REVISTA SAPTAMANA JURIDICA NR. 16 si 17 an 2009.pdf

8/17/2019 REVISTA SAPTAMANA JURIDICA NR. 16 si 17 an 2009.pdf

1/32

SăptămânaJuridică Nu spune pu ţ in în vorbe multe, ci mult în vorbe pu ţ ine!

Anul I ▪ Nr. 16-17Preţ: 8 lei

Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii

Consiliu ştiin ţi fi c

Monna Lisa BELU MAGDO

Pavel PERJU

Gheorghe BUTA

Director editorial

Adriana PENA

Litterisinternational

Din cuprins

Gheorghe BUTA

›› Societate pe acţiuni de tip deschis. Obligarea acesteia a r ă scumpă rareaacţiunilor emise şi vândute. Condiţii

Pavel PERJU

›› Vânzarea de drepturi litigioase în materia Legii nr. 10/2001.

›› Legitimare procesuală

Ioana Cristina MORAR

›› Mandatul european de arestare. Predarea amânată

Gabriel Adrian NĂSUI›› Natura juridică a raportului medic pacient

›› Furnizare energie electrică. Contract de vânzare-cumpărare. Con-tract de cont escrow. Interpretarea clauzelor contractuale

›› Contract de comision. Agenţie imobiliară. Imposibilitatea reprezentă-rii intereselor ambelor părţi ale unui contract de vânzare-cumpărare

›› Concediere. Interdicţia temporară de concediere a unui reprezen-tant ales în organele de conducere ale unei organizaţii sindicale.Dispoziţii legale aplicabile

›› Suspendarea executării actului administrativ. Neîdeplinirea cu-mulativă a cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Consecinţarespingerii cererii ca nefondată

Excepţie de neconstituţionalitate. Decizie de admitere

Organizarea şi funcţionarea cooperaţiei

14 - 31 decembrie 2009

Apare în fiecare joi


2/322

Cuprins IndexA

Act administrativ ...........................................18

Administraţie publică ....................................30 Agenţie imobiliară ......................................... 13 Anulare A.G.A. .................................................. 8 Autoritate judiciară de executare ..................20 Autorităţi judiciare române ........................... 20

C

Calitate procesuală activă ................................ 9Calitatea de persoană îndreptăţită larestituire ......................................................... 10Cesionar de drepturi litigioase ........................ 9Cesionar de drepturi succesorale ..................10

Competenţă ....................................................20Competenţă teritorială ..................................17Concediere ...................................................... 16Contract de comision .....................................13Contract de cont escrow .................................. 6Contract de vânzare-cumpărare ...................... 6Convocare A.G.A. ............................................. 8Cooperare judiciară ........................................20

D

Decizie de impunere ......................................18

E

Efectele predării amânate ..............................24Excepţia de neexecutare a contractului ........13Executarea mandatului european de arestare 20

G

Folosinţă gratuită .......................................... 30Fructe civile ....................................................30Funcţionarea cooperaţiei ............................... 30Furnizare energie electrică .............................. 6

H

Hotărâre A.G.E.A. ............................................ 4

I

Imobile preluate în mod abuziv ................9, 10Imobile proprietate privată ........................... 30Interpretarea contractului ............................... 6

continuarea pe pagina următoare »continuarea pe pagina următoare »

DREPT COMERCIAL

Societate pe acţiuni de tip deschis. Obligarea acesteiaa răscumpărarea acţiunilor emise şi vândute. Condiţie« Gheorghe Buta « I.C.C.J., secţia comercială, decizianr. 2408 din 14 octombrie 2009 ________________________4

Furnizare energie electrică. Contract de vânzare-cum-părare. Contract de cont escrow. Interpretarea clauzelorcontractuale « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 432din 12 februarie 2009 _______________________________6

Convocare A.G.A. Neîndeplinirea condiţiilor. Sancţiune « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 438 din 12 februarie

2009 ___________________________________________8

DREPT CIVIL

Vânzarea de drepturi litigioase în materia Legii nr. 10/2001. Legitimare procesuală « Comentariu de Pavel Perju

I. Cesionar de drepturi litigioase. Calitate procesualăactivă « I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectu-ală, decizia nr. 7211 din 30 octombrie 2007 ___________9

II. Vânzarea de drepturi litigioase şi vânzarea uneimoşteniri. Efecte în materia Legii nr. 10/2001 « I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală,decizia nr. 4792 din 9 iulie 2008 ___________________10

Contract de comision. Agenţie imobiliară. Imposibilitateareprezentării intereselor ambelor părţi ale unui contractde vânzare-cumpărare « I.C.C.J., secţia comercială, decizianr. 414 din 11 februarie 2009 ________________________13

DREPTUL MUNCII

Concediere. Interdicţia temporară de concediere a unuireprezentant ales în organele de conducere ale uneiorganizaţii sindicale. Dispoziţii legale aplicabile « Curteade Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,decizia nr. 633 din 7 aprilie 2009 _____________________16


3/323

L

Legatar universal ........................................... 10

Lider sindical ................................................. 16Limitarea efectelor cesiunii .......................... 10

M

Mandat european de arestare ....................... 20

N

Nulitate absolută ..............................................8

O

Opoziţia la predare ........................................ 23

P

Persoană solicitată ........................................ 20Predarea amânată .......................................... 20Predarea temporară ....................................... 20Predarea voluntară ........................................ 22Principiul libertăţii contractuale .....................4Procedură prealabilă administrativă ............ 19

R

Raportul medic-pacient ................................ 26Răspundere profesională .............................. 26Recurs ............................................................ 23Relativitatea efectelor contractului .............. 13Retragerea autorizaţiei de taxi ..................... 19

S

Societate pe acţiuni de tip deschis ...................4Suspendarea executării actului administrativ ....18

T

Tranzacţionarea acţiunilor ..............................4

U

Universalitate succesorală ............................ 10Urmărire penală ............................................ 20

V

Vânzarea drepturilor succesorale ................. 10 Vot secret ..........................................................8

Cuprins (continuare)Competenţa teritorială de soluţionare a unui conflict demuncă « Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă

şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 36 din 16 ianuarie 2009 17

DREPT ADMINISTRATIV

Suspendarea executării actului administrativ. Neîdeplinireacumulativă a cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004.Consecinţa respingerii cererii ca nefondată « Curtea de

Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal,decizia nr. 998 din 6 iulie 2009 _______________________18

Retragere autorizaţie taxi. Obligativitatea proceduriiprealabile « Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contenciosadministrativ şi fiscal, decizia nr. 710 din 26 mai 2009 _____19

DREPT PROCESUAL PENAL

Mandatul european de arestare. Predarea amânată « Ioana Cristina MORAR __________________________20

DREPT MEDICAL

Natura juridică a raportului medic pacient « Gabriel Adrian NĂSUI __________________________________26

DREPT CIVIL

Excepţie de neconstituţionalitate. Decizie de admitere « Organizarea şi funcţionarea cooperaţiei « Curtea Constituţi-onală, decizia nr. 913 din 23 iunie 2009 ________________30


4/324

Săptămâna Juridică nr. 16-17/2009 » Litteris International

Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Societate pe ac ţiuni de tip deschis. Obligareaacesteia a răscumpărarea ac ţiunilor emise şivândute. Condi ţie

Dr. Gheorghe BUTAPreşedintele Sec ţiei comerciale a Înaltei Cur ţi de Casaţie şi Justiţ

Esenţial

Potrivit art. 1031 din Legea nr. 31/1990 republica-tă, unei societăţi pe acţiuni i se permite să achiziţione-

ze propriile acţiuni doar în situaţia în care autorizareadobândirii este acordată de adunarea generală ex-

traordinară a acţionarilor, care va stabili şi condiţiileacestei dobândiri.

În speţă, înainte de răscumpărarea şi plata acţi-unilor reclamantului, prin hotărârea A.G.E.A. nr. 12din 3 decembrie 2007, s-a aprobat anularea în întregi-me a hotărârii A.G.E.A. nr. 6 din 27 august 2007, cuconsecinţa că societatea pârâtă a rămas o societate detip deschis. Cum reclamantul D.B. nu a atacat aceastăultimă hotărâre, care este în vigoare şi îşi produce efec-tele, iar societatea a rămas una de tip deschis, a dispă-rut cauza şi temeiul legal al răscumpărării acţiunilorde la acţionarii care au votat împotriva retragerii de latranzacţionare a acţiunilor societăţii.

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2408 din 14octombrie 2009

(cuvinte cheie: societate pe acţiuni detip deschis, tranzacţionarea acţiunilor,

principiul libertăţii contractuale,hotărâre A.G.E.A.)

Speţa: Reclamantul D.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA Sfântu Gheorghe, obligarea acesteia la perfectarea

unui contract de vânzare-cumpărare prin care să se răscumpere de la reclamant întregul pachet de acţiuni nominative, înnumăr de 65.130, acţiuni emise de societatea pârâtă, la preţul de 0,0942lei/acţiune, totalizând suma de 6.135,24 lei. În cazcontrar, s-a cerut pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract şi prin care pârâta să fie obligată la răscumpărareaacţiunilor deţinute de reclamant la preţul de 0,0942lei/acţiune, urmând ca pârâta să-i plătească în total, pentru întregul

pachet de acţiuni, suma de 6.135,246 lei.

În motivare reclamantul a arătat că, în baza hotărârii A.G.E.A. nr. 6 din 27 august 2007, s-a aprobat printre altele,retragerea de la tranzacţionare a valorilor emise de societatea pârâtă, cu consecinţa dobândirii caracterului de societate detip închis. S-a mai aprobat, de asemenea, raportul de evaluare a acţiunilor stabilite la preţul de 0,0942 lei/acţiune, sumăce urma să fie achitată acţionarilor care optau pentru retragerea din societate, precum şi termenul de 45 de zile în care potdepune cererile de retragere din societate de către acţionarii care nu au fost de acord cu retragerea societăţii de la C.N.V.M.,acestora urmând ca, în termen de 15 zile lucrătoare, să le fie achitată contravaloarea acţiunilor răscumpărate.

