Responsabilitatea Socială Şi Etica

6
RESPONSABILITATEA SOCIALĂ ŞI ETICA: PROVOCĂRI PENTRU ÎNTREPRINZĂTORI Etica evidenţiază mecanismele interioare care determină acţiunile întreprinzătorului, comportamentul acestuia în interacţiunile cu cei din jur. Sistemul criteriilor etice de care poate ţine cont IZ.: principiile general umane – („să nu minţi”, „să nu faci rău” etc.); măsura în care acestea sunt incluse în sistemul principiilor morale individuale ţine de educaţia primită; principii specifice unei anumite culturi, ţări, regiuni; principii şi reguli de comportament specifice unei grupe profesionale; cerinţe şi reguli impuse de fiecare situaţie concretă în parte (a da sau a nu da mită unui funcţionar etc.); norme internaţionale. Conduita etică excede legalitatea, dar legalitatea nu este pusă în discuţie, fiind considerată, în ţările cu regim democratic, o precondiţie a comportamentului etic; în alte cazuri, etica poate veni în contradicţie cu normele legale. Un fapt nu este etic numai pentru că nu este condamnat prin lege. Dilemele etice trecute de întreprinzător, succesiv, prin 3 filtre, care să optimizeze raportul performanţă economică – performanţă socială: a) analiza economică, b) analiza legală, c) analiza etică Soluţiile dilemelor etice - abordări specifice:

description

-

Transcript of Responsabilitatea Socială Şi Etica

RESPONSABILITATEA SOCIAL I ETICA: PROVOCRI PENTRU NTREPRINZTORIEtica evideniaz mecanismele interioare care determin aciunile ntreprinztorului, comportamentul acestuia n interaciunile cu cei din jur.Sistemul criteriilor etice de care poate ine cont IZ.: principiile general umane (s nu mini, s nu faci ru etc.); msura n care acestea sunt incluse n sistemul principiilor morale individuale ine de educaia primit; principii specifice unei anumite culturi, ri, regiuni; principii i reguli de comportament specifice unei grupe profesionale; cerine i reguli impuse de fiecare situaie concret n parte (a da sau a nu da mit unui funcionar etc.); norme internaionale.

Conduita etic excede legalitatea, dar legalitatea nu este pus n discuie, fiind considerat, n rile cu regim democratic, o precondiie a comportamentului etic; n alte cazuri, etica poate veni n contradicie cu normele legale. Un fapt nu este etic numai pentru c nu este condamnat prin lege.

Dilemele etice

trecute de ntreprinztor, succesiv, prin 3 filtre, care s optimizeze raportul performan economic performan social:a) analiza economic,b) analiza legal,c) analiza etic Soluiile dilemelor etice - abordri specifice:a.) abordarea utilitarist, care sugereaz stabilirea soluiei n funcie de consecinele favorabile binelui majoritii; b.) abordarea individualist pornete de la principiul libertii contiinei, a libertii individuale, n general; n aceast abordare, responsabilitatea fa de societate este marginalizat;c.) abordarea justiiar pune n prim-plan valori ca: imparialitate, echitate, cinste; ele devin criterii de evaluare a aciunilor umane;

Particulariti ale deciziilor etice

majoritatea au consecine ample nesigure i greu de estimat; cele mai multe decizii etice au multiple variante i nu reprezint o simpl alegere ntre da i nu; efectele combinate ale deciziilor etice nu sunt ntotdeauna n antitez.Etapele rezolvrii problemelor etice

1. recunoaterea dilemei etice;2. identificarea conflictului de valori;3. dezvoltarea alternativelor posibile; 4. calculul consecinelor pozitive i negative probabile pentru fiecare alternativ n parte;5. compararea rezultatelor probabile ale alternativelor;6. luarea deciziei pe baza valorilor prioritare;7. revederea rezultatelor deciziei.

Sursa principal a problemelor etice pentru ntreprinztorEsena problemelor etice, ntr-o ntreprindere, const n conflictul permanent dintre:- performana economic a firmei, msurat prin costuri, venituri, profit, dividende etc. i - performana social a acesteia, mai greu de cuantificat i reprezentnd obligaiile fa de angajai, consumatori, creditori, etc.

