FINANŢE PUBLICE

REPERCURSIUNILE IMPOZITELOR

2012

CUPRINS:

1.Noţiuni introductive

2.Impozitele directe

3.Impozitele indirecte

4.Repercursiunile impozitelor

5.Concluzii

6.Bibliografie

2012

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Statul exprimând interesele cetăţenilor săi în diferite ramuri ale vieţii, elaborează şi aplică o anumită politică - economică, socială, ecologică, demografică etc. Funcţia de reglare a statului în sfera economică se manifestă în forma financiar-bugetară, moneda şi credit, mecanismul preţurilor, care reprezintă un mijloc de corelaţie între subiectul si obiectul sistemului de stat al reglării economice.

Sistemul financiar-bugetar include relaţiile sociale privind formarea şi utilizarea resurselor financiare ale statului - fondurile bugetare si extrabugetare. El este conceput pentru a asigura o dezvoltare efectivă a economiei, realizarea funcţiei sociale si alte funcţii ale statului. O ramură importantă a sistemului financiar-bugetar o reprezintă impozitele.

Astfel conform mai multor surse bibliografice impozitele se definesc ca fiind :1.” Plată obligatorie către stat pe care trebuie s-o efectueze cetăţenii, organizaţiile economice etc. potrivit anumitor norme de impunere, aceste norme, ca şi natura şi destinaţia impozitelor, depinzând de orânduirea socială.”1

2.” Impozitul reprezinta o sursa de venit bugetar, care are la baza legea, iar ca subiecti platitori persoanele fizice si juridice.”2

3.” Impozitul este definit ca fiind plata baneasca obligatorie, generala si definitiva efectuata de persoanele fizice si juridice in favoarea bugetului statului, in cuantumul si la termenul precis stabilit de lege fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat.”3

4.” Impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din venitul sau averea persoanelor fizice sau juridice,la dispozişia statului,pentru acoperirea cheltuielilor sale. Această prelevare se face in mod silit,fără contraprestaţie şi cu titlu nerambursabil.”4

Incindenţa impozitelor constă în a determina cine suportă sarcina fiscală efectivă sau cine beneficiază în mod real de agravarea sau uşurare acestia,în urma modificării ratei de impunere sau aşezării impozitului.Problema incidenţei apare deci ca o problemă capitală deoarece ,fără o apreciere corectă a acesteia este imposibil să se emită o opinie care corespunde asupra efectelor unui impozit.

Din punct de vedere al instituirii, în epoca antică impozitele şi taxele erau hotarâte de forurile legislative cât şi de conducătorii acestor state, iar dreptul de a institui impozite şi taxe reprezintă prerogativ de conducere statală.

Evoluţia impozitelor în evul mediu este evidenţiată în sporirea treptată a numărului şi felului impozitelor, atât a celor ce se percepeau în natura ca părţi determinante din anumite produse, cât mai ales a celor percepute în bani.

Impozitul are caracter universal ca o consecinta a suveranitatii statului si el este o institutie de drept publica fara de care nu se poate concepe existenta statului, facând parte organica din el.

În evoluţia modernă a impozitelor, instituirea acestora cu consimţământul contribuabililor a fost subordonată competiţiei parlamentare, ca organe legislative cu caracter reprezentativ de a reglementa impozitele şi celelalte venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Evoluţia istorică a impozitelor, diversitatea lui de la un stat la altul si îndeosebi condiţiile perceperii practice oferă deducţie unor concepţii despre impozit. Pe lînga acestea,

1 Dicţionar Explicativ al Limbii Române,Academia Română,Bucureşti,20092 http://www.biblioteca-digitala.ase.ro3 Keynes,J.M.”Teoria generala a folosirii mainii de lucru,dabanzilor si banilor”,Editura Ştiinţifică,Bucureşti,1970,p.254 Iulian Văcărel,”Finanţe publice”,Bucureşti,Editura Didactică şi Pedagogică,2002,p.397

2012

evoluţia istorică a impozitelor a fost însoţită mai ales în perioada contemporană de caracterizări şi teorii doctrinare care justifică necesitatea şi rolul impozitelor.

