renasterea

3
RENAȘTEREA - epocă în istoria Europei, care cuprinde, în linii generale, secolele 14-16, perioada de tranziţie de la societatea medievală la cea modernă. Renaşterea a început în Italia, unde au apărut mai întâi germenii relațiilor capitaliste, dar a fost un fenomen general european, care s-a dezvoltat, mai curând sau mai târziu, în cadrul societății medievale, cunoscând deosebiri de la o ţară la alta, în funcţie de etapa istorică şi de situaţia specifică, de tradiţie etc. În epoca Renaşterii, se dezvoltă burghezia, începe emanciparea ţărănimii, iar nobilimea pierde treptat supremaţia economică, păstrându-şi doar preeminenţă politico-socială. Cu excepţia Italiei şi a Germaniei, de exemplu, în care fărâmiţarea politică s-a menţinut multă vreme, se formează statele centralizate în jurul monarhiei (Franţa, Spania, Anglia), care încurajează expansiunea comercială, protejează creditul şi sprijină industria. În epoca Renaşterii au loc marile descoperiri geografice (călătoriile lui Henric Navigatorul, Vasco da Gama, Cristofor Columb, Fernando de Magellan ş.a.), care au spart limitele vechii lumi cunoscute, punând bazele comerţului mondial şi grăbind, prin exploatarea noilor teritorii cucerite, procesul acumulării capitalului. Ca urmare a acestor schimbări din economie şi din structura socială, încep să apară statele naţionale moderne, care corespund cel mai bine cerinţelor de dezvoltare a relaţiilor capitaliste şi a noii clase burgheze. Statele moderne cu interesele lor naţionale se substituie pe arena europeană celor două mari entităţi cu vocaţie universală – Biserica catolică şi Imperiul – a căror rivalitate pentru hegemonie dispare. Acestor transformări social-economice şi politice profunde le-a corespuns un avânt fără precedent şi în domeniul culturii, o perioadă de înflorire a artei, literaturii, ştiinţei, gândirii social-politice şi filozofice. Purtătorii noii culturi şi ideologii, ei, umaniştii, au considerat epoca lor o epocă de „renaştere” spirituală, întemeiată pe reînvierea culturii antice greco-romane, după o lungă perioadă de întuneric şi de decădere. Umaniştii au creat o cultură nouă, profană, în centrul căreia se afla omul, opusă culturii impregnate de dogmele și învăţăturile ecleziastice ale societăţii medievale. Ascetismului şi pesimismului medieval, Renaşterea i-a opus o concepţie nouă, optimistă, despre lume, pătrunsă de încrederea în om şi în natură, de idealul unei fericiri terestre. Învăţaţii Renaşterii au făcut elogiul culturii, al studiilor umaniste ca mijloc de înnobilare şi de desăvârşire a omului, au formulat idealul unei dezvoltări multilaterale a personalităţii, a omului universal, întruchipat în figura unor titani ai creaţiei şi ai acţiunii, ca Leonardo da Vinci, Michelangelo sau Dürer. Renaşterea a promovat spiritul critic, aşezând raţiunea mai presus de credinţă şi de tradiţie. Ea a pus bazele ştiinţelor moderne ale naturii, a iniţiat istoriografia modernă, întemeiată pe o concepţie laică şi pe studiul critic al izvoarelor, a asigurat triumful limbilor „vulgare” în literatură. Ştiinţele naturii au cunoscut în epoca Renaşterii un puternic avânt. Din această epocă datează începuturile ştiinţelor moderne ale naturii, întemeiate pe experiment şi pe aplicarea matematicii. Ramurile ştiinţei care se dezvoltă cu precădere sunt: mecanica cerească şi terestră şi, în strânsă legătură cu ele, disciplinele matematice. Cea mai mare realizare ştiinţifică a epocii o constituie crearea sistemului heliocentric de către Copernic, care a dat o lovitură decisivă viziunii tradiţionale, care plasa Pământul în centrul Universului.Galilei pune bazele cinematicii, iar Kepler descoperă legile mişcării planetelor. În matematică se dezvoltă mai cu seamă algebra şi geometria (Tartaglia, Ferrari, Cardano). În domeniul medicinii, A. Vesalius pune bazele anatomiei moderne, iar M. Servetodescoperă circulaţia mică a sângelui. Un progres considerabil au înregistrat cunoştinţele tehnice; se răspândesc armele de foc, se dezvoltă considerabil industria textilă, mineritul, metalurgia, fabricarea hârtiei, construcţiile de corăbii (în legătură