Reclamantul a arătat că s-a opus delistării societăţii şi a depus, termenul legal, adică exact la data înregistrării hotărârii A.G.E.A. nr. 6/2007, la O.R.C., o cerere de retragere din cadrul societăţii, pentru ca să îi fie plătit preţul de 6.135,246 lei,contravaloarea acţiunilor deţinute, ceea ce nu s-a realizat. Data de înregistrare a hotărârii A.G.E.A. nr. 6 din 27 august 2007este 27 noiembrie 2007.

Legea nr. 31/1990, art. 103, art. 1031


5/325


Drept comercial

Prin sentinţa civilă nr. 1586 din 4 noiembrie 2008, Tribunalul Covasna a respins acţiunea comercială formulată dereclamantul D.B. în contradictoriu cu SC P. SA având ca obiect obligarea acestei societăţi la perfectarea contractului devânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni nominative în număr de 65.130 aparţinând reclamantului, şi plata preţului totalde 6.135,246 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin hotărârea A.G.E.A., SC P. SA nr. 6 din 27 august 2007, s-a aprobat retragerea de la tranzacţionare a valorilormobiliare şi radierea acestora de la C.N.V.M., urmând ca aceasta să devină o societate pe acţiuni de tip închis.

Prin cererea înregistrată la 27 noiembrie 2007, acţionarul D.B., proprietarul a 65.130 acţiuni, a solicitat SC P. SAretragerea din calitatea deţinută şi plata contravalorii acţiunilor.

Prin hotărârea A.G.E.A. nr. 12 din 3 decembrie 2007, s-a revocat hotărârea din 27 august 2007; drept urmare, s-a revenitla situaţia anterioară, respectiv societatea a rămas de tip deschis.

În drept, s-au avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicată, modificată şi completată ulterior, care prinart. 103 alin. (1) instituie interdicţia dobândirii propriilor acţiuni de către o societate emitentă, atât în nume propriu cât şi

prin persoane interpuse, existând însă şi excepţii.

Situaţia juridică din speţa de faţă nu realizează cerinţele normative enumerate limitativ de art. 103

1

şi art. 104 din Legeanr. 31/1990 republicată, deci nu poate să răscumpere acţiunile emise şi vândute reclamantului acţionar. Hotărârile A.G.E.A.,sub aspect juridic, au caracterul unor acte de administrare şi sunt supuse regimului revocării, ca orice alt act administrativ.Este adevărat că, în raport de art. 132 alin. (2) şi urm. din Legea nr. 31/1990, pe cale judiciară se poate obţine anularea uneiastfel de hotărâri, însă această procedură nu exclude aptitudinea organului emitent de a proceda la desfiinţarea propriului act

pe cale administrativă.

Pârâta în cauză nu şi-a manifestat acordul de voinţă şi s-a opus categoric încheierii contractului de răscumpărare a acţiunilorreclamantului, aşa încât obligarea pârâtei în acest sens nu se poate accepta decât cu încălcarea principiului libertăţii contractualestatornicit de art. 969 C. civ., respectiv sunt legale acele convenţii care au fost făcute prin acordul reciproc de voinţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, iar apelul său a fost respins de Curtea de Apel Braşov prin decizianr. 10 din 5 februarie 2009.

Instanţa de apel a reţinut că hotărârea A.G.E.A. nr. 6 din 27 august 2007 prin care s-a decis retragerea de pe piaţavalorilor mobiliare a fost desfiinţată ulterior prin hotărârea A.G.E.A. nr. 12 din 3 decembrie 2007, deci s-a revenit la situaţiaanterioară, respectiv societatea a rămas de tip deschis, iar reclamantul nu a atacat în instanţă această din urmă hotărâreîn condiţiile şi termenul prevăzut de Legea nr. 31/1990. La data declarării acţiunii de faţă, nu exista nicio hotărâre aadunării generale de natură să oblige pârâta să-şi achiziţioneze propriile acţiuni emise şi aparţinând acţionarilor, deci cerereareclamantului a rămas fără obiect.

Reclamantul D.B. a reclarat recurs, solicitând modificarea deciziei şi a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii sale şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract.

În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul consideră că instanţeleau aplicat greşit prevederile art. 969 C. civ. şi art. 37 C. com. şi au interpretat în mod eronat prevederile art. 103 lit. a)cât şi prevederile art. 87 alin. (4) lit. d), alin. (5)-(11) din Legea nr. 31/1990, deoarece hotărârea A.G.E.A. nr. 6/2007 nu

retroactivează şi, în consecinţă, pârâta era obligată să cumpere pachetul de acţiuni deţinut de reclamant.

Recursul nu este fondat.

Este de necontestat că prin hotărârea A.G.E.A.

nr. 6/2007 a SC P. SA, s-a aprobat retragerea de la tran-

zacţionare a acţiunilor acestei societăţi, cu consecinţa do-

bândirii caracterului de societate de tip închis (art. 1) şi

preţul de 0,0942 lei/acţiune, care va fi achitat acţionarilor

care optează pentru retragerea din societate, precum şi

termenul de 45 de zile de la înregistrarea hotărârii pentrudepunerea cererilor de retragere din societate. De aseme-

nea, este de necontestat că reclamantul D.B. a votat împo-

triva acestei hotărâri şi că la data de 27 noiembrie 2007

depus la societate cererea de retragere din societate, soli-citând plata contravalorii acţiunilor deţinute.

Din procesul-verbal al A.G.E.A. din 27 august 2007rezultă că această hotărâre a fost luată în temeiulDispunerii de măsuri nr. 8 din 15 iunie 2006 a C.N.V.M.şi nu în temeiul art. 87 al Regulamentului C.N.V.M. (alecărui prevederi erau suspendate la acel moment).

Cu toate cele arătate mai sus, hotărârile instanţelorsunt legale şi temeinice întrucât, înainte de răscumpă-rarea şi plata acţiunilor reclamantului, prin hotărârea


6/326


Drept comercial

A.G.E.A. nr. 12 din 3 decembrie 2007, s-a aprobat anu-larea în întregime a hotărârii A.G.E.A. nr. 6 din 27 au-gust 2007, cu consecinţa că societatea pârâtă a rămaso societate de tip deschis. Cum reclamantul D.B. nu aatacat această ultimă hotărâre, care este în vigoare şi

îşi produce efectele, iar societatea a rămas una de tipdeschis, a dispărut cauza şi temeiul legal al răscumpă-rării acţiunilor de la acţionarii care au votat împotrivaretragerii de la tranzacţionare a acţiunilor societăţii.

De fapt, prin această ultimă hotărâre, s-a dat satisfacţiereclamantului D.B. care a votat pentru ca societatea pâ-râtă să rămână una de tip deschis. Or, în conformitatecu art. 103, respectiv art. 1031 din Legea nr. 31/1990, osocietate comercială pe acţiuni nu poate dobândi propri-

ile acţiuni în lipsa unei hotărâri în acest sens.

Faţă de cele mai sus arătate, recursul a fost respins canefondat.

DREPT COMERCIAL

Contracte

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 432 din 12

februarie 2009

(cuvinte cheie: contract de vânzare-

cumpărare, contract de cont escrow,furnizare energie electrică,interpretarea contractului)

Furnizare energie electrică. Contract devânzare-cumpărare. Contract de contescrow [1]. Interpretarea clauzelor con-

tractuale

C. civ., art. 982, art. 1068, art. 1082

O.U.G. nr. 115/2001

[1] Varietate a contractului de depozit, contul escrow este deschis la cer-

erea unei persoana fizice sau juridice, în cazul în care se doreşte punereala dispoziţia unui terţ beneficiar (persoana fizica sau juridica), a unei an-umite sume de bani, în lei sau valută, în anumite condiţii. Condiţiile încare banca va elibera banii din acest cont sunt stabilite printr-o convenţieîncheiată de bancă cu cele doua părţi.

Clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă dinactul întreg şi nicidecum prin raportarea la clauzele altui contract, cum a procedat instanţa de apel încauza de faţă.

Interpretarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare prin raportarea la clauzele contractului de

cont escrow este greşită atât din perspectiva cronologică a succedării acestora cât şi din punctul de vedereal finalităţii fiecăruia dintre contracte. Contractul de cont escrow reprezintă doar un mecanism de platăîncheiat tocmai în garantarea achitării obligaţiei de plată către furnizor în considerarea contractului devânzare-cumpărare, neputându-se schimba sau modifica astfel contractul de vânzare-cumpărare iniţial,ce reprezintă legea părţilor.

Speţa: Prin sentinţa comercială nr. 14422 din 3 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fostadmisă acţiune precizată de reclamanta SC E. Bucureşti SA iar pârâta R.A.D.E.T. Bucureşti a fost obligată la plata sumei de20.676.371,43 lei penalităţi de întârziere calculate pe perioada 1 aprilie 2003 - 30 iunie 2003 pentru neplata la scadenţăa facturilor emise în perioada noiembrie 2002 - iunie 2003, sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data introduceriiacţiunii şi până la data plăţii efective.

Pentru a hotărî astfel instanţa a avut în vedere clauzele contractului nr. 1/2001 şi ale actului adiţional nr. 3/2003 la acestcontract, în temeiul cărora reclamanta a vândut pârâtei energie termică din sistemul de alimentare centralizată cu energietermică din Bucureşti, întocmindu-se facturi fiscale. Cum în perioada 1 noiembrie 2002 - 30 iunie 2003 pârâta R.A.D.E.T.a avut restanţe în achitarea facturilor, restanţe ce însumau 337.498.214,07 lei, achitate abia la 28 februarie 2004, s-aucalculat penalităţile contractuale de 0,06% pe zi întârziere, conform art. 23 din actul adiţional nr. 3/2003, ce însumează20.676.371,43 lei conform expertizei C.Ş., pârâta fiind obligată la plata acestora, calculul făcându-se de către expert şi înraport de viramentele făcute în contul escrow încheiat în conformitate cu O.U.G. nr. 115/2001.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia comercială nr. 164 din 15 aprilie 2008 aCurţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, iar hotărârea de fond a fost schimbată în tot în sensul respingerii acţiuniireclamantei ca neîntemeiate.