Plata impozitului are caracter obligatoriu pentru toate persoanele fizice şi juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit gen de avere. Dreptul de a instituii impozite îl are statul, care îl exercită prin organele puterii centrale –Parlamentul- şi ale administraţiei locale de stat. Parlamentul se pronunta in legatura cu introducerea impozitelor de stat de importanta nationaia (generate), iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite in favoarea unitatilor administrativ-teritoriale.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă în planul financiar, în sensul că impozitele reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor publice. În ţările dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor şi taxelor se procură între 80-90% din totalul resurselor financiare publice.

Pe plan economic, rolul impozitelor se manifestă prin intermediul măsurilor pe care statul le ia pentru a intervenii în activităţile economice cu ajutorul impozitelor care pot fi folosite ca un instrument de schimbare sau frânare a unei activităţi economice, de creştere sau reducere a producţiei sau a consumului unui anumit produs, de stimulare sau îngrădire a comerţului exterior.

Pentru a se putea observa efectele diferitelor categorii de impozite în plan financiar,economic şi chiar social este necesară gruparea lor pe baza unor diferite criterii ştiinţifice:

După trăsătura de fond sunt impozite directe şi indirecte *Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane juridice în funcţie de veniturile şi averea acestora,dar şi a cotei de impozit prevăzut de legeş

În funcţie de criteriile care stau la baza aşezării lor,acestea pot fi reale şi personale;

Reale:se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale(clădiri,fabrici,magazine,pământ,etc),dar se face abstracţie de situaţia personală a subiectului impozabil;

Personale:ţin cont de situaţia personală a subiectului; *Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri şi prestaţii unor servicii asta însemnând că ele atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persone fizice sau juridice decât ale acestora.

Taxe de consumaţie,taxe vamale,taxe de timbru; După obiectul impunerii impozitului:impozite pe venit,avere şi cheltuieli; În funcţie de scopil urmărit la introducerea lor:impozite financiare şi de

ordine; După frecvenţa cu care se încasează la bugetul statului sunt impozite

permanente(se încasează anual) sau incidentale(se instituie o singură dată-impozitul pe avere);

După instituţia care le administrează:de tip federal(impozitele statelor,provinciilor),impozite locale,impozite ale administraţiei centrale de stat şi impozite ale organelor administrative de stat(statele de tip unitar);

Orice sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor de această natură poartă denumirea de evaziune fiscală. Astfel, evaziunea fiscală are întotdeauna un caracter de intenţionalitate, pentru că, dorinţa fiecărui contribuabil este aceea de a-şi păstra o parte cât mai mare din venit sau să-şi „protejeze” materia impozabilă din „calea” impozitării.Domeniul de manifestare a evaziunii fiscale este atât de întins pe cât este de larg şi variat câmpul de aplicare a impozitelor. Spiritul de evaziune fiscală se naşte din simplul joc al interesului. Natura omenească este înclinată să considere impozitul mai mult ca pe un prejudiciu şi nu ca o legitimă contribuţie la cheltuielile publice. A înşela fiscul se consideră în mentalitatea curentă

2012

ca o probă de abilitate, nu de necinste. Evaziunea fiscală se manifestă în special, în domeniul impozitelor directe, influenţând randamentul acestora. Numărul în continuă creştere a obligaţiilor fiscale a stimulat ingeniozitatea contribuabililor să inventeze noi procedee de eludare a sarcinilor legale. Prin urmare, evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare, precum şi neprevederii şi nepriceperii legiuitorului, fiscalitatea excesiva fiind tot atât de vinovată ca şi aceia pe care ii provoacă la evaziune.

