la acest program pentru a-şi completa educaţia.

Programul este numit după umanistul şiteologul Desiderius Erasmus din Rotterdam (1465-1536), ale cărui călătorii pentru muncă şi studiu l-aupurtat în centrele de epoca, de profundă cunoaştere,inclusiv la Paris, Leuven şi Cambridge. Donându-şiaverea la Universitatea din Basel, el a devenit unpionier al burselor de mobilitate care acum îi poartănumele. Programul Erasmus cuprinde locuri de omare importanţă pentru promovarea mobilităţii şi aperspectivelor de carieră prin învăţare.

Studiile arată că o perioadă petrecută înstrăinătate, ajută studenţii nu doar în a se dezvolta îndomeniul academic, ci, de asemenea, în achiziţionareade competenţe interculturale şi în dobândireaîncrederii în sine bine fundamentată. Schimburile depersonal au efecte benefice similare, atât pentrupersoanele participante, precum şi pentru instituţiilede acasă şi instituţiile gazdă. Un alt avantaj alprogramului este că sprijină instituţiile de învăţământsuperior să lucreze împreună prin programe intensive,reţele şi proiecte multilaterale.

La momentul de faţă, aproximativ 90% dinuniversităţile europene au luat parte la programulErasmus şi 2 milioane de studenţi au participat laacesta. Bugetul anual este de peste 440 milioane €,deoarece participă peste 4.000 de instituţii deînvăţământ superior din 31 de ţări; Erasmus este încăîn curs de extindere.Obiectivele şi acţiunile

Erasmus a devenit principalul instrument înmodernizarea învăţământului superior din Europa şia inspirat stabilirea Procesului de la Bologna.Obiectivul general al programului este de a crea uncadru european al învăţământului superior şi de a

promova inovarea educaţională şi ştiinţifică în întreagaEuropă.

Erasmus a devenit parte a Programului UEde învăţare pe tot parcursul anului 2007 şi s-a extinspentru a acoperi noi domenii, cum ar fi plasareastudenţilor în întreprinderi (transferate de la programulLeonardo da Vinci), programe de formare apersonalului de predare şi pentru personalul deîntreprindere şi logistică. Programul Erasmusurmăreşte să extindă acţiunile de mobilitate şi maimult în următorii ani, cu obiectivul de 3 milioane destudenţi Erasmus până în anul 2012.

Instituţiile de învăţământ superior care dorescsă participe la acţiunile Erasmus trebuie să aibă oCartă Universitară Erasmus. Carta are drept scopde a garanta un nivel ridicat de calitate în mobilitateşi cooperare prin stabilirea principiilor fundamentalepentru toate acţiunile Erasmus pe care instituţiileparticipante trebuie să le urmeze.

Comisia Europeană este responsabilă pentrupunerea în aplicare a programului Erasmus şi îşicoordonează diferitele sale acţiuni Direcţia Generalăpentru Educaţie şi Cultură. Aşa-numitele “acţiunidescentralizate” în ceea ce priveşte mobilitateaindividuală sunt conduse de către agenţiile naţionaledin 31 de ţări participante. Acţiunile centralizate, cumar fi reţelele, proiectele multilaterale şi atribuireaCartei Universitare Erasmus sunt gestionate de cătreAgenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şiCultură, cu sediul la Bruxelles.

INTERVIU CU ANDREEA BĂZĂR,PARTICIPANTĂ ERASMUS

1. Cum ai aflat de programul Erasmus ?Despre programul Erasmus am aflat în perioadaliceului fiind in căutarea unor posibilităţi de realizarea studiilor în Europa. Căutam, de fapt, să ies dintraseul tipic: liceu-facultate-angajare.

2. Ce te-a determinat să participi în programulErasmus ?Programul Erasmus promite mult în ceea ce priveşteexperienţa academică şi socială. A fost, de fapt,îmbinarea perfectă între ceea ce imi doream castudent: să studiez într-o universitate din Europa şicu atat mai mult în Franţa şi să cunosc oameni dinculturi diferite. Am fost în căutarea unei experienţepe care până la urmă am şi găsit-o.

GHIDUL APLICANTULUIERASMUS

ERASMUS


3. Ce crezi că te-a departajat faţă de alţicandidaţi pentru acest program dinuniversitatea ta ? Trecând peste mijloacele dejacunoscute, folosite pentru departajarea candidaţilor,medii şi examenul de limbă, cred că elementul celmai important este iniţiativa şi încrederea în sine căvei reuşi. De fapt, îţi trebuie mult curaj să pleci într-oţară străină şi apoi totul vine de la sine pentru că eştiangrenat în sistem şi singurul drum este înainte.4. Cât de dificilă ţi s-a părut procedura deaplicare ? Procedura de aplicare este îndeajuns de greoaieîncât să te pregătească pentru ce urmează. De fapt,ea constituie una din probe. Dacă treci pesteformulare, traduceri, legalizări, e-mailuri, etc. eştipregătit pentru birocraţia prin care vei trece şi în ţaragazdă. Este ca un antrenament pentru ce urmează săîntâmpini “dincolo”.5. Care a fost prima impresie ?După ce m-am vazut „în interior”, ca viitor studentErasmus m-am simţit încadrată într-o categoriespecială de studenţi ce vor fi primiţi cu braţele deschiseşi ţinuţi în aceleaşi braţe. Asta nu înseamnă că nu afost aşa...în mare parte...dar am aflat şi ce înseamnă„Dumnezeu iţi dă, dar nu iţi bagă în traistă”.6. De ce ai ales Franţa ?Pentru mine Franţa a fost o alegere evidentă. Nu aşfi ezitat între Franţa şi oricare alt stat al lumii. Existămai multe motive pentru asta. Unele strict personaleşi altele profesionale. Unul dintre cele personale îlconstituie dorinţa de a cunoaşte cultura franceză darnu ca simplu turist. Apoi îmbunătăţirea limbii francezepe care o studiez din clasele primare, lucru pe carel-am şi reuşit. Un alt motiv l-a constituit şi dorinţa dea fi pe cont propriu sau cum spunem acum de a fi„independentă”. Franţa a fostliantul perfect întredorinţele personale şi aspiraţiile profesionale. Plecândde la faptul că dreptul francez constituie rădacinadreptului român şi până la faptul că plecam să studiezDreptul într-o ţară „cu tradiţie”.7. Cum diferă sistemul de invaţământ francezde cel românesc ?Sistemul francez tinde strict spre dezvoltareaindividuală şi promovează studiul individual. In modulacesta selecţia studenţilor se realizează natural încădin timpul facultăţii. Informaţia nu este datăstudenţilor decât în stare brută, la un nivel de bază,fiind astfel nevoiţi să studieze bibliografia (foartenumeroasă). În sistemul românesc volumul deinformaţie comunicat la cursuri este foarte mare ceea

ce creeaza impresia de „îndeajuns”. O alta diferenţăse conturează şi la nivel material sau tehnic: biblioteci,săli, amfiteatre,cămine etc.8. Cum te-ai acomodat mediului social şiimaginii generale a românilor ?Ar fi exagerat să spun că imaginea românilor înexterior m-a afectat considerabil în experienţaErasmus dar a fost presărată cu „reacţii” diferite dinpartea oamenilor şi nu întotdeauna pozitive. Însă celmai important este ca personal să treci pestehandicapul cu care pleci şi să demonstrezi că estevorba despre excepţii şi nu despre regulă şi căromânii sunt cu adevărat capabili.Cu Erasmus am cunoscut oameni din toată Europaşi am pornit toţi pe picior de egalitate cel puţin lanivel intelectual, pentru că diferenţa financiară se facede cele mai multe ori simţită. Oricum reuşita nu ţinede nivelul financiar sau de naţionalitatea fiecăruia cide a face din acest program un plus în experienţa şinu un minus.9. Recomanzi Franţa, respectiv instituţia la careai facut programul ca pe o destinaţie valoroasăîn formarea profesională a unui tânăr ?Fără să ezit aş recomada Franţa şi programulErasmus pentru că numai aşa ai posibilitatea să vezialterntiva şi să iţi construieşti în funcţie de asta viitorul.Poţi alege cariera în afara graniţelor României saupoţi descoperi că sunt domenii în Românianeexploatate şi de viitor pentru că inevitabil ne vomalinia şi noi celorlalte state europene la un momentdat. Erasmus reprezintă un exerciţiu de viaţă, deşisună un pic exagerat, dar te schimbă ca om şi teformează.10. Dacă ai putea aplica iarăşi, unde ai dori săaplici ? Aş aplica tot în Franţa dar cu siguranţă într-un oraşmare precum Paris sau Lyon. Oraşul în care am fostplecată cu Erasmus a fost un oraş cu o mărime mediedar a fost potrivit pentru o experienţă de acest tippentru că în altă situaţie trecerea de la un oraş deprovincie din România la o capitală europeană denivelul Parisului ar fi fost copleşitoare. Aş alege totFranţa pentru că limba vorbită este limba pe care aşfolosi-o cu plăcere în cariera juridică şi pentru căexperienţa de acolo mă determină să îmi doresc sămă întorc.

15

Nu cu mult timp în urmă, de sub tiparele uneiadintre cele mai importante edituri de carte juridicăde la noi din ţară, a apărut o noua creaţie a domnuluiprocuror, Gheorghe Ivan, în materia dreptului penal.În paginile acesteia se regăsesc atât vasta experienţăpe care autorul o are în cariera de procuror ,cât si oexprimare clară menită să faciliteze înţelegereadiferitelor instituţii juridice cuprinse în Partea Specialăa Dreptului Penal. Cariera in domeniul juridic a Domnului Ivan,actualmente Lector Universitar Doctor a început prina fi procuror stagiar, la Parchetul de pe lângăJudecătoria Tg. Bujor, din jud. Galaţi (1995-1997);a continuat cu aceea de procuror la Parchetul de pelângă Judecătoria Galaţi (1997-1998).De asemenea,domnia sa a mai ocupat urmatoarele posturi:procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi(1998-1999); prim-procuror, Parchetul de pe lângăJudecătoria Brăila (1999-2000); prim-procuror,Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila (2000-2001);procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria

Brăila(2001-2002); procuror, Parchetul de pe lângăJudecătoria Galaţi (2002-2005); procuror, Parchetulde pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţiade Combatere a Infracţiunilor de CriminalitateOrganizată şi Terorism, Biroul Teritorial Brăila(2005);procuror, Parchetul de pe lângă Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie- Direcţia Anticorupţie, ServiciulTeritorial Galaţi, si nivel central, Secţia de combaterea corupţiei(2005-2006); procuror, Parchetul de pelângă Curtea de Apel Galaţi(2006-2008); august2006, promovat pe loc în funcţia de procuror laParchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie; procuror şef al Serviciului Teritorial Galaţi –Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângăÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie (2008-prezent). Structurată în şase capitole, lucrarea trateazăpe rând infracţiunile contra persoanei, infracţiunilecontra patrimoniului, infracţiunile contra autorităţii,infracţiunile care aduc atingere unor activităţi deinteres public sau altor activităţi reglementate de lege,infracţiunile de fals, în cele din urmă, pe cele careaduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială.Celelalte tipuri de infracţiuni prevăzute de CodulPenal român, nu au fost avute în vedere deoareceautorul a urmărit ca prin intermediul acestei lucrărisa vină în întâmpinarea studenţilor la drept, care la oscară doresc să participe la examenul organizat decătre Institutul Naţional al Magistraturii; urmărind ,înconsecinţă, tematica acestui prestigios concurs.Pentru aceleasi considerente, autorul a analizat defoarte mare detaliu fiecare infracţiune în parte,completând argumentaţia de ordin teoretic, cumultiple exemple din jurisprudenţă dar şi cu diferitespeţe menite să pună în lumină aspectele maiproblematice ale incriminărilor analizate. Un alt atribut deosebit de important cu careaceastă nouă creaţie doctrinară se recomandă, esteacela de a fi avut la bază peste o sută de tratate,cursuri şi monografii care fac parte atât din literaturaromână de specialitate cât şi din cea europeană.Ţinuta deosebit de înaltă a acestei lucrări estecompletată de o serie de idei şi concepţii propriiautorului prin intermediul cărora se deschid noiorizonturi in privinţa chestiunilor controversate şidezbătute în această materie. Pentru a conchide, spunem, fără teamă degreşeală, că această nouă tratare a instituţiilordreptului penal, partea specială, reprezintă uninstrument deosebit de valoros care poate fi pus atâtîn slujba studenţilor cât şi a practicienilor.

RECENZII SI APARIŢIIEDITORIALE

RECENZII, APARIŢII EDITORIALE


Alături de această recenzie mentionam in celece urmează câteva elemente din experienţaDomnului Lector Universitar Doctor, GheorgheTeodor Arat: absolvent al Facultăţii de Drept dinBucureşti în 1974; al cursurilor universitare: DreptMaritim şi Fluvial în cadrul Facultăţii de DreptBucureşti ; Doctor in drept- specialitatea DreptInternaţional Public ,2000; Avocat in BaroulBucureşti din 2001 ;Cadru didactic la Facultatea deDrept din cadrul Univeristăţii :”Dunărea De Jos”Galaţi- 1998 ; Despre această lucrare, reputatul Dr. TeodorMeleşcanu afirma:”Teza de doctorat a domnului AratGheorghe Teodor reprezintă o valoroasă lucrare,realizată la nivel ştiinţtific remarcabil ,care pune inevidenţă profunzimea cunştinţelor referitoare lainstituţiile specifice din domeniul dreptuluiinternaţional. Demersul doctorandului este cu atât maitemerar şi anevoios cu cât el se confruntă cunumeroase modificări legislative fundamentale sau,din contra,se găseşte limitat în convenţii şi tratate

concepute în prima jumătate a secolului care seîncheie, depăşite de realitatea începutului de mileniu.Acestora, doctorandul încearcă să le găsească soluţii,multe din ele originale, argumentate corespunzătorceea ce dă lucrării un caracter de originalitate dar şirigoare ştiinţifică. Doctorandul finalizează teza printr-un capitol original ,care se constituie într-o pledoariepentru reforma răspunderii penale internaţionalepropunând unificarea reglementărilor într-un ”cod alcrimelor şi delictelor internaţionale” în care, in opiniaautorului, şi-ar găsi locul şi unele infracţiuniinternaţionale prin natură, terorismul internaţional fiindcea mai concludentă dintre acestea!”. Structurată de o manieră impecabilă în cincicapitole, la care se mai adaugă o secţiune aconcluziilor, lucrarea de faţă, reprezintă una dintrecele mai importante instrumente prin care cei interesaţiişi pot consolida imaginea de ansamblu pe care o auasupra scenei internaţionale. Pe lânga aspectele de ordin strict juridic,explicate cu o precizie matematică, cititorul mai poateregăsi, în paginile acestei cărţi ,detalii de ordin istoric,deosebit de captivante, aspect care face ca lecturasă fie mai uşoară. Un alt argument în favoarea acestei lucrări este,în mod netăgăduit, acela al diversităţii reperelorbibliografice care cuprind: o serie foarte însemnatăde documente internaţionale de primă importanţă;nenumărate tratate, cursuri şi monografii dar şiliteratură de specialitate alături de publicaţii periodice. Pe aceeaşi linie de idei, calitatea deosebită acreaţiei cu pricina este intregită de folosirea extremde inspirantă a unor anexe printre care şi o serie dehărti extrem de bogate la nivel informativ. În fine, din raţiuni de simetrie, mai amintim faptulcă:”Teza de doctorat a domnului Gheorghe TeodorArat[..] este o lucrare cu caracter monografic,remarcabilă în primul rând prin problematica de onetăgăduita actualitate. Având o valoare ştiintifică sipractică, deosebită, reprezintă meritul autorului,deosebit cunoscut ca o distinsă şi apreciatăpersonalitate în materia reprimării fenomenuluiinfracţional, de a fi întreprins un studiu asupraimportanţei răspunderii penale internaţionale, camijloc general de prevenţie, în stăvilirea criminalităţiitransfrontaliere”- Conf. Univ. Dr. Ioan Apostu ,Judecător inspector la Curtea de Apel Galaţi.

17

NOI APARIŢII EDITORIALE

SPECIALIZAREA DREPT

Titlu: Contracte civile şi comercialeAutor: Stanciu Cărpenaru, Liviu Stănciulescu, VasileNemeşEditura: HamangiuData apariţiei: Octombrie 2009ISBN: 978-606-522-004-1Pagini: 528

Structurată pe două părţi, respectiv contractecivile şi contracte comerciale, lucrarea prezintăproblematica actuală în materie şi evidenţiază, înparalel, dispoziţiile Codului civil 2009.Alături de contractele speciale clasice, prin adoptareaCodului consumului, precum şi a celorlalte actenormative privind protecţia consumatorului, nouldrept al consumului (parte a dreptului privat, dar cunatură juridică proprie) exercită o influenţă crescândăasupra dreptului comun al contractelor. Astfel, noiinstituţii şi mecanisme contractuale adoptate printranspunerea acquis-ului comunitar au fost„naturalizate” (de exemplu, „dreptul consumatoruluide a reflecta si a se decide”, „obligaţia precontractualăde informare”, „obligaţiile de conformitate şisecuritate”, „clauzele abuzive”, etc.). Codul civil 2009 urmăreşte ideea de apromova o concepţie monistă de reglementare araporturilor de drept privat într-un singur act normativ,iar în materie contractuală se evidenţiază prindispoziţiile ce urmăresc asigurarea unui echilibru întrenevalabilitatea contractului şi răspundereacontractuală. Tot astfel, sunt propuse şi soluţiinovatoare, printre care stramutarea riscului încontractele translative de proprietate odată cupredarea bunului, reglementarea expresă aimpreviziunii şi a denunţării unilaterale ca modalitatede încetare a oricarui tip de contract încheiat pedurată nedeterminată.

Titlu: Dreptul familiei - Ediţia a IV-a, amendatăşi actualizatăAutor: Dan LUPAŞCUEditura: Universul JuridicData apariţiei: Octombrie 2009ISBN: 978-973-127-207-8Pagini: 380

Lucrarea prezintă analiza la zi a normelor şiinstituţiilor juridice ale dreptului familiei, cuprinse atât

în Codul familiei şi alte acte normative interne, cât şiîn izvoare internaţionale.Întocmită după consultarea unui amplu materialdocumentar - ce include: legislaţie, literatură despecialitate (română şi străină) şi jurisprudenţă(hotărâri ale tribunalelor şi curţilor de apel, deciziiale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizii ale CurţiiConstituţionale, hotărâri ale Curţii Europene aDrepturilor Omului) - ea se adresează îndeosebistudenţilor de la facultăţile de profil.

În acelaşi timp, lucrarea constituie o posibilăsursă de informare pentru teoreticienii şi practicieniidreptului.

Titlu: Drept procesual civil - Ediţia a XI-aAutor: Florea MĂGUREANUEditura: Universul JuridicData apariţiei: Octombrie 2009ISBN: 978-973-127-216-0Pagini: 768

Lucrarea “Drept procesual civil”, ediţia XI,autor Florea Măgureanu, este, pe de o parte, un cursuniversitar, destinat studenţilor la Facultăţile de Drept,pe de altă parte se constituie într-un veritabil tratat,cuprinzând pe lângă temele obligatorii în materieprocesual civilă - precum normele de procedură civilă;principiile dreptului procesual civil; acţiunea civilă;părţile la procesul civil; actele de procedură;competenţa instanţelor judecătoreşti; judecata înfond; căile de atac - şi ample capitole dedicateexecutării silite şi activităţii notariale, lucrareadovedindu-se astfel utilă nu doar studenţilor oriprofesorilor de drept, ci chiar practicanţilor dreptuluiprecum executori judecătoreşti ori notari. În plus,lucrarea cuprinde o amplă disertaţie despre roluljustiţiei şi al procesului civil în statul de drept, iarreputaţia în materie a autorului este incontestabilă.

Titlu: Teoria generală a dreptului - Cursuniversitar - Ediţie revăzută şi actualizatăAutor: Costică VOICUEditura: Universul JuridicData apariţiei: Octombrie 2009ISBN: 978-973-8929-26-5Pagini: 382

Lucrarea se înscrie, prin tematica abordatăşi maniera sintetică de elaborare, în cadrul cursuriloruniversitare destinate studenţilor de la facultaţile dedrept, anul I de studii, in vederea însusirii notiunilorelementare ale dreptului. Din cuprins:



- Noţiuni introductive în teoria generală a dreptului- Metodologia juridică- Conceptul dreptului- Principiul dreptului- Funcţiile dreptului- Norma juridică- Izvoarele dreptului- Realizarea dreptului- Interpretarea normelor juridice- Răspunderea juridică

Titlu: Drept comunitar european - CursuniversitarAutor: Dan VatamanEditura: Universul JuridicData apariţiei: Octombrie 2009ISBN: 978-973-127-210-8Pagini: 216

Titlu: Drept procesual penal. Partea generalăAutor: Oroveanu-Hanţiu AdiEditura: C.H. BeckData apariţiei: Octombrie 2009ISBN: 978-973-115-624-8

Lucrarea Drept procesual penal. Parteagenerală analizează într-o manieră clară şi structuratăprincipalele instituţii ale părţii generale a dreptuluiprocesual penal, adresându-se tuturor celor caredoresc să cunoască şi să înteleagă modul dedesfăsurare a procedurii judiciare penale dinRomânia.Sunt analizate, pe rând, aplicarea legii procesualpenale, principiile fundamentale ale procesului penal,participanţii, acţiunea penală şi acţiunea civilă înprocesul penal, compeţenta, probele şi mijloacele deprobă, măsurile preventive şi alte măsuri procesuale,actele procesuale şi procedurale comune, sancţiunileprocesuale, cheltuielile judiciare şi amenda judiciară.

Titlu: Drept Comercial RomânAutor: Răducan OpreaEditura: Didactică şi PedagogicăData apariţiei: 2009ISBN: 978-973-30-2504-7Nr.pag: 221

Titlu: Curs de drept privat roman - Ediţia a III-aAutor: Vladimir HANGA, Mircea Dan BOBEditura: Universul JuridicData apariţiei: Octombrie 2009

ISBN: 978-973-127-205-4“Jurisconsulţii romani au fost aceia care au

pus bazele Ştiinţei Dreptului; ei au avut un spirit practicşi în acelaşi timp o agerime pentru construcţiileteoretice ale Dreptului, rămase neîntrecute.

De la dânşii avem vocabularul juridic şi lorle datorăm categoriile, clasificările şi noţiunileDreptului. Dacă astăzi jurisconsulţii din întreaga lumemânuiesc aceleaşi concepte şi, din acest puct devedere, vorbesc aceeaşi limbă, aceasta este operajurisconsulţilor Romei. Dar aceşti jurisconsulţi nu eraunumai nişte mari constructori, ci şi nişte iscusiţi cazuişticare ştiau să găsească pentru fiecare speţă, pentrufiecare caz în parte, soluţia cea mai potrivită şi maiechitabilă. Trecând prin şcoala lor, chiar dacă ar fica mai târziu să se uite tot, exerciţiul făcut întăreştepentru totdeauna spiritul.”(Matei NICOLAU, 1930)

“Studiul dreptului roman constituie un mijlocexemplar, permiţând dobândirea sensului evoluţiei şirelativităţii instituţiilor juridice.Din acest dublu punct de vedere tehnic şi sociologic,valoarea formativă a dreptului roman apare extremde preţioasă într-o epocă, precum a noastră, deproliferare legislativă şi de bulversări economice şisociale.Ar fi într-adevăr periculos să limităm formaţiajuristului numai la studiul dreptului în vigoare.Căci aceasta ar însemna să acordăm licenţa unorstudenţi a căror cultură este menită să devină destulde repede anacronică, fără să posede bagajul istoricşi tehnic elementar care să le permită să se orientezeîn masa de legi noi şi să se adapteze schimbărilor.”(Roger VIGNERON, 1994)

Titlu: Executarea silită în procesul civil. Ediţia aIII-a revazută şi adăugităAutor: Evelina OPRINAEditura: Universul JuridicData apariţiei: Septembrie 2009ISBN: 978-973-127-203-0Pagini: 656

Dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu şilipsit de eficienţă practică dacă ordinea juridică internăa statului, care respectă preeminenţa dreptului, arpermite ca o hotărâre judecătorească definitivă şiobligatorie sau alt înscris ce constituie titlu executoriusă rămână neexecutate în detrimentul unei părţi.

Tocmai de aceea, statul, în calitate dedepozitar al forţei publice, este chemat să manifeste

19

un comportament diligent şi să-l asiste pe creditor înexecutarea hotărârii care îi este favorabilă.

Aşadar, dreptul la executarea unei hotărârijudecătoreşti este unul dintre aspectele dreptului deacces la justiţie şi reclamă, prin chiar natura sa, oreglementare din partea statului.Monografia de faţă, consacrată executării silite înprocesul civil, reprezintă o sinteză a doctrinei şijurisprudenţei în materie, în care sunt valorificateultimele dispoziţii legale, cele mai noi soluţii dinjurisprudenţă şi, nu în ultimul rând, aspecteleeuropene ale acestei proceduri, inclusiv consecinţelece se răsfrâng asupra statului naţional ca urmare anerespectării unui titlu executoriu. Problemeleteoretice abordate au fost ilustrate cu soluţii dinpractica instanţelor judecătoreşti atât din Bucureşti,cât şi din ţară, lucrarea căpătând, astfel, caracteraplicativ.

Chiar dacă aprecierile, observaţiile, criticileşi propunerile din cuprinsul lucrării nu vor fi acceptatede toată lumea, cu siguranţă vor suscita discuţii şidezbateri interesante în acest domeniu.