7/327


Drept comercial

În esenţă instanţa de apel, după ce a prezentat evoluţia raporturilor contractuale dintre părţi în temeiul contractuluinr. 1/2001, modificat prin trei acte adiţionale nr. 1/2002, nr. 2/2003 şi nr. 3/2003, atât pe aspectul datei scadenţei facturilorcât şi al cuantumului penalităţilor, reţine că pârâta R.A.D.E.T. avea obligaţia achitării facturilor emise de reclamantă întermen de 15 zile calendaristice de la data primirii facturii la sediul său [art. 13 alin. (1) din contract, modificat prin actuladiţional nr. 3/2003] cuantumul penalităţilor de întârziere fiind de 0,07% conform art. 23 lit. a), astfel cum a fost modificat

prin actul adiţional nr. 2/2003.

Soluţia instanţei de fond a avut în vedere exclusiv clauzele contractuale nu şi dirijismul contractual impus de dispoziţiileO.U.G. nr. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energieitermice şi a gazelor naturale pentru populaţie, act normativ în temeiul căruia părţile au încheiat un contract de cont escrowla 11 octombrie 2001, ce şi-a produs efectele inclusiv pe perioada pentru care s-au calculat penalităţile de întârziere. Prinanexa 2 din 6 noiembrie 2002 la contractul de cont escrow s-a convenit ca agentul escrow (banca) să efectueze plăţile cătrereclamantă în procent de 57% din încasările de la beneficiari, aşa încât R.A.D.E.T. nu putea singură să deblocheze sumele debani virate în contul escrow şi să facă plăţi peste procentul convenit. Cum reclamanta nu a ţinut cont în acţiunea formulată declauzele obligatorii din contul ESCROW şi nici instanţa de judecată, instanţa de apel a apreciat că penalităţile acordate au fost

greşit calculate în sarcina pârâtei căreia nu i se poate imputa nici o culpă. În final, criticile apelantei privind greşita soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune nu au fost primite, apreciindu-se că în mod temeinic şi legal s-a reţinut că prin platadebitului principal s-a întrerupt cursul prescripţiei pentru penalităţi, conform art. 16 lit. a) din Decretul 167/1958.

Reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9C. proc. civ.

Recursul este întemeiat.

Criticile recurentei privind interpretarea greşită a ac-tului dedus judecăţii, schimbarea înţelesului vădit neîn-doielnic al acestuia sunt întemeiate întrucât reclamantaşi-a fundamentat acţiunea pe clauzele contractului devânzare-cumpărare energie termică încheiat între părţisub nr. 1/2001, înregistrat în evidenţele sale sub nr. 156

din 5 ianuarie 2001.

Deşi instanţa de apel prezintă succesiunea cronologi-că a clauzelor privind plata preţului energiei livrate pârâ-tei, termenele de plată convenite de părţi, clauza penalăîn cazul întârzierii la plată, astfel cum au fost ele conve-nite, în contractul iniţial, modificat ulterior prin acteleadiţionale nr. 1/2002, nr. 2/2003 şi nr. 3/2003 ajungeîn final la înlăturarea acestora, interpretând şi apreciindîndeplinirea obligaţiilor contractuale prin prisma dispo-ziţiilor O.U.G. nr. 115/2001 şi a contractului de cont es-crow încheiat între părţi la 11 octombrie 2001.

Procedând astfel instanţa de apel a încălcat dispoziţi-ile art. 982 C. civ. potrivit cărora clauzele convenţiilor seinterpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţe-lesul ce rezultă din actul întreg şi nicidecum prin rapor-tarea la clauzele altui contract, cum a procedat instanţade apel în cauza de faţă.

Interpretarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare prin raportarea la clauzele contractului decont escrow este greşită şi din perspectiva cronologicăa succedării acestora cât şi din punctul de vedere al

finalităţii fiecăruia dintre contracte. Astfel, din actele depuse la dosar rezultă că, contractul

de cont escrow încheiat în temeiul O.U.G. nr. 115/2001a fost încheiat anterior actelor adiţionale la contrac-

tul de vânzare-cumpărare, nr. 1/2002, nr. 2/2003 şinr. 3/2003, ce fac parte integrantă din contract aşa în-cât era imposibil ca prin contractul de cont escrow săpoată fi modificate clauzele privind termenele de pla-tă a facturilor, art. 13 din actul adiţional nr. 3/2003, şicuantumul penalităţilor, art. 23 lit. a) din actul adiţional

nr. 2/2003.

De asemenea, contractul de cont escrow reprezintădoar un mecanism de plată încheiat tocmai în garanta-rea achitării obligaţiei de plată către furnizor în conside-rarea contractului de vânzare-cumpărare, neputându-seschimba sau modifica astfel contractul de vânzare-cum-părare iniţial, ce reprezintă legea părţilor.

Stabilirea în anexa 2 a contractului de cont escrow aunui procent de 57% în raport de care agentul escrow(banca) efectua plăţile către reclamanta furnizoare (vân-zătoare) nu era de natură a o exonera pe pârâtă de platapenalităţilor de întârziere, cum greşit a apreciat instan-ţa de apel, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 1069 C.civ. clauza penală este o compensaţie a daunelor intere-se, pe care creditorul le suportă din neexecutarea obli-gaţiei principale, iar ulterior încheierii acestui contract,

A.N.R.E. a reglementat prin ordin cuantumul acestorpenalităţi.

Mai mult, potrivit aceloraşi clauze contractuale (ase vedea actul adiţional nr. 5 din 6 noiembrie 2002 lacontractul de cont escrow) pârâtei îi revenea din sumelevărsate în acest cont, provenite din plăţile făcute de

beneficiari, subvenţiile pentru acoperirea diferenţelorde preţ, ajutoarele băneşti pentru energia termică (ase vedea art.1 al.3 din O.U.G. nr. 115/2001) o cotăde 33,35%, sumă din care ar fi putut onora la termen


8/328


Drept comercial

plăţile, cu atât mai mult cu cât expertiza a evidenţiat căs-au făcut plăţi nu numai prin contul escrow ci şi princontul propriu al R.A.D.E.T.

Cât priveşte criticile referitoare la greşita interpretareşi aplicare a legii, Curtea apreciază că instanţa de apel

a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilorO.U.G. nr. 115/2001 în cauza de faţă precum şi a dispo-ziţiilor art. 1068 C. civ. şi art. 1082 C. civ. Astfel, fără amai relua argumentările deja expuse cu ocazia analizăriicriticilor anterioare, Curtea apreciază că instanţa de apelgreşit a înlăturat clauzele contractului de vânzare-cumpă-rare, cu modificările sale aduse prin cele trei acte adiţio-nale, prin aplicarea clauzelor contractului de cont escrow,ce nu putea modifica contractul de vânzare-cumpărare.

De asemenea instanţa de apel greşit a înlăturat obli-garea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, făcând

referire la dispoziţiile art. 1068 C. civ., câtă vreme, po-trivit dispoziţiilor art. 1069 alin. (2) C. civ., atunci când

penalitatea este stipulată pentru întârzierea executării,ea poate fi cerută de creditor alături de executarea obli-gaţiei principale.

Cât priveşte culpa R.A.D.E.T. în neefectuarea plăţiifacturilor la termenul convenit, instanţa de apel greşit

a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1082 C. civ.,reţinând că neexecutarea s-a datorat clauzelor contrac-tului de tip escrow şi dispoziţiilor O.U.G. nr. 115/2001deoarece acest act normativ venea tocmai în sprijinulR.A.D.E.T. şi-i facilita colectarea sumelor datorate debeneficiari pentru energia termică şi cuprindea măsuride asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizăriienergiei termice pentru populaţie, după cum rezultă dinînsuşi titlul actului normativ.

În consecinţă, recursul a fost admis, decizia din apelmodificată în sensul respingerii apelului pârâtei ca ne-

fondat, sentinţa de fond urmând a fi menţinută ca te-meinică şi legală.

DREPT COMERCIAL

Societăţi comercialeI.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 438 din 12februarie 2009

(cuvinte cheie: anulare A.G.A., convocare

A.G.A., nulitate absolută, vot secret

Convocare A.G.A. Neîndeplinirea con-

diţiilor. Sancţiune

Legea nr. 31/1990, art. 123 alin. (1), art. 125

alin. (3), art. 130 alin. (2), art. 143 alin. (2)

Legea nr. 297/2004, art. 224, art. 243 alin. (3)

Directiva 2001/34/CE modificată prinDirectiva 2004/109/CE

Nerespectarea normei speciale legaleprevăzute de art. 140 din Regulamen-tul nr. 13/2004 al C.N.V.M., respectiv

obligaţia de publicare a convocatoruluicu cel puţin 25 de zile înainte de data deîntrunire în prima convocare a adunăriigenerale, este sancţionată cu nulitateahotărârii AGA, deoarece art. 140 evocats-a elaborat în aplicarea prevederilorart. 224 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din

Legea nr. 297/2004 în scopul menţinerii unui climat detransparenţă a activităţii societăţii emitente pentru toţiacţionarii şi investitorii săi, dispoziţie adoptată ca urmare

a transpunerii în dreptul român a Directivei 2001/34/CE,modificată prin Directiva 2004/109/CE, în sprijinul solu-ţiei fiind şi modificarea dispoziţiilor art. 117 alin. (2) dinLegea nr. 31/1990, la 27 noiembrie 2006, conform căreia„termenul de întrunire (al adunării generale) nu poate fi maimic de 30 de zile de la publicarea convocatorului în Monito-rul Oficial al României Partea a-IV-a”.


9/329


Drept civil

Vânzarea de drepturi litigioase în materiaLegii nr. 10/2001. Legitimare procesuală

Pavel PERJU

I. Cesionar de drepturi litigioase. Calitate procesuală activă

DREPT CIVIL

Esenţial

Cesionarul de drepturi litigioase nu are legitimare procesuală activă în litigiile având ca obiect cererifondate pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001

I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală,decizia nr. 7211 din 30 octombrie 2007

(cuvinte cheie: cesionar de drepturi

litigioase, calitate procesuală activ ă, imobile preluate în mod abuziv)

În speţă, a declarat recurs AgenţiaDomeniilor Statului care, invocând te-meiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.civ. a susţinut că reclamantul este doar

cesionarul drepturilor litigioase deduse judecăţii, nu are calitatea de persoană în-dreptăţită să solicite măsurile reparatoriiprevăzute de Legea nr. 10/2001.

