Respirator

1

EVALUAREA SISTEMULUI RESPIRATOR

FuncŃia respiratorie realizează aportul şi utilizarea O2 la nivel tisular, precum şi

exportul (evacuarea) CO2. Aceste procese presupun deplasarea gazelor respiratorii prin

fenomene de transport de masă şi molecular, precum şi implicarea lor în fenomene

respiratorii tisulare. Transportul de masă reprezintă un mecanism fizic de convecŃie, realizat prin

fenomenele de ventilaŃie pulmonară. Transportul molecular (alveolo-capilar) se realizează prin

mecanisme de difuziune alveolară, asigurată prin gradiente de presiune parŃială alveolo- capilară.

Pentru realizarea fenomenelor respiratorii este necesară şi prezenŃa unui „transportor” sau a

unui flux sanguin printr-un canal specific de transport, fenomen realizat de perfuzia pulmonară.

Astfel, la nivel pulmonar se pot defini 3 mecanisme de transport implicate în realizarea funcŃiei

respiratorii: ventilaŃia alveolară şi perfuzia pulmonară (ca fenomene de transport de masă) şi

schimbul de gaze alveolo-capilar, care reprezintă un transfer difuzional molecular. La nivel

sanguin se poate defini un transport de masă majoritar al gazelor respiratorii prin intermediul

eritrocitelor (care transportă O2 şi CO2, în combinaŃie cu hemoglobina), precum şi un transport

minor sub forma gazelor respiratorii dizolvate în plasmă. Pe lîngă transportul masic, există şi un

transfer difuzional molecular capilaro-tisular. Transportul (transferul) gazelor respiratorii realizează

respiraŃia externă, în timp ce implicarea O2/CO2 la nivel tisular realizează respiraŃia internă sau

celulară, prin participarea la metabolismul celular prin procesele de oxido-reducere tisulară

(evaluate prin explorarea respiraŃiei aerobe şi anaerobe). Aceste procese au ca substrat

procesele de glicoliză aerobă si anaerobă, ultimele ducînd la creşterea acidului lactic sanguin.

Un parametru util pentru evaluarea lor este reprezentat de câtul respirator, care este subunitar în

caz de ardere incompletă a proteinelor şi lipidelor (care generează resturi metabolice acide şi

întreŃin tendinŃa de acidoză) şi unitar în cazul glucidelor, caracterizate prin ardere completă în

procesele respiratorii.

VENTILAłIA realizează asigurarea unei căi de deplasare gazelor respiratorii prin

căile aeriene extra- şi intrapulmonare, ceea ce permite realizarea unei prime evaluări prin

studii de imagistică macro- şi microscopică, eventual de imagistică funcŃională. Se pot

efectua tehnici de radiodiagnostic convenŃional sau dinamic, care utilizează principii de

cineradiografie, teleradiografie, videoradioscopie sau echografie (pentru structurile

intratoracice solide). Prin scintigrafie pot fi evaluate atît ventilaŃia, cît şi perfuzia pulmonară.

Scintigrafia de perfuzie cu RISA (Radio-Iodine Serum Albumine) permite identificarea

zonelor de parenchim pulmonar cu aport sanguin deficitar, ca urmare a unor procese

hemodinamice ocluzive (ex.: embolia pulmonară). Scintigrafia de perfuzie cu izotopi

radioactivi ai gazelor rare (Kr, Xe), permite identificarea zonelor de parenchim cu ventilaŃie

deficitară. Este posibilă şi realizarea unor studii de ventilaŃie dinamică, prin evaluarea

timpului de eliminare a radioizotopului respectiv. Gazele rare utilizate prezintă

particularitatea fiziologică a eliminării similare cu cea a CO2, în respiraŃie unică sau

respiraŃii repetate. Scintigrafia de ventilaŃie permite evaluarea spaŃiului mort anatomic şi

funcŃional (dead space), care îşi măreşte dimensiunile în caz de apariŃie a unor exudate

intraalveolare sau a proceselor obstructive. O variantă relativ recentă de scintigrafie este

reprezentată de oncoscintigrafie, care utilizează markeri tumorali (Co sau Tc) cu afinitate

Respirator

2

specifică pentru diverse procese neoplazice.