Ti t lu: Răspunderea penală în dreptulinternaţional, prezent şi perspectiveAutor:Gheorghe Teodor AratEditura Didactică şi PedagogicăISBN:978-973-30-2423-1Data apariţiei: 2008Nr.pagini: 205

Aspecte teoretice privind contractul deasigurare de bunuri şi de persoaneAutor: Florin TudorEditura: Galaţi University PressISBN: 978-606-8008-12-7Data apariţiei: 2008Nr pagini : 93

Drept administrativ. Partea generală. Caiet deseminarAutor: Voinea Raluca Camelia, Voican MădălinaTematică: Drept administrativEditura: HamangiuISBN: 978-973-115-643-9Data apariţiei: 23 Oct 2009Nr pagini : 224

Caietul de seminar pe care îl propunemurmăreşte să sprijine activitatea profesorilor şistudenţilor pe parcursul seminarelor de Drept

administrativ. Caietul este structurat pe două părţi.Prima parte a caietului urmăreşte fixarea cunoştinţelorprin teste de autoevaluare alcătuite din întrebări detip grilă şi deschise. În timp ce partea a doua vizeazăvehicularea noţiunilor de bază în cadrul unor proceselogice complexe antrenate prin rezolvarea speţelorşi a studiilor de caz, sintetizarea cunoştinţelor prinelaborarea unor referate, redactarea unor cereri încadrul proiectelor de seminar.

Ne-am bucura dacă, dincolo de rezolvareatestelor şi speţelor propuse în acest Caiet de seminar,lucrarea ar trezi interesul studenţilor de a aprofundamateria dreptului administrativ şi al colegilor dedisciplină de a continua proiectele prezentate.

Drept penal. Partea specială Autor: Ivan GheorgheTematică: Drept penalEditura: HamangiuISBN: 978-973-115-622-4Data apariţiei: 07 Oct 2009Nr pagini : 576

Lucrarea Drept penal. Partea specială pecare o propunem analizează incriminările din Parteaspecială a Codului penal, având la bază nu numai ocercetare ştiinţifică a acestora, dar şi vasta experienţăa autorului ca practician al dreptului penal.

Pentru a veni în sprijinul absolvenţilorfacultăţilor de drept care doresc să urmeze carierade magistrat, autorul a avut în vedere şi tematicaconcursului de admitere la Institutul Naţional alMagistraturii, la disciplina Drept penal, Parteaspecială, analizând detaliat fiecare infracţiune şiprezentând numeroase exemple din practicajudiciară, chestiuni controversate în materie şi opiniide o valoare incontestabilă.

Prin argumentaţia sa clară şi detaliată,lucrarea devine un instrument util atât studenţilor şimasteranzilor, cât şi teoreticienilor sau practicienilordreptului penal.

Dreptul comerţului internaţional. Volumul IIAutor: Macovei IoanTematica: Drept comercialEditura: HamangiuISBN: 978-973-115-595-1Data apariţiei: 17 Aug 2009Nr pagini : 472

Lucrarea Dreptul comerţului internaţional.Volumul II este concepută în două volume. Primul



volum examinează noţiunea, delimitarea, evoluţia,izvoarele şi principiile dreptului comerţuluiinternaţional, participanţii la activitatea de comerţinternaţional şi falimentul internaţional. Primul volumse întregeşte cu cel de-al doilea, care trateazăcontractele de comerţ internaţional, titlurile devaloare, modalităţile de plată şi arbitrajul comercialinternaţional.

Problematica abordată oferă o imagine deansamblu a relaţiilor comerciale şi a cooperăriieconomice internaţionale, iar instituţiile juridice suntprezentate în cadrul general asigurat de legislaţiaromână şi în concordanţă cu exigenţele relaţiilorcomerciale internaţionale.

Prin îmbinarea expunerii teoretice cu soluţiilejurisprudenţei, cartea poate contribui la informareacelor interesaţi de problemele comerţului internaţionalîn contextul integrării europene, fiind utilă atâtcercetării, învăţământului superior, cât şi practicienilor.

Legea societăilor comerciale nr. 31/1990.Practică judiciarăAutor: Simona Petrina GavrilăTematica: Drept comercialEditura: HamangiuISBN: 978-606-522-120-8Data apariţiei: 2009Nr pagini : 668

Cartea de faţă oferă sinteza la zi a celor mairelevante soluţii pronunţate de instaneţle româneştiîn materia societăţilor comerciale. Cele 290 de speţe,selectate şi adnotate de autor, sunt sistematizate pestructura Legii societăţilor comerciale. Astfel, estereprodus mai întâi articolul din lege (actualizat la 25martie 2009), urmat de soluţiile date în interpretareatextului respectiv.

Unde s-a considerat necesar, speţele suntînsoţite de notele autorului, menite să puncteze, săclarifice sau, după caz, să critice anumite aspecteconsiderate relevante în motivarea hotărârilor.Lucrarea cuprinde şi un index alfabetic, cu trimiterela numerele marginale ale deciziilor.

Recomandăm această vastă sinteză tuturorcelor care vor să cunoască ultimele tendinţe alejurisprudenţei naţionale în materia dreptului societar,în mod deosebit judecătoriile, avocaţilor şiconsilierilor juridici, ale societăţilor comerciale.

Contractul de asigurare a creditelor pentruexport

Autor: Simona Petrina GavrilăTematica: Dreptul asigurărilorEditura: HamangiuISBN: 978-973-1836-42-3Data apariţiei: 2008Nr pagini : 366

Lucrarea de faţă cuprinde o cercetareamănunţită a contractului de asigurare a creditelorpentru export, autoarea particularizând elementelecontractului de asigurare prin raportarea acestora laspecificitatea contractului de asigurare a creditelorpentru export, contract consensual, sinalagmatic,intuitu personae, aleatoriu, numit, dar – mai ales –de adeziune.SPECIALIZAREA ADMINISTRAŢIE

PUBLICĂ

Dezvoltare RegionalăAutor: Romeo-Victor IonescuEditura: Didactică şi pedagogicăISBN: 978-973-30-2327-2Data apariţiei: 2008Nr.pagini: 309

Macroeconomie. Aplicaţii Ed. a II-aAutor: Margineanu Dragoş, Bentoiu Claudia,Bălaceanu CristinaTematica: Economie - teorieEditura: HamangiuISBN: 978-973-115-566-1Data apariţiei: 30 Sep 2009Nr pagini : 160 Ediţia a doua a lucrării Macroeconomie.Aplicaţii reprezintă o culegere de probleme, testegrilă şi texte de comentat având ca scop fixareacunoştinţelor dobândite la disciplina„Macroeconomie”, studiată în primul an universitarla facultăţile cu profil economic şi juridic.

Solutionarea contestaţiilor în materie fiscalăAutor: Niculeasa Mădălin IrinelTematica: Drept financiar şi fiscalEditura: HamangiuISBN: 978-973-115-585-2Data apariţiei: 19 Aug 2009Nr pagini : 312

Întrucât organele fiscale au şi natură deautorităţi publice, fapt ce implică exercitarea puteriipublice, este important să existe mijloacele necesarecare să permită persoanelor fizice şi juridice să

21

controleze eventualele abuzuri săvârşite în acestcadru.

Contestaţia administrativă, astfel cum esteaceasta reglementată de Codul de procedură fiscală,respect iv de Legea nr. 554/2004, Legeacontenciosului administrativ, constituie un mijloc derealizare a acestui scop. Întrepătrunderea dintrecontenciosul fiscal şi contenciosul administrativconferă litigiilor fiscale o specificitate ce trebuieanalizată atât de instanţele judecătoreşti, cât şi decătre organele legiuitoare.

Economie. Editia 2.Autor: Coordonator Monica DudianTematica: Economie - teorieEditura: HamangiuISBN: 978-973-115-484-8Data apariţiei: 23 Dec 2008Nr pagini : 336

Lucrarea expune, într-o manieră accesibilă,originală şi atractivă conceptele fundamentale aleeconomiei. Numeroasele exemple practice îl vorajuta pe cititor să gândească economic şi să apliceinformaţiile acumulate la mediul de afaceri romanesc.

Cartea se adresează în primul rândstudenţilor în economie, dar şi cadrelor didactice şieconomiştilor care doresc să-şi actualizezecunoştinţele ştiinţifice în domeniu.

Integrarea sistemului vamal român în sistemulvamal al Uniunii Europene. Strategii vamalepost-aderare.Autor: Florin TudorEditura: Didactică şi PedagogicăISBN: 978-973-30-2446-0Data apariţiei: 2009Nr.pagini: 242

Evaluarea programelor si politicilor publice.Teorii, metode si practiciAutor: Mirela CerkezEditura: PoliromAn apariţie: 2009Numar de pagini: 232 paginiColecţia: Collegium. Politici publice si integrareeuropeanaISBN:978-973-46-1526-1

Analiza programelor şi politicilor publice şia rezultatelor acestora, responsabilizarea instituţiilorpublice cu privire la utilizarea eficientă a fondurilor

de care dispun şi obligativitatea unor evaluări aleprogramelor care solicită finanţari externe sunt câţivadintre factorii care impun necesitatea dezvoltării teorieişi practicii evaluarii în România. Volumul prezintămodele de proiecte, metode şi tehnici de investigaresocială, situaţii concrete de evaluare – finanţareainfrastructurii rutiere din România, implementareapoliticii de coeziune economică şi socială a UniuniiEuropene, etc. –, fiind util atât studentilor şiprofesorilor, cât si specialiştilor în politici publice.

Dezvoltare regională şi localăAutor: Maria-Cristina ŞtefanEditura: EconomicăAn apariţie: 2009Numar de pagini: 120 paginiISBN:978-973-709-253-3

Managementul politicilor publice. Transformărişi perspectiveAutor: Claudiu CraciunEditura: PoliromAn apariţie: 2008Numar de pagini: 408 paginiISBN:978-973-46-0549-1

O analiză a reformelor semnificative dinsectorul public, dar şi a noilor reţele, resurse şioportunităţi apărute ca urmare a aderării Românieila Uniunea Europeană. Sunt avute în vedere reformapoliticilor la nivel central, precum şi rolul organizaţiilorinternaţionale în dezvoltarea reformelor, cu referiri laexperienţe similare ale altor ţări din centrul şi estulEuropei. Accentul cade pe actorii-cheie implicaţi înreformarea politicilor publice (partide politice,sindicate, organizaţii neguvernamentale, autorităţilocale etc.), principalele instrumente din acest proces,provocările majore la adresa reformelor(conservatorism, lipsa de capacitate administrativă,opoziţia stakeholderilor) şi rezultatele reformelor.Lucrarea se adresează atât studentilor care urmeazăcursuri de management şi politici publice, cât sispecialiştilor în domeniu.

Legislaţia achiziţiilor publice.Comentarii şiexplicaţii.Ediţia 2Autor: Niculeasa Mădălin IrinelEditura: C.H. BeckColectia: Drept comercialData apariţiei: Octombrie 2009



În contextul juridic actual în care Româniaeste condamnată de Curtea Europeană a DrepturilorOmului pentru faptul că activitatea de legiferarerespectiv activitatea jurisprudenţială a instanţelorjudecătoreşti sunt inconstante, iar Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie nu îşi îndeplineşte misiunea legalăde unificare a jurisprudenţei, existenţa unei abordărilegislative, doctrinare şi jurisprudenţiale animată înmod semnificativ de rigoare şi logică juridică seimpune mai mult ca oricând.

În acest cadru, trebuie analizată şi legislaţiaachiziţiilor publice, întrucât paralelismul legislativ(comunitar şi naţional) conferă specificitate acestuidomeniu, deosebit de reglementat.

Sisteme administrative în statele din UniuneaEuropeana - studii comparativeAutor: Armenia AndroniceanuEditura: UniversitarăAn apariţie: 2008Nr. pagini: 185 paginiISBN:978-973-749-225-8

Etică în administraţia publicăAutor: Corodeanu, DanielaEditura: TehnopressAn apariţie: 2008Cartea de faţă, suportul unui curs pentru studenţi,dar şi un ghid pentru practicieni, nu s-a dorit a fi oabordare filosofică a ceea ce înseamnă etica, ci unansamblu de instrumente de etică care să contribuiela formarea profesională a viitorilor funcţionari publici,să le formeze o viziune de abordare a dilemelor eticeşi chiar să le rezolve, contribuind astfel la o viaţă maibună a noastra, a cetăţenilor, a românilor

Macroeconomie. Aplicaţii. Ediţia 2Autor: Bălăceanu CristinaEditura: CH BeckAn apariţie: 2009Nr. pagini: 160 paginiISBN:978-973-115-566-1

Evoluţia gândirii economice. Ediţia a IV-aAutor: Popescu GheorgheEditura: CH BeckAn apariţie: 2009Nr. pagini: 1224 paginiISBN:9789731155593

Lucrarea de faţă se adresează, înainte detoate, studenţilor economişti, care vor găsi aicirăspunsuri la multe din problemele teoretice şi practicecu care se confruntă în facultate. De asemenea, poatefi utilă studenţilor din cadrul facultăţilor socio-umanedar şi tehnice.Îndrăznim să credem că lucrarea se vadovedi utilă profesorilor şi cercetătorilor din domeniuleconomic de la toate nivelurile, ca şi intelectualilordin alte specializări şi sfere de activitate.

Dorim, totodată, şi sperăm ca practicienii şipoliticienii să găsească, în conţinutul acestei lucrări,răspunsuri adecvate la unele din problemele cu carese confruntă.

Politici economiceAutor: Coralia Angelescu, Cristian Socol, AuraGabriela SocolEditura: EconomicaAn apariţie: 2009Nr. de pagini: 200 paginiISBN:978-973-709-431-5

Răspunderea penală a funcţionarului public - ed.a 3-a revăzută şi adăugităOlivian MăstăcanData: 30.10.2009, Nr. pagini 216Editura: HamangiuISBN 978-973-1720-30-2

Cartea este destinată pregătirii studenţilorcare urmează cursurile facultăţilor de administraţiepublică şi este concepută, în conţinut şi structură, într-o manieră care să satisfacă necesităţile unei pregătiriadecvate în materie juridico-penală a viitorilorfuncţionari publici naţionali sau europeni.În această viziune, în primul capitol, autorul trateazăaspecte de ordin general care privesc funcţia publicăşi funcţionarul public, aşa cum acestea suntreglementate de legislaţia în vigoare. În capitolul IIdin lucrare sunt incluse referiri sintetice privitoare lainfracţiune, care constituie unicul temei al răspunderiipenale şi în cazul funcţionarilor publici, şi sunt enunţateprincipiile care guvernează răspunderea penală. Înacelaşi capitol sunt prezentate procedurile potrivitcărora este angajată răspunderea penală afuncţionarilor publici şi a persoanelor care îndeplinescfuncţii de demnitate publică. Ultimul capitol al lucrăriieste destinat prezentării infracţiunilor prevăzute deCodul penal în legătură cu exercitarea unei funcţiipublice, fiind prezentate, în acest context, şi dispoziţiilenoului Cod penal 2009.

23

PEDEAPSA CUMOARTEA, UN ACT DE

JUSTIŢIE?

Cătălin MUNTEANU

« Asprimea inutilă a pedepselor careniciodată nu i-a făcut pe oameni mai buni, mădetermină pe mine să mă întreb dacă pedeapsacu moartea este într-adevăr justă sau folositoareîntr-un stat bine guvernat. »

Cesare Beccaria

Evoluţia istorică a demonstrat că unicaposibilitate ca oamenii să poata convieţui este aceeaa unei societăţi politice ierarhizate care să instituienorme imperative de comportament, menite săorganizeze raporturile sociale cele mai importante.După cum foarte bine a sesizat, înca din Antichitate,marele filosof, Socrate, nicio norma de conduitaimpusă de o autoritate legiuitoare, oricât de legitimăar fi aceasta, nu va fi respectată decât de teama, defrica pedepsei. Astfel, ştiinţa care în timp s-a conturat,în vederea normativizării vieţii sociale, respectiv ştiinţadreptului s-a vazut nevoită să opereze în mod necesarcu preceptul de sancţiune care, spre exemplu, înconcepţia Codului penal în vigoare, reprezintăconsecinţa inevitabilă a răspunderii penale, iar aceastala rândul său, este consecinţa necesară a săvârsiriiinfracţiunii1. Mai mult decât atât, toate ramuriledreptului folosesc ideea de sancţiune însă în ramuradreptului penal aceasta îşi regăseşte desăvârşirea dinpunct de vedere teoretic şi aceasta pentru că dreptulpenal reprezintă subsistemul normelor jurdice carereglementează relaţiile de apărare socială prininterzicerea ca infracţiuni, sub sancţiuni specifice,denumite pedepse, a acţiunilor sau inacţiunilorpericuloase pentru valorile sociale, în scopul apărăriiacestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fieprin aplicarea pedepselor persoanelor care lesavârşesc2.

De ce se vorbeşte oare atât de mult în literaturade specialitate despre necesitatea sancţiunilor, de ce,indiferent de stadiul de evoluţie al societaţilor, existăoameni care să încalce legea ? Răspunsul încearcăsă ni-l ofere ultimele cercetări în domeniul geneticii

ale căror rezultate ce nu scapa de critici, pun în luminăexistenta unor cromozomi în A.D.N-ul uman,responsabili de latura agresivă, nonconformistă,criminală (in sensul larg al cuvântului) acomportamentului uman. Indiferent de ce ar spunedetractorii acestei noi teorii în curs de fundamentare,adevarul nu poate fi prea departe din moment cepersonalitatea umană este rezultatul a doua elementece se împletesc şi anume: elementul genetic şielementul exterior adică influenţa pe care o are mediulsocial asupra omului, asupra individului în formare.Dacă mediul social este guvernat de o scară de valorice diferă de la o etapa istorică la alta, de la o culturăla alta, rezultă faptul că din cele două elemente cedetermină personalitatea, comportamentul uman;doar geneticul prezintă stabilitate.

Să ne întoarcem dar la analiza pe care o realizămasupra sancţiunilor şi să ne îndreptam atenţia asupracelor prevăzute de legea penală căci acestea prezintăimportanţă în cazul de faţă. Urmând adagiul: nullasanctio poenalis sine lege, ne concentrăm asupraCodului penal încă o dată pentru a observa că existătrei categorii de sancţiuni în această ramură adreptului şi anume : măsurile educative, măsurilede siguranţa şi pedepsele3. Dintre toate pedepsele,cea care produce cele mai importante efecte şi înacelaşi timp cele mai multe controverse, este fărăîndoială pedeapsa capitală.

Prima legiuire care a implementat pedeapsa cumoartea datează încă din secolul al XVIII-lea înaintede Hristos şi poartă numele de :Codul luiHammurapi, Regele Babilonului care a instituitaceastă pedeapsă pentru nu mai puţin de 25 deinfracţiuni diferite4. De asemenea, pedeapsa cumoartea făcea parte şi din Codul Hititilor (secolulXIV i.Hr) sau Codul lui Dracon (secolul VII i.Hr)care instituia pedeapsa cu moartea ca unică sancţiuneaplicabilă tuturor infractiunilor. Chiar şi Legea CelorXII Table (secolul V i.Hr) conţinea prevederireferitoare la folosirea acestui tip de pedeapsă.

Chiar dacă, cel puţin la modul teoretic, trecereatimpului echivalează cu o schimbare a scărilor devalori sociale in sensul evoluţiei lor, pedeapsa capitalăa continuat să existe pe parcursul tuturor epociloristorice şi nu numai în situaţii excepţionale cum ar fivremea de razboi, care, măcar în parte, ar putealegitima o astfel de conduită.

Un pas important în vederea detaşării umanităţiide această metodă imorală, dupa părerea noastră,de a combate infracţionalitatea, a fost facut imediat

PEDEAPSA CU MOARTEA, UN ACT DE JUSTIŢIE?


dupa Al Diolea Război Mondial când, AdunareaGenerală a Naţiunilor Unite a adoptat :DeclaraţiaUniversală A Drepturilor Omului. Aceastaproclamă de o manieră absolută dreptul la viaţă atuturor indivizilor. Pe de alta parte, O.N.U eraconştientă că o abolire de o manieră universală apedepsei cu moartea nu putea reprezenta un scoprealist de atins imediat după 1948, aşa că s-aconcentrat asupra limitării aplicării acestei pedepseasupra unor categorii umane cum ar fi: minorii, femeileînsărcinate şi bătrânii.

Pe parcursul anilor 1950, 1960, a fost întocmităo serie de tratate şi convenţii internaţionalesubsecvente cu privire la drepturile omului dintre careputem menţiona: Convenţia Europeană aDrepturilor Omului; Convenţia Americană aDrepturilor Omului şi altele. Aceste documenteproclamau, la rândul lor, dreptul absolut la viaţămenţinând însă şi pedeapsa cu moartea ca oposibilitate în cazuri exceptionale, aplicarea acesteiatrebuind să fie însoţită în mod necesar de măsuriprocedurale de protecţie.În ciuda existenţei acesteiexcepţii, multe din statele Europei Occidentale auîncetat a mai folosi această pedeapsa chiar dacă nuau abolit-o în mod expres, putând vorbi astfel de oabolire de facto care, începând cu anii ’80, aconstituit regula pe mai tot bătrânul continent.

Pe de altă parte, oricât de nobil ar părea scopulabolirii pedepsei capitale, o societate profunddemocratică aşa cum este considerată cea Nord-Americană imbrăţişează în continuare acest tip desancţiune. Situaţia S.U.A trebuie însă să constituiesubiectul unei paranteze mai însemnate în lucrareade faţă, necesitate ce decurge din caracterul federatival statului de peste ocean.

La 4 iulie 1776, cele treisprezece coloniibritanice de pe continentul American făceau primulpas în vederea eliberării de sub Coroana Britanică şiconstituirii unui nou stat independent. Structura ce aconvenit cel mai mult reprezentanţilor întruniţi înCongres a fost aceea federalistă .Acest lucrupresupune existenţa unei ordini constituţionale şi aunei legislaţii comune pentru toate statele pe de oparte, iar pe de altă parte, a unei ordini constituţionaleşi legislaţii specifice fiecărui stat federat. Singuracondiţie impusă statelor federale este aceea de arespecta comandamentele stablilite de autorităţilecentrale. Astfel, se explică de ce numai o parte dintrestatele federaţiei americane mai folosesc pedeapsacu moartea ca un mijloc de a combate fenomenul

infracţional5. Ca fundament constituţional pentruaceastă practică găsim Amendamentele al V-lea alVIII-lea şi al XIV-lea6. După cum era şi normal, dealtă parte a baricadelor s-au aflat susţinătorii mişcăriiaboliţioniste care se inspirau din autori precumVoltaire, Montesquieu, Bentham, autori ce erau într-un fel sau altul împotriva pedepsei cu moartea. Celcare a « suflat cel mai mult în pânzele aboliţioniştilora fost» Cesare Beccaria prin faptul că a teoretizat îneseul său: Asupra crimelor şi pedepselor7 din 1787cum că nu ar exista nici o justificare pentru un stat săia viaţa unui cetăţean. Mai mult decât atât, aboliţioniştiiputeau interpreta Amendamentul al VIII-lea dinConstiţutie statuând ca pedeapsa cu moartea, dinprisma noilor valori morale ale societăţii să devină opedeapsă crudă şi neobişnuită (cruel and unusual)fiind în consecinţă una neconstituţională.

La începutul secolului al XX-lea, şase din statelefederaţiei americane au scos în afara legii pedeapsacu moartea însă conjunctura mondială (izbucnireaPrimului Război Mondial, a Revoluţiei Bolşevice)le-au determinat pe acestea din urmă să revină asupradeciziei luate, aboliţioniştii pierzând astfel teren im-portant. Pentru ca lucrurile să devină şi mai sumbrepentru adversarii pedepsei cu moartea, între 1929 si1933, economia americană a intrat în ceea ce numimastăzi Marea Recesiune (The Great Depression).Înaceastă perioadă s-au înregistrat mai multe execuţiidecât în oricare altă decadă a istoriei S.U.A..8 Dinfericire, începând cu anul 1950, opinia publică aînceput să se repoziţioneze în raport cu pedeapsacapitală ajungând, conform unui studiu din iunie 2007ca numărul celor ce se împotrivesc folosirii acestuitip de pedeapsă, să-l depăşească pe cel alsusţinătorilor9.

În ceea ce priveşte situaţia folosirii pedepsei cumoartea în România, trebuie să precizăm faptul căaceasta a existat încă din timpul formării statului dac,continuând cu perioada statelor medievale, nefiindabolită decât prin constituţia de la 1866, constituţiede inspiraţie vest-europeană(în special belgiană),considerată la vremea respectivă a fi una dintre celemai moderne legi fundamentale. În continuare, deşiţara noastră a trebuit să-şi modifice constituţia pentrua o pune în conformitate cu realităţile de după PrimulRăzboi Mondial, caracterul democratic, liberal,progresist s-a menţinut astfel că şi LegeaFundamentală din 23 februarie 1923, respingeafolosirea pedepsei cu moartea. Din nefericire, MareaRecesiune a afectat şi Europa, la această problemă

25

adăugându-se şi cea a ţărilor nemulţumite de paceade după prima conflagraţie mondială, continentul fiindîn consecinţă, învăluit de un trend al regimurilortotalitare10 căruia nici România nu i s-a putut sustrage,instaurându-se astfel regimul lui Carol al II-lea. Acestnou regim se fundamenta pe Constituţia din 1938care, printre altele, statua şi posibilitatea folosiriipedepsei capitale.