Recursul este fondat şi a fost admis.

Reclamantul a iniţiat demersul ju-diciar în calitatea sa de cumpărător aldrepturilor succesorale litigioase, re-zultate din notificarea nr. 280 din 14februarie 2002, formulată de moşteni-

torul fostului proprietar al terenurilorîn legătură cu care s-a iniţiat cererea derestituire, I.I.M.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1)lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în înţelesulacestui act normativ, la măsuri reparato-rii, constând în restituirea în natură sau,după caz, prin echivalent, persoanele fi-zice, proprietari ai imobilelor la data pre-luării în mod abuziv a acestora, precum

şi moştenitorii legali sau testamentari aipersoanelor fizice îndreptăţite.

Ca atare, în stabilirea persoanelor în-dreptăţite la restituire, legiuitorul enu-

meră limitativ, restrictiv, singura excepţie de la regulainstituită prin dispoziţiile art. 3 din lege, care consacrăcaracterul intuitu personae al reparaţiei fiind prevăzutăîn art. 4 alin. (2), care recunoaşte acest drept şi moşte-

nitorilor persoanei fizice îndreptăţite, prin succesiunelegală sau testamentară.

Or, în speţă, reclamantul nu are calitatea de moşte-nitor, fiind doar un succesor cu titlu particular, în bazacontractelor de cesiune a drepturilor litigioase, perfec-tate cu moştenitoarea fortului proprietar al terenului,contracte încheiate, de altfel, în etapa necontencioasă,imediat următoare formulării notificării.

În consecinţă, calitatea de persoană îndreptăţită, înînţelesul legii, aparţine doar moştenitoarei fostului pro-prietar, singura în măsură să solicite restituirea imobi-

lului pe calea Legii nr. 10/2001. Împrejurarea încheieriiunor contracte de cesiune a drepturilor litigioase fiindo chestiune care interesează strict părţile contractante,nu poate influenţa raportul juridic născut ca urmare aformulării cererii de restituire, în baza prevederilor legiispeciale şi, respectiv, derularea procedurii administrati-ve prealabile.

Aşadar, chiar dacă reclamantul se consideră a fi succe-sor cu titlu particular al imobilelor în litigiu, în temeiulcontractelor amintite, nu se poate considera persoanăîndreptăţită în condiţiile şi sensul Legii nr. 10/2001,

pentru a putea recurge la procedura acestei legi în vede-rea restituirii în natură a terenului sau, mai mult, a com-pensării acestuia cu un alt imobil, oferit în echivalent decătre entitatea învestită.

Legea nr. 10/2001


10/3210


Drept civil

Este de subliniat că, prin cele mai sus expuse, nu secontestă valabilitatea şi efectele juridice între părţi aleactelor juridice exhibate de reclamant care, în condiţiiledreptului comun poate da curs, pe orice cale, recunoaş-terii acestor efecte.

Aceste acte juridice nu-i pot conferi însă legitimareprocesuală activă în litigiile având ca obiect cererifondate pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001.

Aşa fiind, şi întrucât, în speţă, nu sunt îndeplinitedouă dintre cerinţele esenţiale ale legii, referitoare ladovada calităţii de persoană îndreptăţită precum şi aîmprejurării că imobilul solicitat pe calea notificării faceobiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, recursul a

fost admis şi casată decizia din apel cu consecinţa păs-trării soluţiei primei instanţe de respingere a acţiunii.

II. Vânzarea de drepturi litigioase şi vânzarea unei moşteniri.Efecte în materia Legii nr. 10/2001

DREPT CIVIL

Esenţial

Chiar dacă prin vânzarea succesiunii nu se trans-mite calitatea de moştenitor, care este personalăşi incesibilă, prin această vânzare se transmitecumpărătorului universalitatea masei de bunuri cecompun succesiunea sau cota parte din această uni-versalitate, cumpărătorul luând locul vânzătorului şifiind pus în situaţia moştenitorului, atât în privinţadrepturilor cât şi a obligaţiilor transmise de defunct.

Prin urmare, el va putea recurge la orice măsură vacrede de cuviinţă pentru realizarea creanţelor succe-sorale, inclusiv valorificarea drepturilor întemeiate peLegea nr. 10/2001 de recuperare a imobilelor preluateabuziv, aflate în patrimoniul unităţilor sau entităţilordeţinătoare.

I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală,decizia nr. 4792 din 9 iulie 2008

(cuvinte cheie: vânzarea drepturilor

succesorale, imobile preluate în mod

abuziv, calitatea de persoană îndreptăţită

la restituire, limitarea efectelor cesiunii,cesionar de drepturi succesorale, legatar

universal, universalitate succesorală)

Prin contestaţia înregistrată la Tri-bunalul Prahova, P.P., cu nume anteri-or H., a solicitat, în contradictoriu cuMunicipiul Sinaia, anularea dispoziţieinr. 85/2006 a Primarului Sinaia şi obli-garea intimatului la restituirea în natu-ră a unui imobil situat în Sinaia sau la

măsuri reparatorii în echivalent, dacărestituirea în natură nu este posibilă.

În motivarea contestaţiei se arată că imobilul în litigiua aparţinut lui P.E., fostă L., fiind preluat în mod abuzivde stat. În baza testamentului autentificat în CantonulGeneva la 24 octombrie 1996, proprietara a instituit caunica şi universala sa legatară pe U.M.A., revocând şianulând toate celelalte dispoziţii testamentare anterioa-re. După deschiderea succesiunii, legatara a înstrăinat,

în temeiul contractului din 2 august 2001, drepturilesale succesorale, dobândite în temeiul testamentului,

Legea nr. 10/2001


11/3211


Drept civil

contestatorului P.P., care şi-a valorificat dreptul de pro-prietate în privinţa imobilului din Sinaia în temeiul Le-gii nr. 10/2001, notificând Primăria Sinaia pentru resti-tuirea acestuia în natură.

Prin dispoziţia nr. 85/2006 a Primarului din Sinaia,

i-a fost respinsă cererea pe motiv că nu şi-a dovedit ca-litatea de persoană îndreptăţită, aşa cum este definităde art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, această calita-te aparţinând doamnei U.M.A., care însă nu a depus înnume propriu, în termenul defipt de lege, cuvenita no-tificare,

Tribunalul Prahova a admis în parte contestaţia şi aanulat dispoziţia emisă de intimaţi, constatând dreptulcontestatorului de a beneficia de măsurile reparatoriiprevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de succesorîn drepturi al defunctei P.E. (L.) şi anume legatar univer-

sal pentru imobilul situat în Sinaia. Totodată, instanţaa dispus restituirea în natură către contestator a imobi-lului, compus dintr-o construcţie – parter cu mansardă– şi terenul aferent acesteia, rămas liber, respingând canefundat capătul de cerere privind acordarea de despă-gubiri şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 246 din 17 mai 2007, Curtea de ApelPloieşti a admis apelul declarat de intimat şi schimbândîn totalitate hotărârea apelată, a respins contestaţia.

S-a reţinut că imobilul din Sinaia a fost cumpărat deE.L. prin actul de vânzare-cumpărare nr. 7258/1937, iar

în 1950 imobilul a fost preluat de stat prin naţionalizare,în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Contestatorul a dobândit, în baza contractului devânzare-cumpărare de drepturi litigioase încheiat cuU.M.A. – legatara universala a defunctei E.L. – toatedrepturile succesorale ale defunctei, privind bunurileacesteia, printre care şi imobilul în litigiu.

Contestatorul, deşi a dobândit totalitatea drepturilorsuccesorale privind bunurile defunctei, nu a putut do-bândi şi calitatea de moştenitor al acesteia, situaţie încare nu se încadrează în categoria persoanelor îndrep-

tăţite de a beneficia de dispoziţiunile Legii nr. 10/2001,motiv pentru care s-a concluzionat că acesta are posibi-litatea de a-şi apăra drepturile dobândite pe calea drep-tului comun.

Recursul declarat de contestator a fost socotit înte-meiat şi, ca atare, admis, cu următoarea motivare:

Situaţia de fapt este clarificată şi necontestată. Avereasuccesorală a defunctei E.L. – în care s-a inclus şi imobi-lul în litigiu – a revenit, în temeiul legatului universal,numitei M.A.U., care, l-a rândul său, prin actul autenticnr. 1489/2005, a cesionat cu titlu oneros întreaga uni-

versalitate a contestatorului P.P.În temeiul art. 4 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001,

acesta a notificat Primăriei Sinaia restituirea imobilu-lui din Sinaia, iar acesta, prin dispoziţia nr. 85/006, i-a

respins cererea de restituire, pe considerentul că notifi-catorul nu şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţi-tă, aşa cum este ea definită de art. 3 şi art. 4 din Legeanr. 10/2001 şi că în baza actelor prezentate, persoanaîndreptăţită este U.M.A., care însă nu a depus notificare

în nume propriu în termenul defipt de lege.Continuată în apel, această interpretare este greşi-

tă, deoarece chiar dacă prin vânzarea succesiunii nu setransmite calitatea de moştenitor, care este personalăşi incesibilă, prin această vânzare se transmite cumpă-rătorului universalitatea masei de bunuri ce compunsuccesiunea sau cota parte din această universalitate,cumpărătorul luând locul vânzătorului şi fiind pus însituaţia moştenitorului, atât în privinţa drepturilor câtşi a obligaţiilor transmise de defunct. Prin urmare, elva putea recurge la orice măsură va crede de cuviinţăpentru realizarea creanţelor succesorale, inclusiv valo-rificarea drepturilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001de recuperare a imobilelor preluate abuziv, aflate în pa-trimoniul unităţilor sau entităţilor deţinătoare. Cu altecuvinte, cumpărătorul sau cesionarul care se substituieîn drepturile patrimoniale ale cedentului vânzător, estelegitimat prin vocaţia de persoană îndreptăţită la valo-rificarea dreptului de proprietate pe calea procedurii in-stituite de Legea nr. 10/2001. Această legitimare are uncaracter complex, care decurge din calitatea transmiţă-torului de moştenitor legal sau testamentar al persoaneiîndreptăţite şi substituirea cumpărătorului în drepturile

