SOCIETATEA DE IIUIHE REVISTĂ BILUNARĂ PENTRU PROBLEME SOCIALE ŞI ECONOMICE

Anul VI

N-ral 7

Cultura, cultura va scăpa pe Români şi cultura numai naţională poate fi. A. Papiu Ilarianţi

CLUJ, J5 A p r i l i e 1929

Un exemplar: Lei 30

CUPRINSUL: EUROPA CONTIMPORANĂ : Colaborarea politico-eulturală între

Franţa şi Germania — — — — — — — — — — _ _ i o n B ă i l ă FIGURI REPREZENTATIVE : f Ion Gorun — — £— — — I o n C l o p o ţ e l PROBLEME SOCIALE : Ţara Moţilor (sfârşit) _ _ _ _ _ P e t r u S u c i u INVĂŢĂMÂNT-EDUCAŢIE: Problema instrucţiei poporale in ţi­

nutul Hălmagiului — — — — _ — — — — _ - _ — T r a i a n Mager ACTUALITĂŢI : Anchete universitare — — — — — — — — O c t a v i a n F. P o p a

Ceilalţi duşmani ai democraţiei — _ — — _ — — _ — H o r i a Trandaf ir DISCIJTII L I T E R A R E : Ion Agârbiceanu: „Stana" roman — — A l . Cinra PAGINI L I T E R A R E : Aspecte din literatura maghiară din Ardeal

(1918—1928) — _ — — _ . _ _ — _ — _ — — I o n Chinez i i Elegie, (Poesie) — — — — — — — — — — — — — V i c t o r I a n c u

CRONICI CULTURALE ŞI ARTISTICE : „Veşnicul şi Univer­salul" în Ardeal. —Teatru: Repararea unei nedreptăţi. —Reviste; Minerva (Anul II. Nr. 3). — Succesul literar a lui W. Somerset Maugham _ — — _ — — — — _ — _ — — — C ron icar t

FAPTE, IDEI, OBSERVAŢnJNI : Ottokar Brezina. — Literatura maghiară din Ardeal. — Ancheta revistei „Umanitarismul". — Re -forma agrară în Italia şi la noi. — Moartea lui Wilhelm Bode. — O societate a traducătorilor în Varşovia — — — — — — R e d .

P I A Ţ A U N I R E I No. 8. CALEA VICTORIEI No, Bl R E D A C Ţ I A Ş l A D M I N I S T R A Ţ I A : C L U J ,

Abonamente: Pe un an 600 lei. Autorităţi şi întreprinderi particulare 1000 lei. Funcţio­narii publici, preoţi i şi învăţătorii 500 lei. Pentru streinătate, abonamentele sunt îndoite In America 10 dolar i . Abonamentele se plătesc înainte, pe cel puţin o jumătate de an

CRONICI CULTURALE 31 ARTISTICE „ V e ş n i c u l ş i Universa lu l '*

i n A r d e a l In fruntea ultimului număr al Gândi­

rii dl Radu Dragnea, trăgând hotarele ge­neraţiei noi literare, generaţia cea mai pătrunsă de „veşnic" şi de „universal" din tre toate generaţiile româneşti, constată cu regret că Ardealul nu participă aproa­pe eu nimic la această nouă luptă spiri­tuală.

In forma ei lapidară, acuza, Sn parte cel puţin, o găsim nedreaptă. Intr'ade-văr dl Dragnea de eâteori înşiră pe pro­motorii noii generaţii nu uită să aşeze. în rândurile lor pe Lucian Blaga şi Liviu Rebreanu. Nici nu se putea altfel; a-mândoi aceşti scriitori s'au situat, prin opere de necontestată valoare în centrul mişcării literare româneşti de astăzi. Dar amândoi sunt Ardeleni eu o pronunţată marcă a provinciei de origine, în tot ceea-ce scriu. Poate înţelege dl Dragnea lipsa unei participări la discuţia, din c a r e t a născut ideologia generaţiei de astăzi? Dar o bună parte din această ideologie se găseşte închisă între nenumăratele esseuri ale aeeluiaş Lucian Blaga. Doar or­todoxia dacă a fost introdusă de Bucu­reşti ; încolo cine a dat mai mult „veşnic" şi „universal" decât autorul „Laudei Som­nului'"? Ideile din sgomotosul manifest al „Crinului alb" mijesc, încă din 1919, în „Pietrii pentru templul meu"; iar „Fi-losofia stilului", „Fenomenul original", „Ferestre colorate" şi „Feţele unui veac" n'au făcut decât să adâncească o albie plină de conştiinţa drumului ei. Dar când apăreau aceste volume dl Dragnea nu-şi lăpădase încă ochelarii sămănătorişti, de aceea nu le-a observat. Intr'adevăr, pen­tru cei ee au urmat pas cu pas înfiriparea noii generaţiei, dl Dragnea este un con­vertit la noul crez. Un convertit cald şi luminat, dar un convertit.

Atât în ce priveşte participarea la dis­cuţia noii ideologii.

Dar dl Dragnea e cam nedrept şi când apreciază una din valorile de care se mândreşte Ardealul nou: poetul Aron Co-truş. Dsa nu găseşte anume în autorul lui „Mâine", decât o poezie aservită unor sco­puri politice, ceeace e iarăş, numai in parte adevărat. Aron Cotruş a făcut din. glasul lui trâmbiţă a durerilor celor mulţi şi asupriţi; dar această imensă simpa­tie 1-a făcut să contureze câteva portreT te de proletari ai satelor, cari sunt ade­vărate opere de artă. Poezia lui Cotruş apoi nu e numai socială sau politică; ea e, îndeosebi în volumul „In Robia lor" şi o poezie a tinereţii, plină de o neistovită energie. Prin această lăture ea se des­prinde din temporar şi se integrează în „veşnic" şi „universal".

E adevărat că în Ardeal nu s'a desem­nat încă o mişcare literară, luptătoare pentru noua direcţie. Dl Dragnea sub­liniază acest lucru şi formulează chiar şi câteva scuze pentru Ardeleni. Avem convingerea însă că mişcarea nu va în­târzia.

Generaţia nouă a Ardealului, generaţie înfruptată larg din noul spirit românesc, abia acum îşi încheagă rândurile. Glasul ei va răsuna în curând: un glas plin de „veşnicul" şi de „universalul" vremilor de astăzi.

TEATRU

R e p a r a r e a u n e i n e d r e p t ă ţ i Insfârşit Teatrul National din capitală

s'a îndurat să reprezinte una din piesele lui Lucian Blaga! Faptul trebuie subli­niat ea un adevărat eveniment artistic. Pentrucă multe au fost glasurile, eari s'au ridicat împotriva ostracizării de pe întâia noastră scenă a poetului ardelean. Măr­turisesc că am citit cu o nestăpânită cu-riositate răsunetul acestui eveniment în opinia publică a Capitalei. Am aşteptat sosirea foiletoanelor dramatice cu o ne­răbdare pe care de mult n'am mai încer­cat-o. „Meşterul Manole", cucereşte aşa de mult la citit, încât dorinţa de a ve­dea reprezentarea este aproape irezisti­bilă. Şi totuşi nu mi-am făcut iluzii... întreagă opera lui Lucian Blaga, şi deci şi „Meşterul Manole" e atât de plină de,în ţeles, încât trebuie să fii un iniţiat pen­tru a-i cuprinde adâncurile, la întâiul contact cu ea. Infruptându-se din expre­sionism, teatrul lui cuprinde personagii cu frământări supraomeneşti. Pentru a purta pe umerii lui un astfel de perso­nagiu, actorul trebuie să facă eforturi extraordinare. Mimica lui trebue apoi aju­tată de un regisor, care posedă uriaşe mijloace de expresie scenică. Urmează de aici că teatrele trebuie să înconjoare ast­fel de piese1? Nu. Dimpotrivă: prin posi­bilităţile de creaţie pe care le oferă atât actorilor cât şi regisorilor, ele sunt o ade­vărată probă de foc.

Pentru reuşita reprezentării „Meşteru­lui", s'au făcut efortx ' demne de laudă, atât din partea actorilor, cât şi a regiso-rului. Ar fi păcat ea provincia să nu poată aprecia aceste eforturi. A se slăbi cu Bataille şi cu cascada de Râuleţi, pe care turneele din capitală ni-i descarcă în provincie, în fiecare săptămână...

CĂRŢI, REVISTE, ZIARE

Minerva. (Anul II, No. 3.) _— A doua revistă cu greutate a laşului îşi păstrează şi eu acest număr prestigiul câştigat dela întâia ei păşire în publicistica noastră. Numărul e deschis de un studiu al dlui Todor Viaiiu cu privire la „Psihoanaliză şi teoria artei". E o punere la punct re­marcabilă pe care o aşteptam de mult dela rafinatul estetician. Urmează dl V. Daşcovici cu o problemă de drept consti­tuţional de o acută actualitate românea­scă: „Exerciţiul puterilor regale prin in­stituţii de provizorat (Locotenentă şi re­genţă)". Autorul studiază instituţiile ace­stea în toate ţările unde au fost prevăzute în constituţie sau experimentate; face a-poi reprivire istorică la noi şi încheie prin a arăta necesitatea alcătuirii unui statut care să reglementeze definitiv funcţiona­rea Regenţei noastre. Dl Zeletin readuce în discuţie o problemă frământală de dsa în atâtea studii de sociologie, răzimate pe o

seducătoare dialectică şi documentaţie. „Romantismul german şi cultura critică română" este o nouă încercare de a apă­ra burghezia românească (== liberalis­mul) împotriva conservatorilor (— juni-nismul). Intemeindu-se evclusiv pe autori germani dsa afirmă că romantismul s'a născut ea o reacţiune împotriva revoluţiei franceze. Aceasta din urmă a vrut să pu­nă la temelia societăţii raţiunea, pe eând romanticii, oftând după „le bon vieux temps" puneau evoluţia istorică. Istoricismul a dat naştere organicismului şi deci, conservatorismului. In urma unor afinităţi de temperament şi a unor împre­jurări locale speciale romantismul a putut fi adâncit mai mult şi turnat în doctrină, în Germania. De acolo el a fost împru­mutat aidoma de Kogălniceanu şi Juni­miştii noştri. Arma întrebuinţată de con­servatori împotriva liberalilor a fost în­toarsă de aceştia din urmă cu o deose­bită abilitate împotriva adversarilor lor. Intr'adevăr aceştia afirmă că regimul bur­ghez este ultima etapă în desvoltarea istorică a societăţii. Cam aceasta ar fi argumentarea, cam avocăţească, a dlui Zeletin. Urmează dl C. Papaeostea cu un studiu: „Gândirea epică elenă"; dl S. S. Bârsăneseu cu „Jocul «i munca în viaţa copilului dela ţară"; dl A. Oţetea eu „Renaşterea şi Reformaţiunea" şi d. Vir-gil Tempeanu cu „Kudrun (Inspiratoarea lui Goethe pentru „Iphigenie Tauris").

NOTE Succesul literar al lui "W. Somerset

Maugham, ne pare aproape nejustifi-fieat. Autorul englez, cu atîtea inven-ţiuni sufleteşti, de fapt nu este nici mai mult nici mai puţin, ca- autorii de modermi de azi: Dekobra, Carco, Andre Maurois, Grossmann, etc. e tc . W So­merset Maugham, autorul exoticei piese „Scrisoarea", ori a recentei sale opere teatrale: „Să divorţăm' ' şi pe care ni-1 anunţă cu atîta stăruinţă trustul libra-lilor şi agenturilor engleze, nu este o surpriză pentru literatura modernă.

Totuş, „critica' ' (făcută de oametaii presei oportuniste), i jau făcut lui W. Somerset Maugham o reputaţie, egală cu a lui Wallace, ori a celorlalţi engro-sişti de marfă teatrală. — Literatura engleză modernă, care are atîtea talen­te mari, dacă n 'am aminti decît pe Shaw şi pe Wells, ne-a aruncat pe pia­ţă numele astorfel de scriitori, egali cu Baroniţa Orczy, şi care totuş, a pu­tut avea succese imeinse în lume. „Pu­blicul nu distinge" este o constatare veche a lui Ruskin. Dar acest „pub­lic' ', cu totul aservit lichelismului, şi constând din parveniţi inculţi, ori din îmbogătăţiţi ai valutelor — se poate încânta de pseudo-setiiitimeiitalismul şi de arta teatrală a unui N. Somerset Mau­gham, la care fără multă şovăire s 'ar putea adăuga numele lui Romain Coo-lus ori Jules Romains, fără să ne pese de anatema acelora, care în scris au învăţat să admire pe Madame Rachil-de, ori pe alţii de aceiaş matura. — Trist pentru estetician este însă con­statarea, că scriitorii citaţi, pot să aibă succese extraordinare, pe care un Os-car Wilde, şi chiar Pinero şi Sutro nu le-au avut niciodată.

Cronicar.

i08

SOCIETATEA DE MÂINE REVISTA BILUNARĂ PENTRU PROBLEME' SOCIALE ŞI ECONOMICE

Director: Ion Clopoţel Redacţia ţi Administraţia: Catea Victoriei SU TeUţon CLUJ, \ pigfr Unlreiif0. s.

C L U J , Î5 A p r i l i e J929 308

Anat VI N-rat 7. Un exemplar: Lei 30

Colaborarea poli£ico-cul£urală în£re Franca şi Germania După răfuiala cea mare din răs-

boiu şi ciocnirile de ordin eeonomic-moral dela încheierea păcii încoace, poporul francez ca şi oel german au început să-şi dea seama cât de puţin s'au cunoscut unul pe altul. In Ger­mania n'a rămas, de fapt, nici o carte franceză, de oarecare valoare literară, netradusă, fiindcă germanii traduc din literaturile străine mai mult decât oricare alt popor. (Faptul că litera­tura română e mai slab reprezentată prin traduceri decât toate celelalte să fie oare un indiciu pentru insuficien­ţa noastră?) Se pare însă că operile de literatură/contrar credinţei gene­rale, tot nu dau pentru un străin i-coana fidelă şi integră a sufletului u-nui popor. Cunoaşterea acestui suflet se poate obţine în mod perfect numai prin contact direct dela om la om. (B lucru cert, că soldaţii germani o-cupanţi au dus cu ei cele mai bune păreri despre poporul nostru, eu toa­te că l-au cunoscut în împrejurări a-tât de nepriincioase. Dacă l-ar fi ju­decat după cea mai mare parte din li­teratura noastră, rezultatul ar fi fost cu mult mai nefavorabil).

Ajunse odată la convingerea, că răsboiul dintre ele cu toate urmările nefaste, şi pentru învinşi ca şi pen­tru învingători, se datoreşte în mare măsură necunoaşterei reciproce, cele două popoare, prin exponenţii Ier mai luminaţi, au şi început să caute căile şi mijloacele, cari i-ar putea apropia mai bine sufleteşte unul de altul. B lesne de înţeles că printre acestea cel mai accesibil şi mai convingător mij­loc ieste scrisul. Nu însă scrisul de simple fraze elogioase, care nu ar mai putea impresiona cu nimic după cele petrecute recent între francezi şi -ger­mani, ci scrisul documentat, care nu se sfieşte să pună în evidenţă nici de­fectele, dar nici virtuţile naţionale a-le adversarului de ieri. Pornind dela

^cest principiu sănătos a luat fiinţă atât în Germania cât şi în Franţa o întreagă literatură cu tendinţă măr­turisită de-a construi o punte de apro­piere şi înţelegere sufletească între ce­le două popoare. Din marele număr de volume, care au apărut până acum, alegem pentru a le face cunoscute şi publicului nostru patru dintre cele mai caracteristice. Cu alt prilej vom vorbi apoi şi despre altele.

Unul este scris de doi profesori ger­mani, pe baza documentelor oficiale franceze şi pe baza observaţiunilor fă­cute de autori în diferite părţi ale lumii. El se întitulează „Die ţranzb-sisch Kulturpropagănde" şi are ca au­tori pe D. K. Remme şi Dr. M. Esch. (Preussische Druckerei- und Verlags A. G. Berlin SW. 48 ._ 1927.)

Broşura aceasta a fost scrisă din însărcinarea „Institutului german pentru străini" dş pe lângă universi­tatea din Berlin. E interesant ce ne spune în prefaţă unul dintre autorii asupra modului cum s'a luat iniţiati­va pentru această lucrare.

„îndemnul pentru scrierea acestei broşuri mi 1-a dat cu câţiva ani în urmă o convorbire ce am avut-o cu rectorul de atunci al universităţii din Berlin, Gustav Roethe. Bine orientat în ştiinţă ca.şi în organizarea practi­că, el avea totuşi o mare rezervă fa­ţă de studiul străinilor în Germania. In schimbul de principiu ce l-am a-vut în privinţa aceasta, el şi-a expri­mat neîncrederea în existenţa unei a-şa numite propagande culturale fran­ceze. „Şi chiar dacă ea ar exista", adaogă el pus oarecum în încurcătură prin faptele concrete arătate de mine, „pe noi germanii tot nu ne-ar prinde bine să încercăm a o imita în formele ei franceze".

Cine nu i-ar putea da dreptate în privinţa aceasta? O încercare de cu­cerire prin cultură în forma de multe

ori exterioară, aproape superficială, cum o fac francezii, nu va putea pă­trunde în Germania. Şi totuşi, pri­vind puternica desfăşurare de energie franceză în domeniul acesta eşti tran­sportat de admiraţie. Aproape toate întocmirile practice ale francezilor se reduc la recunoaşterea că propaganda culturală nu e propagandă ştiinţifică, ci în prima linie propagandă de lim­bă. Şi cum lucrează mână în mână lo­curile franceze Oficiale, onorifice şi particulare!"

După această elogioasă constatare se recunoaşte că în Germania felul de propagandă culturală este eu totul de­osebit de cel din Franţa. In Germa­nia s'a pus mai mult fond pe partea ştiinţifică şi de specialitate şi s'a ne­glijat propaganda prin limbă, pe care francezii au ştiut s'o exploateze în favorul lor. Trecând apoi la adevă­ratul subiect al lucrărei lor autorii a-rată în mod documentat cum aii în­ţeles francezii să organizeze în -mod practic propaganda culturală înţoate ţările din lume cucerind prin limba şi cultura lor simpatia popoarelor de pe globul pământesc, ceeace a făcut ca în răsboiul mondial ei să aibă de par­tea lor aproape toate seminţiile, în vreme ce germanii s'au văzut izolaţi tocmai datorită faptului că propagan­da lor n'a ştiut să cucerească sufle­tele naţiunilor. Cu o francheţă, care le face onoare, autorii descopăr de­fectele propagandei germane dinainte de răsboiu, arătându-le în acelaş timp că nici în viitor nu va fi mai bine pentru poporul german, dacă nu-şi va schimba tactica faţă de popoarele străine. Dar pentru ca această s$hpi-, bare să-şi poată da roadele dorite tre­buie adoptat sistemul' francez, care © singurul ducător la scop.

