Reguli cu privire la explicarea faptelor sociale

Reguli cu privire la explicarea faptelor sociale explica necesitatea cercetarii cauzelor eficiente ale faptelor sociale, dat fiind ca utilitatea unui fapt nu ii explica existenta. O metoda cu caracter psihologic ignora natura faptului social, acesta fiind ireductibil la fapte pur psihice. Astfel, faptele sociale se explica doar prin fapte sociale. Se enunta faptul ca asocierea da nastere unei fiinte noi, lucru urmarit referitor la sociologie si psihologie, precum s-a intmplat in cazul biologiei si stiintelor fizico-chimice. Se formuleaza reguli cu privire la acest subiect, afirmndu-se ca e necesara o cultura generala, dar si sociologica pentru a intelege aceste reguli. Se infatiseaza importanta elementului uman in mediul intern, in care isi are originea orice proces social important. De asemenea, ni se arata importanta mediilor interne secundare si generale. Mediul social e un alt concept esential fara de care sociologia nu ar mai putea stabili raporturi de cauzalitate. Viata sociala depinde de cauze interne. Pentru Hobbes si Rousseau legatura dintre psihic si social e sintetica, omul, adica individul fiind nevoit si fortat sa se supuna societatii care nu ii reprezinta interesele. Pe cnd, pentru Spencer si economisti, aceasta legatura este naturala, caci societatea constituie o agregare fireasca si evidenta a indivizilor. Durkheim cauta, insa, sa gaseasca o cale de mijloc, afirmnd ca societatea ajunge sa constrnga individul prin metode pasnice, prin convingere. Adica il face sa realizeze inferioritatea lui in fata acesteia, fara a-l forta. Deci, este o constrngere naturala. Aceste reguli ar permite sa construim o sociologie ce considera spiritul de disciplina conditia esentiala a oricarei vieti in comun, intemeindu-l totusi pe ratiune si adevar, crede Durkheim. Faptele sociale includ reguli legale si morale, obiceiuri, cutume, credinte, ritualuri, moravuri si practici sociale, care pot fi descrise si explicate prin utilizarea unor metode sociologice bazate pe observatie, ancheta sau analiza statistica, insa Durkheim nu s-a limitat doar la

investigarea originilor diverselor fapte si fenomene, ci a incercat sa identifice cauzele efective ale acestora si sa evalueze consecintele pe care le au asupra structurilor si institutiilor in care patrund si actioneaza. In viziunea lui Durkheim practica faptelor sociale este cea mai convingatoare. Fiecare individ abordeaza o maniera prorie pentru a-si duce la capat dorintele si aspriratiile. Unul va cauta schimbarea tocmai pentru a fi in armonie cu nevoile sale, altul ca cauta sa sa se schimbe pe sine si sasi tempereze dorintele, pentru a ajunge la acelasi scop, caci cai diferite exista. Cand incercam sa explicam un fenimen social, trebuie sa cercetam in mod distinct cauza eficienta care il produce si functia pe care o indeplineste. Fenomenele sociale nu apar in general in vederea rezultatelor utile pe care le impun. Tocmai de aceea E. Durkheim ne impune determinarea unei legaturi intre faptul cercetat si trebuintele generale ale organismului social. Aceasta metoda este destul de logica, de fapt, este natural sa cautam mai intai cauza unui fenomen inainte de a incerca sa-i determinam efectele. Intr-adevar legatura dintre cauza si efect are un caracter de reciprocitate. Fara indoiala efectul nu poate exista fara cauza, iar aceasta, la randul ei are nevoie de efectul sau. De altfel, elementele care compun mediul intern sunt de 2 feluri: lucrurile si persoanele. Sa vrobim despre lucruri. Pe langa obiectele material care sunt incorporate societatii avem si dreptul constituit, moravurile stabilite, monumentele literare artistice, etc. Insa nici de la unele nici de la altele nu poate veni impulsul care determina transformarile sociale. Desigur, trebuie sa tinem seama de ele in cautarea explicatiilor. Acestea au intr-adevar o influenta in evolutia sociala insa nu o pun in miscare. Putem spune, deci ca ele sunt material la care se aplica fortele vii ale societatii. Schimbarile se produc in mediul social. Cauza determinata a unui fapt social trebuie cautata printre faptele sociale anterioare, nu prin starile constiintei individuale. E. Durkheim ar completa fraza anterioara spunand: Functia unui fapt social trebuie

intotdeauna cautata in raportul pe care il intretine cu vreun scop social. Considera ca Functia unui fapt social nu poate fi decat sociala, ea consta in producerea de efecte utile social, ceea ce serveste individului sau autorului faptului social. Sociologii au privit fenomenele sociale dintr-un punct de vedere prea psihologic, de aceea teoriile lor sunt vagi, prea departate de natura specifica a lucrurilor pe care ei cred ca le explica. Istoricul, care traieste in intimitatea realitatii sociale, nu poate sa resimta acut aceste interpretari prea generale, sunt neputincioase in a sesiza fapte ; si aceasta a produs neincrederea pe care istoria a aratat-o sociologiei. Desi viata colectiva nu ia nastere din viata individuala, ele se afla in raporturi restranse. In concluzie, E. Durkheim abordeaza sociologia ca o stiinta pozitiva a faptelor sociale si identifica doua caracteristici ale faptelor sociale: exterioritatea" (existenta lor fizica in afara individului uman) si constrngerea" (ca presiune" exercitata asupra individului pentru a-l integra in societate). Cercetnd faptele sociale, viata sociala, Durkheim face distinctie intre doua feluri de nevoi umane: pe de o parte nevoi comune care pot fi satisfacute prin ajutor reciproc si care solicita din partea oamenilor aptitudini similare care genereaza o solidaritate sociala denumita solidaritate prin similitudine sau mecanica; pe de alta parte oamenii au nevoi diverse si aptitudini diferite, ceea ce implica schimburi de servicii, diviziunea sociala a muncii si un alt tip de coeziune sociala - solidaritatea organica