RESPONSABILITATEA SOCIALA

Conceptul de responsabilitate social s-a dezvoltat n special n legtur cu practicile ntreprinderilor i consecinele acestora, sub presiunea opiniei publice la adresa marilor corporaii n general i a multinaionalelor n particular. De aceea, conceptul s-a rspndit sub denumirea de Corporate Social Responsibility i abrevierea CSR. n ultima perioad, se consider c problematica responsabilitii sociale trebuie s stea, n egal msur, n atenia ntreprinderilor mai mici i a organizaiilor de orice tip (inclusiv instituii ale administraiei publice, instituii de nvmnt, de sntate etc., precum i organizaii neguvernamentale non-profit). n aceast optic este conceput standardul ISO 26000 (n curs de adoptare), care elimin cuvntul Corporate din expresia care denumete conceptul.Faze ale evoluiei conceptului de responsabilitate social (R.S.): R.S. = Obligaie social; ntreprinderile au un comportament responsabil dac obin profit n cadrul strict al legii (abordare clasic). R.S. = Reacie social; firmele trebuie s suporte cel puin o parte din costurile sociale i de mediu, ce decurg din activitatea lor. R.S. = Rspundere social; comportamentele social responsabile ale firmelor sunt anticipative, preventive: luri publice de atitudine, anticiparea nevoilor sociale, de mediu etc. i eforturile pentru satisfacerea lor, comunicarea cu autoritile privind mbuntirea cadrului legislativ i instituional. Necesitatea unui efort din partea ntreprinderilor de conciliere ntre obiectivul de profitabilitate i obiectivele de respect fa de om i fa de natur este convingtor exprimat de concepia cu privire la TRIPLA FINALITATE A NTREPRINDERII

Aspecte principale ale TBL People: Drepturile omului Drepturile consumatorilor Drepturile personalului Relaia ntreprindere comunitate Planet: Utilizarea resurselor Poluarea Protecia vieii (ecosisteme) Profit: Buna guvernare corporativ Relaiile ntre ntreprinderi Investiia responsabil Activitate bancar etic (Ethical Banking)

Beneficii economice poteniale ale responsabilitii sociale pentru firm

Din perspectiva valorii CSR poate crete valoarea activelor intangibile prin intermediul fondului comercial (goodwill) = buna reputaie, clientela etc. Din perspectiva competitivitii firmei, fr a se limita la acestea, CSR poate aduce beneficii privind: Atragerea, motivarea i meninerea resurselor umane valoroase; creterea capacitii de a inova Gestiunea riscurilor, inclusiv a acelora privind mediul natural Poziionarea competitiv a firmei i mrcilor sale Din perspectiva funcional, CSR nlesnete obinerea autorizaiilor i aprobrilor necesare

Beneficii economice poteniale ale responsabilitii sociale la nivel macroeconomic i sectorial

La nivel macroeconomic, s-a constatat o corelaie pozitiv ntre indicatorii responsabilitii sociale i cei ai creterii i dezvoltrii La nivel sectorial, cercetrile efectuate n anumite industrii au demonstrat o corelaie pozitiv ntre inovare, responsabilitate social i competitivitateControverse privind responsabilitatea social a ntreprinderilor CSR nu este relevant pentru ntreprinderi al cror rol principal trebuie s fie generarea profitului CSR este folosit de ctre conducerile firmelor (clever executives=biei detepi) pentru a diminua presiunile, care, altfel, ar determina guvernele s adopte legi CSR o masc uman menit s sporeasc acceptarea public a activitii ntreprinderilorCodurile de etic ntreprinderile i afirm valorile i urmresc respectarea acetsora prin adoptarea i implementarea de coduri de etic i responsabilitate social iar documentele, standardele i iniiativele organismelor naionale i internaionale n domeniu asigur ndrumarea ntreprinderilor, unificarea criterriiilor i practicilor i comparabilitatea rezultatelor

Documente internaionale relevante pentru politica ntreprinderilor n domeniul responsabilitii sociale OECD Guidelines for multinational enterprises OECD Tool for weak governance zones OECD Principles of good corporate governance ONU: Universal instruments relating to human Rights, ONU: United Nations Guidelines for Consumer Protection ONU: Global Compact (citii i prezentarea ataat) i Global Reporting Innitiative, UE: EMAS Eco-management and audit scheme

Factori ce cauzeaz dileme etice pentru ntreprinztori