Broşura aceasta, care se întemeiază pe documente reale, ar trebui s'o ci­tească îndeosebi şi românii din Ardeal

1*9

pentru ca să-şi poată da bine seama de ceeace însemnează cultura franceză prin expansiunea sa peste toate ţările din lume.

• 0 lucrare mult mai voluminoasă şi

mai vastă ne oferă alt profesor ger­man în cartea: „Einfiihrung in die Politik" de Dr. Wilhelm Ziegler. (Zentralverlag, Berlin, W 35. 1927.)

Asupra acestei cărţi s'ar putea scrie altă carte, atât de variate şi multiple sunt problemele ce le tratea­ză, având ca obiectiv principal rostul, rolul şi suecesul politic al diferitelor popoare în trecut ca şi în viitor. Cu o claritate cum rar se întâlneşte în cărţile de ştiinţă se arată desvoltarea 'politică a naţiunilor principale. De un interes deosebit sunt şi aici com-paraţiinile ce se fac între politica ge­nerală a Eomâniei dinainte de răsboiu şi aceea a Angliei şi Franţei. Poli­ticeşte nu li-se recunoaşte francezilor aceleaşi merite şi succese cum am vă­zut mai sus că s'a făcut în privinţa propagandei culturale şi a cuceririlor prin aceasta. In schimb autorul are o deosebită consideraţie pentru felul cum au înţeles englezii să-şi organi­zeze toate forţele lor naţionale pentru atingerea scopurilor lor politice, cari culminau în dorinţa de-a ajunge stă­pânii politici ai celor cinci continen­te. Cu o foarte fină pătrundere ana­lizează toate fazele prin care a trecut, politica engleză până şi-a putut cu­ceri situaţia dominantă de azi. Ex-, trem de interesante şi instructive sunt comparaţiile între sistemele politicei generale ale Germaniei, Angliei şi Franţei. Aci se vede spiritul obiec­tiv al profesorului german, care nu poate ascunde părţile de slăbiciune ce le-a avut patria sa în trecut. Se înţelege că totul este spus în f ranche-ţă nu pentru a măguli pe adversarii de ieri, ci pentru a stabili purul a-devăr.

Lucrarea prof. Dr. Ziegler îşi a-tinge scopul, căci ea introduce şi pe cel mai puţin pregătit intelectual în marile taine ale politicei de stat, aşa cum de fapt ea a fost făcută de se-cole de-arândul de poporul englez. Cetind cartea aceasta îţi dai abia sea­ma ce departe suntem noi, bunăoară, încă de devărata politică. (Recoman­dăm cartea în special numeroşilor po-Hticiani români de după răsboiu.)

Intr'un capitol întitulat „Germa­nul şi politica" se analizează în'mod foarte judicios calităţile şi defectele politiee ale poporului german. Auto­rul conclude, ea defectele întrec cu

mult calităţile, ceeace se dovedeşte de altfel şi prin felul cum a luat sfârşit răsboiul mondial în Ctermania, sfâr­şit caracterizat prin următoarele cu­vinte : „Răsboiul, care a fost câştigat de poporul german, dar a fost perdut prin politica lui". O sentinţă dure­roasă, dar care corespunde adevăru­lui. „Fiecare popor e singur răspun­zător pentru politica sa", spune prof. Dr. Ziegler.

întreaga lucrare vrea să fie un nou catechism de îndrumare pentru po­porul german pe alte drumuri politice decât cele din trecut, cari l-au dus la dezastrul din toamna anului 1918. Drumurile cele nouă trebuie să ducă neapărat la o mai bună înţelegere, şi apreciere a popoarelor cu cari s'au războit ieri. E o încercare de-a scoa­te din preocupările poporului gterman orice gând de revanşe, insistându-se asupra faptului, că în politica unui stat şi a unui popor lucrurile princi­pale sunt acelea cari le asigură viaţa şi desvoltarea în mod firesc şi potri­vit, nu cu aspiraţiuni de ordin senti­mental, ci cu realităţile "date de în-prejurări. Autorul demonstrează în mod admirabil necesităţile fireşti, cari au făcut din'englezi stăpânii comer­ciali ai mărilor, iar din francezi pio-nerii culturali ai continentelor, ară­tând în acelaş timp care ar fi trebuit să fie rolul adevărat al poporului ger­man în lume.

Cartea profesorului Dr. Ziegler ar trebui să fie cetită de orice persoană, care vrea să participe, chiar în mă­sură modestă, la viaţa politică a* ţă­rii sale.

După aceste două exemple germane ins vom ocupa de cartea unui fran­cez. Cunoscutul scriitor şi publicist Jaques Martone din Paris, împins de dorinţa de-a cunoaşte Germania de după răsboiu, cercetându-o şi jude-cându-o la faţa locului, a întreprins o călătorie de studii. In Germania a găsit în toate cercurile oficiale şi so­ciale cea mai mare bunăvoinţă şi înţe­legere a scopului său, care era de-a putea da poporului francez o icoană fidelă despre situaţia reală din ţara adversarilor din răsboiul abia termi­nat. Mulţumită acestui binevoitor concurs francezul Jaques Martone a putut să pătrundă într'adevăr în toa­te păturile sociale germane şi să-şi formeze o părere justă despre reali­tăţile vieţii, cari se deosebesc foarte mult, şi din norocire în sens bun, de ştirile şi informaţiunile cari „circu­lau" în Franţa despre Grmania. A-ceste ştiri exagerau îndeosebi chestiu-

ilO

SOCIETATEA DE MÂtNXM

nea revanşai, creind continuu o at- y mosferă de neîncredere faţă de ger? ; | mani. 1

In cartea sa „La Nouvelle Allema^ ;| gne" (Librairie Baudimiere, Paris, i 1928), care a scris-o după călătoria I din Germania, Martone afirmă şi de- M monstrează că spiritul de revanşă a- ff bia dacă mai pâlpâie ici şi colo, mai 1 mult însă din consderaţii de politică -% internă decât externă; dimpotrivă, | poporul german s'a cuminţit şi-şi pu- J ne toate energiile în serviciul reface- jj rei economice. Astfel marile uzine -| Krupp au fost transformate în fabrici i de unelte gospodăreşti. J

Din conţinutul bogat şi foarte va- l riat vom cita numai câteva titluri de i| capitole, din care se poate vedea în | ce direcţie şi-a îndreptat vizitatorul. 1 francez ochii săi de cercetător conşti- -\ ent de importanţa ce o are, în primul j rând pentru proprii săi compatrioţi, \ descoperirea adevărului: „Ameninţă '•, noua Germanie pacea? _ Ministerul \ de răsboiu şi societăţile secrete — î Essen oraşul de fier — Aviaţia 1 germană Partidele politice — o oră \ la Stresemann Ministrul preşedin- ] te Braun "despre Prusia şi despre re- > publică Economia şi Ştiinţa în Germania cea nouă, cu articole specia­le dela somităţi germane Cultura ^ şi Arta, deasemenea cu contribuţii * dela personalităţi distinse germane — • l Sportul german şi Problema păcii.

Faţă de acest complex de chestiuni şi da probleme, ori cât de mult ne-am -"; strădui, n'am putea să redăm un cât de modest rezumat al cărţii dlui Mar- \ tone. Din cauza aceasta ne mărgi­nim să reproducem o parte din con­cluziile la care a ajuns autorul însuşi l în urma celor văzute şi auzite cu pri­lejul călătoriei sale de studii.

Cercetările mele sunt terminate, în­cheie d. Martone. La ce concluzii mă îndreptăţesc ele? In timpul şederei mele în Germania am stat de vorbă j cu oameni din toate paturile sociale. La toţi am găsit aceeaşi sinceră do­rinţă de înţelegere. Eu, personal, , cred în declaraţiunile lor.

„Kaiserul s'a dus. Camarila lui nu mai are influinţă şi o perdei tot mai ; mult din zi în ai. Ca şi din ţară, au i fost exilaţi şi din capete şi din inimi. Afirmaţii de acestea am auzit repe-tându-se continuu. Guvernul actual -are, fără îndoială, intenţiuni pacinice şi singura sa preocupare e de-a reface economia ţării. Aceasta însă nu se v poate face fără concursul Franţei, ale , \ cărui forţe reale n'au fost îndeajuns de apreciate în trecut. ,|

Aşadar ar fi vorba de o comunitate •

SOCIETATEA DE MÂINE

de interese? Se poate! Dar oare nu valorează aceasta mai mult, decât o prietenie sentimentală de-o durabili­tate discutabilă? Afară de aceasta germanii au avut totdeauna multă ad­miraţie sinceră pentru charmul popo­

rului nostru, încât se poate spune că de fapt nu ne-au urît niciodată. Dar Franţa şi Germania s'au cunoscut totdeauna prea puţin. Numai o elită intelectuală în ambele ţări a pătruns mai adânc în spiritele acestora. Dar marea massă la noi, cunoaşte ea oarp Germania, natura şi felul ei, viaţa ad­ministraţia, literatura şi arta ei? Şi câţi germani ne văd aşa cum sun­tem?

Germania poate învăţa mult din fineţa nervilor noştri şi din fantazia noastră. Noi putem profita din prie­tenia cu Germania mult din punctele de vedere al organiziţiei şi technicei.

„In ciuda tuturor rasboaieJor Ger­mania rămâne totuşi ţara care ne este mai apropiată. Şi în materialis­mul -ei economic se oglindeşte încă vechiul idealism al Europei. Ast­fel suntem noi singurele naţiuni în stare de-a apăra astăzi Europa îm­potriva realismului mechânic, care ameninţă din spre ost să ne sufoace pe toţi.

„Desigur, că înţelegerea nu si© poa­te face de azi pe mâine. Ea are ne­voie de timp, dar va da roade pline de viaţă. Şa atunci cele două repub­lici vor merge una lângă alta — ea doi camarazi __ spre întâmpinarea de­stinului." *

De încheiere vom mad aminti, că această lucrare înainte de-a fi pusă sub tipar a fost prezentată dimpreună cu toate documentele, cari i-au servit autorului ca bază la compunerea ei, dlui Aristide Briand, ministrul afa­cerilor streine din Franţa. D. Briand şi-a exprimat admiraţia pentru felul cum autorul a ştiut să pătrundă în realităţile vieţii din Germania şi a declarat că şi Franţa va răspunde do­rinţei de pace şi de apropiere cu a-celeaşi sentimente.

Toată lumea civilizată trebuie să se bucure de aceste gesturi, cari sunt menite să apropie cele două naţiuni atât de importante ca factori princi­pali ai păcii universale, precum au fost şi factorii cei mai importanţi în răsboiul mondial.

(Cartea dlui Mortane a apărut şi în traducere germană sub titlul „Das Neue Deutschland" la „Orele Fiissli Verlag Ziirich und Berlin.)

» Vom nevend acum iarăşi la un au­

tor german, fiindcă aceştia sunt mai

numeroşi şi mai productivi. Cu spi­ritul lor mieitodic germanii prelucrea­ză tot ce se petrece în viaţa publică, căutând a fixa fiecărui eveniment în­semnătatea sa istorică. Astfel tipar­niţele germane scot zilnic din teascu­rile lor volume de diferite dimensiuni, în care scriitorii sau învăţaţii germani sie nizuesc a alege din marele chaos al întâmplărilor din răsbodu tot ce. li-se pare a avea o cât de mică însem­nătate pentru viitor. Oeeace spiritul latin pune la dosar ca lucru perimat, care nu mai prezintă pentru el nici un fel de interes, apare sub ochii cer­cetători ai spiritului german ca lucru esenţial pjentru cunoaşterea şi expli­caţia ulterioară a anumitor fapte şi acţiuni. Pentru aceasta însuşire a sa spiritul german va găsi încă mul­tă vreme, material abundent de cer­cetat şi de documentat în arhivele răsboiului mondial. Dar mai mult pa­re a-i preocupa arhiva de documente privitoare la încheierea păcii. Dacă citeşti lucrările lor publicate în legă­tură cu chestiunea păcii înţelegi de ce prezintă aceasta atâta interes pen­tru ei. Cele câteva luni, cât au du­rat tratativele pentru încheierea pă­cii, au fost într'adevăr un supliciu moral extraordinar pentru conducă­torii germani, destinaţi de soartă să-şi pună semnătura sub tratatul dela Versailles, dar şi pentru poporul ger­man. Forţaţi să ss supună înf rânge-rei suferite pe fronturi, au mai gă­sit totuşi atâta tărie morală să reziste până în ultima clipită ce le-a mai fost îngăduită pentru a încerca să salveze cel puţin onoarea Germaniei de grozava acuzare de-a fi deslănţuit marele măcel.

Sbuciumub acesta sufletesc, ale că­rui proporţii noi nici nu le bănuiam măcar, este redat într'o admirabilă descriere, făcută de către Karl Fried-rich Nowak în cartea sa întitulată: „VersaiUes". (Apărută şi în traduce­re franceză în editura Ededer, Paris, Place Saint-Sulpdce 7.)

Pe 280 de pagini se arată, pas de pas, cum s'au petrecut tratativele de pace, începând cu ziua de 7 Noeimbrie 1918 când plenipotenţiarii germani au părăsit marele cartier general din Spa pentru a se duete la marele car­tier general al aliaţilor ea să .obţină condiţiunile de armistiţiu. Din mo­mentul acesta trec prin faţa noastră figurile marţiale ale Iui Wilsori, Cle-menceau, Lloyd George, cari erau a-cum într'adevăr stăpânii absoluţi ai întregei lumi. Sunt scene •impresio­nante, cari te fac să te cutremuri când le citeşti şi te transpui în situaţia

bieţilor parlamentari germani, aljeşi de soartă să înfrunte privirile unui bărbat ca Ckmenceau, din cari izbuc­neau, cu toată stăpânirea de sin©, ura generaţiei dela 1870 71, dorul de re­vanşă acumulat în 50 de ani şi nu mai puţin plăcerea satisfacţiei obţi­nute prin triumful armelor după pa­tru ani de sforţări supraomeneşti.

„Vous nous avez. impose la guer­ile,! Nous prendrons soin qu'une deu-xieme agression semblable ne puisse plus se produire."

Cu aceste cuvinte a deschis Cle-menceau pourparleurile cu parlamen­tarii Germaniei. Ce tragică situaţie pentru aceştia, să fie siliţi a primi în faţă astfel de acuzaţduni la adresa na­ţiune! lor, fără putinţa dte-a dovedi contrarul. Şi totuşi delegaţii ger­mani în frunte cu contele Brockdorff-Eantzau s'au purtat cu multă dem­nitate. In cuvântarea rostită eu acel prilej de preşedintele lor se recunoş­teau multe din învinuirile ce li s'au adus chiar dela începutul răsboiului, cazul Belgiei, atrocităţi comise dte sol­daţi etc, dar grozava acuzare de-a fi fost numai ei singuri iniţiatorii ce­lui mai mare măcel din istoria ome-nirei n'au putut s'o primească fără ripostă. Şi în jurul acestui punct lie desfăşoară după aceea marea luptă morală, care a pus la grea încercare poporul german. Condiţiunile de pa­ce erau fixate de cătr s aliaţi în toa­te amănuntele şi formau un caet des­tul de voluminos, care a fost predat delegaţilor germani spre studierej cu avizul că ele nu se mai pot discuta, decât numai accepta sau refuza. Ter­menul pentru răspuns era fixat în formă de ultimat şi se apropia cu iu­ţeala fatalităţii, punând în grea cum­pănă pe factorii răspunzătorii ai Ger­maniei. Aceştia erau împărţiţi în două tabere. Unii erau pentru accep­tarea condiţiunilor fără discuţii, al­ţii ar fi mai încercat să obţină amelio­rări onorabile. Se vorbea şi de o re­zistenţă armată prin punerea întregei naţiuni pe picior de răsboiu. Gene-ralii ameninţau cu demisiile în caz de capitulare fără condiţii, dar poporul cerea pace ş i . . . pâine. Situaţia tara desperată. Termenul se apropia. A-liaţii se pregăteau pentru cazul unui refuz. Germania se sufoca în mize­ria economică, în care se găsea. In ultimul ceas preşedintele republicei Ebert luă hotărîrea supremă şi anun­ţă consiliul puterilor aliate şi asociate că Germania primeşte propunerile de pace fără condiţiuni.

Capitularea fu sărbătorită cu salve de tunuri la Paris şi toată lumea ră-

80G1ETATBA DS HAIN» *

Discuţii liferare Ion Agârbiceanu: Sfana, roman, „Ardealul", 1929.

După romanele „Legea trupului" şi „Legea minţii'', d. I. Agârbiceanu ne dă un nou roman, mai scurt acesta (156 p.), dar aproape de aceeaş greu­tate literară.

Fondul, acestui roman, schiţat în contururi fugare cu cărbune," pe o pân­ză de neguri, este de un realism sgu-duitor.

Răsboiul, în plină deslănţuire, trece pe aproape, sguduind lumea din teme­lii, şi nivelând, cu pummul lui de uriaş, micile jucării de carton, ridicate de mâini omeneşti, cu atâta trudă de­şartă.

Nu vedem încăierarea faţă la faţă, dar desluşim totuş huruit înfundat de tancuri, muget de tunuri şi lătrat de mitraliere. Marea învolburare, asvâr-le câte o epavă omenească, din adân­curile ei de iad* şi noi o privim cu groază şi înfiorare, dându-ne seama de cataclismul, ce avea să spulbere tot ce se nimeri în drumul lui fatal.

Lumea se schimba la faţă de azi pe mâne; clădiri monumentale se năru-iau, şi demonul distrugerii rânja în mijlocul învolburării. Peatră pe pia­tră nu mai rămânea pe urma acestui prăpăd, numai ruini fumegânde, hor-căieli de moarte,, Scâncete de schi­lavi.

Din acest prăpăd se înapoia, cu un picior de lemn şi Andrei Muntean, a-Jături de alţi tovarăşi de suferinţe. Mândria satului de altădată, se în­torcea acum abătut şi înfrânt.'

Trecând ,1a început, prin locuri ne­cunoscute, avea mângâierea vagă a re­întoarcerii. Bucuria aceasta i-se pre-> schimba în tristeţe, cu cât se apropia mai mult de satul lui, recunoscând în-prejurimile, fânaţele din Alumaş, în cari cosaşii lucrau de zor, ca şi când nimic nu a'ar fi schimbat pe lumea asta..*.

„De unde mai erau atâţia cosaşi? Cum se făceau şi acum lucrurile la vremea lor:?'' —se întreba el cu o de­cepţie tot mai amară,

# Andrei se simţea tot mai neînsem­nat tot mai puţin, tot mai lipsit de orice preţ. ' '" Pag1. 34.

Iată, că de pe nimic nu se cunoaşte că-i răsboiu, Carele încărcate cu fân tot aşa trec pe drum, vitele pasc în aceiaşi pace, ciocârliile se înalţă în văzduh ciripitoare ca şi mai nainte, co­piii, cu vitele"" la păscut, sourdă'şi se aleargă îta aceleaşi jocuri, lanurile sunt pline de lucrători.