Seria paşilor înapoi făcuţi din prismaumanismului pedepselor permise de legislaţia românăa continuat când, după 23 august 1944, prin legespecială, s-a menţinut pedeapsa cu moartea. Înaceeaşi nota, regimul comunist a introdus in 1957,aceeaşi pedeapsă pentru paguba adusă statului pestevaloarea de 100.000 de lei.11

În decembrie 1989, lucrurile au luat o turnurăimportantă pentru ţara noastră care, prin intermediulunei revoluţii ce a condus la reinstaurarea unui regimdemocratic, a revenit la principiile economiei de piaţă.Din punctul de vedere al subiectului pe care îl tratămîn lucrarea de faţă, relevanţă are Decretul Lege nr.6din 7 ianuarie 1990 prin care pedeapsa cu moarteaa fost înlocuită cu cea a închisorii pe viaţă. Mai multdecât atât, în calitatea sa de candidată la aderareala Uniunea Europeană, România a semnat şi eaConvenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceconţine art. 2 privind dreptul la viaţă, completat cuProtocolul nr. 6, art. 1 conform căruia, pedeapsa cumoartea este abolită.

De remarcat este faptul că Româniareprezintă un caz fericit în care pedeapsa cu moarteaa fost asociată unor perioade mai tulburi ale istoriei,în timp ce, odată cu revenirea la valorile democraţiei,această pedeapsa a fost abolită însă este denecontestat faptul că, la nivel mondial, mai existănumeroase ţări12 unde încă se mai practică o astfelde barbarie, în opinia noastră. De aici, următoareaîntrebare : « Ce drept anume al statului legitimeazăpedeapsa cu moartea ? » ; ni se pare cât se poatede pertinentă. Pentru a încerca un raspuns, spunemcă, din moment ce statul are ca singur rol înfăptuireavoinţei generale, iar voinţa generală nu poatereprezenta decât suma voinţelor individuale, ajungemdin nou să ne întrebăm ce individ anume ar putearenunţa la dreptul său la viaţă conferind astfel statuluiputerea de a dispune de ea? Să nu mai menţionămfaptul că unele doctrine religioase merg pânăîntr-acolo încât interzic omului suicidul, ceea ceînseamnă că acesta nu poate dispune de viaţa lui astfel,cu atât mai puţin poate statul să-i decidă soarta.

La toate cele arătate mai sus, un adept alpedepsei cu moartea ar putea aduce contra-argumentul conform căruia, prin eliminarea unuiindivid socialmente periculos, se infăptuieşte un binegeneral, cauză care ar fi suficientă să legitimezeaceastă uzanţă controversată. Ce s-ar întampla însă,dacă am putea demola această teza? Probabil, cauzaumanităţii ar fi una caştigată. Să începem dar prin aremacă, având în minte întreaga evoluţie istorică,faptul că niciodată pedeapsa cu moartea nu i-a opritpe oamenii hotărâţi să facă un rău societăţii. De ceputerea exemplului n-a fost suficient de însemnataastfel încât să-i împiedice pe oameni în a mai comiteinfracţiuni? Răspunsul îl găsim în natura umană, înmodul în care pshihologia noastră funcţionează. Astfel,nu intensitatea durerii are cel mai mare efect asupraminţii umane cât repetarea acesteia şi aici am puteaaduce în sprijinul ideii afirmate un exemplu la primavedere fără o legătură cu subiectul tratat însă în esenţăfoarte concludent pentru ceea ce încercăm noi sădemonstrăm: La momentul naşterii, corpul unei femeitrece printr-o adevarată odisee a durerii şi totuşi pesteceva vreme ea este dipusă să treacă din nou prinacelaşi calvar şi aceasta doar pentru că, acest sistematât de complex care este creierul uman, după oexperienţă traumatizantă face absolut orice să reprimetoate amintirile legate de aceasta, în subconştient.Pentru a continua ideea anterioară, mai spunem căsensibilitatea noastră este mai lesne şi mai puternicafectată de impresii, la prima vedere slabe care însăse repetă, decât ar fi afectată de un impuls violent.Puterea obişnuinţei este universală, afectând toatefiinţele sensibile. Cum prin puterea obişnuinţei învăţămsă vorbim, să mergem să ne satisfacem nevoile, deaceeaşi manieră sunt şi valorile morale imprimate înraţiunea umană ,prin repetare.

Uciderea unui criminal este un spectacolteribil, dar momentan şi deci o metodă mult mai puţineficace în ceea ce priveşte împiedicarea unuicomportament asemănător decât exemplul continuual unui infractor privat de libertate, condamnat pentrutot restul vieţii precum un animal de povară ca prinmunca lui să repare prejudiciul adus societăţii. Dacăvoi comite o asemenea infracţiune, îşi va spune celcare ia la cunoştinţă exemplul, voi fi redus la aceastăcondiţie pentru tot restul vieţii, aspect ce îl vaîmpiedica mai mult să aibă un comportament deviantdecât frica de moarte pe care noi oamenii o ţinemundeva într-un colţ obscur al minţii. Ce să mai spunemdar despre cei pentru care viaţa este egală cu



moartea, ce efect preventiv ar avea oare executareaunui infractor pentru un samurai care, în multe cazuri,comitea fără să clipescă, suicidul13 sau mai apropiatde zilele noastre, pentru un om a cărui viaţă conţineatâta amărăciune încât moartea apare ca o dulcerecompensă?

Executarea unui infractor reprezintă pentruo masă de oameni un spectacol care în unii stârneştecompasiune, în alţii stârneşte indignare sau altesentimente de genul acesta, sentimente care le ocupămintea mult mai mult decât mesajul pe care statulvrea să îl transmită şi anume :Dura lex sedlex14.Severitatea unei pedepse trebuie să atingă unaşa nivel încât să stârnească compasiune în rândulcelor ce iau la cunoştinţă, care din empatie săproiecteze teroarea ca şi cum pedeapsa le-ar fi fostaplicată lor. Ne mai întrebăm ce sentiment stârneşteo execuţie în mintea îndoctrinată a unui soldat aldjihad-ului care consideră moartea pentru cauzarăzboiului ca fiind una glorioasă? Nu are un efectmai puternic asupra acestui gen de oameniperspectiva de a-şi petrece tot restul vieţii într-o cuşcăde metal, având la dispoziţie tot timpul din lume sărealizeze stadiul depravării în care se află ?

Un alt motiv pentru care detenţia unui infrac-tor reprezintă o pedeapsă mult mai potrivită pentruorice gen de infracţiune constă în faptul că aceastapoate creşte în asprime în funcţie de gravitateadelictului comis. Unii ar putea spune că efectuldetenţiei este acelaşi fie că se întinde pe zece ani saupe tot restul vieţii făptuitorului, dar le-am răspundela aceasta prin urmatoarea idee : În fiecare zi dedetenţie este prezentă o doză de amărăciune careprobabil dacă ar fi strânsă de pe toată duratadetenţiei şi administrată dintr-o dată ar depăşi cumult în asprime însăşi pedeapsa cu moartea dar fiinddispersată pe o perioadă îndelungată aceasta setransformă într-o pedeapsă cu un profund caracterumanist.

De necontestat este şi faptul că aceeaşipedeapsă capitală reprezintă un rău pentru moralasocială prin exemplul de barbarie pe care îl oferă.Nu este oare suficient faptul că oamenii s-au obişnuitsă verse sângele semenilor prin intermediul atâtorrăzboaie ce s-au întrecut în atrocitate? Nu se ajungeoare la o situaţie absurdă în care pentru a combateomuciderea, se apelează la omucidere? Nu este oarerolul legii să modereze ferocitatea umanităţii şi la cemijloace tinde aceasta să recurgă, la uciderea publicăa infractorilor?

În mod sigur, un adversar al acestei concepţiiar putea să ne amintească faptul că de mult execuţiilenu mai sunt publice. Nimic mai corect însă dacăaceste execuţii nu mai sunt publice, cum sperăsusţinătorii pedepsei cu moartea ca un asemeneaprocedeu să acţioneze ca un factor descurajatorpentru ceilalţi posibili infractori dacă aceştia nu maiau contact direct cu această situaţie, totulîntamplându-se în spatele uşilor închise?

Nu ne este străin nici faptul că există omulţime de studii care încearcă să demonstreze cuacurateţe matematică efectul descurajator pe care îlare pedeapsa cu moartea. Astfel, s-a ajuns la diferitecifre reprezentând numărul vieţilor omeneşti salvatede fiecare execuţie care cifre, în S.U.A spre exemplu,variază între zero şi optsprezece vieţi salvate. În opinianoastră, aceste cifre nu pot prezenta nicio relevanţădin moment ce întreg raţionamentul prin care s-a ajunsla ele este unul empiric, încercând în cele ce urmeazăsă argumentăm şi de ce.

În primul rând, pentru a se ajunge laasemenea rezultate, se analizează numărulinfracţiunilor foarte grave comise într-un an în careau avut loc execuţii şi numărul aceloraşi infracţiuni(in special omucideri) comise într-un an în care nu auavut loc execuţii. Aplicând acest raţionament pe operioadă mai lungă de timp, s-a observat că tendinţagenerală este aceea ca numărul omuciderilor să scadăîn anii în care au avut loc execuţii dar să nu uităm căaceastă scădere nu s-a produs direct proporţionalcu numărul execuţiilor şi mai mult decât atât, au existatani în care numărul omuciderilor a crescut deşi auavut loc mai multe execuţii faţă de anii precedenţi.Putem deci interpreta rezultatele atât în favoarea ideiică pedeapsa cu moartea descurajeazăinfracţionalitatea, cât şi în favoarea ideii că aceastadetermină chiar o dezvoltare a fenomenului criminal.

În al doilea rând, fluctuaţiile de la an la an înceea ce priveşte numărul infracţiunilor foarte gravecomise, sunt influenţate într-o mai mare măsură,opinăm noi, de factori precum prosperitateaeconomică, stabilitatea societăţii 15 şi alţii.

Să ne închipuim totuşi chiar dacă numai preţde o secundă că pedeapsa cu moartea prin efectulsău descurajator, salvează sute de mii de vieţiomeneşti şi că reprezintă prin aceasta o adevaratănecesitate socială. Cum am putea oare acopericaracterul ireversibil al acesteia? Deşi am lăsat acestargument pentru sfârşitul lucrării, suntem de părerecă el singur este suficient să convingă cititorii de

27

injusteţea pedepsei capitale16.Astfel, sistemul judiciarlucrează cu oameni care prin natura lor sunt perfectibilişi mereu supuşi greşelii, fapt ce nu o singură dată adeterminat existenţa erorilor judiciare. Ce ne facemdacă o eroare judiciară intervine într-un proces finalizatcu o condamnare la moarte, sentinţa ulterior excutată?Cum anume am putea repara această greşeală, cumam putea îndrepta această injusteţe impardonabilă?Răspunsul este unul cât se poate de dur şi cât sepoate de sec: Nimic nu se mai poate face pentru aîndrepta aceasta situaţie regretabilă. Cei implicaţi înmod direct şi prin extrapolare, societatea întreagă,se fac responsabili pentru moartea unui cetăţeannevinovat, în fond egal cu toţi ceilalţi în drepturi. Binear fi fost ca această situaţie să rămână doar unaipotetică, fără aplicabilitate în practică însă existănumeroase exemple de oameni ucişi deşi eraucomplet neinovaţi. Dintre aceste exemple menţionămcazul lui Carlos DeLuna condamnat în Texas în 1983şi executat în 1989 sau cazul lui Ruben Cantu, adusla judecata de acelaşi stat Texas şi condamnat în1985, execuţia având loc în 1993. Lista nevinovaţilorucişi poate continua cu Larry Griffin condamnat în1981 de statul Missouri şi executat în 1995 sau cuJoseph O’Dell condamnat în 1986 şi executat în 1997in Virginia.

În lumina celor arătate mai sus, atragematenţia întregii umanităţi asupra caracterului profundinjust al pedepsei capitale, cuprinşi de speranţa ca şialţi confraţi vor pune umărul la demolarea acestuiadevărat monument anacronic de barbarie.

Note de subsol:

1V.Dongoro,S.Kahane, I.Fodor,I.Oancea,N.Iliescu,C.Bulai, R.Stanoiu, V.Rosca, Explicaţiiteoretice ale Codului penal român. Parteagenerală,vol II, Ed.Academiei, Bucuresti 1970, p.7

2C.Bulai, Manual de drept penal.Parteagenerală, Ed.All, Bucuresti, 1997, p 2 .

3Gh.Ivan, Manual de drept penal.Parteagenerală, Ed. C.H.Beck, Bucuresti 2008, p126

4V.Hanga, Mari legiuitori ai lumii, Ed. LuminaLex, Bucuresti 1994, p 26 şi urm.

5Dintre aceste state enumerăm doar Ilinois,Maryland, Oklahoma, Indiana, Arizona iar lista poatecontinua.

6Amendamentul al VIII-lea prevede că nu vor

fi cerute cauţiuni excesive nici taxe excesive nu vor fiimpuse şi nici pedepse crude şi neobişnuite nu vor fiaplicate.

7Titlul original al lucrării:”Dei Delitti E DellePene”.În această lucrare iluministă, Beccaria a adusprimele argumente împotriva pedepsei capitalepunând bazele raţionalismului în dreptul penal.

8Media execuţiilor pe an fluctua undeva în jurulcifrei de 167.

9Un sondaj de opinie la nivel naţional comandatde către Centrul De Informare Asupra Pedepsei CuMoartea din S.U.A, arată că, 60% din cei chestionaţisunt împotriva folosirii pedepsei cu moartea, 38%sunt pentru în timp ce 2% nu sunt siguri.

10 Spre exemplu cel instaurat de Adolf Hitler înGermania sau cel instaurat de gen. Francisco Francoîn Spania.

11În perioada 1980-1989 au fost condamnatela moarte, prin hotărâri judecătoreşti definitive, 57de persoane (cele mai multe în 1988, când au fostexecutate 13, iar cele mai puţine în 1989 - douăpersoane plus cuplul Elena şi Nicolae Ceausescu).

12 Vietnam, Chuna, Iran, Pakistan, Arabia-Saudită iar în Europa doar Belarusul mai practicăpedeapsa cu moartea.

13 In societatea japoneză traditională, ceiresponsabili cu apărarea satelor şi oraşelor erausamuraii care işi dedicau viaţa invăţării artei războiuluişi care în cazul unei ruşini greu de suportat, eraubucuroşi să poată face seppuku.

14 Expresia provine din latină şi ne spune călegea este dură dar se aplică.

15 Spre exemplu, numărul infracţiunilor va creşteîntr-un an în care au avut loc războaie, crize politice,economice.

16 Din numărul total al americanilor care în urmasondajului din iunie 2007 s-au declarat pentrupedeapsa cu moartea, cei mai mulţi au declarat căcel mai puternic motiv pentru care şi-ar schimbaopinia este acela al executării unor oameni nevinovaţi.



ORGANIZAŢII CRIMINALEMAFIOTE.

MAFIA ITALIANĂ- COSANOSTRA

Alexandra APOSTU

Ce este de fapt Mafia? Într-o primă opinie universalacceptată, Mafia ar reprezenta o organizaţie secretă,constituită în anul 1282, în timpul unei revolte,cunoscută sub numele ”Viespile Siciliene” îndreptatăîmpotriva ocupanţilor francezi. Astfel, termenul deMafia ar corespunde prescurtării de la ”Morte AllaFrancia, Italia Anela” ( Moarte Franţei, strigă Italia).Pentru a rezista invadatorilor şi pentru a organiza luptade rezistenţă, un grup de sicilieni a iniţiat un nucleucare apăra comunitatea, pedepsea tâlharii şirăufăcătorii, ignorând legea străină. De-a lungultimpului, această organizaţie secretă a evoluatnegativ, degenerând în criminalitate.Conform altor opinii, la jumătatea secolului trecut,originile Mafiei, ca şi ale Camorrei, s-ar afla laînceputul secolului al XIV-lea. Ne găsim în faţa unormici întreprinzători care folosesc forţa- chiar şi pecea colectivă- pentru a delimita şi apăra spaţii deactivitate, în primul rând în faţa celor de pe aceeaşitreaptă cu ei, şi apoi în faţa oricui altcuiva(comercianţi, proprietari).Capacitatea de folosire a violenţei este o calitateprofesională, ceea ce îi apropie de păstori, de pazniciide terenuri, de un întreg univers popular dispus săfolosească orice mijloace pentru a supravieţui saupentru a urca o treaptă pe scara socială.Din acest grup care începe să se formeze în interiorulSiciliei se va desprinde primul nucleu al structurii,”familia”. Aceasta s-a transformat în cursul secoluluial XIX-lea, într-o clasă conducătoare, datorităafacerilor pe care le practica, o lume care îşi va bazaexercitarea puterii pe afişarea prestigiului şi albogăţiei. Dar această putere pare condiţionată dedeţinerea unei forţe militare mai mult sau mai puţinostentative, necesară pentru supravegherea forţei demuncă, cât şi pentru gestionarea afacerilor, precumşi pentru siguranţa persoanelor importante expusepericolului răpirilor.

Aici apare un alt nivel de comportament mafiot.Pentru a-şi afirma propria lege, ”familia” preferă săfolosească o poliţie privată, formată din oamenidispuşi să facă pentru stăpânii lor, treburile ”murdare”sau să însărcineze în acest scop delicvenţi daţi înurmărire, cu care au fost stabilite relaţii de”patronage”. Şi unii şi alţii sunt numiţi „mafioţi” decătre contemporani.În numeroase regiuni, aristocraţii si burghezii, familiişi partide se obişnuiesc să-şi rezolve conflictele prinforţa armelor. Într-o oarecare măsură, aceste conflictepar gândite pentru a permite clasei conducătoare vechisau noi să înarmeze, să folosească şi să menţină subcontrol ceea ce sursele actuale numesc pătura”răufăcătorilor” .Violenţa serveşte drept mijloc pentru clădirea dacănu a unei noi civilizaţii, cel puţin a noi echilibre politiceşi sociale.Termenul şi conceptul de Mafie apar abia la sfârşitul”tulburării” numite RISORGIMENTO. După anul’65, funcţionarii de dreapta îi numesc ”mafioţi” petălhari şi pe cei ce se sustrag de la executarea stagiuluimilitar, pe cei ce se opun ordinii politice si sociale,pe capii partidelor municipale şi pe micii delicvenţidin sate şi oraşe. Termenul ”camerrista” stă alăturide celălalt, fără a se referi în mod special la caracterulregional. Uneori termenul ”camorra” se referă laorganizaţii criminale urbane, pe când ”mafia” paresă indice un fenomen de tip rural.Într-o accepţiune foarte răspândită în prezent,Mafia, ar corespunde criminalităţii regionale siciliene,Camora, ar corespunde criminalităţii regionaleCampania. Pentru simetrie, mass-media au introdusrecent un termen pentru criminalitatea calabreză, celde N’drangheta. Formulările obişnuite alăturădelicvenţa comună de cea organizată şi cu o elităcriminală originară din Sicilia occidentală pe carene-am obişnuit să o numim cu titulatura sa, CosaNostra. Putem adăuga şi alte exemple prezente înlume: mafia americană, considerată ca derivând directdin cea siciliană dar care în realitate nu are acelaşicaracter rigid, regional, apoi mafia chineză, ceacolumbiană, rusească, etc.Termenul capătă accepţiuni mai largi. El se poatereferi la influenţa acelor asociaţii secrete şi indică unstrîns raport între politică, afaceri, criminalitate,ilegalitate sau corupţie, susţinere a anumitor politicieni,înşelătorii electorale, incapacitatea de a aplica legeaîn mod imparţial.

29

Mafia este apreciată drept cea mai puternicăorganizaţie criminală, nu numai datorită număruluimare de membri, ci mai ales ca urmare a structuriisale şi a capacităţii ei de a dezvolta strategii unitare,în ciuda articulaţiei complexe a reţelei saleoperaţionale. Prin caracteristicile sale, Mafia estesingura organizaţie criminală italiană care oferă unmodel criminal valabil la nivel internaţional.Dificultăţile întâmpinate în delimitarea subiectului audeterminat literatura să-l reducă la contexteleeconomice şi culturale, subliniind, ca de obicei,caracterul ierarhic al acesteia. Primii analişti aiproblemei, imediat după 1860, au considerat cămediul sicilian era puternic afectat de arhaism. Şitotuşi, la o sută de ani după aceasta, deşi contextuls-a modificat în toate elementele sale, ne aflăm încăîn faţa a ceea ce numim „Mafia” şi încercăm săînţelegem cum cum anume a supravieţuit modernizăriiacest fenomen tipic în aparenţă pentru un universtradiţional.Chiar şi rapoartele comisiei antimafia se referă la untrecut de peste o sută de ani sau fac apel laistoriografie care descrie studiul ultimelor două secoleca fiind o societate semifeudală, eminamente agrarăşi latifundiară, imobilă din punct de vedere economicşi social, traversată de un singur val de înnoire,mişcarea ţărănească, contestată de claseleconducătoare şi de mafie, aparatul lor militar.În istoria interpretărilor mafiei, a luptei împotrivaacesteia revine în mod ciclic ideea conform căreia„modernismul (reforma agrară, industrializarea,şcolarizarea, instaurarea unor obiceiuri sexuale libere)ar trebui să distrugă fenomenul împreună cu spoialasa de cultură, schemă care a făcut obiectulpropagandei stângii în anii de după război şi reluatăcu unele instrumentalizări de aproape toată lumea,cu scopul de a obţine mai multe fonduri, mai multeposibilităţi de administrare a resurselor etc.Mulţi au crezut că mafia va dispărea atunci când îninteriorul pustiu al insulei se va fi auzit fluieratullocomotivei, după acesta se va vorbi de zgomotulavionului de bip-ul computerului.Cu ani în urmă, mafia latifundiară a secolului trecutera considerată nu atât ca o expresie a puteriibaronilor, cât un instrument al grupului socialintermediar al celor care închiriau (vătafi) şi care peparcursul dezagregării de durată a economiei şi aputerii feudale, dezvoltă o capacitate de intimidareexercitată ascendent şi descendent cu ierarhia socială.Mai mult chiar, mafioţii care par să reprezinte cel

mai bine modelul tradiţional mediază transferul deterenuri de la proprietari la ţărani, supravegheazămişcările colective de după cele două războaiemondiale, nu sunt gardieni, ci ciocli ai feudei, cu unrol inimaginabil dincolo de procesele de modernizarepolitică şi socială ale sec. al XX-lea. Teza conformcăreia tipul de coerciţie extra-legală numit mafia arservi pentru asigurarea subordonării ţăranilor sedovedeşte ineficientă.De ce contextul economic, social şi politic la care seface referire este cel latifundiar? Este vorba deconsiderarea fenomenului ca un reziduu mai mult saumai puţin feudal. Se poate înregistra însăcompatibilitatea dintre mafie şi dezagregareaposesiunilor latifundiare, dintre mafie şi gradul ridicatde integrare pe bogatele pieţe internaţionale şi chiartransoceanice.Deseori ne aflăm în faţa unor sectoare şi a unormomente de dinamism economico-social.În multe din aceste cazuri, mafioţii desfăşoarăactivităţi legale, al căror monopol este garantat deviolenţă, prin tehnici care merg de la intimidareaverbală la cea fizică, ajungând până la eliminarearivalilor, a trădătorilor, a martorilor. Criminalitateacomună oferă nu doar o bază de recrutare pentrufamiliile mafiote, ci constituie însăşi raţiunea existenţeiacestora. Încă din perioada bourbonică seînregistrează practica ambiguă a „compoziţiilor”tratate între victimă şi autorul delictului mediate deînalţi exponenţi ai delicvenţei, profesionişti sau capi,care răpeau ordinii legale puterea de a pedepsicrimele, experienţă larg răspândită chiar şi în zilelenoastre. Aşa cum în sec. al XIX-lea ameninţareabandiţilor era folosită pentru a-i convinge peproprietari să încredinţeze mafioţilor paza propriilorterenuri, astăzi comercianţii sunt determinaţi de risculunui jaf sau al extorcării, să plătească asigurareamafiotă. Mafia reprezintă întotdeauna un aparat al ordinii darea presupune şi o dezordine socială şi criminală cetrebuie ţinută sub control.Ne referim nu doar la acelaşi termen ci la acelaşisubiect, în ceea ce priveşte atât trecutul cât şiprezentul. Întâlnim însă şi discontinuităţi evidentedintre care cea mai gravă este răspândirea geograficăa organizaţiilor de tip mafiot. Chiar şi în zoneletradiţionale „infectate” problema continuităţii istoricese pune în mod diferit.Mafia siciliană rămâne de peste o sută de ani în luminareflectoarelor, chiar dacă s-ar putea demonstra că

ORGANIZAŢII CRIMINALE MAFIOTE


Mafia siciliană rămâne de peste o sută de ani în luminareflectoarelor, chiar dacă s-ar putea demonstra căfenomenele indicate sub acest nume au întotdeaunaun grad ridicat de omogenitate. Camorra esteprezentă în anumite momente de timp şi s-ar puteaspune, cu o serie de flash-uri, şi în perioada de dupăunificare. Acelaşi lucru este valabil pentru Calabriaşi pentru fenomenul numit „picciolteria”, apărut peneaşteptate şi reprimat în mod brutal la începutulsecolului al XX-lea.Aceste consideraţii pun sub semnul întrebării teoriacare consideră comportamentul mafiot o consecinţădirectă a culturii sicliene (în sens antropologic), culturăcare ar fi caracterizată de neîncrederea în organelestatului şi deci de obiceiul de a-şi face singurădreptate, de simţul onoarei, susţinerea politică,caracterul familial care sustrage individul de laperceperea responsabilităţii sale faţă de o societatemai largă decât cea primară.Nu se intenţionează să se înlăture elementul culturaldin explicarea acestui fenomen social. Trebuie să sedistingă fenomenul de contextul său, analizând modulîn care mafia îşi însuşeşte codurile culturale, leinstrumentalizează, la modifică, le transformă într-unadeziv pentru propria rezistenţă; să nu uităm derefuzul conceptului de impersonalitate a legii şi astatului de drept faţă de poliţişti şi de colaboratoriiacestora, sentimente larg răspândite de ţăranii,burghezii şi aristocraţii din Sicilia secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, dar folosite de mafie în funcţie depropriile scopuri. Acestea se reflectă uneori asupraunei mafii moderate, protectoare, liniştitoare şitradiţionale promovate chiar de mafioţi sau deapărătorii acestora în interiorul sau în afaratribunalului, de politicieni interesaţi de apărarea„bunului nume” al Siciliei, de magistraţi neatenţi.Mafia ar fi un obicei, un comportament, o tradiţie şinu o organizaţie. Unii analişti susţin că reţeauarelaţiilor de rudenie, clientelă şi prietenie a diferiţilorcapi ai mafiei ar fi de ajuns pentru a schiţa structuragrupului mafiot. Aceasta ar fi o formă prin care seexprimă înrudirea, prietenia, afacerile. Grupul mafiotar reprezenta o microstructură instabilă şi nesupusăformalizărilor impuse de legăturile asociative.Totuşi la graniţa dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea doi poliţişti criminalişti, Giussepe Alougi şi AntonioCutrera, suprapuneau peste analiza mentalităţiiinsulare (onoarea, complicitatea) cea a asociaţiilormafiote care începeau să fie descoperite: organizaţiimari, puternice, bine structurate, capabile să-şi

promoveze operaţiunile pe termen lung şi pe spaţiimari, nevoite să se diferenţieze de restul societăţiiprin jurăminte şi ritualuri de afiliere complexe.Până acum, grupările mafiote au fost considerate niştemonoide, fără uşi sau ferestre. Dar pentru a menţinerelaţiile cu mediul politic şi cu instituţiile acestora,pentru a controla traficul, dar mai ales pentru aîndeplini funcţia de control şi dirijare a criminalităţii,acestea trebuie să fie conectate între ele, astfelsporeşte complexitatea structurii lor organizatorice.Fascinată de contextul lor rural şi „primitiv” literaturarecentă a ignorat aproape complet elementeleprimordiale considerate ca fiind centrul infecţieiscoase în evidenţă de multe lucrări din secolul al XIX-lea. Cultura (1900) afirmă că „aici, în capitala insuleisiciliene şi câmpia sa carbonizată îşi are sediuladevărata mafie, mafia legendară, mafia marilorprocese pentru crimă care prin delictele sale ainstaurat teroarea, iniţiind astfel istoria criminalităţiisiciliene”.