cu exploatările geografice). Tot din această perioadă datează invenţia tiparului în Europa (sfârşitul sec. 15), a telescopului (sfârşitul sec. 16 şi începutul sec. 17). În filozofie, trăsătura caracteristică generală a Renaşterii a constituit-o orientarea sa antiscolastică. În cursul sec. 14-15 a predominat reluarea şi dezvoltarea, potrivit cu condiţiile specifice ale epocii, a curentelor filozofice antice. Gânditorii Renaşterii au apelat la stoicism pentru a crea o o morală independentă de rigorile preceptelor religioase, bazată cu precădere pe raţiune şi pe natură, pentru a proclama triumful omului asupra „Fortunei” („sorţii”). Ei au îndreptat epicureismul împotriva ascetismului medieval (L. Valla), scepticismul împotriva dogmelor bisericii (Montaigne). Reprezentanţii Academiei florentine (Marsilio Ficino, Pico della Mirandola) au pornit de la Platon şi neoplatonism pentru a fundamenta teza unităţii dintre om şi natură, dintre spirit şi corp, cultul frumosului ca întruchipare sensibilă a divinului, concepţie care a influenţat arta Renaşterii. Neoaristotelicienii de la Universitatea din Padova au tras chiar concluzii ateiste din doctrina Stagiritului (P. Pomponazzi). Umaniştii Renaşterii au dezvoltat o nouă concepţie despre om, promovând ideea demnităţii omului ca fiinţă liberă, autonomă, creatoare (Pico della Mirandola, T. Campanella). Concepţiei pesimiste despre om, ca făptură supusă permanent păcatului, i-au opus teza „naturii bune” a omului (Erasm, Rabelais, Vittorino da Feltre), fundamentând astfel pedagogia umanistă. În filozofia naturii, concepţia despre însufleţirea întregului cosmos exprima, într-o formă naivă, fantastică, ideea unei materii active, care îşi desfăşoară prin sine însăşi bogăţia formelor ( G. Bruno); concepţiile magice şi astrologice sugerau ideea conexiunii universale (Paracelsus). Filozofia Renaşterii culminează cu concepțiile legate nemijlocit de ştiinţele noi ale naturii. Aceste concepte fundamentează metodele cercetării experimentalo-matematice a naturii (Leonardo da Vinci, Galilei), opun finalismului determinismul, formulează conceptul modern al legilor naturii (Galilei, Kepler). Formarea statelor naţionale s-a oglindit în epoca Renaşterii în concepțiile politice care au negat caracterul divin al puterii de stat, marcând emanciparea teoriei politice şi juridice de sub tutela teologiei (Machiavelli, Bodin). În epoca Renaşterii apar şi primele doctrine utopice; ele zugrăvesc imaginea unei societăţi viitoare în care proprietatea privată va fi desfiinţată (T. Morus, T. Campanella). Istoriografia Renaşterii a impus o viziune laică asupra evoluţiei societăţii, încercând, pe baza studiului critic al izvoarelor, să detecteze raportul dintre social şi individual în desfăşurarea procesului istoric (Machiavelli, Guicciardini). Umanismul renascentist a avut ecouri puternice şi în ţările Europei Centrale (istoricul A. Bonfini în Ungaria, marele pedagogJ.A. Komensky în Cehia, gânditorul A. Modrzewski-Frycz şi poetul J. Kochanowski în Polonia etc.). Literatura Renaşterii a pus bazele creaţiei literare europene moderne. Dante a promovat în opera lui, alături de elementele mistico-fantastice, un filon umanist. Creaţia prin excelenţă satirică la adresa principiilor etice ale societăţii medievale a unor scriitori ca Villon sauChaucer aparţine aceleiaşi perioade de tranziţie spre modernitate. Petrarca ilustrează prin versurile sale, pentru prima dată în literatură, bogăţia eului, Boccaccio opune bigotismului medieval spiritul laic, burghez şi popular, exaltă dragostea descătuşată de prejudecăţile ascetice. Lorenzo de Medici, Angelo Poliziano, Luigi Pulci, Lodovico Ariosto şi Torquato Tasso au cultivat o poezie a temelor mitologice şi cavalereşti împletite cu cele de inspiraţie populară, care celebrează plăcerea şi bucuria de a trăi. În Franţa, realismul satiric al Renaşterii este reprezentat în primul rând de creaţia luiRabelais, străbătută de un optimism şi de un umor de resurse populare. Clémont Marot şi poeţii Pleiadei au inaugurat o poezie de inspiraţie pastorală şi contemporană, cu bogate referiri la mitologia greco-romană.

