MUNTII IBERICIMuntii Iberici se intind pe o lungime de 400 de km in partea de nord a platoului central (meseta) din NE Spaniei. Varful situat la cea mai mare altitudine, 2,313 m, se numeste Moncayo, urmat de San Lorenzo (2 262 m), Pic d’Urbión (2 228 m), Pic de Javalambre (2 020 m) si Pic de Peñarroya (2 024 m). De aici izvorasc raurile Duero si Tajo, cele mai mari din Spania, precum si cativa afluenti importanti ai raului Ebru.

MUNTII PIRINEIMunţii Pirinei (aragoneză: Perinés;bască: Pirinioak;catalană: Pirineus; franceză: Pyrénées;spaniolă: Pirineos; occitană: Pirenèus;) sunt un lanţ muntos în sud-vestul Europei, formând o graniţă naturală între Franţa şi Spania. 

Pirineii sunt mai vechi decât Alpii: sedimentele lor au fost pentru prima oară depuse în

bazine costale în erele paleozoic şi mezozoic. Între 100 şi 150 milioane de ani în urmă,

în Cretacicul inferior, Golful Gasconiei (sau Golful Biscaya) a apărut, împingând Spania

către Franţa, şi cutând sedimentele, care au format acest lanţ muntos.

Partea estică a Pirineilor e formată n principal din roci granitice şi gneiss, în timp ce în

vest piscurile granitice sunt însoţite de straturi decalcar. Caracterul masiv al munţilor

vine de la abundenţa rocilor granitice, rezistente la eroziune.

MUNTII CANTABRICICordillera Cantábrica (Munţii Cantabrici) sunt un lanţ muntos, care sunt prelungirea spre vest a Pirineilor. Munţii sunt situaţi în Spania de Nord întinzându-se pe o lungime de 480 km, prin regiunile autonome Navarra, Ţara Bascilor, Cantabria, Castilia, León,Asturia şi ajung până în Galiţia. Din punct de vedere geologic au aceeaşi origine ca Pirineii, deşi sunt clasificaţi ca o formaţiune separată

MUNTII APENINIMuntii Apenini sunt munti unitari, o imbinare a structurilor hercinice cutate si fragmentate sub forma de blocuri cu structuri cutate alpine, la care se adauga structurile vulcanice(Vezuviu)

Unităţi montanea. Unităţi alpine – formate din lanţuri montane individualizate şi masive despărţite prin depresiuni intramontane şi culoare- Munţii Alpi – constituie cel mai important edificiu montan format în orogeneza alpină. Are lungimea de 1200 km, este format din culmi paralele desfăşurate pe direcţia generală vest-est între Marea Ligurică şi Câmpia Panonică. Principalele caracteristici ale Alpilor sunt altitudinile mari de peste 4000 m (vârful Mont Blanc, 4807 m), masivitatea, relieful glaciar cu prezenţa gheţarilor actuali, iar în partea de est relieful carstic dezvoltat pe calcare şi dolomite.- Munţii Carpaţi – situaţi între bazinul Vienei şi Valea Timokului, au un traseu sinuos şi sunt mai fragmentaţi decât Alpii, au multe depresiuni şi culoare de vale. Altitudini de peste 2500 m se întâlnesc doar în Masivul Tatra (vârful Gherlakowka, 2655 m) şi în Carpaţii Meridionali (vârful Moldoveanu, 2544 m). Alcătuirea geologică a Carpaţilor este mai complexă decât cea a Alpilor (şisturi cristaline, roci vulcanice şi fliş) fapt pentru care au mai multe tipuri genetice de relief.