îndată ce-şi dădu seamă, că el nu e nici cât un fir de nisip in mijlocul lu­mii, a vieţii, îi păru că-i puţin lucru, dacă se întoarce acasă sănăntos ori bolnav, întreg ori schilav....

Ce prostie I Cine se închipuise că este? Ţiţin» în jurul căreia se învârte lumea? Andrei simţi nimicnicia lui mai puternic decât oricând.

El conehise: »

Toată viaţa aceasta nu-i decât o ne­măsurată batjocură. Da, cineva îşi bate joc de noi cu străşnicie! Ni se pare că suntem ţiţina lumii, că dela felul cum ne bucurăm ori ne . întristăm, a-târriă totul, că lucrările laoastre se în­tipăresc pe faţa lumii, eând colo, uite iarba creşte ca şi când nici un om nu ar fi pe pământ, şi tot aşa luminează şi sfâtatul soare. t Pag. 38—39.

Andrei soseşte acasă, mâhnit şi re­semnat în faţa noilor nenorociri, pe cari începea isă le întrevadă.

*' Stana, nevasta lui, fire impulsivă şi

violentă, călca, deja de unu an de zile, cu stângul. Alunecată în "tovărăşia câ­torva femei stricate din sat, îşi pierdu simţul de ruşine, se încurcă cu ibov­nici, primind şi la deviza celorlalte de­pravate :

Vie badea ori nu vie Numai plata să 'se ştie Plata din cancelarie!

Când primi vestea despre sosirea lui

sufla acum uşurata. In oraşele din Germania toate lămpile de pe străzi fură însă înfăşurate în doliu adânc.

Preşedintele Woodrow Wilson pă­răsi imediat pământul Franţei şi se îmbarcă pentru America, care avea să4 refuze ratificarea păcei la care el a contribuit atât de mult. •- Acest episod de câteva luni din răsboiul. mondial ni-1 descrie pe ba­ge de documente autentice K. F. No-wak în cartea sa ,,Versailles", care

se citeşte ca un roman petrecut în zilele noastre, dar,care totuşi ne e-ste atât de puţin cunoscut.

II recomandăm în special acelora, cari vreau să cunoască psihologia oa­menilor mari în momente de grea şi hotărîtoane încercare. Pe lângă iu­birea de ţară se poate învăţa din această carte şi respectul faţă de a-devărul istoric, care ar trebui să fie sfânt pentru orişicine.

Ion B&llft.

Andrei, a fost o mare consternare în casa unde se ţineau întâlnirile femei­lor depravate.

Dar consternarea s'a preschimbat repede în bucurie, când Andrei se în-napoiase invalid, tuşind, şi cu un pH cior de lemn.

Stana însăşi a fosâ^ de o veselie şi hărnicie ne mai pomenită, îtai seara re­vederii. Ştia bine acum, că Andrei nu va mai putea ridica mâna asupra ei, ori cum s'ar purta. Nu mai avea teamă acum nici de pârâturile soacrei, chiar, daca i-ar spune lui Andrei întreg ade- • vărul. Rămase şi pentru mai departe îm mocirlă, fără să-i pese de Andrei, care tuşea sec noaptea, isbind în pat cu piciorul lui de lemn, deeâte-ori se învârtea, prin somn.

Spuse chiar şoacră-şi, în gură mare: Adică să mă canonesc şi eu alăturea

de el? Dar ce sunt eu de vină? Eu i-am smuls piciorul diim genunchi? Eu am făcut răsboiul? Eu l-aia trimesi a-colo? Cum? Ai vrea să putrezesc a-lăturea de el, să mă schimb şi eu în-tr 'o bucată de lemn? Şi dacă nu vreau să mor alăturea de el, spui că m'a ro­bit diavolul? Ei bine, m'a robit şi-mi place! Sunt tinără şi vreau să trăiesc! Iată ce am voit şă-ţi spun! /

• Andrei a îaţeles'dela cea dintâiu pri­

vire, că Stana se ticăloşise. Nu i-a spus o vorbă legănata. Singur odată, când Stana luase la bă­

taie pe soacră-ea, «'a năpustit pe trepţi, cu i piciorul lui de lemn, dar s'a prăvă­lit în mijlocul tindei;, ridicându-şe nu­mai târziu, după mari opintiri.

Când s'a pus iarâş în; pat, ştia că n'are să se mai ridice niciodtă. înain­te de a se sfârşi, ceru să o vadă pe Stana. Ii luă ^mâna, bolborosi ceva, cu privirile îngrozitor de fixe. înţe­lesese toată lumea, că o iertase.

Dar canonul Stanei numai de a-cum începea.

Piciorul de lemn n'a fost îngropat cu mortul, ci a rămas asvârlit după vraful de perine, după sfatul unei bă­trâne: „Nu-i trupul lui, e o bucată de lemn, riu se cade aâ-1 pui în sicriu!''

Stana se îmbolnăvi de friguri. încercă, după câteva săptămâni, să

iasă într'o noapte, dar fie înapoie re­pede, plină de spaimă.

Piciorul cel de lemn o ameninţa în taină şi ei i-«e părea că e goală... To-tuş se abătu pe la Anica Lungului, un­de o aşteptau tovarăşele de orgif. Beu aci toată noaptea şi era de o veselie grozavă.

In beţia ei spunea vorbe fară şir; „Am 4 1 îngrop! Da! II voiu în* gropa!''

Se gândia lai piciorul de lemn, care

1)2

SOCIMÎATEÂ DE MJUNB

FIGURI REPREZENTA TIVE

f Ion Gorun

0 urmărea, şi îte clipele de voioşie sili­tă. Inapoindu-se spre casă, desluşi, isbi-turi îndesate, ca şi când ar lovi cineva, în pământul îngheţat. Şi se gândea eu groază: „M'a păzit în colţul 'audiţii, a aşteptat până am trecut, şi acum s'a hiat după mine!"

Ajunsă acasă,, pătrunse în' casa din-nainte,. luă piciorul cel de lemn dintre pernele patului celui mare, şi-1 ascunse sub grămada de gunoiu din curte.

Dar soacra află de lipsa piciorului ae lemn. Se gândia o clipă: „poate aa făcut rău, că nu l-am îngropat cu mor­tul. Se va fi dorit kv pământ Doam­ne, Dumnezeule!''

In prag o întimpină Ionică băiatul, eare dase peste piciorul de iojun, şi-1 aducea în casă.

Stana, când îl văzu, dete un ţipet şi căzu lângă masă. Bătrâna, ca să aco­pere ruşinea mamei îh* faţa lui Ionică, începu să spună, că vinovatul1 o cânele Bălan, care a luat piciorul de lemn, pe câiid ea scutura pernele. '

Dar Stama, ajunsă la limita confesii-lor toîstoiane, începu să-şi spovedeas­că' păcatele, ca să-şi uşureze sufletul prea împovorat: „Nu e cânele, Ionică, e o căţea. Ea nu mai e vrednica să-ţi fie mamăţ'' ', . , '

Şi îşi mărturisi toate păcatele, toată mocirla, în care trăise. Zadarnice e-rau încercările, bătrânei ele a o reduce la tăcere. Ea avea o deosebită plăcere, să-şi descopere, chiar în faţa .fiului său, toată depravarea în eare trăise, cu W» puternic avânt, de pocăinţă. „Scuipaţi-mă, veniţi şi mă scuipaţi acum'' —- ţi­pă copilului şi bunicăif

Pe urmă; se. „linişti, spunând: „Ce po­vară am puiial în mine, Dumnezeule, Acum am scăpat! Mi-ŢC; toţ atât: .alurnr gaţi-mă!''' ' . ,, ' ,, _. .„,

Dariei nu o alungă. Copilul .începu să ţipe, acă_ţându^se de braţul, ei,,stri­gând bunicii, şă, o'o lase...,

Bătrâna ţi spuse; „Unde, săfte duci? Mulţumeşte, lui Dumnezeu, că te-ai de­şteptat!;' . .,'. _ ,-. [. ' •

- . * Romanul Stepa aduce o notă nouă,

aproape stridentă, ,în .opera dlui Agâţ-biceanu., .gtae* e o feraeie-haiâuc, de un realism-feroce.

Cât s'a sbuciumat, cât s'a coborât ea în ochii proprii şi în "Văzul satului, până să înţeleagă, cărau mai putea să persiste înî» mocirlă. ;'

Piciorul de lemn a' trezit-o la realita­te, cu © fetârziere destul de mare, dar totUş binevenită, ea ş'o oprească, mă­car în clipiri din urmă;!în prăbuşirea to­tală sprţi prăpastie... •;

Al. Oiura

In Sâmbăta Paştilor a încetat din viaţă unul din marii noştri scriitori, un maestru al stilului: Ion Gorun. Am avut un cult neîncetat faţă de scrisul acestui aristocrat al gândirii, care era totdeauna nou în gândurile sale şi avea totdeauna frazei definitiv dăltuită. JJn arbitru aV eleganţei ver­bului ne-a părăsit îndoliină literele româneşti şi lăsând în jurul nostm un mare gol. Regretul dispariţiei 'ne apasă sufletul ca o grea povară. Pa­ginile „Societăţii de mâine" s'au mândrit de atâtea ori cu articole, şi inspiraţii poetice ale condeiului care s'a caracterizat prin alesul, prin fi­neţea suavă a cugetării sale.

, Revista noastră ar fi dorit să pu­blice memoriile experimentatului pu-

: blicist din vremea tovărăşiilor cu gi­ganţii dela 1880: , Emine&cu, Dela-vraticea,; Carageale, Vlahuţă, Slavici, însă lenta lui stingere fizică nu i-a mai„dat ghes să onoreze invitaţia noa­stră. Şi vai cât de preţioase i-ar fi fpşt ammţirile.c, ,-,. . . . .

Ion Gorun, a fost întâiu de toate un stiUst desăvârşit, un cunoscător al infinitelon,nuanţe pe.cari le cuprinde vocabularul, românesc, ;un puritan al idiomului strămoşesc, şi cu valoare de circulaţie .cât -mai răspândită de pre­tutindeni, un adversar al neologismu­lui obraznic,,şi, neasimilabil, un ma­re literat de bun simţ care a bravat cu succes deopotrivă arhaismele • în­vechite oa şi. VĂva\a străinismelor- in­sistente. Cel^xfile sate lecţmni de românească ce au fost colecţionate in broşura „Ştii, româneştet" fac: dova­da migăloasei•,s]ate aprofundări a te­zaurului limbei române. Câtă virtute scriitoricească^.^ .-.-.,

Moţul, Io/Bt.Q.prun a. fost un spirit profund care se asemăna unei , ape line şi adânci. Scrisul său îi trădează

temperamentul.,' liniştiţi guvernat de o inteligenţă tăioasă şi vastă. ,

Activitatea sa a fost laborioasă, fă­ră preget şi în contmuă frămâvdm-re, fapt care i-a conservat o perfectă lu­ciditate, până în pragul morţii.

In proză ă bultivat genul schiţei şi nuvelei. A scris poe,zii originale şi a tradus versuri. ''Pentru asigurarea traiului de toate zilele traducea orice i-ar fi cerut cutare editură bucureş-teană iubitoare de sensaţional. Lite­ratură originală făcea printre pică­turi, printre stropii de cerneală ai me-

IJ3

seriei sale gazetăreşti. Mai presus de toate Ion Gorun este un gazetar va­riat la infinit, neobosit, care se chel­tuieşte zi cu zi, se dăruieşte, iscălit, ori anonim, tiparului. Câte articole politice de fond apărdau în „Româ­nul" dela Arad, redacţional, fără să presupună cineva din afară, că sunt ale tui Ion Gorun!

Ifl toate destăinuirile sale se ob­servă aceleaşi reliefuri cari disting q-pera sat migăleală şi alesătură. Lite­ratura pură şi ziaristica sa am notelfi distinctive ale preţiosului, ale lucru-hid perfect judecat. ''•, ' ^, \ '

Nici o violenţa, nici o pornire, nici o exagerare. Un simţ desăvârşit d& limită şi de propflfţii guvernează, toa­tă vremea condeiu/ţ. său potolii dare adesea străluceşte in ironii tăioase, j$-bucniri glumeţe şi umor stăpânit. Im Gorun a fost un naţionalist al cumpă­tului şi echilibrului.' A evitat astfel extremele în cari cădeau sufletele exaltate şi mediocre: Salturile optimi­ste şi pesimistei Gândirea şi simţirea sa se consumă în sinouziţăţi domoale şi dulci.

Deplângem îndureraţi pe gazetarul care a reprezentat ca puţini alţii rega­litatea măsurii j i bunuluiţSiţnţ în $o-nţeniul scrisului.. ;,<.,.,. „',..

Itytt C lopoţe l . • • = = = • . , . . •,!!! • l ' . U > - j . l

, Ancheta revistei Hpiaţţitarisri^iiij^^o curioasă şj preţioasa contribuţie penţr^i întărirea sufletului pacifismului. Azj, cînd unele" popoare se înarmează până la buric, iar altele — între aceste şi noi -Ţ-căutăm scut împotriva unui răşboiu îa,di­ferite tratate, revista Umanitarismului", prin dirijiatorul ei d. E. Relgis, s'a adre­sat celor mâi de" seamă intelectuali de-tti noştri cu întrebarea principală: •','.'•.

Pentru îndrumarea; .ftiziroţelor pacifis­te, care au luat in unele ţări p fqrmăj ac­tivă, iar în alte ţări sunt în stare latentă, este oarfi necesară 6 cbnfederaţie'-supr'eăia de; politică, a tuturor grupărilor pentru paceî Au razjm ;din idjy«rse categorii:sq-eiale, persoane preveniente acestor idea­luri, cărora îi.'s'a adaogat şi altele. Iată între cei mulţi aceîiiicaŞ("nu s'au abţinut de răspuns: «marelb savant Dr. G.;Mari-nesen, filosoful Radulescu Motru, Profe­sorii. Dr. V." VitcoViei, Josif Sanielevici, S. Mehedinţi,, i distiasul poet,, T. Aarghezi Perj^ssicius, etjb, Erunjoasă, ca totdeauna etse părerea' eminentului filosof român. C. Radulesdii-îtotru, eâre se' ebdsideră: şi de astădată un "înfocat prieten al'^păcei mondiale., Oredem însă, că ar fi bine, ca revista să şe. adreseze şi fruntaşilor ţă­rilor, care ne; încunjoara, fiind convinşi, că aceştia ctt; toată admiraţia lor pentru pace, visează "de insuccesul pacei....;

gOCtBfdTBAVB îmV%

Anchete universitare In -general fiecare om îşi are o lume

a lui. Peste influenţele sociale, peste opiniile împrumutate şi nesiguranţa idea­lurilor, fiecare om are o parte ascunsă în care pătrunderea streinilor nu e uşoa­ră. Acolo sunt păreri personale, tendin­ţe nebănuite, copilăreşti şi nebune. In partea aceasta totul e simplu, totul se reduce la o anumită tendinţă fundamen­tală, la un gând mai tare ca celelelalte. Aci e omul şi scriitorii când isbutesc să atingă coardele acestea, infioară pe citi­tor, fiindcă au dat de adevărata viaţă.

Nimic însă nu rămâne necercetat cu­riozităţii şi setei de a şti moderne. Omul e disecat, în trup şi suflet.

.— Ce gândeşti Dta, în intimtiatea Dtaleî Ce vrei? Ai ceasuri în care sim­ţeşti disperarea dându-ţi, târcoale ? Spu­ne tot, căci n-ai dreptul să ascunzi ni­mic. ' ' ' '

Alteori oamenii înşişi, din nevoia ne­învinsă de a se consola, de a uita sau de a deveni celebrii, fac confesiuni. In ca­zurile acestea gândurile lor se înşiră pe pagini rupte din carne, pornite din o nestăpânită nebunie de desgolire sufle­tească. Viaţa se revarsă în cele mai miei intimităţi ale sale, în gândirile cele mai pline de imposibil. Fără să aibă o viaţă excepţională, printr'o continuă aprofun­dare sufletească, fiecare om poate scrie o carte, care să devină celebră, cartea propriei sale vieţi.

O sistematizare a acestor cercetări se face, în timpul din urmă, tot mai mult prin anchete. Ancheta a devenit o me­todă de cercetare generală. Că are de­fecte? Că trebue interpretată cu mare grije? Foarte adevărat. Ea e însă unica metoda prin care te poţi apropia de par­tea nevăzută din altuL II întrebi, îi pro­voci mărturisirile, îl asculţi. In felul a-cesta privită, metoda e veche. Cred că nu-i riscat să spui să cele mai multe din celebrele, mărturisiri de dragoste, sunt simple * anchete, făcute de un in­stinct care ifa poate da greş.

Importanţa anchetei? E destul să spu­nem că întreaga afacere a Acţiunii fran­ceze, a pornit dela o anchetă asupra orientării spirituale a tinerimii din Bel­gia» S 'a văzut astfel că tinerimea e sub influenţa lui Maurras mai mult decât a scriitorilor catolici oficioşi.

De câteva luni în Franţa s'a început o anchetă printre studenţi. Problema ca­pitală e: noile orientări ale tinerimii. Eăsboiul a rupt cu un fel de a fi. Tine­rii cari şi-au petrecut copilăria în timpul răsboinlui, cari în loc să petreacă tim­pul bătând cercul, sau jucând tennis, au văzut pe părinţii lor mutilaţi, au văzut comori de civilizaţie distruse, nu mai pu­teau fi la fel cu părinţii lor. Din atâta

moarte, în ei, trebuia să răsară o nouă viaţă. Şi a răsărit. La început tumul­tuoasă, căutând mereu o orientare nouă, temându-se însă de fixare prea timpu­rie. Era generaţia neliniştii pe care o caracterizează unul dintre ai săi, Daniel Hop. (notre inquietude).

Suntem neliniştiţi. Nu de nelinişte bol navă şi vagă, nu suntem slabi. Noi cău­tăm noui gândiri. Vrem să creem lumea noastră. Dărâmăm ce-i vechi nu din do­rinţa de a strica, ci de a construi din nou, insuflând vechilor mumii sufletul nostru neastâmpărat.

Pe câte-un loc are accente lirice la adresa neliniştii. Ea ne hrăneşte, ne in­suflă gândul nebun că putem face orice. Suntem copiii ei.

Rops însă, şi cu "el întreaga tinerime, ştie bine că neliniştea totuş e numai un început. Va trebui odată să se oprească. Nebunia de a face totul trebue să înce­teze şi să înceapă a\face ceva. Emoţia copilărească dispare, dispare şi prospe­ţimea sufletească, omul devine mai strâmt, dar mai rodnic. In gândire se impune un sisetem, în faptă *o preocu­pare, o profesiune, Trebue să alegem, e fatal, şi totuş, nimic nu-i mai periculos decât a alege. Pentru Dzeu, amânaţi cât mai mult momentul acesta". Nu e nici o grabă, pentru a muri e timp destul.