Transcript of renasterea

RENATEREA -epoc n istoria Europei, care cuprinde, n linii generale, secolele 14-16, perioada de tranziie de la societatea medieval la cea modern. Renaterea a nceput n Italia, unde au aprut mai nti germenii relaiilor capitaliste, dar a fost un fenomen general european, care s-a dezvoltat, mai curnd sau mai trziu, n cadrul societii medievale, cunoscnd deosebiri de la o ar la alta, n funcie de etapa istoric i de situaia specific, de tradiie etc.n epoca Renaterii, se dezvolt burghezia, ncepe emanciparea rnimii, iar nobilimea pierde treptat supremaia economic, pstrndu-i doar preeminen politico-social. Cu excepia Italiei i a Germaniei, de exemplu, n care frmiarea politic s-a meninut mult vreme, se formeaz statele centralizate n jurul monarhiei (Frana, Spania, Anglia), care ncurajeaz expansiunea comercial, protejeaz creditul i sprijin industria. n epoca Renaterii au loc marile descoperiri geografice (cltoriile lui Henric Navigatorul, Vasco da Gama, Cristofor Columb, Fernando de Magellan .a.), care au spart limitele vechii lumi cunoscute, punnd bazele comerului mondial i grbind, prin exploatarea noilor teritorii cucerite, procesul acumulrii capitalului.Ca urmare a acestor schimbri din economie i din structura social, ncep s apar statele naionale moderne, care corespund cel mai bine cerinelor de dezvoltare a relaiilor capitaliste i a noii clase burgheze. Statele moderne cu interesele lor naionale se substituie pe arena european celor dou mari entiti cu vocaie universal Biserica catolic i Imperiul a cror rivalitate pentru hegemonie dispare.Acestor transformri social-economice i politice profunde le-a corespuns un avnt fr precedent i n domeniul culturii, o perioad de nflorire a artei, literaturii, tiinei, gndirii social-politice i filozofice. Purttorii noii culturi i ideologii, ei, umanitii, au considerat epoca lor o epoc de renatere spiritual, ntemeiat pe renvierea culturii antice greco-romane, dup o lung perioad de ntuneric i de decdere. Umanitii au creat o cultur nou, profan, n centrul creia se afla omul, opus culturii impregnate de dogmele i nvturile ecleziastice ale societii medievale. Ascetismului i pesimismului medieval, Renaterea i-a opus o concepie nou, optimist, despre lume, ptruns de ncrederea n om i n natur, de idealul unei fericiri terestre. nvaii Renaterii au fcut elogiul culturii, al studiilor umaniste ca mijloc de nnobilare i de desvrire a omului, au formulat idealul unei dezvoltri multilaterale a personalitii, a omului universal, ntruchipat n figura unor titani ai creaiei i ai aciunii, ca Leonardo da Vinci, Michelangelo sau Drer.Renaterea a promovat spiritul critic, aeznd raiunea mai presus de credin i de tradiie. Ea a pus bazele tiinelor moderne ale naturii, a iniiat istoriografia modern, ntemeiat pe o concepie laic i pe studiul critic al izvoarelor, a asigurat triumful limbilor vulgare n literatur. tiinele naturii au cunoscut n epoca Renaterii un puternic avnt. Din aceast epoc dateaz nceputurile tiinelor moderne ale naturii, ntemeiate pe experiment i pe aplicarea matematicii. Ramurile tiinei care se dezvolt cu precdere sunt: mecanica cereasc i terestr i, n strns legtur cu ele, disciplinele matematice. Cea mai mare realizare tiinific a epocii o constituie crearea sistemului heliocentric de ctreCopernic, care a dat o lovitur decisiv