şi obligaţiile transmise de defunct. Vânzarea drepturilorsuccesorale nu face să treacă asupra cumpărătorului şicalitatea de erede dar, întrucât cesiunea drepturilor suc-cesorale produce efecte între părţi de la data deschideriisuccesiunii, vânzătorul este obligat să predea cumpără-torului tot ce se găsea în succesiune (deci şi vocaţia dea solicita m-surile reparatorii, dacă acestea nu au fostvalorificate de moştenitor şi tot ce a dobândit succesiu-nea ulterior) respectiv măsurile reparatorii, dacă moşte-nitorul şi-a valorificat dreptul şi le-a obţinut, astfel că înmod cu totul nejustificat, în considerentele dispoziţieicontestate în speţă, primăria disociază dreptul contesta-

torului de notificare de acela al legatarei U.M.A. cesiona-rul drepturilor succesorale nu poate fi supus unui trata-ment diferenţiat, după cum cesiunea acestor drepturi aintervenit înainte ca eredele să-şi fi valorificat definitivdreptul la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Le-gii nr. 10/2001 în privinţa imobilelor preluate abuziv destat sau după valorificarea lor. A nu recunoaşte cesiona-rului de drepturi succesorale legitimarea valorificării, întemeiul Legii nr. 10/2001 a bunurilor preluate abuziv,echivalează cu limitarea efectelor cesiunii şi diminuareanejustificată a universalităţii succesorale.

În contextul acestor argumente, întrucât instanţa deapel a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fon-dului, sentinţa a fost casată cu trimitere la aceeaşi in-stanţă, pentru soluţionarea apelului.


12/3212


Drept civil

COMENTARIU:

În ipoteza vânzării de drepturi litigioase, desigur, un „litigiu” nu este un „bun corporal”, dar poate constitui

obiectul unui contract de vânzare [1]. În acest caz, ceea ce se vinde sunt şansele câştigării-pierderii procesului [2] materializate, finalmente, în dobândirea dreptului subiectiv dedus judecăţii, dacă cesionarul câştigă procesul.Doctrina a atras atenţia că vânzătorul nu garantează existenţa dreptului cedat, căci aceasta ar echivala cugarantarea câştigării procesului, ceea ce nu este posibil [3]. Procesual, se produce o transmitere convenţională acalităţii procesuale a cedentului, în sensul că procesul va continua în contradictoriu cu cesionarul (cumpărătorul),care va dobândi calitatea procesuală activă sau pasivă, calitatea ce a avut-o cedentul (vânzătorul) [4]. Numai că,uneori, legea însăşi desemnează subiectul exclusiv prin care se manifestă calitatea procesuală [5]. În ipotezalegitimării procesuale active, indică expres persoanele care pot acţiona în justiţie, adică au vocaţie în justiţie.

Acest lucru înseamnă că alte persoane, cum este cesionarul (vânzătorul) dreptului litigios, rămâne în afararaportului procesual şi, ca atare, nu pot dobândi, prin transmisiune, calitatea procesuală activă a cedentului în

justiţie. În aceste cazuri, de regulă, raportul procesual este „mulat” pe raportul substanţial, ceea ce înseamnăcă în cazul cesiunii de drepturi litigioase, cesionarul, fiind în afara raportului procesual, nu poate dobândi, prin

transmisiune, calitatea procesuală a cedentului.

În speţa soluţionată prin decizia nr. 7211/2007 (reprodusă supra) s-a reţinut că potrivit dispoziţiile art.3 alin (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite, în înţelesul acestui act normativ, lamăsuri reparatorii, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precumşi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite. Ca atare, raportul de drept substanţialşi cel de drept procesual se leagă exclusiv între aceste persoane şi deţinătorul imobilului solicitat sau, după caz,entitatea învestită potrivit Legii nr. 10/2001 cu soluţionarea notificării formulate de cel îndreptăţit.

Succesorul cu titlu particular, în speţă, cesionarul din contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase,act juridic încheiat cu moştenitorul fostului proprietar al imobilului, în faza procedurii administrativede restituire, este în afara acestor raporturi de drept (substanţial şi procesual), ceea ce înseamnă că nu are

legitimare procesuală activă în litigiile având ca obiect cereri fondate pe dispoziţiile speciale ale Legii nr.10/2001. În consecinţă, este justă soluţia prin care acţiunea cesionarului a fost respinsă.

În ipoteza vânzării unei moşteniri, când drepturile succesorale nu sunt supuse unei contestaţii judiciare,Înalta Curte a statuat, prin decizia nr. 4792/2008, că cesionarul are totuşi legitimare procesuală activă înmateria Legii nr. 10/2001. Soluţia, justă în opinia noastră, se întemeiază pe ideea că şi în cazul vânzării dedrepturi litigioase, vânzătorul nu garantează existenţa acestora (contrar, ar garanta câştigarea procesului, ceeace este inadmisibil); la ipoteza vânzării de drepturi succesorale, vânzătorul are o asemenea obligaţie, deoarecerăspunde de calitatea sa de moştenitor [6].

[1] R. Popescu, Principalele contracte de drept civil, Ed. Oscar Print, 1997, p. 40

[2] F. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, Bucureşti, 1999, p. 114

[3] Ibidem

[4] V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Ed. Naţional, 1999, p. 288 [5] Cu privire la această ipoteză, a se vedea I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. C.H. Beck, 2007, p. 233-234.

[6] Fr. Deak, op. cit., p. 113


13/3213


Drept civil

Contracte

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 414 din 11

februarie 2009

DREPT CIVIL

(cuvine cheie: agenţie imobiliară, contractde comision, excepţia de neexecutare

a contractului, relativitatea efectelor

contractului)

Contract de comision. Agenţie imobili-ar ă. Imposibilitatea reprezentării inte-reselor ambelor păr ţi ale unui contract

de vânzare-cumpărare

C. civ., art. 969, art. 973, art. 1169

O agenţie imobiliară nu poate reprezenta ambele părţi dintr-un contract de vânzare-cumpărare pentrucă se afla în conflict de interese. Dubla reprezentare profită numai agenţiei care încasează comisioane dela ambele părţi, nu şi clienţilor, ale căror interese nu pot fi apărate în acelaşi timp şi cu aceeaşi forţă şieficienţă.

Chiar dacă se admite că într-o piaţă neorganizată este posibilă reprezentarea ambelor părţi, aceastanu înseamnă că agenţia imobiliară nu trebuie să respecte clauzele asumate contractual. Clauzele dincontractul încheiat cu vânzătorul nu sunt în legătură cu clauzele din contractul încheiat cu cumpărătorul,nu există interdependenţă între acestea.

Speţa: Prin sentinţa comercială nr. 13288 din 13 noiembrie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comerciala, a admisacţiunea formulată de reclamanta SC G.I.E. SRL împotriva pârâtei D.M. şi a dispus obligarea pârâtei sa plătească reclamanteisuma de 261.480,96 lei contravaloare comision de intermediere şi suma de 94132,80 lei penalităţi de întârziere, precum şi12.337 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei soluţii a fost admis de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială,care, prin decizia nr. 286/2008 a respins cererea reclamantei ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că, obiectul cererii de chemare în judecată priveştecontravaloarea comisionului pretins în temeiul contractului de consultanţă şi, intermediere imobiliara din 23 octombrie 2006(denumit în continuare contract de consultanţă şi intermediere) pentru îndeplinirea obligaţiilor de către reclamanta. Pe dealtă parte, pârâta a invocat atât în faţa primei instanţe, cat şi prin motivele de apel, excepţia de neexecutare a contractuluisinalagmatic, precizând ca reclamanta nu poate pretinde plata comisionului deoarece aceasta nu şi-a îndeplinit propriileobligaţii contractuale.

Întrucât aceste chestiuni au fost detaliate şi susţinute contradictoriu de părţi, Curtea de apel a stabilit mai întâi situaţia defapt generatoare a conflictului de drept dedus judecăţii. Astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit contractuluide consultanţă şi intermediere, reclamanta s-a obligat faţă de pârâtă, conform articolului 2 «să adopte o abordare sistematicăcare să asigure identificarea tuturor alternativelor posibile dintre care varianta (variantele) corespunzătoare va (vor) fiselecţionate pa baza unui set predefinit de criterii. Acest proces de consultanta/intermediere va fi structurat pe trei etapecheie, denumite: studiu de piaţa, analiza opţiunilor, implementarea».

Cu privire la prima etapă reclamanta avea obligaţia, potrivit contractului: să prezinte pârâtei studii de piaţa care săcuprindă informaţii privitoare la cererile de cumpărare de spaţii similare cu cel al pârâtei. În cea de-a doua etapa, reclamantaavea obligaţia de a sfătui pe pârâtă asupra tuturor ofertelor corespunzătoare, şi de a realiza prezentările şi vizitele imobilului.Pentru fiecare oferta identificata ca fiind corespunzătoare cu criteriile predefinite ale clientului, reclamanta se obliga sa ofere

potenţialului cumpărător detaliile privitoare la termenii financiari de vânzare împreună cu detaliile tehnice şi constructiveale clădirii.

În fine, etapa a treia cuprindea obligaţia reclamantului de a negocia, de a coordona negocierile contractului de vânzare- cumpărare pentru imobilul pârâtei oferit spre vânzare. Între reclamanta şi o terţă societate de contractul mai sus evocat,

respectiv SC A.S.D. SRL există încheiat la data de 14 aprilie 2006 contractul de consultanţă şi intermediere. La data de30 ianuarie 2007 între pârâtă şi soţul său, în calitate de vânzători şi SC A.S.D. SRL s-a perfectat contractul de vânzare -cumpărare autentificat de notarul public.