Mai întâi, experienţele şi sectoarele deintervenţie apoi locurile şi grupurile, în fine,organizarea. Inserarea într-un lanţ migratoriutransoceanic, practicarea unui comerţ pe distanţe mariau creat o mentalitate şi o capacitate adecvate pentrucontrabanda cu diferite mărfuri şi droguri. Mafioţiiştiu să creeze contracte externe necesare pentruefectuarea acestui trafic. Aceste experienţe se adaugăunei structuri organizatorice, care, din una teritorială,se extinde în spaţiu şi timp, oferind noi spaţii şi puteripentru noi oportunităţi de profit, expansiunecoroborată şi cu o rezistenţă deconcertantă agrupurilor familiale şi criminale, a ariilor de influenţă,în unele din acestea puterea familiilor durând de maibine de un secol, secol în care totul s-a schimbat îneconomie, în societate, în politică, iar modalităţile deîmpărţire a teritoriului sunt asemănătoare acelora ceau fi putut fi individualizate şi menţionate încă de laînceputul secolului al XIX-lea.Totuşi, toate aceste elemente ale organizaţiilor de tipmafiot nu oferă o stabilitate globală, cu o conducereomnipotentă. Diferitele grupuri, se află in permanenţăîn relaţii de conflict major, din motive de rivalitate şide ierarhie, de aici şi luptele care, în mod ciclic,redesenează echilibrele. Organele conducătoare suntla rândul lor instabile, ameninţate de pericoluldestrămării datorat conflictelor interne, rămânândmult timp inoperante, însăşi raza teritorială a autorităţiilor se defineşte în funcţie de împrejurări. În alte părţi

31

tendinţele de centralizare sunt încă mai puţinpronunţate.Toate aceste grupări criminale, care, ca tradiţie şi înciuda conflictelor dintre diverse grupuri ce au măcinatconstant structurile organizatorice ale acestora, aucontinuat să se dezvolte de-a lungul anilor, ajungândsă influenţeze viaţa politică, mass-media,administraţia publică, justiţia şi economia afectând înmod serios bazele ordinii sociale.Odată cu mărirea numărului de membri şi sporireamijloacelor financiare de care dispuneau, dar mai alesodată cu extinderea zonei de influenţă în mediul urban,asociaţiile mafiote italiene au obţinut supremaţia şicontrolul formelor celor mai periculoase alecriminalităţii, depăşind de mult graniţele regionaletradiţionale: Cosa Nostra, Camora în Campania şiN’drangheta în Calabria.

2.1.1. Cosa Nostra

Mafia siciliană COSA NOSTRA este o structurăbine articulată şi în acelaşi timp unitară şi organizatăpiramidal ierarhic având la bază „familia” carecontrolează o parte determinantă din teritoriu în careoperează sau pe care îl domină.Locul unde a luat naştere faimoasa organizaţie esteSicilia, un teritoriu al actualei Italii care a fost de maimulte ori sub dominaţie străină şi care nu şi-a dobânditindependenţa faţă de asupritori decât în secolulal XVIII-lea.Actuala mafie a luat naştere şi s-a organizat dupăstructurile actuale în anul 1282, mişcarea mafiotăpentru izgonirea cruzilor normanzi francezi, avea camotto „Morte ai Francesi Italia Anela”, prescurtaMAFIA.Primele semne că mafia începe să devină oorganizaţie criminală apar în anul 1893, odată cuapariţia aşa numitelor „cosche” (cete) ale mafiei. Înaceastă perioadă aproape toate proprietăţile feudaleintră pe mâna arendaşilor mafioţi, care mai târziu vordeveni chiar ei proprietarii acestora. Aceşti arendaşiaveau putere absolută asupra pământurilor şi ei erauadevăraţii proprietari ai pământurilor, deşi plăteau ocotă nobililor italieni. Ţăranii încep să-i urască pemafioţii transformaţi din salvatori în călăi.Mafia din Sicilia are o structură piramidală şi esteprezentată în figura următoare.

„Familia” este celula de bază a Mafiei. Forţa familieieste asigurată de numărul membrilor ei şi de prieteniilecu persoane sus-puse pe care şeful reuşeşte să lestabilească. Cu cât persoanele sunt mai influente, cuatât mai mare este interesul Mafiei de a le captaprietenia. La baza Mafiei Siciliene se află „oamenide onoare” sau soldaţi constituiţi în grupe de câtezece oameni. Soldaţii aleg şeful numit reprezentant,căci apără interesele familiei, acesta, la rândul lui, îşialege un adjunct şi unul sau doi consilieri (locotenenţi).Între şefi şi „oameni de onoare” se impun „capodecina”, şeful zecimii. Şefii familiilor desemnează unşef al provinciei, un reprezentant al provinciei. OraşulPalermo este o excepţie, el desemnând un singur„capo mandamenta”, dar având puterea de a intra în„Cupola”.Figura centrală a Mafiei este şeful. Prin denumireade „naş” se sublinează, în mod evident, poziţia majorăa acestuia faţă de marea masă a mafioţilor, el estepersoana care a cununat sau a botezat pe majoritateacelor din organizaţie. Pentru a ajunge un „naş” sicilian,trebuie ca acesta să fie foarte bogat şi foarterespectat, lucru mai important decât bogăţia. Un capomafia trebuie să fie îndrăzneţ, rece, viclean şi violentîn acelaşi timp, trebuie să aibă minte şi mai ales„mână” (în sens simbolic, adică să fie autoritar, iuteşi puternic dacă situaţia o cere). El trebuie să ştie sătacă şi să-i asculte pe toţi supuşii şi pe cei care îi cerajutorul, în afara cazului când trebuie să intervină.Nu se amestecă direct în treburile „mărunte” alefamiliei pe care o conduce, nu trebuie să fie arogant(aroganţa pentru mafioţi este echivalentul prostiei),să aibă prin excelenţă atitudine de „împăciuitor”, desfătuitor, de om mărinimos.Un adevărat „naş” nu va purta niciodată armă, existădestui mafioţi de grad inferior care să o foloseascăŞi să execute orbeşte ordinele date de capo-mafia.Pentru a intra în organizaţie trebuie depus un jurământde credinţă care va face ca noul membru să aibăacces la toate bunurile comune ale Mafiei şi săbeneficieze de un mare suport din partea acesteia,datorită influenţelor şi relaţiilor pe care le are însocietate. Jurământul odată depus va însemna şi unnumăr însemnat de obligaţii.Odată intrat în organizaţie mafiotul nu o va puteapărăsi niciodată. O caracterizare foarte bună aapartenenţei la Mafie a fost făcută de un cunoscutşef mafiot sicilian, Nino Salvo: „Mafia este ca untrandafir frumos, dar plin de spini”.



Jurământul de intrare în Mafia siciliană este la fel desute de ani şi ritualul primitiv este neschimbat.Reprezentantul familiei aduce la cunoştinţa noiloroameni de onoare, regulile care guverneazăorganizaţia.După aceasta îi invită să-şi alegă un naş dintre ceiprezenţi în încăpere. De obicei participă doar un şefde familie, iar alegerea se face dintre oamenii deonoare ai acesteia, apoi are loc ceremoniajurământului. Ea constă din a-i întreba pe fiecare cuce mână trage. I se înţeapă apoi indexul mâiniirespective, şi cu picătura de sânge care ţâşneşte dindeget este atinsă icoana Madona Bunei Vestiri, carese spune că este patroana Mafiei şi se serbează pe25 Martie. Apoi se dă foc icoanei şi iniţiatul o trecedintr-o mână în alta evitând să o stingă şi jură să nutrădeze regulile Mafiei, altfel va arde şi el astfelicoanei.În momentul în care răneşte iniţiatul, oficiantul îi spunesă nu trădeze niciodată, pentru că „în Mafie se intrăprin sânge şi se iese prin sânge”. Mafiotul va jura cape lângă cele şapte reguli, să mai respecte câtevacare privesc structura Mafiei. Astfel, el nu are dreptulsă ceară explicaţii asupra ordinelor pe care leprimeşte, nu are voie să mintă, să descopere cinemai face parte din Mafie, să-şi păstreze onoarea şidemnitatea chiar în faţa morţii, să nu ucidă fără ordin.Execuţiile unei persoane importante sunt decise deCupola şi vor fi încredinţaţi numai unor oameni deonoare aleşi de reprezentanţi.Toate aceste grupări criminale, care diferă ca tradiţieşi în ciuda conflictelor dintre diferite grupuri ce aumăcinat constant structurile organizatorice aleacestora, au continuat să se dezvolte de-a lungulanilor, ajungând să influenţeze administraţia politică,justiţia, şi economia, afectând în mod serios bazeleordinii sociale.COSA NOSTRA operează într-un secret absolut,nedezlegat nici în prezent de autorităţile italiene iarlegea de fier a tăcerii „omerta”, este respectată detoţi chiar şi de persoanele din afara organizaţiei careau tangenţă cu aceasta. Orice violare a principiuluiomerta este invariabil pedepsită cu moartea,indiferent de rangul sau poziţia celor ce au divulgatsecretele organizaţiei.În ultimul timp, unele familii dezvoltate şi-au creatramificaţii în alte regiuni ale Italiei, cum ar fiLombardia sau Piemont, extinzându-şî acţiunile, înspecial cele ce privesc traficul de droguri, în mai multe

ţări europene (în special Germania) şi chiar pesteocean ( S.U.A., Canada, Venezuela).Sub presiunea enormelor interese economice, auapărut în timp şi numeroase conflicte între familiilemafiote care s-au transformat în adevărate războaieşi execuţii sângeroase. Acest război al mafiilor a luatamploare începând cu anii 1980 şi a cuprins nu numaiSicilia ci toată Italia şi chiar S.U.A.. În urma acestuirăzboi, familiile învingătoare conduse de Carbonizzi,Greco, Spadaso şi alţii, şi-au consolidat poziţiile peteritoriul Italiei, iar membrii aripilor mafiote care auscăpat cu viaţă s-au refugiat cu predilecţie în Americade Sud şi Spania unde şi-au creat noi sistemeorganizatorice, noi legături infracţionale prin caredirijează o bună parte din traficul de droguri, investindsume uriaşe în hoteluri, cazinouri, construcţii şi afacerifinanciar-bancare, declanşând noi atacuri, ce audegenerat în executarea feroce a adversarilor.Privind raporturile Mafiei Siciliene cu celelalteorganizaţii criminale italiene, se poate afirma căgrupurile Comorrei au fost inferioare ca putere şiinfluenţă fiind oarecum subordonate acesteia, mai alespe linia traficului de droguri. În direcţia opusă se aflăînsă situaţia N’draghetei calabreze, care s-a bucuratşi se bucură încă de autonomie operaţională,menţinându-se pe o poziţie de prestigiu şi colaborândpe picior de egalitate cu Mafia siciliană.În jurul anilor 1950-1955, asociaţiile criminale aucontactat Mafia siciliană cu scopul de a o cointeresaîn traficul de droguri de peste oceanul Atlantic,vizându-se, de fapt, asigurarea transportului dedroguri prin punerea la dispoziţie a curierilor şiorganizarea unei linii de trafic între sudul Franţei şiS.U.A. Deoarece drogurile se vindeau în S.U.A.,mafioţii italieni aveau o poziţie inferioară, obţinândprofituri reduse, ceea ce i-a determinat pe unii sălucreze pe cont propriu.La începutul anilor ’70, prin neutralizarealaboratoarelor clandestine din Marsilia de către poliţiafranceză, în colaborare cu alte poliţii afiliate la Interpol,linia ce ducea în S.U.A. a fost ruptă, mafia sicilianăfiind nevoită să-şi reorganizeze acţiunile în sferatraficului internaţional. Mafia nord-americană s-aorientat spre traficul cu stupefiante către Asia deS-E, iar sicilienii au început importul de heroinăturcească şi alte droguri provenite din Africa, sau cutraficul de cocaină sud-americană.În jurul anilor 1977-1980 s-a relansat traficul dedroguri între Italia şi S.U.A., de această dată mafiaitaliană trecând la operaţiuni de trafic complete.

33

După anii’80 poliţia italiană a dat numeroase lovituri,distrugând multe reţele din Sicilia, însă mafia sicilianănu este învinsă şi nu a renunţat la profiturile imensece se realizau din traficul cu stupefiante, stabilind noilegături în Asia de S-E şi de Sud.Cea mai grea lovitură dată mafiei siciliene a fostarestarea celor mai mulţi capi ai mafiei şi alţi membride onoare în celebrul proces de la Palermo alprocurorului Giovani Falcone versus mafia, dar care,până la urmă, s-a soldat cu achitarea mai multoracuzaţi datorită corupţiei imense din cadrullegislativului.Mafia nu a rămas cu mâinile în sân şi după terminareaprocesului procurorul Giovani Falcone a fost ucis înmod bestial.Oricât de mari ar fi fost eforturile de a distruge mafia,acest lucru nu este posibil datorită expansiunii mafieişi longetivităţii acesteia.

Cosa Nostra din America

Apariţia unei ramuri a mafiei siciliene în America îşiface simţită prezenţa la sfârşitul secolului al XIX-lea.O serie de delicte şi crime comise în oraşele NewYork, Philadelphia, Chicago şi Los Angeles, înperioda 1892-1899, sunt atribuite de către poliţieunei bande organizate de italieni imigranţi originaridin Sicilia.O opinie asupra întemeierii mafiei americane este căaceasta se datorează fraţilor Vito şi Giovani Gianola.Împreună cu Alfonso Pannizola, ei pun în 1915 bazeleunui sistem de impunere forţată a imigranţilor italienistabiliţi în oraşul Saint-Louis. Ei vor instaura o teroaresimilară celei din Sicilia şi extrem de rentabilă.Evoluţia mafiei americane între cele două războaiemondiale a avut ca principal punct de propagare şidezvoltare prohibiţia, care a creat condiţiile idealede apariţie a unui „business” extrem de competitiv:producţia şi comercializarea clandestină a produseloralcoolice. Atunci au apărut faimoasele „gang-uri” aicăror membri proveneau din minorităţile etnice şireligioase din Statele Unite ale Americii, supusediscriminării, abuzului şi exploatării deosebit deferoce.Italienii au ocupat un loc aparte, graţie uneiremarcabile eficacităţi şi discipline. Conduse aproapenumai de sicilieni, gang-urile, au preluat structuraorganizatorică a mafiei, cu rigida sa ierarhie şi cuneiertătoarele ei legi. Impunându-se cu autoritate în

lumea interlopă, aceste bande au marcat întreagaepocă cu violenţa lor făţişă, nelimitată.Abrogarea prohibiţiei nu a pus capăt activităţiicriminale organizate, ci a diversificat-o.Într-un interval extrem de scurt, mafia americană aacaparat toate domeniile ce s-au dovedit rentabilepentru mafia siciliană: jocuri de noroc, prostituţie,trafic de droguri, contrabandă, protecţie forţată aîntreprinderilor. În principalele oraşe din S.U.A., toateramurile industriei întunericului încap pe mânaputernicilor mafioţi, care se numesc acum familii.Există unele deosebiri între mafia italiană şi CosaNostra.În primul rând termenul, de „familie” nu mai areaceleaşi conotaţii ca şi în Italia, fiindcă în familiileitaliene membrii sunt în marea lor majoritate rude şisunt sicilieni, pe când în S.U.A. există familii, aproapetoate, în care există şi membri neitalieni (evrei,irlandezi, polonezi), iar legăturile de rudenie întremembrii familiilor sunt puţine şi foarte îndepărtate.Instanţa supremă a organizaţiei Cosa Nostra estealcătuită din naşii familiilor americane, şi ea încearcă,să soluţioneze, pe cale paşnică toate neînţelegerile,numele pe care îl poartă este „Comisia”.Cosa Nostra exploatează toate domeniile crimeiorganizate, un lucru care nu este pe placul multormafioţi italieni, aceştia dezaprobă exploatareaprostituţiei şi a jocurilor de noroc de către membriiCosa Nostra. Cele două aduc profituri imense mafieiamericane şi, aşa cum am mai menţionat, structura şimodul de funcţionare este cel al unei fabrici, deci totce aduce profit este exploatat.În America există circa 24 familii aparţinândorganizaţia Cosa Nostra şi care îşi împart între eleteritoriul S.U.A.Principalele familii mafiote din S.U.A. sunt cele cincifamilii din New York care reprezintă totodată celemai influente familii din Cosa Nostra: Familia Gambinoeste cea mai puternică şi mai veche dintre clanurilemafiote new york-eze, a fost fondată de CarloGambino şi are ca şef probabil pe John Gotti, dinanul 1985. Afacerile ilegale în care este implicată sunt:furturi, excrocherii, camătă, jocuri de noroc, traficde droguri, pornografie, fraudă şi extorcare defonduri.Familia Bonano este fondată de Joe Bonano, şi acumeste condusă probabil de Philip Pasteli. Afacerilefamiliei sunt: pizerii, restaurante, camătă, pornografieşi trafic de droguri.



Familia Colombo a fost fondată de Josepf Colomboiar acum este controlată de Carmine Persico. Suntimplicaţi în camătă, jocuri de noroc, fraudă, trafic dedroguri şi ţigări, prostituţie şi pornografie.Familia Genovese are ca fondator pe Vito Genoveseşi este sub conducerea lui Anthony „Grasul” Salerno.Se ocupă cu extorcarea de fonduri, camătă, traficde droguri în mai mică măsură, fraudă, pornografie,prostituţie.Familia Luccheze fondată de Thomas Luccheze, estecondusă de naşul Anthonio Corallo. Îşi procurăveniturile din droguri, curse de cai şi ogari, furturi deautoturisme, asasinate plătite.În New Jersey este teritoriul familiei Decavalcantecare monopolizează pornografia, traficul de droguri,camăta şi jocurile de noroc.În Florida este foarte puternică familia Trafficantefondată de Santos Trafficante şi este condusă acumde fiul său, Santos Trafficante jr.. Se ocupă cu traficulde droguri, furturi, vânzări de bunuri furate şi are oreţea de cazinouri în Florida şi în Caraibe.Din New Orleans familia Marcelo, fondată şi condusăde către Carlos Marcelo, deţine puterea în Louisianaşi în statele limitrofe, şi este conducătoarea statelordin sudul S.U.A. Există o alianţă trainică între familileMarcelo şi Trafficante. Afacerile familiei cuprind traficde droguri, jocuri de noroc, afaceri imobiliare,prostituţie şi pornografie, corupţie politică şi sindicală.Familia Giancara este autoritară în Chicago, dar şi înNew Mexico şi zone din California; bossul său esteJoey Aiuppa, iar fondatorul ei a fostGiancara.Veniturile imense proveneau din jocuri denoroc, trafic de droguri, prostituţie şi camătă.Nu trebuie omis faptul că în S.U.A. pe lăngă CosaNostra s-au mai dezvoltat două organizaţii la fel deputernice pentru o anumită perioadă: mafia irlandezăşi cea evreiască.Mafia irlandeză a avut o perioadă de expansiune maiales în timpul prohibiţiei, ca apoi să-i scadă autoritateaşi multe dintre teritorii să-i fie luate de către mafiaitaliană şi cea evreiască. Dintre irlandezi s-au remarcatfraţii O’Donell şi apoi mafiotul O’Banion, acesta afost pentru irlandezi ceea ce a fost Lucki Lucianopentru Cosa Nostra, un organizator de geniu, apoi oparte dintre irlandezi s-au integrat în Cosa Nostrasau în mafia evreiască.Mafia evreiască a rămas şi după prohibiţie egală cumafia italo-americană. Mulţi evrei au ajuns apoi sălucreze pentru Cosa Nostra sau să colaboreze cuaceasta. Mezer Lusky (bancher al mafiei câteva

decenii), Bugsy Siegel, L. Buchalter sau J. Shapirocare, au inventat şi exploatat primii corupţia sindicală.Una din principalele surse de venit pentru CosaNostra este industria construcţiilor. Comisia asupracrimei organizate din SUA a descoperit cămajoritatea familiilor sunt puternic implicate înindustria construcţiilor. Controlând sindicatele, auconstituit un fel de cartel care dirija activitatea înaceste domenii, decidea cărei companii să-i acordecontractul şi altele, forţând acceptarea unor oferteextrem de mari. Mafia era partener (din umbră) alunor companii de construcţii care reuşeau să obţinăcontracte substanţiale în dauna altor companii.O altă sursă de venit este prostituţia şi pornografia.Prostituţia aduce venituri imense mafiei americane,prostituatele dintr-un oraş, în proporţie de 90% suntsub protecţia organizaţiei.Un domeniu tradiţional de exploatare al organizaţieiCosa Nostra este corupţia sindicală. Mafia şi-a datseama că industriile americane nu pot fi controlatedecât cu ajutorul sindicatelor. Există două variante:folosirea mafiei la spargerea grevei, iar a doua constăîn controlul unor sindicate.Traficul de droguri a adus mari beneficii pentru CosaNostra, dar în ultimul deceniu se constată o reducerea implicării mafiei în trafic şi o expansiune tot maimare spre alte domenii ale crimei organizate.Mafia exploatează şi câştigă enorm de pe urmajocurilor de noroc astfel încât Las Vegas este deţinut(din umbră) de mafie.Cosa Nostra nu ar fi o putere mondială dacă nu arexista corupţia politică. Mafioţii statului, reprezentanţiiputerii legislative, ai puterii executive centrale şi locale,de o parte, şi mafie de altă parte, se bazează în mareparte pe un sistem de corupţie, pe aşa numitul „şperţ”care funcţionează regulat şi fără greş.Veniturile obţinute din astfel de activităţi criminale suntapoi folosite pentru a putea pătrunde şi controlaorganismele şi organizaţiile legal constituite,oferindu-se o aparenţă legală activităţii lor.Tocmai de aceea, în SUA s-a creat o pluralitate deinstituţii abilitate să lupte împotriva oricărui tip defenomen infracţional.

35

Valentin HAHUI

„Elaborarea legilor nu este numai o artă,

ci este, în egală măsură, o ştiinţă sau mai exact o

tehnică şi, în plus, o tehnică dificilă. Frecvenţa

criticilor în acest domeniu demonstrează această

dificultate. Aceste critici, care există în toate

ţările, se fac atât asupra cantităţii, cât şi asupra

calităţii legislaţiei.”1

Un stat de drept se consolidează, esteapreciat şi respectat, în bună măsură, în funcţie dejusteţea, claritatea şi fermitatea legilor sale, precumşi de durabilitatea lor2. Dacă justeţea unei legi, respectiv modul încare norma juridică răspunde la comanda socială,implică, cu precădere, factorul subiectiv, deoportunitate, soluţia politică, celelalte atribute ale unorlegi bune, claritatea şi fermitatea, sunt obţinute prinrespectarea unor reguli stricte şi precise de tehnicălegislativă.

În practică, există un permanent dialog întreiniţiatori şi specialiştii însărcinaţi să-i ajute în dificilaacţiune de „facere a legilor”. Specialiştii ConsiliuluiLegislativ au sarcina de a sprijini membrii legislativuluişi ai Guvernului în exercitarea funcţiei lor normative,intervenind „în amonte” de momentul „producerii”legislaţiei. Consiliul Legislativ emite avize consulta-tive care contribuie la securitatea juridică,sistematizarea şi coerenţa edificiului legislativ,deoarece acestea se referă la chestiuni precumrespectarea competenţelor, armonia textului cudreptul pozitiv existent, unitatea sa internă. În îndeplinirea atribuţiilor sale constituţionale,Consiliul Legislativ este dator să sugereze şi săpropună promovarea unor reglementări normative

clare şi precise, precum şi să vegheze la păstrareaunei drepte şi judicioase cumpene între principiulstabilităţii dreptului şi acela al dinamicii acestuia3,militând pentru restabilirea încrederii în norma dedrept. Aceste obiective pot fi îndeplinite nu numaiprin activitatea de avizare, pe fond, a proiectelor deacte normative, ci şi prin eforturile ce trebuie depusepentru stricta aplicare a normelor de tehnicălegislativă, care urmăresc ca legea să fie clară şi, deci,cât mai accesibilă cetăţenilor, prin programul deabrogare a actelor normative anterioare Constituţieidin 1991, care contravin prevederilor şi principiiloracesteia, prin informatizarea legislaţiei, prin întreagaactivitate de evidenţă legislativă, care, toate, cumu-late, permit cetăţenilor, instituţiilor, tuturor utilizatorilordreptului să se descurce mai uşor în labirintul legislativ.