Plecând tot dela răsboiu, o cunoscută revistă franceză, face o anchetă printre studenţi. 0 parte a răspuns colectiv, al­ţii individual. Reţinem câteva răspun­suri;

„Răsboiul ne-a influenţat mult. Pă­rea b stare obişnuită de viaţă.

Toţi suntem decişi să întemeiem o fa­milie. Căsătoria e permanentizarea iubi­rii. Divorţul e o chestiune religioasă.

Suntem contra lui. In materie de literatură suntem de

rcord. Lumea intelectuală e .pentru noi o reprezentaţiune ordonată.

Remarcăm partea importantă a regio­nalismului. Maurras, Barr#s, Mistral, cu trei orizonturi.

Maurras e ceva în literatură, morală şi metafizică. II lăsăm pe planul al doilea ca gânditor politic. E $i" el dinainte de rSsboiu.

Barres e inseparabil de Lorena. Ii aş­teptăm eaetele intime.

Din Paul Valery e sigur că va rămâne ceva: „da soiree avec M. Teste".

Vorbeam despre regionalism. Nu e nici un internaţionalist printre noi, însă idfea unei republici mediteraniene ne place.

Călătorim mult. Ştim limbi streine. In streinatate din literatura noastră

cil culă, din păcate, Romain Rolland, Be-ronger, Dekobra. De abia acum încep

să-şi facă un nume Hattriac şi Mauro»! Bergson, a influenţat mai mult pe ne- |

filozofi. El e cauza faptului că se scrie J fltât de rău. *|

Gtaadtd, e unul din cei mai mari poeţi | ai noştrii. ' i

De altfel nu cunoaştem nici un nume | care să ni se impună fără disciiţie. Toţi ^ sunt clasici: pot fi explicaţi fetiţelor. |

Ne interesăm de suprrealism şi to- I mism. Ne place pictura şi cinematogra- \ ful"... î

'4

Acesta.e răspunsul tinerilor dela Fon-daţia Thiers, care „grupează elita tine­rimii". El arată conformaţia spirituală a celor cari au răspuns. . J

* ' ', O anchetă se face şi la Universitatea 1

din Cluj, acnm Ia împlinirea a zece ani ; de viaţă universitară românească. O co­misie sub prezidenţia d. prof- Sextil ; Puşcariu a întocmit chestionarele. Ca­racterul acestei anchete însă, diferă complect de acel al anchetei franceze. Aci nu interesează atât conformaţia spirituală. Se insistă asupra societăţilor, căminelor, uniformelor, a programelor, a burselor pentru străinătate. Deci mai mult partea materială a vieţii. Era şi natural aceasta, căci studenţimea dela noi încă nu are o viaţă intelectuală per­sonală. Pe Pârvan, Iorga, Blaga, Crai­nic, îi cunoaşte numai prin profesori, din cursuri. Atingerea directă cu aceste mari forţe nU' se face. Cei mai buni din ai noştri ne sunt streini. De aci vine izola­rea, de aceea suntem streini pentru noi înşine. Nu se simţeşte nevoia de a-i cu­noaşte, de a-i respinge poate, dar în tot cazul de a-i cunoaşte. Când suntem în posesia unei formule vagi, cetite în ga­zetă, ne credem' atot ştiutori. In situa­ţia aceasta ar fi avut vreun rost o aij-ehetă asupra vieţii spirituale? Să spu­nem sincer că nu. Răspunsurile ar fi fost mutilate din vreun manual. Amintiri îndepărtate ar fi venit să se îhşirue in­colore. In ele însă n 'ar fi svâcnit viaţa,, n'ar fi fost convingere. Atunci mai bine fără fele. Tdtuş ea ar fi trezit pe mulţi, le-ar fi arătat că un student e în pri­mul rând un om, care trebuie să judece cu capul său şi să se ataşeze cu toată fiinţa sa de'1a'humite valori, că nepăsa­rea, eând vine din ignoranţă, e un mij­loc ieftin de a se înşela. Ar fi condam­nat învăţătura oficioasă din liceu şi uni­versitate, fără experienţe şi fără suflet şi poate s'ar fi apucat singuri de lucru.

Situaţia de acuma însă nu trebue să dispereze pe nimeni. Cei zece ani au do­vedit în studenţime forţă-destulă, ea trebue numai bine îndreptată. Domnii profesori au cuvântul şi serbarea,,dece­niului al doilea, va putea însemna trium­ful vieţja spirituale în universitate.

Oct. P. Popa

SOCIETATEA DE MÂINE

Ăspec£e din literatura maghiară din Ardeal (1918-1928)

Introducere . In cei zece ani dela marea unire , viata noastră literară a arătat u n interes sincer — deşi inegal şi l ipsit de supor tu l une i cuprinzătoare infor-maţii — manifestaţiilor culturale ale ungurilor din Ar -deal. Câteva din revistele noastre (Adevărat Literar Cele Irei Crişurit mai ales) au oferit o largă găz-duire traducerilor din l i teratura maghiară. Din gândul apropierii culturale a eşit î n 1924 revista dela Cluj , Cultura, scrisă în pa t ru limbi (româneşte, franţuzeşte, nemţeş te şi ungureşte) , precum şi cAarora dela OradeaMare , scrisă în româneşte şi ungureş te — cea dintâi pusă sub direcţia lui Sextit 'Paşcari; cea de a doua îngrijită de G. 'BacâUglu, GheOrghe <A. Petre, câlexandru Kere&ztarg şi Ladistaa Satamori. Două antologii (Iustin Ilieştu: Laura, Cluj 1922, şi Ioan Lupa: 'Povestitorii Ungari cAfdeUni, Bucureşt i , 1928), au încercat să înfăţişeze publicului românesc galeria scriitorilor ungur i reprezentativi , iar confe­rinţele despre l i teratura maghiară ale. profesorului clujan Arpad Bttag, ţ inu te la Vălenii de M u n t e eâ= teva veri dearândul, arată şi ele preţuirea de care a fost învrednicită la noi această l i teratură. In sfârşit, oficialitatea noastră a fost reprezentată pr in fruntaşii vieţii l i terare româneşt i la toate serbările din acest deceniu : Cen tenaru l lui Pe ţof i (1922), centenarul lui Jokai (1925) comemorarea lui A d y (1924), etc. [ '

La sfârşitul unei decade însă, — popas de reculegere şi de cântărire a rezultatelor — credem, că n u poate fi l ipsit de interes a se căuta sensul dominant al acestei l i teratur i ardelene, direcţiile înspre care ea se orientează, locul şi greutatea per­sonalităţilor în jurul cărora se polarizează o par te din viată Ardealului minoritar.

Trecutul , Veacuri de-a rândul Ardealu l ref ar­melor religioase şi a atâtor frământări politice şi so­ciale a, da t o contr ibuţ ie bogată culturi i întregii ma­ghiarizai. S'a creat aici, din rivalităţile bisericeşti» o t radi ţ ie de in tensă viată spirituală şi n u odată U n -guri eşiti d in Ardea l au ajuns în f run tea^ jrfetii intelectuale din Ungaria. Vom aminti numai ,*»teva nume în frunte cu acel Jprecoce t Cartezian, Ioan Csefi $e cApicxa (1624—1695), elev al universi tăţ i lor olandeze, au tp ru l celei dintâi încercări d e ; enciclo­pedie în limba maghiară, pedagog însufleţit , făusi-tor îndrăzneţ de planuri , p e n t r u o şooală superi­oară î n Ardeal , figură caracteristică pentrvţ acest veac de înflorire a p ro tes tan t i smulu i : Ast fe l j^jă» cuiul din Treiscaune Vetre Bod(1712—1769), e ^ e pr in t re iniţiatorii istoriografiei l i terare maghiare. Reforma limbei ungureşt i , legată în deobşte de numele lui Francisc Kazinc^y, are u n reprezentant şi î n Ardeal^ pe Gabriel 'Dobrentei (1785—1851), în­temeietorul celei dintâi şi celei mai importante reviste maghiare din A r d e a l : 'Erdilgi gMitzeum (Mu­zeul din Ardeal) , care apare la 1814. Vest i ţ i i mate­maticieni Lupa şi Ioan Bolyai, de pe u rma cărora au rămas şi câteva in teresante încercări l i terare şi filozofice, sun t din Târgul Mureş . Ca şi Bod, t o t Săcui d in Tre i Scaune es te şi Alexandra Csomz de

Kdrds (1784—1842), p e care fantoma patriei" stră­bune a Ungurilor 1-a p u r t a t pr in Arabia, Pers ia şi T ibe t şi căruia ş t i inţa îi datoreş te întâia gra­matică şi întâiul dicţionar al limbei t ibetane. P r i n ­t re învăţaţi i ungur i însemnaţi ' t rebuie apoi amint i t şi polihistorul Samail Brassai (1800-;Î897), origi­nar din Trăscău.

Literatura^ propr iu zisă datoreşte Ardealului pe Clement Mtkes (1690—1761), tovarăşul de surghiun al Iui Francisc Râkoczi al II-lea, ale cărui Scrisori imitate după modele franceze sun t p ie t re le ; .de temelie ale prozei artistice maghiare. Arde lean es te şi cNjicolae Josika (1794—1865) creatorul romanului istoric precum şi Sigismund Keming (1814—1875), strălucit reprezentant al romanului psihologic şi Paul Ggutai (1826—1909) îndrumătorul critjcei, d in epoca de aur a l i teraturi i ungureşt i , epoca lui Petof i , Arany şi Vorosmarty. P r i n t r e Ardeleni i mari poa te fi socoti t deasemenea poe tu l eŞndrel <Adg (1877—1919) ale cărui tragice profeii i şe înrădă­cinează în mare par te în contemplarea realităţilor vieţii ardelene şi chiar şi iDesiderlu SzaBo -marele romancier şi pamfletar de astăzi, cont inuator în t r ' un sens al lui Ady .

To tuş i , despre o l i teratură maghiară ardeleană n u s'a vorbi t înainte de războiu. însemnătatea cul­turală a Ardealului din veacurile t recute a scăzut din ce în ce mai mult , .mai ales dela unirea Ardea­lului cu Ungaria (1867) încoace. Tendin ţa de cen­tralizare a Budapeste i , accentuată to t mai viguros în ult imele decenii, absorbea fără greutate torice talent răsărit în price par te a Ungariei . T impur i le în care Alba-Iulia, sau Clujul principilor .ardejeni erau puternice centre de eradiat iune culturală, cel pu ţ in p e n t r u maghiar im ea din Ardeal , au deveni t demult o simplă amintire pe care diversele societăţi culturale, cu o viaţă des tu l de anemica de altfel, n"o mai pu teau galvaniza. >S'o spunem pe fată: După un i re (Unirea cu Ungaria), Ardealul a fost t r a ta t cu nepăsare, a fost neglijat."1 .,

I n aceste decenii aşa dar în care lozinca Buda­peste i era realizarea unităţ i i politice ş i culturale chiar cu pre ţu l amortirei şi decolorării sufleteşt i a

Snor regiuni cu mari tradiţi i , n u se poate, vorbi espre o l i teratură maghiară ardeleană în înţelesul

de azi al cuvântului, despre o l i teratură definită p r in t r ' un conţ inut local, p r in tendinţa afirmării u n u i caracter specific regional, sau măcar pr in crite­riul exterior al une i grupări mai d e seamă. Talen­tele noui erau atrase de dorul consacrării în capitali , ,iar cei câţiva scriitori cari au s tă ru i t să rămână aci, ca de ex. puternicul nuvel is t Ştefan Pe te l e i (1852—1910), au sfârşit pr in a-fi aproape ui ta ţ i de publ icu l maghiar a căţui a tenţ ie şi gus t erai* cuce­r i t e definitiv de verdictul Budapeste i . •'•'' / ' .

Deodată însă cu aşezarea Ardea lu lu i în cadrul României, si tuaţia se schimbă. Noua viată de s ta t

1 G. Kristdf ; Transylvanizmu»> in Erdi ly i Irodalmi Szemle, 1926.

ns r

&QCIETATEA DE MÂINE

aduce şi pen t ru maghiarime o mulţ ime de probleme noui , împUne. o strângere a rândurilor, o revizuire radicală a ideilor, determină căutarea unei at i tudini potr ivi te stărilor schimbate. Abia acum Ardealu l începe să fie — descoperit, în înţelesul viu alcuvân» tului , pen t ru l i teratură.

Vechile societăţi l i terare se reculeg din som= nolenţa de până acum, albele noui se creiează adu» cănd o atmosferă de înviorare.

Societăţile literare. Cea mai importantă — dar numai prua, si tuaţia ei centrală — din aceste socie» tăfo este Erdetyi Irodalmiy%ârsasâg (Societatea Literară Ardeleană)1 întemeiată în 1888, având sediul în Cluj . P r imu l ei preşedin te a fost orientalistul Geza Kun, Azi societatea aceasta, cu nuanţă conservativă, e condusa de Arcdiţei *D6zsa şi numără pr in t re membrii ei pe to ţ i l i teraţii de valoare d m Ardeal . $ i ,mai veche este'Societatea Sigismund Kemeny din Ţârgu» M u r e ş întemeiată în 1878 sub presideniia lui Carol cApor şi condusă azi de pro topopul reformat Iosif Tothfalusi. Societatea Sztgligeti din Oradea=Mare a luat fiinţă deasemenea cu mul t înainte de războiu. Ul t imul ei preşedinte a fost renumitul istoric/oh Karâ-csonyi, episcopul romano»catoIic din Oradea=Mare, Societatea Joan Arany din 'Timişoara s'a înjghebat gratie s tăruinţelor poemului SMihail Szabdîcska şxla istoricului Eugen SzetltkUrapr pr in anii 1900. Foarte activă e s t e - | n anii d in urmă vechea societate Kolcsey din Arad întemeiată de" dramaturgul GregOriu Csiky şi istoricul''cAlexandra cMkrki. Câreii»mari: şi Satu» mare au şi ele câte p societate literară Kolcsey, iaf în Baia=m'are; funcţionează Societatea Teleky care însă se ocupă mai' mul t de chest iuni de arta plas­t ic i , având în fruntea ei pe pictorul han Thornia. In 1&22 a fost Întemeiat? la Gjuj Societatea Literară Unitariană (Unttâritis lfodatmi' tfârsaşâg) sub preşi» dehtîa episcopului Iosif Ferencz. O însemnătate1 deo­sebită are "gruparea Erdilyi Helikon (Heliconul arde-leali) închegată în anul 1926, priii s tăruinţele Baro­nului Ioan Keminyi P r imi tă cu neîncredere de cei „din dfeâpta"',Ca fiind o grupare prbgresistăy soco­t i tă pe de altă par te , de rădîcailişti, d rep t reacţie*» nară, fVrdelyi ffelilcoh este, în realitate, o grupare liberă, dei t i i l de eclectică pen t ru a putea angaja Reiate p^utefile ? reprezentative, ' ' ale viefîi l i terare maghiare din Ardea l şi dovedind, în cei doi ani de existentă, u n fecund şi t ineresc spirit de iniţiativă.

O menire ştiinţifică academică ar t rebui să aibă ErdMyi Muzeum Egyesiilet (Societatea Muzeului Ardettah)r întemeiată în 1859, având pr in t re membrii fondatori şi personali tăţ i din «elita intelectuală ro= mânească a vremii . Poli t ica de negaţie însă şi re» . fuzul colaborării ^u oamenii n o ş t r i d e şti inţă, în-stăpânite în sânul' acestei societăţi cu t6*£ul împotriva literelor fondatioftale, fac din ce în ce mai pu t ih rodnică viata acestei Asociaţi i cu u n mare t recut , in t impul d in urmă se agită ideia tiriei Academii catolice. Ches t iunea însă n u a eşit încă din faza discuţiilor; /]--••*-

Toate aceste Societăţi şi grupări l i terare îheep să aibă o viată mai intensă^ cum'sipuneam, dela 1918 încoace, Primenirîdu-se pr in alegerea elemen­telor t inere de valoare, organizând şedinţe publice*

1 Dacele privitoare la Societăţile literare din Ardeal sunt culese din lucrarea lui lul iu Walter: Erdely es Bânsâg Irodalmi es Kulturâlis Egyesâletei . (Societăţile Literare şi Culturale din Ardeal şi Banat), publicate în Almanachul revistei Pâsztortuz, Cluj 1925.

şi turnee , ins t i tu ind premii pen t ru poezii, nuvele şi romane, înlesnind publicarea unor lucrări de ştiinţă, societăţile aminti te de abia acum îşi justifică t i t lul lor îh înţelesul adevărat al cuvântului .

P r e s a . Ş i mai mul t decât aceste societăţi însă, tiransitia dela stagnarea de dinainte de răsboiu la viata literară plină de mişcare de azi a f ăcut-o presa, care din acest punct de vedere, mai ales în şnii din­tâi când revistele lup tau cu greutăţi le începutului , a avut u n rol covârşitor. S tud iu l bibliografului Ludovic Gyorgy aruncă o lumină instructivă asupra fluctuaţiilor întâilor ani* Iată câteva da te : din 1680 de ziare şi reviste câte apăreau în toată Ungaria în 1910, anul în care s'a făcut cea din urmă statis­tică a periodicelor maghiare de către I. Szinnyei, abia 230 apăreau în Ardea l {mai precis: în terito» riile ce au reveni t României). D in acest număr au rezistat şi au cont inuat să apară: ş i ' î n Ardealu l ro« mânesc abia 87 de gazete şi reviste. S'au întemeiat în schimb, în răstimp de 5 'ani , 243 de publicatiuni periodice noui. In s tudiu l său, Gyorgy arată că nu» mărul total al ziarelor şi revistelor maghiare în cei cinci ani de care se ocupă el, se urcă la 330. S u n t cifre grăitoare acestea care arată cum n u se poate mai clar progresul maghiarimei în România nouă. S i pu tem adăuga l inişt i t că acest progres şi=a ac» celerat r i tmul în a doua jumătate a deceniului nostru. N u numai ziarele pqjitice, dar şi cele bisericeşti «rezintă .o sporire considerabilă. Rolul celor trei biserici (romano-catolică, reformată şi unitariană) în păstrarea zestrei de tradiţ i i ungureşt i s'a văzut cu deosebire în aceşti ani.