- Munţii Pirinei – se desfăşoară între Golful Biscaya şi Marea Mediterană, au lungime de 400 km şi altitudini ce depăşesc 3000 m. Altitudinea maximă este de 3404 m în vârful Pic d’Anetro, au gheţari actuali şi masivitatea remarcabilă în partea centrală.- Munţii Apenini – un lanţ montan ce se desfăşoară sub formă de culmi paralele în lungul Peninsulei Italice. Altitudinea maximă depăşeşte 2900 m (vârful Gran Saso, 2912 m), iar la nord de Roma apar şi vulcani stinşi cu cratere şi lacuri vulcanice.- Munţii Balcani (Stara Planina) – se desfăşoară pe direcţia generală vest-est sub forma a două culmi paralele despărţite de Valea Tundjei. Altitudinea maximă este de 2376 m în vârful Botev.- Munţii Pindului – situaţi în sudul Peninsulei Balcanice, orientaţi pe direcţia nord-sud, au un relief carstic bine dezvoltat, iar altitudinea maximă este de 2911 m în vârful Olimp.

b. Unităţi caledonice- Munţii Scandinavici – lanţ de munţi caledonici orientaţi pe direcţia generală nord-est sud-vest, au altitudini de peste 2000 m deoarece, după topirea gheţarului de calotă, au fost antrenaţi în mişcări de înălţare pe verticală. Spre ţărmul atlantic se termină abrupt şi prezintă numeroase fiorduri. Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline vechi, puternic metamorfozate, gnaise şi granite. Altitudinea maximă este de 2469 m şi are gheţari montani actuali. Formele de relief cele mai frecvente sunt platourile înalte, hornurile, circurile şi văile glaciare. În Munţii Scandinavici se pot deosebi trei sectoare: un sector sudic al fjellurilor, având extensiunea maximă în lăţime şi altitudinile cele mai ridicate, cu podişuri de 1500-2000 m, peste care se ridică vârfuri piramidale; un sector central mai jos de 800-1000 m şi un sector nordic care se prezintă sub forma unei creste accidentate şi înguste.- Munţii Cambrieni, Munţii Penini şi Munţii Cambrieni – sunt situaţi în Marea Britanie, au altitudini reduse şi s-au format pe structuri caledonice şi hercinice faliate şi modelate de agenţii externi. De la nord spre se desfăşoară: Munţii Caledonieni, cu altitudinea maximă de 1182 m, Munţii Grampian, cu vârful Ben-Newis 1343 m, Munţii Scoţiei de Sud cu înălţimi de 600-800 m, , Munţii Cambrieni cu altitudini de 400-700 m. 

MUNTII JURAJura este un lanț muntos, de înalțime mijlocie, în Europa de vest, extins pe direcția SV-NE, pe o lungime de peste 600 km și circa 80 km lățime, pe teritoriile Franței, Elveției și Germaniei si cuprinde: Jura propriu-zisa, Jura Suabă , Jura Franconiană.Munţii Jura au dat numele celei de a doua perioade a erei mezozoice, anume era jurasică, care se consideră că a început cu aproximativ 200 de milioane de ani în urmă şi s-a încheiat acum 145 de milioane de ani.Specifice pentru munţii Jura sunt izvoarele carstice, precum şi lacurile şi peşterile carstice.

MUNTII SUDETISudeții  sunt un lanț muntos în Europa Centrală, care se întinde din estul Germaniei, sudul Poloniei până în nord-estul Cehiei. 

MUNTII RODOPI

Muntii Rodopi sunt situati in partea de sud-vest a Peninsulei Balcanice, altitudinea maxima fiind de 2192 m pe vf. Perelik. 83% din acest lant muntos se afla pe teritoriul Bulgariei, iar restul de 17% in Grecia. Rodopii sunt muntii cel mai recent formati in Peninsula Balcanica. Versantii nordici ai Rodopilor sunt mult mai abrupti decat cei sudici, unde muntele coboara lin spre campia Traciei Egeene. 