Pentru ca legile să fie înţelese mai bine şi săfie mai corect puse în practică, aplicate şi respectate,este esenţial să se vegheze asupra calităţii redacţionaleşi acest lucru se poate realiza doar prin respectareacu stricteţe a regulilor de tehnică legislativă.

Un salt calitativ în materie considerăm căs-a făcut în ţara noastră odată cu apariţia Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentruelaborarea actelor normative4, publicată în MonitorulOficial al României, Partea I, nr. 139 din 31 martie2000. Această lege, adoptată la propunereaConsiliului Legislativ, cuprinde reglementări detaliatecu privire la procesul de elaborare, redactare şistructurare a actelor normative, menite să facilitezeşi să ordoneze desfăşurarea acestuia. Menţionăm căRomânia este una din puţinele ţări care posedă oasemenea lege, inspirată, de altfel, din reglementările-cadru în materie ale Uniunii Europene. Redactarea legilor necesită cunoştinţe şiabilităţi juridice speciale, prin care o politică anumeeste transpusă într-un ansamblu coerent de norme.În afară de aceasta, redactorul are ca sarcină să facăastfel ca proiectul de lege să fie corelat cu celelaltetexte normative, ca metodele pe care le utilizează săfie uşor de folosit, şi din punct de vedere juridic,eficiente, iar formularea juridică să fie pertinentă şiinteligibilă. Textul final al proiectului trebuie să reflecteîn mod clar şi exact imperativele legislative, comandasocială.

În anul 2006, Consiliul de Stat din Franţa aales să revină asupra temei securităţii juridicedatorită agravării problemei, temă abordată deja în

INFLAŢIA LEGISLATIVĂ –PREMISA INSECURITĂŢII

JURIDICE ACETĂŢEANULUI

INFLAŢIA LEGISLATIVĂ


raportul său din 19915, acum sub un titlu nou,„Securitate juridică şi complexitatea dreptului”.Plecând de la premise că, pentru a respecta legea,ea trebuie cunoscută şi, pentru a fi cunoscută, eatrebuie să fie clară şi stabilă, studiul constată cănumeroase legi nu sunt nici clare nici stabile, pentrucă Franţa „legiferează mult şi legiferează prost”.

Vorbind despre calitatea legii, studiulprecizează: „Legea este făcută pentru a impune,a interzice, a sancţiona. Ea nu este făcută pentrua flecări, a crea iluzii, a provoca ambiguităţi şidecepţii. Legea trebuie să fie deci normativă:legea nonnormativă diminuează regula necesară,inducând un dubiu asupra efectului real aldispoziţiilor sale. […] Pentru a şti ce prevedelegea, nu este sufficient ca ea să fie accesibilă însens material. Este vorba desigur de o exigenţăesenţială, iar publicarea normei, care estedestinată să o facă accesibilă, constituie de altfelo condiţie a opozabilităţii sale. Dar mai trebuie şica norma să fie inteligibilă. Inteligibilitateaimplică lizibilitatea, atât claritatea şi preciziaenunţurilor, cât şi coerenţa lor. Ea mai presupuneşi ca regulile să dobândească întreaga lor forţăîn contextul corpusului juridic în care ele suntchemate să se integreze, fără să facă, în acestscop, apel la prea multe dispoziţii exterioaretextului”. Problemele ridicate de Consiliul de Stat dinFranţa se pun cu cel puţin aceeaşi acuitate şi înRomânia. Deja Rapoartele anuale privind activitateadesfăşurată de Consiliul Legislativ prezentate înParlamentul României au atras atenţia asupra unuifenomen îngrijorător, cel al „inflaţiei legislative”, carepoate oricând căpăta forma unei instabilităţi legisla-tive sau, împrumutând terminologia franceză, a uneiinsecurităţi juridice.

Dacă în privinţa clarităţii şi fermităţii legiloraprecierile pot fi subiective, în ceea ce priveştedurabilitatea lor, aceasta poate fi obiectivcomensurată.Ritmul mediu anual, de peste 1800 de acte norma-tive adoptate în ultimii ani numai la nivelulParlamentului şi Guvernului, ilustrează o stăruinţăevidentă de continuă perfecţionare a unei legislaţii înprefacere, de amortizare a unor noi relaţii politico-economice şi sociale, care necesită însă timp până laasigurarea consolidării legislative necesare. Fără a contesta sub nicio formă posibilitatea

şi utilitatea modificării actelor normative, atunci cândnoile realităţi social-politice şi economice o cer,trebuie subliniat insă că spiritul de prudenţă înadoptarea unor astfel de intervenţii legislative impuneca acestea să fie mai puţin numeroase, astfel încâtnorma de drept să fie cât mai constantă şi pe cale deconsecinţă mai bine cunoscută de cetăţeni, fiind şimai uşor de aplicat în practică6.

Textele normative sunt modificate fărăîncetare, multiplicând insecuritatea juridică acetăţeanului. Modificările devin din ce în ce maispeciale, rămân adesea parţiale, neabrogându-seîntotdeauna în mod expres dispoziţiile perimate. Laaceastă abundenţă de norme se adaugă, pe de altăparte, complexitatea dreptului. Simplitatea, claritateaşi calitatea tehnică nu mai sunt caracteristicileprincipale ale dreptului contemporan. Viaţacetăţenilor este din ce în ce mai normată, regulilegenerale sunt adesea lăsate deoparte în favoarea celordetaliate.Este semnificativ în acest sens faptul că mai mult deo treime din actele normative adoptate au fost dejaabrogate, iar marea lor majoritate a suferit una saumai multe intervenţii substanţiale de modificare oricompletare. Din păcate, de multe ori modificările sau chiarabrogările intervin la foarte scurt timp după adoptareaactelor normative iniţiale, chiar în cursul aceluiaşi anşi, uneori, în cursul aceleiaşi luni. Pentru ilustrarea acestei situaţii amintim7, deexemplu, legea iniţială a privatizării, Legea nr. 58/1991, care, după ce a suferit mai multe modificări, afost abrogată şi înlocuită în anul 1997 cu Ordonanţade urgenţă a Guvernului nr. 88, care, la rândul ei, afost modificată şi completată prin alte trei ordonanţede urgenţă, iar prin Legea nr. 99/1999, pentru careGuvernul şi-a asumat răspunderea, a fost din noumodificată şi completată, de această dată primindpractic o altă înfăţişare. Dar şi aceasta a mai fostmodificată de încă 4 ori până în prezent.

O situaţie aparte o prezintă ordonanţeleGuvernului, care – dat fiind caracterul lor de actesub condiţie – au fost modificate ulterior substanţialsau chiar respinse de către Parlament, ceea ce a creatunele stări de incertitudine şi nesiguranţă legislativă.Este de menţionat, de asemenea, că, în multe cazuri,în aplicarea unor ordonanţe simple sau de urgenţă,Guvernul emite norme tehnice ori metodologice, însă,după, modificarea ordonanţelor de către Parlament,

37

aceste norme nu sunt corelate în mod operativ cuintervenţiile legislative ale Parlamentului. Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxape valoarea adăugată a cunoscut aproximativ 30 deintervenţii de modificare ori completare, dintre care6 doar în anul 1998, la aceasta adăugându-se faptulcă au fost necesare şi două republicări, pentru ca înanul 2000 să fie aprobată şi înlocuită de Ordonanţade urgenţă a Guvernului nr. 17/2000. Aceasta, larândul ei, a cunoscut câteva modificări, iar în 2002 afost înlocuită de Legea nr. 345/2002, modificată de3 ori şi abrogată prin Legea nr. 571/2003, care s-amodificat de 20 de ori până în prezent.

Situaţia prezentată este de natură să erodezeautoritatea legii, încrederea cetăţeanului în norma dedrept şi să creeze o imagine externă nefavorabilă,care poate descuraja sau chiar îndepărta investitoriistrăini8.Este evident că această instabilitate şi aceastădinamică pot avea şi explicaţii obiective, derivate dincomplexitatea şi neprevăzutul perioadei de tranziţie,combinate cu necesitatea armonizării legislaţieiromâneşti cu aquis-ul comunitar. Dar această dinamică mai poate demonstra şio insuficientă elaborare a soluţiilor, o evaluare limitatăa implicaţiilor acestora, precum şi o anumită uşurinţăîn propunerea reglementării, o slabă conlucrare şicorelare între departamente, mai ales când toateacestea se conjugă şi cu unele aspecte de incoerenţălegislativă, manifestate prin soluţii contradictorii cuprivire la acelaşi tip de probleme, prin schimbareafrecventă şi uneori precipitabilă a soluţiilor, prinreveniri la soluţii iniţiale abandonate, prin repunereaîn aplicare a unor acte normative, etc.

„Inflaţia şi instabilitatea normelor

juridice ne provoacă adesea, nouă cetăţenilor, o

mare tulburare. Simţindu-se izolat într-un hăţiş

de proceduri constrângătoare şi adesea de

neînţeles, cetăţeanul resimte cu amărăciune

distanţa care-l separă de centrele de decizie.”9

BIBLIOGRAFIE :

1. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. I,ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008.

2. Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu,Drept parlamentar, Ed. LuminaLex,Bucureşti, 2006.

3. Antonie Iorgovan, Tratat de dreptadministrativ, vol. I, Ed. All Beck,Bucureşti, 2001.

4. S.Popescu, C.Ciora, V.Ţandăreanu,Aspecte practice de tehnică şievidenţă legislativă, Ed. MonitorulOficial, Bucureşti, 2008.

5. Rapport 2001 au Président de laRépublique et au Parlement, LaDocumentation française, 2002.

6. Herbert A. Simon, Comportamentuladministrativ. Studiu asupra proceselor deluare a deciziilor în structurileadministrative, Ed. Stiinţa, Bucureşti, 2004.

7. Legea nr. 24/2000 privind normele detehnică legislativă pentru elaborareaactelor normative, republicată.

8. Legea nr. 52/2003 privind transparenţadecizională în administraţia publică.

9. http://www.clr.ro/, site-ul oficial al ConsiliuluiLegislativ.

Note de subsol:1Jean-Claude Piris, director general al Serviciului juridic alConsiliului Uniunii Europene .2S.Popescu,C.Ciora,V.Ţandăreanu,Aspecte practice de tehnică şi evidenţălegislativă, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008, pag. 7.3 S.Popescu, C.Ciora, V.Ţandăreanu, op. cit., pag. 14.4 Republicată, în urma modificărilor şi completărilor operateca urmare a revizuirii Constituţiei, în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004.5 Conseil d’Etat, Rapport public annuel 1991, De la sécuritéjuridique, La Documentation française.6 S.Popescu, C.Ciora, V.Ţandăreanu, op. cit., pag. 12.7 Rapoartele anuale prezentate Parlamentului asupraactivităţii desfăşurate de Consiliul Legislativ (www.clr.ro)8 S.Popescu, C.Ciora,V.Ţandăreanu, op. cit., pag. 13.9 Rapport 2001 au Président de la République et auParlement, La Documentation française, 2002.

INFLAŢIA LEGISLATIVĂ


GARANTAREAACCESULUI LIBER LA

JUSTIŢIE: ETERNAREÎNTOARCERE LAIMPOSIBILITATEA

TEHNICĂ

Teodora IRIMIA

„...pentru a exista un stat de drept nu estesuficient să se instituie un mecanism juridic care săgaranteze respectarea riguroasă a legii, ci estetotodată necesar ca acestei legi să i se dea un anumitconţinut, inspirat de ideea promovării drepturilor şilibertăţilor umane în cel mai autentic spirit liberal şi alunui larg democratism.”

Prof. univ.dr. Tudor Drăganu

Statul de drept este indisolubil legat derespectarea cu fidelitate a drepturilor fundamentaleale omului. Aceste drepturi, naturale cum le-am puteadenumi, trebuie garantate de orice stat democratic,per a contrario, neputându-se vorbi de o justiţiedreaptă, şi, implicit de respectarea principiuluiumanist.

Drepturile omului se caracterizează în primulrând prin universaliate, ceea ce înseamnă că, oriceom are dreptul la garantarea lor, la recunoaşterea lorindiferent de teritoriul pe care se află şi la ce autoritatea statului se adresează. Acest caracter este completatde ideea atemporalităţii şi permanentizării atribuiriiacestor drepturi oamenilor, indiferent de puterniculdinamism al societăţii şi politicului. Ni se pare firesc,prin urmare, ca orice act care contravine acestorcaractere să fie sancţionat.

De aceea, popoarele lumii au simţit nevoia uneireglementări a drepturilor omului, reglementare caresă vină în ajutor prevenirii abuzurilor de putere cuefecte dezastruoase pentru om, dar şi combaterii lorpe calea justiţiei.

Carta Naţiunilor Unite a fost adoptată în scopulcreării condiţiilor necesare pentru menţinerea păciişi securităţii internaţionale, a justiţiei şi a respectăriiobligaţiilor care decurg din tratatele internaţionale.

În realizarea acestor ţeluri, se reafirmă credinţa îndrepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şivaloarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi abărbaţilor şi femeilor, precum şi a naţiunilor mari şimici.

Articolul 1 aliniatul 3 al Cartei Naţiunilor Unitedeclara următorul scop ca fiind unul dintre obiectiveleO.N.U.: „Realizarea cooperării internaţionale însoluţionarea problemelor internaţionale de naturăeconomică, socială, culturală sau umanitară, şipromovarea şi încurajarea respectării drepturiloromului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fărădeosebire de rasă, sex, limbă sau religie.”

Articolele 55 şi 56 ale Cartei Naţiunilor Uniteprevăd obligaţiile O.N.U. şi ale statelor membre careîmpreună, dar şi separat, vor crea condiţiile destabilitate şi de bunăstare necesare unor legăturipaşnice şi prieteneşti între naţiuni, întemeiate perespectarea principiului egalităţii în drepturi alepopoarelor şi a dreptului de a dispune de ele însele.Pentru realizarea acestor ţeluri, statele membre aleO.N.U. se obligă să promoveze: „ ridicarea niveluluide trai, deplina folosire a braţelor de muncă şi condiţiide progres şi dezvoltare economică şi socială;rezolvarea problemelor internaţionale în domeniileeconomic, social, al sănătăţii publice şi al altorprobleme conexe şi cooperare internaţională îndomeniile culturii şi educaţiei; respectarea universalăşi efectivă a drepturilor omului şi libertăţilefundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex,limbă, religie.”

Carta Naţiunilor Unite aduce ca noutate princonţinutul său internaţionalizarea drepturilor omului,acestea devenind obiectivul comunităţii internaţionaleşi nu doar al reglementărilor interne ale statelor. Faptulcă un stat care a ratificat Carta nu poate susţine cădrepturile omului ca subiect cad sub incidenţaexclusivă a jurisdicţiei interne nu înseamnă totuşi căorice încălcare a drepturilor omului de către un statmembru al O.N.U. este o problemă de interesinternaţional. Înseamnă însă că şi în cazul absenţeiunor obligaţii asumate printr-un tratat un stat nu maipoate afirma ca prejudicierea propriilor săi cetăţeni,indiferent în ce proporţie sau cât de sistematic s-arproduce, este o problemă ce ţine exclusiv dejurisdicţia sa internă. Carta reprezintă un tratatinternaţional multilateral, iar statele care sunt părţi laea recunosc drepturile omului aşa cum suntconsacrate în cuprinsul dispoziţiilor acesteia.

Totodată, Carta precizează obligaţia statelor

39

membre O.N.U. de a coopera cu organizaţia pentrupromovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentaleale omului.

Pe baza dispoziţiilor Cartei Naţiunilor Unite şia noii concepţii ce rezultă din aceasta cu privire ladrepturile omului, Adunarea Generală a O.N.U. aproclamat Declaraţia Universală a DrepturilorOmului, ca un prim instrument internaţional referitorla drepturile omului.

Aceasta a dobândit o importanţă politică şijuridică deosebită de-a lungul timpului datorităvalorilor pe care le promovează şi le apără.

Carta internaţională a drepturilor omului estedenumirea sub care documentele O.N.U. reunescprincipalele acte internaţionale referitoare ladrepturile fundamentale ale omului. Acestedocumente sunt: Declaraţia universală a drepturiloromului din 1948, cele două Pacte internaţionaleprivind drepturile omului din anul 1976 si Protocolulfacultativ la Pactul privind drepturile civile şi politice.

Declaraţia universală a drepturilor omului,reprezintă primul document cuprinzător în sferadrepturilor omului adoptat de o organizaţieinternaţională universală. Datorită importanţei juridiceşi politice dobândite de-a lungul timpului, Declaraţiaconstituie alături de Magna Charta, Declaraţiafranceză a drepturilor şi Declaraţia de independenţăa Americii, un reper important în lupta omenirii pentrulibertate. Deşi cuprinsă într-un cadru nu întotdeaunasistematic, Declaraţia are meritul incontestabil de a fiproclamat ca fundamentale o gamă foarte largă dedrepturi şi libertăţi. Din punctul de vedere al sfereiacestor drepturi şi libertăţi, Declaraţia universală estemult mai cuprinzătoare şi mai complexă decât oricarealtă declaraţie de drepturi ale omului elaborată pânăîn acel moment pe planul legislaţiei interne.

Convenţia Europenă pentru apărareaDrepturilor Omului (CEDO) este un act normativ ceprevede încă din preambulu său, universaliatea şiefectivitatea cu care vor fi garantate drepturile şilibertăţile omului pe teritoriu Europei, din anumitetemeiuri :„ considerând că această declaraţieurmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicareauniversală şi efectivă a drepturilor pe care ea leenunţă; considerând că scopul Consiliului Europeieste acela de a realiza o uniune mai strânsă întremembrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atingeacest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturiloromului şi a libertăţilor fundamentale; reafirmândataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi

fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţieişi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează înmod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cuadevărat democratic, iar pe de altă parte, pe oconcepţie comună şi un respect comun al drepturiloromului din care acestea decurg.”

În România, drepturile fundamentale ale omuluisunt prevăzute atât în Constituţia revizuită în 2003,în Titlul II, căt şi prin legile de ratificare la actele nor-mative internaţionale.

În prezenta lucrare, vom discuta problemagarantării drepturilor omului, raportându-ne la undrept esenţial, şi anume la Accesul liber la justiţie,drept procedural care constituie un principiu funda-mental al organizării oricărui sistem judiciar demo-cratic. Drepturile procedurale constituie singuracategorie de drepturi al căror conţinut nu face referirela o libertate materială, ci la garanţiile de care dispuneo persoană într-un stat de drept pentru a-şi valorificadrepturile şi libertăţile.1

Liberul acces la justiţie este definit ca fiinddreptul oricărei persoane de a introduce, după liberasa apreciere, o acţiune în justiţie, implicând asfelobligaţia corelativă a statului, ca prin instanţacompetentă, să soluţioneze aceste acţiuni.

Acest drept este garantat de art. 6 pct. 1 dinCEDO,( act normativ la care România a aderat prinLegea nr.30 din 18 mai 1994) :„Orice persoană aredreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil,public, şi într-un termen rezonabil de către un tribu-nal independent şi imparţial, stabilit prin lege, careva hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilorcu caracter civil...” .

De asemenea, accesul liber la justiţie esteconsacrat prin art 21 din Constituţia României, prinart.10 din Declaraţia universală a drepturilor omului,precum şi prin art. 14 pct. 1 din Pactul Internaţionalcu privire la drepturile civile şi politice.2

Constituţia României, art. 21: „(1) Oricepersoană se poate adresa justiţiei pentru apărareadrepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestuidrept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şila soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şigratuite”.

Declaraţia universală a drepturilor omului, art10:„ Orice persoană are dreptul în deplina egalitatede a fi audiată în mod echitabil şi public de către untribunal independent şi imparţial care va hotărî fie

GARANTAREA ACCESULUI LIBER LA JUSTIŢIE


asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupratemeiniciei oricărei acuzări în materie penalăîndreptată împotriva sa.

Pactul Internaţional cu privire la drepturile civileşi politice, art. 14 pct. 1: „1. Toţi oamenii suntegali în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie.Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se aflăsă fie examinat în mod echitabil şi public de cătreun tribunal competent, independent şi imparţial,stabilit prin lege, care să decidă fie asupra temeinicieioricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fieasupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiilesale cu caracter civil. şedinţa de judecată poate fideclarată secretă în totalitate sau pentru o parte adesfăşurării ei, fie în interesul bunelor moravuri, alordinii publice sau al securităţii naţionale într-osocietate democratică, fie dacă interesele vieţiiparticulare ale părţilor în cauză o cer, fie în măsura încare tribunalul ar socoti acest lucru ca absolut necesar,când datorită circumstanţelor speciale ale cauzei,publicitatea ar dăuna intereselor justiţiei; cu toateacestea, pronunţarea oricărei hotărâri în materiepenală sau civilă va fi publică, afară de cazurile cândinteresul minorilor cere să se procedeze altfel saucând procesul se referă la diferende matrimoniale orila tutela copiilor.”

Clarificând, aşadar conceptul de acces liber lainstanţă, ne putem referi în continuare la limitărileaduse acestuia prin două fenomene din domeniul ju-ridic românesc, şi anume: legea 278/2009 privindmodificarea taxelor de timbru şi protestul magistaţilorînceput la 1 septembrie 2009.

În primă instanţă vom avea în vedere legea 278/2009, ale carei prevederi contravin dreptului de accesliber la justiţie prin faptul că nu are nici un suport înrealitatea economică a ţării noastre. Româniatraversează o perioadă grea din punct de vederefinanciar, situaţie la care s-a ajuns în urma crizeieconomice mondiale, a împrumutului zicem noi,nefondat de la FMI, a mişcărilor devastatoare dinpolitică şi a scăderii considerabile de investiţii aleantreprenorilor autohtoni şi străini.

Relevante, sub acest aspect, sunt statisticilerealizate de Banca Mondială şi menţionate în Strategia de parteneriat cu România pentru perioada2009-20133

Un raport al SUA privind respectareadrepturilor omului, prevede că în România, salariulminim pe economie nu asigură un trai decent pentruun angajat cu normă întreagă.

Salariul mediu brut utilizat la fundamentareabugetului asigurărilor sociale de stat, pe anul 2009, afost stabilit prin art. 16 din legea nr.19/2009 lavaloarea de 1.693 lei, iar valoarea punctului depensie este de 718,4 lei de la 1 aprilie 2009 si de732,8 lei de la 1 octombrie 2009. Comisia Naţionalăde Prognoză (CNP) a revizuit în scădere estimărileprivind salariul mediu net aferent anului 2009 la1.352 de lei.4

Cunoscând astfel condiţiile financiare dinRomânia, trebuie să conştientizăm dezechilibrul adusde legea 276/2009. Această lege stabileşte noipraguri de taxare a acţiunilor evaluabile în bani,praguri care vor reduce considerabil posibilităţilecetăţenilor de a mai intenta acţiuni în justiţie:până lavaloarea de 50 lei- taxă de timbru în valoare de 6 lei;între 51 şi 500 lei- taxă de timbru în valoare de 6lei+ 10% pentru ce depăşeşte 50 lei; între 501 lei şi5000 lei - taxă de timbru în valoare de 51 lei + 8%pentru ce depăşeşte 500 lei; între 5001 lei şi 25000lei - taxă de timbru în valoare de 411 lei + 6% pentruce depăşeşte 5000 lei; între 25001 lei şi 50000 lei -taxă de timbru în valoare de 1611 lei + 4% pentru cedepăşeşte 25000 lei; între 50001 lei şi 250000 lei -taxă de timbru în valoare de 2611 lei + 2% pentru cedepăşeşte 50000 lei;peste 250000 lei- taxă detimbru în valoare de 6611 lei + 1% pentru cedepăşeşte 250000 lei;

Aceste dispoziţii se vor aplica în modcorespunzător şi cererilor privind declararea nulităţii,anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridicpatrimonial, precum şi cererilor privind constatareaexistenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial.

Se remarcă deasemenea şi alte praguri detaxare în privinţa succesiunilor după cum urmează:lastabilirea calităţii de moştenitor se va percepe o taxăde 50 lei/moştenitor; la stabilirea masei succesoraletaxa va fi de 3% la valoarea masei succesorale; pentrucereri de raport – taxa va fi de 3% din valoareabunurilor a căror raportare se solicită; pentru cererilede reducţiune a liberalităţilor se va percepe o taxăde 3% la valoarea rezervei care urmează a fireîntregită prin reducţiunea liberalitaăţilor; pentrucererile de partaj taxa va fi de 3% din valoareamasei partajabile.

Separat de această taxă, dacă parţile contestăbunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturileori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrulcererilor, titularul cererii va fi dator să plătească taxajudiciară de timbru pentru valoarea revendicată.