Parametrii morfo-structurali microscopici se evaluează prin tehnici specifice de

microscopie optică, ce utilizează diverse probe biologice (spută, biopsii pleurale sau de

parenchim pulmonar, etc.) şi includ şi o serie de examene imunologice şi genetice. O categorie

specială de studii imagistice este reprezentată de explorarea morfologică a micii circulaŃii prin

tehnici non- invazive şi invazive, care presupun utilizarea cateterismului inimii drepte şi al

circulaŃiei pulmonare. Aceste studii complexe presupun vizualizarea sistemului circulator prin

injectarea de substanŃe de contrast şi captarea secvenŃială de imagini, care permit delimitarea

conturului camerelor cardiace si al circulaŃiei pulmonare (cineventriculografie). O alternativă la

aceste studii o reprezintă administrarea i.v. de radioizotopi şi efectuarea unor studii

scintigrafice, care evaluează atît morfologia sistemului circulator local, cât şi dinamica

ventriculară. În completarea studiilor predominant morfologice, cateterismul cardiac permite şi

recoltarea de probe de sînge şi măsurarea unor parametri fizico-chimici de tip oximetric (PaO2,

PaCO2, SaO2,), sau analize directe de gaze respiratorii sanguine prin traductori ataşaŃi

cateterului. Aceste determinări permit evaluarea gradientului arterio-venos, măsurarea

debitului cardiac şi evaluarea globală a schimburilor alveolo-capilare. Prin avansarea

cateterului pâna la nivelul circulaŃiei capilare pulmonare se pot efectua studii functionale

cardio-pulmonare comparative stânga-dreapta, cu evaluarea eficienŃei schimburilor respiratorii.

Prin tehnici de puls-oximetrie se monitorizează gradul de oxigenare capilară (SaO2). Tehnica

echo-Doppler completează explorarea morfo-funcŃională a circulaŃiei pulmonare.

Explorarea biomecanică a respiraŃiei se adresează cutiei toracice, care asigură deplasarea

volumelor şi debitelor ventilatorii prin acŃiunea coordonată a sistemului sterno-costo-vertebral şi a

celui neuromuscular (neuromotor), ultimul fiind considerat componenta funcŃională activă.

Parametrii biomecanici specifici sunt reprezentaŃi de volume, capacităŃi şi debite, determinate în

condiŃii de repaus şi de solicitare controlată voluntar. Mecanica ventilaŃiei prezintă o serie de

componente: distensibilitatea pulmonară (evaluată prin complianŃă şi elastanŃă); ventilaŃia

pulmonară (fenomenul mecanic propriu-zis); mixica gazelor respiratorii. Mecanica sistemului toraco-

pleuro-pulmonar, incluzând şi sistemul neuromuscular toracic, asigură deplasarea aerului prin

căile respiratorii. Se pot utiliza tehnici de explorare EMG la multiple niveluri:

- pentru muşchii orofaringieni şi traheali, muşchii bronşici - pentru evaluarea indirectă

a rezistenŃei la curgere a aerului sau controlul rheologic;

- pentru muşchii principali şi cei auxiliari ai cutiei toracice, care cresc diametrul vertical

al toracelui (ex. muşchii drepŃi abdominali).

În afara tehnicilor EMG, se mai poate utiliza explorarea sistemului de comandă şi control

nervos, central şi periferic. Se pot efectua probe de provocare vegetativă, tip manevra Valsalva,

se vor măsura presiunile pulmonare ca forŃă motrice ventilatorie. La aceste investigaŃii se

adaugă explorarea dispozitivului pasiv toraco-pleuro-pulmonar. Pot fi măsurate diverse presiuni

ale compartimentelor pulmonare, cum ar fi presiunile transpulmonare, calculate din presiunile de

retracŃie elastice. Se va evalua reculul elastic la întindere, în condiŃiile în care structurile

neelastice, vâscoase ale Ńesutului pulmonar şi ale căilor aeriene determină generarea unei

rezistenŃe la flux a căilor aeriene.

Distensibilitatea poate fi investigată prin determinarea de: presiuni pulmonare sau

Respirator

3

transtoracice, complianŃă sau elastanŃă pulmonară, coeficient de retracŃie elastică.

Mecanica toraco-pleuro-pulmonară este evaluată prin intermediul complianŃei dinamice, a

rezistenŃei la flux a căilor aeriene (Raw), a travaliului ventilator (vîscos şi total). VentilaŃia şi

distribuŃia intrapulmonară a gazelor respiratorii pot fi evaluate prin determinarea spaŃiului

mort, a ventilaŃiei externe şi alveolare, a consumului de O2, a câtului respirator.