Unităţi de podişa. pe structuri vechi (Podişul Dobrogei);b. pe structuri caledonice (Podişul lacustru finlandez, Podişul Norland) sunt puternic modelate de glaciaţia de calotă din pleistocen.- Podişul Norland ocupă jumătatea nordică a Suediei, este uşor înclinat de la vest spre est. Fundamentul precambrian este acoperit de acumulări glaciare şi de argile. Panta generală a imprimat direcţia de scurgere a râurilor. Peisajul este dat de pădurea de conifere şi de numeroase turbării.- Podişul Finlandei, situat în partea de nord a Finlandei, are un relief uşor ondulat, cu altitudini medii de 300-400 m, deasupra căruia se ridică masive izolate mai înalte. Partea de sud, Podişul Lacurilor, are altitudinea cuprinsă între 120 m şi 80 m, şi este alcătuit din culmi deluroase alungite ce corespund sectoarelor de acumulare glaciară, între care se interpun lacurile glaciare. Peisajul dominant este cel al pădurilor de conifere şi al turbăriilor, în partea de nord şi peisajul lacustru şi păduri de conifere în sud.c. Pe structuri hercinice- Masivul Central Francez – este format în orogeneza hercinică, prezintă forme variate de relief: relief vulcanic, carstic, tectonic, cu grabene. Altitudinea medie este de 710 m, iar cea maximă este de 1886 m în vârful Mt. Doré;- Podişul Boemiei – încadrat între Colinele Ceho-Morave, Munţii Metaliferi şi Munţii Sudeţi, are altitudini reduse şi prezintă relief tectonic bine dezvoltat. Partea de nord-vest are altitudini mai mari, 500-900 m, jumătatea sudică 700-800 m, iar partea nord-estică este o depresiune de eroziune cu altitudinea de 200 m;- Meseta Spaniolă – regiune formată din podişuri cu altitudini de 600-1000 m, renumitele mesetas, platouri vălurite şi cordiliere (Munţii Cantabrici, Cordiliera Iberică, Sierra Morena şi Cordiliera Betică). Altitudinea maximă este de 3478 m;- Munţii Vosgi şi Munţii Pădurea Neagră – sunt formaţi în orogeneza hercinică, dar au fost separaţi de grabenul Rinului. Au altitudini medii de circa 1400 m şi sunt puternic erodaţi de agenţii externi;d. Relief dezvoltat pe structuri mai noi- Piemontul Getic şi Regiunea Piemont din Italia – formate prin acumularea depozitelor de tip piemontan (pietrişuri şi bolovănişuri) depuse pe suprafeţe uşor înclinate în condiţii subaeriene. Altitudinal se încadrează la regiunile de podiş.

PODISUL MOLDOVEIJumătatea nordica a Podişului Moldovei s-a format prin depunerea de sedminete peste un fundament vechi ce aparţine platformei est-europene, jumătatea sudica prin umplerea cu sedimente a unei zone de scufundare. Contine roci sedimentare, argile, marne, nisip, pietriş. Caractere generale: Cel mai întins podiş din România. Întregul relief înclină in general de la nord la sud.Caracteristic este relieful structural: cueste si vai structurale. 

DEPRESIUNEA TRANSILVANIEIDepresiunea colinară a Transilvaniei este cea mai mare depresiune din interiorul arcului carpatic. Are un relief colinar, de unde denumirea de colinară, care i se poate atribui depresiunii intercarpatice a Transilvaniei.In interiorul arcului carpatic s-a produs o scufundare lenta pana la 4500 m adincime, datorita eforturilor de cutare si ridicare a Carpatilor din jur. Invadata de apele marii, ea a fost indelung sedimentata, astfel ca la inceputul cuaternalului intreaga depresiune a transilvana a devenit uscat. In ultima faza a formarii sale, care s-a prelungit pana la inceputul cuaternalului, s-a pus in evidenta, pe trei laturi ale acestei mari depresiuni, o fasie de cute diapire, cu strate ridicate pana la verticala, aducand din adinc simburi de sare.Tipurile de relief prezente: este specific relieful structural reprezentat prin cueste, domuri, bealii anticlinale. Cuestele au o anumită particularitate în Depresiunea Transilvaniei, sunt orientate spre munte.