Paralel cu sporul cantitativ înregistrat de

Î>resă, se constată şi o s imţi toare: ridicare a. nive» ului ei. D e u n d e înainte de războiu gazetele ungu»

reşt i dirţ Ardea l n u erau altceva — cu rare excep­ţ i i — decât ecouri palide ale celor din Budapesta şi erau puse faţă de acestea în t r 'p si tuaţie de, mo« deşte provinciale, chiar din cei dintâi ani de după războiu, se înfiripă o ziaristică vioaie cer. informaţia bogată şi variată, cu o ţ inută literară îngrijită, respirând, prîn sprinteneala ei, u n aer5 d e capitală. La consolidarea presei a Contribuit, fără îndoială în măsură apreciabilă şi mâna de gazetari emigranţi diri Ungaria. Li teratura Ungurească din Ardeal datoreşte mul t gazetăriei celor d o i ' t r e i ani după războiia, căci în ani i (aceştia supjfementele l i terare ale «gazetelor sun t aproape singurul adăpbst pei i t ru preocupările artistice. Gazeta ţ ine loc casei,de edi-tură şi revistei şi mulţ i din poeţi i şi prozatorii de azi au t recut pe la mesele de redacţii, până' când revistele şi-au pu tu t ' f e ce u n r&st mai temeinic. ' *:

Rev i s t e l e . N u vom înşira aici toate revistele care au apărut în cursul celor zece ani. Cele mai mul te din ele n 'au ş t i u t sa£ n 'au p u t u t să«şi du» rfee .b existenţă mai îndelungata de u n an sau doi. A u fo^t şi de acelea care s'au poticnit chiar la întâiul număr (câ de pilda ffoţnap (Mâine) din Târgu-Mureş , 1919). Vom aminti astfel numai în treacăt în­cercările lui Colotnăn OsvMh: Zhrd idd ('Vreme întune­caţi, Ţârgu-Mureş) , \Katyuz (Călătiza, Târgu-Mureş) şi'Hetfoi leveUk (Scrisori de luni, Cluj)* Organul Societăţii Kolcsey. din A r a d : Sezon, redactat de (Andrei 'Bodor, încercările unu i grup de scritorii din

2 L . Gyorgy, A romăniai megyar idâszaki sajţo St esztendeje- (Cinci ani din viata presei maghiare din Ardeal), Erdelyi Irodalmi Saemle, 1924, p. 239—257.

80C1ETATEA BE MÂINE

Oradea în frunte cu romancierul labery: cMagyar Szd (Cuvânt unguresc) şi Tavasz (Primăvara). — Toate acestea apar în t re 1919—1921. O singură revistă se ridică şi reuşeşte să se împuie în acest răstimp de dibuiri. E s t e iKapkelet ^Răsăritul), redactat de cArpad 'Paâl, Emeric Kâdâr, Ernest Ligeti şi Eugin Szentimrei şi care apare în anii 1920—23. Urmează în ordinea cronologică Pâsztortuz (Joc de munte), ca o continuare a Revistei Ardelene (Erdelyi Szemle) a nuvel is tului Ladistau S. Nagy. Pâsz tor tuz este cea mai norocoasă din toate revistele ardelene de până acum. Redactată până în 1924 de poetul (Alexandru cRemenyik, Pâsztor tuz â ş t iu t să=şi cucerească ceti-torii pr in prestigiul acelui tradiţionalism modern al poetului care o conducea, iar când, după o jumă= tate de an de direcţie a nuvelis tului losif cKyiro, a ajuns în fruntea ei pr iceputul bibliograf Ludovic Gyorgy, revista îmbogăţită şi cu ilustraţii şi=a p u t u t spori considerabil tirajul devenind u n fel de revistă familiară în genul mul t răspânditei Uj Jdok din Budapesta. U n caracter p ronun ţa t catolic are revista Hirnok (Vestitorul), redactată de părintele franciscan Le nard Trefan şi cBela P. Jânossy precum şi cDasâr-nap (^Duminecă) care apare în Arad v şub . îngrijirea ordului minori t acolo. încercările îndrăzneţe ale lui Zoltan Franyo: Geniusz şi Uf Giniusz (Arad, 1924— 1925) şi a lui Gheorghe Szântâ: Periseîiâp (Arad, 1925—1926) se Caracterizează priri panestet ism. Cele dintâi două tăgăduiesc dreptul la existentă a unei l i teraturi ardelene ca fenomen local, cea de a treia cultivă cu frenezie cosmopolitismul artistic, idea» lurile ei fiind Iwafo Golii Guil laume' Apollinaire, Tris tan Tzara etc. Mai amintim revista sociologică Korunk (Epoca cKoastră), care e redactată de Ladislau Dienes şi Calcă pe urmele renumitei Huszadik Szâzad (Veatut al XX-lea) a lui Oscar Jâszi, având o pronun-tată preferinţă pent ru l i teratura modernă umanita­ristă, internaţională.

In sfârşit, în primăvara anului 1928, apare revista Erdelyi Helikbn (Heliconul Ardelean) sub direcţia contelui SN^icolae Banffy şi a poetulu i Lu­dovic Aprity. Desăvârşită l ibertate ideologica ca­racterizează aceasta revi i tă elegantă şi de înaltă pre tenţ ie artistică.

Anarhia anilor de încercări, lipsa de orien­tare, de criterii şi de critică au provocat în anul 1924 apari ţ ia .revistei critice Erdelyi Irodatmi Szemle (Revista Literară Ardeleană), condusă Ia început de profesorul Ştefan 'Borbelg, apoi de Ludovic Gyorgy, Revis ta aceasta este u n adevărat monjtor oficial al vieţii intelectuale, maghiare din Ardeal . Critica ei poate părea profesorală, greoaie, chiar excesiv de , conservativă, uneor i ; nimeni n u va pu t ea tăgădui însă ut i l i tatea severităţii ei,,*.mai ales l a început, când elogiile i necontrolate curgeau g â r Î ă . . . • • ' . , . . ; • • , . • . : . , , ' • . • - f . , , ';

S'a încercat adeseori!să se facă o clasificare a revistelor după concepţia ,;de viată, care respiră din «le. SV plecat mai to tdeauna dela cele două curente, .care aw stăp'âttit viata literară din Ungaria t imp de douăstrei decenii înairite de ; războiu şi,ra căror rezonantă s'a t ransmis până în zilele noastre. Analogiile aceste sun t însă numai aproximative, încercarea de â grupa fenomenele l i terare ardelene în două categorii : una conservativă sau tradiţ io­nalistă, cealaltă radicală sau progresistă, n u cores­

punde în t ru toate realităţilor spirituale ale vieţii maghiare din Ardealul de după războiu. Ceeace se putea spune, în această privinţă despre l i teratura maghiară de dinainte de război, n u se mai potri» veste pen t ru l i teratura ungurească d in Ardealul de azi. , ;

Viata literară din 'Ungaria s'a cristalizat" 'în adevăr în aceste două categorii între care acol6 se putea face — şi trebuia să se facă chiar, —'" o dis-t inct iune hotărîtă. Să n u se u i te însă ' că la deter­minarea acestor categorii acolo au contribuit motive din afară de l i teratură şi mai puternice deqât l i t e ­ratura. Programele literare dîri Ungaria făceau par te d in t r 'un complex de credinţe şi a t i tudini politice şi sociale, şi foarte adeseori programele l i terare erau chiar emanaţii directe ale acestui complex po* litico*sOcial. In marea luptă dintre generaţi^ scrii­toricească a lui Eugen 'Râkost,u gehera t î f 1 *^* onată de (Academie şi gruparea din jurul revistei ' Nyugat {Occident), al cărei crainic era Andrei Ady,fera mâi mult de tâ t o luptă pe principii estetice, pe prefe­r inţe artistice. E ra încleştarea "unei mentali tăţ i fetU dale, istorice, intolerante, cu gândirea "denlocratică modernă, care vedea primejduirea Urtgariei1 în stă­ruinţa anacronică a • tabere i : adverse. Lupte le l i te­rare erau colorate neconten i t de ©puternică nuan ţă sociologică şi politică, de aceea ele aveau reper* cursiuni adânci şi întinse- în frământările vieţii so­ciale, deaceea oamenii polit ici dintr 'o parte* şi' dift-tr 'alta se pasiona» aşa de- mult dte apriris'elo dis­cuţii literare. ' -**••-' * J l

'•'••'' Acum, este adevărat că revistele lui Franyo şi Szântâ (Geniusz şi Periszkop) au învăţat mul t dela cNjyugat pe unde aii t recut de altfel cei doi redac­tori, ba Periszkop'', reprezintă o etapii. a: moder=„ nismului la1 care Nyugat nu s'a hazardat'nici bdştă, este adevărat mai depar te că'.Korunk urmează îh deaproape ideologia1 si metodele revistei liii\ Jaszi (Veacul al 20-lea) ş i t o t aşa d e , adevărat eSte că''în ' privinţa tradiţionalismului şi dogmatismului 'se p'balije face, păstrând proporţi i le, o' oarecare aprbpierîe'îiitr'e Budapesti Szemle (Revista eBudât>estktiâ) de''pilda; !şi Erdilyi Irodatki Szemle, dâr aceste aprbp&ri n u sjHJty prea mul t pen t ru l i teratura ardeleană de âz"iV'*""i" căci altul fiind Sici şi acum fondul social şi pbîitfc;, categoriile literare schiţate mai sus au pierdii't mult , dacă n u totul , din severitatea ţ inute i lor. ("Linia despărţi toare d int re ele s'a subţiat , s'a încovoiat şi în mul te locuri s'a ş ters de tot . Ş i aceasta din două motive. In noua aşezare de . stat, mashjarimea ardeleană a căutat să-şi creieze u n front spiritual unic şi în aceasta operă de concentrare, .ce le ,două at i tudini cari au îndrumat spre două făgaşe pro­fund deosebite l i teratura de dinainte de războiu, au devenit de o importantă cu to tu l secundară. P e de altă parte, deosebirile de care am vorbit, au fost anemiate şi pr in faptul 'că riu găseau teren şi 'ana­logii încurajatoare nici în. viata romanească, nici în cea' săsească unde despre u n antagpnism în t re con­servativi 'şi radicali n u se poate vorbi. Cohseryâti-Vismul şi radicalismul de care s'a vorbit atâta îrj Ungaria din preajma războiului, azi, în Ardeal t abia mai poate fi' lin criteriu de clasificare, ş i dacă a-ceste două cuvinte niai stăruie totuşi în termino­logia critică ardeleană; ele nu mai au în nici tţn caz semnificaţia de realitate socială de altă dată şi

U7

nu sunt mai mult decât o simplă etichetă pe care şi»o înscriu pe frontispiciu câteva reviste extre­miste. Aceste reviste însă sunt departe de a în» globa toată literatura ardeleană sau măcar o parte mai însemnată din ea. Rebelă la formule tutelare — unele preconizând salturi îndrăzneţe în întune-rec, altele în veşnică întârziere — această litera= tură şi-a croit o albie nouă, a topit la un loc, spre uimirea unora şi în ciuda altora, gânduri şi senti-mente ce păreau ireconciliabil' antinomice şi a în-frătit în programe şi crezuri artistice pe oameni cu structuri sufleteşti iniţiale cu totul diferite.

Ni se pare astfel, că literatura maghiară din Ardeal şerpuieşte în albia, cam cu multe cotituri, a revistelor &iapkelet, Pâtztortuz şi Erdilgi Helikon şi spărgând zidurile categoriilor de care vorbeam, este încă în plina fierbere a căutării de sine.

Transilvanfamnl. Există o notă dominantă în aceasta literatură ardeleană, o notă care să o deosebească de literatura din Ungaria?

întrebarea aceasta şi-au pus-o cu înfrigurare de atâtea ori ziarele şi revistele ardelene, şi din discuţiile ce s'au urmat în jurul acestei chestiuni, dicţionarul literar al vremii noastre s'a îmbogăţit cu un cuvânt nou: Iransitoanismut. I s'a atribuit acestui cuvânt puterea magică, de a coordona toate năzuinţele ardelene ungureşti spre o tintă unitară, care în timp ce«şi păstrează legăturile vechi cu viata intelectuală a Ungariei are menirea să desvolte un spirit regional diferenţiat de ritmul general al cui* turii ungureşti.

Transilvanismul, cum spuneam, este un cuvânt nou. înainte de războiu acest cuvânt nu numai că nu se discuta dar „s'a găsit, pe vremuri un mi-nistru de instrucţie care a impus şcolilor prin or* din confidenţial, ca numirea de Transilvania (Er-dely) să fie înlocuită prin aceea de „'Platoul sud-estic" iar sub raport politic Ardealul a fost botezat ţi­nutul de dincolo de Munţii Craiului1. Preocuparea de a căuta trăsăturile unui portret moral al Ar­dealului, înţeles ca, o regiune cu un suflet aparte, cu aspiraţii izvorîte din anumite determinisme istorice şi geografice, a lipsit cu desăvârşire din sociografia literară a Ungariei de eri. E explicabil. In strădania cu care se făurea ideia omogenităţii statului Sf. Ştefan, Ardealul acesta cu majoritatea lui covârşi­toare de Români, era tulburător, încomod. Cine vorbea atunci despre acele legături tainice, subte­rane ce unesc, în anumite privinţe sufletele celor trei nati«ni <le aici? Atunci când despre zbuciu­mul tumultuos al românismului ardelean maghia-rimea lua cunoştinţă din informaţiile deformate de loialitate (?) ale lui SMoldovan Gergetg şi 1. Siegescu, — şi nu din Slavici, 'Popoviti-Băniţeanu, ^Branişte, Goga şi cAgârbiceaiiu!

Transilvanismul a fost ridicat la suprafaţă în momentul în care Ardealul şi-a întors fata spre Bucureşti — acesta este adevărul. Nu vom stărui asupra semnificaţiei politice a acestor constatări, asupra rădăcinilor mai îndepărtate al transilvanis-mului, asupra fantomei „statului tampon" ce se profilează câteodată, în dosul acestui cuvânt, ci limitând discuţia la literatură, vom căuta să lămurim daca există în adevăr un transilvanism generator

1 Erdiîyi Helikon 1938, p. 37.

SOCIETATEA DE MÂINE î

de artă, un suflet specific al acestei regiuni, o gân» | dire ardeleană, capabilă de a se cristaliza într'o j formă literară proprie. Problema astfel pusă apar» | tine geografiei literare. j

Ei bine, este în afară de orice îndoială, că un | astfel de transilvanism există şi a existat şi atunci J când nu a fost băgat în seamă, după cum se poate .. 1 lămuri şi în literatura românească un suflet mol- j dovean, muntean, ardelean şi oltean. |

Nu este scriitor mai de seamă in Ardeal care .4 să nu se fi rostit despre acest transilvanism, socotit 1 de unii drept axa literaturii de aici- „Căutarea şi 4 accentuarea specificului ardelenesc este condiţia 1 de căpetenie a dăinuirii noastre sufleteşti" —r, zice 1 Alexandru Tavaszi, unul "dintre ideologii militanţi 1 ai acestei idei.8 Problema a ajuns să aibă o adevă- j rată literatură din care nu lipsesc, fireşte, nici î exagerările unora care merg până a crede că pot să J descopere o mitologie săcuiască, nici glasurile de 1 tăgadă înverşunată a l'art pour 1'art-iştilor. Din \ torentul de articole şi studii în care s'a căutat să \ se analizeze cuprinsul acestei atât de mult discutate \ noţiuni, se pot desprinde două elemente hotărîtoare > care stau la baza transilvanismului: unul geografic, , şi altul istoric. •

Relieful Ardealului cetate străjuită de munti, j a imprimat o notă particulară sufletului unguresc j de aici, zic işticei ce au atins această chestiune 1 „Pământul acesta e mai variat, mai colorat, mai •'• plin de cântece decât ş e s u l . . . policromia acestei lumi, toată podoaba pământului smălţuit, se răs­frânge în imaginaţia omului de munte, bogată în < nuanţe, ca pădurea vrăjită de paleta toamnei . . . A ieşit vorba despre ardeleni că sunt greoi şi cu j fantezia înceată, fără aripi. Dar această convingere s'a format, pe de o parte, în urma sugestiei lui Petofi care, totuşi, a adus în Pusta maghiară fan­tezia moştenită dela străbunii lui, care erau mun­teni, pe de alta din şcolăreasca pilduire, cu romanele lui Kemeny, care însă, singur, nu poate fi o dovadă peremtorie în judecarea unei regiuni. Argumentaţia i aceasta şcolărească uită apoi ca în basmele populare săcuieşti este o atât de îmbelşugată fantezie, cum ! rar se găseşte la alte neamuri, şi uită în acelaş timp, pe marii scriitori din timpul din urmă, pe Ady şi pe Szabo." Am citat această ditirambică laudă a pământului ardelean din introducerea la o antologie.8 Ea are deci valoarea unui program. In avântul tineresc al rândurilor citate se găseşte fără J îndoială şi putinăexagerare. In fatalismul întunecat al lui Kemeny, astăzi cei mai mulţi văd însăşi esenţa caracteristică a gândirii ardelene, pomenirea lui Ady, originar din Sălaj şi a pamfletarului amar, Szabo, într'un rând cu baladele săcuieşti, este cel puţin discutabilă. Totuşi, linia fundamentală a explica­ţiilor derivate din ambianta geografică a fost necon­tenit reluată şi variată. într'o reprivîre făcută asupra celor zece ani, Erditgi gondolat Erdily maggar irodalmâban. (Gândirea ardeleană în literatura ma­ghiară din Ardeal)4, criticul Aleodor Kuncz revine la ea, adâncind-o şi lărgându»i perspectivele.

» Revista Pasztortuz, 1935, p, 31. • 8 Ver»ek, ElbeszeUsck, Tanulmanyok- Tizenegy fiatal erdelyi irotol.

(Versuri, povestiri şi studii, de unsprezece scriitori tineri din Ardeal. Cluj , 1923). 4 Revista Nyuţa t , — Budapest, 1938. p.

(Va urma) Ion Chineza.

J18

gOOIMTATEA 1>Z MÂINE

Problema ins£ruc£iei poporale în Ţ inui ui Hălmagiultti Spre o şcoală regională de caracter practic utilitar, îmbrăţişând problemele pomăritului

şi ale silviculturii.

Din eomplexul vieţii Specifice a Mun­ţilor Apuseni preze&tăto situaţia şcoalei primare din Ţinutul Hălmagiului, cău­tând posibilt&ţile de desăvârşire a aces­teia.

Nu cerem reforme, nici nouă institu-ţiuni împovărătoare de buget, dar pretin­dem executarea legii existente prin adân­cirea programei de învăţământ în dispo-ziţiunile ei de caracter practic agricol, ca­re aici trebuie să îmbrăţişeze problemele pomăritului şi ale silviculturii.

