Revendicări Ale Programului Partidului Ţărănesc

2
Cele mai importante revendicări ale programului Partidului Ţărănesc erau: desăvârşirea unităţii de stat a Românei; respectarea drepturilor şi libertăţilor înscrise în Constituţie, „garantarea în mod eficace a secretului şi libertăţii de vot”; dreptul de vot direct pentru toţi ştiutorii de carte şi indirect (1 la 10) pentru ceilalţi cetăţeni; „restatornicirea şi reglementarea dreptului străvechi al sătenilor români la cele două treimi din pământul ţării”; „restatornicirea dreptului la păşunat vitele pe moşiile de orice fel pentru toţi locuitorii săteni, fără nici o deosebire”; restatornicirea dreptului ţăranilor de a păşuna vitele în pădurile statului şi de a lua lemne pentru foc din aceste păduri; o nouă lege a reglementărilor (învoielilor) agricole care să stopeze abuzurile moşierimii; înfiinţarea unei mari bănci subvenţionate de stat care să cumpere moşiile ce s-ar scoate în vânzare şi apoi să le revândă ţăranilor, preoţilor sau învăţătorilor care posedau mai puţin de 5 ha; arendarea moşiilor numai de către obştile săteşti; luarea de măsuri pentru stoparea cametei şi acordarea de credite ieftine ţăranilor; încurajarea producţiei agricole, a exportului de vite şi cereale, refacerea drumurilor; introducerea impozitului progresiv pe venit; autonomie comunală; reducerea stagiului militar;

description

...

Transcript of Revendicări Ale Programului Partidului Ţărănesc

Page 1: Revendicări Ale Programului Partidului Ţărănesc

Cele mai importante revendicări ale programului Partidului Ţărănesc erau:

desăvârşirea unităţii de stat a Românei; respectarea drepturilor şi libertăţilor

înscrise în Constituţie, „garantarea în mod eficace a secretului şi libertăţii de vot”;

dreptul de vot direct pentru toţi ştiutorii de carte şi indirect (1 la 10) pentru ceilalţi

cetăţeni; „restatornicirea şi reglementarea dreptului străvechi al sătenilor români la

cele două treimi din pământul ţării”; „restatornicirea dreptului la păşunat vitele pe

moşiile de orice fel pentru toţi locuitorii săteni, fără nici o deosebire”;

restatornicirea dreptului ţăranilor de a păşuna vitele în pădurile statului şi de a lua

lemne pentru foc din aceste păduri; o nouă lege a reglementărilor (învoielilor)

agricole care să stopeze abuzurile moşierimii; înfiinţarea unei mari bănci

subvenţionate de stat care să cumpere moşiile ce s-ar scoate în vânzare şi apoi să le

revândă ţăranilor, preoţilor sau învăţătorilor care posedau mai puţin de 5 ha;

arendarea moşiilor numai de către obştile săteşti; luarea de măsuri pentru stoparea

cametei şi acordarea de credite ieftine ţăranilor; încurajarea producţiei agricole, a

exportului de vite şi cereale, refacerea drumurilor; introducerea impozitului

progresiv pe venit; autonomie comunală; reducerea stagiului militar; sporirea

numărului de şcoli, ş.a. Partida ţărănească nu a încercat însă o acţiune concretă de

mobilizare a ţărănimii pentru înfăptuirea programului, ci îşi exprima speranţa că el

va fi realizat de partidele aflate la guvern.