viziunii tradiionale, care plasa Pmntul n centrul Universului.Galileipune bazele cinematicii, iarKeplerdescoper legile micrii planetelor. n matematic se dezvolt mai cu seam algebra i geometria (Tartaglia, Ferrari, Cardano). n domeniul medicinii,A. Vesaliuspune bazele anatomiei moderne, iarM. Servetodescoper circulaia mic a sngelui. Un progres considerabil au nregistrat cunotinele tehnice; se rspndesc armele de foc, se dezvolt considerabil industria textil, mineritul, metalurgia, fabricarea hrtiei, construciile de corbii (n legtur cu exploatrile geografice). Tot din aceast perioad dateaz invenia tiparului n Europa (sfritul sec. 15), a telescopului (sfritul sec. 16 i nceputul sec. 17).nfilozofie, trstura caracteristic general a Renaterii a constituit-o orientarea sa antiscolastic. n cursul sec. 14-15 a predominat reluarea i dezvoltarea, potrivit cu condiiile specifice ale epocii, a curentelor filozofice antice. Gnditorii Renaterii au apelat la stoicism pentru a crea o o moral independent de rigorile preceptelor religioase, bazat cu precdere pe raiune i pe natur, pentru a proclama triumful omului asupra Fortunei (sorii). Ei au ndreptat epicureismul mpotriva ascetismului medieval (L. Valla), scepticismul mpotriva dogmelor bisericii (Montaigne). Reprezentanii Academiei florentine (Marsilio Ficino, Pico della Mirandola) au pornit de la Platon i neoplatonism pentru a fundamenta teza unitii dintre om i natur, dintre spirit i corp, cultul frumosului ca ntruchipare sensibil a divinului, concepie care a influenat arta Renaterii. Neoaristotelicienii de la Universitatea din Padova au tras chiar concluzii ateiste din doctrina Stagiritului(P. Pomponazzi).Umanitii Renaterii au dezvoltat o nou concepie despre om, promovnd ideea demnitii omului ca fiin liber, autonom, creatoare (Pico della Mirandola, T. Campanella). Concepiei pesimiste despre om, ca fptur supus permanent pcatului, i-au opus teza naturii bune a omului (Erasm, Rabelais, Vittorino da Feltre), fundamentnd astfel pedagogia umanist. n filozofia naturii, concepia despre nsufleirea ntregului cosmos exprima, ntr-o form naiv, fantastic, ideea unei materii active, care i desfoar prin sine nsi bogia formelor (G. Bruno); concepiile magice i astrologice sugerau ideea conexiunii universale (Paracelsus). Filozofia Renaterii culmineaz cu concepiile legate nemijlocit de tiinele noi ale naturii. Aceste concepte fundamenteaz metodele cercetrii experimentalo-matematice a naturii (Leonardo da Vinci, Galilei), opun finalismului determinismul, formuleaz conceptul modern al legilor naturii(Galilei, Kepler).Formarea statelor naionale s-a oglindit n epoca Renaterii nconcepiile politicecare au negat caracterul divin al puterii de stat, marcnd emanciparea teoriei politice i juridice de sub tutela teologiei (Machiavelli, Bodin). n epoca Renaterii apar i primeledoctrine utopice; ele zugrvesc imaginea unei societi viitoare n care proprietatea privat va fi desfiinat(T. Morus, T. Campanella).Istoriografia Renaterii a impus o viziune laic asupra evoluiei societii, ncercnd, pe baza studiului critic al izvoarelor, s detecteze raportul dintre social i individual n desfurarea procesului istoric (Machiavelli, Guicciardini). Umanismul renascentist a avut ecouri puternice i n rile Europei Centrale (istoriculA. Bonfinin Ungaria, marele pedagogJ.A. Komenskyn