Oana – Andreea Patraşcu

Relaţia imagine – text în Cartea cu Apolodor şi A doua carte cu

Apolodor de Gellu Naum

Din nefericire, în ultima perioada literatura pentru copiii este abandonată într-un

colţ de umbră fără a i se mai oferi posibilitatea de a încânta Lectorul cu numeroasele sale

mijloace, pe care le înglobează spre a asigura optima înţelegere a textului. Destinatarul

acestui tip de scrieri este lăsat a fi doar lectorul – copil, o greşeală enormă, deoarece de

foarte multe ori substratul lor este mult mai adânc şi numai cititorul adult îl poate percepe

(aşa cum este exemplul faimoaselor basme ale lui Ch. Perault care au puternice conotaţii

sexuale şi totuşi sunt publicate sub semnul literaturii pentru copii).

Lectorul - copil este fascinat de culori, de imagini, de povestioare fără însă a şti

că toate aceste elemente au fiecare rolul lor bine definit şi influenţează enorm oricare din

cărţile de acest tip, care sunt un complex. Fiecare ilustraţie urmează anumite criterii în

momentul în care este utilizată şi nu de puţine ori lipsa ilustraţiei ar trunchia textul de

sens, numeroase cărţi pentru copii fiind concepute drept cărţi ilustrate. Un exemplu de

acest tip sunt şi cele două cărţi ale lui Gellu Naum propuse spre observaţie.

Pentru a analiza relaţia dintre imagine şi text în cele două cărţi au fost folosite

următoarele ediţii: Gellu Naum, Cartea cu Apolodor, Editura Ion Creangă, Bucureşti,

1975, ilustraţii de Dan Stanciu şi Gellu Naum, A doua carte cu Apolodor, Editura Ion

Creangă, Bucureşti, 1972 ilustrată de autor. Ab initio se remarcă o deosebire esenţială

între texte, primul fiind ilustrat de către Dan Stanciu, iar cel de al doilea de către autor,

fiecare dintre ei abordând propria-i metodă.

Cartea cu Apolodor – povestea pinguinului cu acelaşi nume care întreprinde o

amplă călătorie pentru regăsirea rudelor din Labrador – conţine ilustraţii susţinătoare ale

textului. Sunt imagini stilizate, intens colorate şi conturate foarte evident, care în

principiu îl au în prim-plan pe protagonistul Apolodor. Unele dintre imagini sunt

1

caricaturale fiind amplificate anumite trăsături ale personajelor ilustrate (reprezentarea

vântului care îl poartă pe Apolodor,de la pagina 16) regăsite de pinguinul călător pe

parcursul lungului său drum spre Labrador.

Ilustraţiile susţin motivul tenorului peregrin prezent în fiinţa cărţii începând de pe

prima copertă. Aici este transfigurată în mod simbolic călătoria înfăţişată pe parcursul

cărţii, unde Apolodor îşi ţine în mâini cu mândrie probabil viitorul său jurnal, pe care îl

citeşte cu interes pe ultima copertă, unde este ilustrat cu spatele. Ceea ce atrage este

faptul că ilustraţiile sunt intercalate textului, creând un punct de atracţie pentru cititor. În

plus, culorile vii folosite de ilustrator par a da viaţă textului.

Aceeaşi tehnică a intercalării imaginii este păstrată şi în A doua carte cu

Apolodor, unde este notabilă deosebirea ilustratorului, deoarece diferă şi coloritul

(culorile nu sunt atât de intense precum în prima carte) şi situarea lor în pagină . Într-

adevăr este păstrată intercalarea, dar elementul nou este plasarea mai multor ilustraţii pe o

singură pagină, dimensiunea acestora fiind uşor redusă.

În ceea ce priveşte coperta, tot Apolodor este cel ilustrat. Accesorizat cu o pălărie

şi ţinând în braţe o halteră ce are la extremităţi, în loc de greutăţi câte o pălărie, poate

trimite lectorul cu gândul că este sugerată prezenţa celor doi prieteni ai pinguinului de

care va fi însoţit pe parcursul cărţii: Amedeu, „cel mai cumsecade leu” şi cangurul Ilie.

Fireşte interpretarea că cele două pălării sunt prietenii lui Apolodor poate fi făcută abia in

final, după ce se face cunoştinţă cu cele două personaje, iniţial acestea putând ridica doar

eventuale semne de întrebare fiind purtătoare de mister.

Pe ultima copertă,pe acelaşi fond negru ca şi la prima carte, se află ilustrat acelaşi

Apolodor cu cartea în mână. Deşi dimensiunea lui Apolodor este mai mică,nu încetează

să ridice semne de întrebare. Lectorul se poate întreba, dacă respectiva carte din mâinile

pinguinului este însăşi A doua carte cu Apolodor, sau Cartea atât de necesară omului.

Dacă prima carte, deşi scrisă in versuri poate fi concepută ca o poveste a unui

pinguin călător, cea de-a doua este o înlănţuire de sfaturi cu direcţie precisă – copiii-

cititori, cărora după ce pe prima pagină le sunt prezentaţi eroii acestei cărţi, li se oferă

diverse norme de comportament, igienă şi povestioare-trucuri fascinante. De exemplu,

personajele principale fiind animale împodobesc câte un brad utilizând ornamente

specifice mediului din care provin (cârnaţi, legume, peşi), o întâmplare hazlie – Apolodor

2

are un peşte şi ca acesta să nu se plictisească îi oferă în fiecare zi câte o carte să citească

(situaţie deloc întâmplătoare care le poate transmite următoarea idee copiilor: dacă până

şi un peşte citeşte în fiecare seară câte o poveste, ei de ce nu ar face aceasta), sau

Apolodor merge pe Marte pentru a o salva pe verişoara lui bolnavă. Mai mult, copiilor li

se explică normele minimale de igienă a dinţilor, reguli de circulaţie etc. Fireşte fiecare

dintre acestea îşi are ilustraţia aferentă.

În interiorul cărţii este utilizat tipul de ilustraţie care completează textul (spre

deosebire de Cartea cu Apolodor unde era folosită ilustraţia care susţine textul). Adeseori

Gellu Naum trimite la ilustraţiile sale, voind parcă să fie remarcate desenele realizate de

propria lui mână. Astfel, vorbind despre Ilie, care nu-şi respecta programul de somn,

spune: „Ia uitaţi-vă la el…” – p. 22, trimitere directă la ilustraţii, sau „După cum putem

vedea” – p. 26, „După cum puteţi vedea” – p.31.

Raportul dintre litera cărţii şi imaginea cărţii este foarte strâns, aceasta din urmă

preluând tonul ludic al conţinutului. Cu siguranţă textul ar părea incomplet fără

ilustraţiile amuzante şi caricaturale şi de această dată. Deşi cele două cărţi au acelaşi

protagonist, ilustrarea lui este diferită. În prima carte, Apolodor este colorat în negru şi

galben, pe când în a doua carte el este redat în alb şi negru, nu ştim dacă întâmplător sau

nu. Fiecare pagină din a doua carte conţine informaţii diferite cu desene pentru fiecare

situaţie înfăţişată pentru a fi înţelese pe deplin de lector, alcătuită fiind întocmai

necesităţilor unei cărţi pentru copii.

Aşadar, pe lângă încântarea pe care o produce copiilor, Cartea cu Apolodor

constituie o lectură potrivită şi pentru cititorul – adult pregătindu-l pentru pentru ce va

urma să citească.

3