Regulament Concursul de Piese Romanesti Sigismund Toduta Bistrita 2015 (1)

5
CONCURSUL NAŢIONAL DE INTERPRETARE A MUZICII CLASICE ROMÂNEŞTI ,,SIGISMUND TODUŢĂ”, EDIŢIA XXXII, 14-16 MAI 2015, BISTRIŢA PREAMBUL La iniţiativa Preşedintelui Juriului concursului nostru, dl. prof. univ. dr. Adrian Pop, şi a membrilor Departamentului de Compoziţie al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj- Napoca, începând cu anul 2009 s-a desfăşurat Concursul de compoziţie ,,Liviu Comes” destinat îmbogăţirii repertoriului românesc adresat elevilor. Lucrările premiate, semnate de tineri compozitori studenţi sau masteranzi ai claselor de compoziţie de la Cluj, Bucureşti, Iaşi şi din alte centre muzicale din ţară au fost în parte distribuite bibliotecilor şcolilor şi liceelor de muzică, unde pot fi consultate şi obţinute. Catalogul complet al lucrărilor premiate la Concursul de compoziţie „Liviu Comes” se găseşte pe situl Editurii MediaMusica. Lucrările pot fi achiziţionate direct de la Editură. Se recomandă călduros abordarea de către elevii participanţi la concursul de la Bistriţa a compoziţiilor premiate, cu menţiunea că în acest sens se instituie PREMII SPECIALE PENTRU PIESELE PREZENTATE ÎN PRIMĂ AUDIŢIE. Pe situl : www.licmuzicabn.ro la Secţiunea Concursul Naţional S. Toduţă vor fi afişate lucrările premiate la concursul susmenţionat. REGULAMENTUL CONCURSULUI Art.1 Concursul este destinat exclusiv interpretării muzicii românești culte şi se adresează elevilor interpreţi instrumentişti şi vocali. Câştigătorul Marelui Premiu al ediţiei anterioare a concursului este invitat să interpreteze o piesă din repertoriul propriu la Festivitatea de deschidere, şi are drept de participare în concurs. Conducerea Liceului de Muzică Tudor Jarda Bistriţa adresează tuturor liceelor şi şcolilor de muzică din ţară invitaţia de a se înscrie la concurs. În raport cu participările la ediţiile anterioare, sunt alocate locuri pentru fiecare şcoală (vezi Anexa 1 la prezentul Regulament), cu menţiunea că există disponibilitatea de a satisface solicitări suplimentare la numărul iniţial de locuri acordat, în funcţie de resursele organizatorice existente. Începând cu ediţia a XXXI-a sunt invitaţi să participe tineri muzicieni şi din alte state ale Europei.

description

Regulament 2015

Transcript of Regulament Concursul de Piese Romanesti Sigismund Toduta Bistrita 2015 (1)

Page 1: Regulament Concursul de Piese Romanesti Sigismund Toduta Bistrita 2015 (1)

CONCURSUL NAŢIONAL DE INTERPRETARE A MUZICII CLASICE ROMÂNEŞTI ,,SIGISMUND TODUŢĂ”,

EDIŢIA XXXII, 14-16 MAI 2015, BISTRIŢA

PREAMBUL La iniţiativa Preşedintelui Juriului concursului nostru, dl. prof. univ. dr. Adrian Pop, şi a membrilor Departamentului de Compoziţie al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, începând cu anul 2009 s-a desfăşurat Concursul de compoziţie ,,Liviu Comes” destinat îmbogăţirii repertoriului românesc adresat elevilor. Lucrările premiate, semnate de tineri compozitori studenţi sau masteranzi ai claselor de compoziţie de la Cluj, Bucureşti, Iaşi şi din alte centre muzicale din ţară au fost în parte distribuite bibliotecilor şcolilor şi liceelor de muzică, unde pot fi consultate şi obţinute. Catalogul complet al lucrărilor premiate la Concursul de compoziţie „Liviu Comes” se găseşte pe situl Editurii MediaMusica. Lucrările pot fi achiziţionate direct de la Editură. Se recomandă călduros abordarea de către elevii participanţi la concursul de la Bistriţa a compoziţiilor premiate, cu menţiunea că în acest sens se instituie PREMII SPECIALE PENTRU PIESELE PREZENTATE ÎN PRIMĂ AUDIŢIE. Pe situl : www.licmuzicabn.ro la Secţiunea Concursul Naţional S. Toduţă vor fi afişate lucrările premiate la concursul susmenţionat.