Cehia, gnditorul A. Modrzewski-Frycz i poetul J. Kochanowski n Polonia etc.).LiteraturaRenaterii a pus bazele creaiei literare europene moderne.Dantea promovat n opera lui, alturi de elementele mistico-fantastice, un filon umanist. Creaia prin excelen satiric la adresa principiilor etice ale societii medievale a unor scriitori caVillonsauChauceraparine aceleiai perioade de tranziie spre modernitate.Petrarcailustreaz prin versurile sale, pentru prima dat n literatur, bogia eului,Boccaccioopune bigotismului medieval spiritul laic, burghez i popular, exalt dragostea desctuat de prejudecile ascetice.Lorenzo de Medici, Angelo Poliziano, Luigi Pulci, Lodovico Ariosto i Torquato Tassoau cultivat o poezie a temelor mitologice i cavalereti mpletite cu cele de inspiraie popular, care celebreaz plcerea i bucuria de a tri.nFrana, realismul satiric al Renaterii este reprezentat n primul rnd de creaia luiRabelais, strbtut de un optimism i de un umor de resurse populare. Clmont Marot i poeii Pleiadei au inaugurat o poezie de inspiraie pastoral i contemporan, cu bogate referiri la mitologia greco-roman.nSpania, literatura Renaterii este ilustrat ndeosebi prin romanul picaresc, ai crei reprezentani au fost Mateo Alemn y de Enero, Quevedo y Villegas Francisco Gmez .a Filonul realist-satiric al literaturii spaniole renascentiste este strlucit valorificat deCervantesn Don Quijote, primul roman al literaturii moderne. Epopeea Luisiadele a portughezuluiLuis de Camoscuprinde, alturi de idei cu caracter renascentist, aluzii polemice ale vremii. nAnglia, Renaterea este dominat de personalitatea luiShakespeare, a crui oper oglindete dramatic att crepusculul societii medievale ct i tensiunile embrionare ale societii moderne. nGermania, datorit unor condiii specifice, umanismul Renaterii (Ulrich von Hutten, Hans Sachs.a.) s-a dezvoltat i sub haina reformei religioase n lupt cu Biserica catolic, impunndu-se prin spiritul su pronunat popular i prin ideea unitii naionale. Crile populare care au circulat n sec. 15-16 (Burghezii din Schilda, Doctor Faust i Till Eulenspiegel) au contribuit la rspndirea n mase a spiritului Renaterii.narhitectur,artele plastice i decorative, stilul Renaterii a aprut nti n Italia n sec. 15. n concretizarea noilor idealuri umaniste, artele vizuale, care s-au inspirat dup modelul operelor clasice greco-romane, dar fr a le copia, au deinut un rol hotrtor. Viziunea unui univers organizat, inteligibil a determinat noua structur a imaginilor artistice i orientarea lor spre oglindirea realitii obiective i concrete, spre figurarea spaiului real. Cunoaterea artistic i cea tiinific se mpletesc n activitatea multor creatori de seam (L.B. Albertini, Leonardo da Vinci, A. Drer.a.). ncercnd s ptrund legile frumuseii (de structur, proporii, ritm etc.), ei au contribuit la dezvoltarea tiinelor ajuttoare artei (perspectiva, optica, tehnologia culorii, anatomia artistic etc.). n aprecierea operelor de art, principalele criterii aveau n vedere claritatea, echilibrul i armonia ansamblului. n epoca Renaterii, rolul artistului a evoluat de la cel al meteugarului medieval (de obicei anonim) la cel al creatorului care semneaz opera, proclamndu-i astfel individualitatea artistic.Sculptura i picturase desprind de arhitectur i, pe lng arta monumental (pictura mural i decoraiile sculpturale), se dezvolt