41

Impunerea unei cote de 3% din valoare pentruconstatarea masei succesorale şi înca 3% pentrusistarea stării de indiviziune, este în mod evident ocondiţie abuzivă. De exemplu, la o masă succesoralăde 10.000 euro (echivalând 42.000 lei), taxa pentruieşirea din indiviziune, la un număr de 4 moştenitori va însemna o taxă de 200 lei (47,61 euro) pentruconstatarea calităţii de moştenitor, 300 euro pentruconstatarea masei succesorale şi 300 euro pentruieşirea din indiviziune. În total, se va plăti o sumă de647,61 euro (2719,96 lei). Dar, de regulă, osuccesiune care cuprinde cel putin un imobil duce lastabilirea unei valori a succesiunii de cel puţin 30.000euro. Într-o astfel de ipoteză, taxa judiciară ce artrebui avansată de justiţiabil ar fi de 1942,83 euro.

Raportat la salariul minim pe economie (600lei ~ 240 euro) şi la venitul mediu net (1408 lei~335euro) se constată că taxa ce ar trebui suportată dejustiţiabilul cu un astfel de venit ar fi de ~ 15 salariiminime sau~ 6 salarii medii5.

Legea este aşadar abuzivă din punctul devedere al accesului liber la justiţie, ea putând fiananalizată şi sub aspect constituţional. În timp ceart. 21 alin 1 şi 2 prevăd că „nici o lege nu poateîngrădi exercitarea acestui drept”), art 124 alin. 1pledează pentru egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Ori,dacă cetăţenii nu sunt egali în venituri, nu pot fi egalinici în faţa legii 276/2009, întrucât majoritateacetăţenilor români nu au resursele financiare de asuporta cheltuileile de judecată.

Dacă am invoca excepţia deneconstituţionalitate cu privire la acest act normativsau dacă am apela la art. 52 din Constituţie ne-amconfrunta din nou cu aceeaşi problemă a taxei detimbru majorată.

În consecinţă, considerăm că această legeîngrădeşte complet accesul cetăţeanului la justiţiechiar dacă ar avea incidenţă directă sau indirectă cuaceasta. De aceea, singura soluţie care ne rămâneca cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europeneeste să atacăm legea la Curtea Europeană aDrepturilor Omului avănd ca exemplu HotărâreaCEDO în cauza Larco şi alţii împotriva României.Curtea a pornit de la observaţia că valoarea taxelorjudiciare de timbru solicitate reclamanţilor eraconsiderabilă (mai mult de 5.700 EUR pentrureclamant şi mai mult de 85.000 EUR pentrureclamante), în timp ce venitul lunar al reclamantuluiera de circa 112 EUR, iar reclamantele nu desfăşurauactivitate. Curtea a mai arătat că prevederile dreptului

intern nu reglementau o procedură judiciară de atacarea refuzului ministerului de a le acorda reclamanţilor oscutire de la plata taxelor judiciare de timbru. Curteaa apreciat că, în speţă, statul nu şi-a respectatobligaţia de a reglementa dreptul de acces la oinstanţă într-un mod care să corespundă cerinţelorart. 6 paragraful 1 din Convenţie.

În al doilea rând, putem aduce spre întărireaafirmaţiilor de până acum protestul magistraţilor careau încălcat flagrant accesul liber la justiţie al cetăţenilorromâni.

Început spontan pe baza unor pretexte cares-ar plia mai degrabă pe un conflict politic, pe unconflict al unui principiu constituţional de recunoaşterea independenţei puterii judecătoreşti, protestulmagistraţilor contravine statutului magistraţilorreglementat de legea 303/2004.

Această lege pune în discuţie accesul liber lajustiţie prin art.1 care defineşte conceptul demagistratură şi rolul ei într-un stat de drept:„Magistratura este activitatea judiciară desfăşuratăde judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi deprocurori în scopul apărării intereselor generale alesocietăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilorşi libertăţilor cetăţenilor.” , dar şi prin art 4:„(1) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prinîntreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, sărespecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precumşi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratamentjuridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor laprocedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora,să respecte Codul deontologic al judecătorilor şiprocurorilor şi să participe la formarea profesionalăcontinuă.

(2) Judecătorii nu pot refuza să judece pe motivcă legea nu prevede, este neclară sau incompletă”..Ori, înfăptuirea justiţiei nu a putut avea loc în timpulprotestului, mii de dosare aşteptând a fi deschise şinu amânate, mii de oameni pierzând bani şi dreptulla apel. Interesele generale ale societăţii au fost gravafectate, şi aici luăm spre exemplu investiţiile dindomeniul privat - mii de dosare ale investitorilor aurămas blocate la Oficiul Registrului Comerţului dintoată ţara, aceştia nemaiputând desfăşura activitatea;în consecinţă, mii de locuri de muncă au fostdesfiinţate sau suspendate. De aici, putem spune căa fost periclitată şi ordinea de drept, prin creştereainfracţionaliăţii, prin amânarea judecării infractorilor,dar şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, care au fostvătamaţi prin lipsa răspunsului sau manifestarea

GARANTAREA ACCESULUI LIBER LA JUSTIŢIE


refuzului autorităţilor publice. Deşi toate acestea potfi atacate în contencios administrativ fără nici un felde problemă, există un inconvenient mare pentrucetăţeni: pierdere de timp, de resurse financiare dacăavem în vedere legea 267/2009, dar şi a unor granturidin partea UE, granturi ce odată pierdute, au anulatsau amânat planurile investitorilor.

Deşi încetând la fel de spontan dupa exact olună de la debut, protestul ilegal al magistraţilor nuîncetează a produce efecte negative asupra ordiniide drept şi a accesului liber la justiţie. Sute de mii dedosare în materie penală şi civilă au fost amănatepentru 2010, ceea ce înseamnă că vom mai avea deaşteptat ca rău-făcătorii să fie condamnaţi, cadebitorul nostru să ne înapoieze banii de care avematâta nevoie (mai ales că suntem în plină crizăfinanciară), ca profesorii să îşi recapete salariile multpromise din partea Guvenului, ca succesorii să intreîn drepturile lor. De asemenea, se descurajează încontinuare investiţiile care ar putea salva ţara dinsărăcie, căci la ONRC, dosarele cu menţiuni sauînmatriculări au de aşteptat până în 2010.

În condiţiile date, cum putem nega încălcareafăţişă a accesului liber la justiţie? Cum putem nega înfaţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, căRomânia nu respectă drepturile fundamentale aleomului?

Nu avem nici o scuză legală, ceea ce ne poateaduce grave prejudicii în faţa Uniunii Europene, şi nunumai. Până a răspunde în faţa altora, trebuie să fimconştienţi de faptul că nerespectarea drepturilorfundamentale ale omului poate atrage după sinerăzvrătirea maselor, creşterea infacţionalităţii şiintrarea în colaps a statului de drept.

O sancţionare a tot ceea ce s-a întâmplat peparcursul anului 2009, ar putea intra în competenţaCEDO, însă, pentru a ajunge în faţa acesteia ar trebuitrecute bariere puternice. Dreptul procesual neimpune anumite etape de judecare a cauzei la nivelnaţional până la ultima instanţă europeană.Aşadar,ni se pare puţin viabilă ideea conform careia unjudecător ar răspunde în faţa colegului.

Singura acţiune promiţătoare pentrurecunoaşterea accesului liber la justiţie, ar consta,după cum considerăm, în denunţarea ca actadministrativ vătămător a intereselor legitime alepopulaţiei, legea 267/2009 în instanţa de contenciosadministrativ.

Dar, fiind obligaţi să ne recunoaştem condiţia,aceea de cetăţeni umili al României, ale căror drepturi

şi libertăţi sunt devansate de interese politice şiarbitrare, nu putem decât să facem un efort de răbdareşi speranţă pentru o justiţie dreaptă. Având în vederecă, aşa cum am menţionat în paginile de mai sus,populaţia majoritară nu are resurse financiare pentrua avea acces la justiţie, ne gândim la autosesizareaautorităţilor competente în a rezolva aceste cauzeilegale din perspectiva actelor normativeinternaţionale la care România a aderat.

Note de subsol:

1 Frédéric Sudre, Drept European şiInternaţional al Drepturilor Omului, Ed. Polirom,Iaşi, 2006, pg.249 .

2 http://rnsj.ro/87431/incalcarile-aduse-dreptului-de-acces-la-justitie-si-dreptului-de-proprietate-prin-legea-nr-278-2009-de-modificare-a-legii-taxelor-judiciare-de-timbru.html, consultat la18 Octombrie 2009, ora 20:00.


4 http://rnsj.ro/87431/incalcarile-aduse-dreptului-de-acces-la-justitie-si-dreptului-de-proprietate-prin-legea-nr-278-2009-de-modificare-a-legii-taxelor-judiciare-de-timbru.html, consultat la18 Octombrie 2009, ora 20:00


43

PROCUSTA JUSTIŢIEI ÎNSISTEMUL DREPTULUI

ROMÂNESC

Cătălin MUNTEANU

Motto: „Justiţia este reprezentată tradiţionalsub înfăţisarea unei femei legate la ochi, însămulţimea erorilor judiciare care ne marcheazăistoria, mai degrabă ne fac să ne gândim căaceastă alegorie semnifică orbirea acesteiinstituţii, decât imparţialitatea sa.”

-Jacques Verges, avocat.

În tot mai multe situaţii, când se pune îndezbatere problema sistemului juridic din România,concluziile sunt dintre cele mai diverse, în funcţie desubiecţii care participă la dezbatere! Cei care facparte din sistem ridică problema unei aglomerăriexcesive în ceea ce priveşte numărul dosarelor asupracărora un judecător trebuie să îşi aplece atenţia; as-pect care coroborat cu lipsa de personal şi de fonduri,conduce la o scădere calitativă semnificativă a actuluide justiţie. Pe de altă parte, justiţiabilii aduc în discuţieaspecte precum: jurisprudenţa neunitară, timpul preaîndelungat care se scurge pâna la soluţionareacauzelor, slaba pregătire a magistraţilor şi multe altele.Relativ la toate cele menţionate mai sus, cei ceadministrează sau cel puţin ar trebui să administrezeţara, în speţa politicienii, neagă orice fel de culpă,înaintând teza conform căreia, cea de-a treia putereîn stat a devenit de necontrolat1, de unde şi toateproblemele!

Dincolo de toate frământarile şi agitaţiile in-terne, totuşi România este stat membru cu drepturidepline, al Uniunii Europene, motiv pentru care,problemele din sistemul de justiţie nu ramân doar lastadiul de subiecte in dezbaterea societăţii civile, cidimpotrivă, ele ajung într-o formă sau alta, pe masajudecatorilor de la Curtea Europeană a DrepturilorOmului. În mod cert aceste probleme nu ajung lamodul direct, propriu-zis pe agenda magistratiloreuropeni ci prin intermediul unei palete foarte variatede dosare în care Statul român este făcut răspunzătorpentru încălcări ale drepturilor subiective.

Exempli gratia, doar în ultimele şase luni ale

anului trecut, Curtea Europeană a Drepturilor Omuluia pronunţat, în contradictoriu cu Statul român, unnumăr de 116 hotărâri.

În funcţie de natura drepturilor încălcate,acestea pot fi clasificate în patru categorii:1. hotărâriprin care s-a constatat încălcarea dreptului larespectarea proprietăţii prevazut de art. 1 dinProtocolul 1 (37 cauze); 2.hotărâri prin care s-aconstatat încălcarea dreptului de acces la o instanţăşi a dreptului la respectarea proprietăţii prevăzutede art. 6(1) şi art. 1 din acelaşi protocol amintit (26cauze); 3. hotărâri prin care s-a constatat încălcareaart. 6(1) privind durata excesivă a procedurilorjudiciare (14 cauze) iar nu în cele din urmă, o seriede alte hotărâri (39 cauze) prin care s-au constatatîncalcări ale altor drepturi garantate prin Convenţie,precum sunt: dreptul de a nu fi supus unor tratamenteinumane sau degradante (art.3), dreptul la liberăexprimare (art.10).

Dupa cum este foarte lesne de observat dincifrele amintite mai sus, Statul român, răspunde încontinuare patrimonial, în principal, într-o problemăveche de douăzeci de ani şi anume aceea a nerestituiriiproprietăţilor naţionalizate abuziv pe vremea vechiuluiregim, către proprietarii acestora sau cătremoştenitori.

În astfel de cauze, terţe persoane au devenitproprietarii imobilelor în litigiu mai înainte ca dreptulde proprietate al reclamanţilor asupra acestor bunurisă fie confirmat definitiv cu efect retroactiv. O tendinţăfrecvent întâlnită în cadrul acestei jurisprudenţe a fostdispunerea de către Curte, în sarcina statului, amasurilor adecvate pentru a oferi o satisfacţieechitabilă victimelor. Astfel, în cauzele în care Curteaa constatat încălcarea dreptului la respectareaproprietăţii prin vânzarea de către stat a unor imobilenaţionalizate, aceasta a statuat că cea mai bună formăde reparare constă în restituirea îmobilului, adaugândca alternativa în cazul nerestituirii,obligarea statuluila plata unei despăgubiri către reclamanţi.

Această realitate nu ar fi nici pe departe unaîngrijoratoare, în măsura în care statul ar fi fost oentitate certă iar nu una abstractă, cu un patrimoniupropriu, care să nu fie constituit prin contribuţiafinanciară a cetăţenilor săi. Cum realitatea nucorespunde de fel ipotezei pe care noi am înaintat-o,tragem concluziă că în urma fiecărei decizii prin careC.E.D.O trage la răspundere patrimoniala Statulromân, acesta întinde câte o mână invizibilă dar lungă

PROCUSTA JUSTIŢIEI ÎN SISTEMUL DREPTULUI ROMÂNESC


în buzunarul fiecaruia, pentru a acoperi propriaincompetenţă.

De ce atribuim unei entităţi abstracte calificărispecifice în mod natural doar omului? Răspunsul eunul dezarmant de simplu şi constă din faptul căincompetenţa ce nu este atribuită prin urmărirealanţului causal, unei persoane, nu poate fi pusă peseama fatalităţii. Prin acest mecanism, putem ajungela convingerea că si un stat poate fi calificat ca fiindincompetent.

În mod cert, orice persoană care are în ariade competenţă, materia dreptului, ar înainta contra-argumentul potrivit cu care, legislaţia actualmente învigoare, are în vedere absolut toate resorturilenecesare pentru ca prejudiciul să fie recuperat de lapersoanele răspunzatoare şi, în consecinta, interesulcetăţeanului să fie realizat. Astfel, Legea nr. 188/1999privind statutul funcţionarilor publici, cu modificărileşi completările ulterioare; reglementează pentruacestia din urmă, mai multe tipuri de răspundere(disciplinară, contravenţională, civilă, penală). Nicimăcar magistraţii nu sunt exoneraţi de răspundere,atăt timp căt se află în vigoare Legea nr. 303/2004privind statutul magistraţilor, lege care prin articolele96 şi următoarele ,reglementează modul în care statulpoate regresa împotriva magistratului care cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a comis o eroarejudiciară, îndreptată printr-o decizie a C.E.D.O. ,prin care s-au acordat dezdăunari.

Deşi argumentul de mai sus pare unul extremde solid, practica a demonstrat caracterul perfectibilal legislaţiei care poate fi criticată ,în cazul legii 303/2004, din cel puţin doua perspective. Prima ar fiaceea a folosirii drept criteriu pentru angajarearăspunderii magistraţilor, exercitarea propriiloratribuţii, cu grava neglijentă. Din punctul nostru devedere, dacă reaua-credinţă mai poate fi dovedită,noţiunea de gravă neglijenţă este eminamentearbitrară. Cine şi mai ales cum poate stabili hotaruldintre riscul de a comite erori, inerent naturii umaneimperfecte pe de o parte, şi o eroare datorată graveineglijenţe, pe de alta parte? A doua perspectivă dincare normele sus menţionate, pot fi criticate, esteaceea a faptului că instituie un drept de opţiune iarnu o obligaţie, pentru stat, de a trage la răspunderepe magistraţi. Rezultanta acestor imperfecţiuni deordin legislativ este evidenţiată prin realitatea că suntpur şi simplu rarisime cazurile când magistraţii ajungsă răspundă pentru erorile judiciare ce le suntimputabile. A nu se înţelege, totuşi că acest demers

argumentativ a pornit de la premiza conform căreiamagistraţii sunt depozitarii tuturor relelor. O astfel deidee nu ar putea fi mai eronată, din moment ce, pede o parte breasla magistraţilor este formata dinoameni aleşi, iar pe de altă parte, exercitarea meserieile este îngreunată, pe alocuri chiar zădărnicită denenumarate aspecte imputabile factorului politic.

Pe această linie de idei, instabilitatealegislativă, deficitara gestionare a resurselor financiaredar şi umane pentru care raspunzător, direct sau in-direct, este Parlamentul; îşi pun o amprentă denetăgăduit asupra activităţii în justiţie. Astfel,Parlamentul este răsăpunzător atât de legile eufemisticdenumite perfectibile cât şi de toate actele deadministrare ale Guvernului, în virtutea votului deîncredere pe care i l-a oferit. Mergând spre origineaacestui adevărat lanţ al slăbiciunilor, nu putem decâtsă constatăm că problema fundamentală pare, celpuţin, a fi aceea a unei mandatări defectuoase,aceasta cu atât mai mult cu cât actualul legislativ s-anăscut în urma unui vot uninominal2 .

Neavând pretenţia de a putea elucidacauzele care determina dereglajul din mecanismul defuncţionare a statului, alegem să ne îndreptăm dinnou atenţia asupra unora dintre consecinţele acestuia,toate puse în lumină prin jurisprudenţa C.E.D.O.

O evoluţie importantă în materiajurisprudenţei referitoare la încălcarea dreptului deproprietate este reprezentat de hotărârea pronunţatăîn cauza Viaşu împotriva României3. Prin aceastăhotărâre, Curtea a adoptat procedura hotărâriipilot care constă în invitarea statului român să iamăsurile adecvate pentru a pune capăt încalcăriisistematice a art. 1 din Protocolul 1. Obiectulacestei cauze constă în imposibilitatea petiţionaruluide a obţine compensaţii pentru un teren naţionalizat.Curtea a constatat nu numai încălcarea art. 1 dinProtocolul 1, ci şi existenţa unei disfuncţionalităţi alegislaţiei române care a afectat şi poate încă afectaîn viitor un numar mare de persoane., arătând încontinuare că obstacolele nejustificate în caleaexercitării de catre reclamant a dreptului deproprietate [.] rezultă dintr-un cadru legal, normativşi administrativ care s-a dovedit a fi inadecvat, instituitde către autorităţi spre a fi aplicat unei categorii de-terminate de cetăţeni, şi anume beneficiarilormăsurilor de restituire a bunurilor naţionalizate sauconfiscate de către statul comunist[.] cu consecinţa,pentru o întreagă categorie de persoane, a încălcăriiconstante a dreptului acestora la respectarea

45

bunurilor. Curtea mai arată că numărul mare de cauzeasemănătoare trebuie apreciat drept un factoragravant al responsabilităţii statului prin prismarespectării Convenţiei, pentru situaţiile trecute si celeactuale, care creează un pericol referitor la eficienţaviitoare a dispozitivului de control instituit prinConventie, datorită supraîncărcării volumului deactivitate determinat de această situaţie4. În alţi ter-mini, ineficienţa instituţională cu care România seconfruntă, are efecte nefaste care nu cunosc frontieră,afectând oricat de greu de crezut ar părea, chiar şiactivitatea instanţei europene. În acest context,Curtea a reiterat prevederile articolului 46 conformcarora statele contractante sunt obligate [.], subsupravegherea Comitetului de Ministri, la luarea unormăsuri generale şi/sau individuale pe care trebuie săle integreze în sistemul de drept intern în scopul de apune un punct final încălcării constatate de cătreCurte.

Se mai arată faptul că Statul pârât arelibertatea, sub controlul Comitetului de Ministri, săaleagă mijloacele de îndeplinire a obligaţiei ce îiincumbă în temeiul art. 46, pentru a evita să obligeCurtea la reitererarea constatării unei încălcări într-oserie întreagă de cauze identice. Pentru a ajuta Statulpârât în îndeplinirea obligaţiei prevazute de art. 46,Curtea a recomandat, cu titlu indicativ, tipuri de măsuripe care statul român ar putea sa le ia pentru a punecapăt situaţiei structurale constatate în cauza . Înprimul rând, statul trebuie să suprime orice obstacolcare împiedică exercitarea efectivă a dreptului decatre numeroasele persoane afectate de situaţia pecare a statuat-o ca fiind contrară Convenţiei, cumeste cazul reclamantului, sau, în caz contrar, să ofereun remediu adecvat. Statul trebuie deci să garantezeprin măsuri legale şi administrative adecvate,realizarea efectivă şi rapidă a dreptului la restituire,fie în natură , fie prin acordarea unei despăgubiri, înconformitate cu principiile preeminenţei dreptului şilegalitătii protejarii drepturilor patrimoniale enunţateprin articolul 1 din Protocolul 1, tinând cont deprincipiile jurisprudenţei Curtii în materiadespăgubirilor. Aceste obiective ar putea fi atinse,spre exemplu, printr-o modificare a mecanismului derestituire actual, faţă de care Curtea a constatat unelefragilităţi, şi punerea în funcţiune de urgenţă a unorproceduri simplificate si eficiente, întemeiate pemăsuri legislative şi reglementări coerente care potasigura un just echilibru între diferitele interese impli-cate5.

În atari circumstanţe, ne este cu neputinţă aînţelege de ce la momentul integrării României inUniunea Europeană existau voci care se împotriveauacestei miscări, având ca principal motiv necesitateamenţinerii neştirbite a suveranităţii de stat. În fapt,este evident că ţara noastră este incapabilă, chiar şidupă douazeci de ani de tranziţie, să se auto-gestioneze de o manieră care să servească cel maibine interesul general.

Dupa cum arătam mai sus, o a doua categoriede cauze ajunse pe rolul instanţei continentale avândîn calitate de pârât, Statul român, este reprezentatade acelea în care s-a constatat încălcarea art.6 alin.1privind dreptul de acces la o instanţă, alături de art.1din Protocolul nr.1 privind dreptul la respectareaproprietăţii. Litigiile în care Curtea a constatatîncălcarea art. 6 au drept cauză, în majoritatea lor,neexecutarea de către autorităţile statului a unorhotărâri judecătoreşti definitive. Curtea a pus în modconstant accent pe dreptul la executare a hotărârilorjudecătoreşti, ca parte componentă a dreptului gen-eral de acces la o instanţă , garantat de art. 6. Înunele cazuri, neexecutarea hotărârilor judecătoreştipoate avea efecte constând în încălcarea altordrepturi prevazute de Convenţie. De exemplu, atuncicând printr-o hotărâre judecătorească s-a dispusrestituirea unui bun sau acordarea unor desapăgubiri,Curtea a decis că neexecutarea sau întârzierea înexecutarea unei astfel de hotărâri implică încalcareaart. 1 din Protocolul 16. Ne întrebăm în această situaţieîn ce măsură işi mai găseşte aplicarea principiul puteriide lucru judecat iar nu în ultimul rând, în ce măsurămai poate exista în rândul justiţiabililor, certitudineacă instanţa de judecată va reuşi să pună ordine însituaţiile litigioase.

O altă adevarată culme a absurdului, a fostatinsă atunci când, în mai multe speţe7 , Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie a pronunţat hotărâri decondamnare, răsturnand deciziile celorlalte douainstanţe inferioare care mergeau pe achitareainculpaţilor; făra ca aceştia să fie audiaţi personal inprealabil. Desigur, nici această situaţie nu a rămasfără un ecou din partea Curţii Europene care aconstatat în cauze precum: Calmanovici împotrivaRomâniei; încălcarea garanţiilor oferite de art.6 dinConvenţie.

Pe aceeaşi linie de idei, a situaţiilor absurde,de care un cetăţean român se poate lovi atunci cândintră în contact cu sistemul de justiţie, deşi accesulliber la justiţie este consacrat de norma



sume excesive cu titlu de taxe de timbru. O asemeneasituaţie a fost îndreptată de C.E.D.O prin faptul de aadmite acţiunea formulată de Iordache împotrivaRomîniei, calificând ca inadmisibilă anularea acţiuniireclamanţilor pentru simplul motiv că acestia nu auavut posibilitatea achitării taxei aflate în discuţie.

Al treilea grup de cauze este reprezentat decondamnările pentru încălcarea dreptului lasoluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil (art.6 alin. 1 al Convenţiei). Durata excesivă a solutionăriiunor cauze s-a datorat unei colaborări defectuoaseexistente uneori între procuror şi organele decercetare penală, deficienţelor din procedura decitare, reluării excesive a ciclurilor procesuale,circuitului greoi al dosarelor între instanţe sau întreinstanţe şi organele de cercetare precum şi întârzieriiexecutării hotărârilor judecatoreşti în materie civilă,etc8.

Răsfoind în continuare jurisprudenţa CurţiiEuropene prin intermediul căreia Statul român estetras la răspundere pentru incălcări flagrante aledrepturilor omului, constatăm că se comit abuzuri şiîn faza cercetărilor penale, abuzuri care sematerializează prin tratamente inumane şi degradanteaplicate de poliţie în timpul audierilor. Din aceastaperspectivă, se reclamă tot mai puternic necesitatearenuntării la caracterul secret al audierilor, caractercare nu işi găseste o justificare obiectivă precum încazul caracterului nepublic al aceloraşi audieri.Pelângă tratamentele inumane şi degradante aplicate întimpul anchetelor, Curtea a mai invocat şi aplicareade astfel de tratamente în timpul detenţiei.