Pe coastele domoale ale Găinii şi Bi­liarii, bogat împădurite până mai ieri, se întinde azi ca pecinginea arătarea hâ-doasă a râpelor abrupte, ca urmare a ra­vagiilor securii şi păşunatului abuziv. In vremnea aceasta şcoalele noastre' învaţă despre planete, animalele şi plantele exo­tice, dar riu-i suflă elevului un singur cu­vânt -despre importanţa pădurilor, cul­tura hiăruiui, prunului şi a nucuM, cu preţul cărora produce tatăl copilului, îşi agoniseşte pânea aducând „bucatele;" „din

jos" Mai vârtos în această regiune, câtă vre­

me şcoala nu va năzui să se impună ca o necesitate a nevoilor vieţii locale, , ea rămâne o instituţiune anemică, binemeri-tându-şi dispreţul şi boicotul satelor^

Ia'aeest ţinut evoluţia ideii şcolare dela 1850 şi până îii prezent iioVo eviden­ţiază tabloul sinoptic de miii'jds":

C O M U N A :

' 4 '\

1. i Hălmagiu — 2. Hălmâgel — 3. Sârbi — — 4. Târnăvita — 5. Luncşoara — 6. Voşdpci — 7. Toheşti —,j 8. Ţărinure . —, 9, Poqnariu —

10. Icneşti. — — 11. T i sa , - -12. Ociu —. -13. Ocişor — — 14. Băneşti — — 15. Cristeşti — 16. Brusturi — 17. Rodeşti1*- — 18.' Mermeşti — 19. ^ e a s a — — 20. X^ştioara — 21. Vârfuri— '— 22. Mâgulicea "-' 23. Vidra - - ' 24. Lazuri T~- — 25. Groşi — — •26. Avram Iancu-27. Poiana — , rr-28. Brus£urescu 29. Pleşcutia — ' 30/ Aciuia — -*-31. - Dumbravă — 3 2 . B u d e ş t i T rr-33. Guravăii — 34. Rosfcoci — — 35. Tălagiu — —

. Total — -?!

: ::": - ' E P 0 C A': 1 8 5 0 - 1 8 7 3

înfrângerea unsurilor] relativi libertate naţională în abaolulisna, provizorat s4 sub •

durata pregătirilor ungureşti

:"' 1 8 7 5 - 1 9 1 4

Dualisni i' opresiune naţională Coloman Ţ i n ă , Ştefan Tisza Appomyi, p4nă 4» isbucnire»

.,., . Numărul învăţătorilor jţn anul şcolar

1850—51

1 - • • - * - . : : • . !

• — •

— . ;. —

• , —

, — -— -

. ,— , • • * • " ' I - •

;,... —;> "—

'•'—'"'.

"<—• : '— '

" ''."'—' '" : — .

. - . _ • • • - , .

'—' '\ • " - _ '

—"' ' • —

_ . . .. • * . - , . " — '

.••' i i — - •

. . V — . — ' ' '••

• . : — •

—.. — .'

. -w • ; , , , •

. . ; • • _

^ V

:. "- {

r i-.

1859—60

-:- 2 ' 1-;..'

• . : , ,

..

— , j

:U .

. •

, . ' • , . -

i ",.-— —

— — — __ _

— — —

• > —

—

— l

— •

_ —

_ . — •

1 ..'

1871 — 72

• '-' 3 ; < ' '

1 ' ^ - •

— 1'

. — , • • * — • :

-— .'. _

. i P P

».:!'„:.' 3, .. •

. - • , ! , - '

7"7'i'" 7,';•!•=.' "'. — • M .

.' — . " .7î 7;

, i" î \ . î

î

__

/ ' ' . '!"' ,:

î ' i ,"•

_ ^ • ' ' •

' -4-t-

__ 1

| 7 19

1 8 9 3 - 9 4

4-••= •

• . • ' " 1 -

- l •

l

r — . •:

• • • ' — • , '

..' :-, __

. _—

•: i .'••

.. i..,-i 1

i

• M - H

1 ,1 1 1

1

. __ 1 1 1

- 1'

1

, 21

1906^-7 ]

3 . . - ' . - - ! > •

1 —

1 • —

— '.-r; —

_ • — ,

:— .," V ' 1 .

—'

;'. 1 ' —

<• i

1 _ —

''' — 1 1

' • ' . 1 " •

1 '—

1 — —

1 1 1

;' -iii.;

• i i . 1

• I i i .

1

20

- 1 • ' • • • • • . .

guvernele . , legea lui 'războiului '

1913-14J

3 ' v •

* • - r -

, «-.., ' 1

—

•

r—

. ' • •

• ' • —

— 1

, 1

__

1 1

; - 1 •

'.'.-.î"-;

1 — —.

l 1 , 1

— — —-

1

• 15

. , • • • • : : t - - 1

î o ^ i a ^ j

Triumful ideii naitonale. î n ' r

Româniă-Marc

1 9 2 8 - 2 9

4 -;;. >\- 3 • (. . . . - a - , . . . • • • ! ' . . - « . .

•' 2 '

• • 1 ^ «

• 1 . . ,

• ! • • . • • '

1 1 1 •'

:.;1 1 1

•. , 1

2 1 1 1 .-••

2 1 -

• i : i ' : - .'i:' •."

• • " • < • • t

• • — 2 ' : - •

• • • • 1 - •

. — •

•'.. 1 1

., 1 1

, 1 1 , 2

, 43

• ' ţ i • * • ' •

o io a

• M l :.13l-:-.--

. i » &, 1 "113

231 100

56 189'

34 „ 5 4 : -

5 6 . '•'"' " 5 3 ' .

51 >•'.»! 0 4

-. -,;«!. • : , , , « ! . ; »

:: . ; . 5,Ş,;,:

. • . ; , ! » • : • • . . .

... ;i23,-„. 5p... Ş6',-.',

782 7, „32 ,.

136 • '64 95'

118 35

152 63 27 53-50

. 4 1 3 4 , 29 3 0

129

3 6 4 »

119

BOCIEIATEA DB itJjNM

In loe de 13 scoale cu 15 învăţători, câte ne-a lăsat stăpânirea ungurească, la zece ani după Unire, în anul şc. 1928—29 funcţionează 32 scoale cu 43 puteri di­dactice, la 2642 copii (7—16 ani) obli­gaţi de şcoala primară, construindu-se 15 scoale nouă în comunele: Brusturi, Cris-teşti, Iuoneşti, Leasă, Luneşoara, Voşdoci, Tisa, Ocişor, Bodeşti, Vârfuri (Ciueiu), Hălmăgel, Măgulieea, Poenariu, Sârbi, şi Guravăii.

Cunoscută fiind situaţia materială pre­cară a acestui ţinut, aportul populaţiei a fost redus la mâna de lucru şi cărăuşie gratuită, iar comitetul şcolar judeţean, a-vând şi material gratuit, a cheltuit pentru construcţiile şcolare de aici sutaia, de pes­te şase milioane lei. . _ .

: Privităsub" raportul 'realizării scopului he culturalizare a satelor,, suntem totuş nevoiţi a constate că problema şcolară in' acest ţinut este departe de a fi terminată, căci şi în nouile scoale sălăşlueşte încă ţot duhul vechiu al şcolasticismului, eare îndepărtează, în loc să fixeze, p.e viitorul. ţăran de gospodăria lui. ; Recenzământul anului şc. 1928- -29 ne arată un total de 2642 obligaţi, care.ra.-. portat la numărul de 43 al înv., ne dau':

câte 61 elevi ăe învăţător. Conform rapoartelor depe anul şc. în­

cheiat, 1927—28, au cercetat şcoala nu-jtaai 1181 obligaţi, rămân deci: '

câte 38 elevi ăe 1 învăţător. '• Dintre aceştia au urmat lecţiile şi au fost promovaţi 896 elevi, revin deci a-bia:

câte 2Î elevi de 1 învăţător. - j Aceste sunt (mărturisirile oficiale; si­

tuaţia) reală este însă şi mai tristă decsjt încearcă să ne-o prezinte rapoartele au­torităţilor. Adevărul e că "din moment ee începe a se desprimăvăra şi până târzi» toamna, cei mai mulţi eleva păstoresc vi­tele, iar iarna nu pot eereeta şcoala diii pricina mizeriei, astfel ceai mai mare paj-jte a anului învăţătorul se găseşte cu:

f ' câte 1Q—15 elevi în, şcoală. I Toate clasele superioare, V, VI, VII,

Şunde în spiritul legii „se stabileşte legă­tura elementară indispensabilă fiecărui. ¥ost promovaţi în anul şc. 1927—28 un total de 105 elevi, adecă:

câte 2 sau 3 eihvi ăe 1 învăţător. Suferă frecvenţa şcolară din pricina

mizeriei, dar mai ales fiindcă şcoala nu m adaptează;la nevoile vieţii satelor. Nu-jjmai o şcoală regională de; caracter prac-ftic utilitar va putea sabili legătura f ireag-;că dintre şcoală şi viaţă.

Ari. '55 al legi în vigoare, definind scb-

pul şcoalei primare indică pe lângă.cul­tura elementara indţspenzabilă fiecărui cetăţean, şi „Cunoştinţe de caracter prac­tic utilitar, variind după necesităţile vie­ţii locale, /eft*3 de ocupaţiune al locuitori­lor şi înclinările elevilor". Iar art. 94 al regulamentului precizează că aplicaţiu-nile practice vor ţinea seamă de „izvoa­rele ăe bogăţie ale regiunii şi ăe trebuin-ţăe locuitorilor".

Din punct de vedere economic Ţinuşi Hălmagiului cu o suprafaţă de 74183 Ju-găre catastrale, specificată după felul culturii prezintă următoarea repartizare;

pădure .... ţ , ,,, 40880 jug. ( arător ... '.-.-. . 16899 jug.

păgune, . ->..". . . . . 11222 jug. neproductiv . . . 2241 jug. grădini ... . . . 1639 jug. '

" ftapţe' - r - r - . r - r r 1302 jug. • Total . . 74183 jug.

In situaţia de-azi, «şgricultura proprhr zisă realizează anual cea. 12402 măji me­trice cereale, grâu şi porumb, pentru o populaţie de 19250 suflete, iar din tota­lul ;oe:40B801ugTpădure,'fund defrişate

_fĂrJi.!ftiw!iin.,siitfemiBe.ti^j)fJ^,îa preţ. zest spre; exploatare, abia 6314 jug.

Bilanţvl producţiei şi a consrmralui de ' cereale se încheie cu *un deficit de cea. 569 vogoane (a 10,000 kgr.) cari trebu­iesc importate anual. jDeficitul de cerea­le, impozitele şi celelalte necesităţi ale traiului pe împlinesc din câştigul reali­zat din pomărit, creşterea vitelor, si în prezent pădurile fiind pe sfârşite, mai puţin diii industria casnică a lemnului şi din tounea salariată în industriile fores­tiere, j

Ţinând seama de împrejurarea că prin es tinderea agriculturii şi a păşunatului ia. patrimoniul forestier,'se degradează coa­stele munţilor; dintre ramurile agricole, singur numai pomăritul mai prezintă po-ttbiltăţi 'de desvoltare, fără să prejudi­cieze întru nimica conf ortoaţiunea ^i ca­litatea solului, a agenţilor climaterici şi estetiea generală.

Prin urmare, în fikutul Hălmagiului: pomăritul, problemele păşwnatului in le­gătură cu ale silviculturii, trebuie »ă im­prime caracterul de utilitate practică a şcoalei regionale.

Executarea legîi în ;dispoziţiunile ei de caracter practic agricol, reejamă terenuri de exerciiţu, pe care art. 125 al regula­mentului le hotăreşte în întindere de cel puţin Yz ha. pentru, grădina şcolară şi cel puţin 4 ha. pentru câmpul de' espe-rienţă, de fiecare şcoală.

Cum însă în Ţinutul Hălmagiului, nici statul şi nici comunale nu dispun de te-~ raiuri afabile, orice străduinţă de desvol-

tare a instituţiunilor publice împiedecat»-' du-se de acest obstacol, pe lângă nici o şcoală nu s 'au constituit grădini şuolarc, ne mai vorbind de câmpurile de espei rienţă.

Funcţionează totuşi aici mai mult po hârtie şi în sarcina bugetului 32 scoale cu 45 puteri didactice; s'au deschis în cele mai multe locuri şi clasele superioa-i re, — V, VI, VII, — cari în spiritul le­gii t^tabikse legătura strânsă dintre şcoa­lă şi viaţă, stimulând interesul şi dăwl îndrumări pentru una ăin ramurile de ac* tivitate practică etc." Felul cum se exe­cută însă aceste dispoziţiuni, este uşor de prevăzut, şi şeoalele rămân pustii, ori se menţin anemie în funcţiunea de pompare a elementelor rurale viguroase spre func-ţionarism şi mahalalele oraşelor. Se pro­fita încă atât de; puţin, încât să nu nTtţ mire boicotul şi dispreţul satului faţă de actuala şcoală. \

Grădinile şi câmpurile de esperienţă ur* "mau "sa se creeze prin reforma agrară*

operaţie imposibilă aici, întrucât nu s 'ai| găsit proprietăţi expropriabile. Dispune însă, statul de rezerve considerabile tot în judeţul Aradului, mai jos. la câmpie, ş| soluţionarea favorabilă şi integrală a pro­blemei se poate da tot numai prin refor^ ma agrară.

La fel cuto a fost împroprietărită în jud. Arad: episcopia militară din Sibiu cu 250 jug., cea din Arad cu 174 jug.| cea din Cluj cu 74 jug. şi alte. sute de persoane morale ori particulare, de ce nu s'ar putea defalca şi pentru şeoalele diii Ţinutul Hălmagiului vre-o 200 jug.?

In posesiunea acestei proprietăţi, p* cale de schimb, s'&r putea obţine, eu uşu­rinţă terenul necesar înzestrării şcpalelor. In fiecare comună s'ar găsi un proprie­tar î-sra să-şi cedeze pământul de a«asă în schimbul unui 'echivalent la câmpje, şi să se colonizeze acolo. S 'ar promova prin aceasta şi ideia fcolonizării, complectân-du-se eu vre-o 35 numărul coloniştilor ca*-re până la finea anului consta, numai dii 45 familii din aclst ţinut. , ., - ;

Dacă dr. Ioa'n lacob advocat în Orade|. Mare a primit în schimb 860 jug; la Senj-lac, Talpoş şi Cihteiu pentru plmâutum din jud. Bihor; episcopul Dr. Hosszu dift Gherla 210 la Utveniş pentru pământ din Târnava; contele iFranciseBeWidin Cluj 200 jug. din pusta Bujac (lângă Aradjf, pentru pământ din Cojocnaj şi atâţia al­ţii: — pentruce nu s'ar putea obţine ufi schitob de 200 jug. şi pentru instiirtrţivţ-nile, statului dntr'un ţinut sărac cum e al Hălmagiului? " ' :< ;

PosibiîitateaUnetTttari eoTîîbmaţiuni ne este dată chiar în HSbnagiu. Anume, dih

m

gOCIETdTBA DS ItllNh

fostul domeniu depe vremuri, se taai gă­sesc în posesiunea erezilor lui Eduard Scheer 33 jug. suprafaţă arabilă, potri­vită pentru pepinieră, şi situată la mar­ginea comunei, în apropierea şcoalei. Un teren arabil de această întindere într'un bloc, nicţ nu se mai găseşte în acest ţi­nut, unde arătoarele sunt pulverizate în mici parcele. Cum, proprietarii nu sunt agricultori şi nici nu Iocuesc toţi în Hăl­magiu, cu dânşii uşiar s'ar putea'ajunge la o transacţiurie de schimb, urmându-se procedura obicinuită conform legii pen­tru reforma agrară.

Stabilit că pomicultura şi silvicultura trebuie să impriiine caracterul de utilitate practica al şcoalei de aici, drept terenuri de esperienţă ne mai pot servi şi păşu­nile comunale şi suprafeţele despădurite. îndeosebi păşunile de prin văile acope­rite de bolovani şi pietriş, înecate de a» rini şi spini, oferă condiţii ideale pentru cultura nucilor, cireşilor, prunilor şi chiar pentru meri, fără să prejudicieze întru nimica calitatea păşunilor, aşa cum se prezintă ele azi.

Cu un cuvânt se pot crea şi aiei toate condiţiunile favorabile organizării învă­ţământului în spiritul legii, însă şcoala nu poate fi părăsită la discreţia comite­telor şcolare comunale.

A fost şuierată ideia înfiinţării unei scoale de ayte şi Imeserii în Hălmagiu. Or, ştiut fiind ca şcoala nu poate crea indu­strie, o. şcoală de arte şi meserii în cel mai puţin industrializat ţinut, rămâne o fic­ţiune fără şanse de prosperare.

HăUmagiul. oraş, cu o populaţie de 1125 suflete în majoritate funcţionari, măiestrii şi comercianţi, trăieşte din bu­getul statului, ori din clientela comunelor din jur, ai căror locuitori sunt pomicol-tori. Hălmagiu! contează numai ca centru geografic şi noţiune generică pentru a-ceet ţinut.

Hălmagktl poate să ceară în numele re­giunii pe care o reprezintă o şcoală cen­trală de pomicultură, şi tot Hăimagml trebuie să aibă cel dintâiu un curs primar şi supra primar complet.

Odată rezolvată probletaaa terenului prin achiziţionarea moşiei Scheer, înfiin­ţarea pepinierei şi a şcoalei de pomicul­tură nu mai prezintă nici o dificultate. Un învăţător al şcoalei primare, ajutat de expertul pepienierei silvice de aici va fi conducătorul ei.

Prin descentralizarea învăţământului, deschMtidu-se scoale în Poehariu, Ţo-heşti, Ţărmnre, Ioiieşti şi Tisa, afiliate mai naiste la Hălmagiu, numărul elevilor şcoalei din Hălmagiu a scăzut considera­bil. Comuna Hălmagiu împreună cu Leş-tioaraa dat în anul 1927—28 un contin­

gent de 96 4levi,seare Conform legii poa­te fi deservit de doi învăţători, postul al treilea urmând să fie desfiinţat. In con­siderarea eă numărul elevilor este în des­creştere, se va reduce mult când şi Leş-tioara îşi va avea şcoala sa, al treilea post dela şcoala din Hălmagiu se va putea menţine numai dacă se va deschide cursul compUmentar agricol, adecă de pomicul­tură.

Cât priveşte centralizarea învăţămân­tului de caracter practic utilitar, invo­căm art 132 al regulamentului, care aduna­te ca: „Până la dotarea tuturor şcoalelor cu terentde grădină şi cu ateliere de lu­cru manual, grădina şi atelierul unei scoa­le pat servi unui grup de scoale apropia­te". Astfel, pentru început, şcoala din Hălmagiu, împreună cu pepiniera, va putea servi şi comunele din jur.

In stadiul al doilea se vor forma trei circumscripţii şcolare: Hălmagiu, Vârfu­rile şi Pleşcuţia, dislocându-se de}a Hăl­magiu comunele cari converg geografi-ceşte spre aaile două subcentre.

Mai itix/'m t." scentraiVarea s, y& fae* treptat, până <-e cu vremea vom ajunge ca fiecare ccu'uiă să-" aibă şcoala sa eomplctfi.