VentilaŃia determină repartiŃia aerului în căile respiratorii şi generarea spaŃiilor

moarte ventilatorii. Din totalul volumului de aer ventilat, o parte se „diluează” în spaŃiul

mort, iar altă parte în spaŃiile reziduale, avînd ca rezultat o diluare funcŃională

semnificativă a O2. O serie de parametri biomecanici permit evaluarea acestor fenomene:

- volumul de mixică reprezintă volumul de aer necesar realizării echilibrului

alveolo-capilar. Valori scăzute ale volumului sau timpului de mixică semnifică

faptul că schimburile alveolo-capilare sunt eficiente;

- eficienŃa mixicei reprezintă raportul real / teoretic (prezis) în numărul de mişcări

respiratorii necesare pentru atingerea a 90% din mixica ideală;

- raportul ventilaŃie – perfuzie V/Q se evaluează în caz de deficienŃă a unuia dintre

componente (ex.: diminuarea perfuziei în insuficienŃa cardiacă dreaptă);

- presiunile ventilatorii evaluează reculul elastic toraco-pulmonar.

Aceste presiuni permit menŃinerea deschisă a spaŃiilor alveolare.

Explorarea ventilaŃiei necesită şi evaluarea integrităŃii căilor de conducere a aerului

(arborele pulmonar) şi a parenchimului pulmonar. O variantă practică este reprezentată de

scintigrafia de ventilaŃie sau de perfuzie, precum şi de o serie de tehnici scintigrafice mai

recente, cum ar fi scintigrafia de inhalaŃie cu aerosoli, care permite evaluarea repartiŃiei gazelor

respiratorii în aerul bronşic. AtenŃie deosebită se va acorda evaluării spaŃiului mort anatomic şi

functional, care apare în condiŃii de scădere a coeficientului de difuziune a gazelor respiratorii

(prezenŃa de secreŃii sau lichide intraalveolare, patologia de membrană hialină, etc.). SpaŃiul mort

anatomic poate fi evidenŃiat prin studii de imagistică respiratorie, iar evaluarea acestuia se

poate efectua şi prin dozări ale gazelor respiratorii ventilate şi transportate. Va fi astfel

necesară efectuarea de dozări speciale prin metode, tehnici şi parametri specifici aerului

atmosferic, aerului alveolar şi gazelor sanguine respiratorii. Toate determinările trebuie

raportate la condiŃiile standard (ex.: corecŃia BTPS).

La gazele respiratorii sanguine intervin şi valoarea de referinŃă a concentraŃiei Hb

plasmatice, parametrii echilibrului acido-bazic (bicarbonatul standard, rezerva alcalină, excesul

de baze, etc.), la care se adaugă valorile presiunilor parŃiale ale O2 şi CO2 în sîngele arterial şi

cel venos. Se mai pot adăuga o serie de parametri specifici tehnicii particulare de măsurare (ex.:

echilibrul Astrup, pH- metria sub forma de tehnică invazivă sau de monitorizare on- line).

Explorarea funcŃiei respiratorii implică evaluarea în acelaşi timp a subsistemelor

conexe aparatului respirator. Există simptome sau semne clinice care ridică probleme legate de

posibila etiologie multifactorială şi, corespunzător, a alegerii celor mai adecvate metode şi tehnici

de explorare. Dispneea, ca simptom frecvent întîlnit în afecŃiunile respiratorii, poate fi asociată

şi cu traumatisme bulbo-pontine sau cerebrate, sau cu afecŃiuni paratiroidiene, care au ca

rezultat modificarea valorilor Ca plasmatic şi creşterea excitabilităŃii neuro-musculare şi a

centrilor bulbo-pontini. Clinic se constată apariŃia tahipneii sau a dispneei, cu iregularităŃi de ritm

respirator sau chiar episoade de apnee, ceea ce poate ridica problema unei intoxicaŃii sau a

Respirator

4

unei stări de comă. De asemenea, pot apare spasme laringiene sau bronşice cu fenomene de

restricŃie ventilatorie şi dispnee consecutivă. În diabetul zaharat apar produşi de catabolism

tisular care tind să genereze acidoză metabolică, cu stimularea consecutivă a activităŃii

centrilor respiratori; clinic, pot apărea simptome respiratorii, inclusiv dispnee. AfecŃiuni

cerebrale de tipul microhemoragiilor, hiper/hipotermiei pot realiza tulburări respiratorii prin

interrelaŃia cortexului cu centrii subcorticali şi sistemul nervos vegetativ simpatico- parasimpatic.