Reprezentativă prin faptul că relevă problemaaplicării de rele tratamente în stare de detenţie faţăde o persoana vulnerabilă, cu afecţiuni psihice, cauzaRupa reuneşte încălcarea art.3 cu constarea încalcăriişi a altor drepturi garantate de către Convenţie. Înspeţa, reclamantul a fost agresat de mai mulţi polisţi;ţinut în arest preventiv în condiţii inumane, fiindu-iimobilizate mâinile şi picioarele cu lanţuri, timp depeste 3 luni. Curtea a constatat încălcarea atât a art.3 cât şi a altor articole dupa cum urmează: art. 3combinat cu art. 13, art. 5(1), 5(3), si 5(5),sau art.6(1), 6(2) respectiv 6(3) lit. c) alături de art. 8 dinConvenţie9, reţinând existenţa unor condiţii dedetenţie care nu respectă exigenţele art.3; absenţaasistenţei medicale în timpul detenţiei; rele tratamenteaplicate în custodia Poliţiei; anchetanecorespunzătoare; detentie ilegală; eseculautorităţilor de a prezenta pe reclamant unui magistrat

care să decidă asupra legalităţii măsurii de arest (art.5(3)); imposibilitatea de a obţine compensaţii pentrudetenţie arbitrară ; încalcarea dreptului la un procesechitabil prin condamnarea reclamantului numai pebaza unor declaraţii ale unor poliţisti şi prin refuzuladministrării anumitor probe, încălcarea prezumţieide nevinovaţie; încălcarea dreptului la aparare10.

Urmărind şi analizând fiecare ”capăt deacuzare”, amintit mai sus, faţă de care diferiteleinstituţii din România, ar trebui sa aibă răspunsuri darmai ales soluţii; un puternic sentiment de indignarepe deplin justificată, ar cuprinde pe orice individancorat în realitate. Pentru a sublinia înca o datacaracterul justificat al indignării, amintim faptul că:potrivit Băncii Mondiale, în anul 2007, pentru modulîn care este gestionat şi controlat fenomenul decorupţie, România a fost plasată pe locul 136, laegalitate cu Trinidad Tobago! În ceea ce priveşteeficacitatea guvernamentală, România împarte poziţia99 cu Guyana, iar la capitolul „stabilitate politică”,ţara noastră se plasează pe locul 104, la egalitate cuRuanda. România mai ocupă locul 71, alături deBotswana, Republica Vanuatu şi Africa de Sud lacapitolul „calitatea reglementărilor în sectorulprivat”11.

Fără a avea pretenţia de a fi epuizat întreagalistă a problemelor cu care se confruntă sistemul dejustiţie, probleme care provin atât din interiorul cât şidin exteriorul acesteia, concluzionăm prin a propuneun joc al imaginaţiei dar şi o tema de reflectie: Scoţânddin peisajul instituţional contemporan, CurteaEuropeana a Drepturilor Omului, care ar fimodalitatea viabilă de a asigura şi în Romania,“dreptate pentru toţi”?

Note de subsol:1 Această idee nu poate fi respinsă în totalitate,

din moment ce judecătorii s-au pronunţat asupra unorcauze în care colegii dumnealor acţionau Statul român,prin Ministerul de Justitie , în instantă pentru neplataunor drepturi salariale.

2Totuşi acest aspect nu responsabilizează întrutotul numai pe alegători din moment ce sistemuluninominal, consacrat prin Legea 35/2008, este unuldeosebit de complicat dar şi paradoxal oferind cuocazia redistribuirii voturilor, cale liberă spreParlament unor candidaţi cu un număr infim desustinători.

47

3 Numai în aceasta speţă, un complet dejudecată din care facea parte şi domnul CorneliuBârsan, a decis în unanimitate, printre altele, obligareastatului român la plata de daune-interese în cuantumde 115.000 de Euro.

4Curtea Europeana a Drepturilor Omului,decizia nr.75951/01 din 09 decembrie 2008.

ht t p : / /cmiskp. echr. coe . int / t kp197 /portal.asp?sessionSimilar=33122842&skin=hudoc-

e n & a c t i o n = s i m i l a r & p ortal=hbkm&Item=1&similar=frenchjudgement)consultat în data de 24.10.2008, ora 16.00.

5 Idem.6 De exemplu, cazul Hanganu împotriva

României asupra căruia Curtea s-a pronunţat prinDecizia 12848/05 din 14 octombrie 2008. În aceastăspeţă dezdăunarile au fost in cuantum de 4000 deEuro pentru fiecare dintre cei doi reclamanţi (http://c m i s k p . e c h r . c o e . i n t / t k p 1 9 7 /portal.asp?sessionId=33123711&skin=hudoc-en&action=request) consultat în data de 24.10.2008,ora 16.00 .

7 Cea mai notorie dintre ele este aceea în careun jurnalist cunoscut , L.M care lucra la vremea aceeala: ”Academia Caţavencu” a fost condamnat de cătreÎnalta Curte de Casaţie si Justiţie, pentru afirmaţiidefăimătoare făcute la adresa unui alt jurnalist de lacotidianul :”Adevarul”, D.T.

8 Exempli gratia: cazul Gheorghe si MariaDumitrescu impotriva României.

9 Curtea Europeană a Drepturilor Omului,Decizia nr. 58478/00 din 14 decembrie 2004 (http:// c m i s k p . e c h r . c o e . i n t / t k p 1 9 7 /portal.asp?sessionId=33123711&skin=hudoc-en&action=request) consultat în data de 24.10.2008,ora 16.00 .

10 Idem.11 Site-ul oficial al Băncii Mondiale (http://

web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/D A T A S T A T I S T I C S /0 , , c o n t e n t M D K : 2 0 5 3 5 2 8 5 ~ m e n u PK : 1 1 9 2 6 9 4 ~ p a g e P K:64133150~piPK:64133175~theSitePK:239419,00.html) consulat în data de 25.10.2009 la ora 13.00.

Bibliografie:A. Legislaţie:1. Convenţia Europeană A Drepturilor Omului2. Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor3. Legea 188/1999 privind statutul

funcţionarilor publici



ARMONIZAREADREPTULUI COMERCIALEUROPEAN ÎN MATERIA

SOCIETĂŢILORCOMERCIALE

Alexandra AFTENE

Prezentul articol înfăţişează legislaţiacomercială a Uniunii Europene şi modul în careorganizaţiile româneşti vor atinge normele privindsocietăţile pe acţiuni, aşa cum sunt prezentate îndirectivele europene. În România, modificărilelegislaţiei organizaţiilor comerciale (1997, 1999,2003 şi 2005) au încercat să înglobeze acquis-ul dindomeniu, considerându-se astfel că legislaţia românăs-a aliniat prevederilor acquis-ului. În ciuda acestorfapte, în prezent, Ministerul Justiţiei pregăteşte noimodificări S-a afirmat1 că în linii mari legislaţiasocietăţilor comerciale era compatibilă cu regulilefundamentale ale dreptului comunitar, avându-şiizvorul în legislaţia franceză, germană şi italiană asocietăţilor comerciale, legislaţii care stau la bazadreptului comunitar2. Reglementarea de cătreinstituţiile comunitare a acestui domeniu prin direc-tive indică intenţia de a lăsa statelor membre o marjăde apreciere în transpunere. În acelaşi timp,directivele pot fi invocate de către particulari (societăţicomerciale si persoane fizice interesate) împotrivastatelor sau a autorităţilor publice3.

Directivele referitoare la modalităţile defuncţionare a societăţilor pe acţiuni

Prima Directivă, nr. 68/151/CEE4 (Directivapublicităţii sau a transparenţei) Scopul declarat al reglementării este stabilirea unuinivel minim de publicitate a elementelor importanteprivitoare la societăţile comerciale, în principal pentruprotecţia intereselor terţilor şi salvgardarea circuituluicomercial în care este inclusă societatea, prinlimitarea cât mai mult posibil a obligaţiilor comercialeale societăţii, contractate de terţi, care ulterior pot fi

sustrase opozabilităţii faţă de societate şi limitareaefectelor nulităţii aplicabile societăţii. Prima directivă fixează trei reguli de bază,intenţionând să protejeze terţii care contractează cusocietăţile:1. Înfiinţarea unei înregistrări cu anumite informaţiiimpuse, pentru fiecare societate într-un registrucomercial care acoperă un teritoriu dat; (directivaimpune publicitatea obligatorie pentru societăţi înprivinţa a cel puţin un număr minim de documente şifapte cu un impact potenţial crescut asupra raporturilorjuridice la care participă societatea).Acest articol, aparent predictibil şi inofensiv a solicitatinterpretări din partea Curţii de Justiţie a Uniunii.Aceasta a statuat faptul că scopurile sancţionării şi înconcluzie obiectul reglementării acoperă şi publicareaunor situaţii financiare sau rapoarte anuale aferenteinexacte, nu numai lipsa totală a acestora5.2. Armonizarea regulilor naţionale privind validitateaobligaţiilor asumate în numele societăţii (incluzândsocietăţile în curs de înfiinţare) şi răspundereasocietăţilor pentru aceste obligaţii. Dacă o societateîn curs de constituire, înainte de a dobândipersonalitate juridică, dobândeşte obligaţii pe careulterior nu şi le asumă, persoanele care au acţionat înnumele societăţii vor răspunde nelimitat şi solidar,dacă nu se convine în alt mod.3. Stabilirea exhaustivă a cauzelor de nulitate asocietăţilor.

Directiva a II-a, nr. 77/91/CEE6

Directiva urmăreşte asigurarea unui nivel minimde protecţie pentru acţionari şi creditori – însocietăţile de tip societăţi pe acţiuni – privitor laformarea societăţii, majorarea sau reducereacapitalului social. Reglementarea urmăreşte protecţiajuridică a capitalului social al societăţii ca expresiepatrimonială a garanţiei generale recunoscutecreditorilor societăţii, prin îngrădirea reduceriiacestuia ca urmare a distribuirilor către acţionari, dacăaceştia nu sunt îndreptăţiţi la aşa ceva, şi prin limitareadreptului societăţii de a-şi achiziţiona propriile acţiuni. Directiva urmăreşte în acest sens recunoaştereaşi armonizarea principiilor egalităţii de tratament aacţionarilor aflaţi în aceeaşi poziţie şi protecţieicreditorilor ale căror pretenţii preced hotărârea dereducere a capitalului social. Ţinta reglementării estereprezentată de societăţile naţionale de tip societăţipe acţiuni; reglementarea este deosebit de importantăîn ceea ce priveşte societăţile anonime, dat fiind că

49

activităţile acestor societăţi se extind frecvent dincolode frontierele teritoriului naţional. Coordonarea dispoziţiilor naţionale privindconstituirea societăţilor anonime şi menţinerea,majorarea şi diminuarea capitalului lor este deosebitde importantă pentru a asigura o protecţie minimăechivalentă atât pentru acţionarii, cât şi pentrucreditorii societăţilor pe acţiuni. Totuşi, aceastădirectivă nu a putut fi invocată în cazul Centros. Importanţa acestei directive este dată decontextul în care a fost adoptată, când se consideracă era necesară adoptarea unor reguli uniformeprivind societatea europeană.

Directiva a III-a, nr. 78/855/CEE7

Directiva îşi propune reglementarea unitarăa fuziunilor în scopul informării adecvate a acţionarilorîn privinţa operaţiunilor, respectării drepturilor lor, darşi în vederea protecţiei creditorilor (inclusivobligatari). În spiritul general al reglementării societareizvorul comunitar impune limitarea cazurilor denulitate a operaţiunilor – inclusiv prin remediereacauzelor şi limitarea perioadei de timp în careprocedurile de nulitate pot fi demarate. Domeniul deaplicare este reprezentat de societăţile tip societăţipe acţiuni.

Directiva a IV-a, nr. 78/660/CEE8

Efectul principal al directivei esteuniformizarea raportărilor contabile. Pornind de launa din ţintele reglementării – oferirea unei imaginifidele a patrimoniului, a situaţiei financiare şi arezultatelor societăţii – textul normativ europeanimpune structuri cu caracter obligatoriu pentru formade prezentare şi conţinutul bilanţului, al contului deprofit şi pierderi şi conţinutul minim al anexei, precumşi al raportului de gestiune. Directiva permite anumitederogări pentru unele categorii de societăţi, ca oacceptare a faptului că în numeroase cazuri regimulde raportare este prea detaliat şi complex, fără ojustificare în anvergura economică a societăţii ţintă.

Directiva a V-a a fost redactată în 1972, şiprevedea coordonarea legislaţiei statelor membre înceea ce priveşte structura societăţilor pe acţiuni,precum şi drepturile şi obligaţiile organeloracestora9; însă nu a fost adoptată.

Directiva a VI-a, nr. 82/891/CEE10

Vocaţia divizărilor – nu neapărat oricerealizare particulară a operaţiunii – de a duce laextincţia personalităţii juridice a unor societăţi anecesitat realizarea unui nivel armonizat de protecţiea acţionarilor şi terţilor la nivel european. Protecţiaacţionarilor şi a terţilor este realizată prin impunereaunor cerinţe de informare, publicitate, evaluareindependentă, dar şi prin limitarea efectelor nulităţiişi în această materie, în spiritul protecţiei mediuluieconomic.

Directiva nr. 43/2006/CE a Parlamentului Eu-ropean şi a Consiliului

Auditarea situaţiilor financiare anuale, simplesau consolidate, este rezervată, ca regulă, de cătredirectivele privind conturile societăţilor unui corpprofesional constituit sub legea şi în condiţiile fiecăruistat membru. Directiva urmăreşte adâncireaarmonizării în privinţa constituirii acestui corpprofesional naţional cât şi a auditului legal realizat demembrii acestui corp.

Directiva a XI-a, nr. 89/666/CEE11

Premisa directivei este aceea că din punctde vedere economic şi social o sucursală poate ficomparabilă cu o filială, iar diferenţele de regimnormativ între cele două entităţi nu sunt acceptabile,faţă de receptarea lor identică în mediul în careevoluează.

Directiva a XII-a, nr. 89/667/CEE12

Directiva în cauză a plecat de la o realitateimposibil de ignorat, şi anume faptul că mai multestate membre au asimilat noţiunea de societate curăspundere limitată cu asociat/acţionar unic (este dealtfel şi cea mai eliptică dintre directive).Situaţia RomânieiSe poate observa că, la nivelul UE, au fost armonizatereguli disparate în materia societăţilor comerciale,cele mai multe referindu-se la societăţile pe acţiuni(unele reglementări se referă şi la societăţile încomandită pe acţiuni, ca formă derivată a SA); aufost avute totuşi în vedere şi societăţile cu răspunderelimitată – care, în aproape toate ţările membre – auun capital social nesemnificativ şi, în consecinţă, suntnecesare reguli specifice de protejare a terţilor.În România, modificările suferite de Legeasocietăţilor comerciale (1997, 1999, 2003, 2005)au avut în vedere preluarea acquis-ului în această

DREPT COMERCIAL EUROPEAN


materie, considerându-se că legislaţia româneascăeste armonizată. Cu toate acestea, în momentul defaţă Ministerul Justiţiei pregăteşte modificări majoreîn ceea ce priveşte textul Legii societăţilorcomerciale; în domeniul insolvenţei comercianţilor,modificarea regimului s-a concretizat prin adoptareaLegii nr. 85/200613.Ca modalitate de tehnica legislativă, legiuitorul apreferat încorporarea textelor menţionate în legearomână prin adaptarea acestora, mai ales prinsintetizarea normelor cuprinse în directive14.Obiectivul armonizării legislaţiilor poate să fie atinsfără ca normele privind societăţile comerciale sădevină identice. “Formulările pot fi diferite, soluţiiletrebuie să fie echivalente15.”Registrul Comerţului. Preocuparea comunitară estemarcată de reglementarea unei cât mai profundetransparenţe a operatorilor economici pe PiaţaInternă şi posibilitatea reală pentru terţi de a obţineîn orice moment informaţii despre societăţile cu carecontractează.La ultimul raport de comprehensiune (monitorizare),din 2005, Comisia aprecia că în România, deşi aimplementat aproape întregul acquis, există reticenţedin punct vedere administrativ, deoarece nu va ficapabilă să facă faţa noilor condiţii. „Trebuiecontinuate eforturile de îmbunătăţire atât araportărilor financiare a societăţilor româneşti cât şia supravegherii eficiente a societăţilor care nu seconformează prevederilor legale.” Temerilereferitoare la Registrul Comerţului (sau OficiulNaţional al Registrului Comerţului) sunt în continuareîn discuţie şi posibile, atât timp cât instituţia nu are oformă juridică definitivă. În 1990, RegistrulComerţului a fost creat ca parte a Camerei deComerţ şi Industrie. Din mai multe motive (contribuiecu o sumă importantă la buget, dar şi plângerinumeroase – şi justificate – cu privire la funcţionareainstituţiei), în anul 2000, registrul a trecut de subpatronajul CCI la Ministerului Justiţiei; în 2006, prinlege, deşi Ministerul Justiţiei a făcut presiuni, Registrula trecut din nou la Camerele de Comerţ. Însăintervenţia Curţii Constituţionale, care a declaratlegea, în întregime, neconstituţională, a blocat aceastăoperaţiune; în plus, în situaţia în care vor apăreapersoane care vor dori să constituie filiale sausucursale ale societăţilor străine se vor întâlni cupractici aproape necunoscute în (cele mai multe statedin) Europa.Capitalul social. Capitalul social al societăţilor

româneşti este diferenţiat în funcţie de răspundereaasociaţilor; dacă la societăţile cu răspunderenelimitată (societatea în nume colectiv şi societateaîn comandită simplă), legea nu prevede o limităminimă, pentru societăţile cu răspundere limitată legeaprevede o limită minimă fixată în 1997, respectiv 200RON. Această sumă, ridicolă în multe alte ţări, aretotuşi echivalent; societăţile cu răspundere limitatăfiind considerate societăţi cu o importanţă redusă,care funcţionează mai mult în micul comerţ ori înafaceri care nu solicită efectuarea de operaţiunifinanciare complicate. Secretarul general al AsociaţieiOamenilor de Afaceri din România afirma “Vomdeveni cu adevărat ancoraţi în regulile unei economiide piaţă viabile numai când şi alte prevederi, dejaperimate, vor fi modificate. Vă dau un singur exemplu:eliminarea capitalului minim de 200 de lei pentruconstituirea unui SRL. Ce rost mai are acesta?16”.Societăţile pe acţiuni au avut, din 1997, un capitalsocial minim de 2500 RON; întrucât era necesarăarmonizarea legislaţiei, în 2003, a fost introdusă odispoziţie din care reieşea că “Guvernul va puteamodifica, anual, prin hotărâre, valoarea minima acapitalului social, ţinând seama de rata inflaţiei, astfelîncât, până la data de 31 decembrie 2005, pentrusocietăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni,capitalul social să nu fie mai mic decât echivalentul înlei al sumei de 25.000 euro. Hotărârea Guvernuluiva cuprinde şi termenul pentru completarea capitaluluisocial.” (Guvernul nu trebuie să ţină seama de ratainflaţiei ci de cursul de schimb….). Printr-o lege, în2005, s-a trecut la fapte, (dar nu printr-o Hotărârede Guvern) stabilindu-se capitalul social minim la25.000 euro, în echivalent lei, calculat la cursul deschimb comunicat de Banca Naţională a Românieila data subscrierii. Termenul de majorare a capitalului– care, în practică, nu trebuie modificat decât pehârtie până la 25.000 de euro – a fost stabilit până la27 octombrie 2006. La data limită, societăţile carenu-şi modificau capitalul puteau fi desfiinţate; dar,printr-o interpretare interesantă, Directorul RegistruluiComerţului afirma că “în opinia noastră, termenul le-gal pentru efectuarea majorării capitalului social lavaloarea de minimum 25.000 euro nu este unul dedecădere, în sensul că societăţile – pot solicitaefectuarea acestei operaţiuni sau schimbarea formeişi după 30 octombrie 2006, până la data cândhotărârea tribunalului de dizolvare va rămâneirevocabilă17”. În termenul legal, mai mult de jumătatedin societăţile pe acţiuni înregistrate în România nu

51

şi-au modificat capitalul social la nivelul prevăzut decondiţiile europene, riscând, în orice moment,dizolvarea.IMM – Întreprinderile Mici şi Mijlocii, în generalconstituite sub forma societăţilor comerciale curăspundere limitată au un tratament special atât înRomânia cât şi în Uniunea Europeană (din raţiuni careţin de concurenţă, locuri de muncă, etc.). “În Spania,Grecia şi Portugalia, în primii trei ani după aderare,între 15 şi 30% din întreprinderile mici şi mijlocii aufost închise. Este posibil ca 20-25% din firmeleromâneşti să nu facă faţă concurenţei” (PreşedinteleAgenţiei de resort, în martie 2005). Aceste societăţi,care au capitaluri modeste şi o piaţă de desfacerelimitată se vor confrunta cu o concurenţănemaiîntâlnită. Libertatea de stabilire a societăţilorstrăine, desfiinţarea barierelor vamale vor conducela desfiinţarea unor societăţi; ne putem puneîntrebarea dacă acestea se vor desfiinţa numai ca unimpact al integrării sau şi pentru că va fi dezvoltat uncontrol asupra societăţilor astfel încât nu va mai fiposibila funcţionarea societăţilor doar pe “hârtie”, aşacum se întâmplă în prezent. Pregătirile româneşti înmaterie au fost considerate neserioase de cătreorganizaţiile internaţionale. Evaluarea eficienţeipoliticilor în domeniul întreprinderilor (EEPI), esteun Raport realizat de OECD, Comisia Europeana,BERD şi Investment Compact, în care se atrageatenţia asupra unei serii întregi de măsuri, prin careau fost cheltuiţi bani de la buget, însă fără nici unimpact18.Privatizările au fost în mare parte realizate; dupăaderare mai sunt câteva societăţi încă în aşteptareaunui investitor; renunţarea la CEC, ca şi renunţareaBCR, îndelung criticate de către analiştii economiciromâni şi străini vor încheia “problemele” din sectorulbancar-financiar. Statul va trebui să aibă un aparatcare să urmărească derularea contractelor deprivatizare19, respectarea clauzelor stipulate; într-uncaz în care statul a anulat o privatizare, în urmacontestaţiei la forurile internaţionale (Centrul pentruReglementarea Diferendelor referitoare la Investiţii– cu sediul la Washington), România a avut câştig decauză împotriva Noble Ventures. Vor urma fuziuniinteresante, sau pur şi simplu, achiziţii; societăţile (pri-vate) româneşti – partea dezvoltată a acestora – vorfi ţinta unor achiziţii strategice, pentru dezvoltare şiconsolidare pe piaţă.Ca o concluzie generală referitoare la respectareadirectivelor, de către statele membre, în transpunere

şi de către societăţi, ca principale destinatare, putemafirma că au fost puţine litigii şi că acestea au fostrespectate.Aşadar, reamintim că directivele europene suntizvoare de drept european cu caracter incontestabilnormativ. Chiar dacă – prin esenţa directivelor caizvoare de drept european – soluţiile de implementaresunt lăsate la latitudinea statelor membre, aplicareaşi finalitatea directivelor este una normativă.

Note de subsol:1 Ion Băcanu, Modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, în RDC, nr.9/1997, p. 8. I. Băcanu, Noua reglementare a fuziuniişi divizării societăţilor comerciale, RDC, nr. 5/1999,p. 17; Dumitru Adrian Crăciunescu, Dreptulsocietăţilor comerciale – în sistemul dreptuluicomunitar, în RDC, nr. 3/2004, p. 140.2 Cartea Albă privind pregătirea ţărilor asociate dinEuropa Centrală şi de Est pentru integrarea în piaţainternă a Uniunii considera că :– în ceea ce priveşte societăţile comerciale– trebuie avute în vedere două etape: prima, în carese vor adopta Directivele I şi a II-a, şi a doua etapăîn care se vor adopta Directivele a III-a, a XI-a, aXII-a şi Regulamentul referitor la Grupul Europeande Interes Economic (GEIE). Acest ultim caz serefera la Regulamentul nr. 2137/85/CEE/25 iulie1985.3 Pe larg: Augustin Fuerea, Dreptul comunitar alafacerilor, Editura Univers Juridic, 2003, p. 108 şiurm.; Christian Gavalda, Gilbert Parleani, Droit desaffaires de l’Union Europeenne, Ed. Litec, Paris,1995, p. 108 şi urm.; I. Voica, Cele 12 directive alearmonizării în domeniul dreptului comercial, DreptulPrivat al Afacerilor, nr. 1/2003, p. 103; CorneliaRotaru, Armonizarea legislaţiei româneşti privindsocietăţile comerciale cu legislaţia Uniunii Europeneîn materie, RDC, nr. 4/1998, p. 48.4 Directiva 68/151/CEE, „asupra coordonăriigaranţiilor care, pentru protecţia intereselormembrilor şi a altora, sunt cerute companiilor destatele membre în înţelesul art. 58, paragraful secunddin Tratat, în scopul realizării echivalenţei acestorgaranţii în întreaga Comunitate”, publicată în JurnalulOficial nr. L 65 din 14.03.1968, p. 8. Textul a fostmodificat în principal prin Directiva nr. 2003/58/CEEdar şi prin actele de aderare ale statelor: Danemarca,Irlanda, Marea Britanie (1973), Grecia (1979),

DREPT COMERCIAL EUROPEAN


Spania şi Portugalia (1985), Austria, Suedia şiFinlanda (1994), grupul de state din 2004, Româniaşi Bulgaria (Directiva nr. 2006/99/CE din20.11.1006).5 Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 3 mai 2005– Curtea a interpretat textul în sensul că aplicareatrebuie înţeleasă atât în privinţa lipsei informaţiilor,cât şi în privinţa inacurateţei lor.6 Directiva 77/91/CEE, privind „coordonareamăsurilor care, pentru protecţia intereselor membrilorşi a altor părţi, sunt impuse de Statele Membrecompaniilor privind constituirea societăţilor pe acţiuni,menţinerea şi modificarea capitalului lor, în vedereauniformizării acestor măsuri”, publicată în JurnalulOficial nr. L 26 din 31.01.1977, p. 1. O modificareimportantă, în scopul relaxării anumitor cerinţesocietare a fost operată prin Directiva nr. 2006/68/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 6 septembrie 2006.7 Directiva 78/855/CEE privind fuziunea societăţilorcomerciale pe acţiuni, publicată în Jurnalul Oficial nr.L 295 din 20.10.1978; amendată prin Directiva nr.2007/63/CE.8 În privinţa situaţiilor financiare anuale ale anumitortipuri de societăţi.9 A existat şi o propunere pentru cea de-a zeceadirectivă, referitoare la armonizarea legislaţiilornaţionale în materia fuziunii transfrontaliere asocietăţilor pe acţiuni. Propunerea, care datează din1985, a fost adoptată în 2005. Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din26 octombrie 2005 asupra fuziuni lor transfrontaliereale societăţilor de capital, publicată în JOCE, L, 301din 25.11.2005.10 Directiva privind divizarea societăţilor pe acţiuni,modificată prin Directiva nr. 2007/63/CE.11 Privind cerinţele de publicitate impuse sucursalelordeschise într-un stat membru de anumite tipuri desocietăţi guvernate de legea altui stat.12 Privind societăţile cu răspundere limitată cu asociatunic.13 Ion Băcanu, Modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, în RDC, nr.9/1997, p. 10.14 Ion Băcanu, Modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, în RDC, nr. 9/1997, p. 10.15 Ion Băcanu, loc. cit.16 Cristian Pârvan, http://juridice.ro.17 Eugen Ghiulea, http://juridice.ro.

nu sunt pregătite pentru a face faţă integrării în UE,Adevărul, 23 martie 2005.19 Privatizările, alături de alte probleme (monopoluri,fuziuni, multinaţionale), sunt probleme nerezolvate îndreptul intern al statelor membre ale U.E. cu un mareimpact asupra schimburilor comerciale. L.C.B.Gower, D.D. Prentice, B.G. Pettet, op. cit., p. 74-77.

