REGULI SI EXIGENTE GENERALE PENTRU LUCRAREA DE LICENTA SAU DISERTATIE

5
REGULI ŞI EXIGENŢE GENERALE PENTRU LUCRAREA DE LICENŢĂ SAU DISERTAŢIE 1 1. Consideraţii introductive Lucrarea de licenţă sau de disertaţie trebuie să fie realizată la standarde calitative ridicate. Este însă cunoscut faptul că determinarea acestor standarde nu este una riguroasă. Regulamentele diferitelor universităţi fac o serie de precizări cu privire la aceste standarde, mergând de la o anumită înţelegere care se acordă studentului și până la cerinţe foarte severe. Potrivit prevederilor H.G. nr. 404/2006 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de masterat „Disertaţia trebuie să demonstreze cunoaşterea ştiinţifică avansată a temei abordate, să conţină elemente de originalitate în dezvoltarea sau soluţionarea temei, precum şi modalităţi de validare ştiinţifică a acestora”. În concluzie, apreciem că lucrarea de licenţă sau de disertaţie trebuie să conţină cât mai multe elemente de originalitate, alături de o profundă cunoaștere știinţifică a subiectului abordat. În mod evident, lucrarea nu poate fi doar o simplă culegere de informaţii și așezarea acestora într-o ordine, ci trebuie să dovedească capacitatea de analiză și interpretare a acestor informaţii. 2. Dimensiunea lucrărilor Dimensiunea lucrărilor este o chestiune care ţine de fiecare universitate în parte, uneori chiar și de fiecare profesor în parte. Se consideră însă că: lucrarea de licenţă ar trebui să aibă între 50 și 100 de pagini, respectiv între 20.000 și 40.000 de cuvinte; 1 A se vedea Tomescu, Mădălina, Dragne Luminiţa, Popescu Agata Mihaela- Îndrumar pentru elaborarea şi susţinerea lucrării de licenţă sau disertaţie. Domeniul Ştiinţe Sociale – Ed. Prouniversitaria, Bucureşti, 2014, pp.34-36

description

REGULI SI EXIGENTE GENERALE PENTRU LUCRAREA DE LICENTA SAU DISERTATIEREGULI SI EXIGENTE GENERALE PENTRU LUCRAREA DE LICENTA SAU DISERTATIEREGULI SI EXIGENTE GENERALE PENTRU LUCRAREA DE LICENTA SAU DISERTATIEREGULI SI EXIGENTE GENERALE PENTRU LUCRAREA DE LICENTA SAU DISERTATIEREGULI SI EXIGENTE GENERALE PENTRU LUCRAREA DE LICENTA SAU DISERTATIE

Transcript of REGULI SI EXIGENTE GENERALE PENTRU LUCRAREA DE LICENTA SAU DISERTATIE

Page 1: REGULI SI EXIGENTE GENERALE PENTRU LUCRAREA DE LICENTA SAU DISERTATIE

REGULI ŞI EXIGENŢE GENERALE PENTRU LUCRAREA DE LICENŢĂ SAU

DISERTAŢIE1

1. Consideraţii introductive

Lucrarea de licenţă sau de disertaţie trebuie să fie realizată la standarde calitative

ridicate. Este însă cunoscut faptul că determinarea acestor standarde nu este una

riguroasă. Regulamentele diferitelor universităţi fac o serie de precizări cu privire la

aceste standarde, mergând de la o anumită înţelegere care se acordă studentului și până

la cerinţe foarte severe.

Potrivit prevederilor H.G. nr. 404/2006 privind organizarea și desfășurarea studiilor

universitare de masterat „Disertaţia trebuie să demonstreze cunoaşterea ştiinţifică

avansată a temei abordate, să conţină elemente de originalitate în dezvoltarea sau

soluţionarea temei, precum şi modalităţi de validare ştiinţifică a acestora”.

În concluzie, apreciem că lucrarea de licenţă sau de disertaţie trebuie să conţină cât

mai multe elemente de originalitate, alături de o profundă cunoaștere știinţifică

a subiectului abordat. În mod evident, lucrarea nu poate fi doar o simplă culegere de

informaţii și așezarea acestora într-o ordine, ci trebuie să dovedească capacitatea de

analiză și interpretare a acestor informaţii.

2. Dimensiunea lucrărilor

Dimensiunea lucrărilor este o chestiune care ţine de fiecare universitate în parte,

uneori chiar și de fiecare profesor în parte.

Se consideră însă că:

lucrarea de licenţă ar trebui să aibă între 50 și 100 de pagini, respectiv între

20.000 și 40.000 de cuvinte;

lucrarea de disertaţie ar trebui să aibă între 40 și 60 de pagini, respectiv între

16.000 și 24.000 de cuvinte.

3. Reguli de redactare a lucrării

Redactarea lucrării de licenţă sau de disertaţie trebuie să respecte o serie de reguli

standardizate care contribuie la succesul absolventului. Astfel, este stabilit că hârtia

utilizată trebuie să fie de format A4, de 80 g și se scrie, de regulă, pe o sigură faţă

a colii de hârtie. Doar dacă la nivelul instituţiei de învăţământ ori la nivelul

profesorului coordonator se solicită scrierea pe ambele feţe ale colii de hârtie, se va

proceda conform acestei cerinţe.