14/3214


Drept civil

În speţă, curtea de apel a considerat că este important de stabilit dacă reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de consultanţă şi intermediere încheiat cu pârâta şi a reţinut, din probele administrate că nu şi-a îndeplinitobligaţiile. Astfel, din fişa de vizionare intitulata anexa la contractul din 14 aprilie 2006 - datata în 25 octombrie 2006(fila 12 din dosarul Tribunalului, rezulta exclusiv îndeplinirea obligaţiei de consultanţa şi intermediere faţa de societateacumpărătoare, nicidecum faţa de pârâta vânzătoare. Aceasta este semnata numai de reprezentanţii reclamantei şi ai societăţii

cumpărătoare, astfel ca nu produce nici un efect faţa de pârâta potrivit principiului relativităţii efectelor contractului [1]

,consacrat în articolul 973 C. civ. şi recunoscut şi sub forma adagiului res inter alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest. De altfel, acelaşi principiu al relativităţii efectelor contractului presupune şi consecinţa potrivit căreia contractul devânzare - cumpărare nu produce nici un efect în ce priveşte raporturile juridice dintre reclamanta (terţ fata de acest contract)şi pârâta. Chiar în cererea de chemare în judecată, reclamanta menţionează că în perioada aprilie - octombrie 2006, SC

A.S.D. SRL i-au fost prezentate mai multe imobile din Bucureşti susţinerea neavând însă nici o relevanţă în raporturile cu pârâta, care dorea sa vândă imobilul proprietatea sa. Altfel spus, faptul că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile rezultatedin contractul de consultanţă şi intermediere din 14 aprilie 2006, încheiat cu aceasta societate nu înseamnă automat căobligaţiile asumate faţă de pârâtă prin contractul de consultanţă şi intermediere din 23 octombrie 2006) au fost îndeplinite.

Curtea de apel a mai avut în vedere că izvorul obligaţiilor din contractul sinalagmatic îl constituie contraprestaţiaîndeplinită de cocontractant, acesta fiind guvernat de principiul reciprocităţii şi al interdependenţei obligaţiilor conformart. 969 C. civ., art. 1020 şi art. 1021 C. civ., astfel că rezultă, în lipsa dovezilor privind îndeplinirea propriilor obligaţii

contractuale, că reclamanta nu poate pretinde de la pârâtă contravaloarea comisionului deoarece acesta reprezintă tocmai preţul altor prestaţii. De asemenea, reclamanta, care şi-a îndeplinit obligaţiile decurgând dintr-un contract încheiat cu alta persoana decât pârâta (cumpărătoarea) nu poate pretinde ca efect al acestor prestaţii îndeplinite faţă de un terţ, o plataa comisionului şi de la pârâta - vânzătoare. Cum potrivit art. 1169 C. civ., reclamanta avea obligaţia de a face dovadaîndeplinirii obligaţiilor faţă de pârâta pentru a putea pretinde acesteia comisionul şi penalităţile aferente, iar aceasta dovadanu s-a făcut nici în faţa primei instanţe şi nici în apel, curtea de apel a respins cererea este neîntemeiata.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. pr. civ.

Recursul nu este fondat.

[1] “Justificarea principiului relativităţii se găseşte în două idei de bază: pe de o parte, el este impus de însăşi natura voliţională a actului juridic – dacăeste firesc ca cineva să devină debitor ori creditor pentru că şi-a manifestat voinţa în acest sens, este tot aşa de firesc ca altcineva să nu devină creditor saudebitor fără voia sa – şi, pe de altă parte, soluţia contrară ar fi de natură să aducă atingere libertăţii persoanei” – Ghe. Beleiu, Drept civil român. Introducereîn dreptul civl. Subiectele dreptului civil, Casa de editură şi presa „Şansa”, Bucureşti, 1993, p. 172.

1. În derularea unui contract de consultanţăimobiliara şi în aprecierea respectării drepturilor şiobligaţiilor reciproce ale părţilor nu are importanţă dacăobiectul contractului este reprezentat de un apartamentîntr-un bloc sau de o vila şi nici dacă valoarea bunuluieste mai mică sau mai mare. Obligaţiile au fost asumatecontractual iar dispoziţiile art. 969 C. civ. obliga larespectarea lor. În pronunţarea hotărârii, instanţa deapel a avut în vedere toate probele administrate în dosarşi, în primul rând, clauzele contractului de consultanţăimobiliara şi intermediere din 23 octombrie 2006încheiat intre părţi.

2. O agenţie imobiliară nu poate reprezenta ambelepărţi dintr-un contract de vânzare-cumpărare pentru căse afla în conflict de interese. Dubla reprezentare profitănumai agenţiei care încasează comisioane de la ambelepărţi, nu şi clienţilor, ale căror interese nu pot fi apărateîn acelaşi timp şi cu aceeaşi forţă şi eficienţă.

Chiar dacă se admite că într-o piaţă neorganizatăeste posibilă reprezentarea ambelor părţi, aceasta nuînseamnă că agenţia imobiliară nu trebuie să respecteclauzele asumate contractual. Clauzele din contractulîncheiat cu vânzătorul nu sunt în legătură cu clauzele

din contractul încheiat cu cumpărătorul, nu existăinterdependenţă între acestea.

3. Nu are nici o relevanţă cât timp s-a scurs de lasemnarea contractului de consultanţă şi intermediereşi până la vizionarea imobilului de către primul clientinteresat, în prezenta reprezentantului recurentei şinici până la semnarea antecontractului de vânzare -cumpărare între promitenta-vânzătoare şi promitenta-cumpărătoare. Interesează numai respectarea obligaţiilorasumate contractual. Recurenta-reclamanta nu şi-arespectat niciuna din obligaţiile asumate contractualfaţă de intimata-pârâta. Recurenta şi-a îndeplinit numaiobligaţiile faţă de cumpărătoare.

În cererea de chemare în judecată formulată derecurenta-reclamanta aceasta recunoaşte faptul căşi-a executat obligaţiile contractuale numai în raportde cumpărătoarea imobilului, respectiv faţă de SC

A.S.D. SRL Aceste afirmaţii sunt, de altfel, reluate atâtîn concluziile scrise cât şi în întâmpinarea depusă la

judecata din apel.

4. Recurenta - reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţii-le contractuale faţă de intimata pârâtă, ci numai faţă de


15/3215


Drept civil

cumpărătoarea SC A.S.D. SRL cu care, de asemenea, seafla în raporturi contractuale. Fişa de vizionare intitula-tă anexă la contractul din 14 aprilie 2006 încheiat cu SC

A.S.D. SRL constituie proba îndeplinirii obligaţiei con-tractuale faţă de aceasta şi nu faţă de intimata pârâtă.

În mod corect instanţa de apel a statuat că recurenta-reclamantă putea şi trebuia să-şi îndeplinească obligaţiileasumate contractual faţă de pârâtă aşa cum, de altfel, şile-a îndeplinit şi faţă de cumpărătoare si, întrucât nuşi le-a îndeplinit a admis apelul şi a respins cererea dechemare în judecată ca nefondată.

5. Recurenta susţine că în mod eronat instanţa deapel a reţinut că “nu s-a făcut dovada oferirii detaliilorfinanciare, tehnice şi constructive eventualilor cumpă-rători” în conf. cu dispoziţiile art. 2 etapa a - II-a alin. (3)din contract, dar omite să releve ca respectivul contract,

la momentul încheierii sale, nu conţine nici un preţ devânzare, iar pe oferta de vânzare apare un alt preţ devânzare şi alte detalii care nu se regăsesc în contract.

6. Cu privire la cel de-al doilea înscris despre care re-curenta afirmă ca a stat la baza motivării deciziei pro-nunţate de instanţa de apel, respectiv procesul verbalde predare primire a imobilului, Înalta Curte reţine căel este semnat de către reprezentantul legal al SC G.I.E.SRL, în cuprinsul căruia se menţionează numele D.I.,“reprezentant din partea firmei cumpărătoare”. De al-tfel, chiar recurenta prin răspunsul dat la întrebarea 3

din interogatoriul de la fila 176 dosar fond, recunoaşteca D.I. a semnat procesul verbal de predare - primire încalitate de martor din partea cumpărătoarei».

Este evident că instanţa de apel, analizând răspun-surile date de recurenta - reclamanta la întrebările for-mulate de pârâtă în cadrul administrării probei cu inte-rogatoriul a reţinut ca SC G.I.E. SRL nu şi-a îndeplinitobligaţiile conform contractului de consultanta şi inter-mediere încheiat cu pârâta, ci numai în raport de cele re-zultând din contractul încheiat cu cumpărătoarea. Sus-ţinerea recurentei-reclamante ca la data semnării proce-

sului - verbal de predare - primire contractul nu mai eraîn vigoare nu poate fi primită deoarece obligaţiile reci-proce ale parţilor nu încetaseră. Obligaţia de a participala predarea imobilului revenea recurentei, motiv pentrucare a şi asistat pe cumpărătoare la aceasta operaţiuneşi a semnat pentru aceasta, şi nu în calitatea sa de du-blu reprezentant, calitate care nu răzbate din conţinutulactului.

7. Cu privire la faptul că recurenta nu si-a îndeplinitobligaţia de a negocia preţul, Înalta Curte constatăca reţinerea făcută de instanţa de apel este corectă şi

susţinută de probele dosarului.

Din conţinutul contractului - pct. 2 Obligaţiile Con-sultantului Etapa 3: implementarea «în cazul în care, înurma negocierilor coordonate de către consultant asu-pra contractului de vânzare pentru imobilul mai susmenţionat (...),,- reiese clar că, consultantul avea obliga-

ţia de a negocia preţul şi clauzele contractului. Conformcontractului, negocierile trebuiau să aibă loc sub coordo-narea consultantului (recurenta).

Prin răspunsurile la întrebările nr. 12, 15 şi 16, recu-renta a recunoscut ca nu are o fişă de vizionare semnatacu pârâta, nu are niciun înscris cu care să probeze nego-cierea sau participarea la negocierile purtate în vedereaperfectării vânzării - cumpărării, singurul act semnatîntre părţi, fiind Contractul de consultanta şi intermedi-ere imobiliara din 23 octombrie 2006, dar afirmă că «Nuera necesar un altfel de act deoarece existau contracteîncheiate cu ambele părţi».