18 Pe larg, Raluca Bărbuneanu, Firmele româneşti

53

CE NU SPUNECONSTITUTIA

Anca PăduraruSergiu Coşoreanu

Politicienii invocă în aceste zile mai mult decâtoricând legea fundamentală a ţării. Constituţia esteinterpretată în favoarea deciziilor politice şi apoiinvocată din nou pentru a contesta hotărârile luatede unii. Constituţia e o bucată de hârtie ca oricarealta. Se spune că e o Lege fundamendală şi că areputere; se spune că trebuie respectată pentru că aresupremaţia. Dar şi acestea sunt doar simple cuvinte.Puterea documentului nu stă exclusiv în respectul cucare o tratează oamenii care sunt în poziţiile de putere,oricare ar fi acestea. Nu numai cei care aduc putereala indeplinire, ci, mai ales, oamenii de rând dau forţăgradului de respect faţă de Constituţie. Ea nu estefăcută mai mult pentru politicieni şi mai puţin pentruoamenii de rând.

Ai nevoie de lege chiar şi atunci când normelesunt respectate. Dacă am avea o clasă politicăresponsabilă, care să acţioneze doar în interesulcetăţenilor acestei ţări, şi atunci am mai avea nevoiede Constituţie.

Orice Constitutie s-ar face, pentru unii, tot nuo să fie bună. O modificăm mâine, poimâine ne vomda seama că în altă parte nu e bună căci politicul,juridicul evoluează şi Constituţia rămâne în urmă.Totdeauna lanţul se rupe unde veriga e cea mai slabă.

Deşi incompletă şi imprecisă, vom analiza pebaza ei o situaţie nemaiîntâlnită în practicapostdecembristă şi necomentată în tratatele de drept.

Pentru a evidenţia cele susţinute mai susurmează să analizăm situaţia concretă cu cares-a confruntat sistemul politic în România cupuţin timp în urmă, o situaţie care a condus la ocriză politică fără precedent, cel puţin după 1989.

Ca urmare a remanierii unui ministru (de in-terne), pe data de 1 octombrie1, colegii săi (miniştrii)din acelaşi partid s-au retras de la guvernaredepunându-şi demisiile. Din acest moment, suntemîn prezenţa unui Guvern minoritar, întrucât cei rămaşinu beneficiează de susţinere majoritară în Parlament.Pe locurile vacante au fost investiţi miniştrii din acelaşipartid cu cei rămaşi la guvernare.

Cum era de asteptat, opoziţia profitând de

situaţia nou creată, a iniţiat o moţiune de cenzură22

Art 113 -Moţiunea de cenzură(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă

comună, pot retrage încrederea acordată Guvernuluiprin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votulmajorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Pe data de 13 octombrie, pentru prima dată încele două decenii de democraţie, o astfel de moţiunea trecut de votul Parlamentului. Se ridică problema,după retragerea încrederii, în prezenţa cărui cabinetsuntem ? A unuia interimar sau demisionar? Conform specialiştilor3, se apreciează că nu afost şi nici nu este vorba de un cabinet interimar, cide unul demisionar. Calitatea de interimar presupunesituaţia în care o persoană, la propunerea unei altepersoane, în condiţiile stabilite de Constituţiedobândeşte dreptul de a exercita atribuţiile unei altepersoane care este titulara funcţiei sau demnităţiipublice respective. În cazul nostru, premierul, înexerciţiu nu şi-a pierdut niciun moment atributulcalitaţii sale de premier. El nu are calitatea deinterimar pentru că el este cel care exercită aceastăfuncţie şi care a obţinut votul de învestitură anteriorintroducerii moţiunii de cenzură. Putem afirma că esteun Guvern restrâns, care funcţionează la limitaconstituţionalităţii sau legalităţii.4 Având în vedere celeafirmate sunt incidente dispoziţiile art 1105 dinConstituţia României. Astfel, în timp ce primul-ministru nu depinde de termenul de 45 de zile, miniştriinterimari sunt în această situaţie. Analizând articolul,observăm că suntem în prezenţa a patru situaţii de-terminate: una tipică şi trei situaţii atipice.

Cea tipică se observă cu uşurinţă din art.110alin(1). Noi ne aflăm în prezenţa primei situaţii atipice,aceea când un guvern pierde prin votul majorităţiiparlamentare încrederea acordată.

Ce ar fi trebuit să facă primul-ministru pentrua evita o asemenea “sancţiune constituţională” ?

Avându-se în vedere că situaţia a început curemanierea unui ministru continuând cu depunereademisiilor celorlalţi (colegii săi), sunt incidentedispoziţiile art 85(3)66 Art. 85 - Numirea Guvernuluidin Constituţie. Premierul avea obligaţia consituţionalăde a obţine votul de încredere în faţa Parlamentuluipe cabinetul nou format.

În cazul încetării mandatului, pănă ladepunerea jurământului de către membrii nouluiGuvern, Guvernul continuă să îndeplinească numaiactele cu caracter individual sau normativ, necesare

CE NU SPUNE CONSTITUTIA


pentru administrarea treburilor publice, fără apromova politici noi. În această perioadă, Guvernulnu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiectede lege.

În termen de 15 zile de la data încetăriimandatului Guvernului sau al unuia dintre membriisăi, acestia vor prezenta situaţia privind gestionareaactivităţii ministeriale de care au răspuns, precum şia problemelor aflate în curs de derulare, pe baza unuiprotocol de predare-primire.7

Următorul pas este învestitura unui nouguvern. Procedura de învestitură este iniţiată şifinalizată8 de Preşedintele României. El are obligaţiaconstituţională de a consulta9 partidul care deţinemajoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu existăo asemenea majoritate, a partidelor reprezentate înParlament.

În legătură cu puterile Preşedintelui, acestaîşi poate desemna un premier după propriilepreferinţe, cum s-a şi întamplat în speţa noastră,neţinând cont de propunerea partidelor. Cel maiprobabil, Guvernul premierului desemnat nu va obţinevotul de încredere din partea Parlamentului. Înlegătură cu ce se va întâmpla dacă nici următoruldesemnat nu va obţine votul de încredere aParlamentului urmează să răspundem după ce vomanaliza art. 89 din Constituţie în care este prevăzutăsituaţia dizolvării Parlamentului.Aceasta poate să intervină în caz de crizăguvernamentală gravă cu îndeplinirea cumulativă anu mai puţin de trei condiţii fundamentale la care semai adaugă alte condiţii speciale, care trebuie ori nua fi îndeplinite, după caz10.

Astfel, dizolvarea Parlamentului este oatribuţie lăsată la latitudinea preşedintelui:

1. după consultarea preşedinţilor celor douăCamere şi a liderilor grupurilor parlamentare

2. dacă acesta (Parlamentul n.n.) nu a acordatvotul de încredere pentru formarea Guvernului întermen de 60 de zile de la prima solicitare

3. numai după respingerea a cel puţin douăsolicitări de învestitură

Condiţii speciale:1. în cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat

o singură dată2. nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni ale

mandatului Preşedintelui României3. şi nici în timpul stării de mobilizare, război,

de asediu sau de urgenţă.În sistemul nostru constituţional actual, s-a

optat pentru restrângerea acestei atribuţii a şefuluistatului numai la situaţia în care trebuie format un nouGuvern, fie după alegerile legislative, fie în urmaexprimării unui vot de neîncredere în cel existent.Măsura dizolvării Camerelor trebuie să fie rezultatuleşecului evident de formare a unui Guvern care săaibă acceptul Parlamentului.11

Cu alte cuvinte, exercitarea dreptului dedizolvare a Parlamentului este supusă unor limiteconstituţionale care au în vedere eşecul evident altentativelor de formare a Guvernului.12

Dizolvarea este o dimensiune a funcţiei demediere prezidenţială: evitarea unui blocaj instituţionalpoate forţa adoptarea acestei proceduri. Relevanţapolitică a gestului a impus consultarea şefului de statcu alţi actori interesaţi, în mod direct: preşedinţii celordouă camere, precum şi liderii grupurilorparlamentare. Nu este mai puţin adevărat că soluţiadefinitivă este cea aleasă de Preşedinte, care are şiobligaţia de a veghea la respectarea constituţiei.13

Este clar că avem în vedere o măsură gravă,ce nu poate fi luată decât în situaţii cu totul deosebite,dar în condiţii normale ale vieţii politice şi în nici uncaz în timpul stării de asediu, de urgenţă sau în ultimeleşase luni ale mandatului prezidenţial, într-un asemeneacaz existând temeri că dizolvarea ar putea fi făcutăde Preşedinte pentru a-şi asigura în continuareinfluenţa politică.14

Ce se întâmplă dacă Parlamentul va respingeatât primul cabinet, cât şi al doilea cabinet propus depremieri. Poate Preşedintele dizolva Parlamentul pânăla alegerile prezidenţiale?

Răspunsul este negativ, dacă acesta se aflăîn ultimele şase luni de mandat legislativ.

Poate Preşedintele dizolva Parlamentul dupăalegerile prezidenţiale, când încă se alfă în exerciţiulfuncţiei sale ?

Avem rezerve în a da un raspuns afirmativ şila această întrebare pentru că până la realizareatransferului de putere în noul mandat, (după validareade către Curtea Constituţională şi depunereajurământului Preşedintelui în faţa Parlamentului),Preşedintele încă se află în ultimele şase luni demandat.

Dar poate dizova Preşedintele Parlamentuldupă alegerile prezidenţiale când două cabinete aufost respinse în ultimele şase luni de mandat ?

Răspunsul nu îl găsim în actuala reglementareconstituţională, nici în doctrină. Ca propunere de legeferenda consideram ca fiind potrivit un răspuns

55

negativ. Ne întemeiem susţinerile potrivit principiuluiubi lex non distinguit nec nos distingere debemus,art. 89 fiind de strictă interpretare.

O altă lacună constituţională o regăsim înurmătoarea situaţie: Preşedintele desemnează un pre-mier X, al cărui cabinet nu va primi votul deînvestitură. După aceea, prim-ministru va fidesemnată tot aceeaşi persoană X. Işi vor risca oareparlamentarii scaunele, cu greu obţinute, să nu acordenici a doua oară votul de învestitură ? (Preşedintelenefiind în ultimele 6 luni de mandat) Suntem de părerecă nu-şi vor risca funcţiile.

Concluzionând, putem afirma că potrivitactualei Constituţii, Parlamentul nu are nicio putereşi nu poate impune nicio restricţie în privinţadesemnării primului-ministru. El poate doar amânaacest proces.

De asemenea, revizuirea din 2003 a legiifundamentale cu menţinerea articolului 89 modificatnesemnificativ15, ne duce cu gândul că s-a făcut purîn scopul aderării României la Uniunea Europeană(interese), şi nu în favoarea cetăţenilor.

Bibliografie:

A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ,Ed. All Beck, ed a IV-a, Vol 1, Bucureşti, 2005

A. Trăilescu, Drept administrativ – Cursuniversitar, ed a III-a, Ed, C.H.Beck, Bucureşti,2008

D.A.Tofan, Drept administrativ, Ed. All Beck,Vol. 1, Bucureşti, 2003

M. Preda, Drept Administrativ - ParteSpecială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001

I. Stanomir, Constituţionalism şipostcomunism – un comentariu al ConstituţieiRomâniei, ed. a II-a, Ed Unversităţii din Bucureşti,Bucureşti, 2007

Constituţia României

I n t e r n e t : h t t p : / / w w w . t v r . r o /articol_print.php?id=70739

Note de subsol:1 Este vorba despre Dan Nica, reprezentatnt al

PSD în Guvernul premierului Emil Boc, fost ministrual Administraţiei şi Internelor.

(2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de celpuţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şisenatorilor şi se comunică Guvernului la datadepunerii.

(3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3zile de la data când a fost prezentată în şedinţacomună a celor două Camere.

(4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă,deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai potiniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură,cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajeazărăspunderea potrivit articolului 114.

3D . A . T o f a n , h t t p : / / w w w. t v r . r o /articol_print.php?id=70739

4 idem5Art 110- Încetarea mandatului (Guvernului n.n.)1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data

validării alegerilor parlamentare generale.(2) Guvernul este demis la data retragerii de

către Parlament a încrederii acordate sau dacăprimul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzutela articolul 106, cu excepţia revocării, ori este înimposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de45 de zile.

(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) suntaplicabile prevederile articolului 103.

(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivitalineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actelenecesare pentru administrarea treburilor publice, pânăla depunerea jurământului de membrii noului Guvern.

(1) Preşedintele României desemnează uncandidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşteGuvernul pe baza votului de încredere acordat deParlament.

(2) În caz de remaniere guvernamentală sau devacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte,la propunerea primului-ministru, pe unii membri aiGuvernului.

(3) Dacă prin propunerea de remaniere seschimbă structura sau compoziţia politică aGuvernului, Preşedintele României va putea exercitaatribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe bazaaprobării Parlamentului, acordată la propunereaprimului-ministru.

7A. Trăilescu, Drept administrativ– Curs universitar, ed a III-a, Ed, C.H.Beck,

CE NU SPUNE CONSTITUTIA


Bucureşti, 2008, p.18.8Art. 103 – Învestitura (Guvernului n.n.)

(1) Preşedintele României desemnează uncandidat pentru funcţia de prim-ministru, în urmaconsultării partidului care are majoritatea absolută înParlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate,a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministruva cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votulde încredere al Parlamentului asupra programului şia întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat deCamera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună.Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votulmajorităţii deputaţilor şi senatorilor.

9Teoria avizului. Sunt trei tipuri de avize.Facultativ, consultativ şi conform. Astfel, preşedinteleare obligaţia consultării Parlamentului, dar nu are siobligaţia să respecte decizia acestuia. Deci consultă,dar face ce vrea.

10 A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ,Ed. All Beck, ed a IV-a, Vol 1, Bucureşti, 2005, p.305.

11Primul Parlament, ales în baza Constituţiei din1991, a excelat prin discuţii interminabile, prin comisiide anchetă fără rost, etc. şi, corespunzător, printr-ofoarte scăzută eficienţă sub aspectul legiferării, cuefecte negative greu de calculat în ceea ce priveştereforma economică şi legislativă. Al doilea a dezvoltataceastă practică, a delegării legislative, „legiferarea”fiind preluată de Guvern prin ordonanţe.

Este evident că la aceste situaţii a contribuit şisoluţia art. 89, care îi face pe parlamentari aproapeinamovibili pe perioada mandatului. Altfel, ar fireacţionat parlamentarii, iar procesul de maturizarea grupurilor parlamentare ar fi evoluat mult mai rapiddacă şeful statului ar fi avut dreptul să dizolveparlamentul, fie şi numai pentru faptul că Parlamentulnu putea sau nu dorea să legifereze. Ce poate fi maiimportant în viaţa parlamentară decat legiferarea, nuvorbim de „puterea legislativă”?

12D.A.Tofan,Drept administrativ, Ed. All Beck,Vol. 1, Bucureşti, 2003, p.117 apud I. Vida. Putereaexecutivă şi administraţia publică, Ed. RegiaAutonomă „Monitorul Oficial” , Bucureşti, 1994,p.49-53, p.62-64.

În acelaşi sens , M. Preda, Drept Administrativ- Parte Specială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001,p.30-34, p.39-41.

13 I.Stanomir,Constituţionalism şi postcomunism– un comentariu al Constituţiei României, ed. a II-a,Ed Unversităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2007, p.134.

14 D.A Tofan, op.cit., p.118.15 Art. 89 – Dizolvarea Parlamentului(1) După consultarea preşedinţilor celor două

Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare,Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul,dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentruformarea Guvernului în termen de 60 de zile de laprima solicitare şi numai după respingerea a cel puţindouă solicitări de învestitură.

(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fidizolvat o singură dată.

(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici întimpul stării de mobilizare, de război, de asediu saude urgenţă.

Singura modificare a fost adusă alin 3. prin cares-au adaugat cuvintele starea de mobilizare şi cea derăzboi.

57

CINE ESTE ELSA?

ELSA (The European LawStudents‘ Association) a fost înfiinţată în1981 de studenţi la drept din Austria,Germania, Polonia şi Ungaria, fiind cea maimare organizaţie internaţională a studenţilorla drept şi a tinerilor jurişti. În prezent,ELSA există în 40 de ţări europene, încadrul a peste 200 de universităţi, reunindpeste 30.000 de membri.

ELSA România este singuraasociaţie a studenţilor la Drept careactivează la nivel naţional, reunindaproximativ 300 de membri activi dinBucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa,Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu, Timişoara,Galaţi. ELSA România a luat fiinţă în 1990,în 1993 devenind membru cu drepturidepline al ELSA Internaţional.

Scopul ELSA acela de a contribuila educaţia juridică, este să stimulezeînţelegerea reciprocă şi să promovezeresponsabilitatea socială a studenţilor ladrept şi a tinerilor jurişti.

Mijloacele ELSA-promovarea oportunităţilor oferite

studenţilor la drept şi tinerilor jurişti, înspiritul dialogului critic şi al cooperăriiştiinţifice;

-contribuţia în formarea unor jurişticu o deschidere intelectuală largă şi cuaptitudini profesionale cât mai binedezvoltate;

-încurajarea studenţilor la drept şi atinerilor jurişti să acţioneze pentru binelesocietăţii.

ELSA beneficiază de statutconsultativ pe lângă:

-Consiliul Europei (din 2000)-ONU-UN ECOSOC (UN Economic and

Social Council) – din 1997-UNCITRAL (UN Comission on

International Trade Law) – din 1997-UNESCO (UN Educational,

Scientific and Cultural Organisation) – din1994

-UNHCR (UN High Commissionerfor Refugees) – din 1994

DE CE SĂ FII MEMBRU ELSA?

ELSA Galaţi are drept scoppromovarea educaţiei nonformale în rândulstudenţilor şi absolvenţilor de ştiinţe juridiceşi administrative. Educaţia nonformalăconstă în expunerea studentului la o seriede activităţi extracuriculare în care acestaare ocazia să îşi formeze deprinderi, să îşidezvolte abilităţi şi aptitudini specifice uneicariere juridice.

Acestea completează educaţiaformală prin faptul că îi oferă un cadrupractic de informare. În consecinţă, ofertaELSA este una compusă din trei elemente:formarea profesională prin învăţareapractică, formarea prin instructaj şi cea prininternship - posibilitatea de a fi format îninteriorul unei companii.

ELSA PENTRU COMUNITATE,ELSA PENTRU PARTENERI

Pentru comunitatea locală, ELSAGalaţi caută să promoveze, prin conferinţe

EUROPEAN LAW STUDENTS’ ASSOCIATION


şi campanii de informare cunoaşterea decătre cetăţeni a legislaţiei în vigoare, adrepturilor fundamentale ale omului stabiliteprin convenţii şi tratate internaţionale,precum şi a obligaţiilor menite să protejezevalorile morale şi siguranţa socială.

ELSA Galaţi promovează atât înrândul elevilor de liceu, cât şi în rândulpersoanelor care vor să se reorienteze înplan profesional, admiterea la o facultatede drept şi urmarea unei cariere juridice.Accedând la acest domeniu, ei se vorbucura de o formare continuă, calitativă,responsabilă şi solicitată de mai multepaliere ale societăţii.

ELSA Galaţi promovează o activitatede voluntariat desfăşurată într-un cadruprofesionist, elistist şi responsabil. Existăndo colaborare permanentă cu specialişti îndrept, membrii ELSA Galaţi vor beneficiade o precalificare în domeniul juridicnecesară angajării ulterioare.

ACTIVITĂŢI ELSA ÎNURMĂTOARELE ŞASE LUNI

-Promovarea educaţiei nonformaleprin campanii la nivel instituţional şi de tipcaravană.

-Captarea viitorilor studenţi îndomeniul juridic/reorientarea acestora cătreFacultatea de drept.

-Organizarea de traininguri pentruaprofundarea aptitudinilor în drept.

-Organizarea unor procese simulatedesfăşurate sub îndrumarea unorpersonalităţi din mediul academic şiprofesional.

-Constituirea unui club de dezbateriacademice (debate) sub îndrumarea unortraineri profesionişti.

-Organizarea unui concurs de eseurişi redactarea unei reviste menite să punăîn valoare creativitatea studentului şipotenţialul său ştiinţific.

-Organizarea de conferinţe şiseminarii pe teme de actualitate la nivellocal/national/internaţional.

-Obţinerea unor stagii de practicănaţionale şi internaţionale pentru perioadavacanţei de vară.

-Obţinerea unor internship- uri atâtla nivel local cât şi la nivel naţional şiinternaţional.

-Organizarea unor sesiuni deconsiliere profesională.

-Organizarea unor acte de caritatela nivel local.

ELSA Galaţi se va ocupa deaducerea unor traineri pentru pregătireastudenţilor şi a tinerilor jurişti în domeniiprecum: team building, leadership, projectmanagement, public speaking etc.

ELSA Galaţi oferă prin acesteactivităţi posibilitatea dezvoltării personaledar şi condensarea unor activităţi ce ar puteafi desfăşurate în decursul mai multor anidupă terminarea facultăţii. Astfel,proaspătul absolvent de facultate, tânăruljurist va avea o pregătire ce îi va favorizaangajarea în domeniul vizat de acesta.

ELSA Galaţi vizează obţinereasprijinului unor profesori îndrumatoripentru realizarea unor procese simulate.Acestea le vor oferi studenţilor o bazăpractică şi le vor dezvolta abilităţile necesarepentru a deveni un bun practician. Proceselesimulate vor dinamiza activitatea studenţilorde drept şi vor stabili un liant intrecunoştinţele teoretice şi cele practice.

59

Scopul pentru care ELSA Galaţi vaînfiinţa un club de dezbateri academice estede a dezvolta capacitatea oratorică ajucătorilor ce vor fi capabili să construiascăo serie de enunţuri folosindu-se de oargumentaţie puternică precum şi de adezvolta personalitatea tinerilor.

Atât concursul de eseuri, cât şiredactarea unei reviste ştiinţifice vin sădemonstreze că membrii ELSA suntpreocupaţi de cercetare ştiinţifică, aupotenţial critic, interes pentru noutate şiprogres legislativ.

Periodic, ELSA Galaţi va organizao serie de conferinţe al caror scop este dea oferi participanţilor informaţii deactualitate din partea unor persoanerelevante, iar pe de altă parte de a stabili undialog între audienţă şi vorbitori.

Prin obţinerea unor stagii de practicănaţionale, ELSA Galaţi va contribui laimbunătăţirea pregătirii teoretice şi practicea studenţilor, pregătire care conduce laconstruirea unei imagini pozitive a Facultăţiide drept dar şi la captarea unor juriştiprofesionişti de către ceilalţi specialişti.

Activitatea în cadrul ELSA Galaţioferă studenţilor şi tinerilor juriştioportunitatea de a dobândi o experienţă îndomeniul în care îşi doresc să lucreze fărăa li se pretinde o experienţă anterioară.Obţinerea şi realizarea unor internship-urila nivel internaţional oferă posibilitateadezvoltării culturale prin comparareasistemelor de drept şi stimularea iniţiativeiindividuale pentru îmbunătăţirea sistemului.

Organizarea sesiunilor de consiliereprofesională aduce un plus în procesul depregătire juridică, în sensul că, odată aflat

profilul unei activităţi juridice, studentul îşiva canaliza eforturile privind studiul înfuncţie de abilităţile sale.

Mai mult decat voluntar, unprofesionist!

DATE CONTACT:

Remus ŞERBANPreşedinte

[email protected]+40741280133

Valentin HAHUISecretar General


Andreea BĂZĂRVicepreşedinte Marketing


Paula SOFRONIVicepreşedinte Activităţi Academice


Alina PAMPUVicepreşedinte Seminarii & Conferinţe


Teodora IRIMIAVicepreşedinte [email protected]

+40745163044

EUROPEAN LAW STUDENTS’ ASSOCIATION

REVISTA STUDENŢILOR EDITATĂ SUB EGIDA ......Sumar Consiliere profesională, Cariera de notar...

Documents

Transcript of REVISTA STUDENŢILOR EDITATĂ SUB EGIDA ......Sumar Consiliere profesională, Cariera de notar...