Pot să apară bronhoconstricŃie prin mecanism parasimpatic sau bronhodilataŃie prin mecanism

simpatic, cu deficite secundare de ventilaŃie alveolară.

Aşadar, respiraŃia constituie o funcŃie vitală a organismului, aflată în interrelaŃie cu

numeroase funcŃii şi procese complementare, ceea ce face necesară o explorare completă a

semnelor şi simptomelor care sugerează o patologie respiratorie. Evaluarea globală a funcŃiei

respiratorii Ńine cont de faptul că scopul final îl reprezintă aprovizionarea organismului cu O2 şi

evacuarea CO2 la exterior. O funcŃie respiratorie normală se reflectă prin menŃinerea unor valori

optime ale concentraŃiilor sanguine ale gazelor respiratorii (exprimate prin valorile PaO2, PaCO2

şi SaO2), dar poate fi evaluată şi prin măsurarea coeficientului de transfer alveolo-capilar, a

coeficientului de permeabilitate sau a gradientului alveolo-capilar al O2. Nu se va neglija

explorarea hematologică, posibilă sursă de deficienŃe cantitative sau calitative ale transportului

sanguin al O2. Explorarea respiraŃiei interne (tisulare) implică efectuarea de dozări ale O2 si CO2 în

sîngele arterial si venos, cu aprecierea cît- ului respirator. Analiza eficienŃei utilizării de către

Ńesuturi a O2 poate fi evaluată printr-o serie de parametri specifici, cum ar fi: O2 consumat,

coeficientul respirator, echivalentul energetic al O2, rezerva organismului în O2. Trebuie luat în

discuŃie gradul de utilizare O2 în periferie, evaluată prin dozarea acidului lactic şi determinarea

pragului aerob/ anaerob, care în final permit evaluarea capacităŃii functionale respiratorii.

Scopul final al evaluării funcŃiei respiratorii este definirea diagnosticului de disfuncŃie

respiratorie şi stabilirea unui tratament adecvat condiŃiei pacientului. Evaluarea funcŃiei

respiratorii permite şi realizarea controlului eficienŃei terapeutice, eventual adaptarea pe

parcurs a terapiei, şi evaluarea finală a stării subsistemului respirator.

În funcŃie de evoluŃia subiectului, pot rezulta:

a) vindecarea subiectului, care trebuie însă documentată prin examene clinice şi

explorări paraclinice periodice. Chiar şi în acest caz poate deveni de actualitate

reorientarea profesională a pacientului, susŃinută de rezultatele evaluărilor paraclinice

(persoanele cu handicap dispun de o evaluare privilegiată).

b) recuperarea parŃială a bolnavului, cu precizarea % recuperat din funcŃia initială

şi a deficitului funcŃional actual. EvoluŃia ulterioară se poate face spre cronicizarea

afecŃiunii, ceea ce impune reorientarea profesională sau socială pe baza

expertizei capacităŃii de muncă.

EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOMECANICI

Scopul acestor investigaŃii fundamentale pentru evaluarea funcŃiei respiratorii îl

reprezintă determinarea prezenŃei, naturii şi extinderii disfuncŃiei pulmonare ventilatorii cauzate

prin obstrucŃie, restricŃie sau combinarea acestora. Sindromul obstructiv defineşte o afectare

ventilatorie generată prin creşterea rezistenŃei la flux în căile aeriene, de obicei în cursul expirului

(ex.: astmul bronşic). Sindromul restrictiv defineşte o afectare a ventilaŃiei prin limitarea

Respirator

5

anatomică (pneumonie, tbc, etc.) sau funcŃională (pleurezie, afecŃiuni neuro-motorii ale dinamicii

peretelui toracic) a parenchimului pulmonar. Sindromul mixt reprezintă combinarea celor două

mecanisme menŃionate anterior.

Comportamentul mecanic pulmonar poate fi cuantificat prin următorii parametri: volume şi

capacităŃi (parametri dimensionali, predominent statici); debite (parametri dinamici); parametri

biomecanici vîsco- elastici (rezistenŃă la flux, compleanŃă sau elastanŃă pulmonară, etc.).

a. Parametri statici- volume şi capacităŃi ventilatorii

Aceşti parametri evaluează dimensiunile pompei pulmonare.

a.1. Capacitatea vitală (CV) reprezintă cantitatea maximă de gaz care poate fi mobilizată

într- o singură mişcare ventilatorie forŃată. Reprezintă o sumă de volume, care sunt măsurate la

nivelul orificiului bucal atunci cînd aparatul toraco- pleuro- pulmonar trece din poziŃia expiratorie

maximă în poziŃia inspiratorie maximă. Determinarea CV se poate face prin examen spirografic

sau prin pneumotahografie integrată volumic (fig. 1).