IMPOZITELE DIRECTE

Impozitele directe sunt cele stabilite nominal in sarcina persoanelor fizice sau juridice in funcţie de profitul sau de averea acestora.În cazul impozitelor directe de regulă există o identitate între subiectul impozabil şi suportator,şi în cele mai multe cazuri între plătitor.5

Principalul abis al impozitelor de tip direct şi real a reprezentat+o lipsa de exactitate în evaluarea materiei impozabile,deoarece se foloseau creiterii inadecvate surprinderii valorii corecte a materiei impozabile,ceea ce putea duce la apariţia unor situaşii destul de des întâlinite de subevaluare sau supraevaluare,ceea ce contarvinea şi echităţii impunerii.Astfel pentru impozitul funciar se foloseau drept criterii de evaluare a mesei impozabile mărimea suprafeţei terenurilor,preţul pământurilor.La evaluarea masei impozabil pentru impozitul pe clădiri se aveau în vedere criterii ca numărul şi destinaţia camerelor,suprafaţa construită,numărul uşilor,ferestrelor,mărimea curţii,etc.Un alt abis se referă la faptul că având ca obiect doar anumite forme ale avuţiei,detaşate de situaţia personală a contribuabilului,o bună parte din materia impozabilă rămâne neimpozitată,iar ca anumite avantaje ale acestui tipuri de impozite e faptul că nu lasă locul evaziunii fiscale,deoarece era aşezat asupra unor obiective specifice determinate şi,în plus era simplu iar cheltuielile cu aşezarea şi perceperea lui erau extrem de reduse.

IMPOZITUL PE PROFIT

Impozitul pe profit în România este plătit de persoanele juridice române,de persoanele juridice străine care desfăşoara activitate în România printr-un sediu permanent ,în asociere fără personalitate juridică.

Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:-în cazul persoanelor juridice române,asupra profitului obţinut din orice sursă;-in cazul persoanelor juridice străine şi al persoanelor fizice nerezidente care desfăşoara activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică;-în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România,asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;-în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri sau în legătură cu proprietăşi imobiliare situate în România sau din vânzarea titlurilor de participare deşinute la o persoană juridică română-în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România cât şi n străinătate,din asocieri fără personalitate juridică,asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuirbile persoanei fizice rezidente;6

IMPOZITUL PE VENIT

5 Florişteanu Elena,”Finanţe publice”,Sibiu,Academia Forţelor Terestre”Nicolae Bălcescu”,2008,p.2236 Ibidem

2012

În categoria impozitelor pe venit sunt supuse următoarele categorii de venituri:-venituri din activităţi independente; -venituri din salarii;-venituri din cedarea folosinţei bunurilor;-venituri din investiţii;-venituri din pensii;-venituri din activităţi agricole;-venituri din premii şi jocuri de noroc;-venitul din transferul proprietăţilor imobiliare.

Venitul sunt resurse băneşti care provin de la persoane fizice sau juridice din muncă precum şi din valorificarea averilor deţinute de respectivele persoane.Caracteristica principală a veniturilor este ce de reînoire permanentă.7

IMPOZITELE PE AVERE

Institurea acestor impozite a fost facuta din cauza ca diferite persoane fizice si juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile.

In practica fiscala din diferite tari, impozitele pe avere se intalnesc sub urmatoarele forme:

impozite asupra averii propriu-zise; impozite pe circulatia averii; impozite pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.

Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi intalnite atat ca impozite stabilite asupra averii, dar platite din venitul obtinut de pe urma averii respective, cat si ca impozite instituite pe substanta averii. Impozitele asupra averii propriu-zise care se intalnesc mai frecvent sunt:

impozitele pe proprietatile imobiliare; impozitele asupra activului net.

Impozitele pe proprietatile imobiliare se intalnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor. Aceste impozite au ca baza de impunere fie valoarea de inlocuire sau valoarea declarata de proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile respective. Cotele de impunere sunt in general scazute si sunt diferentiate atat in functie de categoria de folosinta a terenului, cat si de amplasamentul acestuia. Impozitele asupra activului net au ca obiect intreaga avere mobila si imobila pe care o detine un contribuabil. La plata acestui impozit in unele tari sunt supuse atat persoanele fizice cat si cele juridice, iar in altele fie numai persoanele fizice, fie numai societatile de capital. Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului e proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana la alta. In aceasta categorie de impozite, se afla: impozitele pe succesiuni; impozitele pe donatii;

7 Popa Gabriel Ioan”Fiscalitatea,parafiscalitatea efectelor economico+sociale în România”,vol.I,Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”,Sibiu,2012,pg.39

2012

impozitele pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile; impozitele pe hartiile de valoare (actiuni, obligatiuni, etc.); impozitele pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale.