În scopul redactării lucrării de licenţă/disertaţie se recomandă folosirea editorului

1 A se vedea Tomescu, Mădălina, Dragne Luminiţa, Popescu Agata Mihaela- Îndrumar pentru elaborarea şi susţinerea lucrării de licenţă sau disertaţie. Domeniul Ştiinţe Sociale – Ed. Prouniversitaria, Bucureşti, 2014, pp.34-36

Page 2: REGULI SI EXIGENTE GENERALE PENTRU LUCRAREA DE LICENTA SAU DISERTATIE

Microsoft Word cu caractere româneşti. Considerăm ca fiind cele mai potrivite

caractere Times New Roman, cu font de 12 sau cele stabilite de coordonatorul

ştiinţific al lucrării. Textul va fi spaţiat la 1,5 rânduri, astfel încât să se evite

aglomerarea rândurilor și să fie, prin urmare, ușor de citit și clar. În aceste condiţii

pagina poate să cuprindă între 25 și 35 de rânduri, în funcţie de existenţa sau

inexistenţa unui header sau a unor note de subsol.

Formatul paginii este A4 şi are următoarele setări:

- top (sus), bottom (jos), right (dreapta): 2 cm;

- left (stânga): 2,5 cm;

- Header şi footer: 1,25 cm.

4.Referinţele bibliografice

Una dintre componentele esenţiale ale formării tânărului cercetător este respectul

regulilor etice în știinţă. Astfel, atât acesta, cât și orice autor al unei lucrări știinţifice are

obligaţia de a menţiona sursele din care împrumută idei, indiferent că acestea sunt cărţi

sau articole ale unor autori, rapoarte, anuare statistice, articole de ziar, albume2, articole

de legi, culegeri de legi etc.

Împrumutul de idei se realizează fie prin citare, respectiv prin reproducerea fidelă a

unui text – expresii ori fraze, caz în care este necesară încadrarea textului respectiv între

ghilimele, fie prin rezumarea sau parafrazarea unui text. În ambele situaţii, autorul

lucrării de licenţă ori de disertaţie are obligaţia de a indica autorul originar, titlul

cărţii/articolului etc. Se pot prelua cu aceeași condiţie a menţionării sursei și fotografii,

hărţi, tabele, schiţe etc.3

CITAREA – presupune menţionarea în subsolul paginii a sursei de unde s-a preluat ori s-

a rezumat sau parafrazat un text. Acest lucru se realizează prin inserarea unui număr ca

exponent al ultimului cuvânt după care se face citarea. Tehnoredactarea computerizată

facilitează citările, inclusiv numerotarea lor exponenţială și automată cu ajutorul

componentei "References/ Insert → Footnote”.

Exemplu : RĂDULESCU, MIHAELA T. – Ș Metodologia cercetării tiinţifice. Elaborareaș

lucrărilor de licenţă, masterat, doctorat, Ediţia a II-a, Editura Didactică i Pedagogică,ș

Bucure ti, 2011, p. 67.șAtenţie!

Dacă, după folosirea simplificărilor de tip „idem” sau „ibidem” au fost intercalate

referinţe la alte surse bibliografice, acești termeni nu mai pot fi folosiţi! Evitarea repetării

integrale a referinţei anterioare lor se poate face prin redarea numelui autorului citat,

urmat de menţiunea „op.cit.” (prescurtare a cuvintelor „opus citatum” care înseamnă

2 M. Şt. Rădulescu Metodologia cercetării tiinţifice. Elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat, doctorat,ș

Ediţia a II-a, Editura Didactică i Pedagogică, Bucure ti, 2011,ș ș , p. 129.3 Idem, p. 130.

Page 3: REGULI SI EXIGENTE GENERALE PENTRU LUCRAREA DE LICENTA SAU DISERTATIE

„lucrare citată anterior”)4.

Exemplu: M. Tomescu, op.cit., p. 56.

În cazul în care cea de-a doua referinţă priveşte lucrări diferite ale aceluiaşi autor,

după iniţiala prenumelui şi numele acestuia se va consemna titlul lucrării integral şi

numărul paginii.

Exemplu: M. Tomescu, Drepturile omului, p. 32.

M. Tomescu, Statutul funcţionarului public, p. 54.

5. Bibliografia finală

Redactarea bibliografiei finale presupune clasificarea surselor utilizate astfel:

1. Documente internaţionale (convenţii, declaraţii, recomandări etc.) – enumerate

în funcţie de data apariţiei lor.

Exemplu: Carta Naţiunilor Unite şi Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie - semnată

la 26 iunie 1945, intrată în vigoare la 24 octombrie 1945

2. Documente naţionale (Constituţia României, legi, ordonanţe, hotărâri de guvern,

ordine de ministru, acte ale administraţiei locale etc.) - enumerate în funcţie de

data apariţiei lor.

Exemplu: Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

actualizată, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001

3. Cărţi – enumerate în ordinea alfabetică a numelui autorului și cu precizarea:

numelui, prenumelui, titlului cărţii, editurii, localităţii și anului de apariţie:

a. MAZILU, DUMITRU - Drepturile omului - Concept, exigenţe şi realităţi

contemporane - Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008;

b. TOMESCU, MĂDĂLINA - Drepturile omului. Tendinţe și orientări contemporane-

Editura Pro Universitaria, București, 2013.

4. Articole - enumerate în ordinea alfabetică a numelui autorului și cu precizarea:

numelui, prenumelui, titlului revistei, editurii, localităţii, numărului și anului de

apariţie:

a. ROTARI, RODICA – Cultura civică şi participarea politică prin prisma educaţiei

civice – articol în revista „Moldoscopie. Probleme de analiză politică” nr. 2/2004

editată de Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, 2004;

b. STOEAN, RALUCA - Accesul la cultură, un drept inaccesibil multor români-

Monitorul Drepturilor Omului nr. 2/2005, editat de Organizaţia pentru

Apărarea Drepturilor Omului.

5. Surse de internet:

a. http://krugman.blogs.nytimes.com/2011/12/19/hungarys-

constitutional-revolution/

4 Ibidem.