Fig. 1 - Sistem computerizat de spirometrie Pony Graphic (Cosmed)

Pe traseul spirografic se determină componentele CV: volumul curent (VC); volumul inspirator

de rezervă (VIR); volumul expirator de rezervă (VER).

a.2. Capacitatea inspiratorie (CI) este volumul maxim de aer care poate fi inspirat cînd

aparatul toraco- pulmonar îşi schimbă poziŃia de expir de repaus la cea de inspir maxim. Se

calculează pe spirogramă ca fiind egală cu suma VC + VIR.

a.3. Capacitatea reziduală funcŃională (CRF) - este volumul de gaz care se găseşte în

plămîni în poziŃia de repaus expirator. CRF reprezintă volumul de gaz în care pătrunde, se

amestecă şi se diluează aerul inspirat înainte de a intra în procesele de transfer alveolo- capilar

şi transport sanguin al O2 şi CO2. Mărimea CRF exprimă echilibrul dintre forŃele de retracŃie

elastică ale plamânului si toracelui, care se opun la nivelul suprafeŃei pleurale.

Determinarea CRF se face prin:

- metoda diluŃiei spirometrice a gazelor inerte (N2 , He);

- pletismografie corporală (body- pletismografie);

a.4. Volumul rezidual (VR) - este volumul de gaz care rămâne în plămîni la sfîrşitul unei

expiraŃii complete (forŃate). VR nu poate fi evacuat la subiectul viu, astfel încât determinarea

acestui volum se face:

- prin calcul: VR = CRF - VER;

Respirator

6

- prin metoda diluŃiei gazelor inerte (N2 , He) în respiraŃie unică, în circuit deschis.

a.5. Capacitatea pulmonară totală (CPT) - este volumul de gaz conŃinut în plămâni la

sfîrşitul unui inspir complet (poziŃie inspiratorie maximă). Determinarea CPT se poate face:

- prin calcul: CPT = CV + VR sau CPT = CI + CRF;

- prin metoda diluŃiei He prin respiraŃie unică în circuit deschis;

- prin metoda radiologică: măsurarea CPT pe radiografii toraco- pulmonare, efectuate în

incidenŃe postero- anterioară şi laterală, cu subiectul în apnee după un inspir maximal. Prin

prelucrarea computerizată a imaginilor radiologice se poate determina valoarea CPT.

Toate volumele si capacităŃile pulmonare se vor corecta BTPS, indiferent de metoda de

determinare utilizată.

Fig 2 Inregistrarea grafică a volumelor şi capacităŃilor respiratorii

b. Parametri dinamici- debite ventilatorii

Debitele ventilatorii reprezintă parametri biomecanici de performanŃă, care evaluează

cinematica pompei ventilatorii. Debitele ventilatorii se măsoară de obicei în cursul unei manevre

expiratorii maximale si fortate (expirograma forŃată maximală); uneori se recurge la

înregistrarea unui inspir forŃat sau a unei ventilaŃii fortate. Rezultatul se poate exprima: în debite

medii (măsurate pe expirograma fortată);în debite instantanee maxime (măsurate pe curba flux-

volum).

b.l. Pe expirograma fortată se determină urmatorii parametrii:

- volumul expirator maxim pe secundă (VEMS) - este volumul de gaz expulzat din

plămâni în prima secundă a expirului forŃat. Uneori se determină volumele expirate la 0, 5 sec

(VEM 0, 5 ), 0, 75 sec (VEM 0, 75), 2 sec (VEM 2) sau 3 sec (VEM 3) de la începutul expirului

maximal forŃat, dar aceşti parametri nu furnizează informaŃii suplimentare în raport cu VEMS

şi nu au intrat în investigaŃia de rutină.

VEMS se exprimă în litri sau % din CV, după corecŃia BTPS. Raportul (VEMS/ CV) x

100 sau indicele de permeabilitate bronşică (IPB) Tiffeneau- Pinelli este un indice valoros

pentru identificarea disfuncŃiilor ventilatorii obstructive.