Acesta este toersul istoric al desvoltă-rii instrucţiei poporale în Ţinutul Hălma-giului; In Hălmagiu s'a deschis cea din­tâiu şcoală, care a rămas până la prelua­rea imperiului român o şcoală centrală, şi numai mai târziu şi succesiv s'au în­fiinţat scoale şi în celelalte comune. '

De încheiere: provederea şcoalelor cu grădini, câmpuri de experienţă şi execu­tarea riguroasă a programei în dispozî-ţiunile ei de caracter practic utilitar, prin ce şcoala se pune în serviciul satelor. In caz contrar, opera şcolară pornită eu atâ­ta însufleţire, este ameninţată să dea fa­liment. In anul curent s'a desfiinţat"al doilea post de înv, din Lazuri, la anul va trebui desfiinţat unul şi din Hălmagiu şi aşa pe rând se vor pierde multe din şcoa-lele de aii.

Prof. Traiaui Hager

Elegie Nimeni nu bănueşte scăpărarea ochilor mei! Şi nimeni nu ştie ce-mi bate inima — ' măcinată de doruri, mistuită de chinuri, săltată în avânturi de belşugul gândurilor frânte ca frunzele de toamnă veştejite. Nimeni nu cunoaşte popasurile mele sfinte. Nici un om n'a pătruns taina suflării mele — războinică faptă a răstignirii mute: nici părinţii, cari m'au zămislit, nici fraţii de cruce, nici dascălul cinstit nici surorile scumpe — saU femeile ce m'au dorit şi-fetele după cari zadarnic am râvnit.

Nimeni nu crede ce comori zac în mine învolburate de patima trăirii; pe drumurile" spinoase ale cerşirii eu fiecărui om mă dărui — şi nici unul nu ghiceşte cu ce aş dori să mă mântui: că'n fiece clipă Te visez pe Tine, Atotputernică, Strălucită Dumnezeire!

Nimeni n'a simţit văpaia din ochii mei, suflarea buzelor mele pătimaşe — $ nimeni n'ar dori să-mi fie părtaşe, căci nimeni nu bănueşte scăpărarea ochilor mei!

Victor Iancu

">»i i»»i»

J2J

SOCIETATEA DE MÂINE

T A R A 5. Pif i i iMlul.

Deodată cu pădurile s'a dat comunelor şi drep» tul de păşunat. Dar in pădurile primite n'a cam fost păşunat. De aceea statul le-a dat păşunat în munţii Gilăului, încă prin anii 1872. Fecărei co* mune i=a dat drept de păşunat, trebuind să plă-tească o taxă de 12 floreni pe o stână, adecă pe un munte întreg. Se venea pe 1 vită 3—6 cruceri. Mai târziu, prin 1882, „fiscuşul unguresc" a casat acest drept şi a început să dea păşunatul din munţi prin licitaţie. Aşa că, de aici înainte, comunele ajungeau la munţi numai pe cale de li­citaţie. Aceasta a ţinut până la sfârşitul răsboiului. Preţul unui munte s'a ridicat prin licitaţie, până la 300 „zloţi"• Pentru 1 vită se plătea pe o vară 3 - 4 „zloţi".

Legea agrară a schimbat acest sistem. Comu» nele au primit munţi prin împroprietărire. Adecă: s'a stabilit, care comună ce munte să primească, dar de drept n'a fost încă făcută împroprietărirea. Aceasta temporizare a actului de împroprietărire îşi are inconvenientul său. Comunele se ceartă, cerând fiecare muntele mai bun, mai ales din pădu-rile lui Andrâssy. Ba au avut loc şi conflicte sân­geroase.

Pentru munţii daţi prin reforma agrară, co» munele plătesc arândă festată. .--•••-

Pentru pădurile statului, pe cari nu le»a ce­dat prin reforma agrară, e introdus un regim de păşunat a parte. Pe lângă taxele destul de urcate astfel, Casa Pădurilor, (ea a creat acest regim), mai pretinde şi zile cu palma. Aceste zile se fac la pepinierele silvice şi la plantaţii.

Taxele pentru pădurile statului, administrate de Casa Pădurilor, sunt următoarele:

In poene şi în goluri de munte plătesc: pentru vită mare pe sezon 60 lei, pe lună 15 lei.

„ „ n n » *H> „ „ * O „ „ porci „ * 30 „ „ „ 8 lei.

In poenile de păduri de câmp şi dealuri: pentru vită mare pe sezon 120 lei, pe lună 30 lei.

„ mică „ „ 60 „ „ „ 15. „ porc „ „ 60 „ „ • . 15 *

Pentru păşunatul în. păduri plătesc : pentru vită mare pe sezon 90 lei, pe lună 20 lei.

„ „ mică „ „ 60 „ „ „ 15 * porc „ „ 30 „ „ „ 8 lei.

Sub regimul unguresc, bunăoară în 1916, plă­teau următoarele taxe: pentru 1 vită mare pe lună dela 2 -2*60 coroabe,

„ 1 „ mică „ „ „ 1—1*30 coroane. Păşunatul e la depărtare mare de comune.

Bunăoară, comuna Sohodol are păşunat în Fieş, Căpătina, Bogdan şi Tina. Toate în judeţul Cluj, departe, cam de 25 Klm. de comună. Pe 1 vită se vin cam 5 jughăre păşune.

Avram Ianctt (Vidra de sus), are păşunat pe te-ritorul dintre muntele Găina şi Binar ia, pe Cu-curbeta. Mai are şi pe Divaia, care e proprietate conposesorală. Această comună are păşunat de ajuns.

^Dtdra, are pământul ki Munţii Gilăului, pe Blăjoaia. N'are păşunat de ajuns, fiind o parte pădure neexploatată, care formează proprietatea statului. Comuna doreşte exploatarea cât mai ur­gent» a acestei păduri, fiindcă numai aşa i-se vor mări teritoriile de păşunat.

O T I L O R Certegea are păşunat, primit prin improprie- .-,

tărire, pe Dobrin, pe Lătoasele şi pe Brădeana. ) Toate în pădurile Iui Andrâssy. Plătesc taxe la !

comună: de vită mare 12 lei, iar de vită mică 6lei.: Au oi pe Dobrin, 600 bucăţi. , ' .'•

Câmpeni, are păşune în Munte, pe Sbor, pe , Bărneşti (aproape de Iară) şi pe Pecioragu.

'Bistra, are cel mai mult păşunat dintre toate comunele din această regiune. Are păşune pe Mun­tele Mare, „hotărâş" cu Andrâssy, anume pe: Că- ' patina, Zmizile, Prislop, Runculeu, Tomnatic, Filea,, . Straja, Groşi şi Runculeul Groşilor. -

In scurt: teritorii de păşunat sunt. Dacă unele comune se plâng că nu au păşunat de ajuns li-se poate veni într'ajutor prin exploatarea lemnului, de pe teritoriile cari li-s'au dat ca păşunat, prin reforma agrară. Statul ar trebui să accelereze această exploatare. Dacă nu poate să le exploateze în regie, arunci să le dea în exploatare societăţilor particu­lare. Prin exploatare s'ar mări teritoriul de păşunat.

îmbunătăţirea păşunatului încă e o chestiune, de care nu trebue să se uite. Prin gunoire artifi­cială nu se poate. Rămâne un singur mijloc de a schimba zilnic ocoalele şi staulele. Prin aceasta s'ar gunoi cât de cât locul şi s'ar tocmi păşunea. Altcum, cu toată extenziunea în aparentă mare a teritoriilor de păşune, acestea nu ajung nici cali­tativ, nici cantitativ.

6. Pădurile. Principalul, ba am putea zice unicul isvor de

traiu sunt pădurile. In vremuri vechi întreagă această regiune a fost acoperită cu păduri. Abia pe văile râurilor dacă au fost mici porţiuni de şes, încolo pădure lângă pădure. Pădurile au fost, în­cetul pe încetul stârpite, fie prin tăiere, mai ales prin ardere. In luminişurile deschise s'au ridicat gospodării. Ar fi interesant de a urmări istori­ceşte aşezarea omului îh aceste părţi.

.. Dar, lăsăm această sarcină altora. întreg acest masiv de păduri (Zlatna, Gilău,

Călătele şi Trăscău), a aparţinut juridiceşte, până pe vremea principatului ardelean, episcopatului ro-mano-catolic de Âlba-Iulia. Folosinţa era a ţăranilor, cuşxceptia teritoriilor miniere. Principii ardeleni alîiuat;în partea a doua a veacului XVI în stă­pânire aceste păduri. In dietele ardelene ţinute pe vremea principatului, le găsim înşirate intre «bu­nurile fiscale". Centrul de administraţie era în Zlatna.

Ţăranilor li-se dedea voie să taie lemne câte le trebuiau, dar în schimb erau datori să facă că­răuşie de lemne la cuptoarele de fier din Zlatna şi Hunedoara. Pentru cărăuşie fiscul trebuia să le plătească şi ceva taxă. Dar âni de-arândul nu le-a dat nici un ban. De aici o mulţime de nemulţu­miri. Aceste nemulţumiri au format substratul frământărilor şi al revoluţiilor din Munţii Apuseni.

In 1872, s'a făcut segregarea, adecă s'au des­părţit pădurile erariului, de cele ale urbarialiştilor. Pădurile urbariale au fost administrate de comuna până în 1898, când s'a adus o lege, prin care co­munităţile de avere urbarială au trecut din admi­nistrarea comunei în administrarea comunităţilor urbariale atunci constituite.

Fiecare comună îşi are pădurile ei urbariale. Până în 1872, până când au fost administrate de cătră erariu, pădurile au fost în stare bună. Brâu păzite şi nu se fura de când au trecut la comune,

J33

SOClEtAÎMA Dti MÂWS

şi mai târziu la urbarialişti; s'au tăiat fără plan, s'a făcut o adevărată devastare. Singură comuna Certegea şi=a îngrijit pădurile mai bine, păzindu=le şi tăind cu plan.

Segregarea a avut ca urmare o mulţime de procese. Cauza a fost lipsa de măsurătoare la fata locului. Aşa bunăoară' comuna Sohodol a primit 4040 jugh. pădure urbarială, dintre care vre-o 2000 jugh. e pădure controversată între proprietarii pri­vaţi şi urbarialişti. Ministerul unguresc din Pesta, a permis pe vremuri, ca teritoriile contraversate să poată fi cumpărate de cătră cei ce le foloseau, pe un preţ de 60—80 cor. jughărul. Aceasta nu= mai pentru Sohodol.

In această comună nu mai sunt procese. Acum sunt în curgere împăciuirile între particulari şi urbarialişti. Particularii cumpără cu 3—500 lei jughărul.

In celelalte comune şi acum mai sunt teri-torii de controversă. Erariul nu are astfel de te» ritorii. El şi*a ştiut apăra pădurile lui proprii.

In afară de urbarialişti mai au şi comunele păduri, numite păduri comunale. Acestea sunt de o dată mai nouă. A u fost date în apropierea sa­telor pentru material de construcţie şi de foc.

, Pădurile comunale sunt administrate de cătră consiliile comunale.

Avem în feliul acesta trei categorii de păduri: ale statului, urbariale şi comunale. Administrarea Administrarea la toate trei lasă mult de dorit. Or­ganele silvice ale statului sufere de două păcate: de formalism birocratic şi de lipsă de control. Or­ganele silvice comunale şi urbarialiste sunt făcă­tori de abuzuri. Sunt nenumărate plângerile îm­potriva lor. In mic, în proporţii mai reduse găsim aceleaşi procedee abuzive ca în întreagă viata noastră publică. Consilierii îşi împart lemnele cele mai bune lor şi neamurilor. Membrii consiliului urbarialist fac la fel. Când vine rândul oamenilor nu mai sunt lemne; ori de mai sunt, acelea sunt şi rele şi puţine.

Cele mai dese şi mai stăruitoare plângeri sunt împotriva parchetărilor. Procedeele de parchetare şi de delimitare sunt încurcate şi lungi. Trecute prin resortul birocratismului nostru, devin mijloace de alarmantă nemulţumire.

Tot ce fac organele silvice e prevăzut de -alt­cum în Regulamentul serviciului silvic. Ele execută în exerciţiul funcţiunilor anumite dispoziţii fixate, până în cele mai mici detalii, de cătră acest Regu­lament. Păcatul însă nu stă în prescripţiile acestui Regulament, ci în oamenii, cari îl execută. S i aici, ca pretutindeni la noi, lucrurile se fac târziu. Se urnesc anevoie şi merg cu picioare de melc. Func­ţionarul birocrat de aici e la fel cu cel din alte părţi. Sufere de o insenzibilitate revoltătoare. In-senzibil fată de nevoile altora şi insenzibil, până la uitare de sine, chiar şi fată de persoana lui proprie. N u simte, că trăieşte pe un vulcan. N u simte, că cu orice act de samavolnicie se măreşte şi se accelerează isbucnirea forţelor latente, cari colcăie în sufletul acestor oameni năpăstuiţi.

' O să redau pe scurt procedeele ce se ur­mează,- aşa cum mi le-au împărtăşit oamenii.

Cel dintâiu lucru ce se face e parihetarea, adecă fixarea părţii de pădure, ce urmează să se taie. Tot atunci, ori la o dată- mai târzie, se face marcarea de cătră funcţionarii silvici, adecă nume­rotare» arborilor. Fiecare arbore capătă un număr

şi i-se face volumul. După terminarea marcării se face, în biroul oficiului silvic, cubopil şi estimaţi* arborilor. După încheierea acestoroperatii, toate actele se trimit la Direcţia Silvică din Cluj, pentru aprobare.

Greşala e în timpul în care se fac aceste ope­raţii. N u se fac la timpul potrivit. In loc să se facă toamna, în Septemvrie şi Octomvrie, se fac numai primăvara. La aceasta se mai adauge şi în­târzierea aprobării din partea. directiunei silvice.. Aprobarea vine târzift, abia după o jumătate de an. P e anul 1928 n'a fost venit aprobarea de tăiere a parchetelor nici în luna August.

Cine vrea să cumpere lemne, fie din pădurea sfatului, fie din a urbarialişti!or, merge brigadirul şi cu gornicul la fata locului. Merg deodată 50-=-100 oameni. Fiecare îşi alege după plac bucăţile, „sâl-hele", de care are trebuinţă. Brigadirul încasează bani în pădure, la fata locului, dând în schimb un bon de control, un „(incuş." La urbarialişti plata se face la casierul lor. După ce omul şi-a prelucrat lemnul, brigadirul scrie pe contrapagina bonului de control cantitatea materialului fasionaf. Când pleacă la „tară" pe bon se scrie, tot de cătră organele silvice, că are drept la drum de 8 zile. Dar stau, de obiceiu, mai mult. La „tară", nu-i mai întreabă nime de tidulă, sau de biletul de „sfranport", cum îi zic ei.

Pădurile comunale şi urbariale stau sub admi­nistrarea statului. Se urmează, prin urmare, aceaş procedură ca şi la pădurile statului, cu deosebirea că plata se face, la acestea, la primăria comunală sau la casieria urbarială.

In pădurile particulare se mergea, până în 1927, că gornicul şi cu brigadirul, cari marcau lem­nele de cari avea omul trebuinţă ~ şi după acea îl putea lucra. Procedura s'a împreunat şi aici. Proprietarul trebuie să ceară tăierea de lemne, din pădurea proprie, prin petiţie dela ocolul silvic, la care trebuie să alăture şi o schiţă cadastrală, spre a dovedi dreptul de proprietate. Aceste dispoziţii sunt, la tot cazul, bune. împiedecă devastarea pădu­rilor. Greutatea st& în încetineala organelor noastre oficiale. Ca să le urneşti, pe lângă răbdare mai trebuie şi altceva. Ş i atunci omul nu mai cere. Apucă calea cea mai scurtă. îşi fură lemnele din pădurea lui proprie. Ori cumpără dintr'ale statului, cari î i vin mai ieftine, decât cele din pădurea lui. La pădurile particulare nu se plăteşte numai taxă de regenerare. După 5—10 arbori cam 30—40 lei.

Taxă de regenerare plătesc şi la pădurile sta­tului. La acestea plătesc, după hectar, 1000 lei, ca garantă, cari se restitue după trei ani, dacă pădurea e plantată.

Taxele, ce le plătesc pentru lemnul de lucru, cu putină deosebire, sunt aproape la fel, atât în pădu­rile statului, cât şi în cele urbariale şi comunale.

Plângerile, în legătură cu pădurile, sunt multe — şi aproape toate îndreptăţite. Le-am amintit mâi înainte. E de prisos să le mai înşir şi aici.

Cine se plânge, deobiceiu spune şi calea de îndreptare. Topul se plânge deschis. Oblu şi fără încunjur îşi spune şi dorinţele ce le are.

Dintre multele lucruri ce ar fi făcut, ce sar putea face repede şi fără amânare ?

1. Parchetele si se dea din vreme. De prezent se dau prea târziu, aşa că oamenii, neputându-le lucra, sunt siliţi să fure. 'Parchetele si se dea toamna, ca oamenii să poată lucra lemnul iarna, ca să se uşte.

2. Taxele si se mhţorexe. Un conductpr silvic

123

80CIETÂÎSA DB MllH

îmi spunea, că el nu le află de mari. Dar, cu toate acestea, sunt mari în proporţie cu valoarea lem= nului la tară. Mă întreb ; de ce nu s'ar putea şterge de tot aceste taxe ? E Vorbă de o popOratie, pentru care lemnul'este unicul isvor de viată. Pentru ce să facă atunci statul pe sfamarul ? Ceace- ar pierde aici, ar putea să acopere din alte părţi. In pădurile statului să se şteargă orice taxă. In cele comunale şi urbariale să se păstreze o taxă minimală. Toţi Oamenii cu câţi am vorbit se plângeau stăruitor, că taxele sunt prea ' mari. Dacă o poporatie întreagă se plânge, e dovadă 'lămurită, că are dreptate. Ei nu cer să se şteargă de tot, dar cer să fie scăzute.

3. Inginerii silvici să controleze, cât mai des şi cât mai riguros, pe pădurari. Deia aceştia şi dela primarii mi se spunea, vin ' toate relele din lipsa lor de serupule: urmează două rele: Se fură lemnele şi se devastează pădurile. : Cu pădurari rău 'plătiţi şi de consilii comunale alese nu din cele mai bune elemente ale satelor, se pare că e greu să se facă o îndreptare a lucrurilor. Dacă îndreptarea nu poate veni de aici, de jos, trebuie să vină de sus.'dela organele silvice ale statului; Acestea trebuie să fie corecte, riguroase şi cOnstieritioase. Orice abuz în pădure, e o muche de topor dată în existenta acestui popor. ' .

Cu pădurarii de astăzi, rău plătiţi, lacomi şi necontrolati, nu se poate face paza pădurilor. Aceasta ar putea s'o facă numai o jandarmerie silvică bine plătită şi bine instruită.

Aşa cum e nu mâi poate merge, Topii în inconştienta lor, îşi devastează ei înşişi, cu manile lor proprii, pădurile, unîcxil lor isvor de exis«tentă.

Criminală nu e mâna inconştientă care devastează, ci mâna conştientă care îngăduie, prin complicitate^ aceste devastări.