Unităţi de câmpiea. Câmpii fluvio-glaciare- Câmpia Nord-Europeană – situată între unităţile hercinice şi Marea Baltică şi Marea Nordului, este intens modelată de gheţarii cuaternari. Pe cuprinsul său întâlnim aliniamente de morene glaciare şi sandre. Altitudinile sunt cuprinse între 0-300 m. În sectorul vestic, unde sunt poldere, câmpia este sub nivelul mării,uscatul fiind menţinut prin îndiguiri. Câmpia este acoperită la suprafaţă de formaţiuni cuaternare glaciare, fluvio-glaciare, fluviale, maritime şi eoliene. Este o câmpie vălurită, acoperită cu loess, fragmentată de numeroase râuri.b. Câmpii fluvio-lacustre- Câmpia Română – este cea mai mare câmpie din România, se dezvoltă pe stânga Dunării, de la Drobeta-Turnu Severin până la Galaţi. Câmpia aparţine vastei arii depresionare dintre Platforma Moesică şi orogenul carpatic şi s-a format prin colmatarea succesivă a unui bazin lacustru, în timpul cuaternarului timpuriu şi mediu. O trăsătură dominantă o constituie frecvenţa loessului şi a depozitelor loessoide pe toată întinderea câmpiei fapt care a dus la apariţia crovurilor.- Câmpia Panonică – situată pe cursul mijlociu al Dunării, în Bazinul Panonic, s-a format prin colmatarea Mării Panonice. Are un fundament faliat şi căzut în trepte, cu compartimente mai joase (sub 150 m), şi mai înalte (între 150 şi 300 m) dominate de masive cristaline şi munţi insulari (Bakony 704 m, Vertes 480 m,). Câmpia prezintă mai multe diviziuni: Câmpia Tisei, Câmpia Dunării de Mijloc (a Cumaniei), Câmpia Bratislavei etc. Este traversată de Dunăre şi câţiva afluenţi mai importanţi ai acesteia: Tisa, Drava, Sava şi Morava.- Câmpia Padului – situată în nordul Italiei, între Munţii Alpi în nord, Munţii Apenini la sud, Marea Adriatică şi Munţii Dinarici la est. Câmpia Padului a apărut prin colmatarea unui fost golf marin cu depozite aduse de râuri din Munţii Alpi şi Apenini. Napoleon Bonaparte a numit-o ,,cea mai fertilă câmpie a lumii” şi reprezintă într-adevăr principala zonă agricolă a Italiei. 

c. Câmpii fluvio-litorale. S-au format prin acumulările fluviatile şi submerse, dar şi prin retragerea spre larg a liniei ţărmului- Câmpia Mării Negre – numită şi Câmpia Pontică, mărgineşte la nord Marea Neagră, între Delta Dunării, la vest, şi Marea Azov, la est. La nord vine în contact cu Podişul Volâno-Podolic şi Podişul Doneţului, iar la sud limita este

dată de ţărmul Mării Negre. Alcătuită din depozite paleogene şi neogene, la suprafaţă , câmpia este acoperită cu depozite de loess. Altitudinea acestei câmpii scade de la nord spre sud, până la 0 m Fâşia litorală este intersectată de văile Nistrului, Bugului şi Niprului, cu terase bine dezvoltate, iar la vărsare formează limane.

CAMPIA EUROPEI DE EST:- Câmpii pe structură de podiş. Aceste câmpii nu sunt câmpii propriu-zise, ci sunt podişuri joase pe structuri foarte vechi. -este cea mai întinsă câmpie din Europa, are o suprafaţă de 4 mil. km2 - Din punct de vedere tectonic se suprapune peste Placa Est Europeană, având un fundament precambrian larg boltit şi modelat de calota glaciară în jumătatea nordică. În nordul acestei câmpii relieful este dominat de formele rezultate din procesul de acumulare glaciară care se întrepătrund cu cele fluvio-glaciare

CAMPIA GERMANO-POLONA- a fost afectată de glaciaţiunea cuaternară, dovadă stând şirurile morenaice care

se întâlnesc pe toată suprafaţa unităţii de relief- Câmpia Germano-Poloneza – situată între unităţile hercinice, Marea Baltică şi Marea

Nordului, este intens modelată de gheţarii cuaternari. Pe cuprinsul său întâlnim aliniamente de morene glaciare şi sandre. Altitudinile sunt cuprinse între 0-300 m. Se intinde pe o lungime de 1200 km in longitudine, intre stramtoarea Calias la V si in E pana in Rusia. În sectorul vestic, unde sunt poldere, câmpia este sub nivelul mării,uscatul fiind menţinut prin îndiguiri. Câmpia este acoperită la suprafaţă de formaţiuni cuaternare glaciare, fluvio-glaciare, fluviale, maritime şi eoliene.