Impozitele pe succesiuni au ca obiect al impunerii averea primita drept mostenire de o persoana fizica si vizeaza numai circulatia bunurilor intre persoanele fizice. Impozitul poate fi stabilit fie global pentru toata averea lasata mostenire, fie separat pentru partea de avere ce revine fiecarui mostenitor. Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, iar nivelul acestora este diferentiat atat in functie de valoarea averii care face obiectul succesiunii, cat si in functie de gradul de rudenie existent intre persoana decedata (decujus) si mostenitorii acesteia (impozitul este mult mai mare cu cat succesorul este ruda mai indepartata cu persoana decedata).

IMPOZITELE INDIRECTE

TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ

Aceasta taxă este un impozit indirect datorat la bugetul statului.Taxa pe valoarea adăugată se poate calcula prin aplicarea cotei proporţionale:

a) fie asupra valorii adăugate în fiecare stadiu pe care îl parcurge marfa de la producător la consumator;

b) fie asupra preţului de vânzare din stadiul respectiv, obţinându-se astfel taxa asupra preţului de vânzare din care se deduce taxa (calculată în acelaşi fel), aferenta preţului de vânzare din stadiul anterior.

Diferenţa rezultată este taxa pe valoarea adăugată aferentă stadiului respectiv. În practică se utilizează cu precădere a doua variantă de calcul.

Baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată o reprezintă preţul de vânzare al diferitelor mărfuri sau valoarea serviciilor prestate. În vederea calculării taxei, se stabileşte volumul total al vânzărilor sau prestărilor (cifra de afaceri), pe perioada de impunere (lună, trimestru etc.), la care se aplică cota de impozit. Pentru a nu se impune de mai multe ori aceeaşi valoare, se scad sumele vărsate anterior la buget cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, aferente mărfurilor respective. Pentru a putea efectua aceste deduceri, taxa pe valoarea adăugată se evidenţiază, distinct în fiecare factură.

Taxa pe valoarea adăugată este vărsată la buget de către fiecare întreprindere şi se suporta de consumatorii mărfurilor respective o dată cu cumpărarea lor.

Numărul şi nivelul cotelor taxei pe valoarea adăugată diferă de la o ţară la alta.

TAXELE

În cadrul formării veniturilor bugetare participă si taxele.Taxele sunt „plăţi făcute de persoanele fizice sau juridice,de regulă pentru serviciile

prestate în favoarea acestora de către un agent economic ,o instituţie publică sau un serviciu public.”8

Potrivit reglementărilor avute in vigoare acestea prevăd mai multe categorii de taxe:-taxele vamale;-taxele de timbru;-taxele consulare;-taxele locale asupra terenurilor şi a mijloacelor de transport;

Acestea sunt prevăzute în sume fixe ,în cote procentuale sau în cote progresive.

8 Legea nr.500 privind finanţele publice,11 iulie 2002,M.Of nr.597 din 13.08.2002,art 2

2012

REPERCURSIUNILE IMPOZITELOR

Fenomenul financiar de repercusiune a apărut pe fondul incercării contribuabililor de a diminua, cât mai mult, efectele provocate asupra veniturilor proprii de către impozitele percepute de stat.

Conform principiului echităţii fiscale, persoana care plăteşte impozitul statului ar trebui să fie una şi aceeaşi cu persoana care-l suportă efectiv.Insă, de multe ori, impozitul plătit de către contribuabilul legal este inclus in preţul mărfii sau in tariful serviciului prestat şi se transmite cumpărătorului sau consumatorului de serviciu, odată cu încasarea de la acesta a preţului sau a tarifului respectiv.9

Dacă raporturile economice de schimb continuă, noul suportator va include, la rândul său, impozitul in preţ sau in tarif şi-l va transmite in sarcina următorului cumpărător sau consumator. Aceste operaţiuni se derulează, succesiv, până se ajunge la consumatorul final.