REGULAMENTUL CONCURSULUI Art.1 Concursul este destinat exclusiv interpretării muzicii românești culte şi se adresează elevilor interpreţi instrumentişti şi vocali. Câştigătorul Marelui Premiu al ediţiei anterioare a concursului este invitat să interpreteze o piesă din repertoriul propriu la Festivitatea de deschidere, şi are drept de participare în concurs. Conducerea Liceului de Muzică Tudor Jarda Bistriţa adresează tuturor liceelor şi şcolilor de muzică din ţară invitaţia de a se înscrie la concurs. În raport cu participările la ediţiile anterioare, sunt alocate locuri pentru fiecare şcoală (vezi Anexa 1 la prezentul Regulament), cu menţiunea că există disponibilitatea de a satisface solicitări suplimentare la numărul iniţial de locuri acordat, în funcţie de resursele organizatorice existente.

Începând cu ediţia a XXXI-a sunt invitaţi să participe tineri muzicieni şi din alte state ale Europei.

Page 2: Regulament Concursul de Piese Romanesti Sigismund Toduta Bistrita 2015 (1)

2

Art.2 Concursul se desfăşoară pe două secţiuni:

A. Muzică instrumentală, pentru elevi din clasele I-XII (7-19 ani) B. Muzică vocală, pentru elevi din clasele IX-XII (14-19 ani)

Art.3 Cerinţe repertoriale: - elevii instrumentişti din clasele I - XII vor aborda o piesă de sine stătătoare sau o suită

- elevii din clasele IX –XII canto vor prezenta 2 piese după cum urmează : – un cântec românesc prelucrat

– un lied sau o arie dintr-o operă sau operetă românească Art.4 Timpul acordat pentru prestaţia în cadrul concursului este:

- maxim 5 minute pentru concurenţii din clasele I-IV - maxim 10 minute pentru concurenţii din clasele V-XII

Art.5 Concurenţii vor avea acompaniator propriu. Art.6 Copiile partiturilor vor fi depuse de către concurenţi la secretariat.

Art.7 Înscrierea la concurs se face pe baza fişei de înscriere (Anexa 2 la regulament) care va fi trimisă prin poştă, fax sau scanată prin e-mail: [email protected] până la data de 27 aprilie 2015 (data poştei). Până la data de 30 aprilie 2015 şcolile participante vor trimite obligatoriu si în format electronic (document Excel) datele personale ale elevilor participanţi (nume, prenume, C.N.P., serie şi nr. act de identitate, şcoala de provenienţă, judetul, clasa, instrumentul, profesorul coordonator, profesorul corepetitor, repertoriul, minutajul) la adresa de e-mail [email protected].

Art. 8 Nu se percepe taxă de participare. Concursul este inclus în C.A.E.R.I. al M.E.C.S., nr. crt. 261.

Art. 9 Ordinea de intrare în concurs şi alte informaţii de ultimă oră vor fi afişate pe site-ul Liceului de Muzică Tudor Jarda Bistriţa http://www.licmuzicabn.ro/ la secţiunea Concursul Naţional S. Toduţă-ediţia XXXII-2015, până cel târziu miercuri, 13 mai 2015. Art. 10 Cazarea şi masa: elevii participanţi şi un cadru didactic însoţitor vor avea asigurate contra cost cazarea (25 RON/noapte) şi masa (25 RON /3 mese/zi). Delegaţiile vor achita sumele pentru cazare şi masă la sosire.