- debit expirator maxim pe fracŃiuni ale CV: pentru jumătatea mijlocie a CV forŃate

(FEF 25-75 ), pentru al treilea sfert al CV (FEF 50- 75), între 75% şi 85% din CV (FEF75. 85) şi

între 200 şi 1200 ml din CV (FEF = forced expiratory flow). FEF25_75, FEF50-75 si FEF75_85

sunt parametri mai sensibili decît VEMS pentru diagnosticul obstrucŃiei discrete la fluxul de

aer, deoarece valorile lor depind predominant de proprietatile mecanice pulmonare (permit

diagnosticul precoce al sindromului obstructiv).

- ventilaŃia maximă este volumul de aer expirat într- un minut în cursul unei ventilaŃii

maximale. Se determină prin metoda spirografică, prin înregistrări directe sau prin calcul

Respirator

7

(indirect): MVV (Maximal Voluntary Ventilation) = VEMS x 30

- indici temporali ai expiraŃiei: sunt parametri care cresc utilitatea (sensibilitatea)

informaŃiilor furnizate de parametrii menŃionaŃi anterior. Mai frecvent se utilizează:

- timpul de expiraŃie forŃată a 95% din CV forŃată;

- timpul de expiraŃie forŃată a 1/ 2 mijlocii a CV forŃate.

b.2. curba (bucla) flux-volum reprezintă înscrierea grafică a fluxului de aer produs în

timpul expiraŃiei, în raport cu volumul de aer expirat (egal cu capacitatea vitală forŃată în cazul unei

manevre ventilatorii maximale).

Pe bucla flux- volum a expiraŃiei forŃate se poate măsura debitul expirator maxim de vârf

(PEF- peak expiratory flow). PEF este valoarea maximă a fluxului de aer care poate fi generat în

cursul unui expir maxim şi forŃat care începe din poziŃia inspiratorie maximă. PEF este utilizat ca

parametru unic de evaluare a prezenŃei şi severităŃii obstrucŃiei ventilatorii la expir.

În vederea înregistrării PEF în condiŃii de ambulator (ex.: monitorizarea la domiciliu de

către pacienŃii astmatici a performanŃei ventilatorii, depistarea iminenŃei de criză astmatică sau

verificarea efîcienŃei medicaŃiei anti-astmatice), s-au introdus în practică dispozitive speciale, de uz

clinic şi ambulator, denumite peak-flow-metre.

AlŃi parametri determinaŃi pe bucla flux-volum sunt:

- debitul expirator maxim instantaneu la 50 %, respectiv 25% din CV (MEF50, MEF25)

reprezintă debitul expirator maxim atins în momentul în care în plămîn au mai rămas 50,

respectiv 25% din CV.

- debit expirator maxim instantaneu la 60% din capacitatea pulmonară totală prezisă (MEF60

CPTpr) reprezintă fluxul maxim atins în momentul în care volumul pulmonar măsoară 60% din CPT

prezisă (teoretică) pentru acel pacient.

Debitele expiratorii maxime instantanee sunt parametri mai sensibili decît VEMS pentru

depistarea precoce a tulburărilor ventilatorii obstructive din căile aeriene distale.

c. Parametrii biomecanici vîsco- elastici

Aceşti parametri evaluează relaŃiile dintre variaŃia volumului de aer intrapulmonar si

variaŃia corespunzătoare a presiunii transpulmonare (presiune motrice). Curba volum-presiune

statică se obŃine prin înregistrări simultane de volum (prin spirografie) şi presiuni (indirect, prin

manometrie esofagiană). Pe această înregistrare se determină: presiunile transpulmonare

statice (presiunea inspiratorie maximă), complianŃa pulmonară statică.

Pe curba volum- presiune dinamică se determină:

- complianŃa pulmonară dinamică

- parametrii biomecanici rezistivi ai aparatului toraco- pleuro- pulmonar: rezistenŃa

pulmonară la flux (egală cu suma rezistenŃelor opuse la curgerea aerului de către căile

aeriene si Ńesuturile neelastice pulmonare); rezistenŃa la flux în căile aeriene (Raw); rezistenta la

flux în sistemul respirator (suma rezistenŃelor opuse de peretele toracic, Ńesuturile pulmonare

neelastice şi căile aeriene). RezistenŃa la flux în căile aeriene periferice (Rperif) se determină

prin calcul de pe expirograma forŃată şi de pe curba volum- presiune statică.