Din actele dosarului rezultă în mod evident că recu-renta nu a negociat în niciun fel în numele pârâtei şi, cuatât mai puţin, preţul contractului, atât timp cât aceastase afla în conflict de interese în sensul că nu putea săreprezinte şi pe pârâtă şi pe cumpărătoare, fiecare avândinterese contrare, pârâta să obţină un preţ cât mai mareiar cumpărătoarea să negocieze un preţ cât mai mic.

8. Corespondenta prin e-mail din 19 decembrie 2006este ulterioară semnării antecontractului de vânzare -cumpărare din 3 noiembrie 2006 şi nu are influenţă în

ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor contractuale.Recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a negociaantecontractul şi contractul de vânzare - cumpărareîn numele vânzătoarei şi nici nu a asistat-o la acestenegocieri, argumente pentru care s-a apreciat în modcorect ea nu este îndreptăţită la încasarea comisionului.

9. Referitor la această critică din motivarea recursului,Înalta Curte reţine că nici din înscrisurile depuse şi nicidin interogatoriu nu reiese ca pârâta avea cunoştinţa defaptul că D.I. era reprezentantul sau angajatul SC G.I.E.SRL, mai ales în condiţiile în care contractul cu aceastafusese semnat pentru recurenta de R.F.M. în calitate dereprezentant.

10. Acest punct din motivarea recursului evidenţiazăraporturile dintre recurentă şi cumpărătoare, iar cuprivire la corespondenta prin e-mail din 19 decembrie2006 ea este ulterioara semnării antecontractului devânzare - cumpărare din 3 noiembrie 2006 şi nu areinfluenţă în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilorcontractuale, astfel cum s-a arătat la pct. 8 din prezentamotivare.

Pentru argumentele de fapt şi de drept reţinute mai

sus, recursul a fost respins ca nefundat.


16/3216


Dreptul muncii

Conflicte de muncă

Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi

asigurări sociale, decizia nr. 633 din 7 aprilie 2009

Concediere. Interdicţia temporar ă deconcediere a unui reprezentant ales în

organele de conducere ale unei orga-

nizaţii sindicale. Dispoziţii legale apli-cabile

C. muncii, art. 60 alin. (1) lit. h), art. 223 alin. (2)

Legea nr. 54/2003, art. 10 alin. (1)

DREPTUL MUNCII

(cuvinte cheie: concediere, lider sindical)

Articolul 223 alin. (2) şi art. 60 alin. (1) lit. h) C. muncii reglementează o protecţie mai categorică amembrilor aleşi în cadrul organelor de conducere ale sindicatelor decât cea instituită prin art. 10 dinLegea nr. 54/2003, deoarece nu condiţionează concedierea de existenţa acordului scris al organuluicolectiv de conducere al sindicatului şi enumeră clar cazurile de desfacere a contractului individual demuncă interzise pe timpul mandatului de lider sindical, spre deosebire de art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 54/2003 care lasă la aprecierea angajatorului aprecierea motivelor neimputabile reprezentanţiloraleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, pentru care nu se poate dispune modificareasau desfacerea contractul individual de muncă în timpul mandatului acestora.

Interdicţia de concediere a liderilor sindicali, în condiţiile menţionate anterior, are caracter obiectiv,în sensul în care legătura dintre calitatea de reprezentant ales în organele de conducere ale sindicatuluişi concedierea dispusă de angajator în scop de constrângere nu trebuie dovedită, ea fiind prezumată delegiuitor în scopul protecţiei şi garantării libertăţii sindicale.

În ipoteza concedierii unui reprezentant ales în organele de conducere ale unei organizaţii sindicale,legalitatea concedierii se va verifica prin raportare la prevederile art. 223 alin. (2) şi art. 60 alin. (1)lit. h) din Codul Muncii, care sunt mai favorabile decât cele ale art. 10 din Legea nr. 54/2003 şi au abrogatimplicit dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 54/2003.

Speţa: Prin sentinţa civilă nr. 2980 din 11 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost admisă acţiuneaformulată de către reclamantul M. I. împotriva pârâtei societate bancară, a fost anulată Decizia nr. 1/03.01.2008, emisă deangajator, s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii şi pârâta a fost obligată să plăteascăangajatului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiatacesta, precum şi suma de 3000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată ocazionate de purtarea procesului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamantul deţine funcţia de membru alComitetului de conducere al Sindicatului societăţii bancare, astfel încât intră sub protecţia prevederilor art. 10 din Legeanr. 54/2003, conform cărora nu i se putea desface contractul individual de muncă pe perioada mandatului şi în termen de doiani de la încetarea calităţii sale.

Petitele accesorii ale cererii reclamantului au fost admise în temeiul prevederilor art. 78 alin.1 din Codul Muncii, cu privire

la despăgubirile ce sunt acordate salariatului, în caz de concediere nelegală ori netemeinică, precum şi ale art. 78 alin. (2) dinCodul muncii, referitoare la repunerea părţilor în situaţia anterioară desfacerii contractului individual de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta societate bancară, solicitând modificarea în tot ahotărârii supusă reformării, în sensul respingerii acţiunii reclamantului aşa cum a fost formulată.

Motivele de recurs, invocate de către pârâtă, au vizat, în esenţă, greşita apreciere a incidenţei prevederilor art. 10 dinLegea nr. 54/2003, care se referă la interdicţia desfacerii contractului individual de muncă al reprezentanţilor aleşi aiorganizaţiilor sindicale pentru motive neimputabile lor, pe care însă legiuitorul a înţeles să le lase la aprecierea celui careangajează. În speţă, decizia de externalizare a activităţii prestate în trecut de către reclamant a fost luată cu consultareaorganizaţiilor sindicale din cadrul băncii, potrivit Protocolului privind externalizarea serviciului de transport valori dinreţeaua bancară. Prin urmare, măsura concedierii nu a avut în vedere premise subiective, legate de calitatea reclamantului încadrul organizaţiei sindicale.

Pe de altă parte, sentinţa civilă nr. 339/2005 a Judecătoriei Timişoara, la care a făcut referire instanţa de fond, nu atestădeţinerea unei funcţii de conducere de către reclamant în cadrul organizaţiei sindicale constituite la nivelul unităţii, ci doar căreclamantul este membru al Comitetului de conducere.


17/3217


Dreptul muncii

Intimatul reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că argumentele pârâtei, cu privire la acordul implicit al sindicatului la desfiinţarea postului şi concedierea sa, nu sunt reale, iar recurenta nu a respectat,la momentul emiterii deciziei de concediere, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003.

Recursul nu este întemeiat

Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54 /2003,reluate în cuprinsul art. 6 alin. (4) din Contractul Colec-tiv de Muncă încheiat la nivelul unităţii pârâte pentruanul 2008, sunt clare în ceea ce priveşte instituirea uneiinterdicţii obiective, în sarcina angajatorului, de a mo-difica sau de a desface contractul individual de muncă alreprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale orga-nizaţiilor sindicale în timpul mandatului, pentru motiveneimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celuicare angajează, şi doar cu acordul scris al organului co-lectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale. O pre-vedere mai categorică de protecţie a membrilor aleşi în

cadrul organelor de conducere ale sindicatelor, prin carelegiuitorul nu condiţionează concedierea de existenţaacordului scris al organului colectiv de conducere al sin-dicatului, este conţinută de art. 223 alin. (2) C. muncii.

Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile în speţă, deoarecesunt mai favorabile pentru salariat decât cele din legeasindicatelor. Normele din Codul muncii enumeră clarcazurile de desfacere a contractului individual de muncăinterzise pe timpul mandatului de lider sindical, făcândtrimitere la concedierea pentru motive care nu ţin depersoana salariatului, la concedierea pentru necores-pundere profesională sau la concedierea pentru motivece ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit dela salariaţii din unitate.

Prevederile art. 223 alin. (2) C. muncii au abrogat im-plicit normele art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 şise regăsesc parţial în conţinutul art. 60 alin. (1) lit. h)

din Codul muncii, potrivit căruia concedierea salariaţi-lor nu poate fi dispusă pe durata exercitării unei funcţiieligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţieiîn care concedierea este dispusă pentru o abatere disci-plinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate,săvârşite de către acel salariat. Or, potrivit art. 65 şi ur-mătoarele din Legea nr. 53/2003, pe care se fundamen-tează decizia de concediere contestată, desfiinţarea lo-cului de muncă al salariatului reprezintă un caz de con-cediere pentru motive ce nu ţin de persoana angajatului,astfel încât consideraţiile recurentei privind apreciereacelui care angajează ori acordul la concediere al sindica-

tului din care face parte reclamantul sunt lipsite de oricesuport legal.

Interdicţia de concediere a liderilor sindicali, în con-diţiile menţionate anterior, are caracter obiectiv, în sen-sul în care legătura dintre calitatea de reprezentant alesîn organele de conducere ale sindicatului şi concediereadispusă de angajator în scop de constrângere nu trebuiedovedită, ea fiind prezumată de legiuitor în scopul pro-tecţiei şi garantării libertăţii sindicale.

Având în vedere considerentele expuse şi calitatea re-clamantului de reprezentant ales in cadrul Comitetului de

conducere al Sindicatului societăţii bancare, fost dovedităprin înscrisurile depuse la dosar, Curtea a apreciat că mo-tivele de recurs nu sunt întemeiate şi, în baza art. 3041 şiart. 312 alin. (1) C.proc.civ. a respins recursul, cu substitui-rea parţială a motivării hotărârii de fond.

DREPTUL MUNCII

Conflicte de muncă

Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncăşi asigurări sociale, decizia civilă nr. 36 din 16ianuarie 2009

(cuvinte cheie: competenţă teritorială)

Competenţa teritorială de soluţionare

a unui conflict de muncă

C. muncii, art. 284 alin. (2)

Potrivit art. 284 alin. (2) C. muncii, ce-rerile având ca obiect litigii de muncă seadresează instanţei competente în a căreicircumscripţie reclamantul îşi are domi-

ciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.Prin urmare, reclamantul persoană fizi-că are un drept de opţiune între instanţa

competentă material de la domiciliul său şi cea competentă

material de la reşedinţa sa.

Indicarea uneia din aceste instanţe reprezintă o alegere

reglementată de legiuitorul român doar în favoarea recla-mantului, nu şi în beneficiul celorlalte părţi în proces sau

al instanţei.