Art.11 Sosirea şi primirea concurenţilor: 14 mai 2015 începând cu orele 15,00 la sediul Liceului de Muzică „Tudor Jarda„ Bistriţa, str. Alexandru Odobescu, Nr. 8. Şcolile participante sunt obligate să anunţe data şi ora sosirii precum şi datele de contact ale profesorului însoţitor prin e-mail [email protected], până miercuri 13 mai 2015.

Art.12 Pe durata desfăşurării concursului organizatorii vor asigura spaţiul necesar pentru studiul individual al concurenţilor. În preziua concursului se va asigura accesul tuturor concurenţilor pentru repetiţii în sălile de concurs. Art. 13 Evaluarea concurenţilor va fi realizată de către un juriu de specialitate alcătuit din cadre didactice din învăţământul muzical - artistic universitar şi preuniversitar. Premiile (în bani şi diplome) se acordă pentru fiecare clasă şi instrument. Decizia juriului este definitivă şi fără drept de contestare.

Page 3: Regulament Concursul de Piese Romanesti Sigismund Toduta Bistrita 2015 (1)

3

Art. 14. Gala laureaţilor şi Premierea vor avea loc sâmbătă, 16 mai 2015, ora 10,00 a.m. La Concertul de gală şi Festivitatea de premiere prezenţa tuturor participanţilor este obligatorie. Organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea trimiterii diplomelor şi premiilor către delegaţiile care nu participă la Festivitatea de premiere. Art. 15. Marele Premiu al concursului va fi atribuit unuia dintre premianţii ce vor cânta în concertul de gală, câştigătorul fiind desemnat de către membrii juriului prin vot secret. Art.16. Concursul se află sub patronajul următoarelor entităţi: Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud; Instituţia Prefectului Judeţului Bistriţa-Năsăud; Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud; Consiliul Local şi Primăria Municipiului Bistriţa; Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa; Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa; Fundaţia Culturală ,,Societatea de Concerte” Bistriţa; Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa; Asociaţia Cultural Artistică ,,Hara” Bistriţa; Asociaţia „Tudor Jarda”Bistriţa. Comitetul de organizare poate fi contactat pentru detalii:

Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa – secretariat, tel./fax 0263/239398; prof. Şular Igna – Claudiu, director, tel. 0745375134; prof. Pavăl Lidia, tel. 0756.06.55.36; prof. corepetitor Bianca Truţ, tel. 0723426617; pentru probleme privind cazarea/masa: Secretariatul liceului 0263.239.398 E-mail: [email protected] http://www.licmuzicabn.ro/

Din motive obiective legate de organizarea concursului, vă rugăm să respectaţi termenul de înscriere.

Director, prof. Şular Igna – Claudiu

Page 4: Regulament Concursul de Piese Romanesti Sigismund Toduta Bistrita 2015 (1)