pictura de evalet i sculptura de postament. Desenul este apreciat ca oper de sine stttoare, iar gravura cunoate o mare rspndire, rspunznd prin posibilitatea de multiplicare, ca i textul tiprit n noile tipografii, necesitilor publicului numeros al oraelor.nItalia,Renaterea cuprinde urmtoarele perioade: Prerenaterea (sec. 14), Renaterea timpurie (sec. 15), Renaterea (c. 1500-1530), Renaterea trzie (sfritul sec. 16) i are urmtoarele centre principale: n sec. 15 numeroase coli locale la Florena, Siena, Veneia, Padova, Urbino etc., iar n sec. 16 la Roma i Veneia.ArhitecturaRenaterii se caracterizeaz prin revenirea la principiile constructive romane, cu dominana orizontal i zidurile pline. n sec. 15 s-au adoptat (prin renumiii arhiteciL.B. Alberti, F. Brunelleschi) elemente antice, ca arcade semicirculare, coloane etc. n sec. 16 s-a dezvoltat tema planului central cu elevaie piramidal (D. Bramante, Michelangelo), desvrindu-se compoziia ritmic a faadelor (ex. Palatul Pitti din Florena).nsculptur, opera luiDonatellorezum evoluia artei sec. 15, de la statuile care mpodobeau biserica, la portretul laic i monumentul ecvestru (Ghiberti, Jacopa della Quercia, Verocchio, Luca della Robbia.a.). n sec. 16,Michelangelorealizeaz deplina dezvoltare a sculpturii de ronde-bosse.npictur, trsturile nnoitoare din creaia luiGiottosunt dezvoltate, la nceputul sec. 15, n pictura mural de florentinul Masaccio, alturi deFra Angelico, Uccelloetc., apoi, n a doua jumtate a secolului, dePiero della Francesca, Mantegna, Botticelli, Signorellietc., iar pictura de evalet este ilustrat cu precdere la Veneia (familiaBellini). n sec. 16, apogeul picturii Renaterii este atins n operele luiLeonardo da Vinci, Rafael Sanzio, Michelangelo Buonarotti(ultimul lucrnd mai ales la Roma) i n cele ale veneienilorGiorgione, Tiziano, Veronese, Tintoretto.Artele decorativeau atins un nalt nivel artistic (mtsurile i catifele veneiene i genoveze, majolica din Faenza sau din Urbino, sticlria de Murano etc.). Evoluia general a stilului a fost de la simplitate (sec. 15) spre fast i mreie (sec. 16).nrile de Jos, nceputurile Renaterii au loc n sec. 15 n pictura frailorVan Eyck, a luiMemlingetc. n arhitectur i n decoraie persist nc stilul gotic. n sec. 16, sub influena artei italiene, ia natere curentul romanist, cei mai de seam pictori rmn ns credincioi tradiiilor populare locale, folosindu-le n lrgirea tematicii sau n crearea unei viziuni artistice moderne (H. Bosch, Pieter Brueghel cel Btrn, Lucas van Leyden).nGermania, Renaterea a avut loc la sfritul sec. 15 i n prima jumtate a sec. 16 numai n cteva orae, printre care Nrnberg. n arhitectur, n sculptur i n decoraie, fondul tradiional gotic este asimilat n noua structur constructivist renascentist. n pictur, limbajul gotic expresionist rmne determinant n opera luiA. Drer, H. Holbein cel Tnr i L. Cranachse remarc o eliberare sub semnul tendinei de laicizare. Gravura are un rol major n concretizarea noilor concepii artistice, opera lui A. Drer fiind n aceast privin reprezentativ.nFrana,arta Renaterii se dezvolt abia n sec. 16 la Curtea regal, primele ei elemente apar n miniaturile lui Fouquet (sfritul sec. 16). Castelele de pe Loara reprezint sinteze ntre tradiia gotic i influena italian, asimilat treptat n cadrul colii de la Fontainebleau. Apare stilul original al Renaterii