VII . Câteva cuvinte de încheiere. A* trebui să dau, ca încheiere, soluţii. Dar

nu le dau. Poate şi dacă aş vrea, nu le=aş putea da. Soluţia bună, conformă cu realitatea şi cu nece­sităţile locale, aparţine specialistului. Eu n'am mers în această regiune ca specialist. Nici n'am avut însărcinări oficiale. Am fost %x9 nepretenţios călător nelegăt la mâni şi nelegat la ochi. De acea am spus ce«am văzut şi ce am auzit. E datoria altora, a specialiştilor, de a da soluţii.

P e mine m'a preocupat situaţia actuală. Am redat ce am văzu£ şi am înşirat, ici şi colea, şi câte o soluţie. Dar nu soluţii de ale mele, ci de ale oamenilor. Cine se plânge are şi dreptul de a arăta calea de îndreptare. In plânsoare se cuprinde, aproape totdeauna, şi soluţia.

Problema Moţilor e un complex de probleme. Programul de soluţii trebuie să-fie opera temeinic studiată a tot atâtor specialişti. Aceştia trebuie duşi la fata locului şi acestora trebuie să li»se în» credinteze alcătuirea programului de muncă.

De altcum nu se poate spune, că problema Moţilor nu ar fi fost studiată şi până acum în deajuns. Atâţia şi. atâţia s au ocupat cu această problemă. Aproape toate guvernele şi-au făcut trâm­biţă de alarmă din această problemă. 5'au numit comisii de studiu şi de acţiune. In memoriile îna­intate s'au dat soluţii pentru întreg complexul de probleme. Cu toate acestea puţine, foarte puţine din soluţiile propuse au. fost traduse în.fapte. Nu e aici locul. -— şi nu avem noi căderea — de a căuta în deaproape cauzele acestei gălăgioase in» acţiuni. Vor fi ele multe. Dar una e mai turbu­

rătoare, decât toate amestecul incompetent al polft ticianismului. Politicianul îti flutură, indemânatic şi inconştient, steagul de uşoare succese electorale chiar şi pe deasupra celor mai mari probleme din viata noastră publică. Politicianul de obiceiu nu ajută, ci încurcă lucrurile, Când se va putea trage" hotărîtoare linia de despărţire între politică de vor­bărie şi cea de fapte, între politicianul gălăgios şi inapt şi între cel capabil şi creator, atunci vom porni în problema Moţilor, ca şi în toate probleme" mari, pe drumul adevăratelor realizări. Viitorul apropiat va trebui să ne dea această politică de creatiune. O aşteptăm. Dar o aşteaptă mai ales Moţii.

După atâţia ani de dibuiri şi experimentări, e timpul să se înceapă acum o politică hotărîtă de realizări. Cei ce vor începe această politică vor fi adevăraţii salvatori ai Moţilor, 1. Tablou rezumativ pe întreagă regiunea.

Locuitori - Români

39,607

Alţii

64

Pământ - Pădure

78,246

Aritor, fanat,

paşunat

69,433

-- Vite Cornute

Cai

14,503

Oi. capre, porci

27,112

Câte jughere se vin arător pe 1 om

'• 075

fânatţ păşunat pe o Vita

2'86 '

De câte ju^h.-'are lipsă un om pentru

hrana anuală la munte

2

De câte^Jugb. are lipsă 1 vită Ia

munte

8

Câte jugnere arător

au acum câte at trebui aă aibă

80,000 26,784

4. Grafic tablourile de mai sus se pot arăta aşa:

Câte jugh. f ânaţ, păşune

ati acum

42,649

câte ar trebui să aibă

160,000

• H o fl o <o P-S O rt <* 0

,M « u £ te p

 K? t>r 0 3

" ~ » ^ j . O rt o a O <S d ^ [*s . -3 o rt »4J

JS 09 3 • r»>

© 3 ><« ^0 rt

>rt (0

p M 4» $ u d

•

<•

(Sfârşit). P. Suolu.

124

F A P T E , I D E I Ş I O B S E R V A Ţ I U N I Ceilalţi duşmani ai democraţiei

Consolidarea regimului democratic în România are de luptat cu două feliuri ds duşmani, egal de periculoşi: duşmanii de sus şi duşmanii de jos. Câteodată aceşti duşmani, cari în aparenţă s'ar deosebi ca cerul de pământ, îşi dau mâna; atunci democraţia e pe buza mormântului. Tre­buie să vină o reculegere, pentruca mas-sele să-şi regăsească drumul drept, spre democraţia desăvârşită.

Democraţia românească a avut de su­ferit mai mult dela duşmanii de sus. A-ceştia au hărţuit-o şi au batjocurit-o în aceşti zece ani de alcătuire a noului stat, după codul tuturor maniereîor bizanti­ne. Ea s'a svăreolit, asemenea lui Anteu şi-a luat noi puteri din pământul bine­cuvântat al ţării şi iată că triumful ei •n'a întârziat. Duşmanii de sus rânjesc desperaţi, în marginea acestui drum tri­umfai şi scormonesc toate vechile arme pentru a se încleşta într'o nouă încăe-rare.

Alăturea de ei şi poate în înţelegere cu ei, au ridicat însă capul şi duşmanii de jos. Ei sunt puţini la număr şi neputin­cioşi în fapte, dar sunt. Faptul trebuie să ne îngrijoreze şi să ne îndemne să-i dema­scam abătând masele dela cea mai dure­roasă dintre rătăciri.

Comunismul este un duşman al demo­craţiei cu mult mai redutabil decât reac-ţiunea. El se adresează mulţimilor flă­mânde cu tot felul de mirajuri paradisia-ce; el umple sufletele de revoltă şi le tre­zeşte cele mai vulgare apetiAuri. Pe cei mulţi el îi coboară în animalitate, nu-i înal ţă spre spiritual, aşa cum ţinteşte demo­craţia adevărată. In lupta sa împotriva democraţiei reacţiunea, are o scuză: a-părarea şi creşterea valorilor culturaile. Comunismul nu are nici atât; de culmi, el nu vrea să ştie. Dar nici de drumul cel drept; doar prăpăstiile i-se cască în-nainte. Pilda, înroşită în sânge, pe care ne-o flutură de un deceniu vecinul de peste Nistru, este destul de aocventă, pentru a nu-i mai alătura şi altele.

Democraţia românească a intrat într'o eră de realizări, pe care orice spirit o-biectiv trebuie să le recunoască. Regimul de legalitate, singurul care întăreşte de­mocraţia, începe să devină o realitate. Purtătorii de grijă ai democraţiei să ve­gheze însă ca acest regim să nu provoace abuzuri cari i-ar aduce moartea. Inciden­tele dela Timişoara, suni un crud memen­to; cu atât mai crude cu cât ele au fost provocate de o mână de oameni cu sus­pecte legături dincolo de Nistru. Să gri-jim ca ele să nu se mai repete. Să apă­răm democraţia şi să luminăm pe cei ră­tăciţi.

Horia Trandafir

Ottokar Brezina. — La 25 Martie 1929 a murit în tusculumul său moravian din Jaromerice cunoscutul poet liric mistic ceh Otokar Brezina. Abia acum o jumă­tate de an şi-a sărbătorit —• în cercul prietenilor şi admiratorilor literari — în deplină vigoare, a 60-a ai de naştere. In el deplânge cultura, cehoslovacă pier­derea unui mare poet liric mistic, care a dăruit naţiunei sale opere de o puritate şi frumuseţe originală. Dar şi în străină­tate, în cercurile unde au fost cunoscute

creaţiunile lui literare — în majoritate în mod fragmentar — se va simţi adânc moartea lui Brezina.

Activitatea sa lirică cea mai bogată ca-. de în perioada 1895—1901.

Brezina a luat la sfârşitul anului 1928 marele premiu literar de stat cehoslovac. Insă eu nobila sa modestie n'a nrimit a-ceastă distincţiune, ei a întrebuinţat su­ma premiului pentru înfiinţarea unui fond, pentru succesorii scriitorilor săraci cehoslovaci.

Operele lui (imnuri, vegliiere, ditiram-be) „Ruce" (Mâinile). „Hudba Praimenu" (Muzica izvoarelor), „Stavitele chrâmu" (Intemeietoru templului), „Skryte De-jiny" (Istoria secretă), „Vetry od polu" (Vânturile polare) şi altele i-au asigurat un loc de onoare vecinie în literatura ce­hoslovacă. Unele din operele sale au fost traduse şi în limbi străine.

Brezina a fost predicatorul Tternului, suprarealităţii şi superiorităţii spiritu­lui peste materie. Rarele lui gândiri a-dânci şi claritatea formei cu tot dreptul i-au asigurat numele de maestru al noi­lor generaţiuni.

* Literatura maghiară din Ardeal. — în­

cepând cu acest număr publicăm un stu­diu documentat cu privire la desvoltarea literaturii maghiare în Ardealul românesc. Atragem atenţiunea asupra lui pentruca, într'adevăr, el este o descoperire a unui suflet naţional, făcută de o 'mână price­pută. Sufletul naţional ăl minorităţii un­gureşti se frământă în preajma noastră şi noi nu-1 cunoaştem, E o greşală aceasta pe care, dacă nu vom repara-o, vom ispă­şi-o odată pe propria piele. Afară de a-ceastă lăture -olitică şi ştienţifică chestiu­nea presintă şi un interes de înaltă umani­tate. Trebuie să cunoaştem toate cutele sufleteşti ale acestei naţiuni şi sub aspec­tul lor omenesc. Este un drum acesta care duce la o înţelegere reală, pe care cu toţii o dorim şi care trebuie să vină odată.

• Eeforma agrară în Italia şi la noi. —

Deşi nu se potrivesc în fond, facem to­tuşi comparaţie între aceste două refor­me, pentru rezultatul ce s'a obţinut în aceste două ţări „surori", cu mijloace extrem de deosebite. Constatările ce ur­mează nici nu le facem noi, ci le luăm din ziarul „Berliner Tageblatt" pentru a fi cu atât mai documentaţi în tragerea concluziilor, ce se impun dela sine. Iată ce cetim acolo:

„Mijloacele financiare ale Italiei, ale reuniunilor, ale băncilor, ale statului, sunt toate puse la dispoziţia intensifi­cării agriculturei şi pentru punerea în aplicare a unui plan binechibzuit timp de 14 ani. Prin el proprietarii de tere­nuri agricole sunt obligaţi să se confor­meze anumitor regule. Cine nu-şi ia ime­diat în primire rolul care i-s'a destinat în acest plan, cine nu execută ceeace i-se prescrie de către centrele şi reuniu­nile agricole înfiinţate în număr mare în toată ţara, acela este pedepsit şi i-se poate lua chiar conducerea proprietăţii sale. Cine e dovedit de indiferenţă faţă de gospodăria sa, pierde deasemenea dreptul de-a mai dispune asupra aces­teia. In astfel de împrejurări nu e mi­rare că rămâi uimit de ceeace s'a reali­zat sub regimul fascist în privinţa agri­culturei. Campagna cea romantică a fost

transformată înt'o vastă câmpi- cu hol­de de grâu. Toată Italia a fost astfel transformată într'un stat de plugari cu tendinţa vădită de-a împiedica imigra-ţiunea elementului ţărănesc spre oraşe."

Acestea sunt constatările ziarului ger­man. Noi nu avem decât să facem o com­paraţie cu roadele ce le-a dat la noi re­forma agrară, cu cel mai productiv pă­mânt din Europa. Nu-i ruşine şi păcat?

Moartea lui Wilhelm Bode, mare­le istoric de artă şi unul dintre cei mai buni cunoscători ai picturei Ţărilor de Jos, este un eveniment pentru Europa întreagă. Ori care ar fi fost atitudinea lui în războiu, căci doar ştiut este, că în răsboiu a apărat cu intrasigenţă cauza poporului său — ori, cînd la unii noţiu­nea de „profesor" se confundă uşor cu învingerile coniuncturei politice, şi cînd unii „savanţi ' ' nu ştiu măcar a se gândi independent, spiritul masiv al lui Bode, dispărut pentru totdeauna, este o adevărată tragedie a adevăraţilor oameni de ştiinţă şi a adevăraţi­lor Hecussoni ai culturei. Studii­le lui despre pictura olandeză, sculp­tura Renaşterei italiene, şi îndeosebi a-supra complexului artistic al Renaşte­rei, nu-1 vor face uitat. Muzeografia, căreia asemenea i-a fost apostolul, nu-1 poate uita, şi credem, că asupra acti­vităţii sale ştiinţifice se va putea re­veni şi în „Societatea de Mâine' ' .

*

O societate a traducătorilor în Varşo­via. — Traducătorii literari din Polonia s'au constituit în societate cu scopul de-a-şi apăra mai bine interesele lor profe­sionale şi drepturile lor materiale, juri­dice, morale şi spirituale. Societatea va interveni la autorii din străinătate pen­tru obţinerea autorizaţiunilor de tradu­cere şi va căuta să reglementeze în înţe­legere cu aceştia onorariile autorului şi traducătorului. Tot în atribuţiile socie­tăţii cade şi obligaţia de-a supraveghea ca traducerile să fie făcute într 'o limbă ireproşabilă şi literară şi ca autorii de tradus să fie bine aleşi şi potriviţi cu necesităţile culturei poloneze. Se va în­fiinţa o bibliotecă din opere traduse, de material lexical şi de alte mijloace ne­cesare. Se proectează înfiinţarea unor secţiuni engleză, franceză, (germană, etc. N'ar fi bine să se facă şi din partea so­cietăţii scriitorilor români o legătură cu societatea traducătorilor din Varşovia? (Adresa societăţii e : Zwiazek Zawodo-roy Teumaczy, Warszawa, Wspolna 51. Secretara: Stella Olgierd).

* Sunt curioşi oameni miliardarii. Adeseori trec dintr 'un exces într 'alj

tul, ni se spunea în — adolencenţă — în Monte Carlo, că Pierponţ Morgan este un sclav al boalei, şi miliadarul, stăpân pe sute de mii de reţele de tren şi pe-o bogăţie a unui nou Croesus.. nu putem mânca seara decât un pahar cu lapte.... Şi miliar­darul, care dispunea de pe propriul său Yacht asupra celor mai orele proble­me se juca înî fiecare dimineaţă cu fe­tiţa umui marinar şi credeţi cui i-a dat partea publicul?

ISnobismul se refugiază la unele „scriitoare" şi literatura îşi acopere ca­pul şi plânge.... R e d .

J25

.M

Primăria municipiului Oradea.

No. 7262/1929.

) )

Publica£iune S e aduce la cunoş t in ţă pu=

blică, că p e n t r u asigurarea executări i pr in ant repr iză a lucrări lor de reparare a con= s t ruc t iun i lo r şi instalat iuni= lor cazarmelor munic ip iu lu i Oradea , Comis iunea de lici= ta£ie va ţ inea l icitaţie pu= blică cu ofer te închise la 24 M a r t i e 1929 ora 10—12 în sala de consiliu a Pr imărie i , (etaj . I. cam. 33).

Ofer te le se po t face nu= mai pe b lanchete le redac ta te d e , către serviciul termic al oraşului , cari t o t acolo se po t primi (Primăria, e ta j , II. ca= mera N o . 2), sub orele ofi= ciale.

Ofer te le închise în plic şi s igilate se vor depune la mâ= nile preşedin te lu i Comis iuni i în t re orele 10—12 în ziua li= citaţiei, împreună cu vad iu l de 5°/u a sumei cupr inse în ofertă, care se va p u t e a de= p u n e în numerar , ori efecte ga ran ta te de S t a t .

An t r ep renoru l , care va fi înc red in ţa t din par tea Primă= riei cu executarea lucrărilor, î na in te de semnarea contrac= tu lu i , dar cel mai târziu în t e rmen de 7 zile dela adju= decare va fi obligat a com= plecta vadiul la 10"/o a sumei oferite.

Ofe r t an tu l es te obligat a 5 începe lucrări le în t e rmen de jj 7 zile dela somaţie şi a le M te rmina până la 30 Iunie a. c. g

Oradea , la 4 Apr i l ie 1929. j

Primăria. 1 !>•#••••»#< MMj jA! H M f i M ^

""-gatului;

UNIVERSITE DE NANCY ( (

FACULTES DE DROIT, MEDECINE, SCIENCES, LETTRES, PHARMACIE

Instituts technlques conduisant au diplome d'lngenieur : CHIMIQUE, ELECTROTECHNIQUE ET DE MECANIQUE APPLIQUEE,: AGRICOLE ET COLONIAL GEOLOGIE APPLIQUEE, COMMERCIAL, DENTAIRE. SEROTHERAPIQUE, ECOLE SUPERIEURE DE LA METAL-LURGIE ET DE L'INDUSTRIE DES MINES, ECOLE DE BRASSERIE L e s diplomes d ' lngenieur delivres par l 'Univers i te de N a n c y sont enregis t res au Min i s t e re de l ' I n s t r u c t i o n P u b l i q u e

Maison des Etudiants du Parc de Monbois R e s t a u r a n t U n l v e r s i t a i r e

ETUDIANTS ETRANGERS: ENSEIGNEMENT SPECIAL DU FRANCAIS Preparation aux Examens de l'Alliance Francaise

COURS DE L'ANNEE SCOLAIRE: 3 NOVEMBRE - 1 « JUILLET C O U R S D E V A C A N C E S : 9 J U I L L E T - 1" O C T O B R E

Diplomes d'Etudes francaises Relations avec des Familles franţaises assurees par un Comite de Paironage Pour tous renseignemenfs, s'adresser â l ' O f l i e e d e R e n s e î g n e m e n t s

— de I'lîniverslte, 13, P lace Carnot

m Cassa de Păs trare şi B a n c a de Credit din Cluj § o c . An.

'"%

,]iiiBinnniniiiiiiiiinii(iiiinBi(iiBnnninnnraniiii

C l u j , P i a ţ a U n i r e i Bfo. 7 . C a p i t a l s o c i a l : 85 m i l i o a n e l e i

1

SUCURSALE: DEJ, SÂNSMĂRTIN, cAL<Bcâ-IULIA, 1G.-SMWREŞ, ORADEA. Face toate operaţiu­nile bancare în mo­dul cel mai avantajos Bancă autorizată, pentru valute. - cAntrepozit lângă calea ferată.

INSTITUTE cAFIUATE:

Cassa de 'Păstrare din Tur­da- Arieş în Turda; Banca Economică şi Cassa de Pă­strare dinjud. Alba, Aiud ; 'Banca Poporală 5. A. in Huedin; 'Sanca de Credit din Gherla S. cA. în Gherla ; Cassa de Păstrare din ju­deţul Od$timim*Sec. cAnon, în Odmr^etu^ţC^s%jde Pă.

giâ şi jur. Soti^, nimă în CR°

I I I

ftv-<A

t& &** & $ •

«o**5 ftf* al

9> SCHMOLLPA^ÎA" S. A. Braşov

Fabrică de cremă de ghete Premiată la 3 0 de expoziţii

EDITURA t „SOCIETATEA DE MÂINE" Institut de Editară şi Arte Grafice S. A. Cluj.