4

Anexa 1

LISTA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT INVITATE ŞI NUMĂRUL LOCURILOR ALOCATE

01. COLEGIUL NAŢIONAL DE MUZICA ,,S.TODUŢĂ” CLUJ-NAPOCA 20 locuri 02. LICEUL DE ARTĂ BAIA MARE 10 locuri 03. ŞCOALA GIMNAZIALĂ DE ARTE SIGHETU MARMAŢIEI 10 locuri 04. ŞCOALA GIMNAZIALĂ DE MUZICĂ ,,A. BENA” CLUJ-NAPOCA 10 locuri 05. LICEUL DE ARTĂ ,,C.PORUMBESCU” SUCEAVA 5 locuri 06. COLEGIUL NAŢIONAL DE MUZICĂ ,,G.ENESCU” BUCUREŞTI 10 locuri 07. COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTE ,,D. LIPATTI” BUCUREŞTI 10 locuri 08. LICEUL DE ARTĂ ,,S.LUCHIAN” BOTOŞANI 5 locuri 09. ŞCOALA ,,ELF” CLUJ-NAPOCA 3 locuri 10. LICEUL DE ARTĂ ,,I.SIMA” ZALĂU 3 locuri 11. LICEUL DE ARTE ,,A.POPP” SATU MARE 3 locuri 12. LICEUL DE MUZICĂ ŞI ARTE PLASTICE ALBA IULIA 15 locuri 13. LICEUL DE ARTĂ ORADEA 3 locuri 14. COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTĂ ,,I.VIDU” TIMIŞOARA 3 locuri 15. LICEUL DE ARTĂ ,,S.DRĂGOI” ARAD 3 locuri 16. LICEUL DE ARTĂ TG.MUREŞ 3 locuri 17. LICEUL DE MUZICĂ „T. CIORTEA” BRAŞOV 6 locuri 18. LICEUL DE MUZICĂ ŞI ARTE PLASTICE ,,S.TODUŢĂ” DEVA 3 locuri 19. LICEUL DE ARTĂ ,,PALLO IMRE” ODORHEIU SECUIESC 3 locuri 20. LICEUL DE ARTĂ ,,PLUGOR SÁNDOR” SF.GHEORGHE 3 locuri 21. COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTĂ ,,O. BĂNCILĂ” IAŞI 3 locuri 22. LICEUL DE ARTĂ ,,G.APOSTU” BACĂU 3 locuri 23. LICEUL DE ARTĂ ,,CARMEN SYLVA” PLOIEŞTI 3 locuri 24. LICEUL DE ARTĂ RÂMNICU VÂLCEA 3 locuri 25. ŞCOALA GENERALĂ ,,I.G.DUCA” PETROŞANI 3 locuri 26. LICEUL DE ARTA ,,GEORGE GEORGESCU,,TULCEA 3 locuri 27. COLEGIUL DE ARTE ,,REGINA MARIA,,CONSTANŢA 3 locuri 28. LICEUL DE ARTĂ SIBIU 3 locuri 29. LICEUL DE ARTĂ ,,VICTOR BRAUNER” PIATRA NEAMŢ 3 locuri 30. LICEUL DE ARTĂ ,, H. DARCLÉE” BRĂILA 3 locuri 31. LICEUL DE ARTĂ ,,D. CUCLIN” GALAŢI 3 locuri 32. LICEUL DE ARTĂ ,,M. SORESCU” CRAIOVA 3 locuri LICEELE ȘI ȘCOLILE DE MUZICĂ CARE NU SE REGĂSESC ÎN LISTA DE MAI SUS ȘI ÎȘI EXPRIMĂ DISPONIBILITATEA PARTICIPĂRII, BENEFICIAZĂ DIN OFICIU DE 1 LOC. Conducerea Liceului de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa îşi exprimă disponibilitatea pentru solicitări suplimentare la numărul iniţial de locuri acordat, în funcţie de resursele organizatorice existente.

Page 5: Regulament Concursul de Piese Romanesti Sigismund Toduta Bistrita 2015 (1)

5

Anexa 2 FIŞĂ DE ÎNSCRIERE

(a se completa cu litere de tipar, lizibil, fără omisiuni sau ştersături, cu toate datele prevăzute)

Numele şi prenumele _________________________________________ Telefon ____________________ CNP__________________________________ Seria şi nr. actului de identitate ______________________ Instrumentul _____________________________________________________ Clasa ___________________ Profesor ________________________________________________ Telefon_______________________ Corepetitor ______________________________________________ Telefon _______________________ Profesor însoţitor_________________________________________ Telefon _______________________ Şcoala/Liceul/Colegiul ______________________________________________________________________ Localitatea ________________________________Judeţul _______________ telefon/fax _________________ REPERTORIUL PROPUS:

SERVICII SOLICITATE: Vă rugăm să încercuiţi serviciile dorite:

14 mai cazare: NU DA nr. persoane _______ 15 mai cazare: NU DA nr. persoane _______ masă: NU DA nr. persoane _______ 16 mai cazare: NU DA nr. persoane _______

L.S. Director, Şef catedră,

Compozitorul Titlul lucrării (se va specifica dacă este primă audiţie)

Durata