Prin urmare, se poate observa că repercusiunea impozitelor este un fenomen complex, care pe fond reprezintă procesul de transmitere (translaţie) parţială sau totală, a efectelor economice ale impozitului de la contribuabilul de drept (desemnat prin lege să suporte sau să achite obligaţia fiscală) către contribuabilul de fapt (cel care suportă, în realitate, impozitul).Impozitele care se pot repercuta mai usor sunt cele indirecte, dar in anumite limite, pot fi repercutate si unele impozite directe (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, impozitul funciar, impozitele pe circulaţia averii s.a.).

In consecinţă, o parte a căilor prin care se poate realiza repercusiunea impozitelor sunt: prin adăugarea la preţul de vânzare a mărfurilor sau la tariful serviciilor a impozitelor

indirecte si recuperarea lor de la cumpărători sau/şi consumatori in momentul incasării preţurilor sau tarifelor;

prin cumpărarea, in condiţii conjuncturale favorabile, a materiilor prime, materialelor, combustibililor, mărfurilor etc. la preţuri mai scăzute decât cele de echilibru, ceea ce face posibila transpunerea unei părţi a impozitelor asupra furnizorilor;

prin diminuarea preţului de vânzare a bunurilor mobile si imobile, cu valoarea impozitului pe circulaţia averii, care se transferă astfel in sarcina cumpărătorilor etc.

Sintetizând, factorii care influenţează producerea repercusiunii (incidenţei indirecte) a impozitelor sunt numeroşi şi diverşi. Printre aceştia, pot fi apreciaţi ca având un rol mai important in fundamentarea deciziilor de politică fiscală:– tehnicile de impozitare;– elasticitatea cererii si ofertei raportata la pretul de echilibru.(Mai pot fi amintite: existenta schimburilor economice cuantificabile monetar, organizarea factorilor de productie la nivel microeconomic, natura materiei impozabile, conjunctura economica, puterea publica.)10

In primul caz, tehnicile de impozitare diferenţiate (ca urmare a unor cote diferite, exonerari, reduceri de impozite, deduceri din baza impozabila etc.), prin dimensiunea, momentul si punctul de impact direct al impozitului, influenteaza fluxurile monetare de pe caile de transmitere (repercusiunea), actionand astfel in mod diferit asupra categoriilor de subiecti aflati pe parcursul circuitului impozitelor, si, in consecinta, este influentata in mod diferit incidenta (in expresie monetara) asupra consumatorilor finali.

Caracterul elastic sau inelastic al cererii si ofertei, repercuteaza impozitul fie asupra consumatorilor, fie a producatorilor sau este impartit intre ambii participanti la tranzactia

9 D.Cataramă,A.Nica,”Fiscalitatea de la lege la practică”,Editura C.H.Beck,Bucureşti,2009,pg.25710 Carmen Corduneanu,” Sistemul fiscal in ştiintţa finanţelor”, Editura Codecs, Bucuresti, 1998, pag. 275.

2012

comerciala, in conditiile in care cota efectiva de impozitare modificapreturile relative ale bunurilor si serviciilor.

Astfel, un management corect al politicii fiscale presupune studierea incidentei impozitelor asupra consumatorilor finali, respectiv „cautarea celor care, in ciuda a ceea ce spune legiuitorul, poarta povara impozitului“ 11ca urmare a mecanismelor de functionare si difuzare in ansamblul economiei.Din punct de vedere juridic, repercusiunea poate fi de doua feluri:

repercusiune oficiala (repercusiune in intentia legiuitorului), caz in care insasi legea face distinctie intre platitorul impozitului (contribuabilul legal) si suportatorul acestuia (contribuabilul de fapt). Cel mai adesea este cazul impozitelor indirecte (T.V.A., de exemplu), dar si al unor impozite directe, percepute prin stopaj la sursa;

repercusiune neoficiala, care se produce atunci cand contribuabilul de drept transmite sarcina fiscala asupra altui subiect economic, devenit contribuabil real, impotriva vointei legiuitorului, care nu prevede, nu doreste si nici nu cunoaste acest lucru in momentul instituirii impozitului.