franceze (aripa palatului Louvre, construit de arhitectul P. Lescot, i opera sculptorului J. Goujon). n artele plastice se remarc portretul (n sculptur G. Pilon, n desen i n pictur Jean i Franois Clouet .a.). n artele decorative capt o mare dezvoltare tapiseria i ceramica (B. Palissy).nSpania, influena artei italiene s-a manifestat direct, prin import de opere de art, sau prin formarea unor artiti locali (Juan de Juanes, Alejo Fernndez etc.).n rile dincentrul i rsritul Europei, stilul Renaterii se manifest mai ales n arhitectur. n Polonia este reprezentat prin Castelul Wawel din Cracovia (1507-1563) i prin capela funerar a Iagellonilor, capodoper a Renaterii polone, prin loggia primriei din Pozna etc. n Cehia prin Pavilionul Belvedere din Praga, n Ungaria prin vestigiile palatului lui Matei Corvin de la Buda, iar n Rusia prin unele elemente integrate unor construcii din Kremlinul Moscovei, ca Palatul cu faete dup modelul Palatului diamantelor din Ferrara.nmuzic, Renaterea ncepe n sec. 14, prelungindu-se pn spre sfritul sec. 16. Influena Renaterii se manifest pentru prima oar n Italia, n Ars nova florentina, n care stilul polifonic devine caracteristic i pentru lucrrile laice, iar muzica, emancipndu-se de comandamentele ecleziastice, devine expresia sentimentelor laice. Poezia liric a lui Dante i Petrarca e tlmcit n muzic de Fr. Landino, Ghirardello, G. da Cascia etc. Forma muzical predominant este madrigalul. n Frana, P. de Cruce, G. de Machault, Cl. Janequin, Cl. de Jeune, G. Costeley sunt reprezentanii cei mai de seam ai spiritului Renaterii. n coala franco-flamand, n special compozitorii de origine francez sunt exponenii idealului estetic al Renaterii, ntruchipat n chansonul francez. O pregnant not individual caracterizeaz influena Renaterii n lucrrile maetrilor stilului cromatic (L. Marenzio, G. di Venosa i C. de Rore). n muzica colii veneiene (Andrea i Giovanni Gabrielli i A. Willaert) se observ diminuarea rolului polifoniei n favoarea armoniei. Palestrina i O. di Lasso (care a activat i n Germania, alturi de H.L. Hassler), reprezentnd culmea polifoniei vocale, exprim att n lucrrile laice, ct i n cele liturgice, n modul cel mai cuprinztor, umanismul Renaterii. n epoca Renaterii apar primele suite i sonate instrumentale. Renaterea trzie cunoate apariia genului inovator al operei, iar n domeniul muzici corale de ample proporii, cantata i oratoriul.nrile Romne, Renaterea s-a manifestat prin umanismul transilvnean (sec. 15-16), iar mai trziu n Moldova i n ara Romneasc, prin marii crturari din sec. 17 i nceputul sec. 18, umanismul romnesc avnd trsturi specifice, generate de caracterul su mediat i tardiv. Prin mijlocirea naltului cler i a marii nobilimi, aflate n strnse relaii cu Roma, Renaterea a influenat puternic arhitectura transilvnean. Caracteristic stilului Renaterii este capela Lazoi a catedralei Sf. Mihail din Alba Iulia. n acelai stil au fost transformate, n sec. 16, i castele nobiliare. S-au construit pe plan dreptunghiular, cu curte interioar, castelele din Vinu de Jos, Cri i Snmiclu, cel din urm avnd dou loggia suprapuse, formate din arcade n semicerc. Casele burgheze din orae au adoptat formele noi n special n decoraia porilor i a ferestrelor (casa Gllner din Sibiu, casa Halphard din Cluj .a.).Dicionar enciclopedic, vol.VI, Bucureti, Editura Enciclopedic, 2006