18/3218


Drept administrativ

Executarea actului administrativ

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios

administrativ şi fiscal, decizia nr. 998 din 6 iulie2009

Suspendarea executării actului adminis-trativ. Neîdeplinirea cumulativă a cerin-ţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Con-secinţa respingerii cererii ca nefondată

Legea nr. 554/2001, art. 2 alin. (1) lit. ş), t),art. 14 alin. (1)

DREPT ADMINISTRATIV

(cuvinte cheie: act administrativ,

suspendarea executării actului administrativ,decizie de impunere)

Nu este întemeiată, în raport cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, acţiunea care nuîndeplineşte condiţiile cumulative ale textului legal.

Prin sentinţa civilă nr. 549 din 13 mai 2009 Tribuna-lul Timiş a admis cererea reclamantei societate comerci-ală şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impu-nere nr. 299 din 1 martie 2007, privind obligaţiile fis-cale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. 5 din28 ianuarie 2009 a D.G.F.P. Timiş, până la soluţionareairevocabilă a dosarului nr. 1614/30/2009 al Tribunalu-lui Timiş.

În cauză a declanşat recurs pârâta D.G.F.P. Timiş şi,prin decizia civilă nr. 998 din 6 iulie 2009 Curtea de ApelTimişoara a admis recursul, a modificat sentinţa cu apli-

carea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a respins cererea re-clamantei reţinându-se că, privitor la condiţiile suspen-dării executării actului administrativ, Curtea aminteştecă, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „încazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagubeiminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autori-tăţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhicsuperioare, persoana vătămată poate să ceară instanţeicompetente să dispună suspendarea executării actuluiadministrativ unilateral până la pronunţarea anulareaactului în termen de 60 de zile, suspendarea înceteazăde drept şi fără nicio formalitate”.

De asemenea, potrivit art. 15 alin. (1) din Legeanr. 554/2004, „suspendarea executării actului adminis-trativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentrumotivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresatăinstanţei competente pentru anularea, în tot sau în par-te, a actului atacat. în acest caz, instanţa poate dispunesuspendarea actului administrativ atacat, până la soluţi-onarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de sus-pendare se poate formula odată cu acţiunea principalăsau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţi-unii în fond”.

În privinţa definiţiilor legale ale pagubei iminente şicazurilor bine justificate, instanţa constată că, potrivitart. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea contenciosului ad-ministrativ nr. 554/2004, acestea sunt astfel definite:

,,ş) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previ-zibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a func-ţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public;t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de stareade fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndo-ială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;”.

Cu privire la suspendarea executării actului admi-nistrativ fiscal, art. 215 alin. (1) din Codul de procedu-ră fiscală prevede că „introducerea contestaţiei pe caleaadministrativă de atac nu suspendă executarea actuluiadministrativ fiscal”.

Alineatul al doilea al art. 215 din Codul de procedurăfiscală stabileşte că „dispoziţiile prezentului articol nuaduc atingere dreptului contribuabilului de a cere sus-pendarea executării actului administrativ fiscal, în te-meiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poatesuspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de pânăla 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul ce-rerilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiu-ne de până la 2.000 lei.”

În speţă, reclamanta a îndeplinit condiţia depuneriicauţiunii stabilite de instanţă.

Analizând cererea de suspendare a executării actuluiadministrativ atacat prin prisma acestor dispoziţiilegale, Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinutcă sunt îndeplinite ambele condiţii prevăzute pentrususpendarea executării actului administrativ, respectivcondiţia existenţei pagubei iminente şi aceea a unui cazbine justificat.

Cât priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa aremarcat faptul că examinarea acestei condiţii impune

analizarea situaţiei economice a reclamantei, a fonduri-lor de care dispune, comparativ cu valoarea sumei dato-rate conform actului administrativ pus în executare. Oasemenea analiză implică şi verificarea implicaţiilor pe


19/3219


Drept administrativ

care le-ar avea plata integrală imediată a sumei datorateasupra continuării activităţii reclamantei, inclusiv risculeventual al disponibilizării unor angajaţi, riscul privindîntreruperea activităţii reclamantei sau cel legat de im-posibilitatea achitării altor debite, a căror neachitare ar

putea atrage alte consecinţe grave pentru societate.În speţă, reclamanta nu a depus la dosar nici un în-

scris din care să rezulte situaţia sa economică precară,situaţie care să fie agravată de executarea actului admi-nistrativ a cărui suspendare a solicitat-o. În această pri-vinţă, instanţa a constatat că în speţă, reclamanta nu a

justificat îndeplinirea acestei condiţii, privind existenţapagubei iminente cauzate de executarea actului a căruisuspendare a solicitat-o. Prin urmare, Curtea a consi-derat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevă-zute de art.14 din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, motiv pentru care a apreciat că soluţiainstanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii,reclamanta nedovedind şi condiţia existenţei pagubeiiminente.

Având în vedere cele arătate mai sus, în conformi-

tate cu art. 312 alin. (1) şi (3) C.proc.civ., apreciind căeste întemeiat recursul formulat de pârâta D.G.F.P. Ti-miş împotriva sentinţei civile nr. 549/CA din 13 mai2009, pronunţată de Tribunalul Timiş, Curtea a admisrecursul. În consecinţă, Curtea, rejudecând cauza, amodificat sentinţa civilă recurată în sensul că a respinscererea reclamantei societate comercială de suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fis-cale suplimentare de plată nr. 5/28.01.2009 emisă deD.G.F.P.Timiş - Administraţia Finanţelor Publice pentruContribuabilii Mijlocii.

DREPT ADMINISTRATIV

Anulare act administrativ

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios admi-

nistrativ şi fiscal, decizia nr. 710 din 26 mai 2009

(cuvinte cheie: retragerea autorizaţiei detaxi, procedură prealabilă)

Retragere autorizaţie taxi. Obligativi-tatea procedurii prealabile

Legea nr.554/2004, art. 7

Articolul 143 din Legea nr. 265/2007reglementează cazurile de retragere şisuspendare a autorizaţiei de transport/autorizaţiei de taxi. Art. 143 alin. (6) pre-vede: „contestarea măsurii de retragere aautorizaţiei de transport sau a copiei confor-me ca măsură complementară se poaterealiza prin aplicarea corespunzătoare aprevederilor art. 561 alin. (3). Acest dinurmă articol se referă la reţinerea certi-ficatului de atestare a pregătirii profe-sionale a conducătorului auto ca urmarea săvârşirii unei contravenţii, astfel că laalin. (3) se prevede că „împotriva procesu-lui verbal de constatare a contravenţiei sepot folosi căile de atac prevăzute în O.G.

nr. 2/2001.

Din interpretarea coroborată a art.143 alin. (6) şi art. 561 alin. (3) rezultă că,

atunci când retragerea autorizaţiei de transport de taxisau a certificatului de atestare a pregătirii profesionale aconducătorului auto s-a dispus ca măsură complementarăsancţiunii contravenţionale, persoana nemulţumităpoate ataca procesul verbal de contravenţie conform O.G.nr. 2/2001. Ori, în speţă, măsura retragerii autorizaţieitaxi nr. 815 dispusă prin Dispoziţia nr. 4323 din 4 iunie2008 a Primarului Municipiului S., s-a dispus pe caleprincipală şi nu ca urmare a săvârşirii unei contravenţii.

În aceste condiţii, acţiunea reclamantului în anulareadispoziţiei se exercită în condiţiile art. 1 şi art. 7 dinLegea nr. 554/2004, astfel că în mod corect instanţa defond a reţinut că reclamanta avea obligaţia ca anteriorsesizării instanţei să se adreseze organului emitent cuplângere pentru revocarea actului.

Cum nu a făcut dovada plângerii prealabile, în modcorect instanţa de fond a apreciat că acţiunea esteinadmisibilă în temeiul art. 109 C. proc. civ. raportat laart. 7 din Legea nr. 554/2004.


20/3220


Drept procesual penal

Mandatul european de arestare.Predarea amânată

Ioana Cristina MORAR Judec ător la Sec ţia penal ă şi de minori a Cur ţii de Apel Cluj

DREPT PROCESUAL PENAL

I. Reglementarea actuală a predării amânate în cadrul procedurii mandatuluieuropean de arestare

Mandatul european de arestare constituie una dintre formele de cooperare judiciară internaţi-

onală în materie penală, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 302/2004 [1]

şi, conformart. 77 din legea menţionată, acesta este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară com-petentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt statmembru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepseori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

În practică intervin însă şi situaţii speciale care determină ca predarea să nu fie dispusă imediat,cum este cazul amânării predării persoanei solicitate.

Articolul 24 alin. (1) din Decizia – cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatuleuropean de arestare şi procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI) [2], intitulat

predarea amânată sau condiţionată, prevede că autoritatea judiciară de executare poate, după ce adecis executarea mandatului european de arestare, să amâne predarea persoanei căutate pentru ca

aceasta să poată fi urmărită penal în statul membru de executare sau în cazul în care deja a fostcondamnată pentru a putea executa pe teritoriul acestuia, o pedeapsă primită pe baza unei alte faptedecât cea prevăzută de mandatul european de arestare.

Articolul 97 alin (1) din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare intitulat predarea amânatăsau condiţionată prevede următoarele:

Când persoana este urmărită penal sau judecată de autorităţile judiciare române pentru o faptădiferită de cea care motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executareromână, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea

judecăţii sau până la executarea pedepsei. [3]

Se remarcă, că acest text este deficitar raportat la cel din cuprinsul art. 24 alin. (1) din Decizia–Cadru, în sensul că nu reglementează expres şi ipoteza în care se poate dispune amânarea predăriipersoanei care se află în executarea unei pedepse în România, deşi, în practică, şi această ipoteză afost avută în vedere. [4]

[1] Publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 594 din 1 iulie 2004, modificată prin Legea nr. 224/2006 şi Legea nr.

REVISTA SAPTAMANA JURIDICA NR. 16 si 17 an 2009.pdf

Documents

Transcript of REVISTA SAPTAMANA JURIDICA NR. 16 si 17 an 2009.pdf