Transpunerea, partiala sau integrala, a impozitelor platite de unele persoane in sarcina altor persoane este influentata de conditiile concrete ale fiecarui subiect impozabil, de timpul si locul unde se petrece actiunea etc. Astfel, in functie de modul in care se realizeaza transpunerea sarcinii fiscale, se poate distinge:– repercusiunea progresiva, cand transpunerea se realizeaza de la producator la consumator;– repercusiunea regresiva, cand transpunerea se realizeaza de la consumator la producator;– repercusiunea oblica, cand transferarea impozitelor are loc asupra altor operatiuni economice decat asupra celei care i-a dat nastere initial (cum ar fi, de pilda, cresterea salariilor motivata de cresterea impozitelor pe consum).

Din punctul de vedere al conditiilor concrete, locul si momentul cand fenomenul se manifesta, repercusiunea impozitelor poate fi partiala sau integrala, in functie de o serie de factori interdependenti, cum sunt:– gradul de concentrare a activităţilor producătoare de venituri impozabile;– tipul de impozit (direct sau indirect, selectiv sau general);

CONCLUZII

11 Iulian Vacarel, coordonator, Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica, Editia a IV-a, Bucuresti, 2003, pag. 439-440.

2012

În concluzie repercursiunile asupra impozitelor pot fi mai mult sau mai puţin atenuate,iar astfel se încearcă a realiza acest lucru prin cel puţin trei moduri:prin adăugarea la preţul de vânzar a mărfurilor sau la tariful serviciilor impozitelor indirecte şi recuperarea lor de la cumpărători,prin cumpărarea materiilor prime la preţuri mai scăzte decât cele de echilibru şi prin diminuarea preţului de vânzare a bunurilor mobile şi imobile.

În urma unor discuţii generale referitoare la repercursiunile mpozitelor s-a ajuns la concluzia că taxele vamale pe import si o parte a impozitelor pe bunurile de consum, cad in sarcina cetatenilor cu venituri mijlocii, cele directe asupra veniturilor cetatenilor instariti si bogati, iar impozitarea bunurilor care nu sunt indispensabile poate constitui o rezerva fiscala utila pentru extinderea sistemelor fiscale, de natura a nu aduce prejudicii, intrucat reflecta o anumita capacitate contributiva a consumatorului,si în cazul liberei concurenţe impozitul asupra produselor cu cerere rigidă poate fi transferat fără dificultate asupra cconsumatorului,iar în timpul unei cereri elastice,pentru a-şiputea transmite impozitul producătorii sunt obligaţi să işi reducă oferta ceea ce va duce fie la soparea procerii anumitor produse,fie vor căuta să îşi redcucă costurile.

2012

BIBLIOGRAFIE

1.Corduneanu Carmen,” Sistemul fiscal in ştiintţa finanţelor”, Editura Codecs, Bucuresti, 19982. Cataramă D.,A.Nica,”Fiscalitatea de la lege la practică”,Editura C.H.Beck,Bucureşti,20093. Florişteanu Elena,”Finanţe publice”,Sibiu,Academia Forţelor Terestre”Nicolae Bălcescu”,20084. Keynes,J.M.”Teoria generala a folosirii mainii de lucru,dabanzilor si banilor”,Editura Ştiinţifică,Bucureşti,1970,p.25 Iulian Văcărel,”Finanţe publice”,Bucureşti,Editura Didactică şi Pedagogică,20025. Popa Gabriel Ioan”Fiscalitatea,parafiscalitatea efectelor economico-sociale în România”,vol.I,Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”,Sibiu,20126. Vacarel Iulian, coordonator,” Finanţe publice”, Editura Didactica si Pedagogica, Editia a IV-a, Bucuresti, 2003,7. Dicţionar Explicativ al Limbii Române,Academia Română,Bucureşti,20098. Legea nr.500 privind finanţele publice,11 iulie 2002,M.Of nr.597 din 13.08.2002,art 29. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro

2012